| CATEGORII DOCUMENTE |
| Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
Viziunea cronicarilor asupra istoriei
Mobilul principal al reconstituirii si consemnarii istoriei de catre cronicarii nostrii este unul umanist,si anume valoarea educativa a cunoasterii istoriei , a transmiterii catre urmasi a experientei inaintasilor. Rolul educativ al scrierilor cronicaresti se coreleaza cu responsabilitatea in fata contemporanilor si mai ales a urmasilor Eu voi da seama de ale mele cate scriu spune Miron Costin, iar Grigore Ureche depune marturie in acelasi sens: (.)nu numai letopisetul nostru, ce si carti straine am cercat, ca sa putem afla adevarul, ca sa nu ma aflu scriitor de cuvinte desarte, ce de dereptate."
1. Letopisetul tarai Moldovei, de cand s`au descalecat tara si de cursul anilor si de viiata domnilor carea scrie de la Dragos voda pana la Aron voda
de Grigore Ureche
-Predoslovie-
Cunoasterea si asumarea treptata a unor trasaturi specifice unui popor prin raportare la alte natiuni exprima insusi conceptul de constiinta istorica sau nationala. In scrierea lui Grigore Ureche se gaseste acest concept, in plin proces de elaborare a unitatii de origine, de neam si de limba a locuitorilor Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei.
Cronicarul observa lipsa unei istoriografii anterioare in limba romana ceea ce il face sa constate importanta unei carti de istorie si consemnarea trecutului in aceasta "Multi scriitori au nevoit de au scris rindul si povestea tarilor, de au lasat izvod pa urma, si bune si rele, sa ramiie feciorilor si nepotilor, sa le fie de invatatura, despre cele rele sa sa fereasca si sa sa socotesca, iar dupre cele bune sa urmeze si sa sa invete si sa sa indirepteze." ,fapt care trimite spre viziunea umanista; daca Evul Mediu ignora latura concreta a existentei si implicit a consemnarii istoriei, Renasterea aduce in prim plan omul, ale carui supreme insusiri sunt ratiunea si constiinta, insusiri care-l diferentiaza de celelalte vietuitoare si care`i permit sa-si depaseasca conditia de simpla fiinta:"ca sa nu sa innece a toate tarale anii trecuti si sa nu sa stie ce s`au lucrat ,sa sa asemene fieralor si dobitoacelor celor mute si fara minte" .
Trebuie remarcat inca din Predoslovia Letopisetului Tarai Moldovei,de cand s-au descalecat tara si de cursul anilor si de viiata domnilor carea scrie de la Dragos voda pana la Aron voda faptul ca se observa destul de clar doua firi,doua mentalitati,doua personalitati cu totul deosebite.
O prima personalitate se caracterizeaza printr-o calda dragoste de tara,printr-un deosebit simt de demnitate, printr-un spirit de masura si printr-un fin discernamant critic. A doua personalitate se caracterizeaza printr-o dorinta de a se face cunoscuta cu orice pret, printr-o tendinta constanta de "a tinde povestile mai pe larg", cu riscul de a cadea in prolixitate si incoerenta chiar, printr-o totala lipsa de masura si de simt critic.Grigore Ureche este, in ceea ce priveste persoana lui, de o discretie plina de demnitate, ceea ce atesta faptul ca indeplinste tiparul primei personalitati discutate mai sus. Simeon Dascalul,unul dintre interpolatorii cronicii si singurul care intervine in Predoslovie, indeplineste tiparul celei de-a doua personalitate,pentru ca apare continuu in cuprinsul povestirii, mai ales cand este vorba sa-si asigure paternitatea adaoselor sale: "Acestea cercand cu nevointa vornicul Ureche scrie de zice.Dupa aceia si eu . Simion Dascal, apucatu-m-am si eu pre urma a tuturora a scrie aceste povesti ."
Este necesar sa distingem inca de la inceput ca, spre deosebire de interpolatorii cronicii sale, Ureche nu este un cronicar interesat atat de cantitatea stirilor,cat de calitatea lor. El nu scrie pur si simplu pentru a informa, ci pentru a educa, pentru a oferi un indreptar in viata: "sa ramaie feciorilor si nepotilor, sa le fie invatatura despre ceale reale sa se fereasca si sa sa socoteasca, iar dupre ceale bune sa urmeze si sa inveate si sa indirepteze".
Cronicarul moldovean este un spirit critic. El are despre istorie o conceptie pragmatica si considera ca ea trebuie sa dea norme de invatatura: "feciorilor si nepotilor, . despre ceale reale sa se fereasca . iar dupre ceale bune sa urmeze si sa inveate si sa indirepteze". Avand o asemenea conceptie despre istorie,cronicarul isi da seama ca primele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca sunt deplina obiectivitate in restabilirea adevarului. Aceste conditii nu`i sunt straine, el simtind nevoia de a controla ("cerca") datele si de a respecta adevarul "ca sa nu ma aflu scriitoriu de cuvinte desarte, ce de dreptate". Grigore Ureche demonstreaza o atitudine critica fata de izvoarele folosite pentru documentare, ele fiind trecute prin filtrul veridicitatii si fiind verificate anticipat "(.)nu numai letopisetul nostru, ce si carti straine am cercat, ca sa putem afla adevarul(.)". Cronicarul exprima un puternic simt al responsabilitatii, prin recunoastea faptului ca a combinat sursele straine cu cele autohtone, manifestand astfel un cult al ratiunii, prin refuzul fictionalitatii, in favoarea gasirii de argumente obiective, din surse variate.
