Organizatia Natiunilor Unite (United Nations )

Organizatia Natiunilor Unite (United Nations[i])

Prezentare istorica

Expresia Natiunile Unite, apartinand presedintelui american Franklin D. Roosevelt a fost pentru prima data rostita in Declaratia catre Natiunile Unite la 1 ianuarie 1942, in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, cand reprezentantii a 26 de state au promis ca vor    continua impreuna lupta impotriva Puterilor Axei.

Inceputul a constat in infiintarea de organizatii internationale in vederea cooperarii in diferite domenii. Astfel, Organizatia Internationala a Telecomunicatiilor a fost infiintata in 1865 ca Uniune Telegrafica Internationala, iar Uniunea Postala Universala a fost infiintata in 1874. Ambele sunt astazi institutii specializate ONU.

In 1899 are loc la Haga, Conferinta pentru pace, prilej cu care au fost elaborate o serie de instrumente juridice internationale privind solutionarea pasnica a diferendelor, prevenirea razboaielor si codificarea regulilor de purtare a razboiului. Totodata, a fost adoptata Conventia pentru solutionarea pasnica a diferendelor internationale si a fost infiintata o Curte Permanenta de Arbitraj, care si-a inceput activitatea in 1902.

Urmarile Primului Razboi Mondial aveau sa dea nastere unei prime organizatii de securitate colectiva: Liga Natiunilor. Cauzele esecului acestei organizatii s-au incercat a fi explicate prin argumente precum: absenta, cum a fost cazul SUA sau retragerea, vezi cazul Japoniei, Italiei etc., statelor care ocupau pozitii cheie in planul relatiilor internationale; decizii luate in unanimitate sau acceptarea lor tacita; ineficienta masurilor cu caracter sanctionator; lipsa acelor organizatii specializate pe domenii economice internationale etc.

La sfarsitul celui de al Doilea Razboi Mondial isi facea aparitia pe scena politica internationala o organizatie fara de care sistemul de securitate mondial nu ar fi posibil: Organizatia Natiunilor Unite[ii].

Constituirea Organizatiei Natiunilor Unite in anul 1945 trebuie vazuta ca una dintre acele transformari a modelelor de gandire care a provocat transformari de durata in istoria culturii.

Organizatia a conferit principiului non-violentei statutul unei norme legale si a creat, in plus, si contextul in care aceasta norma avea sa poata fi supravegheata. Ea a urmarit scopul, dupa cum spunea Cordell Hull in 1944, de a "(elimina) necesitatea crearii unor sfere de influenta, a unor aliante, echilibre de putere sau orice alt fel de aranjamente speciale, prin intermediul carora statele au incercat, in nefericitul trecut sa isi asigure securitatea sau sa isi promoveze interesele".

Crearea acestei organizatii a reprezentat o importanta realizare dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, insuccesul Ligii Natiunilor nu a dus, cum se parea, la compromiterea ideii de organizatie internationala[iii] cu caracter de universalitate.

Asteptarile uriase care au insotit constituirea Organizatiei mondiale s-au naruit in curand. Conflictul est-vest care a aparut cel mai tarziu in 1947 a ingreunat desfasurarea unor activitati constructive in cadrul forurilor ONU in primele decenii de existenta ale Organizatiei.

'Acordul dintre marile puteri care se aflau in aceeasi tabara pe timpul celui de-al Doilea Razboi Modial s-a evaporat inca de la impartirea castigurilor - si astfel s-a evaporat si speranta de a crea 'o lume noua', pe care ONU urma sa o reprezinte si apare la nivel institutional. Daca Natiunile Unite reusisera sa repurteze unele succese pana in 1947, printre altele retragerea Uniunii Sovietice de pe teritoriul Iranului, reglementarea problemei Trieste-ului si retragerea trupelor franco-britanice din Liban si Siria, fosta asociere armata dintre puterile occidentale si Uniunea Sovietica a degenerat cel mai tarziu in 1947 intr-un conflict care a durat, dupa cum se stie, 40 de ani si care a marcat relatiile internationale si activitatile Natiunilor Unite.

