Politicul si politica, relatiile dintre ele, Relatia dintre stat, putere si politica, Puterea politica in raport cu puterea sociala, Statul; caracteristicile statului modern

Definirea conceptului de politica - politici, cat si a celui de societate - societati, constituie deja o dezbatere cunoscuta in lumea stiintifica, intrucat exista mai multe notiuni. Politica este o realitate misterioasa si familiara, cu proprietati specifice si cu un domeniu care a fost si este conturat inca, imprecis. Avand multiple sensuri, termenul de politic apare ca un fapt social incontestabil, universal, dar a carui sfera si limite exacte raman imprecise. In vocabularul francez, termenul de politic este unul dintre cele mai ambigue. Se utilizeaza la masculin ca si la feminin (termen androgin) si trimite la ideea unei ordini indispensabile, care permite oamenilor sa traiasca impreuna. Politicul defineste spatiul social in care indivizii aleg sa supuna conflictele lor de interese reglementarii unei puteri care detine monopolul coercitiei legitime. Politica este procesul prin care un grup de oameni, care initial au opinii si interese deosebite, reuseste sa ia decizii comune. Politica defineste o activitate specializata intr-un spatiu cotidian de infruntare intre candidatii la putere.

Fara nici o indoiala ca politica este o activitate care defineste modalitati de gestionare a resurselor din orice societate contemporana. Este greu de acceptat existenta unei societati umane care sa se defineasca in afara politicii. Lumea stiintifica a ajuns la consens in ceea ce priveste faptul ca, orice societate sau comunitate umana trebuie sa-si organizeze interactiunile si sa gestioneze anumite resurse sociale pentru a realiza propria reproducere. Chiar pentru societatile arhaice, politica este parte a modului lor de existenta, desi acest lucru nu apare intotdeauna in mod direct, activitatea si puterea politica fiind asimilate activitatilor si puterii religioase.

Societatea umana, indiferent de formele sale de organizare interna, are nevoie si de un cadru general de reguli ce trebuie sa faca posibila desfasurarea interactiunilor dintre membrii acesteia, pe de o parte, dintre comunitatea ca intreg si alte comunitati, pe de alta parte. Existenta puterii politice, precum si manifestarea ei intr-o societate prestatala nu poate fi pusa la indoiala, chiar daca formele si canalele de transmitere a informatiei organizatoare sau mijloacele de organizare si manifestare a puterii sau autoritatii, de realizare a constrangerii si cooperarii, sau a sanctiunii, sunt mult diferite la nivelul formelor de manifestare de cele cu care ne-am obisnuit in cadrul societatilor moderne.

Politica poate fi definita, pe scurt, ca fiind procesul prin care un grup de oameni cu opinii si interese initial divergente ajung la decizii colective, socotite indeobste ca fiind obligatorii pentru respectivul grup si impuse ca o linie de conduita comuna.

Politica presupune o diversitate de vederi, daca nu despre scopurile ultime, cel putin despre mijloacele optime de a le atinge. Cand niste oameni sunt spontan de acord cu privire la un mod de actiune sau cand exista posibilitatea ca ei sa ajunga la unanimitate pe calea discutiei libere, ei n-au nevoie sa se angajeze in politica. Grupurile de prieteni sau comunitatile de oameni de stiinta pot sa aproximeze acest ideal de consens apolitic. De politica este nevoie acolo unde nu exista perspectiva consensului si unde grupul in cauza are nevoie de actiune colectiva.

Mergand la etimologia termenului de politica, observam ca acesta isi are originile in cuvantul grecesc polis, care mai inseamna si "Cetate". In filozofia politica a Greciei vechi, politica apare la Platon; de exemplu, o activitate de imbinare a contrariilor: amintim aici metafora tesatorului care reuseste sa imbine firele din urzeala, pentru a tese panza. Precum tesatorul, omul politic trebuie sa aiba abilitatea de a armoniza caracterele diferite ale guvernatilor (spune Platon in dialogul Omul politic), politica devenind o adevarata arta de guvernare pe baza consimtamantului cetatenilor. In lumea greaca termenul polis - Cetate, trimite la forme non-materiale de organizare, conceptul fiind unul de factura umana si juridica in egala masura. Polisul, este pentru greci, ansamblul cetatenilor, realitatea la care se refera termenul fiind diferita de cea de "oras", care trimite la un sens material - ansamblu de edificii, strazi, locuri.

