Capidava - Asezare geografica si date cronologice

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE-GEOGRAFIE

CAPIDAVA

Capidava

Asezare geografica si date cronologice

La aproape 20 de km in aval de Cernavoda, Dunarea face o mare cotitura, marginita pe dreapta de peretii verticali ai unor faleze de calcar, iar spre stanga de malul impadurit ca o perie al Baltii Ialomitei, luandu-o mai intai spre nord-est, apoi spre nord ca sa se mai intoarca inca o data spre nord-vest. O data facut acest urias ocol, in care fluviul a ros adanc din faleza de calcar a malului Dobrogean, albia se ingusteaza drastic si stim ca, de asemenea fundul fluviului se inalta, asa incat vara, cand apa scade de caldura, vapoarele nu mai pot trece. In fundul marii cotituri sta pitit, intr-un soi de gavan, satul actual Capidava, care si-a luat numele recent de la cetatea romana ale carei ruine il strajuiesc de pe un pinten stancos situat la SSE de sat. De acolo, de langa cetate, apusurile de soare, cand astrul moare in apele Dunarii, moarandu-i undele in toate nuantele curcubeului, se vad ca adevarate simfonii de culori si de lumina.
Imperiul roman ajunsese la Dunare inca din anul 14 d. Chr., cand generalul Aelius Catus a si intreprins o expeditie dincolo de fluviu pentru a-i tine la respect pe neastamparatii daci si pe proaspetii lor aliati, sarmatii. Dar legiunile nu-si desfasurasera efectivele decat pana la Durostorum, nordul Dobrogei de astazi fiind lasat in seama fortelor regilor papaei, aliatii si protejatii romanilor, ajutati de fortele pe care le comanda Praefectus Orae Maritimae (comandantul litoralului). In anul 46, cand Regatul Sapaeilor a fost desfiintat, este probabil ca mici garnizoane romane s-au instalat in vechile asezari dacice de pe malul Dunarii, intre altele si la Capidava. Abia imparatul Domitian va realiza importanta strategica a pamantului dintre Dunare si Mare, folosind Dobrogea - sau dupa numele vechi Scitia Mica - drept baza de plecare a expeditiilor sale peste Dunare, impotriva dacilor. Soarta schimbatoare a acestor expeditii, efectul de dezorganizare pe care doua infrangeri succesive l-au avut, au impiedecat un efort sistematic de fortificare si garnizonare a malului Dunarii.Imparatul Traian, in cadrul pregatirilor razboaielor daco-romane avea sa construiasca, cu detasamente ale Legiunilor V Macedonica de la Troesmis si XI Claudia de la Durostorum un castellum pe stanca de la Capidava care sa controleze vadul si sa stabileasca aici o garnizoana formata, probabil, din Cohors I Ubiorum. Se pare ca fortul de la Capidava nu a fost decat o veriga dintr-un sistem cuprinzand inca multe altele intre care trebuie amintite fortificatiile de la Carsium, Cius, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus. Fortul a fost prevazut si cu o instalatie portuara, cuprinzand un cheu, la apa, si magazii si alte anexe pe terasa imediat superioara, precum si cu un edificiu de terme - bai publice - in afara zidurilor de incinta, spre sud-est. Acest cheu era de fapt principala dotare a unei statii a flotei Classis Flavia Moesica a carei principala baza fusese stabilita la Noviodunum. Spre E si NE de cetate se intindea cimitirul tumular cu morminte de incineratie, cu inventare bogate, iar mai spre sud, un cimitir plan, cu morminte mai modest garnisite. Nu stim in ce masura fortul traianeic a avut un rol de jucat in cadrul episodului moesic din toamna primului an al primului razboi dacic (101 d. Chr.) cand a avut loc si marea batalie de la Adamclisi. Oricum el si-a indeplinit, in continuare, functia de garda a fluviului si a vadului de la Capidava, se pare ca fara rea multe probleme, in afara de schimbarea trupei de garnizoana, dupa 243 cand Cohors I Ubiorum este inlocuita cu Cohors I Germanorum civium romanorum, pana la sfarsitul sec. III d. Chr.
Capidava se ridica pe malul drept al Dunarii, la jumatatea distantei dintre Harsova si Cernavoda, soseaua care leaga localitatile trecand chiar pe langa zidurile cetatii. Fortificatia are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE - 105m x 127m, cu ziduri groase de peste 2 m si inalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste 10 m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri in sfert de cerc si 2 turnuri intermediare in forma de potcoava (U), o poarta lata de 2,50 m situata pe latura de SE care facea legatura cu restul teritoriului si o iesire strategica pe latura de SV a turnului dinspre Dunare, unde era amenajat portul.

