CONCEPTUL DREPTULUI

Aceasta parte isi propune sa clarifice in amanunt acceptiunea termenului de drept, dimensiunile - istorica si sociala - ale dreptului, precum si analiza factorilor de configurare a dreptului. De asemenea, este tratata si problematica esentei, a continutului si a formei dreptului. Tipologia dreptului si enuntarea unei definitii a dreptului incheie diviziune tematica.

A. Originea dreptului

Cuvantul "drept" este folosit cu mai multe acceptiuni. El deriva din latinescul directus, luat in sensul metaforic (directus, de la dirigo, dirigere, care inseamna "drept" - orizontal sau vertical - "de-a dreptul", "direct", "directie", "linie dreapta"). Dar, in latina, cuvantul care corespundea substantivului "drept" era jus (drept, dreptate, legi). Cuvantul este intalnit si in alte limbi, cu aceeasi semnificatie: droit (franceza), diritto (italiana), derecho (spaniola), recht (germana), right (engleza).

a) Intr-un prim inteles, cuvantul "drept" semnifica stiinta dreptului - ansamblul de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit.

Dreptul nu este numai stiinta, el este, in egala masura, tehnica si arta.

Dreptul imbina libertatea si necesitatea - necesitatea rezulta chiar din scopurile generale ale vietii sociale, scopuri prefigurate in ansamblul normelor legale. Acest ansamblu alcatuieste dreptul obiectiv. El priveste acea coordonare imperativa prin norme, despre care vorbeste Max Weber, fiind premisa necesara a coexistentei libertatilor. Regulile stabilite prin norme trebuie sa-si gaseasca un cadru minim de legitimitate pentru a putea fi conditia existentei posibile a comunitatii. Dreptul este principiul de directie, de coeziune sociala, el da societatii caracterul de definit, de coerenta.

b) Drept mai semnifica si facultatea unui subiect de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat. Acesta este dreptul subiectiv si implica categoria de libertate. Romanii faceau distinctie intre norma agendi si facultas agendi.

In unele limbi se face distinctie intre dreptul obiectiv si cel subiectiv; law - drept obiectiv, iar right - drept subiectiv (in engleza).

Totalitatea normelor juridice in vigoare (active) dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv, un drept aplicabil imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil de a fi adus la indeplinire printr-o forta exterioara (coercitiune statala), ca o indreptatire a unor instante sociale special abilitate.

c) Drept mai este asociat, ca adjectiv, in aprecierile de natura morala (de exemplu: om drept, actiune dreapta, pedeapsa dreapta, etc.).

In afara termenului de "drept", se foloseste si cel de "juridic". Acesta este folosit atat ca adjectiv (norma juridica), cat si intr-o acceptiune ce depaseste notiunea de drept (obiectiv sau subiectiv). Juridicul este un fenomen complex care functioneaza obiectiv pe un fundal social, constituind unul dintre modurile de reflectare pe plan social a existentei umane.

Juridicul are, sistematic vorbind, un caracter unitar, desi are o compunere complexa (psihologica, institutionala, relationala). Unicitatea fenomenului juridic determina unicitatea stiintei dreptului, care este o stiinta explicativ-normativa, ce nu se limiteaza la descrierea si explicarea functionarii unor elemente de tehnicitate si constructii logice, ci se refera si la caracterul operational al conceptelor prin intermediul carora se fundamenteaza ontologia, gnoseologia, axiologia si metodologia juridica. Juridicul defineste o parte componenta a realitatii sociale, alaturi de politic, etic, economic etc.

B. Dimensiunile dreptului (istorica, sociala, umana)

Dimensiunea istorica Studiul conceptului dreptului implica cu necesitate viziunea istorica, legata de descifrarea originilor (teoria originilor) dreptului. Ca institutie ce deriva de la societate si isi gaseste suportul in relatiile reciproce dintre oameni, dreptul este indisolubil legat de evolutia generala a societatii, de particularitatile societatii in diferitele sale trepte de dezvoltare istorica.

