Fundalul si precursorii Holocaustului.

Radacini ale antisemitismului romanesc

Antisemitismul Ligii AparaRii National Crestine si al Garzii de Fier

Politicile antisemite ale guvernului Goga si ale dictaturii regale

Radacinile antisemitismului romanesc

Radacinile antisemitismului romanesc se impletesc cu originile statului modern roman si cu aparitia bogatei traditii culturale nationale care a insotit unirea principatelor, independenta si crearea Romaniei Mari. Antisemitismul care s-a manifestat in Romania intre cele doua razboaie mondiale are o filiatie directa din evenimentele majore ale dezvoltarii tarii inceputa la jumatatea secolului al XIX-lea. Din motive care puteau diferi de la o persoana la alta sau de la un grup la altul, in viata politica, culturala si spirituala a societatii romanesti au existat, in forme variate si cu diverse intensitati, puternice curente antisemite. Acestea au fost prezente in cea mai mare parte a secolului care a precedat ascensiunea la puterea a Partidului National Crestin in 1937, instalarea dictaturii regale in 1938 si a statului national-legionar condus de Ion Antonescu in 1940, respectiv, pentru mare parte din secolul ce a culminat cu Holocaustul.

Actiunile antisemite ale acestor guverne succesive s-au inspirat din temele antisemite care patrunsesera in lexiconul romanesc de idei cu mult inainte de anii 1930 si de cresterea influentei si a puterii naziste in Germania. In timp ce fiecare dintre aceste trei guverne a amestecat in mod oarecum diferit elementele esentiale ale unor concepte antisemite raspandite - accentuand mai mult sau mai putin anumite teme, poate adaugand unor concepte locale notiuni adaptate din exprimarea antisemita ne-romaneasca si propunand uneori mai multa, alteori mai putina violenta pentru indeplinirea scopurilor lor. Toate aceste guverne au reprezentat o continuitate esentiala cu ideile antisemite romanesti care isi aveau originea in perioada de dinaintea primului razboi mondial. Este adevarat ca politicienii cu vederi antisemite radicale au capatat o mai mare legitimare in ochii publicului dupa venirea la putere a lui Hitler in Germania. Dar ceea ce a fost nou sub Partidul National Crestin, in timpul dictaturii regale si mai ales cand puterea a fost luata de Garda de Fier si de Antonescu, nu a fost natura antisemitismului pe care ei l-au adoptat, ci faptul ca antisemitismul a trecut din registrul expresiilor verbale si al izbucnirilor ocazionale de violenta, in cel al politicii guvernamentale si al actiunii de stat.

Politicile antisemite ale guvernului Partidului National-Crestin, ale dictaturii regale si ale statului national-legionar au pregatit terenul pentru lucrurile mult mai grave care aveau sa se intample in timpul razboiului sub regimul Ion Antonescu. Acesta din urma a dorit sa elimine evreii din Romania prin romanizare (deposedarea evreilor de bunurile si de mijloacele lor de existenta), deportare si, in fine, prin ucidere. Aceasta schimbare a fost sprijinita - sau cel putin acceptata - de majoritatea elitei politice, culturale si religioase. Si nici acest lucru nu e de mirare. Chiar si aceasta ajustare a politicii s-a facut in cadrul unei continuitati fundamentale cu ideile care fusesera parte integranta din discursul politic, intelectual si spiritual al luptei din secolul XIX pentru crearea unui stat romanesc independent, pe care Antonescu si acoliti sau doreau sa-l restabileasca.

Comunitatea evreiasca in timpul Romaniei Mari

Comunitatea evreisca din timpul Romaniei Mari a fost diversa si numeroasa, cu radacini in istoriile si civilizatiile Regatului, Austriei habsburgice, Ungariei de dinainte de razboi si ale imperiului tarist. Conform recensamantului national din 1930, in Romania existau 756.930 de evrei, adica un procent de 4,2 din populatia totala, cifra care fara indoiala a crescut in deceniul care a urmat. Evreii constituiau 13,6 la suta dintr-o populatie urbana de aproximativ 3.632.000 de oameni, si doar 1,6 la suta din populatia rurala ce numara 14.421.000 de oameni. Peste doua treimi din evreii romani locuiau in orase si mai putin de o treime in localitati rurale. Populatia evreiasca nu era raspandita in mod egal in toata tara, dupa cum demonstreaza urmatorul tabel:

Evreii ca procent de populatie, dupa provincii si arii urbane / rurale, 1930[1]

Chiar daca impartasea multe interese si preocupari comune in noul stat, populatia evreiasca era compusa din cateva comunitati distincte, diferentiate prin istoria politica a regiunii in care traiau, prin gradul de asimilare in limba si cultura romana, gradul de vizibilitate al apartenentei lor la traditia evreiasca si practica religioasa, si prin alti factori.

Din pacate, practic fiecare segment al populatiei evreiesti din Romania era privit ca dusman de catre elitele romanesti care s-au succedat in perioada 1918-'20, cand toti romanii au fost adusi sub autoritatea unui stat unitar pentru prima data in era moderna.

Evreii din Regat, asimilati mai mult in Valahia si mai putin in Moldova, erau perceputi nefavorabil pentru toate motivele - politice, economice, culturale si religioase care au sustinut cresterea antisemitismului romanesc in deceniile care au precedat razboiul cel mare, dar si pentru ca ajutorul strain in lupta lor pentru obtinerea cetateniei a dus la raspandirea sentimentului ca evreii, cu ajutorul puterilor din afara tarii, ar cauta sa limiteze suveranitatea statului roman. Evreii din Transilvania si din Crisana-Maramures, a caror majoritatea vorbea atat limba maghiara cat si idis, erau vazuti ca "straini" nu doar fiindca nu erau crestini dar si pentru ca identitatea culturala si lealitatea lor politica fata de Austro-Ungaria de dupa 1867 erau indreptate in mod evident spre majoritatea maghiara din Ungaria. Reprezentand 5% din populatia Ungariei, evreii au fost socotiti ca "unguri" la recensamantul de identitate culturala inainte de razboi, permitand astfel ungurilor sa se declare majoritari in acest stat. Evreii erau perceputi de catre romani ca fiind de acord sau potential de acord, cu pretentiile revizioniste maghiare. Cei din Bucovina, indreptati spre cultura germanilor din monarhia habsburgica sau vorbind idis, erau de asemenea stigmatizati de catre romani ca "straini" care traisera bine intr-o regiune a Modovei istorice rupta de habsburgi in 1775 si inapoiata Romaniei abia in 1918. In sfarsit, evreii din Basarabia - numerosi, vorbitori in principal de idis si rusa, prezenti mai ales in localitati rurale decat in alte regiuni ale tarii - au servit ca model pentru sterotipul evreului strain, impotriva caruia antisemitii din regat se agitasera timp de decenii.

In aceasta atmosfera nu surprinde faptul ca antisemitismul era moneda comuna in noul stat roman largit, creat imediat dupa primul razboi mondial. Antisemitismul se manifesta in trei forme - politic, cultural/intelectual si popular.

Precursori antisemiti

Intr-un discurs parlamentar tinut in calitate de sef al Partidului National Crestin in 1935 si publicat ulterior ca pamflet intitulat Romania a romanilor, Octavian Goga, poet si lider spiritual al luptei romanilor transilvaneni pentru drepturi politice inainte de primul razboi mondial, renega presa romaneasca

.fiindca nu este facuta de romani. Oamenii care n-au loturi in cimitirele romanesti cred ca pot sa indrume sufletul, impulsul material al gandirii noastre, isi inchipuie ca orice manifestare morala a noastra e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mainile lor murdare, fac din rotativele lor pur si simplu un mijloc de darapanare morala a societatii romanesti.

Atacul sau asupra evreilor a fost primit cu entuziasm de membrii Partidului National Crestin din Camera Deputatilor. Goga, care trei ani mai tarziu, ca prim ministru, va initia decrete-legi ce vor rapi cetatenia si alte drepturi a zeci de mii de evrei, nu era multumit. El vroia sa lege aceasta pozitie a partidului sau de "cele mai nobile spirite" ale traditiei romanesti. Mai departe in acelasi discurs, citand taranimea ca fondatoare a "rasei" romanesti, el adauga:

As putea sa zic ca inainte de razboi, cu zeci de ani, toata ideologia romaneasca s-a plasat pe acest teren: avem de constituit un stat national. Cine reprezinta rasa? Taranii.[A]cest sentiment nu este un monopol de gandire; este rezultanta tuturor fibrelor de gandire intelectuala dinainte de razboi.

In acest punct Goga a fost intrerupt de Pamfil Seicaru, editor al ziarului Curentul care desigur intelegea sloganurile nationale si starea de spirit a momentului, el strigand cu voce tare: "Incepand cu Eminescu, de la 1876". Atunci un parlamentar al Partidului National Liberal a intervenit adaugand "Kogalniceanu". Si Goga a conchis:

.as putea sa spun, in mod normal, ca tot veacul al XIX-lea este o insiruire de cugetare logica in acest sens

Era evident ca nu doar Goga identifica antecedentele antisemitismului romanesc in patrimoniul intelectual, cultural si politic al tarii. Exista un sens general, manifestat in mod deosebit in acea zi in Parlament, care nazuia la o rasa bazata exclusiv pe acea Romania a romanilor, parte a unei mosteniri nationale venita de la fondatorii Romaniei moderne si a culturii sale. Goga si-a incheiat discursul printr-o chemare la recunoasterea instinctului "diferentierii de rasa" si al "diferentierii de religie", si cu recunoasterea faptului ca "entitatea organica" a poporului roman si a sufletului romanesc nu poate absorbi straini, ea [entitatea] fiind pe nedrept asaltata de o invazie de "straini" - denumirea data de Goga evreilor.

Era aceasta cu adevarat mostenirea Romaniei Mari? Sunt suficiente exemple din sferele politice, culturale si religioase care pot fi citate pentru a sprijini ideea ca antisemitismul trebuie tratat ca parte integrala a intregii istorii a Romaniei.

Una din problemele care au starnit, de la jumatatea secolului XIX pana spre mijlocul secolului urmator, o enorma izbucnire de sentimente antisemite de toate nuantele, a fost cea a statutului juridic al evreilor in Romania. Conducerea revoltelor de la 1848 din Valahia si Moldova se pronuntase pentru emanciparea evreilor si acordarea egalitatii politice . Dupa ce revoltele au fost innabusite si statutul principatelor a devenit subiect de negocieri diplomatice intre Puterile europene, imbunatatirea statutului juridic al evreilor a devenit o problema de interes international. Intrucat principatele nu au luat nici o masura pentru imbunatatirea statutului evreilor sub tutela europeana de dupa razboiul din Crimeea, Marile Puteri au inceput sa insiste asupra acestei probleme, la inceput mai usor, apoi din ce in ce mai insistent, pe masura ce principatele doreau mai intai unificarea lor si apoi independenta. Aceasta presiune externa a provocat multe resentimente elitei romanesti in dorinta ei de stabilire a autodeterminarii si suveranitatii Romaniei, si a readus in mintea multora intrebari care persistau si un secol mai tarziu, despre loialitatea si motivatiile evreilor romani care cautau sa obtina cetatenie si drepturi egale in cadrul statului roman.

Astfel, in timpul Conventiei de la Paris (19 august, 1858), care a stabilit termenii in care Puterile acceptau unirea Valahiei cu Moldova, articolul 46 a deschis usa, dar nu a cerut, eventuala acordare de drepturi juridice depline evreilor:

Moldovenii si valahii vor fi cu toti egali in fata legi, in fata impozitului si admisibili in chip egal la functiile publice, intr-unul si celalalt PrincipatMoldovenii si valahii de toate riturile crestine vor beneficia in chip egal de drepturile politice. Beneficierea de aceste drepturi va putea fi extinsa la celelalte culte prin dispozitii legislative.

Printul Alexandru Ioan Cuza a facut pasi importanti in aceasta directie in timpul domniei sale de numai sase ani pe tronul Principatelor unite. Articolul 26 din Legea Obsteasca din 31 mai 1864 acorda anumite drepturi, inclusiv dreptul de a vota la alegerile municipale pentru anumite categorii de evrei care indeplineau conditiile necesare. Codul Civil pe care el l-a propus in 1864, aplicat un an mai tarziu, permitea acordarea cetateniei evreilor, in anumite conditii extrem de limitate. De fapt, nici un evreu nu a primit cetatenia sub Cuza si oricum in ultimele 24 de luni ale domniei sale, cu o opozitie interna si externa crescanda, exista sentimentul ca reformele pe care le-a inaugurat nu vor dura. Imbunatatirile aduse situatiei evreilor au crescut opozitia in randul elitei culturale si politice fata de domnia sa si au grabit lovitura de stat care l-a indepartat pe Cuza de la putere la inceputul anului 1866 .

O adevarata explozie de antisemitism deschis exprimat s-a produs pe masura ce dobandirea independentei nationale devenea o certitudine. In timpul discutiilor cu privire la noua Constitutie din 1866, liderii romani au inceput sa-i prezinte pe evrei ca fiind principalul obstacol in cale independentei, prosperitatii si culturii in Romania. Ulterior, dezbaterile largite asupra acceptarii sau respingerii cererii inclusa in Tratatul de la Berlin care garanta independenta Romaniei cu conditia ca evreii sa primeasca cetatenia, au dus la radicalizarea acestor opinii.

