VCONFLICTUL ARMAT SI IMPORTANTA SECURITATII INTERNATIONALE IN SECOLUL XXI

CONFLICTUL ARMAT SI IMPORTANTA SECURITATII INTERNATIONALE IN SECOLUL XXI

1. Situatia internationala la inceput de secol

Secolul XX a fost profund marcat de izbucnirea celor doua razboaie mondiale precum si de aparitia si derularea pe parcursul a patru decenii a unui alt tip de razboi si anume razboiul rece. Mircea Malita afirma ca perspectiva razboiului rece a indepartat noi conflagratii mondiale si a aprins speranta intrarii intr-o era pasnica. Dar locul unui razboi de ansamblu a fost luat de un ansamblu de razboaie. Sigmund Freud sugera ca renuntarea la o parte considerabila din libertatea personala in schimbul unei securitati garantate de colectivitate este cauza fundamentala a afectiunilor si suferintelor psihice din perioada "clasica" a civilizatiei moderne. Acesta prezenta tendinta umana de agresiune ca o principala cauza a izbucnirii razboaielor sugerand ca razboiul ar reprezenta o conditie permanenta a umanitatii. Astazi, se manifesta insa tendinta opusa, inclinatia de a renunta la o mare parte din securitate in schimblul inlaturariii progresive a constrangerilor care impiedica exercitarea libertatii de optiune, ceea ce genereaza sentimente de teama si anxietate.

Francis Fukuyama, in cartea sa "Sfarsitul istoriei si ultimul om" aduce o perspectiva optimista asupra finalului secolului XX si inceputul de secol XXI, afirmand suprematia democratiei liberale ca unica solutie a unui stat contemporan. Sfarsitul "razboiului rece" a adus, intr-adevar o era mai cooperativa, intre superputerile existente, insa aceasta are un caracter temporar atat timp cat statele continua competitia intre ele, iar forta a ramas ultimul arbitru in disputele internationale.

Relatiile internationale, in anumite momente ale evolutiei lor, sunt marcate si de conflicte armate, intr-o diversitate terminologica ce implica notiunile de: razboi, razboi civil, agresiune, razboi de eliberare, interventie, ocupatie, alianta, interdictia recurgerii la forta etc.

Pacea este un proces ce are loc intr-un sistem international si care este caracterizat de un mod non-violent de solutionare a conflictelor. In tot cazul, definitia acestei notiuni ar putea satisface pe toata lumea si daca ar suna dupa cum urmeaza: pacea domneste atunci cand conflictele sunt reglementate, in cadrul unui sistem international, fara a se face uz de forta militara . Razboiul sau conflictul armat, reprezinta un esec al relatiilor internationale normale.

"La o prima vedere pare ca razboiul si pacea sunt doua stari politice clar diferite intre ele: atunci cand domneste pacea, nu poate fi vorba de razboi si viceversa. Razboiul si pacea, doua concepte separate de declaratii de razboi si tratate de pace sunt prin urmare doua stari politice care se exclud reciproc: doar una dintre ele poate exista la un moment dat - doar razboiul sau doar pacea, nu exista o a treia stare. "Razboiul Rece" va dovedi insa ca realitatea politica este mult mai complexa decat constructia binara razboi-pace.[4]

Scopul razboiului este intotdeauna politic, iar daca intelegem politicul ca expresie concentrata a economicului sau, mai larg, ca expresie concentrata a intereselor sociale, atunci scopul politic va exprima, toate interesele sociale implicate in pregatirea, declansarea si purtarea unui raazboi. Mijlocul specific razboiului este lupta armata, care are un caracter distinctiv. Declansand un razboi, politica urmareste scopurile sale, dar foloseste pentru aceasta alte mijloace militare, proprii luptei armate. Se poate afirma ca "este doar o coincidenta fericita pentru oamenii politici si tinerele sperante faptul ca adevaratele probleme de insecuritate si incertitudine s-au comprimat in anxietatea fata de nesiguranta Probleme precum lupta impotriva infractiunii care amentinta siguranta personala isi vor demonstra importanta de cele mai multe ori doar in cadrul propagandei electorale.

