ALTERNATIVE ALE SISTEMULUI INTERNATIONAL ACTUAL

ALTERNATIVE ALE SISTEMULUI INTERNATIONAL ACTUAL

Atributele esentiale ale sistemului de state actual sunt:

pluralitatea statelor suverane;

un grad de interactiune intre ele, astfel incat acestea formeaza un sistem;

un anumit grad de acceptare a unor reguli si institutii comune, astfel incat se poate spune ca aceste state formeaza o societate internationala.

Alternativele la sistemul de state actual a fi urmatoarele:

O lume dezarmata

Prima alternativa este asadar aparitia unei lumi dezarmate - realizarea viziunii unei dezarmari generale si complete - asa cum a fost conceputa in planurile de dezarmare propuse cu ocazia conferintelor de dezarmare succesive ai caror protagonisti erau in timpul Razboiului Rece URSS si SUA.

In planurile emanate atat din Moscova, cat si din Washington se prevedea ca in stadiul final al procesului de dezarmare treptata, statele suverane sa inceteze a mai poseda armamente si forte armate, cu exceptia celor impuse de necesitatea pastrarii ordinii publice interne. Planul american prevedea ca progresiv, pe masura ce statele erau private de fortele lor armate, un proces simultan de intarire a unei autoritati mondiale sa aiba loc; in mainile sale urma a fi concentrata forta militara. Planul sovietic prevedea ca autoritatea centrala sa nu aiba capacitatea de a actiona din proprie initiativa, ci sa fie supusa controlului din partea marilor puteri, prin acorarea dreptului de veto acestora.

Argumentul in favoarea construirii unei lumi in care dezarmarea este generala (ea implicand toate puterile) si completa (ea priveste toate categoriile de armament si forte armate) ia forma unei dezarmari putermice - dezarmarea de aceasta categorie ar face razboiul imposibil din punct de vedere fizic, deoarece chiar daca statele ar dori sa recurga la razboi, le-ar fi imposibil; forma slaba a dezarmarii este aceea in care dezarmarea maxima posibila ar face razboiul mult mai putin probabil.

Dar este de mentionat faptul ca M. M. Litvinov sustinea ca asa ceva este imposibil: capacitatea fizica de a realiza actiuni violente organizate este inerenta societatii umane si nu poate fi abolita printr-un tratat. Chiar absenta tuturor armelor va lasa la indemana statelor o capacitate de se angaja in razboaie la un nivel primitiv; iar mai apoi statele si-ar putea aminti sau ar putea reinventa ceea ce tocmai au elimitat. Singurul lucru pe care ar putea sa-l asigure un tratat de dezarmare este de a interzice o anumita categorie de armament si forte militare, ceea ce ar creste semnificatia strategica a tuturor armelor care au fost lasate in afara acelui tratat.

Chiar si cea mai comprehensiva si drastica forma de dezarmare ar crea o pozitie speciala anumitpr state, ceea ce le-ar face sa aiba un potential de razboi superior altor state; astfe, potentialul de razboi al unei natiuni nu rezida pur si simplu in armamentele pe care aceasta le poseda, ci in intregul complex dat de resursele economice, tehnologice, demigrafice de care dispune, de pozitionarea strategica, de calitatea leadership-ului politic, de ingeniozitatea si experienta militara si de moralul populatiei.

Daca este sau nu posibila realizarea acestui scop legat de dezarmare, se poate vedea ca in acest mod s-ar realiza o ordine mondiala superioara celei prezente. Totusi apar anumite semne de intrebare legate de aceasta posibilitate.

Apare intrebarea daca stale lumii si-ar reduce mult capacitatea militara, cum ar putea fi acestea mentinute in aceasta situatie. Ceea ce scoate in evidenta importanta unui sistem de verificare axat pe detectarea violarilor acordurilor de dezarmare incheiate si a unui sistem de sanctiuni si represalii care sa descurajeze incalcarea prevederilor acordurilor. Posibilitatea violarii acordului de catre o putere (acordul vizand abolirea tuturor armamentelor nucleare si a altor arme de distrugere in masa) i-ar crea acesteia posibilitatea de a se inscrie pe o pozitie de preponderenta, iar pentru a preveni ca aceasta sa se intample se poate vedea importanta unei autoritati mondiale care sa aiba capacitatea de a interveni intr-o astfel de situatie, aceasta autoritate avand in posesia sa chiar si armament nuclear.

