POSIBILE TENDINTE GEOPOLITICE MAJORE IN SECOLUL XXI

GLOBALIZARE SAU REGIONALIZARE:

POSIBILE TENDINTE GEOPOLITICE MAJORE IN SECOLUL XXI

In pofida unei proliferari a definitiilor in dezbaterea contemporana, printre acestea fiind mentionate cele referitoare la "interdependenta acceleratoare", "actiune la distanta" si "comprimare spatio-temporala", in literatura actuala exista putine date referitoare la incercari de a specifica ce este "global" in globalizare.

Totodata, globalizarea poate fi localizata intr-un continuum, alaturi de local, national si regional sau se poate referi la procese spatio-temporale de schimbare care sustin o transformare in organizarea treburilor omenesti prin legarea si extinderea activitatii umane peste regiuni si continente. Fara referire la asemenea conexiuni spatiale in expansiune nu poate exista nici o formulare clara sau coerenta a acestui termen. In consecinta, specialistii apreciaza ca globalizarea implica, in primul rand, o intindere a activitatilor sociale, politice si economice peste granite, astfel incat evenimentele, deciziile si activitatile dintr-o regiune a lumii are semnificatii pentru indivizi si comunitati din regiuni indepartate ale globului. Globalizarea face ca, toate conexiunile care transced granitele sa nu fie ocazionale sau intamplatoare, ci regularizate, astfel incat sa reprezinte o intensificare detectabila sau o magnitudine crescatoare a interconectarii, a modelelor de actiune si a fluxurilor care trec peste societatile si statele constituante ale ordinii globale clasice.

Se apreciaza ca, o definitie satisfacatoare a globalizarii trebuie sa surprinda toate elementele referitoare la: extensiune, intensitate, velocitate si impact, care sunt cunoscute de fapt ca dimensiuni "spatio-temporale" ale globalizarii. Din aceasta perspectiva globalizarea este definita ca un proces (sau un set de procese) care intruchipeaza o transformarea in organizarea spatiala a relatiilor si tranzactiilor sociale analizate in termenii extensiunii, intensitatii, velocitatii si impactului lor, generand fluxuri si retele transcontinentale sau interregionale de activitate, interactiune si exercitare a puterii.

Aceasta definire contribuie, in opinia unor specialisti, la depasirea incapacitatii abordarilor existente de a diferentia globalizarea de procesele mai pronuntat delimitate spatial, ceea ce putem numi "localizare", "nationalizare", "regionalizare" si "internationalizare". Din modul in care a fost definita mai sus, globalizarea poate fi deosebita de evolutiile sociale mai restranse. Localizarea se refera doar la consolidarea fluxurilor si retelelor intr-un anumit loc. Nationalizarea reprezinta procesul prin care relatiile si tranzactiile sociale se dezvolta in cadrul unor granite teritoriale stabilite. Regionalizarea sugereaza o concentrare a tranzactiilor, fluxurilor si interactiunilor dintre gruparile functionale sau geografice, de state sau societati, in timp ce, internationalizarea se poate referi la interconectarea sau intercatiunea dintre doua sau mai multe state-natiune indiferent de localizarea lor geografica.

Globalizarea nu este vazuta in opozitie cu procesele mai limitate din punct de vedere spatial fiind intr-o relatie complexa si dinamica cu acestea. Ea poate fi cel mai bine perceputa ca un proces sau un set de procese, fara a reflecta o logica lineara simpla a dezvoltarii si nici nu prefigureaza o societate sau o comunitate mondiala. In schimb, aceasta reflecta aparitia retelelor si sistemelor de interactiune si de schimb interregionale. In aceasta privinta, trebuie facuta distinctia intre angrenarea sistemelor nationale si sociale in procesele globale mai extinse si orice notiune de integrare globala.

Consecintele structurale ale globalizarii pot fi vizibile atat pe termen scurt cat si pe termen lung, depinzand de modul in care statele si societatile se adapteaza la fortele globale. Procesul in sine, face obiectul medierii, administrarii, contestarii si rezistentei guvernelor, agentiilor si oamenilor.

Statele si societatile pot prezenta grade diferite de sensibilitate sau vulnerabilitate la procese globale, astfel incat ajustarea structurala interna sa varieze in grad si durabilitate.

Pe langa dimensiunile spatio-temporale care schiteaza conturul larg al globalizarii, exista si dimensiuni care contureaza profilul organizational specific, concretizate in infrastructura globalizarii, institutionalizarea retelelor globale si exercitarea puterii, stratificarea globala si modurile dominante de interactiune globala. Ca urmare, globalizarea, afirma unii, poate fi cel mai bine perceputa ca un proces sau un set de procese decat ca o stare singulara. Aceasta nu reflecta o logica lineara simpla a dezvoltarii si nici nu prefigureaza o societate sau o comunitate mondiala.

