Legende Istorice de Dimitrie Bolintineanu

Legende Istorice

de Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu (n. 1825 Bolintin-Vale - d. 20 august , Bucuresti) a fost un poet roman, om politic, participant la Revolutia de la 1848 si diplomat.

Poetul era macedonean aroman de origine, parintele lui, Ienache Cosmad, a venit in tara din Ohrida. In putini ani ai tatalui sau Ienache isi facu in Valahia o situatie acceptabila. Arendas, mic proprietar, apoi subprefect, cu resedinta la Bolintin, sat aproape de Bucuresti; el nu apuca sa-i lase celui de al doilea nascut, Dimitrie, o avere care sa-l scuteasca de griji.

Orfan de ambii parinti inca din 1831, tanarul a fost crescut de niste rude mai avute. Se sustine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe functionaresti. In 1841 era copist la Secretariatul de Stat, in 1843 - secretar la departamentul "pricinilor suditesti'. Printr-un misterios concurs de imprejurari, e ridicat, in 1844, la rangul de pitar. Faptul ca publicase in 1842 admirabila poema 'O fata tanara pe patul mortii', prezentata elogios de Ion Heliade Radulescu (si invocata mai tarziu de Mihai Eminescu in Epigonii), a jucat probabil un rol decisiv. Poemul 'O fata tanara pe patul mortii' era o imitatie dupa La jeune Captive de Andr Chnier, si a fost publicat in 'Curier de ambe sexe'.

Ca atati alti pasoptisti, tanarul nu se trudi prea mult sa intre in gratiile principelui. Inima il tragea mai curand spre lumea care "va sa vina'. Cooptat in Fratia si in Asociatia literara, isi insusi rapid mentalitatea de carbonar.

In acel timp se formase in Bucuresti Asociatia literara, sprijinita de fratii Alexandru si Stefan Golescu care trimisera pe la sfarsitul anului 1845 pe Bolintineanu la Paris. Plecat la Paris in 1845, cu o bursa din partea Asociatiei literare, audiaza si el cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet si Adam Mickiewicz. Nu traieste decat pentru Revolutia pe care o presimte. Cand aceasta izbucni la Paris, in februarie 1848, tinerii studiosi hotarara sa se intoarca in tara. Conjuratii ii dadura un rol de prim-ordin, acela de a stabili contacte cu revolutionarii din Bucovina, ceea ce poetul nu putu sa faca. Aga politiei, Ion Manu, il "mirosise' si, refuzandu-i pasaportul pentru Moldova, il amenintase cu un arest la "manastire'. Ar fi avut, poate, parte de el, daca nu izbucnea revolutia.

Participant la revolutia pasoptista

Si la 1848 revolutia a adus o explozie gazetareasca. Daca C.A. Rosetti scosese, imediat dupa izbanda, 'Pruncul roman', Bolintineanu conduce (de la 19 iulie la 11 septembrie) 'Poporul suveran'. Era o foaie mica, de patru pagini, cu doar doua coloane pe fiecare fata, dar redactorul-sef avea proiecte mari. Ar fi vrut sa tipareasca un "jurnal al intereselor democratice si al progresului social', pe potriva modelului francez - Le Peuple souverain.

Izbucnind revolutia din 1848, reveni in tara si redacta impreuna cu Nicolae Balcescu, Cezar Bolliac s. a. 'Poporul suveran', dar - cazand revolutia - fu exilat si se duse in Transilvania, apoi la Constantinopol si in fine la Paris ca sa-si continue studiile intrerupte.

Opera poetica

Dimitrie Bolintineanu a scris foarte mult atat in proza cat si in versuri. Opera sa poetica cuprinde ciclurile Legendele istorice, Florile Bosforului, Basmele, Macedonele si Reveriile.

Legendele istorice

Legendele sunt poezii narative, dar cu un insemnat element liric (in felul baladelor germane ale lui Uhland). Diferite subiecte istorice, aflate in cronicari (mai ales in Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate in versuri de o perfecta corectitudine, in care se vede multa simtire si o mare iubire de tara. Acestea l-au facut popular si multe din cugetarile exprimate intr-un stil sententios au devenit niste maxime foarte des intrebuintate.

Astfel ne-a aratat patriotismul femeii romane dus pana la sublim in persoana mumei lui Stefan cel Mare; a cantat sentimentul datoriei care ducea pe roman pana la moarte; ne-a infatisat nobletea caracterului lui Mircea cel Batran, care nu vrea sa pedepseasca pe soli, dar nici sa incheie o pace rusinoasa; a vestejit pe cei ce se fac uneltele tiranilor:

Cei ce rabda jugul si-a trai mai vor Merita sa-l poarte spre rusinea lor;

a laudat devotamentul si pietatea nevestei lui Neagoe Basarab, care-si vinde sculele ca sa termine manastirea Argesului; a scos din nou la iveala testamentul lui Stefan, care zicea ca mai bine tara s-ar face un mormant decat neamul sa traiasca in robie; in fine, a facut cea mai frumoasa urare pentru patria sa:

Viitor de aur tara noastra are Si prevad prin secoli a ei inaltare.

Andreiu sau luarea Nicopolei de romani si Sorin sau taierea boierilor la Targoviste sunt doua naratiuni in care nu subiectul istoric formeaza partea principala, ci un subiect imaginat.

Sorin este o compunere pe jumatate epica, pe jumatate dramatica. Ea se incepe printr-un prolog, in care Herman, medicul curtii, dezvolta ideea neputintei omenesti de a patrunde tainele firii, idee inspirata dupa Faust a lui Goethe. Partea de la inceput are prea multe descrieri inutile, iar partea de la urma trece prea repede asupra intamplarilor. Si Sorin moare, ducandu-se la inchisoare, ca sa scape pe altul, iar o fata care il iubea, se arunca in apa.