Uniunea Europeana. Sistemul institutional

Uniunea Europeana. Sistemul institutional

In doctrina se spune deseori ca sistemul juridic comunitar are calitatea de ordine juridica - reprezentand un ansamblu organizat si structurat de norme juridice avand propriile sale izvoare, dotat cu organe si proceduri care le fac apte sa le emita, sa le interpreteze, precum si sa constate si sa sanctioneze, atunci cand este cazul, incalcarile - el deosebindu-se in mod fundamental atat de dreptul national - o data prin faptul ca reglementeaza pe langa alte raporturi si raporturi interstatale si apoi, prin faptul ca dreptul comunitar se caracterizeaza prin suprematia sa in raport cu dreptul national si prin aplicarea sa directa in statele membre ale Comunitatii - cat si de ordinea juridica internationala pentru ca daca aceasta este fondata pe ideea de cooperare, ordinea comunitara are ca obiectiv realizarea unui proces de integrare, pentru indeplinirea careia statele membre si-au limitat, in unele domenii, suveranitatea[1].

Stabilitatea si echilibrul intregului sistem institutional comunitar, in variatele raporturi juridice stabilite fie intre institutii, fie intre institutii si statele membre sunt asigurate prin aplicarea constanta a urmatoarelor principii: principiul suprematiei dreptului comunitar - conform caruia dreptul comunitar va fi aplicat cu prioritate fata de normele nationale indiferent daca acestea au intrat in vigoare anterior sau dupa intrarea in vigoare a tratatelor comunitare[2]; 'principiul efectului direct al dreptului comunitar conform caruia normele de drept comunitar devin in mod direct aplicabile in momentul in care un stat devine membru al Comunitatii; principiul nediscriminarii pe criterii de sex si nationalitate; principiul asigurarii protectiei drepturilor omului in Comunitate; principiul raspunderii statelor membre fata de nationalii lor pentru incalcarea dispozitiilor de drept comunitar (care presupune, conform Curtii Europene de Justitie, indeplinirea urmatoarelor conditii: sa existe o dispozitie legala comunitara care sa confere drepturi persoanelor fizice si juridice din Comunitate iar incalcarea adusa de statele membre sa afecteze aceste drepturi; persoanele afectate sa fie in masura sa dovedeasca existenta prejudiciului precum si relatia de cauzalitate intre incalcare si prejudiciul propus)' .

In raport de functiile indeplinite, de competentele generale cu care au fost dotate, institutiile formeaza aparatul decizional comunitar in cadrul caruia intra:

- Consiliul European;

- Consiliul de ministri;

- Comisia;

- Parlamentul.

Acestor institutii li se alatura o serie de organe complementare ce au rol consultativ: Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor.

Pe langa institutiile mai inainte amintite - care pot fi numite Institutii Politice - exista institutii dotate cu puteri de control care functioneaza in domeniul juridic (Curtea de Justitie si Tribunalul de prima instanta) si financiar (Curtea de Conturi).

In realizarea mecanismului financiar al Uniunii Europene intervin organe cu caracter tehnic: Banca Europeana de Investitii si Banca Centrala Europeana.

Vom observa din scurta expunere a statutului juridic al institutiilor - adica rolul si pozitia lor in constructia comunitara - ca ele sunt concepute potrivit regulilor de drept intern, dupa modelul si potrivit principiilor dreptului public intern; asa se face ca, intocmai ca si in dreptul intern - vom vorbi despre autoritati raspunzatoare de elaborarea normelor juridice, si de autoritati raspunzatoare de executarea si respectarea regulilor de drept. La aceasta structurare s-a ajuns pornindu-se de la ideea ca institutiile, in cadrul organizatiilor internationale, sunt pur interstatale si nu dispun de puteri suficiente pentru a impune o aplicare unica si omogena a tratatelor, a caror executare ramane supusa disponibilitatii semnatarilor, suveranitatea nationala fiind principala cauza a asa numitei 'paralizii' a tratatelor .

Vom observa, de asemenea, ca activitatea institutiilor comunitare este guvernata de urmatoarele principii: 1) principiul autonomiei de vointa, conform caruia institutiile au posibilitatea de a-si elabora regulamente proprii de organizare si functionare si de a-si numi functionari proprii[5]; 2) principiul atribuirii de competente conform caruia institutiile au doar acele atributii stabilite in mod expres de tratate ; 3) principiul echilibrului institutional care presupune atat separarea competentelor institutiilor europene (ceea ce inseamna ca delegarea de competente de la o institutie la alta este imposibila) cat si colaborarea, cooperarea intre institutiile UE (exista domenii in care, pentru atingerea obiectivelor propuse se prevede colaborarea intre institutii in materie normativa, de exemplu, adoptarea bugetului comunitar)

1. Institutiile politice

A. Consiliul European

In literatura juridica, despre Consiliul European, fie nu se aminteste nimic[8], fie este tratat alaturi de Consiliul de Ministri (Consiliul Uniunii Europene) sub denumirea generala de 'Consiliul' (ceea ce poate genera confuzii).

In fapt, Consiliul European a parut in practica, drept rod al unei initiative politice a reuniunii, intr-o conferinta la cel mai inalt nivel, a reprezentantilor statelor membre si ai Comunitatii. Consacrarea Consiliului European este realizata de AUE in urmatorii termeni: 'Consiliul European reuneste sefii de state sau de guverne ale statelor membre ca si presedintele Comisiei. Acestia sunt asistati de ministri afacerilor externe si de un membru al Comisiei. Consiliul European se reuneste cel putin de doua ori pe an'. Din art. 3 care se refera la institutiile comunitare, puterile si competentele acestora rezulta ca AUE nu a creat o noua institutie, din Consiliul European, ci doar a consacrat juridic existenta unei reuniuni la cel mai inalt nivel si caracterul regulat al dezbaterilor. De fapt, textul AUE nici nu defineste rolul Consiliului European. Definirea rolului Consiliului European, ca fiind cel mai inalt forum care se pronunta asupra principalelor probleme ce privesc soarta Comunitatilor si procesul de integrare - ca de altfel si propunerea franco-germana - de creare a UE, se va realiza prin 'Declaratia solemna de la Stuttgart asupra Uniunii Europene' (actul final al reuniunii 'la varf' din 1983).

Din definitia amintita rezulta ca atributiile Consiliului European sunt: 1) reprezinta locul unde principalii conducatori ai statelor membre isi expun punctele de vedere si delibereaza asupra problemelor de interes comun indeosebi cooperarea politica; 2) reprezinta un forum de accelerare a integrarii; 3) functioneaza ca o instanta de apel pentru situatii care nu au putut fi solutionate de celelalte organe indeosebi de Consiliu[9].

Actele Consiliului European - declaratii, orientari, directive generale - desi nu sunt obligatorii pentru state si Comunitati, au caracterul unor angajamente politice importante care tin, in primul rand Consiliul si Comisia sa adopte acte proprii cu caracter obligatoriu conform competentelor celor doua institutii.

Consiliul European, considerat a fi puterea politica suprema, a dus la diminuarea partiala a puterilor institutiilor deoarece: 1) Consiliul (de Ministri) a incetat de a mai fi puterea suprema de decizie atata timp cat deasupra sa se afla o instanta de apel abilitata sa solutioneze toate problemele asupra carora Consiliul nu a putut hotari; 2) Comisia nu mai este singurul organ cu initiativa politica, deoarece in materiile mai importante si mai ales cand trebuie depasit cadrul strict al tratatelor pentru a se lua o hotarare este necesar avizul Consiliului European (si pe cale de consecinta Comisia nu are in aceasta situatie un rol de initiativa politica ci doar un rol de asistenta) si 3) Parlamentului European i-a fost diminuat rolul de organ de control politic asupra Comisiei[10].

Rezolutia din 12 decembrie 1990 a Parlamentului European - asupra bazelor constitutionale ale Uniunii Europene - a prevazut ca institutiile Uniunii Europene sunt: Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia, Curtea de Justitie (art. 27) iar mai apoi Tratatul de la Maastricht, in art. D a stabilit: 'Consiliul European da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si defineste orientarile politice generale. Consiliul European reuneste sefii de state sau de guverne ai statelor membre si Presedintele Comisiei. Acestia sunt asistati de ministri afacerilor externe ai statelor membre si de un membru al Comisiei. Consiliul European se reuneste de cel putin doua ori pe an sub presedintia sefului de stat sau de guvern al statului membru care asigura presedintia Consiliului. Consiliul European prezinta Parlamentului European un raport la sfarsitul fiecarei reuniuni, ca si un raport scris anual asupra progreselor realizate de Uniune'.

Desi din textul citat nu rezulta vreo ierarhie intre institutii - unul dintre principiile sistemului institutional fiind principiul echilibrului intre organele de baza, realizat prin puterile conferite fiecarui organ, atributiile si mijloacele de care dispun pentru realizarea atributiilor - totusi, prin puterile conferite, de principal organ politic responsabil cu dezvoltarea constructiei comunitare, prin raporturile cu principalele organe decizionale, Consiliul European devine institutia suprema a Uniunii Europene si in aceasta calitate a hotarat, in ultimii ani, linia politica generala a Uniunii.

Rolul Consiliului European este intarit de Tratatul de la Amsterdam (1997) care arata: 'Consiliul European defineste principiile si orientarile generale ale politicii externe si de securitate comune, inclusiv pentru problemele care au implicatii in domeniul apararii. Consiliul European stabileste strategii comune care vor fi implementate de Uniune in domeniile in care statele membre au interese comune importante. Strategiile comune precizeaza obiectivele si durata lor, precum si mijloacele care vor trebui furnizate de Uniune si de statele membre. Consiliul ia deciziile necesare pentru definirea si implementarea politicii externe si de securitate comune pe baza orientarilor generale stabilite de Consiliul European'.

B. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri, Consiliul)

Din art. 146 Tratatul CE (care a devenit art. 203 in urma amendamentelor aduse prin Tratatul Uniunii Europene) care precizeaza: 'Consiliul va fi format dintr-un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, abilitat sa angajeze guvernul acelui stat membru' rezulta: 1) fiecare stat are dreptul doar la un reprezentant; 2) Consiliul se prezinta sub forma unei institutii unitare; 3) in functie de ordinea de zi a lucrarilor Consiliului statele pot delega membri ai guvernului cu atributii corespunzatoare problemelor ce vor fi dezbatute; 4) doar persoanele care au calitatea de membru al guvernului unuia dintre statele membre, pot sta in Consiliu. Cu toate acestea 'un membru al Consiliului care nu poate participa la o sesiune poate fi reprezentat' (art. 4 'Reprezentarea unui membru al Consiliului' din Decizia Consiliului din 5 iunie 2000 pentru adoptarea regulamentului sau intern 2000/396/CE) .

Consiliul se poate manifesta fie ca un Consiliu general in sensul ca este alcatuit din ministri de externe ai statelor membre si dezbate probleme de politica generala ale Uniunii (de regula, se reuneste o data pe luna), fie ca un Consiliu specializat cand este format din ministri de resort pe diferite domenii (agricultura, finante, transporturi etc.) si abordeaza problemele pe domenii de activitate[12].

Regulamentul intern al Consiliului include norme privind functionarea si componenta lui si anume: 1) Consiliul se reuneste la comunicarea presedintelui sau, la initiativa acestuia, a unuia dintre membrii sai sau a Comisiei[13]; 2) presedintia este exercitata pe rand, de fiecare stat membru al Consiliului, pe o durata de sase luni, in ordinea fixata de Comisie, care hotaraste in unanimitate (art. 203. alin. 2 TUE). Desi Tratatele i-au conferit Presedintelui atributii mai mult de ordin procedural , realul statut al Presedintelui s-a conturat in practica (in principal in domeniul relatiilor externe ale Uniunii).

- Un comitet compus din reprezentanti permanenti ai statelor membre are obligatia sa pregateasca lucrarile Consiliului si sa indeplineasca sarcinile care ii sunt incredintate de acesta (art. 207 TUE). COREPER este alcatuit din COREPER I format din reprezentanti permanenti pentru problemele tehnice si economice si COREPER II format din reprezentanti permanenti pentru problemele de politica (in cadrul COREPER fiecare stat are un reprezentant permanent cu rang de ambasador si un reprezentant adjunct cu rang de ministru plenipotentiar, ajutati de experti). COREPER este un organ de dialog si control politic, dialogul realizandu-se in dublu sens, caci pe de o parte, in cadrul COREPER reprezentantii fiecarui stat se fac purtatorii de cuvant ai interesului statului propriu incercand sa convinga pe ceilalti membri de justetea pozitiei adoptate, iar, pe de alta parte, ei reprezinta pe langa autoritatile nationale pozitia COREPER aducandu-le la cunostinta continutul problemelor dezbatute, punctele de vedere afirmate, motiv pentru care respectivii reprezentanti sunt considerati 'ochii si urechile' statelor comunitare'[15]. In orice situatie, COREPER asigura coerenta politicilor si actiunilor Uniunii si respectarea urmatoarelor reguli: a) principiul egalitatii, al subsidiaritatii, al proportionalitatii si al motivarii actelor; b) normele care stabilesc competentele institutiilor si organelor Uniunii; c) dispozitiile bugetare; d) normele procedurale, regulile de transparenta si de calitate a redactarii (art. 19 alin. 1).

In concret misiunea de a pregati lucrarile Consiliului se realizeaza prin aceea ca toate punctele inscrise pe ordinea de zi a unei sesiuni a Consiliului fac obiectul unei examinari prealabile a COREPER. Totodata, COREPER asigura prezentarea adecvata a dosarelor in Consiliu si, daca este cazul, prezinta orientari, optiuni sau propuneri de solutionare (in caz de urgenta Consiliul poate decide cu unanimitate sa delibereze in lipsa acestei examinari prealabile, art. 19 alin. 2 Regulament). Pentru indeplinirea anumitor sarcini de pregatire sau de studiu se pot infiinta de catre COREPER ori cu acordul acestuia comitete sau grupuri de lucru[16].

- Consiliul este asistat de un secretariat general aflat sub conducerea unui secretar general, asistat de un secretat general adjunct insarcinat cu gestiunea secretariatului general. Secretarul general si secretarul general adjunct sunt numiti de Consiliu, care hotaraste in unanimitate (art. 23 'Secretarul general si secretariatul general' din Regulamentul intern al Consiliului)[17]. Secretarul general exercita functia de depozitar al acordurilor si conventiilor prevazute de art. 25 din Regulamentul intern si asigura publicarea in Jurnalul Oficial a datei intrarii in vigoare a acestora. De asemenea, secretarul general: 1) are rol in programarea, coordonarea si asigurarea coerentei lucrarilor Consiliului; 2) asista Presedintia, sub responsabilitatea si conducerea acesteia, in cautarea solutiilor; 3) asista Consiliul in chestiunile care tin de politica externa si de securitate comuna, inclusiv in coordonarea lucrarilor reprezentantilor speciali (daca este cazul, Secretarul general poate invita presedintia sa convoace un comitet sau un grup de lucru in special pentru chestiuni care tin de politica externa si de securitate comuna); 4) sau Secretarul general adjunct prezinta Consiliului, in timp util, pentru a se asigura respectarea termenelor impuse de dispozitiile financiare, proiectul de estimare a cheltuielilor acestuia (art. 23 din Regulament).

