DEPRINDERILE DE VIATA INDEPENDENTA

GENERALITATI

Despre deprinderi psihologul american Sean Covey spunea ca ele " il insotesc continuu pe om, putand reprezenta un mare ajutor dar si un mare handicap: unele il pot propulsa, asigurand succesul actiunilor sale, altele il pot trage in jos pana la ratarea completa" ( Sean Covey, "Cele 7 deprinderi ale adolescentilor eficienti", ed.Simon&Schuster, 1998).

Deprinderile ne insotesc permanent , au caracter de automatism.Unele sunt abilitati de a face ceva, altele sunt priceperiin relatiile cu oamenii; unele au caracter concret, altele sunt mai abstracte, mai putin palpabile, insa tot atat de importante.

Deprinderile de viata independenta sunt acele " abilitati tehnice si psihosociale, insusite pana la automatism, care ii permit individului sa duca o existenta normala, fara a depinde de asistenta din partea societatii si folosind oportunitatile pe care societatea le ofera"

Viata independenta nu inseamna viata unui individ singuratic care duce o existenta in afara societatii, fara reguli care trebuie respectate.Dimpotriva, aceasta reprezinta viata de zi cu zi, in societatea moderna, impreuna cu semenii nostr

Viata independenta poate fi dobandita in mai multe grade, in functie de potentialul biologic si psihologic al copiilor si tinerilor.

2- CATEGORII DE DEPRINDERI

Se pot distinge mai multe categorii de deprinderi care se formeaza pe parcursul socializarii copilului/tanarului, acestea instalandu-se treptat si contribuind la formarea unei personalitati adaptate din punct de vedere social si cultural.

Astfel, putem distinge:

a)          Deprinderi de viata zilnica: nutritie, planificarea meniului, cumpararea alimentelor, pregatirea acestora pentru hrana zilnica, comportamentul correct la masa, cunoasterea bucatariei, curatenia acesteia si depozitarea mancarii, managementul si siguranta case

b)          Deprinderi privind gestiunea locuintei si folosirea resurselor comunitare:se refera la acele arii de deprinderi necesare pentru ca un copil/tanar sa faca o tranzitie pozitiva catre comunitate.Aici sunt incluse: gestiunea locuirii ( ce inseamna a avea propria locuinta, folosirea aparatelor electrocasnice, intretinerea locuintei,etc.), transportul (cunosterea mijloacelor de transport, orarul acestora, statiile, tipuri de "legitimatii" de calatorie, unde ne informam despre acestea) si resursele comunitare.

c)           Deprinderi privind managementul banilor: include arii de deprinderi care ii ajuta pe copii/tineri sa ia decizii financiare intelepte: notiuni despre bani, economii, venituri, impozite, operatiuni bancare, obtinerea unui credit bancar, bugetul personal (plan de venituri si cheltuieli), abilitati de consummator.

d)          Deprinderi privitoare la ingrijirea personala: promoveaza dezvoltarea fizica si emotionala armonioasa a copilului/tanarului prin igiena personala, stil de viata sanatos, sexualitate corecta ( igiena corporala, imbolnavirile, folosirea medicamentelor, activitatea sexuala si riscurile acesteia, curatenia si intretinerea hainelor).

e)          Deprinderi vizand dezvoltarea sociala: se concentreaza asupra modului in care copilul/tanarul relationeaza cu ceilalti prin dezvoltare personala, constiinta culturala, comunicare, relatii sociale.

f)            Deprinderi necesare pentru integrarea profesionala: aici sunt incluse ariile de deprinderi care ii ajuta pe copii/tineri sa isi finalizeze programele educationale si sa urmeze o cariera conform interesului si aptitudinilor lor: planificarea carierei, angajare, luarea deciziilor si pregatirea pentru studiu.

3- DEPRINDERI SPECIFICE COPIILOR/TINERILOR DIN INSTITUTIILE

DE OCROTIRE

Obiectivul formarii si dezvoltarii deprinderilor de viata independenta este potrivit in mod special pentru copiii/tinerii care au fost lipsiti de posibilitatile normale de a-si insusi pe durata copilariei deprinderi adecvate de viata , neputand folosi imitatia maturilor ( lipsindu-le modelul familial) sau primind prea multe lucruri de-a gata ori fiind constransi sa adopte solutii prestabilite.

Astfel, cea mai numeroasa categorie de clienti pentru insusirea deprinderilor de viata independenta o reprezinta copiii/tinerii care au suferit un regim indelungat de institutionalizare.

Intelegerea situatiei socio-culturale si evaluarea psihologica corecta a acestora este deosebit de importanta pentru reusita demersului pedagogic.

In aceste conditii, studiile de specialitate ( M.Dumitrana, "Copilul institutionalizat", EDP, Bucuresti, 1998; Contiu Soitu, "Adolescentii institutionalizati", AXIS, Iasi, 2004) releva o serie de trasaturi specifice ale copiilor/tinerilor institutionalizati:

intarziere in dezvoltarea fizica si motorie,

retard intelectual si de limbaj,

dificultati in comportamentul social;

o tulburare emotionala profunda ,care sta de fapt la baza tuturor celorlalte distorsiun

Acestea sunt trasaturi dobandite pe parcursul sederii lor in institutie.

Este evident ca mediul isi pune amprenta pe comportamentul si structura mentala a copiilor si tinerilor Din constatarile specialistilor rezulta ca acestia manifesta serioase lacune de experienta si pregatire. Ei nu stiu multe lucruri, unele chiar simple. Modalitatile de a-si procura cele necesare, de a stabili relatii, de a onora un contract social, de a-si face prieteni, de a se integra professional sunt uneori marcate de duplicitate.

O caracteristica a cadrului colectiv din centrele de plasament este neadecvarea sa si promovarea unor trasaturi disjunctive cu mediul social. Copiii suporta de cele mai multe ori situatii de disonanta cognitive, de confuzie in a se plasa intre cele doua contexte: cel institutional si cel social deschis.

