Semnificatia conceptelor - Prejudecati in privinta moralei

Semnificatia conceptelor - Prejudecati in privinta moralei

La nivelul simtului comun morala este adeseori perceputa ca tip de principii si norme care au rolul de a stavili 'instinctul placerii'. O gluma populara spune ca tot ce este placut este fie ilegal, fie imoral, este mereu interzis, sau cel putin ingrasa.

Cea mai frecventa confuzie este identificarea moralitatii cu normele privind conduita sexuala. In acest sens, moralitatea inseamna: puritanism, abstinenta, interdictii sexuale, virtutea inteleasa ca virtute sexuala (fidelitate sau abstinenta). Moralistii sunt priviti drept gardieni ai puritatii, inacriti, batrani, inchizitoriali, oameni mereu pusi sa-i judece pe altii, sa-i condamne in fata opiniei publice, sa-i arate cu degetul (vezi si Veca S, 1989, cap. introductiv).

Aceasta confuzie vine dintr-o traditie mai veche, specifica societatii premoderne, adica, in contextul nostru, acelui tip de societate in care separatia dintre public si privat era slaba, comunitatea era omogena religios si cutumiar sau colectivitatea prima ca importanta asupra individului.

In comunitatile inchise, foarte traditionaliste si conservatoare, teama si veneratia fata de "instanta morala" erau motivatii esentiale pentru supunerea la norme si obiceiuri. In comunitatile deschise primeaza respectul si aprecierea fata de semeni si fata de principiile morale convenite in comunitate.

Radacina etimologica a notiunii de etica se afla in limba greaca: ethos, iar cea a notiunii de morala se afla in limba latina: mores.

Intr-un prim sens, etica este considerata stiinta a comportamentului, a moravurilor; studiu teoretic al principiilor care guverneaza problemele practice, iar morala este socotita totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca sa traim intr-un mod omenesc; ansamblul prescriptiilor concrete adoptate de catre agenti individuali sau colectivi (familii, comunitati, asociatii, organizatii, institutii, state).

Intr-un al doilea sens, etica este ansamblul regulilor de conduita impartasite de catre o comunitate anumita, reguli care sunt fundamentate pe distinctia intre bine si rau. Pe de alta parte, morala este ansamblul principiilor de dimensiune universal-normativa (adeseori dogmatica), bazate pe distinctia intre bine si rau (vezi Wundenburger, 1993, p.XIV).

In politica, administratie publica, afaceri, media, educatie, medicina s.a termenul preferat este cel de etica. In limbajul comun, termenul morala este mai degraba legat de viata privata. Respectam morala in viata privata si etica in viata publica (politica, civica, profesionala).

Deontologia (in sens restrans) reprezinta:

"Ansamblul regulilor dupa care se ghideaza o organizatie, institutie, profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizatiilor profesionale care devin instanta de elaborare, aplicare si supraveghere a aplicarii acestor reguli" ( Isaac, 1996, Mercier, 1999).

"Moralitatea este un ideal in sens normativ al termenului ideal. Moralitatea exprima ceea ce ar trebui sa facem si ceea ce nu ar trebui sa facem daca am fi rationali, binevoitori, impartiali, bine intentionati (Airaksinen, 1988, p. 202).

Problemele centrale ale moralei sunt urmatoarele:

Ce ar trebui sa facem (ce ar fi bine, drept, corect, onest)?

Cum ar trebui sa-i judecam pe altii si pe noi insine?

Cum trebuie sa-i tratam pe altii si sa admitem sa fim tratati de ceilalti?

Ce scopuri sunt demne de a fi urmate in viata?

Care este cel mai bun mod de viata?

Ce fel de persoana ar trebui sa fiu?

Daca o persoana se apropie de standardele morale ale unei comunitati (religioase, politice, profesionale s.a.), ea se bucura de apreciere (este membra valoroasa a comunitatii), incredere (este o persoana pe care te poti baza ca nu te tradeaza, se tine de promisiuni, respecta principii); sau, daca lucrurile stau dimpotriva, ea este blamata (judecata ca o persoana vinovata, socotita imorala (lipsita de valoare ca membra a comunitatii respective), pedepsita prin dispret, oprobiu, izolare, marginalizare, excludere, alungare.

