POLITICA REGIONALA SI DE COEZIUNE A UE

POLITICA REGIONALA SI DE COEZIUNE A UE

Evolutii si caracteristici ale PRC

Dezbaterea privind existenta decalajelor economice si sociale a insotit, de la bun inceput, procesul de constructie europeana. Ceea ce astazi se cheama Politica de Coeziune (Economica, Sociala si Teritoriala) a Uniunii Europene sau Politica Regionala si de Coeziune a UE este o politica structurala in sensul ca, prin aplicarea acesteia, se urmareste eliminarea sau macar atenuarea decalajelor dintre regiunile si cetatenii Uniunii Europene in vederea unei dezvoltari echilibrate. Dar din arsenalul pe care il foloseste Uniunea pentru cresterea economica face parte si o a treia politica - Politica de Coeziune -, care ne furnizeaza un factor de echilibrare. Politica Regionala si de Coeziune cauta sa echilibreze decalajele create in mod constant de crestere si sa sprijine regiunile care cresc mai incet pentru a atinge nivelul de crestere al Uniunii in ansamblu.

Ceea ce astazi se numeste "Politica Regionala si de Coeziune" a insotit pas cu pas procesul de extindere a Uniunii Europene, constituind un tip de contrapondere pentru efectele negative (reale sau percepute) ale acestui proces. De exemplu, crearea pietei unice interne a alimentat temerea ca va crea beneficii disproportionate pentru regiunile bogate, mult mai pregatite pentru a culege roadele liberalizarii comertului. In contrapartida, regiunile sarace, periferice sau monoindustriale au beneficiat de resurse considerabil mai mari, resurse care sa conduca la ajustarea lor structurala.

Forma si structura Politici Regionale si de Coeziune s-au modificat cu fiecare extindere. Insotind de aproape extinderile succesive ale Uniunii, aceasta politica s-a transformat dintr-un simplu mecanism redistributiv intr-o politica structurala autentica, preocupata atat sa corecteze decalajele deja existente, cat si sa previna crearea sau adancirea decalajelor. Ea nu este o politica propriu - zisa de crestere economica, rolul esential pentru cresterea economica fiind jucat de reglementarile pentru comert, reglementarile privind libera circulatie a bunurilor, capitalului, persoanelor, reglementarile privind uniunea monetara etc. Rolul Politicii Regionale si de Coeziune in cresterea economica este mai degraba indirect: acela de a crea conditiile care sa constituie un imbold pentru cresterea economica.

PRC in contextul globalizarii

Astazi, semnificatia Politicii Regionale si de Coeziune este amplificata de fenomenul globalizarii, de faptul ca Uniunea in ansamblul sau trebuie sa faca fata presiunilor concurentiale din partea altor blocuri regionale (SUA, Asia - Pacific). Iar decalajele interne pot constitui o frana in sustinerea competitiei globale.

Din acest punct de vedere, Uniunea furnizeaza o serie de date frapante. 43% din productia economica a intregii Uniunii si 75% din investitiile de cercetare - dezvoltare se concentreaza in doar 14% din teritoriul european, adica in ceea ce este cunoscut indeobste sub denumirea de pentagon european - aria geografica intre Londra, Hamburg, Munchen, Milano si Paris.

La nivel regional, decalajele sunt si mai accentuate, PIB-ul regiunii celei mai bogate, InnerLondon, reprezinta (303% in raport cu PIB-ul mediu european pe cap de locuitor (UE 27, PPS), in timp ce regiunea cea mai saraca, regiunea de nord - est a Romaniei, are un PIB care reprezinta 24% din aceeasi medie europeana.

Deci, raportul dintre cea mai bogata si cea mai saraca regiune este de aproximativ 1:12,5. Primele 10 regiuni din punct de vedere al PIB/cap de locuitor, la nivelul anului 2004, erau din vechile state membre. Mai mult, aceeasi regiune britanica, Inner London, se afla intre primele 10 regiuni care au inregistrat cel mai rapid ritm de crestere a PIB-ului pe cap de locuitor in perioada 2000 - 2005 (idem). Prin urmare, nu este vorba doar despre o "bogatie"acumulata, ci si despre mentinerea ritmului de creare a respectivei bogatii. Cu alte cuvinte, decalajele se conserva, daca nu chiar se adancesc.

O astfel de structura a decalajelor mai poate fi intalnita doar in economii emergente, precum China si India, unde se pastreaza raportul 1:7 intre regiunile cele mai bogate si cele mai sarace. Statele Unite ale Americii si Japonia sunt caracterizate printr-o distributie mult mai uniforma a bunastarii. In Statele Unite, cel mai avut stat este de doar doua ori mai bogat decat cel mai sarac si toate statele componente au un PIB/capita mai mare decat PIB-ul mediu european/capita. In Japonia, raportul dintre regiunea cea mai bogata si cea mai saraca este de doar 2:1, iar 40 dintre cele 47 de regiuni ale acestui stat au un PIB/capita superior celui mediu european.

