Raspunderea pentru fapta altei persoane (raspunderea indirecta)

Raspunderea pentru fapta altei persoane

(raspunderea indirecta)

Raspunderea parintilor pentru fapta copiilor lor minori

1 1 Sediul materiei

Raspunderea parintilor pentru fapta copiilor lor minori este reglementata de articolul 1000 alin. 2 Codul Civil.

Acest articol prevede ca : "Tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii."

Alineatul final prevede ca : "Tatal si mama, () sunt aparati de responsabilitatea aratata mai sus, daca probeaza ca n-au putut impiedica prejudiciul."

In legatura cu prevederile acestui articol se impune o precizare : se poate observa faptul ca in alineatul doi se arata ca mama ar raspunde potrivit continutului legal numai dupa moartea tatalui. Aceasta redactare este evident depasita.

La adoptarea Codului Civil "puterea parinteasca apartinea tatalui si mamei numai dupa moartea acestuia". Aceasta conceptie era intemeiata pe inegalitatea dintre barbat si femeie, inegalitate abrogata abia in anul 1948 prin adoptarea Constitutiei din 13 aprilie 1948.

Textul mai sus mentionat a fost pe cale de consecinta modificat de la acea data si s-a instituit regula potrivit careia ambii parinti sunt responsabili pentru prejudiciile cauzate prin faptele ilicite ale copiilor lor minori. [1]

De altfel Codul familiei prevede in articolul 97 alin. 1 faptul ca : "ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatori, din afara casatoriei ori infiati". Acesta este un argument in plus pentru modul in care acest articol de lege trebuie inteles si aplicat in concordanta cu noile modificari.

Consider ca desi modificat tacit acest text de lege ar trebui modificat si de facto prin diminuarea acestor formule cazute in desuetudine si care nu mai au aplicabilitate juridica in actuala societate ce recunoaste egalitatea barbat - femeie.

In legatura cu raspunderea parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor lor minori care au cauzat prejudicii trebuie precizat ca aceasta este una din raspunderile speciale din cadrul raspunderii pentru fapta altuia.

Datorita faptului ca raspunderea parintilor este o raspundere pentru fapta altuia aceasta raspundere va actiona numai in ipoteza in care minorul a savarsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. [2]

1 2 Fundamentul raspunderii parintilor in actuala reglementare

Raspunderea pentru fapta altuia a fost instituita pentru a se acorda o mai buna protectie victimei vreunui prejudiciu datorita faptului ca in majoritatea cazurilor practice anumite categorii de persoane nu au posibilitatea materiala sa acopere prejudicii pe care le-au cauzat. Acest gen de raspundere se mai fundamenteaza si pe unele indatoriri care revin anumitor participanti la viata sociala si economica (este cazul parintilor, mestesugarilor si a comitentilor).

In actuala reglementare raspunderea parintilor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale copiilor lor minori se fundamenteaza pe modul defectuos sau neindeplinirea indatoririlor ce le revin fata de copiii lor si prejudiciile cauzate de cei din urma. [3]

Astfel, articolul 101 din Codul familiei prevede ca : "Parintii sunt datori sa ingrijeasca de copil. Ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor societatii".

De asemenea, raspunderea parintilor se fundamenteaza si pe starea de insolvabilitate in care se gasesc aproape in unanimitate minorii.

In alte cuvinte, fundamentarea raspunderii parintilor se bazeaza asa cum precizeaza si literatura de specialitate, pe relatia de cauzalitate ce exista intre modul de indeplinire indatoririlor parintesti si faptele copiilor minori.

Codul Civil stabileste prin art. 1000 alin. 2 un sistem de prezumtii ce trebuie sa usureze situatia victimei din punct de vedere probatoriu. De altfel, tot art. 1000 Cod Civil, in alineatul final prevede ca parintii trebuie sa probeze ca nu au putut impiedica faptul ilicit cauzator de prejudicii.

Astfel dupa ce victima prejudiciului face dovada existentei prejudiciului, a faptei ilicite a minorului si a legaturii de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicita, in privinta parintilor se va declansa o tripla prezumtie :

a) prezumtia ca in exercitarea indatoririlor legale ce reveneau parintilor fata de copilul minor au existat abateri. Carentele in exercitarea indatoririlor parintilor fata de copiii lor pot imbraca atat o forma activa cat si o forma omisiva iar finalitatea acestui fapt o reprezinta conduita minorului care printr-o fapta ilicita a creat un prejudiciu.

b) prezumtia ca exista o legatura de cauzalitate intre indeplinirea defectuoasa sau neindeplinirea obligatiei ce le revenea si comiterea de catre minor a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.

c) prezumtia vinei (culpei) parintilor in indeplinirea indatoririlor ce le
aveau[5].

Toate aceste prezumtii legale sunt de natura sa angajeze raspunderea parintilor pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a copiilor lor minori.

In literatura de specialitate si practica judiciara au fost exprimate foarte multe opinii cu privire la continutul prezumtiilor mai sus mentionate, astfel au rezultat o serie de opinii care arata ponderea diferita ce trebuie acordata diferitelor elementele care fundamenteaza acest tip de raspundere.[6]

Importanta practica a acestor opinii o reprezinta, asa cum subliniaza literatura de specialitate, obiectul probei.[7]

Exigenta diferita cu care au fost privite indatoririle parintilor fata de copiii lor minori au generat asa cum am mai precizat o diversitate de opinii referitoare la temeiurile raspunderii parintilor.

A.    Parintii raspund pentru lipsa de supraveghere a copiilor lor minori. [8]

Aceasta opinie este regasita asa cum subliniaza si literatura de specialitate si in numeroase decizii ale instantelor judecatoresti. Cel mai des este mentionata Decizia de indrumare nr. 6/1973 din 17 noiembrie.[9] Decizia arata ca daca nu s-a exercitat o supraveghere corespunzatoare - permanenta, cum subliniaza textul - parintii vor raspunde de prejudiciul cauzat de copiii lor minori printr-o fapta ilicita.

Opinia prezentata priveste indatoririle parintesti intr-un mod mai putin exigent insa literatura de specialitate si practica judiciara au sanctionat prin exprimarea de rezerve[10] si reorientarea practicii judiciare spre accentuarea rolului activ pe care familia trebuie sa-l aiba in cresterea si educarea minorului. Astfel si din punct de vedere pedagogic si psihologic parintii sunt cei care actioneaza in mod permanent asupra formarii caracterului copilului si trebuie sa prezinte copilului inca de la cea mai frageda varsta existenta si implicit ierarhia valorilor sociale ocrotite de societate prin lege si normele elementare de morala.

B. Potrivit unei alte opinii, parintii raspund atat pentru lipsa de supraveghere a minorului cat si pentru neindeplinirea obligatiei de a-l educa.[12]

Opinia prezentata mai sus se bazeaza pe o prezumtie de culpa care consta, asa cum reiese din continutul ei, intr-o lipsa de supraveghere dar si intr-o lipsa de educatie. Indatoririle ce le revin parintilor fata de copiii lor minori sunt privite aici cu o mare exigenta. De altfel, aceasta opinie a marcat inceputul unei noi orientari in ceea ce priveste practica judiciara, aceasta afirmatie fiind sustinuta de unele decizii ale Tribunalului Suprem (actuala Curte Suprema de Justitie). [13] Instantele de judecata au interpretat si intemeiat obligatia de educare ce incumba parintilor pe dispozitiile art. 101 Codul familiei. Potrivit acestui articol parintii au obligatia "sa creasca copilul, ingrijind sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, toate aceste cu scopul de a-l face folositor colectivitatii".

De asemenea, aceasta opinie a fost admisa si de multi autori de specialitate.

C. In fine, o a treia conceptie, in fapt o conceptie derivata din conceptia prezentata mai sus, arata faptul ca parintii raspund atat pentru lipsa de supraveghere a copilului, cat si pentru indeplinirea necorespunzatoare sau neindeplinirea "obligatiei de crestere" a copilului minor asa cum reiese din prevederile Codului familiei.[15]

Aceasta conceptie este cea mai exigenta intrucat conform prevederilor Codului familiei "obligatia de crestere" are o sfera foarte cuprinzatoare in care este inclusa si "obligatia de educare". Odata cu cresterea exigentelor fata de obligatiile parintilor este logic faptul ca a sporit si raspunderea acestora pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite de copiii lor minori. O alta concluzie logica ce deriva din cele prezentate este faptul ca se diminueaza posibilitatea parintilor de a inlatura prezumtiile legale de responsabilitate pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale copiilor lor minori, in sensul art. 1000 alin 2 si 5 Cod Civil.

