Prezentare generala a formelor de cooperare internationala in materie penala

Prezentare generala a formelor de cooperare internationala in materie penala

1. Extradarea

Definitie si caracterizare

Extradarea reprezinta o forma de cooperare judiciara internationala in materie penala, un important si eficient act de solidaritate si intrajutorare a statelor in lupta impotriva fenomenului infractional. Extradarea este considerata ca fiind un instrument eficient de aplicare a legii penale a fiecarui stat in vederea administrarii in cele mai bune conditii a justitiei proprii.

Trebuie mentionat ca o definitie a extradarii nu gasim in nici un act legislativ referitor la extradare. Prima lege din Romania care a avut la obiect reglementarea pe larg a extradarii, Legea nr. 4/1972, apoi Legea 296/2001 si in prezent Legea 302/2004, nu definesc actul de extradare, ci mentioneaza conditiile de acordare sau respingere, conditii, procedura, etc. Nici in Codul Penal sau in Constitutie nu se precizeaza conceptul de extradare.

In cazul savarsirii unor infractiuni pe teritoriul unui stat de catre infractori care au reusit apoi sa paraseasca acel teritoriu, refugiindu-se in alte state sau in cazul infractiunilor savarsite in strainatate, aplicarea legii penale nu este posibila fara cooperarea dintre state, cooperare care sa asigure remiterea infractorilor statului solicitant pentru a fi judecati.

Savarsirea de infractiuni in afara teritoriului unui stat, dar care intereseaza ordinea de drept a acelui stat, fiind indreptate contra intereselor sale sau ale cetatenilor sai, constituie situatii pe care efectul strict teritorial al legii penale nu le acopera. Pe de alta parte, in cazul unor infractiuni savarsite pe teritoriul national, urmate de refugierea infractorilor in strainatate, efectul teritorial al legii penale ar ramane partial.

In dreptul penal a dominat multa vreme principiul teritorialitatii absolute, potrivit caruia legea penala a unui stat trebuie sa se aplice numai faptelor savarsite sau persoanelor aflate pe teritoriul sau, nu si faptelor savarsite sau persoanelor aflate in strainatate. Absolutizarea acestui principiu ar avea consecinte negative, impiedicand insasi realizarea principiului teritorialitatii, deoarece legea penala nu s-ar putea aplica infractorilor care, dupa ce au savarsit infractiuni in tara lor de origine, au reusit sa se refugieze in strainatate, sau celor care au comis infractiuni in strainatate si au fugit pe teritoriul altui stat, pe care l-ar putea transforma intr-un loc de refugiu. Dar principalul neajuns al absolutizarii principiului teritorialitatii legii penale ar fi excluderea colaborarii dintre state in lupta impotriva criminalitatii.

Cele patru principii care guverneaza aplicarea legii penale in spatiu, principiul teritorialitatii, personalitatii, realitatii si universalitatii, rezolva in general problemele care apar la impactul dintre legea penala si teritoriul pe care se exercita putera lor de incidenta.

Astfel, extradarea este o institutie de drept penal substantial, care face posibila aplicarea legii penale si in acelasi timp reprezinta un mijloc de realizare a acelei legi penale care este cea mai indreptatita a interveni. Scopul sau finalitatea extradarii il reprezinta realizarea justitiei in statul solicitant cu concursul statului solicitat.

Notiunea de extradare a fost folosita pentru prima data in mod oficial in Franta -extradition- la 19.02.1791, cand Adunarea Constituanta a decretat o reuniune a Comitetului Constitutiei si Comitetului diplomatic pentru introducerea unui proiect de lege cu privire la extradare.

Termenul "extradition" este de origine latina si provine din complementul circumstantial de loc ex - in afara, in exterior, urmat de verbul traditio - actiunea de a livra, de a preda.

Potrivit dictionarului francez Le Petit Larrouse, extradarea este definita ca fiind actiunea de a preda pe autorul unei infractiuni statului strain care il solicita, pentru ca el sa poata fi judecat sau sa isi execute pedeapsa.

O definitie asemanatoare este data de Dictionarul Explicativ al Limbii romane: "predarea de catre un stat unui alt stat a unui infractor care se gaseste pe teritoriul sau spre a fi judecat sau spre a-si executa pedeapsa." Dictionarul juridic penal defineste extradarea ca fiind "actul prin care un stat, pe teritoriul caruia s-a refugiat un infractor, remite, la cererea altui stat, pe acel infractor in vederea urmaririi sau judecarii intr-o cauza penala ori in vederea executarii pedepsei."

In literatura juridica de specialitate s-au formulat diferite definitii ale extradarii, deosebirile dintre ele izvorand din faptul ca la formularea lor nu au fost luate in considerare ca trasaturi esentiale determinante aceleasi elemente, incluzand sau excluzand pe unele din ele.

In tratatul intitulat "Explicatii teoretice ale Codului penal" extradarea este definita ca fiind "actul prin care statul pe teritoriul caruia s-a refugiat o persoana urmarita sau condamnata intr-un alt stat remite, la cererea statului interesat, pe acea persoana, pentru a fi judecata sau pentru a executa o pedeapsa la care a fost condamnata" , aceeasi definitie a notiunii de extradare intalnindu-se si in Codul penal al R.S.R., comentat si adnotat

D-na Rodica Mihaela Stanoiu defineste extradarea ca fiind "actul prin care statul pe teritoriul caruia s-a refugiat o persoana urmarita penal sau condamnata intr-un alt stat remite, la cererea statului interesat, pe acea persoana pentru a fi judecata sau pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnata."

Referindu-se la formele de asistenta juridica internationala in materie penala, dl. prof. univ.dr. Costica Bulai defineste notiunea de extradare ca fiind actul prin care un stat, pe teritoriul caruia s-a refugiat un infractor, preda la cererea altui stat pe acel infractor pentru a fi judecat sau pus sa execute pedeapsa la care fusese condamnat de instantele judecatoresti ale acelui stat. Extradarea apare astfel, ca un act ce se desfasoara intre doua state: unul pe al carui teritoriu se afla infractorul si caruia i se adreseaza cererea de extradare (statul solicitat) si altul care este interesat in judecarea si pedepsirea infractorului si care adreseaza, in acest scop, cererea de extradare (statul solicitant).

In Dictionarul de Drept Penal , extradarea este definita din mai multe puncte de vedere:

- ca o importanta institutie juridica, care reglementeaza relatile sociale referitoare la conditiile in care Romania acorda sau solicita extradarea,

- dar si ca o manifestare de vointa intre doua state, sau un stat si o instanta internationala, prin care un stat, pe al carui teritoriu se afla un infractor, il preda altui stat sau unei instante internationale, la cererea acestora.

Astfel, putem definii extradarea ca fiind acea forma de cooperare judiciara internationala in materie penala, prin care un stat preda, la cerere, cu respectarea conditilor stabilite prin conventii internationale sau in declaratii de reciprocitate, infractorii care se afla pe teritoriul sau si care sunt urmariti sau condamnati pentru savarsirea unor infractiuni pe teritoriul statului strain care ii solicita, in vederea judecarii sau obligarii acestora la executarea pedepselor ori masurilor dispuse de autoritatile competente, in scopul restabilirii ordinii de drept incalcate.

Din definitiile de mai sus putem desprinde urmatoarele caracteristici ale extradarii:

a)      este o forma de cooperare judiciara internationala in materie penala;

b)      reprezinta un act bilateral, deoarece implica intotdeauna cooperarea a cel putin doua state - unul solicitant si altul solicitat;

c)      cuprinde intotdeauna un element de extraneitate, fiind asadar un act juridic international; 1

d)      extradarea are un puternic continut politic, deoarece se realizeaza pe baza vointei liber exprimate a statelor;

e)      extradarea are un pronuntat caracter juridic, intrucat este reglementata prin norme de drept si este dispusa de organele judiciare;

f)        desi are o importanta deosebita, extradarea nu este definita expres in nici un text de lege care o reglementeaza (intern sau extern);

g)      este o institutie ce functioneaza direct in interesul statului care o solicita;

h)      extradarea este un act de suveranitate intervenit in relatiile dintre doua state si poate fi acceptata sau refuzata, exceptie facand infractiunile grave cum sunt crimele contra pacii si omenirii;

i)        scopul ei consta in realizarea justitiei penale, persoana extradabila fiind un inculpat sau condamnat ;

j)        dupa cum Romania cere sau acorda extradarea aceasta poate fi activa (Romania stat solicitant) sau pasiva (Romania stat solicitat),

k)      extradarea poate acea caracter obligatoriu sau facultativ, dupa cum sunt prevederile conventiilor internationale la care Romania este parte sau alte legi mentionate,

l)        extradarea nu vizeaza infractiuni minore, de o gravitate minima, lucru ce reiese din conditia privind pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea ce formeaza obiectul extradarii (cel putin un an inchisoare).

Rolul extradarii in actul de cooperare internationala in materie penala

Utilitatea extradarii, spunea profesorul Ion Tanoviceanu, este incontestabila. Beccaria sustine existenta si functionarea institutiei extradarii, "caci trebuie a se lua culpabilului orice speranta de a se sustrage dela pedeapsa". Rolul extradarii a fost inca din cele mai vechi timpuri recunoscut de toata lumea si romanii il conturau prin urmatorul adagiu: "prudentia politica suadet deditionem universam" . In lucrarea sa "Dei delitti e delle pene" , Cesare Beccaria considera ca extradarea este eficienta intrucat nu se afla nici un loc pe pamant unde infractorul s-ar putea refugia sa sa beneficieze de impunitate.

"Niciodata insa extradarea n-a prezentat mai mult interes ca in zilele noastre, fiindca astazi, mai mult decat oricand, gratie usurintei si repeziciunii comunicatiilor, un infractor poate sa se refugieze intr-o tara straina si sa scape astfel de urmarile faptei sale. De aceea tendinta tuturor legislatiilor este favorabila acestei institutii." Aceste cuvinte spuse de catre profesorul Tanoviceanu vor fi mereu in actualitate, deoarece societatea este intr-o continua si permanenta evolutie, astfel ca este oricand contemporan sa spunem "datorita usurintei in comunicare si deplasare a indivizilor...."

Ideea fundamentala a extradarii este utilitatea. Cu ajutorul ei mii de raufacatori ne se pot ascunde la nesfarsit de consecintele negative ale faptelor pe care le-au comis.

In cadrul european si mondial, extradarea este necesara cu atat mai mult cu cat cazurile de criminalitate transfrontaliera au devenit numeroase si se impune asadar cooperarea cat mai stransa intre state in vederea combaterii fenomenului infractional in general si al criminalitatii transfrontaliere in special.

Rolul extradarii este evident din moment ce aceasta institutie exista in legislatia noastra inca din 1859, in Constitutia Principatelor Unite Moldova si Tara Romaneasca.

Principalul rol al extradarii este ca in activitatea de represiune sa asigure fiecarui stat cele mai bune conditii de realizare a justitiei. Prin caracteristica si finalitatea sa, extradarea ofera statelor posibilitatea de a realiza aceasta cerinta, reprezentand o garantie a solidaritatii internationale a statelor in lupta impotriva infractionalitatii.

Prin natura si finalitatea sa, extradarea reprezinta un act de cooperare judiciara in materie penala, prin care un infractor este transferat dintr-un stat in altul pentru a fi judecat si/sau condamnat pentru infractiunea comisa, sau pentru a-si executa pedeapsa stabilita de instanta.

Dezvoltarea continua a relatiilor internationale, are drept consecinta stabilirea unor raporturi juridice cu un element de extraneitate in ceea ce priveste combaterea fenomenului infractional. In conditiile unei lumi globalizate, in care criminalitatea a devenit un fenomen universal, se impune cooperarea penala internationala in vederea cresterii randamentului de minimizare a tuturor actelor antisociale. In lucrarile de specialitate se vorbeste deja despre "un spatiu european al crimei (euro crima)", despre libera circulatie a criminalilor si despre "exportul de Mafie".

Procesul de integrare europeana a Romaniei a impus revizuirea cadrului constitutional privind extradarea, pentru a permite extradarea din Romania si a cetatenilor romani, pe baza conventiilor internationale si pe baza de reciprocitate, in conditiile legii. In aceste conditii, se impunea modificarea legislatiei privind extradarea, in vederea stabilirii conditiilor in care cetatenii romani pot fi extradati din Romania.

Astfel, la data de 28.06.2004, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, ca lege-cadru care reglementeaza unitar diferite forme de cooperare si asistenta judiciara internationala in materie penala.

Aceasta lege organica reprezinta un pas important spre integrarea Romaniei in spatiul de libertate, securitate si de justitie al Uniunii Europene, fiind apreciata ca un progres pe plan legislativ in domeniu si in Raportul din octombrie 2004 al Comisiei Europene privind progresele Romaniei pe calea aderarii .

La elaborarea legii a fost avuta in vedere legislatia comunitara in vigoare la acea data, precum si instrumentele Consiliului Europei in domeniu care fac parte din acquis-ul comunitar. Astfel, legea este armonizata cu dispozitiile Conventiei Uniunii Europene din 29.05.2000 privind asistenta judiciara in materie penala si transpune decizia - cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13.06.2002 privind echipele comune de ancheta. In acelasi spirit al recunoasterii reciproce a hotararilor, prin Titlul III al legii s-a asigurat transpunerea in dreptul intern a deciziei - cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre UE.

Evolutia permanenta a acquis-ului comunitar in domeniul cooperarii judiciare in materie penala, precum si constatarea, in aplicarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala de catre judecatori, procurori, politisti si reprezentantii directiei de specialitate a Ministerului Justitiei, a existentei unor reglementari perfectibile, au impuns modificarea si completarea acestui act normativ.

Avand in vedere cele de mai sus, putem mentiona ca extradarea este acea institutie juridica prin care se urmareste ca autorii infractiunilor internationale grave sa nu ramana nepedepsiti, ascunzandu-se in alte tari, astfel, extradarea functionand in interesul general al societatii.

Asadar, este pe deplin cunoscut rolul important pe care il are extradarea in cooperarea statelor in lupta lor comuna impotriva fenomenului infractional. Astfel, importanta acesteia rezulta din dreptul ce-l are societatea de a se apara, necesitatea ei reiesind din orice punct de vedere am analiza-o.

Tipuri de extradare

In literatura de specialitate, cu ocazia analizei detaliate a extradarii, diferiti autori au evidentiat o serie de clasificari ale acesteia, unele neprevazute expres in lege, dar care au o existenta tacita evidenta. Astfel, extradarea poate fi:

a) in functie de pozitia Romaniei in actul de extradare exista:

* extradare pasiva (cand Romania este stat solicitat)

* extradare activa (cand Romania este stat solicitant)

De remarcat ca, in timp ce calitatea de stat solicitat o poate avea numai un singur stat (statul pe al carui teritoriu se afla infractorul), calitatea de state solicitante o pot avea: 1) statul pe al carui teritoriu a fost comisa fapta, 2) statul impotriva intereselor caruia a fost comisa infractiunea, 3) statul al carui cetatean este infractorul.

b) raportat la manifestarea de vointa a persoanei extradabile exista:

* extradare voluntara (persoana extradabila nu se opune extradarii)

* extradare impusa/fortata (persoana extradabila se opune extradarii)

c) in functie de organul competent sa solutioneze cererea de extradare exista:

* extradare judiciara (competenta apartine puterii judecatoresti)

* extradare administrativa (competenta apartine Guvernului)

* extradare mixta (competenta apartine puterii judecatoresti si executive)

d) dupa finalitatea sa exista :

* extradare in scop de judecata (cand procesul penal se afla in faza de judecata)

* extradare in scop de executare a pedepsei (cand procesul penal se afla in faza de executare, iar judecata s-a realizat fie in lipsa faptuitorului (in contumacie), fie in prezenta acestuia, dar ulterior s-a sustras executarii, refugiindu-se in alta tara).

e) dupa procedura aplicabila exista:

* extradare normala/ordinara (atunci cand se parcurg toti pasii in vederrea acordarii sau refuzuri extradarii)

* extradare simplificata (cand nu mai este nevoie de prezentarea anumitor acte in procedura extradarii)

f) in functie de indeplinirea tuturor conditiiloe de fond si de forma exista:

* extradare obligatorie (cand sunt indeplinite toate conditiile)

* extradare facultativa - caz in care se poate refuza extradarea (cand nu sunt indeplinite toate conditiile)

g) in functie de faza procesului penal exista:

* extradare procesuala (solicitata in vederea tragerii la raspundere penala)

* extradare executionala (solicitata in vederea executarii pedepsei deja aplicate.

Natura juridica a extradarii

Natura juridica a extradarii a reprezentat un continuu obiect de discutie in literatura juridica de specialitate. In acest sens, numerosi autori au subliniat in mod diferit natura juridica a extradarii, plecand de la rolul si finalitatea sa in actul de cooperare internationala in materie penala

Astfel, in opinia prof. Ion Tanoviceanu, extradarea este o institutie de drept international, deoarece face obiectul a numeroase tratate si conventii internationale. Autorul subliniaza acest punct de vedere mentionand ca, aceasta are ca principal scop inlaturarea tuturor neajunsurilor privind prinderea infractorilor fugari, prin intermediul ajutorului dat de alte tari. In aceeasi ordine de ideei, autorul ne prezinta natura juridica a extradarii prin intermediul "situatiei Statului fata de straini". In acest fel, Statul poate refuza permisiunea de ramanere pe teritoriul sau a unui anumit individ. Desi, unii ar spune ca aceasta opinie este veche si depasita, ea este pe atat de actuala, corecta si reala. Intr-un studiu recent, autorul Florin Razvan Radu , mentiona ca "extradarea se situeaza in cadrul dreptului international public, mai exact al dreptului international penal."

In opinia altor autori , extradarea are o natura juridica mixta, fiind in acelasi timp un act de suveranitate si unul jurisdictional.

In general, extradarea este definita ca fiind actul prin care un stat preda o persoana urmarita pentru o infractiune sau deja condamnata, unui stat strain, care are competenta de a o judeca sau a o pedepsi.

Extradarea este considerata, din ratiuni politice, ca un semn de bunavointa in relatiile dintre state, institutia juridica prin care se urmareste ca autorii infractiunilor sa nu ramana nepedepsiti, ascunzandu-se in alte tari.

Extradarea este asadar un act de suveranitate al statului, care poate admite sau refuza predarea unui infractor aflat pe teritoriul sau. Dreptul unui stat de a cere sau acorda extradarea unui infractor ia nastere in general printr-un tratat bilateral sau multilateral sau poate fi acordada pe baza de reciprocitate.

In exercitarea drepturilor sale suverane, statul este cel care hotareste carui stat solicitant ii va acorda preferinta, in cazul in care infractorul ar fi solicitat simultan de mai multe state.

Alti autori sustin ca extradarea are o dubla natura juridica:

- internationala, aceasta reprezentand o modalitate de cooperare internationala in materie penala, de intrajutorare a statelor, ce se realizeaza in temeiul unor conventii pe care le semneaza sau la care adera, extradarea reprezentand unul din conceptele de baza ale dreptului penal international. In acelasi plan, extradarea este un act de suveranitate si o manifestare de solidaritate internationala in lupta impotriva criminalitatii.

- interna, extradarea fiind un act guvernamental, administrativ si/sau jurisdictional, in functie de autoritatea publica competenta sa dispuna cu privire la admisibilitatea ei.

De aceeasi parere mai sunt si alti autori , conferind extradarii un dublu rol in aria sa de reglementare.

Totusi, sunt situatii cand doctrinarii nu pun in discutie expres natura juridica a extradarii, dar din modul de analiza si sinteza rezulta opinia acetora vis-a-vis de natura juridica a extradarii. In acest sens, am evidentia prezenta extradarii in materiale destinate analizei dreptului penal international, alaturi de alte institutii cum ar fii: transmiterea de proceduri in materie penala, transferul persoanelor condamnate, asistenta juridica internationala in materie penala, etc.

Astfel, extradarea este o institutie juridica, atat a dreptului intern, cat si a dreptului international prin care persoanele vinovate de savarsirea unor infractiuni sunt predate statelor indreptatite a le judeca si condamna, ori a le obliga sa execute o pedeapsa la care au fost condamnate.

In cadrul dreptului intern, extradarea este reglementata de mai multe ramuri de drept si anume: drept penal, drept procesual penal, drept constitutional, care impreuna dau extradarii complexitatea sa.

Juristul roman Vespasian V. Pella definea dreptul international ca totalitate a regulilor de fond si de forma care guverneaza modul de exercitare a actiunilor de state sau de indivizi, de natura sa tulbure ordinea publica internationala si armonia dintre popoare.

Juristul belgian Stefan Glaser defineste dreptul international penal ca fiind un ansamblu de reguli juridice, recunoscute in relatiile internationale, care au scopul de a proteja ordinea juridica sau sociala internationala prin reprimarea actelor ce ii aduc atingere, cu alte cuvinte, ansamblul de reguli stabilite pentru reprimarea violarilor aduse preceptelor de drept international public.

Astfel, extradarea, precum si comisiile rogatorii, recunoasterea hotararilor penale sau a altor acte judiciare straine sunt notiuni de drept material si procedural din dreptul penal intern cu care opereaza conventiile referitoare la cooperarea statelor pentru prevenirea si sanctionarea infractiunilor, transformandu-se, in dinamica functionarii lor, in institutii de baza ale dreptului penal international.

Altii autori precizeaza ca extradarea este o institutie de drept penal si de drept procesual penal care contribuie la colaborarea intre state in vederea combaterii infractionalitatii, extradarea fiind reglementata si de C. pen. in art. 9 si de C. p.p. in art. 522.

Din cele prezentate mai sus, rezulta ca problema stabilirii cu exactitate a naturii juridice a extradarii nu este nici pe departe rezolvata. Totusi, am conchide prin a spune ca la stabilirea naturii juridice a extradarii trebuie avute in vedere urmatoarele aspecte fundamentale:

intotdeauna extradarea implica, in reglementarea sa, pe langa elementul intern si un element de extraneitate, ceea ce ii subliniaza caracterul international, apartinand asadar si sferei dreptului international,

ea este o exprimare a liberei vointe a statului, implicand exercitarea suveranitatii acestuia,

extradarea se hotaraste de justitie, prin hotarare judecatoreasca,

la baza unei cereri de extradare sta comiterea unei infractiuni, ceea ce o face sa apartina reglementarilor dreptului penal,

apare, de cele mai multe ori, in mod obligatoriu, fortat impotriva vointei pentru persoana extradabila, ceea ce ii confera un statut de sanctiune, fiind vazuta ca o constrangere juridica,

are un cadru juridic bogat, intern (Constitutie, Cod penal, legea 302/2004), dar si extern (numeroase conventii si tratate internationale bi si multilaterale),

este analizata in prezent ca o modalitate principala de cooperare judiciara internationala in materie penala. Actuala lege in materie nu mai evidentiaza extradarea ca pe o modalitate de asistenta judiciara in materie penala, ci pune pe picior de egalitate extradarea si asistenta judiciara internationala in materie penala, ca forme distincte de cooperare judiciara in materie penala.

Sisteme de acordare a extradarii

In literatura juridica de specialitate si in legislatiile in vigoare sunt cunoscute trei sisteme de acordare a extradarii, in functie de autoritatea publica competenta sa dispuna cu privire la admisibilitatea sa:

* sistemul guvernamental (administrativ sau politic),

* sistemul jurisdictional si

* sistemul mixt.

1. Sistemul politic sau guvernamental

Sustinatorii caracterului exclusiv guvernamental al extradarii considera ca numai autoritatea guvernamentala este in drept sa decida asupra cererii de extradare, organele judiciare fiind totalmente excluse. Extradarea este, potrivit acestei opinii, un act exclusiv politic si de aceea ea trebuie sa se acorde de guvernul statului solicitant, pe baza datelor culese de organele administrative si uneori de cele judiciare. In justificarea acestei opinii se arata ca autoritatea guvernamentala, ca purtatoare a suveranitatii de stat, este singura indriduita sa decida asupra admiterii sau respingerii cererii de extradare .

In putinele state ale lumii in care mai opereaza acest sistem, extradarea depinde doar de un singur agent, guvernul, care decide in mod suveran asupra admisibilitatii cererii, neexistand prea multe garantii de protectie a drepturilor persoanei reclamante.

In evolutia sa istorica, extradarea a avut un caracter exclusiv guvernamental pana in secolul al XVIII-lea, situatie ce se poate explica prin faptul ca facea obiectul unor relatii interstatale, domeniu in care suveranul era singurul competent. In sistemul politic al extradarii, cererea se adreseaza pe cale diplomatica statului solicitant, care dispune efectuarea unor verificari cu privire la persoana reclamanta si la temeinicia cererii, verificari care pot fi efectuate fie de organele legislative, fie de cele judiciare. Indiferent de rezultatul cercetarilor, guvernul decide admiterea sau respingerea cererii de extradare in functie de interesele sale politice interne sau externe, hotararea sa fiind fundamentata mai putin pe indeplinirea unor conditii de forma si de fond si mai mult pe oportunitatea extradarii.

2. Sistemul jurisdictional

In acest sistem (denumit anglo-american) extradarea este considerata ca fiind un act exclusiv jurisdictional, atribuindu-se instantelor judecatoresti din statul solicitat competenta exclusiva in a decide cu privire la admiterea sau respingerea cererii de extradare.

Sistemul jurisdictional al extradarii s-a generalizat in a doua jumatate a secolului XX, fiind in prezent operational in majoritatea statelor lumii, apreciindu-se in mod corect ca este singurul in masura sa asigure protectia drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor extradabile si in acelasi timp ca fiind cel mai corespunzator cooperarii internationale in lupta cu criminalitatea in etapa actuala de evolutie a civilizatiei umane.

Extradarea este o forma de cooperare judiciara in materie penala, care faciliteaza realizarea justitiei nationale, punand in joc raporturile interstatale stabilite pe cale diplomatica, dar, prin aplicarea sa, extradarea este un act judiciar represiv din partea statului caruia i se solicita, intrucat, de cele mai multe ori, presupune si arestarea unui infractor a carui judecare sau condamnare nu intra in competenta sa.

Numai privita ca act jurisdictional extradarea poate sa garanteze apararea drepturilor fundamentale ale omului, evitarea abuzurilor si a arbitrariului, realizarea scopului institutiei de drept si producerea consecintelor urmarite.

In ceea ce priveste competenta autoritatii publice chemata sa se pronunte cu privire la admisibilitatea cererii de extradare, in sistemul jurisdictional aceasta este atribuita in exclusivitate organelor judiciare, autoritatile administrative asigurand doar logistica activitatilor corelative actelor dispuse de instanta si transmiterea pe cai diplomatice a acestora.

Constitutia Romaniei din 1991 a modificat in mod semnificativ regimul juridic al extradarii, marcand trecerea de la sistemul mixt de acordare a acesteia, in care hotararea instantelor judecatoresti avea doar rol de aviz prealabil pentru puterea executiva, decizia asupra extradarii fiind luata de guvern, la un regim jurisdictional de acordare a extradarii, instantele judecatoresti fiind singurele abilitate sa decida asupra acordarii sau respingerii extradarii.

Atat verificarea conditiilor de forma si de fond ale extradarii, cat si decizia finala de respingere sau acordare a extradarii apartine organelor judiciare, fiecare stat stabilind, potrivit dreptului sau intern, la ce nivel jurisdictional se judeca cererile de extradare, caile de atac ce pot fi exercitate, respectiv gradele jurisdictionale pe care le traverseaza un proces de extradare.

3. Sistemul mixt al extradari

Acest sistem (denumit italian) recunoaste institutiei extradarii un caracter atat politic, cat si jurisdictional, la solutionarea cererii de extradare participand atat organele judiciare, care verifica existenta conditiilor extradarii, cat si autoritatea guvernamentala, care hotareste asupra admisibilitatii cererii de extradare.

In evolutia sa istorica, sistemul mixt a aparut in secolul al XVIII-lea, ca o reactie impotriva caracterului absolut al extradarii vazuta exclusiv ca act guvernamental, intr-o epoca in care autorii de drept s-au axat mai mult pe problema legitimitatii in dreptul public, fiind mai putin interesati de modul de reglementare al procedurii extradarii. Prima tara care a atribuit si autoritatii judiciare competenta in materia extradarii a fost Belgia, in 1736, cu ocazia incheierii unei conventii intre Franta si Tarile de Jos. Tot Belgia, prin Legea din 1.10.1833, atribuia puterii jurisdictionale un rol consultativ in fundamentarea deciziilor guvernamentale, stabilind documentele in baza carora se paote dispune extradarea, precum si conditiile si durata arestarii preventive.

In opinia profesorului Vintila Dongoroz "acest sistem are indoitul merit ca, pe de o parte, asigura persoanei a carei extradare se cere posibilitatea de a se apara si de a se evita extradarea in conditii neregulate, iar pe de alta parte, lasa guvernului o margine de apreciere, chiar in cazul cand extradarea este admisibila, fiindca pot exista consideratiuni de ordin moral, politic, echitate etc., pe care justitia nu poate sa le invoce, ea trebuind sa se conformeze legilor, atunci cand a hotarat ca cererea de extradare trebuie sa fie admisa, consideratiuni insa de care guvernul poate, oricand, sa tina seama si sa refuze, pe teritoriul sau, o cerere de extradare".

Sustinatorii sistemului mixt al extradarii considera ca atat autoritatea guvernamentala, cat si organele judiciare ale unui stat trebuie chemate sa se pronunte asupra cererii de extradare. In opinia lor, autoritatea guvernamentala, purtatoare directa a suveranitatii de stat, trebuie in mod firesc sa decida asupra cererii de extradare.

Decizia luata este necesar sa fie intemeiata insa pe o cunoastere a situatiei de fapt, pe constatarea daca toate conditiile de fond si de forma ale extradarii sunt sau nu indeplinite. Aceasta activitate de cercetare a situatiei de fapt si de verificare a conditiilor extradarii, este o activitate judiciara si deci de competenta organelor judiciare.

Esenta extradarii vazuta ca act guvernamental si jurisdictional consta in convietuirea competentelor guvernamentale si judiciare, care se completeaza reciproc, nici una din ele nefiind exclusiva.

Codul de procedura penala Carol al II-lea (art. 630-638) s-a inspirat din legea belgiana si cea franceza, consacrand sistemul mixt, in sensul ca primele cercetari se faceau de procuror si judecatorul de instructie, instanta hotarea apoi cu privire la admiterea sau respingerea cererii, hotarare ce avea doar caracterul unui aviz, guvernul pastrandu-si dreptul de a se pronunta in mod suveran si definitiv daca acorda sau nu extradarea. Daca hotararea instantei era de respingere, aceasta nu mai avea caracterul unui simplu aviz, ci era opozabila puterii executive, astfel ca, in cazurile de respingere, sistemul era complet jurisdictionalizat.

In a doua jumatate a secolului XX ponderea sistemului mixt s-a redus considerabil, amestecul executivului in procedura extradarii fiind considerat anacronic, dar, atat acesta, cat si sitemul guvernamental exista, astfel ca incidenta lor in reglementarea relatiilor internationale nu poate fi ignorata.

In dreptul nostru penal, pana la intrarea in vigoare a Constitutiei Romaniei (8.12.1991) a functionat sistemul mixt, prevazut in cuprinsul legii 4/1971, conform caruia, in cazul extradarii pasive, hotararea judecatoreasca de extradare are rolul unui simplu aviz pentru Guvern, care va decide intr-un mod suveran. Constitutia Romaniei in vigoare astazi, stipuleaza in art. 19 alin. 3 ca extradarea se hotaraste de justitie, ceea ce subliniaza ca aplicabil este sistemul jurisdictional .

Principiile extradarii

In literatura juridica, desi problema principiilor fundamentale constituie o preocupare constanta, nu exista o unitate de opinii nici in ceea ce priveste izvorul din care provine principiul fundamental (ratiune, experienta, realitati sociale, norma de drept), nici asupra criteriilor dupa care unui principiu institutional i se atribuie caracterul de principiu si nici asupra identificarii principiilor fundamentale.[1]

Principiile fundamentale ale extradarii, ca institutie de drept penal, sunt acele reguli cu caracter general care se reflecta in toata reglementarea acesteia.

Aceste principii se pot clasifica in:

1. in functie de prevederea lor in lege principiile sunt:

a) prevazute expres in lege (Constitutie, Codul penal, Codul de procedura penala, Legea 302/2004, conventii si tratate internationale - principiul reciprocitatii, specialitatii, umanismului),

b) prevazute tacit a caror existenta se deduce din interpretarea normelor juridice in domeniu (principiul legalitatii, umanismului)

2. in functie de puterea lor juridica acestea sunt:

a) absolute (de la care nu exista derogari - principiul legalitatii)

b) relative (care comporta o serie de exceptii - principiul neextradarii propriilor cetateni, specialitatii)

3. in functie de conditia la care se refera, principiile pot fi:

a) referitoare la persoana (principiul neextradarii propriilor cetateni)

b) referitoare la faptele pentru care se cere extradarea (principiul neextradarii cetatenilor in cazurile infractiunilor politice, militare, fiscale)

c) referitoare la pedeapsa (principiul umanismului - nu se va admite extradarea, daca statul solicitant va aplica pedeapsa capitala, sau va supune extradatul la un tratament inuman sau degradant)

d) referitoare la procedura (principiul non bis in idem)

4. dupa cum sunt sau nu comune si altor domenii juridice principiile pot fi:

a) specifice extradarii (dubla incriminare)

b) nespecifice extradarii (umanismului)

5. dupa importanta lor in domeniul reglementarii extradarii, acestea pot fi:

a) principale (reciprocitatii, neextradarii anumitor categorii de persoane, dubla incriminare)

b) secundare sau adiacente (principiul refuzului extradarii)

6. dupa natura legii in care sunt prevazute, pot fi:

a) principii prevazute in Constitutie (neextradarea cetatenilor romani)

b) principii prevazute in Codul penal (principiul reciprocitatii)

c) principii prevazute in legi speciale (principiul dublei incriminari).

Analiza principiilor extradarii va urmari cel putin patru aspecte: cadrul juridic de reglementare, notiune, caracterizare si incadrarea lor in criteriile de mai sus.

Principiul legalitatii

Cadrul juridic. Acest principiu nu este reglementat expres in nici o lge privind extradarea (cu referire speciala la aceasta), insa existenta lui rezulta din interpretarea intregii legislatii privind extradarea. Totusi, datorita importantei pe care o are, acesta este prezent in documente precum: "Declaratia drepturilor omului si cetateanului" - 1789, "Declaratia Universala a Drepturilor Omului"-1948, "Pactul international cu privire la drepturile civile si politice"-1966, "Conventia Europeana a Drepturilor Omului" - 1950.

Notiune. Principiul legalitatii este regula de drept conform careia intreaga procedura a extradarii trebuie facuta numai in baza legii, nerespectarea acestui lucru ducand inevitabil la nulitatea tuturor actelor incheiate.

Caracterizare. Este de la sine inteles ca toata procedura extradarii trebuie sa se desfasoare cu respectarea stricta a legii. Acesta nu este un principiu specific extradarii, ci el guverneaza reglementarea intregii legislatii penale. Principiul legalitatii face parte din prima categorie de principii, nefiind o regula proprie unei ramuri de drept sau unei institutii juridice, ci isi gaseste aplicarea in cadrul intregului sistem de drept.

De asemenea, principiul legalitatii este un principiu absolut, fiindca nu cunoaste derogari sau exceptii.

Dupa cum am pecizat si in capitolul I, in cadrtul principiilor cooperarii internationale, acest principiu a fost formulat pentru prima data de catre penalistul italian Cesare Beccaria in anul 1764 in lucrarea "Dei delitti e delle pene" , mentionand ca "numai legile pot stabili pedepsele corespunzatoare infractiunilor, iar aceasta autoritate nu o poate detine decat legiuitorul, care reprezinta toata societatea unita printr-un contract social." In domeniul extradarii, acest principiu exprima regula potrivit careia, intreaga activitate de aparare sociala impotriva criminalitatii trebuie sa se desfasoare in baza si in stricta conformitate cu legea.

De exemplu, extradarea poate fi solicitata ori acordata potrivit Conventirei Europene de Extradare din 1957 si celor doua Protocoale aditionale, daca fapta savarsita este incriminata ca infractiune de legislatia ambelor state (solicitat si solocitant), fiind necesara dubla incriminare.