Conflictele ideologice si puterea politica dintre cele doua blocuri au dominat din acest moment dezbaterile si negocierile din toate forurile ONU si, evident, mai ales in cadrul Consiliului de Securitate. Functia de mentinere a pacii a Organizatiei a fost practic desfiintata, ba mai mult: 'marile puteri iubitoare de pace', care, conform statutului, purtau raspunderea principala pentru pace, au comis in curand, in lupta pentru dobandirea sferelor de influenta in lumea a treia, cele mai periculoase acte de incalcare a pacii.[iv]'

Blocada Consiliului de Securitate creata de Razboiul Rece nu trebuie sa ne faca sa credem ca primele patru decenii ar fi fost timp pierdut pentru ONU, istoria acestei Organizatii incepand de abia odata cu rasturnarea de situatie din anii 1989/90. O asemenea apreciere ar trece cu vederea unele realizari ale Organizatiei mondiale precum cele din domeniul protectiei drepturilor omului, a dezvoltarii drepturilor popoarelor sau al decolonizarii. In ciuda - sau tocmai datorita - blocadei, Organizatia a reusit sa repurteze succese notabile in anumite domenii, care au facut astazi ca ONU sa fie recunoscut ca un for al problemelor globale.

Dupa moartea lui Stalin, in anul 1953, relaxarea relativa ce a urmat in relatiile dintre cele doua blocuri ('coexistenta pasnica') a insemnat si pentru Natiunile Unite o relaxare a conditiilor de lucru. Dupa ani de zile in care nu au mai fost primit nici un stat in randurile Organizatiei, in 1955 au aderat 16 noi state. Statele din blocul de est au inceput sa participe la unele programe umanitare si organizatii speciale ale ONU finantate pe baza de donatii. Acestea erau aceleasi pe care aceste state le boicotasera in primii ani. In 1953, suedezul Dag Hammarskjld a fost ales Secretar General al ONU, acesta fiind considerat pana astazi cel mai bun Secretar General pe care l-a avut vreodata Organizatia.

Pe baza rezolutiei Uniting-for Peace din 1950, Natiunile Unite au dezvoltat, la mijlocul anilor cincizeci, la cererea noului Secretar General, un instrument cu totul nou si neprevazut de Carta: asa numitele "operatiuni de mentinere a pacii2 (Peacekeeping Missions). Spre deosebire de masurile de "fortare a pacii" prevazute in Capitolul VII, aceste operatiuni nu se bazau pe uzul de forta, servind la stabilizarea principiului de renuntare la violente prin instalarea unei "zone-tampon" intre partile aflate in conflict.

Motivul pentru prima 'interventie a Castilor Albastre' a fost criza din Suez din anul 1956. Aici trupele ONU au avut rol de tampon intre cele doua parti conflictuale. Au urmat mai apoi si alte interventii, sarcinile Castilor Albastre fiind extinse in mod continuu.

De la mijlocul anilor 50, decolonizarea s-a aflat in centrul activitatilor ONU. Dupa ce calea spre independenta a coloniilor fusese marcat la inceput de lupte sangeroase (de eliberare), acest proces a putut fi deviat - nu in ultimul rand multumita Natiunilor Unite -, pe o pista ordonata si pasnica.

Procesul de decolonizare a avut efecte substantiale si la nivelul Natiunilor Unite: statele proaspat devenite independente au aderat la Organizatie, astfel incat numarul membrilor acesteia s-a imbogatit doar intre 1955 si 1962 cu 50 noi state. In 1965, 118 de state faceau deja parte din Natiunile Unite, iar distributia geografica a membrilor s-a schimbat si ea in mod fundamental. Daca in 1945 faceau parte din ONU aproape numai state nord - si sud-americane si state europene, in decursul valului de decolonizare s-au adaugat mai ales state asiatice si africane, ulterior si state din spatiun oceanic si caraibean. Astfel, ONU s-a dezvoltat dintr-un for care fusese alcatuit initial mai ales din fostii aliati din cel de-al Doilea Razboi Mondial, intr-o adevarata organizatie mondiala.'

Structura Natiunilor Unite s-a schimbat astfel intr-un mod fundamental. Din cele trei domenii de activitate, domeniul initial central - mentinerea pacii - si-a pierdut din importanta, mai ales daca ne gandim si la faptul ca, Consiliul de Securitate nu fusese functional decat intr-o foarte mica masura din pricina dreptului de veto detinut de adversarii din Razboiul Rece. Astfel, domeniul 'dezvoltare economica si sociala' s-a impus in prim-plan.

Evenimentele epocale din anii 1989-1990 au adus Natiunile Unite, dupa decenii de paralizie, din nou in centrul politicii internationale. Consiliul de Securitate a dobandit o capacitate de decizie si actiune necunoscuta pana atunci.