Cu toate ca Ureche isi da seama ca trebuie sa indeplineasca o deplina obiectivitate in restabilirea adevarului, pentru ca din noianul stirilor contradictorii sa poata culege grauntele de adevar pe care-l cuprinde, sub raportul conceptiei, cronicarul oglindeste oranduirea feudala din prima jumatate a veacului al XVII-lea din punct de vedere al marii boierimi, avand si unele idei inaintate. Ca reprezentant al noii boierimi latifundiare, Ureche condamna sistemul de guvernare bazat pe autoritatea domneasca si proclama superioritatea monarhiei elective. Idealul statal al lui Ureche este "regatul albinelor, intemeiat pe armonie intre matca si lucratoare:"(pg 94.Al.Piru) Prin urmare, apararea intereselor boierimii in dauna preponterentei domnesti nu era, cum credea Ureche,un factor de progres. Cronicarul deplangea insa decadenta politica a tarii sale rezultata din pierderea totala a independentei, ceea ce semnaleaza o nota de subiectivitate in atitudinea carturarului
Lui Grigore Ureche ii apartine ,,intaia formulare memorabila a constiintei originii latine": ,,(.)de la Rim ne tragem(.)". El semnaleaza descendenta romana, fiind primul care aduce dovezi de ordin lingvistic pentru demonstrarea acesteia: ,,(.)de la rimleni, cele ce zicem latina ,piine, ei zic panis, carne, ei zic caro, gaina , ei zicu galena, muieria, muliersi altile multe din limba latineasca, ca de ne-am socoti pre amanuntu, toate cuvintile le-am intilege." - cronicarul constata asemanarea izbitoare dintre unele cuvinte romanesti si cuvintele latinesti corespunzatoare.
De asemenea, invoca argumente arheologice pentru atestarea continuitatii romane pe teritoriul Daciei: ,,Afla-sa acesta tara sa fie fostu lacuit si altii intr-insa mai nainte de noi, de unde cetatile tarii sa cunoscu ca-i lucru frincescu, de au lacuit ostile Rimului si au iernatu de multe ori(.)". El sustine existenta unei ,,tari dintii" populate de colonisti si legiuni ale armatei romane.
Cronica lui Grigore Ureche deschide pentru literatura noastra veche, alcatuita din texte religioase, din legende apocrife, din romane populare si din cronografe, o era noua; Un inceput al unui nou gen literar, singurul in care s-a afirmat originalitatea neamului nostru in veacurile trecute.
Letopisetul Tarii Moldovei De La Aaron Voda Incoace.
De Miron Costin
-Predoslovie, Adeca voroava catra cititoriul-
Miron Costin este ceea ce se poate numi om clasic, personalitatea lui ilustrand tendinte integrante ale clasicismului, printre care si eroismul, insa, dezvoltandu-se mai puternic constiinta individualitatii.Vasile Parvan considera ca meditatia este un bun prilej de promovare a valorilor superioare ale existentei dintre care esentiala este cea a individualitatii. Nevoia de manifestare a unicitatii e specifica fiecaruia, iar tentativele de suprimare a acesteia sunt sortite esecului.
Miron Costin scrie Letipusetul Tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace cu un scop educativ, ca "sa nu sa uite lucrurile si cursul tarii" si ca "sa hie de invatatura, ce ieste bine si ce ieste rau si de ce-i sa sa fereasca si de ce va urma hie cine". Ca si Grigore Ureche, si la Miron Costin apar in letopiset conceptiile clasei boieresti .Miron Costin pune clasa boiereasca mai presus de celelalte clase si nu se da in laturi sa recomande chiar o justitie favorabila clasei boieresti cum zicea Radu Mihnea: "Domnul hiecare cand giudeca pre un boier cu un curtean, ochii domnului sa fie spre boier". Nu numai domnul detine autoritatea divina, ci si boierimea si cei mici trebuie sa se teama de cei mari, protejati de Dumnezeu insusi. Aceasta conceptie a cronicarului nu este una cu influente tocmai umaniste, deoarece adeptii acestui curent literar chiar asta doreau sa nu-l mai amestece pe Dumnezeu in toate deciziile.
Miron Costin nu introduce factori divini in explicarea viictoriilor militare si a infrangerilor, ca si Ureche. El ia mai des in considerare cauzalitatea, ca si aspectul uman-istoric al evenimentelor, in pofida unui moralism de esenta crestina asemanator, bazat pe cumpana care atrage dupa orice fapta o rasplata. El crede totusi in semne dumnezeiesti si interpreteaza calamitatile naturale ca pe niste pedepse ceresti. Domniile rele si rascoalele sunt vazute de Miron Costin tot ca niste plagi, care nu lipsesc de a fi pedepsite de justitia divina. Astfel putem observa increderea cronicarilor in vointa fortei divine, care tine mai mult, tot de subiectivitatea lor,datorita apartenentei la clasa sociala si educatiei primite in acest sens, considerat un defect pentru umanistii timpului.
In cautarea unei solutii de libertate individuala si nationala, ratiuni superioare l-au condus pe Miron Costin la ideea concentrarii documentare pentru o carte a originilor. Cu gandul clar al imposibilitatii eliberarii unui popor care traia in necunostinta valorii sinelui romanic, nici de straini stiut, Miron Costin spera in posibilitatea imediata a modelarii constiintelor. Carturarul isi organizeaza constiincios informatia, pregatindu-se moral s-o infaptuiasca. Romanitatea devenise pentru el "o stare de spirit, steaua polara" care il conduce sigur spre continuarea letopisetului lui Ureche. Fraza ce deschide intr-un fel particular-afectiv Letopisetul Tarii Moldovei De La Aaron Voda Incoace "fost`au gandul mieu(..)"este un exordium plin de sugestii pentru psihologia generatoare a operei. "Iubite cetitoriule", beneficiarul abstract al povestirii este invocat ca martor al adevarului si suport afectiv. Confesiunea initiala a autorului il pune in tema, tulburarea si nemultumirea il capteaza, influentand astfel lectura si intelegerea scrisului sau.
Proiectul de a infaptui o istorie a poporului roman, de la cucerirea romana a Daciei si pana in vremea sa, se constata a fi numai fragmentar realizat. Cum ne previne Predoslovia, cauza neimplinirii se afla in "cumplite acestea vremi de acmu" , ce nu-i lasa carturarului linistea gandirii si scrisului "la acestu fel de scrisoare gindu slobod si fara valuri trebuie".