Principiul legalitatii extradarii reprezinta o garantie a libertatii persoanei impotriva oricaror fapte de abuz din partea autoritatilor judiciare si o garantie ca legea se va aplica numai faptelor comise dupa intrarea in vigoare a legii incriminatoare.

Astfel, in virtutea respectarii principiul legalitatii extradarii, trebuie avute in vedere urmatoarele ideei:

a)      legea penala noua nu retroactioveaza (nullum crimen sine lege praevia, nulla poena sine lege praevia),

b)      descrierea exacta in lege a faptei incriminate si prevederea clara a sanctiunii aplicabile (nullum crimen sine lege certa, nulla poena sine lege stricta),

c)      respectarea legalitatii procesuale (nullum justitia sine lege, nullum judicium sine lege). Astfel, legalitatea este un principiu prevazut tacit in legile ce au ca obiect extradarea, are caracter absolut, se refera la toate conditiile extradarii, este nespecific extradarii si are un caracrer principal.

Principiul reciprocitatii

Cadrul juridic. Acest principiu este stabilit expres in: art. 1 din Conventia europeana de extradare , in art. 19 alin. 3 din Constitutia Romaniei , in art. 6 din Legea 302/2004 si in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari.

Notiune: Conform acestei reguli, partile contractante au obligatia sa-si predea reciproc, in conformitate cu regulile si conditiile statuate in documente, persoanele care sunt urmarite pentru o infractiune sau cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta de catre autoritatile judiciare ale partii solicitante .

Potrivit art. 2 pct. 7 din Conventie, orice parte contractanta va putea aplica regula reciprocitatii si in ceea ce priveste infractiunile excluse din campul de aplicare al acestui act normativ international.

Caracterizare: Reciprocitatea reprezinta regula de baza potrivit careia, indiferent de existenta unei conventii, unui tratat, unei legi speciale, ori a dispozitiilor din Codul penal sau de procedura penala, admiterea extradarii este conditionata de reciprocitate, de luarea de catre statul solicitant a obligatiei de a extrada la randul sau intr-un caz similar.

Incidenta principiului reciprocitatii presupune pretentia statului solicitat, ca inainte de a se pronunta asupra cererii de extradare, sa primeasca o declaratie din partea statului solicitant, prin care isi ia obligatia sa solutioneze favorabil o eventuala cerere de extradare de acelasi fel, formulata de statul solicitat .

Mentionat pentru prima data in legea belgiana de extradare din 1833, ca o conditie prealabila extradarii (art 6) , ulterior acest principiu s-a generalizat in practica. Sunt insa si legislatii care nu prevad principiul reciprocitatii.

In baza si pentru aplicarea normelor constitutionale privind extradarea si indeplinirii obligatiilor asumate prin conventiile internationale la care Romania este parte, a fost adoptata Legea nr. 302/2004, care constituie dreptul comun in materie. Daca vreunul din statele solicitante invoca aplicarea unor reglementari diferite de cele cuprinse in noua lege a extradarii, acestea pot fi avute in vedere numai in limitele stabilite prin declaratie de reciprocitate .

Din analiza acestei reguli, rezulta ca acesta este prevazut expres de lege si are un caracter absolut, de la care nu se poate deroga. Mai trebuie precizat ca, acesta nu este un principiu specific extradarii, ci el guverneaza intreaga activitate de cooperare internationala in materie penala, lucru dovedit de pozitionarea sa in lege si anume in art. 6 in cadrul "Dispozitiilor generale" ale legii 302/2004.

Principiul neextradarii anumitor categorii de persoane

In cadrul acestui principiu intra urmatoarele categorii de persoane: proprii cetateni, proprii justitiabili si azilantii politici.

A. Principiul neextradarii propriilor cetateni

Cadrul juridic. Acest principiu este stabilit expres in: art. 6 din Conventia europeana de extradare , in art. 19 alin. 1 din Constitutia Romaniei , in art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea 302/2004 si in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari.

Notiune: Acest principiu stabileste regula conform careia, proprii cetateni nu pot fi extradati, datorita legaturii care exista intre persoana si statul a carei cetatenie o poarta. In acelasi timp, cetatenia reprezinta apartenenta unui individ la un anumit stat, apartenenta in virtutea careia individul are o serie de obligatii , dar si drepturi, cum ar fi cel de protectie a sa in raport cu orice abuz indreptat impotriva sa.

Caracterizare: In dreptul international multa vreme a dominat principiul potrivit caruia persoana a carei extradare se cere trebuie sa fie un strain pentru statul solicitat, cu alte cuvinte, ca este inadmisibila extradarea cetatenilor partii solicitate. Unii aurori folosesc termenul de national: "Este inadmisibila extradarea nationalilor". In sustinerea acestui principiu s-a argumentat ca extradarea nationalilor ar presupune implicit o renuntare a statului asupra prerogativelor sale de suveranitate asupra persoanei cu care are o legatura juridica speciala si fata de care isi exercita autoritatea.

Criticile aduse principiului neextradarii propiilor cetateni pornesc de la consecintentele ce decurg din aplicarea acestui principiu, si anume: impiedicarea judecarii faptuitorului la locul savarsirii faptei impiedica si infaptuirea justitiei in statul pe teriroriul caruia s-a comis infractiunea; diluarea efectului preventiv-educativ al pedepsei; evitarea tragerii la raspundere penale in unele cazuri de impunitate stabilite de statul al carui cetatean este infractorul; restrangerea sferei de cooperare a statelor in lupta impotriva criminalitatii. Aceste consideratii au creat puternice curente de opinii in favoarea extradarii cetatenilor.

Potrivit modificarilor aduse art. 19 din Constitutia Romaniei prin Legea de revizuire nr. 429/2003, cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate, renuntandu-se astfel la principiul absolut al neextradarii propriilor cetateni, principiu care a guvernat institutia extradarii in dreptul intern, de la aparitia ei pana in prezent. Pentru ca extradarea cetatenilor romani sa reprezinte o exceptie, Legea nr. 302/2004 stabileste conditii stricte si limitative in care cetatenii romani pot fi extradati, pentru a asigura acestora o protectie reala .

Aparuta ca o necesitate in cadrul procesului de integrare in cadrul UE, extradarea propriilor cetateni, catre tari care impartasesc aceleasi valori democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului, a fost reglementata, ca exceptie, in legea de revizuire a Constitutiei.

Astfel, pentru a opera extradarea unui cetatean roman trebuie indeplinite trei conditii cumulative:

extradarea propriilor cetateni sa fie permisa de conventia aplicabila in relatia cu statul solicitant;

statul solicitant sa acorde, la randul lui, extradarea propriilor cetateni;

sa fie intrunita cel putin una din conditiile mentionate in art. 24.

Nu pot fi extradati din Romania, potrivit art. 23 din Legea nr. 302/2004, cetatenii romani, daca nu este intrunita cel putin o conditie prevazuta la art. 24, persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania, persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele stabilite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale si persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata unei autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala.

Conform art. 23 alin. (2) din legea 302/2004, calitatea de cetatean roman sau de refugiat politic in Romania se apreciaza la data ramanerii definitive a hotararii asupra extradarii. Daca aceasta calitate este recunoscuta intre data ramanerii definitive a hotararii de extradare si data convenita pentru predare, se va pronunta o noua hotarare in cauza.

Desi, ni se pare o chestiune noua si pentru unii oarecum absurda, problema extradarii propriilor nationali a existat si in timpul Antichitatii, cand romanii isi extradau proprii conationali in caz de comitere a unei fapte grave (spionaj, omor).

In prezent, extradarea propriilor cetateni a devenit o regula, o practica uzuala si normala in conditiile unei lumi globalizate care apara interesul general al natiunilor. Daca pana acum neextradarea propriilor cetateni era o regula absoluta, acum asistam la o relativizare a acestui principiu, iar in viitor cu siguranta va devenii o exceptie de la regula extradarii propriilor cetateni.

In situatia in care partea solicitata nu-si extradeaza propriul resortisant, ea va trebui, la cererea partii solicitante, sa supuna cauza autoritatilor competente, conform principiului aut dedere aut judicare , astfel incat sa se poata exercita urmariri judiciare, daca este cazul. In acest scop, dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea se vor transmite gratuit pe calea diplomatica si in scris. Partea solicitanta va fi informata despre rezultatul cererii sale

Din cele prezentate mai sus, rezulta ca neextradarea propriilor cetateni este un principiu prevazut expres in legile ce au ca obiect extradarea, are caracter relativ, se refera la conditia privind persoana extradabila, este specific extradarii si are un caracrer principal.

B. Principiul neextradarii propiilor justitiabili

Cadrul juridic. Aceasta regula este precizata in art. 23 din Legea 302/2004 si in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari, nefiind prezenta nici in Conventia de extradare si nici in Constitutie sau in Codul penal.

Notiune. Acest principiu stabileste regula conform careia, proprii justitiabili nu pot fi extradati, deoarece statul solicitat are prioritate in raport cu acestia, din moment ce ei, la momentul formularii cerereii, fac deja obiectul unui proces in Romania.

Caracterizare. Principiul se refera la extradarea pasiva, nu si pe cea activa. Asadar, daca persoana a carei extradare se cere a savarsit o infractiune si pe teritoriul statului solicitat, unde urmeaza sa fie judecata cu prioritate potrivit principiului teritorialitatii legii penale (art. 3 din Codul penal), principiu admis si aplicat de catre toate statele.

Persoana ceruta nu va fi extradata decat dupa ce va fi judecata definitiv in statul solicitat, iar in caz de condamnare dupa ce va executa pedeapsa, altfel nu s-ar mai atinge scopul procesului penal.

C. Principiul neextradarii azilantilor politici

Cadrul juridic. Aceasta regula este precizata in mod indirect in art. 18 din Constitutia Romaniei si in mod direct, expres in art. 23 lit. b) din Legea 302/2004, astfel ca nu pot fi extradate "persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania"

Notiune. Acest principiu stabileste regula conform careia, azilantii politici nu pot fi extradati, deoarece, conform art. 18 din Constitutia Romaniei, se precizeaza ca azilul este un drept pe care Romania il acorda strainilor care sunt persecutati in tara lor si are scopul de a-i proteja pe acestia impotriva abuzurilor la care pot fi supusi in tara lor.

Dreptul de azil reprezinta permisiunea pe care un stat o acorda celui care s-a refugiat pe teritoriul sau, de a ramane pe acest teritoriu si de a se bucura de protectia statului respectiv, refuzandu-se predarea lui statului care-l urmareste pentru activitatea sau opiniile sale politice, religioase, culturale, sociale, etc. Neextradarea azilantilor politici este o consecinta fireasca a acordarii dreptului de azil.

Azilul reprezinta dreptul unui stat de a acorda intrarea si stabilirea pe teritoriul sau a unor persoane straine urmarite in tara lor pentru activitatea politica, stiintifica, religioasa etc, care nu este in concordanta cu normele juridice interne si contravine ordinii de drept a statului respectiv.

Caracterizare. Termenul de azil este de origine latina "asylum", provenind din grecescul "asilon" si are doua sensuri:

a) locul, suprafata, teritoriul unde o persoana nu poate fi prinsa de urmaritori;

b) protectia personei fata de urmaritori.

Potrivit documentelor internationale in materie, azilul este un act pasnic si umanitar si nu poate fi considerat ca un act inamical fata de un stat. In ceea ce priveste statutul persoanelor care solicita azil, nu a fost adoptata o conventie generala, ci o Declaratie a Adunarii generale privind azilul teritorial.

Prevederi referitoare la azil au fost inscrise si in conventiile regionale africana si americana. Conventia Organizatiei Unitatii Africane din 1969 cu privire la aspecte specifice ale problemei refugiatilor include si prevederi referitoare la acordarea azilului. Desi, aceasta notiune a evoluat in timp, nu exista totusi documente internationale care sa defineasca in termeni juridici, conceptul de azil.

In literatura de specialitate, Pravo Kluit a fost primul care a formulat principiul neextradarii refugiatilor politici.

Un caz devenit celebru inainte de primul razboi mondial, in care Romania a aplicat principiul neextradarii azilantilor politici, este cel al matelotilor de pe vasul rusesc de razboi "Potemkin", care a ancorat in portul Constanta , fiind apoi parasit de militari. Vasul a fost restituit, dar Romania a respins cererea de extradare a marinarilor rusi razvratiti impotriva regimului politic din tara lor. Acordarea azilului implica, pentru statul primitor, dreptul de a refuza extradarea persoanei in cauza.

Principalele documente juridice internationale, precum si practica statelor in acest domeniu sunt in sensul ca orice persoana are dreptul de a cere azil si de a obtine azilul intr-o alta tara. In general, azilul poate fi acordat strainilor care sunt supusi unor persecutii grave pe teritoriul statului lor de apartenenta (cel mai adesea avand caracter politic) si in nici un caz celor care sunt urmariti pentru savarsirea de infractiuni de drept comun sau pentru comiterea unor crime internationale. Art. 18 alin. (2) din Constitutia Romaniei reglementeaza dreptul la azil: "Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte."

Azilul se acorda numai celor urmariti pentru activitati politice si nu pentru fapte de drept comun. Persoanele carora li se acorda azil de catre Romania se bucura de toate drepturile si au toate obligatiile, cu exceptia celor care apartin in totalitate cetatenilor romani. Totodata, aceste persoane nu pot fi extradate. Din examinarea textului constitutional mentionat rezulta urmatoarele :

a) recunoasterea dreptului de azil ca un drept fundamental;

b) obligatia legiuitorului de a stabili printr-o lege cazurile si conditiile in care dreptul de azil se acorda sau se retrage;

c) Romania acorda si retrage dreptul de azil in concordanta cu tratatele si conventiile la care este parte.

In conformitate cu art. 14 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si Declaratia asupra azilului teritorial , aprecierea asupra motivatiei azilului revine statului care-l acorda, in exercitiul suveranitatii sale.

Azilul poate fi politic sau teritorial, dar si diplomatic. Majoritatea statelor nu recunosc azilul diplomatic, intrucat acesta aduce atingere suveranitatii lor. Azilul diplomatic a fost practicat insa in calitate de cutuma locala sau pe baza de conventii internationale intre statele latino-americane; astfel, prin Conventia de la Havana din 1928 si o alta conventie incheiata la Caracas in 1954 este prevazuta posibilitatea ca statele respective sa acorde refugiu in localurile ambasadelor lor din strainatate unor cetateni ai statului de resedinta persecutati pentru activitati politice. Dreptul international nu recunoaste aceasta forma de azil.

Azilantii se bucura de drepturi si pot sa isi asume obligatiile oricarui strain (cetatean strain sau apatrid), inclusiv in Romania. In concluzie, azilul poate fi:

a) Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, in cazuri de persecutii politice exercitate asupra unei persoane in propriul lor stat. Acordarea azilului teritorial reprezinta un drept suveran al statului, insa, o data ce l-a acordat, statul este tinut sa asigure o protectie activa vizand asimilarea azilantului in societate, precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita azil este considerat un drept fundamental al omului, inscris in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. in 1948.

b) Azilul diplomatic se refera la primirea si protectia acordata in localurile ambasadelor straine, a cetatenilor statului pe langa care este acreditata misiunea diplomatica, cetateni urmariti de propriile autoritati, ori a caror viata este in pericol din cauza unor evenimente interne exceptionale. Acordarea azilului diplomatic poate fi considerata un act de incalcare a suveranitatii statului de resedinta. In general, azilul diplomatic se acorda in baza unor conventii, sau pe baza de reciprocitate.

c) Protectia diplomatica reprezinta protectia pe care un stat o acorda cetatenilor sai aflati in strainatate, in scopul de a proteja interesele acestora in raporturile cu autoritatile locale. Autoritatea statului se exercita asupra propriilor cetateni si in afara teritoriului national, in baza legaturii juridice permanente ce se stabileste intre stat si resortisantii sai. Statul poate sa le impuna anumite obligatii, decurgand din legislatia sa nationala, cum ar fi obligarea cetatenilor de a presta serviciul militar si totodata, statul are dreptul sa inculpe si sa condamne o persoana chiar in contumacie (in lipsa), insa nu poate sa efectueze acte de urmarire penala si arestare pe teritoriul unui alt stat, decat daca intre state exista un tratat, care sa permita aceasta. Finalitatea protectiei diplomatice consta in supravegherea situatiei cetatenilor unui stat pentru ca statul strain pe teritoriul caruia se afla, sa le asigure un standard minim de drepturi.

Paradoxal insa, acest principiu este absolut, neexistand exceptii prevazute in legi. O critica ce o aducem acestui principiu consta in rigiditatea lui in raport cu cel al neextradarii propriilor cetateni. Astfel, in timp ce proprii cetateni pot fi extradati, azilantii nu, lucru ce ar trebui remediat intr-o legislatie viitoare.

Principiul dublei incriminari

Cadrul juridic. Aceasta regula este precizata in mod expres in art. 26 din Legea 302/2004 si indirect in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari.

Notiune. Dubla incriminare reprezinta regula de drept conform careia, pentru a opera extradarea, fapta care face obiectul cererii trebuie sa fie incriminata ca infractiune in legislatiile ambelor state (solicitat si solicitant), indiferent de incadrare juridica si/sau denumire.

Caracterizare. Prevederea este indeplinita, indiferent de incadrarea juridica a faptei in cele doua legislatii sau de pedeapsa aplicabila.

In literatura de specialitate s-au exprimat unele opinii care dau o acceptiune diferita principiului dublei incriminari. Dupa unii autori , prevederea faptei in ambele legislatii nu este decat o conditie care realizeaza principiul dublei incriminari doar in abstract; ei considera ca cerinta dublei incriminari este indeplinita numai atunci cand fapta care formeaza obiectul cererii de extradare este pedepsita potrivit ambelor legislatii. Cu alte cuvinte, extradarea poate avea loc numai cand fapta incriminata este pedepsibila in concreto, atat dupa legea statului solicitant, cat si dupa legea statului solicitat. Astfel, ar trebui stabilit conceptul de "dubla pedepsibilitate" si nu "dubla incriminare".

Cat priveste intelesul expresiei "pedepsibila in concret", parerile nu sunt suficient de clare, unii autori incluzand in aceasta notiune absenta oricarei cauze care ar inlatura caracterul penal al faptei sau raspunderea penala. Dupa alti autori , la verificarea conditiilor de pedepsibilitate se au in vedere dispozitiile care reglementeaza aplicarea legii penale in raport cu spatiul, cauzele care justifica sau exclud culpabilitatea, plangerea prealabila, gratierea, amnistia, puterea lucrului judecat.

In doctrina s-au exprimat unele critici cu privire la conditia in sine a dublei incriminari, enuntandu-se parerea ca "va veni un timp fara indoiala cand extradarea va avea ca unic fundament represiunea faptei ea este pedepsibila si in tara solicitata, parere mai conforma cu realizarea asistentei judiciare internationale in materie penala".

Profetia exprimata in urma cu aproape un secol de R. Garraud in s-a implinit odata cu intrarea in vigoare a Deciziei-cadru privind mandatul de arestare european intre tarile membre UE, prin care s-a abolit procedura traditionala a extradarii in spatiul Schengen incepand cu anul 2004 si pentru o lista de 32 de infractiuni grave, sanctionate cu pedepse privative de libertate de minim 3 ani, se renunta la principiul dublei incriminari a faptei.

Principiul dublei incriminari poate sa nu fie aplicabil in cazul asa-numitei extradari accesorii. Se intelege prin extradare accesorie situatia cand persoana extradata pentru o infractiune pentru care este posibila extradarea a savarsit in statul solicitant si alte fapte pentru care nu sunt indeplinite conditiile extradarii , intre acestea putand fi si fapte care nu sunt incriminate in legea statului solicitat .

Extradarea accesorie are ca scop, dupa unii autori, simplificarea procedurii, persoana extradata fiind judecata deodata pentru toate infractiunile, solutie care ai fi convenabila si persoanei extradate, "aceasta nemaiavand temerea ca va fi din nou judecata dupa scurgerea termenului de protectie de care se bucura in virtutea dispozitiilor relative la principiul spcialitatii".

Potrivit art. 26 din Legea nr. 302/2004, extradarea poate fi admisa numai daca fapta pentru care este invinuita sau a fost condamnata persoana a carei extradare se cere este prevazuta ca infractiune atat in legea statului solicitant cat si in legea statului solicitat. Prin derogare de la aceasta regula, extradarea poate fi acordata, potrivit aceluiasi text de lege, si daca fapta respectiva este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie internationala la care Romania este parte. Se observa din acest text de lege ca si acest principiu este relativ, putandu-se face derogari intre state, bineinteles pe baza de reciprocitate. Nu cad sub incidenta Legii nr. 302/2004 infractiunile politice, infractiunile fiscale si infractiunile militare.

Conditia dublei incriminari a suportat diverse modificari (cu caracter de premiera pentru Romania), avand in vedere evolutia majora a criminalitatii si raspunde necesitatii de a inlatura posibilitatea ca neindeplinirea acestei conditii sa fie un obstacol impotriva extradarii unor persoane urmarite sau condamnate pentru fapte grave.

Trebuie mentionat ca in vechea reglementare neindeplinirea conditiei dublei incriminari era intotdeauna un motiv de respingere a cererii de extradare (deci principiul avea caracter absolut), alineatul 2 al articolului 26 permite acordarea extradarii si daca fapta nu este prevazuta ca infractiune de legea romana, daca pentru fapta respectiva este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie internationala la care Romania este parte (asistam asadar la o relativizare a principiului).

Astfel, conform art. 85 din legea 302/2004, "in cazul in care mandatul european de arestare a fost emis pentru una dintre faptele enumerate mai jos, indiferent de denumirea infractiunii in statul membru emitent, si care este sanctionata in statul membru emitent cu inchisoarea sau cu o masura de siguranta privativa de libertate pe o perioada de minimum 3 ani, predarea se va acorda chiar daca nu este indeplinita conditia dublei incriminari: participare la un grup criminal organizat; terorism; trafic de persoane; exploatare sexuala a copiilor si pornografie infantila; trafic ilicit de droguri si substante psihotrope; trafic ilicit de arme, munitii si substante explozive; coruptie; frauda, incluzand cea impotriva intereselor financiare ale comunitatilor europene, in intelesul Conventiei din 26 iulie 1995 privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene; spalare a produselor infractiunii; contrafacere de moneda, inclusiv a monedei euro; fapte legate de criminalitatea informatica; fapte privind mediul inconjurator, inclusiv traficul cu specii de animale si vegetale pe cale de disparitie; facilitarea intrarii si sederii ilegale; omor si vatamare corporala grava; trafic ilicit de organe si tesuturi umane; lipsire de libertate in mod ilegal, rapire si luare de ostatici; rasism si xenofobie; furt organizat sau armat; trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitati si opere de arta; inselaciune; deturnare de fonduri;contrafacere si piraterie de bunuri; falsificare de acte oficiale si uz de acte oficiale falsificate; falsificare de mijloace de plata; trafic ilicit de substante hormonale si alti factori de crestere;trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive; trafic de vehicule furate; viol; incendiere cu intentie; crime aflate in jurisdictia Curtii Penale Internationale; sechestrare ilegala de nave si aeronave; sabotaj.

Pentru alte fapte decat cele prevazute mai sus, predarea poate fi subordonata conditiei ca faptele care motiveaza emiterea mandatului european sa constituie infractiune potrivit legii romane, independent de elementele constitutive sau de incadrarea juridica a acesteia."

Astfel, dubla incriminare este un principiu prevazut expres in legile ce au ca obiect extradarea, are caracter relativ, se refera la conditia privind fapta care face obiectul extradarii, este specific extradarii si are un caracrer principal.

Principiul specialitatii

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut expres in art. 14 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957, in art. 73 din Legea 302/2004 si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state.

Notiune Principiul specialitatii reprezinta regula de drept conform careia persoana extradata nu va fi urmarita, judecata, detinuta in vederea executarii unei pedepse sau supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea. In cazul in care calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

Conform Conventiei, acest principiu are urmatorul continut:

"Regula specialitatii

1. Persoana care va fi predata nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse sau masuri de siguranta, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea, in afara de cazurile urmatoare:

a) cand partea care a predat-o consimte. O cerere va fi prezentata in acest scop, insotita de actele prevazute la art. 12 si de un proces-verbal judiciar consemnand declaratiile extradatului. Acest consimtamant se va da atunci cand infractiunea pentru care este cerut atrage ea insasi obligatia de extradare potrivit prezentei conventii;

b) cand, avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit in cele 45 de zile urmatoare eliberarii sale definitive teritoriul partii careia ii fusese predata ori daca s-a inapoiat acolo dupa ce l-a parasit.

2. Totusi partea solicitanta va putea lua masurile necesare in vederea, pe de-o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de alta parte, a intreruperii prescriptiei potrivit legislatiei sale, inclusiv recurgerea la o procedura in lipsa.

3. Cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea."

Conform Legii 302/2004, acest principiu are urmatorul continut:

" Regula specialitatii

(1) Persoana care va fi predata ca efect al extradarii nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea, in afara de cazurile cand:

a) statul roman care a predat-o consimte; statul solicitant va prezenta in acest scop o cerere, insotita de actele prevazute la art. 38 alin. (2) si de un proces-verbal judiciar in care se consemneaza declaratiile extradatului; acest consimtamant va putea fi dat atunci cand infractiunea pentru care este cerut atrage ea insasi obligatia de extradare potrivit prezentei legi;

b) avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit, in termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului caruia i-a fost predata, ori daca s-a inapoiat acolo dupa ce l-a parasit.

(2) Statul solicitant va putea lua totusi masurile necesare in vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de alta parte, a intreruperii prescriptiei potrivit legislatiei sale, inclusiv recurgerea la o procedura in lipsa.

(3) Cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

(4) In cazul prevazut la alin. (1) lit. a) cererea adresata statului strain se formuleaza de catre Ministerul Justitiei, in baza incheierii instantei competente sa solutioneze cauza in prima instanta, la propunerea motivata a Ministerului Public sau in baza incheierii instantei pe rolul careia se afla cauza, daca extradarea a fost acordata dupa trimiterea in judecata a persoanei extradate, dupa caz."

Caracterizare. Regula desprinsa din analiza celor doua texte de lege are doua valente:

* persoana care va fi predata ca efect al extradarii nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea (infractiunea sau pedeapsa) ,

* cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

Exceptiile care fac acest principiu relativ sunt:

* statul roman care a preda persoana consimte. Acest consimtamant va putea fi dat atunci cand infractiunea pentru care este cerut atrage ea insasi obligatia de extradare,

* avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit, in termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului caruia i-a fost predata,

* daca s-a inapoiat acolo dupa ce l-a parasit.

Dispozitiile de mai sus subliniaza faptul ca extradarea, guvernata de principil specialitatii, are un caracter restrictiv. Astfel, in doctrina se arata ca acest principiu pretinde numai identificarea faptei, iar nu pe aceea a calificarii juridice. Pe cale de consecinta, nu este violat principiul specialitatii in cazul cand extradatul este condamnat pentru omor calificat, iar nu pentru omor simplu cum fusese denumita fapta pentru care s-a acordat extradarea. Deci nu denumirea este importanta, ci fondul cauzei.

Principiul specialitatii are un caracter relativ, deoarece in aplicarea si respectarea sa cunoaste si anumite exceptii. Legea 224/2006 a abrogat una dintre exceptiile acestui principiu, care tinea de vointa celui extradat.

Principiul specialitatii constituie in practica o garantie a respectarii drepturilor persoanei extradatului, prin respectarea intocmai a conditiilor in care extradarea a fost acordata, si sa impiedice eludarea normelor privind extradarea. Acesta se opune expres judecarii persoanei extradate pentru orice infractiune savarsita anterior remiterii si care n-a format obiectul cererii de extradare.

Specialitatea extradarii nu se opune insa posibilitatii de schimbare a incadrarii juridice. Cu alte cuvinte, persoana extradata poate fi judecata sub o alta incadrare juridica decat cea stabilita in cererea de extradare, dar in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

In noua procedura a Mandatului european de arestare se renunta la principiul specialitatii intre statele membre UE . Cazurile in care se refuza executarea mandatului european sunt precis determinate si limitate.

"(1) Consimtamantul pentru urmarirea, judecarea, condamnarea sau detinerea unei persoane pentru alte fapte comise anterior predarii acesteia in baza unui mandat european de arestare se prezuma daca statul membru de executare a notificat Secretariatul general al Consiliului Uniunii Europene in acest sens, cu exceptia cazului in care autoritatea judiciara de executare dispune altfel prin hotararea de predare.

(2) Cu exceptia cazurilor mentionate la alin. (1) si (4), persoana predata autoritatilor romane nu va putea fi urmarita, judecata sau privata de libertate pentru o alta fapta anterioara predarii decat daca statul membru de executare o consimte. In acest scop, autoritatea judiciara romana emitenta va prezenta autoritatii judiciare de executare o cerere de autorizare, insotita de informatiile prevazute la art. 79 alin. (1).

(3) In situatia in care Romania este statul membru de executare, statul membru emitent va trebui sa solicite autorizarea la care se refera alin. (2), iar autoritatea judiciara romana de executare va decide, in termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, daca infractiunea care motiveaza cererea a fost motivul predarii in conformitate cu dispozitiile prezentei legi si fara a aduce atingere garantiilor la care se refera art. 87.

(4) Dispozitiile alineatelor anterioare nu se aplica atunci cand intervine una dintre urmatoarele circumstante:

a) cand persoana urmarita a renuntat in mod expres in fata autoritatii judiciare de executare la regula specialitatii, inaintea predarii;

b) cand persoana urmarita a renuntat, dupa predare, sa recurga la regula specialitatii in legatura cu anumite infractiuni anterioare predarii sale. Declaratia de renuntare la regula specialitatii se da in fata autoritatii judiciare competente a statului membru emitent, intocmindu-se un proces-verbal conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmarita are dreptul de a fi asistata de un avocat. Renuntarea la regula specialitatii trebuie sa fie voluntara si in deplina cunostinta de cauza asupra consecintelor acesteia;

c) cand, avand posibilitatea sa paraseasca teritoriul statului membru caruia i-a fost predata, persoana in cauza nu a facut acest lucru in termen de 45 de zile de la punerea sa definitiva in libertate sau s-a intors pe acest teritoriu dupa ce l-a parasit;

d) cand infractiunea nu este sanctionata cu o pedeapsa privativa de libertate;

e) cand la terminarea procesului penal nu se aplica o pedeapsa privativa de libertate sau o masura de siguranta."

Regula specialitatii a fost initial reglementata de legea 302/2004 in art. 11. Legea 224/2006 a abrogat aparent acest articol, prin aceea ca "l-a mutat" de la art. 11 la art. 73. Ratiunea acestui lucru il reprezinta faptul ca la o analiza atenta s-a constatat ca aceasta regula nu este aplicabila tuturor formelor de cooperare prevazute in legea 302, ci numai extradarii si de aceea legiuitorul a stabilit acest principiu in Titloul II din aceeasi lege, in cadrul reglementarii extradarii.

Astfel, specialitatea este un principiu prevazut expres in lege, are caracter relativ, se refera la conditia privind fapta care face obiectul extradarii, este specific extradarii si are un caracrer principal.

Principiul "non bis in idem"

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut expres in art. 9 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957, in art. 10 din Legea 302/2004 si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state. Pe langa faptul ca acest principiu este prevazut expres in legile prevazute anterior, datorita importantei sale, acesta mai beneficiaza de o mare atentie internationala. Astfel, principiul non bis in idem este prezent si in unele documente internationale, cum ar fi: "Conventia de la Bruxelles cu privire la principiul non bis in idem"- Bruxelles 1986, "Conventia de la Schenghen" din 1990, "Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului", Strasbourg 1984, unde se mentioneaza expres ca "nu este posibila nici o derogare de la aceste prevederi", "Conventia Europeana de extradare" din 1957, "Conventia Europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive"- Haga 1970, "Conventia Europeana privind transferul de proceduri in materie penala"- Strasbourg 1972.

Notiune. Conform art. 9 din Conventia Europeana de extradare si Protocolului Aditional din 15.10.1975 la Conventie, publicat in Monotorul Oficial nr. 89 din 14 mai 1997, principiul non bis in idem are urmatorul cuprins:

"(1) Extradarea nu se va acorda cand persoana reclamata a fost judecata definitiv de catre autoritatile competente ale partii solicitate, pentru fapta sau faptele pentru care extradarea este ceruta. Extradarea va putea fi refuzata, daca autoritatile competente ale partii solicitate au hotarat sa nu intreprinda urmariri sau sa puna capat urmaririlor pe care le-au exercitat pentru aceeasi fapta sau aceleasi fapte.

(2) Extradarea unei persoane care a format obiectul unei judecati definitive intr-un stat tert, parte contractanta la conventie, pentru fapta sau faptele in vederea carora cererea este prezentata, nu se va acorda:

a) cand mentionata judecata a pronuntat achitarea sa;

b) cand pedeapsa privativa de libertate sau alta masura aplicata:

(I) a fost executata integral;

(II) a format obiectul unei gratieri sau amnistii, purtand asupra totalitatii sale sau asupra partii neexecutate;

c) cand judecatorul a constatat vinovatia autorului infractiunii fara sa pronunte vreo sanctiune.

3 Totusi, in cazurile prevazute la paragraful 2, extradarea va putea fi acordata:

a) daca fapta care a dat loc judecatii a fost comisa impotriva unei persoane, institutii sau bun avand caracter public in statul solicitant;

b) daca persoana care a format obiectul judecatii avea ea insasi un caracter public in statul solicitant;

c) daca fapta care a dat loc judecatii a fost comisa in total sau in parte pe teritoriul statului solicitant sau intr-un loc asimilat teritoriului sau.

4 Dispozitiile paragrafelor 2 si 3 nu impiedica aplicarea dispozitiilor nationale mai largi, cu privire la efectul non bis in idem legat de hotararile judiciare pronuntate in strainatate.

Conform art. 10 din Legea 302/2004, principiul non bis in idem are urmatorul cuprins:

"(1) Cooperarea judiciara internationala nu este admisibila daca in Romania sau in orice alt stat s-a desfasurat un proces penal pentru aceeasi fapta si daca:

a) printr-o hotarare definitiva s-a dispus achitarea sau incetarea procesului penal;

b) pedeapsa aplicata in cauza, printr-o hotarare definitiva de condamnare, a fost executata sau a format obiectul unei gratieri sau amnistii, in totalitatea ei ori asupra partii neexecutate.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica daca asistenta este solicitata in scopul revizuirii hotararii definitive, pentru unul din motivele care justifica promovarea uneia din caile extraordinare de atac prevazute de Codul de procedura penala al Romaniei.

(3) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica in cazul in care un tratat international la care Romania este parte contine dispozitii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem."

Conform prevederilor diferitelor conventii si tratate internationale la care Romania este parte, principiul non bis in idem se poate evidentia astfel:

Art. 44 pct. 5 "Extradarea nu se va acorda..

5. daca persoana solicitata a fost judecata definitiv de catre autoritatile judiciare competente ale statului contractat pentru infractiunile pentru care se cere extradarea".

Astfel, principiul non bis in idem reprezinta regula de drept conform careia, extradarea nu se va acorda cand persoana extradabila a mai fost judecata pentru aceeasi fapta, daca printr-o hotarare definitiva s-a dispus achitarea sau incetarea procesului penal sau daca pedeapsa aplicata in cauza, printr-o hotarare definitiva de condamnare, a fost executata sau a format obiectul unei gratieri sau amnistii, in totalitatea ei ori asupra partii neexecutate.

Caracterizare. Din analiza celor trei texte, rezulta ca acest principiu are la baza imposibilitatea unui stat de a judeca o persoana de doua sau mai multe ori pentru aceeasi infractiune, sau mai mult decat atat, sa oblige o persoana sa execute de mai multe ori o sanctiune tot pentru aceeasi fapta. Aceasta este regula.

Dar, de la aceasta regula exista si exceptii si anume:

* cand asistenta este solicitata in scopul revizuirii hotararii definitive, pentru unul din motivele care justifica promovarea uneia din caile extraordinare de atac prevazute de Codul de procedura penala al Romaniei,

* in cazul in care un tratat international la care Romania este parte contine dispozitii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.

