Mecanismele procesului decizional democratic

Mecanismele procesului decizional democratic

Principiul majoritatii nu asigura prin simpla sa prezenta necesitatile unui proces decizional democratic. R. Dahl considera ca pentru a exista posibilitatea ca toti membrii unei comunitati sa participe la luarea deciziilor este nevoie de cel putin 5 criterii:

participarea efectiva - posibilitatea acordata tuturor de a-si face cunoscute opiniile

egalitatea la vot

intelegerea luminata - posibilitatea deschisa tuturor de a se informa asupra problemelor dezbatute

controlul asupra agendei - posibilitatea membrilor de a hotari ce probleme trebuie dezbatute

cuprinderea adultilor - toti cei majori sa fie considerati politicieni cu drepturi politice egale.

Aceste criterii numite de Dahl standarde ideale asigura elementele in functie de care poate fi evaluata o comunitate. Principiul majoritatii nu este decat o regula procedurala finala de luare a unei decizii. Care sunt motivele pentru care consideram regula majoritatii superioara alteia? Este suficienta majoritatea relativa pentru luarea unei decizii? Sa fie majoritatea absoluta si cea calificata rezervata doar situatiilor speciale? De ce sa nu fie cautata unanimitatea? Sunt cateva intrebari care necesita o analiza a regulii majoritatii simple.

In lucrarea Democratia si criticii ei, R. Dahl prezinta 4 justificari pentru regula majoritatii simple:

maximizarea autodeterminarii - are in vedere faptul ca regula majoritatii maximizeaza numarul persoanelor care pot exercita autodeterminarea in deciziile colective

regula majoritatii e o consecinta necesara a unor cerinte rezonabile - arata faptul ca regula majoritatii indeplineste 4 cerinte rezonabile:

este decisiva

nu favorizeaza nici un votant

este neutra, nu favorizeaza nici o alternativa supusa dezbaterii

este receptiva fata de preferinte intense

e mult mai probabil sa duca la decizii corecte - se bazeaza pe faptul ca judecatile mai multor persoane sunt mai putin supuse unei grave greseli decat ale unei singure persoane / grup restrans

maximizeaza utilitatea - regula majoritatii asigura cel mai mare grad de satisfactie in comunitate; numarul celor multumiti va fi mereu superior celor nemultumiti.

Nu poate fi redus intreg mecanismul decizional democratic la regula majoritatii. In cadrul democratiilor reprezentative, cei care iau decizii colectivizate (hotarari care se impun si se aplica asupra intregii comunitati) sunt reprezentanti alesi direct / indirect de catre demos.

O decizie colectivizata, arata G. Sartori, presupune costuri procedurale interne pentru cei care fac parte din grupul decizional si riscuri externe pentru cei carora le sunt destinate deciziile si nu fac parte din grupul decizional.

Costurile interne apar deoarece membrii grupului decizional trebuie sa sacrifice energie, timp, efort intelectual pentru luarea deciziilor. Riscurile externe intervin pentru ca membrii colectivitatii suporta efectele unor hotarari ce nu sunt luate in mod direct de ei. Exista pericolul sa fie condusi fara a se tine seama de interesele lor reale, intr-un mod incompetent sau necinstit. Costurile decizionale interne, desi sunt o realitate, riscurile externe exista doar in potentialitate.

Exista 2 mari reguli in stabilirea costurilor interne si a riscurilor externe:

a)      numarul celor care decid se afla intr-o relatie directa cu costurile procesului decizional: ele cresc simultan

b)      numarul celor care decid se afla in raport invers proportional cu riscurile externe. Cu cat este mai numeros grupul decizional, cu atat sunt mai putine riscurile suportate de colectivitate.

Aceste doua reguli par, la prima vedere, imposibil de compatibilizat, deoarece aceeasi variabila (a numarului de membri ai grupului decizional) este ceruta cu valori mici de prima regula si cu valori mari de cea de-a doua. Intervin, insa, si alte variabile care ne pot scoate din impas: metoda formarii corpului decizional, menita sa reduca riscurile externe, si procedura de luare a deciziilor, cuajutorul careia scad costurile interne. Curba riscurilor externe scade vertiginos nu doar prin cresterea numarului de membri ai corpului decizional, ci si prin metoda de formare a acestuia, care trebuie sa fie cea a reprezentativitatii. Curba costurilor interne variaza si ea nu doar in functie de numarul membrilor corpului decizional, ci si in functie de procedurile necesare luarea unei decizii.

Astfel, daca pentru validarea unei hotarari e nevoie de unanimitate, atunci costurile interne sunt maxime, ele scazand o data cu coborarea pragului de voturi necesare luarii unei decizii pana la majoritatea relativa.