PRINCIPALELE INSTITUTII ALE UNIUNII EUROPENE

PRINCIPALELE INSTITUTII ALE UNIUNII EUROPENE

CONTINUT:

1. Obiective fundamentale ale UE;

2. Principii ce guverneaza Uniunea Europeana;

3. Institutiile Uniunii Europene;

4. Organele comunitare.

1. OBIECTIVE FUNDAMENTALE ALE UNIUNII EUROPENE

Obiectivele fundamentale care stau la baza constructiei comunitare, asa cum au fost ele enuntate in articolul B al Tratatului de la Maastricht, vizeaza:

- promovarea progresului economic si social, pentru realizarea acestui obiectiv prevazandu-se instituirea pietei unice (proces inceput in 1993), a uniunii economice si monetare si introducerea monedei unice (incepand cu 1 ianuarie 2002);

- afirmarea identitatii UE pe scena internationala, printr-o politica externa si de securitate comuna, implicarea in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale si ajutor umanitar pentru tarile nemembre;

- instituirea cetateniei europene, in scopul apararii drepturilor si intereselor cetatenilor europeni, cetatenie ce nu o inlocuieste pe cea nationala, ci o completeaza si in virtutea careia cetatenii UE beneficiaza de o serie de drepturi civile si politice;

- dezvoltarea unei zone de libertate, securitate si justitie la nivelul Uniunii, prin cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne;

- mentinerea integrala a realizarii comunitare (acquis-ului comunitar) si dezvoltarea acesteia.

Tratatul de la Maastricht impune, in alineatul ultim al art. B, realizarea obiectivelor Uniunii conform dispozitiilor din tratat, in conditiile si potrivit ritmurilor ce sunt prevazute de tratat, cu respectarea principiului subsidiaritatii astfel cum este definit la art. 3 B di Tratatul instituind Comunitatea europeana.

Principalele mijloace de realizare ale acestor obiective ale Uniunii sunt reprezentate de cei trei piloni pe care se bazeaza organizarea si functionarea UE: un pilon de decizie comunitara, reprezentat de Comunitatile Europene, si doi piloni de decizie interguvernamentala, respectiv politica externa si de securitate comuna (PESC) si cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne (JAI).

Fiecare dintre cei trei piloni presupune desfasurarea unor activitati distincte pentru realizarea scopurilor propuse insa, pentru coordonarea atat a actiunilor comunitare, cat si a celor ce tin de politicile interguvernamentale Uniunea a fost dotata cu un cadru institutional unic ce asigura coerenta si continuitatea actiunilor intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale, respectand si dezvoltand ceea ce s-a realizat pe plan comunitar (art. C din Tratatul de la Maastricht).

Acest cadru institutional unic este format din institutiile comunitare si Consiliul European.

Daca in ceea ce priveste institutiile comunitare, competenta lor este diferita pentru cei trei piloni Consiliul European (ce reuneste sefii de stat si de guvern din tarile membre) joaca un rol de catalizator pentru cei trei piloni, fiind cel care "da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si ii defineste orientarile politice generale" . In ceea ce priveste componenta celor trei piloni tendinta este de "comunitarizare" progresiva a unor domenii din sfera cooperarii interguvernamentale. In acest sens, incepand cu anul 2005, primului pilon i se vor circumscrie si problemele legate de migratie, azil si politica de vize a UE.

2. PRINCIPII CE GUVERNEAZA UNIUNEA EUROPEANA

2. 1. Principii fundamentale

Tratatele institutive ale Comunitatilor Europene nu contineau dispozitii cu privire la principiile care stau la baza lor, pentru prima data fiind mentionate un numar de cinci principii esentiale ale Comunitatii Europene in 1973, prin adoptarea de catre Conferinta sefilor de stat sau de guvern de la Copenhaga a documentului intitulat "Documentul privind identitatea europeana". Cele cinci principii enuntate in acest document: respectarea diversitatii culturale, domnia legii, democratia, respectarea drepturilor omului si justitia sociala, au fost apoi reluate in preambulul AUE, in Tratatul de la Maastricht si in tratatele ulterioare asupra UE, precum si in Proiectul de Tratat asupra Constitutiei Uniunii Europene.

Ele au fost recunoscute ca valori fundamentale ce stau la baza UE si de catre Curtea de Justitie[2] care a precizat ca "in conformitate cu jurisprudenta Curtii, principiile fundamentale reafirmate in preambulul AUE sunt recunoscute de dreptul comunitar".

a) Principiul domniei legii (statului de drept) - potrivit caruia Uniunea Europeana este o "comunitate de drept" in care este asigurata domnia legii, respectarea drepturilor fundamentale, in care autoritatile publice se subordoneaza fata de lege si exista un control juridic ce garanteaza respectarea acestor legi.

Respectarea normei de drept comunitar este asigurata de Curtea Europeana de Justitie cu concursul judecatorului national.

b) Principiul respectarii drepturilor fundamentale - potrivit caruia "Uniunea respecta drepturile fundamentale astfel cum sunt garantate de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, semnata pe 4 noiembrie 1950, si astfel cum rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre, ca principii generale de drept comunitar". In actiunea lor, institutiile comunitare sunt obligate sa respecte aceste drepturi fundamentale. Pentru intarirea protectiei drepturilor si intereselor nationalilor statelor membre a fost introdusa, prin Tratatul asupra UE, notiunea de cetatenie europeana, dezvoltata ulterior prin Tratatele de la Amsterdam si Nisa.

c) Principiul democratiei (al democratiei reprezentative) - constand in dreptul cetatenilor de a participa la gestionarea afacerilor publice prin intermediul unor reprezentanti alesi.

Cresterea continua a rolului Parlamentului European si transformarea acestuia intr-un organ de decizie alaturi de Consiliu (care, fiind format din membrii ai executivelor nationale, nu este supus unui veritabil control democratic) a dat eficienta acestui principiu.

d) Principiul justitiei sociale. Tratatul instituind CEE dedica mai multe texte reglementarii politicii sociale, precizand ca unul dintre obiectivele Comunitatii l-a constituit realizarea justitiei sociale. Principiul este consacrat ca atare pentru prima data in "Carta comunitara a drepturilor sociale ale lucratorilor" adoptata de catre Consiliul European de la Strasbourg din decembrie 1989, ce a fost inclusa apoi in Tratatul de la Amsterdam, dispozitiile sale devenind obligatorii pentru toate statele membre ale UE. In realizarea acestui principiu se prevad: libera circulatie a persoanelor, protectia sociala si garantarea unui nivel de trai corespunzator pentru toti resortisantii UE, combaterea oricarei forme de discriminare in domeniul ocuparii fortei de munca, garantarea, pe teritoriul statelor statelor membre, a drepturilor lucratorilor, a securitatii lor si a mediului de lucru, prevenirea si combaterea rasismului si xenofobiei, precum si respectarea egalitatii intre sexe la locul de munca.

e) Principiul pluralismului cultural. Prin Tratatul de la Maastricht se prevede ca nu trebuie sa se aduca nici o atingere identitatii nationale a statelor membre, ci trebuie sa respecte diversitatea culturala a acestora.

Introducerea acestei prevederi a fost determinata de criticile potrivit carora Uniunea se indeparteaza de cetatean, transferul de competente de la nivel statal la nivel comunitar tinzand sa uniformizeze valorile nationale si sa le piarda identitatea.

Pe de alta parte, o astfel de prevedere este si un mesaj adresat statelor candidate, in sensul recunoasterii caracterului democratic al sistemelor de guvernamant ale statelor membre.

In realizarea acestui principiu, pentru a sublinia importanta si atentia acordate culturii la nivel comunitar, au fost demarate, in asociere cu statele candidate la aderare, o serie de proiecte culturale (Ariane, Kaleidoscope, Raphael).

2. 2. Principii referitoare la structura institutionala

Comunitatile Europene au fost dotate, inca de la constituirea lor, cu un sistem institutional mult mai complex si mai evoluat decat al altor organizatii internationale. Acest sistem institutional, desi a suferit de-a lungul timpului o serie de modificari, a ramas, in linii generale, acelasi cu cel de la constituirea Comunitatilor si dupa infiintarea Uniunii Europene, care le-a inglobat.

Astfel, Uniunea europeana este dotata cu cinci institutii fundamentale:

Comisia Europeana - organul executiv al Uniunii;

Consiliul UE - organ legislativ dar si titular al puterii executive, care actioneaza pe baza propunerilor Comisiei;

Parlamentul European - initial cu rol consultativ, insa in ultimul timp rolul acestuia a crescut simtitor, devenind un partener egal Consiliului in luarea deciziilor;

Curtea Europeana de Justitie - organ jurisdictional investit cu atributii de interpretare a actelor comunitare si a tratatelor institutive, in caz de conflict juridic;

Curtea de Conturi - institutie cu rol de control financiar.

Aceasta structura institutionala este completata cu o serie de alte organe comunitare precum Comitetul economic si social, Comitetul regiunilor etc. Fiecare dintre aceste institutii si organe actioneaza in limitele atributiilor ce le-au fost conferite prin tratate. Pornind de la jurisprudenta Curtii de Justitie, doctrina a identificat patru principii referitoare la structura institutionala: principiul reprezentarii intereselor, principiul echilibrului institutional, principiul autonomiei institutiilor si principiul colaborarii loiale dintre institutii.

a) Principiul reprezentarii intereselor. Sistemul de organizare a celor trei Comunitati Europene a fost conceput nu prin raportare la principiul separatiei puterilor (ca in cazul celor mai multe organizatii internationale), ci dupa principiul reprezentarii intereselor, in sensul ca fiecare institutie comunitara este purtatoarea unui interes specific in limitele caruia actioneaza in cadrul procesului decizional. Astfel, Curtea de Justitie asigura respectarea dreptului, Consiliul este institutia prin care statele membre intervin in functionare Uniunii Europene, Comisia reprezinta interesul general, iar Parlamentul European este reprezentantul popoarelor statelor membre.

Procesul decizional este astfel conditionat de o serie de interese, ceea ce face ca in fiecare domeniu in care intervine reglementarea comunitara sa existe o procedura proprie de decizie, in functie de interesele implicate.

Fiecareia dintre institutiile Uniunii ii revine in exclusivitate sau numai in parte una dintre functiile procesului decizional: initiativa, decizie, consultare sau control.

b) Principiul echilibrului institutional. Acest principiu este strans legat de principiul reprezentarii intereselor si presupune exercitarea de catre fiecare institutie a competentelor proprii cu respectarea competentelor celorlalte institutii.

Pentru asigurarea acestui echilibru este necesara pastrarea si consolidarea conceptiei din tratatele institutive cu privire la locul si rolul fiecarei institutii, aceasta fiind garantia functionarii eficiente a fiecarei institutii si a intregii Uniuni in ansamblu. Principiul interzice orice transfer sau delegare de atributii de la o institutie la un organism extern sau catre o alta institutie comunitara, pentru a nu se modifica echilibrul interinstitutional.

c) Principiul autonomiei institutiilor. In cadrul atributiilor ce le-au fost conferite, institutiile Uniunii Europene au posibilitatea de a se organiza intern in mod liber. Prin consacrarea acestui principiu este protejata aceasta libertate de organizare interna impotriva atingerilor pe care i le-ar putea aduce statele membre.

Curtea de Justitie i-a stabilit insa acestui principiu si anumite limite, pentru a se evita ca, prin folosirea autonomiei, o institutie sa perturbe functionarea altor institutii comunitare. Astfel, in aplicarea acestui principiu nu se poate aduce atingere echilibrului institutional sau repartizarii competentelor intre Uniune si statele membre si nici nu se poate deroga de la regulile prevazute in Tratate cu privire la functionarea unei institutii.

d) Principiul colaborarii loiale intre institutii. Nici Tratatele institutive ale Comunitatilor Europene si nici Tratatele asupra Uniunii Europene nu consacra principiul colaborarii loiale dintre institutii, insa Curtea de Justitie a interpretat articolul 5 din Tratatul CEE (preluat si in tratatele ulterioare), in sensul ca acesta creeaza o obligatie de colaborare loiala intre statele membre si institutiile comunitare. Tratatele reglementeaza o serie de cazuri de colaborare interinstitutionala, mai ales in domeniul decizional, si, in completarea tratatelor, pentru a acoperi situatiile nereglementate de ele, institutiile comunitare pot, in baza principiului colaborarii loiale, sa incheie o serie de acorduri.

In virtutea acestui principiu, institutiile sunt obligate sa-si respecte reciproc competentele si sa stabileasca proceduri menite sa asigure buna desfasurare a procesului decizional.

