ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE ORDINII PUBLICE

ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE ORDINII PUBLICE

Examinand sfera ordinii publice, gasim ca ea se poate imparti in mai multe categorii de elemente care in literatura de specialitate se numesc "bunurile ordinii publice" si care sunt grupate in felul urmator:

5.1.- Constiinta nationala, care este un sentiment de conservare a fiintei si comorilor noastre etnice specifice, prin puterea de viata a natiunii. Ea este un bun spiritual al neamului, a carui violare prin manifestari fatise, dispretuitoare sau jignitoare trebuie combatuta si sanctionata.1

5.2.- Moralitatea publica, care este acel sentiment moral colectiv, care este factorul de baza al ordinii publice si care constituie pivotul echilibrului social in framantarea continua si acerba a diferitelor sfere de interese;

5.3.- Libertatea circulatiei care este o cerinta imperioasa a ordinii publice, pentru ca circulatia publica sa se poata desfasura fara impedimente si intr-o forma cat mai usoara.

5.4.- Respectarea drepturilor omului.

Paragraful 1. Constiinta nationala

Natiunea, indiferent de oranduirea sociala in care se dezvolta, reprezinta o forma de comunitate etnica umana, istoriceste constituita, careia ii este propriu un ansamblu de trasaturi de factura materiala si spirituala, obiective si subiective, determinante si determinate: comunitatea de limba, teritoriu, viata economica, culturala, factura psihica, statul national, constiinta nationala. Acestea reprezinta, desigur, trasaturile esentiale, ceea ce nu inseamna ca natiunea nu cunoaste si alte particularitati specifice, care vin sa contureze si mai pregnant profilul acestui fenomen complex, plurivalent si tocmai de aceea dificil de conceptualizat, datorita multitudinii structurilor, formelor de manifestare, interdependentilor sale cu baza economica si cu suprastructura societatii. Trasaturile care definesc natiunea formeaza un tot unitar, un sistem, se presupun laolalta si se conditioneaza reciproc. Numai in globalitatea, integralitatea si interdependenta lor acestea pot conferi calitatea de natiune unei comunitati umane. Or, toate aceste trasaturi nu trebuie absolutizate, deoarece natiunile se constituie in conditii istorice deosebit de variate, pornind de la structuri economice, sociale si politice deosebite, de la traditiile lor zonale sau continentale etc. ale caror origini se pierd in negura istoriei si care-si pun amprenta asupra fizionomiei, a specificului unei natiuni sau alteia.

Constiinta nationala reprezinta un sistem unitar, inchegat de idei politice, juridice, morale, filozofice, estetice etc., un ansamblu de idealuri, aspiratii, convingeri, traditii, moravuri, sentimente, obiceiuri, un anumit mod de a se manifesta si de a reactiona al fiecarei natiuni la problemele majore cu care aceasta a fost sau este confruntata in decursul dezvoltarii sale istorice pe plan intern sau international, o stare receptiva si participativa la implinirea marilor idealuri nationale, la promovarea progresului social-economic si spiritual, ca tendinta obiectiva, permanenta a dezvoltarii sociale, precum si solidaritatea cu alte popoare pentru apararea si promovarea propriilor lor interese si deziderate nationale.

Intr-o formulare sintetica, constiinta nationala se defineste ca fiind "constiinta personalitatii fiecarei natiuni, a idealitatii sale nationale in diversitatea lumii contemporane".1 Intr-un sens mai larg, constiinta nationala integreaza sentimente, idei, conceptii etc., cu privire la originea, apartenenta etnica a fiecarui individ, membru al natiunii, la trecutul istoric, la luptele si jertfele inaintasilor pentru conservarea fiintei proprii, la necesitatea conservarii si apararii unitatii nationale, a independentei si suveranitatii, a intereselor nationale. Ea reflecta, de asemenea, sentimentul demnitatii, al mandriei nationale legitime, al pretuirii valorilor materiale si spirituale create in decursul istoriei de conationali, aportul propriu, sui-generis, la imbogatirea patrimoniului culturii universale. Ea este un produs, un rezultat al reflectarii fiecarei trasaturi a natiunii in parte, dar si a natiunii in ansamblu, o sinteza a tuturor acestora.

Astfel, constiinta nationala integreaza sentimente durabile, de permanenta cu privire la limba nationala, la cultura nationala, teritoriul national, istoric, traditional, la integritatea acestuia, la interesele si perspectivele economiei nationale, ale comunitatii de viata economica, ca si la problematica statului, a functionalitatii sale, independente si deplin suverane pe plan intern si international etc.