Uniunea Europeana nu poate reprezenta o putere in context global daca in interiorul sau exista decalaje accentuate. Decalajele afecteaza competitivitatea de ansamblu, externa a Uniunii. Pe de alta parte, decalajele pot duce la conflicte, migrari, instabilitate, ceea ce ar pune in pericol functionarea pietei interne. Din nou, se ajunge la problema - cheie a competitivitatii pe piata globala.

Initial, fondurile PRC nu erau alocate pentru indeplinirea unor obiective comune la nivelul Uniunii, ci erau alocate direct statelor membre, care le cheltuiau cum considerau de cuviinta pentru atenuarea decalajelor interne. Mai ales sub presiunea pietei unice si a monedei unice, politica regionala a fost recunoscuta ca o competenta a Uniunii (deci nu a fiecarui stat in parte), fiind incadrata obiectivului de coeziune; fondurile au inceput sa fie acordate pentru o serie de obiective europene comune. Politica regionala (devenita Politica Regionala si de Coeziune) a cunoscut un salt calitativ si a inceput sa fie conceptualizata ca un imbold pentru cresterea economica. Masurile implementate in numele acestei politici cauta sa creeze conditiile pentru cresterea economica, cu respectarea coeziunii economice si sociale: conditii care, in cele din urma, sa duca, impreuna cu alte masuri - luate atat la nivel european, cat si la nivelul fiecarui stat membru -, la cresterea competitivitatii si sa confere UE o alta pozitie globala.

PRC in orizontul 2007 - 2013

Ultima reforma a interventiilor de tip structural a fost infaptuita in 2006, cand a fost adoptat noul regulament de functionare a Instrumentelor Structurale (Regulamentul CE nr. 1083/2006 din iulie 2006).

Reforma a tintit simplificarea si clarificarea instrumentelor financiare care sa sustina Politica Regionala si de Coeziune. Aceste instrumente financiare au fost reunite sub denumirea de Intrumente Structurale (Fondul European de Dezvoltare Regionala si Fondul Social European alcatuiesc, impreuna, Fondurile Structurale, iar Fondurile Structurale si Fondul de Coeziune alcatuiesc Instrumentele Structurale). Simultan, intrumentele financiare destinate dezvoltarii rurale si pescuitului (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, respectiv Fondul European pentru Pescuit) au fost scoase de sub incidenta Instrumentelor Structurale si au fost subordonate Politicii Agricole Comune. Conform Regulamentului Consiliului 1083/2006, "Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (European Agriculture Fund for Rural Development) si Fondul European pentru Pescuit (European Fisheries Fund) trebuie integrate in instrumentele destinate politicii agricole comune si politicii comune in domeniul pescuitului si coordonate cu instrumentele destinate politicii de coeziune" (idem).

Regulamentul CE nr. 1083/2006 specifica principiile si regulile privind parteneriatul, programarea, evaluarea, managementul (inclusiv managementul financiar), monitorizarea si controlul Instrumentelor Structurale, in baza responsabilitatilor impartite intre statele membre si Comisie.

Valoarea totala a finantarii pentru Instrumentele Structurale in perioada 2007 - 2013 a fost stabilita la 347 de miliarde de euro, ceea ce reprezinta 35% din bugetul UE si aproximativ 0,38% din PIB-ul total al UE. Principalele tari benefiaciare ale Instrumentelor Structurale, tinand cont de valoarea sumelor alocate (in miliarde lei), sunt: Polonia (67,3), Spania (35,2), Italia (28,8), Republica Ceha (26,7), Ungaria (25,3), Portugalia (21,5) si Grecia (20,4).

Pentru perioada 2007 - 2013 au fost identificate trei obiective:

1. Obiectivul 1 - "Convergenta";
2. Obiectivul 2 - "Competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca";
3. Obiectivul 3 - "Cooperare teritoriala europeana".

Obiectivul "Convergenta" reprezinta obiectivul prioritar (absoarbe 81,5% din totalul finantarii) si este destinat reducerii decalajului existent intre diferite regiuni ale statelor membre vizand imbunatatirea conditiilor de viata si de lucru, prin cresterea calitatii investitiilor in capitalul fizic si uman, dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere, a cercetarii si inovarii, imbunatatirea adaptarii la schimbarile de natura economica si sociala, protectia mediului, eficienta administrativa.

Obiectivul "Convergenta" vizeaza regiunile care au PIB/cap de locuitor masurat in paritatea puterii de cumparare standard mai mic de 75% din PIB-ul mediu al UE 25, calculat pe baza datelor existente in perioada 2000 - 2002. Unul din trei cetateni europeni (adica 170 de milioane) locuieste in cele 84 de regiuni de convergenta.