Analizand semnificatiile termenului "Cetate", Debbasch si Pontier identifica trei dimensiuni diferite:

1. Cetatea se refera la un anumit numar de oameni;

2. Cetatea trimite la "cetatenie", pe teritoriul acestei forme de organizare societala fiind semnificativi doar acei locuitori care au un statut juridic bine definit, acordat de Cetate;

3. Cetatea face trimitere la un numar de relatii ce se desfasoara intr-un cadru organizat, indivizii sau grupurile participante dispunand de un anumit statut legitimat de reguli si norme interioare comunitatii.

Din aceasta analiza a termenului de Cetate observam ca notiunea de "politica" trimite in mod expres la cateva dimensiuni fundamentale ale societatilor umane:

Statul, pe care termenul de Cetate il presupune in mod implicit;

Existenta unui teritoriu determinat     pe care se desfasoara actiunile dintre indivizi;

Existenta unei puteri publice care acorda statutul juridic;

Existenta unor     forme organizate de interactiune a caror regula/reguli sunt stabilite de puterea publica.

Politica este o activitate ce se desfasoara pe un teritoriu in care exista o populatie si in care o instanta/putere isi asuma rolul de a organiza interactiunile dintre indivizi, fie ca ne aflam in situatii de societate cu stat, fie ca este vorba de societati prestatale (triburi, uniuni de triburi, alte tipuri de comunitati arhaice organizate pe variabile de rudenie).

Le politique - politicul se refera la dimensiuni ce privesc caracterele umane, la moduri ontologice, in sensul in care Aristotel definea natura umana. Omul este astfel vazut ca zoon politikon - animal social, sensul lui Aristotel incluzand si pe cel de animal politic, atata vreme cat pentru Stagirit, statul si societatea se prezinta ca realitati nedistincte. Din aceasta perspectiva, in Politica lui Aristotel gasim cel mai clar exprimata ideea de politic, prin trimitere la natura umana in sensul de structura ce detine in mod ereditar calitatea de a trai in comunitati organizate. Omul definit de Aristotel, se individualizeaza in raport cu alte animale care traiesc in comunitate prin doua caracteristici fundamentale, pe care autorul le identifica in comparatia comunitatilor umane cu comunitatea organizata a albinelor. Fiinta sociala, omul poseda de la natura capacitatea de a transmite mesaje articulate prin grai, spre deosebire de albine sau alte specii de animale care nu poseda graiul articulat. Avand grai articulat, omul se deosebeste de celelalte specii de animale sociale prin capacitatea de a distinge intre bine si rau si de a transmite aceste distinctii semenilor sai.

Politicul se refera, cu alte cuvinte, la indivizi care poseda un instinct de a trai in comunitati organizate, tip de comunitati pe care Aristotel le identifica cu statul.

Julian Freund ne spune ca politicul face trimitere la o lume a esentelor umane, a caracteristicilor fundamentale pe care omul, in calitate de fiinta rationala le poseda si care il definesc. George Bordeau a observat ca politicul trimite la ".un anume aranjament ordonat de date materiale ale unei colectivitati si de elemente spirituale care constituie cultura acestui aranjament social". Din aceasta perspectiva politicul este "expresia fiintarii in grup"[1]. O astfel de definitie a politicului implica existenta unor norme, reguli de actiune si de interactiune in campul social. Philippe Braud ne spune ca politicul este un "camp social dominat de conflicte de interese reglate prin intermediul unei puteri, ea insasi instanta care detine monopolul coercitiei legitime" .

