O PERSPECTIVA SOCIALA ASUPRA CORUPTIEI

O PERSPECTIVA SOCIALA ASUPRA CORUPTIEI

1. Analiza de sondaj intern

In conformitate cu obiectivul institutional de combatere a coruptiei in randul personalului propriu Politiei de Frontiera, s-au realizat investigatii cu privire la comportamente "prevestitoare" sau conditii favorizante ale coruptiei. Totusi, pot preciza inca de la inceput, ca nu sunt de acord cu lipirea unei etichete de corupt pe fruntea unui politist, dupa administrarea unui chestionar de opinie a populatiei civile, fara sa stiu nimic despre moralitatea respondentului si experienta subiectiva ce-l face sa-si reverse "naduful" asupra prezentului, deseori diferit, sub toate formele sale. Pe de alta parte, reusita unei infiltrari intr-un grup, ce are drept mijloc coruptia, va fi privita cu respect, partenerul politist fiind mai degraba "de gasca", decat necinstit; el poate fi demn de "cinste" pentru spiritul sau prietenos. Coruptul nu va putea vedea realitatea nealterata din cauza barnei din ochii proprii, si poate toata lumea ar fi intr-o vedere minunata: mai frumoasa si mai crestina. In cele ce urmeaza, precizez continutul unui chestionar aplicat personalului

Vi s-a intamplat vreodata sa vi se sugereze de catre seful de tura/punct, sa incalcati metodologia, pentru lucruri, in general, minore?

S-a intamplat sa intervina un sef, un coleg sau o ruda, cu o vorba buna pentru cineva de buna credinta care urma sa tranziteze prin Punctul de Trecere a Frontierei, in general, pentru a nu pierde prea multa vreme cu controlul?

In general, preferati sa evitati polemicile pe probleme de munca si sa lasati intotdeauna "o usa intredeschisa" decat sa "va puneti mintea" cu superiorii dvs. care au mentalitati invechite (ce v-ar putea face mult rau)?

Ati fost pus in situatia de a rezolva litigii in favoarea unui contravenient, dupa ce ati primit un telefon de la cineva important?

Va deranjeaza foarte tare cand colegii de tura primesc mici atentii, sunt recompensati cu precadere, pentru activitatea depusa, in timp ce dumneavoastra vi se observa intotdeauna, chiar si cea mai mica greseala?

Considerati ca, de obicei, numai cine nu risca, nu castiga?

Pentru a va adapta la spiritul grupului, si pentru a nu va trada colegii, in P.T.F. ati fost pus vreodata la incercare de catre acestia?

Va simtiti adesea vinovat pentru lipsa locurilor de munca din tara, fapt care ii impinge pe unii sa plece in strainatate, pentru a-si incerca norocul?

Daca veti fi mutat pe un alt post, care ar putea fi acela?

Desi nu se recunoaste in mod explicit, majoritatea doresc o activitate pe o functie mai mare, intrucat acorda o importanta foarte mare experientei.

Ati simtit vreodata repulsie, sau nevoia de revansa, fata de colegii care au adus atingere imaginii dvs. profesionale, prin lipsa lor de caracter?

Se poate spune despre dvs. ca v-ati da si camasa pentru a ajuta un coleg aflat pe punctul de a-si pierde locul de munca, sub pretextul ca este corupt (s-au gasit asupra lui 20$ nedeclarati)?

Credeti ca cel mai mare defect al politistilor de frontiera este faptul ca, in general, nu sunt uniti, la nevoie?

In institutia dvs., rotatia lucratorilor pe posturil previne coruptia, sau o generalizeaza?

Credeti ca in ultima perioada, s-a cam exagerat cu numarul mare de procese verbale de contraventii, iar acestea se acorda cu prea multa usurinta?

Considerati ca situatia operativa (traficul aglomerat), va determina sa nu mai fiti vigilent la toate procedurile metodologice si sa va concentrati, spre sfarsitul programului, doar spre cele mai importante?

Sunteti de parere ca munca dvs. implica riscuri care depasesc cu mult, nivelul de salarizare actual?

Se intampla sa nu puteti dormi noaptea, gandindu-va ca i-ati cauzat neplaceri unei persoane pe care o cunoasteti (dupa frecventa cu care circula peste granita) si care va ofera un lucru de valoare simbolica, dar, pe care, din cauza frecventelor controale, sunteti nevoiti sa o refuzati?

Ati simtit vreodata ca va puneti familia in pericol din cauza unor proceduri birocratice, care, oricum, in cele din urma, nu rezolva nimic?

In general, ati auzit ca s-a spus despre dvs. ca ziceti ca altii, dar faceti tot cum stiti dvs.?

Ati fost vreodata pedepsit pentru ca la un moment dat ati devenit incomod unora? Detaliati.

Cum comentati afirmatia unor colegi de-ai dvs. care spun ca unele controale mai mult incurca, decat ajuta?

Sefii nemijlociti, de cele mai multe ori, va apreciaza activitatea sau mai mult va critica?

Concluzii selective:

Incalcarea metodologiei, fie la sugestia unui superior, fie din proprie initiativa, poate crea un precedent de raportare cu consecinte asupra respectarii facultative a acesteia, pe langa abordarea parteneriala si nerecunoasterea autoritatii functionale a sefului/sefilor.

S-au mai constatat:

o lipsa / blocare a comunicarii intre sefi si subordonati si mai ales, lipsa factorului formativ, fapt datorat pe de o parte esecului, prin nominalizarea vinovatului fara ascultarea punctului sau de vedere - mai ales daca greseala a fost determinata de cauze psihologice: stres, oboseala, dureri somatice, conflicte cu familia sau colegii etc. si nerecunoasterea acestora ca fiind circumstante atenuante (luarea de masuri colective). Blocarea comunicarii pare justificata de distanta spatiala dintre esaloane (locul in care se stabilesc masurile si destinatia unde trebuie sa se materializeze). Au aparut deficiente de comunicare ce au ca substrat marirea distantei psihologice (statut social diferit + vinovatie) si marirea distantei spatiale (locuri diferite). - a se corela cu itemul 22, tradus prin promovarea unui stil de conducere punitiv, bazat pe critica si desconsidererea subordonatilor, concentrarea efortului pe rezultate, in detrimentul relatiilor inter-umane, in principal ca efect al crizei de timp;

crearea premiselor solidaritatii invinsilor. Oamenii cu experiente traumatizante, sub aspectul pierderii prezumtiei de nevinovatie, considera ca mai rau decat imaginea negativa in care sunt "turnati", nimic nu mai poate fi. Starea subiectiva pe care o traiesc a fost analizata si din perspectiva factorilor care determina rezistenta terorista. Asa cum "saracului" - in cazul nostru este vorba despre altfel de stigmatizare - nu ai ce sa-i mai iei, pentru a-l corija si a-i provoca dorinta de raportare la un sistem de valori comportamentale comune, nici celui aflat intr-un derapaj de imagine, nu poti sa-i faci nimic. Rareori se mai dau sanse de reabilitare, iar daca si in urma efortului de bunavointa a superiorilor, cel cu probleme intampina greutati si nu da randamentul maxim, se declara incurabil si cu toate acestea, un rau necesar - tolerat;

intensificarea si dramatizarea oricarui esec are ca efect retragerea in activitati pasive, complexul de esec determinand abordarea oricarei situatii de incercare cu un sentiment de angoasa (neliniste, teama permanenta) si de certitudine a esecului - esecul devine iminent. De aici, teama de a risca sa fii un "pionier", de a fi in minoritate, de aici, oprirea prematura la prima idee (solutie) care apare, sau teama ori neincrederea fata de superiori, colegi, colaboratori, dorinta aproape patologica pentru aparenta securitate a "cunoscutului" si a "evidentului"- oamenii doresc ca totul sa fie clar, prescris, pentru a nu avea ocazia de a gresi. Este gestul celui care s-a fript. Dar cel mai greu lucru il reprezinta dificultatea de a schimba modul lor de gandire. Exista si situatii in care lucratorul greseste din cauza stresului subangajarii sau datorita prestarii unei activitati sub potential.