Pe toata intinderea, Letopisetul Tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace, pastreaza calitatea naratiunii simple, directe, relevand mai mult ideea morala decat personajul sau intamplarea. Cronicarul se straduieste sa sustina o idee generala prin faptele care o dovedesc.
Miron Costin adopta, inca din Predoslovie, viziunea unui meditativ asupra oamenilor faptuitori de evenimente si de istorie.Cugetarea implica o atitudine in care vibreaza, aproape dureros, in confruntare cu o lume razboinica, coarda cea mai intima a ganditorului.El cere cu modestie ca truda lui sa nu fie uitata, ci dimpotriva, sa fie continuata.
de Miron Costin
-Predoslovie, adeca cuvantare dintai
de descalecatul tarii cel dintai si a
neamului moldovenescu-
De neamul moldovenilo este o carte indelung gandita si completata, ea cuprinzand in esenta trei idei principale, care vizeaza scopurile urmarite de autor in lucrare:
1.Sa stabileasca imprejurarile istorice care au determinat nasterea "neamului moldovenescu si muntenescu si citi sunt si in tarile unguresti cu acest nume, romini.";
Sa combata falsurile ("basnele") reyultate din interpolarile ("adaosaturile") pe care Misail Calugarul si mai ales Simeon Dascalul le facusera copiind cronica lui Ureche.
Sa infirme teoriile gresite, apartinind unor istorici ca Aeneas Sylvius sau Iane Zamovaschii,cu privire la etnogeneza romaneasca.
Aceasta carte este partea liminara din istoria intreaga a tarii, "urzita" in minte, pe care o promitea in predoslovia Letopisetului tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace. Indoiala de sine, proprie omului doct, lucid preocupat de conditia subiectiva si obiectiva a realizarii istoriei unui trecut foarte indepartat, il cuprinde si pe Miron Costin. Sufletul sta "la cumpana", gandul "sa sa sparie". Odata regasit echilibrul interior, dilema este invinsa mai intai afectiv: a lasa nescrisa sau falsificata istoria neamului "ieste inimii durere" si rational : "Biruit-au gandul sa ma apuc de aceasta truda.". Sub aceste framantari pulseaza patriotismul si raspunderea cronicarului pentru cuvantul scris.
Constiinta afectiva si onestitatea istoricului Miron Costin se angajeaza intr-o polemica. Declaratia "Eu voi da seama de ale mele cite scriu" il aseaza in contradictie amenintatoare cu pseudoistoricii inconstienti ca "scrisoarea ieste un lucru vecinicu" si ca "nu iaste saga a scrie ocara vecinica unui neam". Nascocitorii de "basne" sunt sever admonestati, indiferent de explicatia falsificatorilor, "din nestiinta", "din zavistie", "orb navaleste" cu "buiguite scripturi" .
In predoslovia lucrarii De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor, cronicarul explica motivul care l-a indemnat sa scrie - lipsa unei scrieri despre inceputurile tarii, fapt inacceptabil si dezavantajos neamului, "(.)toate alte tari stiindu inceputurile sale". Consemnarea originilor apare ca o obligatie morala, reprosand ignorarea temei: "a lasa iarasi nescris, cu mare ocara infundat neamul acesta de o seama de scriitori, ieste inimii durere." Impune necesitatea cunoasterii, prin scris, subliniind rolul acestuia in largirea orizontului de intelegere al omului -"scriptura (.) departe lucruri de ochii nostri ne face de le putem vedea cu cugetul nostru". De neamul modovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor contine unele inexactitati, dar pentru vremea cand a fost scrisa este o opera remarcabila prin dragostea si grija cu care este aparata ideea romanitatii poporului roman. Cronicarul moldovean lauda sarguinta lui Grigore Ureche, care a avut mila de patria sa, sa nu ramana in "intunearecul nestiintei" si "au facut de dragostea tarii leatopisetul". Scrisul implica asumarea unei cautari a adevarului, si genereaza teama de a nu aduce solutii gresite, cronicarul realizand faptul ca prin ceea ce prezinta in operele sale formeaza o constiinta: ,,osteneala aceasta (.) sparie gindul". Precum Grigore Ureche, acorda scrisului o functie educativa, moralizatoare: ,,Letopisetele nu sint numai sa le citeasca omul, sa stie ce au fost in vremi trecute, ce mai mult sa hie de invatatura ce ieste bine si ce ieste rau si de ce sa se fereasca si ce va urma fie cine". Nuanta pe care o aduce in plus e data de elogierea lecturii si cartii: ,,nu ieste alta si mai frumoasa si mai de folos in toata viiata omului zabava decit cetitul cartilor".
Predoslovia, ca intreaga lucrare de altfel,are o valoare deosebita si din punct de vedere al limbii romane literare.Fiind o opera stiintifica, autorul o redacteaza intr-o limba ingrijita, izvorata din cunoasterea particularitatilor graiului moldovenesc, filtrat insa de un carturar deprins cu subtilitatile limbii latine.
4.Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-voda pina la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat
de Ion Neculce
-Predoslovie-
Cronica scrisa de Ion Neculce poarta titlul Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija voda pina la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat si este continuarea cronicilor moldovenesti anterioare.Dupa cum se poate vedea inca de la inceput , Neculce cunoaste bine cronicile scrise de predecesorii sai, despre care da diverse informatii, aratand uneori si izvoarele folosite de ei.