Ei nu sunt suficient de informati sau primesc informatii distorsionate , neveridice, astfel incat le este foarte greu sa crediteze anumite date, sa acorde relevanta si sa ia decizii in virtutea unor convingeri si certitudin

Comportamentele lor sunt patern-uri insusite prin socializarea institutionala, dar care devin modalitati dezadaptative in conditii de mediu deschis. Aceste comportamente se explica prin aceea ca le lipsesc anumite experiente foarte timpurii, astfel deprinderile lor de viata ajungand sa fie diferite de ale celorlalti oameni, intrucat n-am putea spune ca nu au nici un fel de deprinderi, ci doar ca acestea nu satisfac cerintele vietii independente . Cele mai multe chiar sunt deprinderi care in viata independenta nu folosesc cu nimic sau pot fi daunatoare.

Voi aminti in cele ce urmeaza o serie de situatii de viata specifice vechilor institutii cu repercursiuni profunde la nivelul deprinderilor dobandite de catre copii/tineri:

ambientul era depersonalizat, copiii/tinerii nu dispuneau de un mobilier de folosinta proprie sau obiecte personale.Astfel este afectata intimitatea, individualitatea. De aici, uneori, sentimental de uniformizare pe care il creeaza grupul de copi

Furtul si insecuritatea erau incurajate, iar grija fata de hainele si lucrurile personale se reducea la teama de a nu fi furate.

Totodata era profound afectat sentimental proprietatii; copilul nu era stimulat sa se perceapa pe sine ca pe un individ responsabil, capabil sa decida asupra propriului destin.

copiii/tinerii nu cunosteau alimentele de baza si compozitia felurilor de mancare pe care le serveau.Aveau dificultati in a se organiza in magazine dupa alimentele care le-ar fi fost necesare , fiind inclinati sa cumpere cu precadere conserve si dulciur

nu erau solicitati sa participe la gospodarirea centrului, pe motiv ca regulile de igiena nu permiteau. Asistentul medical era cu ochii-n patru la acest capitol. De aici lipsa deprinderilor de a face curat, de a folosi substante pentru curatenie, de a spala, a calca rufele, a face mancare, iar pentru cei care capatau oarecum parte din aceste deprinderi nu erau motivati sa o faca, deoarece existau personae angajate special pentru a face aceste lucrur

in general existau prea putine oportunitati pentru raporturile cu adultii, marea parte a procesului educativ reducandu-se la pregatirea lectiilor pentru scoala si uneori la petrecerea timpului liber, insa tot in spatial inchis al centrului (nu vorbim aici de perioadele de vacanta). In aceste conditii, multi copii si tineri erau caracterizati de plictiseala si agresivitate ,acuzand lipsa de posibilitati de a-si petrece timpul liber in mod placut.

cei mai multi dintre tineri nu cunosteau unde si cum sa se sdreseze pentru gasirea unui loc de munca. In plus se loveau continuu de prejudecatile unor angajatori care nici nu vroiau sa auda de muncitori proveniti din casele de copii ( din nefericire, acest lucru mai persista inca si astazi, insa numarul unor astfel de angajatori este mult mai redus decat in anii trecuti). O parte dintre tineri care au mai lucrat , totusi, au facut acest lucru fara a beneficia de un contract de munca, tot datorita angajatorilor sau, uneori, pur si simplu nu isi gaseau de lucru decat cu ziua. Totusi, si cei care reuseau sa gaseasca de lucru nu erau prea bine tolerati in colectivul de oameni cu care lucrau, intrucat se adaptau foarte greu, uneori chiar nu se puteu adapta in nici un fel, astfel nereusind sa faca impresie buna la locul de munca si reusind sa intre usor in conflicte cu ceilalt

copiii/tinerii institutionalizati s-au simtit si se vor simti mereu stigmatizati, daca nu reusim sa schimbam mentalitatea celor din jurul nostru, in special a celor cu care copiii/tinerii intra mereu in contact: a colegilor de scoala, vecinilor , a oamenilor in general, ba chiar a anumitor institutiAstfel, acesti copiii/tineri evita sa-si assume propria identitate. Imaginea de sine este puternic afectata si consecinta este marea lor suspiciune in legatura cu parerea celorlalti despre e

in conditii de austeritate, copiii/tinerii din institutii obisnuiau sa utilizeze ca moneda de schimb orice obiect sau cadou pe care il primesc. Acest lucru se mai practica inca si astaz Astfel ei se obisnuiesc sa cultive relatii bazate mai mult pe beneficii directe si mai putin pe legaturi de atasament marcate de continuitate si reciprocitate.

o alta caracteristica este o pronuntata dependenta de grup: pentru ei grupul a fost si este principala sursa de pattern-uri comportamentale si valori personale si este mediul esential cu rol in socializare. In acelasi timp, grupul indeplineste si un rol de securizare, prin modul in care ii ajuta sa faca fata situatiilor de adversitate, momentelor de angoasa, de suferinta, prin interventia de suport.

copiii/tinerii institutionalizati mai pot fi caracterizati printr-o slaba responsabilizare fata de viata lor in general. Majoritatea considera ca toate problemele lor s-ar rezolva daca ar avea foarte multi bani, iar acesti bani ar trebui sa li se dea in virtutea faptului ca sunt copii "orfani" , iar acest aspect ar trebui sa le ofere, in viziunea lor, niste drepturi speciale pe viata. Expresii de genul " noua cine ne da bani de haine, cine ne da case, locuri de munca " etc.sunt de natura sa scoata in evidenta expectatii nerealiste in raport cu societatea si o lipsa de mobilizare fata de ei insis

4- PRINCIPII METODOLOGICE ALE FORMARII SI DEZVOLTARII DEPRINDERILOR DE VIATA INDEPENDENTA

Insusirea deprinderilor necesare pentru a trai pe cont propriu reprezinta un proces de lunga durata, care putem spune ca dureaza chiar intreaga viata.

Asa cum se mentioneaza in standard (3.2.4.) " pregatirea pentru viata independenta este o forma particulara de educatie nonformala, participative, de stimulare si dezvoltare personala."

Formarea si dezvoltarea de deprinderi se poate face in doua modalitati:

ca o activitate organizata cu scopul formarii si dezvoltarii unor deprinderi de viata independenta;

ca o latura a diferitelor activitati educative la care participa copiii/tinerii din institutiile rezidentiale sau in cadrul ingrijirii la asistent maternal profesionist.