alt factor il constituie starea de asteptare, ca sursa de stres. In porturi, pe fondul lipsei de carburanti, personalul navigant prezent la serviciu stie ca, cel putin la nivel teoretic, exista probabilitatea sa nu intervina operativ. Ceea ce la nivel comportamental se poate traduce printr-o posibilitate de prezentare la serviciu, oricum ar fi (a se vedea cazul agentului Robert Bulgaru);

asumarea riscului este proportionala cu deficitul de imagine in care individul se afla si nu, institutia. (Obiectivul de integrare in Uniunea Europeana, tradus la nivel individual, se regaseste in constrangeri, in factor de agresiune indreptat impotriva persoanei, proportional cu responsabilitatea "zdrobitoare", fara insa a avea si un factor actual de compensare, ci doar unul de perspectiva, promis. Concluzionand: recompensa este o promisiune pentru toti, pe cand pedeapsa este individuala.) De aceea recomandarea ar fi sa se puna mai mult accentul in comunicarea interna pe indeplinirea atributiunilor cu profesionalism, pentru care politistii de frontiera au optat profesional, au fost pregatiti si motivati, urmand ca numai pentru bilanturi si comunicarea externa sa se faca referire la procesul de integrare. Altfel, se creaza ideea vinovatiei sistemului, a unui grup profesional si autoperceptia de "in afara" - respins. In acest sens, perceptia integrarii in structurile Uniunii Europene se reprezinta in mentalitatea celor mai multi prin "fara frontiere", ceea ce da nastere unui paradox : Sa lupti pentru a nu mai avea unde profesa. Se impune, asadar, explicarea acestui mecanism de integrare, in perspectiva si in termeni de avantaje profesionale. (Altfel oamenii vad numai functii desfiintate, cum ar fi desfiintarea unor centre de pregatire si pierderea unor functii, luarea de la capat - de cele mai multe ori, de la zero.)

sentimentele de vinovatie, datorate si statutului de tara candidata (pozitie de evaluata, de inferioritate fata de evaluatori) se regasesc si in itemul 8, poate implica abordarea cu oarecare consternare/sentiment de mila, a celor care doresc sa plece din Romania pentru a castiga mai bine in mod cinstit. In eventualitatea primirii unor recompense din partea celor care doresc sa plece din tara, printr-un anumit Punct de Trecere al Frontierei, acest fapt pe langa acceptare, pare cu atat mai firesc cu cat cei care pleaca sunt deja considerati un fel de victime (nu au de lucru in tara), putand determina mai degraba un fel de atitudine de "frate mai mare", din partea colegilor din frontiera. (Grija fata de problemele comunitatii poate genera atitudinea de solidaritate, atat in sensul pozitiv, cat si in cel negativ.)

asumarea riscului poate conduce la luarea unor actiuni pe cont propriu. Unele pot fi pozitive, altele insa nu. Observam o crestere a gradului de toleranta fata de coruptia colegilor, intalnindu-se chiar si un fel de autoprotectie a grupului, fapt explicabil si prin definirea coruptiei ca fenomen generalizat, prezent mai ales in paturile decizionale - a se vedea mass-media - (itemul 11). Nu in ultimul rand, procedeul controlului corporal al persoanelor pe locul de serviciu, uneori in trafic, in vazul tuturor, face ca persoana controlata/perchezitionata sa acumuleze tensiune negativa (agresivitate, aversiune fata de controlor/sistem), deseori neexprimata in acel moment, si justificata ca efect al pierderii autoritatii fata de persoanele din trafic

rotatia lucratorilor pe posturi se prezinta ca fenomen de contaminare, prin lipsa de caracter al mai multor posturi. Dealtfel, aceste "ruperi de ritm" conduc invariabil la cresterea starii de stres, intrucat exista si sarcini de post pentru care indivizii nu poseda aptitudini inalte

unii politisti de frontiera, considera ca anumite contraventii sunt acordate cu prea multa usurinta, pentru a aduce un plus de activitate dinamicii formatiunii de frontiera din care fac parte, fapt care produce consecinte la nivel comportamental, concretizate in refuzul populatiei din zona de frontiera de a mai participa cu informatii si cu alte mijloace, atunci cand constata o ilegalitate (ex. patrundererea unui grup de infractori pe teritoriul tarii, ascunderea lor, practicarea calauzirii). Nu trebuie sa uitam ca populatia este forta de sprijin pentru actiunile Politiei de Frontiera, sprijin care nu vine intotdeauna de frica sau neconditionat, in conditiile in care unii cetateni care nu dispun de mijloace financiare adecvate - provin din zone slab dezvoltate economic (majoritatea localitatilor de frontiera nu au un nivel economic dezvoltat, au restrictii dupa care se realizeaza constructiile, pasunatul, vanatoarea etc.), sunt batrani, ori victime ale unor calamitati naturale (seceta, inundatii etc.), primesc amenzi greu de platit, in urma efectelor actelor contraventionale constatate. Acest fapt determina o reprezentare negativa - forta de constrangere - in randul familiei celor care sunt obligati sa plateasca. Procentajele sunt semnificative, in acest sens, la itemul 14;

tendinta de independenta (chiar si prin nesupunerea fata de superiori - itemul nr.19) corelata cu perceptia birocratiei (mult zgomot pentru nimic - itemul 18) si cu insuficienta majora a sistemului de recompensare (itemul 16) poate, de asemenea, genera factori de indisciplina si de inadecvare.

Alte aspecte:

Analiza chestionarelor a evidentiat o oarecare solidaritate de grup fata de cel care a gresit (coleg), in ideea cumpararii in avans a unor "indulgente" necesare, poate, la nevoie. Cand unii cred ca cei care savarsesc abateri sunt sustinuti de catre rude/prieteni din sistem, aflati pe functii mai mari, o posibila denuntare a lor pare a fi sinonima cu atragerea de sentimente aversive din partea sefilor. Asa incat coruptia si faptele neprofesionale par generate si gestionate de catre superiori. Abordarea parteneriala cu cei care au gresit, din partea celor care nu au gresit, prin pastrarea secretului si crearea datoriei morale este adesea, foarte cautata. Cei vinovati impreuna cu cei care au girat pentru ei si i-au investit in functii, acorda personalului nevinovat sentimentul de confort, de care are atata nevoie. Nu astfel ar sta lucrurile daca s-ar denunta toate neregulile. Practica denuntului ar instaura o zona de conflict in care, previzibil, toti ar avea numai de pierdut. In aces sens ne lovim de prejudecata ca orice persoana care este numita intr-un post important de catre un sef se afla in stransa interdependenta cu acesta si de aici teama de a nu "da in unu si a tipa doi" . Seful este perceput, astfel, drept complice, iar pe de alta parte, desele schimbari conduc la reprezentari mentale de tipul: "sefii vin si pleaca, dar colegii raman". De aici pasivitatea si cresterea tolerantei la abateri.

Complexul de abandon (parasire) se manifesta prin instalarea certitudinii de a fi respins, lasat deoparte, nesimpatizat sau antipatizat - (itemul 5) - si de aici, provine evitarea discutarii problemelor pana la solutionare, abandonarea intr-o stare de lehamite. Daca avem de-a face cu zone mai izolate, ne lovim de adevarate batalionale disciplinare - potentiale surse de nonconformism.

Se intrevad sentimente de marginalizare, de a nu interesa pe nimeni ce faci (mai ales daca faci bine), de a nu avea niciodata sansa de a fi inconjurat de afectiune, de a fi recunoscut. In acest caz, persoana se indreapta cu usurinta catre o stare depresiva de gol existential, de pierdere a gustului de a trai. Sunt semnalate simptome ale unor indivizi in permanenta nesiguri de "calitatea" relatiilor, si care ii pun pe ceilalti sub semnul intrebarii. De aceea, se dovedesc exigenti, revendicativi, plicticosi, rautaciosi, avand manifestari de agresivitate in mod excesiv.

S-a constatat o dependenta excesiva fata de opiniile altora, lipsa competentei de a depune un efort sustinut pentru a desfasura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei, pana la solutionare. Pe de alta parte, procesul managerial se concentreaza mai ales in "mana" unui director, ceea ce duce la suprasolicitarea acestuia si, uneori, la imposibilitatea lui de a lua decizii corecte, din lipsa de informatii si din lipsa motivarii "managerilor" intermediari de a participa la succesul institutiei. Tabloul inca nu ar fi complet fara identificarea unei mentalitati aparte, potrivit careia succesul de grup are menirea de a mentine un anume sef in functie. Din acest motiv, se creaza impresia ca seful ar fi dator celorlati/grupului de sustinere. Rareori, toti participantii la succes sunt recompensati. Cel mai frecvent, reprezentantii lor.