Inca din Predoslovia "lunga si nesarata" a Letopisetului Tarii Moldovei de la Dabija voda pina la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat lui Neculce, putem observa ca marele ton costinian a facut loc unei "familiaritati caldute si fara anvergura morala". Originalitatea cronicii lui Neculce consta in bogatia mare de intamplari, precum si in felul cum sunt ele povestite. Datorita talentului de scriitor, toate aspectele vietii si toate chipurile oamenilor de acum cateva sute de ani dau impresia ca sunt autentice si de aceea retraiesc in mintea cititorului. Conceptia lui Neculce despre rostul istoriei nu difera de a predecesorilor si a contemporanilor sai. Istoria scrisa de acestia se reducea, in fond, la inregistrarea intamplarilor, pentru ca ele "sa nu se piarda in negura vremurilor". Tot ce se intampla este in conceptia lui Neculce, produsul vointei divine, iar domnul si boierii sunt uneltele ei docile. Trebuie relevata de asemenea si obictivitatea lui, care izvoraste din ideea, exprimata in Predoslovie, ca istoricul trebuie sa respecte adevarul.
Aspectul cel mai interesant, poate, care il deosebeste pe Neculce de ceilalti cronicari il constituie folosirea izvoarelor orale si atitudinea lui fata de ele. Cronicarul pretuieste in mod deosebit izvoarele nescrise, dar numai pentru evenimente recente, ramase neinregistrate de catre istoricii straini " multi istorici streini, de alte tari, nu le stiu
toate cite sa fac intr-alt pamintu.Tot mai bine stiu cei de locu decit cei streini, insa ce sa face in viiata lor, iara nu in delungate vremi.
Cronicarul isi manifesta indignarea fata de cei care au copiat si au interpolat cronicile lui Grigore Ureche, dar si pentru cei care au scris acele false legende cu privire la originea moldovenilor. Pe langa aceste sentimente de indignare si revolta, el apreciaza munca si efortul depus de Miron Costin in scrierea Letopisetului Tarii Moldovei de la Aaron Voda incoace. Cronicarul recunoaste ca pana la descalecatul lui Duca voda cel batran, el a dar crezare vorbelor din popor, intemeindu-si letopisetul pe aceste "izvoade" , insa de la Duca voda cel batran si pana la Ion-voda Mavro-cordat, el insusi a fost sursa de inspiratie, pentru ca a fost martor la cele intamplate atunci. Neculce vehiculeaza si ideea ca e important ca istoricii sa consemneze mai ales intamplari istorice petrecute in timpul vitii lor, ceea ce sporeste valoarea autentica de document a unei cronici si ii ofera un statut apropiat de cel al unei carti de memorii.
Faptul ca pe Neculce il interesa tot ce vedea si auzea, explica de ce el singur dintre toti cronicarii a adaugat la corpul cronicii sale uele dintre legendele care circulau in vremea lui, fiind convins de valoarea lor documentara, interesanta, desigur, si pentru altii. Legaturile stranse cu poporul si dragostea lui de tara, la care se adauga talentul sau de scriitor, il fac pe Neculce sa aprecieze legendele, chiar daca, in ceea ce priveste autenticitatea faptelor, el lasa cititorului toata libertatea de apreciere, ceea ce dovedeste atitudinea cronicarului extrem de moderna: "Ce cine va vre sa le creada, iarasi bine va fi, cine cum ii va fi voia asa va face."
5.Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
De Dimitrie Cantemir
Cantemir concepe istoria ca un mijloc de modelare a costiintei de sine a unui popor, de cultivare a constiintei nationale, de justificare a drepturilor politice.Investigatia istoricului nu este intiata dintr-o gratuita pasiune scientista, ci dintr-un imperativ normativ, asa cum precizeaza in Hronic: "Slujasca-sa dara cu ostenintele noaste niamul moldovenesc,si ca intr-o oglinda curata chipul si statutul,batrinetele si cinstea neamului sau privindu-si, il sfatuiesc ca nu in trudele si sangele mosilor si stramosilor sai sa se mindriasca.()". Istoricul trebuie sa-si conduca investigatia cu obiectivitate si rigoare stiintifica, responsabilitatea lui exercitandu-se bivalent: fata de propriul popor a carui istorie are datoria sa o puna in valoare,dar si responsabilitatea ca om de stiinta pentru probitatea afirmatiilor. Constiinta responsabilitatii, este puternic prezentata,de exemplu, si la Miron Costin "nici este saga a scrie ocara vecinica unui neam, ca scrisoarea este un lucru vecinic..Eu voi da seama de ale mele cite scriu" dar si la Dimitrie Cantemir care,rescriind in romaneste Hronicul,redactat initial in latina, explica mobilul patriotic ce l-a animat:"Socotit-am ca cu strimbatate inca si cu pacat va fi, de lucrurile noaste, decia inainte mai mult streinii decit ai nostri sa stie.De care lucru acmu de iznoava osteninsa luind, din limba latineasca iarasi pe cea a noastra romaniasca sa le prefacem". Dupa cum observam, pentru cronicar sunt foarte
importante informatiile transmise de contemporanii evenimentelor, mai ales de straini, fiindca izvoarele interne pot fi partiale. Izvoarele trebuie apoi comparate,veridicitatea unuia singur nefiind demna de incredere: dictum unius, dictum nullius. Lipsa izvoarelor la un moment dat nu inseamna ca situatia istorica a luat sfarsit si ea."Nici un lucru fara pricina sa se faca nu poate", nu exista fapt istoric fara cauza, ceea ce inseamna, ca spre deosebire de ceilalti cronicari,unde intervine vointa fortei divine, la Cantemir intervine cauzalitatea.El este preocupat sa evidentieze in Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor valorile de civilizatie si etice ale poporului nostru care ii dau dreptul la o viata libera si demna.Titlul lucrarii sintetizeaza asadar cele trei teme centrale prezentate in Hronic: originea latina, unitatea poporului roman, continuitatea lui in aceste locuri.Originea latina, demonstrata de cronicari mai ales prin invocarea argumentelor lingvistice, subliniind apartenenta limbii romane la familia limbilor romanice este remarcabil evidentiata in Hronic prin ideea continuitatii poporului nostru,"nedezrupta continuatie", Cantemir dand o replica inatacabila celor care, de pe pozitii subiective, nefondate stiintific contestau aceasta realitate. Problema de baza a Hronicului este problema continuitatii elementului roman in Dacia.Originea romana a romanilor i se parea lui Cantemir indicutabila,totusi el a simtit nevoia unei completari. Istoricul sustinea ca dacii au fost exterminati de romani, ceea ce-l determina sa proclame teoria romanitatii pure, idee total gresita.