Aspecte particulare

Prin actul sau constitutiv si prin activitatea desfasurata, ONU se afla astazi intr-un moment oarecum "sensibil" in raport cu relatiile dintre state si tendintele nuantarii legislatiei internationale, situatie aparuta in dublul context al globalizarii economiei si politicii si al trecerii de la bipolaritatea mondiala, specifica ultimei jumatati de secol, la o lume in care, desi se mentine pluralitatea centrelor de putere, exista o singura "superputere".

Cu toate acestea, Organizatia Natiunilor Unite este singura organizatie cu caracter universal cu sediul la New York[v] si birouri in Geneva, Nairobi si Viena.

Organizatia are un numar de 191 de membri, limbile oficiale fiind: franceza, engleza, spaniola, rusa, chineza si araba.

Inspirat descrisa drept o Conferinta Diplomatica Permanenta[vi], organizatia si-a inceput activitatea oficiala la 24 octombrie 1945 dupa lungi discutii desfasurate in cadrul unor conferinte internationale (Moscova - octombrie 1943, Teheran - decembrie 1943, Dumbarton-Oaks - august-octombrie 1944, Yalta - februarie 1945), in momentul in care China, Franta, URSS, Regatul Unit si SUA, precum si o majoritate a membrilor fondatori au ratificat Carta ONU. Asadar, organizatia si-a inceput activitatea odata cu intrarea in vigoare a Cartei de la San Francisco.

Sistemul Natiunilor Unite reprezinta totalitatea structurilor organizatorice si functionale instituite conform Cartei sau create pe baza acesteia, compunandu-se din ONU si institutiile specializate autonome.

In conformitate cu dispozitiile Cartei, principale obiective ale Organizatiei Natiunilor Unite sunt:

mentinerea pacii si securitatii: prin masuri colective de natura sa inlature orice amenintare la adresa pacii si prin mijloace de solutionare a diferendelor internationale;

dezvoltarea relatiilor de prietenie intre natiuni bazate pe principiile egalitatii in drepturi si autodeterminarii popoarelor;

facilitarea cooperarii internationale in solutionarea problemelor mondiale de natura economica, sociala, culturala sau cu caracter umanitar;

promovarea si incurajarea respectului pentru drepturile si libertatile fundamentale ale omului fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie.

Un rol deosebit de important il are Organizatia in mentinerea pacii si securitatii internationale. Astfel, de-a lungul anilor ONU a constituit un factor determinant in rezolvarea crizelor si impiedicarea prelungirii conflictelor.

Practic, activitatea ONU in mentinerea pacii a insemnat actiuni precum sustinerea dezarmarii prin reducerea sau eventual eliminarea armelor de distrugere in masa, reprezentand chiar un forum pentru negocieri in acest domeniu si facand recomandari ori initiind studii; a sustinut negocierile multilaterale in cadrul Conferintei pentru Dezarmare, negocieri concretizate in acorduri (Tratatul neproliferarii Nucleare - 1968, tratate pentru interzicerea fabricarii de arme chimice si bacteriologice etc.); actiune de mentinere a pacii in diferite zone de conflict (Africa, Asia, Europa, America, Orientul Mijlociu); actiuni pentru promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, pentru codificarea normelor dreptului international, pentru respectarea justitiei; a creat programe pentru asistenta de urgenta in zonele defavorizate, mai ales in caz de conflicte etc.

Ca organizatie interstatala, potrivit prevederilor Cartei aceasta este organizata pe principiul egalitatii suverane a membrilor sai si nici o dispozitie din Carta nu va autoriza Natiunile Unite sa intervina in problemele interne ale statelor.

In realizarea scopurilor propuse, ONU isi fundamenteaza intreaga activitate pe urmatoarele principiile dreptului international:

principiul egalitatii suverane a statelor membre;

principiul autodeterminarii popoarelor si natiunilor;

principiul indeplinirii cu buna credinta a obligatiilor asumate prin Carta;

principiul reglementarii prin mijloace pasnice a diferendelor internationale in asa fel incat sa nu primejduiasca pacea si securitatea internationala, precum si justitia;

principiul abtinerii de la amenintarea cu forta sau de la folosirea fortei impotriva integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat;

principiul neinterventiei in problemele care sunt esential de competenta interna a statelor, ceea ce reprezinta o consacrare.

Admiterea in organizatie se face in conformitate cu dispozitiile articolului 4 alineatul 2 din Carta ONU astfel: statul candidat sa fie un stat pasnic; statul candidat sa accepte prevederile Cartei; statul candidat sa poata si sa indeplineasca dispozitiile Cartei, avand la baza o recomandare favorabila a Consiliului de Securitate.