Exista o diferenta intre politic si politica deoarece domeniul politicii se gaseste la nivelul interactiunilor sociale dintre guvernanti si guvernati, in spatiul unde apar si se rezolva intr-o forma sau alta conflictele sociale, in timp ce politica este o activitate sociala prin excelenta.

Politica este definita de catre unii cercetatori drept arta de a guverna sau arta de a face compromisuri atunci cand se rezolva problemele sociale. Politica este locul de intalnire al organizatiilor si partidelor politice, al grupurilor de presiune, de o natura sau alta. Ea se refera la procesul de luare a unei decizii cu consecinte sociale. Intr-o alta formula ea poate fi definita drept locul unde se manifesta si se exercita puterea politica.

Daca politicul face apel la natura umana, politica se refera la contingenta, in sensul de activitate care priveste rezolvarea concreta a problemelor sociale, individuale sau de grup. In politica se confrunta interese si se realizeaza strategii concrete de administrare, de gestionare, de distribuire si redistribuire de resurse sociale.

Politica poate fi definita drept scena pe care se confrunta indivizii si grupurile aflate in competitie pentru cucerirea si exercitarea puterii. Max Weber ne spune ca politica este "ansamblul eforturilor care sunt facute pentru a participa la putere sau pentru a influenta repartitia puterii, fie intre state, fie intre diverse grupari de pe teritoriul aceluiasi stat"[3].

Este greu de identificat un fenomen social care sa nu aiba, in anumite conditii, o dimensiune politica, cu toate ca exista fenomene care se definesc in afara politicului si a politicii. Acestea pot in evolutia lor sa devina politice. Spre exemplu sistemul de invatamant pare sa nu aiba nici o legatura cu politica. In realitate, atat continutul programelor de studiu cat si institutiile de invatamant sunt direct dependente de forma si natura regimului politic[4].

Guvernarea, ca activitate de administrare a resurselor unei societati este prin excelenta o actiune politica. Alegerile sau elaborarea unei legi sunt fenomene si acte pur politice, deoarece prima este legata de delegarea de putere in sisteme politice reprezentative, iar cealalta tine de instituirea unor reguli sub imperiul sanctiunii, in vederea realizarii unui obiectiv cu consecinte sociale globale. O astfel de situatie ne sugereaza ca un fenomen nu este intotdeauna politic in sine dar el poate deveni politic. Conflictul dintre angajati si patroni, la nivelul sindicatelor, este o problema social - economica care nu priveste in mod direct statul sau puterea politica. Comportamentul de legitima aparare sau atacarea unei persoane pe strada nu intra in sfera politicului. Ele devin politice in momentul in care statul este nevoit sa intervina pentru rezolvarea conflictului, fie prin intermediul unor judecatori speciali care sa opereze in Dreptul muncii, fie prin aparatul de ordine pentru a proteja drepturile si viata cetatenilor de pe teritoriul sau.

In concluzie, la nivelul simtului comun, definirea politicii prezinta doua dimensiuni (in cele mai multe cazuri):

a)        In sensul de activitate nobila, cand politica este arta armonizarii intereselor sociale si a pacificarii socialului;

b)       In sensul vulgar al termenului, cand politica este o activitate a minciunii si a compromisului sistematic, cand esti nevoit sa abandonezi regulile morale pentru a te adapta la "morala" compromisului (prin care se rezolva probleme de interese personale sau de grup, ambitii, orgolii).

Daca discutam politica la nivelul comunitatii stiintifice identificam de asemenea doua sensuri:

a)       In sens restrans, cand politica este un compartiment singular al societatii, distincta de alte activitati sociale, avand scopuri si reguli specifice, care se aplica la nivel global in cadrul unei societati;

b)      In sens larg, cand politica este omniprezenta si traverseaza dintr-o parte in alta societatea, cand totul pare a fi politic sau politizabil (alegerea unui sef de stat, educatia copiilor, cantecele).