Un alt aspect il constituie complexul de rivalitate fraterna caracterizat prin gelozia excesiva fata de tot ceea ce este susceptibil de a intra in comparatie sau rivalitate pentru a obtine un beneficiu, o promovare, o lauda sau orice alta prioritate sociala sau afectiva. Simptome precum: dezvoltarea spiritului de competitie, atitudinea defensiva de protectie activa a celui care ar putea sa-i fie rival, protectie paradoxala, supradeterminata, marcata prin generozitate, sacrificiu de sine pentru binele altuia. Itemul 11 - "Se poate spune despre dvs. ca v-ati da si camasa pentru a ajuta un coleg aflat pe punctul de a-si pierde locul de munca, sub pretextul ca este corupt?" (s-au gasit asupra lui 20$ nedeclarati).

Din tendinta spre independenta, toleranta la coruptie se reflecta un complex de nesiguranta prin dezvoltarea de mecanisme de tipul: frica de a nu avea, de a-i lipsi ceva, il determina pe individ sa devina precaut, zgarcit si manifesta dorinta de a acumula resurse mult peste nevoile sale. Procentele exprimate sunt totusi nesemnificative (itemul 17).

2. Elemente de identificare a unui personaj corupt

Asa cum in iconografia din Biserica, Lucifer e prezentat dupa suflet si nu dupa chip, stiind din textele sacre ca era de o frumusete cu totul iesita din comun, pentru a preveni o eventuala isterie colectiva a vreunor "credincioase" si a nu le supune ispitelor inimaginabile, asa si coruptul este prezentat, dupa efectele pe care le poate crea in justitie, dar numai daca este prins.

Sa incercam sa ii facem, asadar, un scurt portret robot:

este o persoana deosebit de inteligenta, cunoaste bine cadrul legislativ, seducatoare sub aspect relational;

de obicei are infatisare placuta, tinuta deosebit de ingrijita;

are grija de ceea ce simte interlocutorul, pe care daca are ocazia, il flateaza "cu ochii inchisi";

aduce mici beneficii grupului de referinta, uneori poate prinde "mici pesti", pentru a-si arata "buna credinta" fata de normele de grup, fara sa tina neaparat la laude sau recompense;

are capacitate iesita din comun in a se adapta la o diversitate de oameni;

este o gazda perfecta: in proximitatea lui tu esti regele, dar el detine puterea;

are un vocabular dezvoltat, foloseste "formulele sacre" ale "publicului tinta"

este elitist, nu oricine reuseste sa ii intre in gratii;

are prieteni morali (doctori, profesori etc.) si unii "descurcareti", gama cuprinde toata paleta sociala (cel mai bun mecanic, cel mai bun instalator, administrator) ;

face milostenie, e filantrop, stie sa ofere, fara sa te simti jignit

isi ofera serviciile si isi amana cat poate de mult recompensa, pare ca iti ofera un ajutor dezinteresat

iti ofera o "zona de confort", dandu-ti apa exact atunci cand ti-e sete, astfel incat langa el esti mereu in siguranta

nu este niciodata singur si nu isi plange de mila;

are cartea de vizita a binefacatorului tau;

persoana mobila, vioaie, bine pregatita profesional

spune ce vor urechile tale sa auda si are grija sa iti ceara mici probe de fidelitate/admiratie

este discret, iar deseori el insusi da impresia ca isi pune sufletul pe tava, in fata ta;

are intotdeauna o experienta de viata din care ai ce invata, deci e un bun consilier;

are succes in aproape tot ce intreprinde, dar mai ales la femei;

iti cere serviciile facand apel la bunavointa ta de crestin (prin manipulari afective), dandu-ti impresia ca faci ce trebuie, un gest de omenie si, mai ales, ca nu faci nimic deosebit, ci doar un bine unui om aflat la ananghie (cunoscut al lui, de la care incaseaza atunci sau mai tarziu, in natura, sau altfel, ceea ce i se cuvine, sau are nevoie);

are "legaturi" cu puterea legislativa, judecatoreasca, executiva si chiar cu mass-media;

are cei mai buni consilieri;

adesea cauta oameni valorosi in situatii de dificultate (vulnerabili) pentru a-i ajuta aparent dezinteresat. Mai tarziu, acestia nu vor indrazni sa se revolte, sau sa denunte eventuale situatii pe care le cunosc, ajutorul primit creand pe de o parte un ascendent de putere, iar pe de alta parte datoria morala de "a inchide ochii" atunci cand ceea ce vad, nu ii afecteaza direct;

actioneaza "pozitiv", cu diplomatie, asupra martorilor unui act de coruptie

uneori foloseste santajul moral de tipul: "Cine este nevinovat, sa arunce primul cu piatra", creand circumstante favorizante esecurilor celorlalti si oferindu-le in acelasi timp franghia de sustinere, mana intinsa de pe celalalt mal (se produce o dependenta/ancorare controlata)

taie pofta de justitie a celui care doreste sa-l denunte pe cel care a incalcat legea, sub pretextul ca "trebuie sa facem bine" si sa iertam greselile gresitilor nostri. El apeleaza la clisee care merg drept la tinta, (metafore terapeutice) precum: "lasa-l ca e necajit, are copii, provine la randul lui, dintr-o familie rau famata, iar daca nici tu nu-l intelegi, care ai ce-ti trebuie, n-o sa te lase constiinta sa dormi linistit noaptea sau "razbunarea e arma prostului", "cel mai destept cedeaza primul", "nu-ti pune mintea cu prostul ca are mintea odihnita", ori "n-ai ce face, iti trebuie sa umbli prin justitie?"etc;

este o rotita intr-un sistem. Fara ea, sistemul sufera o vreme, pana cand un mester iscusit produce o alta, poate mai mare si performanta, si asta inca nu e totul.

Cu asemenea caracterizare, cine ar mai putea fi credincios si cui?

3. Dimenisuni psihosociale ale crimei organizate

Aceasta abordare isi propune sa contureze aspecte legate de comportamentul antisocial al celor care dezvolta afaceri ilegale, de pe urma carora se aleg cu dosare penale, modalitatile de rascumparare psihologica a raului social produs, aspecte legate de spalarea banilor murdari, criminalitatea organizata in scopul identificarii unor practici de combatere mult mai curajos ancorate in realitatea romaneasca.

In ultima vreme simtim cum ne apasa din ce in ce mai puternic un sentiment ciudat de vinovatie la constatarea intrarii in moarte clinica a unor valori sociale precum: solidaritate, respect, prietenie. La un anumit nivel de perceptie, se constata afectarea a insusi capitalului biologic, uman, romanii fiind priviti ca fiind un popor slabit din punct de vedere psihologic. In opinia reprezentantilor teoriei dezorganizarii sociale, o societate este organizata atunci cand asupra validitatii normelor si valorilor fundamentale exista consensul comun al membrilor ei, cand exista o coeziune si o dependenta reciproca intre indivizi si institutii si, mai ales, cand exista o intelegere clara asupra modului in care trebuie sau nu trebuie sa se comporte indivizii.

O societate este dezorganizata atunci cand ordinea sociala este perturbata de ruperea consensului moral si a coeziunii sociale, determinata atat de incapacitatea normelor sau valorilor traditionale de a mai regla in mod adecvat conduite, cat si de aparitia unor conflicte intre sisteme normative diferite. O asemenea dereglare apare mai ales in cursul perioadelor de schimbare sociala brusca si rapida care, sporind tendintele de dezvoltare inegala fac sa sporeasca frecventa manifestarilor de dezorganizare sociala si devianta.

Critica, ce poate fi adusa acestei teorii, consta in aceea ca notiunea de patologie sociala nu poate fi transferata de la nivelul indivizilor la nivelul comunitatilor sau subculturilor. Reprezentantii claselor sociale, aflate in partea de jos a piramidei sociale, nu pot fi priviti ca devianti in fata celorlalte clase. Traind in medii sociale mai dezorganizate, ei nu pot fi priviti ca fiind - din acest unic motiv - mai dezorganizati la nivel individual.

