Politica europeana in domeniul drepturilor omului

Politica europeana in domeniul drepturilor omului

Tratatele fondatoare nu contineau referiri specifice la drepturile fundamentale.

Activitatea Curtii de Justitie a dus la o dezvoltare graduala a unui sistem de garantare a drepturilor omului in Uniunea Europeana. Regulile edicatate de Curte s-au bazat pe:

1. articolul 220 (ex-art.164) al Tratatului CE care cere Curtii sa asigure ca legea sa fie respectata in interpretarea si aplicarea Tratatului

2. dimensiunea politica a Comunitatii care este fondata pe un model european de societate incluzand protectia drepturilor omului recunoscute de toate statele membre.

Aducand in atentia publica drepturile fundamentale, realizatorii Tratatului de la Amsterdam au dorit sa dea o recunoastere formala a acestor drepturi. Dispozitiile noului Tratat includ urmatoarele

a) articolul 6 (ex-art. F) a fost amendat intru a reafirma principiul respectului pentru drepturile omului si libertatile fundamentale

b) a fost introdusa o procedura pentru cazurile in care un stat mambru a comis o violare a principiilor pe care se bazeaza Uniunea

c) trebuie sa se ia masuri de actiune mai efective pentru combaterea nu numai a discriminarii bazate pe nationalitate, dar si a discriminarii bazate pe sex, origine rasiala sau etnica, religie sau credinta, handicap, varsta sau orientare sexuala

d) noi dispozitii referitoare la tratamentul egal al barbatilor si femeilor

e) indivizilor le este asigurata o mai mare protectie in ceea ce priveste procesarea si transportul informatiilor personale

f) Actul Final a fost acompaniat de declaratii referitoare la abolirea pedepsei cu moartea, respectul pentru statutul bisericilor si al organizatiilor filosofice sau nonconfesionale, precum si referitoare la nevoile persoanelor handicapate.

Locul dat drepturilor omului in Tratatele comunitare s-a schimbat considerabil de la inceputurile constructiei comunitare. Pe atunci, drepturile fundamentale nu erau o preocupare centrala a celor care au realizat Tratatele de la Paris si Roma, ceea ce reflecta o viziune sectoriala si functionalista. Tratatul de la Paris prin care se instituia CECA era preocupat numai de industria carbunelui si otelului. Aceasta viziune sectoriala a castigat putere dupa nereusita din 1954 a Comunitatii Europene pentru Aparare si miscarile concomitente catre o Uniune politica. Toate cele trei Tratate initiale acopereau sfere economice bine definite.

O consecventa a acestei viziuni sectoriale era sa desparta Tratatele institutive de orice lege de natura constitutionala care ar fi incorporat o declaratie solemna asupra drepturilor fundamentale.

Tratatele nu se pretau la includerea unui astfel de preambul, mai ales, de cand Conventia Europeana a Drepturilor Omului a Consiliului Europei, semnat in 1950, prezenta deja un model avansat pentru protectia drepturilor omului in Europa.

Situatia s-a schimbat rapid atunci cand Curtea de Justitie in activitatea sa a inceput sa monitorizeze respectul aratat pentru dreprurile omului de institutiile Comunitatii si statele membre, atnci cand actionau in ariile acoperite de legea Comunitatii. Curtea a recunoscut de exemplu, dreptul de proprietate si libertatea de actiune economica care sunt esentiale pentru operarea in bune conditii a pietei interne. Curtea considera drepturile fundamentale printre principiile generale ale legii Comunitatii si ca ele se bazau pe traditiile constitutionale ale statelor membre si Tratatele internationale la care erau parte statele membre (in particular, CEDO).

In 1977, Parlamentul European, Comisia si Consiliul au semnat o Declaratie Comuna in care intentionau sa continue respectarea drepturilor fundamentale care reieseau din cele doua surse identificate de Curte.

