Introducere

Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam la 01.01999, UE dispune de competente largite in reglementarea intrarii si sederii cetatenilor straini terti (vezi Titlul IV TCE; vezi si nr. 3.3.1).

In ceea de priveste intrarile cu scopul unei sederi de lunga durata (imigratie, in special reintregirea familiei, sederi cu scop de munca de lunga durata, sederi pentru studii si pregatiri profesionale), dreptul strainilor este in momentul de fata (stadiul mai 2003) in curs de preluare. Unele dintre actele normative au intrat deja in vigoare, altele se afla in procedura de aprobare. Se asteapta insa ca majoritatea Directivelor si Regulamentelor din acest domeniu sa intre in vigoare pana la 01.02004, data la care urmeaza sa adere cele 10 state SCEE. Fiind vorba despre Directive, legislatia nationala se va alinia (de regula) in urmatorii 2 ani. Directive hotaratoare in domeniul imigratiei vor fi

Aceste Directive nu au intrat inca in vigoare.

Pentru cetatenii straini terti care intra in UE pentru o sedere pe termen scurt (pana la trei luni - ne referim aici in special la turisti, vizitatori, calatori in scop de serviciu, soferi de automarfare in traficul international, marinari), sunt deja prevazute o serie de reglementari UE in acquis-ul Schengen si legislatia care il completeaza.

In acest domeniu, legislatia nationala prezinta in mare parte suprapuneri, avand doar functie complementara. La nivel national, practic nu mai sunt de importanta decat reglementarile cu privire la competentele autoritatilor, abilitarile concrete de interventie (in special in cazurile de refuzare a intrarii, de emitere a dispozitiei de parasire a teritoriului, de expulzare) si normele de sanctionare. Conditiile materiale pentru intrarea si sederea cetatenilor straini terti sunt prevazute in legislatia UE, in special in legislatia Schengen.

In continuare, vor fi prezentate reglementarile privind intrarea cetatenilor straini terti in scopul sederii de scurta durata si prevederile privind sederea de scurta durata in baza CAPAS si a legislatiei care o completeaza.

2 Tratatele Schengen

La 14 iunie 1985, Belgia, Germania, Franta, Luxemburg si Regatul Tarilor de Jos au semnat Acordul de la Schengen cu privire la desfiintarea treptata a controalelor la frontierele comune. Acest acord guvernamental avea scopul de a crea in interiorul UE o Europa fara frontiere interne, dar nu continea inca detalii. Acestea au fost stipulate de catre statele partenere in Conventia de Aplicare a Acordului Schengen din 19.06.1990 (CAPAS) - un tratat de stat care necesita ratificarea. Prin Tratatul de la Amsterdam (intrat in vigoare la 01.01999), intreaga legislatie Schengen (vezi anexa Protocolul Schengen la Tratatul de la Amsterdam) trece in cadrul legislativ al UE. CAPAS a fost si ramane deschis tuturor statelor UE (actuale). Statele candidate preiau acquis-ul odata cu aderarea la UE. Cu statele SEE Islanda si Norvegia se vor incheia acorduri de asociere privind aplicarea legislatiei Schengen (Jurnalul Oficial CE nr. L 176 pag. 36 din 10.07.1999). Elvetia doreste sa adere la Schengen.

3 Intrarea in vigoare si teritoriul de aplicare a CAPAS

Pentru CAPAS este valabil un mecanism de intrare in vigoare (neobisnuit pentru dreptul international) in doua etape. In baza unei conventii speciale din documentul final al CAPAS (Nr. 1 al documentului final "Punct de vedere comun ref. la art. 139"), CAPAS nu se aplica odata cu intrarea in vigoare formala, ci doar in urma unei decizii separate de intrare in vigoare. Se face astfel o deosebire intre intrarea in vigoare si decizia de intrare in vigoare. Intrarea in vigoare atrage dupa sine anumite obligatii internationale (ca de ex. obligatia de a incheia doar conventii privind vizele in conformitate cu prevederile Schengen - vezi in acest sens art. 1 alin. 1 pag. 2 din regulamentul de punere in aplicare a Legii strainilor din Germania), aplicarea CAPAS se va amana insa pana cand Comitetul Executiv stabileste si hotaraste ca sunt intrunite conditiile aplicarii CAPAS. Acest mecanism nu a fost valabil doar la prima intrare in vigoare, ci a fost si este valabil in cazul aderarii altor state, cat si pentru adoptarea legislatiei Schengen in momentul aderarii la UE.

Pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam (la 01.01999 - M.O. al Germaniei II pag. 296), aceste decizii erau luate de Comitetul Executiv Schengen, acum fiind responsabil Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne (art. 2 alin. 1 prop. 2 Protocolul Schengen la Tratatul de la Amsterdam).

Dupa ce toate statele partenere initiale au ratificat Conventia, CAPAS a intrat in vigoare la 01.09.1993, conform art. 139 alin. 2 CAPAS. Comisia Executiva a decis insa - dupa mai multe amanari - intrarea in vigoare la 26.03.1995 in

Zona de aplicare se refera la teritoriul national european al statelor partenere, precum si la Insulele Canare (Spania), Madeira (Portugalia) si Insulele Azore (Portugalia). Pentru Insulele Faroe (Danemarca), Groenlanda (Danemarca) si Spitzbergen (Norvegia) exista reglementari speciale.

In cazul Danemarcei exista particularitatea, conform careia acquis-ul Schengen continua sa isi pastreze caracterul de drept international. Astfel, CAPAS in Danemarca nu are caracter de legislatie Schengen, care sa primeze cu efect nemijlocit asupra legislatiei nationale. Pe langa aceasta, modificarile aduse acquis-ului Schengen de catre UE in baza Titlului IV TCE nu se aplica automat in cazul Danemarcei, ci doar daca Danemarca le aliniaza la nivel national (vezi protocolul privind pozitia Danemarcei ref. la Tratatul de la Amsterdam).

Statele UE Marea Britanie si Irlanda nu se supun legislatiei Schengen, dar pot solicita oricand ca toate prevederile legislatiei Schengen sau doar unele dintre ele sa se aplice si in cazul lor (art. 4 protocolul Schengen la Tratatul de la Amsterdam). Marea Britanie a solicitat la 20.01999, iar Irlanda la 16.06.2000, aplicarea unor prevederi ale acquis-ului Schengen. Solicitarile nu se refera insa la prevederi relevante din domeniul dreptului strainilor, ci la reglementari privind cooperarea politieneasca, inclusiv accesul la SIS (exceptand art. 96 CAPAS). Consiliul a solutionat favorabil cele doua solicitari (pentru Marea Britanie: Jurnalul Oficial CE L 131 pag. 43 din 01.06.2000; pentru Irlanda: Jurnalul Oficial CE L 64 pag. 20 din 07.03. 2002). Aplicarea partiala a CAPAS se realizeaza pentru ambele state doar printr-o decizie separata a Consiliului, odata cu intrunirea conditiilor pentru aplicare.

Efectele CAPAS

Odata cu decizia de intrare in vigoare a CAPAS la 26.03.1995, s-a renuntat la controlul la frontierele interne. In compensatie, a fost inasprit controlul la frontierele externe. In principiu, trebuie sa aiba loc un control total, ceea ce inseamna ca fiecare persoana care intra sau iese trebuie supusa controlului. Controlul la frontierele externe Schengen se realizeaza dupa principii unitare, stipulate intr-un manual comun pentru controlul la frontiera (Manualul Schengen). O masura suplimentara a fost introducerea unui sistem de verificare si de informatii pentru intregul spatiu Schengen (Sistemul de Informatii Schengen SIS]). O parte esentiala a CAPAS o formeaza reglementarile privind conditiile unitare pentru accesul cetatenilor straini terti care doresc sa intre in spatiul Schengen pentru o sedere de pana la trei luni. A fost introdusa o viza uniforma cu un standard inalt de siguranta impotriva falsificarii. Pe langa aceasta, CAPAS acorda dreptul la libera circulatie in spatiul Schengen cetatenilor straini terti care traiesc legal intr-un stat Schengen, in baza unui titlu de sedere. Conditiile de acces pentru cetatenii straini terti care doresc sa vina intr-un stat Schengen pentru o sedere mai lunga sunt stabilite, in continuare, in legislatia nationala privind strainii a fiecarui stat membru. CAPAS obliga la un standard unitar de control, nu confera insa organelor politienesti de frontiera din statele membre competente suplimentare de control si interventie. Astfel, masurile legale continua sa se realizeze in baza legislatiei nationale politienesti si a strainilor.

5 Raporturile fata de dreptul Uniunii Europene

Pana la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, Tratatele Schengen nu faceau parte din dreptul UE (valabil si acum pentru Danemarca, Marea Britanie si Irlanda). Art. 134 CAPAS stabileste ca prevederile CAPAS sunt apliabile doar daca sunt in concordanta cu dreptul comunitar. Dreptul UE primeaza asupra dreptul Schengen

Prin Protocolul (anexat Tratatului de la Amsterdam) privind includerea acquis-ului Schengen in cadrul legislativ al Uniunii Europene, reglementarile Schengen au devenit parte a dreptului UE. Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne stabileste baza legala pentru fiecare prevedere Schengen si hotarare Schengen (art. 2 alin. 1 pag. 3 din Protocolul Schengen), insemnand ca acestea sunt subordonate primului sau celui de-al treilea pilon. Domeniile atribuite primului pilon pot fi modificate prin norme CE (de regula, Regulamente si Directive - vezi art. 249 TCE) in cadrul procedurii legislative conf. TCE.

Atata vreme cat nu s-a stabilit definitiv, dreptul Schengen se subordoneaza automat celui de-al treilea pilon (vezi art. 2 alin. 1 pag. 7 Protocolul Schengen). Consiliul, prin decizia din 20.01999 a adoptat acquis-ul Schengen si a stabilit bazele legale pentru fiecare prevedere (Jurnalul Oficial CE L 176 pag. 1 din 10.06.1999). Prevederile pentru controlul la intrare de la art. 1-27 CAPAS sunt subordonate, in principal, bazei legale de la art. 62-63 TCE, ceea ce inseamna ca au fost trecute in primul pilon al UE. In ceea ce priveste SIS, Consiliul nu a stabilit inca un punct de vedere comun. Pentru art. 92-119 CAPAS care reglementeaza SIS nu a fost stabilita baza legala in TCE. In consecinta, SIS este subordonat colaborarii interguvernamentale din cel de-al treilea pilon.

Dreptul Schengen nu este nici drept comunitar primar, nici drept comunitar secundar si nu este comparabil nici cu tratatele de drept international incheiate de CE. Este un drept adoptat "sui generis"

Chiar daca sunt subordonate primului pilon, aceste prevederi nu au efectul juridic al Regulamentelor CE sau Directivelor CE, respectiv nu primeaza asupra legislatiei nationale. Reglementarile Schengen isi pastreaza caracterul de drept international. Normele produc - in masura in care nu sunt aplicabile nemijlocit (vezi nr. 10) - in continuare doar obligatii ale statelor. Raporturile dintre acestea si legislatia nationala se stabilesc in functie de cele existente intre prevederile nationale si dreptul international. Daca o prevedere a dreptului Schengen este modificata printr-un regulament CE (ca in cazul art. 18 CAPAS - modificat prin Regulamentul CE 1091/2001 Jurnalul Oficial CE L 150/4 din 06.06.2001), aceasta obtine caracterul unui Regulament CE. Prevederea devine drept secundar, cu toate consecintele care deriva din aceasta, printre altele se aplica cu intaietate, ca si normele dreptului comunitar.