In cadrul procesului de formare si dezvoltare a deprinderilor de viata independenta, formatorii de deprinderi trebuie sa accepte ideea ca acele deprinderi pe care copiii/tinerii nu le au se pot forma prin exercitiu, vointa si cu ajutorul educatorilor si/sau a altor personae de sprijin.

La varsta lor, acesti copii/tineri pot inca sa isi mareasca eficienta actiunilor, sa devina mai increzatori in propriile forte, sa isi imbunatateasca raporturile cu cei din jurul lor, sa dobandeasca un control mai bun asupra propriei lor viet

Multi specialisti accepta ideea ca deprinderile se pot insusi . Dupa invatare si cateva repetari deprinderile se automatizeaza. Astfel ca " deprinderea ajunge sa lucreze cu precizia unei masini si cu inteligenta omului" ( Sean Covey).

Noi trebuie sa ii ajutam pe acesti copii/tineri care traiesc in institutii sa se obisnuiasca treptat cu regulile si oportunitatile vietii neinstitutionalizate, cu asumarea initiativei si responsabilitatilor pentru propria lor viata; sa promovam capacitatea lor de a se descurca singur

Pentru aceasta copilul/tanarul trebuie sa-si insuseasca deprinderi adecvate si totodata sa fie motivat sa practice comportamentele adecvate vietii independente.

Ciclul formarii deprinderilor cuprinde trei etape principale si anume:

Definirea deprinderii : generarea de exemple, incurajarea repetarii verbale si a actiunii, corectarea intelegerilor gresite;

Promovarea unor deprinderi performante prin: asigurarea conditiilor pentru a practica sub supraveghere si cu asigurarea unui feedback adecvat, evaluarea performantei, emiterea unor recomandari de corectare;

Asigurarea mentinerii durabile a deprinderii prin: oportunitati pentru practica personala, stimularea autoevaluarii si a ajustarilor de comportament.

Dupa cum am mai spus, dezvoltarea deprinderilor de viata independenta reprezinta un proces de lunga durata, un proces prin care prin activitati si experiente coordonate si progresive copiii/tinerii sunt ajutati sa devina competenti din punct de vedere social, emotional, fizic si cognitive.

Dezvoltarea porneste de la nevoile generale ale copiilor/tinerilor.

Ea presupune colaborarea intre diferite institutii si organizatii care se angajeaza

sa lucreze impreuna pentru indeplinirea unui scop comun.

Trebuie sa tinem seama aici de diferentele privind etnia, religia, orientarea sexuala, valorile, tiparele comportamentale, deoarece nu este normal ca sub pretextul formarii sau dezvoltarii deprinderilor de viata independenta sa ajungem sa negam radacinile culturale ale clientului, sa rupem individul de grupul cultural de referinta.

Pregatirea pentru viata independenta este o forma particulara de educatie nonformala, participative, de stimulare si dezvoltare personala.

Dezvoltarea acestor deprinderi se bazeaza pe relatii personale intre client si formatorul de deprinder Acesta din urma trebuie sa caute sa imbine metode si atitudini specifice mai multor feluri de profesionisti: professor, instructor, consilier, mentor si trebuie sa fie foarte atent la motivatia copiilor/tinerilor de a lua parte la un asemenea program. In nici un caz acest program nu poate fi gandit ca o activitate obligatorie, cu desfasurare rigida.

Asa cum se mentioneaza in standardul 4 privind dezvoltarea deprinderilor de viata independenta " activitatile nu mizeaza pe privatiune, nu se sprijina pe constrangeri, iar orice abuzz in acest sens, ce contravine reglementarilor in vigoare, este sanctionat".

Va trebui eliminata pe cat posibil si participarea la activitati in virtutea unei motivatii exclusiv extrinseci ( de teama sau cu gandul la obtinerea unei recompense).Nu de putine ori constatam ca raporturile dintre copii si adulti sunt jalonate de conditionari de tipul recompensa sau pedeapsa si asta face parte din maniera frecventa in care lucreaza institutiile.

Trebuie sa asiguram participantilor stimulente corespunzatoare. Daca totusi se porneste de la motivatiile invechite, necorespunzatoare formarii deprinderilor vietii independente, va trebui sa facem in asa fel ca aceasta sa se transforme pe parcurs. Copilul/tanarul trebuie atras prin argumente de continut : prin atmosfera creata pentru lucru, prin informatia transmisa, modalitati antrenante, participative, chiar distractive prin care se pot forma noile deprinder

Capacitatea de a-I motiva pe adolescenti este considerata una dintre conditiile principale de reusita in dezvoltarea deprinderilor de viata independenta.

Pe parcursul programului de dezvoltare, trebuie sa dam o deosebita importanta modului de transmitere a cunostintelor si deprinderilor; trebuie avute in vedere metode si tehnici de formare cat mai adecvate.

Deprinderile de viata reprezinta competente si comportamente reale; de aceea formarea, in masura in care urmareste sa inzestreze clientul cu abilitati noi sau imbunatatite, trebuie sa foloseasca metode bazate pe invatarea prin participare activa.

Achizitionarea unor deprinderi cere identificarea si folosirea acelor ocazii de a practica si aplica deprinderile ce se doresc a fi invatate.

Un alt principiu ce trebuie avut in vedere este de a structura formarea numai dupa luarea in considerare a parerilor, propunerilor, initiativelor manifestate de copii/tiner

Pentru acestia este important sa aiba posibilitatea ca pe parcursul programului sa evolueze intr-un cadru sigur, avand in vedere gradul scazut de incredere pe care il manifesta copii .Bineinteles ca gradul de siguranta este asigurat si de atitudinea formatorului de deprinder.

Astfel, se recomanda:

atitudine ferma: printr-o actiune autoritara , formatorul are posibilitatea ca intr-o maniera graitoare si spontana sa-i determine pe copii sa duca la bun sfarsit o sarcina sau sa raspunda la o intrebare;

acceptare: formatorul va trebui sa detecteze si sa accepte, printre altele, sentimentele de incordare si inhibitie ale copiilor/tinerilor;

confirmare: tinand cont de faptul ca increderea in sine este sustinuta de experiente pozitive, programul de formare trebuie sa se concentreze mai ales pe ce merge bine, ce are succes.