Desi integrata in constiinta comunitatii internationale, ea are propria sa individualitate si personalitate, propria manifestare si dezvoltare, oglindind ceea ce este specific in viata materiala si spirituala a fiecarei natiuni, in primul rand particularitatile psihice,

spirituale, sentimente proprii, traditii, moravuri, aspiratii de sine statatoare, idealuri si interese particulare etnice etc. si, totodata, anumite sentimente general umane, comunitare.

Elementele componente ale constiintei nationale nu sunt limitative si nici ireversibile, stabilite odata pentru totdeauna. Acestea s-au format in decursul procesului istoric, al evolutiei poporului si natiunii, structura ca si valentele lor variind de la o epoca istorica la alta, in functie de mutatiile petrecute in baza economica si suprastructura societatii, de problemele cu care este confruntata comunitatea etnica.

Gradul de manifestare a constiintei nationale este nemijlocit legat de nivelul de dezvoltare a constiintelor individuale, de participarea indivizilor la cunoasterea si rezolvarea treburilor, comandamentelor natiunii. De aceea, natiunii nu-i este indiferent individul, ea traieste si se afirma prin indivizii ce o compun, dupa cum constiinta nationala exista prin si in constiintele individuale.

Paragraful 2. Moralitatea publica

Morala este un fenomen social, o forma determinata a raporturilor dintre oameni, care cuprinde sfera eticului si moralitatea publica. Morala in complexitatea ei, se structureaza reflectand conditiile fundamentale de existenta, particularitatile structurale ale societatii., Eticul cuprinde, pe de o parte, obiceiurile, traditiile acceptate de opinia publica a societatii, pe de alta parte sistemele de cerinte fixate ideologic (idealurile, principiile fundamentale, categoriile, normele). Aceste sisteme de cerinte formeaza ierarhii specifice de valori, sunt purtatoare ale unor anumite continuturi. Ca motive ale actiunii si ca judecati de valoare, cerintele se transforma intr-o forta reala. Moralitatea se intruchipeaza si isi gaseste expresia in cunoastere trairea emotionala de catre personalitate a normelor morale.

Morala publica constituie "ansamblul preceptelor de conduita, dependente exclusiv de constiinta individului si de cea a colectivitatii din care el face parte".1

In viata morala a societatii exista trei "curbe" care se bazeaza una pe cealalta, se conditioneaza reciproc si care totusi - cel putin intr-un numar insemnat de cazuri - nu coincid pe de-a intregul; acestea sunt:

1.- comandamentele obiective care functioneaza in societate;

2.- semnificatia acestora pentru indivizi; si

3.- raportul practic al indivizilor la aceste comandamente.

Analiza structurii vietii morale a societatii justifica felul acesta de a pune problema. Comandamentele sociale, interpretarea lor de catre individ, raportarea practica a indivizilor fata de ele constituie, intr-adevar, diferite "curbe" ale vietii morale a societatii, natura legaturii care se creeaza intre ele, opozitia sau unitatea lor "ascunzand" in ele posibilitatea unui sir intreg de variatii. Corespunzator caracteristicilor istoriceste date ale dezvoltarii sociale, raportul dintre ele poate exprima gradul de moralitate al individului, devalorizarea valorilor morale sau poate reflecta neconcordantele in dezvoltarea societatii.

Interpretarea de catre individ a comandamentelor sociale si raportul individului fata de ele constituie elementele componente ale moralitatii. Moralitatea cuprinde constiinta morala, sentimentele morale si insusirile morale ale individului.

Constiinta morala a individului nu este o simpla suma a cunostintelor sale despre lume, ci o convingere, o parte componenta a conceptiei sale despre lume, in care se formeaza - in functie de maturitatea morala a individului, cu profunzime diferita si la diferite niveluri de constientizare - conceptiile individului despre scopul si sensul vietii, despre vocatia si indatoririle lui, conceptiile sale despre fericire, prietenie, natura raporturilor dintre oameni.