Europa evolueaza spre un mediu de securitate prin cooperare, al carui element definitoriu este integrarea politica si economica si extinderea comunitatii statelor care impartasesc si promoveaza valorile democratice. Riscurile aparitiei unei confruntari militare majore pe continent s-au diminuat semnificativ. Totusi, persista fenomene de instabilitate si criza la nivel subregional si tendinte de fragmentare, marginalizare sau izolate a unor state. O provocare serioasa la adresa sistemului international este reprezentata de numarul in crestere al "societatilor fragile" si, implicit, de inabilitatea acestora de a controla evolutiile din interiorul propriilor teritorii. Se incearca dezvoltarea unor noi mecanisme de asigurare a securitatii continentale si globale, bazate pe prevenirea conflictelor, cresterea rolului modalitatilor diplomatice si a capacitatilor civile de management al crizelor in vederea instaurarii pacii.

Mai mult ca oricand, astazi se pune cu stringenta problema securitatii colective, a gestionarii mijloacelor si a capacitatilor oferite de state in vederea conlucrarii impotriva violentei si a conflictelor armate violente, mai ales ca actiunile de mentinere a pacii, in unele zone ale lumii, si-au demonstrat propriile limite.

Pentru a determina aparitia unei crize sunt necesare existenta unui teren propice si apoi prezenta unui ferment. Mediul international de securitate actual, ca si sistemul international in intregul sau pot fi intelese doar in stransa corelatie cu sistemul international configurat dupa incheierea Razboiului Rece

Ultimul deceniu al secolului trecut a permis intr-un rastimp scurt sa fie scos la iveala un nou tablou al conflictelor de pe mapamond si noi tendinte au fost identificate de analisti:

1. In primul rand noile conflicte nu s-au mai purtat intre state ci au fost intrastatale. Conflictele regionale si locale vor fi in general lasate sa se desfasoare pana la epuizare. Este de observat ca interesul principalilor actori internationali este indreptat mai mult spre localizarea acestor conflicte, decat pentru stingerea lor.

2.Conflictele sfarsitului de secol au urmarit afirmarea identitatii si in consecinta au fost numite razboaie identitare si cum identitatea este un fruct al culturii, li s-a aplicat eticheta de razboaie culturale. Toate componentele culturii au jucat un rol in nevoia de afirmare a identitatilimba nevoia de afirmare a acestei identitatii: limba, etnia, nationalitatea, religia, istoria proprie, obiceiurile si aria teritoriala de extindere. Razboaiele culturale aduc elementul irational. Absenta elementului rational se oglindeste si in absenta unor scopuri precise si a incapacitatii de a articula obiective si strategii.

3. Rezolvarea prin forta a conflictelor a devenit ineficace, dovedindu-se invechita, ca si tipul de armate ultra-tehnicizate. Gherila a facut irelevant terenul, iar anonimitatea si gruparile mici au impiedicat identificarea si localizarea dusmanului. Ele erau elaborate pentru alt tip de conflicte.

4. Incercarile diplomatiei clasice au esuat si ele. Metodele de rezolvare pasnica a conflictelor enumerate in Carta Natiunilor Unite, elaborate pentru uzul unui sistem international alcatuit din state, s-au dovedit neputincioase in fata noului fenomen. Cea mai putin formalizata dintre aceste metode, negocierea, opusa formalismului juridic al arbitrajului institutionalizat de Curtea de la Haga, a manifestat nevoia de a se adapta realitatii, prin trecerea de la vechea scoala distributiva la cea de inovare. Dar acest semnal al cercetatorilor nu a ajuns sa fie asimilat la nivel diplomatic.