Consiliul cunoaste mai multe modalitati de vot:

1) votul cu majoritate simpla este prevazut de art. 205 TUE (ex. art. 148 din Tratatul de la Roma): 'cu exceptia dispozitiilor contrare ale prezentului tratat Consiliul hotaraste cu majoritatea membrilor sai[18];

2) votul cu majoritate calificata, voturile membrilor fiind ponderate astfel: saizeci si doua de voturi cand, in virtutea tratatelor ele trebuie adoptate la propunerea Comisiei, saizeci si doua de voturi care exprima acordul a cel putin 10 membri, in celelalte cazuri.

In Protocolul privind extinderea Uniunii Europene', Protocol anexa la Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001) se prevedea ca incepand cu 1 ianuarie 2005 in cazul in care pentru adoptarea unui act al Consiliului este necesara o majoritate calificata, voturile membrilor sunt ponderate astfel: Belgia -12; Danemarca -7; Germania - 29; Grecia - 12; Spania - 27; Franta - 29; Irlanda - 7; Italia - 29; Luxemburg - 4; Olanda - 13; Austria - 10-; Portugalia - 12; Finlanda - 7; Suedia - 10; Marea Britanie - 29. Pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare cel putin 169 de voturi, favorabile exprimate de majoritatea membrilor, cand ele trebuie adoptate la propunerea Comisiei. In celelalte cazuri, pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare cel putin 169 de voturi favorabile, exprimate de cel putin doua treimi dintre membri. In cazul in care o decizie trebuie adoptata de Consiliu cu majoritate calificata, un membru al Consiliului poate cere sa se verifice daca statele membre care constituie majoritatea calificata reprezinta 62% din populatia totala a Uniunii. Daca aceasta conditie nu este indeplinita, decizia in cauza nu este adoptata.

In Declaratia privind extinderea Uniunii Europene adoptata de Conferinta reprezentantilor guvernelor statelor membre (convocata la Bruxelles la 24 februarie 2000) se prevedea ca in cazul unei Uniuni cu 27 de state membre, pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare cel putin 258 de voturi favorabile exprimate de majoritatea membrilor, cand actele trebuie adoptate la propunerea Comisiei. In celelalte cazuri, pentru adoptarea actelor Consiliului, sunt necesare cel putin 258 de voturi favorabile, exprimate de cel putin doua treimi din membri. In cazul in care o decizie trebuie adoptata de Consiliu cu majoritate calificata, un membru al Consiliului poate cere sa se verifice daca statele membre care constituie majoritatea calificata reprezinta cel putin 62% din populatia Uniunii (daca aceasta conditie nu este indeplinita, decizia in cauza nu este adoptata).Ponderea voturilor in Consiliu - prevazuta de Declaratie - este: Germania 29; Marea Britanie 29; Franta 29; Italia 29; Spania 27; Polonia 27; Romania 14; Olanda 13; Grecia 12; Cehia 12; Belgia 12; Ungaria 12; Portugalia 12; Suedia 10; Bulgaria 10; Austria 10; Slovacia 7; Danemarca 7; Finlanda 7; Irlanda 7; Lituania 7; Letonia 4; Slovacia 4; Estonia 4; Cipru 4; Luxemburg 4; Malta 3.

3) votul cu unanimitate - date fiind modificarile aduse de AUE si TUE: are, in prezent, un camp de aplicare mai restrans, indeosebi in cazul unor decizii politice de o importanta deosebita (primirea de noi membri, modificarea Tratatelor: in cazul in care chestiunile in discutie sunt sensibile pentru suveranitatea nationala ori privesc probleme economice importante[19]).

Consiliul are urmatoarele atributii: 1) constituie principalul organ legislativ, actele sale aplicandu-se direct subiectelor de drept pe care le are in vedere (Consiliul adopta impreuna cu Parlamentul - regulamente[20], directive si decizii ; de asemenea, Consiliul adopta directive, decizii, recomandari si avize); 2) atat in raporturile externe cat si in cele interne se manifesta si ca un organ executiv, cu atributii ce revin in mod traditional guvernelor; 3) in relatiile cu statele terte el reprezinta Uniunea, incuviinteaza purtarea negocierilor, da Comisiei mandat sa-l reprezinte in raporturile externe si la negocieri (cand participa ca subiect de drept public la lucrarile diferitelor organizatii internationale - ONU de exemplu - Uniunea este reprezentata de presedintele Consiliului); 4) joaca un rol hotarator al negocierile pentru aderarea la UE; 5) in materie bugetara elaboreaza proiectul de buget si participa alaturi de Parlamentul European la o procedura complexa de elaborare a bugetului in forma sa definitiva; 6) coordoneaza actiunile statelor membre si alaturi de Consiliul European participa la elaborarea politicilor de integrare economica, politica si juridica definind linia politica generala .

C. Parlamentul European

Alaturi de interesele guvernelor si ale Uniunii - pentru a raspunde principiilor democratiei reprezentative - trebuiau satisfacute si interesele cetatenilor ceea ce se putea realiza numai prin constituirea unui parlament alcatuit dupa reguli cat mai apropiate de cele ale parlamentelor nationale.

Intreaga evolutie a reglementarilor ce privesc regimul acestei institutii comunitare - atat in ceea ce priveste rolul sau cat si in privinta desemnarii parlamentarilor (realizata, in faza initiala, din randul parlamentarilor statelor membre si ulterior prin alegere directa)[23] - dezvaluie o dubla tendinta: pe de o parte, sa se dea o mai mare legitimitate si, pe de alta parte, sa creasca rolul sau astfel incat sa poata indeplini, in timp, functiile oricarui parlament national.

In privinta alegerilor directe - aprobate prin Actul privind alegerea reprezentantilor in Parlamentul European - trebuie spus ca, initial, n-a existat o procedura electorala uniforma in toate statele comunitare, ceea ce a dat dreptul fiecarui stat comunitar sa utilizeze procedura proprie. Dintre actele care au tins spre uniformizarea procedurilor amintim decizia Consiliului si a Parlamentului prin care s-a stabilit ca alegerile au loc din cinci in cinci ani (fixandu-se luna si saptamana in care se desfasoara scrutinul) si Tratatul de la Amsterdam care a stabilit ca procedurile pentru desfasurarea alegerilor printr-o procedura uniforma in toate statele membre vor fi elaborate de Parlament.

Realizarea procedurii electorale uniforme pentru compunerea Parlamentului European n-ar fi fost posibila fara stabilirea - prin Tratatul de la Maastrich - cetateniei europene ca statut politico-juridic ce da dreptul de vot pentru alegerile generale pentru Parlamentul European, cat si pentru alegerile locale tuturor resortisantilor statelor membre, rezidenti pe teritoriul acestor state, indiferent de nationalitate. Pentru stabilirea criteriului de acordare a numarului de mandate corespunzator fiecarui stat s-a folosit rationamentul conform caruia, asa cum la nivelul unui stat numarul de mandate revenite fiecarei circumscriptii electorale este in functie de numarul alegatorilor, tot asa in raport de numarul populatiei s-a stabilit numarul de mandate pentru fiecare stat . Dar in stabilirea numarului de locuri pentru Parlament si repartizarea intre statele membre trebuia sa se tina cont si de faptul ca : 1) alegerile directe implica o crestere a numarului de reprezentanti alesi pentru acest forum democratic; 2) trebuie sa se aiba in vedere eventualitatea largirii sale ca urmare a aderarii de noi state; 3) numarul total trebuie sa asigure o buna functionare a institutiei care sa nu devina un instrument greoi; 4) numarul de locuri acordat fiecarui stat sa nu fie atat de mic incat statele mai putin populate sa nu-si poata exprima optiunea politica a electoratului.

Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana (dupa modificarea realizata prin TUE si Tratatul de la Amsterdam) prevedea in art. 190: 'numarul reprezentantilor alesi in fiecare stat este fixat dupa cum urmeaza: Belgia 25; Danemarca 16; Germania 99; Grecia 25; Spania 64; Franta 87; Irlanda 15; Italia 87; Luxemburg 6; Olanda 31; Austria 21; Portugalia 25; Finlanda 16; Suedia 22; Marea Britanie 87'. Avand in vedere extinderea Uniunii Europene, Protocolul - privind extinderea Uniunii Europene - anexa la Tratatul de la Nisa prevedea in art. 2 'Dispozitii privind Parlamentul European': 'la data de 1 ianuarie 2004 si producand efecte de la inceputul legislaturii 2004-2009 numarul reprezentantilor alesi in fiecare stat membru este fixat dupa cum urmeaza: Belgia 22; Danemarca 13; Germania 99; Grecia 22; Spania 50; Franta 72; Irlanda 12; Italia 72; Luxemburg 6; Olanda 25; Austria 17; Portugalia 22; Finlanda 13; Suedia 18; Marea Britanie 72. Numarul membrilor Parlamentului European nu poate depasi sapte sute treizeci si doi '.

Calitatea de membru al Parlamentului European este incompatibila cu cea de membru al oricarei institutii precum si a organelor auxiliare mai importante si de asemenea, este incompatibila cu cea de membru al unui guvern national. In schimb, nu exista incompatibilitate cu calitatea de membru al unui Parlament national ceea ce determina ca o proportie mare din deputatii Parlamentului European sa aiba si calitatea de membri ai legislativului national, situatie ce avantajeaza in mod evident institutia, gratie politicii europeniste promovate in parlamentele nationale .

Organele Parlamentului European sunt:

- Biroul alcatuit din presedinte (ales dupa o procedura cu majoritate absoluta si prin vot secret) care este ales pe o perioada de doi ani si jumatate, 14 vicepresedinti - alesi dupa aceeasi procedura, 5 chestori. Dintre atributiile biroului amintim: stabilirea compozitiei si organizarii Secretariatului general, desemnarea membrilor comisiilor parlamentare, organizarea si conducerea sesiunilor Parlamentului. Biroul largit include pe langa membrii Biroului si presedintii grupurilor politice si are ca atributii speciale: stabilirea de relatii cu celelalte institutii si organele auxiliare, cu organele diferitelor organisme internationale, elaborarea propunerii de proiect bugetar al Uniunii etc.

Ca formatii de lucru, Parlamentul European este compus din: 1) grupuri politice, care au dreptul de initiativa, timp de interventie la dezbateri, locuri in comisii parlamentare; 2) comisii permanente organizate pe domenii (in care fiecare parlamentar este membru prim al unei comisii si membru supleant al alteia; numarul si denumirea comisiilor sunt fixate prin act intern al Parlamentului, ele desfasurandu-si activitatea intre sesiuni); 3) comisii temporare, al caror mandat este de 12 luni si sunt create printr-o decizie a Parlamentului in care se arata atat durata cat si atributiile; 4) comisii de ancheta, care se pot constitui la cererea a cel putin un sfert din membrii Parlamentului, ele isi inceteaza existenta prin depunerea raportului lor ; 5) delegatii interparlamentare, desemnate de grupurile politice si ale caror competente sunt determinate printr-un act intern al Parlamentului.

Atributiile Parlamentului - ce au facut din acesta un organ consultativ, de cooperare si decizional - au fost stabilite prin Actele constitutive, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam si Tratatul de la Nisa, iar evolutia a fost in sensul de a mari rolul acestei institutii.

Dintre atributiile Parlamentului European amintim: 1) putere decizionala in materie bugetara - ce face din Parlamentul European egalul Consiliului, ca organ legislativ - este cea mai importanta atributie. Desi Comisia elaboreaza proiectul de buget, Consiliului ii revine sarcina finala de a stabili cheltuielile 'obligatorii', iar Parlamentului ii revine decizia finala asupra cheltuielilor 'neobligatorii' (privind in principal politica sociala si regionala, cercetarea si ajutoarele pentru tarile ce nu sunt membre ale Uniunii); 2) rol decizional alaturi de Consiliu in materia relatiilor externe ale UE; 3) rol codecizional alaturi de Consiliu si uneori chiar de Comisie in proceduri de consultare (alaturi de Consiliu), in proceduri de coordonare (alaturi de Comisie) si in proceduri de cooperare (alaturi de Consiliu) in domenii determinate de Tratate; 4) de a desemna un Ombudsman (mediator, avocat al poporului) care este imputernicit sa primeasca plangeri de la orice cetatean al Uniunii sau de la orice persoana fizica sau juridica cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru care privesc cazuri de administrare defectuoasa in activitatea institutiilor sau organelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de prima instanta aflate in exercitiul functiunii lor jurisdictionale. Conform misiunii sale Ombudsmanul conduce anchetele pe care le considera justificate, fie din proprie initiativa, fie pe baza plangerilor care i-au fost prezentate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, cu exceptia cazului in care faptele afirmate fac obiectul unei proceduri jurisdictionale. In cazul in care Ombudsmanul a constatat un caz de administrare defectuoasa, el sesizeaza institutia in cauza care dispune de un termen de trei luni pentru a-i comunica pozitia sa. Ombudsmanul trimite apoi un raport Parlamentului European si institutiei vizate, iar persoana care a formulat plangerea este informata despre rezultatul acestei anchete. Ombudsmanul isi exercita functiile in deplina independenta in indeplinirea indatoririlor sale, el nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la vreun organism. Pe durata functiilor sale Ombudsmanul nu poate exercita nici o alta activitate profesionala, fie ea remunerata sau neremunerata.

Puterile Parlamentului European au fost gradual sporite. Astfel Actul Unic European a prevazut ca daca Parlamentul respinge cu majoritate de voturi pentru a doua oara o propunere legislativa, Consiliul o va putea adopta doar cu unanimitate. Parlamentul are dreptul de a interpela in scris si oral Comisia si Consiliul; poate initia procedura de demitere in bloc[28] a Comisiei si se pronunta - prin aviz - asupra cererilor de aderare la UE si asupra acordurilor de asociere si comerciale incheiate de Uniune. Tratatul de la Maastricht a dat Parlamentului dreptul la codecizie alaturi de Consiliu in anumite domenii ce privesc piata unica, dreptul de a cere Comisiei sa inainteze anumite propuneri legislative, de a numi un avocat al poporului (imputernicit sa primeasca reclamatii impotriva institutiilor si organelor UE). Rolul codecizional al acestei institutii - in domenii ca: libertatea de deplasare a lucratorilor, piata unica, protectia mediului inconjurator - a fost intarit prin Tratatul de la Amsterdam. Actul de modificare a CE din 1997, a intarit si rolul politic al Parlamentului, nominalizarea Presedintelui Comisiei fiind supusa aprobarii Parlamentului, iar la incheierea sedintelor Consiliului European, presedintele in exercitiu al acestei institutii prezinta concluziile lucrarilor in fata Parlamentului.

