Politica comerciala a Uniunii Europene

Politica comerciala a Uniunii Europene

Politica comerciala este una dintre primele politici comune incluse in Tratatul de la Roma, ca mijloc principal de realizare a integrarii pietelor nationale intr-o piata regionala unica, de accelerare a cresterii economice, de ridicare a eficientei si competitivitatii economice si de implementare a altor politici comune. Motivatia unei politici comerciale comune consta in faptul ca libera circulatie a bunurilor si serviciilor din cadrul Comunitatii nu se poate realiza cu politici nationale diferite, care genereaza externalitati negative. Cerintele pietei interne unice si ale concurentei libere si nedistorsionate impun o politica comerciala la nivel comunitar.

Obiectivele principale ale politicii comerciale sunt:

Promovarea comertului cu alte state si a liberului schimb

Cresterea fortei competitive, concurentiale a societatilor comunitare

Principiile care guverneaza politica comerciala a UE, conform art.3 al Tratatului de la Roma sunt

Economie de piata deschisa

Uniformitatea - principii uniforme in domeniul tarifar, al acordurilor comerciale, al liberalizarii comerciale

Subsidiaritatea - centralizarea la nivel comunitar a deciziilor majore sau a competentelor exclusive ale institutiilor europene in materie de acorduri comerciale internationale si am masurilor comerciale fata de terti.

Instrumentele politicii comerciale sunt:

A.Obstacole tarifare

B.Obstacole netarifare: licente import/export, cote, contingente, restrangeri voluntare, subventii de pret (export), masuri antidumping, prelevari variabile, standarde si norme, evaluari de conformitate, diverse reglementari, proceduri ineficiente, diverse politici care afecteaza importurile si exporturile, diverse masuri de promovare a exportului.

Protectia tarifara - instrument al politicii comerciale a UE

In anii '50, '60, taxele vamale au avut un rol important in protectia pietei comunitare fata de importurile din terte tari; in urma rundelor de negocieri ale GATT - Kennedy, Tokyo, Uruguay s-a trecut la liberalizarea comertului si asa-numita dezarmare tarifara; in anii '90 in cadrul tarifului vamal extern comun TEC pentru produsele neagricole, mai putin titeiul, s-a redus nivelul acestuia de la 7,3% in 1992 la 4% in anul 2000. La produsele agricole TEC a ramas ridicat, de 17,3% in anul 2000.

Tariful Extern Comun se caracterizeaza prin taxe ad-valorem la produsele industriale si taxe specifice la produsele agricole, prin taxe fixe - mai scazute la produsele industriale si mai ridicate la cele agricole, prin exceptii in ceea ce priveste maximele tarifare - aplicabile in special unor produse agricole si unor produse industriale sensibile, prin multitudinea pozitiilor tarifare la care nu se percep taxe vamale, prin existenta escaladarii tarifare (cresterea taxei vamale pe masura ridicarii gradului de prelucrare a produsului) pentru anumite produse, gen textile, cauciuc, tutun, peste.

Analizele facute de specialisti au evidentiat ca protectia sau structura tarifara reflecta intr-o anumita masura dotarea cu unii factori sau intensitatea factorilor in produsele considerate sensibile (textilele, produsele agricole).

Evaluarile OCDE evidentiaza ca structura regimurilor tarifare ale tarilor dezvoltate pentru produsele industriale dar si pentru cele agricole creeaza dificultati comertului international chiar daca s-au redus ratele medii tarifare. Maximele tarifare ale tarilor OCDE, taxe de peste 15%, afecteaza negativ exporturile tarilor in dezvoltare de textile, confectii, piele, cauciuc, incaltaminte, bunuri de voiaj, echipament de transport. Aceste structuri tarifare discriminatorii afecteaza interesele si deciziile consumatorilor si producatorilor. In UE aprox. 280 linii tarifare depasesc nivelul de 50% iar produse ca laptele, alte lactate, pui, curcani, oua, sunt subiectul unor tarife foarte ridicate.

