Conflictele armate

Conflictele armate

1. Conflictele armate internationale

Protocolul Aditional I a codificat reguli pre-existente de drept international cutumiar, dar a pus si bazele pentru formarea de noi reguli cutumiare. Practicile colectate in cadrul studiului fac dovada impactului profund pe care l-a avut Protocolul Aditional I asupra practicii statelor, nu doar in ceea ce priveste conflictele armate internationale, ci si cu privire la conflictele armate neinternationale (vezi in continuare). In mod special, studiul a stabilit ca principiile fundamentale ale Protocolului Aditional I au fost larg acceptate, mai mult chiar decat ar fi sugerat numarul de ratificari.Desi studiul nu a urmarit sa determine natura cutumiara a prevederilor conventionale specifice, a devenit clar ca, datorita practicii, exista numeroase reguli cutumiare identice sau asemanatoare cu cele continute in dreptul tratatelor. Ca exemplu de reguli al caror caracter cutumiar a fost determinat si pentru care exista dispozitii corespondente in Protocolul Aditional I, putem sa ne referim la principiul diferentierii intre populatia civila si combatanti si intre bunurile cu caracter civil si obiectivele militare;interzicerea atacurilor fara discriminare; principiul proportionalitatii in atac;obligatia de a lua toate masurile de precautie practic posibile in atac cu privirela efectele atacului;obligatia de a respecta si proteja personalul sanitar si religios, unitatile si mijloacele de transport sanitare; personalul si bunurile de asistenta umanitara si jurnalistii civili; obligatia de a proteja serviciile medicale, interdictia de a ataca localitatile neaparate si zonele demilitarizate; obligatia de a cruta viata si de a proteja inamicul scos din lupta;interzicerea infometarii; interdictia de a ataca bunurile indispensabile pentru supravietuirea populatiei civile; interzicerea utilizarii necorespunzatoare a emblemelor si interzicerea perfidiei; obligatia de a respecta garantiile fundamentale de care beneficiaza civilii si persoanele scoase din lupta;obligatia de a cauta persoanele disparutesi masurile specifice de protectie a copiilor.

