VERSIUNILE DE ANCHETA SI PLANIFICAREA CERCETARII CAUZELOR LEGATE DE OMOR

Versiunile de ancheta si planificarea cercetarii cauzelor legate de omor

Caracterul si continutul activitatilor de ancheta pe dosarele de omor in masura considerabila se determina de situatia de ancheta la momentul intentarii dosarului penal. In astfel de situatii, cind faptul sau totalitatea de fapte comporta diferite explicatii, organele de urmarire penala elaboreaza versiuni.

Versiunea este rezultatul unui proces complex de analiza in cadrul caruia, pe baza datelor administrate in cauze, se emit presupuneri, se dau diferite explicatii referitoare la natura si continutul faptei, asupra modului de comitere si acoperire, despre participanti, forma de vinovatie, mobilul si scopul urmarit, cauzele si imprejurarile ce au determinat, inlesnit sau favorizat savirsirea infractiunii.[1]

Fiind rezultatul unui proces complex de cunoastere a realitatii versiunea permite stabilirea unei concordante cit mai depline intre presupunerile si explicatiile pe care intr-un anumit moment le da organul de urmarire penala si ceea ce sa petrecut in realitate.

Totodata trebuie sa se bazeze pe date concrete fiind inadmisibila elaborarea unor versiuni fanteziste, care nu au suport in datele dosarului cauzei, rolul lor fiind, deci, directionarea activitatilor care se desfasoara in cauza.

In dependenta de volum, nivelul de certitudine, subiect, versiunile se pot clasifica respectiv in versiuni generale si particulare; tipice si concrete, versiuni de ancheta, operative, a expertului judiciare:

Versiunile generale - se refera la fapta in cercetare luata in ansamblu. Fiind elaborate la etapa initiala de cercetare, ele stabilesc daca -a comis o fapta penala ori este vorba de un alt eveniment (Ex: in cazul descoperirii unui cadavru, se inainteaza urmatoarele versiuni: omor, sinucidere, accident, moarte, naturala).

Versiunile particulare - cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obtinute pe cale procesuala sau rezultate realizate cu prilejul cercetarii faptei in cauza (revizie, expertiza, actiuni operative).

Versiunile tipice - ele se elaboreaza la etapa incipienta de cercetare, atunci cind in situatia unui deficit de informatie sunt imposibile versiunile particulare.

Versiuni concrete - sunt versiunile inainte la determinarea unor conditii specifice, variante concrete ce ar duce la descoperirea infractiunii.

Clasificarea versiunile in versiuni de ancheta, operative si a exportului judiciar, arata la

subiectul ce le inainteaza si la infaptuirea controlului, la fel acorda la planificarea cercetarii de a determina legatura logica dintre unele etape aparte a procesului penal, la fel intre cercetarea preliminara si expertiza si activitatea operativa de investigatie. Aceasta legatura prealabil se reflecta in plan, apoi se infaptuieste in practica in forma unei sisteme de actiuni pentru gasirea si cercetarea si aprecierea probelor.[2]

Desigur, cu toata importanta pe care o prezinta pentru corecta planificare a urmaririi penale, valoarea versiunilor nu trebuie supraapreciata, avindu-se in vedere faptul ca ele nu reprezinta decat explicatii provizorii, oarecare din ele raminind o simpla presupunere, pe baza ei fiind imposibil de a desprinde concluzii cu o valoare certa pentru cauza pina cind nu a fost verificata si confirmata s-au inlaturata de rezultatele obtinute prin verificari.

Cauzele de omor cuprind diferite si multiple situatii de ancheta. Cele mai frecvente sunt:

 Descoperirea unui cadavru cu semne evidente de omor.

 Descoperirea unui cadavru cu semne de moarte violenta, atunci cind nu este clara cauza mortii.

 Descoperirea unui cadavru fara leziuni corporale evidente si fara factori evidenti de traumare, dar in circumstante ce pot marturisi despre moartea violenta.

 Disparitia persoanei in cazul cind sunt date ce permit de a presupune omorul ei.

Informatia primara ce se contine in una din aceste situatii de ancheta este suficienta pentru formularea unor versiuni generale de ancheta. Deci in cazul depistarii unui cadavru cu semne de moarte violenta, anchetatorul penal poate inainta presupuneri privind survenirea mortii - in rezultatul omorului, sinuciderii, accident s-au moarte naturala.[3]

La 10.11.98 la "Valea Morilor" pe malul lacului a fost gasit un cadavru a unui barbat necunoscut, de piciorul caruia era legat o bucata de metal. Versiunea inaintata la inceput avea tangenta cu omor intentionat sau sinucidere. Sinuciderea a fost exclusa, deoarece pe corpul persoanei erau urme (o stea, taiata pe piept), ce dovedea omor prin schingiure.