Intr-adevar, aplicabilitatea art. 1000 alin 5 Cod Civil, ce prevede ca responsabilitatea parintilor poate fi inlaturata dace acestia "probeaza faptul ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil" devine mai anevoioasa. Deci problema ce apare in acest caz o reprezinta dificultatea in administrarea probei contrare ceruta de lege pentru rasturnarea prezumtiei legale prevazuta in art. 1000 alin 2 Cod Civil.

Insa administrarea probei contrare nu este imposibila ci doar mai complexa deoarece trebuie verificat mai amanuntit modul in care parintii s-au achitat de indatoririle ce le revenea fata de copiii lor.[16] Exigenta sporita a acestei conceptii ar avea insa ca efect marirea diligentei pe care parintii o depun in indeplinirea indatoririlor fata de copiii lor minori deoarece acestia se vor vedea mai expusi la repararea prejudiciilor produse prin fapta ilicita a celor din urma.

Un alt efect benefic ce ar putea aparea in urma aplicarii constante a
acestei conceptii ar fi sporirea securitatii victimei prejudiciului ce ar putea sa-si recupereze daunele suferite intr-un numar mai mare de situatii[MG1] 

Aceasta teorie desi a cunoscut si cunoaste o serie de adepti[19] nu
a fost sprijinita de o practica judiciara suficient de bogata , exemplele
de decizii luate de instantele de judecata in sensul adoptarii acestei teorii sunt izolate.

Intre adeptii diferitelor conceptii mai sus prezentate au existat
unele polemici privind temeiul raspunderii parintilor. Adeptii conceptiei
intemeiate pe prezumtia de culpa a parintilor in supravegherea copiilor lor minori
reproseaza adeptilor conceptiilor potrivit carora temeiul raspunderii parintilor
este intemeiata pe prezumtia de culpa in efectuarea indatoririi de "supraveghere
si educare" sau in efectuarea indatoririi de "supraveghere si crestere" faptul ca proba contrara ceruta de lege pentru inlaturarea prezumtiei prevazuta de
art. 1000 alin 2 Cod Civil este foarte greu de facut daca nu chiar imposibil.[21]

In continuare adeptii acestei teorii subliniaza faptul ca in conceptia
lor obligatia de supraveghere ar avea un continut mai larg decat impiedicarea propriu-zisa a minorului sa savarseasca anumite fapte ilicite, aceasta impiedicare de la savarsirea faptelor se realizeaza prin modul in care copilul a fost crescut. [22]

Consider ca dincolo de aspectele semantice de definire a sferei de cuprindere a conceptiilor de "culpa in supraveghere", "culpa in supraveghere si educare" si "culpa in supraveghere si crestere", ultimele doua asigura o mai buna protectie victimelor prejudiciilor cauzate de fapta ilicita a copiilor minori, in plus acestea asigura si o mai buna aplicare a legii civile si a legislatiei familiei (a prevederilor Codului familiei in special) datorita mai bunei indepliniri a rolului educativ pe care legea trebuie sa-l aiba.

1 3 Domeniul de aplicatie al articolului 1000 alin 2 Cod Civil

Asa cum reiese si din continutul legal al articolului 100 alin 2 Cod Civil prezumtiile instituite de acesta privind raspunderea se aplica parintilor indiferent daca filiatia este din casatorie ori din afara casatoriei. De asemenea, prevederile acestui articol se aplica si celui ce a adoptat copilul minor de la data incuviintarii adoptiei, aceasta intrucat art. 76 alin 1 Codul familiei prevede ca "drepturile si indatoririle parintesti trec asupra celui care adopta". Se aplica de asemenea prezumtia instituita de art. 1000 alin 2 Cod Civil si parintelui firesc si adoptatorului in cazul in care exercita impreuna drepturile parintesti potrivit dreptului familiei (art. 76 alin 2 Codul familiei - "In cazul in care cel care adopta este sotul parintelui firesc al adoptatului, drepturile si indatoririle parintesti apartin celui care adopta si parintelui firesc casatorit cu acesta").[23]

Trebuie facuta sublinierea ca aceste persoane raspund pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu a copilului minor numai in cazul in care sunt indeplinite conditiile raspunderii.[24]

Unii autori au considerat ca prevederile art. 1000 alin 2 Cod Civil ar trebui aplicate si altor categorii de persoane decat parintii firesti si adoptatorii si anume persoanelor care au fost investite cu drepturile si indatoririle parintesti in conditiile legii.[25]

In aceasta situatie s-ar afla tutorii (art. 123 Codul familiei - "Tutorele are obligatia de a ingriji de minor" alin 2 prevede ca : "El este obligat sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, (), spre a-l face folositor colectivitatii") si institutiile de ocrotire ori persoanelor carora le-au fost incredintati minorii (art. 42 alin. 2 si art. 43 Codul familiei).[26]

Practica judiciara si doctrina au infirmat insa aceasta teorie aratandu-se ca prezumtiile au in general un caracter de exceptie si sunt de stricta interpretare si in aceste conditii prevederile art. 1000 alin 2 nu pot fi extinse si la alte categorii de persoane decat parintii si adoptatorii intrucat numai aceste doua categorii de persoane au o situatie absolut identica si corespund prevederilor articolului mai sus mentionat. Totusi persoanele mentionate pot raspunde in conditiile prevazute de art. 998-999 Cod Civil.[27]

Marea majoritate a autorilor de specialitate considera insa ca prezumtiile instituite de art. 1000 alin 2 Cod Civil nu pot fi aplicate decat parintilor si adoptatorilor.[28] Aceasta opinie a fost sustinuta in fapt si de practica judiciara.

Tot in cadrul acestui titlu merita mentionata si o situatie faptica : parintii raspund si dupa majoratul copilului cu conditia ca fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu sa se fi comis cand copilul este minor.[29]

1 4 Conditiile generale ale raspunderii parintilor pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a copilului lor minor

Conditiile generale ale raspunderii parintilor pentru fapta copilului lor minor sunt urmatoarele :

a)      fapta ilicita

b)      prejudiciul

c)      existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul creat

d)     culpa (vinovatia)[30]

Pentru a se intruni conditiile generale ale raspunderii parintilor pentru fapta copilului lor minor victima prejudiciului trebuie sa faca dovada cu privire la :

a)      existenta faptei ilicite a minorului

b)      existenta prejudiciului

c)      existenta legaturii de cauzalitatea dintre fapta ilicita si prejudiciul cauzat[31]

O precizare demna de facut si anume ca pentru intrunirea conditiilor generale ale raspunderii parintilor pentru fapta copilului minor nu este ceruta conditia ca minorul sa fi actionat cu discernamant (cu vinovatie)[32].

Aceasta dovada se va face, deoarece este impetuos necesara, numai in ipoteza in care se urmareste de catre victima ca si minorul sa raspunda impreuna cu parintii sai.[33]

In ceea ce priveste dovada faptei ilicite aceasta trebuie prezentata ca o conditie generala a raspunderii civile delictuale si anume aceasta reprezinta orice fapta prin care s-a incalcat o norma juridica si s-a cauzat un prejudiciu dreptului subiectiv sau intereselor unei persoane.

Pentru dovedirea existentei prejudiciului trebuie sa se faca dovada existentei conditiilor acestuia : prejudiciul trebuie sa fie cert, determinat, actual sau viitor (cu rezervele mentionate deja la cap. 1 2 b.) si direct.

Cu privire la existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu dovada acestuia se va face conform unei din teoriile deja mentionate in cap. 1 2 c).

Dupa ce victima a facut dovada existentei conditiilor mentionate cu privire la persoana minorului, legea va prezuma urmatoarele conditii ale raspunderii care se refera la parinti. Aceste conditii ce se refera la persoana parintilor sunt urmatoarele[34]

a) existenta faptei ilicite a parintilor, care consta in neindeplinirea corespunzatoare a indatoririlor parintesti ce le reveneau (cu referire la supravegherea si educatia sau cresterea minorului)

b) existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a parintilor si comiterea de minor a faptei prejudiciabile. Asa cum subliniaza si unii autori de specialitate acest raport de cauzalitate este unul mediat de fapta ilicita a copilului minor.[35]

c) existenta vinei (culpei) parintilor pentru neindeplinirea ori indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor parintesti.