In dreptul intern, autoritatea negativa de lucru judecat a hotararilor penale constituie un obstacol juridic care impiedica ca o persoana fata de care s-a pronuntat o hotarare penala definitiva sa mai poata fi urmarita si judecata pentru aceiasi fapta, chiar sub o calificare diferita. Acest obstacol decurgand din puterea de lucru judecat poata numele de principiul "non bis in idem" .

In termeni sintetici, principiul non bis in idem presupune ca nimeni nu poate fi pedepsit de doua ori pentru aceiasi fapta; astfel, persoana care ar fi urmarita in tara poate dovedi ca a fost judecata in strainatate si ca a fost achitata sau ca a executat pedeapsa la care a fost condamnata.

In literatura juridica de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, sustinatorii caracterului exclusiv teritorial al legii penale erau de parere ca efectele hotararilor penale se limiteaza la teritoriul unde au fost pronuntate, asa ca ele nu pot constituii un obstacol la urmarirea sau judecarea intr-o alta tara a aceleiasi persoane pentru aceeasi fapta. Dimpotriva, sustinatorii teoriei extrateritorialitatii absolute atribuiau hotararii penale puterea de a impiedica, oriunde o noua judecata a aceleiasi persoane, pentru aceeiasi fapta.

Teza extrateritorialitatii absolute, avand la baza ideea ca legea penala are ca scop protectia ordinii sociale universale, considera ca pentru realizarea acestui scop este indiferent care stat isi exercita autoritatea pentru restabilirea ei. "Maxima non bis in idem apartine dreptului universal al natiunilor avand aceiasi forta fata de toate hotararile pronuntate pentru aceiasi fapta, fie ca emana de la instante straine, fie de la cele nationale; caci este contrar justitiei ca o persoana sa fie succesiv adusa inaintea a doua jurisdictii si lovita de doua condamnari pentru aceiasi fapta."

Se observa astfel, din aceasta analiza, ca principiul non bis in idem este prevazut expres in lege, are un caracter relativ, in sensul ca, in aplicarea sa exista si exceptii prevazute expres atat in legea interna cat si in cea extrena.

Mai trebuie precizat ca, acesta nu este un principiu specific institutiei extradarii, ci el guverneaza intreaga activitate de cooperare internationala in materie penala, lucru dovedit de pozitionarea sa in lege si anume in art. 10 in cadrul "Dispozitiilor generale" ale legii 302/2004. Acesta se refera la conditia privind procedura extradarii si are un caracter principal.

Principiul umanismului

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut indirect in art. 11 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957 , in art. 29 din Legea 302/2004 , rezultand si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state . Acest principiu a fost consacrat si in unele documente internationale, cum ar fi: "Pactul international cu privire la drepturile civile si politice - art. 7", "Declaratia Universala a Drepturilor Omului - art. 5", "Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane, ori degradante - art. 10", "Conventia Europeana a Drepturilor Omului - art. 3", "Conventia privind transferarea persoanleor condamnate", etc .

Notiune. Acest principiu reprezinta regula de drept conform careia, intreaga activitate privind procedura extradarii sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului, acesta, impreuna cu drepturile si libertatile sale ocupand locul central in cadrul activitatii de cooperare la nivel national si international de aparare sociala.

Caracterizare. Astfel, in baza acestui principiu, Romania poate refuza acordarea unei cereri de extradare daca sunt indicii ca viata, integritatea corporala si/sau sanatatea persoanei solicitate sunt puse in pericol.

Principiul umanismului constituie o regula de baza in ceea ce priveste valorile ce trebuie aparate, conservate si garantate pornindu-se in elaborarea si aplicarea normelor dreptului international penal de la interesele si drepturile fundamentale ale omului, de la conditia sa umana si necesitatea transformarii si resocializarii individului infractor. Este inadmisbil ca dandu-se curs cererii de extadare sa se cauzeze suferinte fizice sau sa se injoseasca persoana infractorului sau, ceea ce este si mai rau, sa se admita o asemenea cerere in situatia clara a unui tratament inuman, degradant sau letal in statul solicitant.

Extradarea este acordata de Romania, in vederea urmaririi penale sau a judecatii, numai pentru fapte a caror savarsire atrage, potrivit legislatiei statului solicitant si legislatiei romane, o pedeapsa privativa de libertate mai mare de doi ani, iar in vederea executarii unei sanctiuni penale, numai daca aceasta este mai mare de un an.

Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata, decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata.

O expresie a umanismului in reglementarea extradarii o constituie si refuzul Romaniei de a acorda extradarea in cazurile in care persoana reclamanta ar urma sa fie judecata in statul solicitant de catre un tribunal care nu asigura garantiile fundamentale de protectie a drepturilor la aparare sau de un tribunal national instituit anume pentru cazul respectiv, ori daca extradarea este ceruta in vederea executarii unei pedepse pronuntate de acel tribunal.

Extradarea nu se acorda nici in cazul in care, potrivit legislatiei ambelor state, actiunea penala poate fi angajata numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar acea persoana se opune extradarii.   

Acest principiu si-a gasit o ampla reflectare si in Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre statele membre. Principiul umanismului se reflecta in noul mecanism al extradarii prin:

- existenta unei prevederi privind necesitatea prezentei unui avocat si daca este necesar a unui interpret in momentul arestarii in baza mandatului European.

- posibilitatea punerii in libertate conditionata a persoanei arestate, cu obligatia prezentarii sale in fata organelor judiciare de executare (ale statului solicitat). Similar, autoritatile judiciare emitente ale mandatului european pot decide suspendarea executarii acestuia cand persoana arestata intelege sa se prezinte de buna voie in fata lor[2];

- persoana judecata in absenta are dreptul la rejudecarea cauzei sale pentru exercitarea drepturilor la aparare si a cailor de atac[3];

- numarul cazurilor de arestare provizorie este limitat si priveste doar asigurarea predarii si prezentarii persoanelor in fata organelor judiciare emitente ale mandatului european;

- transferul persoanei nu este nici util, nici necesar daca este posibila audierea persoanei prin sistemul video-conferinta[4]. In mod similar, executarea pedepsei in locul unde persoana condamnata poate fi cel mai bine reintegrata in societate trebuie sa fie incurajata ;

- accelerarea procesului penal, partile avand dreptul la judecarea cauzei intr-un timp rezonabil[6] si limitarea perioadei de arestare provizorie in vederea extradarii la maxim 90 de zile ;

- renuntarea la dubla suportare a cheltuielilor judiciare si aplicarea legii mai blande sub aceast aspect[8];

-garantarea ca nu va fi solicitata arestarea provizorie in baza unui mandat european, daca masura respectiva nu se impune.

Cu toate ca acest principiu nu este prevazut expres in lege, ca si denumire marginala (de exemplu cum este cazul principiului reciprocitatii sau specialitatii), existenta si functionalitatea sa rezulta din intreaga legislatie in domeniu. El nu este un principiu specific institutiei extradarii, ci se refera la intreaga activitate de cooperare internationala in materie penala si mai mult decat atat este un princpiu fundamental al dreptului penal.

In acelasi timp, principiul umanismului are un caracter absolut, in lege nefiind precizate derogari sau exceptii si este vazut ca o regula principala in cadrul extradarii. Din punctul de vedere al conditiei la care se refera, principiul umanismului vizeaza pedeapsa aplicabila in cazul admiterii extradarii si are un caracter principal in cadrul extradarii.

Principiul refuzului extradarii

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut intr-un mod tacit in art. 2, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 11, 14 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957, in art. 24 si 24 din Legea 302/2004, rezultand si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state .

Notiune. Principiul refuzului extradarii reprezinta regula de drept conform careia extradarea poate fi refuzata obligatoriu sau facultativ daca se observa nerespectarea vreunei reguli privind desfasuarea sa, ori daca nu se indeplinesc toate cerintele privind derularea ei in conditiile legii.

Caracterizare. Aceasta regula nu este un principiu direct al extradarii, ci mai degraba un hibrid, rezultand ca o consecinta fireasca din nerespectarea celorlalte principii, fiind de fapt opusul acestora. Acesta este indisolubil legat de principiul legalitatii si al umanismului.

Refuzul poate imbraca doua forme: obligatoriu sau facultativ.

Astfel, motive obligatorii de refuz sunt :

"a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricarui alt instrument international pertinent in domeniu, ratificat de Romania;

b) exista motive serioase sa se creada ca extradarea este solicitata in scopul urmaririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasa, religie, sex, nationalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori de apartenenta la un anumit grup social;

c) situatia persoanei risca sa se agraveze din unul dintre motivele enuntate la lit. b);

d) cererea este formulata intr-o cauza aflata pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decat cele constituite prin instrumentele internationale pertinente, sau in vederea executarii unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;

e) se refera la o infractiune de natura politica sau la o infractiune conexa unei infractiuni politice;

f) se refera la o infractiune militara care nu constituie infractiune de drept comun.

(2) Nu sunt considerate infractiuni de natura politica:

a) atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;

b) crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

c) infractiunile prevazute la art. 50 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la art. 51 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime, la art. 129 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la art. 147 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;

d) orice violari similare ale legilor razboiului, care nu sunt prevazute de dispozitiile din conventiile de la Geneva prevazute la lit. c);

e) infractiunile prevazute la art. 1 din Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, si in alte instrumente internationale pertinente;

f) infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

g) orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte.

Motive facultative de refuz sunt :

(1) Extradarea poate fi refuzata atunci cand fapta care motiveaza cererea face obiectul unui proces penal in curs sau atunci cand aceasta fapta poate face obiectul unui proces penal in Romania.

(2) Extradarea unei persoane poate fi refuzata sau amanata, daca predarea acesteia este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru ea, in special din cauza varstei sau a starii sale de sanatate. In caz de refuz al extradarii, prevederile art. 25 alin. (1) se aplica in mod corespunzator.

In caz de refuz al extradarii propriului cetatean ori a refugiatului politic obliga statul roman ca la cererea statului solicitant sa supuna cauza autoritatilor sale judiciare competente, astfel incat sa se poata exercita urmarirea penala si judecata, daca este cazul. In acest scop statul solicitant ar urma sa transmita gratuit Ministerului Justitiei din Romania dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.

In cazul in care Romania opteaza pentru solutia refuzului extradarii unui cetatean strain, invinuit sau condamnat in alt stat pentru una din infractiunile prevazute la art. 85 alin.1 sau pentru orice alta infractiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa inchisorii al carei minim special este de cel putin 5 ani, examinarea propriei competente si exercitarea, daca este cazul, a actiunii penale se fac din oficiu, fara exceptie si fara intarziere. Autoritatile romane solicitate hotarasc in aceleasi conditii ca si pentru orice infractiune cu caracter grav prevazuta si pedepsita de legea romana.

Astfel, principiul refuzului extradarii este un principiu prevazut tacit in lege (cu precizarea ca motivele de refuz sunt prevazute expres), are caracter relativ, se refera la toate conditiile privind extradarea, este nespecific acesteia si are un caracter secundar.

Izvoarele extradarii

Sursele sau izvoarele extradarii reprezinta formele de exprimare ale normelor juridice ce reglementeaza extradarea, procedele prin care a fost legitimata aceasta institutie, haina juridica pe care aceste norme o imbraca .

Consecventa politicii sale de mentinere si dezvoltare a relatiilor de cooperare internationala, inclusiv in domeniul cooperarii judiciare in materie penala, Romania a incheiat numeroase conventii privind extradarea ce au statut de izvor in materia extradarii.

Astfel, extradarea are ca surse de reglementare conventiile internationale (bilaterale si multilaterale), declaratiile de reciprocitate si dreptul intern. Fiind un act de colaborare interstatala, este firesc ca sursa principala de reglementare a extradarii sa se gaseasca in primul rand in conventii sau declaratii de reciprocitate.

Dispozitii privind extradarea se gasesc insa si in dreptul intern, fie in coduri penale si de procedura penala, fie in legi speciale in care se reglementeaza conditiile si procedura extradarii. Ceea ce este specific izvoarelor formale ale dreptului penal este faptul ca acestea nu pot avea decat forma legii, a actului normativ in care se exprima in mod obisnuit vointa organului legiuitor al statului.

Izvoarele extradarii sunt precizate expres in Constitutia Romaniei si Codul penal. Astfel, Constitutia precizeaza in art. 19 alin. 2 ca: "Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate".

Codul penal prevede in art. 9 urmatoarele: "Extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si, in lipsa acestora, in temeiul legii."

In aceste conditii, izvoarele extradarii se pot clasifica astfel:

1. dupa sursa lor:

a) interne (Legea 302/2004)

b) externe (Tratatele si conventiile internationale)

2. dupa importanta:

a) principale (conventiile internationale)

b) secundare (legile interne)

3. dupa obiectul lor:

a) destinate numai reglementarii extradarii (Conventia europeana de extradare)

b) cu destinatie multipla (Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului international)

Analiza izvoarelor extradarii

1. Conventiile internationale - izvor principal al extradarii

Definitie. Conventiile internationale si/sau tratatele reprezinta acorduri internationale incheiate in scris intre state in vederea cooperarii sau colaborarii in amunite domenii de interes reciproc. Acestea sunt guvernate de dreptul international si sunt consemnate intr-un instrument unic, sau in doua sau mai multe instrumente anexe, oricare ar fi denumirea lor particulara. Ele se pot prezenta sub mai multe denumiri: tratat, conventie, protocol, pact, carta, statut, memorandum. Important este ca aceste acte internationale incheiate intre state sa produca anumite efecte de drept.

Caracterizare. Conventia de la Viena din 24.05.1969 cu privire la dreptul tratatelor, precizeaza ca doua trasaturi sunt impuse actelor internationale pentru a fi tratate: sa fie incheiate intre state si sa fie in forma scrisa. Tratatele sau conventiile internationale sunt guvernate de principiul pacta sunt servanda, fiind legea partilor si trebuie sa fie executate de acestea cu buna-credinta. Conventiile internationale incheiate in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii constituie izvoare ale dreptului penal international.

Tratatele si conventiile prin care un stat se angajeaza sa reprime anumite fapte periculoase pentru intreaga umanitate - asa-numitele delicta juris gentium - constituie in mod indirect izvoare ale dreptului penal in sensul ca, pe baza si in executarea obligatiilor internationale asumate prin ele, statul adopta norme proprii ale dreptului penal in vederea reprimarii anumitor fapte .

Spre deosebire de acestea, tratatele si conventiile internationale privitoare la cooperarea judiciara internationala in materie penala constituie izvoare directe de drept penal privind conditiile in care poate fi acordata sau ceruta o astfel de cooperare.

Ca forma principala de cooperare judiciara internationala in materie penala, extradarea are ca sursa principala de reglementare conventia internationala, indiferent de terminologia folosita sau de limba in care se exprima textul autentic.

La sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, in cadrul relatiilor dintre state, au inceput sa apara foarte multe tratate si conventii privind prevenirea si combaterea fenomenului infractional transfrontalier. Mai mult decat atat, aceasta problema a reprezentat obiectul a numeroase conferinte si congrese internationale. Dintre acestea putem exemplifica: Proiectul Institutului de drept international de la Oxford din 1880, Conventia de drept penal international de la Montevideo din 1889, Congresul de politie judiciara internationala de la Monaco din 1914, Conferinta panamericana de la Havana din 1928.

In aceste conditii, extradarea se poate acorda in baza existentei unei conventii intre statele implicate. Daca, intre aceste state nu exista incheiate tratate sau conventii de extradare, nu inseamna ca extradarea nu se poate acorda, astfel incat nu trebuie sa atribuim extradarii un caracter exclusiv conventional. In locul tratatului vor functiona declaratiile de reciprocitate.

Conventiile referitoare la extradare pot veni uneori in concurs cu dispozitiile unor legi interne si se pune astfel, problema influentei pe care o pot avea legile interne intervenite posterior incheierii acestora, atunci cand contin dispozitii contrare respectivelor tratate.

Modificarile intervenite in legislatia interna a statului solicitat nu influenteaza propriu-zis asupra dispozitiilor din convetie, ci creeaza un obstacol la admiterea cererii de extradare.

Prin conventiile incheiate intre ele, statele pot stabili alte reguli si conditii de aplicare a legii penale in cazul infractiunilor savarsite de straini in strainatate, diferite de cele prevazute in legile lor nationale. Pentru ca reglementarile speciale cuprinse in tratate sau conventii internationale sa poate fi aplicate, ele trebuie sa aiba prioritate in raport cu dispozitiile din dreptul intern, altfel ar conduce la aparitia unor efecte nedorite in planul relatiilor dintre state si al cooperarii lor in lupta impotriva criminalitatii.

In scopul evidentierii preeminentei dreptului international, legiuitorul a stabilit urmatoarele reguli cu caracter de principiu, cuprinse in Constitutie (art. 11 si 20) si in Codul penal (art. 7 si 9).

Astfel, in art. 11, alin. 1 din Constitutia Romaniei, se face precizarea ca: "statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte", prin tratate intelegandu-se si conventiile internationale si respectiv protocoalele aditionale la acestea, la care a aderat sau pe care le-a ratificat potrivit dreptului international public si uzantelor internationale in domeniu.

Mai mult decat atat, legea fundamentala statueaza in alin. 2 din acelasi articol ca tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, actele normative internationale respective devenind astfel izvoare ale dreptului intern. Prin Legea nr. 429/23.10.2003 de revizuire a Constitutiei Romaniei s-a introdus insa conditia ca respectivele tratate sa nu contina dispozitii contrare legii fundamentale a statului roman.

Ca o completare a art. 11 din Constitutie, privind preeminenta dreptului international, prin prevederile art. 20 din legea fundamentala se stabileste ca: "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celalate tratate la care Romania este parte.

Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este prte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legeile interne contin dispozitii mai favorabile

Extradarea este in acelasi timp si o institutie a dreptului penal cu incidenta directa asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, dat fiind caracterul ei represiv, de limitare a libertatii de deplasare a persoanei potrivit vointei sale ori chiar de privare totala de libertate in situatia arestarii preventive in scopul extradarii.

In art. 7 din Codul penal, se stipuleaza ca: "Dispozitiile cuprinse in art. 5 si 6 (referitoare la aplicarea legii penale romane in raport cu principiul realitatii si universalitatii) se aplica daca ne se dispune altfel printr-o conventie internationala". In aceeasi ordine de ideei, art. 9 din Codul penal, stabileste regula conform careia conventiile internationale au prioritate in raport cu dreptul intern in ceea ce priveste extradarea: "Extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si, in lipsa acestora, in temeiul legii."

Conventiile internationale, ca izvoare principale ale extradarii, se pot clasifica in:

1. dupa numarul statelor semnatare:

a) bilaterale (numai doua state semnatare),

b) multilaterale (mai mult de doua state semnatare),

2. dupa obiectul lor principal de reglemetare

a) conventii care au ca obiect de reglementare numai extradarea (fiind surse principale)

b) conventii care numai sporadic se refera la extradare (fiind surse secundare).

Romania are pana in prezent stabilite relatii conventionale privind extradarea cu 61 de state, dintre care 46 sunt state parti la Conventia europeana de extradare, iar cu celelalte 15 state, Romania are incheiate conventii bilaterale de extradare, pe care le voi prezenta in continuare .

Conventii care au ca obiect de reglementare numai extradarea:

Tratate bilaterale incheiate de Romania in domeniul extradarii

* Algeria - Conventie de asistenta juridica in materie civila, familiala si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Algeriana Democratica si Populara, ratificata prin Decretul nr. 418/1979, publicat in B.Of. nr. 97/8.12.1979,

* Australia - Tratat de extradare intre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21) martie 1893,

* Brazilia - Tratatul de extradare dintre Romania si Republica Federativa a Braziliei, semnat la Brasilia la 12 august 2003, ratificat prin Lege nr. 259/2004, publicat in M. Of. nr. 613/7.07.2004,

* Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord - Tratat de extradare intre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21) martie 1893,

* Bosnia si Hertegovina - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Canada - Tratat de extradare intre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21) martie 1893,

China - Tratatul dintre Romania si Republica Populara Chineza privind extradarea, ratificat prin Legea nr. 118/1998, publicata in M.Of. nr. 222 din 17 iunie 1998,

* Coreea de Nord - Acord intre Republica Socialista Romania si Republica Populara Democrata Coreeana cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972, publicat in B. Of. nr. 87/7.08.1972,

* Cuba - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Cuba privind asistenta juridica in materie civila, familiala si penala, ratificata prin Decretul nr. 67/1981, publicat in B.Of. nr. 19/27.03.1981,

* Egipt - Conventie dintre Romania si Republica Araba Egipt privind asistenta judiciara in materie penala, transferul condamnatilor si extradarea, ratificat prin Legea nr. 438/2002,

* Maroc - Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Maroc privind asistenta juridica  in materie civila si penala, ratificat prin Decretul nr. 291/1973, publicat in B. Of. nr. 79/4.06.1973,

* Moldova - Tratat intre Romania si Republica Moldova privind asistenta juridica in materie civila si penala, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicata in M.Of. nr. 310/13.11.1997,

* Mongolia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Mongola cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 415/1973, publicat in B.Of. nr. 116/31.07.1973,

* Noua Zeelanda  - Tratat de extradare intre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21) martie 1893,

Siria - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Araba Siriana privind asistenta juridica in materie civila si penala, ratificat prin Decretul nr. 70/1979, publicat in B. Of. nr. 19/5.03.1979 , 

Statele Unite ale Americii - Conventiunea de extradare intre Romania si Statele-Unite ale Americei, Bucuresti, 23.07.1924, si Nota Legatiunii de la Bucuresti nr. 78/23 iulie 1924 a Statelor-Unite ale Americei, publicate in M.Of. nr. 79/8.04.1925 si Tratatul aditional la Tratatul de extraditie dintre Romanie si Statele-Unite ale Americii (Bucuresti, 23.07.1924), Bucuresti, 10.11.1936, publicat in M.Of. nr. 59/12.03.1937,

* Tunisia Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Tunisiana privind asistenta juridica in materie civila si penala, ratificat prin Decretul nr. 483/1971, publicat in B. Of. nr. 11/29.01.1972.

Nota bene:

*Dispozitiile privind extradarea din cadrul instrumentelor internationale bilaterale sunt abrogate expres de art. 28 din Conventia europeana privind extradarea .

* Albania - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Albania privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 463/1960, publicat in B. Of. nr. 4/18.011961,

* Belgia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Belgiei privind extradarea si asistenta judiciara in materie penala, ratificata prin Decretul nr. 82/1977 si  Protocolul aditional la aceasta conventie, ratificat prin Decretul nr. 482/1983,

* Bulgaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Bulgaria privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959,

* Cehia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,

* Croatia - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Franta  - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Franceza privind asistenta judiciara in materie penala si extradarea, ratificata prin Decretul nr. 78/1975,

* Grecia - Conventie de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Regatul Greciei si Protocol aditional, ratificate prin Decretul nr. 290/1973, publicat in B.Of. nr. 78/3.06.1973,

* Italia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Italiana privind asistenta judiciara in materie civila si penala, ratificata prin Decretul nr. 288/1973, publicat in B.Of. nr. 77/2.06.1973,

* Rusia - (prin declaratie de succesiune) Tratat intre Republica Populara Romana si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistentei juridice in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat in B.Of. nr. 30/4.08.1958,

* Serbia si Muntenegru - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Slovacia (prin declaratie de succesiune - Legea nr. 30/2000 privind Protocolul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Slovace privind valabilitatea tratatelor, acordurilor, conventiilor si a altor intelegeri incheiate de Romania cu Cehoslovacia) Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,

* Turcia - Conventia de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Turcia, ratificata prin Decretul nr. 347/1970,

* Ungaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale ratificat prin Decretul nr. 505/1958, publicat in B.Of. nr. 2/17.01.1959.

Dispozitii care privesc extradarea au fost cuprinse si in alte conventii internationale multilaterale, ratificate de Romania, conventii care privesc alte domenii de cooperare internationala, pe care le voi prezenta in continuare.

I. Conventii multilaterale adoptate sub egida

Organizatiei Natiunilor Unite1:

Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, si Protocolul impotriva traficului ilegal de migranti pe calea terestra, a aerului si pe mare, New York, 15.11.2000, ratificate prin Legea nr. 565/2002, publicata in M.Of. nr. 813/8.11.2002, New York, 15.11.2000, publicata in M.Of. nr. 813/8.11.2002.

Protocolul impotriva fabricarii si traficului ilegal de arme de foc, piese si componente ale acestora, precum si de munitii, New York, 31.05.2001, aditional la Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, New York, 15.11.2000 la care Romania a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicata in M.Of. nr. 179/02.03.2004

Conventia Natiunilor Unite cu privire la substantele psihotrope, Viena, 21.02.1971, la care Romania a aderat prin Legea nr. 118/1992, M.Of. nr. 341/30.12.1992.

Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei, New York, 31.10.2003, ratificata prin Legea nr. 365/2004, publicata in M.Of. nr. 903/5.10.2004.

Conventia internationala privind reprimarea finantarii terorismului, New York 9.12.1999, ratificata prin Legea nr. 623/2002, publicat in M.Of. nr. 852/26.11.2002.

II. Conventii multilaterale adoptate sub egida Consiliului Europei:

1. Legea nr. 74/2005 privind modificarea Legii nr. 80/1997 pentru ratificarea Conventiei europene de extradare, incheiata la Paris la 13.12.1957, si a protocoalelor sale aditionale, incheiate la Strasbourg la 15.10.1975 si la 17.03.1978

2. Conventia europeana privind reprimarea terorismului, Strasbourg, 27.01.1997, ratificata prin Legea nr. 19/1997, publicata in M.Of. nr. 34/4.03.1997.

3. Protocolul de amendare a Conventiei europene pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 15.05.2003, ratificat prin Legea nr. 366/2004, publicat in Monitorul Oficial nr. 913/7.10.2004. (Nu este in vigoare. Va intra in vigoare dupa ce va fi ratificat de toate statele parti la Conventie).

4. Conventia europeana privind spalarea, descoperirea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiunii, Strasbourg, 8.11.1990, ratificata prin Legea nr. 263/2002, publicata in M.Of. nr. 353/28.05.2002.

5. Conventia penala privind coruptia, Strasbourg, 27.01.1999, ratificata prin Lege nr. 27/2002, publicata in M.Of. nr. 65/30.01.2002.

6. Protocolul aditional la Conventia penala a Consiliului Europei privind coruptia, Strasbourg, 15.05.2003, ratificat prin Legea nr. 260/2004, publicata in M.Of. nr. 612/07.07.2004.

7. Conventia Consiliului Europei privind criminalitatea informatica, Budapesta, 23.11.2001, ratificata prin Legea nr. 64/2004, publicata in M.Of. nr. 343/20.04.2004.

8. Intelegerea privind traficul ilicit pe mare cu punerea in aplicare a art. 17 a Conventiei Natiunilor Unite impotriva traficului de stupefiante si substante psihotrope, Strasbourg 31.01.1995, ratificata prin Legea nr. 394/2002, publicata in M.Of. nr. 494/10.07.2002.

9. Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, adoptata la Strasbourg la 20.04.1959, si Protocolul aditional la aceasta, Strasbourg, 17.03.1978, ratificate prin Legea nr. 236/1998, modificata prin O.U.G. nr. 90/1999, aprobata prin Legea nr. 211/2000, publicata in M.Of. nr. 618/30.11.2000.

Cel de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, Strasbourg, 8.11.2001, ratificat prin  Legea 368/2004, publicata in M.Of. nr. 913/17.10.2003.

11. Conventia europeana privind transferul de proceduri in materie penala, Strasbourg, 15.05.1972, ratificata prin O.G. nr. 77/1999, aprobata prin Legea nr. 34/2000, publicata in M. Of. nr. 158/17.04.2000.

12. Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive, adoptata la Haga la 28.05.1970, ratificata prin O.G. nr. 90/1999, ratificata prin Legea nr. 35/2000, publicata in M.Of. nr. 158/17.04.2000.

Conventia europeana privind imprescriptibilitatea crimelor impotriva umanitatii si crimelor de razboi Strasbourg 25.01.1974, ratificata prin Ordonanta nr. 91/1999, publicata in M.Of. nr. 425/31.08.1999, aprobata prin Legea nr. 68/2000, publicata in M.Of. nr. 192/4.05.2000.

Conventia multilaterala cel mai frecvent utilizata de Romania in domeniul extradarii este Conventia europeana de extradare, incheiata la Paris la 13.12.1957, cu Protocoalele sale aditionale, din 15.10.1975 si 17.03.1978. Conventia europeana de extradare se aplica in relatia cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, care sunt parti la acest instrument juridic multilateral, si prevaleaza asupra dispozitiilor privitoare la extradare din tratatele bilaterale de extradare incheiate cu oricare din aceste state.

Dupa data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, dispozitiile referitoare  la extradare au fost inlocuite, in relatia cu statele membre UE, de decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene, cu exceptia infractiunilor savarsite inainte de august 2002, in cazul in care Franta este stat membru de executare, noiembrie 2004, in cazul in care Republica Ceha este stat membru de executare.

Toate tratatele de extradare contin nu numai dreptul de a solicita extradarea ci si obligatia de a o acorda la solicitarea statelor semnatare. 

2. Declaratiile de reciprocitate - izvor al extradarii

Definitie. Declaratia de reciprocitae reprezinta o modalitate simplificata de reglementare a extradarii, in general cu o sfera de aplicare mai mica in ceea ce priveste faptele si persoanele extradabile, uneori fiind ocazionata de aparitia unui caz concret, ce presupune pretentia statului solicitant, ca inainte de a se pronunta asupra cererii de extradare, sa primeasca o declaratie din partea statului solicitant prin care acesta se obliga, la randul sau, sa solutioneze favorabil o cerere de extradare de acelasi fel a astatului solicitat .

Caracterizare. Sistemul declaratiilor de reciprocitate reprezinta acea cale utilizta in general de statele vecine, atunci cand intre ele nu exista conventii sau tratate privind extradarea, iar aceasta forma de cooperare se impune datorita frecventei de trecere a frontierei comune de catre infractori si datorita faptelor care, prin continuitatea sau complexitatea lor, privesc ambele teritorii.

Declaratiile de reciprocitate cu privire la extradare pot exista insa si intre state care nu sunt vecine sau intre state care au incheiat deja conventii sau tratate de extradare, fiindca nimic nu le impiedica sa consolideze prin institutii de drept penal international raporturile dintre ele intr-un anumit domeniu. Declaratia de reciprocitate poate de asemenea, sa fie prevazuta ca o clauza separata intr-un tratat sau conventie de cooperare judiciara internationala in materie penala.

Prin intermediul acestor declaratii de reciprocitate, statele, se obliga reciproc sa-si predea, in aceleasi conditii stabilite de comun acord si in conformitate cu interesele lor, persoanele urmarite sau condamnate pentru savarsirea unor infractiuni pe teritoriul unui stat, refugiate pe teritoriul celuilalt stat. In opinia lui Ohler, "reciprocitatea garanteaza securitate juridica deoarece aceasta antreneaza egalitatea de tratament in toate cazurile de extradare".

Importanta existentei declaratiilor de reciprocitate in acest domeniu nu o contesta nimeni, ba mai mult chiar, ele sunt considerate surse foarte importante de reglementare a extradarii. Aceste declaratii pot avea doua mari caracteristici:

a) cand exista paralel pe langa un tratat sau conventie ele au un rol secundar, adiacent,

b) cand nu exista pe langa un asemenea tratat sau conventie ele au un rol principal, fundamental.

Conform art. 6 din Legea 302/2004, asigurarea de reciprocitate este data de catre ministrul justitiei, pentru fiecare caz, ori de cate ori va fi necesar, la cererea motivata a autoritatii judiciare romane competente.

3. Dreptul intern - izvor secundar al extradarii

Inca de la inceputul secolului al XIX-lea, mai multe tari si-au propus ca institutia extradarii sa fie reglementata prin lege, astfel incat aceasta sa constituie cadrul juridic pentru incheierea unor conventii in materie, iar in lipsa lor sa constituie pentru statul respectiv un fel de drept comun . Legea belgiana este cea mai veche lege care a reglementat extradarea (1833). Dupa aceasta au urmat legile din SUA (1848), Anglia (1870), Olanda si Luxemboug (1875), Argentina si Canada (1907), Brazilia (1911), Suedia (1913), Finlanda (1922), Franta (1927), Germania (1928), Romania (1971).

In tara noastra, extradarea a fost reglementata ca institutie de drept pentru prima data prin articolele 16-19 din Codul penal si respectiv art. 630-638 din Codul de procedura penala Carol al II-lea, textele privitoare la extradare nefiind decat consacrarea principiilor cunoscute din dreptul penal international si dreptul gintilor.

In prezent in majoritatea statelor lumii exista legi speciale care reglementeaza institutia extradarii, prevazand conditiile de forma si de fond ale extradarii si care fixeaza cadrul juridic in limitele carora poate sa fie solicitata sau admisa, sursele sale de reglementare, precum si ordinea in care acestea pot sa fie folosite. In general aceste legi nationale au caracter subsidiar, ele aplicandu-se numai daca nu exista conventie internationala in materia extradarii si nici reciprocitate, intervenind ca o ultima ratio.

Legile interne care au caracter de izvor, in cadrul extradarii din Romania, sunt: 1) Constitutia, 2) Codul penal, Codul de procedura penala si 3) Legea 302/2004. Totusi, din dreptul intern mai fac parte, ca izvoare ale extradarii si tratatele la care Romania este parte in urma ratificarii lor de catre Parlament . Insa nu le vom mai analiza aici, deoarece acest lucru s-a dacut mai sus, intrucat acestea sunt surse principale ale extradarii si au prioritate in raport cu orice alte reglementari.

1) Constitutia. Aceasta este legea fundamentala a statului roman care reglementeaza, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor si autoritatile publice fundamentale. Actuala forma a Constitutiei a intrat in vigoare pe 29.10.2003 si a fost adoptata in urma unui referendum national, care a avut loc pe 18 si 19.10.2003.

Romania a avut pana in prezent 8 Constitutii si anume: Constitutia din 1866, Constitutia din 1923, Constitutia din 1938, Constitutia din 1948, Constitutia din 1952, Constitutia din 1965, Constitutia din 1991 ti Constitutia din 2003.

Constitutiile din 1866 si din 1923 prevedeau despre extradare doar atat: "Estradarea refugiatilor politici este oprita" - art. 30, neexistand nici o alta reglementare despre extradare in primele doua Constitutii romanesti. Dar, trebuie precizat ca acest lucru este incadrat tot in Titlul II, in cadrul "Drepturilor fundamentale ale omului" ca si astazi.

Constitutiile din 1938, 1948, 1952 si 1965 nu fac nici o precizare cu privire la extradare. Cu privire la extradare, actuala Constitutie din 2003 acorda acesteia un singur articol, 19, care prevede: "Extradarea si expulzarea

      (1) Cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania.
      (2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate.

      (3) Cetatenii straini si apatrizii pot fi extradati numai in baza unei conventii internationale sau in conditii de reciprocitate.

      (4) Expulzarea sau extradarea se hotaraste de justitie."

Din analiza acestui text reies urmatoarele reguli generale in privinta extradarii:

1. neextradarea propriilor cetateni. Totusi, legiuitorul renunta, in anumite conditii, la aceasta regula prin dispozitiile alin. 2, fiind o regula cu caracter relativ,
2. baza extradarii cetatenilor din Romania o reprezinta conventiile internationale, asigurarea de reciprocitate si dreptul intern,
3. justitia este singura care hotoraste asupra extradarii, fiind eliminat astfel orice amestec al oricarei puteri in problema extradarii (sistemul jurisdictional),
4. reglementarea sa in Constitutie este facuta in cadrul analizei drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale omului si cetateanului, lucru ce subliniaza ideea ca extradarea trebuie facuta cu respectarea tuturor acestor drepturi stabilite de Constitutie,
5. in materie de extradare, daca intre conventiile internationale la care Romania aeste parte si dreptul intern exista neconcordante, prioritate vor avea, in materia drepturilor omului, reglementarile internationale, de aici rezultand preeminenta dreptului international,
6. deoarece Constitutia reglementeaza in acelasi articol atat extradarea cat si expulzarea, datorita asemanarii ce exista intre ele din punct de vedere terminologic, in doctina juridica de specialitate multi autori fac o comparatie intre acestea doua pentru a nu fi confundate. Acest lucru nu ni se pare binevenit, deoarece diferentele intre ele sunt atat de mari, incat o astfel de comparatie a lor nu si-ar gasi rostul.

