Romanitate si dacitate-intre istorie si mit

Romanitate si dacitate-intre istorie si mit

Fondul stramosesc al neamului romanesc de o profunzime si un farmec hipnotic se revolta, inca din cele mai vechi timpuri, in spiritul cronicarilor si intelectualilor,expresie vizibila a acestui fapt constituind-o numeroasele lucrari cu caracter istoric si analitic in care fundamentele culturii romanesti au fost descrise, intelese si valorificate, in mod diferit, de-a lungul veacurilor.

Cum orice comunitate selecteaza si ordoneaza datele propriei istorii,in functie de mentalitatea si fondul ei ideologic,precum si de proiectele ei,in constiinta romaneasca ia nastere un adevarat mit al originilor.

Analizand lucrarile ce trateaza subiectul sorgintei romane sesizam o inlantuire de atitudini si teorii ce variaza in functie de contextul istoric si ideologic caruia i se supun si de izvoarele lirerare si arheologice disponibile in epoca fiecarui autor.

Astfel cronicarii moldoveni din secolul al XVII-lea, dar si Dimitrie Cantemir, in secolul

al XVII -lea au afirmat si au argumentat originea romana,pe cand reprezentantii Scolii Ardelene,la sfarsitul secolului al XVII-lea si la iceputul secolului al XVII-lea au insistat asupra originii pur romane pana la ideea puritatii, dar s-au referit si la dubla origine.

Spre deosebire de corifeii ardeleni, generatia pasoptista ,la mijlocul secolului al XIX-lea,reia ideea originii romane,dar isi asuma si originea dacica(Al. Russo).

Filozofii si istoricii din secolul al XX-lea(V. Parvan si L. Blaga),in contextul recunoasterii generale a latinitatii limbii romane si a romanitatii poporului roman,revendica substratul tracic si componenta nelatina, dacica.Pe cand cercetatorii din perioada contemporana impartasesc ideea dublei origini.

Continua insa un curent de opinie afirmat in perioada interbelica preluat

in ultimii ani ai ceausismului : tracomania .

G.U.+M.C

Unul dintre primii scriitori care sustin obarsia latina a neamului romanesc este cronicarul roman Grigore Ureche in Predoslavia Letopisetul Tarii Moldovei. Pornind de la ideea exprimata explicit , ca urmasii trebuie sa cunoasca istoria stramosilor C1, acesta, pentru a sustine originea comuna a romanilor din toate provinciile C2 aduce numeroase argumente de natura lingvistica. Surprindem astfel mentionarea provenientei denumirii "Valahia'', de la numele comandantului roman Flaccus, "carele au batut C4 , I-au zis Vlahiia ''si etimologiei latinesti a unor cuvinte : " De la ramleni,ce le zicem latini,paine , ei zic panis;carne,ei zic caro;gaina,ei zic galena;muiarea,mulier,fameia,femina;parinte,pater,al nostru ,noster si altele multe den limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amanuntul,toate cuuv intele le-am intelege."Nu putem insa sa nu dezvaluim caracterul fortat al demonstratiei cronicaresti si numarul redus de izvoare istorice citate,izvoare a caror veridicitate este de multe ori cu adevarat indoielnica.

Aceeasi conceptie( opinie) a originii romanice a natiunii noastre o impartaseste si Miron Costin in cele 7 capitole ale scrierii "De neamul moldovenilor" aparuta datorita necesitatii cautarii si afirmarii identitatii nationale.

Inca din Predoslavie, autorul isi manifesta regretul ca nu a putut sa-si inceapa lucrarea de la cel dintai ,,descalecat'', de la cucerirea Daciei de catre romani: Fost-au gandul mieu,iubite cititorule,sa fac letopisetul Tarai noastre Moldovei din descalecatul ei cel dintai,carele au fostu de Traian- imparatul si urdzisam si incapatura letopisetului.Ce sosira asupra noastra cumplite acestea vremi de acum, de nu stam de scrisori, ce de griji si suspinuri''.Miron Costin face,in "Capul al saselea.De numerile neamului acestor tari si de port si de limba graiului,de unde au luat,asijderea si de tunsura,carei se afla si acmu la prostime pe supt munte,lacuitorii ce santu si de lege crestineasca,de unde au luat", un demers sustinut de patrundere in tainele trecutului,pentru a identifica petele albe de pe harta istorie si a descifra fenomenul originii popoarelor,in primul rand a poporului raman: "Mare dovada neamurilor,din ce radacina si iyvoru santu,numile care au si in de la sine si de la alte tari straine si macara ca nici un neam nu iaste in toata lumea sa aiba numai un nume, ci unile dispre capetile cele dintai a vreunui norod stapanitoare, alte nume santu di pre locuri,de unde santu incepute, multe di pre cetati mari,multe de pre ape vestite."Argumentarea continua aluvionar, uneori intr-o stare de incertitudine, pe mai multe cai, cautandu-se dovezile ce demonstreaza o anumita filiera etnologica.Exista,pentru fiecare popor,cate un "izvor"din care se desprind evenimentele istorice si toate celelalte caracteristici definitorii.Miron Costin le numeste,sub semnul metaforei,"capetile cele dintai ale unui norod stapanitor".Numele unor popoare provin din cetati vechi,ale altora de la ape vestite.Fiecare proba semantica sau materiala canstituie dovezi importante in istorie,uneori decisive pentru identitatea si existenta unui popor.