D. Comisia

Comisia Europeana, cea mai originala dintre institutii, 'motorul' constructiei comunitare, are ca punct de plecare Inalta autoritate instituita prin Tratatul de la Paris, apoi Comisia Comunitatii Economice Europene a Energiei Atomice si exprima interesul Comunitatii independent de statele membre[29].

Organizarea si functionarea Comisiei, inclusiv compunerea si statutul membrilor sai sunt prevazute in art. 9-19 din Tratatul de fuziune din 1965 in Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa si Regulamentul intern al Comisiei din 29 noiembrie 2000 (C (2000) 3614). In ce priveste compunerea acestui organ colegial art. 213 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana (ex. art. 157) dispune ca doar 'cetatenii statelor membre pot fi membri ai Comisiei'. Comisia este compusa din 20 de membri alesi pe baza competentei lor generale si care ofera toate garantiile de independenta; in componenta Comisiei trebuie sa intre cel putin un cetatean din fiecare stat membru, fara ca numarul membrilor care au cetatenia aceluiasi stat membru sa fie mai mare de doi. Membrii Comisiei isi exercita functiile in interesul general al Comunitatii in deplina independenta, motiv pentru care in realizarea indatoririlor lor, ei nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la vreun guvern si nici de la un alt organism, si se abtin de la orice act incompatibil cu indatoririle lor. Pe durata functiei lor membrii Comisiei nu pot exercita nici o alta activitate, fie ea remunerata sau neremunerata, iar la preluarea functiei, ei se angajeaza solemn ca, pe durata exercitarii functiei si dupa incetarea ei, sa indeplineasca obligatiile care rezulta din functie, mai ales datoria de a manifesta onestitate si circumspectie in acceptarea anumitor pozitii sau avantaje dupa incetarea functiei lor (in cazul incalcarii acestor obligatii, Curtea de Justitie, sesizata de Consiliu sau de Comisie poate, dupa caz, sa destituie membrul in cauza sau sa-l declare decazut din dreptul la pensie sau la alte avantaje).

Tratatul de la Maastricht (si urmatoarele) au prevazut pentru Comisie o procedura a investirii, in functie de aprobarea Parlamentului, ceea ce acorda o mai mare legitimitate Comisiei, deoarece membrii sai sunt numiti nu numai cu acordul guvernelor, ci si cu acordul popoarelor din statele membre. Acest lucru rezulta din art. 22 din Tratatul de la Nisa care prevede: 'Consiliul reunit la nivel de sefi de stat sau de guvern si hotarand cu majoritate calificata, desemneaza persoana pe care intentioneaza sa o numeasca presedinte al Comisiei; aceasta desemnare este aprobata de Parlamentul European. Consiliul, hotarand cu majoritate calificata si de comun acord cu presedintele desemnat, adopta lista celorlalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca membrii ai Comisiei, lista stabilita conform propunerilor prezentate de fiecare stat membru. Presedintele si ceilalti membri ai Comisiei astfel desemnati sunt supusi, ca organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului European. Dupa aprobarea Parlamentului European, presedintele si ceilalti membri al Comisiei sunt numiti de Consiliu care hotaraste cu majoritate calificata'[32].

Pe de alta parte, investitura in functia data, de aprobarea Parlamentului justifica si raspunderea in fata acestuia pentru ca: 1) Parlamentul European dezbate in sedinta publica raportul general anual prezentat de Comisie (art. 200 (ex. art. 143) Tratatul CE); 2) Parlamentul European, sesizat cu o motiune de cenzura asupra activitatii Comisiei, nu se poate pronunta asupra acesteia decat dupa cel putin trei zile de la depunerea sa si numai prin vot public. Daca motiunea de cenzura este adoptata cu o majoritate de doua treimi din voturile exprimate care reprezinta majoritatea membrilor Parlamentului European, membrii Comisiei trebuie sa demisioneze in boc. Ei continua sa gestioneze afacerile curente pana in momentul inlocuirii lor. In acest caz, mandatul membrilor Comisiei numiti pentru a-i inlocui, expira de la data la care ar fi trebuit sa expire mandatul membrilor obligati sa demisioneze in bloc (art. 201 (ex. art. 144) Trt. CE).

Interdependenta dintre institutii se vadeste si prin faptul ca mandatul membrilor Comisiei - initial stabilit la 4 ani - a fost, prin Tratatul de la Maastricht, stabilit la 5 ani (tocmai pentru a coincide cu cel al membrilor Parlamentului[33]). Mandatul poate fi reinnoit fara limita dar poate fi scurtat, fie pentru intreaga Comisie, fie pentru un membru al sau: 1) pentru intreaga Comisie este cazul amintit mai sus, anume daca s-a adoptat o motiune de cenzura de catre Parlament, caz in care Comisia este demisa in bloc; 2) pentru unul dintre membrii Comisiei, in caz de deces, in cazul unei demisii voluntare sau din oficiu.

Membrul decedat sau demisionat este inlocuit pentru durata ramasa din mandat de un nou membru, numit de Consiliu, care hotaraste cu majoritate calificata; Consiliul hotarand cu unanimitate poate sa decida ca nu este cazul ca inlocuirea sa aiba loc. In caz de demisie voluntara, demisie din oficiu sau deces, presedintele este inlocuit pentru perioada ramasa din mandat, pentru inlocuirea sa oficiindu-se aceeasi procedura prevazuta de art. 22 din Tratatul de la Nisa (Consiliul hotaraste cu majoritate calificata persoana pe care intentioneaza sa o numeasca presedinte al Comisiei, desemnare care trebuie aprobata de Parlamentul European). Membrii Comisiei raman in functie pana cand sunt inlocuiti sau pana cand Consiliul decide - cu unanimitate - ca nu este cazul ca inlocuirea sa aiba loc - in afara cazului de demitere prevazut de art. 216 Trt. CE - pentru nerespectarea atributiilor functiei sau pentru greseala grava.

'Comisia isi indeplineste misiunea cu respectarea orientarilor politice definite de presedintele sau, care stabileste si organizarea sa interna pentru a asigura coerenta, eficacitatea si caracterul colegial al actiunii sale. Responsabilitatile care incumba Comisiei sunt structurate si repartizate intre membrii sai de catre presedinte. Presedintele poate modifica repartizarea acestor responsabilitati in cursul mandatului; membrii Comisiei exercita functiile care le sunt atribuite de presedinte sub autoritatea acestuia. Dupa aprobarea colegiului, presedintele numeste vicepresedintii dintre membrii Comisiei' (art. 27 din Trt. CE astfel cum a fost modificat prin art. 24 din Tratatul de la Nisa).

Din textul de mai sus rezulta ca principala functie a presedintelui[34] Comisiei este de a furniza directiile de actiune ale Comisiei - promovarea de noi initiative sau reluarea celor esuate - si asigurarea coordonarii diferitelor politici comunitare. In prima perioada de existenta a Comisiei functia de presedinte revenea prin rotatie, statelor membre pentru doi sau maximum patru ani, dar principiul a fost modificat, astfel ca mandatul lui Jacques Delors a fost prelungit la 10 ani (1985-1994) ceea ce arata o data in plus, flexibilitatea de care dau dovada guvernele statelor membre.

Cand acesta a venit in functie, Comunitatile se aflau dupa o perioada de 5 ani in care nimic nou nu se realizase. Din cele trei proiecte care existau in fata sa: o piata unica, o uniune economica si monetara si o uniune politica Jacques Delors a optat pentru realizarea Pietei unice continuta in proiectul cunoscut sub denumirea 'Delors I'. Progresele rapide obtinute in realizarea Pietei unice l-au incurajat pe presedintele J. Delors in promovarea celei de-a doua initiative Uniunea Economica si Monetara, ceea ce a constituit obiectul proiectului cunoscut sub numele 'Delors II'. In anul 1983 Consiliul European de la Hanovra a luat act de trecerea de la sistemul Monetar European la Uniunea Monetara Europeana iar o Comisie condusa de J. Delors a fost desemnata sa realizeze proiectul de Uniune Economica si Monetara, proiect transpus in 1990. Cea de-a doua etapa a acestui plan a constituit-o realizarea Bancii Central Europene .

Din atributiile presedintelui - prevazute in Regulamentul intern al Comisiei, din 29 noiembrie 2000 (C (2000) 3614) - putem aminti: 1) poate atribui membrilor Comisiei domenii de activitate speciale, domenii in care ei sunt responsabili in mod expres pentru pregatirea lucrarilor Comisiei si executarea deciziilor sale. Presedintele poate modifica oricand aceste atributii; 2) poate constitui grupuri de lucru ale membrilor Comisiei si desemneaza presedintii acestora; 3) asigura reprezentarea Comisiei si desemneaza acei membri ai Comisiei care il asista in aceasta sarcina; 4) convoaca sedintele Comisiei (ca regula generala Comisia se intruneste cel putin o data pe saptamana si de cate ori este necesar); 5)- hotaraste ordinea de zi a fiecarei sedinte. In acest sens orice chestiune propusa sa fie inscrisa pe ordinea de zi de catre un membru al Comisiei trebuie sa-i fie comunicata cu un termen de preaviz de 9 zile. De asemenea, presedintele isi da acordul pentru amanarea - pentru sedinta urmatoare - in cazul in care un membru al Comisiei solicita retragerea unui punct de pe ordinea de zi. Totodata, la propunerea sa, Comisia poate hotari asupra unei chestiuni care nu este inscrisa pe ordinea de zi (sau cu privire la care documentele de lucru necesare au fost distribuite cu intarziere).

Sub autoritatea sa se afla Secretariatul General, organul care are ca misiune coordonarea intregii activitati si asigurarea relatiilor curente cu celelalte institutii. In concret, conform art. 17 din Regulament, Secretariatul General are urmatoarele atributii: 1) asista pe presedinte la pregatirea lucrarilor si sedintelor Comisiei, ii asista pe presedintii grupurilor de lucru in pregatirea si derularea sedintelor acestor grupuri; 2) asigura corecta aplicare a procedurilor decizionale si supravegheaza la executarea deciziilor (adoptate in sedinta, sau prin procedura scrisa, prin procedura de abilitare sau prin procedura de delegare); 3) asigura coordonarea necesara intre servicii in cursul lucrarilor preparatorii si vegheaza la respectarea regulilor de prezentare a documentelor supuse Comisiei; 4) ia masurile necesare pentru a asigura notificarea si publicarea in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene a actelor Comisiei, precum si transmiterea documentelor Comisiei si ale serviciilor sale catre celelalte institutii; 5) asigura relatiile oficiale cu celelalte institutii, sub rezerva competentelor pe care Comisia hotaraste sa le exercite ea insasi sau sa le atribuie membrilor sai sau serviciilor sale; 6) urmareste lucrarile celorlalte institutii si informeaza Comisia despre acestea.

Pentru pregatirea si desfasurarea actiunilor sale, Comisia dispune de un ansamblu de departamente, structurate in directii generale[36] (si servicii asimilate) conduse, fiecare in parte de un Director general care raspunde in fata comisarului de resort. La randul lor, directiile generale (si serviciile asimilate) sunt organizate in directii si directiile in unitati. Fiecare comisar este asistat de un cabinet format dintr-un grup de sase persoane oficiale - fiecare avand nationalitati diferite (macar trei) - aflate sub autoritatea unui sef de cabinet. Avand in vedere toata suita de directii generale, servicii specializate, directii si unitati putem spune ca aparatul Comisiei este cel mai mare in raport cu celelalte organe fiind alcatuit din zeci de mii de salariati . Pentru a asigura eficacitatea actiunii Comisiei, serviciile lucreaza in stransa cooperare si in mod coordonat pentru elaborarea si implementarea deciziilor Comisiei.

Inainte ca un document sa fie supus Comisiei, serviciul responsabil consulta in timp util serviciile asociate sau interesate datorita domeniilor de competenta, atributiilor sau datorita naturii problemelor si informeaza de indata Secretariatul general asupra acestor consultari (in cazul in care Secretariatul nu face parte din serviciile consultate). Este obligatorie consultarea serviciului juridic in privinta tuturor proiectelor de acte si propunerilor de acte juridice, precum si in privinta tuturor documentelor cu implicatie juridica (de asemenea, este obligatorie consultarea directiilor generale responsabile pentru probleme de buget, de personal, de administratie, in privinta tuturor documentelor care ar putea avea implicatii asupra bugetului, finantelor, personalului si administratiei art. 21 din Regulament). Sedintele se desfasoara cu usile inchise, dezbaterile fiind confidentiale si in afara de sedintele la care se discuta probleme mai delicate - la care participa doar comisarii - la lucrari pot participa functionarii responsabili pe domenii - pentru a da informatiile necesare Comisiei - si secretarul general, dar drept de vot au doar membrii Comisiei[38]. Deciziile Comisiei sunt luate la intrunirile saptamanale sau pe baza unei proceduri scrise prin care propunerile sunt distribuite tuturor comisarilor; daca in cadrul unei perioade prestabilite nu sunt semnalate obiectii, se considera ca propunerea a fost acceptata. Propunerile adoptate se inregistreaza intr-o nota de jurnal, despre care se face mentiune in procesul-verbal al urmatoarei sedinte a Comisiei.

Pe langa sistemul procedurii scrise - in scopul evitarii unei prea mari incarcari a sedintelor - s-au adoptat si sisteme de delegari si abilitari. In privinta abilitarii art. 13 din Regulament dispune: 'cu conditia respectarii depline a principiului responsabilitatii colegiale, Comisia poate sa abiliteze unul sau mai multi membri ai sai sa adopte masuri de gestiune sau de administrare in numele sau, in limitele si conditiile fixate de Comisie. De asemenea, cu acordul presedintelui, Comisia poate sa insarcineze unul sau mai multi membri ai sai sa adopte textul definitiv al unui act sau al unei propuneri care urmeaza sa fie supusa celorlalte institutii, al carui continut substantial a fost determinat in cursul deliberarilor[41]. In privinta delegarii art. 14 din Regulamentul intern al Comisiei dispune: 'cu conditia respectarii depline a principiului responsabilitatii colegiale, Comisia poate delega directorilor generali si sefilor de servicii adoptarea masurilor de gestiune sau de administrare in numele sau, in limitele si conditiile fixate de Comisie' (deciziile adoptate prin procedura de abilitare si de delegare se inregistreaza intr-o nota de jurnal, despre care se face mentiune in procesul-verbal al urmatoarei sedinte a Comisiei art. 15 din Regulament).

Pentru asigurarea functionarii si dezvoltarii pietei comune, Comisia indeplineste urmatoarele atributii: 1) vegheaza la aplicarea dispozitiilor tratatelor si a masurilor luate de Institutii in virtutea acestora; 2) formuleaza recomandari sau avize care fac obiectul tratatelor (cu deosebire Tratatul instituind Comunitatea Europeana), daca acestea prevad in mod expres sau daca Comisia le considera necesare; 3) dispune de putere de decizie proprie si participa la procesul de formare a actelor Consiliului si Parlamentului European, in conditiile prevazute de tratate; 4) exercita atributiile conferite de Consiliu pentru aplicarea normelor stabilite de acesta.

