CATEGORII DOCUMENTE |
Administratie | Drept |
Economia publica, prin dimensiunea si complexitatea ei, nu-si poate desfasura activitatea fara sa-si elaboreze un program economic, pe timp determinat, care sa se reflecte intr-un program financiar, in care sa se prevada veniturile si cheltuielile unei anumite perioade.
Bugetul local reprezinta instrumentul cu ajutorul caruia se realizeaza managementul cheltuielilor si veniturilor locale, in scopul satisfacerii nevoilor membrilor colectivitatii[1].
Definitie: Bugetul local reprezinta bugetul unitatii administrativ-teritoriale, care are personalitate juridica si cuprinde, pe de o parte, veniturile constituite din impozite, taxe, etc. si, pe de alta parte, cheltuielile, dimensionate in functie de nevoile lor proprii si corelate cu resursele care pot fi mobilizate. Aceasta definitie pune in lumina abordarea economica a conceptului.
In Ordonanta de Urgenta nr. 45 din 5 iunie 2003 privind finantele publice locale, se arata ca "prin bugete locale se intelege bugetele de venituri si cheltuieli ale unitatilor administrativ-teritoriale".
Din punct de vedere juridic, bugetul local reprezinta actul prin care sunt prevazute si autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale unitatii administrativ-teritoriale.
Ca document oficial, bugetul local reprezinta actul juridic prin care se evidentiaza nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor efectua in viitor si marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispozitia statului intr-o anumita perioada de timp[2].
In Fig.2.1. se prezinta grafic relatiile economice in forma baneasca ce iau nastere in procesul repartitiei resurselor aflate la dispozitia autoritatilor locale, in conformitate cu obiectivele de politica economica, socio-culturala si financiara ale fiecarei perioade. Dupa cum se poate observa, aceste relatii au dublu sens: pe de o parte ca relatii prin intermediul carora se mobilizeaza resursele banesti la dispozitia statului, iar pe de alta parte ca relatii prin care se repartizeaza aceste resurse.
Societati locale
BUGETUL LOCAL
venituri cheltuieli
Imprumuturi interne si
externe
Fig.2.1. Bugetul local
Procesul complex al elaborarii si executiei bugetului local este supus unor reguli mai mult sau mai putin rigide cunoscute drept principii bugetare. Potrivit legii³, la baza elaborarii, aprobarii si executiei bugetare stau urmatoarele principii: autonomia locala, echilibrul bugetar, realitatea bugetului, anualitatea si publicitatea bugetului.
a) Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii.
b) Echilibrul bugetar reprezinta principiul care consacra egalitatea dintre veniturile bugetare si cheltuielilor bugetare in cadrul unui exercitiu bugetar.
c) Realitatea bugetului este principiul bugetar care presupune fundamentare reguroasa a bugetului in scopul identificarii surselor de finantare pentru orice cheltuiala care urmeaza a fi efectuata.
d) Anualitatea bugetului reprezinta autorizarea data prin legea potrivit careia efectuarea cheltuielilor si incasarea veniturilor se refera la o perioada de doisprezece luni. In concluzie, sistemul de gestiune interzice reportul veniturilor si al cheltuielilor de la un an la altul. Veniturile neincasate si cheltuielile neefectuate vor fi rediscutate cu prilejul intocmirii bugetului pe anul urmator celui in curs.
e) Publicitatea bugetului local este principiul potrivit caruia, dupa ce este supus dezbaterii si aprobarii Consiliului Local bugetul unitatii administrativ-teritoriale trebuie adus la cunostinta opiniei publice locale.
Caracteristicile bugetului local se pot desprinde din definitia, natura si rolul pe care il indeplineste acesta. Caracterisicile bugetului local ilustreaza atat asemanarile, cu bugetul de stat care reprezinta documentul de sinteza al admnistratiei centrale de stat elaborat si administrat de guvern prin care sunt prevazute veniturile (incasarile) si cheltuielilor anuale ale statului, cat si deosebirile dintre acestea.
Astfel, aceste caracteristici sunt:
● Necesitatea aprobarii de catre organul legislativ local (Consiliul Local) a bugetului;
● Fiind un document ce necesita autorizarea prealabila a puterii legislative, bugetul local are caracter obligatoriu;
● Bugetul local este un act de previziune a resurselor publice si a modului de utilizare a acestora;
● Bugetul local are un rol alocativ (asumandu-si sarcina finantarii serviciilor publice locale), un rol distributiv (instrument prin care se mobilizeaza si repartizeaza resursele locale) si un rol de reglare (reflecta politica economica, socio-culturala si financiara a autoritatilor);
● Un grad de autonomie a administratiei locale fata de puterea centrala;
● Bugetul local este o veriga a sistemului de bugete, in conditiile autonomiei locale;
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1921
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved