IPOSTAZIERI ALE VULNERABILITATILOR. ORIGINI SI PERSPECTIVE

IPOSTAZIERI ALE VULNERABILITATILOR. ORIGINI SI PERSPECTIVE

1. Cele sapte credinte care ne fac vulnerabili

Consilierul identifica anumite credinte care orienteaza sistemul valoric al persoanei sau al organizatiei intr-o directie contraproductiva.

Victima se raporteaza intr-un fel anume la cele cateva mituri care domina lumea, mituri primite inca din copilarie ca reper identitar si pe care le voi enumera in cele ce urmeaza:

1. Mitul: Sarac si cinstit

Lumea intelege saracia in mod diferit, nu ca pe o limitare a asteptarilor si o adaptare la mijloace reale. Lipsa de solidaritate nu este recunoscuta ca o forma de saracie. Singuratatea sau faptul ca ti se pare ca nimeni nu e ca tine, ca esti foarte special, iar ceilalti sunt foarte dornici sa calce peste cadavrul tau, ii determina pe multi, mai degraba sa ceara sa fie dusi la spanzuratoare (sa-si traiasca propria nefericire, atarnati de conditia lor sociala), decat sa-si inmoaie pesmetii - pomana bogatilor, niciodata suficient de buna. "Toti pentru unul, unul pentru toti" - a devenit un slogan considerat ridicol si utopic. Aceasta abordare se considera perimata, caci contine in ea simptomatologia invinsului: "bogatul nu-l intelege pe sarac". Apar si elemente ce evidentiaza o virtute superioara, o autostigmatizare care denota pasivitatea, in forma sa cronica. Acest mit s-a prabusit tocmai pentru ca toti tind sa devina bogati, puternici si sa uite de unde au plecat, sau mai rau, sa nu recunoasca cine sunt de fapt. De altfel, a spune cuiva ca esti sarac este totuna cu a-i arata "calcaiul lui Ahile", locul de unde te poate aborda pentru a te pune la pamant. Daca ai rude bogate si bine situate din punct de vedere al pozitiei sociale, brusc, nu mai esti sarac. Alteori sarac e considerat cel cu un deficit intelectual, "sarac cu duhul", ceea ce nu conditioneaza cinstea, in mod obligatoriu. Cinstea nu mai e considerata in acest caz, virtute, ciun destin fara alternative, o sentinta

2. Mitul fructului oprit

Tot ce e interzis, este interesant, bun. O alta varianta a acestuia, e mitul pomului neroditor. Basmul "Punguta cu doi bani" demonstreaza pentru oamenii mari, ca neputinta e o problema de gen, in sensul ca ceea ce poate face un cocos, niciodata nu va putea, o gaina. Exista si o corespondenta directa in limbajul popular, in sensul ca barbatul e considerat cocos in casa lui. In legea firii sau drumul vietii cocosului stau cu totul alte sanse decat sta scris in destinul gainii, care ce-i drept, cel putin in poveste, are minte de gaina

Declansarea unei actiuni interne pentru a produce o reparatie devine absolut obligatorie. Intriga se cere rezolvata printr-un efort de vointa din partea celor stigmatizati. Cand devin victime intr-un mediu necunoscut, neinitiatii invata sa nu-si mai asculte inima, sa nu mai aiba incredere in ei insisi. Curiozitatea este platita prea scump, adesea. Prin urmare, fructul e oprit numai pentru un Pentru ceilalti, e promotional si otravitor.

3. Mitul fiului ratacitor in cautarea paradisului pierdut, a pamantului fagaduintei

In plan comportamental, devine foarte important a satura pe cel flamand, a adapa pe cel insetat, a cauta pentru a gasi, a bate pentru a ti se deschide. Altfel spus, pentru a se injunghia vitelul cel gras, la venirea ta, ai nevoie de perseverenta, trebuie sa fii convingator, sa nu disperi si cel mai important, sa-ti iei zborul si sa te intorci vinovat si numai dupa ce vei fi infrant. Oricum, pamantul fagaduintei e numai in poze.

4. Cultul strainului

Acesta este derivat din mitul popoarelor civilizate, ce se constituie in prototip. Idolatrizarea, fabricarea zeilor, subordonarea fata de "chipul cioplit", sub pretextul ca romanul este necioplit, ori ii "cade fisa cu intarziere", e neinspirat (mintea romanului este cea de pe urma) devin preocupari la ordinea zilei. Sentimentele de vinovatie se cer anulate numai prin actiuni sociale, de infruntare a realitat Vanzarea copiilor pe care au practicat-o unii, dovedea faptul ca aceia au crezut ca laptele si mierea curg numai in afara frontierelor noastre, ca prin a da copilului cumparat o alta identitate, derivata din aceea a cumparatorului, acesta va deveni mai responsabil, iar copilul de suflet, mai nobil. De cele mai multe ori, copilul ajunge adult si complexat, pentru ca odinioara, parintii lui naturali nu l-au dorit si au pacatuit ca l-au facut. El are sanse minime pentru a deveni nobil, in primul rand pentru ca nu ii va da voie dorinta lui de revansa si glasul sangelui, pe care nimeni nu-l poate schimba

5. Mitul Mesterului Manole

Pornind de la considerentul ca mai rau de atat nu se poate, sau de la ideea ca asa cum e la noi, nu e la nimeni, ajungem la concluzia ca e nevoie de o jertfa pentru a impresiona ze La noi, toate generatiile sunt de sacrificiu, incepand cu cele din perioada primului razboi mondial si terminand cu cele care abia isi fac debutul in sfera sociala, caracterizata prin elemente aflate in dinamica si greu de prins din mers. Uneori, poti sa si mori si zeii tot nu sunt curiosi sa afle toata stradania ta. Zeii zilelor noastre au propriile probleme si zile negre si dureri de cap. In aceeasi cheie poate fi abordat si mitul lui Sisif.

6. Mitul eroului eliberator

Greseala are rostul de a ne face sa ispasim pacate. Maria Magdalena, ca tap ispasitor al generatiei sale, este salvata de pietre si de "bolovanii" care le aruncau in ea. Eroul eliberator este ori justitia interna, ori divinitatea. In plan comportamental, persoanele dovedesc acceptarea sortii, privita ca un dat, o cutie a Pandorei, in care speranta nu iese, nici batuta. Cand nu crezi in ziua de maine, devii fara tagada victima propriei necredinte. Eroul eliberator nu are niciodata suficient combustibil pentru a ajunge la timp.