Oamenii din societatile autoritare sau totalitare respecta adesea mult mai mult legile, decat cei din societatile democratice. In statele politienesti, importanta normelor sociale informale asupra criminalitatii, in genere, devine evidenta atunci cand slabesc controalele formale. F. Fukuyama remarca faptul ca o caracteristica a zilei de azi o reprezinta cresterea nivelului dezordinii sociale, a nivelului criminalitatii, un declin al coeziunii sociale.

La randul ei, delincventa ridicata ii face pe cetateni sa-si piarda increderea in sistemul democratic si, in consecinta, sa devina necooperanti.

Speranta, care trebuie sa subziste, consta in constientizarea unei energii inca nefolosite si revendicarea unei capacitati naturale a membrilor societatii de a crea o ordine spontana, care sa ii oblige sa corecteze deficientele sistemului.

Pe de alta parte, devianta implica nu dezorganizare, ci tocmai organizarea specifica a normelor si a valorilor, dar care nasc o subcultura distincta, ce poate prezenta o plaja foarte extinsa, mergand de la deviant spre delincvent.

Semnalam, asadar, pericolul, cu mult mai grav, al disolutiei sociale, al pierderii legitimitatii institutiilor ca urmare a efectelor coruptiei, si nu, cauzate de acestea. Antidotul unor asemenea stari de lucruri nu poate fi decat influenta comunitatii europene.

Cine sunt de fapt, marii corupti sau cine poate risca proceduri autohtone de spalare a banilor?

Viata sociala romaneasca a demonstrat ca, de obicei, ei fac parte din partide politice valorizate national (partide care intrunesc un numar majoritar la alegerile parlamentare) - ceea ce din punct de vedere psihologic se traduce prin apartenenta la grupuri care le ofera un anume confort si securitate psiho-afectiva, pornind de la creditul moral desemnat prin alegerile pozitive si terminand cu alte activitati de natura a demonstra fidelitatea fata de organizatia de referinta. Facand parte din organizatii care exercita controlul functional asupra mediului social, coruptii sunt cei care fie manifesta indulgenta atunci cand e vorba de "ai lor", fie pur si simplu se sustrag vreme indelungata ei insisi controlului, din motive de incompatibilitate de rol (cel care controleaza nu poate fi controlat - o mana spala de alta si amandoua fata, ori daca se poate, banii murdari). Pe de alta parte, majoritatea fiind cea care a creditat pe X sau pe Y, acestia facand parte din partidul caruia i-a dat votul, devine complice, la randul ei, discreditata, si lovita tocmai in puterea ei, in capacitatea de judecata sociala. In aceasta ipostaza ea este paralizata si responsabilizata pentru raul social produs, intrucat a creditat pe cine nu trebuia. Numai memoria sociala, din cand in cand intervine cu rol autoreglator, dar atunci cand intervine, o face mult prea tarziu, sanctionand de fapt ierarhia organizatiei care a decis inscrierea acestora in grupul invingator.

Din ce in ce mai frecvent apare necesitatea asanarii mediului social de afaceri. Ceea ce nu trebuie uitat insa ca actiune prioritara este controlul permanent al modului de sponsorizare a activitatii politice.

Consiliul Investitorilor Straini recomanda actiuni pentru unificarea si standardizarea procedurilor vamale. Investitorii nu au incredere ca legile din sfera comerciala vor fi aplicate in mod impartial si ca procesul judiciar va functiona in mod efectiv si obiectiv. Exista perceptia ca abuzurile din sectorul financiar sau din alte domenii pot ramane nepedepsite. Sentintele cu privire la litigiile comerciale sunt considerate inconsecvente, date cu intarziere si fara a fi sustinute de o argumentatie clara. Consiliul Investitorilor Straini crede ca intarirea cadrului legal pentru afaceri ar trebui sa aiba prioritate si ca acesta ar trebui sa se concentreze asupra finantarii, instruirii, remunerarii si integritatii institutiilor cheie, in special, a parchetului, instantelor si politiei.

In domeniul institutional, principalele trei directii de actiune impotriva coruptiei s-au concentrat asupra:

reducerii rolului statului, prin diminuarea puterii discretionare;

responsabilizarii institutiilor in fata cetatenilor, prin obligarea guvernului si a tuturor functionarilor publici sa informeze societatea civila cu privire la activitatile lor si luarea atitudinilor potrivite in cazurile in care serviciile unor functionari nu sunt satisfacatoare;

flexibilizarii structurilor functionale si cointeresarii functionarilor din aparatul de stat in lupta impotriva coruptiei.

H.G. nr. 396/2002 prevede ca proiectele de legi care afecteaza mediul de afaceri trebuie prezentate de catre autoritatea initiatoare, asociatiilor de afaceri si O.N.G., pentru a obtine comentariile si propunerile acestora. Comentariile si propunerile partilor interesate vor aduce o contributie valoroasa si vor da posibilitatea legiuitorilor sa imbunatateasca proiectele legislative propuse.

In consecinta pentru o solutie simpla, de etapa, exercitarea unui control direct, eficient si responsabil, asupra activitatii fiecarui functionar public, este premisa limitarii abuzului de putere, al coruptiei. In al doilea rand, o economie de piata functionala, reala, de piata libera va face sa functioneze si un sistem administrativ; iar, la randul sau, functionarea acestuia va fi limitata doar de o justitie independenta. Reformele in aceste domenii sunt de competenta politicului. Esential in elaborarea unei strategii de lupta anticoruptie, fie ea activa sau pasiva, care actioneaza fie in sectorul public, fie in cel privat, este fara doar si poate, vointa politica.

Elementul comun al incriminarilor de coruptie il constituie subiectul activ: functionarul public. Ori de cate ori cetateanul vine in contact cu ghiseul, exista posibilitatea unei mite. In primul rand, coruptia intervine din necesitati comerciale - in acest domeniu fiind mai periculoasa prin nivelul celor mai mari sume de bani care se vehiculeaza. La un palier mai scazut, aflam orice raport intre functionar si solicitant (acte de stare civila, avize, autorizari etc.)

Desi cercetarea criminalitatii gulerelor albe, este relativ veche, domeniul constituie inca o enigma.

Totusi, cateva idei valoroase au fost enuntate:

birocratia reprezinta o casta a mandarinilor;

transmiterea culturala apartine vechilor slujitori balcanici;

casta functionarilor are valori diferite decat cele ale publicului larg;

diferentele sociale conduc, chiar in cadrul corpului functionaresc, la o stare generala de insatisfactie, de obicei datorita supraevaluarii propriilor posibilitati. Ceea ce nu poate realiza un functionar este dihotomia dintre el ca persoana juridica, investita cu o autoritate absoluta, cu un prestigiu puternic aparat de legea penala, si el ca persoana fizica, in afara statutului sau social de putere publica;

subcultura devianta birocratica nu poate fi distrusa, ci folosita, canalizat, influentata.

Ca este asa, ne verificam cu textul incriminatoriu al traficului de influenta. Inseamna ca legiuitorul stie sigur ca exista persoane care pot influenta un functionar, ca exista functionari coruptibili, ca exista persoane ce accepta aceasta solutie, platind, iar legiuitorul recunoaste un grad atat de ridicat de pericol social incat incrimineaza asemenea fapte;

abuzul de putere constituie un instrument necontrolabil in fata cetateanului neinformat asupra drepturilor sale.

In Romania, rata infractionalitatii in materie de coruptie este comparabila cu datele statisticii internationale. Ea este determinata de gradul de civilizatie, de traditiile romanesti, dar si de stadiul tranzitiei, fiind congruenta cu crima organizata, spalarea banilor etc. Amintim ca ciubuc si bacsis au etimologie turca, iar bisnita are origine tiganeasca.

Alaturi de ceilalti autori consideram legislatia insuficienta pentru a reduce fenomenul infractional. Subliniem, de ex. ca Legea nr. 87 pentru combaterea evaziunii fiscale a aparut abia la 24 oct. 2004. Este prea devreme pentru a ne pronunta in legatura cu impactul sau in viata sociala. Speram ca generalitatile in formulare sa nu duca la inexactitati sau posibilitati multiple de interpretare, cu consecinta chiar a unor arestari abuzive, dar si a unor achitari nedorite din lipsa de probe.