Se apreciaza ca aceasta reflecta aparitia retelelor si sistemelor de interactiune si de schimb interregionale. In aceasta privinta, trebuie facuta distinctia intre angrenarea sistemelor nationale si sociale in procese globale mai extinse si orice notiune de integrare globala. Anvergura spatiala si densitatea interconectarii globale si transnationale impletesc retele de relatii intre comunitati, state, institutii internationale, organizatii neguvernamentale si corporatii multinationale, care constituie ordinea globala. Aceste retele care se intrepatrund definesc o structura evolutiva care impune constrangeri si in acelasi timp confera putere comunitatilor, statelor si fortelor sociale. Astfel, Barry Buzan si Robert Jervies considera procesul globalizarii similar unui proces de "structurare" prin aceea ca, este un produs atat al actiunilor individuale cat si al interactiunilor cumulative dintre nenumarate agentii si institutii de pe glob.

Globalizarea, este asociata in principiu cu o structura globala, dinamica, in evolutie, de facilitare si constrangere. Structura este puternic stratificata, de vreme ce globalizarea este profund inegala. Aceasta reflecta atat inegalitatile existente si genereaza noi procese de includere si excludere, noi invingatori si invinsi.

In acest context globalizarea poate fi inteleasa ca un set de procese de structurare si stratificare. Putine arii ale vietii sociale scapa de influenta procesului globalizarii care este cel mai bine perceputa ca un fenomen social diferentiat sau cu mai multe fatete. Nu poate fi conceputa ca o conditie singulara ci se refera indeosebi la interconectarea globala din cadrul tuturor domeniilor cheie ale activitatii sociale.

Intretaind frontierele politice globalizarea este asociata atat cu deteritorializarea cat si cu reteritorializarea spatiului socio-economic si politic. De vreme ce activitatile economice, sociale si politice se intind din ce in ce mai mult pe glob, acestea nu mai raman intr-un sens semnificativ organizate conform unui principiu teritorial. In conditiile globalizarii, spatiul economic, politic si social "local", "national" sau chiar "continental" este reconfigurat astfel incat sa nu mai coincida in mod necesar cu limitele legale si teritoriale stabilite.

Pe de alta parte, pe masura ce globalizarea se intensifica, aceasta genereaza o serie de presiuni in directia reteritorializarii activitatii socio-economice sub forma unor mecanisme de guvernare regionale si supranationale. Astfel, in opinia unor specialisti, globalizarea poate fi vazuta ca un proces ateritorial intrucat cuprinde deteritorializarea si reteritorializarea complexa a puterii politice si economice, fiind legata de scara in expansiune a retelelor si circuitelor de putere.

In acest context, puterea devine un atribut esential si fundamental intr-un sistem global din ce in ce mai interconectat. Exercitarea puterii prin deciziile, actiunile si non-actiunile agentilor economici, institutiilor politice, financiar-bancare etc., de pe un continent pot avea consecinte semnificative pentru natiunile si comunitatile de pe alte continente.De fapt, extinderea relatiilor de putere inseamna ca locurile si exercitiul puterii devin tot mai distante fata de subiectii sau locurile care suporta consecintele. In aceasta privinta, globalizarea implica structurarea si restructurarea relatiilor de putere la distanta.

Pe langa dimensiunile spatio-temporale care schiteaza conturul larg al globalizarii, exista si trasaturi care contureaza profilul organizational specific alcatuit din: infrastructuri, institutionalizare, stratificare si moduri de actiune.Infrastructurile, pot fi fizice, de reglementare/legale sau simbolice si au rolul de a facilita sau constrange extensiunea sau intensitatea conectarii globale in orice domeniu.

Conditiile infrastructurale faciliteaza si institutionalizarea retelelor prin regularizarea modelelor de interactiune si reproducerea ulterioara a acestora in timp si spatiu.Stratificarea are o dimensiune sociala si una spatiala, iar modelele adoptate in diverse forme istorice ale globalizarii s-au remarcat prin dimensiuni distincte.In ceea ce priveste modurile de actiune, putem distinge intre tipurile dominante de actiune, imperiale sau coercitive, competitive, conflictuale si instrumentele primare ale puterii.

Aceste trasaturi ale procesului de globalizare contribuie in mod concret la clarificarea caracterului acestuia si la inlaturarea confuziei care tinde adesea sa se creeze in interactiunea bazata pe concepte precum interdependenta, integrare, convergenta si universalism.Pe cand conceptul de interdependenta presupune relatii simetrice de putere intre actorii sociali si politici, conceptul de globalizare lasa deschisa posibilitatea ierarhiei si disparitatii, adica a unui proces de stratificare globala.