EVOLUTII GEOPOLITICE IN EUROPA POST RAZBOI-RECE. EXTINDEREA NATO SI A UNIUNII EUROPENE

EVOLUTII GEOPOLITICE IN EUROPA POST RAZBOI-RECE. EXTINDEREA NATO SI A UNIUNII EUROPENE

Nasterea Europei unite este unul dintre cele mai revolutionare evenimente ale epocii noast. Destinul Europei si al lumii va depinde de aptitudinea polilor de putere de a coopera eficient in problemele globale cu care se confrunta societatea, cat si de capacitatea de armonizare a intereselor pe diferite spatii. O eliminare a intereselor unuia sau a mai multor centre de putere va conduce la esecul viitoarei arhitecturi de securitate pe continent indiferent de cat de generos ar parea scenariul geopolitic pe care aceasta s-a edificat.Nu considerente geopolitice rezultate din teama istorica a europenilor de posibila renastere a imperialismului rusesc si formule de respingere a cooperarii cu SUA trebuie sa alcatuiasca fermentul unificarii europene.

Analistii sustin ca, pentru Europa, cel putin trei 'viziuni' sau formule de organizare au fost lansate si sunt mai mult sau mai putin in competitie

Fostul lider comunist de la Kremlin, Mihail Gorbaciov, a lansat la sfarsitul anilor '90 un proiect geopolitic al unei Case Comune Europene.

Cu prilejul unui miting desfasurat la Praga, in ziua de 10 aprilie 1987, M. Gorbaciov definea conceptul in acord cu realitatile din perioada de sfarsit al razboiului rece: ' Notiunea casa europeana comuna inseamna in primul rand, cunoasterea unei anumite integralitati, cu toate ca este vorba despre state ce apartin unor sisteme sociale diferite si fac parte din blocuri militar-politice opuse'. Cu toate ca Mihail Gorbaciov a revenit asupra conceptului, n-a definit in termeni clari in ce consta aceasta arhitectura de securitate pentru Europa. Nu putem sti cit de mult va fi fost influentat liderul de la Kremlin de ideile renascutului proiect geopolitic al eurasianismului dar multe din ideile lansate pe piata politica de Mihail Gorbaciov se pliaza pe principalele teze ale eurasianismului

Gorbaciov avea un imens capital de simpatie in Occident in perioada in care a permis popoarelor din fostul imperiu sovietic sa se emancipeze si apoi sa se elibereze de dominatia comunista. Din aceasta perspectiva nu surprinde faptul ca ideea unei Case Comune Europene din care sa faca parte si spatiul fost sovietic n-a fost respinsa de unii oameni politici din Vest.

Primul ministru britanic la acea data,Margaret Thatcher, de exemplu, in convorbirile pe care le-a purtat la Moscova, in aprilie 1987, cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov, credea ca un 'camin general-european' poate fi edificat daca se continua si amplifica procesul inceput la Helsinki in 1975. Fostul presedinte francez Francois Mitterand era, la randul lui, convins ca 'daca ai imaginatie, curaj intelectual, nu este greu sa-ti inchipui continentul european, toate tarile aflate pe el ca o noua comunitate legata prin relatii noi, in cadrul careia fiecare ramane el insusi, dar toti colaboreaza in numele unor teluri care coincid'.

De asemenea omul politic german, Willi Brandt vedea posibile, in aprilie 1988, o integrare europeana in domeniul economic si o deschidere a Europei Occidentale catre Europa Rasariteana. Manfred Brunner, fost sef de cabinet al comisarului german pe langa Comunitatea Europeana, referindu-se la realizarea unei Uniuni Europene, afirma: 'Uniunea Europeana creata pe baza tratatului de la Maastricht nu va putea deveni un stat nici centralizat, nici federal. Uniunea Europeana nu poate fi decat o confederatie de state europene suverane'

Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de politica externa pentru Europa de Est al presedintelui John F. Kennedy si apoi sef al Consiliului Securitatii Nationale in timpul administratiei Carter, a facut o ampla analiza scenariului geopolitic generic intitulat 'Camin european comun' in cadrul unei conferinte sovieto-americane pe tema 'Schimbarea Europei: atitudinea americana si cea sovietica', desfasurate la Moscova, in perioada 24-31 octombrie 1989

El a aratat ca, in Europa, sansa unei astfel de arhitecturi este reala numai daca se va accepta ideea 'ca de acum inainte exista interese geopolitice comune, dar nu si o ortodoxie ideologica comuna'. Z. Brzezinski era convins ca un Camin european comun nu poate sa fie realizat fara participarea SUA si URSS, deoarece 'Europa nu este o realitate geografica, ci - in primul rand - o realitate filozofica si culturala, ori Europa din aceasta perspectiva include SUA si Uniunea Sovietica, in masura in care ambele tari impartasesc valori culturale si filozofice ce tin de civilizatia europeana, de traditia crestina'