In cazurile cind cauza mortii este neclara, aceste versiuni pot fi completate prin presupuneri despre survenirea ei in rezultatul unei afectiuni sau morti subite. Deoarece omorurile premeditate, de regula, se camufleaza de persoane cointeresate sub cazuri necriminale, in timpul efectuarii cercetarii penale, de rind cu celelalte versiuni despre cele intimplate, urmeaza sa fie luata in consideratie si versiunea privind inscenarea lui.

In procesele penale intentate in cazurile mortii violente, cind nu este exclusa sinuciderea (partii vatamate), in numarul versiunilor privind cauza mortii urmeaza sa fie inclusa si verificata versiunea privind determinarea victimei la sinucidere. Efectuarea actiunilor de ancheta primara si a investigatiilor operative de cercetare dau posibilitatea de a concretiza versiunile generale prin inaintarea unui sir de versiuni particulare.

In dependenta de caracterul informatiei primare, versiunile particulare pot fi grupate in 2 categorii:

la prim categorie se refera versiunile anchetatorului privind circumstantele ce au precedat sau insotit omorul care au fost inaintate pe baza cercetarii urmelor nespecifice omorului. Aici se refera versiunile privind numarul infractorilor, caile si metodele de patrundere la locul savirsirii faptei, instrumentele de spargere etc., bazate pe cercetarea urmelor de miini, de picioare, de transport, a urmelor de spargere si a altor urme ce apar la savirsirea nu numai a omorului, ci si la majoritatea celorlalte infractiuni.

la categoria a doua de versiuni se refera presupunerile privind modul savirsirii si tainuirii omorului, a motivelor, a personalitatii faptuitorului.[5]

Ca baza pentru formularea acestor versiuni servesc datele primite in rezultatul cercetarii locului faptei, pozitiei cadavrului, starii imbracamintei, leziunilor corporale, a urmelor de singe si a altor urme tipice pentru modalitatea respectiva de savirsire a omorului, datelor despre personalitatea victimei, despre comportamentul ei, despre relatiile cu alte persoane din sfera de activitate sociala, si de serviciu. Astfel, localizarea directia si forma urmelor de singe pe obiectele mediului inconjurator, caracterul si localizarea leziunilor corporale, a cadavrului pot servi drept baza pentru inaintarea versiunilor privind mecanismul omorului: a instrumentului de omor si starii in care se afla victima in momentul cauzarii leziunilor. Ranile de pe miinile si umerii cadavrului, parul strins in pumnii cadavrului, bumbii, fragmente de haina a infractorului pot marturisi despre lupta ce a avut loc intre dinsii. Depistarea unui cadavru decapitat sau mutilat sau cu alte leziuni ce dovedesc intentia infractorului de a complica identitatea cadavrului, permite de a presupune ca omorul a fost savirsit de cineva din anturajul victimei.[6]

In cazurile otravirilor in numarul versiunilor privind infractorul potential se include si presupunerea privind savirsirea infractiunii de catre o persoana apropiata victimei ce avea posibilitatea pe neobservate si fara suspectii din partea victimei sa-i dea acesteia otrava.

Versiunile privind timpul savirsirii omorului se inainteaza si tinindu-se cont de starea incaperii si a unor obiecte de uz casnic, de imbracamintea victimei, de alte date caracteristice pentru o perioada anumita a zilei. Lipsa urmelor de spargere a incaperii in cazul cind sunt date despre un mod de viata inchis al victimei si despre numarul limitat de vizitatori permit de a presupune ca omorul a fost savirsit de o persoana cunoscuta victimei; buzunarele scoase ale imbracamintei, lipsa unor lucruri de pret ale victimei - despre motive de acaparare; cinismul cruzimea, batjocora cadavrului - despre savirsirea infractiunii de catre o persoana bolnava psihic.

In cazul depistarii semnelor inscenarii unui caz necriminal, se inainteaza versiunea privind savirsirea omorului de catre o persoana ce mentine relatii strinse cu victima.

Totodata in practica organelor de urmarire penala si a organelor de ancheta penala au loc cazuri, cind nu numai ca nu este clara cauza, dar si insusi moartea nu a fost stabilita. Astfel de situatii apar pe dosarele de omor in lipsa cadavrului.

