Contractarea internationala

Contractarea internationala

Contractului de export trebuie sa specifice exact drepturile si obligatiile partilor, perioada contractuala si conditiile de renegociere a acestuia. Orice contract de vanzare - cumparare internationala este rezultatul unor negocieri purtate intre reprezentantii firmelor in cauza, negocieri care au avut ca obiect solutionarea problemelor divergente existente.

Contractului de export - import ar trebui sa cuprinda in principal urmatoarele clauze:

identificarea partilor contractante

obiectul contractului (marfa) - descriere, calitate, cantitate, ambalaj si specificatii de origine

pretul si conditiile de livrare

conditii de plata

termenul si modalitatea de livrare

dreptul aplicabil

clauze asiguratorii corespunzatoare, tinand seama de conjunctura externa

anexe.

Camera Internationala de la Paris[1] a prezentat principalele clauze ale unui contract de export - import sub forma unei "liste de control", care cuprinde:

preambulul

identificarea partilor

descrierea bunurilor

pretul si conditiile de plata

termenele si conditiile de livrare

verificarea bunurilor

variatiile cantitative si calitative admise la bunurile livrate

rezerva proprietatii (a titlului) si transferul dreptului de proprietate

transferul riscurilor

garantiile vanzatorului si reclamatiile cumparatorului

despagubirile si penalitatile

clauza de forta majora

solicitarea ca amendamentele sau solicitarile sa fie facute in scris

stabilirea limbii oficiale a contractului

legea aplicabila

mecanismul solutionarii litigiilor.

In continuare vom incerca sa trecem in revista cateva aspecte ale contractului de export - import

Preambulul contractului cuprinde precizarea partilor contractante, cu denumirea completa, sediul social statutar si cel real, elementele de identificare ale firmelor, persoanele care sunt autorizate sa reprezinte firmele partenere in desfasurarea contractului. Daca partenerii fac parte dintr-un concern de firme avand forme juridice diferite si obiecte specifice de activitate este necesara precizarea in contract a pozitiei pe care o ocupa firma partenera in cadrul gruparii respective si modalitatea in care acest lucru poate afecta relatia contractuala.

Obiectul[2] contractelor externe este reprezentat de marfa asupra careia s-au purtat negocierile. Precizarea obiectului contractului necesita identificarea marfii prin denumirea acesteia, determinarea calitatii, cantitatii si a specificatiilor legate de origine si ambalaj.

Cantitatea marfii se determina prin folosirea unor unitati de masura, in conformitate cu uzantele comerciale de pe piata clientului, uzante referitoare la masuri si greutati. Un element important care trebuie specificat in contract este locul unde va fi determinata cantitatea si documentul care sa ateste ce cantitate a expediat exportatorul (conform uzantelor internationale, documentul de transport atesta cantitatea marfii). De obicei, cantitatea se determina la locul de expediere a marfii (fabrica, statie de cale ferata, port, aeroport), dar exista si situatii cand partenerii hotarasc ca stabilirea cantitatii sa se faca la punctul de sosire, de destinatie (mai ales daca la locul de plecare nu exista instalatiile necesare de cantarire. In situatia in care cantitatea nu se poate determina exact datorita caracteristicilor pe care le are marfa sau din cauza mijloacelor de transport, aceasta se va inscrie in contract cu o anumita aproximatie sau toleranta, fiind obligatorie specificarea tolerantei admise in unitati de masura si in procente (de exemplu: este admisa o toleranta de 1% din cantitatea prevazuta in contract). In functie de caracteristicile produsului, in contract trebuie facute anumite precizari: de exemplu, pentru minereuri se va indica concentratia in substanta utila; pentru cereale, lana, bumbac, minereuri procentul de umiditate, etc.

Calitatea marfii se poate determina, conform practicilor de pe piata internationala, prin mai multe metode:

pe baza vizionarii marfii (presupune ca importatorul /cumparatorul examineaza marfa si isi da consimtamantul pentru incheierea contractului), pe baza de descriere (indicarea in mod detaliat a unor caracteristici tehnice ale produsului)

pe baza de tipuri si denumiri uzuale

pe baza de mostre (mostra este o reprezentare a marfii, care trebuie sa redea in modul cel mai fidel calitatile acesteia, putand fi un exemplar real al marfii sau o reprezentare la scara mai mica a acesteia, cu conditia respectarii caracteristicilor produsului real); in uzantele comerciale mai apare notiunea de "mostra sonda"; aceasta este folosita pentru determinarea calitatii produselor care sunt livrate unor beneficiari, care nu au posibilitatea sa examineze calitativ lotul de marfa. Astfel, in timpul pregatirii pentru expedierea lotului de marfa se extrag esantioane care se expediaza importatorului cu un mijloc de transport rapid pentru a le putea analiza si pentru a certifica calitatea lotului respectiv