Cetatea ocupa un loc important in sistemul defensiv roman facand parte din seria de castre si fortificatii ridicate in timpul imparatului Traian, la inceputul secolului al II-lea , in cadrul masurilor de organizare a limes-ului dunarean. Locul era deosebit de potrivit caracterului constructiei oferind o vasta arie de supraveghere: un masiv stancos care se inalta intre piciorul pantei ce coboara dinspre NE si Dunare. Masivul prezenta un avantaj din punct de vedere strategic si anume un sant natural care pornea din Dunare, il ocolea pe partea de NE, pana aproape de coltul de est al cetatii. De altfel, forma masivului a impus forma si orientarea castrului.
Importanta strategica a locului a determinat instalarea unei statiuni militare precum si amplasarea si dezvoltarea unui centru civil in epoca romana. Castrul, situat langa un vad de trecere a fost construit de detasamente din Legiunea V Macedonica si Legiunea XI Claudia. Toponimul getic de Capidava - insemnand cetatea de la cotitura- confirma o locuire preromana, pozitia geografica deosebita explicand insemnatatea asezarii bastinase, loc care permitea comunicatia intre dacii din Dobrogea si cei din Campia Munteana. Tabula Peutingeriana ne ofera date exacte privind distantele dintre Axiopolis, Capidava si Carsium. Aceste distante coincid cu distantele dintre localitatile actuale Hinog - Capidava si Capidava - Harsova. In verificarea tabulei vine descoperirea unui stalp miliar in localitatea Seimenii Mici care da distanta de 18000 de pasi de la Axiopolis la Capidava adica 27 de km. Cercetarile arheologice anuale de la Capidava se desfasoara in regim de santier-scoala, cu participarea studentilor (aflati in practica arheologica) de la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Istorie; Universitatea "Ovidius" din Constanta; Universitatea "Lucian Blaga", Facultatea de Istorie "Nicolae Lupu" din Sibiu; Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti, Facultatea de Istorie.

Primele cercetari. Sapaturile lui Grigore Florescu (1924-1960)

Ruinele de la Capidava au fost cunoscute folcloric inca de mult, satul turcesc - colonie militara - intemeiat in sec. XVIII purtand numele de Kale-ky, adica 'satul cetatii'. Primii exploratori stiintifici ai pamantului dobrogean, de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX - capitanul Mihai Ionescu-Dobrogeanu, Gr. Tocilescu - au semnalat fortificatia si au adunat antichitati din zona ei. Intr-o periegheza arheologica din anii imediat premergatori primului razboi mondial, Vasile Parvan o identifica si pune pe Pamfil Polonic tatal sa ridice un plan de situatie sumar al ruinelor. Imediat dupa razboi, Parvan intentiona sa puna in aplicare un amplu proiect de cercetare arheologica in Dobrogea in care sa angreneze pe toti elevii lui de la Bucuresti si Iasi. Incepand din 1924 si continuand in anii 1926 si 1927 au fost initiate aici sapaturi arheologice, conduse de unul dintre asistentii lui Vasile Parvan, Grigore Florescu, ulterior conferentiar de epigrafie si antichitati la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti.