Renumitul politolog american arata ca, fara un efort minim de a se institutionaliza aceste principii, sansa de a se realiza structura si arhitectura Caminului european este ratata. Ori aici au inceput dificultatile care au condus, in cele din urma, la abandonarea acestui proiect. Cele mai serioase dificultati au fost cele economice, datorita decalajului mare in ceea ce priveste dezvoltarea Europei in Vestul si Estul ei, cat si a procesului de tranzitie catre economia de piata, declansat in fostele tari socialiste dupa prabusirea regimurilor totalitare.

Nu lipsita de importanta in nerealizarea proiectului geopolitic amintit a fost aparitia unei crize a echilibrului de putere in cadrul Europei Occidentale prin reunificarea germana si implozia fostului imperiu sovietic Dupa unificare, Germania nu s-a repliat asupra ei insasi si nu s-a 'retras' din politica europeana, ci a declansat o 'ofensiva' politica in spatiul Europei Centrale, ceea ce a condus la schimbarea centrului de greutate al Comunitatii si impingerea lui catre centrul continentului In opinia lui Nicolae Anghel, 'ofensiva germana contureaza limpede un spatiu geopolitic de influenta si control germane' deoarece 's-a implicat politic, diplomatic si (indirect) militar in sprijinul Croatiei si Sloveniei in razboiul de secesiune din Iugoslavia'. De asemenea, statul german a preluat si 's-a inserat in fluxurile economice ale fostei RDG cu fostele tari socialiste, in special cu Ungaria si Republica Cehoslovaca'. Prabusirea Uniunii Sovietice si incheierea razboiului rece au determinat schimbari de atitudine fata de Rusia in ecuatia de putere. Rusia nu mai este un adversar. Care ar fi locul ei in acest Camin european ? Al unui aliat, protejat sau dusman invins ?

In ciuda unei contraofensive rusesti pe directii strategice importante ea n-a convins marile puteri occidentale ca poate sa incapa in 'Caminul comun european'. Analistii politici si expertii rusi in relatiile internationale constatau, intr-un raport elaborat in anul 1994 accentuarea procesului scoaterii Rusiei din Europa si formarea intre Rusia si Europa a unei zone de state independente, multe dintre ele nutrind sentimente nu dintre cele mai bune fata de Federatia Rusa

Se mai constata, pe langa faptul ca Rusia nu intra in 'calculele' unui Camin comun european, ca s-a inrautatit, dupa 1989, si accesul ei la marile 'calde' deschise. Pentru a iesi la aceste mari, statul rus a facut eforturi deosebite de-a lungul istoriei sale. Aceasta lupta a avut baze geopolitice clare si definite: toate fluviile principale ale Rusiei se varsa fie in Oceanul Inghetat de Nord, fie in Fundatura Caspicii. Fara iesiri la 'marile calde', Rusia se sufoca in vastele spatii continentale

Analistii rusi considerau, in acele zile, ca aparitia formelor institutionalizate de scoatere a Federatiei Ruse din Europa este o enorma greseala din punct de vedere geopolitic, deoarece ea a ocupat din cele mai vechi timpuri 'zona pivot'. Stapanirea 'zonei pivot' n-a insemnat, in opinia acestora, ca Rusia a dominat asupra lumii, ci 'inainte de toate a facut-o pentru propria securitate si indeplinind totodata, in mod intuitiv parca rolul predestinat de a fi factor de echilibru in lumea noastra instabila din punct de vedere geopolitic' Asertiunea ar putea fi relevanta pentru secolul al XIX-lea cind asemenea idei aveau o larga audienta si cind oamenii credeau ca stapinirea unei anumite regiuni geografice iti aduce un avantaj geostrategic. Analistul american Christopher J. Fettweis are dreptate cind afirma ca ' a crede astazi ca asemenea asertiuni mai pot opera in alta parte decit in cadrul discursului ideologic sau nationalist este o pura fantezie. Mai rau ea poate sa sa ne incurce in a vedea calea corecta in stabilirea politicii externe'

Problema care se pune astazi pentru Europa este aceeasi care este rolul Federatiei Ruse in viitorul continentului si cum va influienta ea evolutia cu tarile din fostul spatiu sovietic pe care rusii continua sa-l perceapa ca pe un teritoriu de interres strategic.