Conflicte armate neinternationale / nationale

In cursul ultimelor decenii, s-a constatat aparitia unei practici importante referitoare la protectia acordata de dreptul international umanitar. Acest ansamblu de practici a influentat in mod decisiv formarea de reguli cutumiare aplicabile in conflictele armate neinternationale. La fel ca si Protocolul Aditional I, Protocolul Aditional II a avut un efect marcant asupra acestei practici si, din acest motiv, unele dintre prevederile sale sunt considerate a face parte din dreptul international cutumiar. Ca exemplu de reguli al caror caracter cutumiar a fost stabilit si care isi gasesc corespondent in prevederile Protocolului Aditional II, putem cita: interzicerea atacurilor indreptate impotriva persoanelor civile; obligatia de a respecta si a proteja personalul sanitar si religios, unitatile si mijloacele de transport sanitare; bligatia de a respecta serviciile medicale;interzicerea infometarii; interdictia de a ataca bunurile indispensabile pentru supravietuirea populatiei civile; obligatia de a respecta garantiile fundamentale de care beneficiaza civilii si persoanele scoase din lupta;obligatia de a cauta, a respecta si a proteja bolnavii, ranitii si naufragiatii; obligatia de a cauta si a proteja mortii;obligatia de a respecta persoanele private de libertate; interzicerea stramutarii fortate a civililorsi masurile specifice de protectie acordate femeilor si copiilor. Cu toate acestea, cea mai importanta contributie a dreptului international umanitar cutumiar la reglementarea conflictelor armate interne rezida in faptul ca acest drept merge mai departe decat prevederile Protocolului Aditional II. De fapt, practica a instituit un numar important de reguli cutumiare care sunt mai detaliate decat prevederile, de multe ori rudimentare, continute in Protocolul Aditional II. In plus, regulile cutumiare acopera importante lacune ale reglementarilor conventionale referitoare la conflictele interne. Astfel, Protocolul Aditional II contine doar prevederi sumare referitoare la conducerea ostilitatilor. Articolul 13 prevede ca: "Populatia civila ca atare, precum si persoanele civile, nu vor face obiectul atacurilor (.) in afara de cazul cand participain mod direct la ostilitati si cat timp dureaza o astfel de participare". Spre deosebire de Protocolul Aditional I, Protocolul Aditional II nu contine nici reguli, nici definitii specifice referitoare la principiul diferentierii si cel al proportionalitatii. Lacunele din reglementarile cu privire la conducerea ostilitatilor au fost totusi in mare parte acoperite de practica statelor, care a condus la crearea de reguli paralele cu cele din Protocolul Aditional I, dar aplicabile, ca norme cutumiare, in conflictele armate neinternationale. Aceste reguli acopera principiile de baza ale conducerii ostilitatilor si include reguli referitoare la persoanele si bunurile protejate, precum si reguli referitoare la metode specifice de razboi. In mod similar, Protocolul Aditional II nu contine decat o prevedere foarte generala privind asistenta umanitaradestinatapopulatiei civile in dificultate. Articolul 18, paragraful 2, prevede ca: "Cand populatia civila este afectata de privatiuni deosebite datorita lipsei aprovizionarilor indispensabile pentru supravietuirea sa, (.)se vor intreprinde (.)actiuni de asistenta in favoarea populatiei civile, cu caracter exclusiv umanitar si impartial si realizate fara nici un fel de diferentiere cu caracter defavorabil". Spre deosebire de Protocolul Aditional I, Protocolul Aditional II nu contine prevederi specifice care sa impuna respectarea si protejarea personalului si bunurilor de asistenta umanitara si care sa oblige partile la conflict sa permita si sa faciliteze trecerea rapida si fara obstacole a ajutoarelor umanitare destinate persoanelor civile aflate in dificultate si sa asigure libertatea de deplasare a personalului de asistenta umanitara autorizat, chiar daca s-ar putea sustine ca aceste cerinte sunt continute in mod implicit in articolul 18, paragraful 2 al Protocolului. Aceste cerinte sunt totusi cristalizate in dreptul international cutumiar aplicabil atat conflictelor armate internationale, cat si neinternationale, in temeiul practicii raspandite,reprezentative si uniforme in acest sens.Trebuie subliniat ca, in timp ce Protocoalele Aditionale prevad necesitatea consimtamantului partilor interesate pentru derularea operatiunilor de asistenta, mareaparte a practicilor colectate in cadrul studiului nu mentioneaza aceasta necesitate.Este evident ca o organizatie umanitara nu ar actiona fara consimtamantul partiiinteresate. Totusi, acest consimtamant nu trebuie sa fie refuzat pentru motive arbitrare.Daca se stabileste ca populatia civila este amenintata de foamete, iar o organizatie umanitara care indeplineste conditiile de impartialitate si nediscriminare poate asiguraajutor, partea interesata nu poate refuza sa-si dea acordul. Consimtamantul nu poatefi refuzat pentru motive arbitrarii, dar practica recunoaste ca partea interesata poateexercita un control asupra operatiunilor de asistenta, iar personalul de asistenta umanitara trebuie sa respecte legislatia nationala sub aspectul reglementarilor referitoare la accesul pe teritoriu si reguli de securitate.

