Cultul religios al asiro-babilonienilor

Cultul religios al asiro-babilonienilor

Texte stravechi din surse extrabiblice indica faptul ca sotia lui Nimrod, cel care a intemeiat cetatea Babilon, a devenit conducatoarea unei miscari mistice numite "misterele babiloniene," care constau in ritualuri religioase secrete. Femeia aceasta, cunoscuta sub numele de Semiramis, a ajus mare preoteasa idolatra. In stravechea religie a Babilonului se spune ca ea ar fi nascut un fiu pe care l-a conceput in chip miraculos. Acest fiu, numit Tamuz, a fost considerat salvatorul poporului sau, un fel de precursor fals al lui Mesia, presupus a fi implinirea promisiunii date de Dumnezeu lui Eva: "Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul" (Geneza 3:15).

Cu toate ca ritualurile practicate in falsa religie a Babilonului erau mult diferite de la o cetate la alta, aproape in fiecare loc exista un ordin de preoti care se inchinau "mamei fecioare si fiului ei", practicau stropirea cu apa sfanta si au infintat un ordin al fecioarelor care sa practice prostitutia religioasa. Despre Tamuz, cum s-a numit acest fiu, se spune ca a fost ucis de o fiara salbatica si apoi a fost readus la viata, ceea ce, evident, este o imitatie satanica care anticipa invierea lui Christos. Religia Babilonului nu este descrisa expres in Biblie, dar avem referinte clare la conflictul dintre adevarata credinta si aceasta pseudoreligie. Profetul Ezechiel s-a ridicat sa protesteze din partea lui Dumnezeu fata de ceremonia bocirii lui Tamuz: "Si mi-a zis: "Vei mai vedea si alte uraciuni mari, pe care le savarsesc ei!" Si m-a dus la intrarea portii Casei Domnului dinspre miaza-noapte si iata ca acolo stateau niste femei care plangeau pe Tamuz" (Ezechiel 8:13-14).

Ieremia condamna practica pagana a facerii de turte in cinstea imparatesei cerului si arderea tamaiei in cinstea ei: "Nu vezi ce fac ei in cetatile lui Iuda si pe ulitele Ierusalimului? Copiii strang lemne, parintii aprind focul, si femeile framanta plamadeala, ca sa pregateasca turte imparatesei cerului, si sa toarne jertfe de bautura altor dumnezei, ca sa Ma manie" (Ieremia 7:17-18). "De altfel, cand aducem tamaie imparatesei cerului si-i turnam jertfe de bautura, oare fara voia barbatilor nostri ii pregatim noi turte ca s-o cinstim facandu-i chipul, si-i aducem jertfe de bautura?" . Asa vorbeste Domnul, Dumnezeul lui Israel: "Voi si nevestele voastre ati marturisit cu gurile voastre si ati implinit cu mainile voastre ce spuneti: "Vrem sa implinim juruintele pe care le-am facut, sa aducem tamaie imparatesei cerului, si sa-i turnam jertfe de bautura!" (Ieremia 44:17-19,25).

O alta coincidenta bizara, este aceea ca unul dintre numerele care au fascinat cultul babilonian este si 666, numar inca de temut in mediile religioase, insa idolatrizat datorita conotatiilor sale matematice. Numarul vine de demult, fiind in stransa legatura cu vechile practice magico-religioase din Babilon, de pe vremea profetului biblic Daniel. Preotii babilonieni promovau adorarea zeilor care erau asociati elementelor astronomice - soarele, luna, planetele vizibile din sistemul nostru solar, precum si unele stele cu rol dominant in practicile astrologice (babilonienii au fost cei care au dezvoltat printre primii astrologia, asa cum o cunoastem astazi). In sistemul lor de venerare aveau 37 de zei supremi si unul dintre acestia, cel asociat Soarelui, era divinitatea suprema, ca si in cazul altor popoare orientale invecinate, popoare prin excelenta solare, prin natura spatiului locuit, deschis, desertic, expus razelor solare. Babilonienii credeau ca intr-un anume fel numerele poseda o putere intrinseca, misterioasa si temuta, aflandu-se chiar peste zeii pe care ii venerau. Fiecarui numar ii era asociat un zeu, prin care acesta putea fi chiar controlat. Asa ca si-au numarat zeii mai intai si au acordat fiecaruia dintre cei 36 de zei un numar particular, apoi au adunat toate aceste numere (de la 1 la 36) si au atribuit suma lor zeului solar. Primului zeu i-au atribuit cifra 1, celui de-al doilea, 2 si asa mai departe pana la toti cei 36 de zei. Si, daca nu ati ghicit pana acum, suma tuturor acestor numere de la 1 la 36 este 666, numarul asociat zeului-soare.