1 5 Conditiile speciale ale raspunderii parintilor pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu a copiilor minori

Pentru ca raspunderea parintilor pentru fapta copiilor lor sa fie efectiv angajata este nevoie ca pe langa conditiile generale sa fie indeplinite si doua conditii speciale in conformitate cu prevederile art. 1000 alin 2 Cod Civil : copilul sa fie minor si copilul sa aiba locuinta la parintii sai. [36]

Cu privire la prima conditie se observa faptul ca la dovada savarsirii faptei copilul trebuie sa fie minor. Dupa cum se cunoaste capacitatea deplina de exercitiu se dobandeste odata cu implinirea varstei de 18 ani (art. 8 Decretul 31/1954 - "Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora" iar alin. 2 prevede ca : "persoana devine majora la implinirea varstei de optsprezece ani"). Referitor la perioada minoritatii se cunosc doua situatii. La implinirea varstei de 14 ani minorul dobandeste capacitate restransa de exercitiu (art. 9 Decretul 31/1954), de asemenea de la aceasta varsta se prezuma in conditiile legii civile ca minorul are discernamant si deci capacitatea delictuala (aceasta prezumtie este insa o prezumtie relativa). Anterior varstei de 14 ani, potrivit art. 25 alin 3 Decretul nr. 32/1954 minorul este prezumat ca nu are discernamant. ("Minorii care nu au implinit varsta de 14 ani nu raspund pentru fapta lor ilicita, decat daca se face dovada ca au lucrat cu discernamant").

Pentru ca raspunderea parintilor sa fie angajata este indiferent daca minorul are capacitate delictuala sau nu, pana la implinirea varstei de 18 ani de catre minor, parintii vor raspunde deci pentru fapta ilicita a acestuia. [37]

Totusi dupa implinirea varstei de 14 ani minorul poate raspunde solidar cu parintii sai pentru fapta sa ilicita[38] daca victima prejudiciului urmareste ca si acesta sa raspunda. In nici un caz raspunderea parintilor nu va fi inlaturata desi minorul va raspunde si el de prejudiciul cauzat in conditiile art. 998-999 Cod Civil (raspunderea pentru fapta proprie). Dupa repararea prejudiciului, parintii se vor putea indrepta impotriva minorului de peste 14 ani printr-o actiune separata pentru repararea daunelor suferite .

Raspunderea parintilor nu se aplica in ipoteza in care copilul a devenit major inainte de implinirea varstei de 18 ani prin efectul casatoriei[40] (art. 8 alin 3 Decretul nr. 31/1954 - "Minorul care se casatoreste dobandeste prin aceasta capacitatea de exercitiu" iar art. 4 Codul familiei prevede in alin 1 : "Barbatul se poate casatori numai daca a implinit varsta de 18 ani, iar femeia daca a implinit varsta de 16 ani" si in alin 2 : "() pentru motive temeinice, se poate incuviinta casatoria femeii care a implinit 15 ani").

Raspunderea parintilor nu va fi angajata nici in cazul persoanelor majore lipsite de discernamant puse sub interdictie judecatoreasca datorita alienatiei sau debilitatii mintale chiar daca sarcina ocrotirii lor este exercitata de parinti.[41] Raspunderea parintilor va putea fi angajata pe temeiul art. 998-999 Cod Civil (Raspunderea pentru fapta proprie) daca victima prejudiciului face dovada ca interzisul a cauzat prejudiciul prin fapta sa ilicita datorita supravegherii insuficiente exercitate de ocrotitorii sai legali.

Cea de-a doua conditie ce trebuie indeplinita pentru ca raspunderea parintilor sa fie angajata priveste comunitatea de locuinta a minorului cu parintii sai.[43] Acest fapt reiese intr-un mod lipsit de echivoc din prevederea art. 1000 alin 2 Cod Civil : "Tatal si mama () sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii".

Locuinta minorului coincide in majoritatea cazurilor cu domiciliul sau legal[44], aceasta coincidenta reiese printre altele si din continutul articolului 100 alin 1 Codul familiei, care prevede : "copilul minor locuieste la parintii sai"; art. 14 alin 1 din Decretul nr. 31/1954 arata ca : "domiciliul minorului este la parintii sai sau la acela dintre parinti la care locuieste in mod statornic".

Exista si unele situatii cand minorul nu are locuinta la parintii sai, desi domiciliul sau legal se afla la acestia[45]. Astfel, art. 14 alin 2 din Decretul nr. 31/1954 prevede ca : "domiciliul copilului incredintat de instanta judecatoreasca unei a treia persoane, ramane la parintii sai ()".

In acele situatii cand nu exista coincidenta intre locuinta si domiciliu pentru determinarea raspunderii parintilor, in temeiul art. 1000 alin 2 se va lua in considerare locuinta si nu domiciliul.[46] Rezulta ca asa cum subliniaza si doctrina locuinta minorului este cea pe care legea o stabileste chiar daca in fapt nu are acea locuinta, ceea ce intereseaza deci pentru angajarea raspunderii parintilor in temeiul art. 1000 alin 2 Cod Civil este locuinta pe care minorul trebuia sa o aiba nu cea pe care o are in fapt.

Atunci cand potrivit legii minorul trebuia sa locuiasca impreuna cu parintii sai dar el avea de fapt o alta locuinta si nu se afla la locuinta stabilita potrivit legii datorita culpei (vinei) parintilor, raspunderea parintilor nu va putea fi inlaturata pentru ca asa cum subliniaza si doctrina nimeni nu poate invoca propria-i vina pentru a fi exonerat de raspundere.[48]

Mai mult, in conceptia unor autori de specialitate vina parintilor in astfel de situatii nu este doar o simpla culpa in supraveghere ci cuprinde si culpa in educatia sau cresterea minorului.[49]

Practica judecatoreasca a deosebit si ea o serie de situatii de fapt in care locuinta minorului era alta decat locuinta parintilor sai cum de fapt trebuia sa fie potrivit legii. In cele ce urmeaza voi prezenta cateva situatii in care minorul nu se afla in locuinta stabilita potrivit legii si a savarsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

a) Minorul a parasit locuinta parintilor fara voia acestora si a savarsit in acest interval o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii. [50]

In practica au existat o serie de hotarari judecatoresti care au apreciat ca parintii nu sunt raspunzatori in acest caz pentru fapta minorului si aceasta datorita faptului ca minorul nu mai locuia la ei.[51] Orientarea generala a instantelor este in sensul ca raspunderea parintilor nu poate fi inlaturata in cazul mai sus mentionat, aceasta decizie bazandu-se chiar pe cea mai putin exigenta culpa in sarcina parintilor - culpa in supraveghere.

Asa cum am mai aratat prin decizia de indrumare nr. 6 din 17 noiembrie 1973 a Plenului Tribunalului Suprem[52] faptul ca minorul parasise locuinta iar la
data savarsirii faptei ilicite parintii se aflau in imposibilitatea materiala sa exercite

supravegherea legala, nu-i exonereaza pe acestia de raspunderea prevazuta in art.1000 alin 2 Cod Civil. Mai mult, se arata ca fapta ilicita s-a datorat culpei parintilor in supraveghere, acestia avand datoria sa exercite o supraveghere permanenta si sa se preocupe ca minorul sa se afle tot timpul la domiciliul lor. De asemenea, trebuie ca dupa ce minorul a disparut, parintii sa depuna toate diligentele necesare pentru ca minorul sa fie readus la locuinta sa legala. Prin depunerea tuturor diligentelor necesare se intelege in sensul acestei decizii urmatoarele fapte sau acte materiale : cercetari, staruinte perso-nale, cereri adresate competente pentru ca minorul sa fie gasit si adus la locuinta sa

Ca fapte enumeratoare de raspundere amintita decizie arata ca daca parintii dovedesc ca s-au achitat intr-un mod corespunzator de obligatia de supraveghere si daca dupa disparitia minorului s-au depus toate diligentele necesare pentru readucerea minorului la locuinta sa, acestia sunt exonerati de raspunderea prevazuta in art. 1000 alin 2 Cod Civil.