Principii referitoare la raporturile dintre Uniune si statele membre

a) Principiul cooperarii (al solidaritatii) - care i-si are radacinile in acelasi articol 5 din Tratatul CEE, este un principiu definitoriu pentru relatiile dintre Uniune si statele sale membre. Fara solidaritatea membrilor sai, Uniunea nu ar fi ajuns la nivelul de integrare la care este astazi.

Potrivit acestui principiu, statelor membre le revine sarcina de a oferi Uniunii toate informatiile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Tratat. La randul lor, institutiile europene trebuie sa informeze statele membre cu privire la evolutiile comunitare, cu privire la realizarile si nerealizarile comunitare.

Aceasta cooperare se realizeaza prin furnizarea unor informatii economice, comerciale, administrative sau de alta natura ori prin indeplinirea unor atributii complementare de catre institutiile Uniunii in sprijinul statelor membre sau de catre statele membre in sprijinul institutiilor comunitare.

b) Principiul repartizarii competentelor. Potrivit art. 5 al Tratatului de instituire a Comunitatii Europene (fost CEE), astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht, "Comunitatea actioneaza in limitele competentelor care ii sunt conferite si a obiectivelor care ii sunt fixate prin prezentul tratat.

In domenii care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, potrivit principiului subsidiaritatii, decat si in masura in care obiectivele actiunii proiectate nu pot fi realizate intr-o maniera corespunzatoare de catre statele membre si deci ele pot fi, avand in vedere dimensiunile sau efectele actiunii proiectate, mai bine realizate la nivel comunitar.

Actiunea comunitatii nu exclude ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele prezentului tratat".

Reiese de aici ca repartizarea competentelor intre Uniune si statele membre se realizeaza cu luarea in considerare a trei principii: principiul atribuirii competentelor, principiul subsidiaritatii si principiul proportionalitatii.

b.1. Principiul atribuirii competentelor. Functionarea Uniunii si a Comunitatilor Europene presupune stabilirea si transferul de competente de la statele membre la institutiile si organele comunitare, indeosebi in domeniile si sectoarele vizate de integrarea comunitara.

Nefiind o federatie, Uniunea Europeana nu cunoaste sistemul clasic al statelor federale de atribuire a competentelor, unde sunt clar delimitate atributiile ce apartin institutiilor federale si cele ale statelor membre.

La nivelul Uniunii Europene (mai ales in domeniul legiferarii), se disting trei categorii de competente:

- competente rezervate statelor membre, pe care acestea le exercita individual si fara ingradiri, competente neatribuite Uniunii;

- competente concurente, in cadrul carora statele membre isi pastreaza dreptul de legiferare in masura in care institutiile comunitare nu au intervenit in domeniile respective. Exercitarea competentelor concurente se realizeaza cu respectarea principiului preemptiunii comunitare in sensul ca, odata ce intervine autoritatea comunitara, competenta statala este exclusa;

- competente exclusive, ce apartin numai Comunitatii Europene, cu excluderea oricarei interventii a statelor membre. Tratatele referitoare la Comunitati si la Uniune nu stabilesc in mod categoric si limitativ aceste competente, insa Curtea de Justitie a stabilit ca Uniune Europeana dispune de competente exclusive in doua domenii: politica comerciala comuna (art.113 din Tratatul CEE) si conservarea resurselor biologice ale marii (art. 102 din Actul de aderare din 1972).

O problema care s-a ridicat a fost aceea daca Comunitatea dispune doar de acele competente atribuite in mod explicit prin Tratat, sau poate sa-si extinda aria de actiune si la alte domenii ce nu i-au fost rezervate de la inceput. Cum Tratatul nu contine o lista a competentelor Comunitatii si nu ofera o teorie completa a acestor competente, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene este cea care a dat raspunsul la aceasta problema, consacrand in jurisprudenta sa teoria "puterilor implicite" (cu aplicabilitate mai ales in domeniul relatiilor externe), potrivit careia Comunitatea dispune de competentele necesare realizarii obiectivelor rezultate din competentele expres prevazute in Tratat. Ca atare, competentele comunitare pot fi ajustate pentru a se realiza obiectivele mentionate explicit.

b.2. Principiul subsidiaritatii - este un corolar al principiului atribuirii de competente, ce se aplica numai domeniilor ce nu tin de competenta exclusiva a Uniunii si in virtutea caruia Uniune Europeana nu va interveni in aceste domenii decat in masura in care obiectivele actiunii avute in vedere nu pot fi realizate, datorita dimensiunilor sau efectelor proiectate , de o maniera satisfacatoare de catre statele membre, insa pot fi realizate mai bine la nivel comunitar.

Regula deci, in aceste domenii, o constituie competenta de principiu a statelor membre, exercitarea competentelor de catre Uniune constituind exceptia.

Conceptul de subsidiaritate isi are originea in doctrina catolicismului european clasic, avand rolul de a ameliora si echilibra relatiile dintre diferitele grupuri sociale, si afirma principiul potrivit caruia colectivitatile mari nu trebuie sa intervina la nivelul colectivitatilor mici decat in probleme ce pot fi solutionate mai bine la nivelul colectivitatii superioare. El a fost preluat, de o maniera implicita, in Tratatele institutive ale Comunitatilor Europene, fiind apoi mentionat explicit in Tratatul de la Maastricht si apoi dezvoltat prin Tratatul de la Amsterdam, care contine si un Protocol cu privire la aplicarea acestuia. Potrivit acestui Protocol, principiul subsidiaritatii da orientare in privinta modului in care competentele Comunitatii trebuie exercitate la nivel comunitar, fiecare institutie comunitara avand obligatia sa vegheze la respectarea principiului subsidiaritatii.

Aplicarea acestui principiu trebuie sa se faca prin raportari la obiectivele Uniunii, el permitand largirea competentelor acesteia, atunci cand imprejurarile o cer, dar si restrangerea acestor competente cand ele nu se justifica.

Interpretarea principiului subsidiaritatii si garantarea respectarii lui revin Curtii de Justitie. Prin aplicarea lui se urmareste respectarea identitatii nationale a statelor membre, prezervarea competentelor nationale, precum si apropierea de cetateni a procesului decizional.

b.3. Principiul proportionalitatii. Alineatul final al art. 5 din TCE prevede ca actiunea Comunitatii nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor din tratat.

Potrivit acestui principiu dezvoltat mai ales in jurisprudenta Curtii de Justitie, masurile adoptate de institutiile comunitare trebuie sa fie "proportionale" sau "necesare" pentru realizarea obiectivelor vizate prin competenta acordata institutiei.

Aceasta proportionalitate trebuie avuta in vedere atat in ceea ce priveste competentele exclusive ale UE, cat si in ceea ce priveste competentele concurente.

Prin consacrarea si aplicarea acestui principiu se urmareste evitarea unor excese ale interventiei institutiilor comunitare (ale birocratiei comunitare, dincolo de ceea ce este necesar, dincolo de obiectivele si competentele ce le sunt conferite.

3. INSTITUTIILE UNIUNII EUROPENE

Cadrul institutional al UE stabilit prin tratate are la baza "triunghiul institutional" format din Consiliul UE, Parlamentul European, si Comisia Europeana, care sunt actorii procesului decizional, Consiliul European, cu rol de definire a orientarilor politice generale, si Curtea de Justitie care asigura conformitatea actiunilor comunitare cu dispozitiile tratatelor.

Odata cu extinderea competentelor Uniunii, institutiile s-au dezvoltat si au devenit mai numeroase. Alaturi de acestea, prin decizii ale Comisiei Europene sau ale Consiliului UE au fost infiintate o serie de agentii, fundatii si centre, cu rol complementar in actiunea comunitara si care functioneaza ca organe autonome.

Comisia Europeana

Comisia Europeana este institutia cea mai originala si cea mai dinamica a Uniunii Europene, ce ocupa un loc aparte in constructia comunitara. Ei ii revine rolul de a reprezenta interesul general, este independenta in actiunea sa de statele membre ale Uniunii si are un important drept de initiativa legislativa, constituind esenta administratiei UE si un barometru fidel al tuturor incercarilor de reforma institutionala. Consiliul Europei indeplineste functia de "gardian" al tratatelor, veghind la aplicarea dispozitiilor tratatelor si a deciziilor luate in cadrul acestora.

3. 1.1. Constituirea CE

Originile Comisiei Europene se afla in Tratatele institutive care aveau o Inalta Autoritate a CECA si doua comisii ale CEE si CEEA. Prin Tratatul de fuziune de la Bruxelles a fost instituita o Comisie unica a Comunitatii Europene ce inlocuia Inalta Autoritate si cele doua Comisii anterioare.

Odata cu adoptarea Tratatului de la Maastricht, denumirea de "Comisie a Comunitatii Europene" a fost inlocuita cu cea de "Comisie Europeana", denumire ce s-a mentinut si in tratatele ulterioare.

3. 1.2. Componenta, organizarea si functionarea CE

Comisia Europeana este compusa in prezent din 27 de comisari, cetateni ai statelor membre ale UE, desemnati pe baza competentelor lor profesionale si personale, de catre guvernele statelor membre, care sunt insa independenti fata de acestea.

Potrivit reglementarilor comunitare in vigoare, desemnarea Comisiei Europene se desfasoara dupa urmatoarea procedura:

a) in cadrul unei reuniuni exprese a Consiliului European la nivelul sefilor de stat si de guvern este desemnata, cu majoritate calificata, o personalitate ce urmeaza a fi numita presedinte al Comisiei, urmand ca aceasta desemnare sa fie aprobata de Parlamentul European.

b) in baza propunerilor avansate de guvernele statelor membre, Consiliul UE desemneaza (cu majoritate calificata) impreuna cu presedintele numit al Comisiei, comisarii.

c) comisarii, impreuna cu presedintele desemnat, sunt supusi, in calitate de organ colegial, aprobarii Parlamentului European.

d) dupa aprobarea propunerilor de catre Parlamentul European, Consiliul UE, cu majoritate calificata, numeste in functie Comisia Europeana.

Asa cum am mai precizat, pot fi membrii ai Comisiei numai nationalii statelor membre. Din perspectiva largirii Uniunii in 2004 si 2007, Tratatul de la Nisa a limitat numarul comisarilor, incepand din 2005 Comisia avand cate un membru de provenienta din fiecare stat membru. Durata mandatului comisarilor europeni este de 5 ani, ei putand fi insa realesi.

Pe timpul exercitarii mandatului, membrii Comisiei trebuie sa actioneze independent, in interesul general al Uniunii, nu au dreptul sa desfasoare o alta activitate profesionala; alesii desemnati de guvernele nationale nu pot sa primeasca instructiuni din partea acestora sau a altor organisme si nici nu pot fi demisi de guvernele nationale.

Demiterea unui comisar poate fi facuta numai de catre Curtea Europeana de Justitie, insa, potrivit Tratatului de la Nisa (art. 217 modificat), presedintele Comisiei poate, cu aprobarea colectiva a Comisiei, sa ceara demisia unui membru.

Fiind organ colegial, si raspunderea Comisiei este o raspundere colectiva si se angajeaza numai in fata Parlamentului European.

Comisia in intregime, ca organ colegial, poate fi demisa de Parlamentul European prin motiune de cenzura, adoptata cu o majoritate de 2/3 din voturile exprimate (dubla majoritate) si cu majoritatea membrilor sai.

Conducerea Comisiei este formata din Presedintele acesteia si doi vicepresedinti.

Presedintele este figura cea mai reprezentativa a UE, are un rol administrativ si reprezinta Comisia in relatiile cu celelalte institutii si cu tertii. Rolul sau a fost intarit continuu, prin Tratatul de la Nisa sporindu-se in mod semnificativ prerogativele, el dispunand asupra problemelor de orientare interna, stabilind responsabilitatile ce revin fiecarui membru al Comisiei, care isi vor desfasura atributiile sub autoritatea sa, numind vicepresedintii Comisiei si putand cere demisia unui comisar.

Vicepresedintii sunt desemnati dintre comisari si au sarcina de a-l suplini la nevoie pe presedinte.

Organizarea si functionarea Comisiei se realizeaza in baza unui Regulament interior pe care ea insasi il fixeaza pentru a asigura functionarea sa si a serviciilor sale, in conditiile prevazute de tratat, regulament care este publicat.

Principiul de functionare al Comisiei este, asa cum am aratat anterior, colegialitatea, ce presupune luarea in comun a deciziilor (in sedinta).

Independent de caracterul colegial, Comisia procedeaza la o repartizare intre membrii sai a responsabilitatii asupra unui sector al activitatii comunitare (portofolii), fiecare comisar putand fi abilitat sa preia sub controlul sau si masuri de gestiune sau de administrare.