7. Mitul mielului injunghiat nu abroga dreptul intaiului nascut

Aparent, ar putea gasi elemente comune cu mitul Mesterului Manole. Mielul injunghiat e simbolul sacrificiului. "Celui ce nu are si ce are i se va lua". In alta ipostaza, el este cel in care se arunca cu pietre, sau cel care intinde si celalalt obraz. Daca Manole prin creatie, s-a impotrivit dreptului de a pieri necunoscut, mielul injunghiat nu plateste pentru demnitatea lui. Viata lui e traita fara puterea de a schimba ceva, cu smerenie. Cu toate acestea, semnificatia intaiului nascut are valoare de libertate, in sensul trasarii teritoriului si de limitare a campului de manifestare a puter Primul nascut are obligatii, dintre care cea dintai este de a purta stindardul, de a conduce. In ansamblul sau, acest mit demonstreaza o tara sociala si o sansa de pierdere identitara. Riscul de a nu face ce trebuie, pentru cel care are obligatia de a "trasa teritoriile" dintre al nostru si al celorlalti este mult mai mare, uneori conducand la anularea dreptului sau si prin aceasta, participand la anularea sa. De multe ori, mielul injunghiat este tocmai intaiul nascut care ar trebui sa pastoreasca.

In afara de aceste mituri, mai exista si o alta poveste cu care am fost indoctrinati in copilarie si care acum are efecte distincte asupra oamenilor mari. Spre exemplu, Frumoasa din padurea adormita are meritul de a ne arata ca pentru a face efortul sa te trezesti din vraja, si sa intri intr-o realitate a tuturor, iesind din lumea ta interioara, trebuie sa existe un print, o chemare din afara ta. Cu toate acestea, nu stii niciodata daca intri intr-o lume mai buna.

2. Autoritatea - valoare identitara a institutiilor de ordine publica si siguranta nationala

Obsedanta preocupare pentru stilul de conducere democratic porneste de la ideea ca demilitarizarea structurilor si, concomitent, profesionalizarea lor, permite o abordare ceva mai participativa. Cred totusi, ca in mod total nejustificat multi "scot in ilegalitate conducerea autoritara". Iata si motivul! A fi autoritar nu inseamna a fi needucat, a fi abuziv, santajist, hartuitor, a nu respecta punctul de vedere si, implict, demnitatea celorlalti. Asocierea stilului de conducere autoritar cu regimul de dictatura, nu reprezinta decat faptul ca anumite frustrari din trecut inca ne mai domina si ca nu reusim sa le facem fata. Intr-un stat democratic, este autoritar cel care reprezinta grupul de referinta si are competenta de statut (autoritatea profesionala), care ii permite exercitarea dreptului de a decide in mod legitim cu privire la soarta celorlalti si implicit de a suporta efectul unor decizii unilaterale si nerelevante, de esec, prin pierderea statutului superior. Avand in vedere ca o cultura organizationala, precum cea a institutiilor de ordine publica si siguranta nationala abunda in prevederi, regulamente, ordine si instructiuni care definesc ceea ce se poate, contextul in care se poate, precum si consecintele, este greu de presupus ca vreun manager mai poate sa fie discretionar, fara a da socoteala pentru aceasta. Prin urmare, autoritatea este o conditie necesara, intrucat presupune jucarea rolului profesional la un nivel valoric superior, respect reciproc, demnitate, moralitate, profesionalism, autonomie personala etc. Atunci cand nu recunoastem necesitatea autoritatii (derivata din puterea de reprezentare), nu recunoastem, de fapt, profesionalismul persoanei imputernicite cu dreptul de a lua decizii in numele institutiei de provenienta. Incadrarea posturilor in maniera insuficienta, mai ales pentru ca nu putem sti cu exactitate care va fi productivitatea infractiunilor, determinata si de nivelul de saracie, dar si de alte deprinderi invechite, devenite mentalitati de referinta (de pilda a fura din avutul public - obstesc, in perioada cooperativelor agricole de productie era considerata o actiune de "reglare de conturi" si suplimentare a veniturilor pentru reducerea derapajelor echitatii socialiste), va determina intotdeauna un efort suplimentar din partea personalului incadrat pentru realizarea obiectivelor institutionale. Respingerea autoritatii creaza sanse reale pentru o manipulare reusita, cu mult mai primejdioasa decat conducerea autoritara. De unde totusi, acesta tendinta