In anumite comunitati se aplica pedepse fizice (de exemplu stigmatizarea), inclusiv pedeapsa capitala. Cateva exemple sunt semnificative: femeilor din unele triburi africane li se taie inelele montate in jurul gatului (iar acesta se fractureaza) daca sunt considerate vinovate grav. Un numar mare de invatatoare algeriene au fost mitraliate de catre un grup de fundamentalisti islamici pentru delictul de a aparea in spatiul public sa-i invete pe altii. Talibanii din Afganistan impuscau in stadioane barbatii si femeile socotiti pacatosi, chiar si pentru motive banale: barbati care nu purtau barba, femeile care umblau cu fata dezvelita.

Raspunsurile la problemele morale le putem afla si din morala comuna, din obiceiuri, din standardele comunitatii in care traim. Dar morala comuna este nereflectiva. Atunci cand o adoptam, tendinta este sa ne luam dupa altii, fara sa ne intrebam de ce si nici daca este bine sau drept sa procedam in acest fel.

Etica presupune o teorie asupra moralei. Un demers etic inseamna sa reflectam asupra principiilor generale (inclusiv pe ce baza aleg un anumit set de principii in raport cu altul) si sa judecam din perspectiva acestor principii ce ar trebui sa faca o persoana, inclusiv noi insine, intr-o situatie particulara.

Spre deosebire de etica, morala are o semnificativa componenta emotionala. Etica implica mai multa detasare, explorarea si acceptarea modurilor de viata alternative. Acceptarea unei etici nu cere abandonarea unei morale private, ci considerarea celorlalte principii si norme morale ca alternative posibile in diferite contexte.

Rolul eticii este sa ajute oamenii si institutiile sa decida ce este mai bine sa faca, pe ce criterii sa aleaga si care le sunt motivatiile morale in actiunile lor.

Orice morala se centreaza pe componenta normativa. Cu alte cuvinte, ea ne spune ce trebuie sau ar trebui sa faca oamenii pentru a fi socotiti demni de respect si nu doar ceea ce fac ei efectiv (componenta descriptiva) De exemplu, un enunt descriptiv este de tipul: Unii politicieni promit demagogic cresterea rapida a veniturilor salariatilor bugetari. Un enunt etic normativ este de tipul: Politicienii nu trebuie sa faca promisiuni false. Mai explicit, daca vor sa fie demni de incredere (morali, in context), politicienii nu trebuie sa faca promisiuni mincinoase. Increderea publica, in cazul nostru, este fundament pentru mentinerea coeziunii comunitare si a institutiilor, ba chiar si a sistemului politic democratic. Acesta din urma poate sa devina un simplu ritual electoral, lipsit de substanta, in absenta increderii morale a cetatenilor in statul de drept si in orientarea institutiilor publice spre scopurile cetatenilor.

Normele pot sa fie formulate ca imperativ categoric: ce trebuie sa faca oricine, oricand si oriunde intr-o anumita situatie (arata ce este obligatoriu sa facem sau sa ne abtinem sa facem): Trebuie sa tratezi oamenii ca scopuri in sine si nu doar ca mijloace! (Kant). Ele pot sa fie formulate ca imperative ipotetice, exprimand ce este dezirabil (ce ar trebui) sa facem sau sa ne abtinem sa facem in anumite situatii: Trebuie sa fii recunoscator celor care te-au sprijinit sa te afirmi!"

O norma poate sa fie formulata ca interdictie: Sa nu ucizi decat in legitima aparare!, permisie: Este ingaduit sa nu marturisesti impotriva parintelui tau! sau obligatie: Tine-ti promisiunile!.