In timp ce majoritatea conservatoare/minoritatea liberala din guvern insarcinate cu elaborarea noii constitutii au prezentat un proiect de text, fraza "Religia nu poate fi o piedica la dobandirea calitatii de cetatean", a fost imediat modificata de comitetul de redactare din Parlament, adaugandu-se: "In ce priveste pe evreii stabiliti mai inainte in Romania, o lege speciala va reglementa admiterea lor treptata la naturalizare". Cum Parlamentul s-a reunit pentru a discuta acest nou text, in fata cladirii aveau loc demonstratii de strada impotriva oricarei dispozitii in acest sens, urmate de distrugeri furibunde prin cartierul evreiesc bucurestean.

Ion Bratianu, ministru al Finantelor in guvernul care propusese textul original, dar al carui partid nu era, in general, sustinator al acordarii de drepturi cetatenesti egale evreilor, si care va conduce opozitia fata de asemenea masuri pentru urmatoarea jumatate de secol, a atacat imediat propunerea deja firava, spunand, in sesiunea parlamentara din 19 iunie 1866, urmatoarele: ".noi am declarat ca guvernul nu intelege sa dea tara evreilor, nici sa le dea drepturi care ating, care vatama oricat de putin, interesele Romaniei". In ziua urmatoare ii eticheta pe evrei ca fiind o plaga sociala pentru Romania:

.pur si simplu aceea a marelui lor numar care ameninta, dupa cum spune toata lumea, nationalitatea noastra.Numai masuri administrative puternice ne pot scapa de aceasta pacoste si ii pot impiedica pe proletarii straini sa ne invadeze tara .

Doua zile mai tarziu, in noua constitutie a fost introdus, la articolul 7, un text revizuit care specifica excluderea evreilor de la dobandirea cetateniei romane:

Calitatea de roman se dobandeste, se pastreaza si se pierde in conformitate cu regulile enuntate prin legile civile. Numai strainii de rit crestin pot dobandi calitatea de roman.

Spre sfarsitul anului au fost puse din nou in aplicare asprele restrictii ale Regulamentului Organic impus principatelor de catre ocupantii rusi in anii 1830.

Limbajul antisemit al lui Bratianu s-a amplificat incepand din acest moment, in timp ce influenta sa crestea in guvernele care au urmat la putere. In 1867, ca ministru de Interne, Bratianu a emis o serie de circulare catre prefecturile din tara in care ordona aplicarea unor masuri de excludere impotriva evreilor, prin care li se restrangea dreptul de a locui in zonele rurale, li se limitau anumite mijloace de trai si ii expuneau chiar expulzarii fizice din Romania. Protestele venite din afara, de la guvernele straine care cautau sa orienteze Romania spre dobandirea independentei, ca si cele din partea unor organizatii evreiesti, nu au facut decat sa intensifice retorica antisemita a lui Bratianu . Stabilind tonul pentru multi dintre conationalii sai, care il priveau ca pe un lider national, Bratianu raspundea la o intrebare pusa de P.P. Carp cu privire la aceste politici, printr-un blam aruncat asupra acelor romani care angajau evrei pentru a crea o situatie in care "ei s'au lipit acum de pamant atat de tare, incat nu vom putea niciodata sa-i dezlipim de el", si invinovatindu-i pe evrei pentru ca au provocat mania Marilor Puteri din Europa fata de Romania si au servit drept unelte in mainile dusmanilor natiei:

Evreii, chiar pentru delicte, sunt mai putin urmariti decat altii. Nu pentru ca evrei au mai multa moralitate decat crestinii, cel putin in cazuri de fraude, dar pentru ca, oricand pui mana pe un evreu, tipa toti israelitii, nu numai din Tara Romaneasca, dar si din strainatate.[D]aca pui mana pe un israelit, prins in delict, vine un Consul si zice: Este supusul meu. Apoi o fi ori n-o fi supus strain, vine totdeauna un Consul care zice ca este[7].

Doi ani mai tarziu el sintetiza acest punct de vedere intr-o singura propozitie: "Evreii au ca scop, nu mai putin decat sa distruga existenta noastra nationala"[8].

Bratianu nu era singurul revolutionar de la 1848 care adoptase astfel de puncte de vedere extreme in timp ce Romania se indrepta spre independenta. Astfel, il gasim pe Cezar Bolliac numindu-i pe evrei "un adevarat parazit" si plangandu-se ca in timp ce evreii sunt aceiasi peste tot, nicaieri problema evreiasca nu este mai grava ca in Romania:

Este inspaimantator, domnilor, sa vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregatii funeste, dar mai inspaimantator este ca gandesti ca nicaieri ea n-a prins radacini atat de adanci ca la noi .

Ca ministru de Stat in 1869, si Mihail Kogalniceanu, al carui antisemitism a fost evocat in 1935 in timpul discursului din parlament al lui Goga, a reluat procesul de eliminare a evreilor din sate, lipsindu-i astfel de mijloacele lor de existenta. Atunci cand guvernele straine au protestat, Kogalniceanu a raspuns furios ca tratamentul evreilor care traiesc in Romania nu este problema lor .

Figuri politice mai putin importante au imitat conducerea nationala. Deputatul parlamentar I.C. Codrescu din Barlad, de exemplu, a publicat in intregime unul dintre discursurile sale intr-un pamflet intitulat Cotropirea jidoveasca in Romania. El a atacat Alianta Israelita Universala si i-a zugravit pe evrei ca elemente anti-nationale ce submineaza caracterul romanesc, atat in zona urbana cat si in cea rurala:

Acest termen de roman-israelit este o insulta aruncata asupra natiunii noastreOrice ar fi, jidovul tot jidov ramanetrebuie oare sa ne resemnam a vedea etern in mijlocul nostru o asemenea populatie dusmana, care voieste a paraliza necontenit aspiratiile noastre nationale? Domnilor, inmultirea acestui element a fost in toate timpurile atat de periculoasa pentru toate tarile, incat fiecare popor nu a ezitat de a lua masurile cele mai energice, si adeseori si cele mai crude, spre a scapa de el .

Exprimarea antisemita nu s-a limitat doar la intemeietorii elitei politice romanesti. Ea a fost de asemenea raspandita printre elitele culturale si intelectuale ale tarii, adica printre oameni instruiti sa inteleaga importanta valorilor universale, oameni care, prin geniul lor, au instaurat valorile culturale ale natiunii. In 1866, cum Bratianu, Bolliac si altii stabilisera temele antisemite care vor rasuna timp de un secol in viata politica, filologul Bogdan Petriceicu-Hasdeu scria ca evreii atrag asupra lor ura si provoaca ruina economica deoarece sunt carcterizati prin trei trasaturi ingrozitoare: "tendinta de a castiga fara munca, lipsa simtului demnitatii si ura contra tuturor popoarelor" .

Cand Puterile europene au stipulat in articolele 43 si 44 ale Tratatului de la Berlin din 1878 ca recunoasterea independentei Romaniei urma sa fie conditionata de acordarea cetateniei si a drepturilor egale pentru evrei, vocile elitei culturale ale noii tari au fost la fel de scandalizate ca si cele din zona politica. Filosoful Vasile Conta, sustinand ca adevaratul scop al evreilor era sa alunge romanii din Romania si sa stabileasca acolo un stat pur evreiesc, declara in Camera Deputatilor: "Daca nu luptam contra elementului evreiesc, murim ca natiune" . Poetul Vasile Alecsandri a adaugat si el un atac veninos:

Care este aceasta noua incercare, care este aceasta noua invazie? Care sunt navalitoriSunt un popor activ, inteligent, neobosit in indeplinirea misiunii sale: ei sunt adeptii celui mai orb fanatism religios, cei mai exclusivisti dintre toti locuitorii pamantului, cei mai neasimilabili la celelalte popare ale lumii [P]atria lor este Talmudul! Puterea lor este fara masura, caci alte doua puteri constituie temelia si sprijinul sau: francmasoneria religioasa si aurul .

Romancierul si eseistul Ioan Slavici, in a sa Soll si Haben[Debit si Credit] - Chestiunea Ovreilor din Romania, ii caracteriza pe evreii ca fiind o "boala" de care practic este imposibil sa scapi, abordeaza subiectul antisemitismului religios care motiva mai mult populatia pe larg decat elitele, descriind iudaismul ca "negarea tuturor religiilor", iar pe Dumnezeul evreilor ca "tagaduirea tuturor Dumnezeilor". Blamandu-i pe evrei pentru problemele Romaniei, Slavici sugera expulzarea acestora, dar era sigur ca nimeni nu i-ar fi primit. Atunci, el conchidea:

Ne ramane doar ca, la un semn, sa inchidem granitele, sa-i sugrumam, sa-i aruncam in Dunare pana la cel din urma ca sa nu mai ramana nici samanta din ei![15]

Treizeci de ani mai tarziu, un Slavici mai matur nu isi domolise deloc tonul intr-o serie de eseuri scrise in 1908 numite Semitsimul,. Invinovatindu-i pe evrei pentru propria lor soarta - o tactica favorita a antisemitilor - el indemna la folosirea tuturor armelor impotriva lor si sugera din nou ca o solutie violenta ar fi acceptabila:

E fireasca ura, pe care au starnit-o in inimile acestora, si aceasta ura usor ajunge sa se reverse asupra tuturor celor ce au bogatii mostenite ori agonisite si poate sa duca in cele din urma la o groaznica varsare de sange .

Astfel ca din cele mai timpurii decenii ale dezvoltarii Romaniei moderne a existat un puternic curent antisemit in viata politica si intelectuala a tarii si care nu se afla la periferia societatii, ci chiar in mijlocul ei. Mai mult, limbajul folosit in discutiile despre evrei era extrem, chiar si in acei ani de inceput. In scena romaneasca au aparut destul de devreme restrictii legate de locurile unde evreii se puteau stabili, refuzul cetateniei, al posibilitatii de a-si castiga mijloacele de trai, expulzarea fizica, acuzatii de luare de sange, discutii despre aruncarea in Dunare, asaltul asupra credintelor si practicilor evreiesti, descrierea evreilor ca agenti straini, dusmani ai statului - limbajul separarii, al dezumanizarii si al crimei.

In fapt, limbajul antisemit extrem introdus in acei ani a avut ecouri si in deceniile care au urmat, pana la, in timpul, si chiar dupa Holocaust. S-a scris mult despre antisemitismul lui Mihai Eminescu. Opiniile sale despre evrei erau complexe si nu atat de extreme cum s-a afirmat uneori, dar, este important este ca era credibil pentru un segment larg de populatie in anii 1930 cand denumirea de poet national era des invocata, cum s-a intamplat in timpul discursului parlamentar din 1935 al lui Octavian Goga, ca stramos al antisemitismului extremist inversunat din Romania Mare a secolului XX . Eminescu nu era singurul dintre liderii culturali care isi exprimau opiniile antisemtite in perioada dintre dobandirea independentei nationale si formarea Romaniei Mari. Istoricul Alexandru D. Xenopol declara la inceputul secolului ca numai evreii botezati sunt potriviti pentru a primi cetatenia, iar cei care nu s-au convertit la crestinism ar trebui sa fie eliminati fizic din tara .

Trebuie recunoscut ca pana si Nicole Iorga, care ajunsese la maturitate in aceasta perioada, a fost antisemit, in ciuda geniului sau si ale admirabilelor sale realizari in domeniul academic si in alte domenii. Rezultat al culturii pe care avea sa o reprezinte, Iorga i s-a alaturat lui A.C. Cuza in 1910 pentru a pune bazele Partidului National Democrat Crestin, primul partid declarat antisemit din Romania. Primele lui scrieri au fost cufundate intr-un limbaj antisemit ostentativ. Intr-un discurs tinut in 1910 la Camera Deputatilor pe care l-a publicat mai tarziu sub forma unui pamflet intitulat "Nationalistii si Problema Jidoveasca", Iorga reactiona la cerintele evreilor pentru drepturi cetatenesti, acuzand ca "evreii de pretutindenea, din jidovimea intreaga" s-au aliniat impotriva Romaniei si ca acordarea acestor drepturi evreilor ar schimba atat de fundamental caracterul statului, incat:

Romania nu ar mai fi Romania. Misiunea ei intreaga ar disparea, chemarea ei pentru viitor nu ar mai putea sa se mentie.

Facandu-se ecoul vocilor care in trecut acuzau evreii ca vor sa-i alunge pe romani de pe pamantul lor, Iorga argumenta ca cea mai importanta problema cu care se confrunta natiunea romana era cea evreiasca, de vreme ce esenta sa era:

chestia drepturilor noastre in toate domeniile si in toata intinderea teritoriului asupra caruia singuri avem drepturi etnice si istorice .

Intr-un alt discurs publicat in acelasi an, Iorga ataca sionismul ca o miscare ce intentiona nu sa creeze un camin petru evrei in Palestina, ci care tintea sa-i elimine pe romani, astfel incat Romania sa devina patria evreilor:

Sionismul, reprezentat de ziarul Adevarul, cultiva sentimentul national evreiesc, si-l cultiva impotriva noastraEvreii nesionisti nu ne urasc uneori, pe cind evreii sionisti ne urasc totdeauna si nu ne iarta niciodata pentru faptul ca noi suntem unde suntem si ca, neputind incapea in toate laolalta unii de altii, nu ne ducem noi la Sion, pentru a-i lasa pe d-lor. dincoace .