pe baza marcii de fabrica sau de comert

pe baza utilizarii unor conditii consacrate: conditia "asa cum este" (tel quel), consta in faptul ca importatorul accepta marfa cu sau fara vizionare, asa cum este; conditia "marfa sanatoasa la descarcare" (sound delivered sau S.D.), presupune faptul ca importatorul nu va accepta marfa decat daca soseste la destinatie la calitatea convenita, fara degradari calitative; conditia "comertul cu secara" (rye terms sau R.T.), presupune ca importatorul va accepta marfa chiar daca aceasta soseste la destinatie cu unele deprecieri calitative; in acest caz, pentru produsele deteriorate vanzatorul va oferi o reducere de pret proportionala cu deprecierea calitativa existenta.

Ambalarea si marcarea produselor, care fac obiectul contractului de vanzare-cumparare internationala constituie o componenta importanta a strategiei comerciale a unui producator: calitatea, tipul si cine suporta cheltuielile cu ambalajul sunt elemente care trebuie negociate intr-un contract extern. In general, in contract sunt necesare precizari in legatura cu situatia ambalajului: daca ambalajul trece in proprietatea cumparatorului, daca ramane in cea a vanzatorului, daca se imprumuta sau se inchiriaza de la importator/exportator. In cazul in care partile convin asupra returnarii ambalajului dupa primirea marfii, prin contract se va fixa termenul de restituire si cine va suporta cheltuielile de transport ocazionate cu restituirea. Trebuie subliniat faptul ca, ambalajul pe langa functia de protectie a marfurilor are si o functie promotionala. Astfel, prin realizarea unor ambalaje speciale, care sa asigure o buna reclama pentru produsul in cauza se pot obtine rezultate bune in ceea ce priveste promovarea pe o anumita piata.

Marcarea ambalajului este o alta cerinta a contractului extern prin care se asigura, pe de o parte operativitatea in manipularea marfii in timpul transportului si pe de alta parte, publicitatea comerciala. In cadrul contractului se va specifica continutul marcajului, limba utilizata, locul si modul de aplicare, obligatia cumparatorului de a furniza sabloane de marcare, etichete sau chiar ambalaje individuale special imprimate.

Pretul este un element esential al contractului extern, si in general ale vanzarii internationale, asupra carora se concentreaza negocierea intre parti, datorita faptului ca pot conferi o competitivitate in plus produselor in cauza.

Determinarea unui pret extern este mult mai complexa decat a unui pret intern datorita, in principal, Conditiilor INCOTERMS - International Commercial Terms. Aceste conditii de livrare sunt reguli de comert exterior prin care se stabilesc obligatiile si raspunderile partilor legate de formalitatile si cheltuielile ce sunt efectuate in timpul transportului marfurilor de la vanzator la cumparator, precum si a riscurilor suportate pe parcurs extern. Prima versiune a acestor conditii a fost introdusa in practica in anul 1936 de catre International Chamber of Commerce[3] - ICC (Camera Internationala de Comert), fiind revizuite in 1953, 1967, 1976, 1980, 1990 si in 2000.

Conditiile de livrare INCOTERMS au fiecare o denumire standard si o abreviere consacrata (din 3 litere), care au fost stabilite prin colaborarea dintre ONU si Camera Internationala de Comert - vezi tabel nr.4.2. Aceste conditii isi extind efectele asupra tuturor etapelor pe care le presupune o livrare internationala de marfuri[4]:

obligatiile celor doua parti, vanzatorul fiind obligat de a livra marfa in cantitatea si calitatea contractata, la termenul si locul de livrare convenit, insotit de documentele specifice unei livrari internationale, iar cumparatorul sa preia si sa plateasca marfa la termenul convenit

suportarea cheltuielilor de ambalare, care revin, in mod uzual, vanzatorului (cu exceptia cazului in care marfurile se livreaza neambalate)

controlul calitativ si cantitativ al marfii se face in conformitate cu clauzele contractuale, cheltuielile fiind suportate de catre vanzator

stabilirea locului in care cheltuielile si riscurile trec de la vanzator la cumparator

obligatia vanzatorului de a-l anunta pe cumparator ca marfa a fost pusa la dispozitia sa (sau a carausului); in cazul in care transportul cade in sarcina cumparatorului acesta este obligat de a-l instiinta pe vanzator asupra modului in care marfa va fi preluata de carausul desemnat

incheierea contractului de transport si obtinerea documentelor aferente

organizarea vamuirii, plata taxelor vamale si obtinerea altor documente necesare.

