BUCOVINA - file de istorie

BUCOVINA - file de istorie

,,Daca Ardealul cu vestigiile sale arheologice de epoca romana este tara clasica a trecutului roman

in Dacia, Bucovina este tara clasica a trecutului romanesc propriu-zis".

DIMITRIE ONCIUL

Rapirea nordului Moldovei de catre Imperiul Hasburgic. Bucovina provincie austriaca (1774-1775)

,, noi ocupam o pozitie favorabila pe ambele maluri ale Nistrului, largindu-ne granitele si luand in mainile noastre " Cheia Moldovei".

Cancelarul austriac Kaunitz, 7 februarie 1775

Bucovina - plai de legenda si visare - ramane o mare iubire, aceeasi si mereu alta, o permanenta nevoie de puritate si candoare. "Dulcea gradina a Moldovei" a fost si este o inegalabila lectie de patriotism, o flacara de cea mai autentica spiritualitate romaneasca, spre care ne intoarcem cu emotie pentru a-i invata cadentele grave si a ne incarca de purpura vibratiei. Acest colt de tara, cuprins in vechile hotare, de la Colacin, Ceremus si Nistru pana in tara Dornelor, este cunoscut sub numele de Bucovina, de la o data relativ recenta - sfarsitul secolului al XVIII-lea - nume devenit renume si care are povestea lui, ciudata dar si dramatica. Folosit initial pentru a desemna padurile de fagi din nordul Moldovei - bucovinele - si extins la actuala acceptie dupa anul 1775, ca printr-o noua denumire, fara temei istoric, sa justifice si sa inlesneasca Austriei smulgerea acestui spatiu mioritic din trupul Moldovei, a devenit paradoxal, un simbol legat de traditia romaneasca, de lupta pentru libertate si unitate nationala, deoarece aici a fost unul din cele mai vechi nuclee ale vietii de stat, ale spiritualitatii medievale romanesti. Sub stapanire straina, toate valorile trecutului si realitatile prezentului au fost resimtite inca si mai viu asa incat, noul nume de Bucovina a devenit sinonim cu romanismul, in acceptia sa pozitiva, de aparare a fiintei neamului, a credintei si legilor stravechi si de participare la redesteptarea nationala.

Anexarea partii de nord-vest a Moldovei de catre habsburgi, teritoriu care va primii numele de Bucovina, se inscrie printre evenimentele dramatice ale secolului al XVIII-lea, secol marcat pe plan european de profunde mutatii de ordin economico-social, politico-militar, cultural si in raporturile internationale. Pentru noi, romanii, umbrele despotismului luminat reprezentat in acea vreme de Ludovic al XIV-lea, Frederic al II-lea, Maria Tereza si Iosif al II-lea, Ecaterina a II-a, au avut consecinte nefaste, principatele fiind asezate la confluenta de interese a trei mari imperii : habsburgic, tarist si otoman.

Asa cum s-a apreciat in istoriografia romaneasca si straina, dupa pacea de la Karlowitz(1699) centrul politicii europene s-a deplasat spre estul continentului si ca urmarea a decaderii Turciei, Austria incepea sa devina o putere balcanica iar Rusia o putere europeana.

In acest context doua erau problemele majore care dominau raporturile internationale in zona centrala, estica si sud-estica a continentului; cea polona si cea otomana, circumscrise asa-zisei chestiuni orientale, in ultima originandu-se si chestiunea romaneasca ca problema internationala.

Calificate drept "piese" majore ale reglementarii confruntarilor militare si politice dintre cele trei imperii, Principatele erau scoase pe taraba targuielilor diplomatice, atat de fecunde in expediente si care au prilejuit chiar vanturarae ameninsatoare a unei idei demensiale ce prevedea dosparitia violenta a obiectivului controversat : alungarae romanilor din tara lor si transferarea in stepele nordice iar teritoriul sa devina un desert. Iata ce ne rezervau in planurile lor despotii luminati ai timpului si slugile lor credincioase!

In acest joc de interese, foarte periculos pentru romani pricipalele competitoare erau Austria si Rusia, profitand de reculul Portii otomane, slabita de razboaie si cu diplomasi incapabili, usor de corupt. Acest imperiu era "pradat", incetul cu incetul, iar moneda de plata a infrangerilor sale, din pacate, a fost teritoriul romanesc, desi Poarta conform Capitulatiilor era obligata sa-l apere, neavand nici un drept sa-l cedeze, deoarece Principatele Romane n-au fost niciodata provincii turcesti. Evenimentul care va permite realizarea planului Austriac de a cotropii teritorii pe seama romanilor a fost prima impartire a Poloniei din august 1772, ceea ce a apropiat Rusia de Austria. Ecaterina a II-a renunta la ideea de a lua sub protectie Principatele, ceea ce multumea Austria, acestea ramanand mai departe sub suzeranitate otomana. Prin urmare primul sacrificat a fost regele Poloniei, Stanislav Poniatowski, protejatul Rusiei, un destin care se aseamana intrucatva cu cel al lui Grigore Al. Ghica si el sub protectia Rusiei! Cele trei puteri, Austria, Prusia si Rusia obtineau astfel vaste teritorii poloneze.

In consecinta, Austria s-a vazut tot mai mult interesata de a pune mana pe nordul Moldovei si nu pe Oltenia, aceasta parte din Moldova asigurand Vienei drumul direct din Transilvania spre Galitia si Pocutia, teritorii ce-i revenisera prin impartirea Poloniei. Teritoriul ravnit era si unul stratergic, de unde se puteau urmarii miscarile Rusiei mai usor. De aceasta s-a convins si Iosif al II-lea in vara anului 1773, in urma unei vizite in Banat si Transilvania, cand a apreciat ca nu Oltenia ii putea oferi avantaje in noua situatie, ci "acel colt care se margineste cu Transilvania, Maramures si Pocutia"- adica viitoarea Bucovina.

De acum Austriei ii revenea doar sa gaseasca pretextele, care pro forma, s-o indreptateasca sa ia teritoriul la care ravnea, sau " un titlu de drept, in puterea caruia sa se poata cere Portii cedarea Bucovinei".

Motivul s-a ivit mai repede decat se astepta Viena. Din Varsovia, un anume colonel Seeger, ce se ocupa de afacerea poloneza din partea Vienei, a transmis intr-o scrisoare din decembrie 1773

"dovada" faptului ca zona pretinsa de Austria a facut parte din Pocutia, aceasta din urma apartinand acum habsburgilor, dupa impartirea Poloniei.In aceste conditii, Austria nu reclama decat reantregirea hotarelor Pocutiei ! Iar acum Maria Tereza era proaspata suverana a Galitiei si Pocutiei, lucrurile, din punctul de vedere al Vienei, deveneau simple.Ca urmare , la 7 ianuarie 1774, cancelarul Kaunitz i-a dat dispozitie lui Thugut, ambasadorul Austriei la Constantinopol, sa inceapa pe aceasta baza, demersurile diplomatice pe langa Poarta Otomana. Tot atunci, cabinetul de la Viena a hotarat ca indata dupa retragerea trupelor rusesti din nordul Moldovei, pajurile austriece sa fie stramutate in interiorul Moldovei, actiunea fiind prezentata la Poarta ca o simpla "rectificare de frontiera".

Fara a intampina rezistenta Rusiei, castigand "bunavointa" comandantului trupelor rusesti, maresalul Rumiantev, cu atentii substantiale, Imperiul Habsburgic a ocupat cu armata sa, in octombrie 1774, tinuturile Cernauti si Suceava. Ceea ce ramanea de facut in continuare pentru Austria era sa convinga Poarta sa accepte actul savarsit. Pentru aceasta trebuiau folosite toate mijloacele care consistau "in frica, corupere" si alte asemenea cat mai "convingatoare", cum ii scria Kaunitz lui Thugut, in 6 ianuarie 1775.

Metodele folosite de curtea vieneza au dat roade, si ca urmare, la 7 mai 1775 a fost incheiata, iar la 6 iunie, acelasi an, ratificata, conventia prin care Turcia ceda Austriei nordul Moldovei, "pentru a da proba neindoielnica de prietenie, afectiune si buna vecinatate ce exista intre Poarta si Curtea imperiala". Ultimele negocieri de delimitare a granitei au fost purtate la Palamutka, pe Nistru, la 2 iulie 1776, cand s-a pecetluit definitiv soarta Bucovinei. Mihai Eminescu scria, mai tarziu despre acest act odios.

In aceste conditii a fost cotropit teritoriul romanesc dintre Nistru, Ceremus, Carpati, Dorna, Bistrita, Moldova, Suceava, Siret, Prut, Rachitna, Rohatin, care cuprindea vechea cetate de scaun a Sucevei, orasele Cernauti, Campulung, Siret, Radauti, Gura Humorului, Vatra Dornei, in total 233 de localitati, cu o suprafata de 10441 km² si o populatie de circa 75000 locuitori, din care peste 60000 erau romani iar restul alte nationalitati.

Acest teritoriu, supranumit "gradina Moldovei" v-a capata un nume distinct "Bucovina", pentru a marca intr-un fel raportul. Imparateasa Maria Tereza a dispus, la 23 august 1777, ca Tara de Sus a Moldovei sa se numeasca Bucovina.

Chiar in timpul tratativelor cu Poarta purtate de Austria, Moldova a protestat la aceasta samavolnicie prin glasul boierilor si al domnului Grigore Ghica atat fata de sultan, cat si fata de Rusia, care ar fi avut obligatia, conform tratatului recent incheiat, sa apere Principatele.

Demersurile n-au avut nici un rezultat decat ca, din nefericire, nu peste multa vreme, la inceputul lui octombrie 1777 domnitorul, care s-a opus rapirii Bucovinei, a platit cu viata indrazneala sa datorita slabiciunii Portii, intrigilor Austriei si indiferentei Rusiei.

Prin urmare, cele trei imperii erau implicate in egala masura in drama Moldovei - sfartecata teritorial si cu domnul sau ucis in capitala tarii. Judecand insa mai atent vom gasii ca, Austria, principala profitoare a intrecut in rapacitate si ipocrizie, atat Rusia cat si Turcia, raportandu-ne la conjunctura istorica a anilor 1768-1777. Dar nici Rusia nu se va lasa mai prejos, deoarece peste putina vreme, tot intr-o zi de mai, dar in 1812, va mai sfarteca odata trupul Moldovei, rapind teritoriul dintre Prut si Nistru, pe care l-a botezat Basarabia. Daca cineva a pierdut, atunci nu este Poarta otomana, ci poporul roman, sacrificat pe altarul intereselor celor mai mari si puternici. Din aceste incercari grele si-a tras si-si trage seva fortei sale de a fi, neamul nostru, fara a-si fi pierdut speranta niciodata. Cand ea se va implinii, in mod fericit, chipul voievodului Mare si Sfant de la Putna se va lumina, gasindu-si linistea acolo unde se odihneste.

Cuvintele lui Mihail Kogalniceanu, fiu al Basarabiei prin stramosi, cuvinte rostite in 1875 la o suta de ani de la drama nordului Moldovei sunt si astazi actuale : "Cand virtutea stramosilor nostri va reinvia inter noi, ne va reveni si dulcea Bucovina, caci minciuna, coruptia si rapirea niciodata nu pot constitui un drept; caci cauzele cele drepte intocmai ca si dreptatea lui Dumnezeu nu pier niciodata !"

"La anul 1774 au intrat ostirile austriecesti cu dispretul oricarui drept al gintilor, in pace fiind cu Poarta si cu Moldova, in partea cea mai veche si mai frumoasa a tarii noastre; la 1777 aceasta rapire fara de saman s-a incheiat prin varsarea sangelui lui Grigore Ghica V. Vod. Faradelege nepomenita, uneltire miseleasca, afacere dintre o muiere desfranata si intre pasii din Bizant, vanzarea Bucovinei va fi o vesnica pata pentru imparatia vecina, de-a pururea o durere pentru noi. Dar nu vom lasa sa se inchida aceasta rana. Cu a noastre mani o vom deschide de-a pururea, cu a noastre mani vom zugravi icoana Moldovei de pe acea vreme - si sirurile vechi cate ne-au ramas, le vom improspata in aducere aminte, pentru ca sufletele noastre sa nu uite Ierusalimul. Caci acolo e sfanta cetate a Sucevei, scaunul Domniei vechi cu ruinele maririi noastre, acolo scaunul firesc al unui mitropolit care in rang si in neatarnare era egal cu patriarhii, acolo sunt moastele celor mai mari dintre domnii romani, acolo doarme Dragos, imblanzitorul de zimbri, acolo Alexandru intemeietorul de legi, acolo Stefan, zidul de aparare al crestinatatii".