In procesul evolutiei morale a individului se dezvolta, datorita influentelor sociale si a educatiei, simtul moral al individului: receptivitatea fata de cerintele sociale, "acordarea" lui conform judecatii opiniei publice, "sentintei" acesteia, se dezvolta sentimentul multumirii morale, sentimentul de rusine, pudicitatea. Omul devine capabil sa insuseasca continuturi morale pozitive pentru ca se dezvolta capacitatea sa de a deosebi binele de rau, si, totodata el este capabil sa deosebeasca binele de rau pentru ca in practica convietuirii sociale el face cunostinta cu valorile morale acceptate de societate, pentru ca in sinea lui se formeaza structuri de raportare pozitiva si negativa.

Este de netagaduit ca in continutul moralitatii sunt inainte de toate oglindiri ale constiintei morale a societatii, ale eticului. Totusi, moralitatea nu poate fi privita pur si simplu ca o forma subiectiva a eticului. Individul nu-si creeaza propria sa conceptie morala numai cu ajutorul si prin folosirea continuturilor morale primite "de-a gata" direct de la societate. Drumul vietii fiecaruia se desfasoara in conditii deosebite. Individul se incadreaza in diferite grupe, este supus influentei unor subculturi diferite: drumul vietii ii este presarat de succese, de conflicte. Generalizand propria sa experienta, individul aduce adesea amendamente principiilor general acceptate in societate, le da o interpretare individuala si le imbogateste. Apar astfel programe de viata cu caracter specific, apar judecati de valoare cu colorit personal, reprezentari personale despre fericire, despre sensul vietii.

Numai acele motive subiective pot fi considerate morale, care, intr-o forma sau alta, se refera la interese care depasesc particularul si care, direct sau indirect, stimuleaza la realizarea unor valori morale obiective. Iar aprecierea facuta de catre individ dobandeste un caracter moral numai daca, ridicandu-se deasupra nivelului de constientizare a intereselor sale individuale, omul pastreaza actiunea data la un etalon general. Moralitatea isi pastreaza caracterul moral numai daca formele de exprimare subiective sunt impregnate de un continut obiectiv.

Continutul moralitatii nu numai ca izvoraste din realitate, dar el se refera la realitate. Moralitatea joaca un rol efectiv numai in masura in care se obiectiveaza neincetat in faptele individului. Altfel ea este condamnata sa fie o "esentialitate fara consistenta a vietii volatilizate".1

SECTIUNEA 5

Paragraful 3. Libertatea de circulatie

Libertatea de circulatie si de a-si alege domiciliul intre granitele unui stat este enuntata in art. 13 din Declaratia universala a drepturilor omului (Adoptata: Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948) si prevazuta de art. 12 din Pactul cu privire la drepturile civile si politice (Adoptat : Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr. 2200 A (XXI) din 16 decembrie 1966; Vigoare: 23 martie 1976).

In aceasta categorie intra in primul rand dreptul oricarei persoane care se afla legal pe teritoriul unui stat de a se deplasa liber, acolo unde ea doreste. Acest drept poate totusi sa fie restrans in unele situatii expres prevazute de lege, atunci cand acest lucru se impune pentru ocrotirea securitatii nationale, a ordinii si linistii publice, precum si a drepturilor si libertatilor altor persoane daca sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute in pact, asa cum stipuleaza art. 12 pct. 3.

Aceleasi prevederi contine si Protocolul nr.4 la Conventia europeana privind drepturile omului (Adoptat la Strassbourg la 16 septembrie 1963) in art. 2, pct. 3, iar la pct. 4 se prevede si posibilitatea restrictionarii libertatii de circulatie in anumite zone determinate, prevazute de lege si justificate prin apararea interesului public intr-o societate democrata. Alegerea resedintei in tara in care o persoana se afla in mod legal, se prevede a fi neingradita de alte restrictii decat de cele care se impun in cazurile mentionate mai sus.

In documentele internationale privind drepturile omului se stipuleaza de asemenea, libertatea oricarei persoane de a parasi orice tara, inclusiv tara sa, precum si dreptul de a reveni, fara a putea fi privata in mod arbitrar.

Art. 13 din Pactul cu privire la drepturile civile si politice prevede ca un strain aflat in mod legal pe teritoriul unui stat, nu poate fi expulzat decat in baza unei decizii luate in conformitate cu legea. Se precizeaza, de asemenea, faptul ca atunci cand nu exista ratiuni imperioase de aparare a securitatii nationale, persoana fata de care s-a stabilit aceasta masura trebuie sa aiba posibilitatea sa prezinte considerentele sale care pledeaza impotriva luarii masurii de expulzare, precum si de a se examina cazul sau de catre autoritatile competente in materie a statului sau de persoane special desemnate de catre autoritate in acest scop.