Pe acest criteriu, cronicarul stabileste cu eleganta, confirmand simplitatea adevarurilor fundamentale, originea poporului roman: " Asa si neamul acesta, de carele scriem,al taralor acestora ,numele vechiu si mai direptu ieste ruman,adica ramlean,de la Roma." Dintr-o data se ajunge radacina ancestrala a poporului raman,la cetatea Tibru, a lui romulus si Remus,numele noului popor provenind "de la discalecatul lor de Traian",pretinzadu-se ,ca si in Cronica lui Grigore Ureche,ca denumirea de romani izvoraste din numele conducatorului latin Flaccus.Aceasta afirmatie neintameiata pe nici un adevar istoric va fi combatuta,dupa cu vom vedea,de catre enciclopedistul Dimitrie Cantemir in lucrarea sa "Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor".

Se sustine ,totodata, ideea unei continuitati a dacilor sub stapanirea latinilor,afirmandu-se ca multi dintre autohtoni s-au retras in fata stapanirii nou venite, cautand refugiu in domurile silvane sau montane: 'au traitu in munti in Maramoros si pe Olt",dar si conceptul unei puternice influente romane asupra acestor geto-daci liberi,pentru ca toti acestia , "inca mai bine muntenii decat moldovenii",precum si cei din Ardeal,isi numesc tara lor "rumaneasca", dovada cea mai convingatoare a unitatii de neam si de limba ce se vrea demonstrata.Dintr-o data avem imaginea unui popor mare, traitor in regiuni geografice apropiate, asemanatoare ca relief:Ardealul,Muntenia si Moldova.

Cronicarul infirma astfel numele date de straini romanilor-"vlah" ori "vloh"- si dezminte "basna" care discredita romanii ,sustinand ca acestia ar fi urmasii talharilor si ai ucigasilor din temnitele Romei, exilati in Dacia,insa afirma in mod eronat,incercand sa isi sustina demersul argumentativ si ideea existentei unei civilizatii barbare inaintea descalecatului latinilor in spatiul carpato-danubiano-pontic,faptul ca in perioada premergatoare cuceririi romane,in Dacia s-ar fi asezat tatarii si sasii, declaratie ce poate fi cu usurita combatuta prin apelare la izvoarele istorice ale acelei perioade ce atesta prezenta in spatiul Daciei a unei culturi de natura tracica. Se poate remarca cu usurinta si atitudinea polemica a autorului fata de interpolarile copistilor in cronica inaintasului sau Grigore Ureche: "adaosaturi de un Simeon Dascalul si al doilea, un Misail Calugarul ,nu letopisete,ce ocari suntu."

Dar in lucrarea "De neamul moldovenilor" nu se incearca numai argumentarea originii latine a poporului roman ,ci si a unitatii limbii romane,a radacinii latine a acesteia, care, desi in continua schimbare ,nu isi pierde izvorul roman primordial : "dominus dupa latinie ieste la voi domnu"; "Siretului anumea Halut,si acum istoriile vechi scriu Prutului-Hierasus,Nistrului-Tiras,Niprului-Borestines".

Se ajunge in acest mod la nasterea unei adevarate pagini de istorie a neamului romanesc care va sluji drept izvor de informare si inspiratie generatiilor urmatoare,primul dintre continuatorii demersului initiat de cronicari fiind Dimitrie Cantemir.

D.C

La inceputul secolului al XVIII-lea ,din spiritul vulcanic al acestui savant enciclopedist izbucneste cu exuberanta sentimentul mandriei nationale si al dragostei pentru spatiul romanesc, cultivat in mod insolit in cadrul lucrarii,cu caracter deopotriva istoric si filologic,: "Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor".

Pentru realizarea demersului sau autorul apeleaza atat la scrierile contemporanilor cat si la letopisetele cronicarilor, ale caror erori sau inexactitati le expune critic cititorilor,astfel:despre relatarile contemporanilor afirma ca sunt mai aproape de adevar,manifestandu-si totusi scepticismul atunci cand unii istorici proslavesc faptele neamului lor si -i denigreaza pe altii, sau cand scriitorii nu detin resurse informationale suficiente, confruntandu-i cu cei "vechi",care, cu timpul, au primit confirmarea posteritatii : "pre lesne nu ne vom incredinta ce vom cerca la alalti cu multul mai vechi si de toata credinta istoriceasca vrednici scriitori".

Pentru cronicarii compatrioti ,Cantemir manifesta ,insa,o atitudine ingaduitoare: "Lunecarii lui Ureche pre lesne-i iaste scularea si a gresalei indatasi si indreptarea,de vreme ce nu el iaste.zamslitoriul sau pricina scornitoare a numelui Flachii",revarsandu-si toata mania asupra interpolatorilor pe care ii numeste "teaca minciunilor".Pe langa acestea,ceea ce impresioneaza cititorul in mod evident este pozitia scriitorului fata de propriile cercetari,si anume,faptul ca atunci cand demonstratiile sale duc la concluzii absolut opuse celor dezvaluite de diferite izvoare ,cu modestia unui savant,Dimitrie Cantemir ia drept arbitru pe cititor.

