PATRIMONIUL - Notiunea de patrimoniu

PATRIMONIUL

Notiunea de patrimoniu

Notiunea de patrimoniu nu a fost defmita de Codul nostru civil. Ea este o creatie a doctrinei juridice care, in raport cu dinamica vietii economice i sociale, a fost modificata de-a lungul timpului.

in unele texte ale Codului nostru civil, se fac totui referiri la patrimoniu. Astfel, in art. 1781 i 784 Cod civil este prevazut dreptul creditorilor persoanei decedate de a impiedica o confuziune a patrimoniului lasat de defunct cu patrimoniul propriu al motenitorilor, iar in art. 1718 Cod civil, care se stipuleaza ca oricine este obligat personal este tinut cu toate bunurile sale mobile i imobile, prezente i viitoare.

In realitate, aceasta reglementare juridica, cu referire la toate bunurile mobile i imobile prezente i viitoare are in vedere o universalitate juridica de bunuri.

O atare universalitate cuprinde, insa, atat un activ constituit din bunuri i drepturi considerate impreuna apartinand aceleiai persoane, cat i un pasiv compus din obligatii, datorii pe care titularul bunurilor le are fata de alte persoane.

Patrimoniul poate fi defmit ca ansamblul drepturilor i obligatiilor economice ale unci persoanei

Cand ne referim la persoane, avem in vedere inclusiv persoana juridica, in ale carei elemente componente, aa dupa cum am vazut, figureaza i patrimoniul (Decretul 31/1954 cu privire la persoana fizica i juridica).

Teorii privind patrimoniul

Avand in vedere importanta notiunii de patrimoniu pentru doctrina juridica, nu putine sunt incercarile de explicare a acestei notiuni. Se poate observa o evolutie a teoriilor prin care este explicata notiunea de patrimoniu in functie de studiile de dezvoltare a societatii umane. Astfel, in literatura de specialitate, s-au cristalizat trei conceptii privind patrimoniul: teoria personalista a patrimoniului sau a patrimoniului-personalitate, teoria patrimoniului-scop sau de afectatiune i teoria mixta sau eclectica^.

Teoria personalista sau a patrimoniului-personalitate a fost elaborata in spatiul doctrinei franceze, oferind explicatii general-acceptate, pana la sfaritul secolului al XlX-lea.

Potrivit acestei teorii, patrimoniul ar constitui unul dintre atributele personalitatii umane, Ba mai mult, s-a afirmat ca patrimoniul este emanatia personalitatii umane i expresia puterii juridice cu care este investita orice persoana. Aadar, patrimoniul este strans legat de persoana fizica.

Datorita legaturii dintre patrimoniu i persoana fizica, patrimoniul ar avea, potrivit acestei conceptii, urmatoarele caractere sau trasaturi specifice:

numai persoanele pot avea un patrimoniu;

patrimoniul nu poate fi separat de persoana careia ii apartine, fiind inalienabil;

o persoana poate avea numai un singur patrimoniu, care este unitar i indivizibil.

Realitatile socio-economice de la sfaritul secolului al XlX-lea au scos in evidenta lacunele acestei teorii. Astfel s-au afirmat societatile anonime pe actiuni, al caror specific consta in aceea ca, la infiintarea i functionarea lor, identitatea i calitatile cosocietarilor nu au nici o importanta. In aceste conditii, regulile indivizibilitatii i a unitatii patrimoniului nu mai corespundeau realitatilor i nevoilor socio-economice.

Teoria patrimoniului-scop sau de afectatiune a fost elaborata in spatiul doctrinei juridice germane.

Potrivit acestei teorii, ideea ca numai persoanele pot avea patrimoniu nu este riguros exacta, deoarece patrimoniul exista ori de cate ori anumite bunuri sunt afectate unui anumit scop, fara ca pentru existenta lui sa fie nevoie de crearea unci persoane juridice. Notiunea de persoana sau de personalitate juridica i notiunea de patrimoniu trebuie separate. Personalitatea juridica nu se confunda cu patrimoniul, care trebuie sa ramana ceea ce este: o universalitate de drepturi i obligatii afectate unui scop comun. Aa se explica faptul ca una i aceeai persoana poate avea doua sau mai multe patrimonii, un patrimoniu general i unul sau mai multe patrimonii speciale. Existenta fiecarui patrimoniu este dependenta de scopul, de afectatiunea pe care persoana respectiva a dat-o unci anumite mase din bunurile sale. In continutul sau vor intra i datoriile nascute in legatura cu bunurile in cauza i cu realizarea scopului caruia ele au fost i sunt afectate.

In ciuda avantajelor evidente, teoria este criticabila deoarece ignora cu desavarire existenta persoanei ca subiect de drept, in conditiile in care doar persoanele pot avea drepturi i obligatii.

