NAFTA - modelul de integrare economica a continentului nord-american

1. Regiunile economice pe harta lumii

Integrarea este o forma moderna de desfasurare a vietii economice; am putea vorbi despre o tendinta generala care cunoaste intrupari diferite de la o regiune la alta; modalitatea cea mai puternica de integrare o intalnim in Europa, Uniunea Europeana promovand o piata unica, o moneda unica, structuri unitare de conducere. In alte zone ale lumii intalnim forme integratoare mai slabe, dar omniprezenta fenomenului arata ca este vorba despre o tendinta globala de care toate natiunile si toti actorii politici internationali trebuie sa tina seama. Construirea regiunilor economice a fost stimulata si de nevoia de a depasi rivalitati politice traditionale dintre diverse state. Astfel, punctul de plecare al crearii Uniunii Europene a fost identificarea unei solutii in masura sa puna capat ostilitatii istorice dintre Franta si Germania. MERCOSUR a fost gandit implicit ca o masura de a pune punct cursei inarmarilor dintre Argentina si Brazilia, inclusiv dimensiunii nucleare a acestei curse. Forumul de cooperare Asia-Pacific (APEC) reduce riscul unor conflicte intra-asiatice si trans-pacifice care au fost frecvente si au marcat profund viata continentului asiatic in secolul al XX-lea.

Daca vom privi mai atent la harta economica a lumii contemporane, vom observa ca statele nationale sunt cuprinse in diferite forme in cadrul unor structuri de integrare economica. La limita, reprezentandu-ne contururile acestor structuri de integrare, vom intelege ca granitele acestor regiuni devin aproape la fel de importante ca si granitele statelor nationale, ca in cadrul structurilor de integrare economica se dezvolta o viata comerciala care estompeaza mult din importanta si semnificatia granitelor nationale propriu-zise. Asa incat harta economica a lumii de astazi tinde sa devina o harta a regiunilor de dezvoltare ale lumii si nu atat o harta a statelor nationale. Iata cum sistematizeaza J. Rourke aceste regiuni care includ practic toate tarile globului:

2. O piata naturala integrata

North American Free Trade Agreement (NAFTA), format din SUA, Canada si Mexic, este o regiune economica asemanatoare in unele privinte cu Uniunea Europeana (harta 16). Spunem asemanatoare pentru ca ea reprezinta cea mai puternica forma de integrare economica dupa cea europeana, considerata " la fel de mare si de bogata precum Europa" (C. F. Doran, "Canada's Role in North America"). A aparut pe o platforma de comert regional indelungat, ceea ce ii confera o anume trainicie, iar din punct de vedere geografic reuneste tari care, impreuna, alcatuiesc continentul nord american.

NAFTA reprezinta in acelasi timp un tip de raspuns dat procesului de integrare europeana care a favorizat aparitia unui actor economic international extrem de puternic. Nici o alta entitate economica, nici chiar Statele Unite, nu pot face fata fortei economice pe care o asigura Uniunea Europeana. Importanta, din acest punct de vedere, a organizatiei nord-americane este ca ea se constituie in jurul celui mai puternic stat al lumii, Statele Unite, flancat de alte doua tari cu real potential economic, Canada si Mexic.