Grigore Florescu a condus cercetarile de la Capidava pana in 1960, anul mortii sale pe santierul arheologic de la Drobeta. Pana in anul 1954 a lucrat singur, ajutat episodic de cate unul dintre studentii sai - Expectatus Bujor, Fl. Iordachescu (1941-1942), Paul Paltanea (1941). Intre anii 1949 si 1954, sapaturile la Capidava - precum multe alte cercetari de teren privind epoca romana - au fost intrerupte. Era perioada de puternica influenta sovietica in cultura romaneasca, cand capata oarecare putere curentul panslavist. O data cu relativa indepartare a conducatorilor comunisti romani de cei sovietici, o serie de manifestari si activitati traditionale ale culturii si ale disciplinelor istorice romanesti au fost reluate.

Putini sunt insa aceia care stiu ca lui Vasile Parvan ii datoram, in covarsitoare masura, paternitatea sapaturilor sistematice capidavense de mai tarziu. Comentand o inscriptie gasita la Mahmudia din vremea imparatului Licinius in studiul sau Salsovia (publicat inca in anul 1906, in doua numere din Convorbiri Literare), Magistrul punea problema limesului roman la Dunarea dobrogeana si trasa marile linii ale unui viitor program de cercetari arheologice in cetatile provinciei de la Dunarea de Jos.

In anul 1924, Parvan ii va insarcina pe unul dintre asistentii sai, in persoana lui Grigore Florescu , ulterior conferentiar de epigrafie si antichitati la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti si decan al acestei facultati, sa inceapa sapaturi arheologice intr-un castru roman de pe malul Dunarii, "lasandu-ne libertatea alegerii" .In anul precedent, acesta din urma gasise in la Seimenii Mari (la 6 km in aval de Cernavoda) doi miliari si identificase urme de locuire antica pe o suprafata de cateva hectare (un turn de aparare de epoca tarzie si de mici dimensiuni, alaturi de o asezare civila), insuficiente insa pentru rezolvarea problemei ce o avea de urmarit, dupa propriile-i spuse. Ce a contribuit decisiv in alegerea tanarului epigrafist aflam din chiar Prefata primului volum monografic pe care o va semna in anul 1958: "Pe de o parte salvarea cetatii de la distrugere, iar pe de alta parte si pozitia ei la un important vad al Dunarii, prin care trecea un drum ce venea din Carpati si mergea prin interiorul Dobrogei pana la mare, la orasele grecesti Tomi si Histria, erau motive temeinice pentru inceperea cercetarilor in acest punct" .Sapaturile au inceput deci in 1924 si au continuat apoi in anii 1926 si 1927, urmarindu-se initial degajarea depunerilor aferente curtinelor cetatii si a turnurilor fortificatiei, dupa moda epocii, operatiune in care Grigore Florescu a utilizat mijloace mecanizate.

Capidava crestina in sec. IV-VI p.Chr

Desi facand referinta la epoca romano-bizantina, cand a fost si redactat, Synecdemos-ul lui Hierocles este intaia sursa care afirma explicit statutul urban al Capidavei, pana in moment lipsind orice informatie literara sau epigrafica pentru accederea Capidavei la statutul municipal in epoca Principatului.
Mai mult, aici functiona in acea vreme si unul dintre cele tot atatea centre episcopale ale Scythiei, despre a carui existenta aflam gratie informatiei cuprinse intr-un text ulterior (redactat in sec. VIII-IX d.Hr.) - Notitiae Episcopatuum. Existenta unui episcopat in secolul al VI-lea d.Hr. la Capidava va fi contribuit, daca tinem seama de pozitia si rolul Capidavei in zona, la propagarea crestinismului atat in propriul territorium, dar si dincolo de limesul dunarean, in barbaricum. In cursul sapaturilor arheologice din ultimele decenii, la Capidava au fost descoperite numeroase artefacte cu caracter crestin, intre care se disting mai ales piese din lut ars utilizate in scop liturgic sau decorate cu simboluri crestine, foarte indragite in epoca: un thuribulum (rom. cadelnita), ampullae sau eulogiae (mici recipiente din lut, in care pelerinii aduceau apa sfintita sau mir, la intoarcerea de la cele mai renumite sanctuare crestine ale vremii, cum este sanctuarul Sfantului Mina, de la Karm-Abu-Mina, in Egipt, ori Biserica Sf. Ioan de la Efes). Acestora li se adauga numeroase amfore, platouri si castroane importate din Asia Mica sau din Africa, decorate cu inscriptii si simboluri crestine.