In Predoslovia Hronicului a romano-moldo-vlahilor autorul isi pune deodata mai multe intrebari decat si-au pus toti inaintasii lui la un loc cu privire la istoria nationala: "Care lucru precum ni sa pare au statut pricina pentru care noi cesti mai de pre urma mai nici o stiinta fara prepus putem avea: cine adeca iaste adevarat scith?Cine ghet?Cine dac?Cine unn?Cine gherman?Cine sarmat?Cine slavon?"Constient de marea sarcina pe care si-o asuma,decis sa infrunte greutatile, in ultimele pagini ale Precuvintarii, Cantemir imbratiseaza alaturi de "profesiuneasa sa de credinta",responsabilitate de-a aduce in memoria contemporanilor, conationali si straini, ecoul maretiei inaintasilor nostri si de-a sadi in acest fel cultivarea viitoare a virtutilor "mosilor si stramosilor" nostri. De asemenea Cantemir incearca sa scoata in evidenta sensul termenului de "constiinta" prin glosarea lui in paranteza cu sintagma "ascunsul inimii", adica intelegere, forma cea mai inalta, proprie omului, vietii psihice. Deaceea,el isi propune sa se inarmeze cu obiectivitatea necesara omului de stiinta, lucid, nepartinitor. Autorul se sraduieste sa restabileasca adevarul acolo unde acesta a fost deformat mai mult sau mai putin.Astfel el ii admonesteaza pretinsii istorici care, atunci cand fac afirmatii cu referire la un subiect, nu se bazeaza pe documente, pe izvoare.Ei se scuza spunand ca au excerptat diverse lucrari, neamintind exact numele autorului, respectiv titlul lucrarii din care s-au inspirat.
Desi prin primul concept al Hronicului vechimei a romano-moldo-vlahilor, in limba latina, Cantemir facea cunoscuta culturii universale, istoria si descendenta noastra, simtea ca menirea istoricului este de a dezvalui alor sai, invatatura despre trecutul neamului: "Insa acestea toate fiind de noi in limba latineasca scrise si alcatuite, socotit-am ca cu strimbatate, inca si cu pacat va fi, de lucrurile noastre, de ciia inainte,
mai mult strainii decit ai nostri sa stie".Contemporanilor sai, carora le-a scazut vrednicia, Cantemir le scrie cu "litere de foc" ca nu in "trudele si singele mosilor si
stramosilor sai sa sa mindriasca", ci luand exemplul acestora, sa nu-si precupeteasca efortul si sa-i urmeze, tintind sa ajunga la inaltimea lor.
Origini
Pentru a ne cunoaste istoria poporului trebuie sa pornim de la origini, de unde a luat nastere totul. Grigore Ureche, in Letopisetul tarii Moldovei face afirmatia: "de la Rim ne tragem, si cu ale lor cuvinte ni-s amestecate".
Letopisetul tarai Moldovei, de cand s`au descalecat tara si de cursul anilor si de viiata domnilor carea scrie de la Dragos voda pana la Aron voda
de Grigore Ureche
Predosloviia descalicarii a tarii Moldovei dinceputul ei. Carea iaste insemnata de Ureche vornicul din letopisetul cel latinescu izvodita.
Cronicarul incepe prin a vorbi despre originea Moldovei spunand ca Moldova si Muntenia au fost descalecate de Traian. Pastorii de la Ardeal, alaturi de o catea pe nume Molda, au urmarit un bou. Acestia au ucis boul la marginea unei ape. Locul s-a numit Boureni. Cateaua a murit, iar pastorii au numit apa Molda. Dupa numele apei, tara se numeste Moldova.
Letopisetul unguresc spune ca aceste pamanturi au fost locuite si de tatari care s-au intins pana in Ardeal. Laslo, craiul unguresc cere ajutorul imparatului Romei, dar acesta ii ofera toti intemnitatii. Laslo castiga batalia, alungandu-i pe tatari. Siretul isi are numele de la sintagma ungureasca "siretem" care tradus in romana inseamna "place-mi". Aceste cuvinte " siretem, siretem" au fost rostite la succesul bataliei contra tatarilor. Aceasta poveste a lui Laslo se presupune a fi adevarata, motiv pentru care Ureche a luat-o din letopisetul unguresc si nu cel polonez. Laslo decide ca talharii pe care i-a primit in ajutor de la imparatul Romei, sa primeasca un loc in munti unde sa poata supravietui. Acest loc se numeste Maramures. Ungurii descoperind Moldova au ocupat acest loc pana la Nistru si pana la mare. Simion Dascalul spune ca tara este formata din doua nationalitati: romani si rusi. La Suceava, la manastirea Etcavei era un mosneag rus cu numele Etco care avea in grija sa o prisaca cu stupi. Acesta povesteste cum au ajuns rusii in Moldova. Rusii auzind de descalecatul maramuresenilor, au venit in Moldova: "au venit rusi multi si i-au descalecat pre apa Sucevei in sus si pre Siretiu despre Botosiani."
Printre acei pastori care urmareau zimbrul era si Dragos, "feciorul lui Bogdan voda". In razboiul lui Bogdan voda cu polonezii, oastea lui se napusteste asupra acestora. Au facut multe pagube si au omorat multi oameni: "ci aparindu-sa lesii, de-abiia au scapatu cu multa paguba si perire". Oastea lui Bogdan voda a fost insotita de multe steaguri si trambite. In urma victoriei si a parasirii tarii de catre Alexandru voda si poporul sau, Bogdan voda devine domnitor. Dupa sase ani de domnie, Bogdan voda este ucis de Petru voda, alias Aron. Stefan voda a unit tinutul Putna cu Moldova. Stefan cel Mare castiga batalia cu turcii de la Razboieni: "si s-au intorsu inapoi cu izbinda". La fiecare victorie, Stefan cel Mare cladea o biserica in numele unui sfant. Acesta moare pe data de 2 iulie 1504. la varsta de 47 de ani.
