Nulitatea relativa

Nulitatea relativa

Nulitatea relativa este aceea nulitate care sanctioneaza nerespectarea , la incheierea actului juridic civil , a unei norme juridice care ocroteste un interes particular, individual.[1]

1 Cauzele de nulitate relativa

Nulitatea relativa , menita sa apere interesele personale , sanctioneaza , in principiu , deficiente ale actului care sunt mai putin grave decat lipsa elementelor constitutive . In acest caz , sanctiunea se afla la dispozitia partii al carei interes este ocrotit , in principiu acesta fiind singura in drept s-o exercite sau sa renunte la ea.

Sunt considerate cauze care atrag nulitatea relativa urmatoarele[2] :

nerespectarea prevederilor legale privind capacitatea civila a persoanei atunci cand : a) se ignora normele privind capacitatea de exercitiu ( de pilda atunci cand actul s-a incheiat de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau fara incuviintarea ocrotitorului legal: b) un sunt observate unele incapacitati speciale instituite pentru protectia unor interese particulare;

lipsa discernamantului , in momentul incheierii actului juridic;

viciile de consimtamant

nerespectarea dreptului de preemtiune in cazurile prevazute de lege.

2 Incapacitatea de exercitiu. Definitie

Potrivit definitiei prevazute in Decretul nr. 31/1954 (art.5):,, Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, savarsind acte juridice".

In doctrina[3] ,definitiile date au surprins aceleasi elemente:,, Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este aceea parte a caapacitatii civile a omului , care consta in aptitudinea acestuia de a dobandi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si executa obligatii civile prin incheierea de acte juridice civile".

3 Caractere juridice

Capacitatea de exercitiu are urmatoarele caractere juridice:

legalitatea ;

generalitatea;

inalienabilitatea;

intangibilitatea;

egalitatea.

In legatura cu aceste caractere facem urmatoarele precizari[4]:

capacitatea de exercitiu un se bucura de universalitate pe care o gasim la capacitatea de folosinta;

caracterele enumerate se refera numai la capacitatea deplina sau capacitatea restransa de exercitiu un si la lipsa capacitatii de exercitiu.

Legalitatea capacitatii de exercitiu inseamna ca legea constituie unicul izvor al acestei capacitatii, ea neputand fi creata prin vointa individuala.

Generalitatea exprima ideea ca orice persoana fizica , atunci cand intruneste conditiile pentru capacitate de exercitiu, are aptitudinea de a dobandi si exercita drepturile civile si de a-si asuma obligatii civile prin incheierea oricaror acte juridice civile (cu exceptia celor oprite prin lege).

Gradul de generalitate difera dupa cum e vorba despre capacitatea de exercitiu deplina ori capacitatea de exercitiu restransa.

Inalienabilitatea capacitatii de exercitiu a persoanei fizice este consacrata expres in art. 6 alin(2) din Decretul nr. 31/1954 :,, Nimeni un poate renunta nici in tot nici in parte... la capacitatea de exercitiu."

Intangibilitatea capacitatii de exercitiu a persoanei fizice este exprimata de art. 6 alin(1) din Decretul 31/1954 in urmatorii termeni :,, Nimeni un poate fi lipsit, in tot sau in parte , de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si condiriile stabilite de lege ".

Egalitatea capacitatii de exercitiu este consacrata de art. 4 din Decretul 31/1954 :,, Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor, iar sexul,rasa, nationalitatea ,religia , gradul de cultura, sau originea un au nici o inraurire asupra capacitatii". Textu citat vorbind de,, capacitate civila" rezulta ca sub acest aspect egalitatea se refera deopotriva atat la capacitatea de folosinta cat si la cea de exercitiu.

4 Lipsa capacitatii de exercitiu a persoanelor fizice

Art. 11 alin(1) din Decretul 31/1954 prevede:,, Un au capacitate de exercitiu :a) minorul care un a implinit varsta de paisprezece ani;b) persoana pusa sub interdictie ."

In materie testamentara, limita este de 16 ani , iar un de 14 ani, deoarece potrivit art 806 C.civ:,, Minorul mai mic de 16 ani un poate dispune in nici un fel."

In materie contractuala civila , lipsa capacitatii de exercitiu este consacrata de pct. 1 si 2 ale art. 950 C.civ:,, Necapabili de a contracta sunt : 1. minorii; 2. interzisii;"

Lipsa capacitatii de exercitiu este o masura de ocrotire a celor doua categorii de persoane si de aceea ea un trebuie sa se intoarca impotriva interesului celui ocrotit.[5]

De aceea minorului de 14 ani si persoanei puse sub interdictie, li se recunoaste posibilitatea de a incheia anumite acte juridice pentru ca ele nu le cauzeaza nici un prejudiciu.

