Romania - stat de drept

Romania - stat de drept

Principiul statului de drept consacrat in art. 1 alin (3) al Constitutiei: "Romania este stat de drept, democratic si social ".    Fireste, simpla adeziune formala nu este suficienta pentru a transforma tara noastra intr-un adevarat stat de drept; adeziunea respectiva trebuie sa-si gaseasca confirmarea in institutiile si reglementarile concrete ale legii noastre fundamentale, precum si in practica politica si constitutionala a autoritatilor publice. Confruntarea cu exigentele acestui principiu poate releva disfunctionalitati si aspecte criticabile in cazul oricarui stat din trecut sau prezent. Pe de alta parte evolutia complexa a problemelor sociale, economice, culturale sau ale mediului pun in permanenta autoritatile in fata unor noi provocari. Reglementarea acestor situatii implica aproape intotdeauna decizii care afecteaza drepturile fundamentale ale unor cetateni, creeaza nemultumiri si duc la controverse. In privinta statelor membre ale Uniunii Europene insa, putem constata o preocupare constanta si serioasa, datand de decenii in cazul membrilor mai vechi ai acesteia, de remediere a deficientelor existente sau aparute pe parcurs. Examinarea performantelor politice ale acestor tari din perspectiva statului de drept reclama o analiza a modului practic de aplicare exigentelor acestui principiu. Bilantul statelor europene este in general pozitiv iar existenta unor mecanisme politico-juridice internationale regionale si supranationale constituie o garantie a mentinerii acestor standarde.

Seriozitatea si efectivitatea aplicarii practice a principiului statului de drept in tara noastra impune de asemenea o discutie in raport cu exigentele concrete ale acestui principiu.

Separatia puterilor de stat, unul din cele mai importante corolarii ale statului de drept, este consacrata in art. 1, alin. (4) din Constitutie. Puterea legislativa este limitata si controlata prin controlul constitutionalitatii legilor exercitate de Curtea Constitutionala si prin alegeri parlamentare periodice. Puterea executiva este limitata si controlata prin responsabilitatea fata de Parlament, prin raspunderea ministeriala, prin posibilitatea suspendarii si a demiterii Presedintelui Romaniei, prin controlul judecatoresc pe calea contenciosului administrativ si supunerea fata de lege a administratiei, prin controlul de constitutionalitate asupra ordonantelor Guvernului, precum si prin alegerea periodica a unor autoritati administrative locale. Desfasurarea legala si corecta a alegerilor este controlata de instantele judecatoresti (iar in cazul alegerilor prezidentiale, de Curtea Constitutionala). Supunerea judecatorilor fata de lege, existenta mai multor trepte de jurisdictie, precum si caracterul public al dezbaterilor permit limitarea si controlul puterii judecatoresti. Separatia puterilor in stat este insa pusa in discutie de practica de peste un deceniu a guvernelor care s-au succedat in Romania de a rezolva expeditiv problemele de ordin legislativ prin ordonante de urgenta. Institutia delegarii legislative este intrucatva antinomica fata de principiul separatiei puterilor si nu a fost decat cu greu asimilata in sistemul acestuia. Atitudinea sistematica a executivului nostru de a scurt-circuita procesul decizional legislativ prin emiterea prompta si repetata de ordonante de urgenta pune serios sub intrebare fermitatea angajamentului Romaniei la principiile statului de drept.

O problema deosebita o reprezinta independenta justitiei; consacrata formal si garantata ca "valoare suprema" in statul roman (art. 1, alin. (3)), sustinuta de institutii si precum inamovibilitatea judecatoreasca si Consiliul Suprem al Magistraturii, ea reprezinta un capitol in privinta caruia tara noastra a fost multa vreme si a ramas deficitara fata de standardele europene, din punct de vedere al negociatorilor tratatului de aderare a Romaniei la UE. Gradul de independenta a justitiei depinde insa de foarte multi factori; consacrarea constitutionala singura este tot atat de eficienta ca si in cazul unei eventuale rezolvari a subdezvoltarii economice ori eliminari a coruptiei prin stipularea in legea constitutionala a unor dispozitii care sa interzica respectivelor fenomene sa se produca. O importanta mult mai mare revine legilor de organizare judecatoreasca, reglementarii cazurilor de incompatibilitate, politicii de personal in selectarea magistratilor si in privinta promovarii profesionale, asigurarii unui statut social corespunzator pentru magistrati precum si a unui numar suficient de posturi pentru a evita supraaglomerarea completelor de judecata. Sub toate aceste aspecte, perceptia publicului este inca, preponderent negativa.