In activitatea sa, fiecare comisar este asistat de un corp de functionari administrativi ce formeaza Cabinetul acestuia. Sefii de cabinet se intalnesc saptamanal pentru a pregati reuniunile in plen ale Comisiei si a tria problemele ce urmeaza a fi discutate, asupra celor mai putin importante urmand sa se puna ei de acord si sa le supuna doar votului Comisiei. Problemele mai importante urmeaza a fi discutate in Comisie, facand obiectul unui acord intre comisari pentru a fi transpuse in acte comunitare.

Comisia Europeana se intruneste o data pe saptamana ( de regula miercurea), pentru a dezbate si pentru a adopta textele aflate pe ordinea de zi. Aceste reuniuni nu sunt publice. Hotararile se iau in prezenta majoritatii membrilor, cu majoritate simpla.

Alaturi de reuniunile plenare, comisarii se pot intalni si la nivelul unor reuniuni de lucru pentru rezolvarea problemelor urgente si cu caracter deosebit.

In afara de procedura orala la care se recurge in mod obisnuit in timpul reuniunilor in plen, se poate recurge si la procedura de abilitare (in situatia cand marja de apreciere este redusa si nu prezinta dificultati politice, se abiliteaza un comisar sa ia masuri de gestiune si de administrare, in numele si sub controlul sau) si la procedura scrisa (atunci cand directia generala si celelalte servicii implicate au ajuns la un acord, avizat favorabil de Serviciul juridic, acord ce este comunicat membrilor Comisiei si se considera aprobat daca acestia nu fac obiectie intr-un termen delimitat).

Activitatea permanenta a Comisiei este asigurata de serviciile administrative care sunt organizate in functie de sectoarele de activitate in 36 de directii generale, (ce au in subordinea lor departamente), dintre care mentionam secretariatul general, serviciul juridic, biroul de statistica, biroul de presa si informare, biroul de traduceri, biroul de interpretare etc.

Serviciile administrative ale Comisiei, ce isi desfasoara activitatea atat Luxemburg cat si la Bruxelles, au in componenta lor aproximativ 20.000 de persoane. Comisia este astfel cea mai mare institutie a UE din punct de vedere al efectivului sau. O parte a personalului administrativ (20%) lucreaza in domeniul traducerilor si al interpretarilor, restul de 80% lucrand in cadrul Directilor Generale si al Serviciilor descentralizate.

3. 1.3. Atributiile Comisiei Europene

Aceste atributii sunt enumerate in art. 155 al Tratatului de instituire a CEE, fiind apoi reluate, in aceeasi forma, in toate tratatele ulterioare. Astfel, Comisia Europeana:

formuleaza propuneri, recomandari si avize (functia de initiativa);

exercita competentele de executie pe care i le confera Consiliul (atributia de executie);

vegheaza la executia tratatelor (atributia de supraveghere);

dispune de putere de decizie proprie si participa la adoptarea actelor comunitare de catre Consiliul si Parlamentul European (atributia de decizie).

De asemenea, Comisia Europeana are atributii in domeniul reprezentarii interne si externe a UE (atributia de reprezentare).

Pe parcursul anilor, s-a extins si s-a diversificat mai ales activitatea normativa a Comisiei in cadrul activitatilor comunitare, prin aceasta intarindu-se pozitia ocupata de aceasta in cadrul structurilor comunitare.

a) Atributii in domeniul legislativ. In aceasta categorie intra atat atributiile de initiativa, cat si cele de decizie.

Astfel, Comisia Europeana detine monopolul initiativei legislative in sfera pilonului comunitar, Consiliul UE neputand decide in chestiunile tinand de acest domeniu decat in baza unei propuneri a Comisiei. In cadrul cooperarii in domeniul Justitiei si Afacerilor interne, pe langa Comisie, dreptul de initiativa legislativa apartine si statelor membre, iar in cadrul PESC, Consiliul UE poate cere formularea unei propuneri legislative din partea Comisiei.

Dar, alaturi de dreptul de initiativa legislativa, Comisia dispune si de o putere de decizie proprie . Aceasta consta, pe de-o parte, in dreptul de decizie ce ii este conferit prin Tratatele CECO (dreptul de decizie absoluta in domeniul acesteia, pe care Comisia il exercita insa cu avizul conform al Consiliului UE) si prin Tratatul CEE si Euratom ( dreptul de decizie limitat la domenii precum uniunea vamala si concurenta), iar, pe de alta parte, in dreptul de a emite decizii individuale adresate statelor sau intreprinderilor comunitare, prin care intervine in anumite domenii (precum concentrarile economice) si de a formula recomandari si avize in cadrul politicilor comunitare si al cooperarii in domeniul Justitiei si Afacerilor interne.

b) Atributii in domeniul executiv. Comisia este organul executiv al Uniunii Europene, care are sarcina de a pune in executare actele normative emise de Consiliul UE sau de acesta in codecizie cu Parlamentul European.

Initial, atat competentele legislative, cat si cele executive, erau in sarcina Consiliului (care putea delega insa competente executive Comisiei), abia prin actul unic european care a modificat art. 145 din Tratatul CEE, conferindu-i-se Comisiei competente executive.

Cu exceptia cazurilor in care Consiliul isi rezerva in mod expres dreptul de a decide intr-o anumita problema tinand de domeniul executiv, Comisia este cea care are competenta de ansamblu a executarii deciziilor Consiliului, dispunand de o putere normativa proprie, materializata in dreptul de a adopta regulamente, directive si decizii, precum si recomandari si avize. Domeniile in care Comisia dispune de aceasta putere sunt: proiectarea si executia bugetului comunitar; gestionarea fondurilor comunitare; functionarea pietei comune (mai putin domeniul agricol); uniunea vamala si concurenta.

In celelalte domenii, atributiile de executie ale Comisiei sunt exercitate ca urmare a delegarii lor de catre Consiliu. Sub supravegherea acestuia, care a constituit in acest scop comitete compuse in reprezentantii statelor membre care pot, in anumite cazuri, prin votul lor nefavorabil, sa retraga Comisiei facultatea de decizie pentru a o inapoia Consiliului.

c) Atributii de supraveghere. Comisia este insarcinata prin Tratatele institutive (atributie pastrata si in tratatele ulterioare), cu rolul de gardian al tratatelor, veghind la aplicarea dispozitiilor Tratatelor si a deciziilor luate in cadrul acestora.

In cazul in care Comisia, din oficiu sau in urma unei plangeri, constata ca un stat membru nu si-a indeplinit vreuna dintre obligatiile care-i revin, in conformitate cu tratatele, are la indemana o procedura care ii permite sa obtina conformarea statului respectiv. Astfel, exista mai intai o faza precontencioasa, constand in atentionarea statului respectiv si invitarea lui de a-si prezenta observatiile intr-un anumit interval de timp, urmata, in caz de neconformare, de emiterea unui aviz motivat prin care i se acorda o perioada de timp in care statul trebuie sa indrepte situatia. In cazul nerespectarii acestui termen, Comisia sesizeaza Curtea Europeana de Justitie pentru a constata nerespectarea dispozitiilor din tratate, aceasta solicitand, la randul ei, statului membru sa se conformeze cerintelor Comisiei.

In ultima faza, Comisia actioneaza statul membru in fata Curtii Europene de Justitie, care pronunta o hotarare de obligare a acestuia.

Desele situatii de neaplicare a tratatelor au determinat inscrierea, in Tratatul de la Amsterdam, a posibilitatii aplicarii unor sanctiuni pecuniare statului in culpa, deocamdata aplicarea acestor sanctiuni fiind limitata la cazuri de neaplicare persistenta.

d) Atributii de reprezentare. Comisia Europeana este insarcinata cu reprezentarea Uniunii in relatiile sale interne si externe.

In relatiile interne din cadrul Uniunii, Comisia este cea care reprezinta interesul comunitar general in raporturile cu statele membre, cu persoanele fizice si juridice sau cu celelalte institutii comunitare.

Promovarea acestui interes general este adeseori un demers dificil, Comisia actionand ca un mediator in relatiile dintre statele membre si dintre acestea si Uniune. Pentru aceasta, Comisia are acreditate reprezentante in statele membre.

In ceea ce priveste reprezentarea externa, Comisia, in baza imputernicirii Consiliului UE, negociaza tratatele internationale incheiate de Uniune, negocierile fiind purtate in cadrul orientarilor trasate de catre Consiliu. Aceste acorduri internationale sunt apoi supuse ratificarii Consiliului, care voteaza cu majoritate calificata. Comisia are de asemenea rolul de negociator al acordurilor incheiate cu statele candidate, acestea fiind ratificate de Consiliul UE prin vot unanim.

Tot in plan extern, Comisia exercita un drept de legatie activa, acreditand delegatii in statele candidate si in state terte.

3. 2. Consiliul Uniunii Europene

In cadrul sistemului institutional comunitar, Consiliul are un rol esential pentru functionarea Uniunii, fiind institutia reprezentativa a statelor membre.

Consiliul este principalul organ de decizie al Uniunii Europene si dispune de principalele atribute ale puterii legislative si de anumite competente executive. El este cel care stabileste obiectivele generale ale Uniunii Europene si modalitatile (politicile) de atingere a acestora.

3. 2. 1. Constituirea Consiliului U. E.

Prin Tratatele institutive ale celor trei Comunitati Europene se prevedea constituirea cate unui Consiliu pentru fiecare dintre acestea, cele trei Consilii fiind inlocuite de Consiliul unic al Comunitatilor Europene infiintat prin art. 1 al Tratatului de fuziune de la Bruxelles, cunoscut si sub denumirea de Consiliul de ministri.

Actuala denumire de Consiliul Uniunii Europene este folosita dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, pentru a sugera faptul ca actiunea sa nu se limiteaza doar la domeniul comunitar, ci actioneaza si in cei doi piloni interguvernamentali (PESC si JAI).

Actuala denumire de Consiliul Uniunii Europene este folosita dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, pentru a sugera faptul ca actiunea sa nu se limiteaza doar la domeniul comunitar, ci actioneaza si in cei doi piloni interguvernamentali (PESC si JAI).

Componenta, organizarea si functionarea Consiliului Uniunii Europene

Consiliul este compus din cate un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru abilitat sa angajeze guvernul tarii pe care o reprezinta.

In principiu, ministrii afacerilor externe sunt considerati reprezentanti ai statelor membre in Consiliu, (intruniti in "Consiliul afacerilor generale") ce are pe ordinea de zi relatiile externe si problemele de politica generala, insa la reuniunile acestuia pot participa si ministri specializati intr-un domeniu sau altul, luand forma unui "Consiliu specializat" sau "sectorial" (in domenii precum finantele, industria, agricultura etc.)

In cazul in care un membru al Consiliului nu poate participa la o reuniune a acestuia, el poate fi reprezentat de un functionare national de rang inalt, de reprezentantul permanent al tarii respective la U. E. sau de adjunctul acestuia. Functionarul respectiv poate lua parte la dezbaterile din Consiliu, insa nu are drept de vot, acesta putand fi delegat doar unui alt membru al Consiliului.

Consiliul isi desfasoara activitatea in conformitate cu Tratatele U.E. si cu Regulamentul interior. Principalele structuri de lucru ale Consiliului sunt: Presedintia, Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER) si Secretariatul General.

* Presedintia Consiliului este detinuta prin rotatie de catre fiecare membru pe o perioada de 6 luni.

Presedintele Consiliului are ca sarcini convocarea Consiliului, fixarea ordinii de zi provizorii, organizarea si conducerea lucrarilor Consiliului. El este cel care semneaza actele adoptate de Consiliu si procesele verbale ale sedintelor, notificand directivele, deciziile si recomandarile Consiliului. Poate reprezenta Consiliul in fata Parlamentului European si primeste corespondenta adresata Consiliului in cadrul politicii externe si de securitate comuna. De asemenea, Presedintele Consiliului este cel care reprezinta Uniunea in relatiile externe, exprimand punctul de vedere al acestuia in cadrul conferintelor internationale si are responsabilitatea punerii in aplicare a actiunilor comune. In acest domeniu functioneaza regula unei conduceri tripartite, adica a "troicii" formate din fostul presedinte, presedintele in exercitiu si viitorul presedinte, conceputa pentru a asigura continuitatea actiunilor de politica externa ale Uniunii. Presedintele Consiliului indeplineste si rolul de mediator in relatiile cu Comisia si cu Parlamentul European, participand la o intalnire lunara cu presedintii Comisiei si Parlamentului pentru dezbaterea problemelor aparute in cooperarea celor trei institutii.

* Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER)

Este un organ de lucru al Consiliului compus din reprezentanti permanenti ai statelor membre pe langa U. E. ce are ca sarcina pregatirea lucrarilor Consiliului si executarea mandatelor care ii sunt incredintate de acesta.

Comitetul isi are originea in art. 7 al Tratatului de fuziune de la Bruxelles si a fost infiintat pentru a asigura continuitatea activitatii Consiliului, in conditiile in care activitatea la nivel ministerial se desfasoara cu intermitente.

In cadrul COREPER functioneaza doua nivele:

-COREPER 1 - care se ocupa in principal de chestiuni tehnice, reunind reprezentanti permanenti adjuncti;

-COREPER 2 - care se ocupa de problemele mai importante, incluzand sefii misiunilor diplomatice ale statelor membre pe langa U. E.

Principala functie a COREPER este pregatirea lucrarilor Consiliului, examinand problemele inscrise pe ordinea de zi a reuniunilor Consiliului si clasificandu-le in doua categorii: categoria "A" - cele asupra carora s-a ajuns la un acord in cadrul COREPER si nu necesita discutii, Consiliul urmand doar sa voteze asupra lor, si categoria "B" - problemele delicate, asupra carora nu s-a ajuns la un acord si care vor face obiectul dezbaterilor in Consiliu. La ambele nivele ale sale COREPER se reuneste saptamanal si ori de cate ori sunt situatii deosebite sau Consiliul propune discutarea unor probleme urgente. In cadrul COREPER au fost create la nivelul functionarilor si expertilor ce ii asista pe reprezentantii permanenti, grupuri de lucru sau comitete specializate pe diverse domenii precum agricultura, afaceri interne, justitie, politica sociala etc.

* Secretariatul General al Consiliului - este organul care asigura din punct de vedere

logistic buna desfasurare a activitatii Consiliului.

Acesta este condus de un Secretar General numit de Consiliu si care are sarcina de a lua masurile necesare bunei sale functionari, de a pregati proiectul cheltuielilor de a gestiona fondurile puse la dispozitia Consiliului. De asemenea, Secretarul General este cel care asigura buna desfasurare a lucrarilor Consiliului; indeplinind si rolul de grefier, el este cel ce pregateste procesele verbale ale sesiunilor Consiliului si le semneaza impreuna cu Presedintele acestuia, semneaza alaturi de Presedinte actele adoptate de Consiliu si indeplineste functia de depozitar al acordurilor incheiate de U. E. Secretarul General al Consiliului Uniunii Europene are si calitatea de Inalt reprezentant pentru Politica externa si de securitate comuna

Secretariatul Consiliului este compus dintr-un corp de aproximativ 200 de functionari si este structurat intr-un serviciu juridic (ce reprezinta Consiliul in fata CEJ si a Tribunalului de Prima Instanta) si in sapte directii generale.

Functionarea Consiliului U. E.

Consiliul general, care asigura coerenta si continuitatea activitatii se intruneste lunar, in timp ce Consiliile specializate se intrunesc atunci cand este necesara discutarea unor probleme din domeniul lor de activitate.

Locul de desfasurare al sesiunilor Consiliului este Bruxelles, unde se afla sediul Consiliului, insa sesiunile din lunile aprilie, iunie si octombrie se tin la Luxemburg.

Convocarea lucrarilor Consiliului se face de catre presedintele acestuia, de unul dintre membri sau de Comisia Europeana, si la ele participa presedintele Comisiei sau comisarul insarcinat cu problema aflata pe ordinea de zi.

Din partea guvernelor nationale pot participa la dezbaterile Consiliului mai multi membri, numai unul avand insa drept de vot.

In ceea ce priveste procedura de vot pentru adoptarea hotararilor Consiliului, tratatele privind mai multe modalitati de vot:

-votul cu majoritate absoluta, este cel la care se recurge de principiu, in absenta unor dispozitii specifice din tratate, insa folosirea acestei modalitati de vot este destul de rara, intrucat exceptiile prevazute in tratate sunt numeroase. Ea se foloseste, de exemplu, la adoptarea Regulamentului Interior al Consiliului sau al solicitarii adresate Comisiei de a prezenta o propunere legislativa.

Fiecare stat avand dreptul la un vot, hotararile Consiliului se adopta cu majoritate absoluta daca 14 din cele 27 state membre voteaza pentru propunerea respectiva.

- votul cu majoritate calificata - este procedura de vot cea mai des utilizata, fiind expresia eficientei si democratizarii procesului decizional.

Votul cu majoritate calificata cunoaste doua modalitati:

votul cu majoritate calificata ponderata - care se aplica atunci cand Consiliul decide pe baza unei propuneri a Comisiei, deci in majoritatea cazurilor;

votul cu majoritate calificata - in cazurile cand decizia Consiliului nu are la baza propunerea Comisiei (spre exemplu, in domeniul bugetar, Comisia inaintand doar un ante-proiect de buget nu o propunere propriu-zisa, sau atunci cand Consiliul hotaraste in domeniile PESC si JAI).

Pana la 30 aprilie 2004, cand uniunea avea 15 membri, repartizarea voturilor in Consiliu se facea proportional cu dimensiunea statelor astfel: Franta, Germania, Marea Britanie si Italia aveau cate 10 voturi, Spania 8 voturi, Belgia, Olanda, Portugalia si Grecia 5 voturi, Austria si Suedia 4 voturi, Danemarca, Irlanda si Finlanda 3 voturi si Luxemburg 2 voturi.

Majoritatea calificata ponderata - se obtinea atunci cand actul era adoptat cu 62 de voturi din numarul total de 87 de voturi din Consiliu. Prin acest sistem de vot conceput pe criterii demografice, economice si politice, nici statele mari (care impreuna dispun de 48 de voturi) si nici cele mici (care in caz de coalitie pot bloca decizia, minoritatea de blocaj fiind de 26 de voturi, dar nu pot impune adoptarea acestuia daca statele mari se opun) nu isi pot impune singure vointa, ci sunt nevoite sa ajunga la un acord.

Majoritatea calificata - se obtinea atunci cand pentru adoptarea unui act erau intrunite cel putin 62 de voturi exprimate de cel putin 10 state membre (adica de 2/3 din numarul membrilor).

In conditiile unei Uniuni cu 27 de state, majoritatea calificata ponderata este realizata cu 258 de voturi din totalul de 345, care trebuie sa provina de la majoritatea membrilor. Orice stat membru are dreptul de a solicita sa se verifice daca majoritatea calificata cuprinde cel putin 62% din populatia totala a Uniunii, in caz contrar decizia respectiva neputand fi adoptata.

Acest procent este necesar a fi intrunit si in cazul votului cu majoritate calificata, aceasta fiind obtinuta cu 258 voturi favorabile din totalul de 345, exprimate de 2/3 din membri.

- votul cu unanimitate - este procedura de vot care se aplica pentru adoptarea deciziilor atunci cand Consiliul modifica o propunere a Comisiei precum si cand este vorba de probleme de natura "constitutionala" in chestiuni politice "sensibile" precum si fiscalitatea, industria, fondurile sociale si regionale, aderarea de noi state, amendarea tratatelor etc.

In cazul votului cu unanimitate, abtinerile membrilor prezenti sau reprezentati nu impiedica intrunirea unanimitatii, acestea luandu-se in calcul ca si cum ar fi voturi favorabile (de aceea, uneori unanimitatea este mai usor de obtinut decat majoritatea calificata, unde abtinerile pot impiedica atingerea pragului de 62 de voturi).

Tendinta care se manifesta in acest domeniu este de renuntari treptate la votul cu unanimitate si inlocuirea lui cu votul cu majoritate calificata ponderata.

Astfel, prin Tratatul de la Nisa s-a decis ca in legatura cu 30 de articole din Tratat, pentru care anterior era necesara unanimitatea, deciziile sa se ia cu majoritate calificata, ajungandu-se astfel ca in mai putin de 20% din domeniile de competenta ale Consiliului decizia sa se ia prin vot unanim.

3. 2. 3. Atributiile Consiliului Uniunii Europene

Avandu-si originile in dispozitiile articolului 145 din Tratatul C. E. Preluate ca atare si in tratatele ulterioare, atributiile Consiliului se pot structura pe trei categorii: atributii decizionale, atributii de executie a actelor pe care le adopta si atributii de coordonare a politicilor economice.

In domeniul decizional, Consiliul U. E. are un important rol legislativ, adoptand acte normative cu forta juridica obligatorie (directive, regulamente, decizii) ce fac parte din dreptul comunitar derivat.

Desi Consiliul dispune de principalele atribute ale puterii legislative, competenta sa in domeniul legislativ nu este absoluta, ea fiind limitata la ceea ce i se atribuie in mod expres prin tratate.

Astfel, competentele in domeniul legislativ sunt impartite intre Consiliu, Comisia si Parlamentul European, deciziile Consiliului luandu-se in majoritatea cazurilor, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene si in tot mai multe cazuri, cu participarea Parlamentului European (sub forma procedurilor de consultare, cooperare, aviz conform sau codecizie), al carui rol a fost consolidat in ultimul timp in ansamblul institutional al Uniunii.

In domeniul decizional, in afara competentelor expres atribuite, Consiliul are o competenta generala, in sensul ca ori de cate ori este necesara luarea unei decizii pentru realizarea unui obiectiv comunitar, competenta apartine Consiliului, care decide cu unanimitate, la propunerea Comisiei si cu avizul Parlamentului.

Consiliul este cel care are competenta revizuirii tratatelor comunitare, care autorizeaza incheierea unor acorduri internationale de catre Comisie (inclusiv deschiderea negocierilor cu statele asociale, in vederea aderarii), pe care apoi le aproba. Fiind institutia ce reprezinta interesele statelor membre, Consiliul are de asemenea competente in domeniul celor doi piloni interguvernamentali ai Uniunii - PESC si JAI.

In ceea ce priveste atributiile de executie, acestea sunt exercitate de principiu, asa cum am aratat la punctul dedicat functionarii Comisiei Europene, de aceasta institutie, Consiliul U. E. avand insa posibilitatea de a-si rezerva in cazuri specifice dreptul de exercitare directa a atributiilor de executie.

Consiliul exercita insa o supraveghere a modului cum sunt puse in executare deciziile sale de catre Comisie prin practica "comitologiei", adica a instituirii unor Comitete ce trebuie consultate de catre Comisie inainte de luarea oricarei masuri.

In ceea ce priveste atributia de coordonare a politicilor economice ale Uniunii, aceasta a fost data in sarcina Consiliului U. E. in considerarea calitatii sale de reprezentant al intereselor statelor membre.

Politicile economice ale Uniunii se impart in doua categorii: politici comune, conduse de institutiile comunitare, si politicile organizate de statele membre, denumite politici de armonizare, intrucat ele trebuie armonizate la nivel comunitar.

Consiliului U. E. ii revine sarcina acestei coordonari stranse a politicilor economice ale statelor membre prin elaborarea unui proiect asupra marilor orientari de politica economica a statelor membre, supus acordului Consiliului European si in baza caruia sunt transmise recomandari statelor membre ale Uniunii.

Alaturi de aceste trei atributii principale, Consiliul Uniunii Europene aproba, impreuna cu Parlamentul European, proiectul de buget depus de Comisie si propune membrii unor organe comunitare precum Curtea de Conturi si Comitetul Economic si Social.

3. 3. Parlamentul European

Parlamentul European este una dintre institutiile fundamentale ale Uniunii Europene care, dand expresie principiului democratiei reprezentative, reprezinta si apara interesele cetatenilor statelor membre ale U. E.

Initial cu rol consultativ, puterea Parlamentului s-a extins gradual, astazi fiind o veriga importanta a procesului decizional din U. E. .

3. 3. 1. Constituirea Parlamentului European

Originile institutiei parlamentare europene se afla in Tratatele Constitutive, care instituiau o Adunare Comuna ce reprezenta interesele popoarelor si statelor membre (Tratatul CECO), respectiv cate o Adunare pentru CEE si CEEA, institutie cu atributii de control politic.

Prin Conventia cu privire la unele institutii comune, anexata Tratatului de la Roma, s-a infiintat o singura institutie pentru cele trei Comunitati in domeniul controlului politic - "Adunarea Parlamentara". In 1958 institutia a decis din propria initiativa sa-si schimbe numele in "Adunarea Parlamentara Europeana", pentru ca la 30 martie 1962 sa ia numele de "Parlament European".