In 1986, un alt pas a fost facut atunci cand in preambulul Actului Unic European a fost inclusa o referinta la promovarea democratiei pe baza drepturilor fundamentale.

Tratatul EU staueaza ca "Uniunea va respecta drepturile fundamentale asa cum sunt garantate prin CEDO si asa cum rezulta din traditiile constitutionale ale statelor membre, ca principii generale ale legii Comunitare".[1]

In acelasi timp ideea accederii la CEDO a Comunitatii ca atare incepuse sa circule. Consiliul a decis sa ceara opinia Curtii in ceea ce priveste compatibilitatea cu Tratatele a statutului de membru al Conventiei in ceea ce priveste Comunitatea. In opinia sa, din 28 martie 1996, Curtea a retinut ca la stadiul in care se afla Comunitatea la acel timp, ea nu era competenta sa acceada la Conventie.

O data cu progresul integrarii europene, Uniunea Europeana si-a extins campul de actiune reflectand intentia statelor membre de a actiona ca o entitate in domenii care pana atunci avusesera caracter strict national (cum ar fi, securitatea interna sau lupta impotriva rasismului si xenofobia). Avand in vedere aceste schimbari care in mod necesar trec dincolo de contextul sectorial al inceputurilor Comunitatii si care influenteaza viata cotidiana a cetatenilor europeni, exista o nevoie pentru texte legale clare care sa proclame respectul pentru drepturile omului, ca principiu de baza al Unuinii Europene.

Tratatul de la Amsterdam satisface aceasta nevoie.

Acest Tratat clarifica articolul 6 (ex-art.F) al Tratatului UE, statuand neechivoc ca Uniunea este fondata pe principiile libertatii, democratiei, respectului pentru drepturile omului si libertatile fundamentale precum si statul de drept, principii comune statelor membre. De asemenea el amendeaza preambulul Tratatului Ue, confirmand atasamentul statelor membre pentru drepturi sociale fundamentale definite in Cartea Sociala Europeana din 1961 si in Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Muncitorilor din 1989.

Inaintea intrarii in vigoare aTratatului de la Amsterdam, articolul F2 al tratatului EU sublinia respectul pentru drepturile garantate de CEDO si cele rezultand din traditiile consitutionale ale statelor membre.

In fostul articol L (actualul art. 46) puterile Curtii de Justitie nu se extindeau si la articolul F, limitandu-i astfel impactul. Daca asigurarea respectului pentru lege in interpretarea si aplicarea Tratatului este atributiunea Curtii, deomeniul drepturilor fundamentale era redus in consecinta. Prin amendarea articolului 46 Tratatul de la Amsterdam asigura aplicarea articolului 6 (2). Curtea are acum puterea de a decide daca institutiile nu au reusit sa respecte drepturile omului.

Sa ne indreptam atentia asupra cazului in care un stat membru incalca principiile pe care se bazeaza Uniunea In primul rand, trebuie stabilita, conform noului Tratat, existenta acestei incalcari. La propunerea Comisiei sau a unei treimi din statele membre, Consiliul poate determina existenta unei incalcari de catre un stat membru. Incalcarea trebuie sa fie "serioasa si de durata". Parlamentul trebuie sa-si dea acordul prin majoritatea membrilor sai si o majoritate de 2 din voturile exprimate. Guvernul statului membru in chestiune, este mai intai invitat sa-si exprime observatiile. Decizia Consiliului prin care se stabileste o incalcare a principiilor pe care se bazeaza Uniunea va fi considerata unanima chiar daca un stat membru se abtine.

Conform procedurii introduse de Tratatul de la Amsterdam, a doua faza este suspendarea statului membru. De indata ce o incalcare serioasa si de durata a fost stabilita, Consiliul poate (dar nu trebuie neaparat) sa suspende unele din drepturile statului membru care ii revin acesteia prin Tratat.