Aceste acte juridice sunt:

actele de conservare;

actele marunte ale vietii cotidiene.

Aceste doua specii de acte juridice trebuie privite ca o exceptie de la regula incapacitatii celui lipsit de capacitate de exercitiu.

5 Capacitatea de exercitiu restransa

Capacitatea de exercitiu restransa este proprie minorilor intre 14 si 18 ani.

In acest sens art. 9 din Decretul nr. 31/1954 prevede:,, Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitate restransa . Actele juridice ale minorului cu capacitate restransa se incheie de catre acestea cu incuvintarea prealabila a parintelui sau sau a tutorelui." De asemenea art. 105 alin(2) C.fam. stabileste:,, Dupa implinirea varstei de 14 ani , minorul isi exercita tot astfel obligatiile , insa numai cu incuviintarea prealabila a parintilor, apre a-i apara impotriva abuzurilor din partea celor de al treilea."

In continutul capacitatii de exercitiu restranse intra urmatoarele categorii de acte juridice:[6]

acte juridice civile pe care minorul intre 14-18 ani le incheie valabil personal, fara vreo incuvintare prealabila;

acte juridice civile pe care le incheie personal, dar cu incuviintarea prealabila, fie numai a ocrotitorului legal, fie cu incuviintare dubla: a ocrotitorului legal si a autoritatii tutelare, iar in prezent a institutiilor judecatoresti competente[ conform art. 38 lit. b) din Legea nr. 272/2004];

acte juridice interzise minorului.

a)      Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia valabil personal si singur:

actele pe care le putea incheia pana la implinirea varstei de 14 ani

depozitul special la institutii bancare

actele de administrare daca un sunt lezionare;

daca a implinit 16 ani poate dispune, prin testament, din jumatate din ceea ce ar fi putut dispune daca ar fi fost major( art. 807 C.civ.)

b)      Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia valabil , numai cu incuvintarea prealabila a ocrotitorului legal. Din aceasta categorie fac parte actele de administrare atat cele privitoare la un bun, cat si cele care privesc patrimoniul minorului.

c)      Acte juridice civile pe care minorul de 14-18 ani le poate incheia personal dar cu dubla incuviintare. Din aceasta categorie fac parte actele de dispozitie.

d)      Actele juridice civile interzise minorului de 14-18 ani (dar [ermise majorului) . Potrivit art. 133 alin(3) C.fam. :,, Minorul nu poate sa faca, nici chiar cu incuviintare , donatii si nici chiar sa garanteze obligatia altuia'' Art. 128 C.fam. dispune :,, Este oprit sa se incheie acte juridice intre tutore, sotul, o ruda in linie dreapta ori frati sau surorile tutorelui, de o parte si minor de alta''.

6 Sanctiunea nerespectarii regulilor privind capacitatea de exercitiu

Incapacitatea de exercitiu- constituind o masura de protectie a intereselor categoriilor de persoane prezentate , atrage nulitatea relativa a actului incheiat in pofida actului incheiat in pofida dispozzitiilor legale.

Este sanctionat cu nulitatea relativa actul incheiat de minorul sau interzisul care un a implinit 14 ani , precum si actul incheiat de reprezentantul lor legal, daca incheierea s-a facut fara incuviitarea autoritatii tutelare atunci cand aceasta este ceruta de lege( art. 129 C.fam.) Aceeasi sanctiune se aplica in cazul in care minorul care a implinit varsta de 14 ani incheie singur un contract pentru a carui validitate legea cere incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare( art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice).

7 Nerespectarea unor incapacitatii speciale de folosinta instituite pentru protectia unor interese private

Sunt sanctionate cu nulitatea relativa contractele incheiate cu incalcarea dispozitiilor art 1308 C.civ. Desi art.1308 C.civ. se refera la licitatii publice , se aplica in realitate oricarei vanzari.[7]Acest articol interzice tutorelui sa cumpere bunuri ale minorului pe care il ocroteste , cat timp socotelile tutorelui un au fost incheiate. De asemenea interzice :

a)      mandatarului conventional sau legal sa dobandeasca bunulpe care este imputernicit sa-l vanda . Astfel o persoana nu poate cumula si rolul de vanzator si cel de cumparator. Legea a stabilit aceasta prohibitie pentru ca mandatarul sa un fie pus in situatia de a alege intre interesul sau, care este de a cumpara cat mai ieftin si interesul pe care trebuie sa il apere , obtinand pretul cel mai ridicat. Un asemenea pericol un exista daca mandantul , fiind in cunostinta de cauza , convine sa dea imputernicire mandatarului in acest sens, ori daca clauzele actului sunt astfel precizate , incat este exclusa vatamarea mandantului.