5. Natiunile Unite, care pentru razboaiele locale elaborasera doctrina si aplicasera metoda fortelor de mentinere a pacii, nu au mers in general mai departe de separarea partilor pe o linie de armistitiu, ineficienta in conflictele interne sau de realizare a pacii in conditiile unui acord intre parti, greu de definit in ciocnirea culturilor, si s-au oprit in fata greutatilor de construire a pacii. Mai multi factori au contribuit la eficienta redusa a ONU in fata conflictelor acestei perioade: lipsa de fonduri, caracterul limitat al mandatului care nu raspundea situatiei de pe teren si orientarea marilor puteri spre solutii si interventii proprii purtate in afara sau doar cu notificarea Consiliului de Securitate.

6. In panorama conflictelor ultimului deceniu figureaza razboiul declansat de Irak prin atacarea Kuweitului. Prin formatul sau se incadreaza in modelul clasic al conflictelor interstatale in care agresiunea poate fi identificata.

7. Razboaiele din Balcani prezinta mai multe elemente noi. Primele conflicte armate de pe harta Europei sunt atribuite descompunerii naturale a unei federatii construita pe solidaritate ideologica, in care diferentele etnice si religioase ale republicilor componente au fost estompate si controlate prin exercitarea unei puteri centrale si integratoare. Izbucnirea in forta a acestor diferente plaseaza insa razboaiele din Balcani in categoria identitara, refractara oricarei formule integrative sau de cooperare pasnica.

Interventiile comunitatii internationale pentru a stinge aceste conflicte s-au facut sub semnul carentei sistemului international de a raspunde articulat si coordonat in caz de criza. Factorii de interventie au fost ONU, SUA, NATO si Europa, fie prin initiative diplomatice, fie prin actiuni militare, intr-o mare dezordine si chiar rivalitate, fara idei calauzitoare si suport juridic adecvat. Accentul diplomatic si militar a fost pe separare, neoferind regiunii motivatia si scopul solidaritatii;

8. In anii '90 s-a produs multiplicarea actelor de terorism international. Terorismul a devenit arma predilecta a unor organizatii sau grupuri care invocau legitimitatea mostenita din razboaiele de eliberare si independenta din anii '60 ai decolonizarii si formarii noilor state de pe harta lumii.[7] Un grup religios din Japonia a utilizat in 1995 gazul sarin pentru asasinatul colectiv, ceea ce l-a facut pe Alvin Toffler sa anunte pentru secolul XXI raspandirea terorismului cu arme bacteriologice. Scoala cea mai mare pentru terorism a fost mentinerea si acceptarea conflictelor adanci considerate locale, netratate, lasate sa fermenteze in suc propriu. Luptatorii din lupta antisovietica din Afganistan formeaza astazi nucleul si elita terorismului international. Organizatiile teroriste din Orientul Mijlociu isi au exercitiul si existenta cvasilegala din conflictul vechi de o jumatate de veac dintre israeliti si palestinieni. In dorinta de a contribui la infrangerea acestuia, ei au inarmat si instruit un nou inamic invizibil de maine, cu mult mai redutabil si intratabil. Este cazul SUA, care a sprijinit Al Qaeda in Afganistan si UTK in Balcani sau a fortelor arabe care au dat fonduri organismelor militante anti-israeliene.

Conflicte internationale in secolul XXI

O ampla literatura se ocupa de definirea conflictelor. Succint, Bertrand de Jeuvenel spune "Politica e conflict", dupa Butterworth conflictul este o disputa (violenta sau neviolenta) cu " scopuri politice de putere". Choucri remarca ca toate definitiile cuprind elemente comune : ostilitatea, insecuritatea, antagonism, competitie si vointa de a exercita violenta si a produce pierderi umane.