Chiar daca, prin includerea acquis-ului Schengen, CAPAS a devenit la randul sau drept UE, in principiu se mentin raporturile de subordonare (vezi art. 134 CAPAS). Astfel, in special dreptul de libera circulatie a persoanelor (din art. 18, 39, 43, 49 TCE) continua sa primeze asupra CAPAS.

CAPAS nu reglementeaza intrarea si sederea cetatenilor UE. Reglementarile pentru cetatenii straini se refera doar la cetatenii straini terti, adica la strainii care nu detin cetatenia unui stat UE. Cetateni straini terti se considera si cetatenii SEE (in mod formal), precum si membrii de familie ai acestora, cat si membrii de familie ai cetatenilor UE, in masura in care nu sunt, la randul lor, cetateni ai unui stat UE. Conf. art. 134 CAPAS, in cazul acestora CAPAS se aplica doar in masura in care nu le este ingradit dreptul la libera circulatie.

Si viitoare state membre UE sunt obligate sa preia intregul acquis Schengen (art. 8 Protocolul Schengen la Tratatul de la Amsterdam). Aplicarea CAPAS necesita insa o decizie de intrare in vigoare, emisa de Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne (vezi nr. 3).

Exemplu: La 01.02004, cand Ungaria va deveni membra a UE, si in Ungaria va fi valabil CAPAS. Cu toate acestea, CAPAS va fi aplicabil doar din momentul in care Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne va lua decizia de intrare in vigoare pentru Ungaria.

In dreptul UE exista - in mare parte nescris - drept administrativ european general Intr-adevar, in TCE si in legislatia secundara se regasesc anumite reglementari din domeniul dreptului administrativ general, insa dreptul administrativ european rezulta in cea mai mare parte din jurisprudenta Curtii Europene de Justitie. Printre acestea se numara importante principii ale dreptului administrativ cum ar fi principiul legalitatii administratiei, primatului legii, proportionalitatii, sigurantei in drept, respectarii confidentialitatii, tratamentului egal si a dreptului de a fi audiat (vezi: Schwarze "Das Verwaltungsrecht unter europischem Einfluss" /"Dreptul administrativ sub influente europene"/, 1996, cu texte in limbile germana, engleza si franceza din diferite state ale UE, ISBN 3-7890-4194-7). Dreptul administrativ european - ca de altfel orice drept UE - primaza asupra legislatiei nationale.

Prin includerea acquis-ului Schengen in cadrul UE, intr-o prima faza nu exista multe modificari din punctul de vedere al practicii in domeniul dreptului strainilor. Este valabil acelasi acquis Schengen ca si pana atunci. Se aplica insa principiile generale de drept si administrative ale dreptului administrativ european. Acest lucru este valabil si pentru calcularea termenelor

Exemplu: Daca o viza permite sederea pe o perioada de 20 de zile, conform dreptului administrativ european nu se ia in calcul ziua intrarii (vezi Curtea Europeana de Justitie, Culegerea de sentinte 1987, 223 si urmat.; vezi si art. 25 Regulamentul CE 343/2003 - Dublin II). Daca detinatorul vizei intra la data de 03.0, se afla legal pe teritoriul Schengen pana la data de 23.0 (ora 24.00).

6 Consiliul UE pentru Justitie si Afaceri Interne (fost: Comisia Executiva)

In perspectiva aplicarii CAPAS, statele semnatare, in conformitate cu art. 131 capas, au infiintat o Comisie Executiva. Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne a preluat atributiile Comisiei Executive.

O atributie generala a Consiliului este monitorizarea aplicarii corecte a Tratatului. Pe langa aceasta, CAPAS transfera Consiliului o serie de competente in ceea ce priveste formularile in detaliu ale reglementarilor CAPAS. Consiliul este singurul organ cu putere de decizie in cadrul cooperarii Schengen. Fiecare stat membru detine un loc in acest consiliu si este reprezentat de un ministru sau secretar de stat. Consiliul detine un aparat administrativ compus din inalti functionari care sprijina activitatea Consiliului. In cadrul acestei administratii exista grupurile de lucru Politie si Securitate, Viza, Azil si Readmisie, Cooperare in domeniul Justitiei, Narcotice, Relatii Externe, un grup de coordonare pentru SIS si o instanta de control a protectiei datelor.

In plan practic, Consiliul a luat numeroase decizii referitoare la anumite prevederi ale CAPAS (de exemplu: anularea sau prelungirea valabilitatii vizelor Schengen in interiorul tarii, conditiile pentru reluarea temporara a controalelor la frontiere interne conf. art. 2 alin. 2 CAPAS, cooperarea reprezentantelor consulare la acordarea vizelor). In plus, au fost adoptate norme de aplicare detaliate: printre altele, Manualul Comun Schengen (Manualul Schengen) pentru controlul la frontiera si Instructiunile Consulare Comune (ICC) pentru misiunile diplomatice.

Prin Regulamentul CE 789/2001 (Jurnalul Oficial CE L 116 pag. 2 din 26.04.2001) si Regulamentul CE 790/2001 (Jurnalul Oficial CE L 116 pag. 5 din 26.04.2001) au fost stabilite procedurile pentru modificarea Manualului Schengen si a ICC.

7 Manualul Comun Schengen

Manualul Comun Schengen (Manualul Schengen - Jurnalul Oficial CE nr. C 313 pag. 97 din 16.12.2002) are rolul de a asigura un control unitar la frontierele externe Schengen, asa cum prevede art. 6 alin. 1 CAPAS. Manualul prezinta detaliat conditiile pentru intrare, contine dispozitii generale cu privire la procedura de control, reglementeaza particularitatile controlului in traficul rutier, feroviar, aerian sau maritim, precum si controlul navigatiei pe apele interioare. Se mai reglementeaza emiterea vizelor la frontiera si regimul categoriilor speciale de straini (ex. diplomati, cetateni UE, cetateni cu loc de munca in zone de frontiera, persoane cu statut de refugiat). In 14 anexe sunt stabilite alte dispozitii si informatii. Printre acestea se numara o prezentare a punctelor de trecere a frontierei autorizate, o lista a documentelor de calatorie valabile, o lista a statelor ale caror cetateni au obligatia detinerii unei vize, caracteristici tehnice ale vizei, precum si un catalog cu modele de vize si titluri de sedere nationale. Manualul Schengen nu reprezinta un document cu caracter juridic, ci o dispozitie de serviciu pentru politiile de frontiera. In consecinta, reglementarile manualului nu dezvolta efecte nemijlocite spre exterior si nu pot genera drepturi si obligatii pentru cetateni.

8 Instructiunile Consulare Comune (ICC)

Pentru misiunile diplomatice ale statelor Schengen, conditiile si modalitatile de emitere a vizelor Schengen sunt stabilite in Instructiunile Consulare Comune (ICC). Prin aceasta se urmareste asigurarea aplicarii unitare a prevederilor referitoare la vize pentru toate misiunile diplomatice ale statelor Schengen. In ICC sunt prezentate categoriile de vize (tipul A, B, C si D) si continutul acestora. Sunt stabilite in detaliu competentele misiunilor diplomatice in ceea ce priveste emiterea vizelor. Sunt explicate conditiile, procedura si modalitatile tehnice de emitere a vizei. In plus, exista reglementari privind colaborarea intre misiunile diplomatice de la fata locului. ICC au anexe care corespund, in mare masura, anexelor Manualului Schengen. Si in cazul ICC vorbim tot despre o dispozitie interna de serviciu (publicata in Jurnalul Oficial CE C 313 pag. 1 din 16.12.2002).

9 Manualul SIRENE

Un alt manual se ocupa de atributiile SIRENE (vezi in acest sens nr. 6.5). Manualul SIRENE a fost de asemenea publicat (Jurnalul Oficial CE nr. C 38 pag. 1 din 17.02.2003).

Valabilitatea CAPAS la nivel national

Initial, CAPAS a fost incheiat ca tratat international. In principiu, isi pastreaza efectul de tratat international, chiar si dupa trecerea sa in cadrul juridic al UE. Efectele concrete asupra ordinii de drept nationale se determina conform dreptului constitutional national. In general, cat si in acceptiunea Curtii Europene de Justitie (sentinta din 14.12.1991 - Dosarul C-1/91, culegerea 1991, I-6079, 6102), tratatele internationale contin numai obligatii pentru state, pe care partile contractante trebuie sa le implementeze la nivel national. In principiu, tratatele internationale - implicit si CAPAS - nu genereaza drepturi si obligatii pentru cetatean si nici nu contin abilitari pentru interventia autoritatilor. Aceste tratate angajeaza numai organele legiuitoare care au obligatia elaborarii legilor corespunzatoare.

Numai in mod exceptional este posibil ca o norma dintr-un tratat international sa aiba efect nemijlocit, ceea ce presupune ca norma sa fie astfel conceputa, incat urmarile juridice derivate din aceasta sa fie aplicabile pentru fiecare caz particular. Curtea Europeana de Justitie interpreteaza tratatele in functie de sensul si scopul, precum si de textul si structura acestora (vezi Curtea Europeana de Justitie, sentinta din 11.02000 - "Savas" - Dosarul C-37/98). Pentru a fi aplicabila si a avea efect, norma nu trebuie sa mai aiba nevoie de un act intern ca sa devina executabil. Aplicarea la nivel national este exclusa, daca tratatul nu este suficient de explicit, incat sa sa genereze urmari juridice concrete pentru fiecare caz particular.

In conluzie, reglementarea-cheie a CAPAS (art. 5 alin. 1 CAPAS) nu are aplicabilitate nemijlocita. Conditiile de intrare convenite in cazul cetatenilor straini terti pentru sederi de pana la trei luni nu sunt nemijlocit aplicabile, fiindca ofera partilor contractante o anumita marja pentru permiterea intrarii. De aceea, ele trebuie detaliate in dreptul national. In schimb, art. 2, 5 alin. 3, 19, 20 si 21 CAPAS sunt apreciate ca fiind nemijlocit valabile (self executing), deoarece se refera direct la cetateanul strain tert, nu necesita implementare si contin reglementari exhaustive. Drepturile care reglementeaza tranzitul si sederea de scurta durata pentru detinatorii titlurilor de sedere si vizelor nationale primeaza asupra obligatiilor stabilite in dreptul national cu privire la pasapoarte si permisiunea de rezidenta. Acelasi lucru este valabil si pentru dreptul de tranzit, conform art. 18 CAPAS. Dupa reformulare, in Regulamentul CE 1091/2001, reglementarea intra la categoria dreptului secundar CE si primeaza asupra dreptului national. Exceptie face Danemarca - vezi nr. 3.

