Dimensiunea etica si responsabilitatea sociala in activitatea managerului european performant

Dimensiunea etica si responsabilitatea sociala in activitatea managerului european performant

Dincolo de lege, dincolo de tot ce inseamna regula impusa de stat, morala pare terenul viran al optiunilor noastre, o zona lipsita de repere, a conjuncturii, a aleatorului, a lui 'mi se pare' si 'asa cred'. In realitate, lucrurile nu stau asa. Ideea de responsabilitate si trei intrebari care o subintind ne orienteaza in perimetrul moralei: cine este responsabil moral, fata de cine avem responsabilitati morale si care sunt acestea. In afaceri, raspunsul clasic este: managerul, ca individ care decide, este responsabil fata de proprietari sau actionari, principala sa responsabilitate fiind aceea de a crea profit legal.

1.Etica manageriala

1.1. Etica si morala in managementul european

'Dictionarul explicativ al limbii romane', defineste etica ca fiind: 'stiinta care se ocupa cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorica, cu continutul lor de clasa si cu rolul lor in viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare unei anumite clase sau societati'.

O intelegere a eticii este critica pentru noi ca indivizi, pentru ca o etica sanatoasa reprezinta insasi esentta unei societati civilizate. Etica este fundatia pe care sunt cladite toate relatiile noastre. Ea inseamna ansamblul nostru de a ne relationa fata de patroni, fata de angajati, de colegi, de clienti, de subordonati, de furnizori, fata de comunitatea in care ne aflam si unii fata de altii. Etica nu se refera la legaturile pe care le avem cu alte persoane - toti avem legaturi unii fata de altii - ci la calitatea acestor legaturi.

Notiunile de "etica" si "afaceri" au fost asociate diferit de-a lungul timpului.

Termenul de "etica" provine din greacaveche (ethos = obisnuinta, moravuri, caracter) si oate fi utilizat intr-o dubla acceptiune:

a.       o disciplina stiintifica, care are ca obiect de studiu normele de comportament ce reglementeaza relatiile interumane;

b.      ansamblul normelor ce reglementeaza comportamentul oamenilor in societate si care sunt impuse prin forta obiceiurilor si a deprinderilor consacrate in societate.

Termenul de "morala" provine din latina( mos, mores), fiind utilizat fie in sens strict de desemnare a normelor comportamentului uman, fie in sens larg, cand se identifica cu termenul de "etica"[1].

Abordata in general, etica reprezinta un cod de comportament, de valori acceptate de societate ca juste, corecte , morale. In societatea moderna, etica manageriala, ca o ramura relativ tanara a eticii studiaza principiile si regulile care trebuie sa guverneze procesul managerial, respectiv o conduita corecta in afaceri.

Standardele etice pot diferi de la un individ la ltul, de la o comunitate lade afaceri la alta, in functie de sistemul criteriilor etice adoptat, de valorile pe care se bazeaza.

Esenta eticii manageriale intr-o firma consta in conflictul permanent de interese care vizeaza pe de o parte, performanta economica a firmei(masurata perin costuri, productivitate, venituri, profit etc), iar, pe de alta parte, performanta sociala a firmei, mai dificil de cuantificat(masurata prin modul de respectare a obligatiilor fata de angajati, clienti, furmizori, creditori etc).

In functie de modul in care managementul firmei definste pozitia fata de normele etice, precum si in raport de strategia adoptata, sunt definite doua tipuri de management:

Ø      moral;

Ø      imoral.

Managementul moral al unei firme este impus de cultura manageriala a firmei, de valoarea managerilor sai, de succesul inregistrat de firma in realizarea obiectivelor propuse.

Pentru asigurarea caracterului etic al afacerilor, managementul firmei trebuie orientat catre actiuni de tipul:

Ø      formularea clara, corecta a principiilor, regulilor normelor de conduita cu scopul stimularii unui comportament etic al tuturor angajatilor;

Ø      definirea clara a obiectivelor asumate;

Ø      initierea unor programe de pregatire - educatie etica a propriilor salariati;

Ø      utilizarea standardelor etice in procesul de evaluare a salariatilor;

Ø      colaborarea cu specialisti din afara firmei pentru analiza si evaluarea corecta a eticii comportamentului in afaceri.