Raliindu-ma la opinia unor autori din literatura de specialitate , consider ca fundamentul pentru raspunderea parintilor nu trebuie sa-l constituie numai lipsa de supraveghere ci si lipsurile in educatia sau cresterea minorului. Aceasta deoarece asa cum s-a precizat in doctrina, parasirea locuintei de catre minor poate avea drept cauza dezinteresul sau insuficientul interes manifestat de unii parinti fata de cresterea si educarea minorului, aplicarea de rele tratamente s.a.m.d.

b) De asemenea, o situatie evidentiata in practica judecatoreasca este si aceea in care minorul se afla pe o perioada mai lunga sau mai putin indelungata in vizita la rude sau la prieteni si in aceasta perioada acesta savarseste o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

O prima opinie desprinsa din literatura de specialitate arata ca in acest caz aplicarea art. 1000 alin 2 Cod Civil nu poate fi inlaturata.[57] Acest fapt se datoreaza imprejurarii ca datorita locuintei temporare in care se afla minorul cu acordul parintilor sai nu se inlatura conditia locuintei comune expres precizata in articolul mai sus mentionat din Codul Civil, pe motivul ca parintii au datoria sa asigure copiilor lor minori conditii corespunzatoare de indrumare si supraveghere.

Exista si o opinie contrara formulata si sustinuta de adeptii culpei parintilor in supraveghere, opinie care sustine ca situatia ar trebui solutionata de la caz la caz potrivit imprejurarilor.[59]

c) O alta situatie este si aceea in care minorul era internat in spital in timpul savarsirii faptei ilicite.[60]

Prin decizia sectiei penale a tribunalului Suprem nr. 40 din 8 ianuarie 1974[61] s-a apreciat ca in aceasta situatie prevederile art. 1000 alin 2 Cod Civil sunt inaplicabile. Prin aceasta decizie s-a argumentat ca in situatia mentionata minorul nu locuia cu parintii sai si acestia nu au putut exercita supravegherea. Se observa cu usurinta ca instanta de judecata si-a bazat hotararea pe culpa in exercitarea supravegherii de catre parinti.

Autorii de specialitate adepti ai culpei parintilor in exercitarea supravegherii si a educatiei sau ai culpei parintilor in exercitarea supravegherii si cresterii au condamnat aceasta decizie considerand ca prevederea articolului 1000 alin 2 trebuie aplicata.[62] S-a argumentat ca desi locuinta minorului pe perioada bolii nu se afla la parintii sai legali, comunitatea de locuinta intre parinti si minor nu a disparut, iar

daca parintii s-ar fi achitat intr-un mod corespunzator de obligatia lor de a educa sau de a creste copilul minor, acesta din urma nu ar fi savarsit faptul ilicit cauzator de prejudiciu. Datorita acestor lipsuri in educatia sau cresterea copilului minor, este normal ca prejudiciile cauzate de acesta trebuiesc imputate parintilor.

d) Au fost date solutii contradictorii si in situatia in care minorul internat intr-o scoala de munca si reeducare a fugit din scoala si in timp ce vagabonda acesta a savarsit o fapta ilicita.[63]

Unele instante judecatoresti au pronuntat decizii in sensul inaplicabilitatii prevederilor articolului 1000 alin 2, decizii bazate pe inexistenta comunitatii de locuinta intre minor si parintii sai si datorita faptului ca minorul nu mai locuieste cu parintii sai, acestia din urma nu au putut exercita supravegherea asupra lui.[64]

Prin reorientarea practicii judecatoresti in sensul prezumarii culpei parintilor in exercitarea indatoririi de supraveghere si educare a minorului sau prezumarii culpei parintilor in exercitarea indatoririi de supraveghere si cresterea minorului, s-a decis ca prevederile art. 1000 alin 2 Cod Civil sunt aplicabile.[65]

Aceste decizii au fost motivate asa cum subliniaza si literatura de specialitate, de altfel, prin faptul ca la baza schimbarii locuintei minorului au stat carentele de ordin educativ ce au existat in cresterea acestuia. Aceste deficiente prezumate in educarea sau cresterea minorului sunt imputabile cel putin cel putin partial parintilor pentru ca schimbarea in acest mod a locuintei minorului le este in mod direct imputabila.[66]

In concluzie in acest caz raspunderea parintilor trebuie angajata in mod proportional cu gradul de culpa retinut in sarcina acestora, alaturi de culpa retinuta in sarcina institutorului si solidar cu faptuitorul.[67]

e) O situatie speciala sub aspectul problemelor ce pot fi evidentiate este si situatia in care minorul savarseste fapta ilicita in timpul in care parintii sai se aflau in exercitarea unei pedepse privative de libertate sau erau arestati preventiv.[68]

In legatura cu aceasta ipoteza practica judiciara s-a pronuntat in sensul ca parintii nu raspund pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a copilului lor minor. Deciziile instantelor de judecata au fost motivate pe argumentul inexistentei comunitatii de locuinta dintre minor si parinti iar in baza acestui fapt parintii se afla in imposibilitatea practica de a exercita obligatia de supraveghere a copilului minor.

Literatura de specialitate prin unii autori[69] au sanctionat insa aceasta conceptie si a lansat intrebarea, legitima de altfel, daca nu cumva conduita parintilor ce au fost condamnati la exercitarea unui pedepse privative de libertate a facut ca acestia sa se afle in imposibilitatea de a supraveghea, educa sau creste minorul. Consider ca in baza noii orientari in ceea ce priveste temeiul raspunderii parintilor (culpa in "supravegherea si educarea" sau "educarea si cresterea" minorului) acestia ar trebui sa fie tinuti sa raspunda pentru fapta minorului. In cazul in care parintii minorului sunt arestati preventiv, hotararile instantelor de judecata ar trebui nuantate in ceea ce priveste activarea sau nu a raspunderii parintilor.

f) In fine, o ultima situatie ar fi aceea in care minorul savarseste o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii insa parintii sai nu au o locuinta comuna.[70]

Aceasta ipoteza apare cel mai des in cazul sotilor despartiti in fapt sau de drept, al sotilor aflati in cursul procedurii de divort sau a parintilor minorului din afara casatoriei.[71]

Regula pentru aceasta situatie este faptul ca pentru fapta minorului va raspunde parintele caruia acesta i-a fost incredintat.[72] Incredintarea minorului unuia dintre parinti se poate face prin urmatoarele modalitati : prin hotarare judecatoreasca, prin invoiala parintilor incuviintata de instanta judecatoreasca sau numai prin simpla invoiala a parintilor. In acest sens, articolul 42 alin.1 Codul familiei prevede ca : "Instanta judecatoreasca va hotari, odata cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori. In acest scop instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinand seama de interesele copiilor, pe care de asemenea ii va asculta daca au implinit varsta de zece ani, va hotari pentru fiecare dintre copii, daca va fi incredintat tatalui sau mamei "; articolul 42 alin.2 Codul familiei prevede ca : "Invoiala parintilor privitoare la incredintarea copiilor si la contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a acestora va produce efecte numai daca a fost incuviintata de instanta judecatoreasca"; articolul 100 alin. 2 si 3 prevede de asemenea ca : "Daca parintii nu locuiesc impreuna, acestia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. In caz de neintelegere intre parinti, instanta judecatoreasca, (), va decide tinand seama de interesele copilului"; in fine, articolul 65 Codul familiei prevede ca : "Daca filiatia copilului din afara casatoriei este stabilita fata de ambii parinti, incredintarea lui, (), se va hotari potrivit art. 42-44, care se aplica prin asemanare".

In literatura de specialitate s-a aratat faptul ca pentru fapta minorului va raspunde parintele caruia i-a fost incredintat, datorita faptului ca acesta exercita drepturile parintesti cu privire la minor in temeiul art. 43 si 65 Codul familiei[74]. Astfel art. 43 alin. 1 Codul familiei prevede ca : "Parintele divortat, caruia i s-a incredintat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile parintesti".

De asemenea, tot in literatura de specialitate s-au purtat unele discutii cu privire la situatia in care minorul savarseste fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in intervalul cand se afla la locuinta parintelui caruia nu-i fusese incredintat in conditiile legii.[75] Intrebarea legitima care se pune este care dintre parinti va fi tinut sa repare prejudiciul cauzat.