Teoria mixta sau eclectica este o creatie recenta a literaturii juridice. Pornindu-se de la avantajele i de la dezavantajele teoriilor deja prezentate, in literatura noastra juridica s-a afirmat o noua teorie privind patrimoniul'^. Astfel, din teoria patrimoniului-personalitate s-au retinut afirmatiile potrivit carora patrimoniul apartine obligatoriu unci persoane, orice persoana avand un singur patrimoniu. Unicitatea patrimoniului nu exclude divizibilitatea lui.

De asemenea, raportandu-ne la teoria patrimoniului de afectatiune, este necesar sa retinem i ideea de scop sau afectatiune, pentru a demonstra ca patrimoniul unci persoane fizice sau juridice, dei unic, poate fi totui divizat.

3. Caracterele i functiile patrimoniului

Caracterele juridice ale patrimoniului

a) Patrimoniul este o universalitate juridica,
Aceasta inseamna ca:

patrimoniul apare ca o masa de drepturi i obligatii legate intre ele sau ca o grupare a mai multor astfel de mase, avand fiecare un regim juridic determinat;

drepturile i obligatiile, fiecare in parte, sunt distincte de universalitate, astfel incat schimbarile care s-ar produce in legatura cu aceste drepturi i obligatii nu afecteaza identitatea universalitatii, intrucat acestea sunt avute in vedere numai sub aspectul lor valoric.

b)    Orice persoana are un patrimoniu, Toate persoanele fizice, ca i toate persoanele juridice (fundatii, regii autonome, societati comerciale etc.) au un patrimoniu indisolubil legat de aceste persoane.

c)     Unicitatea patrimoniului, Acest caracter juridic decurge din unicitatea subiectului care este titular al patrimoniului.

Prin unicitatea patrimoniului intelegem ca fiecare subiect de drept are un singur patrimoniu, dar acest lucru nu exclude, atunci cand se impune, divizibilitatea acestuia (ex.: persoana juridica - comasare i diviziune).

d) Patrimoniul fiecdrei persoane este divizibil in mai multe mase de
drepturi i obligatii sau de bunuri, fiecare avand un regim juridic
bine determinat.

In cazul persoanelor fizice casatorite, potrivit art. 30-36 din Codul familiei, trebuie sa distingem intre masa bunurilor comune dobandita in timpul casatoriei, cu un regim juridic deosebit al comunitatii de bunuri, i masa bunurilor proprii fiecaruia dintre soti, limitativ prevazute de legiuitor prin art. 31 din Codul familiei.

^ A se vedea Liviu Pop, op. cit, p. 15.

In cazul persoanelor juridice, la societatile comerciale se face distinctie intre patrimoniul asociatilor i patrimoniul societatii. Societatea comerciala are astfel un patrimoniu distinct, neconfundandu-se in nici un caz cu patrimoniul asociatilor. In consecinta, bunurile societatii formeaza gajul exclusiv al creditorilor societatii i nu al creditorilor particulari ai asociatilor.

Functiile patrimoniului

Importanta practica a notiunii de patrimoniu rezida in faptul ca acesta explica i, in acelai timp, permite producerea unor anumite consecinte juridice impuse de viata.

Din acest punct de vedere, patrimoniul are trei functiiprincipale:

a)     constituie gajul general al creditorilor chirografari;

b)     explica i permite fenomenul subrogatiei reale cu titlu universal i titlu particular;

c)     explica i permite transmisiunea universala i cu titlu universal.

a) Patrimoniul i dreptul la gaj general al creditorilor chirografari

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o garantie reala - gaj, ipoteca sau privilegiu - prin care sa le fie asigurata creanta pe care o au impotriva debitorului. Aceti creditori au drept garantie intreg patrimoniul debitorului privit in ansamblul sau, ca o universalitate juridica.

Daca creditorii au o garantie reala - gaj, ipoteca sau privilegiu - au drept de urmarire i de preferinta asupra bunului, pentru incasarea creantei, creditorii chirografari au doar drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului lor pentru recuperarea creantei. Altfel spus, creditorii chirografari vor putea urmari toate bunurile aflate in patrimoniul debitorului la data recuperarii creantei. Aceasta idee este exprimata in art. 1718 Cod civil prin aceea ca "oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile i imobile, prezente i viitoare'.

Creditorul, insa, nu poate urmari aa-zisele bunuri viitoare decat pe masura ce aceste bunuri devin prezente, adica intra in patrimoniu; el nu poate urmari nici bunurile care nu au intrat inca, nici bunurile care au ieit deja din patrimoniu in momentul urmaririi, fiindca creditorul nu are un drept individualizat in fiecare bun particular, ci un simplu drept general asupra intregului patrimoniu in universalitatea sa. lata, deci, ca numai notiunea de patrimoniu poate sa explice dreptul de gaj general al creditorilor chirografari'^.