In cazul a sapte state membre, intreg teritoriul este eligibil pentru obiectivul "Convergenta", adica toate regiunile au un PIB/capita sub pragul de convergenta: Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Romania, Slovenia. La cele 84 de astfel de regiuni, se adauga altele 16, cu o populatie totala de 16,4 milioane care, strict vorbind, au un PIB/capita peste 75% din media UE 25, dar sub 75% din media UE % 15. Intelegerea a fost ca si aceste regiuni - care ar fi fost eligibile pentru Obiectivul 1 daca reperul nu ar fi fost media UE 25, ci UE 15 - sa primeasca, in continuare, fonduri prin respectivul obiectiv deoarece ele nu au cunoscut un fenomen de crestere economica propriu - zisa, nu si-au depasit problemele structurale, ci au depasit pragul de 75% ca urmare a faptului ca media PIB-ului a scazut.

Obiectivul "Competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca" (cu o pondere putin sub 16% din totalul finantarii) vizeaza imbunatatirea competitivitatii, atractivitatii si a gradului de ocupare a regiunilor prin anticiparea schimbarilor de ordin economic si social, prin imbunatatirea si cresterea investitiilor in capitalul uman, prin promovarea economiei bazate pe cunoastere, a cercetarii si inovarii, antreprenoriatului, protectiei mediului si prin imbunatatirea capacitatii de adaptare a angajatilor si a firmelor la conditiile pietei. Directiile de actiune sunt, prin urmare, doua: inovare si promovarea societatii bazate pe cunoastere, pe de o parte, si crearea de locuri de munca, pe de alta. Pentru acest obiectiv, sunt eligibile regiunile care se confrunta, in continuare, cu probleme structurale, dar se afla peste pragul de 75% din PIB - ul mediu european.

Caracteristici ale bugetului UE. Legatura cu finantarea PRC.

Din bugetul UE se finanteaza initiativele din domenii in care toate statele membre au hotarat sa actioneze la nivelul Uniunii, pentru implementarea politicilor europene comune. Avand in vedere ca multe dintre astfel de demersuri ale UE se desfasoara pe o perioada mai mare de un an, se foloseste "perspectiva financiara multianuala" (de regula de sapte ani). Aceasta presupune definirea in avans a prioritatilor bugetare pentru urmatoarea perioada.

Sursele de constituire ale bugetului UE sunt:

resurse proprii traditionale - taxe asupra importurilor de produse provenite dintr-un stat din afara UE (cu o pondere de 15% in total);

taxa pe valoarea adaugata (TVA) - o rata fixa aplicata veniturilor din TVA-ul armonizat ale fiecarui stat membru (cu o pondere de 15% din total);

venitul national brut (VNB) - rata procentuala fixa (0,73%) aplicata VNB-ului fiecarui stat membru (constituie cea mai mare sursa de venituri, cu o pondere de 69% din total).

alte surse: impozitele pe salarii platite de catre personalul UE, contributii din partea tarilor din afara UE pentru anumite programe ale UE, amenzi platite de catre companiile care incalca conditiile de concurenta sau alte legi (cu o pondere de aproximativ 1%)

Bugetul Uniunii este in mare masura consacrat agriculturii si dezvoltarii rurale (43% din bugetul total in 2008), deoarece Politica Agricola Comuna este singura politica transferata in intregime la nivel european.

Ponderea alocarilor financiare pentru agricultura si dezvoltare rurala este, in continuare, accentuata, dar tendinta este de canalizare a unei parti din ce in ce mai mari din buget pentru Politica Regionala si de Coeziune, aceasta politica se afla intr-un proces de "lisabonizare", adica de reorientare pentru atingerea unor obiective privind competitivitatea, cresterea economica si crearea de locuri de munca.

In comparatie cu alte bugete publice, cheltuielile pentru investitii sunt superioare cheltuielilor curente, operationale.

Nu este un buget dedicat atat de mult functionarii de zi cu zi a Uniunii Europene, ci finantarii acelor demersuri care sa-i permita Uniunii sa avanseze, sa se dezvolte - fie ca este vorba despre demersuri care vizeaza rezolvarea de probleme, fie de demersuri care, exploatand si consolidand punctele forte, tintesc crearea de avantaje competitive.

Pentru perioada 2007 - 2013, cadrul financiar al PRC este conceput conform tabelului de mai jos. Fiind vorba despre un cadru financiar multianual, in tabel este precizata suma totala pentru intreaga perioada. Sumele corespunzatoare fiecarui capitol si subcapitol bugetar se stabilesc anual, dar suma lor pe parcursul celor sapte ani nu poate depasi valoarea aprobata initial.

Politicile europene se impart in patru categorii/grupuri de politici:

1. Politica Regionala si de Coeziune;
2. Politicile tematice (Cercetare - Dezvoltare, Politica industriala si pentru intreprinderi, Transport, Energie, Societatea informationala, Educatie, Educatie si formare profesionala continua, Ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si egalitate de sanse, Protectia consumatorului, Cultura, Audiovizual si media, Sanatate publica);
3. Politica agricola, de dezvoltare rurala, pescuit si mediu;
4. Politicile de cooperare externa (politica de extindere a UE si politica externa).

Sursa: General Budget of the European Union for the Financial Year 2008. The Figures, European Commission, Brussels, January 2008, p. 7.