O prima opinie mentioneaza faptul ca in aceasta situatie va raspunde pentru prejudiciul cauzat de minor parintele caruia i-a fost incredintat copilul in mod legal. Raspunderea parintelui la care minorul locuia de fapt va putea fi angajata in temeiul art. 998-999 Cod Civil si aceasta numai daca acestuia i-ar putea fi imputat o culpa in supraveghere. De asemenea, s-a precizat ca pentru a se stabili cine va raspunde in temeiul art. 1000 alin 2 Cod Civil se va avea in vedere locuinta de drept a minorului nu locuinta de fapt.

O alta opinie formulata in literatura de specialitate, sustinuta si de practica judiciara, precizeaza sa va raspunde pentru fapta ilicita a minorului in temeiul art. 1000 alin 2 Cod Civil parintele la care acesta locuia de fapt. Sau, altfel formulat, in cazul in care minorul a fost incredintat unui parinte insa el a fost luat pentru crestere si ingrijire de celalalt parinte, acesta din urma va raspunde pentru daunele pricinuite de minor cat timp minorul se afla in cresterea si ingrijirea sa. Sustinatorii acestei opinii isi argumenteaza printre altele teoria si pe faptul ca de cele mai multe ori in practica, parintele caruia nu i-a fost incredintat minorul continua de ce cele mai multe ori exercitarea drepturilor parintesti impiedicand in acest mod pe parintele caruia minorul i-a fost incredintat in mod legal sa-si exercite atributele.

De asemenea, ori de cate ori minorul se afla intr-o simpla vizita la parintele caruia nu i-a fost incredintat si in acest interval savarseste o fapta ilicita, raspunderea parintelui la care se afla in vizita va fi angajata pe temeiul art. 998-999 Cod Civil, impreuna cu parintele caruia i-a fost incredintat minorul, acesta din urma va raspunde in temeiul art. 1000 alin 2 Cod Civil.

Trebuie precizat ca aceste vizite ale minorului la parintele caruia nu a fost incredintat, pot avea loc in cadrul relatiilor personale la care se refera articolul 43 alin. 3 Codul familiei. Potrivit art. 43 alin. 3 Codul familiei : "Parintele divortat, caruia nu i s-a incredintat copilul pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, invatatura si pregatirea lui profesionala".

In practica judiciara mai recenta, prin doua decizii ale Tribunalului Municipiului Bucuresti[76], s-a conturat ceea ce am putea numi o noua opinie cu privire la raspunderea parintilor pentru fapta copilului minor in cazul in care acestia nu au locuinta comuna. In cele doua decizii mai sus amintite s-a motivat ca in spetele in cauza raspunderea civila a tatalui deriva din calitatea sa de parinte, chiar daca la data savarsirii faptei minorul se afla sub supravegherea celuilalt parinte (a mamei).

1 6 Inlaturarea prezumtiilor stabilite de articolul 1000 alin 2 Cod Civil privind raspunderea parintilor

Asa cum am aratat in prezentul capitol pentru angajarea raspunderii parintilor in temeiul art. 1000 alin 2 Cod Civil, victima prejudiciului trebuie sa dovedeasca existenta faptei ilicite savarsite de minor, existenta unui prejudiciu precum si legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu. Odata dovedite aceste aspecte, se declanseaza o tripla prezumtie privind indeplinirea necorespunzatoare sau neindeplinirea indatoririlor parintesti, existenta unui raport de cauzalitate intre aceasta fapta ilicita a parintilor si comiterea de catre minor a faptei cauzatoare de prejudicii precum si existenta vinei parintilor pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a indatoririlor care le reveneau potrivit legii.

Aceste prezumtii legale sunt insa relative si pot fi rasturnate (inlaturate) prin proba contrarie deoarece acelasi articol 1000 Cod Civil prevede in alin. 5 ca : "Tatal si mama () sunt aparati de responsabilitatea aratata mai sus (vezi art. 1000 alin 2 Cod Civil), daca se probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil".

Din lecturarea acestui articol rezulta ca obiectul probei contrare trebuie sa contina dovedirea de catre parinti a faptului ca s-au achitat ireprosabil de sarcinile ce le reveneau. Acest fapt daca a fost dovedit va duce inevitabil la inexistenta raportului de cauzalitate dintre fapta lor - aceea de a nu-si fi indeplinit datoria fata de copil - si fapta ilicita cauzatoare de prejudicii comisa de minor.[77]

Dovada acestui fapt (achitarea ireprosabila de sarcinile ce le reveneau parintilor) va fi mai dificil sau mai putin dificil de facut, in functie de fundamentul raspunderii parintilor[78]. Asa cum am mai precizat cand dovada contrara a prezumtiei legale se refera la un dublu obiect (supravegherea si educarea minorului sau supravegherea si cresterea minorului) aceasta va fi mai dificil de facut datorita complexitatii sale.

Daca insa parintii nu vor reusi sa probeze ca s-au achitat in mod corespunzator de indatoririle ce le reveneau mai pot rasturna prezumtia de cauzalitate dintre fapta lor si fapta ilicita a minorului prin probarea unuia din urmatoarele doua aspecte :

a) un fapt exterior copilului de care parintii nu sunt tinuti sa raspunda, a determinat cauzal savarsirea de catre minor a faptei ilicite[80] (ex. : un caz fortuit, un caz de forta majora, fapta unui tert etc.)

b) invocarea si probarea lipsei parintilor de discernamant pe o anumita durata. Probarea lipsei de discernamant pe o anumita durata are ca efect inlaturarea vinovatiei pentru neindeplinirea indatoririlor parintesti.[81]

Pentru rasturnarea prezumtiilor stabilite de articolul 1000 alin 2 Cod Civil, parintii pot folosi orice mijloc de proba legal intrucat art. 1000 alin 5 Cod Civil nu restrictioneaza admisibilitatea vreunui mijloc de proba, parintii trebuie doar sa "probeze ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil".

Codul Civil reglementeaza admisibilitatea si forta probanta pentru patru mijloace de dovada : inscrisurile, marturia, marturisirea si prezumtiile (art.1169-1209)

Art. 1170 dispune : "Dovada se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin prezumtii, prin marturisirea unei parti si prin juramant". Prin Decretul nr. 205/1950 juramantul a fost scos din randul probelor judiciare.

Prin Codul de procedura civila sunt reglementate inca trei mijloace de dovada : expertiza, probele materiale si cercetarea la fata locului.

Mai trebuie precizat faptul ca pentru a fi incuviintata de instanta proba trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii :

a)      sa nu fie oprita de lege

b)      sa fie verosimila - sa tinda la dovedirea unor fapte credibile

c)      sa fie utila - sa tinda la dovedirea unor fapte incontestabile

d)     sa fie pertinenta - sa aiba legatura cu pricina

e)      sa fie concludenta - sa fie de natura sa duca la rezolvarea cauzei.

1 7 Efectele raspunderii parintilor pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a copiilor lor minori

Atunci cand conditiile articolului 1000 alin 2 sunt indeplinite si parintii nu au putut face proba contrara ceruta de art. 1000 alin 5 Cod Civil, acestia sunt tinuti sa raspunda si repare integral prejudiciul cauzat de fapta copilului minor victimei.

Daca minorul era lipsit de discernamant la data savarsirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, numai parintii vor raspunde pentru fapta acestuia.

In ipoteza in care minorul avea discernamant la momentul savarsirii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, victima poate alege pe cine va trage la raspundere pentru recuperarea pagubei astfel cauzate. Astfel victima poate chema sa raspunda pentru prejudiciul suferit fie numai pe minor, fie numai pe parinti, fie pe parinti si minor impreuna.[82]

In cazul in care victima cheama sa raspunda pentru prejudiciul suferit atat pe parinti cat si pe copil, primii vor raspunde in temeiul articolului 1000 alin 2 iar minorul va raspunde potrivit art. 998-999 Cod Civil (raspunderea pentru fapta proprie)[83], atat parintii cat si minorul vor raspunde pentru intregul prejudiciu iar raspunderea lor va fi o raspundere solidara (dupa unii autori) sau in solidum (in opinia altor autori) . Si practica judecatoreasca a apreciat in unele hotarari ca in acest caz va fi vorba de o raspundere in solidum. Astfel, in decizia de indrumare nr. 6/1973 a Plenului Tribunalului Suprem s-a aratat ca raspunderea minorului este o raspundere civila delictuala directa in baza art. 998-999 Cod Civil, pe cand raspunderea parintilor este o raspundere civila delictuala indirecta in baza art. 1000 alin 2 Cod Civil si deci nu exista solidaritatea descrisa de art. 1003 Cod Civil. In continuare se arata ca totusi parintii si minorul raspund pentru intreg prejudiciul cauzat iar obligatia lor este o obligatie in solidum.