Dupa ce drumurile lui Iorga si A.C. Cuza s-au despartit, in 1922, dupa doisprezece ani de parteneriat politic - Iorga si-a mai temperat pentru o vreme limbajul antisemit, fara sa nege vreodata ca era antisemit . Totusi, in 1937, cu Germania nazista amenintand pacea Europei, cu miscarile de extrema dreapta apropiate de putere in Romania, cu suveranitatea si integritatea tarii evident in pericol, Iorga a publicat in lucrarea sa numita Iudaica, o chemare la arme impotriva evreilor. Este greu de inteles care i-a fost motivatia. Poate ca spera sa se ridice pe un val de simpatie populara pentru a deveni din nou o personalitate politica. Este posibil ca a dorit sa abata apetenta crescanda pentru actiunea extrema impotriva evreilor, indrumandu-i pe romani sa biruiasca amenintarea evreiasca intrand in competitie cu evreii si castigand. Acest indemn era in concordanta cu atitudinea antisemita mai moderata pe care Iorga a adoptat-o dupa primul razboi mondial si cu critica sa fata de antisemitismul radical adoptat de Liga Apararii National Crestine a lui Cuza si de Garda de Fier condusa de Corneliu Z.Codreanu . Oricare i-ar fi fost intentia, Iudaica nu a fost deloc moderata in ton, dupa standarde obiective. Raspunzand in scris unei serii de articole despre istoria evreilor romani semnate de dr.-ul Wilhelm Filderman, presedintele Federatiei comunitatilor evreiesti din Romania, Iorga sustinea ca tara nu avea nevoie de evrei, dupa cum se putea vedea in indragita sa Valenii de Munte, "o localitate romaneasca fara evrei". Atunci el a raspandit toate zvonurile mincinoase ale antisemitismului national, economic, religios, moral, social, cultural, demografic si politic din Romania ultimilor 90 de ani pentru a justifica urmatorul asalt asupra evreilor:

[Evreii] lucreaza ca sa aiba pentru ei, ca natie navalitoare, cat mai mult. Pina si in profesiunile libere, pina si in invatamint, in stiinta, in literatura, ca avocati, ca medici, ca arhitecti, ca profesori, tot mai multi, cu filologii, cu filosofii, cu ziaristii, cu poetii, cu criticile lor, ei ne dau pur si simplu afara din tara noastra[Ei] ne sugruma bisericile, ne inlocuiesc pravaliile, ne ocupa locurile si, ce e mai pierzator, ne falsifica sufletul, ne degradeaza moralitatea prin opiul ziaristic si literar cu care ne incita.

In loc sa favorizeze o decongestionare, prin care emigratii cuminte organizate ar reduce proportia la orase la ceea ce se poate admite in orice mediu national, ei tin sub steagul inaintarii de fiecare clipa orice forta le apartine si, ca sa ascunda inaintarea, recurg la schimbarile de nume in viata, la pseudonimele in literatura.

Noi sa ne organizam pentru razboiul constiintei si al muncii. Sa ne strangem impreuna unde mai sintem. Si sa pornim la recastigarea prin truda de fiecare zi si prin perfecta buna intelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau sa ne inlocuiasca, si sa ne recucerim cele ce le-am pierdut.

Ei intre ei, pentru ei, cum au vrut. Noi intre noi, asa sa vrem! (Nota: sublinierea ii apartine lui Iorga)[23].

Acestea nu erau cuvintele lui Octavian Goga, care va deveni prim ministru la cateva luni dupa ce Iorga scria Iudaica; nici ale lui A.C. Cuza, a carui ratiune de fi era doar antisemitismul; nici ale lui Corneliu Zelea Codreanu, desi ele captasera ceva din ura intensa a limbajului acestuia din urma. Erau cuvintele unui om recunoscut de multi ca fiind mentorul intelectual al natiunii.

Antisemitismul principalelor partide politice din Romania Mare, 1919-1937

Cu o elita politica si culturala romaneasca adancita in sentimente anti-evreiesti si producand o neintrerupta retorica antisemita timp de deceni, nu a fost surprinzator ca cele doua partide principale ale Romaniei Mari, si anume Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc erau cel mult indiferente fata de situatia minoritatii evreiesti din tara. Daca nici unul din aceste partide nu avusesera pozitii antisemite exprimate deschis in platformele lor politice, de asemenea nici unul nu a luat pozitii destinate sa asigure evreilor drepturi egale, statut egal si siguranta. Acordarea cetateniei in masa evreilor, impusa Romaniei ca o conditie a recunoasterii internationale a largirii frontierelor sale dupa primul razboi mondial, a maniat straturi intinse din conducerea ambelor partide. Furia lor fata de inabusirea problemei cetateniei mentinuta de la Tratatul de la Berlin a fiert la foc mic in toata perioada interbelica si a iesit la suprafata in mod regulat in discursurile parlamentare si in presa .

Atat liberalii cat si cei care se presupunea ca reprezinta interesele taranimii ii vedeau pe evrei ca adversari, in termeni economici, ai propriilor lor aspiratii si ale alegatorilor lor. In mintile liberalilor, evreii trebuia indepartati de la controlul asupra industriei si sistemului bancar. Si in pofida evidentei contrare, national liberalii si taranistii, fara sa vorbim despre organizatiile politice declarat antisemite, au gasit mult mai convenabil sa arunce oprobiul pentru innabusirea rascoalei din 1907, cea mai traumatica criza interna simitita de dupa obtinerea independentei, asupra arendasilor evrei care ii reprezentau pe mosierii romani pe multe din proprietatile rurale din Moldova, decit sa investigheze radacina cauzelor nelinistii sociale. Aceasta a fost si pozita lui Iorga, care cu siguranta a influentat-o si pe aceea a generaluluii Alexandru Averescu, cel care a inabusit rascoala de la 1907 prin forta armata, si care a fost de doua ori prim ministru dupa 1918 .

Mai mult, atat in Partidul Liberal cat si in cel National Taranesc se aflau figuri puternice, ahtiate dupa folosirea oportunitatilor care ii prezenta, ori de cate ori se putea, drept promotori ai politicilor antisemite, mai ales in domeniul economic si in cel educativ. In timpul guvernarii acestor partide, evreii din diverse parti ale tarii au fost supusi unor constante izbucniri de violenta si au primit prea putina protectie efectiva. Si comunitatea evreiasca s-a gasit de regula in defensiva, luptandu-se constant pentru a nu pierde drepturile recent obtinute. Ajutorul pe care evreii romani il cereau din partea comunitatilor si organizatiilor din afara sau de la guverne straine, intarea pozitia celor care urmareau sa-i infatiseze pe evrei drept anti-romani. Alte partide politice care au condus guverne intre 1918 si 1937, cum ar fi Partidul Poporului al lui Averescu (1920-'21, 1926-'27), Partidul National Democratic al lui Iorga - guvern de experti (1931-'32) si Partidul National Taranesc condus de Alexandru Vaida-Voevod (1932-'33), erau mai fatis antisemite in pozitia pe care o detineau, stimuland discutii publice si guvernamentale despre posibilitatea de a introduce numerus clausus (uneori "numerus valahicus") pentru evreii din institutiile de invatamant superior, din economie si administratia de stat. Cu toate acestea, in timp ce aceste guverne au permis existenta unor acte antisemite neguvernamentale, nici unul din ele nu a promulgat sau implementat o legislatie antisemita.

Aceasta situatie s-a schimbat in timpul lungii guvernari a Partidului National Liberal condus de Gheorghe Tatarascu intre 1933 si 1937. Desi din cand in cand incuraja anumite miscari de dreapta, guvernul lui Tatarascu dorea in egala masura sa controleze ascensiunea aripii de extrema drepta si a miscarilor antisemite violente din interiorul Romaniei - mai ales Garda de Fier si Liga Apararii National Crestine, ca si Frontul Romanesc al lui Vaida-Voevod. Se dorea de asemenea atenuarea impactului altor miscari de dreapta, simpatizante ale Germaniei naziste, inclusiv al Partidului "Tanarul Liberal" condus de Gheorghe Bratianu si al Partidului National Agrar condus de Goga. Pe masura ce dezbaterile s-au acutizat in tara, in special dupa venirea la putere a Partidului Nazist in Germania, guvernul Tatarascu a introdul cateva legi care, desi nu ii tinteau in mod explicit pe evrei, a inceput un proces sistematic de deposedarea a acestora de resursele si drepturile lor.

"Legea pentru folosirea personalului roman in intreprinderi" (1934) cerea ca minim 80 de procente din personalul din economie, industrie, comert si antreprize civile si cel putin jumatate din conducerea administrativa sa fie de origine romana. Ea cerea de asemenea si o aprobare speciala a unui comitet numit de ministerele de razboi, munca si industrie pentru angajarea in industriile implicate in securitatea nationala si in probleme de aparare . Chiar daca evreii nu erau obiectivul declarat, legea i-a afectat mai mult pe evreii decat pe celelalte minoritati, care de regula locuiau in arii etnice compacte, unde legea nu putea fi aplicata. Evreii se confruntau pentru prima oara cu posibilitatea existentei unui proces coordonat de guvern prin care puteau sa-si piarda locurile de munca si profesiile. Cativa evrei care lucrau in sistemul cailor ferate si in serviciul de posta si telegraf au fost retrogradati sau pur si simplu concediati. In ciuda protestelor internationale, legea a ramas in functiune. Scolile profesionale au inceput sa nu mai admita elevi evrei, iar unele asociatii profesionale private, cum ar fi Baroul bucurestean si Asociatia nationala a barourilor i-au eliminat pe membrii lor evrei, in mai 1937. Campusurile universitare au adevenit centre de "actiune" a manifestarilor antisemite, in timp ce violentele de strada la adresa evreilor au crescut.

In decembrie 1936, o comisie parlamentara a luat in discutie un proiect de lege ce prevedea revizuirea listelor prin care minoritatie nationale din Romania, inclusiv majoritatea evreilor, primisera cetatenie. Acest proiect nimicitor nu a devenit lege, dar guvernul Tatarascu a promulgat o serie de alte decrete-legi si ordine administrative mai putin ambitioase ce aveau drept scop sa limiteze sau sa elimine prezenta evreilor din profesiunile liberale, finante si alte ramuri ale economiei .

Acest palmares al elitei politice romanesti a deschis calea unor politici antisemite mai radicale care vor urma in timpul guvernului condus pentru scurt timp de Partidul National Crestin, sub dictatura regala, apoi sub Antonescu si Garda de Fier. Guvernul Partidului National Crestin s-a dovedit a fi un moment de cotitura in evolutia politica interbelica.

Antisemitismul Partidului National Crestin

Partidul National Crestin la putere, decembrie 1937-februarie 1938

Dupa crearea sa in 1935, ca partid al dreptei conservatoare , nationalist si virulent antisemit, Partidul National Crestin - PNC, condus de Octavian Goga si Alexandru C. Cuza a fost, fara discutie, cel mai important concurent al Garzii de Fier in dreapta spectrului politic romanesc. In anii 1930, Partidul National Crestin (si, inainte de 1935, Partidul National Agrar al lui Goga) a fost principalul beneficiar al ajutorului primit din partea national-socialismului german, desi Garda de Fier prezenta mai multe afinitati cu ideologia nazista . Si in timp ce PNC a stat putin timp la putere, politicile antisemite pe care Goga si Cuza le-au initiat au supravietuit rapidei lor caderi de la guvernare si au exercitat o influenta considerabila asupra politicilor guvernelor care au urmat. Un numar important din membrii PNC au functionat in guvernele dictaturii regale si au iesit din nou la suprafata in timpul razboiului, in birocratia civila a dictatorului Ion Antonescu .

Atat Octavian Goga (1881-1938) cat si Alexandru C. Cuza (1857-1944) au avut lungi cariere in politica romaneasca. Prestigiul lui Goga s-a bazat pe statutul sau de mare poet nationalist si pe reputatia dobandita in timpul primului razboi mondial de reputat avocat al alipirii Transilvaiei sale native la statul roman. El plecase din Transilvania in Romania in anul 1914, iar la sfarsitul razboiului devenise ministrul Educatiei Publice in coalitia guvernamentala de scurta durata a Partidelor National si Taranesc, condusa de Alexandru Vaida-Voevod. Dupa ce s-a alaturat Partidului Poporului infiintat de unul din protagonistii principali ai razboiului, generalul Alexandru Averescu, Goga a lucrat in Ministerul de Interne, mai intai ca ministru-adjunct, apoi ca ministru in timpul administratiilor lui Averescu (1920-'21, 1926-'27) . In aprilie 1932 Goga a parasit Partidul Poporului si a infiintat Partidul National Agrar. Platforma program a noului partid era pro-monarhista si conservatoare, dar si nationalista si antisemita.