Etica se construieste pe baza unor principii.

a) Principiul egalitatii in fata normelor

Morala nu este facuta pentru eroi si sfinti, nici pentru genii, ci pentru oamenii obisnuiti. Aceasta nu inseamna ca eroii, sfintii si geniile nu trebuie sa se supuna normelor morale, ci subliniaza doar faptul ca morala cere ceea ce poate sa faca sau un om obisnuit.

Cand vorbim despre egalitatea intre oameni, nu ne referim la egalitatea lor intelectuala, biologica, estetica, ci la egalitatea lor in fata principiilor si normelor morale si la egalitatea lor in fata legii, tot asa cum, din punct de vedere religios ne referim la faptul ca, in fata lui Dumnezeu, toti suntem egali. Pentru ca o astfel de egalitate sa fie posibila, principiile si normele morale trebuie sa fie formulate intr-un limbaj accesibil indiferent de gradul de educatie al persoanei si, in acelasi timp, ele trebuie sa fie practicabile, sa nu iti ceara acte eroice, iesite din comun. De exemplu, este foarte la indemana sa te abtii de la manipularea semenilor, dar nu este la fel de la indemana sa salvezi cu riscul libertatii sau vietii tale, viata unui om aflat in pericol, de exemplu a unui disident urmarit de securitate in regimul comunist sau a unui evreu urmarit de Gestapo in regimul nazist. Primul act, abtinerea de la manipulare poate deveni datorie morala, cel de-al doilea nu. El intra in categoria actelor supererogatorii, a celor aflate dincolo de datorie, in aceste cazuri, a actelor de autosacrificiu. Eroii sunt pretuiti de comunitate. Dar exista si acte de "eroism" si de admiratie complet imorale, cum ar fi actele comise de teroristii suicidari (kamikaze).

Viata cotidiana nu implica decat rar acte exemplare (de exemplu, situatii care cer sacrificiul suprem pentru altii sau pentru o cauza: catastrofe, razboaie, revolutii, epidemii). Prin urmare, continutul moralei raspunde in cea mai mare masura dilemelor de zi cu zi si se adreseaza oricui se confrunta cu astfel de dileme puse in termenii a ceea ce am numit mai sus 'probleme morale'.

Spre deosebire de achizitiile intelectuale, principiile si normele morale trebuie sa fie accesibile si fezabile pentru orice persoana, indiferent de nivelul ei intelectual, atata timp cat ea are discernamant. Faptul ca avem discernamant este o conditie a autonomiei, libertatii si responsabilitatii noastre.

b) Principiul claritatii si clarificarii (conceptelor, pozitiilor)

Intr-o societate deschisa, pluralista, oamenii pot sa-si enunte clar pozitia fata de o problema morala si sa actioneze in consecinta. De exemplu, daca un medic crede ca avortul este imoral (este ucidere nejustificata in toate cazurile), poate alege sa lucreze intr-o clinica in care nu se fac avorturi sau sa ramana doar obstetrician. Daca o persoana este neinteresata sa actioneze pentru democratie si binele public, moral ar fi sa nu se implice in politica sau in administratie publica. Daca ne situam pe pozitii fundamentaliste, religia noastra tinde sa fie impusa ca morala de stat si transferata integral sau aproape integral in legislatie.

Etica nu invoca adevaruri absolute, ci pozitii diferite fata de problemele de alegere morala.

Etica studiaza standardele generale care se aplica celor mai multi oameni, in cea mai mare parte din viata lor. De aceea rareori tine cont de particularitati cum ar fi: sexul, rasa, capacitatile si talentele, religia, statusul unei persoane. Eventual aceste particularitati sunt tratate in context tematic (drepturi, dreptate, egalitate de sanse pentru membri grupurilor defavorizate: drepturile femeilor, ale minoritatilor rasiale, etnice, religioase, sexuale). Principiile generale ale eticii tind sa depaseasca orice fel de diferente (chiar daca aceasta posibilitate este adesea pusa sub semnul intrebarii).

Morala religioasa si etica laica

Distinctia intre etica si religie.