Deoarece toate Constitutiile statelor UE reflecta atitudinea favorabila fata de dreptul international, autoritatile sunt oarecum constranse sa promoveze cat mai mult posibil realizarea de tratate internationale. Autoritatile au obligatia sa confere tratatului o valabilitate cat mai extinsa. De asemenea, tratatul poate fi folosit ca instrument pentru interpretarea unor norme interne cu sensuri multiple.

Trecerea frontierei

CAPAS deosebeste intre frontiere externe Schengen si frontiere interne Schengen. Frontierele nationale existente sunt frontiere externe sau interne Schengen. Trebuie avut in vedere ca frontierele Schengen nu sunt identice cu frontierele UE.

Exemplu Dupa aderarea Republicii Cehia la UE: pana la intrarea in vigoare a CAPAS in Republica Cehia, frontiera germano-ceha este pe de o parte frontiera externa Schengen iar pe de alta parte frontiera interna UE.

11.1 Trecerea frontierelor Schengen externe

Frontiere externe sunt considerate acelea cu state non-Schengen. Conform art. 3 CAPAS, frontierele externe nu pot fi trecute decat prin puncte de trecere a frontierei si doar in intervalul orar stabilit. Reglementari corspunzatoare se gasesc in legile nationale ale statelor Schengen, de ex. in Germania: art. 3 Legea Pasapoartelor, art. 59 alin. 1 Legea strainilor; in Austria: art. 10 Legea cu privire la controlul la frontiera. Statele Schengen pot admite insa exceptii. Conform art. 61 alin. 3 din Legea Politiei Federale de Frontiera din Germania se pot acorda permise de frontiera unor persoane sau grupuri de persoane (de ex. fermieri care au proprietati de ambele parti ale frontierei sau proprietari de ambarcatiuni de agrement), care le dau acestora dreptul de a trece frontiera chiar si prin locuri neautorizate de trecere a frontierei.

Art. 6 CAPAS prevede ca la frontierele externe controalele sa se realizeze dupa principii unitare. CAPAS nu contine insa noi competente de control sau interventie pentru politia de frontiera. Controalele se realizeaza conform prevederilor legislatiei nationale, adica in baza abilitarilor nationale. In cazul masurilor prevazute de legea strainilor, sunt valabile competentele dreptului national al strainilor, mai ales cand este vorba despre reglementarile privind refuzarea intrarii si expulzarea.

La controlul la frontierele externe, trebuie tinut cont de interesele celorlalte state partenere. In felul acesta, autoritatile de frontiera poarta implicit responsabilitatea si pentru celelalte state Schengen. Autoritatile de frontiera au o pozitie de garant fata de celelalte state partenere, sunt considerate administratorii intereselor celorlalte state partenere.

Controlul se efectueaza in etape:

Toate persoanele care trec frontiera sunt supuse unui control minim care permite stabilirea identitatii (art. 6 alin. 2 b CAPAS).

Cetatenii UE/SEE si cetatenii elvetieni nu vor fi controlati amanuntit decat daca exista indicii ca o persoana reprezinta un pericol pentru ordinea, siguranta sau sanatatea publica. In aceasta situatie se vor respecta prevederile legislatiei UE (art. 134 CAPAS). Persoanele care se bucura de privilegii si imunitate (de ex. diplomati) trebuie, in masura in care este posibil, favorizate.

Prioritatea controlului il reprezinta controlul cetatenilor straini terti. Acestia se vor supune unui control amanuntit. Controlul se refera la

verificarea documentelor de trecere a frontierei,

verificarea altor conditii pentru intrare, sedere, munca si iesire,

verificarea in bazele de date si

impiedicarea pericolelor care reprezinta o amenintare la adresa sigurantei nationale si a ordinii publice ale tuturor statelor Schengen.

Controlul se mai refera la autoturisme si bagajul persoanelor. Art. 6 alin. 2a CAPAS prevede explicit ca acest control se efectueaza in baza legislatiei nationale, in special in cazul perchezitiei. Politia de frontiera nu primeste noi competente in ceea ce priveste perchezitia.

Probleme: Controalele nu vizeaza numai criterii formale, cum ar fi existenta unui pasaport sau a unei vize necesare, ci si conditii care implica o cunoastere temeinica a legislatiei fiecarui stat membru Schengen. Art. 6 alin. 2a CAPAS prevede controlul in cazul cetateanului strain tert care intra in spatiul Schengen cu intentia de a lucra. In acest caz, trebuie verificat daca cetateanul indeplineste conditiile de a lucra - respectiv daca are nevoie de permis de munca sau daca activitatea este scutita de obligativitatea detinerii unui permis de munca. Aceasta situatie presupune ca lucratorii de la frontirele externe sa cunoasca normele cu privire la dreptul de munca din tara respectiva, cerinta care in momentul de fata este greu de indeplinit.

11.2 Trecerea frontierelor Schengen interne

Conform art. 1 CAPAS, frontierele interne sunt frontierele terestre comune ale statelor membre, precum si aeroporturile pentru curse interne si porturile pentru cursele regulate de feribot, exclusiv din si spre teritoriile statelor membre, fara escala in porturi din afara spatiului Schengen.

Conform art. 2 alin. 1 CAPAS, frontierele interne pot fi trecute prin orice loc, fara controlul persoanelor.

Acest drept este valabil pentru oricine, in consecinta si pentru straini care nu sunt cetateni UE. La frontierele interne nu mai exista puncte de control de trecere a frontierei. Cetateanul strain care, dupa trecerea liniei de frontiera, este controlat la o frontiera interna se considera intrat. Nu i se mai poate refuza intrarea.

Un zbor intern este acela care asigura deplasarea din si spre teritoriul unui stat membru, fara escala pe teritoriul unui stat tert. Statele terte sunt si acele state UE pentru care (inca) nu este valabil CAPAS.

Exemplu: Zboruri interne sunt Paris (F) - Frankfurt/M. (D) sau Amsterdam (NL) - Hamburg (D)

Exemplu: Nu sunt zboruri interne Moscova (RUS) - Berlin (D), Londra (UK) - Hamburg (D), Sofia (BG) - Mnchen (D) sau Dublin (IRL) - Frankfurt/M. (D)

Conform art. 4 CAPAS, controalele la intrare se efectueaza, in principiu, pe primul aeroport Schengen, cand cursa vine dintr-un stat tert (aeroport de intrare). Pentru controlul la iesire este valabil acelasi principiu. Acest control se realizeaza pe aeroportul Schengen de pe care aeronava pleaca spre un stat tert (aeroport de iesire). Exceptiile de la acest principiu se fac in baza unei reglementari din manualul Schengen, care prevede ca pasagerii care calatoresc cu aceeasi aeronava spre un alt aeroport din spatiul Schengen (zbor de legatura intern) sa fie controlati pe aeroportul de destinatie.

Prin curse regulate de feribot intre porturi se intelege deplasarea exclusiv din si spre alte porturi situate pe teritoriul national al statelor membre, fara escale in porturi din state terte, si care asigura transportul persoanelor si vehiculelor in baza unui grafic prestabilit. In principiu, nu se efectueaza controlul pasagerilor si al echipajului de la bordul feribotului care efectueaza curse regulate.

Exemplu: Feribot intre Puttgarden (D) - Rdby (DK) sau Kiel (D) - Gteborg (S)

In schimb, persoane care se deplaseaza pe acelasi traseu, de ex. la bordul unor nave de transport marfa, sunt supuse controlului de frontiera.

11.3 Controale in zona de frontiera

In masura in care, in baza dreptului national, se efectueaza controale politienesti la frontierele interne, acestea, conform art. 2 alin. 1 CAPAS, nu trebuie sa aiba loc in legatura cu trecerea frontierei sau sa fie atat de sistematice si intense, incat sa fie la fel ca un control compensatoriu in interior (vezi hotararea Comitetului Executiv Schengen din 26.04.1994, Jurnalul Oficial L 239 pag. 157 din 22.09.2000; raspunsul Comisiei la solicitarea unui euro-parlamentar, Jurnalul Oficial C 318 pag. 199 din 13.11.2001). Astfel, s-ar considera control compensatoriu nepermis atunci cand politia de frontiera instaleaza posturi de control pe caile de comunicatii transfrontaliere din apropierea frontierei cu scopul de a controla mai ales persoanele si vehiculele care trec frontiera, ori daca ar fi controlati pasageri pe aeroporturi, in zona de sosire a curselor intra-Schengen.

Exemplu: Se considera control compensatoriu nepermis atunci cand toti pasagerii unei curse intra-Schengen din Grecia spre Germania ar fi controlati imediat dupa coborare, la "burduf".

Art. 2 alin. 1 CAPAS este nemijlocit aplicabil (self executing). Aceasta prevedere confera persoanei aflate in trafic transfrontalier un drept subiectiv la scutirea de control. Controlul efectuat contrar art. 2 alin. 1 CAPAS - sub rezerva art. 2 alin. 2 CAPAS - reprezinta o imixtiune inadmisibila in dreptul persoanei. Abilitarile nationale cu privire la controlul efectuat la trecerea frontierei nu sunt apblicabile in masura in care art. 2 alin. 1 CAPAS prevede scutirea de control.

11.4 Reluarea controlului la frontierele interne

Conform art. 2 alin 2 CAPAS, un stat membru are dreptul de a relua pentru o perioada limitata controlul la frontierele interne, in situatia in care probleme de ordine publica sau siguranta nationala impun o astfel de masura, precum si dupa consultarea cu celelalte state membre. Chiar si dupa reluarea controlulului ramane in vigoare dreptul de a trece frontiera interna prin orice loc. Statul care solicita aplicarea art. 2 alin. 2 CAPAS este obligat sa motiveze masura si sa informeze celelalte state Schengen despre frontierele sau tronsoanele de frontiera vizate, precum si despre durata preconizata a aplicarii acestei masuri. Decizia de reluare temporara a controlului se ia in mod suveran de catre statul membru in cauza, chiar daca exista obligativitatea consultarii. Comitetul Executiv a reglementat procedurile de aplicare a art. 2 alin. 2 CAPAS (Jurnalul Oficial CE nr. L 239 pag. 133 din

Art. 2 alin. 1 CAPAS nu reprezinta doar o obligatie din domeniul dreptului international. Prevederea este atat de precis formulata incat indeplineste conditiile pentru o aplicare nemijlocita (self executing). In consecinta, libertatea de control este legiferata si poate fi anulata sau suspendata doar printr-o lege.

In relatia stat-cetatean, art. 2 alin. 2 CAPAS nu reprezinta o baza legala suficienta pentru reluarea controlului. Prevederea permite reluarea controlului, dar numai din punct de vedere al dreptului international. Nu ofera insa in mod obligatoriu nici unei autoritati competenta de a lua o decizie in aceasta privinta. Pentru fiecare stat este necesara o lege nationala care - in concordanta cu prevederile art. 2 alin. 2 CAPAS - sa stabileasca conditiile materiale pentru reluarea controlului, dar si autoritatea care are competenta luarii acestei decizii, precum si modul in care se va face publica decizia. Exista retineri fata de practica din diferite state Schengen (printre care si Germania) in care Executivul (de regula Ministerul de Interne) decide asupra reluarii controlului fara a avea o alta baza legala.