Radacinile antisemitismului lui Goga sunt evidente. Inainte de razboi el intrase sub influenta lui Karl Lueger, primarul social-crestin al Vienei. Fiindca Goga socotea evreii ca fiind cei mai activi "agenti" ai politicii de maghiarizare in Ungaria inainte de razboi, el a gasit predicile anti "iudeo-maghiare" ale lui Lueger convingatoare si importante. Cum presiunea ungara privind revizuirea frontierelor Transilvaniei crestea in anii 1930, Goga a pus in practica aceasta experienta din tineretea sa si a gasit un raspuns potrivit pentru renumitul pericol al "maghiarizarii". Iar acest raspuns a fost antisemitismul si suportul pentru tineretul roman, din care o parte era deja legat de miscarile antisemite inclinate spre violenta si urmarea sa treaca de vorba la fapta pentru a eradica pericolul evreiesc si cel "ungaro-semitic". Colectia de eseuri numita Mustul care fierbe, publicata de Goga in 1927, reda sugestiv cresterea pozitiei sale extremiste. El vedea o situatie de razboi intre romani si evrei si chema la apararea "puritatii rasiale", a "privilegiilor sangelui", si ale "adevarurilor organice ale rasei"; avertiza ca desfasurarea evenimentelor "impingea rabdarea traditionala a poporului catre limitele sale extreme" si propovaduia o "furtuna purificatoare" in care tineretul va salva natiunea de "paraziti". Goga convoca o "ofensiva nationala" pentru salvarea natiunii romane[32]. Amintindu-si retorica antisemita de dinainte de razboi despre invazia evreiasca din Romania, el ii descrie pe evrei ca fiind "secretiuni impure ale Galitiei" care ameninta insasi existenta statului roman .

Judecand dupa numarul de voturi primite la alegerile parlamentare, reiese ca influenta politica a lui Alexandu C. Cuza, profesor de economie politica si finante la Universitatea din Iasi, a fost foarte localizata. Sprijinul electoral pentru Cuza nu a trecut niciodata de circumscriptiile din nordul Moldovei situate in jurul Iasiului sau natal si in regiunile Basarabiei intens populate de evrei Oricum, cariera sa politica a fost remarcabila prin longevitate si consistenta, ea furnizand o baza romaneasca pentru dezvoltarea unor miscari antisemite mai radicale si mai periculoase decat cea a lui Cuza insusi. Intreaga sa filosofie politica s-a cladit in jurul unei singure probleme, s-a sprijinit pe un set de convingeri antisemite pe care el le-a urmat cu fermitate si statornicie de-a lungul intregii sale cariere.

Ales pentru prima oara in Camera Nationala a Deputatilor in 1892, Cuza si-a mentinut fotoliul acolo cu o singura pauza, intre 1927-1931, dupa care a revenit pana la inceputul dictaturii regale, in 1938, cand a devenit membru al Consiliului de Coroana. Intre 1895 si 1923 a ajutat la infiintarea a sase miscari politice diferite. In 1897 i s-a alaturat lui A.D. Xenopol, ale carui puncte de vedere au fost citate mai devreme, pentru a fonda Liga Romana contra Alcoolismului, a carei platforma el o folosea pentru a-i acuza pe evrei ca raspandesc alcoolismul printre romani, ca mijloc de crestere a mortalitatii in randul populatiei romanesti . In 1910 s-a unit cu Iorga pentru a fonda Partidul National Democratic care pleda pentru folosirea mijloacelor extreme, inclusiv a violentei, in vederea reducerii influentei evreiesti. Cand drumurile lor s-au despartit, dupa crearea Romaniei Mari, Cuza a infiintat Partidul National Democrat Crestin (1919) si apoi, impreuna cu N.C. Paulescu, Uniunea National Crestina (1922). Uniunea National Crestina a adoptat zvastica drept simbolul sau oficial in 1922, inaintea nazistilor. In fine, in 1923, Cuza a constituit Liga Apararii National Crestine - LANC .

Cuza a fost un prolific autor de tratate antisemite pe care a incercat din rasputeri sa le prezinte ca opere analitice sau stiintifice, pentru elaborarea unora dintre ele el plagiind, in mare, din autori antisemiti straini . Parte din aceste publicatii au fost la inceput lungi discursuri parlamentare pe care Cuza le-a editat cu grija pentru apartii ulterioare. Titlurile sunt graitoare pentru continutul lor: Despre Poporatie - Statistica, Teoria si Politica ei; Scaderea Poporatiei Crestine si Inmultirea Jidanilor; Jidanii in Razboi; Nationalitatea in Arta - Expunerea Doctrinei Nationaliste ; Jidanii in Presa; Numerus Clausus .

Fiecare dintre aceste lucrari, carora Cuza le-a adaugat sute de pamflete politice, articole in ziare, introduceri si recenzii, consta in condamnarea evreilor ca sursa a oricarei probleme aflata in discutie. Cuza profera un antisemitism insistent, violent, rasist si religios. Influentat de Chamberlain, Drumont, Mommsen, Renan si Gobineau, el isi cauta inspiratia oriunde ar fi putut sa gaseasca sustinere pentru ura sa obsesiva, fie ca sursa era straina sau romaneasca. Argumentele sale se intindeau de la domeniul economic si cel cultural, teme obisnuite in vorbirea antisemita romaneasca dinaintea primului razboi mondial, la antisemitsimul rasial pe care Cuza l-a enuntat foarte limpede la inceputul anilor 1890, si care a ramas dupa aceea o tema constanta. In 1893, in scrierea sa Meseriasul Roman, i-a descris pe evrei ca fiind o "rasa straina" care distruge Romania. Cincisprezece ani mai tarziu, in Nationalitatea in Arta, vorbea despre "inferioritatea rasiala" a evreilor si despre pericolul "amestecului raselor". Prin 1930 Cuza identifica miscarea sa cu antisemitismul rasist al lui Adolf Hitler, a carui venire a putere a salutat-o trei ani mai tarziu ca pe o oportunitate de a pune capat "dominatiei" internationale a evreilor[38].

Platforma parlamentara a Ligii Apararii National Crestine indemna la "eliminarea completa din tara a evreilor": "singura solutie posibila a problemei jidanesti este eliminarea jidanilor". Pentru a duce la bun sfirsit acest indemn, platforma propunea retragerea drepturilor politice si revocarea titlului de "nativi" acordat evreilor, ca si a schimbarilor de nume; revizuirea tuturor acordarilor de cetatenie si retragerea acesteia in lipsa unei documentatii adecvate; expulzarea evreilor intrati in tara dupa 1914; expulzarea acestora din zonele rurale si cesionarea pamanturilor lor etnicilor romani; exproprierea de catre stat a evreilor care detin pamant si instalatii in industria petroliera; excluderea evreilor din birouri sau posturi publice; exproprierea graduala a proprietatilor urbane; introducerea numerus clausus in toate domeniile de educatie si activitate economica; o legislatie mai stricta si o pedepsire mai aspra a infractiunilor legate de fals, contrabanda, specula, pornografie si trafic de sclavi cu albi. Cuza si-a alcatuit programul parlamentar din toate aceste teme ale antisemitismului politic traditional romanesc, desi considera numerus clausus doar ca un pas intermediar spre numerus nullus . El adauga elementul rasial intr-o serie de 10 principii despre "nationalitate", "religie" si "actiune". Despre poporul evreu, Cuza scria:

.este o natie corcita si degenerata, sterila, fara pamant si care nu formeaza un organism social complet, productiv.traind astfel de la inceput si pana in zilele noastre, suprapusa pe alte natiuni, prin exploatarea muncii ei productive, prin urmare ca o natie parazitara .

Liga a adoptat ca sigla tricolorul romanesc cu o zvastica neagra intr-un cerc galben in mijlocul steagului.

Dupa primul razboi mondial, Cuza a impletit in litaniile sale teme din antisemitismul crestin si noi interpretari bazate pe teologia crestina si pe filosofie . In acest sens a fost influentat de Nicolae C. Paulescu (1869-1931), profesor de fiziologie la Facultatea de Medicina din Bucuresti, specialist de talie mondiala in domeniul biochimiei si al psihologiei. Paulescu era de asemenea un autodidact intr-ale filosofiei, pe care a folosit-o ca arma antisemita, si, ca si Cuza, a semnat diverse lucrari pseudo-stiintifice care au servit drept vehicule pentru raspandirea urii rasiale si religioase. Paulescu a fost co-director la ziarul lui Cuza inaugurat in 1922, Apararea Nationala, unde a si publicat articole regulat. Cartile si articolele scrise de el urmareau sa contopeasca teologia, medicina si stiinta intr-o "fiziologie filozofica", care in realitate era doar o cale prin care isi putea exprima antisemitismul obsesiv, facand ca aceste puncte de vedere sa fie foarte atragatoare pentru Cuza. Paulescu a gasit originea perfidiei evreiesti in Talmud, stabilit de el ca fiind instrumentul de exterminare a celorlalte natiuni ("exterminarea sistematica si totala"), dar si in Cahal, care punea la cale in secret dezastrele ce afecteaza restul omenirii. Desi nu putea sa anticipeze existenta lagarelor de exterminare naziste, condamnarea evreilor era la Paulescu atat de totala incat a ridicat posibilitatea "exterminarii parazitilor nefasti", la fel cum "sunt omorati paduchii". ("Putem oare sa-i exterminam - cum bunaoara se ucid plosnitele? Acesta ar fi mijlocul cel mai comod de a ne scapa repede de ei")[42]. Este interesant ca nu numai Cuza a fost influentat de Paulescu, ci si tanarul Codreanu, viitor fondator al Garzii de Fier, a recunoscut puternicul impact al ideilor lui Paulescu in dezvoltarea sa .

Nichifor Crainic (1889-1972) a fost un alt teoretician al religiei, a carui opera a avut o importanta influenta asupra lui Cuza si a generatilor mai tinere care au luat asupra lor stindardul antisemitismului radical in perioada interbelica. Crainic era profesor la Facultatea de Teologie a Universitatii din Bucuresti, care devenise un focar de antisemitism printre studenti . Crainic pleda pentru crearea unui spirit romanesc "antisemit in doctrina si antisemit in practica" . El a aplicat cunostintele sale teologice si maiestria retorica pentru a rupe relatia iudeo-crestina, argumentand ca Vechiul Testament nu era evreiesc, ca Iisus nu a fost evreu si ca Talmudul, pe care el il privea ca incarnare a evreimii moderne a fost, intai de toate, o arma de combatere a evangheliilor crestine si de distrugere a crestinilor .

Influenta lui Crainic asupra generatiei sale a fost substantiala, el fiind capabil sa se inspire din misticismul si nationalismul crestin-ortodox romanesc si sa-l foloseasca astfel incat intelectualii, studentii si cetatenii obisnuiti ai tarii sa priveasa favorabil miscarile rasiste si antisemite pe care el le credea esentiale pentru siguranta existentei Romaniei si a natiunii romane[47]. Insasi Biserica Ortodoxa Romana avea puternice tendinte antisemite, atat in randurile ierarhiei superioare cat si in cele ale clerului local. Patriarhul Miron Cristea nu a luat niciodata atitudine impotriva antisemitismului. Dimpotriva, el i-a demonizat pe evrei si s-a pronuntat pentru indepartarea lor din Romania:

Iti vine sa plangi de mila bietului popor roman, caruia evreul ii stoarce si maduva din oase. A nu reactiona impotriva evreilor, inseamna a ne duce de vii la pieiere..A ne apara este o datoria nationala si patriotica, iar nu "anti-Semitism"..[A]veti destule calitati si posibilitati, ca sa va cautati si gasiti si castigati undeva un loc, un pamant, o tara, o patrie inca nelocuita de altii..Traiti, ajutati-va, aparati-va, si exploatati-va unii pe altii; dar nu pe noi si pe alte popoare, carora cu rafinatiile etnice si talmudice le duceti si acaparati tot belsugul .

Ca actor politic loial regelui Carol, patriarhul a incercat sa limiteze influenta Garzii de Fier asupra clerului de rand. Astfel, in martie 1937, la cererea guvernului Tatarascu, patriarhul a convocat Sfantul Sinod al Bisericii si a dat o decizie care interzicea clerului local sa se alature "cuiburilor" Garzii de Fier, demonstratiile politice sau expunerea simbolurilor legionare, precum si introducerea subiectelor politice in predici . Cand Cristea a devenit primul ministru al dictaturii regale din 1938, guvernul sau a incercat sa atenueze violenta antisemita dezlantuita sub Goga si Cuza, dar nu a modificat legislatia antisemita pe care acestia o introdusesera (a se vedea mai jos). Astfel ca filosofia lui Crainic se potrivea foarte bine cu atitudinea teologico-politica a Bisericii.

Crainic a avut o lunga colaborare cu Cuza. A fost secretar general al Ligii Apararii National Crestine pentru ca, dupa fuzionarea acesteia cu Partidul National Agrar, sa indeplineasca aceeasi functie in cadrul Partidului National Crestin. Dupa caderea de la putere a guvernului condus de acest partid, Crainic a devenit ministru al Propagandei Nationale in guvernul pro-nazist al lui Ion Gigurtu (4 iulie-3 septembrie, 1940), ultimul guvern al dictaturii regale si primul care a avut ca ministri cativa membrii ai Garzii de Fier. Citeva zile mai tarziu, intampina venirea la putere a statului national legionar spunand ca acesta este ca o trecere de la moarte la viata

In afara de rolul politic traditional, Liga Apararii National Crestine a organizat grupari militante de studenti conduse initial de Codreanu, precum si unitatile paramilitare ale camasilor albastre numite "Lancierii", care subminau viata universitara, ii terorizau pe evreii de la sate si contribuiau la violentele de strada care se raspandeau pe masura ce perioada interbelica se apropia de sfarsit. Puterea electorala a Ligii in anii 1920 nu a depasit niciodata procentul de 4,76. La alegerile din 1927 si 1928 acesta a scazut la mai putin de doua procente cerute de lege pentru a putea intra in parlament, dupa ce Codreanu s-a rupt de LANC pentru a infiinta propria sa miscare, Garda de Fier. Dar la alegerile din 1933 Liga a ajuns la 4,47 la suta, partidul lui Cuza obtinand astfel noua locuri in Camera Deputatilor. In timp ce partidul ramanea o voce influenta a antisemitismului lipsit de orice compromis si era respectat de oamenii de rand, el isi pierdea influenta in randul tineretului Garzii de Fier, indepartandu-se si probabilitatea ca ar putea sa castige puterea politica.