Protectia netarifara - instrument principal al politicii comerciale a UE

Protectia cantitativa - s-a manifestat sub forma contingentelor stabilite la nivelul comunitatii sau al statelor membre si, mai recent, a restrangerilor sau limitarilor voluntare la export.

In anii '60 si prima jumatate a anilor '70 s-au practicat contingente la textile si confectii; in anul 1974 - au intrat in acest acord, textilele din bumbac, lana, in, fibre sintetice. In a doua jumatate a anilor '70 si in anii '80 sfera protectiei cantitative s-a extins cuprinzand produse ca otelul, autoturismele, televizoarele color, rulmentii, masinile de scris electronice, motocicletele, produsele de inalta tehnologie, etc. Dupa aceasta perioada, marcata de socurile petroliere, cresterea inflatiei, treptat insa, sfera restrangerilor voluntare, a contingentelor s-a diminuat. In anul 2000 protectia cantitativa la importul UE s-a diminuat practic, neexistand contingente nationale si restrangeri voluntare nationale si comunitare.

In prezent, procedura comunitara de administrare a cotelor cantitative, bazata pe principiul uniformitatii si al liberei circulatii a bunurilor este reglementata de Regulamentul Consiliului nr.520 , amendat de Regulamentul Consiliului nr.138 . Se aplica atat importurilor cat si exportului de produse, cu exceptia produselor agricole, produselor textile si produselor reglementate special. Cotele pot fi administrate prin intermediul a 3 metode sau al combinatiilor dintre ele

metoda bazata pe fluxurile comerciale traditionale

metoda bazata pe ordinea inaintarii cererilor

metoda alocarii cotelor proportional cu cantitatile solicitate

Masurile antidumping - considerate, de unii, ca o politica distincta, iar de altii ca o componenta a politicii concurentei. Se bazeaza pe prevederile GATT antidumping din 1994, reglementate fiind de Regulamentul Consiliului nr.384 , amendat ulterior, in 1998 si 2000. Se poate aplica tuturor produselor, mai putin celor agricole, unde se aplica alte prevederi. Aplicarea acestui regulament necesita existenta dumpingului, a discriminarii practicate prin pret si dovada prejudiciului adus industriei comunitare.

Un produs este exportat la pret de dumping in UE atunci cand acest pret se situeaza sub valoarea sa normala, adica sub pretul practicat in tara exportatorului de firma respectiva sau de alte firme. In cazul in care nu exista preturi comparabile, se pot lua in considerare costurile de productie in tara de origine. Marja de dumping este diferenta cu care valoarea normala a produsului depaseste pretul de export.

Dumpingul trebuie sa prejudicieze industria comunitara si prejudiciul se stabileste prin

volumul importului la pret de dumping

nivelul pretului importului comparativ cu pretul comunitar

impactul asupra industriei comunitare evidentiat prin nivelul productiei

utilizarea capacitatilor, stocuri, vanzari, cota de piata, preturi, profituri, rata profitului, cash-flow, angajarea fortei de munca

Dumpingul poate fi

pe termen lung - preturi de export scazute pe o perioada indelungata

ciclic - exporturi la preturi sub costurile medii in perioade de recesiune

strategic - exporturi la preturi reduse pentru subminarea producatorilor locali si distorsionarea concurentei pe piata unica

Pentru a contracara masurile dumping, la nivelul UE s-au stabilit taxe antidumping luandu-se in considerare nu numai interesele industriei comunitare ci si ale consumatorilor si utilizatorilor.

Comunitatea Europeana a aplicat masuri antidumping impotriva importurilor de produse siderurgice din tarile central si est-europene, a importurilor de produse chimice si materiale prelucrate din China, tari foste comuniste sau in dezvoltare, a importurilor de fire textile si tesaturi din Turcia si tari asiatice, a importurilor de produse electronice din Japonia si tigrii asiatici.

Alte masuri netarifare - prelevarile variabile la produsele agricole, angajamentele privind preturile, restrangerile voluntare cu preturi-planseu, subventii de pret, etc. De asemenea, printre obstacolele netarifare practicate de U.E. sunt incluse si standardele tehnice si ecologice comunitare, normele fitosanitare, reglementarile nationale si comunitare privind protectia si securitatea consumatorului, sanatatea cetateanului, protectia explicita sau implicita a intereselor strategice nationale si comunitare, reglementarile privind drepturile de proprietate intelectuala, investitiile, concurenta, etc.