Scolile de drept au dat raspunsuri diferite la aceasta problema:

- romanii credeau in vesnicia dreptului: Ubi societas ibi jus;

- scoala dreptului natural: Conform conceptiei aristotelice, omul este considerat zoon politikon, deci un animal social. Din nevoia instinctiva de a trai in societate, apare si nevoia de a se stabili norme juridice. Hugo Grotius defineste dreptul natural ca totalitate a principiilor pe care le dicteaza ratiunea pentru a da satisfactie inclinatiei naturale a omului spre viata sociala; regasim aceleasi idei, desi pe baze diferit concepute, la Pufendorf, Jean Domat etc.

Din aceasta perspectiva, intrebarea cu privire la originea dreptului este strans legata de modul in care concepem dreptul.

a) Daca el este echivalent oricarei reguli de conduita, dreptul exista, nediferentiat de alte reguli de conduita, din momentul aparitiei primelor forme de organizare sociala.

b) Daca avem in vedere faptul ca dreptul nu poate exprima decat nevoile sociale ale unei colectivitati constituite in forma politica, atunci dreptul apare in conditii social-istorice determinate, caracterizate prin diferentieri specifice societatii publice.

Argumentare a acestei ultime idei: In evolutia sa, omul pleaca de la o stare de dependenta totala fata de natura; nu putem considera hoarda sau ceata primara drept forma sociala de organizare, intrucat orice astfel de forma implica constiinta unui criteriu (real sau imaginat), iar hoarda nu era decat rezultatul unei apropieri instinctive.

La scara devenirii istorice, determinate de mari mutatii economice, prima forma de organizare sociala este ginta - care are drept criteriu constitutiv comunitatea de sange. Ea a fost o forma universala de organizare a societatii primitive, care s-a caracterizat prin: diviziunea naturala a muncii (dupa sex si varsta), domnia obiceiului,proprietatea comuna asupra pamantului, lipsa fortei exterioare de constrangere, o putere sociala ce apartinea intregii colectivitati.

Ginta a imbracat doua forme: matriarhala si patriarhala, iar trecerea de la o forma la cealalta a fost interpretata ca un efect al dezvoltarii ideilor religioase. Efectul instaurarii patriarhatului a constat in instaurarea monogamiei, interpretata ca o incalcare a unei vechi porunci religioase.

In realitate, trecerea a avut mai degraba cauze sociale si economice, determinate de schimbari importante produse la nivelul mestesugurilor, agriculturii, pastoritului etc.

Inceputul adevarat si prima fundatie a statului consta, conform lui Hegel, in familie, care aduce cu sine proprietatea privata exclusiva, stabilirea dreptului privat si siguranta satisfacerii trebuintelor.

Dimensiunea sociala. Dreptul este un produs complex al societatii, iar normele sale intervin in procesul productiv, stabilind reguli generale pentru actul zilnic, repetat al producerii, repartitiei si schimbului de produse si activitati. Abordarea dimensiunii sociale a dreptului implica analiza locului dreptului si al realitatii juridice in societate, sistemul legaturilor sale cu celelalte elemente (realitati) ale societatii.

Realitatea juridica este o dimensiune inalienabila a realitatii sociale in conditii istorice determinate. Existenta ei nu poate fi desprinsa de existenta celorlalte parti ale unei societati, suportand influenta acestora si exercitand, la randu-i, influenta asupra lor. Realitatea juridica mai este denumita uneori si sistem juridic sau suprastructura juridica. Realitatea juridica cuprinde dreptul, dar nu se reduce la el.

Realitatea juridica are drept componente: constiinta juridica, dreptul si relatiile juridice (ordinea de drept). Inainte de a fi o realitate normativa, dreptul este o stare de constiinta, in sensul ca nevoile schimbatoare ale societatii, care isi reclama reflectare intr-un sistem de norme, nu se transpun tale quale in limbajul si in continutul dreptului; ele trec prin constiinta legiuitorului, urmand un proces de evaluare, valorizare si valorificare finala prin normele de drept.

a) Constiinta juridica:

- este o premisa a dreptului;

- are o functie normativa;

- are, de asemenea, o functie cognitiva, actionala si cultural-axiologica;

- se structureaza pe doua paliere: unul rational (ideologia juridica) si unul psihic (psihologia juridica).