Daca minorul a savarsit fapta cu discernamant iar parintii au reparat prejudiciul cauzat de fapta ilicita a acestuia, parintii au posibilitatea sa recupereze de la acesta ce au platit pentru prejudiciul cauzat de minor, pe calea unei actiuni in regres.[87]

Reamintesc faptul ca la fel ca in cazul raspunderii pentru fapta proprie si in cazul raspunderii pentru fapta altuia prejudiciul trebuie reparat integral adica trebuie acoperit atat prejudiciul efectiv (damnum emergens) cat si beneficiul nerealizat de victima (lucrum cessans)[88]. Prejudiciul poate fi reparat in natura sau atunci cand nu poate fi reparat in natura, prejudiciul trebuie reparat prin echivalent prin acordarea de despagubiri victimei.

2 Modele de actiuni civile in materia raspunderii parintilor pentru fapta

ilicita a copiilor lor minori

2 1 Actiune pentru repararea prejudiciului cauzat de minor

Domnule Presedinte,

Subsemnatul, ________________, domiciliat in _________, judetul _____, str. _________, nr. __, etajul ___, apart. ___, chem in judecata si personal la interogatoriu pe ___________ si pe ____________, ambii domiciliati in ________, judetul ______, str. _______, nr. __, etajul __, apart. __, pentru ca prin hotararea ce veti pronunta sa-i obligati sa-mi plateasca suma de __________ lei, ce reprezinta repararea prejudiciului pe care mi l-a cauzat in ziua de __________ fiul lor minor ___________ in varsta de ____ ani.

Cer de asemenea, cheltuieli de judecata si onorariu de avocat.

Motivele actiunii sunt urmatoarele :

In fapt : (se descrie fapta ilicita pe scurt)

In drept, imi intemeiez cererea pe dispozitiile art. 1000 alin 2 Cod Civil.

Inteleg sa ma folosesc de interogatoriul paratilor, care urmeaza a fi citati cu aceasta mentiune si de proba cu martori, pentru care propun pe :

1. _________, din ________ judetul ________ str. _____ etaj ____ apart ___

2. _________, din ________ judetul ________ str. _____ etaj ____ apart ___

Depun prezenta actiune in trei exemplare, din care unul pentru instanta si celelalte doua exemplare pentru a fi comunicate parintilor.

Semnatura reclamantului,

Domnului Presedinte al _____ _______ ______ __________

2 2 Actiune pentru repararea in solidar a prejudiciului cauzat de minor

Domnule Presedinte,

Subsemnatul, ________________, domiciliat in _________, judetul _____, str. _________, nr. __, etajul ___, apart. ___, chem in judecata si personal la interogatoriu pe ___________ si pe ____________, ambii domiciliati in ________, judetul ______, str. _______, nr. __, etajul __, apart. __, precum si pe fiul lor minorul _________ in varsta de ___ ani, domiciliat in _________ judetul ________ str. _______, nr. ___, etajul __, apart. __, pentru ca prin hotararea ce veti pronunta sa-i obligati sa-mi plateasca suma de __________ lei, ce reprezinta repararea prejudiciului pe care mi l-a cauzat fiul lor minor in ziua de __________ .

Cer de asemenea, cheltuieli de judecata si onorariu de avocat.

Motivele actiunii sunt urmatoarele :

In fapt : (se descrie pe scurt fapta ilicita a minorului)

In drept, imi intemeiez cererea pe dispozitiile art. 1000 alin 2 Cod Civil si pe art. 998-999 Cod Civil.

Inteleg sa ma folosesc de interogatoriul paratilor, care urmeaza a fi citati cu aceasta mentiune si de proba cu martori, pentru care propun pe :

1. _________, din ________ judetul ________ str. _____ etaj ____ apart ___

2. _________, din ________ judetul ________ str. _____ etaj ____ apart ___

Depun prezenta actiune in patru exemplare, din care unul pentru instanta si celelalte trei exemplare pentru a fi comunicate parintilor.

Semnatura reclamantului,

Domnului Presedinte al _____ _______ ______ __________

2 3 Actiune in regres a parintilor fata de copilul lor minor pentru prejudiciul cauzat de acesta

Domnule Presedinte,

Subsemnatii, __________ ______ ____ __, ambii cu domiciliul in ________, judetul _____, str. _________, nr. __, etajul ___, apart. ___, chemam in judecata si personal la interogatoriu pe paratul ________, minor in varsta de ___ ani, cu domiciliu in _______, judetul _____, str. ______, nr. __, etajul __, apart. __, pentru ca pe baza probelor administrate, instanta sa hotarasca a obliga pe parat la plata sumei de __________ lei, reprezentand dauna pe care am platit-o creditorului _________ .

Cer de asemenea, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata precum si onorariul de avocat.

Motivele actiunii sunt urmatoarele :

In fapt : (se enunta motivul)

In drept, ne intemeiem actiunea pe dispozitiile art. 998-999 Cod Civil.

Pentru dovedirea actiunii, inteleg sa ma folosesc de interogatoriul paratului, care urmeaza a fi citat cu aceasta mentiune, de proba cu acte si de proba cu urmatorii martori :

1. _________, din ________ judetul ________ str. _____ etaj ____ apart ___

2. _________, din ________ judetul ________ str. _____ etaj ____ apart ___

Depun prezenta actiune in dublu exemplar si timbru fiscal in valoare de ______ lei.

Semnatura reclamantilor,

Domnului Presedinte al _____ _______ ______ __________

3 Corelatia dintre raspunderea parintilor pentru fapta copilului lor minor si alte feluri de raspundere pentru fapta altuia

3 1 Corelatia dintre raspunderea parintilor si raspunderea

profesorilor ori a mestesugarilor

Articolul 1000 alin 4 Cod Civil prevede ca : "Institutorii si artizanii raspund de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in timpul care se gasesc sub a lor supraveghere".

Articolul 1000 alin. 5 Cod Civil prevede ca : "Tatal si mama, institutorii si artizanii sunt aparati de responsabilitatea aratata mai sus, daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil".

Problema de drept ce se pune, in cazul corelatiei dintre raspunderea parintilor si raspunderea profesorilor ori a mestesugarilor, o reprezinta urmatoarea ipoteza : Elevul sau ucenicul comite fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in timp ce se alfa ori trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului ori a mestesugarului, deoarece in afara acestei interval de timp, parintii sunt cei care sunt tinuti sa raspunda pentru fapta ilicita a copilului lor minor.

Literatura de specialitate si practica judiciara au trebuit sa raspunda la urmatoarea intrebare :

Poate fi angajata raspunderea parintilor pe baza art. 1000 alin. 2 Cod Civil atunci cand minorul savarseste fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in calitate de elev sau de ucenic si se afla ori trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului ori a mestesugarului

Datorita conceptiilor diferite asupra temeiului ce sta la baza celor doua raspunderi, raspunderea parintilor pentru fapta copilului lor minor (art. 1000 alin 2 Cod Civil) si a raspunderii profesorilor ori a mestesugarilor pentru fapta ilicita a elevului sau ucenicului (art. 1000 alin 4 Cod Civil), au existat conceptii diferite in literatura de specialitate si practica judiciara asupra faptului daca aceste raspunderi pot coexista sau se exclud.

Daca se porneste de la premisa ca temeiul raspunderii pentru fapta copilului il reprezinta obligatia de supraveghere a minorului iar temeiul raspunderii profesorilor sau a mestesugarilor il constituie tot obligatia de a supraveghea minorul este clar ca cele doua raspunderi se exclud. Aceasta intrucat asa cum s-a argumentat si in literatura de specialitate de catre unii autori[89], atunci cand sunt intrunite conditiile prevazute de art. 1000 alin 4 pentru angajarea raspunderii profesorilor sau a mestesugarului, minorul se afla sau trebuia sa se afle sub supravegherea acestuia, in acest interval raspunderea parintilor a fost temporar suspendata deoarece obligatia de supraveghere trebuia sa cada in sarcina primilor mentionati.