In scopul prevenirii pericolului vatamarii intereselor mandantului, Regulamentul de punere in aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale ( Legea nr. 36/1995) prevede:,, In cazul in care se autentifica procuri pentru incheierea unor acte de vanzare cumparare , iar cumparatorul sau sotul acestuia are el insusi calitatea de mandatar al vanzatorului, notarul public va pretinde partilor sa inscrie in cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv pretul" (art.67).

b)      administratorul unor bunuri ale statului sa le cumpere pe cele aflate in gestiune sa;

c)      functionarului public sa dobandeasca bunuri ce se vand prin mijlocirea sa.

In cazul bunurilor destinate vanzarii pentru care exista preturi fixe, astfel incat conflictul de interese este exclus, cumpararea poate fi valabila( in lipsa altor cauze de nulitate). Nulitatea prevazuta de art. 1304 pct.1-4 este relativa.

In doctrina[9]s-a subliniat in acelasi timp in ipoteza in care incalcarea dispozitiilor art . 1308 C.civ. are loc ca urmare a utilizarii simulatiei, astfel cum chiar textul interzice prin referire la personae interpose , atunci este vorba despre o simulatie in scopul fraudarii legii, iar sanctiunea care se impune este aceea a nulitatii absolute pentru frauda la lege.

Nulitatea va afecta atat actul real,secret cat si celmincinos ,public.

Art. 1307 C.civ. interzice vanzarea intre soti.

In doctrina[10] s-a aratat ca interdictia vanzatorii intre soti se justifica prin urmatoarele:

impiedica sotii de a realiza ,sub aparenta unor vanzari simulate, donatii irevocabile, contrar dispozitiilor art. 937C.civ. , potrivit carora donatiile intre soti sunt revocabile;

apara interesele mostenitorilor rezervatari , sau care beneficiaza de raportul donatiilor , care ar putea fi prejudiciatii , prin vanzari simulate intre sotii si care ar putea excede cotitatii disponibile , sau care sa fie sustrase raportului donatiilor;

protejarea intereselor creditorilor care ar putea fi fraudati prin incheierea unor contracte de vanzari cumparari simulate.

S-a mai precizat in doctrina[11] ca, desi legea in acest caz nu prevede expres incalcarii incapacitatii examinate , in general se admite ca aceasta este nulitatea relativa, deoarece prin acest articol se ocroteste un interes privat si un unul public.

In situatia in care se dovedeste ca sotii , pentru a eluda incapacitatea prevazuta de art. 1307 C.civ. utilizeaza simulatia in scopul fraudarii legii, sanctiunea pentru acest ansamblu simulatoriu un poate fi decat nulitatea absoluta[12].

8 Viciile de consimtamant

Unul din putinele texte din Codul civil care se refera la deosebirea dintre nulitatea relativa si nulitatea absoluta este cel care prevede sanctiune pentru viciile de consimtamant .

Astfel potrivit art. 961 C.civ.,, conventia facuta prin eroare , violenta sau dol nu este nula de drept, ci da loc numai actiunii de nulitate ".

Pentru ca un act juridic sa fie valabil coform principiului autonomiei de vointa , trebuie ca vointa partilor sa fie libera si sa intervina in cunostinta de cauza .

Astfel , ficare parte trebuie sa fie in masura sa determine natura, continutul si intinderea obligatiilor sale precum si natura, continutul si intinderea drepturilor sale impotriva celeilalte parti.

8.1 Eroarea

Eroarea consta intr-o falsa reprezentare a realitatii.

Reperul il constituie ,, realitatea " , iar factorul psihologic explica mecanismul erorii : considerarea ca adevarat a ceea ce este fals sau considerarea ca fals a ceea ce este adevarat[13] .

Art. 953 C.civ. prevede : ,, Eroarea un produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei." Alin. (2) al aceluiasi articol dispune: ,, Eroarea un produce nulitate atunci cand cade asupra persoanei cu care a-s contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia."