Din perspectiva religioasa, Dumnezeu (indiferent de nume: Iahve, Alah) este prima cauza, inclusiv a actelor morale. Este sursa normativa suprema. Este prezent in intuitii si perceptii speciale prin revelatiile, profetilor (Moise, Budha, Mahomed) sau este intrupat in Iisus. Preceptele morale sunt porunci revelate. Oamenii religiosi accepta morala religioasa fara sa caute evidente, ratiuni, argumente sau dovezi palpabile. Ei se ghideaza dupa principiul: crede si nu cerceta. Poruncile divine sunt o problema de credinta, nu de deliberare rationala.

Morala religioasa il are ca scop suprem pe Dumnezeu: 'Iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tau!" (vezi intaia porunca a religiei crestine) sau: "Supune-te Legii!", sau "Supune-te lui Alah!". Sensul vietii omului credincios este mantuirea iar mijlocul de a o dobandi este respectarea caii divine, a poruncilor divine revelate profetilor si sfintilor, intrupate de catre Iisus sau predicate de catre apostoli. Valorile si normele religioase sunt inscrise in Cartile Sfinte ale marilor monoteisme: Talmudul, Biblia, Coranul. Marea promisiune a moralei religioase este fericirea vesnica, cea din viata vesnica, in timp ce in viata pamanteasca moralitatea este pregatirea pentru a fi demn de aceasta fericire.

Societatile moderne si postmoderne au consfintit iesirea din particularismul religios. Astfel de societati capata caracteristicile secularizarii (ale separatiei bisericii de institutiile laice). Aceasta nu inseamna ca modernitatea este atee, ci ca ea se caracterizeaza prin comunitati foarte eterogene religios, separa privatul de public, este contractualista, inclusiv in privinta normelor etice, se axeaza pe dezvoltarea institutiilor si organizatiilor care au nevoie de coduri etice particularizate. Problema centrala a unor astfel de principii, valori si coduri este: Cum am putea sa coexistam bine si drept intr-o anumita comunitate, stat, partid, institutie sau organizatie, indiferent de credintele religioase, de principiile si obisnuintele morale private ale fiecaruia dintre noi?

Etica laica nu are "Carti Sfinte", nici profeti, nu se bazeaza pe revelatii. Ea manifesta insa in cutumele si practicile institutiilor laice. Ca surse teoretice are insa "parinti fondatori" (vezi de exemplu: Aristotel, Immanuel Kant, John Stuart Mill, John Rawls, Ronald Dworkin, Carol Gilligan, Joan Tronto, Peter Singer, Alisdair McIntyre) si, desigur, are repere bibliografice fundamentale (vezi lucrarile fundamentale recomandate la finalul cartii)

Morala religioasa devine o optiune personala si comunitara, dar ea nu poate functiona tale qualle in politica, administratie, profesii, organizatii neguvernamentale cu caracter laic.

In aceste conditii nu putem spune ca modernitatea si postmodernitatea sunt imorale sau amorale. Mai degraba noi acceptam constructiile etice (rationale, deliberative, negociative) ca un substitut mundan si flexibil al moralei traditionale, de factura religioasa.

Pentru functionarea vietii publice avem nevoie de o morala rationala in locul celei religioase (derivata din credinta). Aceasta presupune punerea in chestiune a credintelor, obiceiurilor, normelor, disparitia certitudinilor transcendentale de tipul: asa sta scris; asa a spus Profetul; asa a spus sau facut Iisus; asa ne invata Budha. In schimbul certitudinilor, avem conventii facute de catre oameni asupra principiilor si normelor dupa care consimtim sa traim. Morala laica este de tip conventional.

Etica este in cautarea suportului rational a unei pozitii fata de alta; ea cauta evidente obiective in legatura cu felul in care ar trebui sa traim, ce inseamna o viata cu sens, cum trebuie sa-i tratam pe semeni. Ea presupune o minte deschisa si acceptarea existentei unor moduri de viata alternative, cu coduri relativ diferite (familial, comunitar, religios, profesional, politic).