Bazilica din coltul de N al cetatii de la Capidava. Pana in prezent, la Capidava au putut fi identificate ruinele unei unice bazilici, in coltul de nord al cetatii . Edificiul reprezinta cel mai semnificativ monument pentru viata religioasa a cetatii din cursul primelor secole ale Imperiului crestin (sec. IV-VI d.Hr.). Vazuta din punct de vedere al caracteristicilor sale planimetrice, bazilica apartine in mod clar primei jumatati a secolului al VI-lea d.Hr., marturisind influente ale arhitecturii religioase din spatiul syro-palestinian.
Bazilica a fost amplasata in coltul de N al cetatii, cel mai inalt si totodata cel mai vizibil punct din intreaga cetate. Ea suprapune un edificiu bazilical mai vechi si de mai mici dimensiuni, construit spre sfarsitul secolului al IV-lea. Din ultimul s-au mai pastrat doar urme ale absidei demantelate si distruse de lucrarile de amenajare pentru bazilica din secolul al VI-lea, precum si urme din fundatia zidului sau perimetral de vest .

Opait cu toarta in forma de cruce greceasca descoperit in sectorul III al cetatii de la Capidava (sec. VI d.Hr.). Vezi Ioan I.C. OPRIS, Ceramica romana tarzie si paleobizantina de la Capidava in contextul descoperirilor de la Dunarea de Jos (sec. IV-VI p. Chr.), Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003, cat.nr. 377.

Mononavata si dotata cu absida semicirculara, constructia din prima jumatate a secolului al VI-lea nu pare sa fi dispus de narthex si nici de atrium, dupa cum nu prezinta vestigii ale vreunei compartimentari interioare in naos. Bazilica a fost orientata ENE (est de iarna?), axa edificiului intersectand diagonal curtina de NV a cetatii.Intregul edificiu a fost construit dintr-un material de buna calitate, cu blocuri fasonate din calcar, legate cu mortar alb. Grosimea zidurilor perimetrale masoara 1-1.10 m (pe latura de S, respectiv 1.10 m pe laturile de N si V). Latimea edificiului este de 8.40 m (masurata la exterior), iar lungimea sa (masurata pe axul orientat ENE) este de 18.20 m. Naosul, de forma dreptunghiulara, era compus la randul sau dintr-o unica nava, lunga de 12.20 m (masurata intre fata interioara a zidului de V si pana la intersectia cu decrosurile absidei). Absida altarului, spatiul sacru al bazilicii, are latimea la exterior aproape egala cu cea a naosului. Zidurile sale sunt insa cu 0,30 m mai groase decat cele ale ultimului (1.30 m).Catre NNV, in apropiere de rezalitul absidei, i-a fost adosata alta mica constructie (o anexa absidata lipita de curtina), din care se remarca micul zid usor arcuit de ENE, prezentand spre interior o nisa-absidiola amenajata in grosimea zidului. Aceasta incapere-anexa din stanga altarului ar putea constitui una dintre cele doua anexe specifice liturghiei in Orient (diaconicon si prothesis), fie ar putea -eventual - trimite spre existenta si utilizarea unui baptisterium.Pentru existenta unui baptisteriu la Capidava pledeaza si recenta descoperire, in apropierea bazilicii, a unui fragment dintr-un mare vas din marmura (cu deschiderea gurii de cca 0.90 m si peretii coborand aproape vertical), ale carui pseudo-anse erau decorate cu motivul crucii cu brate latite si extremitati bicuspide (lat. cuspis, coada) . Si daca piesa citata pare, intr-adevar, sa fi servit drept cuva baptismala, in actualul stadiu al cercetarilor nu se poate preciza locul amplasarii sale initiale.