La Regulamentul intern al Comisiei[42] este prevazuta si o Anexa care include Codul de buna conduita administrativa pentru personalul Comisiei Europene in relatiile cu publicul. Principiile generale care guverneaza relatiile Comisiei cu publicul sunt: 1) legalitate - Comisia actioneaza in conformitate cu normele de drept si aplica regulile si procedurile stabilite de legislatia Comunitara; 2) nondiscriminare si egalitate de tratament - Comisia respecta principiul non-discriminarii si, in special, garanteaza publicului egalitatea de tratament, fara distinctie fondata pe nationalitate, sex, origine rasiala sau etnica, religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala. In consecinta, orice diferenta de tratament in cazuri similare trebuie sa fie expres justificata prin natura particulara a fiecarui caz; 3) proportionalitate - Comisia asigura ca masurile adoptate sa fie proportionale cu scopul urmarit (in special Comisia va asigura ca aplicarea codului sa nu impuna in nici un caz sarcini administrative si bugetare disproportionate in raport cu beneficiul scontat); 4) consecventa - Comisia este consecventa in conduita sa administrativa si se conformeaza practicii sale normale (orice exceptie, de la acest principiu trebuie sa fie temeinic justificata).

In concluzie, Tratatele au oferit Comisiei un rol politic general care ii da caracterul de promotor al constructiei comunitare si de aceea rolurile ei sunt: in primul rand de a elabora dreptul, Comisia fiind principalul initiator legislativ, caci la propunerea sau cu autorizarea ei atat Consiliul cat si Parlamentul - in materiile in care are putere de decizie - iau toate masurile; in al doilea rand Comisia are un rol decizional in domeniile care i-au fost conferite de tratate, actele sale avand direct o putere executorie asupra subiectelor pe care le au in vedere; in fine, Comisia are un important rol de control care corespunde misiunii sale de a veghea la respectarea tratatelor (ea isi exercita acest rol atat fata de Consiliu cat si de statele membre putand declansa 'procedura de carente' fata de Consiliu si 'procedura de lipsuri' fata de state, iar fata de particulari poate dispune sanctiuni sub forma amenzilor in cazul in care se constata nereguli in aplicarea tratatelor ).

In realizarea acestui intreit rol, Comisia - adevaratul garant al interesului general comunitar - se bucura de o eficienta putere de informare si preventie pe care o exercita in raport cu statele dar si cu participantii; in acest sens trebuie spus ca atat statele membre cat si institutiile au obligatia de a aduce la cunostinta Comisiei, toate situatiile de fapt si de drept si masurile pe care le au in vedere relativ la aplicarea tratatelor. La randul sau, Comisia poate face toate verificarile privind aplicarea si respectarea tratatelor. Totodata, Comisia este abilitata sa incuviinteze statelor masurile derogatorii de la aplicarea tratatelor, masuri pe care statele le pot cere doar in perioada de tranzitie si privesc transformarile ce trebuie sa se realizeze in ordinea politica, economica, juridica interna[44].

2. Institutii de control

A. Preliminarii. Carta de la Nisa si jurisdictia europeana

Pe langa controlul politic realizat de Parlamentul European si Comisie, functionarea Uniunii Europene este asigurata de realizarea unui control jurisdictional si nejurisdictional de catre institutii ce nu au atributii de control politic. Controlul jurisdictional este realizat de Curtea de Justitie si Tribunalul de prima instanta iar controlul nejurisdictional - financiar si bugetar este realizat de Curtea de Conturi. Dar o jurisdictie europeana, ca de altfel insasi existenta si infiintarea Uniunii nu se puteau realiza fara reafirmarea solemna a drepturilor fundamentale, lucru realizat prin Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (2000/C 364/01) adoptata la Nisa la 7 decembrie 2000. Vazuta de unii specialisti ca fiind un pas important pe drumul elaborarii viitoarei Constitutii Europene , aduce o serie de elemente de noutate care-i releva importanta juridica.

- Mai intai, este de subliniat ideea de capatai exprimata in chiar preambulul Cartei: 'Uniunea se bazeaza pe valorile indivizibile si universale ale demnitatii umane, ale libertatii, ale egalitatii si ale solidaritatii; ea are la baza principiul democratiei si principiul statului de drept. Ea pune persoana in centrul actiunii sale, instituind cetatenia Uniunii si creand un spatiu al libertatii, securitatii si justitiei'. Aceasta inseamna atat ca, institutiile europene sunt primele care s-au angajat sa respecte Carta[46] cat si ca, acest document se reazema pe toate instrumentele conventionale si pe practica europeana in domeniul drepturilor omului .

- Apoi, este de subliniat ca, intocmai ca intr-o Constitutie sunt grupate toate categoriile de drepturi civile, politice, economice si sociale. Astfel, in Capitolul I 'Demnitatea' sunt cuprinse urmatoarele: 'art. 1 'demnitatea umana'; art. 2 'dreptul la viata'; art. 3 'dreptul persoanei la integritate'; art. 4 'interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante'; art. 5 'interzicerea sclaviei si a muncii fortate'. In Capitolul II 'Libertatile' sunt cuprinse: art. 6 'dreptul la libertate si la siguranta'; art. 7 'respectarea vietii private si a familiei'; art. 8 'protejarea datelor cu caracter personal'; art. 9 'dreptul de a se casatori si dreptul de a intemeia o familie'; art. 10 'libertatea de gandire, de constiinta si de religie'; art. 11 'libertatea de exprimare si de informare'; art. 12 'libertatea de intrunire si de asociere'; art. 13 'libertatea artelor si a stiintelor'; art. 14 'dreptul la educatie'; art. 15 'libertatea profesionala si dreptul la munca'; art. 16 'libertatea de intreprindere'; art. 17 'dreptul de proprietate'; art. 18 'dreptul de azil'; art. 19 'protectia in caz de indepartare, expulzare si extradare'.

Capitolul III 'Egalitatea' cuprinde: art. 20 'egalitatea in fata legii'; art. 21 'nediscriminarea'; art. 22 'diversitatea culturala, religioasa si lingvistica'; art. 23 'egalitatea intre femei si barbati'; art. 24 'drepturile copilului'; art. 25 'drepturile persoanelor varstnice'; art. 26 'integrarea persoanelor handicapate'. Capitolul IV 'Solidaritatea' cuprinde: art. 27 'dreptul muncitorilor la informare si consultare in cadrul intreprinderilor'; art. 28 'dreptul la negociere si la actiuni colective'; art. 29 'dreptul la acces la serviciile de plasament'; art. 30 'protectia in caz de concediere nejustificata'; art. 31 'conditii de munca juste si echitabile'; art. 32 'interdictia muncii copiilor si protectia tinerilor la locul de munca'; art. 33 'viata familiala si viata profesionala'; art. 34 'securitate sociala si ajutor social'; art. 35 'protectia sanatatii'; art. 36 'acces la serviciile de interes economic general'; art. 37 'protectia mediului'; art. 38 'protectia consumatorilor'. Capitolul V 'Cetatenia' cuprinde: art. 39 'dreptul la vot si de egalitate in alegerile pentru Parlamentul European'; art. 40 'dreptul la vot si de eligibilitate in alegerile municipale'; art. 41 'dreptul la o buna administrare'; art. 42 'dreptul de acces la documente'; art. 43 'ombudsmanul'; art. 44 'dreptul de petitionare'; art. 45 'libertatea de circulatie si de sejur'; art. 46 'protectia diplomatica si consulara'. Capitolul VI 'Justitia' cuprinde: art. 47 'dreptul la un recurs efectiv si la un tribunal impartial'; art. 48 'prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare'; art. 49 'principiile legalitatii si proportionalitatii delictelor si pedepselor'; art. 50 'dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori pentru aceeasi infractiune'. Capitolul VII 'Dispozitii generale' cuprinde: art. 51 'campul de aplicare'; art. 52 'intinderea drepturilor garantate'; art. 53 'nivelul de protectie'; art. 54 'interzicerea abuzului de drept'.

Din studiul celor 54 de articole din Carta observam ca aceasta, departe de a fi o Constitutie, ofera premisele unei unificari judiciare la nivel european deoarece, in mod indiscutabil, ofera posibilitatea asimilarii in cele mai multe domenii a nationalilor cu strainii, in perspectiva desavarsirii europene; diferentele intre cetateni si straini apar vizibil estompate de conceptul 'cetatean european' idee ce implica nu doar eufemisme generoase despre libertate, egalitate etc. dar si drepturi concrete, raportate la anumite segmente ale activitatii economice, sociale sau chiar ale vietii de stat[48].

- Carta se mai remarca si prin faptul ca nu distinge intre cetateni si straini, reunind astfel intr-un document unic - drepturile tuturor persoanelor care se gasesc in mod legal pe teritoriul Uniunii; asa se face ca majoritatea articolelor incep cu sintagma 'orice persoana'. Mai mult, art. 15 alin. 3 prevede explicit: 'cetatenii statelor terte care sunt autorizati sa lucreze pe teritoriul statelor membre, au dreptul la conditii de munca echivalente acelora de care beneficiaza cetatenii si cetatenele Uniunii' .

- Demne de remarcat sunt si dezvoltarile, adevarate aduceri la zi, a formularilor unor documente care fondeaza Carta, dezvoltari ce sunt menite sa curme o serie de controverse. Este exemplul art. 3 'dreptul persoanei la integritate' care prevede: '(1) orice persoana are dreptul la propria integritate fizica si mentala; (2) In cadrul medicinii si al biologiei trebuie respectate mai ales: consimtamantul liber si in cunostinta de cauza al persoanei, in modalitatile definite prin lege; interzicerea practicilor eugenice, in special a acelora care au drept scop selectia persoanelor; interdictia de a face din corpul uman si din partile sale, ca atare, o sursa de profit; interzicerea clonarii reproductive a fiintei umane'.

B. Curtea de Justitie

Dupa fuziunea din 1957, o singura Curte de Justitie, reprezinta interesele dreptului la nivelul structurii institutionale a Uniunii Europene.

Cele trei tratate constitutive si Protocoalele privind statutul Curtii[50] stabilesc constituirea, functionarea si atributiile sale. Actul Unic European a adaugat Curtii de Justitie un al doilea organ jurisdictional Tribunalul de prima instanta care indeplineste, alaturi de Curte, aceeasi misiune si reprezinta acelasi interes (conform art. 20 din Tratatul de la Nisa'. Curtea de Justitie si Tribunalul de prima instanta asigura, in cadrul competentei lor, respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea tratatelor constitutive').

Curtea de Justitie este formata din cate un judecator pentru fiecare stat membru[51] si opt avocati generali - numarul acestora putand fi majorat la cererea Curtii, de catre Consiliu care hotaraste cu unanimitate. In cat priveste functia de judecator - aceeasi in toate legislatiile nationale si jurisdictiile internationale - aceasta nu ridica probleme de calificare a rolului sau; in schimb particulara - pentru jurisdictia comunitara - este functia de avocat general care nu are echivalent in nici o jurisdictie nationala, apropiindu-se sub aspect international doar cu cea intalnita in cadrul Comisiei Europene pentru drepturile omului de la Strassbourg, organ jurisdictional al Consiliului European. Avocatii generali - conform art. 28 din Tratatul de la Nisa - au datoria sa prezinte public, cu deplina impartialitate si in deplina independenta, concluzii motivate asupra cauzelor care, conform statutului Curtii de Justitie, necesita interventia lor'. Judecatorii si avocatii generali ai Curtii de Justitie sunt alesi dintre persoane care ofera toate garantiile de independenta si care intrunesc conditiile cerute pentru exercitarea celor mai inalte functii juridice din tara lor sau care sunt jurisconsulti de competenta notorie si ei sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre, pe o perioada de 6 ani. Deoarece mandatul judecatorilor si avocatilor este de 6 ani (o reinnoire partiala avand loc din trei in trei ani: este posibil, de asemenea, ca judecatorii si avocatii generali care isi incheie mandatul sa fie numiti din nou) numirea membrilor Curtii reprezinta un act de o deosebita importanta caci personalitatea lor va influenta pentru foarte multa vreme evolutia jurisprudentei comunitare.

In privinta statutului judecatorilor si avocatilor generali, trebuie facute urmatoarele precizari: 1) inainte de intrarea in functie, fiecare judecator (si avocat general) trebuie sa depuna juramantul, in sedinta publica, ca isi va exercita atributiile cu deplina impartialitate si conform constiintei, ca nu va divulga nimic din secretul deliberarilor; 2) judecatorii (si avocatii generali) se bucura de imunitate de jurisdictie, iar in ceea ce priveste actele indeplinite de ei in calitate oficiala, inclusiv afirmatiile si inscrisurile, judecatorii (si avocatii generali) continua sa beneficieze de imunitate si dupa incetarea functiei. Imunitatea poate fi ridicata de Curte, intrunita in sedinta plenara. Daca, dupa ridicarea imunitatii, impotriva unui judecator este declansata o actiune penala, el poate fi judecat, in orice stat membru, numai de instanta competenta sa judece magistratii celei mai inalte jurisdictii nationale; 3) judecatorii (si avocatii generali) nu pot exercita nici o functie politica sau administrativa; ei nu pot exercita nici o activitate profesionala, remunerata sau neremunerata, in afara cazului in care Consiliul acorda o derogare. La preluarea functiei, judecatorii (si avocatii) se angajeaza solemn ca, pe durata exercitarii functiei lor si dupa incetarea ei, sa indeplineasca obligatiile care rezulta din respectiva functie, mai ales datoria de a manifesta onestitate si discretie in acceptarea anumitor pozitii sau avantaje dupa incetarea functiei lor; 4) functia de judecator (sau avocat general) inceteaza in urmatoarele cazuri: deces, reinnoire partiala, demisie. In cazul demisiei unui judecator, scrisoarea de demisie este adresata presedintelui Curtii, pentru a fi transmisa presedintelui Consiliului (aceasta ultima comunicare antreneaza vacanta functiei). Judecatorii (si avocatii) care isi dau demisia isi continua activitatea pana la preluarea functiei de catre succesorii lor; 5) judecatorii (si avocatii generali) pot fi inlaturati din functie sau declarati decazuti din dreptul la pensie ori din alte avantaje echivalente, daca, conform aprecierii unanime a judecatorilor si avocatilor generali ai Curtii nu mai corespund conditiilor cerute sau nu mai satisfac obligatiile care rezulta din functia lor (la aceste deliberari cel interesat nu participa). Decizia Curtii de inlaturare din functie a unui judecator (sau avocat general) este comunicata - de catre grefier - presedintilor Parlamentului European si Comisiei si notificata presedintelui Consiliului; 6) judecatorii (si avocatii generali) ale caror functii inceteaza inainte de expirarea mandatului vor fi inlocuiti pentru durata ramasa din mandat.