Azar s-a ocupat de conflictele prelungite: " interactiuni ostile ce se extind pe lungi perioade de timp, fluctuand in frecventa si intensitate inradacinate in etnicitate sau nationalism.[8]

Conflictele sunt construite in faze specifice. In faza premergatoare sunt sesizate conflictele latente sau deja manifeste, fara a fi insa evaluate ca fiind negative. In faza de escaladare se pune in miscare o dinamica specifica care acutizeaza conflictul. In "faza de lamurire" interesul se concentreaza pe redefinirea si reorganizarea convietuirii. Toate aceste faze mai sunt cunoscute si sub numele de 'arc al conflictului'. Iar pentru a intelege toate aceste faze sunt necesare competente specifice in ceea ce priveste preocuparea cu conflictul, de-escaladarea acestuia, respectiv activitatile de reconciliere.

Dinamica conflictului modifica de regula si comportamentul partilor implicate in acesta. Procesul de comunicare este limitat, fiind resimtit mai degraba ca o bariera decat ca o punte de legatura.

Trezirea civilizatiilor si intrarea lor simultana in competitie in contextul mondializarii economiei si globalizarii informatizarii vor genera conflicte. Omitand unele civilizatii care dispun de mijloace mai putin redutabile, ramane pe planul intai al riscurilor confruntarea intre Occident si Islam, Occident si Cofucianisti (China sau Japonia ). Dintre acestea cea mai nelistitoare este renasterea conflictului secular intre Islam si Occident. Exista falii intre civilizatii si acolo trebuie cautate radacinile conflictelor, dupa parerea lui Huntington, care confunda civilizatia cu cultura. Civilizatiile sunt formatiuni mari, conflictele vor fi de proportii vaste. Accentul la Huntington cade pe macroconflicte. El admite totusi conflicte si intre state apartinand la civilizatii diferite si conflicte ale grupurilor contigui de-a lungul liniilor de fractura intre civilizatii.

Putem insa argumenta ca de fapt factorul cultural este motorul real al ciocnirilor. Este suficient sa reluam cazul bosniac. Partile in conflict impartasesc una si aceeasi civilizatie, dar au steaguri culturale diferite, sub care incearca sa se adune grupari aspirand la identitati culturale distincte.[9]

In ciuda solidaritatii si sprijinului manifestate de tarile musulmane pentru confratii bosniaci, sau a Rusiei pentru sarbii ortodocsi, nu poate fi vorba de o ciocnire a civilizatiilor crestine si islamice, ci de afinitati care intra in jocul confruntarii culturale locale.De la razboiul intre Israel si Statele Arabe din 1947-1948 a trecut o jumatate de secol.

Razboiul din Irak din august 1990 - martie 1991 a fost probabil ultimul conflict armat clasic din secolul XX, avand drept combatanti pe de o parte pe americani si pe aliatii acestora, iar pe de alta parte pe Saddam Hussein. Razboiul din Irak este important pentru ca marcheaza un nou inceput in arta razboiului si anume razboiul mediatic, fiind primul razboi transmis in direct de catre mass-media.Statele Unite au fost prezentate in asa fel incat sa fie consolidata imaginea de lider mondial iar dupa razboi si-a mentinut imaginea de lider mondial politic, economic si militar. Pe de alta parte, din punct de vedere politic Saddam Hussein a creat falsa imagine ca toata lumea occidentala doreste sa-i submineze regimul. Astfel, a folosit propaganda pentru a declansa spiritul nationalist al musulmanilor, dar s-a folosit si de increderea mare a acestora pentru a ataca Kuweitul.Aceasta comunicare are ca rol justificarea actiunilor aliatilor adunati in jurul fortei SUA dar si discreditarea internationala a Irakului. In mod normal, in timpul conflictelor, comunicarea de orice tip se intrerupe, si vor urma o serie de comunicate care urmaresc discreditarea adversarului, crearea unei imagini nefaste a acestuia si motivarea actiunii de a interveni armat ca fiind singura solutie salvatoare pentru intregul glob.