2) Codul penal. Si acesta reprezinta izvor al extradarii, deoarece in art. 9 se fac cateva precizari referitoare la extradare. Astfel: "Extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si, in lipsa acestora, in temeiul legii."

Din cuprinsul acestui articol, se desprind urmatoarele aspecte:

ordinea extradarii incepe cu conventiile internationale (ca surse principale), continua cu asigurarea de reciprocitate (care constituie un principiu fundamental in domeniul extradarii) si se incheie cu dreptul intern (ca sursa secundara), ca o ultima ratio in domeniul extradarii. Practic, acestea reprezinta sursele sau izvoarele extradarii,

din simplitatea reglementarii, rezulta ca toata procedura, precum si celelalte aspecte privind extradarea vor face obiectul unei legi speciale,

prin simpla existenta a acestui articol in cuprinsul Codului penal, putem trage concluzia ca extradarea este o institutie de drept penal, in principal, ce intereseaza aceast ramura prin rolul si finalitatea sa, si de drept international, in secundar. Daca acest lucru nu ar fi adevarat, legiuitorul ar fi abrogat acest articol, incluzandu-l in cuprinsul legii speciale.

Si Codul de procedura penala cuprinde numai un singur articol privind extradarea, art. 522 si anume: "Rejudecarea in caz de extradare. In cazul in care se cere extradarea unei persoane judecate si condamnate in lipsa, cauza va putea fi rejudecata de catre instanta care a judecat in prima instanta, la cererea condamnatului".

In istoria dreptului penal, se regasesc trei Coduri penale si de procedura penala si anume: Codul penal si de procedura penala de la 1866, 1937 si 1969. In primul Cod penal nu se regasesc prevederi despre extradare. In aceasta perioada , se stabilea, prin legea de la 9 iunie 1886 privitoare la desfiintarea Consiliului de stat, ca extradarea se decide de Consiliul de Ministri, dupa o prealabila cercetare judecatoreasca. Acestea erau singurele dispozitii despre extradare pana la aparitia Codului penal Carol al II-lea. Acesta reglementeaza extradarea in cadrul art. 16-19 si prevede conditiile si ordinea extradarii.

3) Legea 302/2004. Aceasta abroga cele trei legi care aveau ca obiect reglemetarea unei parti din activitatea de cooperare judiciara internationala in materie penala (Legea nr. 296/2001 privind extradarea, Legea nr. 704/2001 privind asistenta judiciara internationala in materie penala si Legea nr. 756/2001 asupra transferarii persoanelor condamnate in strainatate).

Astfel, domeniul cooperarii internationale in materie penala a fost armonizat cu cele mai noi instrumente comunitare in materie asigurandu-se o reglementare unitara a diferitelor forme de cooperare judiciara internationala in materie penala. Legea prezinta doua mari caracteristici: un pas important spre integrarea Romaniei in spatiul de libertate, securitate si de justitie al Uniunii Europene si un raspuns la noile provocari ale criminalitatii transnationale .

Cele mai semnificative noutati aduse de Legea 302/2004 sunt:

1. Reuneste pentru prima data in legea romana toate formele de cooperare internationala in materie penala, avand caracter de lege cadru in domeniu,
2. Aceasta este o lege organica, structurata in 11 titluri privind: extradarea, predarea in baza unui mandat european de arestare, transferul de proceduri in materie penala, recunoasterea si executarea hotararilor, transferarea persoanelor condamnate, comisiile rogatorii, infatisarea martorilor, expertilor si a persoanelor urmarite, notificarea actelor de procedura, cazierul judiciar,
3. Pentru prima data se prevad expres in lege, in Titlul I - Dispozitii generale, principiile care guverneaza cooperarea judiciara internationala in materie penala (coopearea respecta principiile constitutionale, principiile fundamentale de drept si ordinii publice ale statului roman,
4. Cu siguranta cea mai importanta masura menita sa asigure pe deplin integrarea Romaniei in spatiul judiciar comun european o reprezinta, introducerea deciziei-cadru privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre (Titlul III). Aceasta modificare a fost vazuta ca cea mai revolutionara masura si cea mai categorica reactie la evenimentele de la 11 septembrie 2001. Astfel, s-a concretizat hotararea luata in cadrul Consiliului European de la Tampere din 15 si 16.10.1999 ca intre Statele Membre UE, sa se inlocuiasca procedura formala de extradare cu o procedura de predare simplificata. MEA este prima masura concreta in domeniul dreptului penal, care implementeaza principiul recunoasterii reciproce, lucru stipulat de altfel si in preambului deciziei-cadru din 12.06.2002. MEA elimina in acelasi timp etapa administrativa, deoarece obiectivul sau este acela de a inlatura formalismul. MEA respecta intru-totul regula specialitatii si garantiile cerute, daca hotararea de condamnare a fost pronuntata in lipsa. In acelasi timp, noul sistem prevede anumite exceptii de la regula dublei incriminari in cazul unor infractiuni foarte grave, predarea acordandu-se fara verificarea existentei dublei incriminari. Dupa parerea mea, aceasta prevedere nu-si are rostul, deoarece in cazul acelor infractiuni este imposbila lipsa lor de incriminare ca infractiuni oriunde in lume.
5. Cu privire la extradare, Legea 302/2004 cuprinde reglementari moderne, armonizate cu dispozitiile Conventiei privind procedurile simplificate de extradare intre statele membre UE din 10.05.1995 si ale Conventiei de extradare intre statele membre ale Uniunii Europene din 27.09.1996,
6. Reglementarile privind asistenta judiciara internationala in materie penala prevazute in Legea 302/2004 aduc o valoare    semnificativa fata de Legea nr. 704/2001. Aceasta raspundea numai cerintelor Conventiei europene de asistenta judiciara in materie penala, adoptata la Strasbourg la 20.04.1959 si ale Primului Protocol aditional la aceasta conventie, adoptat la Strasboug la 17.03.1978. Noua lege este armonizata cu prevederi ce fac parte din acquis-ul recent: Conventia UE din 29.05.2000 privind asistenta judiciara in materie penala, cel de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala si decizia-cadru privind echipele comune de ancheta. In acord cu normele comunitare, noua lege permite comunicarea directa intre autoritatile judiciare romane si cele straine1. Tot ca element de noutate, legea mai permite folosirea pentru transmiterea cererilor, in baza acordului intre statul solicitant si statul solicitat, a mijloacelor electronice, in special a faxul-ui (nefiind exclusa nici folosirea altor mijloace electronice, precum e-mail-ul), daca autenticitatea si confidentialitatea cererii, precum si credibilitatea datelor transmise sunt garantate,
7. Legea 302/2004 reglementeaza pentru prima data audierile prin videoconferinta2, ca alternativa la cererea obisnuita de comisie rogatorie internationala,
8. Evolutia permanenta a acquis-ului comunitar in domeniul cooperarii judiciare in materie penala, precum si constatarea, in aplicarea Legii 302/2004 de catre practicieni si reprezentantii directiei de specialitate ai Ministerului Justitiei, a existentei unor reglementari perfectibile, au impus modificarea si completarea acestui act normativ. In aceste conditii a aparut Legea nr. 224/20061 care a modificat si completat Legea 302/2004.

In Romania, pana in prezent, au existat trei legi speciale care au reglementat distinct extradarea. Acestea sunt: Legea 4/1971, Legea 296/2001 si Legea 302/2004.

Din cele prezentate, rezulta ca izvoarele extradarii se mai pot grupa in:

1. izvoarele extradarii pe plan international (sunt reprezentate de toate conventiile si/sau tratatele internationale care au ca obiect principal sau secundar reglementarea extradarii si toate legile interne referitoare la extradare),
2. izvoarele extradarii in Europa (Conventia Europeana de extradare - 1957 si Protocoalele sale aditionale),
3. izvoarele extradarii in Uniunea Europeana (Conventia Europeana de extradare si Protocoalele sale aditionale, Conventia din 19.06.1990 de aplicare a Acordului de la Schengen din 14.06.1985, privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, Conventia privind procedura simplificata de extradare intre statele membre UE din 10.03.1995 de la Bruxelles si Conventia privind extradarea intre statele membre UE din 29.09.1996 de la Bruxelles),

izvoarele extradarii in Romania (toate conventiile internationale ratificate de Romania in domeniul extradarii, Constitutia, Codul penal si de procedura penala si legea speciala 302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala).

Reglementarea procedurii extradarii in legea 302/2004 modificata prin legea 224/2006

Etapele in care se desfasoara procedura extradarii

Extradarea este prin definitie un act cu desfasurare bilaterala, a carui procedura implica colaborarea a cel putin doua state ce cuprinde in mod obligatoriu doua etape sau faze:

I.2.1. Prima etapa se realizeaza in statul care formuleaza cererea de extradare, denumit in literatura de specialitate stat solicitant. Aceasta calitate o poate avea unul din urmatoarele state:

- statul pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea,

- statul ale carui interese au fost lezate prin infractiune,

- statul al carui cetatean este infractorul.

Faza ce se desfasoara in statul care a formulat cererea de extradare, deci care are calitatea de stat solicitant si care initiaza activ extradarea, se numeste extradare activa . Statul care solicita extradarea poate fi numai un stat a carui lege penala este aplicabila infractiunii savarsite si care are competenta sa-1 judece pe infractor. Astfel, cererea de extradare a ststului solicitant trebuie sa cuprinda date privind infractiunea savarsita, locul si timpul comiterii acesteia, calificarea juridica, pagubele produse de aceasta, textul de lege in care se incadreaza infractiuea, date privind persoana infractorului, etc.

I.2.2. A doua etapa, numita extradare pasiva, se desfasoara in statul caruia ii este adresata cererea de extradare, denumit stat solicitat, pe teritoriul caruia s-a refugiat infractorul si care va decide cu privire la admisibilitatea sau respingerea cererii respective.

Astfel, se poate observa cum aceeasi extradare, privind aceeasi persoana si aceeasi infractiune, poarta denumirea fie de extradare activa, fie de extradare pasiva, in raport cu statul care o cere sau care o acorda, transformandu-se din activa in pasiva prin transmiterea cererii de extradare statului de refugiu al faptuitorului.

Solicitarea si obtinerea extradarii implica indeplinirea unor serii de conditii si respectarea unor proceduri care se desfasoara in statul solicitant de o complexitate majora, deoarece extradarea este in acelasi timp o forma de cooperare internationala intre state, dar si un act se suveranitate si unul jurisdictional.

Procedura extradarii pasive

Definitie si caracterizare

Pentru prima data in legislatia de specialitate, se da in mod expres definitia extradarii pasive , ca fiind procedura de extradare in care Romania are calitatea de stat solicitat.

Astfel, activitatea procedurala si procesuala ce se desfasoara in statul solicitat de la primirea cererii de extradare si pana la solutionarea definitiva a acesteia poarta denumirea de extradare pasiva.

Indiferent caruia dintre cele trei sisteme i-ar apartine, guvernamental, mixt sau jurisdictional, aceasta activitate se desfasoara potrivit legii statului solicitat si a conventiei incheiata cu statul solicitant.4

Conditiile necesare acordarii extradarii pasive

- Conditiile de fond

A. Conditii referitoare la persoana infractorului

Conform art. 22 din legea 302/2004, modificata prin legea 224/2006 pot fi extradate din Romania, cu respectarea conditiilor legale, la cererea unui stat strain, persoanele aflate pe teritoriul sau care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unei infractiuni ori sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul solicitant.4 Legea 302/2004 in art. 2, defineste expres notiunile de persoana extradabila ca fiind persoana care formeaza obiectul unei proceduri de extradare si extradat sau persoana extradata ca fiind persoana a carei extradare a fost aprobata.

Aceasta prima reglementare are un caracter pur general, care precizeaza ca regula posibilitatea extradarii tuturor cetatenilor care se incadreaza in tiparul de mai sus.

Conditiile privind persoana extradabila au fost in mod expres prevazute si in dreptul penal roman din prima jumatate a secolului XX. Potrivit Codului penal roman Carol al II-lea din 1936, "nationalul nu se extradeaza". O asemenea prevedere era prezenta in toate conventiile semnate de statul roman in care era reglementata problema extradarii.

Existenta reglementarilor privind neextradarea nationalilor in legislatia noastra penala a fost intens criticata ca fiind rigida si lipsita de eficienta juridica. In doctrina si practica de specialitate se precizeaza ca cea mai buna judecata a infractorului se face de catre instanta locului unde s-a comis infractiunea, deci acolo unde ordinea juridica a fost lezata. Desi majoritatea statelor preferau, pana nu demult, sa-si judece sigure infractorii, chiar daca savarseau infractiuni in afara tarii, acum lucrurile s-au schimbat datorita dezvoltarii si amplificarii increderii reciproce intre state si a globalizarii continue a spatiului european si mondial.

In jurul anului 1930, Anglia, statele sud-americane, Norvegia si Italia au inceput sa admita si extradarea propriilor nationali. In acest mod s-au inlaturat inconvenientele ce apareau cu ocazia schimbarii cetateniei infractorilor dupa comiterea faptei pe un anumit teritoriu si refugierea pe teritoriul altui stat a carui cetatenie o puteau obtine pana la momentul formularii cererii de extradare de catre statul solicitant.

Doctrina juridica penala poate demonstra faptul ca pana in secolul XXI majoritatea tratatelor bi sau multilaterale care aveau ca obiect reglementarea extradarii, precum si legile speciale cuprindeau conditia ca persoana a carei extradare se solicita sa nu aiba cetatenia statului solicitat.

Totusi, de la aceasta regula unele state faceau derogari. Este cazul Angliei si Statelor Unite, care erau intru totul de acord cu extradarea propriilor cetateni in cazul unor infractiuni bune determinate. Acest lucru s-a explicat prin aceea ca intre cele doua state au existat asemanari majore a sistemului judiciar si nu in ultimul rand datorita legaturilor etnice si traditionale.

In ultimele doua decenii, in Uniunea Europeana, s-a renuntat la aceasta conditie intre statele membre, motivandu-se uniformizarea legislativa in spatiul Schengen, specifica unui stat federativ.

In Romania, pentru prima data in istoria sa legislativa, s-a renuntat la aceasta conditie prin Legea de reviziuire a Constitutiei Romaniei, nr. 429/23.10.2003. Ca formulare de principiu, nu pot fi extradati din Romania cetatenii romani, daca nu sunt intrunite conditiile prevazute la art. 24 din Legea 302/2004.

Astfel, conform art. 24 din legea 302/2004, cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale multilaterale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii:

a) persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare;

b) persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant;

c) persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

Asadar, calitatea de cetatean al statului roman nu mai poate fi invocata in respingerea cererii de extradare, Romania aliniindu-se si sub acest aspect legislatiei europene in materie. Astfel, principil neextradarii propriilor cetateni a dobandit un caracter relativ.

Prin sentinta penala nr. 29/12.07.2006, Curtea de Apel Bacau, in temeiul art. 54 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, a admis cererea de extradare formulata de Procuratura Generala a Republicii Moldova privind pe numitul M.M., avand dubla cetatenie, romana si moldoveneasca si a depus cererea acestuia in Republica Moldova.

Instanta a retinut ca Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau, la solicitarea Procuraturii Generale a Republicii Moldova, a cerut extradarea lui M.M.

Cererea de extradare a fost insotita de copii certificate de autoritatea competenta a statului solicitant, conform art. 38 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 302/2004, de pe ordonanta de punere sub invinuire, mandatul de arestare, dovada cetateniei moldovenesti, extras al textului de incriminare, dovezi privind domiciliul din Romania si cetatenia romana a persoanei extradabile.

Instanta a motivat ca, in raport cu prevederile art. 22, 24 si art. 54 alin. 3 din Legea 302/2004, cererea de extradare este intemeiata, iar faptul ca persoana extradabila are cetatenie romana nu constituie un inpediment pentru extradare, conform art. 23 si 24 din Legea 302/2004.

Recursul declarat de persoana extradabila, care critica hotararea de extradare cu motivarea ca are cetatenia romana nu este fondat.

Potrivit art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea 302/2004, nu pot fi extradati din Romania cetatenii romani, daca nu sunt intrunite condidiile prevazute in art. 24 din aceeasi lege.

Conform art. 24 lit. c) din Legea 302/2004, cetatenii romani pot fi extradati din Romania in baza conventiilor internationale la care aceasta este parte si pe baza de reciprocitate, daca persoana extradabila are si cetatenia statului solicitat.

Legea nu cere indeplinirea cumulativa a tuturor conditiilor inscrise in art. 24, ci potrivit acesteia cetatenii romani pot fi extradati din Romania daca este indeplinita cel putin una dintre conditii, intre care legea enumera si pe aceea de la art. 24 lit. c). Or, din actele dosarului rezulta ca M.M. este si cetatean al Republicii Moldova.

Examinand din oficiu cauza, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca instanta de fond a respectat in intregime si celelalte conditii prevazute de lege pentru extradarea din Romania, in cauza neexistand nici un motiv de casare a hotararii atacate si, in consecinta recursul a fost respins.

Referitor la strainii care au obtinut dreptul de azil pe teritoriul statului solicitat, daca acest stat isi extradeaza proprii cetateni in anumite conditii stabilite prin conventii internationale, in aceleasi conditii statutul de azilant nu poate constitui impediment de la extradare. Acordarea dreptului de azil se face in urma unor cereri adresate de persoana interesata statului de refugiu, insotita de documente justificative prin care sa demonstrseze si sa convinga autoritatile statului de refugiu ca viata, sanatatea si integritatea sa corporala sunt puse in pericol sau libertatile sale fundamnetale, recunoscute oricarei fiinte umane, ii sunt ingradite din motive politice, religioase, etnice, daca ar ramane in statul al carui cetatean este sau in care isi are domiciliul.

Potrivit art. 18, alin. 2 din Constitutia Romaniei "dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte."

Prin Ordonanta Guvernului nr. 102/31.08.2000 privind statutul si regimul refugiatilor din Romania s-au stabilit care sunt formele de protectie acordate refugiatilor, conditiile pentru dobandirea acestui statut, procedura acordarii, incetarii, anularii sau retragerii statutului de refugiat. Potrivit art. 4 din Ordonanta, nu se acorda statutul de refugiat strainului care:

a) a comis o infractiune contra pacii si omenirii ori o infractiune la care se refera conventiile internationale la care Romania este parte;

b) a comis o infractiune grava de drept comun in afara Romaniei inainte de a fi admis pe teritoriul acesteia ca refugiat;

c) a comis fapte care sunt contrare scopurilor si principiilor enuntate in Carta O.N.U. sau in conventiile internationale privitoare la refugiati, la care Romania este parte.

In statele in care in anumite conditii speciale isi extradeaza proprii cetateni, in aceleasi conditii pot sa-i extradeze si pe azilanti, fiindca strainii nu pot avea mai multe drepturi si nu pot beneficia de o protectie mai mare decat cetatenii statului de refugiu.

Calitatea de cetatean roman sau de refugiat politic in Romania se apreciaza la data ramanerii definitive a hotararii asupra extradarii. Daca aceasta calitate este recunoscuta intre data ramanerii definitive a hotararii de extradare si data convenita pentru predare, se va pronunta o noua hotarare in cauza.

Cu privire la conditiile pe care o persoana trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi extradata, Legea 302/2004 prevede o serie de conditii cu caracter absolut sau relativ. Astfel, pentru a putea fi extradata, o persoana trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, prevazute in cadrul art. 22-25 din legea sus mentionata:

1. cetatenia si calitatea

Aceasta conditie, pana nu demult rigida si lipsita de flexibilitate nu mai poate reprezenta un impediment la extradare, decat daca nu este indeplinita cel putin una din cerintele prevazute in art. 24 din legea 302/2004. Asadar, chiar daca persoana solicitata este cetatean roman sau persoana azilanta in tara noastra ea poate fi extradata la solicitarea unui alt stat. Desi aceste reglementari sunt trecute in lege la "persoane exceptate de la extradare", aceasta regula are un caracter relativ, deoarece in art. 24 din lege se prezinta cazurile in care aceste categorii de persoane pot fi extradate.

De observat ca Legea 302/2004 nu face nici o precizare cu privire la situatia apatrizilor cu sau fara domiciliul in Romania. Dar din moment ce se pot extrada proprii cetateni, pe cale de consecinta se pot extrada si apatrizii cu domiciliul in Romania, deoarece in anumite situatii legea penala asimileaza aceasta categorie de persoane cu cetatenii romani, impunandu-le respectarea legii penale romane si cand sunt plecati peste hotare.

Nici in Constitutie, art. 19 nu se fac precitari despre apatrizii cu domiciliul in Romania. In alin. 3 al art. 19 din legea fundamentala se vorbeste despre posibilitatea extradarii apatrizilor, dar legea nu distinge care categorii de apatrizi cu sau fara domiciliul in Romania. In acest caz cum putem interpreta adagiul latin ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus? Din aceste considerente propunem, de lege-ferenda a se face aceasta precizare intr-un mod clar si lipsit de orice dubii.

In ceea ce priveste calitatea persoanei extradabile, aceasta putea participa la comiterea infractiunii care formeaza obiectul extradarii in calitate de autor, coautor, instigator, complice, fara ca legea generala sau speciala in materie sa faca vreo astfel de precizare.

Cooperarea internationala, ca efect al globalizarii fenomenelor social-economice, impune o diluare a conceptului de suveranitate, context in care se inscrie si cedarea exclusivitatii de jurisdictie asupra propriilor cetateni sau apatrizilor domiciliati pe teritoriul statului solicitat, pentru infractiunile comise de acesta instrainatate, in favoarea unuor solutii care sa satisfaca in mai mare masura interesele statului solicitant, pe teritoriul caruia, sau impotriva intereselor ori cetatenilor caruia s-a comis infractiunea.

2. persoana cu privire la care se solicita extradarea sa nu aiba calitatea de justitiabil in statul solicitat,

3. persoana reclamata sa nu fi fost judecata definitiv de autoritatile judiciare ale statului solicitat pentru fapta sau faptele pentru care se cere extradarea,

4. persoana reclamanta sa nu beneficieze de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele conferite prin conventii sau prin intelegeri internationale

5. persoana straina a carei extradare se cere sa nu aiba calitatea de participant (parte, martor, expert) la un proces in statul solicitat,

6. extradarea persoanelor reclamate sa nu afecteze grav starea sanatatii lor.

B. Conditii referitoare la fapta

1. fapta sa fi fost savarsita pe teritoriul statului solicitant sau impotriva intereselor acestuia si sa nu fie aplicabila legea statului solicitat

2. fapta sa fie prevazuta ca infractiune atat de legea statului solicitant, cat si de legea statului solicitat (dubla inctiminare

3. infractiunile sa prezinte un grad sporit de pericol social, gravitate exprimata in general in limitele speciale ale pedepsei prevazute de lege pentru fapta respectiva

4. infractiunile care motiveaza cererea de extradare sa nu fie de natura politica

Potrivit art. 24^1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, nu sunt considerate infractiuni de natura politica:

a) atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;

b) crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9.12.1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

c) infractiunile prevazute la art. 50 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la art. 51 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime, la art. 129 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la art. 147 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;

d) orice violari similare ale legilor razboiului, care nu sunt prevazute de dispozitiile din conventiile de la Geneva prevazute la lit. c);

e) infractiunile prevazute la art. 1 al Conventiei europene pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27.01.1997, si in alte instrumente internationale pertinente;

f) infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17.12.1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

g) orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte.

infractiunea sa nu faca parte din categoria altor fapte exceptate de la extradare

In categoria faptelor exceptate de la extradare, unele tratate prevad infractiunile de presa, infractiunile militare ori infractiunile fiscale .

6. infractiunea sa nu fi fost amnistiata in statul solicitat

Aceasta regula este precizata in art. 36 din Legea 302/2004: "Extradarea nu se admite pentru o infractiune pentru care a intervenit amnistia in Romania, daca statul roman avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune, potrivit propriei sale legi penale".

C. Conditii privind pedeapsa

1. neaplicarea pedepsei capitale in statul solicitant

Potrivit art. 11 din Conventia europeana de extradare din 1957: "daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu pedeapsa capitala de catre legea partii solicitante si daca, in atare caz, aceasta pedeapsa nu este prevazuta de legislatia partii solicitate, sau in mod normal aici nu este executata, extradarea nu va putea sa fie acordata decat cu conditia ca partea solicitanta sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre partea solicitata ca pedeapsa capitala nu se va executa."

Potrivit art. 22 alin. (3) din Constitutia Romaniei "pedeapsa cu moartea este interzisa".

Legea nr. 302/2004 in art. 29 consfinteste ca: "Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata."

Justificarea existentei acestei conditii absolute, de la care nu exista derogari este aceea ca pedeapsa capitala nu respecta principiul umanismului sanctiunilor de drept penal si in acelasi timp este considerata barbara, inutila si uneori gresit aplicata, caz in care nu s-a mai putut face nimic.

2. pedeapsa la care a fost condamnata pesoana solicitata sa nu fie susceptibila de executare prin aplicarea unor tratamente inumane, degradante sau care sa-i produca violente suferinte fizice sau psihice in statul solicitant

Aceasta reglementare isi are sursa principala in art.3 din Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante "nici un stat nu va putea expulza, respinge si nici extrada o persoana catre alt stat, cand exista motive serioase de a crede ca acolo aceasta risca sa fie supusa la tortura".

O alta sursa a acestei precizari o constituie si art. 22 alin. 2 din Constitutia Romaniei: "nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant".

pedeapsa ce urmeaza a fi executata de persoana extradabila sa fie privativa de libertate

Potrivit art. 28 din Legea 302/2004: "Extradarea este acordata de Romania, in vederea urmaririi penale sau a judecatii, pentru fapte a caror savarsire atrage potrivit legislatiei statului solicitant si legii romane o pedeapsa privativa de libertate de cel putin un an, iar in vederea executarii unei pedepse, numai daca aceasta este de cel putin 4 luni

executarea pedepsei sa nu fie prescrisa

Aceasta regula este prevazuta expres in art. 35 din Legea 302/2004. Astfel, "extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant. Depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior".

Astfel, nu se cere indeplinita prescriptia potrivit legislatiilor ambelor state ci alternativ, fie in statul solicitatnt, fie solicitat.

Implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei se calculeaza potrivit art. 125-130 din Codul penal.

Conform art.10 din Conventia Europeana de extradare din 13.12.1957: "Extradarea nu se va acorda, daca prescriptia actiunii sau a pedepsei este implinita potrivit legislatiei fie a partii solicitante, fie a partii solicitate".

In legislatia Uniunii Europene extradarea nu poate fi refuzata pe motiv ca s-a implinit prescriptia executarii pedepsei potrivit legislatiei statului membru solicitat.

pedeapsa aplicata infractorului sa nu fi fost gratiata sau executarea sa suspendata in intregime in statul solicitant

Aceasta regula este prevazuta expres in art. 37 din Legea 302/2004. Astfel, "actul de gratiere adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradare, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite".

Este posibil ca in intervalul de la formularea si transmiterea actelor de extradare, pana la ramanerea definitiva a hotararii de admitere a acesteia in statul solicitat, sa fie emis un act de gratiere in statul solicitant cu incidenta si asupra pedepsei aplicate infractorului, situatie in care cererea de extradare in vederea executarii pedepsei ramane fara obiect.

Conform art. 30 din Legea 302/2004, "persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea conditionata a executarii poate fi extradata in caz de suspendare partiala, daca fractiunea de pedeapsa ramasa de executat raspunde exigentelor de gravitate prevazute la art. 28 si nu exista alte impedimente legale la extradare".

- Conditiile de forma

A. Cererea de extradare

Legea 302/2004, ca si Legea 296/2001, nu defineste conceptul de "cerere de extradare", deoarece legiuitorul a considerat, pe drept cuvant, ca nu este nevoie, acesta fiind un termen ce nu ridica dificultati in practica de specialitate. Totusi, in lege se prevede ce anume trebuie sa cuprinda aceasta, precum si actele ajutatoare. Legea 302/2004 cuprinde mai multe art. ce fac referire la cererile din domeniul cooperarii judiciare internationale in materie penala. In art. 38 din legea sus mentionata, se precizeaza cum trebuie intocmita o cerere de extradare si ce anume trebuie sa cuprinda pentru a se putea acorda extradarea.

Din analiza textului legal, dar si a doctrinei de specialitate rezulta ca cererea de extradare este actul prin care statul solicitant isi manifesta dorinta de a obtine extradarea unei persoane si pe baza caruia statul solicitat acorda extradarea.

Aceasta poate privi o singura persoana dar este admis ca prin aceeasi cerere sa se solicite extradarea mai multor persoane pentru aceeasi fapta penala sau pentru mai multe fapte penale, ori condamnate prin aceeasi hotarare sau prin mai multe hotarari definitive.

Din continutul cererii de extradare trebuie sa rezulte clar dreptul statului solicitant de a exercita jurisdictia penala fata de persoana a carei extradare se cere.

In general, actele care insotesc cererea de extradare sunt inscrisuri care certifica situatia juridica a persoanei a carei extradare este certuta. Daca cererea priveste o persoana urmarita, inscrisul necesar este copia certificata a mandatului de arestare. Daca cererea priveste o persoana condamnata, inscrisul necesar este copia certificata a sentintei ramase definitiva.

De asemenea, actele care insotesc cererea de extradare trebuie sa indice despre ce infractiune este vorba, calificarea faptei si textul de lege care o incrimineaza, date ce sunt extrem de importante atat pentru corecta incidenta a principiului dublei incriminari cat si a principiului specialitatii.

Cererile privind extradarea, transferul de proceduri in materie penala si de asistenta juridica in materie penala adresate Romaniei si actele anexe trebuie insotite de o traducere in limba romana sau in limba engleza ori franceza. In cazul in care documentele mentionate sunt traduse intr-o alta limba decat limba romana, autoritatea centrala competenta ia masuri pentru traducerea acestora in regim de urgenta.

Cererile formulate de autoritatile romane si actele anexe vor fi insotite de traduceri in una dintre limbile prevazute in instrumentul juridic aplicabil in relatia cu statul solicitat. Cererile formulate in temeiul curtoaziei internationale si actele anexe se vor traduce in limba oficiala a statului solicitat. Traducerea cererilor si a actelor anexe se realizeaza de autoritatea care are competenta de a formula cererea.

Raspunsul la cererile adresate Romaniei va fi redactat in limba romana, traducerea acestuia in limba oficiala a statului solicitant sau in una dintre limbile engleza ori franceza fiind facultativa, cu exceptia cazului in care prin instrumentul juridic international aplicabil se dispune altfel.

In cazul in care raspunsul la cererile formulate de autoritatile romane nu este redactat in limba romana sau insotit de o traducere in limba romana, autoritatea centrala competenta sau autoritatea judiciara competenta, in cazul transmiterii directe, ia masuri pentru traducerea acestuia.

B. Lipsa plangerii prealabile

In literatura de specialitate , plangerea prealabila a fost definita ca fiind incunonstiintatea organelor judiciare de catre persoana vatamata cu privire la fapta comisa si vatamarea suferita de aceasta. Plangerea prealabila reprezinta o conditie pentru tragerea la raspundere penala si deci pentru pornirea procesului penal in toate acele cazuri in care este in mod expres prevazuta in cuprinsul normei de incriminare. Astfel, lipsa plangerii prealabile apare ca o cauza care inlatura raspunderea penala.

Daca infractiunea care motiveaza cererea de extradare face parte din categoria celor care conditioneaza actiunea penala pentru existenta si mentinerea unei plangeri prelabile si persoana vatamata de infractorul refugiat nu a formulat o astfel de plangere, extradarea nu se acorda. Intr-o asemenea situatie, daca insasi persoana vatamata nu este interesata ca raportul sau de conflict sa fie facut public prin procesul penal, preferand o aplanare extrajudicioara a acestuia sau renuntand la pretentii fata de infractor, nu mai exista ratiunea solicitarii ori acordarii extradarii.

Legea 302/2004 prevede in mod expres ca extradarea nu se acorda in cazul in care, potrivit atat legislatiei romane, cat si legislatiei statului solicitant, actiunea penala poate fi angajata numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta persoana se opune extradarii. Asadar, ca in cazul invers prescriptiei, posibilitatea nu mai este alternativa, una din doua tari, ci in ambele state trebuie indeplinita aceasta conditie. Deci se observa ca prevederile legale nu sunt in favoarea infractorului.

In Conventia europeana de extradare nu este prevazuta o asemenea cerinta, iar in legislatia care guverneaza relatiile dintre tarile membre ale Uniunii Europene se observa tendinta renuntarii la unele conditii de forma prezentate in acordurile bilaterale anterioare Acordului de la Schengen .

C. Prescriptia, amnistia, gratierea si decesul infractorului

Despre prescriptie, amnistie si gratiere am facut referire mai sus, ca fiind institutii de drept penal care fac sa fie inlaturata fie raspunderea penala, fie executarea pedepsei, acestea avand toate un caracter persoanal. Legea 302/2004 face referie la toate in art. 35, 36, 37.

Astfel, extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant. Depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior.

Prin sentinta penala atacata cu apel de catre inculpat, Tribunalul a admis cererea de extradare formulata de statul german si a dispus extradarea cetateanului turc B.S., invinuit de comiterea, in anul 1986, a doua infractiuni de trafic de stupefiante si impotriva caruia autoritatile germane au emis mandat de arestare la 17.11.1987.

Declarand apel, inculpatul solicita respingerea cererii de extradare, sustinand ca raspunderea penala pentru trafic de strupefiante este prescrisa potrivit art. 121 C. pen.

Conform art. 5 lit. c) din Legea 4/1971, privind extradarea (actualmente art. 35 din Legea 302/2004) - ale carei prevederi referitoare la conditiile de fond ale extradarii erau in vigoare, extradarea nu se admitea daca fapta pentru care se cerea luarea acestei masuri, era, potrivit statului solicitat ori legii penale romane prescrisa sau amnistiata ori exista o alta cauza legala care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii. Or, in raport cu data comiterii infractiunilor de care este acuzat inculpatul - anul 1986, a operat prescriptia raspunderii penale conform art. 122 lit. d) C. pen.

Este adevarat ca in conformitate cu prevederile C. pen. german infractiunea de trafic de stupefiante se pedepsea cu inchisoare de la 2 la 15 ani si ca pentru faptele sanctionate de lege cu pedeapsa privativa de libertate mai mare de 10 ani, termenul de prescriptie era de 20 de ani; potrivit dispozitiilor C. pen. roman insa, infractiunea de trafic de stupefiante prevazuta in art. 312 C. pen. se pedepsea cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani, (actualmente de la 3 la 15 ani, sau de la 15 la 25 de ani), iar termenul de prescriptie a raspunderii penale prevazut in art. 122 lit. d) C. pen. era de 5 ani cand legea prevedea pentru fapta comisa pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, dar care nu depasesete 5 ani.

Cum in speta nu s-a facut dovada ca s-a intrerupt cursul prescriptiei prin indeplinirea vreunui act procesual, rezulta ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru faptele comise in anul 1986 se implinise.

In consecinta, raspunderea penala privind infractiunile pentru care se cere extradarea inculpatului fiind prescrisa potrivit legii penale romane, apelul declarat de inculpat a fost admis, iar cererea de extradare respinsa.

Extradarea4 nu se admite pentru o infractiune pentru care a intervenit amnistia in Romania, daca statul roman avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune, potrivit propriei sale legi penale.

Actul de gratiere adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradare, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite.

In timp ce amnistia si gratierea sunt acte de clementa, care intervin datorita vointei unui organ al statului, prescriptia intervine prin simpla trecere a timpului, nefiind nevoie de un act, ci numai de constatarea acesteia si retinerea efectelor pe care le produce.

Actiunea penala pusa in miscare se stinge in mod normal prin pronuntarea unei hotarari definitive de catre instantele de judecata carora le-a fost dedus spre solutionare conflictul de drept nascut in urma savarsirii infractiunii. Stingerea actiunii penale poate avea loc insa si pe parcursul urmaririi penale, inainte ca activitatea procesuala sa se epuizeze prin desfasurarea judecatii. Solutiile prin care actiunea penala se stinge fara ca sa fie epuizata intreaga activitate procesuala normala sunt: scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, incetarea procesului penal si clasarea cauzei penale. Stingerea actiunii penale poate intervenii numai in masura in care se constata existenta uneia din cazurile expres prevazute de legea penala care, de altfel, impiedica si punereea sa in miscare.

Avand in vedere ca extradarea presupune predarea fizica a unui infractor statului solicitant, prin decesul autorului infractiunii, cererea de extradare ramane fara obiect.

In ceea ce priveste incidenta prescriptiei actiunii penale sau a amnistiei asupra extradarii, constatarea existentei unor asemenea situatii reprezinta motive de respingere a cererii de extradare. In general se opune extradarii atat termenul de prescriptie al actiunii penale din statul solicitat, cat si cel din statul solicitant. In ultima perioada s-a observat insa o tendinta accentuata de raportare a termenului de prescriptie numai la legislatia statului solicitant, cel mai interesat in restabilirea ordinii sale de drept lezate prin fapta infractorului fugar. Astfel, extradarea nu se va acorda daca prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita conform legislatiei unuia dintre cele doua state implicate in actul de extradare (solicitat sau solicitant).

Procedura extradarii pasive

Primirea cererii de extradare si a actelor conexe

1. Solicitarea extradarii

Conform legii 302/2004, art. 38 cererea de extradare, formulata in scris de autoritatea competenta a statului solicitant, se adreseaza Ministerului Justitiei. Daca cererea se adreseaza pe cale diplomatica, ea se transmite neintarziat Ministerului Justitiei. O alta cale va putea fi convenita prin intelegere directa intre statul solicitant si statul roman solicitat.

Cererea de extradare formulata in scris de statul solicitant reprezinta actul de sesizare adresat statului solicitat in vederea arestarii provizorii si remiterii persoanei care s-a refugiat pe teritoriul acestuia din urma. Aceasta cerere marcheaza sfarsitul primei faze, cea a extradarii active, si initiaza procedura extradarii pasive.

Cererea de extradare a unei persoane care s-a refugiat in strainatate si incearca sa se sustraga tragerii la raspundere penala sau executarii pedepsei se formuleaza in scris, pe baza unei ordonante sau incheieri motivate a organelor judiciare din statul solicitant, dupa care se materializeaza intr-o cerere oficiala a Ministerului Justitiei ce se transmite fie direct ministerului omolog din statul solicitat, fie acestuia prin Ministerul Afacerilor Externe. La randul sau, Ministerul Afacerilor Externe din statul solicitant o transmite Ministerului Afacerilor Externe sau Ministerului Justitiei din statul solicitat si astfel cererea ajunge la autoritatea judiciara competenta sa se pronunte asupra admisibilitatii ei.

Prin intelegeri bilaterale sau multilaterale, statele pot insa conveni ca Ministerul Justitiei din statul solicitant sa transmita cererea direct autoritatii judiciare din statul solicitat, iar in ultimul timp intre tarile membre ale U.E. s-a legiferat posibilitatea transmiterii directe intre autoritatile judiciare ale celor doua state.

Conventia europeana de extradare din 1957 mentine inca regula transmiterii cererii pe cale diplomatica, dar in acelasi timp prevede posibilitatea derogarii de la aceasta prin intelegeri directe intre state (art. 12).

Cererea, formulata potrivit uzantelor internationale, trebuie sa precizeze obiectul sau, persoana urmarita si informatiile privind identitatea acesteia (nume, prenume, sex, nationalitate, data si locul nasterii, domiciliul si resedinta, antecedente penale, semne particulare, etc.), infractiunea savarsita si pedeapsa aplicata, autoritatea judiciara care a pornit actiunea penala sau a pronuntat hotararea de condamnare, data formularii si autoritatea centrala emitenta. In sustinerea si fundamentarea cererii se anexeaza urmatoarele acte ajutatoare:

"a) in functie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotararii de condamnare definitive, cu mentiunea ramanerii definitive, deciziilor pronuntate ca urmare a exercitarii cailor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei inchisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventiva, rechizitoriului sau ale altor acte avand putere egala. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanta sau parchetul competent, dupa caz;

b) o expunere a faptelor pentru care se cere extradarea. Data si locul savarsirii lor, calificarea lor juridica si referirile la dispozitiile legale care le sunt aplicabile se vor indica in modul cel mai exact posibil;

c) o copie a dispozitiilor legale aplicabile sau, daca aceasta nu este cu putinta, o declaratie asupra dreptului aplicabil, precum si semnalmentele cele mai precise ale persoanei extradabile si orice alte informatii de natura sa determine identitatea si nationalitatea acesteia;

d) date privind durata pedepsei neexecutate, in cazul cererii de extradare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsa".

Atunci cand informatiile cuprinse in cererea de extradare si in actele ajutatoare care o insotesc sunt insuficiente pentru verificarea indeplinirii conditiilor de fond si de forma ale extradarii, se acorda statului solicitant un termen rezonabil pentru furnizarea de date suplimentare. Necompletarea informatiilor suplimentare in termenul convenit intre state poate conduce la respingerea cererii de extradare.

Autoritatea competenta a statului solicitant adreseaza cererea de extradare si actele ajutatoare fie direct Ministerului Justitiei, fie indirect prin Ministerul Afacerilor Externe sau pe o alta cale convenita prin acord bilateral.

Cererea si documentele anexate se redacteaza in limba statului solicitant si sunt insotite de traduceri in limba statului solicitat sau in limba franceza ori engleza, statele putand stabili prin intelegere directa intre ele si asupra traducerii intr-o alta limba. In Romania, procedura de extradare pasiva are un caracter urgent si se desfasoara si in timpul vacantei judecatoresti.

2 Concursul de cereri

In prezent, Legea 302/2004 cuprinde precizari cu privire la concursul de cereri , astfel: "Daca extradarea este ceruta de mai multe state fie pentru aceeasi fapta, fie pentru fapte diferite, statul roman hotaraste, tinand seama de toate imprejurarile si, in mod deosebit, de gravitatea si de locul savarsirii infractiunilor, de data depunerii cererilor respective, de cetatenia persoanei extradabile, de existenta reciprocitatii de extradare in raport cu statul roman si de posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant.

Despre existenta concursului de cereri Ministerul Justitiei va instiinta de urgenta autoritatile competente ale statelor solicitante".

In dreptul extraditional (cum se mai numeste practica extradarii) au fost intalnite cazuri cand s-au formulat mai multe cereri de extradare din partea mai multor state cu privire la acelasi infractor.

In asemenea situatii, extradarea poate fi solicitata de catre:

a) statul pe teritoriul caruia s-a comis infractiunea;

b)      statul impotriva caruia este indreptata infractiunea comisa in strainatate, fie ca aceasta aduce atingere intereselor sigurantei sale, fie drepturilor sau libertatilor cetatenilor sai;

c)      statul caruia ii apartine infractorul, desi infractiunea nu s-a comis pe teritoriul sau.

In practica internationala preferinta este in general favorabila competentei determinate de principiul teritorialitatii, fata de cea determinata de principiul personalitatii sau de principiul realitatii legii penale.

Un alt criteriu de prioritate in acordarea extradarii in cazul concursului de cereri poate sa fie si data transmiterii solicitarii catre statul de refugiu, mai ales cand cererile concrete privesc competente similare, ca in cazul infractiunii continuate savarsite pe teritoriul multor state sau al infractiunii indreptate impotriva intereselor sau cetatenilor mai multor tari, in astfel de situatii al competentelor egale, extradarea va fi acordata acelui stat care a solicitat-o primul.

Trebuie mentionat ca in prezent nu exista o ordine sau o regula comuna cu privire la ordinea de preferinta, putand sa difere de la tratat la tratat, in legile nationale intalnindu-se mai multe variante, in unele lipsind chiar o prevedere referitoare la concursul de cereri. Astfel, unele conventii lasa aceasta ordine la aprecierea statului solicitat, altele acorda prioritate statului ale carui interese au fost lezate (art. 6 din legea franceza din 1927). Unele conventii prevad un termen inauntrul caruia statul care are prioritate trebuie sa solicite extradarea. Daca nu s-a solicitat in acest termen, el decade din beneficiul preferintei, daca un alt stat il solicita pe infractor intre timp.

Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 302/2004 si in concordanta cu art. 17 din Conventia europeana de extradare din 1957, daca extradarea este ceruta de mai multe state, fie pentru aceeasi fapta, fie pentru fapte diferite, partea romana hotaraste tinand seama de toate imprejurarile, dar in mod deosebit de gravitatea si locul savarsirii infractiunilor, de datele depunerii cererilor respective, de nationalitatea persoanei reclamate, de existenta reciprocitatii de extradare in raport cu statul roman si de posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant.

Criteriile consacrate de legea romana in stabilirea ordinii de preferinta a extradarii se refera in primul rand la gravitatea faptei comise, deci la gradul de pericol social concret al faptei, iar in situatia unor fapte de aceeasi gravitate, va fi activat principiul teritorialitatii. Cand faptele intra in competenta teritoriala a autoritatilor judiciare din mai multe state, prioritate va avea statul care a trimis primul cererea de extradare, iar daca acestea au fost primite la aceeasi data, starul al carui national este infractorul, daca prin acorduri bilaterale sau declaratii de reciprocitate nu se prevede altfel.

La admiterea cererii se are in vedere si posibilitatea reextradarii persoanei reclamate de catre statul solicitant preferat, astfel ca, in situatia formularii ulterioare a solicitarii de extradare adresate acestuia, legislatia statului respectiv sa permita predarea infractorului unui alt stat solicitant.

Existenta concursului de cereri este adusa la cunostinta tuturor statelor solicitante de catre Ministerul Justitiei, acestea fiind informate totodata despre statul caruia i s-a acordat prioritate in admiterea cererii de extradare.

Totusi, in cazul concursului de cereri, statul solicitat decide in mod suveran caruia din aceste state sa le acorde preferinta. De obicei se acorda preferinta statului pe teritoriul caruia a fost comisa fapta, deoarece el suporta daunele produse de infractiune.

Examenul de regularitate internationala

Legea 302/2004 prevede in mod expres ca dupa ce se primeste o cerere de extradare, statul roman are obligatia sa verifice daca sunt indeplinite toate conditiile de fond si de forma pentru acordarea extradarii. Acest control se numeste examen de regularitate internatioanla.

Scopul examenului de regularitate internationala consta deci in verificarea conformitatii cererii de extradare si a actelor anexate acesteia cu dispozitiile tratatelor internationale aplicabile, inclusiv cu declaratiile formulate de Romania in baza dispozitiilor unor conventii multilaterale.

Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, efectueaza, in termen de 3 zile lucratoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internationala, spre a constata daca:

a) intre Romania si statul solicitant exista norme conventionale ori reciprocitate pentru extradare;

b) la cererea de extradare sunt anexate actele prevazute de tratatul international aplicabil;

c) cererea si actele anexate acesteia sunt insotite de traduceri, conform prevederilor art. 17;

d) exista una dintre limitele acordarii cooperarii judiciare prevazute la art. 3.

De asemenea, in cadrul examenului de regularitate internationala, Ministerul Justitiei verifica existenta reciprocitatii in privinta extradarii propriilor cetateni, in cazul in care se solicita extradarea unui cetatean roman.

In cazul in care constata neindeplinirea conditiilor de regularitate internationala mentionate la lit. a) si b) si lipseste reciprocitatea in cazul solicitatii cetatenilor romani, precum si in cazul in care se constata existenta situatiei prevazute lit. d), Ministerul Justitiei restituie cererea si actele anexe, explicand motivele. In situatia in care cererea de extradare si documentele anexe nu sunt insotite de traduceri in limba romana, urmeaza ca parchetul competent sa ia masuri pentru efectuarea unei traduceri cat mai urgente.

In cazul cererilor de arestare provizorie in vederea extradarii, examenul de regularitate internationala se efectueaza in termen de 24 de ore de la primirea cererii.

Cu prilejul efectuarii acestui examen de regularitate internationala, Romania nu va acorda extradarea in cazurile in care persoana extradabila ar fi judecata in statul solicitant de un tribunal care nu asigura garantiile fundamentale de procedura si de protectie a drepturilor la aparare sau de un tribunal national instituit anume pentru cazul respectiv, ori daca extradarea este ceruta in vederea executarii unei pedepse pronuntate de acel tribunal.

Astfel, Legea 302/2004 stabileste in mod expres ca motive obligatorii de refuz al extradarii daca:

"a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 4.11.1950, sau al oricarui alt instrument international pertinent in domeniu, ratificat de Romania;

b) exista motive serioase sa se creada ca extradarea este solicitata in scopul urmaririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasa, religie, sex, nationalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori de apartenenta la un anumit grup social;

c) situatia persoanei risca sa se agraveze din unul dintre motivele enuntate la lit. b);

d) cererea este formulata intr-o cauza aflata pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decat cele constituite prin instrumentele internationale pertinente, sau in vederea executarii unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;

e) se refera la o infractiune de natura politica sau la o infractiune conexa unei infractiuni politice;

f) se refera la o infractiune militara care nu constituie infractiune de drept comun".

Legea mai precizeaza si o serie de motive optioanale de refuz , astfel "extradarea poate fi refuzata atunci cand fapta care motiveaza cererea face obiectul unui proces penal in curs sau atunci cand aceasta fapta poate face obiectul unui proces penal in Romania.

Extradarea unei persoane poate fi refuzata sau amanata, daca predarea acesteia este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru ea, in special din cauza varstei sau a starii sale de sanatate".

In cazul in care se solicita extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa , statul roman poate refuza extradarea in acest scop, daca apreciaza ca procedura de judecata a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni. Totusi, extradarea se va acorda daca statul solicitant da asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa ii salvgardeze drepturile la aparare. Hotararea de extradare indreptateste statul solicitant fie sa treaca la o noua judecata in cauza, in prezenta condamnatului, daca acesta nu se impotriveste, fie sa il urmareasca pe extradat, in caz contrar.

Cand statul roman comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta comunicare ca o notificare care atrage efecte fata de procedura penala in acest stat.

Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moarteade catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata.

Etapele procedurii extradarii pasive

Procedura de extradare pasiva cuprinde o etapa administrativa si una judiciara4. Etapa (procedura) administrativa se refera, in esenta, la indeplinirea de catre Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, a urmatoarelor activitati :

a) primirea cererii de extradare;

b) examinarea cererii de extradare si a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularitatii internationale, in conditiile prevazute la art. 40;

c) transmiterea cererii de extradare si a actelor anexate acesteia procurorului general competent, in conditiile prevazute la art. 42;

d) restituirea motivata a cererii de extradare si a actelor anexate acesteia, in cazurile prevazute la art. 40 alin. (4);

e) punerea in executare, in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, a hotararii definitive prin care s-a dispus extradarea;

f) comunicarea catre autoritatea centrala a statului solicitant a solutiei date cererii de extradare sau a cererii de arestare provizorie in vederea extradarii, pronuntata de autoritatea judiciara competenta.

Etapa (procedura) judiciara este cuprinsa intre momentul primirii cererii de extradare sau a cererii de arestare provizorie in vederea extradarii de catre procurorul general competent si momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti asupra cererii de extradare.

Procedura judiciara de extradare este de competenta curtii de apel in raza teritoriala a careia domiciliaza sau a fost identificata persoana extradabila si a parchetului de pe langa aceasta.

Cererea de extradare se solutioneaza de sectia penala a curtii de apel competente, in complet format din doi judecatori.

Sesizarea procurorului competent

Urmand ordinea cronologica prevazuta in art. 39 lit. c) Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, indeplineste, cu precadere, urmatoarele activitati:

c) transmiterea cererii de extradare si a actelor anexate acesteia procurorului general competent, in conditiile prevazute la art. 42;

Conform acestui text de lege cererea de extradare si actele anexe se transmit de Ministerul Justitiei, in cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel in a carei circumscriptie domiciliaza ori a fost semnalata prezenta persoanei extradabile sau, in cazul cand nu se cunoaste locul unde se afla persoana, procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, cu exceptia cazurilor de restituire prevazute la art. 39 alin. (2) ,

Astfel, in practica, momentul imediat urmator examenului de regularitate internationala, efectuat de Ministerul Justitiei, priveste cautarea, identificarea, retinerea si arestarea persoanei a carei extradare este ceruta. Aceasta masura se impune a fi luata de urgenta, pentru ca infractorul sa nu se refugieze intre timp intr-o alta tara si sa ramana la dispozitia statului solicitat, pentru a putea fi predat statului solicitant.

Arestarea provizorie si sesizarea instantei

In caz de urgenta, autoritatile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmarite, chiar inainte de formularea si transmiterea cererii formale de extradare. Masura procesuala a arestarii provizorii din procedura extradarii si arestarea preventiva reglementata in art. 136,146-156, 160 din Codul de procedura penala nu trebuie confundate.

Dupa identificare, procurorul general competent sesizeaza de indata curtea de apel competenta, pentru a aprecia asupra luarii masurii arestarii provizorii in vederea extradarii si continuarea procedurii judiciare de solutionare a cererii de extradare.

a) Arestarea unei persoane in temeiul cererii de extradare si a actelor ajutatoare

Potrivit art. 45 din Legea nr. 302/2004, punerea in executare a actului international de arestare (hotarare sau mandat) este de competenta procurorului general al parchetului curtii de apel in a carei raza locuieste ori a fost semnalata prezenta persoanei reclamate. Sesizarea parchetului se face de catre Ministerul Justitiei, sesizat la randul sau in conformitate cu art. 42 din Legea nr. 302/2004.

Daca nu se cunoaste locul unde se afla persoana reclamata, cererea de extradare si actele anexe se trimit de Ministerul Justitiei procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

In temeiul art. 45 din Legea nr. 302/2004, in termen de 48 de ore de la sesizare, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel procedeaza la identificarea persoanei reclamate si retinerea sa in vederea extradarii, persoana careia ii inmaneaza actul de arestare (hotarare judecatoreasca executorie, mandat de executare, mandat de arestare etc.) precum si celelalte acte transmise de autoritatile statului solicitant.

Dupa indeplinirea formalitatilor legate de notificarea actelor de extradare, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, in termen de maxim 24 de ore de la retinerea infractorului, este obligat sa asigure prezenta acestuia la curtea de apel pe langa care functioneaza, pentru ca judecatorul de la aceasta instanta sa se pronunte cu privire la masura arestarii.

Curtea de apel competenta, in complet din doi judecatori, examineaza si se pronunta cu privire la starea de arest a persoanei extradabile. Potrivit art. 45. alin. (3) din Legea nr. 302/2004 "arestarea provizorie in vederea extradarii se dispune si este prelungita de acelasi complet investit cu solutionarea cererii de extradare, printr-o incheiere data in camera de consiliu Incheierea poate fi atacata separat cu recurs, in termen de 24 de ore de la pronuntare. Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in 24 de ore. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare".

Masura arestarii se dispune pentru o perioada de maxim 30 de zile. In termenul de 30 de zile se include si intervalul de timp scurs de la retinerea sa efectiva, pana la prezentarea in fata judecatorului.

Persoana extradabila cu privire la care s-a luat masura arestarii provizorii este depusa in arestul politiei.

In cursul solutionarii cauzei, instanta, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 de zile necesitatea mentinerii masurii arestarii provizorii, putand dispune, dupa caz, prelungirea acesteia ori inlocuirea cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea. Fiecare prelungire acordata nu va putea depasi 30 de zile. Durata totala a masurii arestarii provizorii nu va putea depasi 180 de zile.

In situatia in care s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului in lipsa, iar ulterior acesta este prins in strainatate si extradat in Romania, durata maxima a arestarii preventive in cursul urmaririi penale, de 180 de zile, se calculeaza incepand cu data la care inculpatul este adus in fata judecatorului care a emis mandatul.

In caz de admitere a cererii de extradare, arestarea provizorie in vederea extradarii se prelungeste, la fiecare 30 de zile pana la predarea extradatului, arestarea provizorie inceteaza de drept daca persoana extradata nu este preluata de autoritatile competente ale stalului solicitant, in termen de 30 de zile de la data convenita pentru predare.

Instanta, din oficiu, la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extradabile, poate dispune incetarea starii de arest in vederea extradarii daca persoana extradata nu va fi preluata de autoritatile competente ale statului solicitant, in termen de 15 zile de la data convenita pentru predare.

In cazul in care impotriva persoanei extradabile autoritatile judiciare romane competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un mandat de executare a pedepsei inchisorii, pentru fapte savarsite pe teritoriul Romaniei, mandatul de arestare provizorie in vederea extradarii devine efectiv de la data la care persoana in cauza nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii.

b) Arestarea provizorie a persoanei urmarite, in caz de urgenta

In caz de urgenta, autoritatile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmarite, chiar inainte de formularea si transmiterea cererii de extradare.

Cererea de arestare provizorie in vederea extradarii trebuie sa indice existenta unui mandat de arestare preventiva sau a unui mandat de executare a unei pedepse aplicate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva impotriva persoanei urmarite, o expunere sumara a faptelor, care trebuie sa precizeze data si locul unde au fost comise si sa mentioneze dispozitiile legale aplicabile, precum si datele disponibile asupra identitatii, cetateniei si localizarii acestei persoane.

Cererea de arestare provizorie in vederea extradarii se transmite Ministerului Justitiei, in vederea efectuarii examenuluide regularitate internationala, care se aplica in mod corespunzator. Ca modalitate de transmitere se poate utiliza orice mijloc care lasa o urma scrisa si a carui autenticitate poate fi verificata.

Nu se poate da curs unei cereri de arestare provizorie in vederea extradarii decat atunci cand nu exista nici o indoiala asupra competentei autoritatii solicitante si cererea contine toate elementele prevazute de lege.

Punerea in libertate provizorie nu exclude o noua arestare provizorie in vederea extradarii si nici extradarea, daca cererea de extradare este primita ulterior.

Cererea de arestare provizorie primita de Ministerul Justitiei se transmite procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel in a carei raza teritoriala locuieste ori a fost semnalata prezenta persoanei urmarite sau in cazul in care nu se cunoaste locul unde grafia persoana, procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune, prin ordonanta motivata, retinerea pentru cel mult 24 de ore, in conditiile prevazute de Codul de procedura penala, a persoanei urmarite prin Organizatia Internationala a Politiei Criminale (Interpol), a carei arestare provizorie in vederea extradarii este ceruta de autoritatile competente ale statului solicitant.

Instanta, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extradabile, poate dispune incetarea arestarii provizorii in vedereav extradarii daca, in termen de 18 zile de la luarea masurii, statul roman nu a fost sesizat prin cererea de extradare, insotita de documentele justificative prevazute la art. 38 din Legea 30272004. Arestarea provizorie inceteaza de drept dupa trecerea unui termen de 40 de zile, daca in acest interval de timp nu se primesc cererea de extradare si inscrisurile necesare, cu exceptia cazului in care printr-un tratat bilateral este prevazut un alt termen privind durata maxima a perioadei de arestare provizorie. Luarea altei masuri preventive sau punerea in libertate nu exclude o noua arestare provizorie in vederea extradarii si nici extradarea, daca cererea de extradare este primita ulterior.

Arestarea provizorie in vederea extradarii se dispune de instanta potrivit reglementarilor nationale in materie , sub conditia ca aceste reglementari sa nu contravina conventiilor de extradare semnate de statul roman.

Din continutul prevederilor legale amintite mai sus rezulta ca:

pentru a lua masura arestarii, judecatorii curtii de apel competente trebuie sa verifice daca, in afara conditiilor prevazute de Constitutie si de Codul de procedura penala, sunt indeplinite si conditiile prevazute de art. 22-40 din Legea nr. 302/2004;

cel urmarit va fi audiat in camera de consiliu si i se vor aduce la cunostinta motivele arestarii si invinuirea;

in cursul procedurii de luare a acestei masuri se vor asigura dreptul la aparare si dreptul la interpret;

persoana extradabila nu poate contesta legalitatea arestarii si exercita caile de atac impotriva acestei masuri decat in acelasi timp cu recursul declarat impotriva hotararii de extradare;

dupa retinerea celui urmarit, in termen de 24 de ore de la luarea acestei masuri procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel va sesiza instanta competenta teritorial pentru a se pronunta cu privire la masura arestarii. Aceeasi instanta va informa neintarziat autoritatea straina solicitanta, prin intermediul Ministerului Justitiei, despre arestarea preventiva. Competenta de judecata apartine curtii de apel.

Durata arestarii provizorii

In majoritatea cazurilor de extradare, persoana urmarita este tinuta in stare de arest pana la finalizarea procesului de extradare in statul solicitat si predarea sa - manu militari - catre reprezentantii statului solicitat.

In concordanta cu Conventia europeana de extradare, durata de 40 de zile a arestarii provizorii, se refera tot la termenul in care partea solicitata trebuie sa primeasca cererea de extradare si inscrisurile necesare solutionarii cauzei. Daca documentele prevazute in art. 38 alin.2 din aceeasi lege au fost primite de instanta in termenul de 40 de zile, arestarea provizorie dureaza, in continuare, pana la solutionarea definitiva a cauzei privind cererea de extradare, respectiv pana la preluarea persoanei extradate de catre autoritatile competente ale statului solicitant.

In sustinerea celor de mai sus, se apreciaza ca sunt obligatorii si in cazul extradarii dispozitiile art. 159, alineat ultim din Codul de procedura penala, conform carora instanta poate dispune prelungirea arestarii preventive, fiecare prelungire neputand depasi 30 zile, iar in cursul judecarii cererii de extradare, verificarea legalitatii si temeiniciei masurii preventive se face periodic, la intervale de maxim 60 de zile.

Prin urmare, daca instanta competenta (curtea de apel) poate sa dispuna amanarea solutionarii cererii de extradare cu maxim 4 luni, durata ce depaseste cu mult termenul de 40 de zile prevazut in art.46, alin. (6) din lege, nu exista nici un impediment care sa se opuna prelungirii arestarii din 30 in 30 de zile si respectiv din 60 in 60 de zile, pana la finalizarea procesului de extradare, neputandu-se motiva logic incalcarea dispozitiilor art. 23 din Constitutia Romaniei, cu atat mai mult cu cat legea statului roman este singura aplicabila procedurii de extradare, precum si celei a arestarii provizorii.

Procedura la Curtea de Apel

La primul termen, instanta procedeaza la luarea unei declaratii persoanei extradabile, care va fi asistata gratuit de un interpret si de un aparator din oficiu, daca nu exista un avocat ales.

Prezenta procurorului este obligatorie. Procedura este publica, daca persoana extradabila sau procurorul nu se opune, orala si contradictorie.

Persoana extradabila sau procurorul de sedinta poate cere instantei un termen suplimentar de inca 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat sa contribuie la procurarea datelor si actelor necesare pentru a se stabili daca sunt indeplinite conditiile extradarii si sa dispuna ridicarea si depunerea la instanta a obiectelor la care se refera art. 21.

Dupa interogatoriu, persoana extradabila poate sa opteze fie pentru extradarea voluntara , fie pentru continuarea procedurii, in caz de opunere la extradare.

Persoana extradabila are dreptul sa declare in fata instantei ca renunta la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apara impotriva cererii de extradare si ca isi da consimtamantul sa fie extradata si predata autoritatilor competente ale statului solicitant. Declaratia sa este consemnata intr-un proces-verbal, semnat de presedintele completului de judecata, grefier, persoana extradabila, avocatul ei si de interpret. Dupa ce instanta constata ca persoana extradabila este pe deplin constienta de consecintele optiunii sale, instanta, luand si concluziile procurorului, examineaza daca nu exista vreun impediment care exclude extradarea. Daca se constata ca extradarea voluntara este admisibila, instanta ia act despre aceasta prin sentinta si dispune totodata asupra masurii preventive necesare sa fie luata pana la predarea persoanei extradabile. Sentinta este definitiva, se redacteaza in 24 de ore si se transmite de indata, in copie legalizata, Ministerului Justitiei, pentru a proceda conform legii. In aceste conditii, persoana extradabila poate declara ca renunta la aplicarea regulii specialitatii, prevazuta la art. 73^1.

In cazul extradarii voluntare prezentarea unei cereri formale de extradare si a actelor prevazute la art. 38 alin. (2) nu mai este necesara daca se prevede astfel prin conventia internationala aplicabila in relatia cu statul solicitant sau in cazul in care legislatia acelui stat permite o asemenea procedura simplificata de extradare si aceasta a fost aplicata unor cereri de extradare formulate de Romania.

Arestarea provizorie in vederea extradarii se dispune si este prelungita de acelasi complet investit cu solutionarea cererii de extradare, printr-o incheiere data in camera de consiliu si care nu poate fi atacata cu recurs decat impreuna cu hotararea pronuntata asupra cererii de extradare.

Persoana extradabila cu privire la care s-a luat masura arestarii provizorii va fi depusa in arestul politiei.

In cazul in care impotriva persoanei extradabile autoritatile judiciare romane competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un mandat de executare a pedepsei inchisorii, pentru fapte savarsite pe teritoriul Romaniei, mandatul de arestare provizorie in vederea extradarii devine efectiv de la data la care persoana in cauza nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii.

In cursul solutionarii cauzei, instanta, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 de zile necesitatea mentinerii masurii arestarii provizorii, putand dispune, dupa caz, prelungirea acesteia ori inlocuirea cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea. Fiecare prelungire nu va putea depasi 30 de zile. Durata totala a masurii arestarii provizorii nu va putea depasi 180 de zile .

In cazul concursului de cereri, instanta poate dispune conexarea dosarelor, chiar daca se refera la fapte diferite sau sunt inregistrate la curti de apel diferite, competenta teritoriala apartinand curtii de apel cea dintai sesizata.

Extradarea obisnuita se realizeaza dupa procedura normala, reglementata de Conventia europeana de extradare si de legea interna privind extradarea, persoana a carei extradare se solicita beneficiind de posibilitatea conferita de aceste norme interne si internationale de a se apara impotriva cererii de extradare, inclusiv prin exercitarea caii de atac a recursului.

Daca persoana extradabila se opune la cererea de extradare, ea isi va putea formula apararile oral si in scris; totodata va putea propune probe.

In urma audierii persoanei extradabile, dosarul cauzei este pus la dispozitia aparatorului acesteia pentru a putea prezenta, in scris si in termen de 8 zile, opozitia motivata la cererea de extradare si a indica mijloacele de proba admise de legea romana, numarul de martori fiind limitat la doi.

Opozitia nu poate fi intemeiata decat pe faptul ca persoana arestata nu este persoana urmarita sau ca nu sunt indeplinite conditiile pentru extradare.

O data prezentata opozitia sau a expirat termenul de prezentare a acesteia, procurorul poate solicita un termen de 8 zile pentru a raspunde opozitiei sau a administra probe, in conditiile prevazute la alin. (2).

Mijloacele de proba incuviintate de instanta vor fi administrate in termen de maximum 15 zile, in prezenta persoanei extradabile, asistata de aparator si, daca este nevoie, de interpret, precum si a procurorului.

Daca informatiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului roman sa pronunte o hotarare in aplicarea prezentei legi, instanta competenta va solicita complinirea informatiilor necesare. In acest scop, va fixa un termen de 2 luni.

Transmiterea solicitarii privind informatiile suplimentare, precum si a raspunsului se realizeaza pe una din caile prevazute la art. 38.

In procedura de extradare pasiva, statul solicitant este reprezentat de autoritatea centrala si de Ministerul Public din Romania. La cererea expresa a statului solicitant, reprezentanti ai acestuia pot participa, cu aprobarea instantei competente, la solutionarea cererii de extradare.

Solutionarea cauzei

Dupa examinarea cererii de extradare, a materialului probator si a concluziilor prezentate de partea extradabila si de procuror, curtea de apel poate:

a) sa dispuna, in cazul concursului de cereri prevazut la art. 40, conexarea dosarelor, chiar daca se refera la fapte diferite sau sunt inregistrate la curti de apel diferite, competenta teritoriala apartinand curtii de apel cea dintai sesizata;

b) sa dispuna, in cazul necesitatii de a primi informatii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 53, amanarea solutionarii cererii de extradare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterarii cererii, si acordarea unui ultim termen de inca 2 luni;

c) sa constate, prin sentinta, daca sunt sau nu sunt intrunite conditiile extradarii.

Curtea de apel nu este competenta sa se pronunte asupra temeiniciei urmaririi sau condamnarii pentru care autoritatea straina cere extradarea, nici asupra oportunitatii extradarii.

In cazul in care curtea de apel constata ca sunt indeplinite conditiile de extradare, hotaraste admiterea cererii de extradare, dispunand totodata mentinerea starii de arest provizoriu in vederea extradarii, pana la predarea persoanei extradate, conform art. 59 .

Hotararea prin care s-a dispus extradarea se motiveaza in termen de 5 zile de la data pronuntarii. In cazul extradarilor temporare sau sub conditie, instanta va mentiona in dispozitivul sentintei conditiile prevazute in acele articole.

In cazul admiterii cererii de extradare, daca se remit si obiecte conform art. 21, se va face mentiune despre acestea in cuprinsul sentintei, anexandu-se eventual un inventar.

Daca instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru extradare, respinge cererea si dispune punerea in libertate a persoanei extradabile. Hotararea se motiveaza in 24 de ore si este transmisa procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel, care o remite, de indata, compartimentului de specialitate al Ministerului Justitiei.

Hotararea asupra extradarii poate fi atacata cu recurs de procurorul general competent si de persoana extradabila, in termen de 5 zile de la pronuntare, la Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului justitiei.

Recursul declarat impotriva hotararii prin care s-a respins cererea de extradare este suspensiv de executare. Recursul declarat impotriva hotararii prin care s-a dispus extradarea este suspensiv de executare, cu exceptia dispozitiilor referitoare la starea de arest provizoriu in vederea extradarii.

Dupa motivarea sentintei curtii de apel, dosarul cauzei se inainteaza, de indata, Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, primind dosarul, fixeaza termen de judecata independent de inscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.

Judecarea recursului se face intr-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecatori. In scopul solutionarii recursului, presedintele completului poate desemna pe unul din judecatori sau pe un magistrat asistent sa faca un raport scris.

Dosarul cauzei se restituie curtii de apel in cel mult trei zile de la solutionarea recursului. Hotararea definitiva asupra extradarii se comunica procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel care a judecat cauza in prima instanta si directiei de specialitate din Ministerul Justitiei.

Aceeasi procedura se aplica si in cazurile in care instanta se pronunta cu privire la amanarea extradarii, admiterea sub conditie a extradarii, consimtamantul extinderii obiectului extradarii si reextradarea catre un stat tert.

Extradatul care, dupa ce a fost predat statului solicitant, fuge inainte de solutionarea cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordata extradarea si care se intoarce sau este identificat pe teritoriul Romaniei va fi din nou arestat si predat, in baza unui mandat emis de autoritatea judiciara competenta a statului solicitant, cu exceptia cazului in care acesta a incalcat conditiile in care extradarea a fost acordata.

Atunci cand persoana extradabila face obiectul unei cereri in vederea urmaririi sale pentru o infractiune sanctionata cu moartea in statul solicitant sau in vederea executarii unei asemenea pedepse, curtea de apel va admite extradarea numai cu conditia ca statul respectiv sa dea suficiente asigurari ca pedeapsa capitala nu se va executa.

In tacerea legii si a absentei unor astfel de cazuri in practica judiciara, consideram ca pentru a fi apreciate ca indestulatoare, aceste asigurari trebuie sa imbrace forma solemna ceruta de dreptul international, instanta putand sa dispuna amanarea pronuntarii hotararii pana la primirea documentelor respective pe cale diplomatica, autentificate de autoritatile centrale competente ale statului solicitant, in aprecierea asigurarilor primite, statul roman trebuie sa aiba in vedere si jurisprudenta statului solicitant in cazuri similare.

In cazul in care se solicita extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, statul roman poate refuza extradarea in acest scop, daca apreciaza ca procedura de judecata a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni. Totusi, extradarea se va acorda daca statul solicitant da asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa ii salvgardeze drepturile la aparare. Hotararea de extradare indreptateste statul solicitant fie sa treaca la o noua judecata in cauza, in prezenta condamnatului, daca acesta nu se impotriveste, fie sa il urmareasca pe extradat, in caz contrar. Cand statul roman comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta comunicare ca o notificare care atrage efecte fata de procedura penala in acest stat.