Dar babilonienii nu s-au multumit cu atat. Deoarece se temeau de zeii lor si de actiunile acestora, ei au inventat amulete cu matricea 6 x 6 a numerelor de la 1 la 36 pe ele, numite patrate magice. In fapt, acestea erau un fel de "jocuri matematice distractive" (care s-au regasit mai tarziu si in papirusurile magice greco-egiptene si, ulterior, cele copte, in legatura cu numele divinitatilor greco-orientale si cu incantatiile tamaduitoare). Dar pe atunci, scopul amuletelor era explicit magic, crezandu-se ca daca se purta amuleta cu numarul unui anume zeu, acesta acorda protectie individului. Amuletele trebuiau sa aiba o putere maxima, asa ca aceasta trebuia sa fie sporita prin toate mijloacele. Astfel ca savantii antichitatii orientale (apartinand clerului, singurul care avea acces la cunoastere) au aranjat aceste numere in asa fel incat suma fiecarui rand sau coloana era 111 si de aceea suma celor 6 randuri sau a celor 6 coloane era 666. Aceasta trebuia sa acorde o protectie in plus, care o includea si pe cea a zeului suprem solar, devreme ce numarul acestuia era inscris pe amuleta.

Trebuie precizat ca in legatura cu Cartea Revelatie (Apocalipsa), cap. 14, din finalul Noului Testament, exista mai multe manuscrise ale acesteia, in care exista mai multe numere legate de cetatea Babilonului (considerata acolo ca "pagana" si idolatra si de aceea asociata Raului si distrugerii - in binecunoscuta maniera monoteista a noii religii de salvare) - 616, sau 606 in loc de 666. Se pare ca a fost vorba de o eroare de redactare a scribului, pentru ca 616 si 606 nu au nici o valoare magica.

Potopul

Vom folosi pentru povestea potopului babilonian, unul din poemele introduse artificial in epopeea lui Ghilgames. Zeii, parandu-le rau ca au creat omenirea, au hotarat s-o extermine, s-o acopere cu ape, iar toti sunt de acord; doar unul singur nu, Ea. Fiindu-i mila de oameni ii dezvaluie servitorului sau, Umnapishtim, proiectul, apoi il sfatuieste sa-si faca o arca dupa dimensiunile pe care i le da el, sa se urce in ea cu ai sai si sa incarce in arca si animale - perechi. Astfel, el va scapa de inundatia provocata de zei. Asa s-a intamplat: Umnapishti,. cel ales. S-a urcat in arca: 'Tot ce am avut, spune el, am incarcat, tot ce era samanta a vietii a intrat in arca; toata familia si rudele mele, animalele de pe camp, meseriasii i-am urcat in arca. Shamash stabilise momentul: Seful intunericului va face seara sa ploua o ploaie ingrozitoare. Intra inauntrul arcei si inchide usa.' Potopul a venit asa cum s-a prezis, atat de violent, timp de sase zile si sase nopti, incat zeii, chiar Ishtar, care fusese de acord cu el, S-a cait. 'Zeilor lea fost frica de potop, au fugit, s-au urcat in cerul lui Anu. Zeii s-au chircit ca niste caini, s-au culcat pe zid. () Zeii sunt tristi, cu ochii plini de lacrimi.' Cand arca a esuat pe pamantul eliberat de apele ce se retrageau, eroul a iesit din arca si a facut un sacrificiu pentru zei care a fost primit. Aceasta poveste care aminteste, desigur, de epoca anterioara crearii de canale, cand solul mesopotamian era periodic pustiit de umflarea fluviilor, evoca episodul potopului biblic. Mai sunt oare si alte puncte de asemanare?