Extinderea spre Est a NATO si    UE

Europa este o realitate fizica o realitate teritoriala, o realitate in miscare. Conceptia frontierelor este depasita de proiectul politic al unei Uniuni fondate pe valori comune. Largirea Uniunii Europene este de asemenea in concurenta cu cea a Aliantei Atlantice, Europa nu asigura tot timpul singura securitatea frontierelor si un dezechilibru persista in relatiile cu americanii.

In fata crizelor, specificitatea Uniunii rezida in capacitatea de a mobiliza o mare gama de mijloace si instrumente atat civile, cat si militare, dandu-i si o capacitate globala de gestiune o crizei si de prevenire a conflictelor, in concordanta cu obiectivele politicii externe si de securitate comune. In ciuda acestui fapt, Europa se dezvolta, avanseaza si isi reformeaza institutiile pentru a fi gata sa asigure noile provocari ale secolului XXI.

Relatiile diplomatice ale Romaniei cu Uniunea europeana dateaza din 1990, iar, in anul 1991, tara noastra si UE au semnat un acord comercial si de cooperare.

Pe 22 iunie 1995, Romania si-a depus candidatura pentru a deveni membru al Uniunii europene. Consiliul european de la Helsinki din decembrie 1999, a stabilit deschiderea negocierilor cu Romania. Consiliul european din decembrie 2003 a fixat ca obiectiv aderarea Romaniei la UE, in ianuarie 2007. Consiliul european a considerat ca Romania va fi capabila sa isi asume toate obligatiile de membru, incepand cu ianuarie 2007, cu conditia sa continue toate eforturile, in acest scop, si sa realizeze cu succes si la timp toate reformele si angajamentele necesare in toate domeniile acquis-ului comunitar, in special in domeniul justitiei, al afacerilor interne, concurentei si al mediului inconjurator.

In decembrie 2004, procesul de negociere s-a incheiat. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la Luxemburg, iar aderarea este fixata pentru    1 ianuarie 2007, existand, insa, si posibilitatea de a amana aderarea cu un an, pana la 1 ianuarie 2008, in cazul in care Romania nu va continua reformele.

Raportul de tara pentru Romania, publicat pe 25 decembrie 2005, [https://europa.eu.int/comm/enlargement/report_2005/pdf/SEC1354_CMR_MASTER_RO_COLEGE.pdf] prezinta rezultatul analizei Comisiei europene asupra pregatirilor Romaniei pentru aderare. Raportul se refera la reformele politice si economice facute de Romania pentru a indeplini criteriile de aderare, precum si nivelul de implementare al acquis-ului comunitar. Romania a considerat ca Raportul de tara reprezinta o imagine clara si corecta a progreselor Romaniei, dar si a provocarilor existente pentru a putea adera la 1 ianuarie 2007.

Raportul conchide ca Romania indeplineste, in continuare, criteriile de aderare si arata, de asemenea, ca Romania a facut pasi decisivi pentru reformarea sistemului judiciar, pentru libertatea presei, proprietatea privata, precum si pentru protectia minoritatilor si a copilului.

Raportul de tara mentioneaza, de asemenea, domeniile in care mai sunt necesare inca eforturi, de exemplu pentru a continua reforma administratiei publice, pentru a implementa reforma sistemului judiciar si pentru a asigura intensificarea luptei impotriva coruptiei, inclusiv la nivel inalt. De asemenea, Romania trebuie sa mai faca eforturi in ceea ce priveste integrarea in societate a persoanelor cu handicap.

Referitor la criteriile economice de aderare, Raportul de tara confirma faptul ca Romania indeplineste aceste criterii si ca isi mentine stabilitatea macroeconomica, dar se recomanda intensificarea eforturilor, in acest sens, pana la data aderarii.

Printre domeniile care reprezinta, inca, un motiv serios de ingrijorare, stipulate in ultimul Raport de tara, si in care tara noastra ar trebui sa ia masuri imediate si decisive se afla si domeniul securitatii Uniunii europene. Romania trebuie sa-si demonstreze capacitatea de a contribui la securitatea Uniunii europene, securizand viitoarele granite externe ale Uniunii europene si eradicand coruptia in acest domeniu.

Enciclopedia online Wikipedia defineste Romania ca fiind "o tara cu un sistem democratic solid, cu un stat de drept ce respecta drepturile omului si dreptul la libera exprimare, cu o economie ce functioneaza conform principiilor economiei de piata [https://fr.wikipedia.org/wiki/conomie_de_la_roumanie].