Exista abordari, precum cea a lui Charles F. Doran, exprimata in articolul citat mai sus, care precizeaza faptul ca acest acord a luat nastere pentru a spori competitivitatea comerciala a acestei regiuni si pentru a face fata sfidarii care venea de peste Ocean. Autorul recunoaste ca, odata cu constituirea Europei Occidentale ca o piata unica, SUA vor conta mai putin in comertul batranului continent si ca, prin semnarea acordului NAFTA, consideratiile de comert exterior vor obliga in mod egal cele doua parti. Problema instituirii NAFTA drept "raspuns" la crearea pietei unice europene poate fi incadrata in contextul mai larg al intrebarii daca acest tip de organizare va stimula comertul interregional sau va favoriza o inchidere economica prin stimularea comertului intrazonal. Pentru autorul cartii "Head to Head", Lester Thurow, este limpede ca regionalizarea economica (si aici autorul are in vedere nu numai cele trei mari zone, ci si MERCOSUR, Pactul Andin, Zona de Cooperare a Marii Negre) este o cerinta economica, numai ca, de multe ori, nu aceste ratiuni sunt expuse: initiatorii NAFTA vorbesc de mesajul si de pericolul care vin dinspre CEE (titulatura actualei Uniuni Europene in momentul aparitiei cartii) si subliniaza ca unificarea economica europeana este o cauza a acordului nord-american; initiativele de creare a unei piete comune asiatice invoca drept motiv existenta NAFTA. In contextul unor astfel de declaratii, Lester Thurow insista asupra fenomenului de aparitie a unei curse intre zone, care are la baza nu numai criterii economice, ci si transparente motive politice, temerea ca se constituie centre geopolitice de mare forta care ar fi greu de contracarat.

In acelasi timp, ar fi nepotrivit sa reducem aparitia acestei noi entitati economice doar la reactia de raspuns, de mimare a unei structuri comerciale noi. NAFTA are radacini in istoria devenirii acestor tari, in amplificarea relatiilor comerciale dintre ele din anii ce au precedat crearea acordului, fiind de fapt o consfintire a unei stari de fapt, produsul unor tendinte de mult existente in relatiile dintre cele 3 state. Negociat in 1992, ratificat in 1993 si pus in aplicare in 1994, NAFTA isi are punctul adevarat de plecare in Acordul de liber schimb dintre Canada si SUA (CAFTA: Canada-US Free Trade Agreement), semnat in 1988, care prevedea eliminarea multor bariere comerciale dintre cele doua tari pe parcursul a 10 ani.

In 1990, cele doua tari au invitat Mexicul sa se alature acestei zone de liber schimb, in ideea ca o asemenea miscare politica ar sprijini crearea de noi locuri de munca si ar ajuta la consolidarea proceselor democratice initiate in aceasta tara in anii 80. Mexicul avea un nivel de dezvoltare modest, comparativ cu primele doua; asa ca si negocierile au durat mai mult, ele comportand adevarate dezbateri nationale. Ratiunile care, in 1990, au determinat Mexicul sa renunte la politica economica orientata catre interior au fost, in principal, nevoia de capital si faptul ca 85% din exportul produselor sale manufacturate mergeau catre SUA. Mexicul s-ar fi putut indrepta catre America Latina, dar numai o fractiune din exporturile mexicane mergeau in aceasta zona. Concomitent, Mexicul a luat in consideratie dificultatile mari de a patrunde in spatiul asiatic si european si s-a decis sa considere ca suveranitatea sa este cel mai bine aparata deschizandu-se catre exterior (J. Schott, "Trading Blocs and the World Trading System"). Deja din datele mentionate mai sus rezulta faptul ca marele avantaj al Acordului pentru Mexic nu a fost atat inmultirea posibilitatilor de acces a produselor mexicane pe piata americana, din moment ce aceasta piata era deja deschisa. Din perspectiva mexicana, NAFTA a insemnat un gen de garantie ca economia mexicana nu poate fi afectata foarte usor de un eventual val protectionist venit dinspre nord (Bradford de Long et al, "The Case for Mexico's Rescue").

Intrucat ne aflam la o facultate de comunicare sociala, este bine sa insistam asupra modului de aprobare a acestui Acord, deoarece el degaja elemente instructive. La nivel guvernamental, Acordul a fost incheiat in decembrie 1992, urmand sa fie aprobat de catre parlamentele celor trei tari. Inainte de a fi discutat in Congresul american, Acordul a generat o vie disputa in cadrul societatii in ansamblu. Numeroase grupuri sociale si personalitati considerau ca rezultatul acestui Acord ar conduce la pierderea de locuri de munca americane - din cauza salariilor modeste din Mexic - precum si la prejudicierea mediului inconjurator, intrucat standardele mexicane in aceasta privinta erau mult mai scazute.