In practica se impune respectarea unor principii de baza ale eticii in afaceri si anume:

Ø      responsabilitatea pentru propria afacere;

Ø      impactul economic si social al afacerii, respectiv orientarea catre inovare, justitie;

Ø      comportamentul in afaceri sa se manifeste in spiritul increderii reciproce.

Comportamentul in afaceri al unui intreprinzator - manager de succes - trebuie sa aiba in vedere o serie de reguli:

Ø      Onestitatea : a nu omite in mod deliberat si a nu fi selectiv in informatii;

Ø      Integritatea : un om de afaceri integru va proceda intr-un mod pe care il va considera corect chiar si atunci cand este tentat sa actioneze altfel;

Ø      Increderea : se va intreprinde un efort rezonabil pentru a realiza un acord verbal si/sau scris; nu va fi folosita o justificare nerezonabila pentru a evita raspunderea;

Ø      Corectitudinea : implica aceeasi atitudine justa in toate afacerile; se va evita exercitarea arbitrara a puterii;nu se va intreprinde nimic imoral pentru a castiga sau a mentine un avantaj;

Ø      Preocuparea pentru altii: vizeaza grija, compasiunea, voluntarismul si bunatatea;

Ø      Respectul pentru lege : respectarea legilor, standardelor, regulilor si reglementarilor referitoare la afacerea intreprinsa;

Ø      Dedicarea prin excelenta : urmareste excelenta profesionala si presupune urmarirea constanta a cresterii eficientei, a informarii permanente;

Ø      Ocuparea pozitiei de lider : liderul va constitui un model etic si pozitiv pentru altii;

Ø      Responsabilitatea : acceptarea raspunderii personale pentru calitatea etica si deciziilorpersonale si pentru omisiuni.

La nivelul firmei, respectarea acestor reguli de comportamentindividual in afaceri contribuie la sustinerea prestigiului, a imaginii firmei respective.

Managerul isi construieste relatiile sale cu alti oameni sau alte firme in concordanta cu regulile etice, cu normele si standardele in doua situatii:

Ø      Cand regulile etice proprii coincid cu cele profesionale. In acesta situatie se poate spune ca managerul actioneaza in mod etic din convingeri proprii. In aceste cazuri psihologia ajuta sa se cunoasca din timp modul in care procedeaza managerul, daca respecta sau nu regulile etice in situatii supuse analizei, deoarece ea descopera natura psihica si conditiile derularii fenomenelor comportamentale, ceea ce permite, la randul ei la formarea corpului managerial;

Ø      Cand manaerul intelege, patrunde, analizeaza manifestarile sale etice, mai ales pe cele ce se abat de la exigentele eticii profesionale.

Ø      In aceasta situatie managerul trebuie sa actioneze in concordanta cu standardele eticii profesionale.In aceasta situatie managerul trebuie sa actioneze in concordanta cu standardele eticii profesionale in care scop apeleaza la psihologie care il motiveaza sa lucreze in limitele standardele etice.

Metodele psihologice permit ca selectia si angajarea managerilor sa se faca tinand seama de comportarile etice si sa se instruiasca sa actioneze in mod etic, iar atunci cand absenteaza "tezaurul etic" la maneger sau la firma psihologia isi ofera instrumentarul sau pentru a se influenta asupra managerului si imaginilor deformate asupra eticii.