Organizarea Curtii de Justitie este guvernata de urmatoarele reguli: 1) reinnoirea partiala a judecatorilor - care are loc la 3 ani - afecteaza alternativ opt, respectiv sapte judecatori, iar reinnoirea partiala a avocatilor generali - care are loc tot la 3 ani - afecteaza de fiecare data patru avocati generali; 2) grefierul depune juramantul in fata Curtii ca isi va exercita functiile cu deplina impartialitate si conform constiintei sale si ca nu va divulga nimic din secretul deliberarilor (in cazul in care un grefier este impiedicat sa-si exercite functia el este substituit de catre Curte); 3) pentru a-i asigura functionarea, Curtii ii sunt atasati functionari si alti agenti care sunt subordonati grefierului si se afla sub autoritatea presedintelui; 4) la propunerea Curtii, Consiliul poate - hotarand in unanimitate - sa prevada numirea unor raportori adjuncti si sa le defineasca statutul. Raportorii adjuncti pot fi chemati sa participe la instructia cauzelor cu care a fost sesizata Curtea si sa colaboreze cu judecatorul raportor. Si raportorii adjuncti sunt alesi dintre persoane care ofera toate garantiile de independenta si care poseda titlurile juridice necesare, ei fiind numiti de Consiliu. Si ei depun un juramant in fata Curtii ca isi vor exercita functiile cu deplina impartialitate si conform constiintei lor si ca nu vor divulga nimic din secretul deliberarilor; 5) judecatorii, avocatii generali si grefierii trebuie sa aiba resedinta la sediul Curtii. Curtea functioneaza permanent (durata vacantelor judecatoresti fiind fixata de Curte, tinand cont de necesitatile serviciului); 6) Curtea instituie in cadrul ei camere compuse din trei si din cinci judecatori; judecatorii alegand dintre ei presedintii camerelor. Presedintii camerelor de cinci judecatori sunt alesi pe o durata de trei ani, mandatul lor putand fi reinnoit o data; 7) Marea Camera este alcatuita din unsprezece judecatori. Aceasta este prezidata de presedintele Curtii; din Marea Camera mai fac parte presedintii camerelor de cinci judecatori, precum si ceilalti judecatori desemnati in conditiile stabilite prin regulamentul de procedura. Marea Camera se reuneste la cererea unui stat membru sau a unei institutii a Comunitatii, parte in litigiu; 8) Curtea de reuneste in sedinta plenara cand este sesizata cu o cauza ce are o importanta exceptionala; 9) Curtea poate decide valabil numai cu un numar impar de judecatori, adica: deciziile camerelor compuse din trei sau cinci judecatori sunt valabile numai daca sunt luate de trei judecatori; deciziile Marii Camere sunt valabile numai daca sunt prezenti noua judecatori, deciziile Curtii reunite in sedinta plenara sunt valabile daca sunt prezenti unsprezece judecatori (in cazul in care un judecator membru al unei camere este impiedicat sa participe, se poate apela la un judecator dintr-o alta camera, in conditiile determinate de regulamentul de procedura; 10) judecatorii si avocatii generali nu pot participa la solutionarea nici unei cauze in care au intervenit anterior ca agenti, consilieri sau avocati a unei parti sau asupra careia au fost chemati sa se pronunte ca membri ai unui tribunal, ai unei comisii de ancheta sau in orice alta calitate[52]; 11) o parte nu poate invoca nationalitatea unui judecator sau absenta din compunerea Curtii sau a unei camere a unui judecator de nationalitatea sa, pentru a cere modificarea componentei Curtii sau a uneia dintre camerele sale.

Cu privire la procedura in fata Curtii de Justitie trebuie spus mai intai, ca statele si institutiile Comunitatii sunt reprezentate in fata Curtii de un agent desemnat pentru fiecare cauza, agent care poate fi asistat de un consilier sau de un avocat[53]. Celelalte parti trebuie sa fie reprezentate de un avocat care este abilitat sa-si exercite profesia in fata jurisdictiei unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul asupra Spatiului Economic European. Agentii, consilierii si avocatii care compar in fata Curtii se bucura de drepturile si garantiile necesare exercitarii independente a functiilor lor (tot asemenea este si cazul profesorilor universitari cetateni ai statelor membre carora legislatia nationala le recunoaste dreptul de a pleda).

Procedura in fata Curtii comporta doua faze: o faza scrisa si o faza orala. Procedura scrisa cuprinde comunicarea adresata partilor si institutiilor Comunitatii ale caror decizii sunt in discutie precum si a oricaror acte justificative si documente care le sustin sau a copiilor lor certificate pentru conformitate. Comunicarile sunt facute de catre grefier in ordinea si la termenele prevazute in regulamentul de procedura. Procedura orala cuprinde lectura raportului prezentat de un judecator raportor, audierea de catre Curte a agentilor, consilierilor, avocatilor si a concluziilor avocatului general, precum si audierea - daca se impune - a martorilor si expertilor. Sesizarea Curtii se realizeaza printr-o plangere adresata grefierului, plangerea trebuie sa cuprinda indicarea: 1) numelui si domiciliul reclamantului; 2) calitatii semnatarului; 3) partii sau partilor impotriva carora s-a formulat; 4) obiectului litigiului; 5) cererilor; 6) motivelor invocate, intr-o sumara expunere. Plangerea trebuie sa fie insotita de actul a carui anulare se cere (in caz contrar grefierul il invita pe cel interesat sa-l infatiseze intr-un termen rezonabil).

Curtea poate cere: 1) partilor sa infatiseze orice documente pe care le considera necesare; 2) statelor membre si institutiilor care sunt parti in cauza orice informatii pe care le considera necesare pentru solutionarea procesului; 3) efectuarea unei expertize incredintand efectuarea acesteia unei persoane, societati, birou, comisii sau organ; 4) ascultarea unor martori (fata de martorii care nu se prezinta, Curtea se bucura de puterile generale recunoscute curtilor si tribunalelor in aceasta materie in sensul ca poate aplica si sanctiuni pecuniare).

Atributii. Misiunea generala a Curtii de Justitie este - conform art. 31 CECO, art. 164 CEE, art. 136 CEEA - asigurarea respectarii dreptului in interpretarea tratatelor. Curtea are doua categorii de atributii: - consultative - Curtea fiind abilitata sa emita in unele proceduri particulare avize si deliberari, care in general nu sunt obligatorii ci au un caracter consultativ; - jurisdictionale - atributii care inglobeaza toate categoriile de control.

Dupa crearea Tribunalului de prima instanta o parte din aceste atributii au fost preluate de acesta astfel ca se pot distinge trei categorii de competente: 1) de a interpreta si aprecia asupra validitatii, competenta exercitata la cererea jurisdictiilor nationale si care reprezinta un important instrument de cooperare intre jurisdictia comunitara si jurisdictiile nationale; 2) de a judeca in fond in materie de legalitate si reparatii; 3) de a executa controlul judiciar asupra hotararilor date in prima instanta de Tribunal.

Deliberarile au loc in Camera de Consiliu doar in prezenta judecatorilor (deliberarile sunt si raman secrete). Daca nu exista consens, hotararea se va lua cu majoritate de voturi, incepandu-se cu exprimarea solutiei celui mai tanar membru al completului. Hotararea nu va mentiona daca s-a dat cu majoritate sau cu unanimitate si nici opinia separata; aceasta regula s-a conturat pentru a se asigura reala independenta a judecatorilor atat fata de autoritati cat si fata de opinia publica ce are tendinta de a face legatura intre solutie si nationalitatea celui ce a dat-o[54].

In interpretarea normelor comunitare, Curtea Europeana de Justitie foloseste metoda interpretarii literal-gramaticala ceea ce se dovedeste a fi destul de dificil, datorita naturii plurilingvistice a dreptului comunitar caci toate cele 12 variante corespunzatoare celor 12 limbi comunitare ale Tratatului de la Roma sunt valabile si reprezinta punct de plecare pentru interpretarile realizate de Curte[55]. Aflandu-se in fata mai multor variante ale textului juridic comunitar, Curtea de Justitie va opta nu atat pentru varianta care se regaseste cu fidelitate in mai multe traduceri, ci pentru aceea care este mai apropiata de intentia legiuitorilor comunitari si, pe de alta parte, de principiile generale ale dreptului comunitar. Tocmai de aici rezulta necesitatea ca traducatorii angajati la Curtea Europeana de Justitie sa fie licentiati atat in stiinte juridice cat si in limbi straine . O alta dificultate intampinata in interpretarea literal-gramaticala consta in caracterul general al normelor comunitare explicabil atat prin inceputul procedurii integrationiste cat si prin caracterul special al normelor comunitare, ce nu se identifica cu cele nationale. De aceea, Curtea foloseste si metoda interpretarii istorice a normelor comunitare utilizand documente ce au stat la baza negocierilor desfasurate in vederea incheierii Tratatelor. La interpretarea literal-gramaticala si istorica se adauga si interpretarea sistematica si de scop care consta in aceea ca fiecare dispozitie de drept comunitar este analizata in raport cu ansamblul normelor de drept comunitar, cu finalitatea urmarita prin reglementarea normelor de drept respective, si de gradul de evolutie atins in dezvoltarea sistemului de norme juridice la momentul in care se aplica norma respectiva .

Dar pe langa atributia de interpretare Curtea are si un adevarat rol creator al dreptului comunitar caci, dat fiind faptul ca Tratatele constitutive ale Comunitatii includ prevederi de maxima generalitate, Curtea trebuie sa umple golurile din prevederile dreptului comunitar depasind limitele tratatelor constitutive. Exercitand acest rol creator Curtea Europeana de Justitie a afirmat si consacrat suprematia dreptului comunitar in raport cu cel national, solutia fiind reafirmata expres in Tratatele comunitare[58].

Actele Curtii de Justitie sunt ordonante - care sunt masuri de urgenta care se pot lua in faza de instructie sau prin care se poate dispune recuperarea unor sume de bani (ele sunt motivate succint) - si hotarari - prin care se finalizeaza procedura si include solutia data in cauza dedusa judecatii. Hotararea include trei parti: partea I denumita 'in fapt' este o expunere in fapt a cauzei, ea reproducand concluziile partilor si argumentele de fapt si de drept aduse de parti in sustinerea pretentiilor lor; partea a II-a 'in drept' include considerentele Curtii analizand in fapt si in drept pretentiile partilor si partea a III-a reprezinta dispozitivul hotararii si include solutia data de Curte in cauza respectiva. Hotararile sunt mult mai lungi decat cele date de instantele nationale, fapt care se datoreaza complexitatii dreptului comunitar si imprejurarii ca este un drept nou, supus influentelor unor sisteme nationale de drept in ce priveste tehnica de redactare, cat si faptului ca litigiile deduse judecatii sunt complicate, iar partile incearca sa-si argumenteze pozitiile cu toate mijloacele pe care le au la dispozitie, deoarece solutiile date sunt de o importanta majora atat pentru parti, cat si pentru intregul sistem comunitar - deoarece hotararile Curtii de Justitie creeaza si interpreteaza dreptul.

In functie de modul de sesizare a Curtii se disting trei mari categorii de atributii carora le corespund diferite cai de drept ce pot fi exercitate de cei interesati: a) atributii contencioase care grupeaza totalitatea cailor de drept in care Curtea este direct sesizata si va solutiona litigiul respectiv. Este o sesizare directa si imediata, pe cale de actiune sau de exceptie si se solutioneaza in prima si ultima instanta litigiul in sensul ca se va da o hotarare in fond si cu caracter definitiv. Caile de drept prevazute de tratate sunt particulare dreptului comunitar - neavand nici un corespondent in nici o legislatie nationala, si sunt: 1) recursul in anularea actelor institutiilor[59]; 2) recursul impotriva carentelor institutiilor ; 3) exceptia de nelegalitate impotriva regulamentelor; 4) recursul in raspundere extracontractuala a Comunitatilor; 5) recursul impotriva sanctiunilor luate de autoritatile comunitare; 6) recursul personalului angajat al Comunitatilor; 7) recursul pentru lipsurile statelor la aplicarea tratatelor; b) atributii prejudiciale, cand sesizarea se face indirect, mediat, la initiativa unei jurisdictii nationale, care avand de solutionat un caz in care trebuie sa aplice dreptul comunitar cere Curtii de Justitie sa precizeze modul de aplicare si interpretare a dreptului. Curtea nu solutioneaza cauza ci doar lamureste o instanta nationala cu privire la interpretarea si aplicarea dreptului (solutia apartinand instantei nationale). In aceasta categorie intra: trimiterea pentru aprecierea validitatii; trimiterea pentru interpretarea si aprecierea validitatii; c) atributii consultative. Curtea este, in unele situatii, sesizata pentru formularea unor avize - care se deosebesc de cele date de alte institutii prin caracterul lor obligatoriu. Aceste acte sunt prevazute de tratate in materii cum sunt: revizuirea tratatelor, incheierea de acorduri comunitare fie cu statele terte, fie cu intreprinderi terte .

Caile de drept - in functie de puterile acordate Curtii de Justitie se clasifica in: 1) cai de prima jurisdictie in cazul carora instanta se bucura de depline puteri ea putand statua asupra tuturor problemelor de fapt si de drept deduse judecatii. Se poate dispune anularea unor acte, reformarea lor - fie pentru ca sunt ilegale, fie eronat intocmite -, se pot pronunta hotarari - prin care partile sunt obligate la plata unor sume de bani sau se pot dispune sanctiuni cu caracter pecuniar (din aceasta categorie fac parte majoritatea cailor de drept); 2) caile de anulare sunt expres prevazute de tratate sau de Curte prin hotarari de interpretare a dreptului si sunt: recursul in anulare impotriva actelor institutiilor si recursul impotriva carentelor (acesta fiind tot o cale de anulare a unei decizii data de o institutie). In aceste situatii Curtea nu poate decat sa anuleze actul care face obiectul litigiului - ea nu are puterea sa il reformeze sau sa se substituie cu propria hotarare, nu poate dispune nici o alta sanctiune cu caracter pecuniar sau nepecuniar; 3) in cazul cailor de declarare instanta are puteri mai limitate, in sensul ca va constata doar legalitatea unui act sau unei stari de fapt. In aceasta categorie intra: recursurile pentru lipsurile statelor la aplicarea tratatelor, exceptia de nelegalitate si categoria actelor date in baza exercitarii atributiilor consultative.

Caile de drept sunt caracterizate prin doua trasaturi esentiale: sunt relativ autonome - conditiile cerute de tratate pentru exercitarea lor fiind autonome si nu exista nici o structurare a lor pe orizontala ori pe verticala - si a doua trasatura care consta in suprapunerea diferitelor cai de drept Curtea fiind deseori sesizata, pe mai multe cai, pentru solutionarea aceluiasi obiect litigios. Tratatele au constituit un sistem de drept intern diferit de sistemele nationale ale statelor si un organ propriu pentru aplicarea si interpretarea dreptului comunitar, Curtea fiind mai mult decat un organ jurisdictional caci prin puterile de care dispune in baza atributiilor conferite are un important rol de creare a dreptului si de realizare a integrarii economice, politice si juridice[62].