Austria a reglementat aceasta problema prin art. 10 alin. 2 din Legea cu privire la controlul la frontiera. Astfel, Ministerul Federal de Interne are competenta de a decide, prin ordonanta, permiterea trecerii frontierei interne pe un anumit tronson doar prin PTF, atunci cand trebuie aparate linistea, ordinea si siguranta publica.

Inainte de reluarea formala a controlului, exista posibilitatea aplicarii unor masuri politienesti de frontiera in situatii speciale sau ori de cate ori situatia o impune de exemplu, cand au loc actiuni de urmarire, supraveghere intensa a frontierei sau controale intensificate in zona de frontiera.

Exemple: Evadarea unui detinut pentru delicte de natura sexuala dintr-un penitenciar, atac terorist, jaf armat asupra unei banci, interceptarea unor asa numiti "huligani" predispusi la violenta, care doresc sa ia parte la un meci de fotbal, impiedicarea deplasarii participantilor la o demonstratie neautorizata.

Mentinerea dispozitiilor din legislatia cu privire la pasapoarte si straini, valabile pentru intrare si sedere

Nu se aduce atingere celorlate obligatii din legislatia strainilor privind intarea si sederea intr-un stat Schengen. Regula este ca pentru trecerea frontierei sunt obligatorii posesia si prezentarea unui pasaport valabil sau a unui document inlocuitor, dupa caz, si a unei vize valabile.

CAPAS atrage dupa sine renuntarea la controlul la frontierele interne si obligatia de a trece doar prin puncte de frontiera. Nu anuleaza insa celelalte prevederi legate de intrare si sedere. Chiar si dupa renuntarea la controlul la frontierele interne, strainul poate sa treaca ilegal o frontiera interna si sa devina pasibil de pedeapsa.

Exemplu: Cetateanului strain tert A ii este interzisa (conf. art. 8 alin. 2 Legea strainilor Germania) o noua intrare in Germania datorita unei dispozitii de parasire si scoaterii din tara impotriva vointei sale. Cu toate acestea, el intra din nou in Germania, pe la frontiera interna, venind dinspre Austria. In aceasta situatie, incalca art. 92 alin. 2 nr. 1 Legea strainilor Germania.

Similar, incalca legea nationala acela care, avand interdictie de iesire, iese pe la o frontiera interna.

Exemplu: Impotriva cetateanului german D, cunoscut pentru faptele sale de huliganism, se ia decizia unei interdictii de iesire temporare (art. 7 Legea pasapoartelor Germania) pe perioada desfasuraii unui campionat european de fotbal. Contrar acestei decizii, D pleaca pe la frontiera interna intr-un alt stat membru UE (infractiune conform art. 24 alin. 1 Legea pasapoartelor Germania).

13 Conditiile de intrare - conf. art. 5 CAPAS

13.1 Aspecte generale

Scopul CAPAS este de asigurare a conditiilor unitare de acces in spatiul Schengen al cetatenilor din state terte pentru sederi de scurta durata de pana la trei luni. Conform art. 5 alin. 1, CAPAS nu contine prevederi referitoare la intrarea strainilor pentru sederi de lunga durata. Accesul in spatiul Schengen pentru sederi de lunga durata continua sa fie reglementat in legislatia nationala (vezi si art. 18 CAPAS).

Conform art.1 CAPAS, cetatenii straini terti sunt toate persoanele care nu sunt cetateni ai unui stat membru al UE. Avand in vedere asocierea statelor SEE Islanda si Norvegia cu Schengen (vezi nr. 3), cetatenii acestor state - chiar daca nu sunt cetateni UE - nu pot fi numiti cetateni straini terti in acceptiunea legislatiei Schengen. Conform art. 134 CAPAS, prevederile CAPAS sunt aplicabile doar in masura in care sunt in concordanta cu dreptul comunitar. Astfel, nu se aplica prevederile CAPAS privind intrarea si sederea strainilor care din punct de vedere formal sunt cetateni straini terti, dar se bucura de dreptul la libera circulatie conform legislatiei UE. Acest principiu, valabil pentru cetatenii SEE, se aplica in special in cazul membrilor de familie ai cetatenilor UE si SEE (vezi art. 10 Regulamentul CEE 1612/68), precum si cetatenilor elvetieni si membrilor de familie ai acestora (conform Acordului privind libera circulatie incheiat intre UE si Elvetia).

In consecinta, prevederile CAPAS privind intrarea si sederea nu sunt valabile pentru

cetatenii din Islanda, Norvegia, Liechtenstein (cetateni SEE) si Elvetia,

membrii de familie ai cetatenilor UE/SEE si cetatenii elvetieni din state terte, atata vreme cat beneficiaza de dreptul (derivat) la libera circulatie,

cetatenii straini terti care doresc intrarea in spatiul Schengen pentru o sedere de lunga durata (mai mult de trei luni).

13.2 Principalele reglementari ale art. 5 alin. 1 si 2 CAPAS

Statele Schengen au dreptul sa permita cetatenilor straini terti intrarea in spatiul Schengen pentru o sedere de cel mult 3 luni, numai in conformitate cu conditiile de acces reglementate unitar in CAPAS (vezi art. 5 alin. 1 si 2 CAPAS).

Cetateanului strain tert care nu indeplineste toate aceste conditii, in mod obligatoriu i se va refuza intrarea pe teritoriul national al statelor membre, cu exceptia situatiei in care unul din statele membre considera necesara derogarea de la aceste prevederi din ratiuni

In aceste situatii, accesul se limiteaza la teritoriul national al respectivului stat membru care are obligatia de a informa celelalte state membre cu privire la aceasta decizie (art. 5 alin. 2 CAPAS).

Rezulta ca masura de refuzare a accesului in spatiul Schengen - prin neacordarea vizei sau refuzarea intrarii la frontiera - ar trebui sa luata atunci cand cetateanul strain tert nu are un pasaport sau document inlocuitor al acestuia care sa fie valabil pentru toate statele Schenge. Art. 14 alin. 1 CAPAS prevede, insa, o exceptie: daca documentul de calatorie (pasaport sau document inlocuitor) este valabil doar pentru unul sau mai multe state Schengen, viza se va limita la teritoriul respectivului stat/respectivelor state. La rubrica corespunzatoare din viza se vor mentiona statele in care este recunoscut pasaportul sau documentul inlocuitor (de ex.: D, A, BNL; sau statele Schengen - F, E, P, IS, N).

Conform Regulamentului CE 539/2001 (Regulamentul UE cu privire la vize), care reprezinta o completare a acquis-ului Schengen, CAPAS prevede atat obligativitatea vizei la intrare, cat si posibilitatea de a intra fara viza (vezi Nr. 15). CAPAS mai reglementeaza si dreptul de tranzit pe termen scurt pentru posesorii de titluri de sedere nationale si vize nationale.

13.3 Schengen si inceperea unei activitati remunerate

Intrarea si sederea in scopul inceperii unei activitati remunerate nu sunt excluse de Regulamentul UE cu privire la vize si nici de CAPAS, deoarece nu exista o acceptiune valabila in intregul spatiu Schengen cu privire la notiunea de activitate remunerata. Statele Schengen definesc in mod suveran aceasta notiune cu referire la cetatenii straini terti (care nu beneficiaza de dreptul la libera circulatie), precum si obligatia de detinere a unei permisiuni de munca sau scutirea de aceasta obligatie.

CAPAS cuprinde orice sedere de pana la trei luni. Nu sunt admise exceptii cu privire la activitati remunerate. Dimpotriva, art. 5 alin. 1c CAPAS prevede expres ca cetateanul strain tert trebuie sa detina suficiente mijloace de subzistenta pentru cele trei luni sau sa aiba posibilitatea de a obtine pe cale legala aceste mijloace. In plus, art. 6 alin. 2 CAPAS prevede ca la controlul persoanei sa se verifice si daca sunt intrunite conditiile pentru inceperea unei activitati. Franta, de exemplu, mentioneaza pe viza Schengen de tip C, la rubrica "observatii", ca scopul intrarii este inceperea unei activitati remunerate (vezi de exemplu Anexa 6b din Manualul Comun Schengen, cu trimitere la Franta). CAPAS se aplica si in cazul sederilor de scurta durata, in scop de munca.

Regulamentul CE 539/2001 (care concretizeaza art. 5 alin. 1b CAPAS) confirma ca sederile de pana la trei luni, in scop de munca, se supun reglementarilor Schengen. Nu ar fi fost necesara clauza de la art. 4 alin. 3 din Regulamentul CE 539/2001, daca intrarile in scop de munca nu s-ar supune pur si simplu regimului Schengen. Conform listei publicate de Comisia UE cu privire la art. 4 alin. 3 din Regulamentul CE 539/2001, sapte state Schengen permit intrarea fara viza in scopul inceperii unei activitati remunerate (vezi Jurnalul Oficial CE nr. C 363 pag. 21 din 19.12.2001).

Daca se intentioneaza inceperea unei activitati remunerate, care nu poate fi desfasurata legal, mai ales din cauza ca strainul nu detine dreptul de munca necesar si nici nu il poate obtine dupa intrarea in respectivul stat Schengen, atunci exista deja in momentul intrarii un pericol in sensul art. 5 alin. 1e CAPAS. De aceea, nu se va permite intrarea cetateanului strain tert in conformitate cu art. 5 alin. 2 CAPAS coroborat cu normele nationale in domeniu.

14 Intrarea si sederea cetatenilor straini terti care au obligativitatea detinerii unei vize

14.1 Caracterul juridic al vizei Schengen

Viza Schengen preia functia vizelor nationale emise pana acum pentru sederi de scurta durata. In continuare, este posibil ca fiecare stat sa poata emite vize pentru sederi de lunga durata, in conformitate cu legislatia nationala.

In cazul vizei Schengen este vorba despre un act administrativ international (sau transnational). Acordarea, prelungirea valabilitatii sau anularea vizei se face de catre autoritatile competente ale si cu efect asupra tuturor statelor Schengen. Statele Schengen nu doresc insa ca prin viza Schengen sa se creeze un titlu de intrare si sedere independent, desprins de legislatia nationala. Toate statele Schengen, inainte de intrarea in vigoare a CAPAS, au emis vize pentru sederi de scurta durata, mai ales pentru vizite in scop turistic, personal sau de afaceri. Pornind de la aceasta practica de acordare a vizelor, statele Schengen au convenit asupra unor conditii unitare de acordare a vizelor care sunt considerate conditii minime. Prin CAPAS, s-a dorit ca vizele acordate de un stat sau altul sa fie reciproc recunoscute. Viza Schengen are inclusa functia vizelor pentru sederi pe termen scurt de pana acum.

Includerea vizei Schengen in legislatia nationala privind strainii se face in mod diferit.