Mentalitatea romanului, in general, este aceea ca orice parinte responsabil trebuie sa se sacrifice pentru educatia si "rostul in viata" al copiilor sai. Copiii stiu si ei acest lucru si manipuleaza afectiv decizia familiei, astfel incat de la alegerea unei profesii si pana la cresterea nepotilor, setul de roluri actionale al parintilor devine foarte riguros prescris (parintii aleg cele mai bune scoli, cauta un serviciu pentru copiii lor, asigura conditii pentru celebrarea casatoriei acestora, participa la achizitionarea unui apartament/casa, pe care uneori il/o si igienizeaza/mobileaza, cresc nepoti, asigura menajul in casa fiilor sai etc.). O eventuala neincadrare a fiului intr-un post onorant, echivaleaza cu lipsa de preocupare din partea parintilor, ori a unei faime contraproductive. Relatia de dependenta este extrem de vizibila. Ei asigura propensivitatea copiilor lor, intrucat "i-au facut", intr-un mod autoritar, neconsultandu-si copiii daca si-ar aproba nasterea in familia lor si nu a altora, ceva mai instariti si deci mai apti de a deveni parinti. Desigur ceea ce la prima vedere ar parea o gluma englezeasca, in realitate e un serios semnal de alarma, ce prevesteste existenta unor tendinte depresive. Frecvent m-am confruntat cu istorisiri de viata ale unor adulti foarte preocupati sa-si "puna la punct parintii", pentru ca nu si-au facut datoria asa cum ar fi dorit ei. Aceste "produse finite" ale familiilor lor, odata ce se inregimenteaza intr-o organizatie, vor tinde sa prelungeasca acelasi tip de comportament care le-a asigurat o dezvoltare satisfacatoare si un anume confort. De indata ce vor sesiza alte conduite bazate pe impunerea unei culturi diferite de a lor, vor dori sa o denigreze, printr-o tendinta reflexa de autoaparare (Cine nu stie oare, ca cea mai buna aparare, e atacul?). Daca abordam aceasta perspectiva in mod regresiv, vom constata ca generatia a III-a suporta mai usor autoritatea. Paradoxal, parintii lor le-au administrat un management educational ceva mai putin participativ. Perioadele de razboi pe care le-au indurat, calamitatile naturale pe care le-au invins, ne arata ca misiunea "celor vii" era aceea de a asigura supravietuirea copiilor si nu, conditii de trai "de vis". La randul lor, copiii din famiile modeste si afectate erau parteneri de lucru cu parintii lor, copilaria fiind pentru ei o etapa de viata destinata deprinderii unor mestesuguri si altor profesii care nu necesitau parcurgerea unor etape universitare, care ar fi intarziat "intrarea pe piata fortei de munca" . Libertatea individuala era si ea amanata, caci dependenta fata de familie antrena subordonarea fata de "capul familiei" - singurul indreptatit sa ia decizii in numele tuturor. Ei bine, generatia de sacrificiu, cu profunde sentimente de vinovatie in special pentru ca si-au crescut copiii "cu cheia la gat", nu si-a dorit altceva decat sa si rascumpere culpa, prin renuntarea la orice bucurie, de dragul copiiilor si pentru protejarea deja tardiva si de aceea, daunatoare a acestora. De altfel, s-a remarcat si o oarecare frica a lor de a nu fi parasiti si abandonati definitiv, intr-o lume in care pensiile nu le asigura independenta, deci demnitatea, pentru o perioada prea mare de timp. Iata deci o alta origine a unei mentalitati neconforme, sau imorale, sau invechite. Managerul unei institutii de astazi si dintotdeauna nu-si poate permite sa se sacrifice pentru toti, pentru simplu fapt ca nu e un "pater familias". El nu rezista relatiei de transfer. O institutie de stat nu este o institutie in care toata lumea poate sa faca ce doreste, iar obligatia primordiala a sefului nu este aceea de a-l asculta pe subordonat si a-l vindeca de frustarile din copilarie: a-l ajuta sa creasca mare, a-l ajuta sa avanseze, eventual "a-l pune si in capul mesei". Principala frustrare a individului contestatar, care se origineaza undeva in copilarie, consta in aceea ca nu stie ce poate, iar uneori nu stie nici cine este. Alteori se identifica ostentativ si dominant abuziv cu stramosii si renumele familiei de apartenenta. El are o pofta nemasurata de a arata ce poate, a-si etala toate resursele cu scopul de a castiga printr-un joc agresiv, un camp de putere satisfacator, deseori prin "calcare pe cadavrele produse de el".

Majoritatea debutantilor traduc ideea de autoritate prin "sursa credibila" sau "instanta perfecta", care trebuie sa stie totul pentru ca evalueaza totul. Probabil in mentalitatea lor, singura autoritate "in viata" e reprezentata de instanta divina, Dumnezeu, iar ideea de autoritate presupune prezenta obligatorie a sacrului. Intreaga lor lume de valori se cutremura de indata ce constata ca organizatia care ii plateste: nu e scoala, ca seful nu le poate da bani de buzunar fara stirea "fratilor mai mari", fie si pentru simplu fapt ca "nu i-a facut el". In acest cutremur interior care are, fireste, si replici externe, extrem de dure, se spun cuvinte care mai de care mai inflamante. Spre amuzamentul nostru, unele suna cam asa: "Magarule,esti un bou!" Desigur, a lua pulsul unui individ in timpul cutremurului echivaleaza, aproape intotdeauna, cu punerea in practica a unui comportament compensator de intoxicare, cu o supradoza de invataminte tranchilizante, care in loc sa linisteasca, irita. Cu toate acestea, a avea autoritate printre muritori, inseamna a putea lua decizii in numele grupului de referinta, adica in numele celor cu un nivel cultural (implicit profesional) compatibil, daca nu, identic. Deciziile trebuie sa reflecte un nivel superior de generalitate. Ele sunt destinate a se ridica la inaltimea rangului decidentului. O persoana care raspunde numai pentru cinci membri prezenti dinaintea lui, in grupul de lucru (recrutati si selectionati de organizatie, avand in vedere anumite standarde - valabile la un moment dat), fara putere de decizie in mentinerea lor pe posturi, ori schimbarea rolurilor, cu un profil de activitate riguros prescris si asigurat financiar de sistem, dupa parerea mea, nu poate fi numita manager, ci lider formal. Este mai mult un coordonator, sau, altfel spus, un ordonator de prioritati. De altfel, stilul de conducere consider ca este neutru din punct de vedere moral si numai caracterul persoanei care decide poate determina pozitionarile morale sau dupa caz, imorale. Oricum ar fi, acest stil dovedeste mult curaj avand in vedere contextul democratic si capacitatea de reactie a grupului condus. El reprezinta mai mult o dominanta si nu o obsesie care poate antrena o anume rezistenta la schimbare. Este drept ca unii tineri, dupa ce au investit in traseul lor educational tot ce au avut ei mai bun (chiar daca in acceptiunea ideii de "tot" nu se regaseste o valoare superioara, ci un maxim posibil al unui potential natural, - vezi pilda talantilor) si vor primi mai cu seama refuzuri, isi vor diminua increderea in fortele proprii si vor lasa loc sprijinului si indrumarii dinafara. Ei inteleg, in cele din urma, de la viata, ca atunci cand sunt absolventi, sunt prea tineri, cand trec cativa ani, fara sa se angajeze, sunt fara experienta, ulterior, dupa ce reduc din pretentii, devin prea bine pregatiti pentru postul solicitat. Eventualele nemultumiri exprimate de ei ar putea fi contaminative si pentru alte categorii de angajati, mai vechi, (un risc pe care, in general, angajatorii nu si-l asuma) iar mai tarziu, sunt prea "batrani" pentru o schimbare sau pentru a mai putea fi "formati" in spiritul organizatiei la portile careia bat. Aceasta este cauza dependentei, manipularilor, tendintelor de critica si opozitie, uneori cu tendinta de revansa, la tot ce e dinaintea lor si la nasterea carora nu a participat.