Managementul moral conceput in limitele unui standard etic, propaga cinstea , justetea , procesul datoriei, profitabilitatea este asezata in limite legale si standardele etice, considera legea ca baza a unui comportament etic minimal si pledeaza pentru actiuni dincolo de ceea ce legea mandateaza, solutioneaza dilemele etice si evidentiaza autointeresul.[2]

1.2. Etica, generator de imagine a managerului performant

Imaginea personala in fata salariatilor si imaginea firmei in fata mediului ei sunt generate de etica in managementul european. Necesitatea ca managerul performant sa fie deosebit de receptiv la standardele etice dominante si sa se adapteze personal exercitandu-si profesiunea si intreaga firma la acestea, se datoreaza schimbarilor permanente din mediul fizic, social, politic si etic.

Motivele, intentiile si scopul componentelor manageriale ale profesiunii si pe de alta parte impactul posibil al acestora trebuie sa fie preocuparea esentiala a managerului european pe piata europeana in practicarea profesiunii sale.

David Murray , identifica 7 valori esentiale pe care o companie ar trebui sa le aiba in vedere, prin managerii si angajatii sai, pentru o desfasurare cat mai etica a activitatii sale, si anume: 'consideratie -fata de semenii nostri-, veghere -in pastrarea standardelor etice-, creativitate -in economisirea resurselor si in protectia mediului--, servirea -clientilor cat mai bine-, corectitudine -fata de furnizori, beneficiari, personalul angajat, asociati, comunitate--, transparenta - eliminarea minciunii in comunicarea cu partenerii, clientii, furnizorii, personalul angajat, organele statului- si interdependenta -fata de comunitatea in care traim si ne desfasuram activitatea-'; cat si 12 provocari morale in viata de afaceri: 'aprecierea demnitatii muncii, bunele relatii in afaceri, deservirea impecabila a clientilor, moralitate in achizitionare, moralitate in desfasurarea competitiei, tratarea personalului cu demnitate si respect, remunerarea corecta a personalului, respectarea legilor, protejarea mediului inconjurator, incheierea de afaceri fara mituire, mentinerea onestitatii in afaceri, supravietuire in caz de schimbari majore'.
Chiar daca un muncitor este cinstit sau este onest si are o inalta moralitate, exemplu dat de sefii sai si de top-managerii ii pot determina sa treaca cu vederea practicile neetice ale altora sau poate chiar sa le adopte.

Top-managerii au puterea de a dicta politica unei organizatii si de a da tonul din punct de vedere moral. Ei au si o mare responsabilitate de a folosi judicios aceasta putere, ei pot si trebuie sa serveasca drept modele de comportament etic pentru intreaga organizatie.

Nu numai prin comportamentul lor de zi cu zi care trebuie sa fie intruchiparea principiilor inalte de etica dar si prin comunicarea in intreaga organizatie a asteptarilor similare de la angajati, si prin incurajarea rezultatelor pozitive. Din pacate, de la conducerea de la varf se sugereaza uneori subtil ca, cei din conducere nu vor sa stie de practicile ilegale sau neetice ale angajatilor, si daca practica personalului, aflat in conducerea de varf a organizatiei, este cunoscuta pentru folosirea resurselor organizatiei pentru placeri personale, angajatii de la nivelurile mai joase sunt susceptibili de a proceda la fel.

Fiecare manager este intr-o pozitie de influenta asupra subordonatilor. Toti managerii trebuie sa actioneze ca modele etice bune si sa dea tonul moralitatii in aria lor de responsabilitate. Trebuie avut grija ca aceasta sa se faca de o maniera pozitiva si informala.

Stabilirea de obiective si comunicarea asteptarilor de importanta majora este foarte importanta in aceasta privinta. Un surprinzator 64% din 238 de directori executivi dintr-un studiu au raportat ca se simt sub presiunea de a-si compromite standardele personale pentru a atinge obiectivele companiei.

" In managementul European etica este creata si sustinuta de cultura organizationala, politica firmei si de etica managerului. In consecinta, problemele de etica in managementul European trebuie analizate si tratate cu deosebita prudenta si concretitudine, mai ales in cazurile in care isi fac aparitia implicatiile emotionale sau mesajele legate de conflicte." Caracterul etic individual al managerului si al modului sau de a exercita profesiunea este cel mai important factor de influenta.