b) Partea institutionala - dreptul. Ca sistem de reglementari si institutii, alcatuieste miezul juridicului, continutul sau, cadrul sau substantial de referinta. Dreptul, ca fenomen normativ, da expresie cerintelor structurilor sociale - conducatoare sau conduse - de mai buna organizare a raporturilor umane, in vederea obtinerii acelui echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului in care liberului arbitru si vointei subiective sa i se poata opune eficient anumite standarde oficiale de comportament si in care sa poata fi inlaturata tensiunea dintre cei care accepta aceste standarde si cei care de abat de la ele.

c) Elementele relationale, sociologice. Intra aici raporturile juridice si situatiile juridice, cele care probeaza eficienta dreptului. In cadrul acestor raporturi, oamenii participa in calitate de subiecte de drept, valorificandu-si sau aparandu-si pe cale legala interese si drepturi. Desfasurarea lor in conformitate cu dispozitiile legale duce la crearea ordinii de drept. Din aceasta perspectiva, dreptul poate fi considerat un mod de existenta a ordinii publice, un factor real de calmare a conflictelor si de mentinere in limite de ordine a ciocnirilor de interese.

C. Factorii de configurare a dreptului

Ideea existentei unor factori exteriori, complecsi care exercita influenta asupra dreptului, s-a conturat in perspectiva admiterii caracterului evolutiv al dreptului, al progresului juridic. Factorii de configurare a dreptului sunt grupati in trei mari categorii:

1. cadrul natural;

2. cadrul social-politic;

3. factorul uman.

1. Cadrul natural - factor de configurare a dreptului. In toate componentele sale (mediul geografic, factorii biologici, fiziologici, demografici), acest factor influenteaza dreptul.

Mediul geografic reprezinta un ansamblu de factori care influenteaza viata sociala, dezvoltarea economica, posibilitatile dezvoltarii politice etc.

Prezentarea exagerata a rolului factorilor demografici si biologici s-a soldat cu sustineri aberante, rasiste, ce au alimentat continutul unor legiuiri retrograde, antiumaniste. Contestand asemenea exagerari, avem in vedere, in acelasi timp, faptul ca dreptul nu poate sa nu fie influentat de actiunea mediului fizic in care oamenii isi urmaresc si-si valorifica anumite interese si drepturi. Conditiile fizice se releva legiuitorului - cu toate particularitatile lor - ca obiect al reglementarii, influentand solutiile juridice cele mai potrivite pentru apararea, conservarea si dezvoltarea acestui cadru in totalitatea sa ori a unor componente ale sale.

In desfasurarea circuitului juridic, legiuitorul este nevoit sa ia in consideratie calitati specifice ale bunurilor materiale, carora le acorda un tratament juridic diferentiat.

Diversele imprejurari naturale care nu depind de vointa omului pot constitui, prin vointa legii, cauze de nastere, modificare sau stingere a raporturilor juridice. Asemenea evenimente sunt: nasterea, curgerea implacabila si ireversibila a timpului, calamitati naturale etc. Curgerea timpului poate consolida juridic sau poate stinge un drept.

Manifestarea fortei regulatoare a acestui fascicul de factori apartinand cadrului natural nu se prezinta insa ca o fatalitate, nu in mod automat prezenta se finalizeaza cu consecinte juridice. Actiunea lor este intotdeauna corelata unui interes social, este prezenta numai in masura in care luarea lor in consideratie este reclamata de un interes social.

2. Cadrul social-politic influenteaza dreptul, constituindu-se ca un factor de configurare cu actiune specifica. Fiind un produs social, dreptul se afla intr-o permanenta si constructiva relatie cu interesele structurilor sociale. Evolutia actuala a raporturilor sociale produce o instrainare a individului, conducand la o treptata degradare a relatiei dreptului cu societatea. Legat de interesele economice ale marilor companii, dreptul este obligat sa-si plaseze actiunea pe terenuri pe care criteriile justitiei sunt inlocuite tot mai adesea cu criteriile eficacitatii practice.

Dar, intr-o societate democrata, dreptul trebuie sa se supuna unei cenzuri proprii, scopurile, valorile societatii, contribuind astfel la definirea acelui orizont de idealitate care transcende necesitatile practice imediate si considerentele de oportunitate. Aceasta nu poate conduce la o izolare a dreptului de societate, pentru ca el trebuie sa-si afirme in fiecare moment functia de mentinere a raporturilor sociale in stare de echilibru, participand la functionarea globala cu propria sa logica, propriile sale mecanisme, propriile sale institutii. Configurarea solutiilor legislative, caracterul practic-operational al institutiilor legale inregistreaza, in ultima instanta, variate influente din partea factorilor sociali. Aceste influente nu trebuie sa anuleze specificul actiunii dreptului si sa duca dreptul in starea de criza cu privire la care ne avertiza J. Carbonnier.