In cazul conflictului din Irak din 1991, propaganda de fiecare parte a baricadelor si-a atins scopul. Desi Saddam Hussein a pierdut, mesajul acestuia despre invadatorii straini s-a mentinut pana astazi, dovada a reactiilor cu privire la razboiul din Irak din 2003 a musulmanilor, dar si a tarilor europene care incep sa blameze interventia americana in Irak.

Sfarsitul Razboiului Rece a creat ceea ce unii observatori au numit o lume

" unipolara" sau " a unui singure superputeri". Dar Statele Unite nu se afla deloc intr-o pozitie mai buna acum deoarece in absenta unei puteri potential dominante, natiunile principale nu vad amenintarea la adresa pacii in acelasi fel si nici nu sunt dispuse sa-si asume aceleasi riscuri pentru invingerea acelor amenintari pe care le recunosc. Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au accentuat faptul ca securitatea inseamna mult mai mult decat securitatea militara si ca, tinand cont de interdependentele globale si de noile riscuri, abordarea securitatii prin prisma factorului militar nu mai este suficienta.

Un alt exemplu de conflict armat ar putea fi cel aparut in acest an, incepand cu luna august intre Rusia si Georgia. Relatiile dintre Georgia si Rusia au atins un punct alarmant in primavara la summit-ul NATO de la Bucuresti, cand Georgiei i-a fost refuzat planul de aderare la Alianta Nord-Atlantica (NATO) in primul rand din cauza conflictelor inghetate cu Abhazia si Osetia. Oficial, Georgia acuza Rusia de a fi intretinut acest conflict oferind armament separatistilor precum si cetatenie rusa.

Conflictul ruso-georgian a repus in discutie fundamentele securitatii in Europa, avand grave consecinte pentru pacea si securitatea Europei. Moscova insa, s-a dovedit a fi pregatita pentru un eventual razboi pentru a-si atinge obiectivul de a "reinstitui o zona de securitate la frontierele sale, indiferent de pretul platit. Daca Rusia a amenintat in acest conflict 'stabilitatea' Caucazului, 'culoarele energetice vitale pentru Europa' si a 'ignorat dreptul international', Moscova nu poate fi considerata singura vinovata pentru declansarea crizei. Trebuie amintit ca tentativa georgiana de preluare a controlului asupra Osetiei de Sud a fost 'un calcul dezastruos', in contextul in care Georgia avea relatii incordate cu Rusia inca din 2004. De asemenea Uniunea Europeana este criticata aspru pentru incapacitatea sa de a gasi un raspuns ferm fata de actiunile ruse in Georgia.[12]

Osetia de Sud s-a autoproclamat 'republica sovietica' la sfarsitul anului 1990. In 1992, in urma unui referendum, populatia s-a pronuntat pentru independenta si pentru unirea cu Osetia de Nord, care face parte din Rusia. Regiunea are o suprafata de 3.900 km patrati si o populatie de 70.000 de oameni, majoritatea rusi. Dupa recunoasterea Kosovo de catre Occident, in februarie anul acesta, cele doua republici autoproclamate au cerut Rusiei sa le recunoasca oficial. Raspunsul Kremlinului a fost, insa, suplimentarea trupelor de mentinere a pacii in cele doua regiuni. Cu toate ca Rusia a dispuns de un numar mare de trupe, necesare pentru castigarea razboiului, aceasta va pierde razboiul mediatic lupta propagandistica pare sa fi fost castigata de Guvernul de la Tbilisi, perceput drept victima in aceasta situatie.

Intelegerea globala a crizelor ne-ar putea permite sa distingem mai multe genuri de solutii de la hotararile pacifiste la revolutie fara a lasa deoparte posibilitatea simplei amanari a deciziilor.

In cadrul unui studiu stiintific desfasurat in acest an, oamenii de stiinta sustin ca ar fi posibila prezicerea probabilitatii declansarii unor conflicte militare moderne, incepand de la luptele conventionale si pana la terorismul global prin aplicarea "legii razboiului". Aceasta descoperire ar avea implicatii practice deosebite in termeni de planificare militara dar si in ceea ce priveste alocarea resurselor in spitale. Pacea si securitatea au reprezentat din totdeauna subiecte importante de studiu si cercetare.