Uzantele INCOTERMS 2000 au fost sistematizate in patru categorii distincte.

grupa E, conform careia vanzatorul are obligatia de a pune marfa la dispozitia cumparatorului la poarta fabricii (sau a spatiului propriu) - EXW

grupa F, in conformitate cu care predarea marfurilor se face de la vanzator la un caraus angajat de cumparator - FCA, FAS, FOB

grupa C, in care vanzatorul este obligat sa asigure transportul si, uneori (CIF, CIP), chiar si asigurarea, fara sa-si asume riscul pierderii sau avarierii marfurilor in timpul transportului si fara sa suporte costurile suplimentare datorate unor evenimente survenite dupa incarcare si expediere - CFR, CIF, CPT, CIP

grupa D , potrivit careia vanzatorul suporta toate cheltuielile si riscurile pana la destinatie - DAF, DES, DEQ, DDU, DDP.

Tabel nr. 4.2

Conditiile INCOTERMS 2000

Sursa: Incoterms 2000, www. iccwbo.org.

Plecand de la aceste elemente tehnice, trebuie sa subliniem faptul ca este de asteptat ca preturile pe o piata externa sa fie mai mari decat pe una interna din cauza unor costuri pe care le implica suplimentare pe care le implica operatiunea de export, si care sunt legate de costul transportului, taxe si tarife vamale, fluctuatii de curs valutar, etc. Ne referim la aceasta crestere a preturilor nu neaparat pentru a demonstra ca ele devin cu atat mai mari cu cat tara in care se exporta este mai protectionista, sau cu cat numarul de intermediari este mai mare, ci pentru a atrage atentia ca uneori este greu de previzionat acest pret final de export sau pretul cu care marfa ajunge pe piata externa.

Pentru a rezolva aceasta problema firmele au gasit mai multe solutii: de la remodelarea produselor pentru a putea fi incluse in categoria de produse cu taxe vamale mai mici, pana la mutarea productiei in tara in cauza. Acest fenomen il intalnim mai ales in industria de automobile: taxele vamale la importul de autoturisme din SUA in UE au valori mult mai ridicate decat la importul de subansamble, astfel ca multe companii si-au localizat productia in zona europeana, chiar daca aceasta presupune o unitate de productie in care masinile primesc o dotare suplimentara (ex. montarea rotilor).

O alta metoda este aceea de a scadea pretul de export pentru a compensa costul barierelor tarifare si netarifare suportate. Putem discuta aici despre pretul de dumping si efectele sale.

Preturile de dumping sunt preturi joase, practicate la vanzarea marfurilor pe pietele externe cu scopul de a penetra sau a-si largi pozitia pe o piata, eliminand total sau partial concurentii straini si / sau locali.[5] Dumping-ul mai poate fi definit ca o modalitate de vanzare a produsului pe anumite piete cu un pret mai mic decat costul de productie. O alta situatie este cea de dumping invers, adica vanzarea unui bun in exteriorul tarii la un pret mai mare decat cel practicat pentru acelasi bun pe piata interna, cu scopul obtinerii avantajului unei pozitii de monopol. Acest lucru se intampla cand cota de piata de pe piata interna trebuie protejata, in timp ce pozitia de monopol de pe piata externa poate fi folosita pentru obtinerea unor profituri mai mari.

Practicare unor preturi de dumping, chiar daca nu este recomandata, o vom intalni pe numeroase piete, cel mai adesea ca modalitate de a penetra pe anumite piete. In functie de scopul pentru care se practica, putem discuta despre urmatoarele categorii de dumping[7]:

o       dumping "pret la pret", producatorul poate folosi vanzarile de pe o piata cu preturi inalte (de obicei piata interna) pentru a subventiona vanzarile la pret scazut pe o piata straina

o       dumping "pret la cost", vanzarea se face la un pret sub cost prin diverse subventii ale produsului in cauza

o       dumping "diversionist", vanzarea unor produse pe o piata externa se face la un pret mai mic decat valoarea reala in scopul prelucrarii in continuare a produselor si reexportarii lor intr-o alta tara.

o       Dumpingul "in aval", vanzarea unor produse sub cost unui al doilea producator din aceeasi tara, pe care le proceseaza in continuare si apoi le exporta in strainatate.

Indiferent de forma in care se practica, dumpingul este considerat o practica ilegala datorita caracterului distructiv pe care il poate avea asupra concurentei. Represaliile internationale se concretizeaza in asa numitele taxe compensatorii sau anti-dumping.