Ardealul sau Tara de Jos Ungureasca se mai numea Tara peste Munte. Ardealul era mijlocul tarii si cuprindea mai multe regiuni: Maramuresul dinspre Polonia, Tara Sacuiasca dinspre Moldova, Tara Oltului dinspre Tara Munteneasca, Tara Barsei, Tara Hategului si Oasului. In Ardeal locuiesc unguri, romani, sasi: "In tara Ardealului nu lacuiesc numai unguri ce si sasi peste sama de multi si romini peste tot locul, de mai multu-i tara latita de romini decitu de unguri".
Cronicarul Grigore Ureche sustine ca poporul roman este de origine latina: "Ruminii, citi sa afla lacuitori la Tara Ungureasca si la Ardeal si la Maramorosu, de la un loc sintu cu moldovenii si toti de la Rim se trag".
Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron-Voda incoace
Stihuri de descalecatul tarii
de Miron Costin
In continuarea predosloviei la Letopisetul tarii Moldovei, Miron Costin adauga cateva versuri despre originea romanilor. Acesta spune ca tot omul se creaza din tara Romei: "din tarile Rimului tot amul sa creadza".
Traian, fiind imparat isi numeste poporul cu termenul de daci: "Traian intiiu, imparatul, supuindu pre dahii" si Dragos ii numea "vlahi" sau "rumini".
Miron Costin se opreste asupra nascocirii lui Simion Dascalul, ca neamul nostru se trage din temnitele Rimului dand urmatoarele argumente: 1. Este imposibil a intemeia o armata asa de numeroasa si de a coloniza o tara cu tilhari scosi din inchisoare. Anacronismul pe care e intemeiata legenda dintre Traian si Laslo, deoarece intre acestia doi sunt opt sute de ani. Neamul nostru a venit din Italia deoarece vloh se spunea la italieni, iar cu sosirea imparatului Traian in Dacia poporul primea numele de vlahi. Cronicarul pune problema latinitatii neamului. Ideea originii romane a lui Costin a fost reluata de catre Nicolae Costin, Dimitrie Cantemir si de Constantin Cantacuzino.
Istoria Tarii Ruminesti
de Constantin Cantacuzino
In acest fragment din capitolul Vlahii de unde sa zic vlahi, autorul mentioneaza descendenta romanilor din poporul roman: "ruminii, suntem adevaratiromani si alesi romani in credinta si in barbatie". Acesta aminteste si de faptul ca desi e un popor, limba contine deosebiri de pronuntie, datorita imprumuturilor din alte limbi. Stolnicul Constantin Cantacuzino puncteaza si faptul ca sunt straini care se stabilesc in Tara Romaneasca. Poporul roman este format dintr-o multitudinede natii: albanezi, romani, sarbi, greci, etc. Argumentand ca nici un popor nu este format doar dintr-o singura natiune, stolnicul Cantacuzino spune "ca nimic supt soare iaste statatoriu, ci toate cite sunt, in curgere si in mutari sunt zidite de vecinica lui Dumnezeu intelepciune si putere". Aici, autorul isi arata limitele cugetarii cautand explicatia in actiunea divinitatii. Stolnicul Constantin Cantacuzino incheie sustinandu-si ideile exprimate prin marturisirile altora care au fost si dovedite.
In Istoria literaturii romane vechi de Nicolae Cartojan, sunt prezentate o serie de argumente de catre Constantin Cantacuzino, in sprijinul ideii de continuitate a elementului roman in Dacia. Primul argument este indoiala faptului ca imparatul Galian a reusit sa mute oamenii cu gospodariile lor. Stolnicul intareste argumentul sustinand ca desi orasele erau invadate si incendiate, dacoromanii nu-si paraseau tara, ci stateau si luptau. Al doilea argument arata imposibilitatea ca Dacia sa fie pazita de ostasii lasati tocmai din cauza intinderii: "nu este posibil ca o imparatie, asa de intinsa ca aceea a romanilor, sa fie redusa pentru apararea ei, la ostasii lasati pentru paza Daciei". Ultimele doua argumente intaresc decizia conducatorilor de a ramane in locul natal si de a nu se duce in locuri necunoscute.
4. Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
de Dimitrie Cantemir
Dimitri Cantemir ii aminteste pe cronicarii moldoveni si spune ca cronica neamului moldovenesc incepe de la Caius Julius Caesar. Autorul spune ca aceasta istoriografie este facuta exact dupa evenimetele care au avut loc, fara adaugaturi si fara fragmente in minus. Acesta puncteaza faptul ca istoriografia nu a fost scrisa doar pe baza judecatii lor ci si a strainilor. Cantemir scrie ca oricare ar fi sentinta data de cititori este dispus a o primi fie ea buna sau rea: "iara giudetul in mana si socoteala cititoriului lasind,ori ce sententie ar da, cu un suflet si cu o voia a o priimi, si a o sufferi, gata sintem".
In fragmentul din Cartea I capitolul III se prezinta razboiul dintre Traian si Decebal. Dupa terminarea podului de piatra peste Dunare, Traian intra cu ostile in Dacia, luptandu-se cu Decebal. Decebal piere in razboi. Dupa moartea acestuia, Traian ii cauta averea. Gasind-o, Traian se intoarce la Roma lasand in urma o oaste sa pazeasca cetatile Daciei pana va trimite colonii de la Roma.