Tablitele sumeriene fac aluzie la decaderea omului - la inocenta sa dupa creatie, in timp ce locuia intr-o gradina minunata; la fericirea pierduta in urma unei greseli despre care stim prea putin. Atata vreme cat omul indeplinea vointa zeului sau, el avea dreptul de a fi protejat, fiind 'fiul zeului sau'; divinitatea era in el sau il insotea, asa cum o face ingerul pazitor in religia crestina. Dar daca omul nu era ascultator, zeul se supara, se indeparta de el si il pedepsea sau, nemaiprotejandu-l, permitea nenorocirii sa-l loveasca. Era momentul pe care-l asteptau demonii babilonieni si credinta in rautatile lor i-a torturat secole intregi pe nefericitii mesopotamieni. Ei erau inconjurati de demoni, de spirite, de strigoi care abia asteptau ca omul sa le cada prada. Dar cine erau aceste spirite ale raului? Erau fiii lumii inferioare, descendentii indepartati ai lui Tiamat, intr-o varietate infinita. Dar, in principal, exista o serie de sapte demoni deosebit de periculosi, ale caror fapte rele erau, adesea, amintite in descantece: 'Cei Sapte s-au nascut pe muntele din Occident; cei Sapte au crescut pe muntele din Orient: ei locuiesc in gaurile pamantului: din fundul pamantului ies; ei, in cer si pe pamant: numele lor in cer si pe pamant nu exista.' Dar acestor demoni innascuti, li se adaugau strigoii. Contingentul lor crestea cu cei care mureau fara ajutor, sau care nu erau ingropati, deoarece le lipseau ofrandele funerare si apa curata de care era atata nevoie 'dincolo'. Chiar cei vii puteau fi un pericol; vrajitorii prin rautatile lor aveau puterea sa-l oblige pe zeul protector al omului sa-l paraseasca si sa permita unui demon sa-l ia in stapanire; cei desfranati, cei blestemati erau un alt pericol, contactul cu ei putea fi contagios. Care erau consecintele acestei luari in stapanire a omului de catre demon? Uneori, simpla 'posedare' cu toate neajunsurile mai curand sacaitoare decat ingrozitoare: zgomote in casa, curent, fluieraturi, aparitii, dar, cel mai adesea, boala care indica luarea in stapanire a omului de catre spiritul rau. Pentru asirobabilonieni, pacatul insemna boala, iar bolnavul era un vinovat.

Aceasta etiologie a bolii domina toata medicina babiloniana. Pacatul crea terenul favorabil, micsorand rezistenta omului si marindu-i receptivitatea; demonul era asemanator microbului; el infecta individul sisi continua actiunea daunatoare pana ce era eliminat. Exista un demon al febrei, altul al durerii de cap; acesti demoni erau foarte temuti de babilonieni.

Se pare ca riturile funerare mesopotamiene au fost influentate de conceptia negativa asupra celor ce se intampla dupa moarte; n-au existat morminte somptuoase sau, cel putin, ele nu au ajuns pana la noi; mortul era, la inceput, ingropat gol in pamant, mai tarziu era acoperit cu rogojini de trestie si inchis intr-un fel de butoaie de pamant ars, care tineau loc de sicrie, sau asezat in cavouri boltite. Langa el erau puse vase cu hrana si bautura; in epocile mai recente, fara indoiala imitandu-i pe egipteni, bocitoarele isi rosteau lamentarile rituale; podoabe si copii dupa obiectele personale ale defunctului erau puse alaturi de alte ofrande.

Din cauza multimii zeilor, sarbatorile erau numeroase, dar nici una nu intrecea splendoarea celei ce se celebra la inceputul anului in Babilon, cand se sarbatorea atat revenirea primaverii, cat si a lui Mardu - marele zeu oficial al imperiului. Sarbatoarea se numea Zagmuk adica inceputul anului sau akitu, dupa numele unui templu cu acest nume in care ea se desfasura partial, la inceputul lunii Nisan (prima luna a anului). Sarbatoarea akitu era o sarbatoare agrara foarte veche care se desfasura in doua etape: prima, in plina vara. in care soarele ardea toata vegetatia si in care culesul lasa terenul gol si a doua, in momentul in care incepea cresterea apelor sau apareau ploile care fertilizau pamantul.

Ca urmare a efortului depus de clerici, in toata perioada dinastiei lui Hammurabi, pentru a-l aduce

pe zeul Marduk pe primul loc in ierarhia zeilor, el a devenit zeul sarbatorii akitu din Babilon. Era, pentru cler, o buna ocazie de a-i afirma superioritatea. El era insotit la sarbatoare de sotia sa, zeita Zarpanitum, creatoarea vietii omenesti sau vegetale; fiul sau. Nabu, isi parasea templul din orasul vecin Borsippa pentru a asista la omagierea tatalui sau. Si alti zei plecau din sanctuarele lor pentru a veni la ceremonie: Ninurta, S/n, Anu, Shamash. Ea. EnliL zeita Babu, Adad.