8.1.1 Felurile erorii

Din punct de vedere al consecintelor eroarea poate fi[14]:

A. Eroarea obstacol- eroarea asupra naturii actului si eroarea asupra identitatii obiectului, precum si eroarea asupra identitatii fizice a cocontractantului in actele intuitu personae. In cazul erorii obstacol , falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic ce se inchiei ( eror in negotio ), in sensul ca o parte crede ca inchie un alt juridic ( de exemplu , o parte crede ca incheie un contract de locatiune , iar cealalta parte crede ca incheie un contract de vanzare cumparare ) , fie asupra identitatii fizice a obiectului ( error in corpore) , in sensul ca una dintre parti crede ca trateaza , cu privire la un anumit bun, iar cealalta parte are in vedere un alt bun. Aceasta eroare este sanctionata cu nulitatea absoluta , deoarece este distructiva de vointa.

De lege ferenda s-a propus[16]ca si in cazul erorii obstacol , sanctiunea care intervine sa fie tot nulitatea relativa a actului , data fiind natura interesului scrotit( preponderent individuala).

Asa cum s-a aratat in doctrina , sanctiunea asupra naturii actului va fi stabilita , in fiecare caz, in functie de incidenta sa asupra cauzei.

Astfel daca eroarea asupra naturii actului determina absenta cauzei obligatiei sau cauza falsa sub forma erorii asupra scopului imediat, ea trebuie sanctionata cu nulitatea absoluta , in temeiul art. 966 C.civ. Daca insa error in negotio determina numai cauza falsa sub forma erorii asupra scopului mediat , ea este relevanta juridic doar ca eroarea asupra substantei, si va fi sanctionata cu nulitatea relativa a actului

B. Eroarea viciu de consimtamant

Eroarea grava - este eroarea care poarta asupra calitatilor substantiale ale obiectului ( error in substantiam) sau asupra identitatii sau calitatii persoanei cocontractante (error in personam)

,, Substanta obiectului conventiei" avuta in vedere la incheierea actului cuprinde un doar calitatile intriseci ale obiectului, ci si natura siintinderea drepturilor cu privire la acel obiect.

Un trebuie confundata eroarea asupra substantei obiectului cu viciile ascunse ale lucrului; acestea din urma constituie defecte calitative ale lucrului , care insa nu puteau fi descoperite prin mijloace obijnuite de verificare .

In cazul erorii asupra substantei obiectului actului juridic

Prin substanta obiectului conventiei se intelege atat bunul considerat in materialitatea sa cat si continutul prestatiei (actiunii sau inactiunii) pe care subiectul activ al rapaotului juridic civil o poate pretinde subiectului pasiv.

Prestatia fiind determinata de partile actului , caracterul substantial sau nesubstantial al acesteia un poate fi privita independent de intentia partilor.

In ceea ce priveste eroarea viciu de consimtamant ( error in substantiam si error in personam) - este sanctionata cu nulitatea relativa.

Eroarea asupra persoanei constituie viciu de consimtamant in acele acte juridice in care consideratia persoanei cocontractante sau calitatile esentiale sunt determinante la incheierea actului, cum ar fi cazul casatoriei, al contractelor intuitu personae.

Cat priveste eroarea asupra substantei obiectului conventiei in practica s-a aratat ca aceasta un trebuie confundata cu viciile ascunse ale lucrului[19] . Acestea constituind defecte calitative ale lucrului , un pot fi descoperite prin mijloace obijnuite de verificare si se supun unui regim juridic separat (obligatia de garantie a vanzatorului pentru vicii ascunse).

In literatura de specialitate si in practica s-a pus problema admiterii erori de drept ca viciu de consimtamant.

Intr-o opinie raspunsul este negativ, bazat pe obligatia cunoasterii legii , ceea ce un ar permite apararea bazata pe invocarea necunoasterii legii (nemo censetur ignorare legem)

Intr-o alta opinie[20] eroarea de drept constituie viciu de consimtamant . Aceasta opinie se bazeaza pe urmatoarele argumente:

in masura in care se produce efectiv , eroarea de drept are acelasi efect ca si eroarea de fapt: falsa reprezentare a realitatii;

cel care invoca eroarea de drept un urmareste sa se sustraga de la aplicarea legii , ci se rezuma la aratarea faptului ca si-a manifestat vointa ca urmare a cunoasterii gresite a realitatii , situatie pentru care insasi legea civila prevede nevalabilitatea consintamantului ;

argumentul bazat pe interpretarea per a contrario a art. 1206 C.civ. ; potrivit caruia marturisirea judiciara un poate fi invocata decat pentru eroarea de fapt: aceasta inseamna ca in lipsa unei astfel de precizari, eroarea de drept poate constitui viciu de consimtamant;

jurisprudenta a admis eroarea de drept ca viciu de consimtamant .