Cu incurajarea Palatului Regal, se pare ca Nichifor Crainic a jucat un rol critic in organizarea fuziunii Partidului National Agrar cu Liga Aparari National Crestine pentru a forma Partidul National Crestin (PNC). Fuziunea a avut loc la 16 iulie 1935. Cuza, in varsta de 78 de ani, a fost ales "sef suprem" al partidului, in timp ce Goga, la cei 53 de ani, a devenit presedinte si lider de facto. Crainic a fost numit secretar general. Noul partid PNC a ajuns la un total de 18 locuri prin punerea in comun a locurilor parlamentare obtinute separat de partidele lui Goga si Cuza, care a adoptat zvastica Ligii ca simbol oficial. Ziarul lui Goga, Tara noastra, a devenit oficiosul partidului. Goga si Cuza s-au grabit sa asocieze PNC-ul cu cauza fascista internationala, si au pastrat Lancierii ca forta paramilitara a lor. Intre 1935 si 1937, Lancierii au fost responsabili pentru chinuirea si brutalizarea evreilor, care rivalizau cu cele comise de Garda de Fier. Nu erau neobisnuite confruntarile, uneori sangeroase, intre Lancieri si unitati ale Gardei de Fier . Imitandu-i pe Hitler si Musolini, Goga si Cuza au organizat si ei intruniri de masa intr-un efort de a demonstra dreptul lor la putere. Ei au adunat in Bucuresti 200.000 de camasi albastre in data de 8 noiembrie 1936, cu ocazia unui congres al PNC .

Platforma PNC-ului cuprindea si pozitii antisemite care existasera inainte de fuziune in platformele partidelor lui Goga si Cuza. Ei erau pro-monarhisti, dar sustineau modificarea Constitutiei din 1923 pentru a asigura suprematia etnica romaneasca in toate domeniile vietii nationale. Ei doreau garantarea "caracterului national" al presei si al activitatilor culturale. Evreilor urma sa li se impuna numerus clausus. Ei vroiau sa-i elimine pe evrei daca ei sau stramosii lor intrasera in tara "prin frauda" sau "dupa semnarea tratatelor de pace". Pe langa numerus clausus, evreii care ramaneau in tara trebuiau sa fie exclusi din toate institutiile publice si din serviciile civile[53]. Spre deosebire de Garda de Fier, Goga si Cuza nu reclamau schimbarea regimului, dar erau nerabdatori sa preia guvernarea pentru a putea sa implementeze masurile antisemite pe care le propovaduisera timp de decenii.

Goga si Cuza vroiau sa stabileasca relatii mai apropiate cu Germania, dar fara sa riste frontierele tarii. Ambii fusesera curtati intens de elemente ale regimului nazist. Inainte de 1934 Alfred Rosenberg si Arno Schickedanz de la Aussenpolitisches Amt au vazut in Goga cel mai promitator lider al oricarei Volksbewegung in Romania:

In Romania exista un fundament antisemit puternic. Dar in ciuda repetatelor eforturi, aceasta tendinta nu s-a ridicat niciodata deasupra limitelor unui club din cauza doctrinelor stiintifice [academice] ale clasei conducatoare. Ce a lipsit a fost indrumarea si conducerea unei personalitatii politice. Dupa numeroase cautari pe bajbaite, Biroul crede ca a gasit aceasta personalitate - fostul ministru si poet, Octavian Goga.

Incepand cu 1934, Goga a fost principalul lor client roman, caruia i-au oferit asistenta materiala si consultanta .

Obiectiile regelui fata de implicarea germana politica interna a Romaniei a tinut PNC-ul departe de centrul puterii, pana in 1937. Pe de alta parte, alegerile din decembrie ale acelui an s-au dovedit a fi o schimbare brusca pentru sansele partidului. Fortate la expirarea termenului de patru ani de la alegerile din decembrie 1933, in alegerile din 1937 s-a intimplat, pentru prima si ultima data in perioada interbelica, ca partidul care organizeaza alegerile sa nu intruneasca majoritatea parlamentara . Partidul National Taranesc, Garda de Fier si Partidul "Tanarul Liberal" au incheiat un "pact electoral de neagresiune" pentru a combate manipularea alegerilor, dar in acest proces Partidul National Taranesc si Tinerii Liberali s-au autoeliminat, dat fiind ca nu au parut potrivti pentru guvernare in ochii regelui. Campania electorala a fost marcata de ciocniri armate intre Lancierii PNC-ului si Garda de Fier . Aussenpolitisches Amt a incercat sa aranjeze o alianta intre PNC si Garda de Fier, dar nu a reusit . Codreanu vedea in PNC doar o alta fata a regimului existent si si-a indemnat adeptii sa nu voteze pentru candidatii PNC sub nici o circumstanta, nici macar in circumscriptiile unde nu candidau membri ai Garzii de Fier.

PNC a intrat in alegeri pe o lista independenta de candidati. Ministrul german de la Bucuresti i-a creditat cu putine sanse de castig si a recomandat Ministerului de Externe german sa nu sprijine nici un partid de dreapta, dar conta pe victoria Partidului Liberal al lui Tatarascu, care era "din ce in ce mai antisemit, din ce in ce mai nerabdator sa colaboreze cu Germania [si care se pregatea] sa protejeze minoritatea germana . Votarea a avut loc la 20 decembrie 1937, iar PNC a primit doar 9,15 procente, putin mai mult decat cele 8,56 procente puse la un loc de Goga si Cuza in alegerile din 1933, cand candidasera separat. Un sprijin semnificativ pentru partid a existat in nordul Moldovei si in Basarabia - baza electorala traditionala a lui Cuza. In alte parti din Romania partidul dominant al dreptei politice era, in mod clar, Garda de Fier

In ciuda slabei performante din alegeri, in cateva zile Octavian Goga a devenit prim ministru. Alegerile regelui erau in fapt limitate, dat fiind ca Partidul Liberal nu reusise sa obtina majoritate parlamentara chiar daca organizase alegerile, dar si din cauza relatiilor incordate cu conducerea Partidului National Taranesc. El se temea ca Garda de Fier ar putea sa-l rastoarne de pe tron sau sa duca brusc Romania mai aproape de Germania si Italia din punct de vedere diplomatic, sau pur si simplu sa creeze haos in tara.

In favoarea PNC-ului a contat faptul ca nu parea sa constituie o amenintare pentru autoritatea regelui. Cu un sprijin popular limitat, PNC se putea dovedi un instrument maleabil pentru indeplinirea propriilor lui scopuri autoritariste. Numirea lui Goga ii putea domoli pe nazisti fara a submina aranjamentele de securitate pe care Romania le avea cu Marea Britanie si cu Franta, carora regele le acorda o mare importanta. Posibil ca regele a incercat sa indeparteze pericolul mult mai amenintatoarei Garzi de Fier apeland la dreapta conservatoare, dar zgomotos antisemita a PNC-ului. Sau poate ca vedea invitatia la guvernare a lui Goga si Cuza doar ca un pas intermediar catre noi alegeri sau o manevra calculata pentru a demonstra ca democratia parlamentara nu mai functiona in Romania. Oricare ar fi fost motivarea regelui, Partidul National Crestin a inceput sa guverneze oficial din 28 decembrie 1937. A.C. Cuza a devenit ministru fara potofoliu, iar fiul sau, Gheorghe Cuza, ministru al Muncii. Pentru a limita, atat in tara cat si in strainatate, libertatea de actiune a conducerii PNC, pentru posturile cheie din securitate, armata si diplomatie regele a numit pentru noul guvern ministrii alesi de el si care nu erau membrii ai PNC. In pofida acestor precautii, numirea guvernului PNC a fost primita cu ingrijorare in Europa de vest, intrucat Goga era considerat "un discipol declarat si admirator al Mesiei camasilor brune din Germania"

Oricat de limitate le-ar fi fost prerogativele, Goga si Cuza nu au pierdut timp in implementarea platformei lor antisemite. In proclamatia sa inaugurala, primul ministru Goga declara:

Vrem Romania a romanilor! Acesta este certificatul de nastere al noului cabinet. Noi credem in renasterea natiunii romane si a Bisericii ei crestine. Noi credem ca este o datorie sfanta sa ne putem pecetea dominatiei noastre etnice in toate domeniile vietii politice .

Guvernand prin decrete-legi, fara confirmarea parlamentului, PNC si-a indreptat primele masuri administrative impotriva minoritatii evreiesti. Jurnalistii evrei au fost lipsiti de drepturile lor de ziaristi din presa. Ziarele pe care guvernul le considera detinute sau dominate de evrei, inclusiv Dimineata, Adevarul sau Lupta, ca si ziarele evreiesti care apareau in provincie in idis si ebraica, au fost inchise. Evreii care primeau salariile din bani publici au fost concediati si toate ajutoarele acordate de stat institutiilor evreiesti au fost retrase. Acuzati ca otravesc taranimea si indeamna tinerele romance la prostitutie, s-a considerat ca evreii nu sunt potriviti pentru a detine licente de comercializare a bauturilor alcoolice si pentru a angaja slujnice neevreice cu varsta sub 40 de ani. Idisul, folosit mult timp ca limba in administratia din Basarabia si Nordul Moldovei, a fost declarat inacceptabil. (A fost proiectat si un decret care urma sa interzica accesul juristilor si avocatilor evrei in barou, dar nu a fost promulgat). Unele proprietati evreiesti, cum ar fi terenul si cladirea Caminului evreiesc din Cernauti, au fost confiscate de catre stat .

Mult mai semnificativ a fost ca in concordanta cu platforma PNC-ului din 1935, guvernul a proclamat Decretul-lege nr. 169/22 ianuarie 1938 pentru revizuirea cetateniei evreilor. Legea anula in fapt cetatenia acordata evreilor dupa inceperea primului razboi mondial. Ea cerea ca in decurs de 40 de zile de la publicarea listelor de cetatenie, toti evreii, indiferent cat de mare ar fi fost perioada de rezidenta a familiilor lor, sa trimita "pentru verificare"documentele impreuna cu materialele auxiliare specificate. Evreii care nu indeplineau cerintele sau ale caror materiale erau considerate insuficiente erau declarati "straini". Pe langa pierderea drepturilor politice, aceasta insemna pentru multi evrei pierderea posibilitatii de a profesa si potentiala deportare dupa bunul plac al guvernului .

Prin aceste masuri antisemite Goga si Cuza au intentionat sa creasca popularitatea PNC inainte de noile alegeri si pentru a-i reasigura pe patronii lor de la Berlin ca ei pot apropia Romania de Germania, cu toata preemtiunea regelui asupra posturilor din politica externa, aparare si securitate. Dar masurile au avut si un impact dramatic asupra evreilor romani. Multi si-au piedut locurile de munca peste noapte. Unii evrei din zonele rurale s-au vazut deposedati de mijloacele lor de existenta, obligati sa se mute in orase si sa lase in urma proprietatile imobiliare care nu puteau fi luate cu ei. Cu totii simteau nesiguranta de a nu stii unde urmeaza sa mai loveasca pumnul guvernului si daca documentatia ii va multumi pe supraveghetorii care se ocupau cu revizuirea cetateniei. Desi guvernul PNC a fost izgonit de la putere inainte ca procesul de revizuire sa se incheie, Decretul-lege 169 a ramas valid si sub dictatura regala. Cand statisticile au fost finalizate, din 203.423 de familii care au trimis cereri de revizuire, 73.253 familii - adica un total de 252.222 de evrei - si-au pierdut cetatenia ca rezultat al initiativei Partidului National Crestin .

Consecintele au fost dezastruoase nu numai pentru evrei, dar si pentru noul guvern si pentru tara. Evreii au declarat un boicot economic, si-au retras depozitele din banci, si-au vandut actiunile si au organizat o greva a taxelor si impozitelor. Evreii din afara Romaniei au adus situatia la cunostinta guvernelor lor si a Ligii Natiunilor. Franta si Marea Britanie au folosit oportunitatea oferita de aceste masuri anti-evreiesti pentru a-si exprima nemultumirea fata de guvernul perceput de ei ca inclinat spre nazism si Germania nazista. Spre sfarsitul lunii ianuarie guvernul de pe Quay d'Orsay facea cunoscut ca, in cazul in care masurile antisemite nu sunt anulate, Franta se considera eliberata de obligatiile aliantei cu Romania, care includeau garantia frontierelor, asistenta in pregatirea militara si credite pentru armamente. Pe 22 ianuarie guvernul britanic anunta ca vizita regelui Carol in Marea Britanie, stabilita pentru 21 martie, este amanata pe o perioada nedeterminata. Ministrul Marii Britanii la Bucuresti, Reginald Hoare, i-a spus lui Constantin Argetoianu, confidentul regelui, ca tara sa doreste indepartarea imediata de la putere a guvernului Goga-Cuza .