Institutiile, din varii motive, nu sunt interesate de intregul potential uman, ci numai de ceea ce se potriveste cu ansamblul ancorelor valorice de referinta deja consacrate - fisa postului. Acesta este unul dintre samburii de adevar ai rezistentei la schimbare.

3. Traficul de fiinte umane - fenomen social

Victimele traficului de persoane trebuie abordate in dubla perspectiva.

a)     In primul rand, cea a victimei, ceea ce se poate materializa printr-o abordare subiectiva. Aici putem vorbi despre ceea ce reprezinta victima ca urmare a resurselor bio-psiho-socio-culturale de care dispune.

b)     In al doilea rand, victima trebuie analizata din perspectiva traficului de persoane, adica, din prisma participarii sale involuntare, in calitate de mijloc de productie, la activitatea economica, ilicita, derivata din imperativul impunerii cu orice pret pe piata economica, a celui care decide sa recupereze din handicapul financiar si social (nu are bani, nu are recunoastere, prestigiu, nu se bucura de stima, prin urmare, nu are nici ce pierde), activitate care este orientata spre scopul producerii de venituri. Din faptul ca persoana nu participa ca urmare a propriei vointe, in mod deliberat, constient, la procesul ilegal la care facem referire, putem vorbi despre victima ca despre un efect. Precizam, de asemenea, ca aceasta activitate se realizeaza prin concursul mai multor persoane: recrutori, racolatori, transportatori, calauze, tainuitori, exploatatori, consumatori de servicii, victime, gazde, facilitatori (eventual proxeneti, companii fictive de locuri de munca in strainatate) etc., iar traficul de persoane poate fi doar unul dintre profilurile de activitate (de obicei, pastrat cu strictete), celelalte putand fi destul de rezonabile. Este cunoscut faptul ca multi dintre cei care recurg la acest tip de activitate pot fi si excelenti filantropi pentru cauze publice.

Revenim asupra aspectelor subiective ale victimei, precizand ca exista teorii care sustin ca unii pot dobandi "calitatea" de victima, inca de la nastere. Este vorba despre copii abandonati, copii care se nasc cu anumite malformatii (in cazul celor care devin preferati in traficul de organe), cei care se nasc in familii in care agresivitatea si pedepsele privative de libertate (recidiva) determina stigmatizarea, precum si dezvoltarea anumitor tipuri de comportamente antisociale. De regula, ei poarta diverse porecle.

Printre cauzele care stau la baza traficului de persoane enumeram:

saracia ca fenomen social, ca expresie a oricarui tip de frustrare (victima nu isi adapteaza idealurile de viata la tipul de resurse psihice si la mijloacele de care dispune in mod natural). Aspectul de frustrare este derivat si din statutul de tara candidata, fosta comunista, care are un anumit stigmat mostenit (a se vedea scandalurile media, cu privire la "vanzarea copiilor", cersetoria etc.) si care dispune de forta de munca mai ieftina decat alte state de destinatie. Din punctul de vedere al psihologiei, saracia ca fenomen social reprezinta doar o latenta, un potential, nu un factor declansator, de care cineva anume s-ar face vinovat, existand mai multe persoane care dispun de aceeasi latenta si totusi, nu devin victime

nediversificarea si insuficienta locurilor de munca;

lipsa specializarii persoanei intr-un domeniu de activitate, absorbit pe piata de munca;

succesul rasunator al altei persoane, cunoscute, din acelasi mediu social;

neincrederea in autoritatile publice din tara si creditarea cu incredere suplimentara a autoritatilor din alte state. (ex.: mediatizarea unor succese ale unor parteneri straini in domeniul traficului de fiinte umane, creaza iluzia ca acolo nu poate exista nedreptate, fara ca fortele de ordine sa nu actioneze in consecinta si ca mediul social este mult mai "curat" decat in Romania);

specializarea universitara intr-un domeniu care nu are cautare pe piata muncii

insatisfactia financiara de la locul de munca - venituri insuficiente;

supramotivarea pentru succes (eu pot, eu vreau, eu trebuieacum, acolo si cat mai repede), corelata cu o imagine superioara despre sine (geniu neinteles, gandire de tipul: "pot sa fac orice, pot sa o fac si pe asta");

contractarea unor credite si ipotecarea unor bunuri, alte datorii (este factor independent de saracie.) - poate fi si conditie favorizanta;

sufera multiple esecuri (nu reuseste sa-si pastreze locul de munca, se afla in conflicte familiale - divort, unul dintre membri este alcoolic, nu reuseste sa se faca inteles, boala grava a lui sau a unuia dintre membrii familiei aflat in ingrijire, nu se intelege cu unul dintre parintii cu care coabiteaza

este victima a unor agresiuni intrafamiliale, ceea ce conduce la parasirea mediului de referinta, ca forma de autoprotectie;

are complexe de inferioritate si este convinsa ca fiind deja victima a unei "nedreptati" sociale (este deseori respinsa, evaluata negativ), nu se poate sa fie mai rau, daca schimba contextul social;

lipsa de analiza a riscurilor, excluderea lor din start, sau analizarea in maniera favorabila;

nu are sentimentul just al propriei valori (este convinsa ca tot ce e rau este nemeritat si ca soarta ii este datoare sa-i arate partea luminoasa a vietii);

lipsa de informatii (o informatie are valoare in contextul in care este valorificata si valorizata, - in acest fel diferentiindu-se de zvon -) corelata cu increderea totala in surse publice (anunturi de mica publicitate) sau persoane fizice;

increderea oarba in providenta, fiind convinsa ca daca practica ritualuri religioase, providenta o va feri de tot ce este rau;

slaba apartenenta la un grup social (nu are prieteni, majoritatea prietenilor si-au schimbat domiciliul, si-au schimbat statutul social, au alte scopuri, nu au timp) corelata cu tendinta de conformism fata de alte norme de grup;

se afla in soc posttraumatic (doliu), dupa pierderea unei persoane dragi, cu care se afla in relatie de depenedenta;