Managerul isi construieste relatiile sale cu alti oameni sau alte firme in concordanta cu regulile etice, cu normele si standardele in doua situatii:

Ø      cand regulile etice proprii coincide cu cele profesionale. In aceasta situatie se poate spune ca managerul actioneaza in mod etic din proprii convingeri. In aceste cazuri psihologia ajuta sa se cunoasca din timp modul in care procedeaza managerul, daca respecta sau nu regulile etice in situatii supuse analizei, deoarece ea descopera natura psihica si conditiile derulari fenomenelor comportamentale, ceea ce permite, la randul ei la formarea corpului managerial;

Ø      cand managerul intelege, patrunde, analizeaza manifestarile sale etice, mai ales pe cele ce se abat de la exigentele eticii profesionale. In aceasta situatie managerul trebuie sa actioneze in concordanta cu standardele eticii profesionale in scop apeleaza la psihologie care il motiveaza sa lucreze in limitele standardelor etice.

Metodele psihologice permit ca selectia si angajarea managerilor sa se faca tinand seama de comportarile etice si sa se instruiasca sa actioneze in mod etic, iar atunci cand lipseste mostenirea etica la manager sau la firma, psihologia isi ofera instrumentarul sau pentru a se influenta asupra managerului si imaginilor sale deformate asupra eticii.

1.3. Modelul unui cod de etica morala

Fiecare organizatie trebuie sa aiba o politica de integritate a personalului, in care regula de baza sa fie aceea, ca un angajat al sau 'nu ar trebui sa faca un lucru de care sa se rusineze inaintea familiei sale sau sa se teama ca l-ar putea citi pe prima pagina a ziarului local' si un cod de etica profesionala.

Modelul unui cod de etica profesionala.

A. Toti membrii unei organizatii (firme) vor actiona cu:

Ø      responsabilitate si fidelitate fata de nevoile publicului;

Ø      corectitudine si fidelitate fata de asociatii, clientii, furnizorii si patronii firmei unde este angajat;

Ø      competenta prin devotament fata de idealurile inalte ale onoarei personale si integritatii profesionale;

B. Un membru al unei organizatii (firme):

Ø      va mentine oricand independente gandirea si actiunile sale;

Ø      nu va exprima parerea sa asupra contractelor sau a declaratiilor financiare ale firmei, pana nu detine mai intai o relatie cu clientul sau pentru a determina daca se poate astepta ca opinia lui sa fie considerata independenta, obiectiva si nealeatoare de catre cineva care cunoaste toate datele;

Ø      cand pregateste raporturi financiare care exprima o opinie asupra situatiei financiare a firmei destinate conducerii firmei, va prezenta toate datele materiale cunoscute de el pentru a nu omite o informatie care ar putea sa induca in eroare;

Ø      va aduna suficiente informatii pentru garantarea exprimarii acelor opinii si va raporta orice erori materiale de declaratie sau devieri de la principiile profesionale general acceptate;

C. Un membru al unei organizatii (firme):

Ø      nu va dezvalui sau folosi nici o informatie confidentiala care priveste afacerile patronului sau clientul sau decat atunci cand actioneaza in sensul obligatiilor sale sau cand o asemenea informatie se cere dezvaluita ca propria aparare sau pentru apararea vreunui asociat sau unui angajat in orice proces legal sau impotriva oricarei presupuse incorectitudini profesionale, la ordinul autoritatilor legislative sau al conducerii sau al oricarui comitet al societatii in exercitiul propriu al sarcinilor lor, dar numai in masura in care este necesar in scopul respectiv;

Ø      va informa patronul sau clientul de orice conexiuni sau interese de afaceri care i-ar putea interesa;

Ø      in cursul exercitarii obligatiilor sale in interesul patronului sau clientului sau, nu va pastra, primi, negocia sau dobandi nici o taxa, remuneratie sau beneficiu fara cunostinta si consimtamantul patronului sau clientului sau;