Elementele componente ale cadrului social-politic sunt:

a. economicul - dreptul economic modern dezvaluie natura instrumentala a juridicului, numeroase norme tehnice imbogatind cu noi note definitorii continutul traditional al dreptului;

b. ideologicul isi pune amprenta asupra modelului de receptare de catre drept a influentei economice;

c. structurile organizatorice ale societatii - grupurile de interes, grupurile de presiune, partidele politice - structuri sociale nestatale.

3. Factorul uman este zona centrala de interes pentru orice legiuitor; deoarece reglementeaza comportamentul oamenilor in cadrul unor categorii diverse de raporturi sociale, dreptul se raporteaza la prezenta omului in societate, la capacitatea sa de a influenta si chiar de a transforma socialul.

Dimensiunea umana a dreptului priveste, inainte de orice, drepturile esentiale ale individului, drepturi care garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor, posibilitatea lor de manifestare nestingherita in temeiul demnitatii si libertatii, deoarece omul, dupa natura sa, este o fiinta demna si libera.

D. Esenta, continutul si forma dreptului.

1. In general, esenta unui fenomen reflecta unitatea laturilor, trasaturilor si raporturilor interne necesare, relativ stabile, care constituie natura launtrica a fenomenului si-l fixeaza intr-o clasa de fenomene adiacente. A cerceta esenta dreptului presupune patrunderea inlauntrul sau, sesizarea legaturilor intime care-i confera relativa stabilitate, identificarea calitatilor interne.

Din multitudinea determinarilor calitative ale dreptului, se desprinde o calitate principala: calitatea juridica a vointei si interesului, care prezideaza la aparitia normelor dreptului si care asigura un anumit echilibru in desfasurarea raporturilor interumane. Este o calitate esentiala, ce ramane neschimbata, indiferent de formele pe care le imbraca sau de etapele prin care trece un sistem juridic.

In drept, putem vorbi despre:

a. vointa generala - determinata de anumite interese si care tinde sa se oficializeze prin intermediul activitatii statale;

b. vointa individuala - manifestata in procesul aplicarii dreptului.

2. Continutul dreptului il constituie ansamblul elementelor, laturilor si conexiunilor care dau expresie concreta vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea pe cale etatica.

Continutul dreptului are ca latura componenta dominanta sistemul normelor juridice. Orice sistem de drept isi realizeaza functiile prin actiunea normei de drept, iar mecanismul influentei sale asupra relatiilor sociale este esential legat de modul in care etalonul de conduita pe care-l cuprinde norma patrunde in tesatura raporturilor interumane. Ca elemente de continut ale dreptului, normele juridice se afla intr-o permanenta relatie cu constiinta juridica. Raportat la societate, dreptul apare ca un factor ce organizeaza relatiile sociale, le da o finalitate in conformitate cu un interes public. Normele de drept sunt premise si conditii sine qua non ale ordinii, precum si instrumente de control social.

Scoala normativista (reprezentant de seama - H. Kelsen):

- promotor al ideii conform careia studiul dreptului trebuie sa fie o teorie pura;

- studiul dreptului trebuie sa considere ca irelevanta orice legatura a sa cu elementele extranormative;

- dreptul se formeaza in trepte, fiecare norma aflandu-si suportul intr-o norma superioara, iar toate intr-o asa-numita norma fundamentala.

Criticile scolii normativiste s-au facut de pe pozitii sociologice in domeniul dreptului, imputand normativismului faptul ca dreptul a fost, in aceasta intelegere, rupt de suportul sau social.

3. Forma dreptului. Aceasta semnifica exprimarea organizarii interioare a structurii continutului, desemneaza aspectul exterior al continutului, modul sau de exteriorizare. Forma dreptului apartine intotdeauna unui continut. Nu exista forma goala a dreptului.

Forma dreptului este chiar legea de alcatuire, modul in care se leaga elementele care compun continutul dreptului.

