Principiile stabilirii competentei generale a instantelor judecatoresti

Principiile stabilirii competentei generale a instantelor judecatoresti

Constitutia Romaniei in art. 125 alin. 1 prevede ca  justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Acest articol se coroboreaza cu prevederile art. 139 alin.1 si 144 din acelasi act normativ, deoarece primul articol amintit ar duce la concluzia ca, numai instantele judecatoresti vor rezolva in exclusivitate pricinile civile si ca nu ar exista alte organe care sa desfasoare o activitate jurisdictionala.

Astfel, in Constitutie se arata ca in conditiile legii, Curtea de Conturi exercita si atributii jurisdictionale, iar Curtea Constitutionala are printre atributii si pe aceea de a hotara asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti, privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor.

Ca atare, pe langa instantele judecatoresti, legea a dat posibilitatea infiintarii si a unor organe cu atributii jurisdictionale, datorita necesitatii de a degreva instantele judecatoresti de unele cauze simple, precum si existentei unor litigii specializate, cu un pronuntat caracter tehnic.

Fie explicit si distinct, fie pe calea interpretarii sistematice a regulilor de procedura civila, rezulta cateva principii in materie de competenta:  competenta instantelor este aceeasi pentru toti ; competenta este determinata prin lege ; instanta nu poate delega justitia ; instanta actioneaza numai in circumscriptia sa teritoriala ; competenta instantei este subiectivata prin actiunea civila; instantele judecatoresti sunt inzestrate cu plenitudinea competentei; judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei ; accesoriul urmeaza soarta principalului ; competenta revine, de regula instantei in circumscriptia careia se afla domiciliul paratului ; conflictele de competenta se rezolva in interiorul sistemului instantelor judecatoresti.

Competenta instantelor judecatoresti este aceeasi pentru toti, ca si principiu al reglementarii competentei generale, exprima intr-o forma specifica  egalitatea intre cetateni,  egalitatea in drepturi , precum si una din dimensiunile  accesului liber la justitie.

Principiul aici in discutie are doua semificatii, pe de o parte, ca o instanta judeca, potrivit legii fara nici o discriminare sau privilegii, pe toti cei care au dobandit in fata ei calitatea de parte in procesul civil, iar pe de alta parte ca, nimeni nu poate fi sustras competentei instantei pe care legea i-a conferit-o.

Competenta instantelor judecatoresti este legala intrucat este determinata de lege, exprimandu-se si sub acest aspect principiul legalitatii in procesul civil. Intr-adevar, dupa anumite criterii, legea si numai legea determina competenta instantelor judecatoresti, in sistemul orizontal sau ierarhic al acestora. Exceptiile sunt numai aparente, iar competenta coventionala este tot una legala, din moment ce legea insasi si numai in conditiile prevazute de ea o permite sau o lasa la dispozitia partilor.

Instanta nu poate delega justitia - in principiu, semnifica ca, organul inzestrat de lege cu anumite prerogative nu le poate delega unui alt organ, nici macar partial si vremelnic, ci exceptional numai daca legea il indrituieste sa procedeze astfel.

Cat priveste instantele judecatoresti, imposibilitatea delegarii justitiei rezulta atat din prevederile legale, cat si din cele ale legii de organizare judecatoreasca. Astfel, Constitutia Romaniei in art. 125 alin. 1 prevede ca: este interzisa infiintarea de instante extraordinare competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege . Apoi, art. 1 din Legea nr. 92/1992, precizeaza ca puterea judecatoreasca este separata de celelalte puteri ale statului, avand atributii ce sunt exercitate prin instantele judecatoresti .

Pricipiul potrivit caruia, instanta isi exercita atributiile de judecata numai in circumscriptia sa teritoriala semnifica ca o instanta nu poate judeca in afara circumscriptiei delimitata in favoarea ei prin regulile de competenta, daca partile nu au convenit altfel, si bineinteles daca ele puteau conveni altfel decat putea sa prevada legea.

Competenta instantei este subiectivata prin actiunea civila reprezinta principiul potrivit caruia, cererea de chemare in judecata, ca element al actiunii civile, individualizeaza instanta.

Din acest principiu decurg cateva consecinte. In primul rand, pentru verificarea competentei instantei nu intereseaza momentul stabilirii situatiei juridice intre parti, ci acela al introducerii cererii de chemare in judecata, ca urmare a degenerarii acelei situatii intr-o stare conflictuala, susceptibila de rezolvare numai prin mijlocirea instantei. In al doilea rand, in cazul unor legi procedurale succesive cu privire la competenta, in principiu, legea noua este de aplicatie imediata.