Literatura de specialitate a aratat ca se poate admite solutia potrivit careia parintii pot raspunde impreuna ori in locul profesorului ori mestesugarului, insa nu pe baza art. 1000 alin 2 Cod Civil, ci pe baza art. 998-999 Cod Civil (raspunderea pentru fapta proprie)[90]. Insa daca aceasta opinie ar fi acceptata, victima prejudiciului este cea care trebuie sa faca dovada ca fapta ilicita comisa de minor se datoreaza insuficientelor de ordin educativ sau de crestere imputabile parintilor. Aceasta dovada directa este foarte greu de facut.

Consecintele de ordin practic ce rezulta din conceptia prezentata in ceea ce priveste raspunderea parintilor pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu a copilului minor sunt urmatoarele :

Raspunderea parintilor nu va fi angajata pentru prejudiciul cauzat de minor in timp ce se afla la scoala sau pentru prejudiciul cauzat dupa ce a fugit din scoala de munca si reeducare in care ar fi trebuit sa se afle in ipoteza in care minorul fusese internat intr-o astfel de institutie. Cea mai paradoxala situatie este insa faptul ca parintii nu vor raspunde pentru prejudiciul cauzat de minor insusi profesorului sau mestesugarului in supravegherea carora se afla.

De asemenea, adeptii acestei conceptii considera ca spre deosebire de celelalte feluri de raspundere pentru fapta altuia raspunderea profesorului sau a mestesugarului este marginita ca interval de timp numai la perioada cand elevul sau ucenicul se afla sub supravegherea acestuia si deci se considera a fi o raspundere speciala. Raspunderea parintilor poate fi activata in restul intervalului de timp care este in general mult mai intins in timp, in conformitatea cu principiul "specialia generalibus derogant", raspunderea generala va fi deci inlaturata ori de cate ori conditiile raspunderii speciale vor fi intrunite.[92]

Raliindu-ma la opinia unor autori din literatura de specialitate[93], consider ca tezele de principiu mai sus mentionate sunt in linii esentiale juste, dar sunt insa susceptibile de unele rezerve datorita absolutizarii concluziei ca in toate cazurile raspunderea profesorului sau a mestesugarilor exclude raspunderea parintilor.

Daca se considera insa ca temeiul raspunderii parintilor se bazeaza pe indeplinirea necorespunzatoare sau pe neindeplinirea nu numai a indatoririi de supraveghere dar si aceleia privind educarea ori cresterea copilului minor observam ca cele doua raspunderi au numai o coincidenta partiala a temeiului pe care se bazeaza, acest punct de coincidenta se refera la obligatia de a supraveghea minorul.[94]

Concluzia logica ce rezulta din cele afirmate mai sus, este ca raspunderea parintilor pe baza art. 1000 alin 2 Cod Civil nu va fi inlaturata in toate cazurile cand minorul se afla sau trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului ori a mestesugarului.[95]

Din lipsa de coincidenta a temeiurilor celor doua forme de raspundere putem acea urmatoarele solutii :

a) Solutia aplicarii concurente a celor doua raspunderi[96]. Aceasta solutie isi gaseste aplicabilitatea in situatia in care la producerea faptei ilicite au contribuit atat lipsa de supraveghere din partea profesorului cat si neexecutarea in mod corespunzator de catre parinti a obligatiei ce le revenea de a educa sau creste minorul.

In literatura de specialitate[97] este des amintita Decizia tribunalului Suprem nr. 4 din 17 ianuarie 1977. Prin aceasta decizie parintii au fost obligati sa raspunda impreuna cu profesorul pentru prejudiciile pe care minorul le cauzase in curtea scolii. Fapta ilicita a minorului s-a produs dupa ce acesta se sustrase supravegherii profesorului plecand de la orele de clasa. Sustragerea a fost facilitata de faptul ca profesorul a venit cu intarziere la clasa unde trebuia sa tina lectia. Decizia a fost motivata pe faptul ca minorul, din moment ce se afla la scoala, culpa parintilor in supraveghere nu poate coexista cu cea a profesorului insa lipsurile din educatia minorului le sunt direct imputabile parintilor, ceea ce face ca raspunderea parintilor sa fie raspundere concurenta la producerea prejudiciului impreuna cu vina in supraveghere manifestata de profesor.

De asemenea, prin Decizia sectiei civile nr. 26962 din 27 noiembrie 1987[99]
s-a afirmat acelasi principiu. In aceasta decizie s-a aratat faptul ca raspunderea parintilor pe temeiul art. 1000 alin 2 Cod Civil rezida nu numai din obligatia parintilor de a-si supraveghea copiii minori ci si din obligatia de a le asigura o educatie corespunzatoare in sensul dispozitiilor inscrise in art. 101 Codul familiei. Tot in aceasta decizie se mentioneaza faptul ca desi prin lege se prevede in anumite situatii si o raspundere a altor persoane, asa cum este si raspunderea profesorului pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a elevului aflat in supravegherea sa potrivit art. 1000 alin 4 Cod Civil, raspunderea parintilor pentru fapta ilicita a minorului va putea fi angajata pe baza lipsei educatiei corespunzatoare, aceasta lipsa putand fi dedusa si din circumstantele faptului prejudiciabil savarsit de minor. In continuare, se precizeaza ca fiind prezumata culpa parintilor in educarea minorului, raspunderea profesorului va fi si ea angajata in cazul in care prejudiciul se datoreaza in parte si vinei acestuia de a nu-si fi indeplinit in mod corespunzator obligatia de supraveghere. In incheiere se arata faptul ca in situatia in care se dovedeste existenta mai multor culpe, raspunderea fiecareia dintre parti se va face proportional in raport cu faptele culpabile retinute in sarcina fiecaruia.

In aceeasi ordine de idei, prin decizia 757 /1991 a Tribunalului Municipiului Bucuresti sectia II penala[100], s-a aratat ca, in cazul in care se constata o culpa a parintilor alaturi de culpa institutorului in producerea pagubei, va fi angajata si raspunderea acestora in raport cu gradul propriei lor culpe si in solidar cu minorul.

b) O alta solutie ar fi aceea ca in corelatie cu raspunderea profesorului ori a mestesugarului raspunderea parintilor este o raspundere subsidiara.[101] Raspunderea parintilor va interveni numai in situatiile in care profesorul sau mestesugarul vor face dovada in sensul art. 1000 alin 5 Cod Civil ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil.

Aceasta solutie, asa cum s-a precizat si in literatura de specialitate[102], admite premisa potrivit careia raspunderea parintilor este o raspundere generala in comparatie cu raspunderea profesorului sau a mestesugarului care este o raspundere speciala.

In conformitate cu aceasta solutie, in cazul in care profesorul sau mestesugarul reuseste sa inlature prezumtiile stabilite prin art. 1000 alin 4 Cod Civil raspunderea speciala va fi inlaturata iar in locul acesteia se va reactiva in mod automat raspunderea generala a parintilor pe temeiul art. 1000 alin 2 Cod Civil, deoarece parintii raspund atat pentru lipsa de supraveghere dar si pentru carentele din educatia sau cresterea minorului. Ca regula deci, atat timp cat se aplica efectiv raspunderea speciala a profesorului sau a mestesugarului, raspunderea parintilor nu va opera si ea concomitent cu prima raspundere mentionata. De asemenea, doresc sa subliniez faptul ca asa cum se poate observa obligatia de supraveghere ce revine profesorului sau mestesugarului inlatura intr-o mai mare sau mai mica masura factorul de risc ce apare din insuficientele retinute in educare si cresterea minorului sau intr-o alta formulare un elev sau un ucenic care prezinta unele carente de ordin educativ sau de crestere poate fi impiedicat sa comita o fapta ilicita daca este bine supravegheat de profesorul (mestesugarul) sau. Aceasta opinie a fost mentionata si de unii autori din literatura de specialitate.[103]

In aceeasi ordine de idei, daca profesorul sau mestesugarul face dovada admisa si permisa totodata de lege prin art. 1000 alin 5 Cod Civil ca s-a achitat im mod corespunzator de indatorirea de supraveghere insa nu au putut impiedica fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu a minorului, raspunderea parintilor care exista si in acest interval insa numai intr-un mod virtual, va fi activata deoarece raspunderea instituita de art. 1000 alin 2 Cod Civil are ca temei nu numai lipsa de supraveghere dar si indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de educare sau crestere a minorului.