Studiul a relevat si unele domenii in care practica ramane totusi ambigua. Astfel, daca notiunile de "combatant" si "persoana civila" sunt clar definite in conflictele armate internationale,practica referitoare la conflictele armate neinternationale nu arata clar daca, in ceea ce priveste conducerea ostilitatilor, membrii grupurilor armate de opozitie sunt considerati membri ai fortelor armate sau persoane civile. In special, nu este clar daca membrii grupurilor armate de opozitie sunt civili care isi pierd protectia impotriva atacurilor deoarece participa in mod direct la ostilitati sau daca membrii acestor grupuri pot fi atacati ca atare, in aceasta calitate pe care o au. Aceasta lipsa de claritate se reflecta si in dreptul conventional. De exemplu, Protocolul Aditional II nu contine definitia persoanelor civile si nici a populatiei civile, desi aceste notiuni apar in cuprinsul mai multor prevederi.Tratatele ulterioare aplicabile in timp de conflict armat neinternational fac apel in acelasi mod la notiunile de "civili" si "populatie civila", fara a le defini.Alt domeniu de incertitudine privind regulile ce reglementeaza atat conflictele armate internationale, cat si neinternationale este creat de lipsa unei definitii precise a notiunii de "participare directa la ostilitati". Pierderea protectiei impotriva atacurilor este clara si de necontestat in cazul in care o persoana civila utilizeaza arme sau alte mijloace pentru a comite acte de violenta impotriva membrilor sau materialului fortelor inamice. In schimb, se constata ca o importanta parte a practicilor colectate nu ofera sau ofera prea putine informatii cu privire la modul in care trebuie interpretata expresia de "participare directa", aratand de exemplu ca evaluarea trebuie sa se faca de la caz la caz sau limitandu-se la a repeta doar regula generala conform careia participarea directa la ostilitati a civililor are drept consecinta asupra acestora pierderea protectiei impotriva atacurilor. O alta problema conexa este de a sti cum se stabileste statutul unei persoane, in caz de indoiala. Pentru a clarifica aceste incertitudini, CICR a urmarit sa clarifice notiunea de participare directa, prin organizarea, incepand cu 2003, a unor reuniuni ale expertilor.Un alt aspect inca nesolutionat ramane domeniul de aplicare a principiului proportionalitatii in atac. Studiul a scos in evidenta un larg sprijin in favoarea acestui principiu, dar nu a dus clarificari in plus pe langa principiile dreptului conventional cu privire la echilibrul dintre avantajul militar si pierderile civile colaterale.

Conducerea ostilitatilor

Protocoalele Aditionale I si II au introdus o regula noua care interzice atacurile impotriva lucrarilor si instalatiilor care contin forte periculoase, chiar daca acestea reprezinta obiective militare, in cazul in care astfel de atacuri pot produce eliberarea acestor forte, cauzand in consecinta pierderi grave populatiei civile. Chiar dacanu este sigur ca aceste reguli au devenit norme de drept cutumiar, practica arataca statele constientizeaza riscurile considerabile de pierderi de vieti omenesti si de pagube materiale ce ar putea fi provocate incidental d impotriva unor astfel de lucrari si instalatii, daca ele ar fi considerate obiective militare. In consecinta, statele recunosc ca, in orice conflict armat, este bine a se lua precautii speciale pentru a evita eliberarea fortelor periculoase si pierderile grave pe care acestea le-ar cauza in randul populatiei civile.

O alta noua regulaa fost introdusade Protocolul Aditional I - respectiv interdictia de a recurge la mijloace si metode de razboi concepute a provoca sau care pot provoca mediului natural pagube de mare amploare, de durata si grave. De la adoptarea Protocolului Aditional I, aceasta interdictie s-a bucurat de un sprijin atat de larg in practica statelor, incat ea s-a cristalizat ca norma de drept cutumiar, desi anumite state continua sa sustina ca regula nu se aplica armelor nucleare si, in consecinta, ca nu ar fi obligate de aceasta regula in ceea ce priveste armele nucleare.In afara acestei reguli specifice, studiul a ajuns la concluzia ca mediul natural este considerat a fi bun civil si este ca atare protejat de aceleasi principii si reguli care protejeazabunurile civile, mai ales principiul diferentierii si al proportionalitatii, precum si cerinta de a fi luate precautii in atac. Aceasta inseamna ca nici o componenta a mediului natural nu poate face obiectul atacurilor, cu exceptia cazului in care reprezinta obiectiv militar; de asemenea, este interzis orice atac indreptat impotriva unui obiectiv militar daca prin acesta s-ar putea provoca mediului in mod incidental pierderi excesive fata de avantajul militar concret si direct estimat. Astfel, Curtea Internationala de Justitie a stabilit in avizul sau consultativ dat in speta "Legalitatea amenintarii cu sau a utilizarii armelor nucleare" ca "in prezent, statele trebuie sa tina cont de ratiunile ecologice atunci cand decid ce este necesar si proportional in urmarirea obiectivelor militare legitime."