Aceasta denumire a fost contestata de Consiliul U. E., care isi vedea amenintate atributiile de legislator european, insa a inceput sa fie folosita inclusiv in actele comunitare, fiind consacrata juridic prin art. 3 al Actului Unic European, denumire mentinuta si in tratatele ulterioare. Inca de la constituire, Parlamentul European a dus o lupta continua pentru extinderea competentelor sale. Fata de atributiile pur consultative conferite prin tratatele institutive, rolul sau a fost intarit continuu pe calea revizuirilor succesive ale tratatelor, astazi avand un rol important ca parte a procesului decizional la nivelul U. E.

3. 3. 2. Componenta, organizarea si functionarea Parlamentului European

Componenta

Parlamentul European este format din reprezentanti ai popoarelor statelor membre. Pana la alegerile din iunie 2004 numarul de membri ai Parlamentului era de 626, fiecare stat avand dreptul la un numar de euro-deputati (intre 6 si 99), in functie de populatia fiecaruia.

In 2004, cand au intrat in vigoare prevederile Tratatului de la Nisa si ale Protocolului anexa, Parlamentul avea 732 de membri. Aceasta modificare a numarului de membri ai Parlamentului, in conditiile in care inca zece state devin membre ale Uniunii se realizeaza prin reducerea numarului de reprezentanti ai statelor mari, pentru care se stabileste o norma de reprezentare pentru un parlamentar la 800.000 de locuitori, fiind avantajate statele mici.

Intrucat, Uniunea are 27 de membri, numarul parlamentarilor europeni este de 785 Romaniei fiindu-i alocat un numar de 35 de locuri, iar Bulgariei 18.

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului Constitutional, indiferent de numarul statelor membre, numarul locurilor in Parlament nu trebuie sa depaseasca 750, numarul exact urmand sa fie stabilit de Consiliul European.

In ceea ce priveste desemnarea membrilor Parlamentului European, daca prin Tratatul C. E. se prevedea desemnarea acestora de catre parlamentele nationale dintre membrii lor pe baza procedurii fiecarui stat membru, prin Actul privind alegerea reprezentantelor in Parlamentul European, ce a intrat in vigoare la 17 iulie 1979, se prevede alegerea acestora prin vot universal direct. Durata mandatului este de cinci ani.

Pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, procedura electorala nu era uniforma, fiecare stat fiind liber sa-si fixeze modul de scrutin si sa-si defineasca circumscriptiile electorale. Cele mai multe state aplicau sistemul de reprezentare proportionala, cu exceptia Marii Britanii, care folosea un sistem bazat pe reprezentarea majoritara si Irlanda care avea un sistem de vot unic transferabil.

Incepand din 2004, Marea Britanie a acceptat si sistemul de reprezentare proportionala.

Insa, desi sistemul de reprezentare proportionala s-a generalizat, el este aplicat diferentiat de catre state: fie la circumscriptii nationale (Austria, Danemarca, Franta, Grecia, Suedia, Spania), fie la circumscriptii regionale (Belgia, Irlanda, Italia si din 2004 Marea Britanie), fie se practica un sistem mixt (Germania, Finlanda).

Candidaturile pot fi depuse in conformitate cu legislatia interna a fiecarui stat, pe lista unor partide, sau independent.

Alegerile se desfasoara la date fixe si dureaza mai multe zile (de regula incep si se termina duminica, in aceeasi saptamana). La ele poate participa orice persoana care a implinit varsta de 18 ani. Deschiderea urnelor are loc dupa finalizarea scrutinului in toate statele membre. Exista posibilitatea formularii de contestatii cu privire la modul de desfasurare a alegerilor, ca si posibilitatea existentei unui al doilea tur de scrutin.

Persoanele desemnate in functia de parlamentar european nu pot fi membre in guvernele nationale sau in alte institutii comunitate, permitandu-se cumulul mandatului de parlamentar european doar cu cel de parlamentar national.

Avand in vedere faptul ca membrii Parlamentului European sunt insarcinati cu reprezentarea intereselor popoarelor statelor membre (nu numai a propriilor popoare ci si a celorlalte popoare din Uniune), ei nu pot fi mandatati de guvernele statelor de origine spre a indeplini anumite instructiuni si nici nu pot fi tinuti de vreo obligatie de consultare. Actul privitor la alegerea Parlamentului European prevazand absenta mandatului imperativ.

Pe toata durata mandatului, membrii Parlamentului European beneficiaza de imunitate cat priveste opiniile exprimate si voturile date in exercitiul functiei si nu pot fi retinuti, arestati sau urmariti, judiciar pe teritoriul altui stat. Pe teritoriul propriului stat se aplica legislatia nationala, beneficiind de imunitate doar daca au si calitatea de parlamentari nationali.

Parlamentarii europeni sunt salarizati prin raportare la salariile parlamentarilor din tara de origine, insa, intrucat acest sistem genereaza diferentieri insemnate intre sumele cuvenite alesilor europeni, pentru a se asigura o egalitate de tratament, se preconizeaza stabilirea, pentru viitor, a unui sistem unic la nivel comunitar. Sistemul actual este partial corijat printr-un generos regim de avantaje comunitare.

Organizarea Parlamentului European

In conformitate cu prevederile art. 142 din Tratatul C. E. E., Parlamentul European dispune de competenta stabilirii propriei sale structuri interne. Regulamentul interior adoptat astfel stabileste ca structuri de lucru ale Parlamentului European: Biroul (conducerea Parlamentului), comisiile parlamentare si grupurile politice parlamentare.

Conducerea Parlamentului European este asigurata de catre un Presedinte, 14 vicepresedinti si sase chestori care impreuna formeaza Biroul Parlamentului European.

Presedintele si vicepresedintii sunt alesi dintre membrii Parlamentului European, pe baza majoritatii absolute a voturilor exprimate, pentru o perioada de doi ani si jumatate.

Biroul este organul executiv al Parlamentului European, avand rolul de a organiza desfasurarea sedintelor, structurile administrative, de a gestiona finantele Parlamentului si a pregati ante-proiectul de cheltuieli.

Exista si un Birou largit al Parlamentului European din care fac parte si presedintii grupurilor parlamentare si care decide in chestiuni privind organizarea interna si relatiile cu celelalte institutii comunitare, si asigura, in fapt, frictionarea politica a Parlamentului.

Presedintele Parlamentului impreuna cu presedintii grupurilor politice, la care se adauga doi reprezentanti ai parlamentarilor independenti, acestia din urma fara a avea insa drept de vot formeaza, formeaza Conferinta presedintilor, organul politic al Parlamentului cu votul de a stabili ordinea de zi a sedintelor plenare, componenta si numarul comisiilor si delegatiilor parlamentare. Aceasta reprezenta, in conceptia organizatorica initiala, biroul largit al Parlamentului.

Comisiile parlamentare sunt constituite de catre Parlamentul European prin vot majoritar pe diverse domenii de activitate. Membrii titulari ai acestora sunt alesi la propunerea Biroului, pe baza unei repartizari prealabile intre grupurile politice, avandu-se in vedere realizarea unei repartizari echitabile a statelor membre.

Fiecare parlamentar european este membru titular intr-o comisie parlamentara (din cele 20 cate sunt in prezent), fiind ales pentru o perioada de doi ani si jumatate, si membru supleant in alta. Sarcina comisiilor parlamentare este de a pregati lucrarile sedintelor plenare ale Parlamentului, elaborand avize si amendamente.

Odata ales fiecare Parlament are dreptul de a-si stabili numarul comisiilor parlamentare si structura acestora. La cererea unui sfert din membrii sai,

Parlamentul poate avea comisii de ancheta si comisii temporare pentru o perioada de cel mult 12 luni, ale caror componente, mandat si atributii sunt stabilite prin deciziile prin care au fost constituite.

Grupurile politice parlamentare sunt formatiuni politice ale membrilor Parlamentului European constituite nu pe o baza nationala (ca delegatii nationale), ci in functie de afinitatile politice care ii apropie. Ele se constituie in baza unei declaratii facute presedintelui Parlamentului, ce se publica in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene.

Numarul minim de membri necesar pentru a constitui un grup parlamentar este de 29, daca parlamentarii provin din aceeasi tara, 23 daca provin din doua state membre, 18 daca reprezinta trei state membre si 14 daca provin din patru sau mai multe state membre. Un parlamentar nu poate face parte din mai multe grupuri politice. Deputatii care nu adera la nici un grup sunt incadrati ca "neinscrisi", respectiv independenti sau apolitici, din cadrul acestora fiind desemnati doi participanti in cadrul Biroului largit. La reuniunile Parlamentului European membrii acestuia sunt dispusi in semicerc, pe grupuri politice, in scopul de a scoate in evidenta solidaritatea ideologica.

Fiecare grup politic este reprezentat de presedintele sau, la Conferinta presedintilor si in sesiunile plenare ale Parlamentului acesta desemnand pozitia grupului respectiv.

Cele mai importante grupuri politice din Parlamentul European sunt Grupul Partidului Popular European (democrat- crestin), Grupul Democratilor Europeni (PDE-DE) si Grupul Partidului Socialistilor Europeni (PS), cel mai mic grup parlamentar fiind cel al independentilor.

Parlamentul European are in subordinea sa un Secretariat General si servicii administrative. Structura serviciilor administrative este determinata de grupurile politice si nu de departamentul administrativ.

Functionarea Parlamentului European

Parlamentul se reuneste in sesiuni plenare ordinare lunare care dureaza o saptamana, si in sesiuni plenare aditionale (extraordinare). Sesiunile plenare ale Parlamentului sunt pregatite cu sprijinul comisiilor parlamentare care formuleaza avize si propun amendamente la diferite proiecte aflate pe agenda reuniunii. Ordinea de zi este stabilita de Biroul Parlamentului si de Conferinta Presedintilor.

In perioadele dintre reuniunile lunare se desfasoara activitati in cadrul comisiilor parlamentare, cate doua saptamani pe luna, si in cadrul grupurilor politice, cate o saptamana in fiecare luna.

Parlamentul European nu are un sediu unic, reuniunile lunare avand loc la Strasbourg, comisiile parlamentare si grupurile politice parlamentare se intalnesc la Bruxelles, unde au loc si sesiunile plenare aditionale, iar Secretariatul General si Serviciile acestuia se afla la Luxemburg. Aceasta fragmentare geografica a activitatii Parlamentului impieteaza asupra eficientei activitatii acestuia, parlamentarii fiind nevoiti sa se deplaseze periodic in trei orase diferite. Desi tratatele prevad obligatia statelor membre de a stabili un singur sediu pentru Parlament, iar curentul de opinie este in favoarea stabilirii acestuia la Bruxelles, pentru a fi mai aproape de Comisie si Consiliu, aceasta nu a putut fi finalizata, in principal datorita opozitiei Frantei si Luxemburgului, in conditiile in care decizia trebuie luata de Consiliul U. E. cu unanimitate de voturi.

Lucrarile se desfasoara in cele 23 limbi oficiale, cu traducere simultana, iar sedintele sunt publice, la ele putand participa si membrii Comisiei Europene.

La sesiunile plenare ale Parlamentului participa obligatoriu si membrii Consiliului Uniunii Europene.

Parlamentul ia decizii, de regula, cu majoritate absoluta, care imbraca forma unor rezolutii.

3. Atributiile Parlamentului European

In esenta, Parlamentului European ii sunt conferite atributii in domeniul legislativ, in domeniul bugetar si atributii de supraveghere si control politic asupra institutiilor europeni.

Atributiile legislative. Puterea legislativa este detinuta, in cadrul Uniunii Europene, de catre Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene. Adoptarea deciziilor comunitare are loc in cadrul triunghiului institutional Comisie - Consiliu si Parlament European, propunerea apartinand Comisiei, ea fiind avizata de catre Parlament, iar hotararea se ia de catre Consiliul U. E.

Functia legislativa a Parlamentului European este exercitata prin patru proceduri de decizie diferite in functie de propunerea legislativa in cauza:

- procedura de consultare simpla - in cadrul careia Parlamentul isi da avizul consultativ. Solicitarea avizului Parlamentului este obligatorie, Consiliul neputand decide fara avizul acestuia. Neacordarea lui intr-un interval rezonabil (cuprins de regula intre 3 si 6 luni), echivaleaza cu acceptarea de catre Parlament a textului ce i-a fost prezentat. Consiliul poate insa sa treaca peste pozitia cuprinsa in aviz daca decizia este luata cu unanimitate.

- procedura de cooperare - este o procedura ce se deruleaza in doua faze. Intr-o prima faza, propunerea comisiei este avizata de Parlament, dupa care Consiliul, cu consultarea Comitetului Economic si Social, adopta o pozitie comuna. In a doua faza, Parlamentul se pronunta, dupa o a doua lectura, asupra pozitiei comune adoptate de Consiliu. El poate: sa accepte, cu majoritate simpla, pozitia comuna, sa nu se pronunte, timp de trei luni, sa respinga total cu majoritate absoluta pozitia comuna sau sa propuna amendamente.