Asigurarile statului solicitant cu privire la un nou ciclu procesual trebuie sa imbrace aceeasi forma solemna ceruta de uzantele internationale si se transmit pe cale diplomatica.

Instanta poate sa admita cererea de extradare si in situatia in care numai o parte din infractiunile care o motiveaza intrunesc conditiile de fond privitoare la faptele respective, fiind in interesul bunei administrari a justitiei in statul solicitant ca prin acelasi proces penal sa fie judecata intreaga activitate infractionala a persoanei extradabile, in astfel de cazuri verificandu-se daca solicitarea extradarii pentru o fapta nu ascunde intentia ocolirii unui impediment cu privire la o alta fapta (de natura politica, de exemplu), care s-ar opune extradarii.

Instanta va aprecia incidenta principiului specialitatii si in functie de conventia sau acordurile bilaterale ori declaratia de reciprocitate dintre cele doua state, in ultima perioada in spatiul european manifestandu-se tendinta admisibilitatii extradarii si pentru infractiuni asa-zise "pecuniare", daca sunt conexe faptelor ce indeplinesc conditiile extradarii sub aspectul limitelor minime de pedeapsa prevazute de lege.

Tot in competenta curtii de apel intra si admiterea extradarii cu posibilitatea reextradarii infractorului catre un stat tert sau cu conditia reextradarii din statul solicitant statului roman, ca in cazurile de extradare temporara sau provizorie. Instanta poate sa pronunte admiterea extradarii cu conditia ca persoana extradabila, solicitata de mai multe state, sa nu fie extradata apoi de statul solicitant unui alt stat unde nu sunt respectate drepturile si libertatile fundamentale ale omului sau unde exista alte impedimente ce ar justifica respingerea acesteia.

Atunci cand instanta dispune respingerea cererii de extradare, intrucat nu sunt indeplinite cumulativ conditiile de forma si de fond ale acesteia, va notifica Ministerului Public obligatia legala de a supune cauzele respective spre examinare autoritatilor judiciare romane competente, potrivit principiului universalitatii legii penale. Parchetul competent va efectua sau va supraveghea urmarirea penala a persoanelor a caror extradare a fost refuzata si va dispune potrivit dreptului intern, fie trimiterea lor in judecata, daca este cazul, fie neinceperea, incetarea sau scoaterea de sub urmarire penala, in situatia in care extradarea a fost refuzata, statul solicitant va fi instiintat la timpul potrivit, prin Ministerul Justitiei, despre modul in care autoritatile judiciare romane au solutionat cauza.

Instanta dispune respingerea cererii de extradare si atunci cand informatiile suplimentare solicitate pentru verificarea conditiilor de forma si de fond ale extradarii nu sunt trimise intr-un termen rezonabil de catre statul solicitant. Prin termen rezonabil se intelege intervalul de timp scurs pana la epuizarea ultimei amanari acordate de instanta in scopul completarii informatiilor esentiale ce-i sunt necesare, dupa implinirea caruia va dispune atat respingerea cererii de extradare, cat si punerea in libertate a celui arestat provizoriu. Aceasta solutie nu exclude insa formularea ulterioara a unei noi cereri de extradare privind aceeasi persoana. Hotararea prin care s-a respins o cerere de extradare nu are autoritate de lucru judecat, ca atare, cererea ulterioara de extradare a aceleiasi peroane, pentru comiterea aceleiasi infractiuni, poate fi admisa, constatandu-se ca exista dubla incriminare a faptei, pentru lipsa careia prima cerere a fost respinsa.

Cheltuielile ocazionate cu solutionarea cererii de extradare, inclusiv cele efectuate in faza administrativa a procedurii, sunt suportate, de regula, de statul solicitat.

Efectele extradarii din Romania

1. Predarea extradatului

Predarea extradatului este reglementata in textul legii 302/2004 si cuprinde elemente referitoare la: predarea efectiva a extradatului, termene pentru predarea acestuia, predarea amanata si predarea temporara sau sub conditie.

Dupa ramanerea definitiva a hotararii pronuntate asupra extradarii, statul solicitat va comunica de urgenta partii solicitante solutia adoptata cu privire la admisibilitatea cererii de extradare pe care acesta din urma i-a adresat-o.

In acest sens va trimite statului solicitant fie o copie autentificata a hotararii de extradare, fie un extras de pe decizia definitiva, pe aceleasi cai pe care a primit cererea de extradare, in practica, adresa de comunicare a hotararii si extrasul de pe aceasta se transmit imediat prin fax, cu mentiunea ca actele autentificate vor fi transmise prin posta ulterior, pentru ca statul solicitant sa cunoasca cat mai repede situatia juridica a extradatului si sa ia masurile necesare in vederea preluarii acestuia.

In situatia in care cererea de extradare a fost respinsa, fie ca e vorba de o respingere totala, fie partiala, statului solicitant i se va transmite o copie autentificata a hotararii in extenso, iar daca se opteaza pentru un extras al acesteia, i se comunica motivele care s-au opus extradarii.

Hotararea pronuntata asupra extradarii, indiferent de solutia adoptata, trebuie sa fie motivata ca orice hotarare penala, in conformitate cu dreptul penal intern.

Potrivit art. 58 si 59 din Legea nr. 302/2004, Ministerul Justitiei informeaza de indata Ministerul Administratiei si Internelor, care stabileste locul si data predarii si asigura predarea sub escorta a persoanei extradate. Data predarii este fixata in termen de 15 zile incepand de la data la care hotararea de extradare a devenit definitiva.

In caz de acordare a extradarii, statul solicitant va fi informat despre locul si data predarii, precum si asupra duratei arestului in vederea extradarii, executat de persoana extradabila.

Locul predarii va fi, de regula, un punct de frontiera al statului roman. Ministerul Administratiei si Internelor al Romaniei va asigura predarea, comunicand apoi despre aceasta Ministerului Justitiei. Persoana extradata este predata si preluata sub escorta.

Daca persoana extradabila nu va fi preluata la data stabilita, ea va putea fi pusa in libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la aceasta data; acest termen nu va putea fi prelungit decat cel mult cu inca 15 zile.

In cazuri de forta majora (boala grava, accident in timpul transportului, evadare de sub escorta sau din locul de detinere, greva in transporturi, etc.), care impiedica predarea sau primirea persoanei supuse extradarii, statul care invoca un astfel de caz va informa despre aceasta statul solicitant. Cele doua state se vor pune de acord asupra unei noi date de predare si eventual asupra unui alt loc, daca cel stabilit initial nu mai prezinta siguranta pentru efectuarea operatiunii de predare-primire sau pentru securitatea extradatului si a celor ce-l insotesc.

Statul solicitant va fi informat de regula prin aceeasi adresa prin care i se comunica hotararea instantei, despre locul si data predarii, precum si despre durata totala a arestarii provizorii in vederea extradarii, executata de persoana reclamata pe teritoriul statului roman, in vederea deducerii acestui interval de timp din pedeapsa privativa de libertate pronuntata sau la care urmeaza sa fie condamnat infractorul.

Dupa cum s-a mentionat mai sus, daca persoana extradata nu este preluata la data stabilita de politia sau reprezentantii oficiali ai statului solicitant, atunci ea va fi pusa in libertate la expirarea unui termen de 15 zile de la data respectiva. Acest termen poate fi prelungit, o singura data si justificat, cu cel mult inca 15 zile, dupa care va fi pusa in libertate si obligatiile statului roman fata de statul solicitant inceteaza in ceea ce priveste predarea extradatului. Daca statul solicitant nu mai este interesat in tragerea la raspundere penala a persoanei reclamate, nu mai subzista temeiul juridic al privarii sale de libertate in statul solicitat.

Avand in vedere ca in majoritatea cazurilor de extradare are loc si arestarea in statul solicitat a persoanei reclamate, in situatia nepreluarii persoanei respective si punerii ei in libertate, se pune problema raspunderii pentru masura preventiva luata, daca se solicita despagubiri de catre cel care a fost privat de libertate, in tacerea legii, se considera ca aceasta raspundere trebuie sa cada in sarcina statului solicitant, care nu-si indeplineste obligatia asumata prin conventia sau declaratia de reciprocitate de a-l prelua pe extradat la data si in locul stabilite de comun acord cu statul solicitat. Statul solicitat a dispus arestarea provizorie a persoanei respective in urma unei cereri oficiale ce i-a fost adresata in baza unor instrumente internationale la care a aderat si nu i se poate reprosa pasivitatea ulterioara a statului solicitant fata de persoana extradata.

Predarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontiera sau orice alta masura de acest fel este interzisa de legea romana ori de cate ori ascunde intentia de eludare a regulilor de extradare. De regula, fiecare stat suporta pe baza de reciprocitate cheltuielile efectuate pe teritoriul sau cu extradarea.

Daca persoana extradabila are calitatea de justitiabil in statul roman, predarea sa poate fi amanata, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite si instanta competenta a dispus admiterea cererii de extradare, in aceasta situatie, constatand ca extradabilul este invinuit sau inculpat in fata automatilor judiciare romane, ori are de executat o pedeapsa pentru o alta infractiune decat cea pentru care s-a cerut si s-a acordat extradarea, infractiune care atrage sau a atras incidenta legii penale romane, curtea de apel competenta, prin aceeasi hotarare, conditioneaza predarea celui in cauza de data la care va pierde calitatea de justitiabil, dispunand amanarea operatiunii respective pana la acea data nedeterminata sau determinata (in cazul aplicarii deja a unei pedepse).

In caz de amanare, extradarea va deveni astfel efectiva numai dupa ce procesul penal ocazionat in Romania de extradabil sau si de acesta a luat sfarsit, iar cand s-a pronuntat o hotarare de condamnare privativa de libertate, numai dupa ce pedeapsa a fost executata sau considerata ca executata. In tacerea legii, se aprecieaza ca si in situatia in care pedeapsa aplicata nu este privativa de libertate, amanarea extradarii se impune pana la executarea integrala a acesteia.

Predarea extradatului poate fi amanata si atunci cand se constata, pe baza unei expertize medicale, ca acesta sufera de o boala care i-ar putea pune viata in pericol.

In cazul amanarii predarii persoanei a carei extradare a fost aprobata, instanta emite un mandat de arestare provizorie in vederea extradarii, in cazul in care persoana extradata se afla, la momentul admiterii cererii de extradare, sub puterea unui mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii emis de autoritatile judiciare romane, mandatul de arestare provizorie in vederea extradarii intra in vigoare de la data incetarii motivelor care au justificat amanarea.

Cadrul juridic de amanare al extradarii il reprezina art. art. 19 din Conventia de extradare din 1957 si art. 60 din Legea 302/2004.

Persoana extradata poate fi predata temporar , in cazul in care statul solicitant face dovada ca amanarea predarii ar provoca un prejudiciu grav, cum ar fi implinirea prescriptiei, cu conditia ca aceasta predare sa nu dauneze desfasurarii procesului penal in curs in Romania si ca statul solicitant sa dea asigurari ca, o data indeplinite actele procesuale pentru care a fost acordata extradarea, va retrimite extradatul.

La cererea statului solicitant, predarea temporara se aproba prin incheiere data in camera de consiliu, de catre presedintele sectiei penale a curtii de apel care a judecat, in prima instanta, cererea de extradare.

In vederea solutionarii cererii, instanta va analiza indeplinirea conditiilor de forma si de fond ale extradarii, solicitand si avizul autoritatii judiciare pe rolul careia se afla cauza ori, dupa caz, al instantei de executare.

Desi legea nu reglementeaza si situatia in care amanarea extradarii ar putea atrage implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, in tacerea legii si a absentei din practica judiciara a unor asemenea cazuri, apreciem ca instanta poate dispune extradarea temporara si pentru inceperea executarii pedepsei in statul solicitant in scopul intreruperii cursului prescriptiei acelei executari. Prin acorduri bilaterale sau declaratii de reciprocitate, ori prin intelegeri directe intre ele, statele pot conveni si asupra acestor situatii.

Daca persoana predata temporar se afla in executarea unei pedepse sau a unei masuri de siguranta, executarea acesteia se considera suspendata de la data cand persoana a fost predata autoritatilor competente ale statului solicitant si pana la data cand este retrimisa autoritatilor romane.

2. Tranzitul

De multe ori cele doua state (solicitant si solicitat) nu au frontiera comuna, astfel ca pana la destinatie extradatul trebuie sa traverseze teritoriile altor state neimplicate in procedura extradarii respective.

De regula, tranzitul pe teritoriile unor terte state se efectueaza in urma unei cereri adresate in acest sens statelor tranzitate, cerere ce se formuleaza in scris de statul solicitant si se prezinta acestora pe cale diplomatica. Prin intelegeri directe intre state se poate conveni insa si o alta cale, mai directa si rapida, in ultimul timp diminuandu-se ponderea cailor diplomatice.

Tot mai multe state au pretentia doar a unei instiintari sau comunicari cu privire la tranzitarea teritoriului lor de un infractor sub escorta. Potrivit art. 62 din Legea nr. 302/2004 si in concordanta cu art. 21 din Conventia europeana de extradare , tranzitul extradatului pe teritoriul statului roman se incuviinteaza la cererea adresata pe cale diplomatica Romaniei

Tranzitul pe teritoriul Romaniei al unui extradat care nu este cetatean roman poate fi acordat cu conditia ca motive de ordine publica sa nu se opuna si sa fie vorba despre o infractiune care permite extradarea, conform legii romane. Daca persoana extradata are cetatenia romana, tranzitul nu este acordat decat in situatiile in care se poate aproba extradarea cetatenilor romani.

Tranzitul este acordat la cererea statului interesat la care se anexeaza cel putin mandatul de arestare preventiva sau mandatul de executare a pedepsei inchisorii care a justificat acordarea extradarii.

Ca element de noutate , hotararea asupra tranzitului este luata de Ministerul Justitiei. Acesta comunica de indata hotararea luata autoritatii competente a statului solicitant si Ministerului Administratiei si Internelor.

Extradatul in tranzit ramane in stare de arest provizoriu pe perioada sederii sale pe teritoriul roman. In cazul in care tranzitarea se face cu avionul, in spatiul european se pot disting doua situatii:

l) cand nu este prevazuta in planul lor de zbor o aterizare, ci doar survolul spatiului aerian, statul solicitant are obligatia sa instiinteze statul roman tranzitat despre zborul respectiv si sa-i confirme existenta fie a unei hotarari de condamnare executorie, fie a unui mandat de arestare si a hotararii de extradare a infractorului ce este transportat pe cale aeriana, in caz de aterizare fortata, instiintarea sau notificarea de tranzit pe care o adreseaza statul solicitant va produce in statul tranzitat efectele cererii de arestare provizorie a extradatului ;

cand este prevazuta o aterizare sau o escala tehnica, statul solicitant va adresa celui tranzitat doar o cerere formala de tranzit.

Toate cheltuielile de tranzit se suporta de catre statul solicitant, acesta fiind cel care are obligatia formularii cererilor de tranzit sau a instiintarii tuturor statelor care-1 despart geografic de statul solicitat.

Atunci cand are calitatea de stat solicitant, Romania va suporta cheltuielile ocazionate cu transportul extradatului din momentul primirii lui de catre politistii romani pana la depunerea acestuia in penitenciar, avand obligatia solicitarii oficiale a tranzitarii ori instiintarii statelor pe care urmeaza sa le traverseze.

Tranzitul persoanei extradate nu se va efectua prin traversarea unui teritoriu unde exista pericolul ca viata sau libertatea sa sa fie amenintate pentru motive legate de rasa, religie, nationalitate sau opinii politice.

3. Reextradarea catre un stat tert

In afara cazului prevazut la art. 11 alin. (1) lit. b), abrogat de art. 73^1, alin. 1 lit. b) , consimtamantul statului roman este necesar pentru a ingadui statului solicitant sa predea unui alt stat persoana care i-a fost predata si care ar fi cautata de catre statul tert pentru infractiuni anterioare predarii. Statul roman va putea cere prezentarea actelor prevazute la art. 38 alin. (2).

Dispozitiile art. 54 si art. 55 se aplica in mod corespunzator.

4. Intreruperea cursului prescriptiei

Notiunea de prescriptie desemneaza acea cauza de stingere a obligatiei infractorului de a suporta consecintele penale ale faptei comise, ca efect al treceri unui interval de timp, anume determinat prin dispozitii legale.

Sub aspectul rolului si efectelor pe care prescriptia le are in sfera dreptului penal, ea constituie o situatie de fapt producatoare de consecinte juridice. Prescriptia constituie o cauza prin care se inlatura incidenta legii penale, fie prin inlaturarea raspunderii penale, fie a executarii pedepsei aplicate.

De la aceasta regula exista si exceptia conform careia prescriptia nu poate inlatura raspunderea penala si nici executarea pedepselor principale in cazul infractiunilor contra pacii si omenirii.

Intreruperea cursului prescriptiei este, dupa cum o arata si denumirea, o cauza legala care lipseste de eficienta timpul scurs pana la momentul intervenirii sale, facand sa inceapa un nou termen de prescriptie, dupa indeplinirea actului intrerupator. Aceasta intrerupere se caracterizeaza prin: legalitate (deoarece actele intreruptive sunt prevazute expres in lege), obligativitate si nu in ultimul rand ea este absoluta.

Conform art. 123 si 127 din C.pen. intreruperea cursului prescriptiei (raspunderii penale sau a executarii pedepsei) intervine atunci cand se indeplineste oricare act care, potrivit, legii, trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal. Cursul prescriptiei executarii pedepsei se intrerupoe prin inceperea executarii pedepsei sau prin comiterea din nou a unei infractiuni.

Efectul juridic pe care il produce, intreruperea cursului prescriptiei consta in aceea ca intervalul de timp care a precedat intreruperea nu este avut in vedere la calculul duratei termenului de prescriptie si din acel moment incepe sa curga un nou termen de prescriptie. Numarul intreruperilor este nelimitat. In aceste conditii, cererea de extradare transmisa statului solicitat intrerupe cursul prescriptiei actiunii penale si sub acest aspect n-au existat opinii divergente. Opinii contradictorii au existat insa in ceea ce priveste prescriptia executarii pedepsei.

S-a sustinut in literatura de specialitate ca, legea penala fiind teritoriala, arestarea intr-un stat strain va fi efectuata in virtutea unei hotarari de condamnare straine .

Marea majoritate a legislatiilor penale prevad ca intreruperea prescriptiei executarii pedepsei are loc numai prin inceperea efectiva a executarii acesteia. Simpla emitere a mandatului de executare, daca nu este urmata de inceperea efectiva a executarii, nu intrerupe aceasta prescriptie. Nici arestarea provizorie in vederea extradarii nu poate sa intrerupa, potrivit aceleiasi opinii majoritare, cursul prescriptiei executarii pedepsei.

Potrivit unei alte opinii , intreruperea prescriptiei executarii pedepsei opereaza si prin simpla arestare provizorie a persoanei extradabile, daca legislatia ambelor state (solicitant si solicitat) ar prevedea aceasta posibilitate.

Referitor la prescriptia raspunderii penale ori a executarii pedepsei, se considera ca momentul trimiterii oficiale a cererii de arestare provizorie sau a cererii de extradare statului solicitant este esential din punct de vedere al incidentei asupra termenului de prescriptie, avand ca efect intreruperea lui, indiferent de data arestarii efective a extradabilului.

Despre acest efect al prescriptiei legea 302/2004 face urmatoarele precizari :

"Extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant.

Depunerea cererii de extradare intrerupe prescriptia neimplinita anterior

5. Remiterea de obiecte

Acest efect nu este precizat in capitolul II din Legea 302/2004, adica in capitolul rezervat extradarii, ci este prezentat in capitolul I din lege, de unde tragem concluzia ca nu este un efect particular al extradarii, ci apare cu prilejul efectuarii oricarui act de cooperare internationala in materie penala.

Astfel, in cazul in care cererea are ca obiect sau implica remiterea de obiecte sau de alte bunuri, acestea pot fi predate atunci cand nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a carei urmarire si judecata tine de competenta autoritatilor judiciare romane.

Remiterea obiectelor si a altor bunuri poate fi amanata sau efectuata sub conditia restituirii.

Dispozitiile de mai sus nu aduc atingere drepturilor tertilor de buna-credinta si drepturilor statului roman atunci cand aceste obiecte si bunuri pot reveni acestuia.

Obiectele si bunurile nu vor fi predate decat in temeiul unei hotarari definitive pronuntate in acest sens de autoritatea judiciara competenta.

In cazul cererilor de extradare, predarea obiectelor si a bunurilor prevazute mai sus se poate efectua chiar daca nu se acorda extradarea, in special din cauza fugii sau decesului persoanei extradabile.

In cazul obiectelor gasite asupra persoanei extradate in momentul arestarii, acestea vor ramane in custodia statului solicitat pana la predarea lui statului solicitant, cand, fie i se vor restitui direct respectivele obiecte pe baza de dovada sau de proces-verbal, fie se vor remite celor care au venit sa-1 preia.

Statul roman va remite, in masura permisa de legea romana, obiectele care pot fi folosite ca elemente doveditoare in statul solicitant si care au fost gasite in posesia persoanei reclamate in momentul retinerii ori au fost identificate ulterior la resedinta acestuia. Se vor preda statului solicitant, in masura in care nu intereseaza autoritatile judiciare romane, urmatoarele lucruri legate de persoana reclamata sau de infractiunea comisa de aceasta:

- lucrurile produse prin infractiune;

- lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa serveasca la savarsirea infractiunii;

- lucrurile dobandite in mod vadit prin savarsirea infractiunii.

Remiterea acestor obiecte se va efectua chiar si in cazul in care extradarea nu mai poate avea loc efectiv ca urmare a evadarii persoanei reclamate sau a mortii acesteia. Obiectele care nu intereseaza insa autoritatile judiciare romane sau straine se restituie extradatului.

Cand obiectele retinute sunt susceptibile de a fi sechestrate sau confiscate pe teritoriul statului roman ori sunt detinute in contra dispozitiilor legale, pot fi pastrate temporar pana la finalizarea procedurii penale in Romania sau pot fi remise statului solicitant sub conditia restituirii. La pastrarea sau remiterea acestora se va avea in vedere si dreptul victimei sau victimelor infractiunii de a obtine restituirea rapida a obiectelor indisponibilizate. Aceste drepturi ale victimelor infractiunii ar putea veni in concurs cu drepturile pe care statul roman sau tertii le-ar fi dobandit asupra obiectelor respective.

Daca statul roman a dobandit asemenea drepturi, iar bunurile respective au fost remise temporar statului solicitant pentru a fi folosite ca dovezi, acestea se vor restitui cat mai curand cu putinta si fara cheltuieli, la terminarea procesului, statului solicitat.

Prin hotararea de extradare instanta va dispune si asupra bunurilor indisponibilizate ridicate de la persoana extradabila cu ocazia arestarii acesteia sau ulterior si va face mentiune cu privire la destinatia lor, anexandu-se eventual si un inventar.

6. Rejudecarea

In cazul in care s-a admis extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, extradatul are dreptul sa solicite rejudecarea cauzei, pentru a i se da posibilitatea sa formuleze cereri, sa ridice exceptii si sa solicite administrarea probelor necesare in aparare. Statele pot conditiona reciproc admisibilitatea cererii de extradare de existenta unor garantii in acest sens.

Conform art. 34 din Legea nr. 302/2004 : "In cazul in care se solicita extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, statul roman poate refuza extradarea in acest scop, daca apreciaza ca procedura de judecata a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni. Totusi, extradarea se va acorda daca statul solicitant da asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa ii salvgardeze drepturile la aparare. Hotararea de extradare indreptateste statul solicitant fie sa treaca la o noua judecata in cauza, in prezenta condamnatului, daca acesta nu se impotriveste, fie sa il urmareasca pe extradat, in caz contrar.

Cand statul roman comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, statul solicitant nu va considera aceasta comunicare ca o notificare care atrage efecte fata de procedura penala in acest stat

7. Computarea arestarii

Ca si in cazul remiterii de obiecte, acest efect nu este precizat in capitolul II din Legea 302/2004, adica in capitolul rezervat extradarii, ci este prezentat in capitolul I din lege, de unde tragem concluzia ca nu este un efect particular al extradarii, ci apare cu prilejul efectuarii oricarui act de cooperare internationala in materie penala.

Perioada sau duratele arestului provizoriu executat in strainatate in temeiul cererii de extradare si al mandatului transmise starului solicitant si care sunt precizate in hotararea de extradare, se vor deduce din pedeapsa privativa de libertate aplicata sau care urmeaza a i se aplica extradatului.

In conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autoritatile romane solicitate sunt obligate sa comunice autoritatilor competente ale statului solicitant informatiile necesare computarii duratei arestului executat in Romania, in baza unei cereri adresate autoritatilor judiciare romane.

Intreruperea cursului prescriptiei, predarea si primirea extradatului, remiterea obiectelor gasite asupra lui sau care sunt legate de infractiunea comisa, tranzitarea acestuia intre statul solicitat si cel solicitant, deducerea arestatului provizoriu executat in strainatate si rejudecarea (daca este cazul) sunt efectele concrete ale admiterii cererii de extradare. Prin solicitarea extradarii si admiterea acesteia, cele doua state isi asuma reciproc obligatii in limitele dreptului lor intern si intelegerilor dintre ele, prin respectarea carora se realizeaza efectele prezentate mai sus.

Efectul general al extradarii il constituie insa readucerea si punerea infractorului sub puterea jurisdictionala a autoritatilor judiciare competente, in vederea restabilirii ordinii de drept incalcate, prin tragerea lui la raspundere penala sau prin obligarea acestuia la executarea sanctiunii aplicate.

Extradarea activa

Definitie si caracterizare

Extradarea activa este acea forma a extradarii in care Romania este stat solicitant, deci care formuleaza cererea de extradare unui alt stat.

Aceasta prezinta urmatoarele caracteristici:

analiza ei este expres prevazuta de legea 302/2004 in capitolul 2, art. 64 - 73^2;

legea sus mentionata nu da o definitie expresa a extradarii active;

analiza sa se face pe trei aspecte: conditii, procedura si efecte - ca in cazul extradarii pasive.

Conditii pentru solicitarea extradarii

A. Obligatia de a solicita extradarea

Extradarea unei persoane impotriva careia autoritatile judiciare romane competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un mandat de executare a pedepsei inchisorii ori careia i s-a aplicat o masura de siguranta va fi solicitata statului strain pe teritoriul careia aceasta a fost localizata in toate cazurile in care sunt intrunite conditiile prevazute de prezenta lege. Astfel, pentru ca Romania sa poata solicita extradarea unei persoane trebuie sa se indeplineasca una din conditiile prevazute mai sus si anume existenta fie a unui mandat de arestare sau a unuia de executare a unei pedepse, in lipsa acestora fiind imposibil intocmirea unei cereri de extradare.

In afara conditiei privind gravitatea pedepsei prevazute la art. 28, o conditie suplimentara pentru ca Romania sa poata solicita extradarea unei persoane, in vederea efectuarii urmaririi penale, este ca impotriva acelei persoane sa fie pusa in miscare actiunea penala, in conditiile prevazute in Codul de procedura penala. Competenta de a intocmi si transmite cererile de extradare in numele statului Roman revine Ministerului Justitiei, Directiei de Drept International si Tratate, Serviciul drept international public si cooperare judiciara internationala in materie penala, pe baza unei incheieri motivate a instantei judecatoresti competente.

Dispozitiile prevazute in cadrul analizei procedurii pasive se aplica in mod corespunzator in cazul in care Romania are calitatea de stat solicitant.

Procedura de solicitare a extradarii

1.Competenta

In urma ultimilor modificari legislative in materie, competenta de a intocmi si transmite cererile de extradare in numele statului roman revine Ministerului Justitiei

Incheierea prin care Curtea de Apel respinge propunerea formulata de instanta de executare privind solicitarea extradarii persoanei condamnate este nelegala, deoarece Curtea nu are, in cadrul procedurii specile de solicitare a extradarii, competenta de a analiza fondul cauzei, aceasta competenta revenindu-i numai in cazul in care incheierea instantei de executare a fost atacata cu recurs.

Articolul 66 din Legea 302/2004 a fost modificat de Legea 224/2006, in sensul ca s-a revenit la competenta Ministerului Justitiei de a intocmi cererea de extradare. Aceasta solutie a avut in vedere faptul ca in practica aparusera numeroase probleme, intrucat cererile de extradare formulate de Curtile de Apel nu corespundeau dispozitiilor tratatelor internationale, astfel incat era necesara o corespondenta suplimentara intre Ministerul Justititei, ca autoritate centrala in domeniu, si instanta competenta, ceea ce conducea la intarzierea prezentarii cererii de extradare, cu posibile efecte directe, negative asupra finalitatii procedurii de extradare. Ministerul Justitiei intocmeste cererea de extradare numai pe baza unei incheieri motivate a instantei judecatoresti competente (instanta de executare), care stabileste ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se solicita extradarea.

In cazul in care un mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la indeplinire, intrucat inculpatul ori condamnatul nu se mai afla pe teritoriul Romaniei, instanta care a emis mandatul de arestare preventiva sau instanta de executare, dupa caz, la propunerea procurorului sesizat in acest scop de catre organele de politie, emite un mandat de urmarire internationala in vederea extradarii, care se transmite Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, in vederea difuzarii prin canalele specifice. Acest element a fost introdus pentru prima data in tara noastra prin legea 224/2006, reprezentand o modificare de maxima actualitate.

Mandatul de urmarire internationala in vederea extradarii contine:

- toate elementele necesare identificarii persoanei urmarite,

- o expunere sumara a situatiei de fapt,

- date privind incadrarea juridica a faptelor,

- cererea de arestare provizorie in vederea extradarii, in conditiile prevazute la art. 68.

Semnalarea introdusa in Sistemul Informatic Schengen echivaleaza cu un mandat de urmarire internationala in vederea extradarii .

2. Procedura propriu-zisa a extradarii active

De indata ce este informata, prin orice mijloc care lasa o urma scrisa si a carui autenticitate poate fi verificata, de catre Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, prin structura specializata, sau de Ministerul Justitiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat strain a unei persoane date in urmarire internationala sau cautate de autoritatile judiciare romane pentru ducerea la indeplinire a unui mandat de executare a pedepsei inchisorii sau a unui mandat de arestare preventiva, instanta de executare sau instanta care a emis mandatul de arestare preventiva stabileste, printr-o incheiere motivata, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in lege pentru a se solicita extradarea.

Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, prin structura specializata, are obligatia de a informa instanta de executare sau instanta emitenta a mandatului de arestare preventiva de indata ce Biroul Central National Interpol corespondent ii notifica faptul ca persoana care face obiectul mandatului a fost localizata. Informarea va fi transmisa direct, cu o copie la Ministerul Justitiei.

Instanta se pronunta prin incheiere, in camera de consiliu, data de un singur judecator, cu participarea procurorului si fara citarea partilor. Incheierea nu se pronunta in sedinta publica, pentru a i se asigura confidentialitatea si pentru a se evita fuga persoanei extradabile , apoi se consemneaza intr-un registru special.

Incheierea pronuntata poate fi atacata cu recurs de procuror, in termen de 24 de ore de la pronuntare. Dosarul cauzei este inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore. Recursul se judeca in termen de cel mult 3 zile, de catre instanta superioara in grad. Instanta de recurs va restitui dosarul primei instante in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

Incheierea definitiva prin care s-a constatat ca sunt intrunite conditiile pentru solicitarea extradarii, insotita de actele prevazute la art. 38 alin. (2), se comunica de indata Ministerului Justitiei. Incheierea definitiva prin care s-a constatat ca nu sunt intrunite conditiile pentru a se solicita extradarea se comunica Ministerului Justitiei in cel mult 3 zile de la pronuntare.

In termen de 48 de ore de la primirea incheierii prin care s-a constatat ca sunt intrunite conditiile pentru solicitarea extradarii si a actelor anexe, Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, efectueaza un examen de regularitate internationala.

In functie de concluziile examenului de regularitate internationala, directia de specialitate a Ministerului Justitiei:

- fie intocmeste cererea de extradare si o transmite, insotita de actele anexe, autoritatii competente a statului solicitat, cand sunt indeplinite toate conditiile,

- fie intocmeste un act prin care propune ministrului justitiei, motivat, sa sesizeze procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea initierii procedurii de revizuire a incheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extradarii, informand in ambele situatii Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, in cazul in care considera ca nu sunt intrunite conditiile de regularitate internationala pentru a se solicita extradarea. Astfel, ministrul justitiei sesizeaza, motivat, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea initierii procedurii de revizuire a incheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extradarii. Ministrul justitiei nu poate solicita initierea procedurii revizuirii pentru alte motive decat cele legate de concluziile examenului de regularitate internationala.

In cazul in care constata ca actele sunt incomplete, inainte de a intocmi si de a transmite cererea de extradare, directia de specialitate a Ministerului Justitiei poate solicita instantei competente sa ii transmita, in cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului international aplicabil.

Cererea de revizuire se face in termen de 5 zile de la comunicarea incheierii definitive Ministerului Justitiei si se solutioneaza in termen de 24 de ore.

Instanta, daca constata ca cererea de revizuire este intemeiata, anuleaza incheierea atacata. Daca instanta constata ca cererea de revizuire este neintemeiata, o respinge, mentinand incheierea atacata. Hotararea instantei de revizuire este definitiva si se comunica in termen de 24 de ore de la pronuntare ministrului justitiei si procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Cererea de extradare si actele anexate acesteia insotita de actele prevazute in lege si de traduceri certificate in limba statului solicitat sau in limba engleza ori franceza, se transmit autoritatii competente a statului solicitat, pe una dintre caile legale.

In cazul in care persoana urmarita nu este arestata provizoriu in vederea extradarii, procedura activa are caracter confidential, pana in momentul in care statul solicitat este investit cu cererea de extradare.

Daca persoana extradabila nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau a mandatului de executare, instanta competenta, din oficiu sau la cererea procurorului, stabileste, prin incheiere motivata, ca nu mai subzista conditiile prevazute de lege pentru a se solicita extradarea si dispune de indata retragerea cererii de extradare. Hotararea se transmite Ministerului Justitiei in termen de 24 de ore de la pronuntare. Ministerul Justitiei retrage neintarziat cererea de extradare, informand despre aceasta Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Daca pentru solutionarea cererii de extradare, autoritatile statului strain solicita transmiterea unor informatii suplimentare, acestea vor fi comunicate, in termenul stabilit de autoritatile statului solicitat, prin Ministerul Justitiei sau direct, de catre instanta competenta. Traducerea documentelor se efectueaza de catre Ministerul Justitiei sau instanta competenta.

In situatii de urgenta, cum ar fi iminenta parasirii teritoriului statului solicitat de catre persoanele care fac obiectul unui mandat de urmarire internationala in vederea extradarii, instanta competenta poate solicita, inainte de formularea unei cereri formale de extradare, arestarea provizorie in vederea extradarii acestor persoane.

In cazul in care cererea de arestare provizorie in vederea extradarii este formulata ulterior transmiterii mandatului de urmarire internationala, acesta se trimite Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului Justitiei. Toata aceasta procedura are caracter confidential, pana la arestarea provizorie in vederea extradarii a persoanei urmarite. Solicitarea arestarii provizorii in vederea extradarii se consemneaza intr-un registru special.

Autoritatile romane au obligatia de a retrage cererea de arestare provizorie in vederea extradarii, in cazul in care persoana extradabila nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau de executare a pedepsei.

Asigurarea rejudecarii cauzei in prezenta persoanei extradate, in conditiile judecarii in lipsa este data de Ministerul Justitiei.

In cazul in care Romania solicita unui stat strain reextradarea unei persoane a carei extradare fusese anterior acordata acestuia de catre un stat tert dispozitiile art. 63 sunt aplicabile in mod corespunzator.

Efectele extradarii in Romania

1. Preluarea si primirea extradatului

Acest efect este precizat expres in cuprinsul Legii 302/2004 in art. 71si 72, in cadrul sectiunii destinat analizei efectelor extradarii in Romania. Astfel, ca in cazul extradarii pasive, dispozitiile referitoare la predarea/preluarea persoanei extradate prevazute la art. 58 si 59 se aplica in mod corespunzator in cazul persoanelor extradate din strainatate in Romania.