Tratatul de la Nisa aduce o noutate in privinta camerelor jurisdictionale competente sa solutioneze in prima instanta anumite categorii de recursuri formulate in domenii specifice. In acest sens art. 32 prevede: 'Consiliul, hotarand in unanimitate la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European si a Curtii de Justitie sau la cererea Curtii de Justitie si dupa consultarea Parlamentului European si a Comisiei poate institui camere jurisdictionale competente sa solutioneze in prima instanta anumite categorii de recursuri formulate in domenii specifice'.

Decizia privind instituirea unei camere jurisdictionale stabileste regulile referitoare la componenta acestei camere si precizeaza intinderea competentelor care ii sunt conferite (camerele isi stabilesc regulamentul de procedura in acord cu Curtea de Justitie, regulament care este supus aprobarii Consiliului, care hotaraste cu majoritate calificata).

Deciziile camerelor jurisdictionale pot face obiectul unei cai de atac in fata Tribunalului de prima instanta, limitate la problemele de drept sau, in cazul in care decizia privind instituirea camerei o prevede, si pentru motive de drept. Membrii camerei jurisdictionale sunt alesi pe aceleasi criterii ca si in cazul membrilor Curtii de Justitie, adica dintre persoane care ofera toate garantiile necesare de independenta si care au capacitatea ceruta pentru exercitarea unei functii jurisdictionale. Ei sunt numiti de Consiliu care hotaraste cu unanimitate.

C. Tribunalul de prima instanta

Actul Unic European, in amendamentul la Tratatul CEE (art. 168 a) prevede: 'la cererea Curtii de Justitie si dupa consultarea Comisiei si a Parlamentului European, Consiliul poate, prin decizie unanima sa ataseze Curtii de Justitie, o Curte care sa aiba ca jurisdictie audierea si decizia in prima instanta, supusa dreptului de apel la Curtea de Justitie numai in cazuri referitoare la indeplinirea unor prevederi ale legii pentru anumite tipuri de actiuni inaintate de persoane fizice sau juridice. Respectiva Curte nu va avea competenta sa audieze si sa ia decizii in cazurile inaintate de statele membre sau de institutiile comunitare, sau a problemelor inaintate pentru decizii preliminare' (cfm. art. 177). Rezulta ca Actul Unic European isi releva o data in plus importanta prin crearea unui nou organ jurisdictional alaturi de Curtea de Justitie. Consiliul dupa procedura amintita - la cererea Curtii, dupa consultarea Comisiei si a Parlamentului European, statuand cu unanimitate de voturi - a hotarat, prin decizia 35/591 din 24 octombrie 1988, crearea Tribunalului de Prima Instanta.

Organizarea, functionarea si atributiile acestui organ sunt reglementate de: 1) Tratatele constitutive astfel cum au fost modificate prin Actul Unic European; 2) Statutul Curtii (modificat in 1988) astfel cum e prevazut in Protocolul asupra Statutului Curtii de Justitie (in Protocolul anexa la Tratatul privind Uniunea Europeana, Tratatul instituind Comunitatea Europeana si Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice)[64]; 3) Regulamentul de procedura elaborat de Tribunalul de prima instanta cu acordul Curtii. Tribunalul de prima instanta nu este o noua institutie, ci un organ complementar, in raport cu Curtea de Justitie reprezentand acelasi interes si avand aceeasi finalitate lucru care rezulta din art. 26 al Tratatului de la Nisa care prevede: 'Curtea de Justitie si Tribunalul de prima instanta asigura, in cadrul competentelor lor, respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea prezentului tratat'.

Tribunalul este compus din 15 membri al caror statut este acelasi ca si al membrilor Curtii in privinta incompatibilitatilor, a privilegiilor si a imunitatilor (cu precizarea ca imunitatea de jurisdictie poate fi ridicata doar de Curtea de Justitie, dupa ce, in prealabil, a fost consultat Tribunalul); judecatorii sunt alesi dupa aceleasi criterii ca si in cazul Curtii si dupa aceeasi procedura[65]. Tribunalul de prima instanta nu are - spre deosebire de Curtea de Justitie - in alcatuire avocati generali, motiv pentru care membrii Tribunalului - cu exceptia Presedintelui - pot fi functiona, in egala masura, ca judecatori sau avocati generali - cu precizarea ca in cazul in care, un magistrat a avut functia de avocat general, nu mai poate participa la deliberari ca judecator pentru cauza respectiva .

Activitatea Tribunalului se desfasoara permanent fie in plen, fie in camere compuse din 3 sau 5 judecatori (in anumite cazuri Tribunalul poate statua printr-un judecator unic si de asemenea, prin regulamentul de procedura, se poate stabili ca Tribunalul sa se reuneasca in Mare Camera, in cazurile si in conditiile stabilite in acesta). Mandatul membrilor Tribunalului este de 6 ani - si poate fi reinnoit partial la fiecare trei ani, fara limita, iar - presedintele este ales - dintre membrii Tribunalului - pe o perioada de trei ani (mandatul presedintilor camerelor de 5 judecatori putand fi reinnoit doar o singura data).

Tribunalul de prima instanta, ca si Curtea de Justitie - isi are sediul la Luxemburg - dar functional, el este independent avand propriul sau serviciu de grefa, compus dintr-un grefier numit de Tribunal si aflat sub autoritatea presedintelui, in schimb, o serie de servicii - biblioteca, cercetare, traduceri - sunt comune pentru cele doua organe (presedintii Curtii si Tribunalului fixand, de comun acord, modul de folosire a serviciilor comune)[67]. Tribunalul de prima instanta este competent sa hotarasca in urmatoarele materii: 1) litigii intre Comunitati si personalul acestora; 2) recursul in anulare si pentru carente cand este formulat de o persoana fizica sau o persoana juridica de drept privat impotriva unei institutii; 3) recursul in anulare si pentru carente formulate de o intreprindere sau un grup de intreprinderi impotriva Comisiei; 4) recursul pentru dezdaunari, cand se cere repararea pagubei create de o institutie; 5) recursurile formulate impotriva deciziilor camerelor jurisdictionale, in baza art. 26 din Tratatul de la Nisa; 6) chestiuni prejudiciale, formulate in temeiul art. 234 in domenii prevazute de statut. In cazul in care Tribunalul de prima instanta apreciaza ca litigiul necesita o decizie de principiu, susceptibila sa afecteze unitatea sau coerenta dreptului comunitar poate trimite cauza spre solutionare Curtii de Justitie .

Procedura Tribunalului de Prima Instanta, in cea mai mare parte identica celei a Curtii de Justitie, prezinta totusi diferente ce tin nu numai de desemnarea avocatilor generali, dar si de raporturile dintre cele doua instante, care se refera la: 1) cazurile de declinare a competentei Tribunalului de prima instanta in favoarea Curtii de Justitie[69]; 2) situatiile de suspendare a procedurii in asteptarea unei decizii a Curtii de Justitie ; 3) cauzele rejudecate de Tribunalul de prima instanta, dupa desfiintarea hotararii sale, in apel, de Curtea de Justitie.

Hotararile date de Tribunal - care au aceeasi forta obligatorie ca si hotararile Curtii - sunt notificate de grefier tuturor partilor, statelor membre si institutiilor (chiar daca nu au fost parte in litigiu). Hotararile Tribunalului de prima instanta pot fi atacate cu recurs, in termen de 2 luni de la notificare. Recursul introdus la Curte este limitat la probleme de drept. El poate fi intemeiat pe motive vizand necompetenta Tribunalului, neregularitati de procedura in fata Tribunalului care au adus atingere recurentei si de asemenea pe violarea de catre Tribunal a dreptului comunitar (rezulta ca nu este admisibil un recurs care priveste cuantumul si repartizarea cheltuielilor de judecata[71]).

In recursul impotriva unei decizii a Tribunalului, procedura in fata Curtii comporta cele doua faze - scrisa si orala - dar Curtea poate - dupa ascultarea partilor si a avocatului general - decide fara procedura orala. Exercitarea caii de atac nu are efect suspensiv, dar partea interesata poate cere Curtii suspendarea executarii (ca si orice alta masura provizorie) pana la solutionarea litigiului in fata Curtii de Justitie. Daca recursul este intemeiat, Curtea anuleaza decizia Tribunalului; ea poate fie sa hotarasca ea insasi definitiv in proces, atunci cand acesta se afla in stare de judecata, fie sa retrimita cauza Tribunalului. In cazul returnarii, Tribunalul este legat de chestiunile de drept solutionate prin decizia Curtii. Daca un recurs formulat de un stat membru sau de o institutie a Comunitatilor care nu au intervenit in litigiul desfasurat in fata Tribunalului este intemeiat, Curtea poate indica, daca considera necesar, care dintre efectele deciziei anulate a Tribunalului sunt considerate ca definitive intre partile in litigiu.

D. Curtea de Conturi

Creata prin Tratatul de la Bruxelles, din 22 iulie 1975, la initiativa Parlamentului European, Curtea de Conturi a inlocuit Comisia de control CEE si CEEA si comisarul de conturi CECO astfel, ca din acest an, pentru cele trei Comunitati a existat un singur organ de control financiar.

Tratatul de la Bruxelles - cu modificarile ulterioare - si protocolul privind privilegiile si imunitatile in privinta statutului membrilor Curtii reglementeaza activitatea Curtii de Conturi. Calificata deseori drept 'constiinta financiara a Europei Comunitare', prin natura atributiilor sale, Curtea de Conturi este mai mult decat o simpla magistratura financiara, fiind aproape de aceeasi valoare cu institutiile[72]. Curtea de Conturi este compusa din cate un cetatean al fiecarui stat membru; membrii Curtii de Conturi sunt alesi dintre persoane care fac parte sau au facut parte din institutiile de control extern din tarile lor ori care au o calificare speciala pentru aceasta functie. Ei trebuie sa ofere toate garantiile de independenta. Membrii Curtii sunt numiti pe o perioada de 6 ani. Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, dupa consultarea Parlamentului European, adopta lista membrilor, lista stabilita conform propunerilor fiecarui stat membru. Mandatul poate fi reinnoit. Membrii Curtii isi desemneaza - dintre ei, pentru o perioada de trei ani, mandat ce poate fi reinnoit - presedintele. Membrii Curtii isi exercita functiile, in deplina independenta, in interesul Comunitatii, motiv pentru care ei - in realizarea indatoririlor lor - nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la vreun guvern sau de la un alt organism (de asemenea, ei se abtin de la orice act incompatibil cu indatoririle lor). Intocmai ca in cazul judecatorilor Curtii de Justitie si Tribunalului de prima instanta, membrii Curtii de Conturi, pe durata functiei lor, nu pot exercita nici o alta activitate profesionala, fie ea remunerata sau neremunerata. La preluarea functiei, ei se angajeaza solemn ca pe durata exercitarii functiei si dupa incetarea ei sa indeplineasca obligatiile ce rezulta din functia respectiva, mai ales datoria de a manifesta onestitate si circumspectie in acceptarea anumitor pozitii sau avantaje dupa incetarea functiei lor.

Functia membrilor Curtii de Conturi inceteaza prin: 1) implinirea termenului de 6 ani; 2) deces; 3) reinnoirea partiala; 4) demisie care poate fi voluntara[73] sau din oficiu. Demisia din oficiu este declarata de Curtea de Justitie. Membrii Curtii de Conturi nu pot fi destituiti din functiile lor si nici nu pot fi declarati decazuti din dreptul la pensie sau la alte avantaje decat daca Curtea de Justitie constata, la cererea Curtii de Conturi ca au incetat sa corespunda conditiilor cerute sau sa indeplineasca obligatiile care decurg din functia lor.

Atributiile Curtii de Conturi sunt[74]: 1) examinarea conturilor tuturor veniturilor si cheltuielilor Comunitatii; 2) examinarea conturilor tuturor veniturilor si cheltuielilor oricarui organism creat de Comunitate, in masura in care actul constitutiv nu exclude acest control. In acest sens, Curtea prezinta Parlamentului European si Consiliului o declaratie care atesta fiabilitatea conturilor, precum si legalitatea si regularitatea operatiilor subadiacente, care se publica in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ; 3) examinarea legalitatii si regularitatii veniturilor si cheltuielilor si asigurarea bunei gestiuni financiare. Procedand astfel, Curtea de Conturi semnaleaza, in special, orice iregularitate. Controlul veniturilor se efectueaza atat pe baza sumelor stabilite ca datorate, cat si pe baza varsamintelor catre Comunitate. Controlul cheltuielilor se efectueaza pe baza angajamentelor asumate .

Controlul are loc pe baza documentelor si daca este necesar se desfasoara la fata locului, in celelalte institutii ale Comunitatii, in localurile oricarui organism care gestioneaza venituri si cheltuieli in numele Comunitatii si in statele membre, inclusiv in localurile oricarei persoane fizice si juridice beneficiare de varsaminte de la buget. Controlul in statele membre se realizeaza in colaborare cu institutiile de control nationale sau, daca acestea nu dispun de competentele necesare, cu serviciile nationale competente. Curtea si institutiile de control nationale ale statelor membre coopereaza intr-un spirit de incredere si cu respectarea independentei lor (aceste institutii sau servicii aduc la cunostinta Curtii de Conturi daca intentioneaza sa participe la control). Orice document sau orice informatie necesare pentru indeplinirea misiunii Curtii de Conturi ii sunt comunicate, la cerere, de celelalte institutii ale Comunitatii, de organismele care gestioneaza venituri si cheltuieli in numele Comunitatii, de persoanele fizice si juridice care beneficiaza de varsaminte de la buget si de institutiile de control nationale sau, daca acestea nu dispun de competentele nationale, de serviciile nationale competente. In privinta activitatii de gestiune a veniturilor si cheltuielilor comunitare pe care o desfasoara Banca Europeana de Investitii, dreptul de acces al Curtii la informatiile detinute de Banca este reglementat printr-un acord intre Curte, Banca si Comisie (chiar si in lipsa acordului Curtea va avea totusi acces la informatiile necesare pentru controlul veniturilor si cheltuielilor Comunitatii gestionate de Banca) ; 4) intocmirea unui raport anual dupa incheierea fiecarui exercitiu financiar. Acest raport este transmis celorlalte institutii ale Comunitatii si este publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, alaturi de raspunsurile formulate de institutii la observatiile Curtii. Totodata Curtea de Conturi isi poate prezenta in orice moment observatiile, mai ales sub forma rapoartelor speciale, asupra unor chestiuni specifice si poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte institutii ale comunitatii. Rapoartele anuale, rapoartele speciale si avizele se adopta cu majoritatea membrilor Curtii (totusi Curtea poate institui in cadrul sau camere pentru adoptarea anumitor categorii de rapoarte sau avize, in conditiile prevazute de regulamentul sau intern); 5) Curtea de Conturi asista Parlamentul si Consiliul in exercitarea functiei lor de control privind executarea bugetului. Prin dispozitiile Tratatului de la Amsterdam, Curtea de Conturi dobandeste prerogativa de a introduce actiuni in fata Curtii Europene de Justitie in vederea asigurarii exercitarii atributiilor sale .