Germania: Conform art. 3 alin. 1 Legea strainilor pentru intrare si sedere strainul are nevoie de autorizatie de rezidenta, exceptand situatia in care este scutit de a detine aceasta. Autorizatia de rezidenta se acorda inainte de intare sub forma unei vize.

Din punctul de vedere al Germaniei, vizele Schengen au acelasi caracter juridic ca si vizele pentru sederi de scurta durata emise de Germania inainte de intrarea in vigoare a CAPAS, indiferent de statul emitent. Viza Schengen este considerata - fara ca acest lucru sa fie in mod special mentionat in Legea strainilor - ca o forma de acordare a dreptului de rezidenta, care permite o sedere limitata si cu scop precis (vezi art. 5, art. 28 Legea strainilor Germania).

In cadrul revizuirii Legii strainilor din Germania prin adaugarea unei Legi a imigratiei, in Germania viza Schengen va avea pe viitor caracter de drept de sedere.

Austria: Conform art. 5 Legea strainilor, cetatenii straini obligati sa detina pasaport trebuie ca la intrare si pe perioada sederii sa aiba viza, avand nevoie de un titlu de intrare sau sedere. Conf. art. 6 alin. 1 si 2 Legea strainilor, viza Schengen constituie un titlu de intrare.

14.2 Acordarea vizelor Schengen

De regula, conf. art. 12 alin. 1 CAPAS, acordarea vizelor Schengen este de competenta misiunilor diplomatice ale statelor Schengen, iar in situatii exceptionale, si de competenta autoritatilor de frontiera (art. 17 alin. 3c CAPAS). Art. 15 coroborat cu art. 5 alin. 1 CAPAS prevede ca unui cetatean strain tert i se poate acorda viza Schengen daca este in posesia unui document de calatorie valabil, face dovada scopului sederii si detine suficiente mijloace materiale, nu este semnalat in SIS in vederea NPI, iar sederea sa nu constituie un pericol pentru siguranta si ordinea publica, siguranta nationala sau relatiile internationale ale unui stat membru Schengen.

In esenta, prevederea este in concordanta cu conditiile de acordare a vizelor din Legea strainilor din Germania si Legea strainilor din Austria referitor la viza pentru vizite si motivele neacordarii acesteia.

Pentru cetatenii anumitor "state problema" (in momentul de fata sunt cca. 40), care in general reprezinta un pericol sporit pentru siguranta nationala sau migratia ilegala, este prevazuta o procedura de consultare (vezi art. 17 alin. 2 CAPAS). Acordarea depinde in aceasta situatie de acceptul autoritatilor centrale ale statelor Schengen care doresc o consultare. Pentru misiunile diplomatice, conditiile si modalitatile de acordare a vizelor Schengen sunt stipulate in ICC (vezi nr. 8 referitor la ICC). Viza se emite pe autocolantul de viza uniforma europeana, prevazut in Regulamentul CE 1683/95 (Jurnalul Oficial CE nr. L 164 pag. 1 din 14.07.1995).

14.3 Drepturile ce reies din continutul vizei Schengen

In principiu, viza Schengen se acorda mentionandu-se valabilitatea acesteia pentru toate statele Schengen. Daca cetateanul strain tert nu dispune de un document de calatorie valabil pentru toate tarile Schengen, viza se poate acorda limitat, doar pentru tarile care recunosc documentul de calatorie (art. 14 alin. 1 CAPAS). Daca cetateanul strain tert nu indeplineste conditiile de la art. 5 alin. 1 CAPAS, in principiu, nu este posibil sa i se acorde viza. Exceptie fac cazurile cand din ratiuni umanitare, de interes national sau de obligatii internationale se poate acorda o viza limitata la teritoriul statului Schengen emitent (art. 5 alin. 2 CAPAS).

Probleme: Viza de tranzit aeroportuar de tip A: Pentru viza Schengen de tip A, nu exista deocamdata o baza legala in dreptul UE, in special in dreptul Schengen. CAPAS reglementeaza intrarea si sederea, insa tranzitul implica si intrarea (art. 10 si 11 CAPAS). Viza de tip A trebuie sa nu permita tocmai intrarea, ci doar utilizarea aeroportului in scopul tranzitului. Viza de tranzit aeroportuar de tip A este prevazuta in ICC si Manualul Schengen. Prevederile nu au insa caracter de lege, cu atat mai putin rang de Regulament UE. Avem de a face cu prevederi interne ale autoritatilor, unele dintre ele avand caracter confidential, care se adreseaza statelor membre. Nu prevad drepturi si obligatii nemijlocit aplicabile si de aceea nu pot fundamenta obligativitatea detinerii unei vize de tranzit aeroportuar pentru cetateni straini terti. Bazele legale ale ICC se gasesc in CAPAS. Nici Regulamentul CE 789/2001 (Jurnalul Oficial nr. L 116 pag. 2 din 26.04.2001) nu a schimbat ceva in acest sens, acesta reglementand doar procedura de amendare a ICC.

Obligativitatea detinerii unei autorizari pentru zona de tranzit a unui aeroport nu reiese nici din alte prevederi ale UE (vezi mai ales art. 2 Regulamentul UE privind vizele). Curtea Europeana de Justitie a constat deja in 1998 (sentinta din 12.01998 - cazul C-170/96) ca UE - cel putin in perioada valabilitatii dreptului UE in varianta Tratatului de la Maastricht din 1993 pana in 1999 - nu avea competenta reglementarii vizelor de tranzit aeroportuar. Astfel, Regulamentul CE 539/2001 nu este valabil pentru tranzitul aeroportuar (vezi art. 2), iar Regulamentul CE 415/2003 prevede doar acordarea vizelor de tip B si C.

In momentul de fata, obligativitatea detinerii unei vize pentru tranzitul aeroportuar rezulta doar din legislatia nationala (de ex. art. 6 alin. 1 nr. 1 Legea strainilor din Austria).

Delimitarea de viza nationala

Statele Schengen pot acorda vize nationale pentru sederi pe termen lung sau permanante in baza legislatiei nationale (vezi mai ales art. 6 alin. 4 Legea privind sederea Germania ). Acestea nu sunt vize Schengen. Sunt marcate cu litera "D". O viza de tip D permite posesorului ca, respectand anumite conditii, acesta sa tranziteze o singura data celelalte state Schengen pentru a ajunge in statul Schengen emitent. In situatia in care la acordarea vizei nationale sunt indeplinite conditiile de acordare a unei vize Schengen de tip C, primei i se poate transfera drepturile care rezulta din continutul vizei de tip C (vezi si nr. 18.3).

Valabiliatea este conditionata de trei reguli: perioada de valabilitate, perioada maxima de utilizare in numar de zile si numarul de intrari permise. Perioada de valabilitate determina legalitatea momentului intrarii si legalitatea perioadei de sedere in spatiul Schengen. Pe parcursul acestei perioade este permisa sederea conform numarului de zile aprobat. Sunt permise una, doua sau un numar nelimitat de intrari.

Exemplu: Daca o viza este valabila pentru perioada 01.-31. a unui an, avand o perioada de utilizare de 20 de zile si permite doar o singura intrare, viza expira cel mai tarziu la incheierea zilei de 31. sau mai devreme, dupa incetarea valabilitatii de 20 de zile sau datorita faptului ca este consumata singura intrare permisa.

14.4 Sederea in spatiul Schengen cu o viza Schengen

Conform art. 19 alin 1 CAPAS, posesorul unei vize Schengen (nelimitate) este indreptatit la libera circulatie pe teritoriul national al tuturor statelor Schengen, daca a intrat legal si in masura in care continua sa indeplineasca conditiile de la art. 5 alin. 1 CAPAS. Daca viza este limitata la anumite state Schengen, acesta are dreptul sa se deplaseze doar pe teritoriul statelor in care este valabila viza. Dreptul de la art. 19 CAPAS se stinge atunci cand viza isi pierde valabilitatea, dar si atunci cand nu mai sunt indeplinite conditiile de la art. 5 alin. 1 CAPAS. Ne referim aici in special la situatiile in care documentul de calatorie isi pierde valabilitatea (art. 5 alin. 1a capas), strainul nu mai are mijloace financiare de subzistenta pentru continuarea sederii (art. 5 alin. 1c CAPAS), daca intre timp este semnalat in SIS in vederea NPI (art. 5 alin. 1d CAPAS) sau contravine sigurantei si ordinii publice (art. 5 alin. 1e CAPAS).

In ceea ce priveste consecintele juridice, acestea reies din legislatia nationala.

In Germania viza Schengen este considerata o forma de autorizare a rezidentei. Posesorul detine un act administrativ valabil, care ii permite sederea in Germania. Astfel, toate dispozitiile din dreptul german care privesc detinerea unui act administrativ, a unei autorizatii de rezidenta, in general, sau a unui drept de acordare a rezidentei, in special, sunt, in principiu, aplicabile vizei Schengen, in masura in care CAPAS nu contine prevederi contrare. Atata timp cat viza este valabila in baza legislatiei germane, cetateanului strain tert ii este permisa sederea in Germania, chiar daca a incetat dreptul prevazut la art. 19 alin. 1 CAPAS (drept de deplasare pe intreg spatiul Schengen). Potrivit Legii strainilor din Germania, indeplinirea conditiilor de la art. 5 alin. 1c, d si e CAPAS nu reprezinta o conditie pentru o sedere autorizata. Prin urmare, neindeplinirea conditiilor nu conduce la obligatia parasirii spatiului Schengen. In consecinta, continuarea sederii nu este nepermisa sau chiar pasibila de pedeapsa, atata vreme cat viza este valabila. Cu toate acestea, conform art. 23 alin. 1 si 3 CAPAS, autoritatile sunt in principiu obligate ca, respectand legislatia nationala, sa intrerupa sederea cetateanului strain tert in spatiul Schengen, daca acesta nu mai indeplineste conditiile de la art. 5 alin. 1 CAPAS. Legea strainilor ofera diferite instrumente autoritatilor germane pentru straini - dispozitia de parasire, anularea, retragerea sau scurtarea perioadei de valabilitate a vizei. Prin aceste competente, cetatenilor straini terti le poate fi indusa obligatia de parasire, iar daca acestia nu respecta de buna voie decizia, se poate apela la scoaterea din tara impotriva vointei.

In schimb, in Austria, conform art. 31 alin. 2 Legea strainilor, chiar si detinand o viza valabila, sederea nu (mai) este considerata legala daca un stat Schengen a comunicat ca impotriva cetateanului strain exista un motiv intemeiat de refuzare a intrarii, de exemplu daca este semnalat in SIS in vederea NPI. Pe langa aceasta, conform art. 16 Legea strainilor, viza Schengen poate fi anulata daca ulterior devin cunoscute sau au loc fapte care ar justifica refuzul. Este cazul atunci cand cetateanul strain nu mai indeplineste conditiile art. 5 CAPAS. Cetateni straini care nu se afla legal in Austria incalca prevederile legale, fapt care se sanctioneaza conf. prevederilor art. 107 Legea strainilor, iar impotriva acestora, conform art. 33 alin. 1 Legea strainilor, se poate dispune parasirea tarii.