C. Eroarea si cauza actului juridic

Eroarea despre care se face vorbire , in cuprinsul art. 953 C.civ. nu trebuie confundata cu ineficienta juridica a obligatiei pentru inexistenta cauzei sau pentru cauza falsa ori ilicita prevazuta de art. 966 C. civ.

Raporturile dintre eroare si cauza actului juridic sunt puse in evidenta si de art. 954 alin (2) C.civ. care arata ca ,, eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia".

In literatura juridica s-a aratat ca trebuie sa se distinga intre urmatoarele situatii:

atunci cand eroarea priveste existenta, natura sau intinderea drepturilor ori cand ea a constituit mobilul determinant al operatiunii juridice, sunt aplicabile prevederile art. 954 C.civ.;

atunci cand eroarea priveste existenta drepturilor , dar in afara oricarui considerent cu privire la substanta obiectului conventiei , trebuie sa se recurga la teoria cauzei , fiind aplicabile prevederile art. 966 C.civ.

Trebuie sa se distinga intre ,, eroarea asupra substantei" , viciu de natura subiectiva si ,, absenta cauzei", viciu de natura obiectiva, chiar in conditiile unui consimtamant neviciat.

Distinctia intre eroarea-viciu de consimtamant si teoria cauzei este importanta , deoarece prima este sanctionata cu nulitatea relativa, iar lipsa ori falsitatea cauzei atrag nulitatea absoluta.

D. Eroarea indiferenta

Eroarea indiferenta este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea actului juridic, neafectand valabilitatea acestuia .

Purtand asupra unui element secundar al actului, eroarea indiferenta un antreneaza nulitatea relativa a acestuia.

In ceea ce priveste eroarea asupra valorii obiectului , s-a precizat ca daca aceasta este consecinta unei erori asupra calitatilor substantiale ale lucrului sau asupra unui element substantial al actului un este indiferenta , ci constituie , viciu de consimtamant.

Jurisprudenta noastra a decis ca in cazul in care actul juridic (contract de imprumut) s-a incheiat in forma autentica un s-ar putea invoca eroarea asupra naturii juridice a actului si nici eroare asupra persoanei cocontractante decat daca partea se inscrie in fals , deoarece este vorba de combatarea unor constatari personale ale notarului public( prezenta partilor , continutul declaratiilor , faptul ca li s-a citit contractul anterior semnarii.[22]

8.1.2 Conditiile erorii

Indiferen de felul erorii viciu de consimtamant ( error in sumstantiam , error in corpore , eroare de drept), pentru ca aceasta sa determine anularea actului juridic , trebuie intrunite , cumulativ doua conditii:

elementul asupra caruia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator (determinant) pentru incheierea actului juridic , in sensul ca , daca ar fi fost cunoscuta realitatea , actul un s-ar fi incheiat; Eroarea este determinanta atunci cand aceasta a antrenat pentru victima sa , hotararea incheierii contractului .De exemplu , daca partea care i-a cazut victima erorii ar fi stiut ca achizitioneaza o copie si nu un tablou original al autorului , un ar fi incheiat contractul de vanzare-cumparare. Caracterul determinant se apreciaza , de regula , dupa un criteriu subiectiv , concret.[23]

In cazul actelor juridice bilaterale sau multilaterale cu titlu oneros , este necesar ca partea cocontractanta sa fi stiut ori sa fi trebuit sa stie ca elementul asupar caruia cade falsa reprezentare este hotarator pentru incheierea actului civil in cauza .Eroarea un justifica anularea contractului decat atunci cand cealalta parte a cunoscut , putea sau trebuia sa cunoasca importanta esentiala atribuita de victima erorii calitatilor obiectului conventiei .

8.2 Dolul (viclenia)

Potrivit art. 960 C.civ. : ,, Dolul este o cauza de nulitate a conventiei , cand mijloacele viclene intrebuintate de una din parti sunt astfel incat este evident ca fara aceste masinatii cealalta parte n-ar fi contractat".

Dolul este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane , prin mijloace viclene, in scopul incheierii unui act juridic .