Pentru a ajuta la formarea unei deprinderi, formatorul trebuie sa parcurga o serie de pasi:

sa evalueze nivelul real al insusirii deprinderilor,

sa motiveze copilul/tanarul,

sa-si stabileasca orele de "predare" si locul potrivit pentru acestea,

sa-si constituie un grup de copii/tineri cu care va lucra si sa-l armonizeze,

"predarea" propriuzisa,

sa stimuleze copilul/tanarul sa incerce singur ceea ce a invatat, deci sa-si asume riscul,

sa ofere un feed back corespunzator.

Trebuie sa fim constienti si de faptul ca multi adolescenti nu vor cu adevarat sa paraseasca centrul si fac eforturi ca sa ramana acolo. Situatia materiala relativ buna in comparatie poate cu cea de acasa sau pe care ei si-o imagineaza ca ar putea-o obtine prin forte proprii si faptul ca beneficiaza de tot felul de servicii fara ca ei sa depuna prea mari eforturi, reprezinta motive puternice de a nu parasi centrul.

Deci ne putem astepta la importante rezistente din partea adolescentilor in incercarea noastra de a-i forma deprinderi de viata independenta.

Traiul din centrele de plasament, fie el mai bun sau mai rau, prezinta pentru copii/tineri avantajul dat de puterea si comoditatea obisnuintei si deci orice incercare de a-i scoate din aceasta situatie se loveste de o anumita rezistenta din partea lor. Astfel va trebui sa accentuam in primul rand pe dezvoltarea calitatilor lor personale si nu pe ideea plecarii cat mai curand din centre.

Este bine ca activitatea de dezvoltare a deprinderilor de viata independenta sa inceapa de timpuriu in conditii de maxima disponibilitate educative si atunci cand deprinderile se pot invata in armonie unele cu celelalte si nu in disonanta.

Programele de formare a deprinderilor pot incepe in jurul varstei de 8 ani si se pot prelungi pana dupa 18 ani, in functie de evaluarea deprinderilor insusite. Formatorul trebuie sa actioneze conform cadrului de referinta si nivelului copiilor , tinand cont daca copiii au dificultati in dezvoltarea cognitive.

Pentru a facilita invatarea este recomandabil sa se foloseasca in primul rand discutiile de grup, intrucat acestea stimuleaza schimbul liber de opinii si ii ajuta pe copii/tineri sa-si clarifice anumite idei, sentimente, atitudin. Discutiile merg foarte bine daca sunt provocate de o scurta povestire, un studiu de caz prezentat anterior.

Pe langa discutii, recomandate a se folosi sunt si dezbaterile: brainstormingul, jocul de rol, analiza de caz, jocurile, practicarea deprinderilor.

5-ABORDAREA DIFERENTIALA A DEPRINDERILOR DE VIATA LA DIFERITE VARSTE

Orice deprindere este specifica unei anumite categorii de varsta : la varste mai mici asteptam deprinderi simple, concrete, in timp ce la varste mai mari asteptam deprinderi complexe, cu grad mai ridicat de abstractie.

Totusi copiii/tinerii nu invata deprinderile in ordine cronologica; este posibil ca unii copii/tineri cu o varsta mai mare sa fi emis o deprindere pe care semenii lor au invatat-o la o varsta mai mica. Acest lucru este cu atat mai mult posibil cu cat unii copii/tineri au avut experienta mai multor plasamente si intreruperi succesive in educatie.

Practica asistentei sociale a copilului/tanarului necesita cunoasterea procesului de dezvoltare a acestuia de la stadiul de sugar neajutorat la acela al adultului independent, deoarece pentru a judeca daca vreunul din aspectele emotional, social sau de personalitate este anormal, acestea trebuiesc comparate cu limitele normalului pentru grupul de varsta respectiv.

Trebuie sa avem in vedere insa ca acei copii nascuti prematur in mod tipic dobandesc deprinderile mai tardiv decat alti copii de aceeasi varsta . Prematuritatea are efecte negative asupra dezvoltarii copiluluDezvoltarea psihomotorie poate fi incetinita; la varste mai mari unii dintre ei vor fi neindemanatici, labile afectiv, iar la varsta scolarizarii pot sa aiba greutati in insusirea scrisului, cititului sau a calcului aritmetic.

De asemenea, chiar daca majoritatea copiilor dobandesc anumite deprinderi la o varsta specifica, este important sa stim ca dezvoltarea se produce intr-un ritm individualizat. Exista si situatii cand copiii pot inregistra un progres intr-un anumit domeniu ( de exemplu invata sa pronunte mai devreme cuvinte monosilabice), in timp ce alte abilitati nu inregistreaza progrese ( de exemplu coordonarea motorie). Daca copilul prezinta o usoara intarziere in dezvoltarea abilitatilor dintr-un anumit domeniu, aceasta nu constitutie neaparat o mare problema. Daca totusi apar motive de ingrijorare este bine sa consultam specialisti

Primul an de viata

Inca din primele zile in mediul extrauterin copilul reprezinta o fiinta sociala. O influenta directa asupra socializarii lui o constituie mediul social, care la nou-nascuti este reprezentat de mama, tata si persoanele de care este in permanenta inconjurat, precum si obiectele care se afla in vecinatatea sa.

Primele 12 luni reprezinta perioada cea mai dinamica din viata. Modificarile radicale au loc in toate domeniile de crestere si dezvoltare.

intre 3-6 saptamani dezvolta diferite tipuri sonore de plans pentru a indica nevoile specifice ( foamea, disconfortul);

intre 2-3 luni urmareste cu privirea ce i se arata, obiecte mari, luminoase, in miscare, surade persoanelor care stau cu el, inalta capul de pe perna, il intoarce in directia sunetului, gangureste;

4-5 luni repeta gestul pentru ceea ce ii place, se rostogoleste de pe spate pe burta, gangureste prelung, rade in hohote, cauta jucaria scapata din mana;

6-7 luni poate sta in sezut, repeta silabe (ma-ma-ma etc.), incepe sa manifeste frica de straini, incepe sa faca actiuni voluntare (exemplu: sa apese butonul unei jucarii pentru ca aceasta sa cante), apare zambetul selectiv;

8-10 luni apare mersul "de-a busilea", pentru ca apoi sa paseasca, insa sustinuti; la 10 luni unii copii pot face primii pasi singur Tot in aceasta perioada copilul raspunde cand este strigat, scoate un cub altul, pronunta cuvinte bisilabice, care inca nu au semnificatie pentru el,stie sa duca biberonul la gura, stie cand i se interzice ceva;

11-12 luni sesizeaza relatiile cauza-efect, poate sa se tina drept, paseste liber, bea din canuta, cerceteaza obiectele, se joaca cu ele, le triaza, pe unele le respinge, numeste monosilabic jucari

La sfarsitul primului an de viata, copilul e capabil sa pronunte cateva cuvinte si sa inteleaga sensul multor altora; numarul acestora depinde si de cantitatea situatiilor oferite de cei care il ingrijesc in a-i indica numeroase obiecte, animale, oameni etc.