In fata cresterii haosului economic si a presiunii diplomatice din partea aliatilor Romaniei, situatia guvernului PNC s-a deteriorat rapid. Sperand ca isi vor asuma conducerea dreptei romanesti, se parea ca Goga si Cuza pierd teren in favoarea Garzii de Fier, in ciuda eforturilor ministrului de Interne Armand Calinescu de a suprima miscarea lui Codreanu. Nici Italia si Germania nu le mai oferea sprijinul lor. Dupa ce o delegatie a Garzii de Fier a fost intampinata la Roma de multimi uriase si cu onoruri oficiale, protestul lui Goga l-a facut pe ministrul Ciano sa concluzioneze ca guvernul PNG a fost doar unul de tranzitie, "un fel de guvern von Papen" care va ceda curand puterea, ce va fi preluata de Codreanu . Cind Goga a folosit mesajul de anul nou catre Hitler pentru a cere garantia germana privind frontierele Romaniei, Cancelaria prezidentiala nu a permis ca mesajul sa fie publicat in Germania si nu a oferit vreo garantie . Temandu-se ca si Germania ar putea sa prefere Garda de Fier, Goga a acuzat ca aceasta a primit prin intermediul Ministerului de Externe german (Auswartiges Amt) 17.000 de kilograme de material publicat si a cerut sa se termine cu ajutorul german pentru miscarea legionara .

Dar si armonia din interiorul PNC s-a deteriorat. Cuza vroia actiuni radicale impotriva evreilor si un ritm rapid in aderarea la Axa. In plus, cerea mana libera pentru folosirea Lancierilor in actiuni de strada contra evreilor si a Garzii de Fier. Cuza s-a infuriat atunci cand Goga, incercand sa programeze o noua serie de alegeri, s-a opus campaniei de teroare rezultata din aceste actiuni. El a obiectat si cand Goga a facut, pentru prima oara, exceptii de la decretele antisemite pentru prieteni de-ai sai, si a cerut amanarea pana dupa alegeri a unor parti din campania antisemita . Cat despre rapida aderare la Axa, Goga avea prea putina putere de initiativa in politica externa si nu era in postura de a satisface pretentiile lui Cuza. Protestand impotriva vizitei ministrului de Externe Micescu la Liga Natiunilor, Cuza si fiul sau au refuzat sa ia parte la receptia pentru intampinarea ministrului la intoarcerea acasa din prima sa calatorie diplomatica . Cand a inceput, la 6 februarie, campania pentru alegerile parlamentare programate pentru 2 martie, au izbucnit violente de proportii atat de alarmante, incit pana si diplomatii germani de la fata locului se temeau ca situatia ar putea degenera intr-o anarhie totala. In prima zi a campaniei au avut loc ciocniri salbatice intre unitatile Garzii de Fier, pe de o parte, si Lancierii cuzisti si fortele de politie si securitate ale guvernului Calinescu, pe de alta parte . Codreanu a raportat ca doi oameni ai sai au fost ucisi, 52 raniti si 450 arestati . Goga era socat. Prin intermediari care nu sunt inca clar identificati, el a ajuns la o intelegere cu Codreanu pentru a pune capat violentei. Pe 8 februarie au anuntat ca, avand in vedere ca atat PNC cat si Garda de Fier vor prezenta liste de candidati pentru alegeri, Garda de Fier a cazut de acord sa se abtina de la participarea in campania electorala . Aceasta colaborarea a lui Goga cu liderul miscarii despre care regele Carol credea, in mod corect, ca va incerca sa-l alunge de pe tron, era mai mult decat acesta putea suporta. El l-a convocat pe Goga pe 10 februarie si i-a cerut demisia, iar pe 11 februarie declara invaliditatea Constitutiei. Patru zile mai tarziu scotea in afara legii partidele politice, iar pe 20 februarie promulga o noua constitutie, instaland dictatura regala.

Cum legatura Romaniei cu Germania devenea din ce in ce mai profunda, guvernul Partidului National Crestin din decembrie 1937 - februarie 1938 a fost salutat in ambele tari ca initiatorul colaborarii lor si regimul responsabil pentru cresterea importantei dictatorului din timpul razboiului, Ion Antonescu. In 1943 Alfred Rosenberg scria:

"Practic Antonescu este vazut astazi ca executor al mostenirii incredintata lui de Goga" . Chiar Antonescu spusese ca "Romania implineste azi visurile si idealurile lui A.C. Cuza si Octavian Goga, pregatindu-se sa rezolve problema evreiasca conform cu programul nazist" . Aceasta continuitate de scopuri referitoare la evrei era de inteles, fiind, in opinia lui Cuza, Goga si Antonescu, parte a unui proces ale carui inceputuri se puteau regasi in urma cu aproape 100 de ani. Sustinatori ai PNC au reaparut ca parte a regimului civil birocratic din timpul razboiului, dupa ce Antonescu si-a incheiat scurta colaborare cu succesorii lui Codreanu si a infrant rebeliunea Garzii de Fier din ianuarie 1941 .

Antisemitismul Garzii de Fier

Octavian Goga si A.C. Cuza au fost in mod clar produsul regimului politic traditional stabilit la jumatatea secolului XIX si mostenit de Romania Mare dupa primul razboi mondial. Ei au functionat in cadrul lui, si-au conceput strategile politice bazandu-se pe el, au ajuns la putere prin el si au fost impreuna atunci cand puterea lor s-a evaporat. Nu se poate spune acelasi lucru despre Corneliu Zelea Codreanu si miscarea pe care a fondat-o, Garda de Fier. PNC era pro-monarhist si pro-Carol; Garda, nu. Conducerea PNC cauta sa intretina relatii de egalitate, daca nu chiar de cordialitate, cu conducerile celorlalte partide politice; Garda nu dorea aceasta si s-a autodefinit in mod diferit, nu ca partid ci ca "miscare". PNC vroia sa pastreze guvernul parlamentar, chiar daca acesta urma sa fie reconfigurat si organizat intr-o maniera mai elitista si mai corporatista; Garda de Fier vroia sa rastoarne regimul parlamentar. Goga si Cuza evaluau relatia lor cu cercurile conducatoare culturale si religioase ca find in varful piramidei sociale in Romania; Garda de Fier era impotriva cercurilor conducatoare, imbratisand "actiunea" tinereasca, populismul taranesc si mistica religioasa, asa cum a fost exemplificata de clerul local (de multe ori nestiutor de carte). PNC a imbratisat oficial numerus clausus; Garda de Fier l-a respins ca nefiind suficient de radical pentru a rezolvarea problemei evreiesti

Fiul unui partener pe termen lung al lui A.C. Cuza, Codreanu a fost student in Drept la Universitatea din Iasi, unde s-a impregnat cu antisemitismul brut si cu teoria pseudo-stiintifica proferata de Cuza si N.C. Paulescu. Sub protectia lui Cuza a devenit activ din punct de vedere politic in cadrul universitatii, fiind presedintele Asociatiei studentilor in Drept si, inspirat de articolele din Apararea Nationala, pe care Cuza si Paulescu l-au infiintat in 1922, a fondat in acelasi an Asociatia studentilor crestini, cu scopul de a "apara patria de invazia evreiasca". Liderii asociatiei au imbratisat principiile anti-democratiei", "disciplinei" si pe cel al "conducerii"

La fundarea Ligii Apararii National Crestine in martie 1923, Cuza i-a incredintat tanarului Codreanu misiunea de a organiza Liga pe baze nationale, pe care el o vedea realizata de un corp tanar, in afara modelului politic traditional. Cuza organizase pentru prima oara unitati studentesti paramilitare in 1922, cand era unul dintre presedintii Uniunii National Crestine, care avusese o viata scurta; dar ei erau subordonati conducerii ierarhice a Uniunii. Nu a durat mult pana la inceperea unui conflict intre Cuza si Codreanu. Cuza dorea sa conduca Liga conform cu liniile politici traditionale a partidului, chiar daca uneori aceasta politica era extremista si violenta, iar pentru indeplinirea scopurilor antisemite vroia sa actioneze in cadrul sistemului parlamentar. Codreanu, pe de ala parte, nu numai ca dorea mai multa putere pentru el insusi, conform principiului "conducerii", dar urmarea si sa faca din Liga o miscare revolutionara de "reinnoire morala", in care violenta organizata, nu doar impotriva evreilor dar si a cercurilor conducatoare, era o metoda acceptabila, chiar preferata, pentru atingerea scopurilor acestei miscari. Prin 1927 relatiile dintre cei doi devenisera atat de incordate, incat Codreanu si adeptii sai au parasit Liga in data de 24 iunie. Ei au format propria lor miscare, numita la inceput Legiunea arhanghelului Mihail, apoi Garda de Fier

Antisemitismul a fost un element central al ideologiei Garzii de Fier. In 1937, Codreanu scria in Circulara sa nr. 119:

Misiunea istorica a generatiei noastre este rezolvarea problemei jidovesti. Toate luptele noastre de peste 15 ani, scopul acesta l-au avut si toate sfortarile vietii de acum incoace, scopul acesta il vor avea

Antisemitismul Garzii de Fier asculta de vocile din trecut ale intolerantei antisemite romanesti care ii inspirasera pe Cuza si pe altii in deceniile dinainte de aparitia pe scena a Garzii de Fier. In Pentru legionari, Codreanu marturisea in mod deosebit inspiratia primita de la Conta, Alecsandri, Kogalniceanu, Eminescu, Hasdeu, Xenopol si altii, fara sa-i mai mentionam pe A.C. Cuza, Paulescu si pe alti furnizori de antisemitism modern. Toate temele traditionale fusesera absorbite de Legiune: refuzul dreptului la cetatenie, invazia masiva a evreilor din est, supra-popularea evreiasca din orasele romanesti; exploatarea taranimii prin alcool, tutun si alte vicii; controlul presei; deznationalizarea culturii romane; serviciul desavarsit in slujba dusmanilor Romaniei; si reprezentarea intereselor straine.

Oricum, antisemitismul gardist continea si elemente noi. El nu era directionat doar impotriva evreilor insisi, ci si impotriva "iudaizarii" Romaniei - in special a politicienilor - care fusesera corupti de evrei si permisesera "preluarea" tarii de catre acestia. El adoptase dictatura ca principiu organizational si violenta ca instrument de combatere a amenintarii "statului iudeu" - instituit in jurul Talmudului si al Cahalului si, mai recent, in forma bolsevismului si a comunismului . Antisemitismul gardist mai glorifica lupta spirituala si moralitatea intemeiata pe imaginile mistice ale Bisericii Ortodoxe Romane[82].

Aceste trei elemente au produs consecinte dramatice. Legiunea a inceput, din 1923, sa identifice "tradatorii", romanii care-si tradasera propriul popor "pentru argintii lui Iuda", cu intentia de a-i omori. Pedeapsa exemplara, argumenta Codreanu, "trebuie sa cada mai intai asupra tradatorilor, si apoi asupra dusmanilor"[83]. Prima lista de "tradatori" alcatuita in 1923 includea sase ministrii din cabinetul condus de George Marzescu, care proiectasera principala lege prin care evreii au obtinut cetatenia dupa promulgarea noii constitutii a Romaniei in acel an. Pentru urmatorii 18 ani, Legiunea a fost responsabila pentru numeroase incidente de strada, indreptate mai ales impotriva evreilor; pentru asasinarea celor doi primi ministri in functiune (Ion Duca in 1933 si Armand Calinescu in 1939); si pentru uciderea altor ministri din cabinet si a unor personalitati locale si nationale din sferele politica si culturala. Lupta lor impotriva ordinii stabilite, legata integral de "viata si moartea lor", si lupta impotriva evreilor, violenta Gardei de Fier a culminat in 26 spre 27 noiembrie 1940, cu asasinarea a 64 de personalitati conducatoare, aparatori ai ordinei politice interbelice (inclusiv a unui fost prim ministru) in inchisoarea de la Jilava; cu uciderea a inca sase prefecti de politie in aceeasi noapte; scoaterea din casa, cu intentia de a-i omori, a sapte conducatori politici si ai sigurantei interne (dintre care trei fosti primi ministri); cu asasinarea brutala a lui Nicolae Iorga, de asemenea fost prim ministru, si a lui Virgil Madgearu, fost ministru din partea Partidului National Taranesc. Rebeliunea legionara din ianuarie 1941 a inceput tot cu un asalt asupra ordinii existente, personificata atunci de Ion Antonescu, si a fost desigur din nou legata in totalitate de atacurile impotriva evreilor, pentru care "rebeliunea" a fost un "pogrom" in care au murit cel putin 120 dintre ei

Garda de Fier era considerata de regele Carol o amenintare pentru politica sa, pentru locul sau pe tron si posibil pentru dinastia insasi. Miscarea a fost declarata ilegala in trei randuri, de trei guverne separate la inceputul anilor 1930, a fost agresiv supravegheata de guvernul Tatarascu din 1933-1937 si a fost urmarita necrutator in timpul dictaturii regale. Codreanu insusi a fost asasinat in septembrie 1939 in timp ce se afla in custodia Sigurantei. Asasinarea lui Armand Calinescu in septembrie 1939 a fost urmata de inca si mai multe arestari, iar unii membrii ai miscarii au fugit in Germania. Dupa aproximativ sase luni de relativa libertate de actiune in timpul guvernului lui Ion Gigurtu (iulie-septembrie 1940) si dupa Statul national legionar (septembrie 1940-ianuarie 1941), miscarea a fost scoasa din nou in afara legii dupa "rebeliune". In mod limpede, legatura dintre antisemitismul si ideologia anti-establishment isi are pretul sau.