Politica presupune existenta multitudinilor de pareri precum si multitudinea metodelor de atingere a obiectivului final. Decizia luata in mod spontan de un grup de indivizi, atunci cand isi hotarasc in unanimitate cum sa isi petreaca weekend-ul, nu este politica. Cand, insa, o familie se pune de acord privind investirea banilor comuni, dupa divergente si schimb de replici, atunci este politica: politica de viitor a unei familii. Din acest unghi, putem vorbi de politica numai in cazul in care o colectivitate nu reuseste sa obtina de la bun inceput consensul, dar trebuie sa ajunga la o hotarare comuna, pe care apoi o va pune in practica. Decizia politica este deci o decizie care afecteaza viata tuturor membrilor grupului si care, implica totodata, participarea acestora la punerea in practica a hotararilor luate .

Atingerea unei decizii politice este un proces complex care implica cel putin trei etape:

persuasiunea (cand incerci sa iti convingi adversarii pe baza argumentelor; discursul public ca metoda de convingere);

negocierea (asezarea la masa tratativelor; implica concesii);

depistarea unui mecanism prin care sa se puna in practica decizia luata (este necesara acceptarea deciziei de catre ceilalti membri; cand s-a luat hotararea finala, decizia devine politica).

Principala arena in care se desfasoara activitatea politica in lumea moderna este statul. Acesta este autoritatea cea mai cuprinzatoare si cea mai in masura sa incerce sa-si exercite influenta prin persuasiune si negociere. Statul acopera realitati sociale si politice extrem de diferite. Cu toate acestea, ele au in comun trei elemente:

a)      un teritoriu strict determinat, ocupat de o populatie asupra careia se exercita autoritatea unei puteri juridic organizate. Un stat este mai intai o formatiune teritoriala, definita prin frontiere in interiorul carora el isi exercita, in principiu, o autoritate suverana (delimitarea frontierelor, stabilita conventional prin semnarea unor tratate este la originea a numeroase conflicte);

b)      un stat se defineste prin grupul uman rezidand pe acest teritoriu si care se compune din nativi (prin nastere sau naturalizare) si straini. Doar cei dintai au calitatea de cetateni, putand participa la alegerile politice. Relatia dintre stat si populatia de nativi se bazeaza pe un puternic sentiment de apartenenta la aceeasi entitate sociala si politica;

c)      un ultim element este dat de exercitarea unei puteri juridic organizate. Intr-o societate, numai statul are dreptul de a impune decizii in mod unilateral, recurgand, eventual la constrangerea fizica. In acest scop, el dispune de legi, de administratie, de politie si de justitie.

In aceeasi ordine de idei, doar el poate emite moneda, poate ridica impozitele, poate intretine armata. Aceste prerogative inalienabile constituie drepturi regale. In statele moderne de tip legal-rational, asemenea manifestari ale puterii publice sunt codificate prin drept. Existenta unui statut juridic al puterii, organizeaza si limiteaza exercitarea sa si ii protejeaza astfel pe cei guvernati de arbitrarul guvernantilor. In plus, constrangerea nu este singurul si nici principalul mijloc de exercitare a autoritatii de stat. Aceasta, pentru a fi legitima, trebuie sa fie bazata pe consimtamantul guvernatilor. In fine, pe plan international, statele care reprezinta societate in intregul ei sunt si subiecte de drept. Statul intretine raporturi complexe cu societatea, cata vreme el se diferentiaza de aceasta ca institutie autonoma, tinde s-o organizeze in ansamblul sau si este, in acelasi timp produsul ei. Ca instrument de control al ansamblului societatii, el a devenit miza luptelor politice, reusind doar in regimurile democratice sa le canalizeze. Statul s-a intrupat mai intai prin guvernanti, care sunt depozitarii puterii politice. La nivelul unei tari, institutia care face politica statului este guvernul.