In plus, in conducerea ostilitatilor, tartile la un conflict trebuie sa ia toate masurile practic posibile pentru a evita si, in orice caz, pentru a reduce la minimum, pierderile provocate incidental mediului. Lipsa de certitudine stiintifica cu privire la efectele operatiunilor militare nu inlatura obligatia unei parti la conflict de a lua astfel de precautii.De altfel, exista si probleme care nu sunt abordate ca atare in Protocoalele Aditionale. Astfel, Protocoalele nu contin nici o prevedere specifica referitoare la protectia personalului si materialelor utilizate in cadrul unei misiuni de mentinere a pacii. Cu toate acestea, in practica, acest personal si aceste bunuri au beneficiat e atacurile indreptate acestea au dreptul la protectia acordata persoanelor si bunurilor civile, in temeiul dreptului international umanitar. Aceasta regula a fost inclusa in Statutul Curtii Penale Internationale si face parte din dreptul international cutumiar aplicabil in

orice tip de conflict armat.Unele probleme legate de conducerea ostilitatilor sunt reglementate in Regulamentul de la Haga. De mult timp, acest regulament este considerat ca facand parte din dreptul cutumiar aplicabil conflictelor armate internationale.Cu toate acestea, se accepta ideea ca unele dintre regulile sale au caracter cutumiar si in cazul conflictelor armate neinternationale. Putem da ca exemplu unele reguli vechi de drept international cutumiar, care interzic: (1) distrugerea sau insusirea bunurilor inamicului, cu exceptia cazurilor de necesitate militara imperativa, si (2) jaful. Aceste reguli se aplica si in conflictele armate neinternationale. Jaful reprezintainsusirea prin forta, in scopuri private sau personale, a bunurilor private care apartin supusilor inamicului.Nici una dintre cele doua interdictii nu se aplica in practica cutumiara referitoare la insusirea ca prada de razboi a materialelor militare ce apartin adversarului.

Conform dreptului international cutumiar, comandantii pot initia contacte neostile, recurgand la oricemijloace de comunicare, dar aceste contacte trebuie safie bazate pe buna credinta. Practica arata ca aceasta comunicare se poate face prin intermediari, numiti "parlamentari", dar si prin alte mijloace cum ar fi telefonul sau radioul. Parlamentarul este o persoana ce apartine unei parti la conflict, a fost autorizata sa ia legatura cu cealalta parte la conflict si, in acest temei, beneficiazade imunitate. Studiul a demonstrat ca metoda traditionala ca o persoana sa se facacunoscuta ca parlamentar, respectiv inaintand si purtand un steag alb, este incavalabila. In plus, exista si o practica recunoscuta in temeiul careia, pentru a facilita comunicarea, partile pot face apel la un tert, de exemplu o putere protectoare sau o organizatie umanitara impartiala si neutra care actioneaza ca inlocuitor al puterii protectoare, mai ales CICR, sau o alta organizatie internationala ori o forta de mentinere a pacii. Practica colectata arata ca diverse institutii si organizatii au jucat rolul de intermediar in negocieri, atat in cazul conflictelor armate internationale, cat si al celor neinternationale, iar acest fenomen a fost acceptat in mod general. Regulile referitoare la parlamentari au debutat cu Regulamentul de la Haga si sunt de mult timp considerate a fi cutumiare in cazul conflictelor armate internationale. Pe baza practicii din ultima jumatate de secol, aceste reguli au devenit cutumiare in cazul conflictelor armate neinternationale.Practica permite identificarea a doua regimuri juridice aplicabile in domeniul protectiei bunurilor culturale. Primul regim izvoraste din Regulamentul de la Haga si impune luarea de masuri speciale pentru evitarea daunelor produse cladirilor destinate cultului, artei, stiintei si caritatii, precum si monumentelor istorice, cu exceptia cazurilor in care acestea reprezinta obiective militare. Sunt interzise insusirea, distrugerea sau degradarea cu intentie a acestor edificii si monumente. Aceste reguli sunt considerate de mult timp ca fiind cutumiare in conflictele armate internationale, dar au inceput sa fie acceptate ca avand acest statut si in cazul conflictelor armate neinternationale.