Optiunea pentru etica laica in viata publica si in politica are urmatoarele justificari:

Comunitatea politica este una eterogena: in una si aceeasi institutie sau organizatie pot coexista oameni cu credinte religioase diferite, atei si liber-cugetatori, inclusiv in partide, guvern, parlament, conislii locale.

Cetatenia democratica nu presupune o anumita apartenenta religioasa sau vreo astfel de apartenenta. O persoana poate sa aiba orice religie, sa fie liber-cugetatoare sau atee, dar aceasta nu inseamna ca acea persoana este indreptatita sa se comporte imoral sau amoral in viata publica.

Comunitatile democratice considera apartenenta religioasa a persoanei drept o optiune privata. Institutiile religioase sunt separate de stat.

Amestecul politicii cu religia nu are toate cazurile efecte bune. In numele "Vointei Divine" uneori oamenii ajung la intoleranta, fanatism, genocid, actual fundamentalistii islamici sunt angrenati intr-un "razboi sfant" (Jihad), dupa cum in evul mediu occidental se purtau "razboaie sfinte" tip cruciade, se practica arderea vrajitoarelor si diverse categorii de lapidari atroce, niciuna compatibila cu invataturile lui Iisus.   

Ce implica etica pentru viata publica?

Etica pentru viata publica implica: a. definirea rationala a criteriilor de evaluare morala a institutiilor, regulilor, legilor, alegerilor colective, comportamentului guvernantilor si politicienilor, al functionarilor publici, (mai larg, al managerilor publici), comportamentului profesional sau pur si simplu a celui cetatenesc; b. evaluarea dreptatii legilor (pentru cine sunt drepte legile); c. relevarea modurilor in care institutiile si organizatiile pot sa faciliteze libertatea si implinirea persoanelor.

Factorii care ii fac pe oameni sa isi puna probleme etice la nivelul vietii publice sunt, in principal urmatorii:

Rezistenta individuala si de grup. Normele morale sunt restrictive si vin de multe ori in contrast cu dorintele personale si colective. O problema derivata de aici este daca norma (sau legea) insasi nu trebuie schimbata astfel incat sa poata sa fie respectata de catre cei mai multi oameni. O astfel de criza intre nevoi si restrictii s-a manifestat in fundamentarea realismului politic de sorginte machiavelliana ca abordare care promoveaza separatia intre morala si politica, deoarece, la momentul respectiv, morala se identifica cu cea religioasa si era greu de raspuns la probleme de tipul aplicabilitatii crestinismului in politica: iubeste-l pe aproapele tau, chiar daca iti este dusman, daca cineva iti da o palma, intinde-i si obrazul celalalt.

Conflictele de roluri. Suntem rude, vecini, prieteni, politologi, politicieni, profesionisti ai altor domenii. Uneori rolurile noastre intra in conflict: cariera cu viata privata, statutul profesional cu dorintele celor apropiati. In cazurile amintite trebuie sa stabilim ce primeaza clar in diferite situatii. O cariera politica morala presupune unori sacrificarea vietii si adeseori a intereselor personale, asumarea unei doze de nepartinire alta decat pentru grupul de apartenenta politica si pentru propriul stat. Statutl de politolog presupune un angajament moral fata de fundamentele democratiei si respingerea tentatiei de a face parte dintr-un partid extremist sau de a sprijini prin consiliere extremistii sa isi pastreze pozitia nedemocratica..

3. Alegerea intre moduri de viata. Acest tip de alegere este valabil in societatile deschise. In cele inchise (totalitare, autoritare, hipertraditionaliste) modul de viata este prescris normativ de catre cei care detin monopolul pe autoritatea morala (vezi de exemplu Codul eticii si echitatii socialiste, al muncii si vietii comunistilor, in regimul comunist romanesc). Dilemele morale ale alegerii modurilor de viata alternative sunt legate de situatiile in care ne putem asuma responsabilitatea. Prin urmare, acestea sunt posibile in societatile in care avem acces la informatie si nu ne sunt ingradite libertatile personale.