In privinta strategiei penale se impune sa subliniem necesitatea intaririi mecanismelor administrative care sa previna si sa combata coruptia, inca din faza incipienta. O asemenea institutie, ar fi, de exemplu: Avocatul Poporului sau Garda Financiara, Corpul de Control al Primului Ministru, Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Conditia favorizatoare - apare ori de cate ori o parte are ceva de oferit celeilalte, in speranta unui beneficiu si mai mare, acolo unde se lucreaza cu publicul, iar cauza determinanta consta in degradarea morala a celui investit cu autoritatea statului, institutie pe care nu o respecta, contestandu-i, in acest mod, chiar legitimitatea.

Imprecizia legilor a facut necesara interventia Curtii Constitutionale in interpretarea unor texte de lege, cum ar fi: cele privind accesul la justitie, interdictii in ocuparea functiei de administrator, in delimitarea formelor de proprietate si a obiectului de activitate a unei societati sau legii, in materia contraventiilor privind disciplina financiar contabila etc.

In ceea ce priveste evaluarea bunurilor proprietate publica, se impune respectarea standardelor internationale de contabilitate:

determinarea valorii de utilitate poate fi necesara doar in efectuarea operatiunilor patrimoniale;

pot fi utilizate, in acest scop, valoarea nominala, valoarea de intrare ca valori contabile;

trebuie ca, initial, sa fie stabilita valoarea de piata (de catre un auditor exterior detinatorului bunului, un evaluator autorizat, in formularea din anul 2003), iar abia dupa aceasta operatiune se poate trece bunul din domeniul public, in domeniul privat, sau poate fi dat in administrare, concesionat ori inchiriat.

In ceea ce priveste inventarierea bunurilor care sunt proprietate publica, este necesar sa se urmeze o procedura unitara, indiferent de titularul dreptului de proprietate.

Potrivit actualei reglementari se intelege ca bunurile proprietate publica a statului au acest regim, prin simplul efect al intocmirii inventarului, in timp ce pentru bunurile aflate in proprietatea publica locala, confirmarea acestui regim juridic urmeaza a se face prin hotarare a Guvernului.

In profilaxia crimei, majorarea pedepsei - problema des ridicata in doctrina - nu este un antidot, din doua motive:

in primul rand legiuitorul are a se orienta spre o majorare a pedepselor, numai daca detine date certe ca judecatorul s-a indreptat, de regula, spre limita maxima a pedepsei si chiar ar dori o sanctionare mai aspra a faptuitorului. Practica nu confirma realitatea existentei unei asemenea situatii;

in al doilea rand, "gulerele albe" pot fi sanctionate deosebit de dur si prin forme neprivative de libertate.

Istoria dreptului nu evidentiaza nici un caz in care inasprirea sanctiunilor ar fi dus la restrangerea fenomenului infractional.

Pana la asigurarea intaririi sectorului privat, pana la atingerea independentei sale de operare, la contactul dintre intreprinzator si administratie, va functiona intotdeauna mecanismul coruptiei, atata timp cat un functionatr are ceva de oferit in domeniul comercial - do ut des.

Participarea unui functionar public in raporturi juridice private, datorita duplicitatii functionarului, care are posibilitatea realizarii, in acest mod, a unor venituri ilicite. Salariile mici, din punct de vedere moral, nu justifica, in nici un caz, obtinerea unor profituri nemeritate.

In doctrina privind criminalitatea economica, se utilizeaza prea limitat statistica. Aceasta a fost citata mai ales in anul 1988 - an cu cea mai mica criminalitate inregistrata - anul emiterii Decretului nr. 11/1988. In acest fel, trendul devine ascendent, in locul fluctuatiilor. In realitate, trend-ul nu poate fi decat fluctuant, ondulatoriu. Ca prognoza, este mai mult decat probabila sanctionarea divulgarii secretului care pericliteaza siguranta statului ca divulgare a secretului economic, dupa cum infractiunile privind divulgarea secretului economic vor face loc condamnarilor pentru savarsirea unor infractiuni de luare sau dare de mita. Fenomenul este inerent anomiei de tranzitie.

In concluzie, socotim ca evolutia viitoare a ratei criminalitatii in privinta coruptiei isi va mentine caracterul fluctuant, oscilatoriu, fara a depasi parametri generali ai evolutiei criminalitatii privind coruptia in Romania. Trendul coruptiei are aceleasi coordonate.

In dezvoltarea naturala a societatii intampinam probleme dificile de natura politica, economica, sociala, juridica, informational-manageriala si mai ales, morala. Cercul se inchide pentru ca problemele morale nu au solutii decat pe plan politic, dupa cum si reciproca este perfect valabila.

Un sector cu potential "criminogen" este sectorul bugetar, in cazul utilizarii fondurilor si alocatiilor bugetare, prin:

achizitii publice de produse, lucrari si servicii la preturi si tarife mult superioare fata de valoarea de piata; (Acest fapt este mai probabil in institutiile cu profil militar sau politienesc, intrucat pentru aceasta nu este nevoie decat de o comanda sociala realizata de un manager din cadrul structurii superioare, pentru ca tendinta de ascultare neconditionata - supunere, obedienta - caracteristica unui astfel de comportament in organizatii de profilul celor mai sus amintite - sa duca la indeplinirea comenzii fara cracnire, intr-o perfecta subordonare si demonstrare a loialitatii.)

directionarea preferentiala a achizitiilor publice catre societati comerciale unde sunt interesati in mod direct sau indirect, ordonatorii de credite sau organizatorii licitatiilor.

In concret, se poate constata:

- licitatii trucate - metoda maini moarte - prin participarea, alaturi de ofertantul intersesat, a altor societati, in coniventa;

neindeplinirea obligatiilor legale privind publicitatea in cazul acestor achizitii, inlaturandu-se astfel, posibilitatea participarii in mod competitiv a oricarui alt ofertant;

atribuirea contractelor de achizitii la un pret mai mic pentru a se crea iluzia legalitatii acestor operatiuni, ca apoi, prin intocmirea de acte aditionale, preturile sau tarifele sa fie marite;

ocolirea licitatiilor prin fragmentarea valorii de achizitie sub valoarea impusa de lege pentru organizarea de licitatii;

achizitii de bunuri de la intermediari la preturi ce contin adaosuri comerciale mari, fiind inlaturati producatorii sau importatorii directi;

efectuarea de plati de catre achizitori in contul unor furnizori fara ca bunurile contractante sa fie livrate, ori fara a fi aferente unor lucrari si servicii executate.

Pentru aceste favoruri, persoanele cu atributii de conducere, administrare sau de gestiune, pot fi beneficiarele unor recompense ce constau in sume de bani, cadouri primite direct sau prin interpusi, ori alte foloase necuvenite. De asemenea, astfel de donatii se pot constitui si in sponzorizari ale agentilor economici respectivi, ori a institutiilor, pentru efectuarea unor deplasari in strainatate sau pentru organizarea unor activitati de natura simpozioanelor, bilanturilor de activitate etc.

Referitor la colectarea veniturilor la bugetele centrale sau locale, remarcam faptul ca pentru cresterea gradului de recuperare a arieratelor bugetare, O.U. nr. 40/2002, a stabilit o metodologie de acoordare a unor facilitati privind plata obligatiilor bugetare.

Aceste facilitati constau in esalonari si amanarii la plata impozitelor, taxelor si contributiilor si a altor obligatii bugetare; esalonari la plata majorarilor de intarziere si/sau a penalitatilor de orice fel; amanari si/sau scutiri, ori reduceri de majorari de intarziere si/sau de penalitati de intarziere; scutiri sau reduceri de impozite si taxe in conditiile legii.

Prin incalcarea legii, pot fi favorizati rau platnicii. In loc sa li se aplice procedura de executare silita pentru recuperarea debitelor bugetare li s-au aprobat esalonari, amanari, reduceri sau chiar scutiri de la plata acestora. Au fost reduse, astfel, veniturile bugetare, intarindu-se totodata economia subterana.