4. Romania tara de frontiera a Europei
de Lucian Boia
In cartea sa, Lucian Boia raspunde la intrebarea " Ce este Romania?". In al doilea capitol, O insula latina, in cuprinsul subtitlului Romani, daco-romani sau daci?este amintit istoricul Bogdan Petriceicu Hasdeu care publica un articolul intitulat: Pierit-au dacii?. Acesta sustinea ca dacii nu aveau cum sa dispara ajungandu-se ca teoria acestuia sa fie bazata pe descoperiri arheologice. Fiind dat la o parte latinismul, s-a ajuns la un consens privind originea poporului roman si anume ca aceasta nu e pur romana ci daco-romana. Lucian Boia spune cititorilor ca intre romani si daci erau conflicte nestiind care dintre acestia aveau intaietate astfel ajungandu-se la cinci variante de raspuns: "Primul dintre ele: romanii sunt romani, nu mai convingea pe nimeni. Al doilea: romanii sunt daco-romani, dar mai mult romani decat daci. Al treilea: romanii sunt in aceeasi masura daci si romani. Al patrulea: romanii sunt daco-romani, insa mai mult daci decat romani. Si in sfarsit al cincilea :romanii sunt daci!". Fiecare dintre aceste solutii are adeptii ei si bineinteles discutiile pe baza acestora nu sunt incheiate.
In constiinta istorica actuala, romanii au ajuns la concluzia ca sunt daci romanizati trecand peste faza de daco-romani.
4.Domnitori
Inzestrat fiind cu darul de povestitor, Grigore Ureche este intemeiatorul portretisticii in literatura romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza figurile domnitorilor sau boierilor, le ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi de trasaturile fizice si anecdotice -insusiri de caracter definitorii. Galeria de imagini-portrete de domnitori din cronica lui, dovedeste o varietate apreciabila, concizie si preciziune de nuante. In istoriografia romana este cel care descopera perspectiva.Vechii analisti medievali nu aveau distanta, ei consemnand faptele imediat, fara simtul proportiilor si fara profilul personajelor.
Multimea imaginilor poetice, nenumarate pagini de naratiune literara, au facut din cronica lui Grigore Ureche un pretios izvor de inspiratie pentru unele opere literare de mai tarziu. Astfel putem aminti operele lui Vasile Alecsandri -"Dumbrava Rosie", Mihai Sadoveanu- "Nicoara Potcoava" si Costache Negruzzi -"Alexandru Lapusnenu".
Letopisetul tarai Moldovei, de cand s`au descalecat tara si de cursul anilor si de viiata domnilor carea scrie de la Dragos voda pana la Aron voda cuprinde capitolele consacrate lui Alexandru Lapusneanul si Despot voda, care au avut cele mai mari ecouri in literatura noastra clasica, din ele izvorand drama istorica,"Despot voda" a lui Vasile Alecsandri si cunoscuta nuvela istorica a lui Costache Negruzzi, "Alexandru Lapusneanul".
Despre despot voda stirile sunt contradictorii, deoarece intervine si varianta lui Simeon Dascalul, unul din interpolatorii acestei cronici. El apare ca un aventurier indraznet si cult, cu documente false si cu ajutorul mercenarilor lui Laski, vine in Moldova pentru a-l rasturna pe Alexandru voda. Neizbutindu-i planul, se retrage si, pentru a-l deruta pe Lapusneanul, il sfatuieste pe Laski cum sa-i insceneze o inmormantare fictiva. Pe neasteptate, intra apoi in Moldova, infrange oastea lui Lapusneanul si ocupa tronul acestuia. Stefan Tomsa si cu Motoc pun la cale detronarea "ereticului" despot si acesta piere de buyduganul primului. Soseste Lapusneanul cu oastea turceasca si Tomsa, impreuna cu vornicul Motoc, postelnicul Veverita si spatarul Spancioc fug la Liov, unde datorita insistentelor lui Lapusneanul sunt dati pe mana calaului.Negruzzi a eludat acest sfarsit banal al vornicului Motoc si, corectand istoria, i-a rezervat, in nuvela sa, in limitele verosimilului, o moarte mai dramatica, mult mai potrivita pentru acest intrigant de Curte, care facea si defacea domniile dupa propriile-i interese. Pe Spancioc si Veverita ii aduce la capataiul muribundului Lapusneanul, ca sa se bucure de chinurile acestuia si sa-l forteze cu lama cutitului sa inghita otrava. Omorarea celor patruzeci si sapte de boieri este atestata istoriceste, dar ea are loc in curte si nu la ospatul din palat, unde o situeaza Negruzzi. Imbolnavirea, calugarirea si moartea lui Lapusneanul constituie epilogul acestei domnii narata de cronicar in cateva pagini de densa nuvela.
Faptul ca a preluat din cronica lui Grigore Ureche pasaje din domnia lui Alexandru Lapusneanul nu echivaleaza cu o copiere servila sau subordonare fata de conceptia autorilor prelucrati. Pentru Negruzzi, literatura nu trebuie sa fie conforma cu realitatea (si aceasta mediata, cum e cazul cronicilor), ci cu propria sa viziune asupra acesteia, care e o viziune romantica. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric. Negruzzi a inteles spiritul cronicii romane si a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealitati."In cronica domnul taie pe boieri si boierii pe domn si toata durata unei domnii este o incordare de suspiciuni, de uneltiri, de tradari si de crima.Echilibrul intre conventia romantica si realitatea individului, este evidentiata de minunea creatiei lui Negruzzi."
Spre deosebire de Grigore Ureche, in care suflul sentimentului patriotic se vede si in lumina de calda duiosie pe care o proiecteaza peste figura domnilor aparatori de tara si datator de legi si datini, Costache Negruzzi adopta o atitudine obiectiva, izbutind performanta rara de a-si elimina cu desavarsire imaginea proprie din povestire.
Nuvela Alexandru Lapusneanul este o desavarsita creatie de valoare universala. Nu se poate inchipui un portret mai viu intr-un numar mai mic de gesturi si cuvinte memorabile, intr-o compozitie mai simpla si in decoruri mai putine. Figura eroului e romantica.Eliminand fatalitatea cronicarului, Negruzzi l-a facut credibil, "fara a-l deposeda de aerul demoniac, fantastic, tortionar, dimpotriva conferindu-i acel hieratism, acea proportie a liniilor care e semnul creatiilor permanente clasice."