In contextul actual se impune o reconsiderare a conceptului de securitate internationala. Multiplele acceptii si definitii existente cu privire la termenul de securitate conduc la concluzia ca aceasta notiune este relativa, proiectarea ei in plan national sau international releva o anumita gradualitate a abordarii lor.

Securitatea apare ca trasatura centrala a unei dispute politice atunci cand actorii ameninta sau utilizeaza forta pentru a obtine ceva ce doresc unii de la altii.Problemele de securitate sunt la fel de vechi ca istoria interactiunii umane in timp si spatiu,acolo unde intervin forta sau amenintarile coercitive. Securitatea este un fenomen care continua sa fie crea de intentia sau actiunea umana.

O intelegere mai cuprinzatoare a securitatii evidentiaza numeroase situatii si perioade istorice in care actorii au ales strategii si au urmat politici pe termen lung cu scopul de a depasi sau a slabi stimulentele pentru folosirea fortei ca solutie la conflictele lor. Uniunea Europeana se afla intr-un proces de construire a unei astfel de comunitati de state si a unor relatii personale,care trec dincolo de identitatile nationale.

Securitatea este conceputa nu numai in termini militari,dar si economici,politici,sociali,energetici,ecologici,demografici si este determinat si de alti factori care concureaza atat la mentinerea pacii cat si a apararii drepturilor individuale si colective.

In present,functioneaza patru sisteme de securitate: mentinerea pacii si securitatii internationale,concept inclus in Carta Natiunilor Unite si pus in practica de organizatiile internationale (NATO,OSCE,OSA,OUA etc.); dezarmarea si reducerea armamentelor si jurisdictia internationala.Jean-Marc Lavieille adauga si al cincilea sistem de securitate,cel care se refera la dreptul conflictelor armate, iar Jean-Francois Guilhaudis mentioneaza o serie de forme ale securitatii:colectiva, comuna, cooperativa, democratica, economica, a mediului inconjurator, globala, internationala, militara, nationala, societala, umana.

In principiu, temele esentiale de securitate internationala trebuie sa fie solutionate in cadrul ONU, direct in Consiliul de Securitate. Actiunile (sanctiunile,operatiunile de pace si stabilizare)sendinte de securitatea internationala sunt legitimate exclusiv de ONU; chiar si in cazurile actiunilor militar-politice din Afaganistan(2002) sau Irak(2003-2004) initiate de SUA si de coalitii internationale, s-a impus necesitatea legitimarii internationale,intr-un fel sau altul,din partea Natiunilor Unite. In procesele de stabilizare si reconstructie din Balcani si Afganistan s-a implicat si NATO, dar mai putin in Irak.OSCE a fost folosita in prevenirea conflictelor si reconstructia democratica in Balcani, Caucaz,Asia Centrala,cu rezultate pozitive.

Statele Unite ale Americii si-au fixat o agenda specifica de scopuri si obiective de politica externa ce rezida in asigurarea prosperitatii si securitatii nationale, in promovarea, la nivel global, a intereselor nationale, a progresului, democratiei si drepturilor omului, cooperarii internationale, extinderii comertului liber, a liberalizarii accesului la resursele si pietele planetei etc.

Uniunea Europeana s-a tranformat intr-un actor major al scenei internationale.Din punct de vedere economic,UE tinde sa egaleze puterea SUA,promovand initiative comune sau concurente cu America. Bruuxelles-ul a elaborat o Politica Externa si de Securitate Comuna(PESC), care include scopuri,obiective,actiuni umanitare si de management al crizelor,precum si de prevenire a conflictelor. PESC se coreleaza cu politicile NATO. Uniunea urmareste: protejarea valorilor comune, interesele fundamentale, a independentei si integritatii statelor, consolidarea securitatii, promovarea cooperarii internationale, dezvoltarea si consolidarea democratiei, ale statului de drept si drepturilor omului etc. PESC este stabilita de catre Consiliul European. Concomitent cu edificarea unei politici

europene de aparare si securitate, NATO ramane garantul securitatii in spatiul de securitate euroatlantic.