Ea (casa apei) este numele babilonian al lui Enki, zeul sumerian, 'Seniorul pamantului' sau mai bine zis al adancurilor unde se gaseste abisul apelor dulci, pe care pluteste platoul terestru (pentru ca la mesopotamieni nu poate fi vorba de globul terestru). Acest abis se numea apsu, cuvant sumerian care inseamna 'lacasul stiintei'. Acest abis dadea nastere izvoarelor, raurilor, fluviilor - el dadea templelor apa purificatoare pastrata in bazine mari. Ea, ca stapan in apsu, era stapanul stiintei si artelor. Era venerat mai ales in Eridu - situat la inceputul istoriei in lagunele Golfului Persic si ale carui ruine sunt acum in plin desert, ca urmare a inaintarii deltei fluviilor. Aceasta prioritate a orasului Eridu si a zeului sau nu era uzurpata. Sapaturile recente facute in acest sit de muzeul din Bagdad au dus la descoperirea, sub un strat de civilizatie foarte veche in Mesopotamia, a urmelor unei culturi anterioare; Eridu se putea mandri ca a fost o metropola din Sumer. Avand in vedere ca Ea era suveranul stiintei, se poate spune ca el era si zeul intelepciunii, si al medicinii; el facea parte din zeii carora li se atribuia crearea oamenilor pornind de la figurine de argila pe care le-au insufletit; pentru aceasta era numit uneori zeulolar, ca si Knum in Egipt. El era si protectorul artistilor si, din cauza apei, domeniul sau, el ii conducea pe marinari si pe gradinari. Zeu binefacator, el ii ocrotea pe oameni si in timpul marilor cataclisme aduse de alti zei, el ii instiinta pe cei pe care vroia sa-i salveze. Dar zeul Ea a ramas un zeu imperfect, deorece stim ca in unele cazuri (mitul lui Adapa) el se inseala si-i face rau celui pe care vrea sa-l ajute. Cu toate ca trecea drept maestru in exorcism pentru ca el il invinsese pe zeul Apsu cu ajutorul unei vraji pe care a raspandit-o pe ape - 'A varsat somnul peste el, i-a slabit muschii si Apsu gemea zicand ua; punandul in lanturi, I-a ucis' - Ea a fugit din fata lui Tiamat, Haosul, pe care il va invinge fiul sau, Marduk. In ierarhia numerica a zeilor, Ea purta cifra 40, de unde porecla lui populara shanabi 'doua treimi' (din Anu care purta cifra 60). Nu este reprezentat prea des. S-au gasit la Khorsabad statui divine ca niste cariatide, statui reprezentand un zeu care duce un vas din care tasneste apa care ia forma unor cordoane plate devenind o podoaba a vesmintelor sale. Dar acestea sunt doar divinitati secundare si nu-l reprezinta pe Ea, deoarece le lipseste animalul simbol, caprapeste, cu partea din fata ca de capra sau berbec si cu cea din spate in forma de peste. Lipseste, de asemenea, sceptrul zeului a carui maciulie este un cap de berbec din Hammon, cu coarnele rasucite. In cer, domeniul sau era 'calea lui Ea' situata alaturi de carul lui Anu, si marginita in cealalta parte de 'calea lui Enlil'. El este fiul lui Anu (sau al lui Anshar unul din zeii primitivi); sotia lui este Damkina si copiii lui sunt Adapa, Tammuz, Marduk, Nusku, zeul focului. E! a fost asezat in prima triada divina. Era numit 'zeul destinelor, al vrajitor, exorcistul zeilor'. Aceasta asociere a magiei cu restul stiintei arata ce importanta i se dadea. Marduk, fiul lui Ea, era si el zeu al magiei, deoarece mostenise puterile tatalui sau. A fost initiat in magie de adunarea zeilor care ia dat armele magice si el isi punea la incercare puterea facand sa apara si sa dispara o haina. Cand se ducea la lupta, el tinea talismane stranse intre buze si in maini, pentru a neutraliza otrava si vrajile lui Tiamat care astfel nu-l putea invinge. Zeul s-a urcat in carul sau de lupta pentru a se duce in intampinarea lui Haos (Tiamat): 'El a pus patru randuri de cai pe care i-a legat de el.' Aceasta imagine arata ca obiceiul de a lega fraiele cailor de centura pentru a avea mainile libere era obisnuit in Mesopotamia. Marduk are ca emblema un marru, adica o cazma, deoarece el este un zeu al fertilitatii; aceasta unealta are o lama triunghiulara fixata pe o coada, cu varful in sus, in timp ce lancile au varful in jos. El tine si o harpe babiloniana care va deveni mai tarziu arma de gala si un simplu insemn al puterii. Animalul simbol al lui Marduk era dragonul mushrussu. Numarul lui Marduk era 50, ca si al lui Enlil; adunarea zeilor, in numar de cincizeci, ia dat cincizeci de nume: steaua sa era Nibiru, Jupiter, planeta care se departeaza cel mai putin de ecliptica si in jurul careia el a stabilit miscarea astrelor.