15 Intrarea si sederea cetatenilor straini terti care nu au nevoie de viza

La 10.04.2001 a intrat in vigoare Regulamentul CE 539/2001 din 103.2001 (Jurnalul Oficial CE nr. L 81 pag. 1 din 21.03.2001, modificat prin Regulamentul CE nr. 2414/2001 din 07.12.2001 - Jurnalul Oficial CE nr. L 327 pag. 1 din 12.12.2001 - si Regulamentul CE 453/2003 din 06.03.2003 - Jurnalul Oficial UE L 69 pag. 10 din 13.03.2003) privind componenta listei cu statele straine terte ale caror cetateni trebuie sa detina viza la trecerea frontierei externe, precum si statele straine terte ale caror cetateni nu au obligativitatea detinerii unei vize, denumita in continuare Regulamentul UE privind regimul vizelor. Este un nou regulament referitor la obligativitatea detinerii unei vize de intrare de catre cetatenii straini terti (cetateni non-UE) in baza art. 62 nr. 2b-i TCE. Conform alineatului 4 din preambul, Regulamentul UE privind regimul vizelor este valabil pentru toate statele membre UE, cu exceptia Marii Britanii si a Irlandei care nu sunt obligate prin legislatia bazata pe Titlul IV TCE. Statele Schengen Islanda si Norvegia s-au obligat sa transpuna Regulamentul in legi nationale (art. 2 alin. 2 si 8 coroborat cu anexa B a Tratatului de Asociere intre Consiliul UE si Islanda si Norvegia din 18.01999, Jurnalul Oficial nr. L 176 pag. 36 din 10.07.1999). Regulamentul CE 539/2001 stabileste ca la trecerea frontierei externe a UE cetatenii a 133 de state si 2 entitati teritoriale (Taiwan si autoritatea palestiniana) trebuie sa detina viza, pe cand cetatenii a 41 de state si 2 regiuni administrative speciale ale Republicii Populare China (Hongkong si Macao) sunt scutiti de obligativitatea vizei.

Regulamentul CE 539/2001 este o completare a acquis-ului Schengen (vezi cel de-al doilea motiv cuprins in Regulamentul CE 539/2001). Art. 3 si art. 4 din Regulamentul CE 539/2001 permit unele exceptii nationale (printre altele pentru posesorii de documente de calatorie pentru refugiati, posesori de pasapoarte de serviciu, echipaje de avion, marinari in tranzit, elevi in excursii organizate). Regulamentul CE 539/2001 nu aduce atingere competentelor statelor membre in ceea ce priveste recunoasterea documentelor de calatorie conform legislatiei nationale (art. 6 Regulamentul CE 539/2001).

Constituind drept comunitar, Regulamentul CE 539/2001 este superior legislatiei nationale si suprima astfel prevederile nationale contrare. Regulamentul CE 539/2001 reglementeaza intrarea pe la frontierele externe ale UE pentru sederi planificate de pana la trei luni. In Regulamentul CE 539/2001 nu se tine cont de cazurile in care este vorba despre intrari pentru sederi planificate pentru mai mult de trei luni (de ex. pentru reintregirea familiei sau activitate pe termen lung).

Referitor la Regulamentul CE 539/2001 se constata urmatoarele puncte esentiale:

Regulamentul CE 539/2001 reglementeaza doar procedura de intrare si numai in masura in care aceasta se face pe la frontierele externe ale UE si doar daca este pentru o sedere planificata de cel mult trei luni. Nu reglementeaza intrarea pe la frontierele interne ale UE si nici sederea in urma intrarii. In dreptul statelor membre ale UE exista in mod traditional acceptii diferite privind functia unei vize. In cele mai multe state membre UE se face o distinctie clara intre o viza, care reprezinta doar permisiunea de intrare, si un titlu de sedere, care reglementeaza sederea propriu-zisa. Dreptul german considera viza doar ca o forma de autorizatie de sedere - viza fiind totodata titlu de sedere. In dreptul international si european, viza este de cele mai multe ori doar o permisiune de intrare, respectiv un document de trecere a frontierei. De aceea, Regulamentul CE 539/2001 contine doar prevederi pentru trecerea frontierelor externe ale UE si nu reglementari privind situatia juridica a sederilor.

Regimul sederii in urma intrarii este stabilit la art. 19 CAPAS pentru cetateni straini terti care au nevoie de viza si la art. 20 alin. 1 CAPAS pentru cetateni straini terti care nu au nevoie de viza. Dreptul de sedere al cetatenilor straini terti care au nevoie de viza reiese din continutul vizei Schengen (valabilitatea in spatiu si timp, eventual modificat prin conditii suplimentare). Conform art. 20 alin. 1 CAPAS, cetatenii straini terti care nu au nevoie de viza au dreptul la o sedere fara autorizatie, de pana la trei luni intr-o jumatate de an, in spatiul Schengen, daca indeplinesc conditiile de la art. 5 alin. 1a, c, d si e CAPAS.

Exemplu: Un cetatean bulgar care, potrivit legii germane, inca are nevoie de viza, conform art. 1 alin. 2 Regulamentul CE 539/2001 are dreptul sa intre fara viza si conform prevederilor art. 20 alin. 1 CAPAS are dreptul la sedere fara autorizatie in Germania si celelalte state Schengen. Regulamentul CE 539/2001 si art. 20 alin. 1 CAPAS prevaleaza asupra legislatiei germane privind strainii.

Exemplu: Un cetatean bulgar care doreste sa vina in Germania la un curs de limba cu durata de 5 luni nu are voie sa intre fara viza in Germania, avand in vedere ca Regulamentul CE 539/2001 permite doar sederi de pana la trei luni. Sederea sa nu se poate realiza fara autorizatie conform art. 20 alin. 1 CAPAS, deoarece aceasta prevedere este conditionata de intrarea fara viza conform Regulamentului CE 539/2001.

Verificarea conditiilor de intrare si sedere in conformitate cu legislatia nationala privind strainii ar putea deveni subsidiar (la un al doilea nivel) necesara atunci cand sederea (pe intreg spatiul Schengen) pe de o parte nu este justificata de art. 20 alin. 1 CAPAS, iar pe de alta parte legislatia nationala contine o prevedere corespunzatoare privind regimul sederii. De aceea, cele mai multe state Schengen sunt obligate prin mai vechile acorduri privind regimul vizelor sa permita intrarea si sederea cetatenilor straini terti din anumite state pentru perioade de pana la trei luni. Art. 20 alin. 2 CAPAS prevede expres astfel de reglementari.

Cele cinci conditii de intrare de la art. 5 alin. 1 CAPAS nu sunt puse la indoiala de Regulamentul CE 539/2001. Intrarea unui cetatean strain tert care nu are nevoie de viza (potrivit art. 1 alin. 2 Regulamentul CE 539/2001) nu va fi permisa (conform art. 5 alin. 2 CAPAS si prevederilor legislatiei nationale) daca nu indeplineste celelalte conditii de intrare impuse de art. 5 alin. 1 CAPAS. Astfel, in situatia in care un cetatean strain tert care, conform art. 1 alin. 2 Regulamentul CE 539/2001, are dreptul sa treaca frontiera externa fara viza, nu dispune de mijloacele de subzistenta, este semnalat in SIS sau daca se considera ca reprezinta un pericol concret pentru siguranta publica, i se poate refuza intrarea.

Nepermiterea intrarii

Conform art. 5 alin. 2 CAPAS, statele Schengen sunt obligate sa nu permita cetatenilor straini terti intrarea. CAPAS nu contine competente nemijlocite pentru politia de frontiera. O intelegere intre state mentionata intr-un acord nu constituie o baza legala suficienta pentru a leza drepturile unei persoane.

Un element al statului de drept (pe care, conform art. 6 TUE trebuie sa-l respecte toate statele semnatare) este principiul primatului legii. Aceasta inseamna ca autoritatile au nevoie de o imputernicire legala inainte de orice interventie impotriva drepturilor unor persoane. Un acord international obliga statele semnatare sa respecte prevederile acestuia. Daca acest lucru conduce la necesitatea amendarii legislatiei nationale, atunci se vor face modificarile necesare.

Asadar, nepermiterea intrarii la frontiera poate fi realizata doar conform legislatiei nationale. Competenta de decizie trebuie sa fie in asa fel formulata de catre legiuitor, incat nepermiterea intrarii sa se poata realiza atunci cand nu este indeplinita una din conditiile prevazute la art     alin. 1 CAPAS. Conditiile de nepermitere a intrarii din legislatia nationala pot foarte bine sa se bazeze pe CAPAS (cum ar fi art. 52 alin. 2 nr. 2 Legea strainilor), respectiv CAPAS sa ofere lamuriri atunci cand anumiti termeni juridici sunt neclari sau cand trebuie luata o decizie in cadrul unei anumite marje.

Exemplu: Un cetatean strain tert din America de Sud care nu are nevoie de viza solicita intrarea la frontiera externa spaniola (aeroportul din Madrid). In Spania, el nu este inregistrat cu restrictii, se constata insa ca a fost semnalat in SIS de catre Belgia. In aceasta situatie, politia spaniola trebuie sa gaseasca temeiul legal in legislatia spaniola care sa-i permita refuzarea intrarii cetateanului strain tert.

Excurs: Refuzarea permiterii intrarii unui cetatean strain tert care nu are nevoie de viza, dar este semnalat in SIS in vederea NPI conform legislatiei germane.

CAPAS nu a fost transpus complet in legea strainilor din Germania. Autoritatile responsbile cu punerea in aplicare a acestei legi (mai ales autoritatile pentru straini si cele de frontiera) sunt obligate sa respecte, in masura posibilitatilor legale, cat mai multe din obligatiile care rezulta din CAPAS. In consecinta, sunt obligate sa dea prioritate CAPAS in cazul in care este vorba despre luarea de masuri in cadrul unor marje sau atunci cand exista termeni juridici ambigui si polivalenti.

Potrivit art. 60 alin. 3 Legea strainilor, unui cetatean strain care nu are nevoie de viza i se poate refuza intrarea pornind de la aceleasi premise potrivit carora unui alt cetatean strain care are nevoie de viza nu i se acorda viza de intrare. Conform art. 7 alin. 2 nr. 3 Legea strainilor, unui cetatean strain i se poate refuza acordarea vizei daca se considera ca intrarea sa in tara pericliteaza sau prejudiciaza interesele Germaniei. Este interesul Germaniei sa respecte obligatiile ce ii revin conform CAPAS. Ar contraveni intereselor Germaniei, daca un cetatean strain ar intra in tara incalcand reglementarile CAPAS - in aceasta situatie impotriva deciziei de NPI (vezi art. 5 alin. 1d si art. 5 alin. 2 CAPAS). De aceea, este posibila nepermiterea intrarii conform art. 60 alin. 3 coroborat cu art. 7 alin. 2 nr. 3 Legea strainilor Germania.

Excurs: CAPAS in legislatia austriaca.

Intrarea in vigoare a CAPAS in Austria, la 01.12.1997, a avut loc aproape concomitent cu intrarea in vigoare a noii legii a strainilor la 01.01.1998. La amendarea noii legi a strainilor s-a tinut cont in mod substantial si de reglementarile CAPAS.