Respectul autoritatilor fata de drepturile si libertatile fundamentale reprezinta un alt aspect de importanta cruciala in aprecierea efectivitatii aplicarii principiului statului de drept. Admiterea tarii noastre in Consiliul Europei, aderarea la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si supunerea fata de jurisdictia Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt factori care au determinat alinierea treptata a autoritatilor publice din tara noastra la standardelor europene in materie. Rolul principal in acest domeniu revine autoritatilor statului; mecanismele europene pot interveni si controla modul in care sunt respectate anumite drepturi, insa actiunea lor este limitata sub aspect temporal si substantial, iar interventia, producandu-se abia dupa epuizarea cailor judiciare interne, este adesea foarte tarzie.

O judecata de ansamblu asupra gradului de respectare sau de nerespectare de catre statul roman a drepturilor si libertatilor fundamentale este greu de dat datorita enormei complexitati a problemei; in plus ea este legata de momentul emiterii ei, intrucat datele pentru fiecare aspect concret (libertatea individuala, tratamentul detinutilor in inchisori, al celor aflati in arest preventiv sau sub ancheta, pozitia fata de minoritati, fata de persoanele cu handicap ori fata de drepturile copilului, atitudinea fata de proprietate, fata de dreptul la aparare ori fata de libertatea presei etc.) iar datele problemei se pot schimba de la o zi la alta. Un rezultat pe ansamblu foarte satisfacator nu impiedica existenta sau survenirea unor abuzuri deosebit de grave in unele domenii, dupa cum anumite incalcari grave in domenii concrete nu implica neaparat o atitudine general negativa si sistematica fata de drepturile omului.

Totusi, putem constata ca in anumite domenii, atitudinea autoritatilor romane a fost mai degraba negativa. Problema proprietatii este exemplul cel mai evident in acest sens. Intarzierea nejustificata si inexplicabila a statului in a reglementa situatia bunurilor confiscate ori "nationalizate" de regimul comunist, inclusiv a bunurilor apartinand unor biserici si culte religioase, constituie poate cel mai negativ aspect al perioadei de dupa 22 decembrie 1989. Argumentele de ordin social (precum protectia chiriasilor din imobilele nationalizate) sunt pur si simplu puerile: pentru protectia acestor categorii de persoane exista sau se puteau adopta (si s-au adoptat) masuri adecvate de protectie, precum prorogarea contractelor de inchiriere, limitarea sau plafonarea cuantumului chiriilor ori subventionarea acestora sau constructia de locuinte sociale. Este greu de inteles de ce a protectia chiriasilor trebuia realizata prin refuzul restituirii proprietatilor confiscate catre proprietarii de drept sau chiar prin vanzarea acestora catre chiriasi. Libertatea presei este un alt domeniu in care prestatia statului roman s-a aratat deficitara in ultimii ani, iar deficientele, mentionate mai sus, in privinta independentei justitiei, afecteaza grav drepturi individuale precum accesul la justitie, dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare.

Una din exigentele cele mai frecvent incalcate ale statului de drept vizeaza predictibilitatea dreptului si certitudinea raporturilor juridice. Grava instabilitate legislativa, amplificata prin modificarea frecventa a normelor existente prin ordonante de urgenta, la randul lor modificate prin legile de aprobare a acestora, adoptarea pripita a unor reglementari de amploare, ale caror deficiente ies rapid la iveala si reclama noi modificari, in conditiile presiunilor externe determinate de necesitatea alinieri rapide la aquis-ul comunitar constituie factori care afecteaza serios compatibilitatea statului nostru cu standardele unui stat de drept.