Domeniul prezicerii

Acest domeniu era universal pentru mesopotamieni, deoarece totul in viata putea fi subiect de prezicere; daca se producea un eveniment care nu era trecut in vreo culegere de preziceri, trebuia neaparat sa fie trecut, deoarece nu se putea sa nu fie incarcat de semnificatii. De unde provenea insa suma prezicerilor exacte, care era totusi necesara pentru ca prezicatorii babilonieni sa fie considerati competenti si sa-si pastreze locul pe langa suverani mai mult de doua milenii? Se poate invoca mai intai legea probabilitatii; apoi ambiguitatea raspunsurilor. Se mai poate tine seama de calitatile de vizionar ale prezicatorului. Exista fiinte cu un sistem nervos rafinat, care pot capta informatiile pe diferite planuri, in special din gandurile celui care-l consulta, si care pot trage concluziile logice din elementele care scapa altora. Fara indoiala ca astfel de fini observatori, rari in epoca noastra, au existat altadata, dar ei n-au nimic in comun cu culegerile din domeniul prezicerii cu care sunt pline bibliotecile templelor mesopotamiene.

Culegeri din domeniul prezicerii

Ceea ce este interesant in studiul artei prezicerii este stabilitatea tehnicii prezicerii si a concluziilor sale; chiar daca in timp multe s-au schimbat, metodele tehnicii prezicerii au ramas aceleasi ca acum patru mii de ani, iar interpretarile nu s-au modificat. Talmacirile viselor la babilonieni au fost culese de catre Artemidore din Daldia; aceasta culegere se regaseste si in Cheia viselor de astazi.

Tablitele cu semnele prezicatoare si explicatia lor nu sunt decat recopieri ale unor originale foarte vechi, imbogatite de numeroase observatii facute de-a lungul secolelor; unele din aceste observatii puteau fi incorporate ca atare intr-o culegere, altele erau puse deoparte, fiind pentru babilonieni material de studiu, din care sperau sa obtina vreodata ceva. Culegerile formeaza o parte importanta din literatura mesopotamiana, unele din ele prezentandu-se ca niste manuale de practica a prezicerii. Ca si poemele, la babilonieni si asirieni, culegerile sunt denumite dupa primele cuvinte ale textului lor. Acestea au fost de multe ori recopiate de-a lungul timpului, dar nu s-a facut nici o modificare in ele; cuprinsul lor este religios, deci sacru; se putea adauga si, foarte rar, se putea scoate, dar sensul ramanea acelasi. Stabilitatea textului a persistat peste vremi, formulele nu au fost modificate, cu exceptia greselilor copistilor. Dezvoltarea acestei literaturi este dovedita de un fragment de catalog provenind din Spippar care claseaza tablitele pe materii in fiecare sectiune:

Culegerea IV - prevestiri pe baza studierii astrelor;

Culegerea V - prevestiri pe baza studierii vantului;

Culegerea VII - prevestiri pe baza studierii ficatului;

Culegerea IX - prevestiri pe baza observarii pasarilor;

Culegerea X - prevestiri pe baza interpretarii viselor.

Fiecare culegere contine 3035 de tablite. Alaturi de aceste lucrari, mai sunt unele care pornesc de la prevestiri, oricare ar fi ele, pentru o situatie oarecare din viata. De exemplu, culegerea Cand un exorcist se duce spre casa unui bolnav prevede tot ce poate el intalni pe drum si i-ar putea influenta consultatia. Exista si alte lucrari care reprezinta colectii de prevestiri de care trebuia sa se tina seama in viata.