In art. 4 al Protocolului nr.4 la Conventia europeana pentru drepturile omului se interzic expulzarile colective ale strainilor, considerate ca fiind un act antidemocratic, care exclude analizarea fiecarui caz si impiedica exercitarea dreptului de a pleda cauza proprie.

O alta prevedere importanta in aceasta materie o gasim in Protocolul nr.7 al Conventiei europene (Adoptat la Strassbourg la 22 noiembrie 1984) care in art. 1 pct. 2 se precizeaza ca un strain poate fi expulzat inainte de a-si exercita drepturile si garantiile prevazute mai sus, atunci cand aceasta expulzare este necesara in interesul ordinii publice sau este bazata pe motive de securitate nationala.

Art. 3 pct. 1 al Conventiei (Roma, 4 noiembrie 1950) interzice statelor expulzarea propriilor cetateni, atat prin masuri individuale cat si colective.

Azilul este o problema de drept legata direct de libertatea de deplasare a persoanei. In aceasta materie, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat prin Rezolutia nr. 2312 (XXII) din 14 decembrie 1965 "Declaratia privind azilul teritorial" document care pornind de la prevederile art. 14 din declaratia universala a drepturilor omului in care se prevede dreptul fiecarei persoane de a cere si primi azil in alte tari pentru a scapa de persecutii. Exceptand situatiile cand este urmarit pentru fapte de drept comun sau contrare scopurilor si principiilor O.N.U., se recunoaste faptul ca acordarea azilului de catre un stat unei persoane indreptatite este un act pasnic si umanitar, care nu poate fi apreciat ca neprietenos, enuntandu-se in acelasi timp si principiile care trebuie sa stea la baza acordarii acestuia.

Respectarea drepturilor omului

Asa cum spuneam mai inainte, regimul politic are o importanta covarsitoare in derularea raporturilor dintre guvernati si guvernanti. Un regim politic dictatorial va da nastere la raporturi tensionate intre cei doi actori ai vietii sociale, iar unul dintre acestia, cetateanul, va cauta prin ori ce forma sa convinga autoritatea de necesitatea schimbarii optiunii politice. Astfel, in permanenta vor fi reiterate necesitatile de baza ale unei convietuiri armonioase, lucru necesar in societatea respectiva.

Celalalt actor, statul, va cauta sa respinga sau sa anihileze orice impotrivire la solutiile, caile si metodele de dezvoltare pe care le elaboreaza si la nevoie le va impune prin forta de coercitie. Acest conflict, la inceput latent, apoi din ce in ce mai profund va face ca modul de exprimare a personalitatii umane sa aiba mult de suferit, astfel ca o mare parte a cetatenilor sa devina ostili statului.

Cetatenii, in cazul unui regim dictatorial, au de suferit in ceea ce priveste, dreptul la informare, dreptul la exprimarea propriilor pareri, dreptul la circulatie a persoanelor si ideilor, dreptul de a alege si de a fi ales ori dreptul la un proces onest. Practic intregul climat social este viciat astfel ca personalitatea fiecaruia sufera deformari structurale, uneori ireversibile.

Este indeobste cunoscut faptul ca imediat dupa al doilea razboi mondial, in Romania, a avut loc o campanie de "sovietizare" a vietii economice si sociale, fapt care a dus la aparitia unui anume tip de intelectual semidirect, caracterizat prin: cinism, dorinta de parvenire, obedient, rezistent la schimbare.

Acest tip de intelectual s-a opus mult schimbarilor democratice din decembrie 1989.

In alta ordine de idei, regimul democratic asigura tuturor sanse egale si creeaza in acest sens un cadru normativ adecvat. Practic toti cetatenii se pot bucura de libertate astfel incat depinde numai de ei daca vor valorifica cum se cuvine aceasta sansa.

Cadrul normativ asigura cetatenilor posibilitatea de a lua la cunostinta de tot ceea ce se intampla in tara sau in strainatate, pot sa-si exprime ideile, parerile, convingerile in public, fara nici o opreliste, au dreptul de a se stabili ori unde in lume si sunt siguri ca justitia este onesta.

In concluzie, natura si continutul conceptului de ordine publica sunt puternic influentate de modul in care in societatea respectiva sunt respectate si drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului. Se poate spune ca acest concept nu se poate realiza fara ca aceste drepturi sa nu fie respectate.