Este considerat baza legala necesara si suficienta pentru predarea/preluarea extradatului un extras al hotararii judecatoresti ramase definitive, prin care se dispune extradarea. Ministerul Justitiei informeaza de indata Ministerul Administratiei si Internelor, care stabileste locul si data predarii/preluarii si asigura predarea/preluarea sub escorta a persoanei extradate. Data predarii/preluarii este fixata in termen de 15 zile incepand de la data la care hotararea de extradare a devenit definitiva.

Locul predarii/preluarii va fi, de regula, un punct de frontiera al statului roman. Ministerul Administratiei si Internelor al Romaniei va asigura predarea/preluarea, comunicand apoi despre aceasta Ministerului Justitiei. Persoana extradata este predata si preluata sub escorta.

Persoana extradata, adusa in Romania, va fi, de urgenta, predata administratiei penitenciare sau autoritatii judiciare competente, dupa caz.

Daca extradatul a fost condamnat in lipsa, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevazute la art. 34 alin. 1.

Ministerul Justitiei informeaza autoritatea judiciara romana competenta despre modul de solutionare a cererii de extradare de catre statul solicitat si, dupa caz, despre durata arestarii provizorii in vederea extradarii, pentru a fi computata.

.2. Respectarea regulii specialitatii

Aceasta regula era precizata in art. 11 din Legea 302/2004. Insa datorita faptului ca legiuitorul a contatat ca aceasta este specifica numai institutiei extradarii (din totatitatea formelor de cooperare internationala in materie penala), i-a mutat locul din art. 11 in art. 73^1. Respectarea acestei regulii este obligatorie si in caz de extradare pasiva si activa.

Persoana care va fi predata ca efect al extradarii nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea, in afara de cazurile cand:

a) statul roman care a predat-o consimte; statul solicitant va prezenta in acest scop o cerere, insotita de actele prevazute la art. 38 alin. (2) si de un proces-verbal judiciar in care se consemneaza declaratiile extradatului; acest consimtamant va putea fi dat atunci cand infractiunea pentru care este cerut atrage ea insasi obligatia de extradare potrivit prezentei legi. In acest caz, cererea adresata statului strain se formuleaza de catre Ministerul Justitiei, in baza incheierii instantei competente sa solutioneze cauza in prima instanta, la propunerea motivata a Ministerului Public sau in baza incheierii instantei pe rolul careia se afla cauza, daca extradarea a fost acordata dupa trimiterea in judecata a persoanei extradate, dupa caz;

b) avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit, in termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului caruia i-a fost predata, ori daca s-a inapoiat acolo dupa ce l-a parasit.

Statul solicitant va putea lua totusi masurile necesare in vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de alta parte, a intreruperii prescriptiei potrivit legislatiei sale, inclusiv recurgerea la o procedura in lipsa.

Cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

3. Extradarea sub conditie

In cazul in care extradarea a fost acordata sub conditie, instanta care a solicitat extradarea ia masurile necesare pentru respectarea conditiei impuse de statul solicitat si da garantii in acest sens.

In cazul in care conditia impusa este retrimiterea persoanei extradate pe teritoriul statului solicitant, instanta dispune insotirea acesteia la frontiera, in vederea preluarii de catre autoritatile competente ale statului solicitant.

4. Rejudecarea in caz de extradare

Persoana extradata in Romania, care a fost judecata si condamnata in lipsa, poate solicita rejudecarea cauzei, fiind aplicabile intr-o asemenea situatie regulile de procedura privind judecarea in prima instanta, la care fac trimitere dispozitiile art. 405-408 C.p.p., privind rejudecarea cauzei dupa admiterea in principiu a cererii de revizuire.

Cu toate acestea insa pe durata rejudecarii cauzei, nu sunt aplicabile si dispozitiile legale privind verificarea legalitatii si temeiniciei masurii arestarii preventive in cursul judecarii, caci pana la solutionarea cauzei dupa rejudecare persoana extradata este privata de libertate in baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii emis in baza hotararii judecatoresti de condamnare.

Originea procedurii de rejudecare a condamnatului dupa extradarea acestuia o reprezinta al doilea Protocol aditional (Strasbourg 17.05.1978) al Conventiei europene de extradare, incheiata la Paris, la 13.12.1957. Conform acestui protocol, "cand o parte contractanta cere unei alte parti contractante extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse sau masuri de siguranta pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, partea solicitata poate refuza extradarea in acest scop daca, dupa parerea sa, procedura de judecata nu a satisfacut minimul de drepturi de aparare recunoscute oricarei persoane invinuite de o infractiune. Totusi, extradarea se va acorda daca partea solicitanta da asigurari apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei, a carei extradare este ceruta, dreptul la o noua procedura de judecata care sa-i salvgardeze drepturile la aparare. Aceasta hotarare indreptateste partea solicitanta fie sa execute judecata in cauza, daca cel condamnat nu se impotriveste, fie sa urmareasca pe cel extradat, in caz contrar.

Cand partea solicitata comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, partea solicitanta nu va considera aceasta comunicare ca o noua notificare atragand efecte fata de procedura penala in acest stat.

Dreptul la o noua procedura de judecata constituie o conditie pentru acordarea extradarii si in acelasi timp arata ca prevederile Protocolului de la Strasbourg nu fac distinctie dupa cum condamnatul s-a sustras sau nu de la judecata, fiind indiferent, sub acest aspect, motivul pentru care condamnatul a ajuns pe teritoriul statului solicitat.

Desi, Conventia garanteaza dreptul persoanei de a se apara si singura, ceea ce presupune prezenta inculpatului in fata instantei, in practica Curtii Europene a Drepturilor Omului judecata in lipsa nu constituie o incalcare a Conventiei, daca statul a depus eforturi rezonabile pentru a-l gasi si a-l cita pe inculpat. In acelasi timp, persoana judecata in lipsa are dreptul sa ceara rejudecarea cauzei, cu exceptia cazurilor in care s-a sustras de la judecata.

Prevederile care reglementeaza rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului (art. 522 din Codul de procedura penala) au un caracter sumar, ridicand o serie de probeleme in practica judiciara de specialitate.
          In acest context, revizuirea reprezinta o cale de atac extraordinara, pe cand rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului este o procedura care are ca scop asigurarea dreptului la aparare al condamnatului judecat in lipsa. Astfel, trebuie sa se realizeze prioritatea principiului garantarii dreptului la aparare fata de autoritatea de lucru judecat a hotararii de condamnare data in lipsa condamnatului; judecarea in lipsa este mai degraba o procedura menita sa asigure administrarea nemijlocita de catre instanta a probelor si conservarea acestora pana la identificarea si extradarea condamnatului.

Revizuirea poate fi solicitata, atat in favoarea cat si in defavoarea condamnatului, de oricare dintre partile din proces, in limitele calitatii procesuale, de sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia, precum si de procuror, in schimb, rejudecarea cauzei dupa extradare poate fi solicitata exclusiv de catre condamnatul extradat si numai in favoarea sa.

In temeiul legii, procedura rejudecarii cauzei dupa extradarea condamnatului este deschisa doar la cererea persoanei judecate si condamnate in lipsa, indiferent daca judecata in lipsa a avut loc in fata instantei de fond sau numai in fata instantelor de apel sau de recurs, in cazul in care aceste cai de atac au fost exercitate de procuror. Situatia este identica si atunci cand condamnarea ar interveni in judecarea unei cai extraordinare de atac, daca judecarea cauzei s-a facut in lipsa celui condamnat.

Accesul la o noua procedura de judecata nu se justifica in aceeasi masura in situatia in care inculpatul a participat la judecarea cauzei in prima instanta si a avut posibilitatea exercitarii dreptului la aparare, dupa care, condamnat fiind, a declarat apel impotriva hotararii de condamnare, insa nu s-a mai prezentat in fata instantei de apel pentru a-si sustine apelul.

     Cererea de rejudecare a cauzei dupa extradarea condamnatului este, de lege lata, intotdeauna de competenta primei instante, similar cu cea stabilita in cazul revizuirii (cu exceptia existentei unor hotarari care nu se pot concilia). De observat ca in cazul revizuirii instanta este chemata sa se pronunte asupra unor probe noi, in cazul rejudecarii cauzei dupa extradarea condamnatului s-ar impune reluarea judecarii cauzei in acea faza procesuala in care exercitiul dreptului la aparare nu a putut fi realizat.

     Astfel, se justificata inexistenta incompatibilitatii rejudecarii cauzei dupa extradare de acelasi complet care a participat la judecarea cauzei in fond, argumentele fiind aceleasi ca si in situatia judecarii cererii de revizuire.

Mai trebuie observat ca prevederile art. 522 din Codul de procedura penala nu fixeaza un termen in care condamnatul extradat poate cere rejudecarea cauzei. In doctrina penala se considera ca un termen de 30 de zile ar fi suficient si ar putea sa curga din momentul in care condamnatul in lipsa extradat este predat la locul de detinere, ocazie cu care i s-ar aduce la cunostinta, in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu, dreptul de a cere rejudecarea cauzei.

Procedura rejudecarii cauzei dupa extradarea condamnatului presupune existenta unei faze de admitere in principiu a cererii, chiar daca acest lucru nu este prevazut expres in cadrul art. 522 din C.p.p. In aceasta faza, instanta va examina daca hotararea de condamnare este definitiva, daca judecata s-a efectuat in lipsa condamnatului si va fixa limitele in care se va efectua rejudecarea, luand act de probele propuse de condamnat si pronuntandu-se asupra admiterii lor.

Obligatoriu, instanta trebuie sa audieze condamnatul care a fost judecat in lipsa. In niciun caz nu se pot respinge cererile condamnatului de a pune intrebari celorlalti inculpati, precum si martorilor acuzarii.

Admiterea in principiu a cererii de rejudecare nu are efect asupra hotararii de condamnare. Instanta va putea sa pronunte oricare dintre solutiile prevazute de art. 345 din C.p.p. . In caz de condamnare, instanta nu va putea sa-i creeze o situatie mai grea decat cea rezultata din prima condamnare, rejudecarea cauzei fiind o optiune exclusiv a condamnatului.

Rejudecarea cauzei la cererea condamnatului extradat poate avea efect extinctiv si cu privire la situatia altor condamnati in cauza, care nu ar fi putut uza de aceasta procedura. Astfel, existenta unor cauze care inlatura caracterul penal al faptei cu efecte in rem sau a unor circumstante atenuante legale reale se rasfrange si asupra celorlati condamnati in cauza.

Rejudecarea cauzei poate avea efect si asupra laturii civile a procesului penal, instanta putand exonera pe condamnat de plata despagubirilor civile sau reducand cuantumul acestora in masura in care din ansamblul probelor administrate rezulta necesitatea unor asemenea solutii.

Legat de aceasta problema in doctrina se subliniaza inegalitatea de tratament juridic creata de acordarea dreptului la o noua procedura de judecata doar condamnatului extradat, incalcandu-se principiul constitutional al egalitatii in fata legii fata de persoanele condamnate in lipsa, dar care nu parasesc teritoriul tarii si care, nefiind extradate, nu au acces la o asemenea procedura. Asadar, aceasta procedura speciala ar trebui reglementata distinct intr-o sectiune privitoare la judecata in lipsa.

Pentru o asemenea solutie pledeaza si practica C.E.D.O., potrivit careia nu se face distinctie dupa cum condamnatul in lipsa a fost sau nu extradat, in schimb, este refuzat dreptul la o noua procedura celor care s-au sustras de la judecata.

Pe baza acestor considerente propunem de lege-ferenda introducerea in textul Legii 302/2004, precizarea expresa a acestui efect, cu o procedura speciala, ca urmare a extradarii inculpatului in Romania.

2. Predarea in baza unui mandat european de arestare (MEA)

In materie penala, de la 1 ianuarie 2007, Romania aplica Decizia-Cadru privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene, cel mai eficient instrument de cooperare judiciara in materie penala, prima masura concreta in domeniul dreptului penal care are la baza principiul recunoasterii reciproce consacrat la Consiliul European de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999 ca fiind piatra unghiulara a cooperarii judiciare intre statele membre.

In perioada 1.01. - 30.04 2007, instantele romane au executat 53 de mandate europene de arestare emise de alte state membre ale UE, intre care 9 emise de Germania si 24 de Franta. Alte 39 de mandate europene de arestare sunt in curs de solutionare. Marea majoritate a persoanelor predate sunt cetateni romani urmariti pentru infractiuni savarsite pe teritoriul altor state membre, care inainte de aderare nu ar fi putut fi extradati in baza Conventiei europene de extradare catre acele state care nu isi extradeaza cetatenii, ci doar ii predau in baza unui mandat european de arestare (intre care si Germania si Franta). Romania isi aduce astfel propria contributie la atingerea obiectivului Uniunii, de a fi un spatiu de libertate, securitate si justitie .

In perioada 1.01. - 15.03.2007, instantele romane au emis la randul lor 161 de mandate europene de arestare.

Mandatul de arestare european inlocuieste, in relatia cu statele membre UE, dispozitiile legale privind extradarea. Astfel, mandatul european de arestare va fi emis de instantele judecatoresti stabilite prin legea de organizare judecatoreasca. Curtile de Apel, care vor fi autoritatile judiciare de executare, vor fi in masura a refuza executarea mandatului european de arestare in anumite conditii prevazute strict de lege. Mandatul european de arestare va fi solutionat si executat in regim de urgenta.
Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002  a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene este prima masura concreta in domeniul dreptului penal. Ea inlocuieste, in relatia dintre statele membre ale Uniunii Europene, procedurile clasice de extradare, cu exceptia cazurilor pentru care unele state membre au declarat ca vor continua sa aplice tratatele de extradare.

Decizia-cadru privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene a fost transpusa integral in Titlul III al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 224/2006

2.1. Prezentarea generala a mandatului european de arestare (MEA)

Mandatul european de arestare constituie prima masura concreta in aplicarea principiului recunoasterii reciproce a hotararilor penale, din care Consiliul european de la Tampere din 15 si 16 octombrie 1999 a decis sa faca "piatra unghiulara" a cooperarii judiciare dintre statele membre ale Uniunii Europene. Pentru statele membre care au transpus decizia-cadru, el inlocuieste, in majoritatea cazurilor, procedura de extradare.

Definitia MEA

Potrivit art. 1 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre UE si art. 77 din legea 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene, in vederea arestarii si predarii catre un alt stat membru a unei persoane solicitate in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecatii sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta privativa de libertate. A se observa ca legea interna in materie a preluat exact definitia din Decizia-cadru.

Principii fundamentale de reglementare a acestei noi proceduri

Conform art. 77 alin. 2 din legea 302/2004 si art. 1 alin. 2 din Decizia-cadru, MEA este guverant de 2 principii prevazute expres si anume.

a)      principiului recunoasterii si

b)      principiul increderii reciproce.

2.2. Emiterea MEA

Autoritati romane competente

Conform art. 78 din legea 302/2004 autoritatile romane competente sunt:

- instantele judecatoresti, ca autoritati judiciare emitente,

- curtile de apel, ca autoritati judiciare romane de executare,

- Ministerul Justitiei, ca autoritate centrala.

Conditii de emitere a unui MEA

- existenta unui titlu preexistent care va putea sa fie un mandat de arestare sau un mandat de executare a pedepsei aplicate sau o hotarare judecatoreasca prin care a fost aplicata o masura de siguranta privativa de libertate,

- pedeapsa aplicabila pentru infractiunea care face obiectul MEA este egala sau mai mare de un an de inchisoare; in cazul executarii unei pedepse, el nu va putea fi emis decat daca pedeapsa pronuntata este mai mare de patru luni de inchisoare. MEA poate fi emis si pentru masuri de siguranta privative de libertate dispuse pentru o perioada egala sau mai mare de 4 luni,

- MEA se emite numai in formularul tip care figureaza in lege, precum si pe site-ul Ministerului Justitiei,

- stabilirea incadrarii juridice corecte a faptelor,

- descriere a faptei, acordandu-se o atentie deosebita elementelor de continut ale infractiunii, a modalitatilor de savarsire, a locului si datei savarsirii, contributia la savarsirea infractiunii,

-precizarea, in caz de judecata in lipsa, ca persoana solicitata va putea beneficia de rejudecarea cauzei, in conditiile legii romane.

- indicarea fotografiilor si amprentelor persoanei solicitate, atunci cand acestea sunt disponibile sau, daca acestea nu sunt disponibile, sa se efectueze o descriere precisa a semnalmentelor persoanei solicitate,

- coordonatele judecatorului care emite mandatul european de arestare si numarul de telefon mobil al serviciului permanent vor trebui sa fie intotdeauna precizate, astfel incat sa poata fi informat imediat ce se descopera persoana solicitata,

- MEA trebuie sa fie tradus in limba sau in una din limbile oficiale ale statului membru de executare sau in una din limbile oficiale ale institutiilor Comunitatilor europene acceptata de respectivul stat. Traducerea se efectueaza potrivit art. 17 din Legea nr. 302/2004 de catre instanta care a emis mandatul european de arestare, traducandu-se informatiile si datele cu care se completeaza formularul.

Difuzarea si transmiterea MEA (art. 82, 83 din Legea 302/2004), se face prin intermediul Sistemului de Informare Schengen sau, daca nu este posibil sa se recurga la el, prin intermediul Organizatiei Internationale de Politie Criminala (Interpol). Instanta emitenta va putea sa recurga, in prealabil, la introducerea descrierii persoanei in cauza in SIS - semnalare, in conditiile art. 95 din Conventia de aplicare a Acordului Schengen, 19 iunie 1990 raportate la art. 6 din O.U.G. nr. 128/2005. Pana la punerea in functiune in Romania a Sistemului de Informare Schengen, semnalarea se va face prin intermediul Sistemului Informatic National de Semnalari furnizarea datelor catre SINS efectuandu-se prin Biroul SIRENE , de la data la care acesta va deveni operational. Instanta se poate adresa Biroului SIRENE direct sau prin intermediul Ministerului Justitiei.

Transmiterea va trebui sa fie efectuata prin orice mijloc lasand o urma scrisa permitand autoritatii judiciare de executare sa se asigure de autenticitatea documentului transmis. Conform legislatiei in vigoare in statul solicitat, ar putea sa fie vorba de o transmitere in principal prin scrisoare, pe fax sau prin mesaj electronic a documentelor numerotate. Intotdeauna, MEA se va transmite in copie si Ministerului Justitiei.

In cazul in care MEA fost emis in vederea urmaririi penale sau judecarii persoanei solicitate instanta romana emitenta are posibilitatea ca, pana la pronuntarea de unei hotarari de catre autoritatea de executare pe procedura de predare, sa solicite autoritatii de executare audierea persoanei solicitate, in conditiile art. 19 din Decizia - cadru sau transferarea temporara a persoanei solicitate.

Predarea persoanei solicitate catre autoritatilor romane trebuie, cu exceptia cazului de forta majora sau dintr-un motiv legal de amanare a acesteia, sa se faca in termen de 10 zile de la data hotararii definitive a autoritatii judiciare straine care o autorizeaza, depasirea acestui termen putand conduce la punerea in libertate a persoanei solicitate. In caz de forta majora sau din motive independente, autoritatea romana competenta pentru preluare are obligatia de a informa neintarziat autoritatea straina asupra cazului care face imposibila preluarea, urmand ca preluarea sa fie efectuata cel mai tarziu pana la expirarea unui alt termen de 10 zile.

2.3. Executarea MEA emis de autoritatea judiciara a unui stat membru al Uniunii Europene. Autoritatile romane competente in materie sunt curtile de apel.Curtile de apel comunica Ministerului Justitiei, in cel mai scurt timp, faptul receptarii mandatelor europene de arestare care le sunt trimise spre executare. Imediat dupa primirea mandatului european de arestare, curtea de apel in a carei circumscriptie teritoriala a fost semnalata prezenta persoanei solicitate verifica daca mandatul european este insotit de traduceri. Daca mandatul european de arestare nu este insotit de traduceri, instanta va proceda la luarea de masuri pentru traducerea mandatului, caz in care traducerea trebuie efectuata in regim de urgenta (cel mult 2 zile lucratoare), fie solicita autoritatii judiciare emitente sa procedeze la traducerea mandatului, caz in care pana la primirea traducerii procedura de suspenda. De regula, in practica, autoritatile judiciare emitente transmit mandatul insotit de o traducere in limba oficiala a statului de executare. Dupa acest lucru, instanta verifica daca MEA contine toate informatiile prevazute de lege, solicitand daca este cazul completarea datelor de catre autoritatea emitenta. Curtea de apel ia masuri pentru identificarea persoanei, sesizand in acest scop procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel respectiva. Imediat dupa primirea sesizarii din partea curtii de apel, procurorul general ia masuri pentru identificarea persoanei solicitate. Procurorul, dupa ce verificarea identitatii persoanei solicitate, o informeaza intr-o limba pe care o intelege, asupra existentei MEA al carui subiect este, in functie de informatiile de care dispune, fie pe baza MEA primit, fie pe baza celui de semnalare Schengen (formulare SIRENE) sau a formularelor Interpol. Persoana retinuta pentru executarea unui MEA trebuie sa fie prezentata in termen de 24 de ore de la retinerea sa in fata curtii de apel competente.

Procedura in fata curtii de apel. Aceasta este reglementata in art. 89-93 din legea 302/2004. Astfel, in termen de 24 de ore de la retinere, persoana solicitata este adusa in fata instantei competente, urmand ca instanta sa informeze persoana solicitata asupra MEA, continutul mandatului si drepturile sale procesuale. Drepturile persoanei arestate in baza unui MEA sunt:

- dreptul sa fie informata cu privire la continutul MEA,

- dreptul sa fie asistata de un aparator ales sau numit din oficiu de instanta,

- persoana arestata care nu intelege sau nu vorbeste limba romana are dreptul la interpret, asigurat gratuit de catre instanta.

Instanta audiaza persoana solicitata in termen de cel mult 48 de ore de la arestarea acesteia. Persoana arestata va fi intrebata, mai intai, asupra consimtamantului la predare. Daca persoana arestata consimte la predare, se intocmeste un proces-verbal care se semneaza de persoana solicitata, membrii completului de judecata, reprezentantul Ministerului Public si de grefier. In acelasi proces-verbal se consemneaza, daca este cazul, si renuntarea la drepturile conferite de regula specialitatii.Daca persoana arestata nu consimte la predare, instanta procedeaza la audierea acesteia.

In scopul luarii unei decizii, instanta tine seama de toate imprejurarile cauzei si de necesitatea asigurarii executarii MEA.

2.4. Controlul exercitat de catre instanta romana. Controlul exercitat de catre instanta asupra executarii unui MEA va avea in vedere:

dubla incriminare este eliminata in numeroase cazuri

cuantumurile pedepsei sunt controlate in exclusivitate din punct de vedere al legii statului membru emitent.

prescriptia in dreptul roman nu mai este un motiv de refuz al predarii, cu exceptia cazurilor deosebite

cetatenia romana a persoanei solicitate nu constituie un motiv obligatoriu de refuz al predarii

Curtea de apel decide prin hotarare motivata. Hotararea instantei romane presupune fie o decizie de predare fie un refuz de predare sau o predare conditionata. Atunci cand hotararea este definitiva, aceasta hotarare va fi notificata prin orice mijloc si fara intarziere autoritatii straine emitente. Hotararea definitiva se comunica autoritatii judiciare emitente a MEA, organelor de politie competente - Ministerul Administratiei si Internelor, Centrul de Cooperare Politieneasca Internationale, precum si Ministerului Justitiei. Calea de atac impotriva hotararii curtii de apel este recursul in termen de 5 zile de la pronuntare, daca persoana solicitata a fost prezenta sau de la comunicare, daca persoana a lipsit la data pronuntarii

2.5. Predarea persoanei solicitate. Conditiile de predare sunt prevazute in art. 96 si 97 din legea 302/2004. Predarea se realizeaza de catre politie, dupa o informare prealabila a autoritatii desemnate in acest scop de catre autoritatea judiciara emitenta asupra locului si datei fixate, in termen de 10 zile de la pronuntarea hotararii judecatoresti de predare.Daca predarea nu se poate efectua in acest termen, autoritatile judiciare implicate vor intra imediat in contact pentru a fixa o noua data de predare. In acest caz, predarea va avea loc in termen de 10 zile de la noua data convenita. In cazuri exceptionale, predarea poate fi amanata temporar, pentru motive umanitare. In cazul in care sunt depasite termenele maxime pentru predare, fara ca persoana in cauza sa fie primita de catre statul emitent, se va proceda la punerea in libertate a persoanei urmarite, fara ca acest fapt sa constituie un motiv de refuz al executarii unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleasi fapte.

Cand persoana urmarita este urmarita penal sau judecata de autoritatile judiciare romane pentru o fapta diferita de cea care motiveaza MEA, autoritatea judiciara de executare romana, chiar daca s-a dispus executarea mandatului, va putea amana predarea pana la terminarea judecatii sau pana la executarea pedepsei.

2.6. Situatii deosebite

1. Cereri de predare si de extradare concurente (atunci cand mai multe state membre au emis un mandat european de arestare impotriva aceleasi persoane, inclusiv pentru fapte diferite, precum si procedura aplicabila in caz de concurenta intre un mandat european de arestare si o cerere de extradare).

2. Dispozitii referitoare la aplicarea in timp a procedurii MEA

3. Aplicarea eventuala a principiului reciprocitatii. Unele state membre au prevazut sau ar putea prevedea invocarea principiului reciprocitatii (de exemplu Belgia) pentru a exclude din procedura mandatului european de arestare executarea mandatelor emise de un alt stat membru in cazurile in care acest stat ar refuza el insusi sa aplice aceasta procedura.

3. Transferul de proceduri in materie penala

3.1. Cadrul juridic de reglementare. Transferul de proceduri in materie penala este reglementat dupa cum urmeaza:

- pe plan intern in Titlul IV din Legea 302/2004 (art. 109-114),

- pe plan extern in urmatoarele acte:

1. Conventia privind transferul de proceduri in materie penala, Strasbourg, 15.05.1972 (ETS 073), ratificata de Romania prin Ordonanta de Urgenta nr. 77/1999, aprobata prin Legea nr. 34/2000. Conventia a fost ratificata de un numar foarte mic de state: Albania (2000), Almeria (2005), Austria (1998), Bosnia si Hertegovina (2005), Bulgaria (2004), Cipru (2002), Cehia (1993), Danemarca (1978), Estonia (1997), Letonia (1997), Liechtenstien (2003), Letonia (2000), Olanda (1985), Norvegia (1978), Romania (2000), Serbia (2002), Slovacia (1993), Spania (1998), Suedia (1978), Macedonia (2005), Turcia (1979), Ucraina (1995), Muntengru (2006). Conventia nu stabileste o procedura comuna de determinare a jurisdictiei,,
2. Conventia europeana de extradare, Paris, 13.12.1957, ratificata prin Legea nr. 80/1997 (art.6 paragraful 2),
3. Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, Strasbourg, 20.04.1959, ratificata prin Legea nr. 236/1998 (art. 21),
4. Conventia europeana pentru reprimarea infractiunilor rutiere, Strasbourg la 30.11.1964, ratificata prin Legea nr. 183/1997 (art. 3 - art. 7),
5. Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27.01.1977, ratificata prin Legea nr. 19/1997 (art.6 - art. 7),
6. Conventia Natiunilor Unite impotriva traficului ilicit de stupefiante si substante psihotrope, adoptata la Viena la 20.12.1988, Legea de aderare nr. 118/1992,
7. Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, adoptata la New York la 15.11.2000,ratificata prin Legea nr.565/2002 (art. 16).

Astfel, cererile privind transferul de proceduri in materie penala sunt reglementate distinct in Legea nr. 302/2004, in acelasi timp ele fac obiectul unor conventii multilaterale speciale, desi se regasesc si in tratatele bilaterale de asistenta judiciara in materie penala. Pe cale de consecinta, tratatele si conventiile de extradare pot fi utilizate ca temei juridic pentru formularea  unei cereri de transfer al procedurii penale.

Temeiul juridic pentru asemenea cereri poate fi gasit apoi in tratatele bilaterale  de asistenta judiciara in materie penala care contin prevederi privind preluarea urmaririi penale, transferul procedurii penale sau denuntul in vederea urmaririi. Asemenea tratare sunt:

* Albania - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Albania privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 463/1960, publicat in B. Of. nr. 4/18.011961,

Algeria Conventie de asistenta juridica in materie civila, familiala si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Algeriana Democratica si Populara, ratificata prin Decretul nr. 418/1979, publicat in B.Of. nr. 97/8.12.1979 ,

* Belgia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Belgiei privind extradarea si asistenta judiciara in materie penala, ratificata prin Decretul nr. 82/1977 si Protocolul aditional la aceasta conventie, ratificat prin Decretul nr. 482/1983,

* Bosnia si Hertegovina - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Bulgaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Bulgaria privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959,

* Canada - Tratatul privind asistenta judiciara reciproca in materie penala dintre Romania si Canada, ratificat prin Legea nr. 106/1999, publicat in M.Of. nr. 284 din 21 iunie 1999,

* Cehia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,

* China Tratatul de asistenta juridica in materie civila si penala dintre Romania si Republica Populara Chineza, semnat la Beijing la 16 ianuarie 1991,

* Coreea de Nord Acord intre Republica Socialista Romania si Republica Populara Democrata Coreeana cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972, publicat in B. Of. nr. 87/7.08.1972.

* Croatia - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Cuba Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Cuba privind asistenta juridica in materie civila, familiala si penala, ratificata prin Decretul nr. 67/1981, publicat in B.Of. nr. 19/27.03.1981,

* Egipt - Conventia dintre Romania si Republica Araba Egipt privind asistenta judiciara in materie penala, transferul condamnatilor si extradarea, ratificat prin Legea nr. 438/2002

* Franta Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Franceza privind asistenta judiciara in materie penala si extradarea, ratificata prin Decretul nr. 78/1975,

*Grecia Conventie de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Regatul Greciei si Protocol aditional, ratificate prin Decretul nr. 290/1973, publicat in B.Of. nr. 78/3.06.1973,

*Italia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Italiana privind asistenta judiciara in materie civila si penala, ratificata prin Decretul nr. 288/1973, publicat in B.Of. nr. 77/2.06.1973,

* Maroc Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Maroc privind asistenta juridica  in materie civila si penala, ratificat prin Decretul nr. 291/1973, publicat in B. Of. nr. 79/4.06.1973,

* Moldova Tratat intre Romania si Republica Moldova privind asistenta juridica in materie civila si penala, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicata in M.Of. nr. 310/13.11.1997,

* Mongolia Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Mongola cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 415/1973, publicat in B.Of. nr. 116/31.07.1973,

* Noua Zeelanda Tratat de extradare intre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21) martie 1893,

* Polonia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Polona privind asistenta juridica si relatiile juridice in cauzele civile, familiale si penale, Ratificat prin Decretul nr. 323/1962, publicat in B.Of. nr. 13/4.06.1962,

* Rusia - (prin declaratie de succesiune) Tratat intre Republica Populara Romana si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistentei juridice in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat in B.Of. nr. 30/4.08.1958,

* Serbia si Muntenegru - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Siria Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Araba Siriana privind asistenta juridica in materie civila si penale, ratificat prin Decretul nr. 70/1979, publicat in B. Of. nr. 19/5.03.1979, 

* Slovacia (prin declaratie de succesiune - Legea nr. 30/2000 privind Protocolul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Slovace privind valabilitatea tratatelor, acordurilor, conventiilor si a altor intelegeri incheiate de Romania cu Cehoslovacia) Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958

* Statele Unite ale Americii - Tratatul dintre Romania si Statele Unite ale Americii privind asistenta judiciara in materie penala, ratificat prin Ordonanta Guvernului nr. 93/1999, aprobata prin Legea nr. 53/2000, publicata in M.Of. nr. nr. 169 din 20 aprilie 2000,

* Tunisia Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Tunisiana privind asistenta juridica in materie civila si penale, ratificat prin Decretul nr. 483/1971, publicat in B. Of. nr. 11/29.01.1972,

* Turcia - Conventia de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Turcia ratificata prin Decretul nr. 347/1970,

* Ungaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale ratificat prin Decretul nr. 505/1958, publicat in B.Of. nr. 2/17.01.1959.

Pe plan european, cel mai frecvent este utilizat art. 21 din Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, Strasbourg, 20 aprilie 1959, care reglementeaza denuntul in vederea urmaririi. Astfel, orice denunt adresat de o parte contractanta in scopul urmaririi in fata tribunalelor unei alte parti va face obiectul comunicarilor intre ministerele de justitie. In pofida acestor dispozitii, partile contractante vor putea uza de posibilitatea prevazuta la paragraful 6 al art. 15 din Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala.In acest sens, oricare parte contractanta, in momentul semnarii Conventii sau al depunerii instrumentului sau de ratificare sau de aderare, va putea, printr-o declaratie adresata secretarului general al Consiliului Europei, fie sa faca cunoscut ca toate cererile de asistenta judiciara sau anumite asemenea cereri trebuie sa ii fie adresate pe alta cale decat cea prevazuta in prezentul articol, fie sa ceara, in acelasi timp, sa fie transmisa o copie de pe comisia rogatorie ministerului sau de justitie.

Analiza art. 21 din Conventia europeana de asistenta judiciara :

cererea are ca obiect judecarea persoanei de catre autoritatile Statului solicitat,

cererea trebuie sa cuprinda elementele oricarei cereri de asistenta judiciara internationala in materie penala, inclusiv data cererii,

la cerere se vor anexa originalul sau copia certificata a dosarului penal, precum si toate documentele utile,

cererea se transmite prin intermediul autoritatilor centrale ale Statelor parte,

in cazul Statelor Membre ale Uniunii Europene, cererea se transmite direct intre autoritatile judiciare competente (art. 6 paragraful 1 din Conventia de asistenta judiciara intre Statele Membre ale Uniunii Europene, Bruxelles, 2000),

dispozitiile art. 21 sunt aplicabile in cazuri limitate in situatia in care persoana acuzata dupa ce a savarsit o infractiune pe teritoriul unui stat parte la Conventie se refugiaza pe teritoriul statului de cetatenie, iar extradarea nu este posibila,

nu exista o practica unitara:

aplicarea este intotdeauna posibila in cazul in care nu a fost pronuntata o hotarare definitiva

aplicarea nu este posibila in cazul in care exista deja o hotarare de condamnare definitiva - principiul autoritatii de lucru judecat sau principiul ne bis in idem

Aplicarea este posibila chiar si in cazul in care exista o hotarare definitiva de condamnare, daca a fost pronuntata in lipsa

3.2. Definitie si caracterizare

Transferul de proceduri in materie penala reprezinta o forma de cooperare internationala in materie penala, reglementata expres in lege, care are ca scop efectuarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri initiate de catre autoritatile judiciare romane competente, pentru o fapta care constituie infractiune conform legii romane, procedura ce poate fi transferata unui stat strain, cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

Transferul reciproc de proceduri in materie penala reprezinta o forma de cooperare judiciara in materie penala prin care un stat competent a urmari o infractiune comisa de o persoana, poate renunta la angajarea acestei proceduri in favoarea altui stat de care persoana respectiva este legata prin origine, cetatenie sau resedinta obisnuita, etc., pentru a asigura astfel o sanctiune mai justa si o reinsertie sociala mai eficienta.