A se vedea loan Lucian, Drept civil romdn - Drepturile reale, Ed. Augusto, Timioara, 1997.

b) Patrimoniul i subrogatia reala cu titlu universal i cu titlu
particular

Subrogatie inseamna inlocuire. Atunci cand, intr-un raport juridic, o persoana juridica este inlocuita cu alta, avem de-a face cu o subrogatie personala. In cadrul studiului patrimoniului, nu ne intereseaza insa subrogatia personala, ci subrogatia reala, adica inlocuirea unui lucru cu altul. Daca aceasta inlocuire se produce in cadrul unui patrimoniu, ea este o subrogatie reala cu titlu universal. Astfel, de exemplu, daca un lucru este vandut, in cuprinsul patrimoniului locul lui va fi luat de pretul incasat, care, la randul sau, va fi inlocuit cu lucrul nou in care va fi investit .a.m.d. Fenomenul acesta, de continua micare i inlocuire a unor valori cu altele -subrogatie reala - se produce automat, ori de cate ori aceasta se refera la continutul unui patrimoniu. Valorile nou intrate in acest patrimoniu se subroga celor ieite i capata aceeai pozitie juridica pe care au avut-o acestea din urma. Astfel, daca o persoana fizica vinde un bun propriu, bunul procurat din banii incasati va intra, in virtutea subrogatiei reale cu titlu universal, in masa bunurilor comune.

Spre deosebire de subrogatia reala cu titlu universal, subrogatia cu titlu particular se refera la un anumit bun izolat. Subrogatia reala cu titlu particular intervine automat, ci numai daca legea o prevede in mod expres.

Astfel, de exemplu, art. 1721 Cod civil prevede ca, daca un bun ipotecat a fost distrus sau deteriorat, ipoteca se va stramuta asupra sumei de bani primite ca despagubire de la autorul prejudiciului.

c) Patrimoniul transmisiunea universala sau cu titlu universal
Decesul unci persoane fizice sau reorganizarea persoanei juridice

pun problema transmiterii drepturilor i obligatiilor nu privite izolat, ci transmiterea lor impreuna, ca universalitate ce a apartinut unui subiect de drept i care se transmite, ca atare, catre un alt subiect de drept. Aceasta inseamna ca obiectul transmisiunii il constituie insui patrimoniul.

Atunci cand intregul patrimoniu al unui subiect de drept se transmite nefractionat catre un anumit succesor, avem de-a face cu o transmisiune universala. Astfel, de exemplu, in caz de comasare a unor persoane juridice, indiferent daca aceasta comasare ia forma fuziunii ori absorbtiei, se produce o asemenea transmisie.

Daca, insa, transmiterea patrimoniului se face fractionat, avem de-a face cu transmisiune cu titlu universal Astfel sunt, de exemplu, transmisiunea unui patrimoniu succesoral catre mai multi succesori sau transmiterea patrimoniului unci persoane juridice in caz de divizare.

Ceea ce este specific, atat pentru transmisiunea universala, cat i pentru cea cu titlu universal, este faptul ca ceea ce se transmite este patrimoniul sau o fractiune din el, deci, concomitent, atat activul cat i pasivul ce-1 constituie. Intre transmisiunea universala i cea cu titlu universal nu exista, deci, o deosebire de calitate: in ambele cazuri se transmite atat activul cat i pasivul unci universalitati. Intre ele este numai o deosebire de cantitate, transmisiunea cu titlu universal avand ca obiect numai o parte din universalitate.

Deci, atat una cat i cealalta nu ar putea fi concepute in afara notiunii de patrimoniu, in care se exprima unitatea activului i pasivului apartinand unui subiect de drept determinat.

4. Elementele constitutive ale patrimoniului. Drepturile patrimoniale

Aa cum am aratat deja, patrimoniul este constituit din ansamblul drepturilor i obligatiilor economice (acele drepturi i obligatii ce pot fi exprimate in bani) ale unui subiect de drept (persoana fizica sau juridica). Per a contrario, din aceasta definitie rezulta ca nu fac parte din patrimoniu drepturile personal-nepatrimoniale (dreptul la nume, la onoare etc.). Drepturile i obligatiile patrimoniale alcatuiesc, aa cum se arata in literatura de specialitate, activul, respectiv pasivul patrimonial.

Activul patrimonial cuprinde totalitatea drepturilor subiective cu valoare economica (exprimabile in bani). In genere, drepturile patrimoniale sunt clasificate in drepturi reale i drepturi de creanta.