Disparitia persoanei poate servi ca temei pentru intentarea procesului penal numai in concordanta cu datele ce permit a presupune ca persoana a fost omorita. In legatura cu aceasta, declaratia de disparitie a persoanei urmeaza sa fie supusa unui control strict si daca apare necesitatea, pot fi incluse si organele de urmarire penala. Scopul controlului - de a stabili cauzele disparitiei, stabilirea locurilor potentiale de aflare a ei, cautarea datelor ce marturisesc faptul ca persoana disparuta nu este in viata.[7]

Fiind imposibil la inceputul cercetarii cauzei de a da o corecta si unica lamurire asupra faptei, ce contine semnele infractiunii, anchetatorul elaboreaza mai multe versiuni concomitent asupra faptei savirsite. Totalitatea versiunilor in timpul planificarii asigura cercetarea sub toate aspectele, obiectiv si complet a cauzei cautarea concomitent a probelor in diferite directii ce la rindul lor permit solutionarea contrarie a probelor si cercetarea lor detaliata.

Versiunile se verifica atit prin activitati de urmarire penala cit si prin masuri operative si de alta natura, care trebuie sa fie riguros planificate.

Se cunosc urmatoarele reguli la verificarea versiunilor:

toate problemele ce decurg din versiunile elaborate trebuie sa fie planificate si verificate multilateral.

versiunile perechi, adica cele care au acelasi obiect, se refera la acelasi fapt ori aspect, se verifica paralel si nu consecutiv. Se procedeaza astfel, pentru a se asigura atit operativitatea cercetarilor, cit si obtinerea tuturor datelor necesare confirmarii sau infirmarii lor;

daca pentru verificarea unei versiuni, respectiv pentru lamurirea problemelor care decurg din aceasta, este necesara efectuarea mai multor activitati, trebuie planificate si intreprinse toate masurile ce se impun, intrucit numai in acest fel se pot obtine rezultate concludente in cauza;

atunci cind pe parcursul verificarii se obtin rezultate contradictorii, este necesar sa se continue verificarile pina la stabilirea cauzelor contrazicerilor si la inlaturarea lor.

verificarea poate fi considerata terminata numai atunci cind au fost inlaturate toate versiunile perechi, raminind una singura, care este confirmata de rezultatul tuturor verificarilor intreprinse.

Planificarea urmarii penale reprezinta una din activitatile ale organului de urmarile in cercetarea unei fapte concrete. Conturata la sfirsitul proces de gindire, bazat pe datele obtinute din primele investigatii, ea cuprinde momentele principale ale activitatii de urmarire penala ce se va desfasura in viitor, in vederea stabilirii adevarului in cauza.

Desi planificarea urmaririi penale cuprinde mai multe activitati, privite in ansamblul sau, ea reprezinta totusi un proces unic, in care activitatile respective se intrepatrund si se completeaza reciproc.[10]

Planificarea activitatii de urmarire penala se desfasoara potrivit anumitor reguli, stabile in baza unei vaste practici de ancheta penala, ce au contribuit de principii, deoarece se aplica de fiecare data indiferent de natura cauzei, situatia sau faza la care s-a ajuns in cercetarea acesteia.

Se cunosc urmatoarele principii a planificarii activitatii de urmarire penala:

Principiul individualitatii - presupune ca la realizarea unui plan de ancheta sa se tina cont de natura si specificul infractiunii avute in cercetare, de particularitatile acesteia. Atita timp cit infractiunea reprezinta un eveniment individual prin mijloacele si metodele de comitere, individualitatea persoanelor implicate, imprejurarile de timp si de loc in care s-a activat, scopul urmarit, planificarea trebuie sa se efectueze individual pentru fiecare caz in parte.

Principiul realitatii - are in vedere in primul rind intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate si in rindul al doilea, prevederea in plan a activitatilor realizabile din punctul de vedere al posibilitatilor de care dispun la moment teoria si practica criminalistica si organul respectiv. Elaborarea versiunilor implica, afara de formularea presupunerilor, un proces de analiza logica in vederea determinarii problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestor, respectiv, a sarcinilor activitatii de cercetare.

Pentru fiecare sarcina in plan se vor prevedea activitati de urmarire penala, care sa fie realizabile. In caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal si deci va fi inaplicabil.

Principiul mobilitatii - cunoscut si sub denumirea de principiul dinamismului, reprezinta a treia regula, potrivit careia planul de cercetare penala trebuie sa fie adaptabil la situatiile modificabile ale cercetarii cauzei.