Referitor la profilul economic al Romaniei, aceeasi sursa mentioneaza faptul ca tara noastra beneficiaza de o mana de lucru calificata si ieftina, de o fiscalitate atractiva, de o pozitie geostrategica favorabila, iar toate aceste caracteristici ale Romaniei o vor transforma intr-un "paradis al delocalizarilor".

Jurnalul francez La Tribune [www.latribune.fr/Dossiers/europe.nsf] se refera la Romania in aceiasi termeni: se spune, deci, ca viitoarea aderare a Romaniei si a Bulgariei la Uniunea europeana ar putea transforma cele doua tari intr-un "adevarat aspirator de capital".

In ceea ce priveste influenta Romaniei asupra viitorului Uniunii europene, enciclopedia online Wikipedia considera ca pozitia strategica a Romaniei va influenta politica Uniunii europene din punct de vedere al relatiilor cu tarile din Europa de est, Orientul Mijlociu si din Asia. In plus, prin Initiativa de Cooperare Sud-est Europeana (SECI), Romania are posibilitatea de a-si demonstra pozitia de leader in aceasta regiune.

Presa din Uniunea europeana acorda o importanta considerabila pozitiei geopolitice si geostrategice a Romaniei, insa nu uita sa mentioneze si dezavantajele pe care Uniunea europeana le-ar putea avea in urma aderarii Romaniei la UE.

Pe 1 februarie 2006, International Herald Tribune dezbate extinderea Uniunii europene in Balcani din punct de vedere al stabilitatii in aceasta zona. Articolul respectiv include Romania si Bulgaria in categoria tarilor balcanice care vor fi, in ciuda refuzului Constitutiei europene, "pastorite" spre Uniunea europeana. Motivul pentru care tarile balcanice sarace (Romania, Bulgaria si tarile din fosta Iugoslavie), asa cum sunt ele prezentate in articolul respectiv, vor fi acceptate de catre tarile bogate din Europa occidentala, in randul lor, este acela ca "este mai bine sa exportam stabilitate decat sa importam instabilitate", asa cum afirma Olli Rehn, comisarul pentru extindere, intr-un recent interviu.

Conform revistei online EUObserver [https://euobserver.com], opinia publica din tarile membre ale Uniunii europene ar putea contribui la amanarea aderarii Romaniei la UE cu inca un an. Articolul din EUObserver prezinta pozitia diplomatilor europeni care considera ca opinia publica din Franta si din Olanda  tari ingrijorate din cauza extinderii Uniunii europene  va fi luata in considerare in momentul in care se va pune problema amanarii aderarii Romaniei si a Bulgariei cu inca un an. Se pare, de asemenea, ca unul din motivele pentru care cetatenii francezi si olandezi au refuzat Constitutia europeana ar fi chiar ingrijorarea lor in legatura cu extinderea Uniunii europene. Trebuie, de asemenea, subliniat faptul ca ingrijorarea opiniei publice franceze se refera la eventuala aderare a Turciei la Uniunea europeana, neconsiderand aderarea Romaniei si Bulgariei in aceiasi termeni. Se recunoaste, totusi, faptul ca Franta a fost intotdeauna un aliat al Romaniei, iar opinia publica franceza este mai ingrijorata de aderarea Turciei si a tarilor balcanice la UE.

Dezbatand posibilitatea amanarii procesului de aderare a Romaniei la UE, acelasi EUObserver afirma ca aceasta eventualitate nu este realista si ca  ar trebui sa se intample ceva extrem de serios pentru ca aderarea sa fie amanata , si, in plus,  aceasta ar trimite un semnal negativ in zona . De altfel, Romania si Bulgaria, se spune in acelasi articol, chiar daca intra in UE in anul 2007, vor fi excluse de la participarea la anumite politici ale UE, cum ar fi justitia si afacerile interne, precum si la anumite segmente din piata comuna. Deci, conform unui cercetator bulgar, Lessenski, "intrebarea reala este nu cand aceste tari vor deveni state membre, ci care va fi statutul lor", referindu-se si la posibilitatea ca Bulgaria sa fie exclusa si din politica de cooperare judiciara in materie civila si penala.

In plus, conform aceleeasi surse, unii specialisti considera ca amanarea nu reprezinta o modalitate de a ajuta cele doua state sa atinga standardele europene, iar, in ceea ce priveste discutia asupra amanarii aderarii, unele opinii considera ca aceasta incertitudine asupra datei integrarii este pozitiva pentru ca in cele doua tari reformele au fost intotdeauna facute atunci cand au existat presiuni, in timp ce altele considera, mai degraba, ca o amanare ar cauza o criza politica in cele doua tari care nu ar face decat sa incetineasca reformele.