Dolul este tot o eroare , dar o eroare provocata de cealalta parte , prin mijloace dolosive , nu este o eroare spontana. Dolul constituie si viciu de consimtamant , dar si o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Dolul- viciu de consimtamant- este alcatuit din doua elemente :

un element intentional- constand in intentia de a induce in eroare o persoana pentru a o determina sa incheie un act juridic ;

un element material- utilizarea de mijloace viclene

Art. 960 C.civ. sanctioneaza eroarea provocata prin dol, dar intrucat aceasta presupune ,, manopere viclene" , fiind un delict civil ,intodeauna masinatiile specifice dolului se intemeiaza pe intentia de a insela.[24]

Dolul se deosebeste de eroare , care are un carcter spontan .

Intre cele doua vicii de consimtamant exista atat asemanari ,cat si deosebiri.[25] Asemanarile constau in aceea ca invocarea si dovedirea oricareia dintre ele atrage anularea actului juridic incheiat .

Pe de alta parte , ambele vicii sunt elemente de fapt, putand fi dovedite prin orice mijloc legal de proba.

Deosebirile sunt urmatoarele : pentru a constitui viciu de consimtamant , eroarea trebuie sa cada fie asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului juridic, fie asupra identitatii sau calitatilor persoanei contractante, pe cand dolul constituie viciu de consimtamant , chiar daca manoperele dolosive vizeaza si alte elemente ale actului juridic civil ; spre deosebire de proba erorii , care este mai greu de realizat , dovada dolului este mai usoara, datorita elementului material al acestuia; fiind un delict civil totodata , dolul da dreptul la actiune la in despagubire in conditiile art. 998-999 C.civ.

Daca o persoana face afirmatii in mod temerar sau lejer despre un lucru , dar realitatea e alta ,nu este vorba despre dol susceptibil sa atraga nulitatea contractului.

De asemenea, dolul este exclus daca o persoana face afirmatii despre un lucru , fiind ea insasi in eroare , anularea in parte poate fi pronuntata pe acest temei , dar poate fi pronuntata pe motiv de eroare asupra substantei (art.954 C.civ. ) daca prin ipoteza , conditiile cerute de lege ar fi intrunite.

Art. 960 C.civ., facand referire la mijloacele viclene constitutive de dol , vorbeste despre ele ca fiind in ,, masinatii" , ceea ce un ar putea duce cu gandul la faptul ca ar trebui sa constea intodeauna in fapte prevazute de inducerea in eroare .

Reticenta este o simpla abstentiune , constand in fapta cuiva de a tacea, de a un spune ceea ce stie.

Doctrina romaneasca actuala recunoaste , in principiu dolul prin reticenta.[26]

Faptul omisiv consta in tacerea pastrata asupra unor imprejurari care intereseaza pe cocontractant la incheierea actului juridic civil adica in ascunderea ori necomunicarea celeilalte parti a unei imprejurari ce ar fi trebuit sa i se aduca la cunostinta (fie in temeiul legii, fie in baza principiului bune-credinte si loialitatii precontractuale).

In materia dreptului familiei, jurisprudenta a mai statuat: o casatorie poate fi anulata pentru dol prin reticenta comis prin ascunderea bolii de care suferea unul dintre soti[27]; s-a mai decis ca sacunderea bolii de catre sotie , care o face inapta de a avea copii este dol prin reticenta .

S-a mai hotarat ca ascunderea de catre sotie a faptului ca era insarcinata ca urmare a relatiilor avute cu un alt barbat constituie dol prin reticenta si poate fi cauza de nulitate relativa a casatoriei[29].

Pentru a fi viciu de consimtamant , dolul trebuie sa indeplineasca doua cerinte:

sa fie determinant pentru incheierea actului juridic;

sa provina de la cealalta parte.

Din dispozitiile art. 960 alin(1) C.civ. rezulta fara echivoc faptul ca dolul constituie viciu de consimtamant doar cand mijloacele care il caracterizeaza sunt ,, intrebuintate de una din parti , spre deosebire de orice , neputand proveni de la un tert".

Dolul trebuie sa emane de la cealalta parte , indiferent ca aceasta a utilizat ea mijloace viclene sau a participat numai la ele (complicitate la dol). In actele bilaterale , dolul poate exista pentru o parte sau pentru ambele parti . In aceasta din urma situatie ( cand avem de-a face reciprocitate de dol), fiecare parte este in drept sa ceara anularea actului juridic pentru dolul al carui victima este .

Aprecierea caracterului determinant al dolului se face in concreto, avndu-se in vedere nivelul de dezvoltare intelectuala, varsta competenta profesionala etc ., in functie de elementele concrete stabilindu-se daca , in cazul dat, victima dolului a fost inselata sau un in functie de masinatiunile contractului sau.