Ø      va urma toate etapele rezolvabile in aranjarea oricarui angajament ca si consultant, pentru a stabili o intelegere clara a scopului si obiectivelor lucrarii inainte de inceperea ei si va oferi clientului un cost estimativ, profitabil inaintea angajamentului, dar in orice caz, cat mai devreme posibil;

D. Un membru al unei organizatii (firme):

Ø      se va comporta fata de ceilalti subordonati cu politete si buna credinta;

Ø      nu va comite nici un act de natura sa discrediteze firma unde este angajat si nici profesia sa;

Ø      nu se va angaja sau nu va consilia nici o afacere sau ocupatie care in opinia societatii este incompatibila cu etica profesionala a profesiei sale sau cu moralitatea societatii sale;

Ø      nu va accepta nici un angajament de verificare a unui alt subordonat angajat al aceluiasi patron decat cu stiinta acelui subordonat sau in cazul in care legatura acelui subordonat cu lucrarea s-a incheiat. Exceptie face membrul a carui obligatie nominala este sa verifice lucrarile altora;

Ø      nu va incerca sa obtina vreun avantaj asupra altor subordonati prin plata sau acceptarea unui comision pentru incheierea unui contract sau realizarii unui serviciu;

Ø      va sustine principiile generale profesiei sale;

Ø      nu va actiona cu rautate sau in alt mod prin care sa pateze reputatia publica sau profesionala a altui membru sau sa impiedice realizarile obligatiilor acestuia;

E. Un membru al unei organizatii (firme):

Ø      se va mentine intodeauna la standardele de competenta exprimate de cerintele academice si de experienta pentru admiterea in societate si pentru continuarea activitatii ca membru al organizatiei din care face parte;

Ø      va impartasi si altora din cadrul firmei sau a profesiei, cunostintele pe care le detine si pe care se intemeiaza profesia sa si va promova in general progresul organizatiei al carei membru este sau a profesiei sale;

Ø      isi va asuma numai lucrari pentru care este abilitat prin natura pregatirii si experientei sale si atunci cand este in interesul patronului sau clientului sau, va angaja sau va sfatui patronul sau clientul sa angajeze alti specialisti;

Ø      va dezvalui tribunalelor societatii orice practica sau actiune incompatibila, neetica, ilegala sau necinstita a unui subordonat, care lezeaza reputatia, demnitatea sau onoarea societatii;

se va stradui sa se asigure ca orice parteneriat sau compromis cu care se asociaza ca partener, sef, director, inspector sau angajat functioneaza dupa codul de etica profesionala si regulile de comportament profesional stabilite de catre societate.

2. Etica si responsabilitate sociala

Pe masura ce cresc forta economica si capacitatea de comunicare a companiilor, creste influenta lor sociala. Aceasta putere, se spune, poate fi temperata, echilibrata de un set de obligatii morale ce trebuie asumate de organizatii. Astfel, nu doar managerii ci si companiile sunt responsabile moral. Nu mai putem vorbi doar de responsabilitati fata de actionari, ci fata de toate grupurile care, direct sau indirect, contribuie la realizarea profitului, precum si fata de grupurile afectate de activitatile companiei. Adica, angajatii si familiile acestora, furnizorii, distribuitorii si creditorii, consumatorii, comunitatea locala, ba chiar societatea in ansamblu si generatiile viitoare. De la manageri si companii se asteapta nu doar sa genereze un profit legal, ci si sa nu daunze altora, sa minimizeze raul de neevitat in activitatile economice si sa faca bine, identificand probleme comunitare in care sa investeasca. Toate aceste responsabilitati, dincolo de minimul moral, tin de ceea ce numim responsabilitate sociala corporatista (RSC).

Obligatia morala de a face bine social a inceput, de cateva decenii, sa fie asimilata de catre management si rationalizata. Planificata, RSC presupune identificarea unor nevoi comunitare si conceperea unei campanii cu obiective adresate acestora. Exista forme bune si forme proaste de programe sociale, in functie de concordanta dintre obiectivele sociale si cele de management, transparenta si eficienta programelor, raspunsul dat de grupurile sociale asistate, existenta auditului social.

