Entitatile teritoriale nonstatale

Entitatile teritoriale nonstatale

Chiar daca nestatale, anumite colectivitati teritoriale sunt supuse direct ordinii juridice internationale. Sunt in aceasta situatie Sfantul Scaun, teritoriile aflate sub tutela Natiunilor Unite si teritoriile internationale.

A. Sfantul Scaun. Biserica catolica, organizatie de cult puternic ierarhizata, avand astazi doar o autoritate spirituala, dar multa vreme tinzand sa cumuleze si puterea politica in spatiul fostului Imperiu Roman de Apus, este dotata cu un cvasiguvern central, Sfantul Scaun, ale carui competente sunt comparabile cu cele ale unui microstat, avand un teritoriu propriu, Cetatea Vaticanului, si care este supus ordinii juridice internationale, in sanul careia apare ca un subiect distinct.

Daca pana in 1870 se putea vorbi de un stat papal, bucurandu-se de un teritoriu, in sens propriu, dupa aceasta data, anexarea Romei de catre Regatul Italiei, facilitata de razboiul franco-german, face ca problema teritoriului Sfantului Scaun, restrans la Cetatea Vaticanului, sa-si schimbe natura juridica. Daca pana in 1929 statutul juridic al Sfantului Scaun era reglementat unilateral de Italia prin Legea din 13 mai 1871, regim juridic nerecunoscut de altfel de papalitate, din 1929 situatia juridica a acestuia este reglementata de Acordurile de la Latran carora li se substituie, fara a modifica natura problemei, concordatul incheiat intre Italia si Sfantul Scaun la 18 februarie 1984. Italia recunoaste autoritatea exclusiva si absoluta a Sfantului Scaun asupra Cetatii Vaticanului, adica un teritoriu de 44 de hectare. Existenta Statului Cetatii Vaticanului este expres prevazuta de documentele precitate, Sfantul Scaun fiind autorizat sa creeze anumite servicii publice, sa acorde cetatenie si sa exercite functii internationale, desi suveranitatea externa este calificata drept spirituala, necesara indeplinirii functiilor religioase ale bisericii, ceea ce ii da un aspect inedit. Papa poate acredita agenti diplomatici, iar statele, chiar necatolice, pot acredita diplomati pe langa el. Sfantul Scaun poate participa la organizatii internationale, poate incheia tratate, in special concordate care definesc conditiile de practicare a religiei catolice in statele contractante. Cetatea Vaticanului se bucura de un statut international de neutralitate permanenta.

Totusi Sfantul Scaun nu poate fi considerat un stat in sensul propriu al termenului, chiar daca aparent el are o baza teritoriala. Teritoriul Vaticanului nu constituie baza actiunii internationale a Sfantului Scaun. Cetatenia vaticana nu are o baza teritoriala, ci functionala. Ea este dobandita de cei interesati in considerarea functiilor pe care le indeplinesc in administratia bisericii, fara a pierde cetatenia de origine, si pierzand-o pe cea vaticana la incheierea exercitiului functiei. Populatia Cetatii cuprinde de altfel in jur de 1000 de persoane, neconstituind nici ea, cum nu constituie nici teritoriul, baza actiunii sau recunoasterii internationale a Sfantului Scaun. Ceea ce inseamna ca Statul Cetatii Vaticanului, desi pare a avea toate elementele constitutive ale unui stat, care l-ar face o corporatie pe baze teritoriale, nu este totusi un stat, personalitatea sa internationala fiind una sui generis, una spirituala si nu temporala.

B. Teritoriile sub tutela. Ca urmare a Cartei de Ia San Francisco, teritoriile plasate sub mandat, care nu obtinusera inca independenta in 1946, au devenit teritorii sub tutela. Tutela este, asadar, o alta forma intermediara intre protectorat si emancipare. Toate aceste teritorii sunt, astazi, autonome sau independente. Regimul tutelei a fost creat in dreptul international prin Carta Natiunilor Unite, Capitolul XII. Acest regim a fost propus de Presedintele american Roosevelt inca din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Tutela are un mai pronuntat caracter temporar decat mandatul international, pe care o sa-1 studiem cu ocazia analizarii uniunilor de state. Regimul implica pentru puterea tutelara obligatia de a favoriza progresul politic, economic si social al teritoriului tutelat. De asemenea, puterea tutelara trebuie sa incurajeze educatia si sa vegheze la respectarea drepturilor omului. Una din trasaturile care distinge tutela de mandat este disparitia regimului de demilitarizare tipic mandatului.