Literatura engleza de specialitate face deosebire intre doua realitati organizatorice si de actiune distincte denumite de termenii politics si policy. Mai pragmatici decat francezii, anglo-saxonii au reusit sa scape de "androginismul conceptual" identificat prin policy - rezultatele actiunii de guvernare la diferite nivele. Referindu-se la produsele activitatii de guvernare (programe, decizii, actiuni de administrare) se poate discuta despre elaborarea de decizii la nivel intern, cu alte cuvinte, despre politica interna, si se poate vorbi de politica externa cand sunt luate in consideratie deciziile ce privesc relatiile dintre doua sau mai multe state. Termenul de politics este folosit in definirea zonei politice, el referindu-se la stiinta politica sau la activitati generale de politica. Mult mai abstract decat primul, politics desemneaza procese legate de lupta pentru putere sau de cucerirea si exercitarea puterii. Exemplu: in sensul de politica a Romaniei, sau politica a regimurilor comuniste.

Politicul si politica nu pot fi privite in mod separat, cu toate ca distinctiile teoretice exista. Ele tin de lamurirea unor termeni des folositi in discursul stiintei politice, al sociologiei politice si al filozofiei politice. Politicul nu poate fi absent atunci cand se produce o anumita politica. Avand o natura transcendentala, politicul intemeiaza activitatile de pe scena politica, competitia pentru putere, compromisurile pentru realizarea unui scop social etc. Politicul nu poate fi inteles in afara contigentului reprezentat de politica. Charles Debbasch si Jean-Marie Pontier ne spun ca exista mai putina opozitie decat diferenta de accent in interpretarea termenului de politica si a celui de politic .

In literatura de specialitate, vorbindu-se de politica, statul si puterea definesc domeniul politic prin apelul la stat. Politica devine o actiune ce caracterizeaza statul. Politica este insa departe de a se reduce la stat, formula propusa la sfarsitul secolului trecut de Bigne de Villeneuve care sugera pentru stiinta politica termenul de statologie. Un astfel de punct de vedere nu poate fi acceptat daca tinem cont de diferitele definitii ale politicii. Statul nu este singura institutie care participa la gestionarea resurselor sociale. Grupurile de presiune informale sau formale, partidele politice etc. sunt tot atatia factori care concura la jocul puterii pe scena politica. Politica si statul, ca si politica si puterea se influenteaza si se determina reciproc. Machiavelli definea politica drept lupta pentru putere. Dar nu toate relatiile sociale sunt relatii de putere. Dimensiunea cooperanta a relatiilor umane scapa acestui mod de a defini politica. J. Freund ne propune o definitie integratoare de tip conflict-cooperare a politicii: "politica este activitatea sociala prin care securitatea exterioara si armonia interioara a unei unitati politice determinate prin intermediul fortei, in general, fondata pe Drept, garantand ordinea in cadrul luptelor care nasc diversitate si divergente ale opiniilor si intereselor"[7].

Cele mai multe definitii ale relatiilor de putere fac apel la termenii de influenta si forta. O relatie de putere are intotdeauna in componenta sa o dimensiune de forta. Puterea, dupa Lapierre J. W. , este un fapt social. Apartenenta la un grup social presupune obligatii de tipuri diferite, acestea fiind parte a situatiei de apartenenta la grupuri de adeziune (sindicat, partide politice) sau grupuri situationale (familie, clasa, echipa). Apartenenta la un grup se poate manifesta si ca o presiune sociala, si ca o constrangere fata de propriile noastre optiuni sociale. Nu exista grup social in afara relatiilor de putere, in fiecare caz individual existand cel putin una din cele trei forme de putere:

puterea imediata care se aplica tuturor membrilor unui grup fara a fi exercitata de cineva anume, fara a fi comandata de cineva, dar toata lumea se supune (traditie, obiceiuri, interdictii, mentalitate arhaica, tabuuri sociale);

puterea sociala individuala, necesara in situatii in care grupul intra in relatii constante cu mediul social (puterea sociala imediata este intim legata de proprietatea privata); care asigura ordinea la nivelul unei intregi societati si impune regulile interactiunilor sociale. O astfel de putere daca este institutionalizata devine putere politica.

puterea institutionalizata, care este legata de o atitudine colectiva de constiinta si care face ca respectivul grup sa fie recunoscut de toti membrii sai ca o entitate separata si superioara tuturor indivizilor care il compun;

In concluzie, puterea este un concept fundamental in politica. Ea poate fi exercitata in mai multe moduri, inclusiv prin violenta.