4. Scurta trecere in revista a aspectelor de baza privind spalarea banilor

Globalizarea crescanda a economiei mondiale si, mai ales, a pietei de capital a fost unul dintre cele mai importante fenomene ale ultimilor ani. Prin expansiunea comertului mondial, majoritatea economiilor au devenit mult mai deschise, creandu-se posibilitatea ca imense sume de capital sa se miste liber, in cautarea profitului si a celui mai favorabil amplasament economic.

Fenomenul globalizarii pietelor de capital a determinat un ritm mai ridicat de crestere a economiei mondiale, prin permisiunea acordata capitalului de a iesi din tarile unde productivitatea era scazuta si de a fi transferat in tarile cu productivitate ridicata, a determinat depasirea crizei datoriei, prin oferirea unui acces mai mare la piata internationala de capital, sprijinirea economiilor de tranzitie in vederea integrarii sistemului economic international, precum si miscarea capitalurilor de la tarile cu un excedent al conturilor curente, cum este Japonia, la cele cu deficit, precum S.U.A.

Din nefericire, pe langa beneficiile integrarii economice si a libertatii miscarilor de capital, traficantilor de droguri si contrabandistilor de arme le-a fost tot mai usor sa-si miste marfurile prin diferite tari, granitele nemaiconstituind pentru ei obstacole de netrecurt.

Spalarea internationala a banilor a impus costuri considerabile economiei mondiale, avand drept consecinta si deteriorarea operatiunilor eficiente ale economiilor nationale si, prin promovarea unei politici economice mai proaste, coruperea lenta a pietei financiare, reducerea increderii publice in sistemul financiar international si, ca rezultat, reducerea ritmului de crestere a economiei mondiale.

Efecte:

Desi termenul de "spalare a banilor murdari" este de provenienta recenta, trebuie sa spunem ca atunci cand s-a considerat necesar, din motive politice, comerciale sau legislative, s-a ascuns natura sau existenta unor transferuri financiare desfasurate pe baza unor spalari de bani.

De exemplu, in Evul Mediu, Biserica Catolica a interzis camataria, o crima deosebit de grava, ceea ce a condus la modificari in activitatile camatarilor, care au incercat sa ascunda existenta acestei infractiuni facand sa dispara dobanzile prin deghizarea naturii lor. Astfel, atunci cand negociau platile, negustorii umflau in mod artificial cursurile de schimb acoperind astfel si dobanzile de plati. Pretindeau ca dobanzile sunt un premiu special pentru riscuri sau o penalitate pentru plata intarziata.

Pe langa traditia disimularii fondurilor ilicite, putem afirma ca traditia refugiilor bancare are o lunga existenta.

Printre primii utilizatori ai acestor refugii au fost piratii care pradau comertul european in Oceanul Atlantic, in primii ani ai sec. al XVII-lea. Erau porturi in care piratii erau bine primiti datorita sumelor mari de bani pe care le cheltuiau, existand chiar locuri in care se puteau retrage "la pensie", foarte asemanatoare cu jurisdictiile refugiilor financiare de astazi.

Pe de alta parte, cu sumele ilicite obtinute, piratii isi puteau cumpara "iertarea pacatelor", putandu-se intoarce acasa. In anul 1612 a avut loc prima amnistie moderna, Anglia oferind piratilor care-si abandonau "profesiunea" atat o iertare completa, cat si dreptul de a-si pastra profiturile.

Nici in materie de confiscari, nu putem spune ca actele normative apartin "vremurilor moderne".

Confiscarea si sechestrarea produselor infractiunilor isi au radacinile tot in normele medievale, primele pedepse aplicandu-se pentru delicte politice, si mai tarziu, pentru delicte economice. O confiscare era justificata in public in aceeasi termeni ca cei folositi in legile moderne de confiscare a averii, fiind aplicate insa de cele mai multe ori in vederea obtinerii de venituri in favoarea Coroanei.

Daca actele de spalare a banilor, prin utilizarea refugiilor financiare si aplicarea legilor de confiscare a averii, au precedente istorice, nesanctionate legislativ, actul recent de spalare a veniturilor obtinute din infractiuni a devenit o infractiune de sine statatoare.

Astazi, operatiunea de spalare a banilor este considerata independenta in raport cu delictul de baza, iar in unele jurisdictii, spalarea profiturilor infractiunii poate fi sanctionata mai grav decat delictele principale, producatoare de fonduri ce pot fi reciclate. Spalarea banilor atrage o mai mare atentie atunci cand este asociata cu traficul de narcotice, ea aparand chiar si din nevoia disimularii sumelor exorbitante obtinute de organizatiile criminale din savarsirea acestei infractiuni. Ori de cate ori era identificata de autoritati, spalarea banilor murdari conducea si la descoperirea infractiunii principale, fapt ce a determinat, in ultimele decenii, organizatiile criminale sa-si diversifice si sa-si extinda sfera infractiunilor producatoare de fonduri ce pot fi replasate si apoi disimulate in activitati ilegale.

Problema criminalitatii organizate a constituit obiect de preocupare pentru mai multe tari, care, luate prin surprindere de expansiunea si organizarea infractorilor pe plan international, au simtit nevoia elaborarii unei strategii comune de aparare si atac, concretizate in peste 160 de conventii referitoare la dreptul penal, din care 20 privitoare la combaterea si prevenirea criminalitatii.

Actiunile de combatere a spalarii banilor au devenit o activitate importanta pentru structurile abilitate ale Consiliului Europei, si datorita pericolului pe care il genereaza aceasta infractiune pentru sistemele financiare democratice si ale statului de drept, in general. Astazi este sigur ca proliferarea acestui fenomen in Europa Centrala si de Est, pericliteaza existenta fragilelor democratii nou create, incetinind incadrarea acestora in marea familie europeana.

Punandu-se baza unei colaborari internationale, prin Conventia de la Strasbourg, s-a urmarit aplicarea si extinderea sistemelor de investigare dovedite eficiente in lupta dusa impotriva criminalitatii organizate, intrajutorarea dintre autoritatile competente in efectuarea urmaririi penale, prevenirea savarsirii unor infractiuni sau sechestrarea si confiscarea produselor acestora

VI .5. Costul crimei

In continuare vom prezenta aspectele comportamentului psihologic si economic ale celor dovediti vinovati si influentele exercitate asupra mediului social, intr-o abordare pe cat de pragmatica, pe atat de inedita pentru spatiul romanesc, in general.

De la inceputul secolului, legislatia din tarile europene s-a extins rapid pentru a rasturna scurta dominatie a laissez-faire si pentru a proteja diferite drepturi pe care unii sau altii le aveau fata de cei care isi faceau singuri dreptate. Statul nu mai protejeaza doar persoanele si proprietatile impotriva infractiunilor de omor, viol sau talharie, ci limiteaza si "discriminarea" impotriva anumitor minoritati, afacerile ilegale, "traversarea neregulamentara" si mii de alte activitati. Actiunile supuse restrictiilor sunt nu numai numeroase dar si larg raspandite, afectand persoane cu profesii foarte diferite si din diverse medii sociale, cu nivele de educatie diferite, de rase si varste diferite etc. Mai mult, probabilitatea ca un infractor sa fie descoperit si condamnat si natura si marimea pedepsei difera mult de la persoana la persoana si de la o activitate la alta. Totusi, in ciuda unei asemenea diversitati, cateva carecteristici se regasesc practic in toate legislatiile.

Respectarea legii nu este considerata de la sine inteleasa, iar resursele de stat cat si cele particulare sunt cheltuite, in general, atat pentru impiedicarea infractiunilor cat si pentru intimidarea infractorilor. Pe de alta parte, condamnarea nu este considerata, in general, o pedeapsa suficienta prin ea insasi; celor condamnatii li se aplica pedepse suplimentare si uneori severe.

Criteriul general al pierderii sociale integreaza sub forma de cazuri speciale, valabile in conditii speciale, criteriile razbunarii, intimidarii, despagubirii si reabilitarii care, in plan istoric, au figurat atat de proeminent in practica si literatura criminologica.

Gradul optim de aplicare a legii depinde, printre alte lucruri, de costul prinderii si condamnarii infractorilor, de natura pedepselor - de exemplu, daca ele se pun in termenii de amenda sau inchisoare - si de reactiile infractorilor la modificari ale tipurilor de constrangere. Discutia ajunge, in cele din urma, in mod inevitabil, la problemele dreptului penal si la teoriile comportamentului criminal.