Un al doilea regim juridic izvoraste din prevederile specifice ale Conventiei de la Haga din 1954 pentru protectia bunurilor culturale, care protejeaza "bunurile (.) care prezinta o mare importanta pentru patrimoniul cultural al popoarelor" si introduce un semn distinctiv special pentru identificarea acestor bunuri. Dreptul cutumiar actual impune ca aceste bunuri sa nu fie atacate, nici utilizate in scopuri care le-ar putea expune distrugerii sau vatamarii, cu exceptia cazurilor de necesitate militara imperativa. De asemenea, Conventia interzice orice forma de furt, jaf sau deturnare, precum si orice act de vandalism indreptat impotriva acestor bunuri. Aceste interdictii corespund dispozitiilor Conventiei de la Haga si sunt dovada influentei pe care a exercitat-o Conventia asupra practicii statelor in domeniul protectiei bunurilor culturale importante.

4. Armele

Principiile generale care interzic folosirea armelor sunt de natura cutumiara, indiferent de tipul de conflict armat. In plus, in mare masura datorita acestor principii, practica statelor a interzis, ca drept international cutumiar, utilizarea (sau anumite tipuri de utilizare) a unor arme specifice: otrava sau armele otravite; armele biologice; armele chimice; agentii de control al revoltelor publice ca metoda de razboi; ierbicidele ca metoda de razboi;gloantele care se dilata sau se aplatizeaza cu usurinta la contactul cu corpul omenesc; gloantele antipersonal care explodeaza in interiorul corpului omenesc; armele al caror principal efect este de a rani prin fragmente ce nu pot fi localizate in interiorul corpului omenesc cu ajutorul razelor X; capcanele atasate sau asociate in orice fel unor obiecte sau persoane care beneficiaza de o protectie speciala in temeiul dreptului international umanitar sau unor obiecte susceptibile sa atraga atentia persoanelor civile; si a armelor laser astfel concepute incat singura lor functie de lupa sau una dintre functiile lor de luptaeste producerea orbirii permanente asupra persoanelor cu vedere neameliorata.Unele arme, care nu sunt interzise ca atare de dreptul cutumiar, fac totusi obiectulunor restrictii. Acesta este, de exemplu, cazul minelor de teren si al armelor incendiare.Trebuie luate masuri speciale pentru a reduce la minimum efectele lipsite de diferentiere ale minelor de teren. Putem da drept exemplu principiul conform caruia acea parte la conflict care foloseste mine de tern trebuie sa depuna toate eforturile pentru a inregistra amplasarea acestora. In plus, dupa incetarea ostilitatilor active, partea la conflict care a folosit mine de teren trebuie sa le inlature sau sale neutralizeze, astfel incat aceste mine sa nu fie vatamatoare pentru civili, ori safaciliteze inlaturarea lor.Deoarece, pana in prezent, Conventia de la Ottawa a fost ratificata de peste 140 de state, iar alte ratificari sunt in curs de realizare, majoritatea statelor sunt obligate prin acest tratat sa nu mai utilizeze, produca, stocheze sau sa transfere mine antipersonal. Aceasta interdictie nu tine de dreptul international cutumiar, deoarece exista o importanta practica in sens contrar din partea statelor care nu sunt parti la Conventia de la Ottawa. Totusi, aproape toate statele - inclusiv cele care nu sunt parti la Conventia de la Ottawa si nu sunt in favoarea interzicerii imediate a minelor antipersonal - au recunoscut nevoia de a actiona in directia eliminarii, in timp, a acestor dispozitive.Utilizarea armelor incendiare impotriva persoanelor este interzisa, cu exceptia situatiilor in care, pentru scoaterea din lupta a unei persoane, nu este practic posibil a se utiliza o arma mai putin vatamatoare. In plus, daca se recurge la aceste arme, trebuie sa se ia masuri speciale pentru a se evita si, in orice caz, pentru a se reduce la minimum, pierderile de vieti omenesti in randul populatiei civile, vatamarea persoanelor civile si distrugerile aduse bunurilor cu caracter civil, ce ar putea ficauzate incidental.