Carta Organizatiei Natiunilor Unite

In cadrul Conferintei la nivel inalt de la Teheran, la care au participat sefii de stat ai SUA, Anglia si URSS, din anul 1943, s-a adoptat hotararea ca ministrii de externe ale celor trei state sa pregateasca proiectul statutului noii organizatii.

Reuniunea ministrilor celor trei state a avut loc la Dumbarton Oaks, in anul 1944. Aici s-a pregatit proiectul de statut al noii organizatii internationale universale, denumit Propuneri pentru infiintarea unei organizatii internationale universale. Problemele asupra carora nu s-a ajuns la un acord aveau sa fie discutate la Conferinta la nivel inalt de la Yalta din 1945, unde, totodata, avea sa se adopte si regula unanimitatii voturilor celor cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al viitoarei organizatii.

Urmatoarea conferinta care avea sa duca la finalizarea actului constitutiv al viitoarei organizatii s-a desfasurat la San Francisco.

Carta - actul constitutiv al ONU - este un instrument dinamic care se deosebeste de tratatele multilaterale clasice si care a fost semnata la 26 iunie 1945 la incheierea Conferintei Natiunilor Unite privind organizatia internationala, intrand in vigoare la 24 octombrie 1945, conform dispozitiilor art.110 alin.3 "prezenta Carta va intra in vigoare dupa depunerea instrumentelor de ratificare de catre Republica China, Franta, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Rusia si Statele Unite ale Americii si de catre majoritatea celorlalte state semnatare.".

Depozitarul acestui document este guvernul SUA.

Acest act constitutiv al organizatiei se compune din 111 articole dispuse in 19 capitole, act semnat de 51 de membri.

Ca tratat international, Carta indeplineste operatia de codificare a celor mai importante principii ale relatiilor internationale - de la suveranitatea si egalitatea statelor pana la interzicerea folosirii fortei in relatiile internationale.

Carta se deschide cu un Preambul si cuprinde capitole despre scopurile si principiile Natiunilor Unite, despre statutul de membru, organisme, rezolvarea pe cale pasnica a disputelor, despre actiuni referitoare la amenintarea pacii, incalcarea pacii si actele de agresiune, cooperarea economica internationala.

Romania a devenit membra a ONU prin Rezolutia Adunarii Generale a ONU nr.995(X)1955.

Organele principale ale ONU

Carta cuprinde si dispozitii cu privire la organele principale ale ONU - Adunarea generala[vii], Consiliul de Securitate[viii], Consiliul Economic si Social[ix], Consiliul de tutela[x], Secretariatul[xi], Curtea Internationala de Justitie[xii]. Dar au fost create si unele organe cu un statut cvasiautonom[xiii], cum ar fi de exemplu, Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si dezvoltare (UNCTAD).

1. Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite

Natiunile Unite sunt o organizatie internationala de tip clasic. Asta inseamna ca este alcatuita din state, in organele acesteia intrunindu-se reprezentantii guvernelor nationale. Acest lucru este valabil si pentru Adunarea Generala, care de multe ori a fost numita in mod eronat 'Parlament mondial'. Ea nu este in nici un caz un parlament, ci un forum de cooperare si consultare inter-statal, chiar daca activitatile plenului sunt pregatite si organizate - asa cum se intampla si in cazul parlamentelor - in cadrul unor comitete.

Adunarea Generala este organul principal deliberativ al ONU cu cele mai importante atributii fiind reglementata in Carta in capitolul IV.

Adunarea Generala este compusa din reprezentantii tuturor statelor membre si are potrivit dispozitiilor art. 10 din Carta, o competenta generala de a "discuta orice problema sau cauze care intra in cadrul prezentei Carte sau care se refera la puterile si functiile vreunuia din organele prevazute in prezenta Carta si, sub rezerva art.12, poate face recomandari Membrilor Natiunilor Unite sau Consiliului de Securitate in oricare asemenea chestiuni sau cauze".

Adunarea Generala lucreaza in sesiuni ordinare care incep de regula la New York in a treia zi de marti a lunii septembrie a fiecarui an si continua pana in a treia saptamana a lunii decembrie. In ultimii ani insa Adunarea a lucrat pe intreg parcursul anului. Potrivit art.20 din Carta, Adunarea poate fi convocata si in sesiuni extraordinare in 24 de ore de catre Secretarul General la cererea Consiliului de Securitate sau a majoritatii membrilor ONU sau chiar a unui membru daca majoritatea celorlalti este de acord.

Convocarea unei sesiuni anuale la o alta data decat aceea stabilita prin Carta sau in alt loc decat la sediul principal al ONU pot fi hotarate printr-o rezolutie adoptata de catre Adunarea Generala.