De ex., art. 6 Legea strainilor prevede ca vizele Schengen de tip A, B, C si D introduse prin regimul Schengen sa fie considerate titluri de intrare austriece. Art. 6, alin. 2 Legea strainilor pune in aplicare reglementarea de la art. 18 CAPAS, potrivit careia viza de tip D (asa numita viza nationala) emisa de alte state Schengen indreptateste posesorul la tranzit. Drepturile de intrare, sedere pe termen scurt si tranzit prevazute la art. 5 alin. 3 si art. 21 CAPAS, pentru posesorii de drepturi de sedere nationale emise de alte state Schengen, sunt luate in considerare in baza art. 31 alin. 3 Legea strainilor.

Art. 52 din Legea strainilor prevede abilitarea pentru luarea masurii de refuzare a intrarii in caz de semnalare in SIS in vederea NPI, deoarece aceeasi lege prevede la art. 52 alin. 2 nr. 2 ca se va refuza intrarea strainilor daca un stat Schengen a comunicat ca sederea acestora in spatiul Schengen ar pericilita linistea publica, ordinea publica sau siguranta nationala.

17 Masuri impotriva transportatorilor

Potrivit art. 26 CAPAS, statele membre trebuie sa adopte reglementari care sa oblige transportatorii (de ex. companii aeriene, navale, de cai ferate) sa ia inapoi cetatenii straini terti transportati pe cale aeriana, maritima sau terestra, carora nu li s-a permis intrarea. La cererea autoritatilor de frontiera, transportatorul trebuie sa transporte cetateanul strain tert in tara straina terta din care a fost adus, in tara straina terta care i-a emis documentul de calatorie sau in oricare tara straina terta in care este acceptat.

Pe langa acestea, transportatorii urmeaza sa fie obligati sa ia toate masurile necesare pentru a se asigura ca cetatenii straini terti transportati pe cale aeriana sau maritima au asupra lor documentele de calatorie necesare pentru intrarea in spatiul statelor membre. Urmeaza sa fie introduse si sanctiuni impotriva acelor transportatori care, pe cale aeriana sau maritima, aduc in spatiul Schengen cetateni straini terti care nu dispun de documentele de calatorie necesare. Obligativitatea controlului si sanctiunile se refera si la transportatorii care transporta regulat grupuri de persoane cu autocarul. Exceptie face traficul de frontiera. Regulamentul CE 2001/51 a obligat statele membre UE ca pana la 11.02.2003 sa introduca sanctiuni unitare impotriva transportatorilor care nu-si respecta obligatiile de control.

In Germania exista reglementari corespunzatoare la art. 73 si art. 74 din Legea strainilor. De asemenea, potrivit art. 82 alin. 3 Legea strainilor, pe langa cetateanul strain tert transportatorul poarta raspunderea pentru costurile inapoierii, precum si pentru costurile rezultate de la sosirea cetateanului strain tert la frontiera si pana la luarea deciziei privind intrarea. In cazul in care incalca obligatia de control, poate fi tras la raspundere si pentru alte costuri rezultate.

In Austria art. 53 alin. 2 si 3 din Legea strainilor reglementeaza obligatiile transportatorilor. Conform art. 103 al aceleiasi legi, in anumite conditii transportatorii pot fi obligati la suportarea cheltuielilor. Suma pausala prevazuta este de 3.000 de euro.

In ceea ce priveste companiile aeriene, aceste obligatii si posibilitati de sanctionare se regasesc in Acordul privind transportul aerian civil international din 07.12.1944 (Acordul ICAO, vezi anexa 9 la Acordul ICAO standard 3.38 si urmat.).

18 Dreptul de intrare, tranzit si sedere pe termen scurt pentru posesorii de titluri de sedere nationale si vize nationale conform CAPAS

Consideratii generale

Art. 5 alin. 3, art. 18 si art. 21 CAPAS reglementeaza dreptul de intrare, tranzit si sedere pe termen scurt pentru posesorii de titluri de sedere si vize nationale. Aceste reglementari sunt superioare legislatiei nationale privind strainii si dau cetateanului strain tert nemijlocit dreptul de intrare si sedere.

In Germania, aceste reglementari sunt superioare Legii strainilor, conform art. 1 alin. 1 Legea strainilor. In Legea strainilor din Austria, intrarea si sederea cu aceste titluri sunt expres reglementate in art. 6 alin. 2 si art. 31 alin. 1 nr. 3 Legea strainilor.

18.2 Notiunea: "Titlu de sedere national"

Reglementarile CAPAS legate de detinerea unui titlu de sedere au ca scop asigurarea libertatii de circulatie in spatiul Schengen pentru cetateanul strain tert care traieste legal intr-un stat Schengen in baza unui titlu de sedere, indiferent de tip, adica detine un drept de sedere regulamentar. Nu sunt considerate titluri de sedere doar autorizatiile de sedere emise prin decizia unei autoritati (act administrativ), ci si drepturile de sedere rezultate nemijlocit din lege sau ordonanta, daca nu sunt excluse in mod expres sau nu rezulta aceasta din tratat.

Nu sunt considerate titluri de sedere in sensul art. 1, art. 5 alin. 3 si art. 21 alin. 1 CAPAS permisiunile de rezidenta provizorii, emise in cadrul procedurii de azil (in Germania, solicitantii de azil primesc un permis pentru sedere) si cele eliberate pentru a face posibila o sedere legala in perioada cuprinsa intre momentul unei (prime) solicitari a unui titlu de sedere si momentul acordarii acestuia.

Nici amanarea temporara a expulzarii (in Germania este denumita "tolerare") nu reprezinta un titlu de sedere.

Conform art. 21 alin. 3 CAPAS statele semnatare trebuie sa transmita Comitetului Executiv (actualmente: Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne) lista documentelor pe care le emit ca titluri de sedere. Din punct de vedere formal, aceasta cerinta nu a fost indeplinita pana acum. Numai in partea nepublicata a Manualului Comun Schengen exista o lista a titlurilor de sedere si vizelor de intoarcere (pana acum sunt mentionate peste 130 de documente) cu privire la dreptul de tranzit conform art. alin CAPAS (vezi nr. 18.7) si, deci, o lista identica de documente care permit intrarea fara viza, constand in Anexa 4 a ICC. Nu exista insa o lista cu caracter obligatoriu a titlurilor de sedere in sensul art. 21 alin. 1 si 2 CAPAS. In practica, pentru aplicarea art. 21 alin. 1 CAPAS, se apeleaza la titlurile de sedere cuprinse in Anexa 11 a Manualului Comun Schengen, respectiv in Anexa 4 a ICC (in care sunt listate titlurile de sedere si vizele de intoarcere relevante pentru trecerea frontierei externe si pentru reglementarile de la art. 5 alin. 3 CAPAS).

Sunt listate deopotriva titluri de sedere emise in baza unei aprobari ale unei autoritati (act administrativ) si dovezi ori adeverinte cu privire la drepturi de sedere ce rezulta nemijlocit dintr-o lege sau care au numai valoare declaratorie. Astfel, pe langa aprobarile de la autoritati sunt enumerate si documente care au doar functie doveditoare, de exemplu legitimatiile speciale ale diplomatilor si ale altor persoane privilegiate. Este inclusa si lista cu participantii la excursii scolare in interiorul UE. Este mentionata si permisiunea de rezidenta-UE cu valoare declaratorie.

Cu toate ca Monaco nu este stat Schengen, titlurile de sedere din acest stat sunt recunoscute, in sensul CAPAS, ca titluri de sedere nationale, deoarece Franta reprezinta statul Monaco pe planul relatiilor externe (hotararea Comitetului Executiv din 23.06.1998 Sch/Com-ex [98] 19, Jurnalul Oficial L 239 pag. 199 din 22.09.2000).

Listele au numai caracter de informare, nu de norma juridica. Totusi, exista parerea ca titlurile de sedere nementionate in liste nu "au efect in spatiul Schengen" si de aceea nu pot conferi un drept de sedere conform art. 21 alin. 1 CAPAS (Tribunalul Frankfurt, hotararea din 19.02.2002 - 11 G 582/02[2]). Aceasta opinie nu poate fi corecta nici macar din punct de vedere formal, avand in vedere ca nu exista o lista oficiala a titlurilor de sedere pentru art. 21 alin. 1 CAPAS. In plus, pana la 22.09.2000, listele nu erau publicate, insemnand ca nu puteau genera un efect juridic limitativ pentru cetatenii straini terti, in Germania. Este evident ca nu sunt complete, deoarece unele state comunica titluri, cum ar fi permisiunea de sedere-UE, pe cand alte state nu o fac. Pe deasupra, listele nu sunt intotdeauna la zi. Initial, statele Schengen nu inclusesera in lista toate titlurile de sedere prevazute de legislatia lor nationala, in schimb, ulterior au comunicat tot mai multe titluri de sedere. Executivul nu are dreptul ca prin comunicarea sau necomunicarea de titluri de sedere sa hotarasca ce categorii de straini se pot bucura de libera circulatie. Ca un cetatean strain tert detine un titlu de sedere, se stabileste in ultima instanta in baza definitiei de la art. 1 CAPAS si in baza dreptului national al fiecarui stat in care cetateanul strain tert isi are domiciliul stabil.

In baza Masurii comune a Consiliului UE din 16.12.1996 (Jurnalul Oficial CE nr. L 7 pag. 1 din 10.01.1997) trebuie ca toate titlurile de sedere nationale ale statelor UE sa fie emise pe formularul uniform (vezi specimenul la ilustratii

18.3 Notiunea: "Viza nationala"

Viza pentru o sedere de mai mult de trei luni se acorda ca viza nationala (vezi art. 18 CAPAS). Acordarea vizei nu se supune reglementarilor Schengen - exceptand art. 25 CAPAS - ci conform reglementarilor nationale. In felul acesta, numarul strainilor care se afla in tara este controlat la nivel intern. Viza se acorda pe autocolantul uniform european. Pentru a se evita confuzia cu o viza Schengen (tip A, B sau C), la caseta "Tipul vizei" se marcheaza litera "D".

18.4 Sedere de scurta durata de pana la trei luni pentru posesorii de titluri de sedere nationale conform art. 21 alin. 1 CAPAS

Cetateanul strain tert care locuieste intr-un stat membru Schengen cu titlu de sedere national are dreptul la libera circulatie timp de trei luni din sase in intreg spatiul Schengen (art. 21 alin. 1 CAPAS), daca indeplineste conditiile prevazute la art. 5 alin. 1a, c si e CAPAS. Nu are, insa, dreptul sa calatoreasca in state Schengen pentru care a primit interdictie de intrare.