In primele doua cazuri, se accepta pozitia comuna a Consiliului. In cazul respingerii acestuia, Consiliul, cu unanimitate, poate totusi sa o impuna. In cazul propunerii de amendamente din partea Parlamentului, Consiliul, in termen de o luna, reexamineaza propunerea initiala a Comisiei si fie o modifica in forma dorita de el, cu unanimitate de voturi, fie accepta propunerea initiala, prin vot cu majoritate calificata. Dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, procedura cooperarii este pastrata doar in cateva domenii care tin de Uniunea Economica si Monetara.

- procedura de codecizie - a fost introdusa prin Tratatul de la Maastricht si a devenit procedura de drept comun prin Tratatul de la Amsterdam, inlocuind, in mare parte, procedura cooperarii.

Procedura de codecizie reprezinta principala realizare a Parlamentului European, prin care i se confera puteri efective in domeniul decizional, devenind partener egal Consiliului U. E. in adoptarea legislatiei comunitare.

Ea consta in parcurgerea celor doua faze ale procedurii de cooperare, dupa care, daca pozitia comuna este respinsa, textul nu mai poate fi impus, procedura considerandu-se incheiata prin alocarea legiferarii. Daca insa Parlamentul formuleaza amendamente la pozitia comuna, textul astfel amendat este trimis spre analiza Comisiei si Consiliului.

In acest caz, Consiliul poate:

- sa aprobe toate amendamentele Parlamentului, in caz de aviz pozitiv al Comisiei, cu majoritate calificata, iar in caz de aviz negativ, cu unanimitate;

- sa aprobe doar amendamentele insusite de Comisie cu majoritate calificata.

In aceste doua cazuri, actul este adoptat - sa respinga amendamentele Parlamentului, caz in care este convocat un comitet de conciliere - care fie propune un text de compromis pe care Consiliul si Parlamentul trebuie sa-l aprobe intr-un interval de 6 saptamani (daca nu, actul nu8 se adopta), cu majoritatea absoluta a membrilor Parlamentului si cu majoritate calificata in Consiliu. Daca nu se reuseste gasirea unui text comun, propunerea este respinsa.

- procedura de aviz conform - in cadrul careia Consiliul este obligat sa ceara avizul Parlamentului pentru adoptarea unei decizii si, in egala masura, sa respecte pozitia exprimata de acesta, in caz contrar actul normativ neputand fi adoptat.

Atunci cand este solicitat sa-si dea avizul conform, Parlamentul poate accepta sau respinge propunerea, dar nu o poate modifica.

Atributii bugetare. Adoptarea bugetului anual al Uniunii Europene se realizeaza tot prin cooperarea celor trei institutii: Comisia, Consiliul U. E. si Parlamentul European.

Astfel, in fiecare an Comisia pregateste un proiect de buget, care este avizat de Parlament si adoptat de Consiliul U. E. Parlamentul poate propune sau chiar modifica repartizarea sau sumele alocate in anumite sectiuni ale bugetului. In forma finala, bugetul este adoptat tot de catre Parlamentul European, refuzul acestuia de a-l aproba presupunand reluarea procedurii bugetare.

Dupa incheierea exercitiului bugetar, tot Parlamentul este cel care aproba descarcarea de gestiune a Comisiei.

Atributii de supraveghere si control. Parlamentului European ii sunt conferite competente in domeniul supravegherii activitatii comunitare si a controlului asupra institutiilor comunitare; competente ce se concretizeaza in:

interpelari adresate Comisiei Europene sau Consiliului U. E.;

prezentarea de rapoarte de catre Constitutiile Comunitare si Consiliul European;

dezbaterea Raportului general anual al Comisiei Europene;

dezbaterea oricarei probleme de politica generala;

posibilitatea infiintarii de Comisii de ancheta pentru investigarea unor cazuri de nerespectare a dreptului comunitar;

posibilitatea adoptarii unei motiuni de cenzura care duce la demiterea in bloc a Comisiei Europene. Pentru adoptarea acestei motiuni este necesara o dubla majoritate: majoritatea de 2/3 din voturile exprimate, care sa reprezinte insa si majoritatea membrilor Parlamentului;

dreptul de a sesiza Curtea Europeana de Justitie pentru incalcarea de catre Consiliu sau Comisie a prerogativelor sale, precum si in caz de violare a dispozitiilor tratatelor sau de inactiune a institutiilor comunitare;

dreptul de a participa la numirea membrilor altor institutii, aproband numirea membrilor Comisiei Europene si a Presedintelui acestuia si avizand numirea membrilor Curtii de Conturi.

3. 4. Curtea Europeana de Justitie

Curtea Europeana de Justitie este o institutie jurisdictionala ce vegheaza la aplicarea dreptului comunitar, solutionand disputele dintre statele membre, dintre statele membre si Comisia Europeana, dintre institutiile U. E., dintre persoane fizice si juridice si Uniune.

Potrivit art. 220 din Tratatul Uniunii Europene, Curtea Europeana de Justitie are misiunea de a asigura aplicarea, interpretarea si respectarea dreptului comunitar pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Jurisdictia care se realizeaza prin intermediul Curtii Europene de Justitie nu este una internationala, ci o jurisdictie interna a Uniunii Europene. Litigiile de competenta Curtii sunt cele in materie administrativa si civila, aceasta neavand competente in materie penala.

3. Constituirea Curtii Europene de Justitie

Originile Curtii Europene de Justitie se gasesc in Tratatul instituind CECO, care prevederea infiintarea unei Curti de Justitie independenta care sa asigure respectarea dreptului in functionarea comunitatii. La randul lor, Tratatele de la Roma au infiintat fiecare cate o Curte de Justitie, avand atributii in domeniul jurisdictional.

In acelasi timp cu Tratatele CEE si CEEA din 1957 a fost semnata insa si Conventia referitoare la unele institutii comune Comunitatilor Europene care a armonizat dispozitiile privind Curtea de Justitie in cele trei tratate, aceasta functionand de la inceput ca institutie unica pentru cele trei Comunitati, exercitandu-si competentele prevazute de cele trei tratate sub denumirea de Curte de justitie a Comunitatilor Europene.

Dupa intrarea in vigoare a Tratatului U. E., denumirea acestuia este Curtea Europeana de Justitie. Sediul Curtii de Justitie este la Luxembourg.

Componenta, organizarea si functionarea Curtii Europene de Justitie

a) Curtea este compusa in prezent din 27 judecatori, cate unul pentru fiecare stat membru si este asistata de 8 avocati generali.

Judecatorii si avocatii generali sunt desemnati de Consiliul U. E., pe baza propunerilor statelor membre si al acordului comun al acestora, dintre persoanele care au calificarea necesara numirii in cele mai inalte functii judecatoresti din tarile lor, ori sunt universitari avand o competenta juridica recunoscuta si a caror independenta este mai presus de orice indoiala, dovedind un caracter integru si onest. Mandatul judecatorilor este de 6 ani si poate fi reinnoit, insa jumatate din judecatori sunt schimbati din trei in trei ani, pentru a se asigura atat o innoire treptata a componentei Curtii, cat si o anumita continuitate in activitatea acesteia.

Avocatii generali au rolul de a asista Curtea si sunt desemnati dupa aceeasi procedura care este aplicata judecatorilor. Pozitia lor in cadrul sistemului judiciar comunitar este mai degraba cea a procurorilor din sistemele nationale, decat a avocatilor pledanti, fiind insarcinati cu prezentarea publica impartiala si independenta a concluziilor motivate cu privire la cauza in care este obligatorie prezenta lor.

Inainte de a incepe exercitarea atributiilor, judecatorii si avocatii generali depun un juramant ca isi vor indeplini mandatul in mod corect si impartial si ca vor pastra secretul deliberarilor.

Atunci cand competenta si calificarea unui judecator sau avocat general sunt puse in discutie, cu unanimitate de voturi ceilalti membrii ai Curtii pot decide demiterea lor.

b) Organizarea Curtii Europene de Justitie. Prin vot secret, cei 27 judecatori isi aleg un presedinte pentru un mandat de trei ani, cu posibilitatea realegerii. Presedintele Curtii conduce activitatea acesteia si prezideaza audierile si deliberarile din Camera de consiliu.

In activitatea lor, judecatorii sunt ajutati de un grefier si un grefier asistent, alesi de Curte pentru un mandat de sase ani. Grefierii asista la audieri, consemneaza dezbaterile, organizeaza si tin arhivele Curtii si se ingrijesc de publicarea hotararilor acesteia in "Colectia de jurisprudenta a Curtii". Sub autoritatea Presedintelui Curtii, ei au si atributii de administrare a bugetului institutiei.

Pe langa fiecare judecator sau avocat general functioneaza si cate doi secretari (referenti), care ii asista in pregatirea dosarelor fiecarei cauze.

Acestia sunt juristi cu o competenta recunoscuta, avand aceeasi nationalitate ca si judecatorii sau avocatii generali pe care ii asista si sunt numiti, de regula, pentru o perioada de trei ani.

c) Functionarea Curtii. Curtea functioneaza in plen, intr-o Mare Camera formata din 11 judecatori, sau in camere constituite din trei pana la cinci judecatori, in functie de importanta litigiilor supuse judecatii.

Desi initial camerele aveau doar atributii de instrumentare a cazurilor, treptat ele au primit si competente de a judeca, limitate insa la litigii de dificultate redusa declansate intre persoane fizice sau juridice.

Marea Camera judeca litigiile in care sunt implicate un stat membru sau o institutie comunitara, la solicitarea expresa a uneia dintre parti.

In plenul sau, Curtea judeca litigiile a caror complexitate necesita acest lucru, precum si in urmatoarele situatii:

- cand judeca cererea Parlamentului European de demitere a Mediatorului European;

- cand se pronunta asupra sesizarii de catre Comisie sau Consiliu cu privire la comiterea de catre un comisar european a unor greseli grave sau cu privire la neindeplinirea conditiilor necesare exercitarii functiei sale;

- cand se pronunta asupra sesizarii Comisiei sau Consiliului in legatura cu neindeplinirea obligatiei de onestitate si prudenta de catre un fost comisar european, dupa incetarea functiei;

- cand ia act de demisia unui membru al Curtii de Conturi, care nu mai indeplineste conditiile de exercitare a functiei.

Judecata se desfasoara cu respectarea principiului contradictorialitatii, este publica si presupune existenta a doua faze: o faza scrisa, in care cererea de chemare in judecata odata inregistrata, este numit un judecator raportor insarcinat cu studierea dosarului, care cu privire la faptele in discutie si privire la punctul de vedere al partilor, si o faza orala, in cadrul careia este prezentat raportul preliminar al judecatorului - raportor, pledoariile partilor si concluziile avocatului general.

Deliberarile au loc in "Camera de consiliu", au caracter secret si la ele participa judecatorii prezenti la faza orala a judecatii, numarul acestora trebuind sa fie impar. Hotararea se ia cu majoritate simpla si ea angajeaza in mod colectiv Curtea, opiniile separate neputand fi facute public.

Prezenta partilor este obligatorie in toate fazele procesului, reprezentarea lor facandu-se prin agenti ai institutiilor comunitare sau ai statelor membre, ori prin avocati, in cazul persoanelor fizice sau juridice.

Procesul se desfasoara in limba paratului, sau in cea pe care o alege reclamantul, daca parat este o institutie comunitara.

Competenta Curtii de Justitie

Tratatele institutive atribuie Curtii de Justitie competenta de a asigura respectarea dreptului in interpretarea si aplicarea tratatului.

Aceasta competenta a Curtii nu este insa o competenta de drept comun, ci o competenta de atribuire, sub rezerva competentelor atribuite Curtii de Justitie prin tratat, litigiile la care Comunitatea este parte nu sunt sustrase competentei jurisdictiilor nationale.

Curtea are in principal atributii jurisdictionale, dar poate avea si atributii consultative, atunci cand este solicitata sa-si dea avizul la incheierea unui acord international sau cand se pune problema revizuirii tratatelor comunitare.

Atributiile jurisdictionale ale Curtii constau in:

controlul legalitatii actelor adoptate de institutiile comunitare;

controlul respectarii de catre statele membre a obligatiilor care le sunt impuse de catre tratate;

interpretarea tratatelor comunitare si aprecierea validitatii actelor institutiilor comunitare.