Potentialele prejudicii ecologice si economice au transformat dezbaterea din jurul NAFTA intr-o problema majora a alegerilor prezidentiale americane din 1992. Presedintele George Bush, care initiase si negociase Acordul, 1-a sprijinit energic, argumentand ca el va contribui la crearea de locuri de munca in fiecare dintre cele trei state membre. Bill Clinton a conditionat sprijinul pentru Acord de protejarea locurilor de munca ale americanilor si a mediului ambiant din aceasta tara. Pozitia cea mai critica a fost exprimata de catre Ross Perot, al treilea candidat la presedintie, care a pretins ca NAFTA va genera un flux de joburi dinspre SUA inspre Mexic, ceea ce va duce, prin pierderea a 5 milioane de locuri de munca, la distrugerea clasei de mijloc americane.

Este semnificativ sa mentionam ca, pentru a potoli aceste critici, presedintele Clinton a initiat un numar de acorduri suplimentare care sa asigure protectia mediului si a locurilor de munca in Statele Unite. In plus, spre a castiga sprijinul congresmenilor, presedintele Clinton a facut un numar de intelegeri cu privire la o serie de produse cum ar fi: carnea de vita, untul de arahide, graul, sucul de portocale si legumele. Un sondaj de opinie efectuat in noiembrie 1993 cu putin inainte de votul in Congres arata ca 37% dintre cei chestionati sprijineau acordul, in timp ce 41 % se opuneau. Intre cei care se opuneau se numara si liderul democrat al Camerei Reprezentantilor, Richard Gephardt. De aceea, in lunile care au precedat votul, Clinton a initiat nu mai putin de 18 evenimente publice in sprijinul acordului NAFTA si s-a intalnit cu peste 150 de reprezentanti ai Camerei; toti membrii cabinetului au facut lobby in favoarea acestui proiect. Vicepresedintele Gore 1-a invitat la o dezbatere publica televizata pe Ross Perot pe aceeasi tema. Nu de putine ori, mesajele persuasive au facut apel la amenintari sau la proiectarea unor imagini infricosatoare, in cazul in care acordul nu ar fi fost semnat. Cele mai sugestive exemple in acest sens sunt referirile la un eventual acord de liber schimb pe care Japonia l-ar semna cu Mexicul, daca SUA pierde ocazia de a o face, sau declaratiile ministrului de Justitie al SUA, Janet Reno, care avertiza comunitatea oamenilor de afaceri din California cu privire la valul de emigranti care ar lovi acest stat in varianta in care proiectul de cooperare americano-mexican ar fi sugrumat din fasa. Au existat chiar voci care au etichetat efortul de convingere depus de Bill Clinton drept o campanie "disperata", o actiune cu caracter personal prin care acesta vrea sa puna capat unui lung sir de umilinte in planul relatiilor economice internationale. In cele din urma, Camera Reprezentantilor a aprobat acordul NAFTA cu 234 de voturi la 200; 75% dintre republicani au sprijin acordul, in timp ce numai 40% dintre democrati au facut-o.

Instructiv este faptul ca astfel de dezbateri nu au avut loc doar pe taram american. Canadienii, de pilda, au exprimat ingrijorarea, asa cum o facusera chiar si inainte de crearea NAFTA, ca strangerea relatiilor economice cu marele vecin de la sud ar putea afecta identitatea nationala canadiana. Deja anumite date si tendinte erau de natura sa intretina aceste ingrijorari. De pilda, numai intre 3 - 5% dintre filmele care rulau in Canada erau de origine canadiana, restul fiind, in proportie covarsitoare, de origine americana. O serie de lideri canadieni au exprimat, de asemenea, temerea ca mare parte dintre industriile canadiene vor migra catre sud, in Statele Unite si in Mexic, in cautare de forta de munca mai ieftina.