3. Organe complementare

A. Comitetul economic si Social CEE-CEEA si Comitetul Consultativ - CECO

Comitetul Economic si Social CEE-CEEA si Comitetul Consultativ CECO reprezinta organe consultative create de tratate dupa criteriul reprezentarii unui interes, anume interesul diferitelor categorii ale vietii economice si sociale. Astfel, Tratatul de la Paris a creat pe langa Comisie un Comitet compus din minimum 72 de membri si maximum 96 de membri, alcatuit dintr-un numar egal de producatori, muncitori, consumatori, alesi de pe listele propuse de organizatiile respective ale acestora. Membrii comitetului erau numiti, cu titlu personal, - pentru un mandat de 2 ani - de catre Consiliu. Pentru o durata de un an membrii Comitetului alegeau un presedinte si un birou. Fiind un organ creat pe langa Comisie, aceasta era obligata inainte de a lua o hotarare, sa consulte Comitetul in cazurile prevazute de tratat, iar in celelalte situatii, putea sa-l consulte ori de cate ori considera necesar.

Comitetul Economic si Social CEE-CEEA - organ consultativ comun celor doua Comunitati - este format din reprezentantii diferitelor categorii ale vietii economice si sociale: producatori, agricultori, transportatori, muncitori, negociatori, mestesugari, profesii liberale. Tratatele[79] precizeaza ca diferitele categorii economice si sociale sunt reprezentate adecvat si aceasta nu in raport cu specificul national ci in raport cu nivelul comunitar (cei mai numerosi sunt agricultorii, transportatorii, producatorii) iar membri Comitetului sunt impartiti in trei grupuri: patronatul, salariatii si diferitele ramuri de activitate.

Numarul membrilor Comitetului economic si social nu poate depasi trei sute cincizeci, iar repartizarea pe state - care este in functie de populatia si importanta acestora - este urmatoarea: Germania, Franta, Italia, Marea Britanie cu 24 de locuri, Spania 21 de locuri, Belgia, Grecia, Olanda, Austria, Portugalia, Suedia - 12 locuri, Danemarca, Irlanda, Finlanda - 9 locuri; Luxemburg - 6 locuri.

Uniunea cu 27 de state membre are[80] urmatoarea compunere a Comitetului economic si social: Germania, Marea Britanie, Franta, Italia - 24 de locuri; Spania si Polonia - 21 de locuri; Romania - 15 locuri; Olanda, Grecia, Cehia, Belgia, Ungaria, Portugalia, Suedia, Bulgaria, Austria - 12 locuri; Slovacia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania - 9 locuri; Letonia, Slovacia, Estonia - 7 locuri; Cipru, Luxeamburg - 6 locuri si Malta - 5 locuri.

Membri Comitetului sunt numiti la propunerea statelor membre, pe o perioada de patru ani. Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, adopta lista membrilor stabilita conform propunerilor fiecarui stat membru (mandatul membrilor Comitetului poate fi reinnoit). Comitetul isi desemneaza dintre membri sai presedintele si biroul, pentru o perioada de doi ani. Comitetul este convocat de presedintele sau la cererea Consiliului, a Comisiei sau din proprie initiativa.

Comitetul cuprinde sectii specializate pentru principalele domenii reglementate de tratate: functionarea sectiilor specializate este guvernata de regulile generale aplicabile Comitetului cu precizarea ca ele nu pot fi consultate independent de Comitet.

Pe de alta parte, in cadrul Comitetului se pot instituit subcomitete care sa elaboreze proiecte de avize asupra unor probleme sau in domenii determinate (care sunt supuse deliberarii Comitetului). Regulamentul intern - stabilit de Comitet - prevede modul de compunere si regulile de competenta privind sectiile specializate si subcomitetele.

Comitetul este consultat in mod obligatoriu de Consiliu sau de Comisie in cazurile prevazute de tratate; el poate fi consultat de aceste institutii ori de cate ori ele considera oportuna o astfel consultare. Si Comitetul poate lua initiativa de a emite un aviz in toate cazurile in care considera necesar. Totodata Comitetul poate fi consultat si de Parlamentul European. Tratatul de la Maastricht (art. 194) a precizat ca membrii Comitetului isi exercita functiile conferite in deplina independenta si in interesul general al Comunitatii iar Tratatul de la Amsterdam a sporit competentele consultative ale acestui organ intarind si mai mult pozitia sa in procedura de luare a deciziilor[81].

B. Comitetul regiunilor

Comitetul regiunilor este un organ consultativ, creat prin Tratatul de la Maastricht - care prin art. 198A, 198B si 198 C a modificat Tratatul CEE, pentru a raspunde necesitatii asigurarii unui raport corespunzator intre progresele economice ale Comunitatii si conditiile de viata ale cetatenilor statelor comunitare[82]. Creat si el - ca si Comitetul Economic si Social - dupa criteriul reprezentarii unui interes, anume al colectivitatilor locale, in temeiul autonomiei de care se bucura acestea, Comitetul regiunilor si autonomiilor locale (dupa denumirea oferita in art. 59 de Rezolutia Parlamentului European din 12 decembrie 1990 asupra bazelor constitutionale ale Uniunii Europene) se compune din membrii organelor alese la nivel regional sau local .

Compunerea, organizarea, functionarea si atributiile Comitetului Regiunilor sunt guvernate de o serie de reguli dintre care amintim: 1) Comitetul are caracter consultativ si este compus din reprezentantii colectivitatilor regionale si locale, in raport de aceasta competenta purtand si denumirea respectiva; 2) fiecare stat dispune de un numar de locuri in raport de populatia si importanta sa: Germania, Franta, Italia, Marea Britanie - 24 de locuri; Spania - 21 de locuri; Belgia, Grecia, Olanda, Austria si Portugalia - 12 locuri; Danemarca, Irlanda, Finlanda - 9 locuri, Luxemburg - 6 locuri (adica intocmai ca si in cazul Comitetului Economic Social). Numarul membrilor Comitetului regional nu poate depasi trei sute cincizeci.

Uniunea cu 27 de tari membre are un Comitet al regiunilor cu urmatoarea componenta: Germania, Marea Britanie, Franta, Italia - 24 de locuri; Spania si Polonia - 21 de locuri; Romania - 15 locuri; Olanda, Grecia, Cehia, Belgia, Ungaria, Portugalia, Suedia, Bulgaria, Austria - 12 locuri; Slovacia, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania - 9 locuri; Letonia, Slovenia, Estonia - 7 locuri; Cipru, Luxemburg - 6 locuri; Malta - 5 locuri.

Membrilor, li se adauga un numar egal de supleanti alesi pe aceleasi criterii. Atat membri cat si supleantii sunt numiti de Consiliu, cu unanimitate de voturi, la propunerea fiecarui stat membru, pentru un mandat de 4 ani ce poate fi reinnoit; 3) membrii Comitetului isi exercita functiile in deplina independenta si in interesul general al Comunitatii; 4) membrii Comitetului nu pot fi in acelasi timp si membri ai Parlamentului European; 5) din randurile lor membrii aleg un presedinte si biroul pentru o perioada de doi ani; 6) Comitetul isi stabileste propriul regulament intern care este supus spre aprobare Consiliului, care se pronunta cu unanimitate de voturi; 7) Comitetul se convoaca la initiativa presedintelui sau ori a Consiliului sau Comisiei si este consultat de aceste organe in toate cazurile expres prevazute de tratate sau ori de cate ori ele considera ca este oportun; 8) actele Comitetului sunt avizele, care trebuie intocmite in termen de o luna de la data la care Comitetul a fost solicitat sa se pronunte asupra unei probleme de interes general. Neintocmirea avizului in acest termen se poate considera ca o lipsa a acestui act (adica lipsa avizului nu tine in loc continuarea procedurilor); 9) ori de cate ori considera ca sunt in joc interese specifice ale regiunilor Comitetul poate formula din proprie initiativa un aviz asupra problemei respective, act pe care il inainteaza Consiliului si Comisiei si care este insotit de un proces-verbal care contine deliberarile Comitetului Regiunilor; 10) Comitetul Regiunilor poate fi consultat si de Parlamentul European; 11) Comitetul Regiunilor ca, de altfel, si Comitetul Economic si social, are sediul la Bruxelles.

C. Banca Centrala Europeana si Sistemul European de Banci Centrale

Banca Centrala Europeana si Sistemul European de Banci Centrale sunt reglementate de Tratatul instituind Comunitatea Europeana si Protocolul privind Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale Europene (Protocol care reprezinta o anexa la Tratat). Astfel, art. 8 din Tratat precizeaza ca: 'se instituie un Sistem European al Bancilor Centrale, denumit in continuare SEBC si o Banca Centrala Europeana, denumita in continuare BCE'[84]. SEBC este compus din Banca Centrala Europeana si bancile centrale ale statelor membre - banci centrale nationale

Obiectul principal al SEBC il constituie mentinerea stabilitatii preturilor, sens in care sprijina politicile economice generale din Comunitate pentru a contribui la realizarea obiectivelor Comunitatii.

Dintre sarcinile fundamentale ale SEBC amintim: 1) definirea si implementarea politicii monetare a Comunitatii; 2) desfasurarea operatiunilor de schimb; 3) pastrarea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre; 4) promovarea bunei functionari a sistemului de plati. Banca Centrala Europeana - creata prin Tratatul de la Maastricht - a inceput sa functioneze la 1 iunie 1998. Tratatul de la Maastricht a prevazut crearea Uniunii Economice si Monetare (UEM) in trei etape: 1) pana la finele anului 1993 realizarea pietei unice a capitalurilor; 2) incepand cu ianuarie 1994 intarirea coordonarii politicilor economice, reducerea inflatiei, a taxelor, limitarea deficitului public si crearea in acest mod a conditiilor de realizare a unei monede unice (Institutul Monetar European avand sarcina de a pregati trecerea la moneda unica); 3) crearea unei monede unice si stabile si a unei Banci Centrale Europene formata din 6 membri desemnati de Consiliul european si Consiliul guvernatorilor bancilor centrale nationale (etapa ce a inceput in 1996 si s-a realizat pana la 1 ianuarie 1999).

Banca Centrala Europeana - conform dispozitiilor Tratatului de la Maastricht este principalul organ responsabil de realizarea politicii monetare comunitare, abilitat cu emisiunea monedei unice si de coordonare a activitatii intregului sistem european de banci centrale alaturi de bancile centrale nationale. Rezulta de aici ca Banca Centrala Europeana va juca pentru Uniunea Europeana rolul pe care orice banca nationala il are pentru statul propriu. Functiile pe care Banca Centrala Europeana le indeplineste sunt: 1) dezvolta cooperarea intre bancile centrale nationale ale statelor membre; 2) intareste coordonarea politicilor monetare ale statelor membre in scopul asigurarii stabilitatii preturilor; 3) asigura monitorizarea functionarii sistemului monetar european; 4) organizeaza consultari referitoare la actiunile ce cad in competenta Bancii Centrale Europene .

In toate problemele ce privesc politica monetara Banca Centrala Europeana este consultata atat de Institutii cat si de autoritatile nationale - inclusiv cele din domeniul bancar . In conformitate cu art. 7, Cap. 3 din Statutul Sistemului European de Banci Centrale si a Bancii Centrale Europene, aceste institutii financiare se bucura de independenta 'in exercitarea competentelor si in indeplinirea obiectivelor si indatoririlor conferite de Tratat si Statut'. Aceasta independenta se traduce prin aceea ca 'nici BCE, nici o banca centrala nationala si nici un membru al organelor lor de decizie nu pot solicita sau accepta instructiuni din partea institutiilor sau a organelor comunitare, a guvernelor statelor membre sau a oricaror alte organisme'. La randul lor Institutiile si organele comunitare, precum si guvernele statelor membre se angajeaza sa respecte acest principiu si sa nu incerce sa influenteze membrii organelor de decizii ale BCE sau ale bancilor centrale nationale in indeplinirea sarcinilor lor.

In realizarea atributiilor oferite de Tratatul de la Maastricht, Banca Centrala Europeana poate emite acte cu caracter obligatoriu - regulamente si decizii - si acte cu caracter consultativ - recomandari si avize -. Regulamentele sunt acte obligatorii cu caracter general, care se aplica direct in toate statele membre in timp ce deciziile sunt acte cu caracter individual, in sensul ca se aplica subiectelor pe care le au in vedere . In cazul in care considera necesar, BCE hotaraste publicarea deciziilor, recomandarilor si avizelor sale . Organele de decizie ale BCE sunt consiliul guvernatorilor si comitetul director.

Consiliul guvernatorilor: alcatuire, procedura de vot, atributii

Consiliul guvernatorilor se compune din membrii comitetului director si guvernatorii bancilor centrale nationale. Doar membrii Consiliului guvernatorilor prezenti la sedinte au drept de vot; prin derogare de la aceasta regula, regulamentul intern poate prevedea ca membrii Consiliului guvernatorilor pot vota prin teleconferinta sau membrii absenti pot delega un supleant care sa-i inlocuiasca in calitatea de membru al consiliului guvernatorilor. Fiecare membru al Consiliului guvernatorilor dispune de un vot, iar deciziile se iau cu majoritate simpla; in caz de egalitate de voturi, votul presedintelui este preponderent. Cvorumul necesar - pentru ca votul Consiliul guvernatorilor sa fie valabil - este de doua treimi din membri. In cazul neintrunirii cvorumului necesar, presedintele poate convoca o reuniune extraordinara in cursul careia deciziile pot fi luate fara intrunirea acestui cvorum. Consiliul se intruneste de cel putin 10 ori pe an si desi reuniunile sunt confidentiale, Consiliul poate decide sa faca public rezultatul deliberarilor sale.

Atributiile Consiliului guvernatorilor sunt: 1) adopta orientarile si ia deciziile necesare indeplinirii sarcinilor incredintate SEBC de tratat si statut; 2) stabileste politica monetara a Comunitatii, inclusiv deciziile privind obiectivele monetare intermediare, ratele directoare ale dobanzilor si structura rezervelor in cadrul SEBC, si adopta orientarile necesare executarii lor; 3) adopta un regulament intern prin care se determina organizarea interna a BCE si a organelor sale de decizie; 4) exercita functiile consultative mai sus amintite.