obedienta (slugarnicie) fata de recrutor: "Capul ce se pleaca, sabia nu-l taie", considerand ca umilinta si "vorba dulce" nu pot atrage dupa sine, consecinte neplacute;

necunoasterea limbii statului de destinatie (tinta), necunoasterea nici unei limbi de circulatie internationala;

credinta ca daca a participat la "procesul de selectie" prin mici atentii (cadouri), succesul ii este garantat;

credinta ca daca semneaza mai multe formulare (birocratia este mai mare), totul este mai sigur;

tendinta de a semna fara sa citeasca tot ceea ce scrie, cu atat mai mult cu cat este intr-o limba straina, necunoscuta suficient;

necunoasterea legislatiei, a drepturilor si obligatiilor din tara si strainatate;

rusinea de a cere informatii suplimentare sau conditii mai bune, de frica sa nu para ridicola (proasta) sau sa nu fie respinsa;

lipsa unor informatii elementare cu privire la "costul vietii" in tara de destinatie, la conditiile climaterice (si de munca), la regulamentele interne ale firmei angajatoare, la norma de lucru, pregatirea fizica necesara si la cultura tarii de destinatie sau/si de tranzit (exista parctici sociale, ritualuri necunoscute, care pot influenta negativ sanatatea sau adaptarea angajatului);

semnarea unor contracte de munca in strainatate fara a dispune de consilierea unui specialist (exemplu: onorarea obligatiilor salariale ale firmei angajatoare dupa trei luni de la angajare);

inexistenta unui protocol intre cele doua state (tinta si de destinatie) in domeniul fortei de munca;

"legatura speciala" de incredere neconditionata intre recrutor, (care a facut o alegere, si prin aceasta, a creat premisele redobandirii increderii in sine a persoanei alese )si victima;

este convinsa de marea sansa care i se ofera, corelata cu faptul ca unii au fost respinsi;

acceptarea unor documente de calatorie procurate de catre transportatori/recrutori si sentimentul indatorarii morale sub pretextul scutirii de birocratie, de bani sau calatorii suplimentare si credinta in valoarea lor juridica - derivata din increderea in oameni fara nici un fel de precautie (Gandire de tipul: "Calul de dar, nu se cauta la dinti");

lipsa de prevedere a unor activitati, evenimente care ar putea avea loc in timpul tranzitului sau pe timpul sederii in tara de destinatie (lipsa unor persoane de contact, numere de telefon);

dorinta de a face ceva cu totul deosebit: teribilismul propriu varstei adolescentei, uneori varsta mai inainatata poate actiona constrangator - gandire de tipul: "am o varsta matusalemica si nu am realizat inca nimic"

are procese in curs de derulare, de a caror sentinta se teme si decide ca preventiv, ar fi mai bine daca pleaca in afara granitelor;

cele mai multe victime sunt femei in cazul practicarii prostitutiei, copii in cazul practicarii cersetoriei si al traficului de organe si barbati in cazul muncii fortate (in constructii, zootehnie, agricultura etc);

victima este santajata, abuzata fizic sau/ si moral. Pierderea sanatatii psihice din pricina experientei traumatizante, nu determina in mod neconditionat conduite reactive, ci dimpotriva. Replici precum: "n-am vazut, nu stiu, n-am auzit" sunt spuse cu un talent actoricesc, demn de premiile Oscar. Adesea isi neaga boala si contribuie la prelungirea procesului de degradare;

exista si victime care pe langa faptul ca refuza sa depuna marturie, sa denunte faptele si persoanele care au maltratat-o, incearca sa-si faca dreptate in forme lipsite de orice logica. Razbunarea lor, pe cat de inedita, pe atat de periculoasa, consta in faptul de a ramane in circuit ca facilitator si a procura noi candidati/ noi victime pentru acelasi proces ilegal al traficului de fiinte umane. Prin aceasta, din victima sociala, se razbuna pe social si devine partener egal cu alte victime, scapand de sentimentul de vinovatie prin apartenenta la un grup, de care se leaga prin sentimentul solidaritatii in suferinta.

4. Vulnerabilitatea victimelor traficului de fiinte umane

In demersul de a contura elementele definitorii ale vulnerabilitatii pe de o parte si a victimelor, pe de alta parte, ca factori cauzali si generatori ai traficului de fiinte umane, am constat, de fapt, ca granitele intre vulnerabilitate si victimologie sunt extrem de permeabile, pe alocuri chiar inexistente.

Desigur, nu este neaparat necesar sa denumim victima doar persoana care, fara acceptul ei, a fost traficata.

Studiile de psihologie reflecta faptul ca exista predispozitii victimogene. Victima latenta este aceea asupra careia apasa un potential de victimitate, caracterizat prin trei serii de factori: primii de ordin fizic, in care regasim o varsta care se indeparteaza de media grupului, particularitati fizice, factori psihologici de tipul mediocritatii intelectuale, carente de judecata, naivitate sau mentalitate frustra hipoculturata, in sfarsit, factori sociali ca diferenta in cultura, apartenenta la un grup minoritar in societate (imigranti, nou veniti in mediul citadin, membri ai unei religii sau etnici marginali ) sau la o clasa socio-economica extrema. Victima este, de asemenea, posesoarea unei porecle ridicole si de obicei ea provine din familii ai carei membri exerseaza profesii discreditate. S-a incercat individualizarea unei victime innascute, cu o personalitate in special nevrotica, avand un obisnuit comportament de esec. Cand studiem comportamentele de persecutie, nu-l putem separa pe agresor de victima. Vulnerabilitatea variaza in raport cu conditiile fizice: frigul, oboseala, malnutritia, stomacul gol o fac sa sporeasca. Pe de alta parte, sursele de influentare a agresivitatii sunt: frustrarea, atacul sau provocarea directa, durerea fizica si morala, caldura excesiva (legatura directa intre temperaturile inalte si manifestarea agresivitatii), aglomeratia, alcoolul si drogurile, materialul sexy si pornografic.

Intr-un fel sau altul, este vorba mai intai despre identitatea de rol.

Facand parte din culturile arhaice, unde femeia era tratata intotdeauna cu superficialitate, femeia pe care o regasim adesea in ipostaza de victima, are proiectata asupra ei o istorie suficient de traumatizanta.