Taxele antidumping ca si componente ale restrictiilor netarifare au fost instituite initial contra practicilor neloiale, pentru ca in prezent sa capete o orientare pur protectionista. Principala discriminare care apare este legata de faptul ca, pot fi aplicate si pentru cei ce nu practica dumpingul (Art. 4 GATT), in sensul ca aceste taxe se calculeaza ca diferenta intre pretul practicat in tara importatoare si valoarea normala a produsului in tara exportatoare. Aceste taxe compensatorii pot fi aplicate asupra produselor provenite din tari care practica subventionarea exportului sau acordarea primelor de export si daca se dovedeste ca acestea aduc daune industriei nationale. Baza de calcul a lor este data de subventia estimata si de prejudiciul (dovedit) adus tarii importatoare.

Cazurile de dumping sunt recunoscute prin durata mare de timp pe care o presupune dovedirea si apoi sanctionarea acestuia. O tara recunoscuta pentru politicile de dumping pe care le practica este China; de fapt, este pe primul loc ca numar de procese anti-dumping intentate impotriva ei. Pana la sfarsitul anului 2000, existau 450 de procese antidumping impotriva producatorilor chinezi, numarul care se asteapta sa creasca odata cu intrarea Chinei in OMC. Faptul ca, economia chineza este o economie de stat, in care producatorii primesc subventii si credite din bani publici pe care, de cele mai multe ori nu sunt obligati sa le restituie, genereaza o problema legata de baza de calcul a costurilor de productie. Ca urmare, in dovedirea dumpingului firmele straine nu pot avea o baza reala de calcul a costului. Desi intrarea in OMC va determina o anumita schimbare, expertii sugereaza ca va mai dura cel putin 10 ani pana cand aceste practici vor disparea.[8]

La polul opus, SUA este tara care a intentat cele mai multe procese anti-dumping, fiind responsabila pentru 50% din actiunile de compensare si pentru 28% dintre amenzile anti-dumping, si care are o traditie in politicile anti-dumping. Guvernul SUA a fost imputernicit inca din anii 1890 sa impuna taxe compensatorii la import egale cu orice alocatie sau subventie reflectata in produsul importat in SUA. Conform legislatiei americane si Acordului pentru subventii si taxe compensatorii la import (GATT - Runda Tokyo) sunt identificate o gama larga de practici recunoscute ca subventii, pentru care se pot impune taxe compensatorii la import. Legea acordurilor comerciale din 1979 prin care se amendeaza Legea tarifelor din 1930 stabileste proceduri riguroase si termene limita pentru determinarea subventiilor, ca raspuns la reclamatiile partilor interesate, si ca atare orice taxa compensatorie se aplica numai dupa ce Comisia pentru comert international a stabilit ca acele importuri cauzeaza daune sau ameninta un sector din SUA.[9]

Conditiile de plata au o importanta la fel de mare ca si obiectul sau pretul contractului; aceste conditii de plata includ diferite aspecte legate de:

modul in care se va face plata (este influentat direct de cadrul juridic existent intre cele doua tari implicate)

moneda de decontare- de regula, este moneda in care este exprimat pretul in contract. Cu toate acestea alegerea monedei de decontare poate fi facuta de parteneri pe criteriul posibilitatii de utilizare a unei monede, nu numai in tara de emisiune, ci si in alte zone geografice.

termenul de plata

modalitatea de plata

documente necesare incasarii facturii - sunt acelea pe baza carora urmeaza sa se efectueze plata; minimum de documente prevazute in cadrul modalitatilor de plata sunt: factura , documentul de transport, expeditie sau depozitare, certificat de origine sau certificat de calitate.

Termenul de livrare stipulat in contract face referiri la data la care vanzatorul trebuie sa predea si cumparatorul sa preia marfa care face obiectul contractului. Aceasta predare poate fi facuta direct cumparatorului sau unui caraus insarcinat cu transportul marfurilor.

In functie de natura si complexitatea marfurilor care fac obiectul contractului termenele de livrare pot fi:

a)      termen de livrare cert, atunci cand se precizeaza o data calendaristica fixa

b)      termen de livrare orientativ (pe luni, trimestre sau sezoane)

c)      termen de livrare determinabil (in functie de anumite conditii din contract).

In afara de convenirea termenului de livrare, este necesar sa se precizeze atat locul livrarii, cat si elementele care atesta data efectuarii livrarii de catre vanzator.

Contractele de comert exterior trebuie sa cuprinda pe langa clauzele esentiale privind obiectul, pretul, conditiile, termenele si modalitatile de livrare si alte clauze care vizeaza receptia si controlul marfurilor, modul de solutionare a reclamatiilor, sanctiunile si pretentiile pentru nerespectarea unor obligatii contractuale, posibilitati de reziliere a contractului, dreptul aplicabil al contractului, valabilitatea acestuia, exonerarea de raspundere, etc.