Seymour Martin Lipset vorbeste si de o adevarata "prapastie culturala" provenind din faptul ca cele doua natiuni, canadiana si americana, au evoluat in conditii istorice diferite. Canadienii nu au rupt cu traditia englezeasca in maniera americana. Pana in 1982, Constitutia Federatiei Canadiene a fost un "Act al Americii de Nord Britanice" (British North America), proclamata de regina Victoria. De la adoptare (1867) pana in 1982, pentru fiecare amendament la Constitutie canadienii trebuia sa trimita o petitie Camerei Comunelor din Marea Britanic. De abia in 1980, "O, Canada!" a inlocuit "God Save the Queen" ca imn national. In Canada a fost puternica influenta torrismului, care accentua implicarea directa a guvernului in economie. Intemeietorii Federatiei Canadiene proclamau "pacea, ordinea si un bun guvernamant" ("Peace, Order and Good Government"), deci presupunand implicarea statului in protejarea societatii, in timp ce Parintii intemeietori ai Americii accentuau "viata, libertatea si cautarea fericirii" ("Life, Liberty and the Pursuit of Happiness"), sugerand rolul individului (S. M. Lipset, "Canada and the United States: the Great Divide").

Putem privi NAFTA drept o tentativa de creare a unui cadru stimulativ pentru dezvoltarea si amplificarea relatiilor care deja se dezvoltasera intre cele trei tari. Canada reprezenta deja principalul partener comercial la SUA. Relatiile economice ale SUA cu Mexicul erau, fara indoiala, mai putin intense, dar aici se ridica si o serie de probleme sociale, iar NAFTA trebuie vazuta si ca o forma de incurajare a dezvoltarii Mexicului si de diminuare a presiunii sociale exercitate la granita de sud a Statelor Unite. Mai slabe au fost legaturile economice dintre Canada si Mexic, iar noua structura comerciala a accelerat evolutia si in aceasta privinta.

In 1980, peste 60% din exporturile canadiene erau deja directionate catre Statele Unite; in 1995, procentul crescuse la 80%. In mod similar, aproximativ 2/3 din exporturile mexicane se indreptau catre SUA, iar in 1995, ponderea lor se ridicase la 83%. Mai mult de 2/3 din importurile canadiene provin, intr-o maniera regulata, din Statele Unite, iar ponderea importurilor mexicane din SUA a crescut de la 61% (in 1980) la 75% in 1995. Deci putem vorbi de faptul ca NAFTA a aparut si s-a construit pe o piata naturala integrata, consacrand si amplificand o serie de tendinte vizibile in comertul dintre cele trei tari.

3. Dimensiuni geopolitice ale acordului NAFTA

1) Actorul principal al acordului este, dupa cum aratat si in expunerea de mai sus, Statele Unite. Chiar si o tara puternica, o superputere precum SUA realizeaza ca, singura, nu poate face fata ascensiunii vertiginoase a unei regiuni economice cum este Uniunea Europeana. Prin urmare, isi cauta aliati pentru a putea vorbi in numele unei structuri economice mai mari decat cea a SUA. Canada era un partener traditional, iar aceasta relatie nu a urmat decat sa fie formalizata in cadrul NAFTA. Alaturarea Mexicului a fost una si mai dificila din motivele pe care le-am expus, dar energia cu care cei doi presedinti ai SUA, Bush si Clinton, au luptat pentru finalizarea acordului, arata ca formarea acestei regiuni a reprezentat un obiectiv prioritar care transcende importanta luptei politice curente ce marcheaza fiecare mandat. Prin intermediul NAFTA, America de Nord este unita sub aspect economic si va fi din ce in ce mai mult integrata, iar SUA detin un instrument prin care pot influenta mai direct intreg acest continent.

2) Integrarea Mexicului prezinta si ea o importanta dimensiune strategica. Mexicul, se stie, detine importante zacaminte petroliere. Prezenta aceste tari in structura NAFTA duce la procurarea de resurse energetice suplimentare si reduce dependenta de Orientul Mijlociu.