Daca sunt intrunite aceste doua conditii, actul juridic viciat prin dol este lovit de nulitate relativa.

In materia liberalitatilor , dolul se concretizeaza sub forma sugestiei si captatiei , adica specularea afectiunii sau pasiunii unei persoane pentru a o determina sa faca o donatie sau legat. Pentru ca sugestia si captatia sa poata provoca anularea unui testament , trebuie ca ele sa fie exercitate prin uneltiri viclene sau prin alte masinatiuni , fara de care testatorul nu ar fi consimtit sa dispuna asa cum a dispus in testament. Jurisprudenta este in acest sens: ,,captatia si sugestia constituie cauze de nulitate a liberalitatii , numai daca mijloacele folosite au fost dolosive , frauduloase si au avut drept rezultat alterarea vointei dispunatorului, in sensul ca fara exercitarea lor , acesta un ar fi facut actul de liberalitate".

8.3 Violenta

Violenta este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa ii produca o temere ce o determina sa incheie un act juridic , pe care altfel un l-ar fi incheiat.

Art. 95 C.civ. prrevede :,, Violenta in contra celui care s-a obligat este cauza de nulitate , chiar cand este exercitata de alta persoana decat aceea in favoarea carei s-a facut conventia". Art. 957 C.civ. dispune ca :.. Violenta este cauza de nulitate si cand s-a exercitat asupra sotului sau sotiei , asupra descendentilor sau ascendentilor"; art. 958 C.civ. dispune ca:,, simpla temere reverentioasa , fara violenta, un poate anula conventia".

Violenta poate fi fizica (vis) si morala (metus) . De asemenea poate fi legitima- dar in acest caz un constituie viciu de consimtamant (de exemplu creditorul il ameninta pe debitorul sau cu darea in judecata , daca un isi exercita de buna voie obligatia) sau nelegitima.

Amenintarea nelegitima cu un rau constituie viciu de consimtamant, atragand nulitatea relativa a actului juridic incheiat sub imperiul ei.

Violenta trebuie insa exercitata in momentul incheierii contractului , deoarece ddaca este ulterioara acordului de vointa un mai are relevanta in ceea ce priveste vicierea consimtamantului si,deci anularea actului .

Si jurisprudenta a decis in acest sens: ,, In ceea ce priveste vicierea consimtamantului la data incheierii contractului, invocata de reclamanta un poate fi retinuta , intrucat amenintarea din partea paratei nu a fost concomitenta in faza executarii , ci ulterioara in faza executarii, asa cum a rezultat din declaratiile martorilor".[33]

Doua cerinte trebuie intrunite cumulativ pentru ca violenta sa constituie viciu de consimtamant , si anume:

sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic civil;

amenintarea sa fie injusta

Din cuprinsul art.956 alin(1) C.civ. rezulta ca intre temerea inspirata prin violenta si actull de violenta trebuie sa existe o stransa legatura, in sensul ca fara presiunea psihica exercitata asupra sa, parte in cauza nu ar fi consimtit la incheierea actului . Dar pentru a stabili daca temerea a fost determinanta, aprecierea trebuie facuta in concret , in raport cu persoanei victimei si cu imprejurarile in care s-a incheiat actul juridic" .[34]

S-a mai subliniat ca nu putem vorbi de violenta atunci cand o persoana contracteaza sub imperiul unui drog care ii anihileaza complet vointa sau cand a fost fortat sa semneze , prin ghidarea mainii. In aceste cazuri consimtamantul un a fost dat prin violenta , ci lipseste cu desavarsire.

In cazul actelor juridice multilaterale,in anulare revine oricareia dintrre persoanele care participa la incheierea acesteia si care pot invoca violenta ca temei personal de anulabilitate, fara a fi necesar sa existe aceeasi atitudine si din partea celorlalti contractanti indreptatiti[35].

8.4 Leziunea

Leziunea a fost definita ca fiind prejudiciul material suferit de una dintre parti din cauza disproportiei vadite de valoare intre contraprestatii , ce exista in chiar momentul incheierii conventiei.[36]

Din punct de vedere practic, leziunea are o aplicabilitate foarte restransa pentru ca potrivit art. 1165 C.civ. :,, Majorul un poate , pentru leziune , sa exercite actiunea in resciziune".