La inceputul fiecarei sesiuni ordinare Adunarea alege un nou Presedinte[xiv], 21 de Vicepresedinti si Presedintii celor 6 comitete principale ale sesiunii. Pentru a asigura repartizarea echitabila, presedintia Adunarii este aleasa prin rotatie din cinci grupe de state: africane, asiatice, est europene, latino-americane si caraibiene, vest europene si alte state.

Adunarea Generala a ONU are atributii care constau in: face recomandari privind cooperarea in mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv in ceea ce priveste dezarmarea si folosirea armelor; discuta orice chestiune privind pacea si securitatea internationala, cu exceptia celor care fac obiectul dezbaterilor din cadrul Consiliului de Securitate in privinta carora poate face doar recomandari; discuta si, cu aceeasi exceptie, face recomandari in orice chestiune care intra in cadrul Cartei sau care se refera la puterile si functiile vreunuia din organele prevazute in Carta; initiaza studii si face recomandari pentru promovarea cooperarii politice internationale, dezvoltarea si codificarea dreptului international, respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si colaborarea internationala in domeniile economic, social, cultural, educational si al sanatatii; face recomandari pentru mentinerea pacii in orice situatie care ar fi de natura sa pericliteze relatiile dintre state; cere si analizeaza rapoartele Consiliului de Securitate si celorlalte organe ale ONU; adopta bugetul Natiunilor Unite si contributia anuala a statelor membre; membrii nepermanenti ai Consiliului de Securitate, membrii Consiliului Economic si social si acei membrii ai Consiliului de Tutela eligibili; alege impreuna cu Consiliul de Securitate judecatorii Curtii Internationale de Justitie; si, la recomandarea Consiliului de Securitate numeste Secretarul general.

Datorita numarului foarte mare de probleme pe care Adunarea este chemata sa le rezolve, aceasta a delegat mai multe chestiuni pentru a fi rezolvate de cele 6 comitete principale ale sale:

Comitetul pentru Dezarmare si Securitate Internationala

Comitetul pentru Probleme Economice si Financiare

Comitetul Social, Umanitar si Cultural

Comitetul Politic Special si de Tutela

Comitetul pentru Probleme Administrative si de Buget

Comitetul Juridic

Exista, de asemenea, si un al saptelea comitet, numit Comitet General, compus din Presedinte, cei 21 de Vicepresedinti ai Adunarii si liderii celor sase comitete procedurale, la care se mai adauga si Comisia pentru depline puteri.

Procedura de vot in Adunarea Generala se realizeaza pe de o parte, pentru problemele importante cu votul a 2/3 din membrii votanti si prezenti (art.18 pct.3 din Carta), iar pe de alta parte pentru alte domenii cu majoritatea simpla.

Din punct de vedere juridic[xv] aceste hotarari sunt simple recomandari.

Membrii aflati in intarziere de plata a contributiilor financiare la ONU nu au dreptul de vot daca intarzierea este egala sau depaseste suma contributiilor datorate in cei doi ani precedenti, cu exceptia cazului in care Adunarea Generala considera ca aceasta neplata nu este imputabila statului respectiv (art.19 din Carta).

Carta ONU confera Adunarii Generale prin dispozitiile articolelor 10 - 17 si 19 - 22 urmatoarele functii si puteri cu caracter general - discutarea oricaror chestiuni sau cauze care intra in cadrul prevederilor Cartei, putand face recomandari membrilor ONU si Consiliului de Securitate (art.10); discuta orice problema privind mentinerea pacii si securitatii internationale, exceptandu-le pe acelea care necesita o actiune si care trebuie deferite Consiliului de Securitate (art.11 pct.2); examineaza principiile generale de cooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale (art.11 pct.1), inclusiv cele care guverneaza dezarmarea si reglementarea inarmarilor; initiaza studii si face recomandari in scopul promovarii cooperarii internationale in domeniul politic si pentru a incuraja dezvoltarea progresiva a dreptului international si codificarea sa, precum si in domeniile economic, social, cultural, al invatamantului, sanatatii, drepturilor omului (art.13 pct.1) si cu caracter special - admiterea, suspendarea si excluderea de membri ai ONU; infiintarea de organe subsidiare (art.22); alegerea membrilor nepermanenti ai Consiliului de Securitate (art.23), ai ECOSOC (art.61), precum si ai C.I.J (art.4 din Statutul C.I.J) si a Secretarului General (art.97); elaborarea de norme privind functionarea Adunarii Generale si Statutul functionarilor organizatiei etc.