Comitetul director: alcatuire, procedura de vot, functii

Comitetul director se compune din presedinte, vicepresedinte si alti patru membri. Presedintele, vicepresedintele si ceilalti membri ai Consiliului director sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre la nivelul sefilor de stat sau de guvern, la recomandarea Consiliului si dupa consultarea Parlamentului European si a Consiliului guvernatorilor, dintre persoane a caror autoritate si experienta profesionala in domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Doar cetatenii statelor membre pot fi membri ai Comitetului director pe o perioada de 3 ani (cu posibilitatea reinnoirii mandatului). Fiecare membru prezent la sedinte are dreptul sa voteze avand in acest scop un vot. Deciziile comitetului director sunt luate cu majoritate simpla a voturilor exprimate iar in caz de egalitate de voturi, votul presedintelui este preponderent. Comitetul director este responsabil pentru: 1) gestiunea curenta a BCE; 2) implementarea politicii monetare in conformitate cu orientarile si deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor (in acest cadru, Comitetul da instructiunile necesare bancilor centrale nationale); 3) pregatirea reuniunilor Consiliului guvernatorilor.

D. Banca Europeana de Investitii

Banca Europeana de Investitii a fost creata prin Tratatul de la Roma (art. 129) si reprezinta un organ care dispune de personalitate juridica proprie, manifestandu-se ca o persoana juridica de drept international autonoma in raporturile sale cu Comunitatile.

Banca este administrata si gestionata de un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu de administratie si un Comitet de directie.

Consiliul guvernatorilor: alcatuire, procedura de vot, atributii. Consiliul este alcatuit din ministri desemnati de statele membre. Deciziile Consiliului se adopta cu majoritatea membrilor sai; aceasta majoritate trebuie sa reprezinte cel putin 50% din capitalul subscris. Atributiile Consiliului guvernatorilor sunt: 1) stabileste directivele generale privind politica de credit a bancii, mai ales cu privire la obiectivele care se vor impune pe masura ce progreseaza realizarea pietei comune (de asemenea, Consiliul vegheaza la executarea acestor directii); 2) decide majorarea capitalului subscris. In acest sens Consiliul, hotarand in unanimitate, stabileste procentajul ce trebuie varsat, precum si modalitatile de varsare; 3) poate decide, cu majoritate calificata, ca statele membre sa acorde bancii imprumuturi speciale purtatoare de dobanzi[90]; 4) exercita competentele prevazute de Statut - in art. 11 si 13 privind numirea si demiterea membrilor Consiliului de Administratie si Comitetului de directie, precum si cele prevazute de art. 13 paragraful 1 alin. 2 (este vorba de posibilitatea modificarii numarului membrilor Comitetului de directie); 5) acorda derogarea prevazuta de art. 18 paragraful 1. Cum este si firesc Banca acorda credite - membrilor sai sau intreprinderilor private sau publice - pentru proiecte de investitii pe teritoriile statelor membre. Prin exceptie de la aceasta regula Banca - la propunerea Consiliului de administratie si prin hotararea luata, in unanimitate, de Consiliul guvernatorilor - poate acorda credite pentru proiecte de investitii care se realizeaza in tot sau in parte in afara teritoriilor europene ale statelor membre; 6) aproba raportul anual elaborat de Consiliul de administratie; 7) aproba bilantul anual, precum si contul de profit si pierderi; 8) poate decide - cu majoritate calificata - suspendarea acordarii de credite si de garantii unui stat membru in cazul in care acesta nu-si respecta obligatiile de membru (in special obligatia de a varsa cota sa din capital, de a varsa imprumuturile speciale sau obligatia de a asigura serviciul datoriilor contractate de el); 9) poate decide suspendarea activitatii Bancii iar in caz de lichidare, numeste lichidatorii si le da instructiuni pentru efectuarea lichidarii; 10) aproba regulamentul intern al Bancii.

Consiliul de administratie: competente, compunere, procedura de vot. Principala competenta - cu privire la care beneficiaza de exclusivitate - este de a decide acordarea de credite si garantii si de a contracta imprumuturi. De aceasta competenta - mai strans sau mai slab - se leaga urmatoarele atributii: 1) fixeaza ratele dobanzii pentru imprumuturi (precum si comisioanele garantiilor); 2) controleaza buna administrare a Bancii; 3) asigura ca gestiunea Bancii sa se faca in conformitate cu dispozitiile tratatului, ale statutului si cu directivele generale stabilite de Consiliul guvernatorilor; 4) la sfarsitul exercitiului, are obligatia de a prezenta un raport Consiliului guvernatorilor si de a-l publica dupa aprobare. Consiliul de administratie este compus din 25 de administratori[91] si 13 supleanti numiti pe o perioada de 5 ani de Consiliul guvernatorilor (mandatul putand fi reinnoit). Supleantii pot participa la sedintele Consiliului de administratie, pot substitui titularii desemnati dar nu au drept de vot (cu exceptia cazului in care inlocuiesc unul sau mai multi titulari sau au o imputernicire in acest sens). Membrii Consiliului sunt alesi dintre personalitati care ofera toate garantiile de independenta si competenta; acestia raspund numai fata de Banca . Fiecare administrator dispune de un vot in Consiliul de Administratie (el isi poate delega votul in conditiile prevazute de regulamentul intern al Bancii). Ca regula generala deciziile Consiliului de Administratie se iau cu majoritatea simpla a membrilor Consiliului care au drept de vot. Prin exceptie deciziile se iau cu majoritate calificata ceea ce presupune intrunirea a saptesprezece voturi .

Comitetul de directie: compunere, atributii. Comitetul de directie este compus dintr-un presedinte si sapte vicepresedinti, numiti pe o perioada de 6 ani de Comitetul guvernatorilor, la propunerea Consiliului de administratie (mandatul poate fi reinnoit). In mod simetric Consiliul guvernatorilor - care hotaraste cu majoritate calificata - poate demite membrii Comitetului - la propunerea (adoptata tot cu majoritate calificata) Consiliului de administratie. Comitetul de directie are urmatoarele atributii: 1) asigura administrarea ordinara a Bancii sub autoritatea presedintelui si sub controlul Consiliului de administratie; 2) pregateste deciziile Consiliului de administratie, in special in ceea ce priveste contractarea de imprumuturi si acordarea de credite si garantii: asigura executarea acestor decizii; 3) formuleaza, cu majoritate, avize asupra proiectelor de acordare de credite si garantii si asupra proiectelor de imprumuturi; 4) asigura reprezentarea in justitie sau reprezentarea extrajudiciara a Bancii prin presedintele Comitetului sau - in caz de imposibilitate a presedintelui, prin unul dintre vicepresedinti; 5) un Comitet, compus din trei membri numiti de Consiliul guvernatorilor - pe considerentul competentei lor - verifica anual regularitatea operatiunilor si registrele Bancii. Tot acest Comitet confirma ca bilantul si contul de profit si pierderi sunt conforme cu documentele contabile si ca ele reflecta situatia Bancii, atat la activ cat si la pasiv.

Functionarii si angajatii Bancii sunt angajati si concediati de presedinte, ei aflandu-se sub autoritatea acestuia[95]. In alegerea personalului presedintele trebuie sa ia in considerare nu numai aptitudinile personale si calificarile profesionale ci si participarea echilibrata a cetatenilor statelor membre.

Atributiile Bancii Europene de Investitii sunt variate si complexe. Astfel, mai intai, Banca coopereaza cu toate organizatiile internationale ale caror domenii de activitate sunt similare cu ale sale. In acest sens Banca cauta sa stabileasca orice contact util in vederea cooperarii cu institutiile bancare si financiare ale tarilor cu privire la care isi extinde operatiunile (art. 16 din Statut). Mai apoi, in vederea indeplinirii sarcinilor sale de pe piata internationala de capitaluri, Banca se poate imprumuta de pe o piata de capitaluri a unui stat membru[96]. De asemenea, Banca isi poate angaja disponibilitatile de care nu are nevoie imediata pentru a-si onora obligatiile .

Dar, in mod evident, principala atributie a Bancii o constituie acordarea de credite - membrilor sai sau intreprinderilor publice sau private pentru proiecte de investitii pe teritoriul european al statelor membre - in masura in care nu sunt disponibile, in conditii rezonabile, mijloace provenite din alte surse. Rezulta ca acordarea creditelor este subordonata - in masura posibila - recurgerii la alte mijloace de finantare. Daca un imprumut este acordat unei intreprinderi sau unei alte colectivitati dintr-un stat membru, Banca va subordona acordarea acestui credit unei garantii din partea statului membru pe teritoriul caruia se va realiza proiectul sau altor garantii suficiente . Ratele dobanzii pentru imprumuturile acordate de Banca - precum si comisioanele de garantii - sunt calculate astfel incat incasarile care rezulta sa permita Bancii sa-si onoreze propriile obligatii, sa-si acopere costurile si sa constituie un fond de rezerva.

Principiile care trebuie respectate de Banca in operatiunile sale de imprumuturi si garantii sunt: 1) fondurile trebuie utilizate in modul cel mai rational, in interesul Comunitatii. Aceasta inseamna ca Banca poate acorda sau garanta imprumuturi decat daca: serviciul dobanzii si al amortizarii este asigurat prin beneficiile din exploatare, in cazul proiectelor realizate de intreprinderi din sectorul productiv, sau printr-un angajament subscris de statul in care se realizeaza proiectul; executarea proiectului contribuie la cresterea productivitatii economice in general si favorizeaza realizarea pietei comune; 2) Banca nu poate dobandi nici o participatiune in intreprinderi, nici nu-si poate asuma vreo responsabilitate in gestiunea acestora (decat in cazul in care protectia propriilor drepturi o cere pentru a garanta recuperarea creantelor sale); 3) Banca isi poate ceda creantele pe piata de capitaluri, in acest scop, poate solicita debitorilor sai sa emita obligatiuni sau alte titluri; 4) nici Banca, nici statele membre nu pot impune conditii conform carora sumele imprumutate vor trebui cheltuite intr-un anumit stat membru; 5) Banca poate subordona acordarea unor imprumuturi organizarii unor licitatii internationale; 6) Banca nu finanteaza, nici total nici partial, vreun proiect la care se opune statul membru pe teritoriul caruia trebuie realizat proiectul.

Aceasta multitudine de principii ce guverneaza activitatea Bancii genereaza o procedura complicata pe care cererile de imprumuturi trebuie sa le urmeze. Astfel, cererile de imprumuturi (sau de garantii) pot fi adresate Bancii: fie prin intermediul Comisiei; fie prin intermediul statului membru pe teritoriul caruia se va realiza proiectul; fie direct in cazul in care o intreprindere solicita o astfel de cerere. Daca cererile sunt adresate prin intermediul Comisiei, ele sunt supuse avizarii statului membru pe teritoriul caruia se va realiza proiectul; daca cererile sunt adresate prin intermediul statului, ele vor fi supuse spre avizare Comisiei iar daca sunt prezentate direct de o intreprindere, cererile vor fi supuse spre avizare atat statului membru in cauza, cat si Comisiei. Statele membre in cauza si Comisia isi vor da avizul in termen de cel mult doua luni; in lipsa acestui raspuns Banca poate considera ca proiectul in cauza nu intampina obiectiuni. Consiliul de administratie decide asupra cererilor de imprumuturi sau de garantii care ii sunt prezentate de Comitetul de directie. Comitetul de directie examineaza conformitatea cererilor de imprumuturi sau de garantii cu dispozitiile tratatului - in special cu principiile directoare ale actiunii Bancii - si ca atare se poate pronunta favorabil acordarii imprumutului - caz in care supune proiectul de contract Consiliului de administratie[99] - sau impotriva acordarii imprumutului (sau garantiei) - caz in care va trebui sa supuna Consiliului de administratie documentele pertinente insotite de avizul sau. In cazul avizului negativ al Comisiei sau al Comitetului de directie, Consiliul de administratie nu poate acorda imprumutul sau garantia decat hotarand in unanimitate. Dar in cazul avizului negativ al Comitetului de directie si al Comisiei, consiliul de administratie nu poate acorda imprumutul sau garantia in cauza.

E. Alte organe create de Tratate

Tratatele constitutive - astfel cum au fost modificate - au prevazut si crearea unor organe tehnice investite cu functii de consultare, gestiune sau control, dotate cu personalitate juridica si autonomie de gestiune, fie au prevazut crearea unor simple organisme administrative sau financiare ce completeaza activitatea organelor de baza. Dintre acestea amintim:

1. Agentia de aprovizionare Euratom - creata prin art. 54 din Tratatul CEEA - este un organ de gestiune ce se bucura de autonomie financiara, rolul sau fiind legat de aprovizionarea Comunitatii in domeniul energiei atomice si de asigurare a regularitatii pietei in domeniu. Agentia dispune de un statut propriu hotarat de Consiliu in care sunt prevazute modalitatile de gestiune comerciala si capital social. Agentia isi desfasoara activitatea sub controlul Comisiei care ii da directive si dispune de un drept de veto fata de hotararile Comisiei. Orice act al acestui organ este susceptibil de recurs in fata Comisiei care numeste directorul general al Agentiei.

2. Comitetul stiintific si tehnic Euratom - creat prin art. 134 din Tratatul CEEA - este un organ consultativ ce functioneaza pe langa Comisie si dispune de un statut propriu avand atributii specifice.

3. Fondul de orientare si garantare agricola - FEOGA - creat prin art. 40 din Tratatul CEE[100] si fondul social european - FSE - creat prin art. 123 din Tratatul CEE - sunt organe financiare ce corespund existentei unor conturi proprii gestionate de Comisie. Aceste doua fonduri sunt administrate de comitete proprii create in temeiul dispozitiilor tratatelor.

4. Avocatul Poporului este un organ complementar creat prin Tratatul de la Maastricht ce este numit de Parlamentul European la inceputul fiecarei legislaturi a institutiei. El are competentele cunoscute in legislatiile nationale astfel ca cetatenii europeni pot depune plangeri privind activitatile diverselor institutii si organe comunitare.

5. Institutul Monetar European - este creat prin dispozitiile Tratatului de la Maastricht care prevede ca 'incepand cu 1 ianuarie 1994 cand se va trece la realizarea celei de-a 2-a etape de infaptuire a Uniunii Europene si Monetare, se va crea si va functiona un Institut Monetar European dotat cu personalitate juridica care este condus si gestionat de un Consiliu compus din presedinte si guvernatorii bancilor centrale nationale din care unul exercita functia de presedinte (art. 109). Presedintele Consiliului IME este numit prin acordul comun al statelor membre reunite la nivelul sefilor de state sau de guverne la recomandarea Comitetului guvernatorilor bancilor centrale nationale, dupa consultarea Parlamentului European si a Consiliului IME. El este ales dintre autoritatile profesionale in materie monetara si bancara (intreaga procedura arata importanta acestei functii). Institutul Monetar European este principalul organ de coordonare a politicilor monetare ale statelor membre si de realizare a functionarii sistemului monetar european. Tratatul de la Maastricht prevede reguli de organizare, functionare si atributiile IME, in dispozitii detaliate fiind aratate de asemenea, etapele si sarcinile specifice fiecarei etape in realizarea Uniunii economice si monetare.