Avand in vedere studiile si erorile inaintasilor sai,pornind de la ideea ca istoria constituie o pilda pentru prezent ( "Slujeasca-se dara cu ostenintele noastre niamul moldovenesc si

ca-ntr-o oglinda curata chipul si statul,batranetele si cinstea neamului sau privindu-si,il sfatuiesc") ,autorul se angajeaza,in mod original,sa stearga colbul uitarii si "pe cele cu vechimea vremurilor a le scoate si la triaba de obste a le arata",tratand, in chip critic si sistematic,prin documentare din peste 150 de izvoare,originile poporului roman si evolutia sa pana la al II-lea descalecat,momentul intemeierii celor doua tari romane ,Muntenia si Moldova.

Ideea de baza a Hronicului astfel conceput este continuitatea romanilor din Dacia ,intr-o unitate deplina in cele trei provincii viitor romanesti: " Hronicon a toata Tara Romaneasca (carea apoi s-au impartit in Moldova,Munteniasca si Ardealul) din descalecatul ei de la Traian , imparatul Ramului .Asijderea pentru numele careleau avut odata si carele are amu si pentru romanii care de atunci intr-insa asedzindu-sa , intr-aceiasi si pana amu necontenit lacuiesc."

Se sustine ,totodata , pe langa unitatea si continuitatea romanilor din Dacia si originea pur latina a acestora, opinie impartasita si dezvoltata inedit,dupa cum vom vedea, de corifeii Scolii Ardelene : " romanii adusi de Traian au ramas infipti si nezumuliti in hotarrele Daciei din care niciodata piciorul afara n-au scos".

Pornind ,in acelasi timp, de la ideea ,dezvaluita explicit in Precuvantare, ca tacerea izvoarelor asupra unui fapt nu inseamna lipsa lui ,iar mentionarea faptului ,dupa o perioada de tacere,confirma existenta lui: " tacerea dupa dzisa adevereste dzisa o data", scriitorul combte ipoteza potrivit careia romanii s-ar fi retras cu totul dupa ce imparatul Aurelian a parasit Dacia in anul 271 ,afirmand ca: ""poporul ramano-moldo-vlahilor nu din glogozala a nasteri de stransura sa fie scornit , ce din cetateni romani si din mari familii sa fie ales.Apoi din buni si tari parinti romani nascandu-se a sangelui curatenie si a niamului evghenie nestricata si nebetejita sa fie ferit,precum si astazi tot asa o feresc.

Nu putem sa nu constatam insa eroarea supozitiei lui Cantemir(intemeiata pe afirmatia lui Eutropius ca: Dacia fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi al lui Decebalus") potrivit careia dacii ar fi fost asimilati deplin de catre cuceritorii ajunsi aici din centrul Italiei, opinie pe care o contestam invocand ,dintre izvoarele si evenimentele istorice care demonstreaza contrariul,rascoalele dacilor invinsi,revolte ce au zguduit Dacia Romana in cateva randuri,izvoarele epigrafice,toponimia si hidronimia de origine dacica,precum si urmele de cultura materiala getica ,datand din secolele al II-lea si al III-lea ,pe care arheologii le-au descoprit pe teritoriul Daciei romane.

Alte inexactitati in demonstratia lui Dimitrie Cantemir cu privire la originile neamului romanesc le constituie opinia enciclopedistului conform careia "nobilii romani" ar fi descendenti din aristrocatia elina si numarul eronat de razboaie pe care dacii le-ar fi purtat cu civilizatia latina(sunt mentionate doar trei razboaie ,pe cand in timpul imparatului Traian au avut lor doua atestate de descoperirile arheologice,iar inainte de guvernarea acestuia s-au mai petrecut alte doua conflicte armate).

In ciuda micilor abateri ale scriitorului de la cursul adevarat al istoriei ,dezbaterea ideilor originii latine, a continuitatii de viata in Dacia si a unitatii de neam face din lucrarea lui Dimitrie Cantemir o punte de legatura intre operele cronicarilor veacului al XVII-lea si scrierile autorilor din epoca moderna.

Cantarea Romaniei A.R

Spre deosebire de predecesorii sai ,Alecu Russo isi exprima opinia cu privire la originea daco- latina a poporului romanesc in ''C. R '', o opera ce a provocat un puternic ecou in epoca pasoptista datorita mesajului patriotic,in spiritul revolutionarilor de la 1848.

Scriitorul reconstituie momentele cruciale din istoria poporului nostru incepand de la cucerirea Daciei de catre romani ,exprimandu-si, implicit, nostalgia si consideratia pentru poporul getic,prin viziuni enigmatice, imagini metaforice tablouri de un symbolism obscur :" ceriul cel limpede se imbrobodeste cu nori intunecosi.Un nor de praf invaluie campia si ascunde muntii.se aud vuiete.Cei ce au navalit sunt imbracati in fier. dar piepturile goale stau in potriva .se lupta cun furie.se plec sabii..inimile slabesc.fug.tara sloboda a pierit.Din aceasta rudire framantata cu sange si sfintita prin foc se naste un popor nou.''