Componenta mistico-religioasa a antisemitismului legionar mergea de asemenea in urma, la temele traditionale antisemite ale Bisericii. Garda de Fier nu respingea ideile mai vechi. Ea folosea miturile Protocoalelor Inteleptilor Sionului pentru propaganda in randul clericilor de la sate; ii condamna pe rabini, Talmudul si comunitatea ca arme satanice pentru dominatia evreiasca; si argumentau ca Vechiul Testament nu era de origine evreiasca si ca evreii moderni (iudeii, evreii, jidanii) nu erau descendenti ai evreilor biblici. Codreanu scotea in evidenta legatura national-religioasa, acuzand evreii de distrugerea "legaturii spirituale" dintre poporul roman si Dumnezeu, astfel incat ei puteau ruina natiunea romana . Limbajul folosit de scriitori legionari era plin de simboluri religioase. Corpul de elita al Legiunii a fost supranumita "Fratia de cruce". Membrii Garzii de Fier cazuti in Spania alaturi luptand de Franco au fost numiti "crucificati"

Criticii il acuzau pe Codreanu ca vrea sa copieze pe Mussolini si Hitler. Dar in contrast cu miscarile fasciste din Italia si Germania, areligioase sau anti-religioase in esenta, Garda de Fier "era o miscare de renastere religioasa sau, poate mai exact, o miscare de regenerare cu conotatii religioase" . Aceasta, desigur cu un scop. In Pentru legionari, Codreanu povesteste despre o cina luata impreuna cu discipolii lui in inchisoarea Vacaresti dupa ce fusese descoperit complotul pentru uciderea liderilor politici "iudaizati". El le spune acestora: "Sunt fortat sa va aduc vesti triste. Se stie cine a fost tradatorul. El este in mijlocul nostru, sta la masa cu noi". Dupa ce tradatorul a fost identificat, Codreanu l-a iertat . Limbajul jertfei, al acceptarii bucuroase a mortii pentru salvarea natiunii, al crucificarii si reinvierii a fost constant folosit de scriitori legionari si de Codreanu insusi. Cand numele legionarilor cazuti erau strigate la mitinguri si demonstratii, ceilalti membrii ai Garzii strigau "prezent!" Dupa moartea lui Codreanu, nu era ceva neobisnuit ca membrii legiunii sa foloseasca expresia "Capitanul e cu noi!" sau sa se refere la "invierea" acestuia .

Chemarea Legiunii la innoire spirituala, afundare in lupta mistica si violenta impotriva satanei (evreilor), credinta ortodoxa romaneasca, "conducere" de catre un "uns" si la rasturnarea ordinii "iudaizate" stabilite, era extrem de atragatoare pentru tinerii intelectuali care se dezvoltasera de-a lungul perioadei interbelice, asa cum antisemitismul traditional se dovedise a fi un magnet pentru elitele secolului XIX si inceputului de secol XX. Garda de Fier parea ca ofera o filosofie integrata, cu o finalitate clara, pe viata si pe moarte. Noua generatie de intelectuali pentru care antisemitismul constituia parte integranta a credo-ului lor legionar nu erau pseudo-savanti de genul lui Cuza si Paulescu. Ei erau principalii protagonisti ai identitatii culturale si intelectuale de la jumatatea secolului 20. Unii dintre ei au supravietuit celui de al doilea razboi mondial, ca Eliade si Cioran, care au trait in afara Romaniei si dupa Holocaust au devenit figuri intelectuale recunoscute international, ascuzandu-si trecutul in timp ce isi demonstrau geniul. Altii, precum Crainic si Noica, au suferit o parte din viata in inchisorile comuniste, dar au vazut cum puterea gandirii lor a afectat generatia de tineri de dupa Holocaust care, ca si ei inainte, cautau de asemenea un destin mai bun decat cel stabilit de ordinea comunista. Altii mai putini vizibili, ca Vintila Horia si Horia Stamatu, si-au continuat dupa razboi, in exil, afilierea la Garda de Fier in incercarea lor de a mentine vitalitatea legionara, sperand intr-o renastere hotaratoare a miscarii inainte ca zilele lor sa se sfarseasca.

Legiunea a produs un numar de teoreticieni ale caror idei au fost importante in cadrul miscarii, dar mai putin in cadrul societatii romanesti ca intreg. Nicolae Rosu, Vasile Marin si altii au scris carti in care proslaveau noul rol al Legiunii pe scena romaneasca si in mod special virtutiile lui Codreanu . Nici unul dintre acesti indivizi nu a avut capacitatea de a influenta si impresiona asa cum reuseau Nae Ionescu, Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Emil Cioran sau Constantin Noica. Acestia din urma nu au aparut din randurile Garzii de Fier, ci la inceputul anilor 1930 au descoperit in miscarea legionara promisiunea atragatoare a unei "revolutii nationale". Erau anii cand sperantele si perspectivele Romaniei Mari, atat de stralucitoare imediat dupa primul razboi mondial, pareau ca dispar. Deziluzionati de faptul ca "restaurarea" pe tron a lui Carol al II-lea in 1930 nu a reusit sa rezolve nenorocirile tarii, asa-numita "tanara generatie" de filosofi si invatati s-a indreptat spre miscarea legionara in cautarea "reinvierii" nationale . Ziarele politice de dreapta, jurnalele literare si librariile erau pline cu scrierile lor. Cautarea lor pentru innoire filosofica, spirituala si politica i-a aplecat spre doctrinele fasciste, in timp ce concentrarea lor spre etnic, nationalist, ortodoxism romanesc i-a condus catre miscarea legionara. Primul care s-a alaturat acesteia a fost Nae Ionescu, apoi au urmat si ceilalti .

Oricare ar fi fost atitudinile lor fata de evrei inainte de afilierea la Garda de Fier, acesti ganditori au adoptat limbajul antisemit radical si au incorporat orientarea antisemita a Garzii de Fier in contextul intelectual pe care ei il numeau "romanism" . Nae Ionescu a luat conducerea excluzandu-i pe evrei in mod irevocabil din societatea crestina romaneasca:

Crestinii si evreii, doua corpuri straine unul altuia, care nu pot fuziona intr-o sinteza decat.prin disparitia unuia dintre ele .

Cioran reia acelasi sentiment de separare inevitabila:

Evreul nu este semenul nostru, deaproapele nostru si oricata intimitate ne-am lasa cu el, o prapastie ne separa, vrem sau nu vrem. Este ca si cum ei ar descinde dintr-o alta specie de maimute decat noi si ar fi fost condamnati initial la o tragedie sterila la sperante vesnic inselate. Omeneste nu ne putem apropia de el, fiindca evreul este intai evreu si apoi om.

.Noi romanii nu ne putem salva decat prin alta forma politica. Evreii s-au opus cu toate mijloacele de care dispune imperialismul lor subteran, cinismul si experienta lor seculara. Trebuie sa ne intre tuturor in cap o data si pentru totdeauna: evreii n-au nici un interes sa traiasca intr-o Romanie consolidata si constienta .

Noica era de aceeasi parere:

Dar regretam ca le este interzis sa vada si sa inteleaga tot ce e bun, tot ce e purtator de adevar in Legionarism. Regretam suferinta lor de a nu participa cu nimic, nici macar cu o nadejde, nici macar cu o iluzie, la ziua romaneasca de maine .

In 1936, Mircea Eliade se intorcea la limbajul jumatatii de secol XIX pentru a descrie invazia evreiasca a tarii si a trage la raspundere clasa politica romaneasca pentru ca a permis ca Romania sa fie napadita de evrei:

De la razboi incoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si ale Bucovinei, si au obtinut majoritate absoluta in toate orasele Basarabiei..Iar daca le spui [conducatorilor politici] ca pe Bucegi nu mai auzi romaneste, ca in Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, ca pier satele romanesti, ca se schimba fata oraselor-ei te socotesc in slujba nemtilor, sau te asigura ca au facut legi de protectia muncii nationale[97].

In declaratia sa publica de sprijinire a Garzii de Fier un an mai tarziu, el spunea din nou, raspicat, ca relatia dintre romani si evrei era, de fapt, o lupta cu moartea:

Poate neamul romanesc sa-si sfarseasca viata in cea mai trista descompunere pe care ar cunoaste-o istoria, surpat de mizerie si sifilis, cotropit de evrei si sfartecat de straini, demoralizat, tradat, vandut pentru cateva sute de milioane de lei?

Desigur ca antisemitismul Garzii de Fier nu se limita la consideratii abstracte despre natura evreilor, romani si (non-)relatiile dintre el. Scriitorii legionari au produs scrieri menite a incita la pogromuri si crime, si au schitat propuneri practice de ucidere in masa. In 1938, Alexandru Razmerita, preot roman ortodox, a descris un plan de eliminare totala din orase si deportarea lor in lagare de munca fortata la tara. Incercarea de a fugi din lagare urma sa fie pedepsita cu executarea . Traian Herseni a dezvoltat o teorie rasiala legionara care combina "doctrina inegalitatii" cu "doctrina imbunatatirii raselor umane". Indemnand la purificare rasiala a poporului roman, "o chestiune de viata si de moarte", Herseni sustinea un program de eugenie si completa separare a raselor inferioare de grupul etnic

Slabita de dizolvarea partidelor politice realizata de Carol in februarie 1938 si decimarea dupa uciderea lui Codreanu si asasinarea primului minsitru Armand Calinescu in represaliile din noiembrie 1938 si respectiv septembrie 1939, Garda de Fier a avut pentru prima oara ocazia sa implementeze in mod practic ideologia sa antisemita, din interiorul guvernului, in ultimele zile ale dictaurii regale.

Dictatura regala si evreii

La 13 februarie 1938, patriarhul Miron Cristea, primul ministru al dictaturii regale, a declarat o pozitie care nu putea fi incurajtoare pentru evrei. El stabilea urmatoarele scopuri:

.Repararea nedreptatilor istorice pe toate taramurile fata de elementul romanesc dominant, fara acte de nedreptate fata de vechile minoritati conlocuitoare rasfirate de veacuri in granitele Romaniei de astazi, printre romanii de bastina.

Reexaminarea incetatenirilor de dupa razboi si anularea tuturor celor facute in mod fraudulos si in paguba intereselor vitale ale romanilor. Aceasta reexaminare. va ingadui o viata economica mai larga a elementului romanesc. Organizarea plecarii din tara a elementelor straine care - de curand asezate in tara - vatama si slabesc caracterul nostru etnic romanesc. Romania va coopera.cu alte state care au prisos de populatie evreiasca, ajutand-o sa-si gaseasca patria.

Noua constitutie promulgata de regele Carol o saptamana mai tarziu promitea drepturi egale tuturor cetatenilor romani, indiferent de originea etnica sau religioasa (paragraful 5), dar indemna la "preferinta pentru natiunea majoritara"; permitea legilor sa poata diferentia limitele acestor drepturi (paragrafele 12 si 22 privind educatia si libertatea presei); restrictiona serviciul civil si militar la romanii care apartineau "paturilor majoritare ale societatii" (paragraful 62); si efectiv ii impiedica pe evrei sa intre in parlament, cu exceptia sefului rabin. Dispozitii referitoare la acordarea cetateniei persoanelor care nu erau "etnici romani" se regaseau si in articolul 11 al constitutiei din 1877 si cereau o lege speciala pentru fiecare caz in parte.

Acest set de afirmatii si prevederi ambigue si contradictorii au prefigurat incoerenta si nesiguranta care vor caracteriza situatia evreilor pe intreaga durata a dictaturii regale, in afara de ultimele luni. In aceasta privinta, ca si in altele, Carol si ministrii sai au incercat sa pastreze un echilibru intre directia politica care ar fi satisfacacut regimul nazist (din ce in ce mai arogant) si directia politica ce i-ar fi permis Romaniei sa-si pastreze un oarecare grad de credibilitate, precum si intelegerile de securitate cu Franta si Marea Britanie. In plan intern Carol era dur cu Garda de Fier si rezista in mod diplomatic in fata nazistilor. O pozitie mai agresiva fata de evrei i-ar fi oferit poate mai mult spatiu de manevra cu germanii, dar Carol stia, dupa recentele proteste de la Paris si Londra provocate de politica lui Goga, ca o noua politica antisemita clar definita ar fi provocat reactii pe care vroia sa le evite.