Cele mai multe dintre aceste reguli corespund prevederilor conventionale care,la origini , nu se aplicau decat in caz de conflict armat international. In timp, aceastatendinta s-a schimbat, de exemplu prin amendarea Protocolului II la Conventiaprivind anumite categorii de arme clasice, care se aplica si in cazul conflictelor armateneinternationale si, mai recent, prin amendarea in anul 2001 a Conventiei privind anumite categorii de arme clasice, in sensul extinderii sferei de aplicare a ProtocoalelorI si IV la conflictele armate neinternationale. Interdictiile si restrictiile cutumiarementionate in cele ce urmeaza se aplica in toate tipurile de conflicte armate.In perioada in care CICR a fost imputernicit sa efectueze studiul privind dreptul international umanitar cutumiar, Curtea Internationala de Justitie era in curs de a examina legalitatea amenintarii cu sau a folosirii armelor nucleare, ca raspuns la o solicitare de aviz consultativ formulata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. In consecinta, CICR a decis sa nu initieze o analiza proprie a acestei probleme. In avizul sau consultativ, Curtea Internationala de Justitie a considerat in unanimitate ca "amenintarea cu sau folosirea armelor nucleare ar trebui sa fie compatibila si cu cerintele dreptului international aplicabil in conflicte armate, mai ales cu principiile si regulile dreptului international umanitar".

Aceasta concluzie este importanta, dat fiind ca unele state se implicasera la acea data in negocierea Protocolului Aditional I inelegand ca acest protocol nu ar fi fost aplicabil in materie de utilizare a armelor nucleare. Or, avizul Curtii a aratat ca regulile referitoare la conducerea ostilitatilor si principiile generale privind folosirea armelor se aplica si in materie de folosire a armelor nucleare. Conform Curtii, in aplicarea acestor principii si reguli "amenintarea cu sau folosirea armelor nucleare este, in general, contrara regulilor de drept international aplicabile in conflictele armate, mai ales principiilor si regulilor dreptului umanitar".

Garantiile fundamentale se aplica tuturor persoanelor civile aflate in puterea unei parti la conflict si care nu participa direct sau nu mai participa direct la ostilitati, precum si tuturor persoanelor scoase din lupta. Deoarece garantiile fundamentale sunt reguli primordiale care se aplica tuturor persoanelor, ele nu au fost impartite in cadrul studiului in categorii de reguli referitoare la diferite categorii de persoane.Toate aceste garantii fundamentale sunt solid ancorate in dreptul international umanitar aplicabil atat in conflictele armate internationale, cat si neinternationale. In cadrul studiului, marea parte a regulilor referitoare la garantiile fundamentale sunt redactate cu respectarea terminologiei traditionale de drept umanitar, deoarece s-a considerat ca aceasta era cea mai buna modalitate de a reflecta fondul regulii cutumiare corespondente.Totusi, unele reguli au fost formulate astfel incat sareflecte esenta unei game de prevederi detaliate referitoare la un anumit subiect; acesta este in mod special cazul regulilor care interzic munca fortata, neremuneratasau abuziva, disparitiile fortate si detentia arbitrara, precum si cazul regulii care impune respectarea vietii de familie.Studiul a luat in considerare si practica relevanta de drept international al drepturilor omului, in masura in care aceastapracticaera pertinenta, mai ales in cadrul capitolului referitor la garantiile fundamentale. Motivul este ca dreptul international al drepturilor omului continua sa se aplice pe durata conflictelor armate, asa cum se prevede in mod expres chiar in cuprinsul tratatelor de drepturile omului, chiar daca, in anumite conditii, unele prevederi pot face obiectul unor derogari, in caz de necesitate publica exceptionala. Faptul ca drepturile omului continua sa se aplice si in timp de conflict armat a fost confirmat in mod repetat de practica statelor, de organismele insarcinate sa vegheze la respectarea drepturilor omului si de Curtea Internationala de Justitie.M ai recent, in avizul sau consultativ privind consecintele juridice ale construirii unui zid in teritoriul palestinian ocupat, Curtea a confirmat ca