In fragmentul citat este sesizata implicarea afectiva a autorului care, deplange la nivel metaforic soarta poporului roman.In viziunea sa , acest neam , din cele mai vechitimpuri, capata rolul natiunii asuprite,ceea ce releva discrepanta dintre opinia lui Russo si cea a scriitorilor din celelalte epoci.Imaginea comuniunii armonioase dintre daci si latini estec intocmita de tabloul unui popor suferind,asuprit fiind de marile puteri expansioniste:".volnicia domneste ca mai inainte, dar nu acea volnicie prunca, floare plapanda a pustietatii, ci sloboziia cea barbata si luminoasa, sau puternica si cu radacina teapana si adanc infipta in pamant.''

Vasile Parvan Dacia 1937

Istoricul Vasile Parvan,in contextul recunoasterii generale a latinitatii limbii romane si a romanitatii poporului roman,revendica ,in lucrarea "Dacia" ,substratul tracic si componenta nelatina, dacica,a neamului romanesc.Scriitorul atesta ,astfel , prezenta ,in anul 1000 i.Hr, in podisul transilvanean("in acest teritoriu de baza al multor fenomene culturale,inca de la inceputul protoistoriei pana la sfarsitul evului mediu,a unei civilizatii ,in aceasta incinta fortificata de muntii greu de trecut in care se aflau aurul,argintul,ferul,arama si sarea")a unei civilizatii carpato-danubiene( netulburate de nici o invazie sau pustiire care sa fi provocat vreo schimbare importanta in aspectul sau etnografic sau cultural ,in a doua jumatate a mileniului al 2-lea i.Hr.,) ale carei puternice legaturi cu cultura apuseana(in special cu cea din regiunea Italiei)sunt demonstrate de numeroasele izvoare arheologice care provin din acea perioada,cel mai important fiind evolutia orfaurariei carpatice care ,dupa cum mentioneaza Parvan,a cunoscut 2 mari tendinte:tendinta conservativa,locala,si pe cea inovatoare a influentelor cimmeriene (si in general orientale) ce s-a manifestat mai pregnant dupa 700 i.Hr.Se suntine, in acest mod, ca villanovienii au constituit primul val italic in Dacia, a 4-a perioada a bronzului carpato-danubiano-pontic fiind prima epoca de occidentalizare a acestor regiuni.Catastrofa marii culturi a bronzului,in regiunea Carpatilor ,corespunde primului val de navalitori de dupa anul 700 i.Hr,cand "frumos impodobitii cavaleri medievali ai bronzului 4 carpato-danubian au fost doborati de pe carele lor de razboi de catre calaretii navalnici ai stepei,si anume,de catre agatirsi,despre care Herodot ne asigura ca sunt un fel de traci.Pornind de la aceasta premisa,ajungem, inevitabil, la concluzia ca pentru a se fi tracizat in acest teritoriu al Transilvaniei, ei trebuie sa se fi aflat aici de foarte multa vreme,caci analiza izvoarelor istorice atesta faptul ca de la 1400i Hr pana la 700iHr,cultura Carpatilor este neintrerupta.Daca in acest capitol autorul demonstreaza si argumenteaza faptul ca poporul de neam tracic pe care il cunoastem ulterior sub numele de daci sau geti a locuit in Carpati inca de pe la mijlocul mileniului al 2-lea i.Hr,in urmatoarele 4 parti ale scrierii sale, urmareste evolutia culturii geto-dacice pana la cucerirea de catre romani.

Dar pana la primele legaturi ale carpato-danubienilor cu civilizatia latina,acesti traci stabilesc numeroase contacte cu civilizatiile migratoare :sciti,greci si celti.,carora scriitorul le rezerva cate un intreg capitol.Astfel ,in "Carpato-Danubienii si scitii",este surprinsa migratia scitica si influentele ei asupra daco-getilor.Istoricul mentioneaza ca , inaintea celor patru valuri migrationiste scitice, lumea carpato-danubiana se gasea in plina evolutie spre aspectul occidental al epocii fierului, odata cu sosirea acestora, legatura cu occidentul rupandu-se,iranienii aducand cu ei propriile forme din varsta fierului,o civilizatie specifica si o arta adanc influentata de elementele grecesti -arhaice sau curat asiatice. Daca intre 1400 si 700 i.Hr in Dacia nu a avut loc nici o tulburare mai grava,civilizatia continuand sa se dezvolte in sensul unei prosperitati generale si a unei mari cresteri de populatie,odata cu sosirea scitilor, pe la 700,aceste lucruri se schimba radical.Scitii,chiar daca n-au reusit sa transforme sau sa inlocuiasca civilizatia indigena (putem afirma chiar ,conform izvoarelor istorice relatate de Vasile Parvan,ca ei au foat aceia care au suferit deznationalizarea,traind destul de risipiti,constituind doar niste enclave in mijlocul civilizatiei indigene) ",au tulburat si saracit,prin pradaciunile lor neincetate,la inceput,si prin economia lor nomada,in veacurile urmatoare,viata agricola asa de infloritoare pe care o gasisera aici( pt ca getii din Dacia,infinit superiori prin calitatea si vechimea culturii lor,erau in primul rand agricultori)".Dar,cu toate ca cimmero-scitii au pradat bogatiile Carptilor,ei neaducand niciuna,nu au fost cu totul inutili pentru cultura locala.Mentionam ca acestia au provocat in Dacia o reinviere a credintelor uraniene si solare(tracii din Carpati adorau ca nordicii pe zeul cerului innourat ,pe Zamolxis).Pe langa sciti,grecii sunt civilizatia care, cu toata intensitatea patrunderii ei ,nu a izbutit nici in Dacia,precum nu a reusit nici in Scitia,sa alcatuiasca o cultura specifica,daco-elenica. Rolul principal in opera de elenizare a indigenilor aflati sub conducere scitica il au cele 2 mari orase grecesti de pe litoralul de nord-vest al Pontului: Istria la gurile Dunarii si Olbia la gurile Niprului Acestea infloreau in umbra marilor regi sciti(despre care autorul mentioneaza ca aveau nevoi elenice de lux si de confort),impartindu-si sferele de influenta in asa fel incat Olbia sa domine marile drumuri comerciale spre Galitia si Ungaria peste Moldova si Transilvania,iar Istria sa se specializeze in afacerile pur getice de pe valea Dunarii si vaile afluentilor sai,legatura dintre cele 2 orase fiind insa foarte slaba datorita faptului ca Istria era parte integranta a Traciei elenice,iar Olbia a Scitiei elenice. Aceste colonii grecesti au adus in Dacia produsele manufacturii lor,care,datorita influentei intense manifestate de civilizatia nou venita,au devenit familiare chiar modestilor ceramisti indigeni ,elenizarea teritoriului carpato-dunarean fiind posibila tocmai colaborarii,la care am facut referire mai sus, dintre regii sciti,elenizati aproape cu desavarsire, si grecii ce lucrau pentru ei . Asfel,prin politica conducatorilor sai,ca si prin dezvoltarea naturala a activitatii economice a oraselor grecesti de la Pont,intreg tinutul getic,pana in Carpatii Moldovei si Munteniei,a intrat in curgerea evolutiei culturale a elenismului inca din sec al 3 i.Hr.