La 12 luni majoritatea copiilor sunt expresivi si s-au atasat puternic de parinti, iar in lipsa acestora de persoana care i-a ingrijit inca din primele luni de viata. Ei experimenteaza deasemenea un anumit grad de anxietate de separare atunci cand parintele (sau persoana cea mai apropiata lui) este plecat.

Pentru a ajuta copilul sa se dezvolte in primul an de viata trebuie sa interactionam mult cu acesta si sa-i asiguram un mediu stimulant si afectuos. De asemenea, trebuie studiate modele de dezvoltare normale. Se permite copilului sa exploreze in siguranta. Sa se ofere coordonare si limite, dar sa se respecte curiozitatea copilului si abilitatile dobandite. Aceasta va ajuta la dezvoltarea increderii necesare pentru descoperirea noilor aptitudini si pentru o crestere si dezvoltare normala.

Perioada 1-2 ani :

comportamentul si personalitatea incep sa se contureze;

face primii pasi in dezvoltarea limbajului; vocabularul lui se imbogateste; foloseste limbajul ca mijloc de comunicare curenta;

vocabularul lui poate contine de la 8 pana la 20 de cuvinte;

jargonul folosit este impregnat de continut emotional, se joaca repetand un cuvant sau o fraza;

la 2 ani ritmul si fluenta vorbirii sunt inca slabe, produce propozitii din care lipseste de cele mai multe ori verbul, vocea nu este controlata in volum si modulatie;

incepe sa-si doreasca sa-si multumeasca parintii;

devine anxios cand parintii nu sunt de accord cu el;

comportamentul de atasare este bine stabilit;

este capabil sa se concentreze cinci-zece minute pe o activitate;

se joaca alaturi de alti copii, dar nu impreuna cu acestia, deoarece nu poate cuprinde in campul atentiei si ce face el si ce fac ceilalti;

prefera jocul cu adultul, deoarece acesta il organizeaza;

incearca sa manance singur;

vrea sa atinga si sa cerceteze totul, asa ca scotoceste prin orice sertar, dulap, cos de gunoi etc., prin lucruri la care are acces;

arunca obiecte, construieste din cuburi mari, dar le pune numai pe o singura linie (orizontal sau vertical) ;

pune sau ia lucruri de la locul lor;

imita adultul ( hraneste papusa, o cearta, spala "vasele", vorbeste la telefon); joaca jocuri de imitatie cu acesta;

recunoaste si arata desene la cerere;

isi face obiceiuri de rutina ( de exemplu isi pregateste pantofiorii cand i se spune ca va iesi afara).

Perioada 2-3 ani:

limbajul are o dezvoltare exploziva; elaboreaza propozitii formate din mai multe cuvinte , care sunt insa afectate de specificul limbajului copilului;

pe la 3 ani copilul cunoaste in jur de 1000 de cuvinte;

copilul are capacitatea de a intelege ce se discuta in jurul lui;

este capabil sa relateze despre experienta sa si relatarea sa poate fi urmarita si inteleasa;

poate sta intr-un picior, sare peste un mic obstacol;

pliaza hartia in doua dupa demonstratie;

compara marimi;

explica o actiune necesara simpla;

poate reproduce poezii scurte;

se poate incalta singur in incaltamintea simpla (papuci, pantofi), se poate dezbraca singur, mananca singur, dar cu stangacie;

ii place sa deseneze; in general face figuri geometrice simple (linii si cercuri);

poate identifica animale sau pasari si le asociaza sunete;

spune cand vrea sa-si faca nevoile fiziologice;

poate alerga bine;

urca scarile, se urca pe scaun, se agata de mobile, incearca sa deschida singur usile;

se ridica si se asaza singur;

incepe dezvoltarea sociala, contactul social si afectiv cu lumea inconjuratoare nemaifiind unul slab;

traieste situatii de asteptare.

apar exploziile de manie, care nu dureaza prea mult si se diminueaza pe masura ce copilul invata sa accepte constrangerile;

se formeaza constiinta de sine, marcata de asa zisa criza de opoziti, astfel copilul incercand sa se impuna independent, sa se afirme;

incepe formarea constiintei morale, prin interiorizarea primelor interdictii si a primelor norme de comportament.

Perioada 3-6 ani

cresterea rapida a capacitatilor intelectuale;

crestere rapida in complexitatea limbajului;

curiozitate vie; un numar mare de intrebari;

la 3-4 ani copilul se intereseaza de capacitatea functionala a obiectelor, pe care le compara, le pune unele peste altele, le sorteaza dupa forma sau culoare, le demonteaza etc.;

lucreaza cu plastilina, realizeaza forme simple, pe care le denumeste apoi dupa aspectul lor exterior;

recunoaste legatura logica intre obiecte si cuvinte, precum si succesiunea logica a anumitor actiuni din desfasurarea programului zilnic;

deosebeste cateva culori;

vorbeste foarte mult si singur in timp ce se joaca;

imaginatie bogata si intense;

la 4-5 ani copilul atinge un grad de dezvoltare motorie care-I permit executarea de miscari isolate, cu diferite segmente ale corpului, independent (exemplu:mersul pe bicicleta);

trepatat apare si capacitatea de a sta linistit pentru anumite activitati ( a colora, a asculta povesti etc.);

isi cunoaste numele, prenumele, varsta, face deosebire intre mana dreapta si mana stanga;

la 5-6 ani exerientele tactile si motorii trec pe planul al doilea; pe langa impresii vizuale ( el vede tot), capata importanta cele acustice ( trage cu urechea, spioneaza, demasca tot);

incepe sa deseneze si sa modeleze, incercand sa reproduca obiecte si actiuni;

intelege diferenta dintre barbat si femeie, dupa imbracaminte, comportament si autonomie;

se imbraca fara ajutor si se mentine pe un picior 10 secunde;

incep sa se formeze deprinderile de igiena, cu ajutorul adultilor (folosirea toaletei, spalatul mainilor si dintilor, spalatul corpului, utilizarea pieptenului);

la 5-6 ani comportamentul fata de adulti este mai putin grevat de conflicte decat la 3-4 ani; copilul participa cu placere la activitatile adultului si se bucura cand este incurajat ca a facut un lucru bun;

creste interesul si dorinta de a se juca cu alti copii si de a masura in mici competitii capacitatile si puterea;

se dezvolta mecanismele de aparare si, ca urmare, copilul poate face fata anxietatii izvorate din emotii inacceptabile.