Aceasta porneste de la prejudecata inferioritatii feme

Intru justificarea hegemoniei sale, in afara de argumentul potrivit caruia situatia sa provine de la natura, in favoarea barbatului, se mai invoca ideea ca femeia ar fi o fiinta inferioara. Aceasta idee este atat de larg raspandita, incat apare ca un bun comun al umanitat

La sinodurile bisericii, in trecutul indepartat, s-a discutat aprins daca femeia are suflet, iar in tratatele invatatilor s-a pus problema daca ea este sau nu, o fiinta omeneasca.

Adesea femeia era socotita pricina tuturor nenorocirilor, ca in povestea biblica a pacatului originar sau ca in Iliada lui Homer, unde se povesteste cum a fost de ajuns sa intervina o femeie, pentru ca popoare intregi sa cada in dezastru.

Legende si basme din toate timpurile vorbesc despre inferioritatea morala a femeii, despre perversitatea, rautatea, prefacatoria, inconstanta si neseriozitatea ei si nici in timpurile noastre, nu am putea aduce argumente care sa o aseze odata pentru totdeauna, in randul dreptilor. Daca ne gandim numai la "Povestea prostiei", presentimentul femeii ca s-ar putea sa cada drobul de sare deasupra copilului si sa-l striveasca, dovedeste, mai mult, nevoia ei de protectie, dependenta ei de partener. El trebuie sa fie langa ea in momentele cele mai critice, care daca nu sunt evidente, trebuie scornite. Femeia singura, recunoaste, implicit, ca nu poate asigura intreaga protectie de care ar avea nevoie progenitura ei. Personalitatea dependenta si anxioasa a femeii maritate este descrisa folosind, desigur, exagerarile atat de necesare acelor vremuri si justifica perfect efectul de "decuplare" al barbatului, de la un agregat care nu merge si impinge orice om normal, sa-si "ia lumea in cap", ori sa mai caute si altceva, prin alte parti. Mesajul unui alt basm precum: "Fata mosului si fata babei" dovedeste, de asemenea, ca supraprotectia, manifestata de mama fata de fata ei, este o premisa care ii determina invariabil ratarea de mai tarziu, sau realizarea unor optiuni de viata de natura a o face "sa moara de ciuda".

"Usuratatea feminina" a fost chiar luata ca argument in fundamentarea unor legi. Tot asa, femeia a fost subapreciata in ceea ce priveste rezistenta, destoinicia si randamentul ei. La toate popoarele, zicalele, anecdotele, proverbele si glumele sunt saturate de critici injositoare la adresa femeii, imputandu-i-se artagul, nepunctualitatea, orizontul limitat, prostia (limbajul cotidian abunda in expresii de tipul: par lung-minte scurta; ce sa-i ceri, minte de femeie, femeia blonda, femeia-sofer, iar daca mai adaugam si faptul ca cel putin in cuplurile obisnuite, atat sotia cat si soacra sunt tot specii ale aceluiasi gen ).

Este, fara indoiala, vorba despre o eroare. Adesea, pe baza unor mobiluri unilaterale, pur egoiste - apreciem valoarea omului dupa propriile noastre performante, dintr-un punct de vedere comercial, punct de vedere din care, desigur, putem omite sa ne punem intrebarea in ce masura performantele si randamentul coreleaza cu dezvoltarea psihica.

Se pierde din vedere faptul ca femeii, inca din copilarie, intreaga lume ii impuiaza urechile cu o prejudecata care nu face decat sa-i zdruncine increderea in sine si sa-i submineze speranta ca ar fi capabila sa realizeze ceva. Cand toti si toate ii intaresc aceasta prejudecata, cand ea vede cum femeilor le sunt distribuite doar roluri subordonate, atunci este de inteles ca isi pierde curajul, ca nu mai vrea sa munceasca cum i se cere si ca, in final, se retrage inspaimantata din fata indatoririlor viet Atunci, ce-i drept, ea este inapta si nefolositoare.

Cea mai frecventa reactie de aparare este, desigur, fuga de rolul de femeie.

Importanta capitala a barbatului a provocat o grava perturbare in dezvoltarea psihica a femeii, avand drept consecinta o insatisfactie aproape generala fata de rolul de femeie. Viata psihica se misca pe aceleasi coordonate si in aceleasi conditii in care evolueaza si aceea a tuturor barbatilor, pozitia sa inspirandu-i un puternic sentiment de inferioritate. La aceasta, se adauga, ca un element agravant, prejudecata pretinsei sale inferioritati naturale - provine dintr-o coasta a sotului sau

In opozitie fata de rolul de femeie se pot distinge, in general, doua tipuri de femei. Primul tip se refera la acele fete care in dezvoltarea lor adopta o orientare activa, "masculina". Ele sunt foarte energice, ambitioase si tind sa culeaga lauri.

Acesta este tipul de femeie care, cu un fel de barbatie, cauta sa indrepte raul. Una din trasaturile ei principale este atitudinea de respingere a rolului de femeie.

Celuilalt tip ii apartin femeile care isi traiesc viata cu un fel de resemnare si pun in evidenta un incredibil grad de acomodare, de supunere si smerenie.

La baza supunerii, umilintei si a autorestrictiei sta aceeasi revolta ca si la semenele lor descrise anterior in prima categorie, revolta care pare sa spuna raspicat faptul ca asta nu-i o viata plina de bucurie.

Un al treilea tip pare sa includa acele femei care, de fapt, nu refuza rolul lor feminin, dar care, in consecinta, sunt chinuite de gandul ca numai barbatul ar fi chemat sa realizeze lucruri de isprava. De aceea ele avizeaza favorabil pozitia privilegiata a barbatului.

Subordonarea

Este frapant pentru noi faptul ca o multime de oameni se pare ca si-au facut din subordonare o lege a viet Nu ne referim la clasele aservite, ci la genul feminin. Ca femeia trebuie sa se supuna, este ca o lege nescrisa, insa profund intiparita in mintea tuturor, pe care multi oameni o respecta ca pe o dogma. Ei cred ca femeia nu exista decat spre a se aservi. O consecinta obisnuita a acestui fapt este ca ea incearca, dimpotriva, sa se supraordoneze. Cu toate ca asemenea conceptii au otravit si tulburat relatiile oamenilor in general, staruie in acest sens o superstitie deosebit de rezistenta, care are adepti chiar in randurile femeilor, ce se cred puse in puterea unei legi eterne.