Exemplu: Un turc locuieste cu permisiune de sedere franceza, la Paris. El pleaca pentru patru saptamani la fratele sau care locuieste in Germania. El indeplineste conditiile art. 5 alin. 1a, c si e CAPAS si nici nu este semnalat in vederea NPI in Germania. In aceste conditii, conform art. 21 CAPAS, ii sunt permise intrarea si sedera in tara

Nu este stabilita o perioada de referinta pentru cele trei luni. Cu toate acestea, pentru evitarea unui abuz, se va putea folosi ca punct de plecare pentru o apreciere corecta o perioada de referinta de o jumatate de an pentru a se putea constata daca intrarea si sederea in tara contravin ordinii publice potrivit art. 5 alin. 1e CAPAS a unui stat membru. In Germania ar constitui o incalcare a regulamentului privind imigrarea in momentul in care un cetatean strain tert abuzeaza de dreptul la libera circulatie pentru a petrece mai mult timp in Germania decat in tara Schengen pentru care a primit titlul de sedere. Art. 21 CAPAS nu da dreptul de schimbare a resedintei principale intr-un alt stat membru.

Desfasurarea unei activitati remunerate nu este exclusa, dar in masura in care este reglementata la nivel national, ea este conditionata de detinerea unui permis de munca, altminteri ar fi incalat art. 5 alin. 1e CAPAS si ar inceta dreptul de la art. 21 alin. 1 CAPAS. Daca cetateanul strain tert este angajat legal si permanent la o companie cu sediul intr-un stat UE sau SEE, are dreptul, depasind cadrul art. 21 alin. 1 CAPAS, sa presteze activitati pentru angajatorul sau intr-un alt stat membru UE/Schengen, fara drept de munca si doar in limita a trei luni.

Exemplu: O firma de zugravi din Strasbourg, Franta, este insarcinata sa zugraveasca o cladire in Kehl, Germania. Pentru aceste lucrari sunt necesare 2-3 saptamani. Firma de zugravi doreste ca la aceste lucrari sa participe, pe langa cei trei angajati francezi, si ucenicul zugrav, algerianul A. Acesta este posesorul unei Carte de resident (titlu de sedere francez, conform CAPAS). A. are dreptul, conform art. 21 alin. 1 CAPAS, sa petreaca cele 2-3 saptamani in Germania. Activitatea prestata nu este contrara legii si permisa in baza dreptului la libera circulatie a serviciilor, conform art. 49 si urmat. TCE.

Ramane deschisa intrebarea daca art. 21 alin. 1 CAPAS implica purtarea permanenta a documentului de calatorie (art. 5 alin. 1 a CAPAS) si a titlului de sedere national asupra posesorului.

In Germania exista urmatoarea conceptie: Legea strainilor prevede obligatia purtarii documentelor asupra posesorului doar la trecerea frontierei si numai in ceea ce priveste pasaportul. Nerespectarea reprezinta doar o contraventie. In acest sens, un strain nu se afla ilegal in Germania doar pentru ca nu are asupra sa pasaportul si permisul de sedere. Potrivit art. 3 si art. 4 Legea strainilor Germania, important este ca acestea sa fie in posesia persoanei. Chiar daca si-a lasat documentele in strainatate, nu se pune la indoiala posesia. De aceea, nici in privinta dreptului de la art. 21 alin. 1 CAPAS nu este cazul sa se solicite altceva.

18.5 Drept de sedere pe termen scurt cu titlu de sedere provizoriu

Potrivit art. 21 alin. 2 CAPAS, dreptul de sedere pe termen scurt este valabil si pentru cetatenii straini terti care dispun de un titlu de sedere provizoriu si un document de calatorie ale unui stat Schengen. CAPAS nu reglementeaza expres ce se intelege prin titlu de sedere provizoriu. Coroborarea cu un document de calatorie emis de acelasi stat membru indica insa ca este vorba despre un titlu de sedere national care nu se regaseste sub termenul de "titlu de sedere' in art. 1 CAPAS .

18.6 Valabilitatea subsidiara a altor drepturi de intrare si sedere

Art. 21 CAPAS nu exclude aplicarea susidiara a prevederilor legislatiei nationale prvind sederea. Atata vreme cat cetateanul strain tert, independent de art. 21 CAPAS, este indreptatit de prevederile nationale la intrare si sedere, dreptul respectiv se mentine si devine valabil atunci cand se stinge dreptul prevazut la art. 21 CAPAS (vezi si art. 20 alin. 2 CAPAS si nr. 15).

18.7 Dreptul de tranzit pentru posesorii titlurilor de sedere nationale

Art. 5 alin. 3 CAPAS ofera cetatenilor straini terti, care rezideza deja intr-un stat Schengen avand un titlu de sedere national, un drept de tranzit special pentru a se intoarce in statul Schengen in care isi au domiciliul stabil. Atunci cand acestia detin un titlu de sedere sau o viza de intoarcere sau, in functie de situatie, ambele documente, emise de unul din statele semnatare, au dreptul sa intre pe la orice frontiera externa a spatiului Schengen pentru a ajunge in statul Schengen in care isi au domiciliul stabil. Au dreptul sa treaca prin toate statele Schengen in care nu sunt semnalati in baza de date nationala.

Exemplu: Un cetatean bosniac, avand domiciliul in Danemarca in baza unei permisiuni de rezidenta daneze ajunge la frontiera helveto-germana si solicita intrarea. A fost in Italia si doreste sa se intoarca in Danemarca. Nu este semnalat in nici o baza de date. Detinerea permisiunii de rezidenta daneze ii da dreptul la intrarea in Germania si tranzitul spre Danemarca.

Potrivit art. 5 alin. 3 CAPAS, tranzitul in scopul iesirii din spatiul Schengen (de ex., daca un cetatean strain tert pleaca din Belgia si tranziteza Germania pentru a ajunge in Polonia) nu este permis, este insa admis in baza art. 21 CAPAS.

Dreptul conform art. 5 alin. 3 CAPAS nu este valabil pentru tranzit doar atunci cand cetateanul strain tert este semnalat in vederea NPI in respectivul stat Schengen (baza de date nationala). In situatia in care cetateanul strain tert, in baza unei semnalari nationale, este in continuare semnalat in SIS - deoarece nu a avut inca loc o consultare conf. art. 5 CAPAS - semnalarea in SIS are acelasi caracter ca si semnalarea nationala, iar cetateanul strain tert nu are, conform art. 5 alin. 3 CAPAS, dreptul la tranzit.

Conditiile pentru dreptul de tranzit sunt numite in finalul art. 5 alin. 3 CAPAS. Nu trebuie indeplinite suplimentar conditiile de la art. 5 alin. 1 CAPAS. Astfel, nu este obligatoriu necesar un document de trecere a frontierei (pasaport, document inlocuitor). Politia de frontiera poate solicita insa, ca cetateanul strain tert sa dovedesca credibil ca este detinatorul de drept al titlului de sedere respectiv vizei de intoarcere.

Titlurile de sedere si vizele de intoarcere agreate ale statelor semnatare in sensul art. 5 alin. 3 CAPAS sunt listate intr-o anexa a Manualului Comun Schengen. Pana in momentul de fata aceasta contine mai mult de 130 de documente.

18.8 Tranzitul cu viza nationala

Conform prevederilor nationale, unui cetatean strain tert care doreste sa vina intr-un stat membru Schengen pentru o perioada mai lunga de trei luni, i se poate emite o viza nationala. Conform art. 18 coroborat cu art. 5 alin. 1a, c, d si e CAPAS, cu aceasta viza cetateanul strain tert poate trece in principiu pe la orice frontiera externa pentru a ajunge in spatiul Schengen, iar apoi poate sa tranziteze orice stat membru Schengen pentru a ajunge in statul membru Schengen care i-a emis viza, atata vreme cat nu este semnalat in baza de date nationala a statului in care intra sau a statului pe care il tranziteaza.

Viza nationala contine o rubrica privind valabilitatea pentru statul emitent, cat si mentiunea (+1 tranzit Schengen) in limba nationala respectiva.

Intrarea poate fi refuzata doar daca cetateanul strain tert nu poseda un document de trecere a frontierei valabil, este semnalat in SIS sau in baza de date nationala, in vederea NPI, ori reprezinta un pericol pentru ordinea publica sau siguranta nationala a statului membru Schengen respectiv.

Exemplu: O cetateanca rusa a obtinut de la Regatul Tarilor de Jos o viza nationala. Doreste sa studieze timp de doi ani in Regatul Tarilor de Jos . Viza ii permite sa treaca prin Germania pentru a ajunge in Regatul Tarilor de Jos, daca indeplineste conditiile art. 18 CAPAS.

Statele Schengen au dreptul sa folosesca pentru aceasta viza autocolantul de viza uniforma Schengen (art. 7 Regulamentul CE 1683/95). La rubrica "tipul vizei" se trece litera D. Statul Schengen are insa libertatea sa foloseasca si alte formulare pentru viza nationala (vezi Manualul Schengen anexa 11).

In Manualul Schengen, o viza limitata in spatiu (tip A, B sau C) este numita tot "viza nationala", dat fiind ca este valabila doar pentru statul Schengen emitent. Difera insa din punct de vedere juridic de viza nationala in acceptiunea de la art. 18 CAPAS prin faptul ca permite sederea doar in limita a trei luni si se subordoneaza in consecinta reglementarilor Schengen. O viza nationala in sensul art. 18 CAPAS indreptateste la o intrare pentru o sedere indelungata. Acordarea nu este conditionata de reglementarile Schengen, ci se supune exclusiv legislatiei nationale privind strainii. O viza Schengen limitata in spatiu (tip A, B sau C) nu indreptateste insa la un tranzit unic printr-un alt stat Schengen pentru a ajunge in statul Schengen emitent.

Viza nationala in sensul art. 18 CAPAS nu da dreptul nici la intoarcerea prin statele Schengen. Pentru intoarcerea pe cale terestra, de exemplu prin Germania, strainul trebuie sa posede o viza valabila pentru Germania, daca cetatenia sa o impune.

In urma modificarii art. 18 CAPAS prin Regulamentul (CE) 1091/2001 (Jurnalul Oficial nr. L 150 pag. 4 din 06.06.2001, in vigoare incepand cu 07.06.2001), viza nationala poate fi totodata viza Schengen de tip C pentru cel mult trei luni, incepand cu prima zi a valabilitatii, daca a fost acordata in conformitate cu conditiile si criteriile capitolului 3 alin. 1 CAPAS (art. 9 si urmat. CAPAS) si posesorul indeplineste conditiile de intrare prevazute la art. 5 alin. 1a, c, d si e CAPAS.

In aceasta situatie, la rubrica "valabil pentru" se va trece codul statului emitent, completat de cuvintele "statele Schengen . Pe langa aceasta, la "categoria vizei" se va trece codul D+C. Modificarea este valabila si pentru Islanda si Norvegia, nu insa (deocamdata) pentru Danemarca In consecinta, viza de tip D+C nu poate fi utilizata in Danemarca ca viza C pentru intrare si sedere de scurta durata - exceptand tranzitul in conditiile de pana acum. Danemarca decide insa in sase luni daca prelua modificarea in legea interna.

Perioada de sedere in scopul tranzitului se limiteaza la timpul de calatorie necesar si nu are voie sa depaseasca cinci zile (analog art. 11 alin. 1b CAPAS). O viza limitata in spatiu (categorii A - C) nu da dreptul la un tranzit unic.