Curtea actioneaza: ca o instanta administrativa atunci cand controleaza legalitatea actelor comunitare si judeca recursurile functionarilor comunitari; ca o instanta constitutionala, atunci cand interpreteaza tratatele comunitare sau judeca recursurile impotriva unui stat membru care nu-si respecta obligatiile din tratate; ca o instanta civila, cand judeca litigiile ce au ca obiect acordarea de daune-interese si ca instanta de apel, cand solutioneaza recursurile introduse impotriva hotararilor pronuntate de Tribunalul de Prima Instanta.

In cadrul atributiilor jurisdictionale ale Curtii de Justitie, pot fi exercitate in fata acestuia urmatoarele tipuri de actiuni:

a) Actiunea (recursul) in anulare - prin care reclamantul contesta legalitatea unui act comunitar care provine de la o institutie comunitara.

Pot fi atacate cu recurs in anulare actele adoptate de Parlamentul European si de Consiliul UE, in comun, actele Consiliului, Comisiei, ale Bancii Central Europene (altele decat avizele si recomandarile), precum si actele adoptate de Parlamentul European menite sa produca efecte fata de terti.

Acestea trebuie sa fie acte juridice si sa produca efecte de drept. Motivele de anulare sunt incompetenta, incalcarea formelor substantiale, incalcarea tratatului sau a oricarei reguli de drept referitoare la aplicarea sa. Recursul poate fi formulat de catre un stat membru, de catre o institutie comunitara (mai ales de Comisie si Consiliul UE, dar si de catre Parlament si Banca Central Europeana in vederea ocrotirii prerogativelor lor) precum si de orice persoana fizica sau juridica, resortisant al statelor membre ale UE, daca actul atacat il priveste in mod direct si individual.

Termenul de recurs este de doua luni si incepe sa curga fie de la publicarea actului, fie de la notificarea sa reclamantului, fie din ziua cand reclamantul ia cunostinta de actul respectiv, atunci cand beneficiar este un alt subiect de drept.

Efectul admiterii recursului consta in declararea nulitatii actului contestat. In situatia in care actul este un regulament, Curtea de Justitie va indica, daca apreciaza ca este necesar, acele efecte ale regulamentului anulat care trebuie considerate ca definitive.

Un caz special de recurs in anulare il constituie plangerea introdusa de functionarii publici comunitari impotriva sanctiunilor disciplinare ce le-au fost aplicate, sau impotriva modului in care le-a fost rezolvata petitia inaintata autoritatii investite cu puterea de numire.

Inainte de a se adresa Curtii Europene de Justitie, functionarii comunitari trebuie sa parcurga o procedura administrativa prealabila, in fata autoritatii care a dictat sanctiunea disciplinara sau a celei investite cu puterea de numire.

In termen de 3 luni de la primirea raspunsului la procedura administrativa prealabila trebuie sa fie sesizata instanta judiciara comunitara.

b) Recursul in carenta - este actiunea aflata la dispozitia institutiilor comunitare (cu exceptia CEJ), a statelor membre si a persoanelor fizice si juridice prin care acestea solicita Curtii sa constate abtinerea institutiilor comunitare. (Parlament, Consiliul U. E. si Comisia Europeana) intr-o problema in care acestea aveau obligatia sa actioneze.

Inainte de sesizarea Curtii cu un recurs in carenta este obligatorie efectuarea unei proceduri administrative prealabile, constand in invitarea institutiei respective sa actioneze. Daca in termen de doua luni de la aceasta invitatie, institutia nu-si exprima pozitia, reclamantul poate sa sesizeze Curtea Europeana de Justitie intr-un alt termen de doua luni care curge de la data cand institutia comunitara trebuia sa raspunda.

Admitand actiunea, Curtea declara ilegala abtinerea institutiei comunitare; aceasta fiind obligata sa ia masurile care se impun pentru executarea hotararii Curtii, deci sa emita actul respectiv, reclamantul avand si dreptul de a fi despagubit.

c) Exceptia de ilegalitate - este procedura prin care se poate obtine anularea unui act normativ ilegal in momentul in care acesta este executat printr-un act individual; anulare care nu s-a putut abtine pe calea unui recurs in anulare fie datorita termenului scurt in care poate fi introdus acesta, fie din pricina lipsei calitatii procesuale active, actele normative putand fi contestate doar de catre statele membre sau institutiile comunitare.

In acest caz, potrivit art. 184 din Tratatul CEE, persoanele fizice sau juridice pot sa ridice, in cadrul procesului de anulare a deciziei individuale, exceptia de ilegalitate a actului normativ. Exceptia de ilegalitate apare astfel ca o procedura accesorie cererii principale de anulare a deciziei individuale si nu poate fi invocata de catre particulari in cazul in care puteau contesta actul pe calea unui recurs in anulare. Ea poate fi insa invocata de orice parte a litigiului, chiar si de catre un stat membru, desi acesta putea actiona si pe calea unui recurs in anulare.

Daca prin hotararea Curtii este constatata ilegalitatea actului normativ in discutie, el devine inaplicabil in cazul respectiv insa nu este anulat, continuand sa produca efecte juridice. Doar decizia emisa in baza actului normativ va fi anulata.

d) Actiune in constatarea neindeplinirii de catre un stat membru a obligatiilor ce-i revin - este actiunea intentata de catre Comisia Europeana sau de catre un stat membru prin care i se cere Curtii Europene de Justitie sa se pronunte cu privire la conformitatea cu dreptul comunitar a actiunilor statului membru.

Inainte de investirea Curtii cu judecarea cauzei se desfasoara o faza administrativa constand in examinarea cauzei de catre Comisie, pe baza observatiilor prezente de statul in cauza si emiterea unui aviz prin care i se cere luare unor masuri pentru inlaturarea abaterii. In cazul in care statul nu se conformeaza, Comisia poate sesiza Curtea de Justitie. Aceasta faza administrativa este obligatorie si in situatia in care un stat membru invoca neindeplinirea de catre alt stat membru a obligatiilor ce-i revin, trebuind sa fie sesizata mai intai Comisia care emite de asemenea un aviz motivat. Sesizarea directa a Curtii se poate face numai daca intr-un termen de trei luni de la data cererii Comisia nu emite avizul.

Prin hotararea pe care o ia, Curtea poate numai constata neindeplinirea obligatiilor si obligarea statului parat la indreptarea comportamentului sau, dar nu poate anula actele emise de autoritatile interne, pentru ca astfel s-ar substitui judecatorului national.

Executarea hotararii Curtii este obligatorie, prevazandu-se si posibilitatea aplicarii unor sanctiuni pecuniare statelor care nu se conformeaza, sub forma unei sume forfetare sau a unei amenzi.

e) Recursul in interpretare - este actiunea prin care, la cererea organelor de jurisdictie nationale, Curtea intervine pentru interpretarea regulilor comunitare sau pentru a aprecia validitatea actelor adoptate de catre institutiile comunitare.

Astfel, judecatorul national caruia, in solutionarea unui litigiu, i se ridica o problema referitoare la interpretarea dreptului comunitar sau validitatea actelor institutiilor, poate sesiza Curtea cu aceasta chestiune, inainte de a se pronunta asupra fondului.

Actiunea cu care este investita Curtea este o actiune prealabila sau prejudiciala, care presupune o apropiere a organelor de jurisdictie nationala si a celor comunitare. Prin hotararea preliminara a Curtii se precizeaza sensul dispozitiilor a caror interpretare i s-a cerut sau se pronunta cu privire la validitatea lor, organul jurisdictional national fiind obligat ca la solutionarea cauzei sa respecte interpretarea data.

Prin aceasta procedura se asigura o aplicare uniforma a dreptului comunitar de catre instantele tuturor statelor membre.

f) Actiunea in daune contra institutiilor comunitare - este o actiune in raspundere necontractuala exercitata in temeiul art. 215 din Tratatul CEE, care prevede ca in materie de raspundere extracontractuala, comunitatea trebuie sa repare daunele cauzate de institutiile si de agentii sai in exercitarea functiilor lor.

Prin introducerea ei reclamantul urmareste obtinerea de compensatii pentru daunele cauzate prin actul comunitar.

De obicei actiunea in daune insoteste recursul in anularea actului comunitar din care izvorasc prejudiciile, dar poate fi exercitata si separat, atunci cand persoana interesata nu poate sa atace direct actul sau cand acesta a fost anulat.

Tribunalul de prima instanta

In conditiile cresterii constante a numarului cauzelor supuse spre solutionare Curtii de Justitie, pentru a se degreva Curtea si a putea sa se concentreze asupra principalei sale atributii, cea de interpretare uniforma a legislatiei comunitare, precum si in scopul de a se consolida garantiile judiciare acordate persoanelor fizice, prin instituirea unui al doilea grad de jurisdictie, in Actul Unic European s-a prevazut infiintarea unui Tribunal, atasat Curtii, care sa judece in prima instanta cauzele supuse de persoanele fizice si functionarii comunitari.

Tribunalul de Prima Instanta este organizat si functioneaza dupa aceleasi reguli ca si Curtea de Justitie. Desi i s-a conferit dreptul de a-si stabili propriile reguli de functionare, cu acordul Curtii de Justitie si cu aprobarea Consiliului UE, data cu unanimitate de voturi, aceste reguli nefiind inca stabilite, se aplica Statutul Curtii si in cazul Tribunalului de Prima Instanta.

Tribunalul este compus, in prezent, dintr-un numar de 27 judecatori, desemnati in conditii identice celor de la Curtea de Justitie, cate un judecator din fiecare stat membru, conform prevederilor Tratatului de la Nisa. Tribunalul de Prima instanta nu are inca in structura sa avocati generali, fiind insarcinat unul dintre judecatori sa exercite aceste atributii. Prezenta acestuia este obligatorie atunci cand Tribunalul judeca litigii dificile si complexe. Judecatorul care indeplineste atributia de avocat general nu poate sa ia parte la pronuntarea hotararii in cauza respectiva.

Competentele Tribunalului constau in judecarea in prima instanta a urmatoarelor categorii de actiuni:

- recursul in anulare impotriva actelor adoptate de institutiile comunitare;

- recursul in carenta contra institutiilor comunitare;

- actiunea in daune contra institutiilor comunitare;

- actiuni izvorand din raporturile dintre Uniune si functionarii sai.

- recursurile prejudiciale de interpretare si de apreciere a validitatii avand un caracter tehnic.

Tribunalul de Prima Instanta nu judeca actiunile introduse de institutiile comunitare, de Banca Central Europeana sau de statele membre. Hotararile pronuntate de Tribunalul de Prima Instanta pot fi atacate cu recurs la Curtea Europeana de Justitie, recurs limitat la problemele de drept. Curtea poate, daca apreciaza ca recursul este intemeiat, sa-l rejudece ea sau sa-l trimita spre rejudecare Tribunalului de Prima Instanta care este obligat sa respecte rezolvarea data de Curte problemelor de drept. Tribunalul judeca in Camere de cate trei sau cinci judecatori dupa aceeasi procedura aplicabila la Curtea de Justitie, cu deosebirea ca Tribunalul poate renunta la faza scrisa.

Alaturi de Curtea Europeana de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta carora le partajeaza competentele, Tratatul de la Nisa a prevazut si posibilitatea infiintarii unor Camere Jurisdictionale specializate pe anumite domenii. Infiintarea acestora se hotaraste de catre Consiliul U. E. cu unanimitate de voturi, la propunerea Comisiei sau a Curtii de Justitie, cu avizul Parlamentului.

3. 5. Curtea de Conturi

3. 5.1. Constituirea Curtii de Conturi si structura acesteia

Curtea Europeana de Conturi, cu sediul la Luxembourg a fost creata prin Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 si este functionala din octombrie 1977, fiind specializata in controlul financiar.

Prin tratatele institutive, atributiile contabile si de control financiar erau realizate separat, in cadrul fiecarei Comunitati, unificarea organelor de control financiar facandu-se prin Tratatul de fuziune din 1965 prin infiintarea unui "Comitet de revizie", ce a fost transformat in 1975 in Curtea de Conturi. Prin tratatul de la Maastricht Curtii de Conturi i s-a acordat statutul juridic de institutie a Uniunii Europene.

Curtea de Conturi este compusa din cate un reprezentant al fiecarui stat membru ales dintre personalitatile cu o inalta pregatire de specialitate care lucreaza in institutii de control contabil extern sau care au fost membrii ai Curtilor de Conturi nationale. Numirea acestora se face, pe baza propunerilor inaintate de statele membre, de catre Consiliul U. E., cu majoritate calificata, dupa consultarea Parlamentului European. Mandatul membrilor Curtii de Conturi are o durata de sase ani si poate fi reinnoit. Dupa numire, membrii Curtii desemneaza dintre ei un presedinte pentru un mandat de trei ani, care poate fi la randul lui reinnoit. Statutul membrilor Curtii de Conturi este asemanator celui al judecatorilor Curtii de Justitie, trebuind sa fie independenti in exercitarea atributiilor, sa dovedeasca probitate profesionala si sa nu exercite alte activitati remunerate sau neremunerate.

