Ideea europeana in prima jumatate a secolului XX

Ideea europeana in prima jumatate a secolului XX

F conceptii cu privire la constructia Europei

  Izbucnirea primului razboi mondial si evenimentele produse in timpul acestuia au facut ca, la sfarsitul razboiului sa se inregistreze o inrautatire a situatiei statelor vestice, mai putin a Angliei, care au devenit constiente de fragilitatea relatiilor dintre ele. In acelasi timp, America iese din starea de izolationism, presedintele Wilson implicandu-se activ in materializarea ideii de unificare europeana, ca parte componenta a procesului de unificare mondiala. Existau practic, in acest context, doua state care dominau din punct de vedere politic: SUA si URSS.

Doua sunt conceptiile cu privire la constructia Europei care se manifesta in aceasta perioada. Prima dintre acestea pleaca de la principiile cooperarii interguvernamentale clasice in care suveranitatea statala nu este afectata, iar cea de-a doua are in vedere o depasire a acestei suveranitati printr-un proces de unificare, de integrare. Oamenii politici ai vremii sustin mai degraba prima dintre aceste conceptii, cea de-a doua, in mod evident federalista, fiind sustinuta de autori care nu au un rol politic decizional.

Prin infiintarea Ligii Natiunilor se constituie cadrul propice pentru promovarea ideilor federaliste. Pe linia acestei conceptii, contele Richard Graf Coudenhove Kalergi publica la Viena, in 1922, dupa Tratatul de la Saint-Germain, manifestul "Pan Europa", in care arata ca "Problema Europei se reduce la doua cuvinte: unificare sau prabusire", si ca declinul Europei este o consecinta a declinului ei moral. Miscarea pan-europeana urmareste crearea unei paci europene durabile si inlocuirea Europei destramate cu o Europa libera si federativa.

Sub presedintia contelui Coudenhove-Kalergi in 1926 se reuneste la Viena un Congres la care au participat 2000 de reprezentanti din 24 de state, in urma caruia se infiinteaza Uniunea Pan-europeana. Proiectul de Pact Pan-european al contelui Kalergi avea in vedere crearea unei organizatii a statelor europene sub numele de "Statele federale europene", cetatenii statelor federale urmand sa devina in acelasi timp si cetateni europeni. Aceasta federatie a statelor europene, ale carei organe erau Consiliul, Adunarea si Curtea federala (si care urma sa obtina recunoasterea si sprijinul SUA si al URSS) era fondata pe abandonul de suveranitate consimtit de statele membre.[1]

F proiecte europene

  Datorita numarului important de state participante si a obiectivelor propuse (intre care amintim garantarea egalitatii, securitatii si suveranitatii, realizarea uniunii vamale, instituirea unei monede comune, respectarea civilizatiei fiecarui stat, dezvoltarea colaborarii intre statele membre si cu celelalte state), Congresul de la Viena din 1926 este considerat unul dintre cele mai importante momente ale procesului de realizare a unitatii europene, ce a identificat principiile ce vor sta la baza constructiei europene de mai tarziu.

Ineficienta Societatii Natiunilor care, cu toate eforturile depuse, nu a reusit elaborarea unui proiect care sa indeparteze pericolul unui nou razboi si sa realizeze unificarea europeana, l-a determinat pe danezul Heerfordt sa publice in 1924 un eseu intitulat "Europa Communis", in care critica aceasta ineficienta, propunand totodata infaptuirea unui stat federal european prin alcatuirea unui sistem institutional format dintr-o adunare parlamentara, un directorat de sefi de state cu drept de veto, un minister federal responsabil in fata adunarii, un regim special pentru agricultura si o perioada de tranzitie inainte de realizarea unei uniuni vamale.

In 1924 Alfred Nossia prezinta proiectul unei "Noi Europe" care sa faca fata concurentei americane si expansiunii sovietice, iar in 1926 Gaston Riou, autorul lucrarii "Europe, una patrie", propune o uniune economica si vamala. Liderul radical Edouard Herriot publica in 1930 lucrarea "Europa", in care considera necesara realizarea unei intelegeri europene in cadrul Societatii Natiunilor, o organizatie regionala europeana dupa modelul Uniunii Panamericane, avand propriile conferinte periodice si propriul secretariat permanent. Se inregistreaza in aceasta perioada si o serie de initiative de creare a unor miscari precum Uniunea Economica si Vamala Europeana sau Federatia pentru intelegerea europeana.

Cea mai spectaculoasa initiativa a epocii a fost insa cea a lui Aristide Briand[2], ministrul de externe francez care, sustinut de omologul sau german Gustav Stresemann, la 7 septembrie 1929 propune guvernelor europene reunite cu ocazia celei de-a 10-a sesiuni a Adunarii Generale a Societatii Natiunilor crearea unei legaturi federale intre statele europene, fara insa a se aduce atingere suveranitatii nici uneia dintre natiunile care ar putea face parte din aceasta asociatie. Acest proiect federalist urma sa fie realizat in cadrul Ligii Natiunilor, sub patronajul si controlul acesteia. In urma acestei propuneri, Briand este insarcinat cu prezentarea unui memorandum asupra "organizarii unui regim de uniune federala europeana".

F perioada interbelica

Prezentat Adunarii Societatii Natiunilor la 1 mai 1930, Memorandumul Briand trezeste numeroase obiectiuni la nivelul guvernelor europene, Marea Britanie respingandu-l, iar celelalte state privindu-l cu prudenta. Acest proiect este trimis spre studiu unei comisii a Ligii Natiunilor insa el nu mai ajunge sa se concretizeze, in principal datorita conjuncturii internationale - criza din anii 1929-1930 si alegerile din Germania care l-au adus pe Hitler in prim-planul politicii europene.Ca si celelalte tentative de unificare pasnica a continentului european, si initiativa lui Aristide Briand esueaza, in principal datorita faptului ca Europa era inca dominata de idei nationaliste si totalitariste. Cu toate acestea, proiectul Briand ramane important prin ideile si conceptele pe care le promoveaza, si care se vor regasi in incercarile ulterioare de organizare a continentului.

Va trebui sa vina insa cel de-al doilea razboi mondial pentru ca Europa sa devina constienta de divizarea si de neputinta ei inainte de a se convinge de necesitatea organizarii sale.[3]

F idei federaliste

In ultimii ani ai celui de-al doilea razboi mondial se relanseaza interesul pentru realizarea unei viitoare unitati a Europei. Astfel, o serie de miscari de rezistenta precum miscarea "Lupta", in Franta, grupul numit "Partidul de actiune", in Italia, elaboreaza la Geneva in 1944 un proiect de declaratie al rezistentelor europene, in care constata: "In intervalul unei singure generatii , Europa a fost epicentrul a doua conflicte mondiale care, intai de toate, au avut ca origine existenta a treizeci de state suverane pe acest continent. Este important sa remediem aceasta anarhie prin crearea unei Uniuni federale intre popoarele europene." Este adevarat insa ca aceste miscari constituiau mai degraba o reactie pentru unitate in fata agresorului decat ca un adevarat proiect politic.

F "Statele Unite ale Europei"

Ideile federaliste incep sa anime in aceasta perioada si o parte a mediilor guvernamentale europene. Astfel, Winston Churchill se erijeaza in aparator al libertatii si unitatii Europei, lansand, inca din octombrie 1942, intr-un memorandum adresat ministrului sau, Anthony Eden, formula de "State Unite ale Europei", ca parte componenta a organizarii lumii dupa razboi.