Conform art. 77 al Cartei, regimul tutelei poate fi aplicat, in afara de teritoriile aflate sub mandat in 1945, si teritoriilor care pot fi detasate de statele inamice ca urmare a celui de-al doilea razboi mondial si celor plasate voluntar sub regimul tutelei de catre statele responsabile de administrarea lor, dar numai primele doua categorii de tutela au fost concretizate, niciun stat neplasand voluntar vreun teritoriu sub acest regim.

Regimul tutelei este precizat printr-un acord de tutela incheiat de catre statele direct interesate si aprobat de Adunarea Generala a ONU Modificarile regimului urmeaza aceleasi proceduri. Daca in cazul mandatului puterea mandatara era un stat, tutela poate fi exercitata de mai multe state in acelasi timp sau de Organizatia Natiunilor Unite, insasi.

Alaturi de aceste tutele obisnuite, Carta a mai prevazut si o tutela speciala aplicabila zonelor strategice. in acest caz, aprobarea tutelei revine Consiliului de Securitate care se substituie Adunarii Generale. Acest tip de tutela a fost obtinut de catre Statele Unite asupra unor insule din Pacific, fortificate de Japonia, care prezentau un interes strategic important. Practic, acest tip de tutela este o anexiune, caci Statele Unite puteau sa fortifice insulele si sa stabileasca acolo baze militare, dar si sa interzica accesul resortisantilor straini in insule, iar controlul international, care este unul din elementele esentiale ale regimului de tutela, este practic lipsit de eficienta in cazul acestei tutele asupra zonelor strategice, caci Statele Unite pot interzice accesul in zona a misiunilor de control ale Consiliului de tutela.

Controlul asupra exercitarii tutelei este dat de Carta Adunarii Generale, asistata de un Consiliu de tutela, care reprezinta in cadrul ONU ceea ce Comisia mandatelor reprezenta in cadrul S.N. Compozitia Consiliului de tutela este insa profund diferita fata de cea a Comisiei mandatelor. Consiliul cuprinde trei categorii de membri: Puterile care exercita tutelele, membri permanenti ai Consiliului de Securitate si membri alesi pe o perioada de trei ani de Adunarea Generala. Consiliul examineaza rapoartele anuale ale autoritatilor administrative si viziteaza periodic teritoriile sub tutela. Pentru un mai bun control, puterile tutelare prezinta rapoarte conform unor chestionare stabilite de Consiliu.

C. Teritoriile internationale. Anumite teritorii sunt plasate sub un regim de administrare internationala fie prin tratate, fie prin decizia unei organizatii internationale. Trasatura comuna a acestor regimuri este fondarea lor pe un regim de neutralitate si de autonomie administrativa sub control international, independenta lor nefiind suficient de mare fata de statele coresponsabile pentru a le permite dobandirea calitatii de state suverane. Este vorba de teritorii revendicate de mai multe state sau situate intr-o regiune geografica ale carei caractere nu au permis ca o suveranitate statala particulara sa se exercite in limitele lor. Au fost in aceasta situatie: Sara, de la al doilea razboi mondial pana in 1956, cand a fost incorporata in teritoriul federal german; Cracovia, dupa Tratatul de la Viena din 1815, administrata fiind in comun de Austria, Prusia si Rusia, ceea ce ii asigura un regim de neutralizare reciproca a revendicarilor teritoriale ale celor trei puteri; Dantzig-ul (actualul Gdansk), desprins de Germania, prin Tratatul de la Versailles din 1919, pentru a servi drept port Poloniei, dar fara a fi incorporat in teritoriul polonez, ci ramas sub administrare internationala pentru a garanta drepturile germanofonilor, situatie care a durat pana la al doilea razboi mondial, dupa acesta orasul fiind incorporat in teritoriul polonez; Tangerul, din 1907 pana in 1956, cand a fost integrat Marocului; Trieste, plasat sub administrarea directa a Consiliului de Securitate in 1947, regim nefunctional de altfel si care a fost definitivat in 1954 prin tratatul de la Londra, orasul revenind Italiei, iar plaja Iugoslaviei; si Locurile Sfinte din Ierusalim, plasate teoretic sub un regim international, dar care nu a putut fi practic niciodata pus in aplicare.