Cripta cu moaste a bazilicii. In cursul campaniei arheologice din anul 1976, conduse de catre dr. Alexandru Simion Stefan , a fost identificata si degajata complet o "cripta" (lat. loculus, gr. enkainion) miniaturala in zona centrala a absidei, sub pavaj, amenajata din tegulae. Ea reproducea la scara redusa planul bazilicii si in mod sigur adapostea moastele unui martir, conform obiceiului raspandit in epoca. Aflata sub nivelul de calcare din interiorul bisericii paleobizantine, cripta e plasata la intersectia axului lung al edificiului cu linia decrosurilor absidei si e prevazuta cu un spatiu de acces in fata, lung de 45 cm, larg de 36 cm si adanc de 46 cm. Peretele de vest al acestui acces, constituit din fata verticala a laturii scurte a unei mari lespezi asezate in axul bazilicii, prezenta o treapta de piatra. Peretii laterali au fost insa construiti din zid de caramida.Cripta propriu-zisa se prezinta sub forma unei nise, cu o polita acoperita de o bolta in sfert de sfera (adancime maxima 30 cm, inaltime maxima 30 cm), al carei volum a fost menajat intr-un bloc de zidarie de caramida, care face corp comun cu peretii spatiului de acces. Deschiderea criptei era sigilata in timpul functionarii bazilicii printr-o caramida de mari dimensiuni (35 x 45 x 4 cm), prinsa cu mortar de peretii laterali si de podea, intregul spatiul cu treapta fiind umplut cu un lut pur, in care nu s-a gasit nimic. Cripta a fost deschisa inca din antichitate, probabil in momentul dezafectarii bazilicii, prin practicarea unei deschideri in zona cheii de bolta. Pe acolo au fost scoase apoi obiectele sacre depuse, fara a fi deci necesara golirea spatiului de acces si demontarea caramizii sigilate cu mortar. La momentul descoperirii sale de catre Alexandru Simion Stefan, interiorul criptei continea exclusiv pamant de umplutura.

Incetarea functionarii bazilicii paleocrestine de la Capidava. Pana nu de mult se credea ca incetarea functionarii bazilicii s-ar fi legat de o distrugere severa a cetatii, ocazionata de marea invazie kutrigura din anul 559 d.Hr. Studiul numismatic al putinelor monede descoperite in bazilica in campania 1970, a evidentiat, pe nivelul de calcare antic, alaturi de trei monede ale imparatilor Anastasius (491-518) si Iustin I (518-527) (datate intre anii 512-517; 518-522, 522-527), si un hemifollis emis in 570/571 (?), in vremea domniei lui Iustin al II-lea (565-578 d.Hr.) . Ultima moneda ofera si temeiul stiintific pentru a prelungi cronologia bazilicii de la Capidava cu inca aproape doua decenii, pana in ultimul sfert al veacului al VI-lea p.Chr. Conform acestor noi informatii, bazilica va fi functionat (cel putin) pana in momentul in care cetatea este in intregime afectata de un atac barbar, poate in jurul anilor 576-578 d.Hr., cand se cunosc marile atacuri ale slavilor in provinciile Scythia, Moesia Secunda si Dacia Ripensis.In interiorul spatiului bazilical au fost sapate cinci bordeie medio-bizantine (nr. 1, 12, 14-15, 162), datand din secolele IX-XI d.Hr. Situatia arheologica respectiva ceea ce inseamna ca in acea vreme vechiul edificiu de cult isi pierduse semnificatia initiala de spatiu sacru, fiind de multa vreme naruit atunci cand taranii-graniceri bizantini (stratiotai) reiau locuirea in cetate. Pana in prezent nu fost descoperite urmele bisericii care va fi functionat in asezarea de bordeie din ultimele faze de locuire ale cetatii. Aceasta ar putea fi totusi identificata in cursul sapaturilor viitoare, dar intr-o dispunere diferita, eventual in zona centrala a asezarii (intr-o pozitie asemanatoare bisericutei din sec. XI-XII d.Hr. descoperite la Dinogetia ?).