Mecanismele coruptiei

Mecanismele coruptiei

Exista mai multe ipoteze. Primul exemplu pe care il luam este cel al deturnarii fondurilor bugetare in interes personal.

In acest caz exista trei etape. In primul rand, ordonatorul principal de credite (care poate fi ministru, presedinte de consiliu judetean, primar de municipiu, oras sau comuna) propune o anumita defalcare a cheltuielilor bugetare pe capitole si agenti economici, alocand astfel persoanelor juridice din subordinea administratiei publice sumele necesare desfasurarii activitatii, platii salariilor , efectuarii investigatiilor etc. In general primesc fonduri bugetare trei categorii de agenti:

Regiile autonome;

Societatile comerciale cu capital integral de stat

Institutiile publice subordonate.

Cea de-a doua etapa presupune realizarea raporturilor contractuale intre agentii economici specializati in realizarea anumitor lucrari si institutiile publice din subordinea administratiei publice

In ultima etapa - cea de-a treia - agentii economici specializati numiti generic anteprenori, incheie la randul lor contracte de subantepriza cu persoane fizice/juridice, pe anumite domenii de activitate (management, marketing etc). In cadrul acestor subantreprenori se regasesc, insa, direct ca actionari, sau indirect, prin rudele lor, acei ordonatori principali de credite,care dispun cu privire la marimea si destinatia fondurilor actuale.

Mecanismul acestui tip de coruptie rezida in faptul ca unele fonduri destinate realizarii obiectivelor de interes public ajung sa fie utilizate pentru realizarea unor interese private. Acest tip de coruptie este "garantat" de faptul ca cel mai bun debitor este statul (anteprenorul si subanteprenorul sunt siguri ca-si vor primi banii atat timp cat ei sunt alocati prin buget activitatilor pe care le desfasoara).

Cea de-a doua ipoteza se refera la coruptia politica.

Problema selectionarii functionarilor publici pe criterii politice s-a pus din momentul aparitiei guvernarii. Criteriul politic era promordial pentru ca asigura loialitatea functionarului fata de cel ce l-a numit in functie.

Apartenenta la un partid politic a unui functionar nu trebuie sa fie neaparat cauza a coruptiei, tot asa cum un functionar neangajat politic poate fi corupt politic.

Functiile de conducere sunt ocupate intotdeauna de oameni politici (ministri, prefecti, primari), care la randul lor numesc in functii subordonate oameni din partidul lor sau din cadrul aliantei de partide. Cat timp acest lucru este permis de lege, nu exista caz de coruptie.

In momentul in care seful administratiei publice da o anumita dispozitie in calitate de sef politic al functionarului subordonat, atunci suntem in prezenta unei forme de coruptie. Un exemplu tipic gasim in modul in care se exercita controlul asupra unei institutii din subordine:

In prima etapa, seful unei institutii de control declanseaza activitatea de cercetare la o anumita directie, agent etc;

In cea de-a doua etapa, conducatorul institutiei controlate se plange sefului sau politic pe linie de partid;

In ultima faza, seful administratiei publice, in calitate de sef politic, intervine pe langa organul de control, in virtutea faptului ca seful acestui organ este si el membru al partidului.

O solutie posibila pentru micsorarea acestui tip de coruptie politica ar fi legiferarea cabinetului politic. Astfel, intre seful unei autoritati administrative si aparatul de executie va exista un "tampon" (adica o structura formata din functionarii publici care vin si pleaca odata cu seful lor).

Selectia si promovarea in functie a angajatilor din administratie s-a realizat de-a lungul timpului mai ales subiectiv: pe criterii ereditare, favoritism, cumparare de posturi etc. Desi in prezent se utilizeaza metode "stiintifice" de recrutare a personalului, trebuie precizat ca printre acestea se inscrie si metoda recrutarii pe criterii politice, adica pe baza unei doze de subiectivism. Chiar si metoda concursului constituie o doza de arbitrar pentru ca intotdeauna castiga candidatul cel mai bine pregatit.

Coruptia in interiorul ierarhiei birocratice poate avea o directie:

ascendenta, de la baza la varf, prin cumpararea sefilor din treapta in treapta; in acest caz, functionarul trebuie sa isi asigure sprijinul sefului de birou si al celui de serviciu, pentru ca ei sunt cei care intocmesc fisele de apreciere anuale si propun directorului sau sefului ierarhic promovarea. Acest sprijin se obtine prin favoruri, atentii sau chiar mita.

descendenta in cazul numirii sau promovarii unui functionar, situatie in care seful administratiei publice sugereaza, insinueaza sau chiar ordona directorului din subordine sa angajeze sau sa promoveze in functie o anumita persoana. Situatia este cunoscuta sub denumirea generica de "favoritism".

O metoda de evitare a acestui tip de coruptie, cel putin la angajarea intr-o functie publica, este acela al examinarii candidatilor de catre o alta institutie publica decat aceea la care urmeaza a fi incadrata persoana.