Federatia Rusa a reusit,dupa perioada de criza de dupa 1991, sa-si recapete doar partial locul de prima marime pe scena internationala.Sub conducerea lui Vladimir Putin,Rusia si-a consolidate economia si administratia si s-a lansat in jocuri de putere pe arenele regionale si continente.Gandirea de securitate avansata de administratia de la Kremlin scoate in evidenta amenintarile si pericolele decurgand din: terorism, fundamentalism, conflicte interetnice si interstatale, liberalizarea completa a economiei etc. Moscova a avansat: strategii ale "vecinatatii apropiate"; parteneriatele cu SUA,UE,China,India,ASEAN;coagulare a unor "blocuri" economico-politico-militare in spatiul fostei URSS( CSI, Spatiul Economic Unic);refacerea puterii nucleare( si militare) si mentinerea paritatii strategico-nucleare cu SUA.

La nivelul comunitatii internationale s-au cristalizat, puncte de vedere comune sau apropiate asupra principalelor vulnerabilitati ale lumii de astazi si asupra unor amenintari majore.Numai o securitate prin cooperare, cu roluri si responsabilitati bine stabilite, ar putea garanta stabilitatea, pacea si prosperitatea in epoca noastra

O intrebare care incearca sa-si gaseasca rezolvarea in secolul XXI este daca securitatea realizata poate fi realizata in actualul context global. Teoria ca razboiul este o trasatura istorica constanta a politicii internationale, fiind improbabil sa dispara se bazeaza pe ideea ca statele trebuie sa faca fata la ceea ce a fost descris ca fiind dilema de securitate, din care este imposibil sa iesi. Notiunea de dilema de securitate a fost definita si explicata in anii '50 de catre John Herz. El afirma ca "o notiune structurala in care incercarile statelor de auto-ajutorare urmarind nevoile lor de securitate, indiferent de intentii, tind sa conduca la cresterea insecuritatii pentru ceilalti actori, atunci cand fiecare interpreteaza propriile masuri ca defensive, iar masurile celorlalti ca o potentiala amenintare".    

Conform acestei teorii, intr-un mediu necoagulat, al autoajutorarii, asa cum este sistemul international, statele se confrunta cu o stare de nesiguranta greu de evitat datorita pregatirilor militare facute de catre alte state.Razboiul chiar si intr-o epoca relativ calma ramane totusi un element constat.

Bibliografie :

1. Anderson, Royce, Peace and conflict : Journal of Peace Psychology, New York, 2008
2. Bauman, Zygmunt, Globalizarea si     efectele ei sociale, Editura Antet, Oradea, 1999
3. Deaconescu, Ion, Teoria relatiilor internationale, Editura SITECH, Craiova, 2005
4. Frunzeti, Teodor, Solutionarea crizelor internationale, Editura Institutul European, Iasi, 2006
5. Henderson, Conway W., International Relations: Conflict and Cooperation at the Turn of the 21st Century, Editura McGraw-Hill Humanities, USA, 1998
6. Kissinger, Henry, Diplomatia, Editura All, Bucuresti, 2007
7. Kolodziej, Eduard A., Securitatea si Relatiile Internationale, Editura Polirom, 2007
8. Malita, Mircea, Zece mii de culturi, o singura civilizatie. Spre geomodernitatea secolului XXI, Editura Nemira, Bucuresti, 1998
9. Parvu, Gheorghe, Istoria integrarii economice, Editura Universitaria, Craiova, 2004

Site-uri web:

https://www.dadalos.org

https://www.standard.ro

https://www.ziare.com