Schimbarile sociale. Comunitatile secolului XXI, ca si cele ale secolului trecut, sunt deosebit de dinamice. Societatea romaneasca, de exemplu, a trecut si trece prin schimbari radicale: capitalism combinat cu societatea patriarhala taraneasca (pana in 1947), regim comunist (1947-1989), tranzitie postcomunista si dezvoltare a institutiilor democratiei liberale si capitalismului (1990-1999), europenizare legislativa si institutionala (procesul de aderare la Uniunea Europeana (2000-2006), integrare europeana si dezvoltarea participarii globale (din 2007). De fiecare data, normele, valorile si institutiile s-au schimbat dramatic. Inclusiv in interiorul fiecarei societati (si cea romaneasca este un bun exemplu), coexista comunitati foarte diferite ca obiceiuri, norme si valori. In ciuda aparentei de omogenitate, Romania este o tara caleidocsopica, multiculturala. Convietuiesc comunitati moderne, racordate la competitia internationala, cu comunitati taranesti patriarhale si comunitati nomade.

Pluralismul social si politic. Societatea inchisa (totalitara, autoritara) este monista. Ea este dominata de un centru de autoritate unic si atotcuprinzator din punct de vedere normativ (de exemplu, partidul comunist). Acel centru stabileste felul in care oamenii trebuie sa traiasca, scopurile pe care trebuie sa le urmareasca. In societatile pluraliste influentele vin in mod legitim din partea multor factori: familia, grupurile de interese, comunitatea locala, cultura traditionala, sfera politica. Persoanele si organizatiile pot sa aleaga liber ce este mai bine pentru ele si ceea ce este mai justificat sa urmeze ca valori, principii si moduri de viata, sa sustina politic partidele care le reprezinta cel mai bine credintele si valorile sau macar sunt cel mai putin indepartate de credintele si valorile lor (principiul alegerii "raului cel mai mic" in politica)

Responsabilitatea pentru standarde. Oamenii nu sunt doar supusii principiilor si normelor, ci si contestatarii si creatorii lor. Ei nu doar accepta o morala ci o si chestioneaza: daca si de ce este buna, cum poate sa fie schimbata astfel incat sa fie mai concordanta cu interesele lor, cu simtul dreptatii si intuitia binelui. Cu alte cuvinte, ei sunt si subiect al normelor (creatori de norme), nu doar obiect al normelor (supusi normelor sau vizati de norme).

Standardele trebuie sa fie drepte. Oamenii morali tind spre acele norme care au un grad mare de obiectivitate, sunt, cu alte cuvinte, general acceptate de catre comunitate. In functie de acestea isi formuleaza aspiratiile. Ei sunt pe de-o parte liberi, pe de alta parte vor sa fie acceptati, respectati, sa-si intareasca stima de sine (adaptare dupa McInerney & Rainbolt, 1994, pp.13).

Universal - particular, relativ si absolut

Atunci cand normele morale sunt rezultatul negocierilor intre oameni sau sunt impuse de cei care au putere normativa, dar nu sunt "revelate" se ivesc, fireste o serie de probleme:

a)      Legitimitatea normatorului: Cine sunt eu (sau oricare om) sa-i judec pe altii? Ce imi da mie dreptul sa impun propriile standarde altor oameni? Ce le da altor oameni dreptul sa imi impuna principiile lor despre bine sau rau, dreptate sau nedreptate?

b)      Legitimitatea normei: Oamenii sunt facuti pentru principii si reguli, sau regulile pentru oameni? Trebuie sa urmam orbeste o regula, chiar daca ea ne frustreaza, sau o putem schimba cu una mai potrivita intentiilor si dorintelor noastre. Normele trebuie sa fie neaparat constrangeri dure sau trebuie sa fie reguli care sa faciliteze relatiile dintre oameni sau dintre institutii?

Acest mod de a aborda morala intra in conflict cu caracteristicile socotite cosubstantiale oricarei morale: universalitatea, caracterul absolut si obiectivitatea.