Periada 6-11 ani

Intre 6-7 ani :

- copilul devine expansiv;

la 7 ani devine ganditor, incepe sa reflecteze;

este foarte sensibil;

foloseste telefonul;

vrea sa faca multe; incepe multe lucruri, dar finalizeaza putine;

agreeaza inca papusile/masinutele; se joaca inca singur ,dar incepe sa prefere grupul, deocamdata de ambele sexe;

dupa 7 ani incepe sa prefere grupul de acelasi sex;

ii plac jocurile active ( v-ati ascunselea, saritul corzii, jocurile cu balonul etc.);

incepe sa colectioneze, dar cantitativ, nu calitativ;

este interesat de dans, gimnastica, muzica;

necesita inca supravegherea adultilor la joaca;

motricitatea fina nu s-a maturizat;

invata sa citeasca si sa scrie;

abilitatea de a scrie il oboseste ( dupa scrierea 1-2 pagini literele nu mai sunt trasate perfect, apar greseli);

vocabularul este de circa 2500 de cuvinte; limbajul devine mai agresiv, argumentativ;

diferentiaza: stanga de dreapta; dimineata, dupa amiaza, seara;

Intre 8-10 ani:

prefera copiii de acelasi sex; antagonizeaza cu sexul opus;

incepe sa se indoiasca de valoarea parintilor, dar este din ce in ce mai sigur pe el;

- devine constient de diferentele de sex;

este manierat cu adultii;

simtul umorului este dezvoltat;

ii place societatea, organizarile in grup;

spiritul de "banda" atinge apogeul ;

domina ritualurile si codurile secrete;

raspunde mai bine la sugestii decat la ordine ;

este apt si trebuie indemnat sa participe la prepararea mesei; trebuie sa se deprinda sa-si pregateasca singur cel putin sandvisul pentru scoala;

agreeaza sportul, excursiile, lucrul manual, si este mare amator de muzica;

se misca si se joaca mult, uneori pana la epuizare fizica;

colectiile devin acum calitative;

motricitatea fina este deplina;

scrisul nu-l mai oboseste, devine ordonat, estetic, cu greseli mai rare;

in general, miscarile devin coordonate;

isi exprima verbal sentimentele;

desenele devin tot mai detaliate;

intelege clasificarea, serializarea, conceptual de spatiu si timp;

limbajul devine tot mai fluent si mai "colorat";

ii plac ghicitorile, bancurile, cantecele; are melodii preferate; ii plac jocurile de cuvinte;

incepe sa fie interesat cum se desfasoara lumea oamenilor, dar si viata animalelor, plantelor, transformarile in natura, anotimpurile, vremea;

poate face singur mici cumparatur

Este indicat ca la aceste varste toate reltiile copil-adult sa se desfasoare in primul rand prin dialog.

Intre 10-11 ani:

Apar diferente mari intre fete si baiet

fetele sunt mai "evoluate" in ceea ce priveste relatiile cu baietii, flirteaza;

baietii sunt inca "mai copii", techineaza fetele, uneori cu unele brutalitati de limbaj;

incepe, insa, cea mai induiosatoare perioada de prietenie;

atat fetele cat si baietii nu mai accepta tutele familiei si doresc o independenta nelimitata; sunt refractari la rutina;

se inregistreaza mari variatii afective;

doresc intimitate individuala;

devin autocritici cu munca personala;

se informeaza despre evenimente dincolo de familie si scoala;

la ambele sexe se instaleaza o stare de tensiune permanenta, de framantari cu sperante, indoieli, neliniste;

fac tot felul de planuri, proiecte, lucreaza manual;

este interesat de sport, dans, telefonie;

ii place actoria; prefera spectacolele si filmele cu drame;

ii plac lecturile despre mistere si povestile de dragoste;

foloseste bine ideile abstracte;

este interesat de modul de reproducere umana;

intelege si respecta masurile de igiena si de ingrijire corporala;

judeca problemele sociale;

In aceasta perioada trebuie sa existe un control permanent al prietenilor, deoarece anturajul poate deveni deja periculos; apare tentatia pentru consumul de alcool si/sau drogur

Perioada pubertatii (11-14 ani) si adolescenta (14-18/20 ani)

Este perioada dintre copilarie si stadiul de adult.

Pubertatea ca si adolescenta se caracterizeaza prin trecerea spre maturitate si integrare in societatea adulta. Aceste perioade sunt unele in care tutela familiala si scolara se modifica treptat, modificarea fiind integrata din punct de vedere social in prevederi legale ale unor responsabilitati ale tinerilor incepand cu varsta de 14 ani pana la obtinerea majoratului civil la 18 an

De asemenea, apare un salt in dezvoltarea fizica generala; maturizarea sexuala se declanseaza.

Aceste modificari determina concomitent adaptari psihosociale, realizandu-se maturatia complexa a finite umane in devenire pentru perioada adulta.

1. Pubertatea

Este dominata de procesul de crestere si maturizare sexuala intense si cuprinde substadii care, desi diferite de la caz la caz, au aceeasi linie de succesiune:

etapa prepuberala intre 11-12 ani,

- etapa puberala intre 12-14 an

Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o accelerare si intensificare a cresteri La fete incepe mai devreme (de la11 ani) decat la baieti (de la 12 ani). Acestia din urma se comporta "copilareste fara vreo modificare a caracterelor sexuale si ale comportamentului in general. Schimbarile apar de cele mai multe ori brusc si evolueaza rapid.