Drepturile reale sunt acele drepturi subiective patrimoniale pe temeiul carora titularul lor poate exercita anumite puteri, prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun determinat, in mod direct i nemijlocit, fara interventia unci alte persoane.

Drepturile de creanta sunt acele drepturi subiective patrimoniale ce confera titularului lor (subiectul activ), numit creditor, posibilitatea de a pretinde de la subiectul pasiv, numit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Privire comparativa intre drepturile reale i drepturile de creanta. Aa cum se arata in literatura de specialitate^ in privinta drepturilor reale i a drepturilor de creanta, pot fi formulate cateva caractere diferentiale.

In primul rand, drepturile reale sunt drepturi absolute, fiind opozabile tuturor, pe cand drepturile de creanta sunt relative i opozabile doar subiectului pasiv (debitorului). Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al subiectelor, dreptul real presupune existenta unui subiect activ determinat i a unui subiect pasiv nedeterminat (orice alta persoana), iar dreptul de creanta presupune ca atat subiectul activ (creditorul), cat i eel pasiv (debitorul) sa fie persoane (fizice sau juridice) determinate.

Din punct de vedere al continutului, drepturile reale confera subiectului activ posibilitatea de a exercita anumite puteri, prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun determinat, in mod direct i

' A se vedea Corneliu Birsan, op. cit., p. 19-23; Liviu Pop, op. cit, p. 26-28.

nemijlocit, in timp ce toate celelalte subiecte de drept au obligatia de a nu intreprinde nimic de natura sa aduca vreo atingere dreptului.

Obligatia corelativa dreptului de creanta, apartinand debitorului, este aceea de a da, a face sau a nu face ceva, opozabila, deci, doar subiectului pasiv.

Din punct de vedere al duratei, drepturile reale sunt perpetue (de exemplu, dreptul de proprietate) sau sunt constituite pe o durata determinata (de exemplu, uzufructul). Drepturile de creanta sunt, in toate cazurile, limitate in timp.

Din punct de vedere al numarului lor, drepturile reale sunt limitate (fiind expres reglementate), pe cand drepturile de creanta sunt nelimitate. Toate contractele sunt de natura a da natere la obligatii juridice (carora le corespund drepturile de creanta), mai mult, asemenea obligatii se pot nate din orice fapte juridice (licite sau ilicite).

Spre deosebire de drepturile de creanta, drepturilor reale le sunt caracteristice doua efecte speciale: dreptul de urmarire i dreptul de preferinta. Dreptul de urmarire confera posibilitatea titularului unui drept real de a pretinde restituirea bunului din stapanirea oricarei alte persoane la care s-ar afla fara un temei legal (nelegitim). Dreptul de preferinta consta in posibilitatea titularului unui drept real de a avea prioritate fata de titularii altor drepturi instituite asupra aceluiai bun. De exemplu, un creditor ipotecar se va indestula cu preferinta din pretul bunului (ipotecat), spre deosebire de ceilalti creditori cu vocatie generala ai aceleiai persoane.

Obligatiile reale sunt categorii juridice intermediare intre drepturile reale i cele de creanta. Ele constau in anumite indatoriri legale sau conventionale, accesorii ale stapanirii unui anumit bun. Obligatiile reale sunt clasificate in obligatii propter rem i obligatii scriptae in rem.

Obligatiile propter rem sunt indatoriri de a face sau a nu face, ce revin detinatorului unui bun determinat i au ca izvor legea sau conventia partilor. Astfel, sunt obligatii propter rem legale cele stabilite in art. 74 i in art. 80-83 din Legea 18/1991, aflate in sarcina detinatorilor de terenuri agricole: obligatia de a cultiva terenurile, de a proteja calitatile productive ale acestora, de a executa lucrari funciare etc. La fel sunt i servitutile, legale sau naturale, reglementate in Codul civil (art. 576-643): servitutea distantei plantatiilor, servitutea negativa de vedere, servitutea de scurgere a apelor naturale, servitutea de trecere etc.

Obligatiile scriptae in rem sunt opozabile tertilor i strans legate de stapanirea unui bun de catre o alta persoana decat proprietarul ori titularul unui alt drept real principal. Aa este, de exemplu, obligatia (scriptae in rem) prevazuta in art. 1441 C.civ., a cumparatorului unui bun de a respecta drepturile locatarului acelui bun, in conditiile in care aceste drepturi ii au fundamentul intr-un contract de locatiune valabil incheiat cu proprietarul bunului anterior contractului de vanzare-cumparare. Noul proprietar al bunului are, deci, obligatia de a asigura locatarului (sau a arendaului) folosinta sau exploatarea bunului pana la expirarea termenului de inchiriere sau de arendare. Aceasta obligatie este inlaturata doar daca desfiintarea ei din cauza vanzarii s-a prevazut in insui contractul de locatiune.