3) Nu putem sa nu remarcam ca prezenta NAFTA nu este foarte pregnanta in relatiile economice internationale. Cum am putea explica acest lucru? Dupa opinia noastra, SUA au realizat ca numai continentul nord-american, chiar daca el include doua puteri economice ale momentului, SUA si Canada, ar putea fi insuficient pentru a face fata sfidarii care vine nu numai de pe continentul european, ci si aceleia mult mai importante, dinspre zona Asia-Pacific. De aceea, SUA gliseaza catre regiunea Asia-Pacific, simtind ca acolo se naste un nou centru de forta economica, unde puterea americana trebuie sa fie prezenta. Vom analiza aceasta problema intr-un curs de sine statator, consacrat regiunii Asia-Pacific.

In acelasi timp, SUA vor sa extinda NAFTA la sud de Panama. In noiembrie, Presedintele Clinton a incercat sa negocieze, precum George Bush, extinderea Acordului catre Chile si, posibil, catre America Latina. Reactia puternica a sindicatelor americane a stopat aceasta initiativa si Camera Reprezentantilor nu a fost in masura sa obtina sprijinul necesar pentru validarea ei. Chiar daca tendintele de extindere a Acordului catre America de Sud nu s-au materializat, merita retinut interesul pe care mai ales tarile Americii Centrale l-ar putea manifesta fata de ceea ce unii au numit "Comunitatea Economica Nord - Americana". In aceasta perspectiva, dupa cum sublinia si Charles Cerami, fost redactor pentru probleme de politica internationala al editurii "Kiplinger Publications", acordul NAFTA promite sa fie mai important decat Tratatul de la Roma, deoarece Comunitatea Economica Europeana "este un conglomerat destul de firesc de tari vecine care aveau mult in comun, in vreme de NAFTA va constitui a alianta intre tari intre care exista deosebiri considerabile si care sunt despartite de distante considerabile" (C. Cerami, NAFTA, o perspectiva de dezvoltare economica in emisfera occidentala"). Dupa opinia autorului, se greseste atunci cand NAFTA este prezentat drept un pact comercial exclusiv intre cele trei tari nord-americane, deoarece este probabil ca, in anii urmatori, " alianta sa includa numeroase tari din America Centrala si America de Sud" (idem). Importanta geopolitica a acordului este sintetizata de analistul Paul Krugman, profesor de economie la cunoscutul Massachusetts Institute of Technology, in 5 propozitii ("The Uncomfortable Truth about NAFTA"):

NAFTA nu va avea efecte asupra numarului de locuri de munca din Statele Unite;

NAFTA nici nu va prejudicia, nici nu va ajuta mediul inconjurator;

NAFTA va produce, totusi, un mic castig in venitul general al SUA;

NAFTA va conduce, probabil, la o usoara scadere a salariilor reale ale muncitorilor necalificati din America;

Pentru SUA, NAFTA este in mod esential o problema de politica externa.

Deci pentru SUA acest acord nu se refera la slujbe, la eficienta sau crestere economica, ci este si o modalitate de a preveni un pericol esential, acela de a avea la granita de sud o tara saraca si instabila pe deasupra. Fapt recunoscut si de analistul Robert J. Samuelson, autorul articolului "The Great Fog Over NAFTA", care traseaza o paralela intre acordul NAFTA si Planul Marshall, ambele avand nu obiective economice precise, ci "construirea unor aliante puternice si durabile".

Este un alt tip de politica externa, prin care SUA se ajuta de fapt pe ele si prin care castiga la fel cum Germania castiga in Europa. De la inceput, Acordul a fost privit ca o modalitate de a spori cooperarea "emisferica", de a edifica, dupa declaratiile fostului Secretar de Stat american, James Baker, o "emisfera in care comertul sa fie liber, din Alaska pana in Argentina" (citat in "Dispatch", 15 octombrie 1991); de altfel, acestia au fost si termenii in care presedintele Bush a formulat planul de a crea un sistem larg de comert liber la nivelul intregii emisfere vestice. "Tendintele emisferice" nu s-au concretizat in noi acorduri sau in largirea celor preexistente, deoarece exista un fenomen de formare si apoi de migrare a zonelor nu doar dupa criterii geografice. Cu toate acestea, aspectele legate de factorul geografic merita luate in consideratie, zonele economice reprezentand si o valorificare economica a pozitiei geografice.