In aceasta etapa are loc intrarea intr-un nou ciclu de scolarizare cu noi cerinte si solicitari la care se adauga un grad de intelectualizare afectiva in scoal, care intareste sentimental de apartenenta la generatie.

Totodata incepe implicarea in activitati specific tineresti: formatii artistice, cercuri tehnice, concursuri si competitii din cadrul scolii si nu numa

Si in familie incep sa se manifeste modificari de cerinte ale puberulu Relatiile cu familia incep sa devina tensionate, mai ales intre mama si fiica si respective intre tata si fiu.

Se intaresc relatiile cu anumiti prieteni de aceeasi varsta si cu adulti din afara familie

Slabeste implicarea in familie, puberul incearca uneori sa-I dea deoparte pe parinti si are resentimente fata de "criticismul parintesc".

La inceput toate aceste trasaturi sunt oscilante, dar ele vor deveni ferme in perioada adolescente

Baietii, din cauza cresterii rapide , sunt adesea stangaci, lenesi, dezordonati si lipsiti de interes in ce priveste modul cum arata. Trebuie sa li se aminteasca mereu de necesitatea pastrarii igiene

La aceasta varsta atat baietii cat si fetele sunt extrem de sensibili si se deprima usor atunci cand sunt tachinati in gluma.

Fetele sunt foarte preocupate de cum arata fizic si se framanta daca pot concura la o competitie de frumusete.

Stresul adolescentilor in devenire, combinat cu fluctuatiile si dezechilibrele hormonale, determina o labilitate psihica cu proasta dispozitie si anxietate.

Fetele se folosesc acum de baieti pentru a-si evalua feminitatea.

Si baietii si fetele au nevoie acum de informatii corecte despre schimbarile fizice ce apar in timpul pubertatii, altfel isi pot imagina ca au vreo boala care le poate pune viata in pericol ( la baieti apare masturbarea, iar la fete menstruatia).

Adesea fetele se atasaza intens de o prietena de acelas sex cu care ar dori sa semene.Aceste prietene sunt uneori inseparabile si tin sa se imbrace, sa vorbeasca si sa gandeasca la fel. Petrec ore in sir analizand cele mai mici detalii de comportament.

La mijlocul adolescentei aceasta relatie va fi inlocuita de grupul de prieten

Catre sfarsitul acestei perioade, atat baietii cat si fetele incep deja sa participe plenar in grupul de prieteni; in timp ce se plang de restrictiile impuse de parinti, adera de buna voie la cele impuse de grupul de prieten

Cu toate aceste se manifesta o atitudine ambivalenta fata de parinti; pe de o parte apare dorinta de indepartare de familie prin comportamente impulsive, pe de alta parte copilul inca mai simte nevoia de afectiune, de protectie si afectivitate.

2. Adolescenta

Este cuprinsa ,de regula, intre 14 si 18 ani, insa unii autori vorbesc si despre  adolescenta tarzie  sau  adolescenta prelungita  , care se poate intinde pana la 20, chiar 25 de ani, intrucat adolescenta se termina atunci cand incepe tineretea, iar tineretea incepe atunci cand o persoana devine capabila sa isi asume responsabilitatile care rezulta din viata familiala si activitatea profesionala ( dupa Seamon si Kenrick, 1992, p.433).

Aceasta perioada se caracterizeaza prin foarte multe schimbari si transformari si de aceea a fost numita  a doua nastere  ( J.J Rousseau).

Aspecte dominante care definesc locul adolescentului in procesul devenirii fiintei umane :

- avans cognititv remarcabil ;

- depasirea identificarii cu parintii,iesirea de sub tutela familiei si scolii si integrarea in viata sociala si culturala a comunitatii ;

- intensificarea cunostintei de sine,a cautarii identitatii de sine, a unicitatii si originalitatii ;

- parcurgerea unei faze decisive in cucerirea independentei si autonomiei

- aparitia cunostintei apartenentei la generatie

- construirea unor noi comportamente ale personalitatii si dezvoltarea lor intr-o structura unitara care mediaza adaptarile eficiente la toate felurile de situati

Schimbarile cele mai importante

- nivelul scolar,cel al liceului,aduce cateva schimbari in invatare :

- continuturile de invatare sunt amplificate cantitativ si calitativ ( ex. la unele discipline studiate si in gimnaziu se parcurg noi teme,apar noi discipline )

- noi discipline ca logica,filozofia cer mari capacitati de abstractizare iar cele ca economia,sociologice ,psihologice ,necesita efortul de intelegere a unor fenomene foarte complexe ;

- atitudinile adolescentilor sunt diferite,unii invata 4-5 ore/zi, altii mai putin ;

- se constituie un stil personal de activitate mintala ;

- dispun de capacitati fizice si psihice pentru a participa la munca in interes familial,iar altii chiar incearca activitati productive sau comerciale care sa le aduca unele venituri ;

- participa la activitati culturale,sportive,din localitatea in care domiciliaza ;

- nu mai este considerat copil de catre cei din familie si dobandeste independenta ,i se respecta dorintele si preferintele,este consultat in diferite probleme ;

- in cadrul scolii,profesorul le respecta punctele de vedere,sugestiile. Pot avea relatii de cooperare cu profesorii in elaborare de lucrari la disciplinele preferate ;

- la 14 ani obtine buletinul,iar la 18 dreptul de vot.

Dezvoltarea cognitiva

Cresterea capacitatii perceptive de reprezentare :

- scad pragurile senzoriale si creste operativitatea explorarii perceptiei a oricarui tip de stimul. Pot estima mai bine lungimile,volumul,viteza etc ;

- adolescentii pot organiza si dirija propriile observatii ;

- sunt posibilitati deosebite de reprezentare. Adolescentul este capabil sa realizeze cu usurinta imagini foarte bogate in detalii ;

- pot cu usurinta sa reprezinte orice si sa verbalizeze imediat si nuantat

Particularitatile gandirii :

- operatiile de gandire sunt eliberate de continuturile informationale carora li se aplica,ele devin formale ;

- operatiile se pot aplica rezultatului operatiilor anterioare;

- se formeaza si se consolideaza scheme de gandire ;

- rationamentul ipotetico deductiv se realizeaza cu usurinta;

- gandirea adolescentului poate prelucra un mare volum de informatii si opereaza cu sisteme variate de simboluri,pot rezolva diferite probleme ;

- la 17-18 ani,se atinge varful dezvoltarii inteligentei din acest stadiu ;

- in ansamblu, gandirea dolescentului este logica si profunda ,organizata si sistematica,riguroasa si reflexiva,deschisa la nou.