Impresia individului ca ar fi slab, ba chiar inexistent, a fost deseori compensata prin izbucnirea unei nemaivazute pofte de putere. Este razvratirea deposedatilor de drepturi, nepotolita lacomie a celor nepricopsiti.

Saracia - element de vulnerabilitate

Saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent acceptabil la nivelul unei colectivitati date.

Barierele de casta si clasa sociala specifice societatilor traditionale au fost aruncate in aer. Aceste bariere fixau nivelul de aspiratii in orizontul consumului castei/clasei sociale careia o persoana ii apartine. In societatile traditionale existau, deci standarde diferite in raport cu care se definea saracia. In societatea actuala, datorita mobilitatii sociale ridicate si a eliminarii barierelor sociale, exista tendinta de generalizare a standardului de viata. Prin aceasta, saracii au devenit si mai saraci. Ei nu se mai raporteaza la standardele mai scazute ale grupului din care fac parte, ci se raporteaza tot mai mult la standardele elitelor.

Democratizarea produce o crestere a saraciei relative

Pentru a desemna aceste doua niveluri ale saraciei, se mai folosesc si termenii minimul de subzistenta si minimul decent sau social.

Minimul decent sau social reprezinta pragul relativ de saracie. Minimul de subzistenta tinde sa aproximeze pragul absolut de saracie.

Herbert Spencer spunea ca sursa saraciei poate fi identificata in caracteristicile morale ale indivizilor: lenesi, vagabonzi, criminali, angajati intr-un mod de viata autodistructiv.

Asadar, se remarca blamarea victimei intr-un proces de morala individuala.

Saracia formeaza o cultura, nu se instaleaza doar prin disparitia, inexistenta mijloacelor de viata, dar si prin transmitere culturala, in procesul socializar

Cultura saraciei se regaseste:

a)     la nivelul individului sentimente puternice de marginalitate, neajutorare, dependenta si inferioritate; orientare temporala puternica spre prezent si capacitate redusa de a amana gratificatia, resemnare si fatalism;

b)     la nivelul familiei: tentatia puternica spre concubinaj, incidenta ridicata a abandonarii de catre barbat a mamei si copiilor si, ca rezultat al acestuia, tendinta spre familia monoparentala, cu femeia cap de familie si autoritate sporita, tendinta spre familia centrata matern, cu mult mai mare constiinta a rudeniei pe linie materna;

c)      la nivelul comunitatii: lipsa unei participari si integrari efective in institutii majore ale societatii globale: saracii din mediul urban nu sunt, de regula, membrii ai sindicatelor, partidelor politice, diferitelor asociat

Pentru multi dintre ei, familia reprezinta singura institutie la care adera. Cultura saraciei reprezinta atat un produs, cat si o sursa a saraciei. Pe de o parte, ea este un raspuns al saracului la situatia sa de marginalitate intr-o societate inalt stratificata si individualista. Ea este un mod de viata care se autoperpetueaza: atitudinea de resemnare si fatalism duc la acceptatea situatiei defavorabile; orientarea excesiva spre prezent si capacitate redusa de a amana gratificatiile imediate, in favoarea unora viitoare, afecteaza negativ efortul de dezvoltare si de depasire a lipsei personale de capacitati de promovare sociala. Inca de la o varsta frageda, copiii care cresc in pungile de saracie absolv valorile si pattern-urile de viata din mediul lor, fapt care ii impiedica sa fructifice posibilitatile de dezvoltare sociala

Complexul de valori pare sa fie caracterizat prin: accentuarea duritatii si masculinitatii, cautarea de emotii tari, orientarea temporala spre acum si aici, credinta ca, mai degraba, norocul si soarta reprezinta calea spre realizarea scopurilor decat efortul, capacitatile proprii si performantele. Aceasta cultura reprezinta o reactie adaptativa la munci cu calificare scazuta, la plictiseala muncii necalificate si repetitive, la riscul ridicat al somajului si la veniturile modeste; complementar ea dezvolta capacitatea de a gasi satisfactii in afara universului munc

Saracii nu sunt izolati de sistemul de valori al societatii globale, singura diferenta provine din faptul ca ei nu pot sa traduca in realitate aceste valori. Distributia inegala a veniturilor face ca saracii sa nu mai apara, in consecinta, ca fiind responsabili de saracia lor, ci, mai degraba, victime ale sistemului.

De fapt, vulnerabilitatea porneste inca din tara de origine, dar persoana devine traumatizanta abia dupa ce o tragedie de proportii se consuma mai ales pe plan psihologic.

Consideratii finale asupra domeniului

Ideea de femeie-produs este prezenta tot mai frecvent in reclamele destinate unor cumparatori cu bani, ea fiind cea care acompaniaza marfa, un bonus pentru simtul vizual. Nu de putine ori, alaturi de un "corp" superb, apare o afirmatie de genul: Irezistibil de buna, in care cumparatorul este pus oarecum, in dilema, nestiind daca afirmatia se refera la produs, este eticheta femeii care o prezinta sau pur si simplu este un nefericit element de decor. Acelasi tip de efect sigur il produce aparitia copiilor in reclame care, la nivel psihologic, au rolul de a detensiona si a linisti populatia tinta.

Pe de alta parte, elementul religios de apartenenta induce ideea egalitatii membrilor in fata unei lumi, deseori, nedrepte. In acest sens, au proliferat tot mai multe culte, care, creeaza premise de a parasi granitele pentru deplasarea in cadrul fratiei, unde nu rareori, nou venitul se rataceste in mediu. Intra intr-o lume care nu e a lui. Inainte de a deveni fiu ratacitor, incearca o cariera precum cea a Mariei Magdalena, pentru ca mai tarziu, sa nu-i mai pese daca arunca sau nu cineva cu piatra, pierzand cele patru aspecte care dau imaginea pozitiva de sine: aspectul fizic, care poate deveni nesemnificativ, frumusetea ca profesie, dovedindu-se fara efectul scontat, relatia cu prietenii, care devine aproape o utopie, aspectul profesional, despre care nici nu poate fi vorba, victima fiind adesea predispusa sa creada ca piata muncii este dominata de nedreptate, pentru ca angajatorii barbati aleg femeile cu potential altruist si, in fine, aspectul relatiei sexuale, devine total nemultumitor.