Pe considerentele prezentate mai sus se bazeaza si hotararile instantelor de judecata prin care s-a hotarat ca parintii sa raspunda, pe temeiul art. 1000 alin 2, pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a copilului lor minor dupa ce acesta a fugit dintr-o scoala de munca si reeducare.

Pentru exemplificare, in literatura de specialitate[104], este des citata Decizia sectiei penale a Tribunalului Suprem nr. 1777 din 9 august 1976 (republicata). De asemenea, tot printr-o decizie a Tribunalului Suprem, Decizia sectiei penale nr. 1703 din 2 iulie 1986 , a fost reafirmat acelasi principiu. In motivarea acestei hotarari se arata ca profesorul nu poate fi raspunzator pentru fapta minorului ce a fost comisa in timpul cand acesta fugit de la scoala deoarece era lipsit de posibilitatea de a supraveghea minorul. Tot in motivarea deciziei se arata faptul ca institutorul (profesorul) raspunde numai pentru acele fapte cauzatoare de prejudicii ale minorului ce au fost comise "in cursul procesului de instruire sau de pregatire profesionala". In incheierea acestei hotarari se precizeaza faptul ca desi parintii raspund pentru faptele copiilor lor minori ce locuiesc impreuna cu dansii (art. 1000 alin 2 Cod Civil) aceasta raspundere fiind intemeiata pe culpa in supraveghere, ci raspund insa si pentru culpa in educarea minorilor, indiferent daca locuiesc sau nu impreuna. De altfel, aceasta culpa in supraveghere si educatie deja prezumata deoarece internarea minorului intr-o scoala de reeducare s-a datorat tocmai acestor deficiente din educatia lui.

In privinta raspunderii profesorului ori mestesugarului pentru fapta ilicita a minorului comisa in timpul procesului de instruire ori de pregatire profesionala in literatura de specialitate[106] s-au exprimat unele rezerve in sensul extinderii raspunderii parintilor pe baza art. 1000 alin. 2 Cod Civil si in alte ipoteze in care face dovada de catre profesor (mestesugar) ca, desi s-a achitat intr-un mod corespunzator de obligatia de supraveghere ce-i incumba, nu a putut impiedica producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu. Ca situatii pentru care raspunderea parintilor trebuie angajata au fost prezentate urmatoarele ipoteze :

a) ipoteza in care un elev loveste cu un corp (contondent ) tare un alt coleg si ii provoaca acestuia o vatamare a integritatii corporale, in timpul in care profesorul era intors cu spatele si scria la tabla

b) ipoteza care, in timpul recreatiei, un elev loveste un alt elev printr-un gest neasteptat ce cauzeaza o vatamare

c) ipoteza in care prejudiciul a fost cauzat insusi profesorului sau mestesugarului.

Asa cum a precizat si literatura de specialitate, in toate aceste ipoteze profesorul sau mestesugarul trebuie sa faca dovada ca nu lipsa supravegherii a facut posibila savarsirea faptei ilicite.[108]

3 2 Corelatia dintre raspunderea parintilor si raspunderea

comitentilor pentru fapta prepusilor

Articolul 1000 alin 3 Cod Civil prevede ca : "Stapanii si comitentii" raspund "de prejudiciul cauzat de servitorii lor in functiile ce li s-au incredintat".

Prevederile alin. 5 din acelasi articol de lege, referitor la posibilitatea de a fi exonerat de raspundere nu se aplica si in privinta comitentilor.

Reamintesc faptul ca art. 1000 alin 5 Cod Civil prevede ca : "tatal si mama, institutorii si artizanii sunt aparati de responsabilitatea aratata mai sus, daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil".

Rezulta intr-un mod lipsit de echivoc, faptul ca spre deosebire de parinti, institutorii sau artizanii, comitentii nu mai au posibilitatea de a fi exonerati de raspundere prin probarea faptului ca nu au putut impiedica fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.[109]

Problema corelatiei celor doua categorii de raspunderi se poate pune numai in ipoteza in care prepusul este minor si savarseste o fapta cauzatoare de prejudicii in exercitarea functiei incredintata de comitent.[110]

Raportul de prepusenie decurge (izvoraste) de regula dintr-un contract de munca.[111] Varsta legala pentru a incheia un contract de munca, atat in ceea ce priveste exercitarea acestui drept, este de regula varsta de 16 ani. In Decretul nr. 31/1954 art. 10 alin 1 se prevede ca : "Minorul care a implinit saisprezece ani poate sa incheie contractul de munca ()". Pe de alta parte, in art. 45 alin 4 din Constitutia Romaniei se prevede exceptia de la regula mai sus prezentata : "Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati".

In ceea ce priveste corelatia dintre raspunderea parintilor si raspunderea comitentilor exista o singura situatie recunoscuta in literatura de specialitate[112] si practica judiciara in care victima prejudiciului cauzat de minorul prepus are dreptul de a opta intre actiunea prevazuta de art. 1000 alin 2 Cod Civil (cu privire la raspunderea parintilor) si actiunea prevazuta de art. 1000 alin 3 (cu privire la raspunderea comitentului). Aceasta situatie este situatia in care parintele are si calitatea de comitent al prepusului minor.

In legatura cu toate celelalte situatii literatura de specialitate[113] si practica judiciara au decis faptul ca raspunderea comitentului inlatura raspunderea parintilor. De asemenea, raspunderea parintilor nu va putea fi angajata nici ca o raspundere subsidiara fata de raspunderea comitentului indiferent de temeiul pe care s-ar baza raspunderea parintilor pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii a copiilor lor minori.

De asemenea, practica judecatoreasca[116] a decis si faptul ca parintii nu raspund nici pentru prejudiciile cauzate comitentului de catre minorul prepus.

Solutiile prezentate mai sus se bazeaza pe urmatoarele doua argumente :

a) Primul argument decurge din temeiurile ce fundamenteaza raspunderea comitentului comparativ cu temeiurile raspunderii parintilor.[117]

Intr-adevar, cum au subliniat si unii autori din literatura de specialitate, indiferent de faptul ca raspunderea comitentului se intemeiaza pe o prezumtie absoluta de culpa privind alegerea, supravegherea, conducerea si indrumarea prepusului, sau pe faptul ca aceasta raspundere se intemeiaza pe ideea de garantie pe care comitentul o datoreaza pentru intreaga activitate a prepusului in functiile incredintate, prin incredintarea functiei comitentul si-a asumat o raspundere exclusiva si definitiva deoarece acesta are toata initiativa activitatii.[118] Aceasta initiativa se manifesta prin dreptul comitentului de a da ordine, de a controla si chiar dreptul acestuia de a educa pe prepus in functiile pe care i le-a incredintat. Reamintesc si faptul ca spre deosebire de parinte, profesor sau mestesugar care pot fi exonerati de raspundere daca fac dovada ceruta de art. 1000 alin 5 Cod Civil, prin amintitul articol comitentul este exclus, nefiind prevazuta o altfel de posibilitate de exonerare de care sa poata sa beneficieze.

b) Cel de-al doilea argument se bazeaza pe pozitia specifica pe care o are minorul prepus in calitatea sa de persoana incadrata in munca sau in calitatea sa de membru al unei unitati cooperatiste.[119]

Legea confera minorului-prepus deplina capacitate de exercitiu.

In conformitate cu prevederile art. 10 alin 3 din Decretul nr. 31/1954 minorul de peste 15 ani isi "exercita singur drepturile si executa tot astfel obligatiile izvorand din contractul de munca sau din calitatea de membru al gospodariei agricole colective, ori al altei organizatii cooperatiste si dispune singur de sumele de bani ce a dobandit prin munca proprie".

Raspunderea parintilor care este angajata pentru copilul minor este normal sa nu fie angajata si pentru faptele savarsite de minor in executarea unui contract de munca prin a carui incheiere legea confera deplina capacitate de exercitiu asemenea majorului.