Caracteristicile memoriei :

- cresterea volumului memoriei-atinge nivelul cel mai ridicat ;

- dominarea memoriei logice ;

- amplificarea capacitatilor de a memora laturile abstracte si generale ale cunostintelor ;

- cresterea caracterului activ al memoriei exprimat in identificarea cu usurinta a ideilor centrale,eliminarea detaliilor;

- existenta unui fond de cunostinte acumulat in timp,usureaza memorarea si patrunderea altora noi ;

- dezvoltarea metamemoriei care-i permite adolescentului sa sustina activ atat intiparirea cat si pastrarea cnostintelor . El apeleaza la repetitii organizate si sistematice.

Manifestarea imaginatiei :

- imaginatia creatoare implicata in invatarea prin descoperirea la diferite discipline scolare, este favorizata de legaturile stranse cu gandirea ;

- imaginatia creatoare implicata activitatilor artistice se afla in stransa legatura cu specificul afectivitatii ;

- visul de perspectiva, ca forma de imaginatie activa si creatoare este implicat in cristalizarea idealului de viata.

Limbajul :

- cresterea vocabularului ;

- isi insusesc si limbajul calculatoarelor ;

- apare cunoasterea unei alte limbi

Pe plan afectiv se produc mari schimbari . Particularitati :

a) Rezonanta afectiva ampla a tuturor felurilor de evenimente traite :

- mediul scolar genereaza bucuria succesului in urma examenelor (sau invers) ;

- emotii mai nuantate generate si de relatiile cu colegii: de prietenie,admiratie,incredere,dispret,ura etc;

- sentimentele de stima fata de profesori,pretuire,respect ;

- situatiile familiale sunt generatoare de ample si profunde emotii (deces,divort etc)

b) Se amplifica si se consolideaza sentimente cristalizate in stadiile anterioare si totodata se formeaza altele no Se traieste sentimentul primei iubir

c) Este un grad inalt de constientizare a experientei afectate. Adolescentul poate manipula voit expresivitatea sa emotionala.

Motivatia :

- se manifesta activ trebuintele de autorealizare si autoafirmare (la scoala si nu numai) ;

- incepe o noua faza a cristalizarii interesului pentru viitoarea profesie ;

- apare un mare interes pentru lectura ;

- apare cunoasterea de sine si a celor din jur ;

- se dezvolta noi forme de motivatie asa cum ar fi : conceptia de viata,idealul de viata, aspiratii puternice de a se apropia de stadiul adultului .

Vointa :

- este implicata in optiunea pentru viitoarea profesie si a desfasurarii pregatirii in aceasta perspectiva

- este manifestata frecvent in realizarea in fapt a autonomiei si independentei

Adolescentul este inclinat sa respinga tutela familiei si sa-si construiasca singur destinul .

Personalitatea

Personalitatea adolescentului nu este inca nici omogena,nici precizata in mod definitiv. Ii lipseste experienta.   Criza de originalitatea a adolescentului  poate incepe in pubertate si poate dura pana in postadolescenta. Este diferita de la o perosana la alta ca intensitate,durata si consta, pe de o parte in despartirea de atitudinile si comportamentele propriei copilarii (latura negativa a crizei) ; pe de alta parte in dezvoltarea fortei Eu-lui, a constiintei de sine,a disponibilitatilor creatoare  (latura pozitiva a crizei).

Adolescentul isi formeaza un mod propriu de a intelege viata, isi cristalizeaza o conceptie care-l calauzeste in alegerile pe care le va face.

O componenta orientativa a personalitatii este constiinta apartenentei la generatie. Adolescentul nu doar se integreaza in grupuri,ci traieste apartenenta la comunitatea celor care-i seamana,constata ce pot si ce fac acestia ,ce pot e Consiinta apartenentei la generatie poate genera manifestari protestatare afective (ex. revolte).

Se continua formarea idealului in viata care este acum constant si stabil,mai complex elaborat,mai legat de ceea ce ofera societatea ( spre deosebire de preadolescenta)

Intre componentele orientative are loc si imaginea de sine care rezulta dintr-o orientare constanta si o trebuinta marcanta de autocunoastere.

Adolescentul isi doreste sa-si descopere unicitatea si originalitatea propriei fiinte.

Astfel :

- tinerii adolescenti isi pot gasi identitatea de sine ,care le permite sa se integreze si adapteze bine la toate felurile de imprejurari ;

- gasirea unei prea timpurii identitati care permite adaptarea in prezent,dar inchide posibilitatea de realizare ale acelei persoane ;

- ramanerea multa vreme intr-o identitate confuza care genereaza fel de fel de schimbari surprinzatoare ;

- ajungerea la o identitate negativa prin identificarea cu grupuri si persoane deviante.

Eu-l fizic ramane in continuare in centrul autocunoasterii, favorizat de armonia dezvoltarii biologice. Este valorizat in contextul relatiilor dintre sexe si de aceea,adolescentii manifesta atitudini active de imbunatatire , fiind atenti la moda,silueta etc.

Pot aparea cu usurinta si complexe de inferioritate care sa-i faca sa fie retrasi, timizi,tacuti,pasivi etc.

Eu-l spiritual - sunt deosebit de interesati de unele calitati cum ar fi nivelul propriu de inteligenta si cultura sau alte caracteristici de personalitate care devin mai importante. Ii nelinistesc lipsurile si defectele si isi intensifica efortul de a le inlatura.

Eu-l social este mai degraba consolidat in cursul acestui stadiu, deoarece exista deja un grup sau grupuri stabile in care adolescentul se integreaza si si-a cucerit un loc si un prestigiu. Ramane totusi sensibil la eventuala indiferenta a grupului de prieteni si a familiei si poate trai mari dezamagiri sau se indarjeste sa le-arate ce poate .