Nu in ultimul rand se crede ca poligamia este o virtute a oamenilor cu bani. Chiar si prevenita, fata in fata cu realitatea evidenta, victima simte nevoia de ierarhie, nevoia de a ridica in fata celorlalte concurente si asta cu atat mai mult cu cat ele sunt cunoscute si eventual valorizate, gratie, in general, unui aspect fizic atragator. Ceea ce se pierde din vedere este abordarea post factum, care in loc sa atraga atentia asupra lipsei de pregatire pentru viata lasa concluzia la nivel intra-individual, ca esecul sta scris in codul genetic feminin, deci este plasat in afara responsabilitatii individuale, in afara alegerilor de viata, este determinat din afara, un fel de destin.

Exista si teorii care prezinta femeia ca pe un bun samaritean, avand atribute comunitare, (e altruista, nu mananca singura din fructul cu efecte adverse), altii invoca proverbe de tipul: "in spatele fiecarui necaz se afla o femeie", iar barbatii sunt prezentati ca fiind inclinati spre functiile productive individuale in cadrul societat Abordarea se bazeaza pe studii privind diviziunea munc

Peste tot in lume femeile consacra mai mult timp familiei decat barbatii, intrucat asupra lor cade adeseori responsabilitatea cresterii copiilor si indeplinirea sarcinilor gospodaresti. Barbatii sunt mai frecvent activi in domeniul public si se intereseaza mai mult de functiile economice. Fie ca este vorba de viata profesionala, de lumea afacerilor, sport sau razboi, domenii care favorizeaza agresivitatea, barbatii se consacra cel mai adesea competitiei.

Revenind la problema noastra, putem aborda victima si calaul ei spiritual ca fiind un cuplu, in care relatiile sunt influentate de puterea economica a barbatului, de charisma, un fel de hipnoza cu care isi adulmeca prada, influentate de modelul cultural al supunerii bazate in principal pe repartitia inegala a sarcinilor importante in societate, iar pe de alta parte, pe recompensa: supunere oarba - ascultare datorata, conformism, obedienta - pentru ca, adevarul nu se lasa usor inteles de ignorant (femeie). Socrate spunea ca raul nu poate fi facut decat din ignoranta. Desigur, el nu se referea la ignoranta cuplului descris anterior. Nimeni nu-l invata pe om, barbat sau femeie, cum sa se comporte in fata esecului, cum sa accepte fara tendinta de revansa - care creeaza un circuit inchis, fara cap si fara sfarsit, - realitatea. Poate ca trecutul impovarat cu multe frustrari, il face pe individ sa creada ca e momentul sa rupa lantul esecurilor si ca e vremea sa apara soarele si pe strada lui. Astfel semnaleaza ispita ca pe o sansa de a indrepta ceea ce Creatorul Destinului nu a prevazut. Incercarea luciferica este insa pedepsita dumnezeieste. Poate ca cel mai mare dusman al tuturor timpurilor este reusita altora, cu simptomatologia invidiei. Cum sa-i explici unui om ca desi un altul a reusit pornind pe carari atit de transparente, el nu poate, chiar daca ii copiaza reteta. Cu atat mai mult, cu cat persoana de succes este subapreciata de ceilalti. Metamorfoza Cenusaresei este greu de inteles.

Recomandari:

Politistul, in luarea declaratiilor, nu trebuie sa dea impresia ca ceea ce spune victima este neverosimil, chiar daca se contrazice, chiar daca minte. Trebuie sa dea dovada de rabdare si sa reia sub o alta forma intrebarile la care raspunsurile nu par a fi adevarate. In cele din urma, cel mai greu lucru este sa vorbesti cu un invins declarat. Altfel, orice alta persoana are tendinta de fatada, de a se prezenta intr-o lumina favorabila. Politistul, in ochii victimei este mai degraba un barbat puternic, cu extraordinare puteri formale (poarta uniforma, are armament si munitie, reprezinta legea - are putere de decizie, deci poate propune sentinte), cat si informale (stie sau poate afla totul) fata de puterea victimei, ceea ce ii confera superioritate si ii zadarniceste comunicarea de pe pozitii egalitare. Complicitatea in suferinta l-ar umaniza. Numai ca in acceptiunea victimei, cel puternic este tocmai cel care nu sufera. Statutul puternic valorizat poate fi un puternic dezavantaj, dar poate constitui, in functie de atitudine, si un atuu, un prim pas catre o lume normala, pas necesar si important, intrucat victima este convinsa ca ea este altfel decat toti ceilalti, superioara ca suferinta si experienta de viata, crezand uneori, ca numai cel care a suferit ca ea, o poate intelege.

Un rol tot mai important, desi negativ, il constituie, in ultima vreme, disolutia valorilor la nivel macro-social, si conflictele armate (forme de impunere a celui puternic), care conduc adesea la lipsa controlului asupra populatiei civile din zona si la deplasarea accentului politicii sociale asupra problemelor legate, mai degraba, de restabilirea ordinii interne, decat de realizarea parteneriatului extern. Aici sentimentul neputintei organelor de ordine trebuie recunoscut mai intai, pentru ca mai apoi sa se realizeze cooperarea in vederea reabilitarii victimelor si asa stigmatizate si lipsite de importanta valorica umana pentru unii, mai pragmatici si mai preocupati de "binele propriu", binele reprezentat, fireste si de imaginea institutionala.

In final, ne este foarte greu sa credem ca efortul comun si de buna credinta al tuturor va starpi cu desavarsire fenomenul, insa trebuie sa credem ca il poate mentine la nivel profesional, macar sub control, pentru ca si viata psihica a fiecarui individ este la fel de importanta ca cea strict biologica, iar calitatea vietii trebuie sa se alinieze standardelor umane civilizate, si nu hoardelor primitive care mai demonstreaza inca, intr-un mod total lipsit de autenticitate, originea darwinista a omenir