In acest mod,inca de la primele contacte cu civilizatia indigena,elenii au stabilit relatii economice cu acestia; penetratia greceasca in tarile danubiene devenind la fel de efectiva ca si in Tracia,marii exportatoti de vinuri si de untdelemnuri inundand bazinul Marii Negre cu produse de origine greceasca, pe care le schimba in diverse tranzactii cu geto-dacii din aceasta regiune,fragmentele de "amfore grecesti ajungand sa fie la fel de numeroase ce si cioburile locale din acea vreme". Trebuie,totusi ,sa mentionam ca situatia in Dacia muntoasa,cu miezul de rezistenta in Transilvania,este cu totul diferita de cea prezentata anterior,deoarece patrunderea greceasca ramane aici cu mult mai superficiala decat in Moldova sau in Muntenia.Autorul argumenteaza ,in acest chip,faptul ca desi intre populatia dacica si cea elinica exista legaturi puternice,indigenii din spatiul carpato danubiano pontic isi mentin propriul mod de viata,conlocuind cu colonistii greci nu numai in mediul rural cat si in cetatile grecesti de pe malurile Dunarii,pastrandu-si ,aproape in intregime,propria cultura.In timpul migratiei celtice,acest lucru se modifica radical,autorul sustinand ideea unei puternice influente pe care migratorii o exercita asupra civilizatiei daco-getice si ,in ciud numeroaselor izvoare istorice de origine celtica(obiecte de uz casnic sau arme de razboi)gasite pe teritoriul vechii Dacii ce ar putea sustine ideea unei complete centralizari a acesteia,afirma si argumenteaza veridic ca civilizatia celtica,prin migratia sa ,a reusit doar sa alcatuiasca o cultura daco-celtica,in Dacia,influentand doar cultura deja existenta in aceasta regiune. Se constata astfel,pornind de la idee formulata, prin analiza armelor si a cetatilor dacice construite in perioada marii migratii celtice,ca getii ,cu toate infiltratiile celte in Dacia si cu tot contactul apropiat pe care il aveau cu cultura celta, "nu au lepadat niciodata caracterul local pentru modele noi". Alte trei elemente net meridionale/orientale care vin in sprijinul demonstratiei istoriografului Parvan sunt: zidurile de caramizi uscate la soare,iataganele si stindardele, "catesitrele rasunand in mijlocul civilizatiei gete atat de profund patrunsa de elemente celtice fie in industria fierului, fie in aceea a lutului ars( influenta celtica introduce in Dacia pentru prima data roata olarului;niciodata mai inainte de marea migratie septentrionala,carpato-danubienii nu intrebuintasera aceasta unealta,totusi,traditia veche de a lucra vasele simplu ,cu mana,continua:vasele de tip arhaic, cu reminiscente chiar neolitice,sunt foarte numeroase in satele dace din aceasta perioada. Un izvor arheologic esential , la care face apel istoricul in vederea sustinerii opiniei sale cu privire la relatiile dintre daci si civilizatia celtica ,este tezaurul monetar dotat din acea perioada.Este surprins astfel faptul ca numarul monedelor de origine celtica este foarte redus in Dacia,dezvaluindu-se ,in acest mod,numarul redus de schimburi comerciale pe baza de bani dintre cele doua civilizatii("Daca gasim deci in Dacia atata moneda buna,de argint,macedoneana ori greceasca,inca din secolul al IV-lea a.Cr. e fiindca bogatia tarii(graul , mierea,pieile,sarea ,sclavii),care se putea cumpara aici,nu putea fi platita numai in natura cu vinul,untdelemnul,vasele de bronz ,armele de otel bun,vasele de sticla colorata ,podoabele pentru oameni si aplicele de bronz pentru hamuri aduse in schimb de catre negustorii greci.

