CONSTITUTIA DE LA 1/13 IULIE 1866

CONSTITUTIA DE LA 1/13 IULIE 1866

Proiectul Constitutiei a fost votat de Adunarea constituianta la 29 iunie 1866, legea fundamentala rezultata a fost promulgata la 30 iunie 1866     si a intrat in vigoare la 1 iulie 1866. Rod al confruntarilor ideologice dintre conservatori si liberrali, Constitutia din 1866 a consacrat, in cele din urma, valorile liberalismului burghez, la moda in Europa vremii. Acest lucru s-a datorat, in mare parte, si surselor de inspiratie ale proiectului printre care s-a situat, la loc de frunte, direct sau indirect, Constitutia belgiana de la 1831. Importul nu a constitiuit, insa, un simplu exercitiu de copiere si traducere, ci o opera de selectie riguroasa determinata de factori multipli in scopul adaptarii ei cat mai bine unor traditii si realitati romanesti.

Constitutia romana din 1866 cuprinde 133 de articole, prin care se reglementeaza cele mai importante relatii sociale. Normele juridice cuprinse in constitutie sunt sistematizate in opt titluri si anume :

Titlul I despre teritoriul Romaniei.

Chiar in primul articol, Constitutia prevede ca "Principatele Unite Romane constituie un singur stat indivizibil sub denumirea de Romania"; astfel se consacra caracterul untar si indivizibil al statului roman.

Titlul II-despre drepturile romanilor

Constitutia proclama drepturile fundamentale ale cetatenilor, decalarand ca in stat nu exista nici o deosebire de clasa si ca toti sunt egali in fata legilor.

Dar datorita faptului ca drepturile electorale se acorda in raport cu averea, egalitatea in drepturi a tuturor cetatenilor este contrazisa.

Titlul III- despre Puterile Statului

Constitutia proclama ca toate puterile emana de la natiune. Puterea legiuitoare se exercita colectiv de catre Domnitor si Reprezentanta nationala, formata din doua camere si anume : Senatul si Adunarea deputatilor.

Puterea executiva apartinea Domnitorului, Constitutia stabilind regula monarhiei ereditare si numai dintr-o familie domnitoare straina.

Titlul IV - despre finante

O importanta deosebita este acordata proprietatii private care este decalarata sacra si inviolabila, stabilindu-se si garantia acestui drept, in sensul ca  nici o lege nu poate infiinta pedeapsa confiscarii averilor .

Titlul V - despre puterea armatei

Cuprinde cinci articole. Din primele doua articole reiese faptul ca orice roman, fara deosebire de originea etnica, de limba sau de religie face partea din elementele puterii armate. Gradele si decoratiile si pensia militara se pot lua doar printr-o sentinta judecatoreasac si in baza legilor a respectivei Constitutii. Articolul 122 prevede infiintarea unui Consiliu Superior al apararii tarii. Ultimul articol din aces titlu face referire la faptul ca nici o arma straina nu poate fi admisa in serviciul statului si nu poate intra sau trece pe teritoriul Romaniei decat in virtutea unei anumite legi.

Titlul VI-dispozitiuni generale

In articolul 128 se interzice suspendare Constitutiei.

Titlul VII - despre revizuirea Constitutiei

Titlul VIII- dispozitii tranzitorii si suplimentare.

Face referire la legile agrare.

Constitutia romana din 1866, desi o constitutie cam rigida a suferit mai multe modificari ; dintre cele mai importante, ar fi dispozitiile privitoare la drepturile politice in 1879, cele privitoare la domn, presa, proprietate si cele privitoare la dreptul de vot in 1917 si cele mai importante in 1918 ca urmare a desavarsirii statului national unitar roman.

Constitutia de la 1866 a organizat statul roman avand la baza principiul separatiei puterilor in stat, a consacrat proprietatea privata ca pe un drept sacru si inviolabil, a preluat anumite drepturi si libertati cetatenesti si politice, aceste prevederi constituind un progres.

Totodata, Constitutia din 1866 a instituit principiul monarhiei straine ereditare.

Constitutia de la 1866 a ramas in vigoare peste o jumatate de secol, perioada de timp in care in societatea romaneasca s-au produs o serie de transformari importante industriale, economice.

Astfel a sporit productia industriala si agrara, s-a desfiintat sistemul monetar national, s-a desfiintat sistemul breslelor, s-a infiintat sistemul monetar national, s-a adoptat legea invoielilor agricole. In 1921 s-a realizat reforma agrara, care a contribuit la dezvoltarea capitalista in agricultura.

Apare proletariatul modern legat de fabrica, para miscarea muncitoreasca socialista, iar pozitia mosierimii se slabeste treptat.

In 1918 este infaptuita reforma electorala votul devenind egal, direct, secret si obligatoriu.