Structuralismul sistemic postuleaza existenta:

unei forme interne

unei forme externe a dreptului.

Forma interna trimite chiar la interactiunea ramurilor dreptului.

Forma externa poate fi analizata din punctul de vedere al:

- izvoarelor dreptului;

- modalitatilor de sistematizare a legislatiei - codificari, incorporari etc.

E. Tipologia dreptului

Este posibila datorita existentei unor constante juridice. In general, tipologiile juridice sunt realizate prin considerarea elementelor si a relatiilor reale din viata juridica, pentru a putea cunoaste mai precis care sunt mecanismele sau relatiile structurale care au fost stabilite intr-o arie de probleme juridice.

Criterii de tipologizare a dreptului:

I. dupa dependenta de tipologia sistemelor de organizare sociala (Poirier), exista: drept sclavagist, drept feudal, drept burghez, drept socialist.

II. dupa apartenenta dreptului la un bazin de civilizatie juridica (Ren David), exista tipologia dupa familia de drept: familia de drept romano-germanica, anglo-saxona, dreptul socialist, dreptul musulman, hindus, chinez, japonez. Diferentele specifice dintre aceste familii sunt de natura ideologico-juridica.

III. dupa criteriul formelor de integrare economico-sociala la nivelul continentului european, a rezultat dreptul comunitatilor europene, un drept institutional si substantial comunitar.

Premisele acestui drept sunt:

- o noua tipologie a sistemelor de organizare sociala europeana (vezi Tratatul de la Maastricht);

- existenta unei vointe autonome configurate de Uniunea Europeana; exista drept comunitar originar si drept comunitar derivat;

- existenta unor prescriptii fundamentale, a unor principii generale care sa comande directiile esentiale ale construirii si dezvoltarii ordinii juridice comunitare. Acestea sunt solidaritatea intre statele membre, echilibrul institutional, nediscriminarea si egalitatea de tratament, proportionalitatea si preferinta comunitara.

F. Sistemul dreptului

Notiunea sistemului dreptului.

Criteriile de structurarea sistemului de drept - obiectul reglementarii juridice; metoda reglementarii juridice; principiile comune.

Ramurile dreptului. Diviziunea dreptului in drept public si drept privat.

G. Definitia dreptului

Definirea dreptului a pus in discutie chiar natura dreptului. Este aceasta o realitate transcendenta, care se impune ratiunii sau, dimpotriva, este un ansamblu de fenomene sociale perceptibile prin experienta Raspunsul la o astfel de intrebare a configurat intreaga evolutie a filosofiei juridice.

Definitie: Dreptul este ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate, intr-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si statornicirii spiritului de dreptate.

• rolul stiintei si sistemul stiintelor sociale
• stiinta dreptului in sistemul stiintelor sociale
• sistemul stiintelor sociale
• stiintele juridice de ramura
• stiintele participative
• locul si rolul teoriei generale a dreptului in sistemul stiintelor juridice
• semnificatia notiunii de drept
• dimensiunile dreptului - istorica si sociala
• factori de configurare a dreptului
• esenta, continut si forma in drept
• tipologia dreptului
• sistemul dreptului
• definitia dreptului

◘ stiinta

◘ stiinta sociala

◘ stiinta dreptului

◘ conceptul de drept

◘ metoda juridica

◘ realitatea juridica

◘ normativism

◘ actiunea sociala

◘ obicei, totem, tabu

◘ sistematizare juridica

◘ drept public/drept privat

◘ pluralism/monism juridic

◘ tipologie juridica

a)     Obligatorie:

N. Popa, Teoria generala a deptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002

M. Djuvara, Teoria generala a dreptului (Enciclopedie juridica), Ed. All, Bucuresti, 1995

Eugeniu Sperantia, Introducere in filosofia dreptului, Cluj-Napoca, 1940

I. Ceterchi, I. Craiovan, Introducere in Teoria generala a dreptului, Bucuresti, 1992

Gheorghe Bobos, Teoria generala a dreptului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1999

N. Popa, I. Dogaru, Gh. Danisor, D.C. Danisor, Filosofia drep-tului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002

b)     Facultativa:

Jean-Louis Bergel, Thorie gnrale du droit, Paris, 1985.