Desi cuvantul "crima" este utilizat pentru a minimiza inovatiile terminologice, analiza de fata intentioneaza sa treaca in revista aspectele de generalitate pornind de la contraventii si accentuand rolul crimelor precum omorul, jaful si ultrajul fizic, dar si evaziunea fiscala, asa-numitele crime ale "Gulerelor albe", comertul ilicit si alte contraventii. Privita in linii mari, CRIMA este o activitate economica importanta sau o "industrie", desi este neglijata aproape total de economisti. Cheltuielile pentru acoperirea crimei se regasesc in cheltuieli de stat cu politia, procuratura, tribunalele, scolile pentru ocuparea unor locuri de munca in vederea combaterii acestor fenomene, inclusiv organizatii guvernamentale, cheltuieli cu sistemul penitenciar, cheltuieli ale persoanelor particulare si ale unor corporatii (firme) pentru paza, supraveghere si protectie etc. O dovada indirecta a cresterii numarului de crime este cresterea cantitatii banilor lichizi aflati in circulatie. Este evident ca banii lichizi sunt mai usor de folosit in tranzactii ilegale decat cecurile, pentru ca in acest fel, nu raman urme ale tranzactiei.

La prima vedere, fraudele, furturile etc., nu implica costuri sociale efective, ci sunt simple transferuri, pierderile victimelor fiind compensate de castiguri egale ale criminalilor. Daca acestea sunt transferuri, valoarea lor pe piata este totusi o prima aproximare a costului social direct. Daca industria hotiei sau fraudei este "concurentiala", suma valorilor consumului de timp al criminalilor - incluzand timpul de "ascundere" si timpul probabil petrecut la inchisoare - plus valoarea capitalului investit, compensarile pentru risc etc., vor egaliza cu aproximatie valoarea de piata a pierderii victimelor. Prin urmare, pierderile pot fi considerate ca masura a valorii muncii si capitalului investite in aceste crime, care sunt costuri sociale veritabile. Veniturile reale ale persoanelor implicate in activitati riscante sunt, la limita, relativ mari sau mici in functie de preferinta sau aversiunea fata de risc, in general, a persoanelor respective. Daca infractorii ar prefera riscul, rezulta ca venitul real al infractorilor ar fi mai scazut, la limita, decat veniturile pe care le-ar putea obtine din activitati legale mai putin riscante, si invers, daca ei ar evita riscul. Problema daca "crima este profitabila" se pune in functie de atitudinile infractorilor fata de risc si nu este legata direct de eficienta politiei sau de banii cheltuiti in combaterea crimei. Totusi, s-a observat in campul social general al tarii noastre ca preferinta pentru risc a fost determinata de sentimentul apartenentei la un grup politic considerat pozitiv (prin faptul ca majoritatea electorilor l-a preferat, in alegeri) si, prin urmare, validarea sa in acest grup de referinta a condus la procurarea unui sentiment de aflare la adapost, de securitate afectiva si implicit, securitate sociala crescuta.

Omenirea a inventat o varietate de pedepse ingenioase pentru infractorii condamnati: moartea, tortura, stigmatizarea, amenzile, inchisoarea, restrictiile privind deplasarea si ocupatia, si pierderea cetateniei sunt numai cele mai obisnuite dintre ele. Costul diferitelor pedepse administrate unui infractor se poate compara prin convertirea pedepselor in echivalentul lor monetar sau valoarea lor, care, desigur este masurabila direct numai pentru amenzi. De pilda, costul unei pedepse cu inchisoarea este suma decontata din veniturile pe care le-ar fi obtinut infractorul in liberate si valoarea restrictiilor impuse asupra consumului si libertatii. De vreme ce veniturile probabile si valoarea restrictiilor impuse de inchisoare variaza de la o persoana la alta, costul chiar si a unei pedepse cu inchisoarea pe o durata data, nu este o marime unica, dar in general, este mai mare, de exemplu, pentru infractorii care in libertate ar castiga mai mult decat altii. Pe fiecare infractor il va costa cu atat mai mult pedeapsa cu inchisoarea, cu cat lungimea pedepsei este mai mare, caci atat veniturile probabile cat si consumul probabil, depind direct proportional de lungimea pedepsei.

Pedepsele nu-i afecteaza numai pe infractori ci si pe ceilalti membri ai societatii. Exceptand costurile rambursabile, amenzile platite de infractori devin venituri pentru ceilalti. Totusi, cele mai multe pedepse ii afecteaza atat pe ceilalti membri ai societatii cat si pe infractori (de exemplu inchisoarea presupune cheltuieli cu personalul administrativ, cadre, cladiri, hrana etc.) Costul social total al pedepselor este costul cu care sunt afectati infractorii, plus costul sau minus castigul celorlalti membri ai societatii. Amenzile se transforma in venituri pentru cei din urma, care sunt egale cu costurile suportate de infractori, exceptand costurile rambursabile, si astfel costul social al amenzilor este aproximativ zero, de vreme ce practic are loc un transfer.

Tot asa cum probabilitatea condamnarii si severitatea pedepsei sunt supuse controlului societatii, acelasi lucru se intampla si cu forma pedepsei: legislatia specifica de obicei, daca o infractiune se pedepseste prin amenzi, eliberare conditionata, institutionalizare sau printr-o combinatie a acestora. Folosirea inteleapta a amenzilor cere o cunoastere a castigurilor si raului marginal si a costurilor marginale de prindere si condamnare; in mod evident astfel de cunostinte nu sunt usor de dobandit. O folosire inteleapta a inchiderii in inchisori si a altor pedepse, presupun, de asemenea, astfel de cunostinte dar in plus, implica o cunoastere a elasticitatii reactiilor infractiunilor la schimbarile pedepselor. Desigur, premeditarea, echilibrul mental si varsta pot influenta stabilirea pedepselor, ele reprezentand elasticitatea reactiilor. Amenzile asigura victimelor o compensatie, iar amenzile optimale la limita, compenseaza victimele in totalitate si restabilesc status quo ante-ul, astfel incat victimele nu sunt cu numic dezavantajate fata de cazul in care infractiunea n-ar fi fost comisa. Alte pedepse nu numai ca nu compenseaza, dar mai si cer "victimelor" sa cheltuiasca resurse suplimentare pentru indeplinirea pedepsei. Din acest motiv, nu este surprinzator ca mania si teama fata de fostii condamnati, care de fapt nu si-au platit datoria fata de societate, a condus la o suplimentare, inclusiv restrictii legale asupra sanselor lor politice si economice si restrictii neoficiale asupra acceptarii lor de catre societate. In plus, absenta compensatiei incurajeaza eforturile pentru schimbarea sau reabilitarea infractorilor prin consultatii psihiatrice, terapie si alte programe.

Deoarece amenzile compenseaza si nu creaza multe costuri suplimentare, mania si teama fata de persoanele amendate corespunzator, nu se dezvolta cu usurinta. Drept rezultat, nu se aplica pedepse suplimentare in mod obisnuit asupra fostilor amendati si nu se fac eforturi mari pentru reabilitarea lor. Un argument impotriva amenzilor este ca sunt imorale din cauza ca, de fapt permit ca infractiunile sa fie cumparate contra unui pret, tot asa cum painea sau alte articole sunt cumparate contra unui pret. O amenda poate fi considerata pretul unei infractiuni, dar orice alta forma de pedeapsa poate fi considerata la fel. Singura diferenta consta in unitatea de masura: amenzile sunt preturi masurate in unitati monetare, inchiderea in puscarie este un pret masurat in unitati temporale etc. In cazul acesta, unitatile monetare sunt de preferat, din moment ce sunt, in general, preferate in stabilirea preturilor si in contabilitate.

Amenzile optimale depind doar de raul si costul minim si in nici un caz de pozitia economica a infractorilor. Acest lucru a fost criticat ca fiind nedrept si au fost sugerate amenzile proportional cu veniturile infractorilor. Daca scopul este de a minimiza pierderea sociala in venituri datorata infractiunilor si nu de a se razbuna si a le face rau infractorilor, atunci amenzile ar trebui sa depinda de raul total facut de infractori si nu in mod direct de venitul, rasa sau sexul lor etc. Tot asa, valoarea in bani a sentintelor optimale cu inchisoarea si a altor pedepse depind de raul, costurile si elasticitatea reactiei, dar nu direct de venitul infractorului. Intr-adevar, daca valoarea in bani a pedepsei cu inchisoarea, de exemplu, ar fi independenta de venit, durata sentintei ar fi invers proportionala cu venitul, pentru ca valoarea unei sentinte este proportionala cu venitul.