5.Perspective actuale
Cronicarii au avut o mare imporanta in ceea ce priveste creea unor documente istorice cu privire la istoria poporului roman. Cronicarii au fost primii care au creat niste istoriografii intitulate Letopisete. Aceste Letopisete au ajutat poporul, atat din vremea respectiva cat si din cea actuala, sa isi cunoasca originile.Precum putem deduce si din cuvintele lui Lucian Boia "Putem oare vorbi despre un popor, atunci cand populatia respectiva nu are constiinta apartenentei la o comunitate si cand nu se numeste ea insasi intr-un anume fel?", inainte ca un popor sa stie de unde provine, existenta sa ar putea fi considerata zadarnica.
Crearea acestor scrieri a ajutat mai ales la oficializarea limbii romane. Acestea au fost primele carti in limba romana, ceea ce inseamna ca scrierea lor nu a fost deloc usoara. Cu toate ca limba era deja vorbita de locuitori tarii, trebuia creata o sintaxa si o topica si trebuia reglat un vocabular, care ar fi trebuit sa contina si diverse cuvinte, nu neaparat prezente in vorbirea zilnica, din domeniul administrativ, juridic sau militar.
In Letopisetul tarai Moldovei, de cand s`au descalecat tara si de cursul anilor si de viiata domnilor carea scrie de la Dragos voda pana la Aron voda a lui Grigore Ureche, scris in anii 1640, apare pentru prima oara liantul intre limba romana si cea latina. Evidentearea acestui liant a fost facuta si de ceilalti cronicari, Miron Costin si Ion Neculce. In ciuda eforturilor cronicarilor de a creea carti istorice in limba nationala, acestea nu au putut influenta evolutia limbii precum a influentat-o textele religioase.
Pentru Europa medievala si moderna, Roma a reprezentat principalul reper istoric si mitologic. Pentru tarile Romanesti nu a reprezentat doar un reper, ci o adevarata baza istorica. Dupa cuvintele inrudite ca sens si forma, a urmat documentarea despre cele doua mari razboaie purtate intre daci si romani, dacii fiind poporul stravechi care ocupa aceste teritorii. Aceste probe au dus la dovedirea faptului ca poporul roman este de fapt un urmas al celui roman. Pentru romani acesta certitudine era un punct forte, avand in vedere ca mult timp pe harta Europei erau doar teritorii nesemnificative sub stapanirea imperiului Otoman, respectiv Hasburgic (Transilvania).
Dimitrie Cantemir vorbeste in opera sa Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor despre teoria romanitatii pure. Aceasta teorie se bazeaza pe scrierile istoricilor latini Eutropius si Flavius Vopiscus, care sustin ca in urma razboaielor cu romanii Dacia a fost golita de barbati si ca Aurelian in timpul domniei sale a retras colonistii din Dacia. Dimitrie Cantemir afirma ca : " poporul romano-moldo-vlahilor, zice el, nu din glogozala a nasterii de stransura sa fie scornit, ce din cetateni romani, din ostasi veterani si din mari familii sa fie ales. Apoi din buni si tari romano-moldo-valahii, din buni si tari parinti romani nascandu-se, a sangelui curatenie si a niamului evghenie nestricata si nebetejita sa fie ferit, precum si astazi tot asea o feresc." Aceasta problema fiind pusa si de stolnicul Constantin Cantacuzino si e reluata mai tarziu de invatatii Scolii Ardelene, care o exagereaza. Acesta idee este complet gresita. Intr-adevar in timpul razboaielor multi barbati daci au murit, dar aceasta nu inseamna ca au pierit si femeile si copiii lor odata cu ei. S-au descoperit inscriptii care atesta existenta unor cohorte alcatuite din daci in timpul imparatilor de dupa Traian, luptand precum romanii pe diferite campuri de lupta.
Insa cei trei mari cronicari moldoveni, Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, nu au contribuit doar la dezvoltarea istoriei romane ci si a literaturii romane. Cei trei au scris opere care au evidentiat trasaturile esentiale in ceea ce priveste creatia. George Calinescu afirma : " Pentru ca un istoric sa intre in literatura, iesind de pe mainile eruditilor, el trebuie sa aiba spiritul constructiv care este sau de natura ideologica, sau de esenta artei portretistice si evocative"; principalul cronicar care avea, cum s-ar spune, in sange arta portretistica este Grigore Ureche. Focalizandu-ne pe afirmatia lui Nicolae Manolescu: "in fond, particularitatea artistica a cronicii este de a ilustra, prin evenimente, portrete morale, in special ale unor domnitori.", putem deduce faptul ca Ureche a stiut sa manipuleze informatiile astfel incat sa redea cat mai bine trasaturile de caracter a domnitorilor. Continuand cu citatele din Istoria critica a literaturii romane de Nicolae Manolescu ajungem la vastul domeniu al descrierilor lui Miron Costin, "cea mai frapanta deosebire de clasicul letopiset al inaintasului este minutia lui Costin, abundenta detaiilor, densitatea figurilor din tablou, lungimea unor episoade, repetitiile si digresiunilea.". Aceste descrieri au devenit sursa de inspiratie pentru romanele lui Mihail Sadoveanu. Contributia cronicarilor in domeniul literaturii romane este extrem de importanta, ei fiind sursele de inspiratie pentru predecesorii lor. Ion Neculce se delimiteaza de ceilalti cronicari prin talentul sau de prozator, pe care Al . Piru il apropie de cel al lui Creanga. Ceea ce au in comun este, remarca criticul, frecventa proverbelor, ironia si umorul.
Se considera ca cronicarii au avut o mare contributie la tot ceea ce tine de poporul roman si intemeierea sa, "Intemeierea reprezinta pentru o comunitate ceea ce este certificatul de nastere pentru un individ."(Lucian Boia).
6.Bibliografie
Viziunea cronicarilor asupra istoriei
Origini
4.Domnitori
Nicolae Manolescu, Istoria critica a literaturii romane(1), Editura Aula, paginile 76,77
5.Perspective actuale
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 12287
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