"protectia oferita de conventiile referitoare la drepturile omului nu inceteaza in caz de conflict armat" si ca, in timp ce unele drepturi fac obiectul exclusiv al dreptului international umanitar sau exclusiv al drepturilor omului, exista si alte drepturi care "pot, in acelasi timp, sa faca obiectul ambelor ramuri de drept international".Studiul nu urmareste sa faca o evaluare a dreptului cutumiar al drepturilor omului. In schimb, practica referitoare la drepturile omului a fost luata in considerare pentru a sprijini, a intari si a clarifica principii analoage de drept international umanitar.

Implementarea dreptului international umanitar fac obiectul dreptului international cutumiar. In mod special, fiecare parte la conflict trebuie sa respecte si sa asigure respectarea dreptului international umanitar de catre fortele sale armate si de catre alte persoane sau grupuri care actioneaza in fapt sub instructiunile, sub conducerea sau sub controlul sau. Din aceasta regula, decurge obligatia fiecarei parti la conflict, inclusiv a grupurilor armate de opozitie de a asigura fortelor sale armate instruire in domeniul dreptului international umanitar. In afara acestor obligatii generale, este mai putin clara masura in care grupurilor armate de opozitie li se aplica alte mecanisme specifice de implementare care se aplicastatelor. Ca exemplu, dreptul international prevede in sarcina statelor obligatia de a da fortelor armate ordine si instructiuni de natura sa asigure respectarea dreptului international umanitar, dar nu prevede aceasta obligatie si in sarcina grupurilor armate de opozitie. In mod similar, statele au obligatia de a asigura consilieri juridici, daca este cazul, pentru a sfatui comandantii militari la esalonul adecvat, cu privire la aplicarea dreptului international umanitar; dar nu exista o obligatie similara pentru grupurile armate de opozitie.Un stat raspunde pentru incalcarile dreptului international umanitar care ii pot fi atribuite si are obligatia de a repara integral pierderile sau prejudiciile create prin aceste incalcari. Nu este clar daca grupurile armate de opozitie au o raspundere echivalentapentru incalcarile comise de membrii lor, precum si care ar ficonsecintele unei astfel de raspunderi. Conform celor mentionate mai sus, grupurile armate de opozitie trebuie sa respecte dreptul international umanitar si trebuie sa actioneze sub "o comanda responsabila".Prin urmare, putem trage concluzia ca grupurilor armate de opozitie le revine o raspundere pentru actele comise de membrii lor, fara insa a fi clare consecintele acestei raspunderi. In mod special, nu este clara masura in care grupurile armate de opozitie au obligatia de a repara integral pierderile sau prejudiciile cauzate, chiar daca, in multe tari, victimele pot intenta o actiune civilasolicitand daune interese de la faptuitori.In materie de raspundere individuala, dreptul international umanitar cutumiar atribuie raspundere penala tuturor persoanelor care comit, ordona comiterea sau sunt raspunzatoare de crime de razboi in alta calitate, in calitate de comandani sau superiori. O alta obligatie a statelor este aplicarea regimului crimelor de razboi, ceea ce implica investigarea acestor crime si demararea cercetarii suspectilor. Statele isi pot indeplini aceasta obligatie prin crearea in acest scop de tribunale internationale sau mixte.