In societatile cu stat traditional sau in societatile organizate pe principiile statului modern, exista structuri social-functionale care reprezinta o ierarhie de putere.

Puterea politica face parte dintre puterile institutionalizate si poate fi identificata o data cu aparitia statului. Puterea politica, la nivelul teoriei politice, este direct legata de aparitia statului.

Sub aspectul campului de extensiuni, puterea politica se defineste prin intermediul mai multor caracteristici:

a)       Puterea politica se aplica la societate ca intreg, de unde si globalitatea puterii politice;

b)      Puterea politica are un spatiu pe care il carmuieste, pe care il organizeaza si in care se autoreproduce in functie de tipul de regim politic sau de sistem politic;

c)       Puterea politica actioneaza in cadrul unui mod determinat de productie si de reproductie a vietii materiale a societatii stabilind formele de repartizare a surplusului pentru satisfacerea cererilor sociale;

d)      Puterea politica foloseste coduri de comunicare care deosebesc societatea in care actioneaza de alte societati si care asigura coordonarea activitatilor membrilor societatii;

e)       Puterea politica formuleaza, aplica si impune regulile in cadrul unui sistem ce stabilesc relatiile dintre indivizi, dintre indivizi si diferitele grupuri, dintre grupuri, dintre institutii sociale.

Sub aspectul naturii sale, puterea politica prezinta urmatoarele caracteristici:

Puterea politica este suverana in sensul ca nu exista nici o alta putere pe acelasi teritoriu careia sa i se supuna;

Puterea politica este rezultatul aliantei dintre coercitie si legitimitate in cadrul teritoriului in care actioneaza;

Puterea politica are o dimensiune normativa: ea stabileste valori si reguli de ordonare a sistemului de interactiuni sociale, comunitare si institutionale;

Puterea politica are caracteristica globalitatii. Diferentele dintre doctrina juridica si cea antropo-sociologica constau in faptul ca, prima se refera la tipul de colectivitate la care se aplica puterea politica iar cea de-a doua se refera la caracterul puterii exercitate (institutionalizate);

Suveranitatea rezulta din faptul ca puterea politica se refera la intregul comunitatii in care nu exista o alta putere deasupra ei.

Perenitatea oricarui grup social este mereu amenintata de conflicte de interese, de aspiratia membrilor sai de a-si mari autonomia. Puterea are drept functie mentinerea unitatii, coerenta si coeziunea minimala ce protejeaza grupul in fata disolutiei.

Rolul puterii politice reiese din faptul ca ea isi asuma controlul si reglementarea ansamblului relatiilor sociale fara a aduce atingeri individului. Ca si in cazul oricarui grup social, o societate este traversata de conflicte care devin o permanenta amenintare pentru coeziunea sa. Necesara pentru pastrarea ordinii sociale, puterea politica poate fi primejdioasa pentru libertatea individului. Institutionalizarea sa e cea dintai tehnica de a preveni abuzurile. Plecand de la principiul ca puterea opreste puterea, Montesquieu considera necesara in limitarea puterii aplicarea tehnicii guvernarii moderate prin normele legislative, prin separarea puterilor in stat si prin controlul reciproc. Intr-un stat cum este Franta, presedintele Republicii, guvernul si parlamentarii detin o parte esentiala a puterii politice. Dar ei o impart cu alte figuri institutionalizate: presedintii consiliilor regionale, adunarile departamentale, primarii marilor orase etc., putere extinsa in urma legilor de descentralizare. La nivel supranational, organismele Comunitatii Europene concureaza din ce in ce mai mult statul - natiune.