In consecinta, nici o noua legislatie antisemita nu a aparut pentru mai bine de doi ani in "noul regim". Dar dictatura regala a continuat sa aplice "revizuirea cetateniei" solicitata de Decretul-lege 169 promovat de guvernul PNC, care a ramas in vigoare. Acesta a avut ca rezultat pierderea cetateniei de catre 225.222 evrei romani. In multe cazuri, cetatenia a fost pierduta nu pentru ca procedurile stipulate nu fusesera urmate cand s-a acordat cetatenia, ci pur si simplu deoarece documentele avute atunci la dispozitie fusesera pierdute sau ratacite sau pentru ca unele familii nu au avut resursele financiare pentru a aduna probele necesare. Legea a fost aplicata de catre autoritatile locale care au fost mai indulgente cu petitionarii in unele regiuni, si mai severe in altele, creand astfel multa neliniste si nesiguranta in decursul procesului. Evreii puteau fi dati afara din posturi intr-o regiune administrativa, in timp ce in alta regiune evreilor care isi pierdusera slujbele sau ale caror magazine fusesera inchise in timpul guvernarii PNC li s-a permis sa se intoarca la munca. Totusi, un mare numar de evrei n-au mai putut sa-si castige traiul cand si-au pierdut cetatenia si de multe ori autoritatile, atat la nivel national cat si local, sugerau ca evreii ar face mai bine sa emigreze "voluntar .

Cu toate ca pana in august 1940 nu au fost promulgate noi legi explicit antisemite, o serie de hotarari si norme administrative au impus o mai mare separare si dificultati materiale pentru evrei. Teoretic ei nu erau exclusi din Frontul Renasterii Nationale, singurul "partid" caruia i se permitea sa functioneze in de curand declarata dictatura regala, dar practic evreii nu erau admisi in randurile acestui partid. Raspunsurile la cererile lor erau amanate, pentru ca era lipsit de sens sa primesti evrei a caror cetatenie incepuse sa fie revizuita, si pentru a nu tensiona inutil relatiile cu Germania in privinta problemei evreiesti.

Cand Frontul Renasterii Nationale s-a transformat in Partidul Natiunii, in iunie 1940, situatia a devenit mai clara. Membrii Garzii de Fier abia eliberati din inchisoare puteau fi admisi; evreii nu. In septembrie 1938 Ministerul Afacerilor Externe a ordonat ca toti evreii care isi pierdusera cetatenia trebuiau sa fie inregistrati ca straini. Din nou, aplicarea ordinului a fost inconsecventa; umilirea insa, nu. In Bucovina, trimisul regal Gheorghe Alexianu, care mai tarziu, in regimul Antonescu, va fi guvernatorul Transnistriei, a ordonat evreilor care isi pierdusera cetatenia sa se inregistreze si a sugerat ca s-ar cuveni ca acestia sa-si vanda proprietatile si afacerile in decurs de 14 zile. De asemenea, el a interzis vorbitul limbii idis in public, ceea ce a creat dificultati pentru ca evreii din regiune sa-si pastreze profesiunile, afacerile sau pur si simplu sa traiasca normal.

Masuri administrative suplimentare au intarit eliminarea treptata la care erau supusi evreii. Celor care primisera diplome universitare sau profesionale in strainatate li s-a cerut recertificarea acelor diplome pentru a li se permite sa predea sau sa-si practice profesiunea. Solicitantii trebuia sa includa documente referitoare la originea lor etnica impreuna cu cererea, incurajand astfel evaluatorii sa includa originea etnica in procesul de luare a deciziei. Intrucat multi evrei fusesera obligati sa studieze in strainatate pentru a evita sa devina victime ale violentei de grup a Garzii de Fier si LANC in universitatile si scolile profesionale romanesti, aceasta masura a fost cu precadere nociva si umilitoare pentru evrei. S-a restrictionat participarea evreilor in viata bancara, contabilitate, farmacii, edituri, etc.[103]

Guvernul Romaniei a continuat sa spere ca evreii vor parasi tara "voluntar" pe masura ce conditiile lor de viata se deteriorau. Guvernul a incercat, prin canale diplomatice, sa incurajeze o conlucrare pentru emigrarea in masa a evreilor din Romania, Polonia si alte tari europene[104]. Pe masura ce trecea timpul, totusi, din ce in ce mai putini evrei romani aveau relatiile in strainatate si resursele necesare pentru a emigra. Mai mult, Conferinta de la Evian din iulie 1938 a demonstrat cat de putine tari erau pregatite sa primeasca fie si un numar mic de evrei..

Violenta antisemita in timpul primilor doi ani de dictatura regala a fost limitata. Garda de Fier fusese dizolvata la inceputul noului regim, ca si Lancierii PNC-ului. Ministrul de Interne si ulterior primul ministru Armand Calinescu a fost in primul rand interesat sa impiedice ca violenta legionara sa perturbe situatia politica deja dificila din tara. Dupa ce Calinescu insusi a cazut victima asasinilor legionari in septembrie 1939, reprimarile si arestarile facute de guvern au strans un numar si mai mare de membri ai Garzii de Fier de pe strazi. Altii si-au gasit refugiu in Germania nazista.

Aceasta situatie ambigua dar "supravietuibila" pentru evrei s-a schimbat dramatic dupa infrangerea Frantei de catre Germania la inceputul lunii iunie 1940 si dupa ultimatumul sovietic adresat Romaniei pentru cedarea Basarabiei si Bucovinei de nord la sfarsitul aceleiasi luni. Cum numai Germania ii ramasese ca posibil scut impotriva altor revendicari teritoriale din partea vecinilor Romaniei, regele Carol a trebuit sa actioneze cu rapiditate. Regele i-a solicitat lui Ion Gigurtu sa fie prim ministru si sa-l ajute sa transforme statul autoritar unipartidic pe care regele il instaurase cu doi ani in urma, intr-o dictatura de tip fascist care sa fie acceptata de Germania nazista. Gigurtu era un om de afaceri cu bune relatii in Germania. El functionase ca ministru al Industriei si Comertului in guvernul PNC si era ministru al Lucrarilor publice si Comunicatiilor in guvernul condus Gheorghe Tatarascu, activ in iunie 1940. Regele a abolit Frontul Renasterii Nationale si a format in locul acestuia Partidul Natiunii, totalitarist si cu acces restrictiv. El a numit in posturi ministeriale, pe langa un grup de fosti oficiali ai Partidului National Crestin, si trei lideri ai Garzii de Fier recent intorsi din refugiul din Germania. Nichifor Crainic a devenit ministrul Propagandei Nationale.

Imediat dupa pierderea Basarabiei si a nordului Bucovinei in favoarea Uniunii Sovietice, incidente majore antisemite au zdruncinat relativa siguranta fizica de care s-au bucurat evreii romani in cea mai mare parte a dictaturii regale. Unitati militare romanesti au atacat evreii din sudul Bucovinei, dupa ce au fost raspandite zvonuri ca evreii au umilit trupele romane care se retrageau din teritoriile cedate. Atacuri de mare amploare ale unitatilor militare si ale populatiei civile asupra evreilor au avut loc de asemenea la Dorohoi si Galati

Ca parte a freneticului sau efort de a reconstrui pozitia diplomatica a Romaniei, guvernul Gigurtu a lasat imediat conducerea nazista de la Berlin sa inteleaga faptul ca intentioneaza sa schimbe politica Romaniei fata de evrei, si sa o aduca mai aproape de modelul german. In timpul unei vizite facuta la Berlin spre sfarsitul lunii iulie, Gigurtu l-a asigurat atat pe ministrul german de Externe, von Ribbentrop, cat si pe Hitler insusi ca Romania spera sa-si rezolve problema evreiasca intr-un mod "definitiv", in contextul indrumarii germane pentru o "solutie totala" in intreaga Europa. Gigurtu i-a spus lui Hitler ca "el este hotarat sa mearga inainte pas cu pas in procesul de eliminare a evreilor" La intoarcerea acasa a delegatiei, ministrul de Externe Mihail Manoilescu, care-l insotise pe Gigurtu la Berlin, a declarat

.[R]omanii nu pot ajunge sa se simta asa cum ar dori, stapani la ei acasa, decat daca se rezolva prin masuri categorice si hotaratoare problema elementului evreiesc la noi. In acest sens suntem hotarati sa venim cu masuri serioase si bine studiate, care vor fi aplicate..Pe aceasta cale ne vom apropia mai mult ca niciodata in cursul istoriei noastre de lozinca veche a nationalismului romanesc: Romania a romanilor si numai a romanilor .

Guvernul Gigurtu a inceput sa aibe in vedere noi actiuni concrete impotriva evreilor imediat ce a venit la putere[108]. Prin decretul-lege din 9 august 1940 s-a stabilit definitia evreului bazata pe rit si sange, fiecare criteriu fiind suficient pentru a identifica un individ drept evreu. Decretul-lege 2650 a modificat dramatic statutul juridic al evreilor, acordandu-se foarte putina importanta faptului ca erau sau nu cetateni romani. Evreii puteau fi "cetateni romani" dar nu puteau dobandi statutul de "romani de sange", distinctie care a constituit baza unui regim de vasta discriminare legala. Evreii au fost impartiti in trei categorii in vederea unor viitoare reglementari ale statutului lor, dar toate aceste trei categorii erau supuse unor restrictii majore in activitatea politica, civica, economica si culturala.

Evreii au fost exclusi din departamentele guvernamentale, din functii publice, din numeroase profesii, din comitetele de conducere ale unor intreprinderi publice sau private, si au pierdut dreptul de a detine propritetati in mediul rural sau de a desfasura activitati in aceste zone. Ei au mai fost supusi unor numeroase restrictii care au pus in pericol posibilitatea lor de a-si castiga existenta. Evreii nu mai puteau purta nume romanesti si, dupa infamantul model german al legilor de la Nuremberg, convertirea la crestinism oferea prea putina protectie fata de masurile discriminatorii care ii vizau pe evrei. Acest decret-lege cerea adoptarea unor regulamente speciale privind educatia pentru evrei, de la scoala primara pana la cea profesionala si studiile universitare . Un decret special interzicea casatoriile mixte intre evrei si "romanii de sange".

In putinul rastimp care a trecut de la pierderea Basarabiei si a Bucovinei de nord - inceputul sfarsitului pentru Romania Mare - si pana la inaugurarea statului national legionar condus de Ion Antonescu si de conducatorul Garzii de Fier, Horia Sima, siguranta fizica si economica a evreilor romani s-a deteriorat rapid. Ziua in care ei vor suferi pentru intreaga furie acumulata a unui secol de antisemitism romanesc era aproape.

Concluzii:

Din perspectiva istorica nu ne poate surprinde faptul ca in anii 1930 si 1940 o mare parte din populatia romaneasca a acceptat antisemitismul Ligii Apararii National Crestine, al Partidului National Crestin, al Garzii de Fier, iar apoi fie a participat, fie a permis asasinatele comise de regimul Antonescu impotriva evreilor. Nu ar trebui sa ne surprinda ca un intelectual de marca precum Mircea Eliade, care si-a castigat recunoasterea internationala pentru studiul sau spiritual al religiilor orientale, a avut radacini de extrema dreapta in Romania Mare. Nici ca lui Viorel Trifa, dupa ce a devenit arhiepiscopul ortodox roman in Statele Unite, i s-a ridicat cetatenia americana in anii 1970 datorita rolului sau conducator in rebeliunea legionara si in pogromul antisemit din Bucuresti din ianuarie 1941. Nici ca in 2003, in Franta, a fost imposibil sa se celebreze remarcabila personalitate stiintifica a romanului N.C. Paulescu, intrucat el produsese lucrari flagrant antisemite in Romania, in anii 1920. Nici ca un partid politic perfect xenofob si antisemit a pretins puterea politica - si chiar presedintia tarii - in Romania post-comunista.

Radacinile politice si intelectuale ale acestor realitati tragice se intind pana la inceputurile Romaniei moderne. Pentru mai mult de o suta de ani, multi dintre cei mai respectati lideri politici si culturali ai tarii au imbratisat antisemitismul si l-au introdus constant si perseverent intr-un amestec bogat de actiune si inspiratie care a ajuns sa reprezinte cultura politica si viata intelectuala in Romania moderna. In timpul perioadei comuniste nu s-a putut face dificila analiza critica asupra personalitatilor reprezentative pentru constiinta nationala romaneasca ce au facut din antisemitism o trasatura marcanta a societatii romanesti. Ramane inca o sarcina importanta efortul de a intelege pe deplin mostenirea lasata de aceste personalitati.

Intelegerea radacinilor profunde ale antisemitismului in viata politica si culturala a Romaniei ne va ajuta sa ne confruntam cu dovezile faptice care apar referitoare la rolul Romaniei in Holocaust din sutele de mii de documente despre Romania in perioada Holocaustului care pot fi acum cercetate. Holocaustul nu a aparut in Romania ca un meteorit venit din spatiu. Si nu a sosit nici din Germania nazista. Aparitia fascismului si nazismului in Europa occidentala a incurajat probabil romanii cu vederi radical antisemite si poate ca le-a marit sansele de a juca vreodata vreun rol in guvern. Dar antisemitismul lor personal nu a fost modificat in mod dramatic de aceste evenimente. Ascensiunea lui Hitler nu a schimbat substantial ideologia antisemita romaneasca. Ascensiune lui Hitler a deschis calea unei posibile aplicari a programelor antisemite ce fusesera discutate de principiu timp de decenii. Antisemitismul PNC-ului si a Garzii de Fier, regimul genocidal si lunga istorie a negarii Holocaustului in Romania de dupa al doilea razboi mondial, toate acestea se bazeaza clar pe fundatiile unui secol de antisemitism propovaduit la cele mai inalte nivele ale vietii politice si intelectuale romanesti. Separarea, exproprierea, deportarea si uciderea evreilor nu erau teme noi in anii 1930 si 1940. Holocaustul a avut radacini romanesti profunde si el trebuie tratat ca parte integranta a istorie Romaniei.