Statul ramane insa legat prin obligatiile sale, suspendarea de drepturi poate spre exemplu, sa aduca retragerea drepturilor de vot ale statului membru in Consiliu. In acest al doilea stadiu, Consiliul decide cu o majoritate calificata neluind in calcul voturile statului membru in chestiune.

Daca intevine o schimbare in situatia care a condus la suspendarea statului membru, Consiliul poate decide sa varieze sau sa revoce masurile luate. Cand ia o astfel de decizie, Consiliul actionaeaza cu o majoritate calificata, neluind in calcul voturile statului membru in chestiune.

Intre domeniile legate de apararea drepturilor omului, trei prezinta o importanta deosebita in contextul juridic comunitar lupta impotriva discriminarii, egalitatea intre barbati si femei si procesarea informatiilor personale.

Articolul 12 (ex-art. 6) din Tratatul CE, prevede ca orice discriminare pe considerentul nationalitatii este interzis. In acelasi timp, articolul 141 (ex-art. 119) stabileste principiul nediscriminarii dintre barbati si femei desi numai in ceea ce priveste retributia egala.

Tratatul de la Amsterdam restatueaza principiul nediscriminarii adaugand doua noi prevederi la Tratatul CE. Astfel, noul articol 13 da posibilitatea Consiliului sa ia masurile necesare pentru a combate discriminarea bazata pe sex, origine rasiala sai etnica, religie sau credinta, hnadicap, varsta sau orientare sexuala. Atunci cand Consiliul actioneaza in baza articolului 13 o face unanim, la propunerea Comisiei si dupa consultarea Parlamentului European. Cea de a doua prevedere noua a Tratatului este Declaratia cu privire la persoanele cu handicap. Conferinta interguvernamentala care a realizat Tratatul de la Amsterdam a dorit sa ofere o garantie in plus si mai puternica decat articolul 13, prin includerea in Actul Final a unei Declaratii care statueaza ca institutiile Comunitatii trebuie sa ia in calcul nevoile persoanelor cu handicap atunci cand adopta masuri pentru apropierea legislatiilor statelor membre.

Tratatul de la Amsterdam extinde articolele 2 si 3 ale Tratatului EC pentru a include egalitatea dintre femei si barbati care inainte figurau numai in articolul 141 (ex-art. 119) al Tratatului CE (care era mult mai restrans ca domeniu din moment cde se referea numai la retributie egala). Cele doua adaugiri facute sunt urmatoarele

1. amendament la articolul 2

lista atributiilor Comisiei va include promovarea egalitatii dintre barbati si femei

2. amendament la articolul 3

a fost adaugat un nou paragraf " in toate celelalte activitati la care se face referire in acest articol, Comunitatea va avea ca scop eliminarea inegalitatilor si promovarea egalitatii intre barbati si femei".

In ceea ce priveste procesarea informatiilor personale, principala masura in aceasta arie este Directiva din 1995, referitoare la protectia indivizilor.

In absenta unei baze legale specifice, aceasta Directiva a fost adoptata sub efectul articolului 95 (ex-art. 100a) care are in vedere apropierea legislatiei referitoare la piata unica.

Miscarea libera a persoanelor contine in mod necesar instituirea de sisteme informationale la scara europeana. In fata acestor schimbari un nou articol a fost introdus in Tratatul EC, facand ca regulile de protejare a indivizilor sa fie aplicabile si institutiilor Comunitatii. Noul articol 286, contine din doua paragrafe care prevad

1. de la data de 1 ianuarie 1999, actele Comunitatii care actioneaza in directia protejarii indivizilor, avand atentia indreptata spre procesarea informatiilor personale si a liberei miscari a acestui tip de informatie se aplica institutiilor si organelor comunitare.

2. inainte de 1 ianuarie 1999, Consiliul trebuie sa stabileasca un organ independent de supervizare responsabil cu monitorizarea aplicarii acestor acte institutiilor si organelor Comunitatii.