Ei lucreaza in interesul general al Uniunii si nu pot solicita sau accepta instructiuni de la nici un guvern sau organism. Curtea de Conturi se poate organiza in Camere interne specializate, pentru adoptarea unor categorii specifice de rapoarte si avize.

Competenta Curtii de Conturi

Curtea de Conturi exercita o competenta generala de a controla modul de incasare a veniturilor bugetare si de realizare a cheltuielilor din bugetul comunitar, precum si de a controla managementul financiar al Uniunii Europene.

Controlul financiar exercitat de Curtea de Conturi este un control a posteriori si nu are caracter jurisdictional, in cazul in care sunt descoperite nereguli fiind sesizata Curtea Europeana de Justitie care exercita jurisdictia financiara.

In exercitarea atributiilor sale Curtea de Conturi poate solicita documentele necesare institutiilor comunitare sau statelor membre, sau poate sa efectueze investigatii proprii, iar atunci cand controlul se efectueaza in statele membre, organele fiscale nationale sunt obligate sa conlucreze cu Curtea si sa-i puna la dispozitie informatiile necesare.

Scopul controlului exercitat de Curtea de Conturi este de a imbunatati gestionarea resurselor financiare si totodata de a informa cetatenii Uniunii Europene cu privire la utilizarea fondurilor publice de catre autoritatile cu responsabilitati de gestiune.

Rezultatele activitatii Curtii de Conturi se consemneaza intr-un raport anual, intocmit dupa incheierea fiecarui exercitiu financiar, raport care este transmis celorlalte institutii comunitare pentru formularea de raspunsuri si observatii si apoi publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. Pe baza acestui Raport, care contine concluziile Curtii cu privire la modul de gestionare a bugetului comunitar, Parlamentul European acorda descarcarea de gestiune a Comisiei Europene in privinta administrarii bugetului comunitar.

Curtea de Conturi mai are competenta de a prezenta observatii, sub forma unor rapoarte speciale pentru anumite probleme specifice si de a elabora avize, la cererea altor institutii comunitare sau din oficiu. Adoptarea rapoartelor anuale, rapoartelor speciale si avizelor se face cu votul majoritatii membrilor.

3. 6. Consiliul European

3. 6. 1. Constituirea, organizarea si functionarea Consiliului European

Consiliul European reprezinta forma de institutionalizare a intalnirilor periodice ale sefilor de stat si de guvern ai statelor membre, intalniri care au inceput sa se desfasoare incepand din 1961, institutionalizarea producandu-se cu ocazia Intalnirii la nivel inalt de la Paris, din 1974.

Consiliul European este un organism de cooperare politica a statelor membre ale Uniunii Europene la cel mai inalt nivel in cadrul caruia se stabilesc directiile de dezvoltare a Uniunii si se definesc orientarile politice generale.

Desi deciziile luate in cadrul Consiliului European sunt foarte importante din punct de vedere politic, ele nu au valoare juridica intrucat Consiliul European nu este titular de putere publica in cadrul U. E.

Astfel, Consiliul European nu este nici institutie comunitara (acest statut avandu-l doar Comisia, Consiliul U. E., Parlamentul, Curtea de Justitie si Curtea de Conturi) si nici organ comunitar cu activitate permanenta sau deliberativa (cum sunt COREPER, Comitetul regiunilor etc.).

In doctrina s-a apreciat ca natura lui juridica este aceea a unui organ interguvernamental de cooperare sau a unui organ paracomunitar.

Aceasta ultima caracterizare pare sa fie mai aproape de pozitia pe care o are Consiliul European in cadrul Uniunii Europene pentru ca, desi nu detine atributii de putere la nivelul Uniunii, el este cel care stabileste directiile generale ale politicii acesteia, deciziile luate la nivelul sau fiind transpuse in acte comunitare de catre institutiile U. E. (in principal de catre Consiliul U. E. si Comisie).

Modalitatea de functionare a Consiliului European este aceea a reuniunilor ce se desfasoara de doua ori pe an sau de cate ori este necesar, la nivelul sefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, asistati de ministri de externe si cu participarea Presedintelui Comisiei Europene.

Presedintia Consiliului European este asigurata de seful de stat sau de guvern din tara care detine si presedintia Consiliului Uniunii Europene, prin aceasta urmarindu-se corelarea politicilor si actiunilor Consiliului U. E. cu cele ale Consiliului European.

Reuniunile se desfasoara in statul care detine presedintia Consiliului U. E. Deciziile sunt luate de obicei prin consens. Concluziile Presedintiei sunt publicate la sfarsitul fiecarei reuniuni a Consiliului European.

Rolul Consiliului European

Consiliul European are un rol important in sistemul comunitar, el definind orientarile politice, economice si sociale generale. Intervine, de asemenea, pentru deblocarea unei situatii de criza sau pentru solutionarea unui dezacord intre statele membre. Consiliul European are si un rol de arbitru al conflictelor aparute intre institutiile comunitare. In cadrul Consiliului European se decid etapele unificarii europene, sunt stabilite prioritatile si calendarul constructiei europene. Consiliul European este artizanul reformarii Tratatelor comunitare.

Fiind constituit din reprezentanti ai statelor la cel mai inalt nivel, deciziile luate in cadrul Consiliului European sunt de o importanta politica majora si ele sunt transpuse de regula, de catre Consiliul U. E., in acte juridice obligatorii, avand astfel o influenta decisiva la nivelul normativitatii comunitare.

4. Organele Comunitare

Alaturi de cele cinci institutii comunitare prezentate anterior, prin tratate au fost infiintate si o serie de organe comunitare avand un rol secundar si competente consultative sau tehnice.

Acestea sunt destul de numeroase, astfel incat ne vom limita la o prezentare sumara a celor mai importante.

4. 1. Comitetul Economic si Social (ECOSOC)

A fost infiintat prin Tratatul de la Roma din 1957 ca organ consultativ in cadrul caruia sunt reprezentate diversele categorii de activitati economice si sociale. Comitetul economic si social este format din 344 de membri numiti de Consiliul U. E. la propunerea statelor membre pentru un mandat de 4 ani, ce poate fi reinnoit. Membrii ECOSOC sunt reprezentanti ai patronatelor, ai angajatilor, agricultorilor, micilor producatori, ai comerciantilor, asociatiilor mestesugaresti, ai societatilor de intrajutorare, ai profesiilor liberale, consumatorilor etc.

Presedintele Comitetului este ales dintre membrii acestuia pentru un mandat de doi ani.

ECOSOC are la nivelul Uniunii Europene un rol consultativ, fiind obligatorie consultarea sa de catre Comisia Europeana si de catre Consiliul U. E. inainte de luarea unei decizii in domenii de interes pentru cetateni: agricultura, transporturi, libera circulatie a lucratorilor, educatie, formare profesionala, politica sociala, sanatatea publica etc.

Avizele sunt adoptate in sedintele plenare lunare cu majoritate absoluta de voturi.

Pe langa activitatea consultativa, Consiliul reprezinta si un for de dezbatere a problemelor care se ridica in raporturile dintre cetateni si institutiile U. E. prin organizarea de colocvii, dezbateri, rapoarte, audieri), incercand ameliorarea acestor raporturi, iar in plan international, conlucreaza cu alte institutii similare si are consultari cu reprezentanti ai mediilor economice si sociale din toate zonele lumii.

4. 2. Comitetul Regiunilor

A fost creat prin Tratatul de la Maastricht si functioneaza din martie 1994 ca organ cu rol consultativ si de reprezentare a colectivitatilor locale si regionale ale Uniunii Europene, care pot astfel participa la procesul de luare a deciziilor comunitare.

Comitetul este compus dintr-un numar de 344 de membri, numiti cu unanimitate de voturi de Consiliul U. E. la propunerea statelor membre, pentru un mandat de patru ani, ce poate fi reinnoit.

Acestia isi aleg in sedinta plenara un presedinte pentru un mandat de doi ani.

Functia de membru al Comitetului Regiunilor este incompatibila cu cea de parlamentar european. Comitetul este organizat in grupuri politice) grupul socialistilor, al liberalilor, al popularilor si al radicalilor), ca organisme de lucru sunt infiintate un numar de sapte comisii, iar activitatea permanenta este coordonata de un Secretar general.

Este obligatorie consultarea Comitetului Regiunilor de catre Comisia Europeana si Consiliul U. E. in urmatoarele domenii de competenta colectivitatilor regionale si locale: educatia si tineretul, cultura, sanatatea publica, retelele de transport, telecomunicatii si energie, fondurile structurale, mediul inconjurator, ocuparea fortei de munca, formarea profesionala, Fondul Social European, cooperarea transfrontaliera si transporturile.

Comitetul are rolul de a urmari aplicarea principiului subsidiaritatii, astfel incat deciziile sa fie luate la nivelul autoritatilor publice cel mai aproape de cetateni.

Sediul Comitetului Regiunilor este la Bruxelles unde se reuneste in sesiune plenara de cinci ori pe an pentru a adopta, cu majoritate absoluta, avizele adresate Comisiei si Consiliului U. E.

3. Banca Europeana de Investitii (B. E. I.)

Infiintata prin Tratatul de la Roma pentru a sprijini piata comuna prin finantarea unor proiecte de reducere a decalajelor economice intre regiunile din spatiul comunitar, Banca Europeana de investitii a devenit dupa 1990 principalul mijloc de sprijinire a economiilor statelor candidate la aderare pentru a face fata dificultatilor tranzitiei spre economia comunitara.

B. E. I. acorda imprumuturi statelor membre, statelor candidate, precum si unor state din alte regiuni geografice care sunt partenere economice ale Uniunii Europene.

4. 4. Banca Central Europeana

A fost creata prin Tratatul de la Maastricht pentru a lua locul Institutului Monetar European si este functionala din 1999, cand a fost introdusa moneda unica europeana, EURO, in 11 din cele 15 state membre.

Banca Central Europeana este independenta din punct de vedere institutional si financiar, fiind constituita cu capital subscris de statele membre, prin bancile centrale nationale, (ele insele independente), impreuna cu care formeaza sistemul European al Bancilor Centrale, ce are rolul de a defini si implementa politica monetara unica, de a gestiona rezervele si de a conduce operatiunile de schimb valutar.

Banca Central Europeana autorizeaza emiterea de bancnote si hotaraste volumul de monede RURO emise de catre statele din zona EURO.

4. 5. Mediatorul European (Ombudsmanul)

Mediatorul European a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht ca mijloc de realizare a obiectivului de democratizare si de transparenta administrativa. El are rolul de a primi si solutiona plangerile adresate de persoanele fizice si juridice europene cu privire la activitatea desfasurata de institutiile si organele comunitare.

Mediatorul este ales de catre Parlamentul European pe durata unui mandat parlamentar (5 ani), cu posibilitatea reinnoirii mandatului. Sediul sau este la Strasbourg, in sediul Parlamentului European.

Ca urmare a plangerilor primite, Mediatorul desfasoara o ancheta administrativa, institutiile sau organismele comunitare vizate fiind obligate sa-i puna la dispozitie toate informatiile necesare.

Rezultatul anchetei se consemneaza intr-un raport ce este prezentat Parlamentului European si institutiei in cauza.

Anual, Mediatorul trebuie sa prezinte in fata Parlamentului un raport general cu privire la activitatea desfasurata.

4. 6. Oficii si agentii specializate

Au fost infiintate, pe langa principalele institutii si organe comunitare, si o serie de agentii europene specializate pe diverse domenii, printre care:

-Agentia Europeana a Mediului (EEA);

-Agentia Europeana pentru evaluarea medicamentelor (EMEA);

-Oficiul European de Lupta contra Fraudei (OLAF);

-Centrul European pentru Formare Profesionala (CEDEFOP);

-Oficiul European pentru Selectia Personalului (EPSO);

-Oficiul pentru Publicatii Oficiale ale Comunitatilor Europene (OPOCE);

-Oficiul pentru Armonizare in Piata Interna (OAMI) etc.

Rolul acestora este de a oferi informatii din domeniul lor de activitate institutiilor comunitare si persoanelor fizice si juridice din statele membre, de a gestiona anumite categorii de resurse si de a contribui la o cooperare mai eficienta a autoritatilor competente ale statelor membre in problemele ce fac obiectul domeniului lor de activitate.