Dacii isi aveau de multa vreme propria lor arta industriala si podoabele lor erau mai pretioase si uneori chiar mai frumoase decat produsele grecesti de a doua mana.Trebuia deci sa li se plateasca in bani.").Cu toate aceste influente precumpanitoare din sudul eleno-italic,dacii continua totusi sa ramana,si in epoca celtica ,septentrionali,arta lor industriala ramanand geometrica chiar si atunci cand adopta motivele decorative cu capete de animale ,religia lor ramanand anticonica,zeul lor suprem fiind acelasi stapanul unic al cerului innorat,adorat in pesteri si pe varfurile inalte ale muntilor.

Vasile Parvan ajunge in acest mod la concluzia ca datorita situarii intre lumea cimmero-scito-greceasca din Orient si cea italo-iliro-celta din Occident ,de mentalitati si de civilizatii profund diferite,Dacia,parte integranta a Europei Centrale,este legata mai mult de lumea occidentala decat de cea orientala: rezultatul ne putand sa fie altul decat romanizarea acestei regiuni din rasarit.Acesta afirma chiarfaptul ca "cei mai buni initiatori ai Daciei pe calea spre Occident au fost celtii,cei mai buni colaboratori ilirii si cei mai destoinici stapani romanii",dar nu se opreste doar la aceasta afirmatie ci sustine, chiar, pe baza descoperirilor arheologice facute in Dacia,ca patrunderea italica in aceasta regiune a avut loc inca din secolul al II-lea a.Chr. , inca din vremea lui Burebista ,prin intermediul numerosilor negustori si mesteri romani ce isi defasurau activitatea si in acest teritoriu tracic: "trebuie sa ne gandim,cand e vorba de patrunderea romana in tarile danubiene,la faptul ca,principii si regii celti ,ilirii si dacii aveau nevoie de numerosi mesteri pentru a le zidi cetati ,a le fabrica masini de razboi, a le bate monede."Insa nu a durat mult pana cand romanii au hotarat sa cucereasca teritoriul carpato-danubiano-pontic,ale carui economie infloritoare si influenta puternica,asupra celtilor si tracilor,dobandita in vremea regelui Burebista,constituie centre majore de interes pentru poporul latin.

Alta cauza a ulterioarelor razboaie dintre cele doua civilizatii mentionate o reprezinta politica de expansiune pe care conducatorii geto-daci o duceau, amenintand asfel granitele marelui imperiu roman("dupa cucerirea Pannoniei ,a tarilor taurisce si scordisce si a Triballiei,de catre Burebista ,calaretii geti puteau, in cateva zile,sa atinga nu numai Adriatica Ilira sau Egeea Macedo-greaca ci insusi pamantul Italiei")dar si numeroasele interventii ale conducatorilor geto-daci in conflictele civile de la Roma( "Dacii nu incetara de a se amesteca in razboaiele civile de la Roma si luara parte :unii in favoarea lui Octavian ,altii in a lui Antonius")

Aceasta amenintare directa a Italiei schimba directia contraofensivei romane,Siscia devenind cartierul general al razboiului romanilor impotriva dacilor.Nici sfortarile ofensive ale lui August si ale comandantilor sai ,nici politica defensiva a lui Tiberiu nu imbunatatesc insa situatia,imparatii Domitian si Traian fiind aceia care vor trebui sa organizeze mari razboaie pentru a putea infrange puterea daco-geta.

Daca in timpul lui Domitian conflictele cu barbarii carpato -danubieni au sfarsit prin victoria celor din urma,datorita interdependentei romano-dacice in domeniul vietii materiale si spirituale,in perioada domniei lui Traian situatia se schimba radical.Cand acest imparat " s-a hotarat in 106 s-o prefaca in provincie romana,Dacia era un mare regat cu baza etnica perfect omogena,cu traditii istorice seculare,cu structura sociala si economica bine definita,cu o cultura inaintata de forme,mai intai influentata de civilizatia celtica,apoi,timp de aproape 2 veacuri inainte de Traian,de catre civilizatia romana.Aici nu e vorba ca in Dalmatia,ca in Thracia,ca in Pannonia sau ca in Moesia,pur si simplu de un oarecare numar de triburi barbare cu o populatie mai mult sau mai putin numeroasa,locuind un teritoriu destul de intins ,dar lipsite de solidaritate politica si nationala,ci de o natiune constienta de ea insesi.Si in adevar,dacii nu au acceptat niciodata stapanirea romana,cei care nu au cazut in cele doua mari razboaie s-au retras in Dacia septentrionala,care nu a fost niciodata atinsa de cucerirea romana,si de acolo-ca "daci liberi"-au invadat necontenit provincia,fie singuri,fie in tovarasia germanilor migratori,pana ca la urma romanii,sub Aurelian,amenintati fiind si de atacurile migratorilor,s-au retras din nou pe malul drept al Dunarii,lasand Dacia in mainile gotilor."