Chiar si in privinta minorilor, aplicabilitatea leziunii ca viciu de consimtamant este restransa.Art. 1157 C.civ. prevede ca :,, Minorul poate exrcita actiunea in resciziune pentru simpla leziune, in contra oricarei conventii", dar acest text a fost implicit modificat prin dispozitiile art. 25 alin(1) si (2) din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului nr. 31/1954 referitor la persoanele fizice si persoanele juridice, text potrivit caruia ,, aplicarea dispozitiilor referitoare la actiunea in anulare pentru leziune se restrange la minorii care avand varsta de 14 ani impliniti, incheie singuri fara incuviintarea parintilor sau tutorelui , acte juridice pentru a caror valabilitate nu se cere si incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare , daca aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare. Actele juridice care se incheie de minorii ce un au implinit varsta de 14 ani sunt anulabile pentru incapacitate chiar daca nu este leziune ".

Potrivit acestor dispozitii , rezulta ca actele juridice care pot fi anulate pentru leziune, trebuie sa intruneasca urmatoarele cerinte:

sa fie acte juridice de administrare;

sa fie incheiate de minorul intre 14 si 18 ani singur , fara incuviintarea ocrotitorului legal ;

sa fie lezionare pentru minor ;

sa fie acte juridice bilaterale, cu titlu oneros si comutative.

Proba leziunii este in sarcina minorului cu capacitate de exercitiu restransa.

9 Lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic

In momentul incheierii actului juridic partile isi manifesta constient vointa de a-si asuma drepturi si obligatii. De aceea , trebuie ca partile sa aiba puterea de a aprecia , de a discerne efectele juridice care se produc in baza manifestarii lor de vointa.Tocmai de aceea , daca in momentul incheierii actului juridic subiectul de drept nu are discernamant , el poate solicita anularea actului , obligatia sa nefiind valabila.

Anularea actului incheiat de o persoana lipsita de discernamant este conditionata de dovedirea insanitatii de spirit (sau a altei situatii care altereaza discernamantul) in momentul incheierii actului juridic. Actul este anulabil deoarece autorul sau , avand alterate facultatile mintale, nu a fost in masura sa exprime un consimtamant liber.

Un este nevoie sa se dovedeasca o stare obisnuita de tulburare mintala , ci lipsa luciditatii la incheierea actului juridic .In cazul unei tulburari mintale ca stare obisnuita este posibil sa apara inteervala de luciditate . Daca actul a fost incheiat in timpul unui interval de luciditate , un mai subzista cauza de nulitate relativa analizata.[37]

Prezenta sau lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic este o stare de fapt , spre deosebire de capacitatea de a incheia actul juridic care este o stare de drept. De aceea un trebuie sa se confunde conditia capacitatii cu discernamantul , in momentul incheierii actului juridic :

In acelasi sens , jurisprudenta a decis:,, capacitatea de a contracta , precum si consimtamantul valabil al partii, care se obliga sunt , potrivit prevederilor art. 948 C.civ. si ale Decretului nr. 31/1954, conditii de validitate ale actelor juridice , lipsa oricarei dintre ele fiind sanctionata cu nulitatea .Chiar daca un a fost declarata incapabila , potrivit legii un se poate retine existenta consimtamantului valabil daca la data incheierii actului din motive de boala, partea a fost lipsita de discernamant".[38]

Legea in anumite cazuri , prezuma persoana ca fiind lipsita de discernamant ( incapacitati legale) dar exista si situatii de incapacitati naturale , in care se gasesc persoane capabile dupa lege. Ca urmare , in drept persoana este capabila (are discernamant), dar in fapt ea este lipsita total de discernamant .

In acest sens , se citeaza betia , hipnoza , sonmambulismul , manie puternica.

In practica s-a mai decis :,, Pentru validitatea testamentului este necesar intre altele , ca dispunatorul sa aiba discernamant in momentul in care il intocmeste in sensul de a nu exista incapacitatile legale si nici cele naturale , adica lipsa unei vointe constiente , indiferent daca aceasta se datoreaza unei cauze trecatoare sau uneia permanente.De aceea , daca se dovedeste ca in momentul intocmirii testamentului dispunatorul era lipsit de discernamant , instanta are indatorirea sa anuleze actul".Pentru a se pronunta insa anularea unui testament este necesar sa se dovedeasca in mod neechivoc lipsa de discernamant a dispunatorului , deoarece , potrivit prevederilor art. 856 C.civ. ,, orice persoana este capabila sa dispuna prin testament, daca un este oprita prin lege , capacitatea fiind regula in materie , iar incapacitatea exceptia".[39]

Lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic se sanctioneaza cu nulitatea relativa.