Principiul universalitatii si relativismul

Universalismul sustine ca normele morale trebuie sa se supuna principiului universalitatii, cu alte cuvinte, sa fie aplicabile oricui, oricand, oriunde. Ele ar trebui sa aiba caracter absolut si obiectiv: sa nu depinda de credinte, sentimente, obiceiuri particulare, nici de vointa arbitrara a cuiva aflat in pozitie de putere normativa. In interiorul unei comunitati principiile si normele asa si par: morala acelei comunitati este Morala, binele ei e Binele.

Relativismul sustine ca nu exista standarde absolute, universale. Ele difera in functie de comunitate si istorie. Pentru a fi moral trebuie sa traiesti in acord cu codul comunitatii tale si sa le respecti pe cele ale altora. Dar si in interiorul aceleiasi comunitati exista dispute despre ceea ce este drept.

Problema tolerantei absolute fata de alte coduri, generata de pozitii relativiste extinse creeaza situatii uneori inacceptabile. Nazistii aveau codul lor care se pretindea moral, dar nu putem spune ca respectam dreptul la genocid fiindca purificarea rasiala era ceruta de un astfel de cod. Nu putem spune ca, in numele respectului pentru multiculturalitate si al tolerantei putem accepta de exemplu sclavia, sexismul (discriminarea pe baza apartenentei la un sex), eugenia, poligamia, cliteredectomia in Africa (extirparea clitorisul fetitelor pentru ca ulterior, in calitate de femei sa nu aiba placeri sexuale), arderea de vii a vaduvelor in India sau retragerea de la scoala si casatoria neconsimtita a fetitelor din comunitatea rroma traditionala dupa primul ciclu.

Relativismul sustine ca nu exista standarde morale dincolo de coduri particular, nimic nu e nici absolut, nici universal. Nu avem unde cauta standarde absolute dincolo de realitate si daca ele ar exista, ar fi nedrepte

Sunt cazuri in care toleranta ca standard absolut este imposibil de respectat. Indiferent cat de acceptabila ar fi pozitia relativista (pana la a ajunge la ideea ca fiecare poate avea idei proprii despre binele si dreptatea lui si poate trai conform acestora), o societate fara standarde morale cu autoritate extraindividuala degenereaza in anarhie. Un mijloc important in iesirea din partea excesiva a relativismului il reprezinta acceptarea universalitatii drepturilor fundamentale ale omului. Interzicerea: incestului, sclaviei, torturii si terorismului sunt totusi moral consensuale.

Absolutistii cred ca standardele trebuie sa fie accesibile universal si se sprijina in aceasta idee pe asemanarile intre norme din comunitati diferite, de exemplu: respectul fata de parinti, prohibirea incestului. Aceste standarde universale, sustin ei, vin din intuitie, constiinta, revelatia divina. Dar religii diferite au valori centrale diferite, de exemplu: iubirea (pentru crestinism), dreptatea (pentru iudaism), supunerea (pentru islamism), eliminarea suferintei (pentru budhism). In eticile moderne, la randul lor valorile difera, de exemplu datoria rationala este valoarea centrala a kantianismului, fericirea este valoarea centrala a utilitarismului.

Aceasta pluralitate de opinii asupra eticii insasi nu indica precaritatea demersului, ci chiar faptul ca ea, fiind teorie asupra moralei, are o componenta reflectiv-critica foarte importanta. Etica este o abordare rationala a moralei. Primul ei nivel este cel filosofic, dubitativ. Ca sa acceptam o norma, trebuie sa ii analizam necesitatea, utilitatea, nu o luam ca pe o dogma.

Intrebari si aplicatii:

Care sunt sensurile conceptelorde morala, moralitate, etica?

Care sunt problemele centrale ale moralei?

Ce diferente sunt intre morala religioasa si cea laica, intre morala de simt comun si etica?

De ce este necesara etica pentru viata publica?

Pe ce principii se construieste etica?

Argumentati pro sau contra relativismului sau absolutismului in morala.

Analizati la alegere o norma din Decalog si aratati daca ea poate sa fie aplicata universal si absolut in a) viata personala; b) politica.