Hepatoscopia

Se denumeste astfel examinarea ficatului victimei. Este un procedeu pe care, tinand seama de conceptia mesopotamiana asupra stiintei, il putem considera stiintific. Totul este prevazut, descries minutios, iar metoda solicita un personal si ceremonii care nu puteau fi decat la indemana elitei societatii. Pentru cei vechi, ficatul era sediul sufletului si al vietii, el avand un rol la fel de important ca si inima. Mai tarziu s-a considerat ca in inima erau localizate sentimentele nobile cum este curajul, iar in ficat, pasiunile si dorintele. Dar este interesant de stiut cum au putut babilonienii sa creada ca vointa zeilor era inscrisa in ficatul victimei? Doctrina babiloniana da explicatia: zeul, acceptand animalul oferit, se identifica cu el; sufletul zeului si spiritul animalului sunt astfel asociate, iar ficatul animalului devine replica sufletului zeului. Daca se poate descifra ce este inscris in ficatul animalului, se va cunoaste intentia zeului. Prezicatorii dobandeau datele necesare practicarii hepatoscopiei cautand in lista prezicerilor, din care cea mai mare parte au fost descoperite in biblioteca lui Asurbanipal. Mai intai era necesar ca ei sa stabileasca o topografie riguroasa a ficatului animalului sacrificat in mod obisnuit: oaie si, mai ales, ied. Prezicerile dupa ficat erau de obicei date analizand diferitele parti ale organului si tinand seama de regulile obisnuite ale artei prezicerii: astfel, o parte hipertrofiata era de obicei considerata ca o dovada a cresterii averii, a reusitei, a bogatiei. Din cauza terminologiei sarace, preotii au multiplicat ceea ce noi numim acum 'tablite ilustrate', in locurile in care scribul credea ca nu va fi inteles in descrierea pe care o facea unei malformatii, el trasa, cu varful cu care scria, un desen care, de bine de rau. il facea mai bine inteles. La nevoie, se servea si de machetele ficatului facute din argila, cum este cazul specimenului existent acum la British Museum, care dateaza din prima dinastie din Babilon (primele secole ale celui deal doilea mileniu I.H.). Folosindu-l, scribul se putea sluji de o formula de acest gen: cand ficatul va avea forma aceasta, se va intampla cutare lucru. Este evident ca aceste machete faceau parte din biblioteca palatului, fie direct, fie prin intermediul templului.

Operatiile se desfasurau astfel: animalul era ucis si deschis; preotul, dupa ce nota configuratia organelor interne, scotea ficatul sil aseza pe mana sa stanga sau pe altar, in asa fel incat se vada vezica biliara. Se trecea la consultare dupa purificari si rugaciuni si se punea in fata statuii zeului o tablita pe care era inscrisa intrebarea la care se cerea raspuns, lata, ca exemplu, consultatia ceruta pentru Asurbanipal in ajunul campaniei sale in Elam: 'Consultatia pentru Asurbanipal, rege al Asiriei: Tammaritu, rege al Elamului, va intreprinde o expeditie contra frontierelor Asiriei? Informatia care a fost data este precisa? incepand de astazi, prima zi a lunii Adar, pana in prima zi a lunii viitoare, Tammaritu si trupele sale vor ataca frontierele Asiriei? etc. lata, mai jos, raspunsul dat de (prezicatorul) Kudurru.' Raspunsul era obtinut astfel: examinarea incepea in momentul in care ficatul era desprins din animal si era facuta doar la suprafata; nu se desfacea si nici nu se taia ficatul. Fiecare parte a lui era cercetata, apoi preotul isi intocmea raportul ca pe un procesverbal in care concludea matematic 'atatea semne defavorabile, atatea semne favorabile'' si inscria rezultatul final tinand seama de numarul de semne pentru fiecare categorie. in unele consultari, se ucideau succesiv mai multe animale si se inregistrau rezultatele fiecarei examinari; suma totala a semnelor favorabile sau defavorabile dadea rezultatul final, dar se tinea seama si de ordinea in care apareau rezultatele. Se mai examina si aspectul circumvolutiunilor la nivelul intestinal si tablitele aratau, printr-un desen, aspectele pe care le aveau acestea, lata ce scrie pe una din tablitele gasite: 'Daca circumvolutiunile seamana cu capul lui Humamba, prezic ca Sargon va deveni stapan al tarii.' Cum ar fi putut circumvolutiunile sa semene cu un urias care pazea padurea de cedri si care l-a ucis pe Ghilgames?

Aceasta este istoria religioasa a civilizatiei asirobabiloniene, foarte rezumata, deoarece materialele sunt atat de bogate incat nu ar putea fi cuprinse in cadrul unei carti. Se desprinde, totusi, impresia unei civilizatii rafinate, complete, cu atat mai demna de afi admirata, cu cat ea a aparut cu mai multe mii de ani inaintea civilizatiei noastre.