Reglementari comune privind importurile si exporturile

Reglementari privind importurile - au la baza principiul libertatii importurilor si definesc procedurile care permit C.E. implementarea, in caz de nevoie, a protejarii intereselor sale, a masurilor de supraveghere si salvgardare. Sunt incluse in Regulamentul 3285 , amendat in 1996 si 2000. Se aplica importurilor de marfuri cu exceptia produselor textile si este complementar reglementarilor privind produsele agricole. Este aplicabil importurilor din tarile terte, cu exceptia Albaniei, tarilor CSI, Chinei si Coreei de Nord.

Masurile de supraveghere - decizia de a introduce masuri de supraveghere este luata de Comisie si implica verificari retrospective ale importului sau verificari anterioare.

Masurile de salvgardare - pot fi aplicate cand cantitatile de produse importate sau conditiile de import pot cauza sau ameninta sa cauzeze prejudicii serioase producatorilor comunitari. Comisia poate schimba valabilitatea documentelor de import emise pentru supraveghere si poate stabili o procedura a autorizatiilor de import sau poate introduce un sistem de cote de import.

Reglementari privind exporturile - au la baza principiul libertatii exporturilor si definesc procedurile care dau posibilitatea C.E. sa implementeze masuri de supraveghere si protectie. Sunt incluse in Regulamentul Consiliului 2603/69 amendat in 1971, 1975, 1976, 1982, 1991. Stipuleaza principiul libertatii exporturilor comunitare catre terti si neaplicarea de restrictii cantitative. Statele membre puteau mentine sau introduce restrictii cantitative sau embargouri asupra exporturilor pe temeiuri de moralitate, politica, securitate publica. In 1992 toate derogarile acordate statelor membre de la principiul libertatii exportului au fost abrogate. Regulamentul se aplica tuturor produselor industriale si agricole, pentru acestea din urma fiind complementar regulamentelor privind organizatiile comune de piata si regulamentelor speciale privind produsele agricole prelucrate.

Masurile de protectie - fac posibila prevenirea sau remedierea unei situatii critice cauzate de insuficienta unor produse sau permit indeplinirea angajamentelor internationale ale statelor membre sau Comunitatii, in special in domeniul comertului cu produse primare.

In decurs de 36 de ani, uniunea vamala a evoluat continuu spre obiectivul realizarii unei piete interne unice. In procesul de creare a Uniunii Economice si Monetare, politica vamala a avut un rol important in special pe linia simplificarii legislatiei la importul de marfuri.

Legislatia vamala, in afara de cea privind uniunea tarifara, a fost creata progresiv si avand drept scop ca orice marfa importata sa fie subiectul acelorasi reguli tarifare si al acelorasi prevederi vamale, si ca tariful vamal comun sa fie aplicat in acelasi fel in tot cuprinsul Comunitatii. De exemplu, au fost elaborate regulile comune de origine, proceduri comune de depozitare si alte instrumente. Piata unica a eliminat rolul punctelor vamale in colectarea TVA si accizelor dintre statele membre si a scos in evidenta pregnant rolul uniunii vamale. Primul pas in edificarea unei piete unice reale a fost inlocuirea formalitatilor la frontierele interne cu sisteme noi statistice, fiscale si alte modalitati de control, care nu necesitau control sau documentatie in momentul in care marfurile traversau granite interne. Piata unica reprezinta motorul unei mai mari armonizari intr-o multitudine de domenii vamale si nevamale. Ea este bazata in mod esential pe uniunea vamala, este fundamentul pe care UE isi adopta initiativele privind politicile de crestere economica, competitivitate si ocuparea fortei de munca. Ea serveste drept catalizator pentru strategia de dezvoltare economica a UE (de la Lisabona). Acest lucru nu ar putea fi posibil fara existenta uniunii vamale si principiului de libera circulatie a marfurilor.