Domnul (devenit rege dupa 1881), in afara de denumire nu mai avea nimic in comun cu vechii domnitori romani. Transformarea sa in monarh constitutional era necesara dupa ce revolutiile burgheze transferasera suveranitatea din mainile monarhului absolut in cele ale poporului. Devenit primul functionar al statului, monarhul nu putea sa indeplineasca alte atributii decat cele recunoscute prin Constitutie. Insa Domnul Constitutiei de la 1866 renunta la doua din elementele sale traditionale definitorii.

Se renunta, in primul rand, la monarhia electivo-ereditara si se introducea monarhia ereditara in linie coboratoare directa, din barbat in barbat, si prin ordin de primogenitura.

In al doilea rand, se renunta la principiul domniei pamantene cu recrutarea din  os domnesc  si se introducea principiul dinastiei europene cu excluderea pe cale constitutionala a oricarei posibilitati de revenire la domniile pamantene.

Aceeasi Constitutie completa forma de guvernamant a monarhiei constitutionale regimul politic parlamentar de unde si denumirea generala de monarhie constitutionala parlamentara.

Din nefericire mecanismele si parghiile de control reciproc intre executiv si legislativ, specifice regimului parlamentar, au fost reglementate doar partial in Constitutie. Acest fapt a lasat deschisa posibilitatea consacrarii pe cale cutumiara a structurii institutionale si functionale specifica parlamentarismului modern.

Intentia constituantului de a consacra regimul parlamentar era ilustrata de reglementarea, in premiera, a principiului inviolabilitatii si iresponsabilitatii regelui. Desi detinea in numele natiunii puterea executiva, regele era doar formal sef la guvernamantului si autoritate suprema a administratiei publice.

Principiul conform caruia  regele domneste dar nu guverneaza  tranfera intreaga responsabilitate politica si juridica pe umerii ministrilor care ii contrasemnau actele. Cu toate acestea, in couda faptului ca directionarea politicii interne si externe a tarii precum si conducerea efectiva a administratiei publice reveneau guvernului, regele nu primea rolul unei simple marionete. Prin atributiile sale de recrutare a cabinetului, regele se pronunta asupra directiei politice de urmat iar prin atributiile sale in materie de aplicare a legii si in materie administrativa, in general, el conditiona activitatea ministeriala si guvernamentala.

Asa cum actele regelui nu erau valide fara contrasemnatura ministrului de resort, tot asa diversele regulamente si decrete de aplicare a legii nu erau valide fara semnatura regelui.

In aceste conditii, postularea constitutionala a ecuatiei guvernare-administrare se realiza in cadrul unui executiv bicefal.

Conform constitutiei si legii raspunderii ministeriale, ministrii urmau sa raspunda juridic in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la initiativa regelui sau camerelor Paralmentului.

Raspunderea penala era fie individuala, fie solidara, pe cand raspunderea civila era exclusiv individuala.

Dincolo de aspectele teoretice, mecanismele regimului parlamentar au avut o aplicabilitate limitata in perioada 1866-1918. Au existat, e adevarat, cazuri in care Guvernul a cazut ca urmare a votului de blam dat de catre Parlament. In centrul atentiei transpare insa, un raport atipic intre executiv si legislativ pe care profesorul P. Negulescu l-a denumit  regim guvernamental . La baza acestuia stateau doua atributii ale regelui :

cea de a dizolva cabinetul

cea de a dizolva Parlamentul

In cazul in care dupa alegeri, Guvernul isi pierdea sprijinul alegatorilor, el trebuia sa demisioneze. Acest lucru nu se intampla la noi in Vechiul Regat: prin controlul alegerilor noul Guvern isi asigura intotdeauna majoritatea parlamentara. Acest echilibru intre puteri nu a afectat totusi democratia parlamentara, in conditiile in care libertatea de expresie si libertatea intrunirilor au permis opozitiei sa contrabalanseze avantajul obtinut de putere in urma alegerilor.

Jocul democratic a fost consolidat si de aparitia, spre sfarsitul domniei lui Carol I a unor cutume clare privind recrutarea Guvernului : acesta urma sa fie desemnta fie din sanul majoritatii parlamentare existente in momentul declansarii crizei politice, fie din randurile partidului de opozitie cel mai bine plasat pentru a castiga alegerile.

Prin aceasta regula cutumiara se tindea sa se tina seama de popularitatea politica reala a unei formatiuni politice si, in consecinta, sa ne asigure o corecta aplicare a principiului demaocratiei reprezentative.

BIBLIOGRAFIE

Dr. Gheorghe Uglean- Drept Constitutional si Institutii Publice

Dr. Bianca Selejan-Gutan - Drept Constitutional si Institutii Publice