In Europa actuala exista o serie de state in care se face in mod organizat politica dupa un model al relatiilor umane care implica puterea, conducerea sau autoritatea. Statul modern european prezinta o serie de caracteristici care il definesc ca model:

In statul modern puterea devine impersonala.

Este administrat de o elita de functionari selectati pe principiul competentei.

Aparatul administrativ stabileste si mentine cadrul legal elaborat prin trimitere la o instanta legitima, care are dreptul de a institui regulile si de a asigura ordinea in lumea sociala.

Statul modern institutionalizeaza relatiile dintre aparatul birocratic si lumea sociala , stabilind limitele in care este permisa violenta privata (ex. Legitima aparare).

In statul modern administratia este separata de politica, un excelent functionar nedevenind, in mod necesar, un om de stat foarte bun.

In concluzie, unul dintre criteriile care stau la baza stabilirii tipurilor de regimuri politice este puterea sau mai exact, modul de organizare a puterii. Este asa zisul criteriu clasic care are doua varste: prima corespunde antichitatii grecesti si romane; cea de-a doua corespunde reflectiei politice a secolului al XVIII-lea.

Odata rezolvata problema apartenentei puterii, ramane de rezolvat chestiunea exercitarii ei. Tipologia clasica a regimurilor politice, avand drept criteriu puterea este considerata insuficienta si neconcludenta. Studiul regimului politic trebuie sa fie studiul sistemului politic, al societatii politice care include si alte elemente. Sistemul politic cuprinde si articuleaza toate structurile societatii, sub aspectul lor politic. Tinand cont de principiul reprezentativitatii si de principiul distribuiri functiilor puterii intre diferitele categorii (functia legislativa, functia executiva, functia judecatoreasca) distingem trei tipuri de regimuri politice:

a)       cel care are la baza confuziunea puterilor intruchipat de guvernamantul de adunare (regimul conventional);

b)      cel care are la baza colaborarea puterilor, semnificat prin regimul parlamentar;

c)       cel care are la baza separarea stricta a puterilor, adica regimul prezidential.

Intrebari de verificare:

Ce este politicul?

Ce este politica, in diferitele acceptiuni pe care termenul le primeste la nivelul simtului comun si la nivel stiintific?

Care este relatia dintre politic si politica?

Identificati diferitele definitii ale puterii?

Ce este puterea politica in raport cu puterea sociala?

Care sunt caracteristicile puterii politice?

Care sunt raporturile dintre stat si putere?

Care sunt caracteristicile statului modern?

Termeni:

politica;

politicul;

statul si politica;

statul si puterea;

caracteristicile puterii;

autoritate;

constrangere;

Bibliografie selectiva:

Braud, Philippe, Sociologie politique, LGDJ, Paris, 1998.

Carpinschi, Anton, Cristian Bocancea, Stiinta politicului, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 1998.

Chagnollaud, Dominque (coordonator), Dictionar al vietii politice si sociale, Ed. ALL, Bucuresti, 1999.

Debbasch Charles, Pontier Jean-Marie, Introduction a la politique, DALLOZ, Paris, 1995.

Lapierre, J.W., Viata fara stat, Editura Institutul European, Iasi, 1997.

Magureanu, Virgil, Studii de sociologie politica, Bucuresti, 1997.

Mitran, Ion, Politologie, Editura Fundatiei "Romania de maine", Bucuresti, 2000.

Mungiu, Pippidi Alina (coordonator), Introducere in politologie, Editura Polirom, Bucuresti, 1999.

Weber, Max, Politica o vocatie si o profesie, Ed. Anima, Bucuresti, 1994.

Dowding, Keith, Puterea, DUStyle, Bucuresti, 1997.

Strauss, Leo, Cetatea si omul, Ed. Polirom, Bucuresti, 2000.