Adoptat in 1992, Codul vamal comun a intrat in vigoare in 1994 si a concentrat intreaga legislatie comunitara intr-un singur text, statuand un cadru adecvat pentru procedurile de import si de export ale Comunitatii.

In anul 1996, Parlamentul si Consiliul au adoptat propunerile Comisiei Europene privind un program de actiune pentru sistemul vamal al UE al anilor 2000, intitulat Uniunea Vamala 2002. Acest program era menit sa consolideze serviciile vamale si sistemul vamal in UE. Programul a inclus programele de tehnologie informatizata prezente si viitoare si programul de scolarizare Mathaeus la care a fost deschis si accesul tarilor foste candidate.

In anul 2003, Parlamentul European si Consiliul de Ministri au adoptat Programul Uniunea Vamala 2007, care, in concordanta cu Uniunea vamala 2002 urmareste perfectionarea controalelor vamale si facilitatilor comerciale, indeosebi prin utilizarea sporita a computerelor.

Comertul UE cu tertii

Politica comerciala a UE este strans legata de asistenta acordata dezvoltarii economice a tarilor in dezvoltare. UE a acordat acces liber sau preferential la piata unica multor tari in dezvoltare si tari in tranzitie prin sistemul generalizat de preferinte SGP. Pe baza unui program lansat in anul 2001, cele mai sarace tari din lume - 49 - pot exporta in mod liber pe piata comunitara. UE a promovat o noua strategie de dezvoltare si comert liber cu 77 de tari partenere din Africa/Pacific/Caraibe cu scopul de a sprijini integrarea lor in economia mondiala. UE are un acord de comert liber cu Africa de Sud si vrea sa incheie un astfel de acord cu tarile Consiliului de Cooperare a Golfului - Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite. UE are acorduri de comert si de asociere cu Mexicul si Chile si negociaza liberalizarea comertului cu grupul MERCOSUR - Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay.

Dinamica comertului comunitar

In perioada 1995-2000 exporturile UE de marfuri s-au majorat cu 3% iar cele de servicii cu 4%, in anul 2001 exporturile de marfuri s-au redus cu 2% cele de servicii s-au majorat cu 3%, iar in anul 2002 exporturile de marfuri s-au marit cu 4% iar cele de servicii cu 9%. Valoarea exporturilor de marfuri, inclusiv comertul intracomunitar a fost in 2002 de 2.449 miliarde dolari iar valoarea exporturilor de servicii de 669 miliarde dolari. SUA sunt cel mai mare partener comercial al UE, pe locul doi situandu-se la mare distanta Japonia si Elvetia. Numarul schimburilor bilaterale dintre UE si Rusia este redus.

In anul 2002, UE era cel mai mare exportator de marfuri din lume, urmata de SUA, Japonia, China, Canada, Hong-Kong, Coreea, Mexic, Taiwan, Singapore, Rusia. SUA erau in 2002 cel mai mare importator din lume, urmat de UE, Japonia, China, Canada, Hong-Kong, Mexic, Coreea, Singapore, Taiwan, Elvetia.

Politica comerciala comuna a UE nu a reusit sa contracareze eficient esecurile pietei iar protectia pietei prin diferite instrumente a intarziat restructurarea unor ramuri si reformarea unor sectoare, cum ar fi agricultura, cauzand importante pierderi de bunastare consumatorilor. A fost insa necesara datorita faptului ca politicile nationale diferite ar fi putut genera externalitati negative si C.E. nu si-ar fi putut apara si promova interesele in mod eficient in cadrul GATT/OMC. Dupa Runda Uruguay, protectia comerciala a pietei unice s-a atenuat sensibil si, de asemenea, rolul politicii comerciale comune pe aceasta piata. O problema importanta pentru UE ramane cea a protectiei relativ ridicate a produselor agroalimentare si a subventiilor agricole, deci a continuarii reformei politicii agricole comune. UE va trebui sa sprijine liberalizarea in continuare a comertului agricol si a celui cu servicii, in conditiile nou create de extinderea uniunii prin cooptarea a inca 12 state.