Avand la baza aceasta definitie putem caracteriza transferul de proceduri in materie penala astfel:

• desi are o importanta deosebita, aceasta forma de cooperare nu beneficiaza de o definitie prevazuta expres nici in legea interna nici in cele internationale. In Conventia privind transferul de proceduri in materie penala se definesc notiunile de "infractiune" si "sanctiune". Propunem "de lege-ferenda" a se da o definitie clara, concisa si precisa a acestei forme de cooperare, pentru a se inlatura orice interpretare gresita asupra naturii sale juridice,
• transferul de proceduri in materie penala este in primul rand un remediu in cazul refuzului extradarii, fie pe motivul cetateniei, fie din alte motive. Aceasta forma de cooperare pune in evidenta adagiului aut dedere aut judicare. Toate tratatele de extradare contin dispozitii in sensul ca refuzul extradarii obliga statul solicitat sa supuna cauza autoritatilor sale judiciare competente, in vederea exercitarii urmaririi penale (conform art. 6 alin. 2. din Conventia europeana de extradare),
• scopul sau fundamentul acestei forme de cooperare este acela de a facilita fie efectuarea in intregime a unei proceduri penale, fie continuarea unei proceduri initiate de catre autoritatile judiciare romane competente,
• obiectul sau il poate forma numai o fapta care este incriminata ca infractiune conform legii romane,
• transferul de proceduri presupune renuntarea la jurisdictia penala de catre unul din statele parte la Conventie si acceptarea de catre statul parte solicitat a cererii formulate de catre statul solicitant,
• decizia de renuntare la jurisdictie este provizorie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive in Statul solicitat (art. 3 teza II din Conventie)
• decizia de acceptare a cererii nu este irevocabila (art. 12 din Conventie).

3.3. Conditiile transferului de proceduri in materie penala

statul solicitant are jurisdictie primara asupra infractiunii care face obiectul procedurii penale,

cererea se formuleaza indiferent de faza procesuala: urmarire penala sau judecata (chiar dupa pronuntarea unei hotarari in prima instanta),

exista dubla incriminare (art. 7 din Conventie),

transferul de proceduri este in interesul bunei administrari a justitiei,

sa nu fie incidente unul din cazurile prevazute la art. 11 din Conventie

a) motivul pe care se bazeaza cererea nu este justificat,

b) acuzatul nu are resedinta obisnuita in Statul solicitat,

c) acuzatul nu este cetatean al Statului solicitat si nu avea resedinta sa obisnuita pe teritoriul acestui stat la data savarsirii infractiunii,

d) infractiunea in legatura cu care se solicita transferul procedurii penale are un caracter politic sau este o infractiune pur militara ori pur fiscala,

e) exista motive serioase sa se creada ca cererea de transfer de proceduri este determinata de considerente de rasa, nationalitate sau opinii politice,

f) a intervenit prescriptia raspunderii penale (statul     solicitat are jurisdictie primara asupra infractiunii - termenul de prescriptie se calculeaza potrivit legii acestui stat. Statul solicitat are jurisdictie secundara asupra infractiunii - termenul de prescriptie se calculeaza potrivit legii acestui stat, care se prelungeste cu inca 6 luni (art. 23 din Conventie),

g) infractiunea s-a comis in afara teritoriului Statului solicitant,

h) procedura penala este contrara angajamentelor internationale ale Statului solicitat (art. 6 CEDO, imunitatea diplomatica),

i) procedura penala este contrara principiilor fundamentale ale ordinii juridice din Statul solicitat

i) statul solicitant a incalcat o regula de procedura prevazuta de Conventie

3.4. Procedura

transmiterea cererii de transfer a procedurii penale se face de catre Ministerul Justitiei sau Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (competenta alternativa). Cererea trebuie sa cuprinda elementele oricarei cereri de asistenta judiciara internationala in materie penala, inclusiv data cererii (art. 10 lit. c din Conventia privind transferul de procerduri). Daca cererea este nedatata Statul solicitat va avea dreptul sa solicite o astfel de informatie (art. 14 din Conventie),

autoritatile competente ale oricarui Stat parte vor avea in vedere posibilitatea transferarii urmatoarelor procedurii penale (particularitatile cauzei, disponibilitatea probelor, posibilitatea reabilitarii sociale a persoanei, evitarea imposibilitatii punerii in executare a hotararii pronuntata in lipsa persoanei acuzate, existenta unei legaturi dintre infractiunea cercetata de catre autoritatile unui stat cu cele cercetate de catre autoritatile altui stat, cu infractiuni cercetate ),

transferul procedurii penale se solicita de organul de urmarire penala competent, sau de catre instanta pe rolul careia se afla cauza in prima instanta, in functie de faza in care se afla procesul penal,

cererea de transfer a procedurii penale este formulata in baza incheierii prin care instanta competenta dispune motivat transferul. Incheierea poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsa,

incheierea prin care se dispune transferul procedurii, ramasa definitiva, suspenda termenul de prescriptie a raspunderii penale, precum si continuarea procedurii penale incepute, sub rezerva actelor si demersurilor cu caracter urgent,

cererea este transmisa Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau Ministerului Justitiei, insotita de copii autentice ale tuturor actelor de procedura intocmite in cauza.

3.5. Efectele transferului de proceduri. efectele se impart in doua categorii, cum cum este vorba despre statul solicitant si statul solicitat:

Statul solicitant nu mai poate sa procedeze la urmarirea persoanei acuzate pentru fapta care a motivat cererea sau sa mai execute o hotarare pronuntata anterior prezentarii cererii. Efectul intervine incepand cu data la care Statul solicitat a prezentat cererea (data transmiterii cererii).

pana la notificarea deciziei, Statul solicitant poate efectua orice acte de cercetare penala, care sunt in interesul ambelor state, cu exceptia sesizarii instantei de judecata (audierea persoanei acuzate, confiscarea bunurilor furate, orice ce alte masuri de conservare a mijloacelor de proba identificate pe teritoriul Statului solicitat) - art. 15 alin. 2 si art. 21 alin. 1 din Conventia privind transferul de proceduri,

Statul solicitant redobandeste jurisdictia penala daca Statul solicitat nu da curs cererii in cazurile prevazute la art. 10 (motive obligatorii de refuz) si art. 11 din Conventia privind transferul de proceduri, (motive optionale de refuz) sau revoca acceptarea cererii in conditiile art. 12,

Statul solicitat dobandeste jurisdictia penala asupra infractiunii care face obiectul cauzei penale. Dupa ce transferul procedurii penale a fost aprobat de statul solicitat, nici o alta procedura pentru aceeasi fapta nu mai poate fi inceputa de autoritatile judiciare romane,

orice act de procedura indeplinit in Statul solicitant, in conformitate cu prevederile legislatiei interne, are aceeasi valoare in Statul solicitat ca si cum ar fi fost indeplinit de catre autoritatile acestui stat,

sanctiunea aplicabila infractiunii este cea prevazuta de legea Statului solicitat, cu exceptia cazului in care legislatia sa interna prevede altfel, precum si in cazul in care jurisdictia sa decurge din cererea de transfer formulata in baza Conventiei,

in caz de condamnare, hotararea pronuntata in procedura initiata sau continuata in statul solicitat, ramasa definitiva, se inscrie in cazierul judiciar si produce aceleasi efecte ca si cand ar fi fost pronuntata de o instanta romana.

4. Recunoasterea si executarea hotararilor penale si a actelor judiciare

4.1. Cadrul juridic de reglementare. Recunoasterea si executarea hotararilor penale si a actelor judiciare este reglementata dupa cum urmeaza:

- pe plan intern in Titlul V din Legea 302/2004 (art. 115-125),

- pe plan extern in urmatoarele acte : Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive, adoptata la Haga la 28.05.1970, ratificata prin O.G. nr. 90/1999, ratificata prin Legea nr. 35/2000, publicata in M.Of. nr. 158/17.04.2000 si printr-o serie de tratate bilaterale

* Albania - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Albania privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 463/1960, publicat in B. Of. nr. 4/18.011961,

Algeria - Conventie de asistenta juridica in materie civila, familiala si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Algeriana Democratica si Populara, ratificata prin Decretul nr. 418/1979, publicat in B.Of. nr. 97/8.12.1979,

* Belgia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Belgiei privind extradarea si asistenta judiciara in materie penala, ratificata prin Decretul nr. 82/1977 si Protocolul aditional la aceasta conventie, ratificat prin Decretul nr. 482/1983,

Bosnia si Hertegovina - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Bulgaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Bulgaria privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959,

Canada - Tratatul privind asistenta judiciara reciproca in materie penala dintre Romania si Canada, ratificat prin Legea nr. 106/1999, publicat in M.Of. nr. 284 din 21 iunie 1999,

* Cehia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,

* China - Tratatul de asistenta juridica in materie civila si penala dintre Romania si Republica Populara Chineza, semnat la Beijing la 16 ianuarie 1991,

Coreea de Nord - Acord intre Republica Socialista Romania si Republica Populara Democrata Coreeana cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972, publicat in B. Of. nr. 87/7.08.1972,

* Croatia - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961

Cuba - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Cuba privind asistenta juridica in materie civila, familiala si penala, ratificata prin Decretul nr. 67/1981, publicat in B.Of. nr. 19/27.03.1981,

Egipt - Conventia dintre Romania si Republica Araba Egipt privind asistenta judiciara in materie penala, transferul condamnatilor si extradarea, ratificat prin Legea nr. 438/2002,

* Franta  - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Franceza privind asistenta judiciara in materie penala si extradarea, ratificata prin Decretul nr. 78/1975,

*Grecia - Conventie de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Regatul Greciei si Protocol aditional, ratificate prin Decretul nr. 290/1973, publicat in B.Of. nr. 78/3.06.1973,

*Italia - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Italiana privind asistenta judiciara in materie civila si penala, ratificata prin Decretul nr. 288/1973, publicat in B.Of. nr. 77/2.06.1973,

Maroc - Conventie intre Republica Socialista Romania si Regatul Maroc privind asistenta juridica  in materie civila si penala, ratificat prin Decretul nr. 291/1973, publicat in B. Of. nr. 79/4.06.1973,

Moldova - Tratat intre Romania si Republica Moldova privind asistenta juridica in materie civila si penala, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicata in M.Of. nr. 310/13.11.1997,

Mongolia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Mongola cu privire la asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 415/1973, publicat in B.Of. nr. 116/31.07.1973,

Noua Zeelanda  - Tratat de extradare intre Romania si Marea Britanie, Bucuresti, 9 (21) martie 1893,

* Polonia - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Polona privind asistenta juridica si relatiile juridice in cauzele civile, familiale si penale, Ratificat prin Decretul nr. 323/1962, publicat in B.Of. nr. 13/4.06.1962,

* Rusia - (prin declaratie de succesiune) Tratat intre Republica Populara Romana si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistentei juridice in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat in B.Of. nr. 30/4.08.1958,

* Serbia si Muntenegru - (prin declaratie de succesiune) - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Federativa Iugoslavia privind asistenta juridica, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat in B.Of. nr. 6/6.02.1961,

Siria - Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Araba Siriana privind asistenta juridica in materie civila si penale, ratificat prin Decretul nr. 70/1979, publicat in B. Of. nr. 19/5.03.1979 ,

* Slovacia (prin declaratie de succesiune - Legea nr. 30/2000 privind Protocolul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Slovace privind valabilitatea tratatelor, acordurilor, conventiilor si a altor intelegeri incheiate de Romania cu Cehoslovacia) Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Cehoslovaca privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat in B.Of. nr. 6/18.02.1958,

Statele Unite ale Americii - Tratatul dintre Romania si Statele Unite ale Americii privind asistenta judiciara in materie penala, ratificat prin Ordonanta Guvernului nr. 93/1999, aprobata prin Legea nr. 53/2000, publicata in M.Of. nr. nr. 169 din 20 aprilie 2000,

Tunisia -  Conventie intre Republica Socialista Romania si Republica Tunisiana privind asistenta juridica in materie civila si penale, ratificat prin Decretul nr. 483/1971, publicat in B. Of. nr. 11/29.01.1972,

* Turcia - Conventia de asistenta juridica in materie civila si penala intre Republica Socialista Romania si Republica Turcia, ratificata prin Decretul nr. 347/1970,

* Ungaria - Tratat intre Republica Populara Romana si Republica Populara Ungara privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale ratificat prin Decretul nr. 505/1958, publicat in B.Of. nr. 2/17.01.1959.

Pe plan european principalul instrument juridic multilateral aplicabil in aceasta materie este Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive, adoptata la Haga la 28.05.1970.

4.2. Definitie si caracterizare.

Ca si in cazul transferului de proceduri in materie penala, nici in cazul recunoasteri si executarii hotararilor penale si a actelor judiciare nu se prevede o definitie expresa in legile si tratatele mentionate mai sus. Totusi, din analiza textelor juridice reiese ca aceasta reprezinta o forma de cooperare internationala in materie penala, reglementata expres in lege, care are ca scop si finalitate luarea in considerare si respectarea intocmai a cuprinsului unor hotarari penale pronuntate de organele competente.

Avand la baza aceasta definitie putem caracteriza recunoasterea si executarea hotararilor penale astfel

• desi are o importanta deosebita, aceasta forma de cooperare nu beneficiaza de o definitie prevazuta expres nici in legea interna nici in cele internationale. In Conventia europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive, adoptata la Haga la 28.05.1970 se definesc notiunile de "hotarare represiva europeana condamnare decadere", "hotarare in lipsa", "ordonanta penala" si "sanctiune". Propunem "de lege-ferenda" a se da o definitie clara, concisa si precisa a acestei forme de cooperare, pentru a se inlatura orice interpretare gresita asupra naturii sale juridice,
• prin armonizarea procedurilor diferitelor sisteme juridice, este mai usor sa se obtina recunoasterea hotararilor emise intr-un stat si aplicabile in altul,
• principiul recunoasterii este un factor cheie in dezvoltarea unei zone a libertatii, securitatii si justitiei, dar si pentru cresterea protectiei drepturilor fundamentale. Prin realizarea faptului ca o hotarare adoptata intr-un stat nu va fi atacata in altul, recunoasterea hotararilor contribuie la asigurarea certitudinii juridice in cadrul U.E.,
• implementarea principiului recunoasterii hotararilor presupune increderea in sistemele de drept penal, incredere fundamentata pe angajamentul respectarii principiului libertatii, democratiei si drepturilor fundamentale,
• aceasta forma de cooperare in materie penala este guvernata de doua principii: al recunoasterii si al increderii reciproce intre state.

4.3. Conditii de recunoastere si executare a hotararilor . Acestea se impart in doua categorii dupa cum sunt:

* conditii pentru recunoastere de catre Romania a unei hotarari penale straine sau a unui act judiciar strain (art. 116 din legea 302/2004) si

* conditii pentru formularea unei cereri de recunoastere si executare de catre instantele romane (art. 123 din legea 302/2004)

Astfel, din prima categorie de conditii fac parte:

a) Romania si-a asumat o asemenea obligatie printr-un tratat international la care este parte. In lipa unei asemenea obligatii, recunoasterea se poate face si pe baza de reciprocitate.

b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, in sensul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,

c) nu a fost pronuntata pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara care nu este o infractiune de drept comun,

d) respecta ordinea publica a statului roman,

e) hotararea sau actul judiciar poate produce efecte juridice in Romania, potrivit legii penale romane,

f) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte impotriva aceleasi persoane in Romania,

g) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte impotriva aceleasi persoane intr-un alt stat, care a fost recunoscuta in Romania.

Din a doua categorie de conditii fac parte:

a) condamnatul este cetatean al statului solicitat sau al unui stat tert ori este apatrid si are domiciliul pe teritoriul acelui stat, iar potrivit legii statului solicitat, extradarea condamnatului in Romania in vederea executarii pedepsei nu este admisibila sau statul strain refuza sa acorde extradarea,

b) condamnatul este cetatean roman cu domiciliul pe teritoriul statului solicitat sau are si cetatenia statului solicitat (dubla cetatenie), iar statul strain refuza sa acorde extradarea acestuia.

4.4. Procedura de recunoastere Si aceasta este de doua feluri:

* o procedura de recunoastere la cererea unui stat strain,

* sau o procedura de formulare a unei cereri de recunoastere si de executare a unei hotarari penale

Procedura de recunoastere la cererea unui stat strain, formulata de autoritatea competenta a statului strain solicitant, este transmisa de Ministerul Justitiei procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel in circumscriptia careia domiciliaza sau isi are resedinta condamnatul.

Se va respecta procedura de citare a condamnatului, comunicandu-i-se in acelasi timp hotararea straina impreuna cu actele ce o insotesc, intr-o limba pe care o intelege. In aceasta situatie, condamnatului i se vor respecta si garanta sub sanctiunea nulitatii actelor intocmite, exercitarea dreptului la aparare si, dupa caz, la interpret.

Dupa ce se asculta concluziile procurorului si declaratiile condamnatului, daca sunt intrunite conditiile legale, instanta, purcede la recunoasterea hotararii penale straine sau a actelor judiciare straine. Curtea de Apel decide prin hotarare pronuntata in camera de consiliu, care poate fi atacata cu recurs.

Recunoasterea se poate face si pe cale speciala de catre instanta de judecata sesizata in acest scop de catre condamnat sau de catre procuror.

Mai exista si o cale incidentala de recunoastre in cadrul unui proces penal in curs, de catre procuror sau de catre instanta de judecata in functie de faza in care se afla procesul penal (urmarire sau judecata).

Procedura de formulare a unei cereri de recunoastere si de executare a unei hotarari penale de catre Romania

Instanta de executare va formula din oficiu, sau la cererea procurorului competent ori a condamnatului, cererea de recunoastere si executare a unei hotarari penale intr-un stat strain.

Cererea va cuprinde actele prevazute de tratatul international aplicabil sau, hotararea definitiva si mandatul de executare a pedepsei.

In cazul in care condamnatul se afla in Romania si nu a formulat el insusi cererea de recunoastere, procurorul competent procedeaza la notificarea acestuia. Lipsa unui raspuns al condamnatului echivaleaza cu consimtamantul la formularea cererii. Condamnatul va fi informat prin notificare.

4.5. Efectele recunoasterii

a) recunoasterea si executarea de catre statul strain a cererii de recunoastere formulate de instantele romane are ca efect renuntarea de catre statul roman la executarea hotararii pe teritoriul Romaniei (o hotarare nu poate fi executata de doua ori - chiar si pe teritorii diferite, conform principiului non bis in idem),

b) statul roman redobandeste dreptul la executarea hotararii in cazul in care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, incepand din momentul in care a fost informat de neexecutarea totala sau partiala a acestei pedepse.

5. Transferarea persoanelor condamnate (TPC)

5.1. Cadrul juridic de reglementare. Transferarea persoanelor condamnate are urm[torul cadru de reglementare:

- pe plan intern Legea 302/2004, Titlul VI (art. 127-157), care a abrogat Legea nr. 756/2001 asupra transferarii persoanelor condamnate in strainatate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 2/4.01.2002 si Ordonanta Guvernului nr. 69/1999 pentru facilitarea aplicarii conventiilor internationale in materie de transfer al persoanelor condamnate, la care Romania este parte, in privinta predarii-preluarii condamnatilor, aprobata prin Legea nr. 113/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 415 din 30.08.1999.

- pe plan extern in diferite conventii bi sau multilaterale si Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, Strasbourg, 21.III.1983, ratificata prin Legea nr. 76/12.07.1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 154 din 19 iulie 1996. Prin aceasta conventie, statele semnatare se obliga sa-si acorde sprijin reciproc in materia transferarii persoanelor condamnate, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

hotararea de condamnare sa fie definitiva,

condamnatul sa fie resortisant al statului de executare,

durata condamnarii pe care condamnatul o mai are de executat trebuie sa fie de cel putin sase luni de la data primirii cererii de transferare sau sa fie nedeterminata,

fapta pentru care a fost condamnat sa fie calificata ca infractiune de statul de executare,

condamnatul, direct sau prin reprezentant, trebuie sa-si dea consimtamantul pentru acest transfer,

cele doua state trebuie sa se puna de acord asupra transferarii efective a condamnatului.

In completarea acestei conventii a fost adoptat la Strasburg la 18.12.1997, Protocolul aditional la Conventia europeana asupra transferarii persoanelor condamnate , prin care se reglementeaza situatia persoanelor evadate din statul de condamnare si refugiate in statul de executare, precum si a persoanelor carora li se aplica masura expulzarii sau accea de conducere la frontiera.

Prin Legea 302 din 28 iunie 2004, elaborata dupa modelul altor legi in materie se reglementeaza o procedura penala speciala pentru transferul persoanelor condamnate in strainatate, prin care se asigura armonizarea legii romane cu normele de asistenta juridica cuprinse in conventiile internationale la care Romania este parte.

5.2. Definitie si caracterizare. Ca si in cazul transferului de proceduri in materie penala, recunoasteri si executarii hotararilor penale si a actelor judiciare nici in cazul transferarii persoanelor condamnate nu se prevede o definitie expresa in lege. Totusi, din analiza textelor juridice reiese ca aceasta reprezinta o forma de cooperare internationala in materie penala, reglementata expres in lege, care are ca scop si obiectiv predarea unor persoane condamnate in vederea executarii pedepsei aplicate, fie in statul de condamnare fie in statul de executare. Transferul reciproc al persoanelor condamnate reprezinta o modalitate de realizare a cooperarii internationale in materie penala, prin care o persoana condamnata definitiv pe teritoriul unui stat poate fi transferata pe teritoriul altui stat, fie la cererea statului de condamnare, fie a celui de executare, daca persoana respectiva isi exprima o astfel de dorinta si este resortisant al statului de executare.

Avand la baza aceasta definitie putem caracteriza transferul persoanelor condamnate astfel

• desi are o importanta deosebita, aceasta forma de cooperare nu beneficiaza de o definitie prevazuta expres nici in legea interna nici in cele internationale. In Conventia Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate se definesc notiunile de "hotarare condamnare "stat de condamnare si "stat de executare". Propunem "de lege-ferenda" a se da o definitie clara, concisa si precisa a acestei forme de cooperare, pentru a se inlatura orice interpretare gresita asupra naturii sale juridice,
• este o forma de cooperare internationala in materie penala, care implica cel putin doua state: de condamnare si de executare,
• aceasta forma de cooperare este guvernata de principiul reciprocitatii,
• transferul se face pe baza unei cerei scrise a condamnatului sau din oficiu, dar cu consimtamantul acestuia.

5.3. Conditiile transferului.

a) condamnatul sa fie resortisant al statului de executare,

b) hotararea sa fie definitiva,

c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul sa mai aiba de executat cel putin 6 luni din durata pedepsei. In cazuri exceptionale, transferarea poate avea loc chiar daca partea de pedeapsa neexecutata este mai mica de 6 luni,

d) transferul sa fie consimtit de catre persoana condamnata sau de catre reprezentantul acesteiai. Consimtamantul nu se cere in cazul evadatului care se refugiaza in statul de executare al carui resortisant este,

e) faptele care au atras condamnarea sa constituie infractiuni, potrivit legii statului de executare,

f) cele doua state (statul de condamnare si de executare) sa se puna de acord asupra transferului.

5.4. Procedura. Este diferita dupa cum Romania este stat de condamnare sau de executare.

Romania ca stat de condamnare:

Autoritatea centrala din Romania sa informeze persoana condamnata careia i se pot aplica aceste prevederi este Ministerului Justitiei. Acesta va informa autoritatea centrala competenta a statului de executare, in cel mai scurt termen, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Condamnatul are dreptul sa fie informat in scris despre orice demers intreprins de catre oricare dintre cele doua state. In vederea solutionarii cererii de transferare, Romania solicita statului de executare urmatoarelor acte:

a) un document sau o declaratie din care sa rezulte ca persoana condamnata este resortisant al statului de executare,

b) o copie de pe dispozitiile legale ale statului de executare, din care sa reiasa ca faptele care au determinat pronuntarea hotararii in statul de condamnare constituie infractiuni, conform legii statului de executare,

c) o declaratie continand informatiile privitoare la procedura pentru care se va opta, in vederea punerii in executare a condamnarii.

Dupa acest moment, Romania va comunica statului de executare urmatoarele:

a) copia autentica a hotararii de condamnare definitive, precum si o copie a dispozitiilor legale aplicabile,

b) un document mentionand durata condamnarii deja executate, inclusiv informatii asupra oricarei detentii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executarii condamnarii,

c) declaratia privind consimtamantul la transferare,

d) daca este cazul, orice raport sau constatare medico-legala ori alte acte medicale care atesta starea fizica si mintala a condamnatului, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului roman si eventualele recomandari pentru continuarea tratamentului in statul de executare, precum si, in cazul condamnatului minor, copia referatului de ancheta sociala efectuata in cauza.

Ca efect al transferarii condamnatului catre autoritatile statului de executare se suspenda executarea pedepsei in Romania; statul roman nu mai poate sa asigure executarea ori sa continue executarea condamnarii

Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzata, in principal, pentru urmatoarele motive:

a) persoana a fost condamnata pentru infractiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil in opinia publica din Romania,

b) pedeapsa prevazuta de legea statului de executare este vadit superioara sau inferioara in raport cu cea stabilita prin hotararea instantei romane,

c) exista indicii suficiente ca, o data transferat, condamnatul ar putea fi pus in libertate imediat sau intr-un termen mult prea scurt fata de durata pedepsei ramase de executat potrivit legii romane,

d) persoana condamnata nu a reparat pagubele produse prin infractiune si nu a platit cheltuielile la care a fost obligata prin hotararea instantei romane si nici nu a garantat plata despagubirilor,

e) exista indicii suficiente ca statul de executare nu va respecta regula specialitatii.

Romania ca stat de executare:

Statul roman va solicita oficiului consular roman competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, sa obtina de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaratie in care sa se consemneze consimtamantul la transfer, exprimat in mod liber si in deplina cunostinta de cauza asupra consecintelor juridice care decurg din transferarea condamnatului in Romania.

Oficiul consular roman va fi solicitat sa intocmeasca un inscris asupra situatiei sociale si familiale a condamnatului, tinand seama de afirmatiile acestuia si indicand posibilitatile sale de readaptare in Romania.

Statul roman va cere autoritatii centrale din statul de condamnare sa ii furnizeze o copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum si informatii privitoare la eventualele relatii intretinute de acesta cu medii sociale criminogene.

Autoritatile competente ale statului roman au doua obligatii:

*sa continue executarea condamnarii imediat sau in baza unei hotarari judecatoresti. Astfel, trebuie sa respecte felul si durata pedepsei prevazute in hotararea de condamnare,

sau

*sa schimbe condamnarea, printr-o hotarare judecatoreasca, inlocuind astfel pedeapsa aplicata in statul de condamnare cu o pedeapsa prevazuta de legislatia romana pentru aceeasi infractiune. Daca felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibila cu legislatia romana, statul roman poate, prin hotarare judecatoreasca, sa adapteze aceasta pedeapsa la aceea prevazuta de legea romana pentru faptele care au atras condamnarea. (conversiunea pedepdei).

In functie de acceptarea sau refuzarea cererii, Ministerul Justitiei il va informa pe condamnat

6. Asistenta judiciara in materie penala

6.1. Conceptul de asistenta judiciara in materie penala

Asistenta judiciata in materie penala reprezinta o forma de cooperare internationala care, impreuna cu celelalte forme de colaborare sau conlucrare in combaterea anumitor categorii de infractiuni, are ca scop infaptuirea unei uniuni mai stranse intre state, prin adoptarea unor reguli comune in materie, de natura sa asigure atingerea acestui obiectiv .

Interesul pe care fiecare stat il are in combaterea fenomenului infractional, necesitatea unei aparari internationale contra anumitor infractiuni, a unei protectii internationale a drepturilor omului, ca si necesitatea administrarii in bune conditii a justitiei penale, au facut sa apara ideea de asistenta juridica intre state, in domeniul prevenirii infractiunilor si reprimarii infractorilor.

Conceput ca o totalitate a normelor ce reglementeaza relatiile sociale de lupta impotriva incalcarilor ce aduc atingere celor mai importante valori sociale, dreptul penal este legat indisolubil de ordinea juridica interna a fiecarui stat . Astfel, asistenta juridica este o forma de cooperare internationala care, spre deosebire de conlucrarea internationala in combaterea anumitor categorii de infractiuni transnationale comise de asociatii sau grupuri criminale, se realizeaza prin concursul acordat de un stat altui stat de a-si indeplini functia de realizare a justitiei, ca expresie a suveranitatii sale. Statele, recunoscandu-si reciproc dreptul de a incrimina fapte care prezinta pericol social, inteleg totodata sa-si acorde sprijin reciproc in opera de realizare a justitiei, independent de locul unde aceste fapte au fost savarsite

Notiunea de asistenta penala internationala imbraca doua acceptiuni: o acceptiune mai restransa, asa-numita asistenta juridica cu caracter judiciar (in foro), prin care se intelege asistenta pe care organele judiciare din diferite state si-o acorda in cursul procesului penal si care se manifesta in mod obisnuit in efectuarea sau in trimiterea actelor procedurale devenite necesare in cadrul acestui proces, si o acceptiune mai larga, prin care se intelege asitenta oferita in general in cadrul luptei impotriva infractionalitatii (in et extra foro) .

De aici exista si o confuzie ce se creeaza cu privire la cele doua acceptiuni, ele avand si o terminologie specifica: asistenta judiciara pentru prima acceptiune, asistenta juridica pentru cea de-a doua, fiind insa frecvente cazurile in care termenul de asistenta juridica este exclusiv intrebuintat pentru a desemna activitatea de cooperare intre state in materie penala.

Din cele prezentate rezulta ca asistenta judiciara internationala in materie penala, reprezinta o forma de cooperare internationala ce consta in concursul ce si-l acorda statele suverane, in vederea combaterii criminalitatii pe teritoriul propriu, pentru realizarea justitiei, colaborare menita sa consolideze solidaritatea internationala in lupta impotriva fenomenului criminalitatii .

Realizarea asistentei juridice in materie penala poate imbraca diverse forme. Sursele acestor forme sunt: tratatele si conventiile, declaratiile de reciprocitate bilaterale si legile interne ale diferitelor state.

Pentru a realiza un cadru corespunzator relatiilor sale internationale, Romania a devenit parte la peste 3500 de tratate, din care un procent ridicat priveste asistenta juridica internationala in materie penala.

6.2. Modalitati de asistenta judiciara in materie penala

In sensul art. 158 din Legea 302/2004, asistenta judiciara internationala cuprinde indeosebi urmatoarele activitati:

a) comisiile rogatorii internationale,

b) audierile prin videoconferinta,

c) infatisarea in statul solicitant a martorilor, expertilor si a persoanelor urmarite,

d) notificarea actelor de procedura care se intocmesc ori se depun intr-un proces penal,

e) cazierul judiciar.

6.3. Cadrul juridic. Asistenta judiciara in materie penala este reglementata dupa cum urmeaza:

- pe plan intern in Legea 302/2004, Titlul VII (art. 158-187 ), care a abrogat Legea nr. 704/2001 privind asistenta judiciara internationala in materie penala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 807/17.12.2001. Legea nr. 704/2001 raspundea doar cerintelor Conventiei europene de asistenta judiciara in materie penala, adoptata la Strasbourg la 20.04.1959, si ale Primului Protocol aditional la aceasta conventie, adoptat la Strasboug la 17.03.1978, noua lege este armonizata cu prevederi ce fac parte din acquis-ul recent: Conventia UE din 29.05.2000 privind asistenta judiciara in materie penala, Cel de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala si decizia-cadru privind echipele comune de ancheta.

- pe plan extern in urmatoarele acte: Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, adoptata la Strasburg, la 29.04.1959, in completarea careia a fost semnat la 17.03.1978 un Protocol aditional. Astfel, la nivelul U.E. a fost adoptata Conventia din 29.05.2000 privind asistenta judiciara internationala in materie penala , iar la nivelul Consiliului Europei a fost adoptat, la 8.11.2001, cel de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de asistenta judiciara internationala in materie penala, ambele instrumente reglementand noi forme de asistenta judiciara, precum si situatiile in care autoritatile judiciare pot comunica direct.

Conform normelor comunitare , noua lege permite comunicarea directa intre autoritatile judiciare romane si cele straine. Cererile de asistenta judiciara internationala pot fi transmise direct de autoritatile judiciare solicitante autoritatilor judiciare solicitate in cazul in care instrumentul juridic international aplicabil in relatia intre statul solicitant si statul solicitat reglementeaza acest mod de transmitere.

In acelasi timp, legea permite folosirea pentru transmiterea cererilor, in baza acordului intre statul solicitant si statul solicitat, a mijloacelor electronice, in special a faxul-ui (nefiind exclusa nici folosirea altor mijloace electronice, precum e-mail-ul), daca autenticitatea si confidentialitatea cererii, precum si credibilitatea datelor transmise sunt garantate.

6.4. Forme noi de asistenta judiciara reglementate de Legea nr. 302/2004

Legea nr. 302/2004 reglementeaza pentru prima data audierile prin videoconferinta (art. 165), ca alternativa la cererea obisnuita de comisie rogatorie internationala, cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

persoana se afla pe teritoriul Romaniei,

- trebuie sa fie audiata ca martor sau expert de catre autoritatile judiciare ale unui stat strain,

- este inoportun sau imposibil pentru acea persoana sa compara personal pe teritoriul acelui stat,

in cererea de audiere prin videoconferinta trebuie sa se precizeze motivul pentru care nu este oportun sau este imposibil ca martorul sau expertul sa fie prezent personal la audiere, precum si denumirea autoritatii judiciare si numele persoanelor care vor proceda la audiere.

Audierile prin videoconferinta sunt guvernate de anumite reguli:

audierea trebuie sa aiba loc intotdeauna in prezenta magistratului roman competent, asistat, dupa caz, de un interpret,

- martorul sau expertul au dreptul de a fi asistati, dupa caz, de un interpret si pot invoca dreptul de a nu depune marturie.

Prin completarea dispozitiilor din legea nr. 39/2003 privind combaterea criminalitatii organizate, cu noua lege privind cooperarea judiciara internationala in materie penala se reglementeaza constituirea echipelor comune de ancheta si procedura de functionare a acestora.

O alta procedura prevazuta de Conventia UE privind asistenta judiciara in materie penala care a fost reglementata si de legea romana este supravegherea transfrontaliera.

Agentii unui stat strain, care, in cadrul unei anchete judiciare, supravegheaza pe teritoriul acelui stat o persoana ce se presupune ca a participat la savarsirea unei infractiuni care da loc la extradare sau o persoana fata de care sunt motive serioase sa se creada ca poate duce la identificarea sau localizarea persoanei mentionate mai sus, sunt autorizati sa continue aceasta supraveghere pe teritoriul statului roman, in baza unei cereri de asistenta judiciara prezentata in prealabil.

Conditiile in care supravegherea transfrontaliera se poate realiza pe teritoriul Romaniei sunt:

a) agentii de supraveghere trebuie sa respecte dispozitiile legii romane;

b) pe timpul supravegherii, agentii au asupra lor un document care sa ateste ca le-a fost acordata permisiunea;

c) agentii de supraveghere trebuie sa fie permanent in masura sa justifice calitatea lor oficiala;

d) agentii de supraveghere pot purta armamentul din dotare in timpul supravegherii;

e) patrunderea in domiciliul unei persoane si in alte locuri inaccesibile publicului este interzisa;

f) agentii de supraveghere nu pot nici retine, nici aresta persoana supravegheata;

g) despre orice operatiune de supraveghere se va intocmi un raport catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care va cere inclusiv prezentarea in persoana a agentilor care au efectuat supravegherea;

h) autoritatea statului caruia ii apartin agentii care au efectuat supravegherea, la cererea autoritatii competente romane, poate asista la ancheta subsecventa operatiunii, inclusiv la procedurile judiciare;

i) autoritatile statului caruia ii apartin agentii de supraveghere la cererea autoritatilor romane contribuie la desfasurarea in bune conditii a anchetei ce urmeaza operatiunii la care au participat, inclusiv la procedurile judiciare.

Modificarile si completarile care au fost aduse in domeniul asistentei judiciare in materie penala au avut ca scop transpunerea in legislatia interna a unor noi forme de asistenta judiciara adoptate la nivelul UE. S-a apreciat ca este firesc ca toate formele de asistenta judiciara stricto sensu, astfel cum sunt reglementate, in Conventia europeana de asistenta judiciara in materie penala, adoptata la Strasbourg la 20.04.1959, sa faca parte dintr-un singur Titlu.

Noul Titlu VII, din Legea 302/2004 denumit "Asistenta judiciara in materie penala", este structurat in doua capitole si anume:

- "Asistenta judiciara internationala" (art. ) si

- "Dispozitii privind asistenta judiciara aplicabile in relatia cu statele membre ale Uniunii Europene" ( art. 187^4 - 187^18). Se aplica, in completarea capitolului 1, exclusiv in relatia cu statele membre UE. Si in cadrul Uniunii, se distinge intre statele Schengen (Sectiunea 1) si celelalte state membre (Sectiunea a-II-a).