In activitatea de urmarire penala se aplica trei forme de planificare:

Planificarea cercetarii unei fapte penale in ansamblu - cuprinde:

determinarea sarcinilor activitatii in functie de natura faptei si prevederile legale. Intr-o cauza penala, potrivit, art. 52 al C.P.P. al RM, se cer dovedite fapta si imprejurarile de fapt; inclusiv locul, timpul,    modul si imprejurarile in care s-a activat; faptuitorul, vinovatia si responsabilitatea acestuia, circumstantele agravante si atenuante ale faptei, prejudiciile, caracterul si gravitatea acestora, alte fapte si imprejurari in masura sa influenteze raspunderea si stabilirea pedepsei.

specificarea termenilor de realizare a activitatilor de urmarire penala, precizarea    persoanelor concrete investite cu efectuarea acestora. Anchetatorul va aprecia fortele si mijloacele de care dispune la moment, dar si posibilitatile folosirii lor in mod eficient. Termenii efectuarii activitatilor prevazute in plan pot fi stabiliti cu aproximatie. (Ex: in aprilie, in prima jumatate a lunii iunie) sau in mod precis (bunaoara la ora 7, pe data de 10 iunie).

 Planificarea operatiilor tactice: determinarea scopului, specificare ordinii si a timpului efectuarii, a fortelor si mijloacelor necesare. Continutul planului acestor activitati este in functie de natura cauzei, si de specificul activitatii al urmaririi penale.

 Planificarea activitatii de urmarire penala:

activitatea de planificare le materializeaza intr-un plan scris, care poate avea cele mai diverse forme - de la o schitare a activitatilor ce urmeaza a fi efectuate. Unica cerinta care trebuie respectata, indiferent de forma planului, rezida in faptul ca el sa cuprinda toate elementele planificarii mentionate mai sus: versiunea, problemele ce urmeaza a fi elucidate in legatura cu fiecare versiune, operatiile si activitatile de urmarire, prin a caror efectuare se prevede verificarea versiunilor si determinarea imprejurarilor faptei, termenele si persoanele executate.[11]

Specificul planificarii cercetarii penale a omorurilor consta in folosirea pe larga a cunostintelor speciale in timpul anchetei preliminare. Continutul concret al planului de cercetare intr-o masura considerabila depinde de situatia de ancheta concreta ce s-a format la momentul intocmirii lui.

Astfel in cazul depistarii unui cadavru cu semne de moarte violenta, scopul anchetatorului la etapa initiala a cercetarii penale - efectuarea in termeni maximali scurti a masurilor de investigare operativa si a actiunilor de ancheta, indreptarea spre descoperirea si fixarea urmelor si retinerea ucigasului.

In aceste cazuri ca actiuni primare se planifica cercetarea la fata locului si a cadavrului, depistarea si interogarea martorilor asistenti, efectuarea experientei medico-legale, urmarirea infractorului, efectuarea masurilor de inregistrare, in cazul retinerii banuitului - interogarea lui, cercetarea si retinerea imbracamintei acestuia, inaintarea lui spre identificare.

In cazul depistarii unor parti a cadavrului dezmembrat, masurile de cercetare planificate de anchetator la etapa initiala sunt supuse scopului de stabilire a personalitatii victimei si locului savirsirii infractiunii. In plan se prevad: cercetarea partilor cadavrului si locului de depistare a lor, cautarea celorlalte parti a cadavrului, efectuarea cercetarilor medico-legale criminalistice, identificarea cadavrului, efectuarea masurilor de investigare operativ, indreptate spre stabilirea personalitatii banuitului si a victimei.[12]

Planificarea cercetarilor penale pe dosarele penale in legatura cu dispozitia unei persoane se efectueaza cu luarea in consideratie a intervalului de timp intre savirsirea infractiunii si momentului intentarii procesului penal, a lipsei de date despre locul savirsirii infractiunii, despre personalitatea infractorului. Planul de cercetare in asa situatii se intocmeste tinindu-se cont de rezultatele controlului anterior a declaratiilor despre dispozitia persoanei.

In dependenta de circumstantele faptei, in planul de cercetare pot fi incluse cercetarea incaperii si a locului de munca a persoanei disparute, procesele-verbale de interogare a rudelor si cunoscutilor lui, organizarea cercetarii cadavrului, masurilor indreptate spre studierea personalitatii persoanei disparute.