De asemenea, natura necompetentei instantei, absoluta sau relativa, si regimul aplicabil in cazul incidentului de necompetenta decurg din natura normelor cu privire la competenta, dar incidentul va fi rezolvat prin raportare la conduita partii obiectivata prin introducerea cererii de chemare in judecata.

Principiul potrivit caruia instantele judecatoresti sunt

inzestrate cu plenitudinea competentei isi gaseste punctul de plecare in prevederile constitutionale si ale legii de organizare judecatoreasca.  Astfel, Constitutia Romaniei in art. 125 alin. 1 prevede ca: justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie

si prin celelalte instante judecatoresti . Art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 exprima de asemenea ideea plenitudinii de competenta, spunand ca instantele judeca toate procesele daca  legea stabileste o alta competenta . Plenitudinea competentei instantelor

judecatoresti nu inseamna exclusivitatea acestora in solutionarea tuturor litigiilor.8

Judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei este un principiu cu deosebite semnificatii si implicatii teoretice si practice, care nu rezulta dintr-un text de lege, ci provine din vechea jurisprudenta9. Principiul  in discutie exprima ideea ca, instanta sesizata cu cererea introductiva este competenta sa statueze si asupra mijloacelor de aparare ale paratului, chiar si atunci cand aceste mijloace privesc probleme care, daca ar fi invocate distinct si facand obiectul unei cereri separate, nu ar fi apartinut competentei instantei sesizate.

De exemplu, instanta chemata sa se pronunte asupra pretentiilor reclamantului poate sa constate starea de faliment a paratului, dar nu va putea da o hotarare de declarare a starii de

faliment, desi paratul si-a motivat imposibilitatea platii prin faptul ca a devenit falit.

Instanta nu va putea, sub semnul principiului discutat ca, atunci cand creanta opusa in compensatie este mai mare decat pretentia reclamantului din cererea introductiva, sa-l oblige pe reclamant la plata diferentei, deoarece ar insemna ca instanta sa se pronunte asupra unei cereri distincte de cea principala, si nu asupra unui mijloc de proba.

Nu sunt susceptibile de includere in competenta instantei sesizate prin cererea introductiva, in baza principiului judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei incidentele referitoare la chestiunile prejudiciabile, exceptia de neconstitutionalitate, incidentele procedurale si cererile  incidentale.

In baza principiului accesoriul urmeaza soarta principalului - accesorium sequitur principale -, conditia juridica a unui bun, a unui drept, a unui act, a unui fapt, a unei sanctiuni sau a unei activitati, considerate ca principale, se extinde asupra altora, considerate accesorii in raport cu ele. Esenta principiului si implicatiile sale sunt exprimate prin art. 17 C.proc.civ., potrivit caruia : cererile accesorii si incidentele sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala. 

Avand ca fundament conexitatea sau legatura existenta intre cererea principala si cererile accesorii si incidentale, indirect

este consacrata prorogarea legala de competenta. Unii autori11 au apreciat ca textul art. 17 C.proc.civ. este aplicabil chiar daca s-ar nesocoti norme de competenta materiala, deoarece prorogarea legala de competenta, exprimand principiul accesorium sequitur principale, se realizeaza fara nici un fel de limite, putand trece dincolo de limitele competentei absolute.

Un alt principiu al stabilirii competentei generale este cel potrivit caruia competenta revine instantei in circumscriptia careia se afla domiciliul paratului , principiu care este consacrat expres prin prevederile art. 5 C.proc.civ. : cererea se face la instanta domiciliului paratului.

Regula actor sequitur forum rei, inscrisa in art. 5, care priveste toate instantele asezate in circumscriptii teritoriale, este una dispozitiva, asa incat in limitele legii, partile o pot inlatura. Regula prezinta avantaje pentru parat numai daca ulterior introducerii cererii de chemare in judecata, el nu-si schimba domiciliul. De asemenea, nu intotdeauna competenta instantei de la domiciliul paratului reprezinta solutia unei bune administrari a justitiei.

Conflictele de competenta se rezolva in interiorul sistemului instantelor judecatoresti , un alt principiu al stabilirii competentei este determinat de existenta mai multor instante ordonate ierarhic sau situate in circumscriptii teritoriale diferite si care poate constituie o premisa pentru gresita competenta prin cererea introductiva la instanta.

Conflictul de competenta, pozitiv sau negativ se rezolva printr-un regulator de competenta in interiorul sistemului instantelor

judecatoresti, de catre o instanta superioara, de regula comuna jurisdictiilor aflate in conflict, chiar si atunci cand in conflict se afla o instanta si un alt organ cu activitate jurisdictionala. De exemplu, conflictul intre doua judecatorii din circumscriptia aceluiasi tribunal se rezolva de acel tribunal.12