Observam asfel ca autorul, spre deosebire de Dimitrie Cantemir si de Constantin Cantacuzino,recunoaste continuitatea getica sub stapanire romana,existenta dacilor liberi refugiati in regiunile montane,dar nu mentioneaza in lucrarea sa ideea unei posibile intoarceri a civilizatiei retrase, la nordul Dunarii.

MEMENTO MORI SI STRIGOII

MIHAI EMINESCU

Ca si la scriitorii generatiei de la 1848,in vibratia intelectuala si artistica a lui Eminescu, in multe din creatiile lui, elementul folcloric se imbina perfect cu traditia si legenda istorica.

In versuri de un farmec hipnotic, autorul reflecteaza asupra conditiei omului surprins in diversitatea raporturilor sale cu universul, cu natura, cu societatea si ,de cele mai multe ori ,cu istoria; evocarea trecutului la Eminescu izvorand dintr un fierbinte patriotism si

savarsindu- se prin contopirea elementului folcloric, luat din baladele sau basmele populare, cu legenda istorica sau cu reletarile de cronica.

In numeroase poezii eminesciene, precum "Memento mori" si "Strigoii" ,poetul romantic cauta sa reconstituie mitologia ce ar fi prezidat la nasterea poporului roman , facand apel la basmele, legendele si traditiile populare, acest procedeu putand fi remarcat in toate poeziile mentionate. Surprindem astfel, ca , desi nucleul ideatic al poemului "Memento mori" il constituie ideea istoriei intelese ca departatre inexorabila de varsta mitica, aceasta opera literara ne ofera o viziune plina de creativitate, o imbinare dezinvolta intre realitatea istorica si mitul originilor poporului roman. Eminescu zugraveste in poezia sa un adevarat tablou al civilizatiei geto-dacice zalmoxiene, tablou din care reiese vadita sa cosideratie pentru poporul daco-getic, imbinand in mod original instoria si mitul. In versuri de o voluptoasa profunzime ideatica, Eminescu evoca raiul Daciei vechi, al unui spatiu aproape utopic pe care, in viziunea sa romantica, zana Dochia l-ar strabate ca o divinitate tutelara, cu pasarea maiastra pe umar, in luntrea ei trasa de lebezi: ".zana Dochia frumoasa/Trece impletindu-si parul cel de auree matasa,/.cu glasu-i cheama-o pasare,maiastra,/Ce zburand prin aer vine cu-a ei pene de paun;/(.)Intr-o luntre lemn de cedru ce usor juca pe valuri,/Zana Dochia se suie dezlegand-o de la maluri/.Si la luntrea ei bogata lebede se-nham-acum.",valorificand astfel, in mod original, mitul popular al Dochiei. In continuare autorul prezinta sosirea romanilor in Dacia,in acest spatiu cu ".rauri argintoase,care se misca-n mii de valuri/A lor glasuri inmiite,printre codri,printre dealuri,/Printre bolti sapate-n munte,lunecand intunecos,/Acolo-s dumbravi de aur cu poiene constelate,/Codrii de argint ce misca a lor ramuri luminate/Si paduri de-arama rosa rasunand armonios."si lupta daco-getilor cu invadatorii latini,lupta dezvoltata in mod ingenios la nivelul elementelor naturii( Muntele,Marea Neagra si Dunarea tresar si se revolta ,in imaginatia scriitorului,impotriva poporului roman: "Nori ca de bazalt de asprii se zidesc pe-albastra bolta,/Parc-auzi a Marii Negre si a Dunarii revolta/Si a lumii-ncheieture parca le auzi trosnind;/Rasculatu-s-a -Universul contra globului din aer?/Stelele-n ostiri se misca?Imparatii sori se-ncaier?/Moare lumea?Cade Roma?Surpa cerul pe pamant?")si la nivel cosmic,intre zeii celor doua popoare: "Din apus vin zeii Romei.Pe o stea de vulturi trasa,/Zeus de nori-adunatorul urca bolta maiestoasa,/Mart incoarda arcul falnic spre Zamolxe atintit;/Si Zamolx franele lasa cailor lui de jaratic,".. "Lupta-i cruda,lunga,aspra.".In viziunea autorului,Zalmoxis,zeul geto-dac,l-ar intreba pe Decebal-Regele daca este cazul sa intervina in favoarea Sarmizegetusei, in aceasta confruntare cosmica,dar inteleptul dac ,ca si cum ar cunoaste decizia Sortilor,fara a da un raspuns "S-arata palid in fereastra-nalta-ngusta / si coroana si-o ridica catr-imaginea augusta / si se uita cu durere la divinii sai strabuni",iar in urma ranirii lui Zamolxe de catre Mars,armata zeiasca a Dacogetiei se retrage in palatele din Marea Neagra care "infiorata de adanca ei durere,/In imagini de talazuri cant-a Daciei cadere".Nu putem sa nu remarcam vadita admiratie pe care eul liric o poarta poporului dac,consideratie ce este relevata de topica neobisnuita,de muzicalitatea versurilor,precum si de atitudinea si infatisarea pe care autorul le atribuie vechilor geti, acestor "fugari divini": "Dacii-s nalti ca brazi de munte,tari ca si sapati din stanca./Crunt e ochiul lor cel mare,trista-i raza lor adanca,(.)/Tari la brat si drepti la suflet si pieptosi,cu spate late,(.)/Vor mai bine o moarte cruda decat o viata sclava."