Infractorii cu venituri mai mari sunt interesati sa cheltuiasca mai mult pentru planificarea infractiunilor, pentru avocati buni, pentru apelurile legale si chiar pentru mita, in vederea reducerii probabilitatii prinderii si condamnarii pentru infractiunile pentru care se pedepsesc de exemplu cu inchisoarea, deoarece, pentru ei costul condamnarii este relativ mare in comparatie cu costul acestor cheltuieli. In mod similar, infractorii mai saraci sunt interesati sa-si foloseasca o parte mai mare din timp pentru planificarea infractiunilor pentru infatisarile la tribunal si, de asemenea, pentru reducerea probabilitatii de infractiuni care se pedepsesc cu o anumita amenda, deoarece pentru ei, costul condamnarii este relativ mare in comparatie cu valoarea timpului lor. Implicatia este ca probabilitatea condamnarii ar fi in mod sistematic proportionala cu veniturile infractorilor: invers proportionala cu infractiunile care se pedepsesc cu inchisoarea si direct proportionala cu cele care se pedepsesc cu amenzi.

Un alt argument adus impotriva amenzilor este ca anumite infractiuni precum violul sunt atat de odioase incat nici o suma de bani nu poate compensa raul provocat. Acest argument are un merit evident si este un caz special al principiului mult mai general, conform caruia nu te poti baza exclusiv pe amenzi ori de cate ori raul depaseste resursele infractorilor. Pentru ca in aceste cazuri, victimele nu pot fi compensate in totalitate de catre infractori si amenzile ar trebui suplimentate cu termene de inchisoare sau alte pedepse pentru a descuraja infractiunile in mod optimal. Aceasta analiza indica faptul ca daca anumiti infractori pot plati amenda pentru o anumita infractiune, iar altii nu pot, primii ar trebui pedepsiti doar prin amenzi, iar ceilalti prin alte metode. In esenta, aceste metode devin o modalitate de pedepsire a "celor datori" fata de societate. Inainte de aparitia plangerilor ca sistemul este nedrept, mai ales pentru infractorii saraci trebuie sa luam in considerare urmatoarele fapte:

Cei pedepsiti vor fi datornici in "tranzactii" cu care "creditorii" lor nu au fost de acord, si nu in tranzactii voluntare, ca de exemplu imprumuturile, pentru care ar putea fi luate din timp masuri de precautie de catre creditori. Mai mult, pedeapsa in orice sistem economic bazat pe tranzactii monetare voluntare trebuie sa distinga inevitabil acesti "datornici" fata de altii. Daca o pedeapsa ca inchisoarea, in loc de o amenda completa, este "corecta" pentru infractorii care nu au suficiente resurse, aceasta depinde bineinteles de durata inchisorii in comparatie cu amenda. Din moment ce inchisoarea este o pedeapsa mult mai costisitoare pentru societate decat amenzile, pierderea datorata infractiunilor ar putea fi redusa printr-o politica de indulgenta fata de persoanele care sunt inchise pentru ca nu pot plati amenzi. In consecinta, termenele optimale de inchisoare pentru "datornici" n-ar fi "nedrepte" pentru ei in sensul ca echivalentul banesc al termenelor de inchisoare ar fi pentru ei mai mic decat valoarea amenzilor optimale care la randul ei, ar fi egala cu raul cauzat sau cu "datoria". Se pare, totusi, ca datornicii sunt deseori inchisi la o rata de schimb a amenzilor care este mult subestimata fata de timpul petrecut in inchisoare.

In Statele Unite exista proceduri penale care cauta sa imbine intimidarea, compensarea si razbunarea. Mai intai de toate, telul primar al tuturor procedurilor penale ar deveni o ramura a legii prejudiciilor, a "prejudiciilor" sociale", sa spunem, iar publicul ar intenta un proces colectiv pentru raul "public". O actiune "penala" va fi definita esentialmente, nu prin natura actiunii, ci prin incapacitatea unei persoane de a compensa raul pe care l-a facut. O astfel de actiune va fi "penala" tocmai datorita faptului ca genereaza un "rau" necompensat fata de ceilalti. Legea penala ar cuprinde toate actiunile de acest gen in timp ce legea prejudiciului ar cuprinde toate celelalte actiuni - civile.

Ca un exemplu practic al schimbarilor fundamentale care ar fi facute, ne determina sa ne gandim la domeniul antitrust. Inspirate in parte de clasica demonstratie a economistilor, din care reiese ca monopolurile denatureaza alocarea resurselor si reduc bunastarea economica, Statele Unite au scos in afara legii conspiratiile si alte constrangeri asupra comertului. In practica, acuzatii sunt de cele mai multe ori, doar, somati sa opreasca activitatea nedorita, iar cateodata sunt, de asemenea, amendati, devin subiectul unor urmari judiciare sau sunt inchisi.

Daca ar fi accentuata compensarea, scopul principal al procedurilor legale ar fi sa perceapa amenzi egale cu raul cauzat societatii prin constrangerile asupra comertului. Nu ar avea nici un sens oprirea si sistarea comenzilor, inchiderea, denigrarea sau dizolvarea companiilor. Daca teoria economistilor despre monopol este corecta, si daca s-ar percepe amenzile optimale, firmele ar inceta automat impunerea oricarei constrangeri asupra comertului, pentru ca profitul lor ar fi mai mic decat raul pe care il cauzeaza si astfel, mai mic decat amenzile cerute. Pe de alta parte, daca anumite constrangeri impuse asupra comertului ridica nivelul de bunastare economica, amenzile ar putea compensa in totalitate societatea pentru raul facut si totusi, unele constrangeri nu ar inceta pentru ca profitul participantilor ar depasi raul facut celorlalti. Daca aceasta teorie a compensatiei ar fi valida, atunci amenzile compensatorii ar descuraja toate constrangerile asupra comertului si ar atinge scopurile clasice. Daca nu, aceste amenzi ar permite constrangerilor care ar fi de dorit din punct de vedere social, sa continue si in acelasi timp ar compensa si societatea pentru raul facut. Bineinteles, dupa cum isi dau seama si participantii la procesele de tripla vatamare, raul facut nu este usor de masurat si greselile serioase ar fi inevitabile. Oricum, este extrem de dificila masurarea raului intr-o multime de procese civile si, totusi, acestea continua sa functioneze aproximativ bine in totalitatea lor. In plus, pe masura ce se acumuleaza experienta, marja de eroare ar scadea si se dezvolta metodele empirice. Un accent pus pe amenzi si pe compensatie ar putea ajuta cel putin la evitatrea subiectelor irelevante, focalizand atentia asupra informatiilor necesare pentru o politica sociala inteligenta.

Prezentarea acestor aspecte privind modalitatile de rascumparare a raului facut de spalarea banilor murdari, crima organizata, are drept scop conturarea unui mediu social mai tolerant fata de coruptie, decat fata de justitie, ca institutie a statului.

Societatea romaneasca s-a dovedit de-a lungul vremii, destul de atipica. Ea ataca prin mass-media si in acest fel, loveste simultan in propria imagine si isi produce, paradoxal, pana la urma, pierderea capacitatii de a se ridica de la pamant si de a rascumpara, in vreun fel, raul produs.

Intr-un fel, pierderea este in lant: statul pierde, cheltuieste, consuma pentru recuperarea prejudiciilor produse, angajatii firmelor pierd locurile de munca, familiile pierd resurse, iar sentimentul ca se produce, din nou, o injustitie sociala, creste din nou. Prin urmare creste sentimentul de nesiguranta si chiar si riscul de tara, intrucat solidaritatea sociala este si ea afectata. Toate acestea demonstreaza ca legea nu e morala, sau e morala in masura in care cel "pedepsit" prin pierderea locului de munca isi ispaseste pacatul de a fi optat profesional gresit. Si astfel, in loc sa mergem inainte asteptam inca o minune a Statului Providenta.