Alta problema este cea a asigurarii mentinerii ordinii internationale intr-o lume lipsita de state care sa posede capabilitati militare. Ordinea internationala va depinde de modul de operare al regulilor si institutiilor privind controlul si limitarea recurgerii la forta militara - prin prezervarea balantei de putere, prin crearea posibilitatii de a asigura impunerea respectarii legii, prin facilitarea rezolvarii disputelor politice (care poate implica recurgerea la forta), prin exploatarea preponderentei marilor puteri in concert.

In prezent se discuta posibilitatea reducerii capabilitatilor nucleare ale statelor pana la nivelul zero. Pasii ce urmeaza a fi parcursi in aceasta directie sunt urmatorii:

SUA - ca posesoare a cca. 45% din capabilitatea nucleara mondiala - trebuie sa se implice in conducerea celorlalte state pe drumul dezarmarii nucleare totale;

Trebuie sa aiba loc o schimbare a regimului privind fortele nucleare, astfel incat sa se asigure ratificarea si intrarea in vigoare a Tratatului de Interzicere Totala a Experientelor Nucleare, depasind tratatul care priveste interzicerea testelor nucleare in trei medii, lasand posibila testarea subterana;

SUA trebuie sa lupte pentru a beneficia de acceptare generala in demersul acesta;

Reducerea la zero a tuturor capabilitatilor nucleare.

Solidaritatea statelor

O alta alternativa posibila a structurii politice mondiale ar fi aceea in care ONU (sau un alt corp comparabil constituit in baza cooperarii intre statele suverane avand o sfera de cuprindere globala) ar deveni forta predominanta in politica mondiala. Aceasta ar reprezenta implinirea doctrinei grotiene sau solidariste privind ordinea internationala si care prevede faptul ca statele, in timp ce se opun constituirii unui guvern mondial, cauta ca prin colabolare stransa si prin aderarea la principiile constitutionale ale ordinii internationale pe care le accepta, sa furnizeze un inlocuitor al guvernului mondial.

Aceasta solidaritate sau potentiala solidaritate a tuturor statelor din lume (sau a celei mai mari parti a statelor) in impunerea vointei colective ar fi cea mai buna metoda de a contracara eventualele provocari care ar aparea la nivel international.

Doctrina solidarista cauta sa obtina o lume mai ordonata prin restrangerea (sau abolirea) dreptului unui stat de a angaja razboi in vederea promovarii de catre acesta a unor scopuri politice, forta fiind legitim a fi utilizata doar in cazul in care aceasta ar promova scopurile comunitatii internationale. Pactul Ligii Natiunilor si Carta ONU sunt instrumente juridice (si politice) care au in vedere aceasta doctrina grotiana. Aceste documente impuneau restrictii statelor in directia recurgerii la actiuni de forta, furnizand in acelasi timp posibilitatea de a actiona prin mijloace violente statelor care actionau in numele organizatiei internationale, astfel incat sa se asigure pastrarea si provovarea sistemului de securitate colectiva.

Principiul securitatii colective implica faptul ca ordinea internationala ar trebui sa se bazeze nu pe o balanta a puterii, ci pe o putere preponderenta generata de o combinatie de state care actioneaza ca si agenti ai societatii internationale ca intreg, ceea ce ar avea ca si efect descurajarea oricarei provocari la adresa sistemului (sau solutionarea rapida a unei astfel de probleme, in cazul in care aceasta ar avea loc).

Formula solidarista furnizeaza o forma superioara de mentinere a ordinii internationale deoarece prin aceasta metoda se cauta ca forta sa fie in principal instrumentul societatii internationale in intregime. Ea depinde insa in mod esential de de un anumit grad de solidaritate intre statele lumii in ceea ce priveste recunoasterea unor obiective comune si actiunile pe care acestea le-ar intreprinde in vederea promovarii acestor obiective.

Omogenitatea ideologica

O alta alternativa la sistemul de state este cea marcata de omogenitatea ideologica, distincta de heterogenitatea ideologica specifica sistemului de state actual. Exponentii ideologiilor politice sustin in mod frecvent faptul ca triumful doctrinelor lor in intrgul sistem de state la nivel global ar asigura o serie de beneficii, eliminand (sau reducand) ssursele de conflict (sau razboi), si ar conduce spre o lume in care ar fi prezenta o mai mare ordine.