Surprindem ,de asemenea, din citatul reprodus, ca Eminescu nu a intentionat ca "Memento mori" sa fie o drama de reconstituire a evenimentelor istorice ce stau la baza formarii poporului roman ,ci mai degraba o drama a luciditatii politice si a dragostei de libertate, expresia vizibila a acestei afirmatii constituindu-o si discursul pe care autorul i-l atribuie regelui Decebal ,anatema pe care acesta o rosteste impotriva poporului latin : "Vai voua romani puternici! Umbra ,pulbere si spuza/ Din marirea-va s-alege! Limba va muri pe buza,/ Vremi veni-vor cand nepotii n-or pricepe pe parinti/ Cat de nalta vi-i marirea tot asa de-adanc-caderea./ Pe-a istoriei mari panze,umbre-a sclavelor popoare / Prizarite,tremurande trec o lunga acuzare/ Tarand sufletul lor vested pe-al coruptiei noroi./VOI nu i-ati lasat in voia sortii lor./(.) Moartea voastra :firea-ntreaga si popoarele o cer(.)/ Veti ajunge ca-n tampire,in sclavie,degradare!"

Rmarcam totodata faptul ca poetul romantic ,spre deosebire de ceilalti scriitori mentionati anterior,recunoaste atat originea geto-daca a poporului roman, cat si pe cea ramana ,obarsii pretuite atat in mod explicit cat si implicit de eul liric,in versuri precum: "Secoli lungi ce-au ramas vaduvi de a Romei spirit mare/ L-au creat.in noi el este;noi il stingem.Daca moare,/

Noi murim.ramul din urma din tulpina de giganti,(.)/Si ne simtim mari,puternici,numai de-i gandim pe ei."

Acelasi trecut fabulos,cufundat in negura timpurilor,tinand de inconfundabilul lirism al poetului,caracteristic viziunii sale mitologic-folclorice asupra istoriei,este evocat,in fond,si in poemul "Strigoii" .Inclinarea lui Eminescu catre legenda si basm, catre mitologie si preistorie, catre un trecut fabulos, in care spiritul sau creativ se misca in voie, transforma poemul "Strigoii" intr-o minunata poveste de iubire, al carei fir se desfasoara intr-o Dacie legendara ,ca si in poezia "Memento mori",intr-un spatiu bucolic,primordial. In acest poem,ca si in poezia analizata anterior,fantezia lirica a poetului moldovean atinge sublimul,autorul dezvoltand in mod ingenios motivul Dochiei,al lui Zalmoxe si al Ceahlaului(spatiu mitologic in care paradisul dacic este inchipuit),intr-o opera literara romantica in care ne sunt infatisate doua personaje androginice: barbarul Arald, "stapan peste Avari", si Maria, printesa dunareana ce o intruchipeaza pe zeita daca Dochia, personaje intre care se desfasoara o frumoasa iubire platonica. Actiunea poemului este declansata de moartea printesei si de incercarea disperata a lui Arald de a o readuce la viata.In vederea realizarii acestui lucru regele barbar, urca Ceahlaul,cautand salasul merelui preot,magul lui Zamolxe,pentru a-i cere ajutorul.Aici: Pe-un jilt taiat in stanca sta tapan,palid,drept,/ Cu carja lui in mana,preotul cel pagan,/ De-un veac el sede astfel-de moarte-uitat batran,/ In plete-i creste muschiul si muschi pe al lui san,/ Barba-n pamant i-ajunge si genele la piept."Surprindem aceeasi imagine a magului pe care si Mihail Sadoveanu o releva in romanul "Creanga de aur".Batranul,din jiltu-i daltuit in stanca,e o figura mitologica ce reprezinta,in fond,o imagine taraneasca,care sugereaza batranetea extrema,incununata de-un calm uimitorsi de- o gandire temeinica,cumpanita ,fixata insa,de asta data,intr-o atmosfera sumbra,mitica.

Modul in care autorul il descrie pe acest mag al lui Zamolxe precum si utilizarea figurii sale mitologice in cadrul acestei poezii are rolul de a destainui cititorilo,de fapt,ideea continuitatii dacilor si a credintelor lor in spatiul carpatic in ciuda cucerii Daciei de catre romani.

Practicile magice ale marelui preot o aduc noaptea pe Maria,printre cei vii,dar in urma imbratisarii cu Arald,ambii se transforma in strigoi. Intr-o calatorie fantastica,calari si imbratisati,ei se indreapta spre stancile Ceahlaului,cufundandu-se pentru totdeauna in maruntaiele muntelui,alaturandu-se pentru vecie geto-dacilor refugiati in munti: "Pe veci pierira-n noaptea maretului mormant./In sunete din urma patrunde-n fire cant,/ Jelind-o pe craiasa cu chip frumos si sfant,/Pe-Arald, copilul rege al codrilor de brad."

Ajungem astfel,in mod inevitabil,la afirmatia ca Eminescu,alaturandu-se scriitorilor mentionati anterior,in versuri de o melodicitate hipnotica si de un univers himeric impresionant,imbina in mod ingenios elementul istoric cu cel mitic dand nastere unor inedite poeme de meditatie si de dezbatere asupra istoriei si a originii poporului roman,unor adevarate spectacole lingvistice,mitologice si istorice.