Este insa de mentionat faptul ca atunci cand teoreticienii Reformei si ai Contra-Reformei, ai Revolutiei si ai Contra-Revolutiei, ai comunismului si anti-comunismului isi trimiteau "sageti" unii altora, ei sustineau ca desi ei cheama la lupta, cauza lor este cea care avea sa aduca si sa promoveze pacea.

Acesti revolutionari si contra-revolusionari ideologici imbratiseaza scopul unei societati universale, care ar avea menirea de a inlocui sistemul de state; uneori ei accepta viziunea organizarii lumii ca si sistem de state, dar in acest sistem toate statele imbratiseaza "adevarata" ideologie, si, ca si consecinta, pot mentine relatii armonioase intre ele.

Expunerea lui Kant privind ideologia Revolutiei Franceze l-a condus pe acesta catre ideea ca pacea ar trebui sa fie fondata pe o republica mondiala - civtas gentium - dar in Pacea perpetua el se dezice de aceasta afirmatie si se indreapta catre ideea unei ligi republicane sau state constitutionale, ceea ce ar constitui mijlocul prin care s-ar putea reduce riscul de razboi prin aceea ca s-ar raspandi la nivel global.

Alte exemple: Giseppe Mazzini avea propria perspectiva asupra pacii - aceasta avea sa se bazeze pe triumful universal al nationalismului, sustinut de catre oamenii intre care u existau nici un fel de conflicte de interes. Intr-un mod diferit, W. Wilson, precum si membri Uniunii pentru Control Democratic in Marea Britanie, respectiv Bolsevicii in Rusia, considerau ca un control asupra politicii externe exercitat de catre fortele populare urma a fi o sursa a pacii si intelegerii intre natiuni. K. Marx vedea posibilitatea construirii unei lumi pasnice prin abolirea capitalismului si a luptei de clasa. El sustinea ca statul este un element al luptei de clasa, iar natiunea apare in conceptia sa ca si o etapa tranzitorie. In conceptia sa, initierea unei revolutii proletare universale ar face ca statul - si astfel sistemul de state - sa dispara.

Viziunea unui sistem de state care atinge ordinea sau armonia ca urmare a triumfului in toate tarile a unei ideologii este diferita de viziunea solidarista, deoarece aceasta din urma sustine ca intre state va continua sa existe conflicte de interes, limitarea lor realizandu-se prin apelul la puterea superioara a comunitatii de state; adeptii realizarii ordinii internationale ca urmare a promovarii unei ideologii universale, care sa fie acceptata la nivel global, sustin ca conflictele de interes nu vor mai exista sau acestea sa fie de importanta minora. Au existat si cazuri in care cele doua viziuni au fost combinate: Presedintele W. Wilson si-a pus speranta in ideea solidarista a Ligii Natiunilor, dar el era angajat fata de iddea ca aceasta trebuia sa reuneasca numai democratiile.

Raymond Aron sustinea ca exista o coincidenta intre marile razboaie si perioadele in care in sistemul de state exista o mare heterogenitate; nu numai ca conflictele ideologice succesive au constituit o importanta sursa de conflicte militare, ci si marile razboaie tind sa accentueze conflictul ideologic, fiecare stat implicat in conflict dorind sa se alieze cu factiunile constituite la nivel intern din statul cu care se acesta afla in conflict.

Perioadele de relativa omogenitate ideologica au fost caracterizate de tolerarea diferentelor idologice, nu de uniformizarea ideologica. Razboaiele religioase si cele urmand Revolutiei Franceze si ale lui Napoleon, desi terminundu-se cu victoris uneia dintre parti, a condus, printr-un proces de epuizare spre compromisuri care au facut posibila coexistenta ideologica, la fel intamplandu-se cu conflictele ideologice ale secolului al XX-lea.

Prin sistem de state omogen din punct de vedere ideologic se intelege acel sistem in care statele sunt unite nu de o formula ce permite coexistenta unor sisteme diferite din punct de vedere economic, social si politic, ci de o formula care cauta sa sustina un singur tip de sistem economic, social si politic. Un asemenea sistem ar asigura un mai mare grad de ordine la nivelul intern al statelor si orice actiune provocatoare la adresa acestei ordini economice, sociale si politice ar avea de trecut bariera impusa atat la nivel intern, ci si cea impusa de societatea internationala in intregime.