Conceptul de responsabilitate sociala provoaca mediul romanesc de afaceri. Dupa ce, in a doua parte a anilor '90, multinationalele au introdus pe piata romaneasca programe sociale, in zece ani RSC a devenit un concept la moda si o moda care incepe sa se cristalizeze in tendinte pe termen lung, in practici specifice pietei, intr-un set de valori si criterii care ne pot ajuta sa distingem performanta si profesionalismul de lipsa de transparenta si onestitate.

Responsabilitatea sociala corporatista nu poate fi separata de imaginea publica a companiilor. Fiecare brand, fiecare marca a unei companii are o poveste a sa. Aceasta poveste nu se construieste numai in departamentele de marketing si publicitate, ci si in mentalul colectiv. Brandurile sunt astazi definite, sau cel putin redefinite, deformate, ba chiar distruse 'pe strada'. Zvonurile, opinia publica, mass media, comunitatile de utilizatori ai internetului sunt forte puternice, care actioneaza spontan si imprevizibil, putand distruge imaginea unei companii intr-o situatie de criza prost gestionata de catre management. Aici, programele de RSC joaca un rol important, in masura in care aceste campanii de implicare sociala duc la un mai bun dialog cu comunitatea, la o mai buna cunoastere a nevoilor si asteptarilor grupurilor dependente sau afectate de activitatile companiei.

Trebuie sa distingem intre filantropie - ce presupune investitii sociale neplanificate, neintegrate in management si de la care nu se asteapta beneficii - si responsabilitate sociala - caz in care programele sociale sunt parte a strategiei companiilor si vizeaza obiective alaturate celor de management. O alta conditie a unei campanii de RSC este ca aceasta sa urmareasca nevoi sociale autentice.

O categorie interesanta de programe de RSC e data de activitatile in care sunt implicati angajatii companiilor. Aceasta forma de responsabilitate sociala este tot mai atractiva pentru firmele romanesti. Angajatii reprezinta principala resursa a unei companii, astfel incat aceste programe sunt un argument puternic pentru ideea ca nu doar marile companii ci si firmele mici au ceva de spus in domeniul RSC. Pe de alta parte, angajatii sunt ambasadori ai companiilor, astfel incat participarea lor la activitati comunitare nu poate fi decat in beneficiul imaginii organizatiilor pe care le reprezinta. Responsabilitatea sociala, nu este obligatia exclusiva a managementului si a responsabilului de RSC, ci a fiecarui angajat, in masura in care fiecare interactiune cu publicul da seama de mesajul pe care o companie doreste sa il transmita.
Exista diferite modalitati de implicare a angajatilor utilizate si de catre firme mici de pe piata romaneasca. Unele astfel de firme ofera expertiza si servicii unor ONG-uri sau unei cauze sociale. De pilda, in unele firme mici de IT, angajatii acorda asistenta pentru cursuri de specialitate dedicate tinerilor.

Pentru a fi eficient un program de RSC trebuie conceput astfel incat sa antreneze nu doar managementul ci si angajatii si ONG-urile, sa utilizeze nu doar resursele financiare ci si resursele umane - pe scurt, sa creeze relatii sociale, medii de comunicare necesare identificarii si rezolvarii problemelor comunitatii.

Exista mai multe argumente pentru implicarea sociala a firmelor mici. IMM-urile sunt mai dinamice, pot lua decizii mult mai usor si mai repede si sunt mai apropiate de problemele comunitatii.

Pentru asta nu este nevoie de forta financiara, de investitii mari pe termen lung, de putere de comunicare. Pentru asta este nevoie de un management creativ si sensibil la problemele comunitatii, precum si de planificare. Este important ca IMM-urile sa inceapa sa isi defineasca obiective pe termen lung, obiective in care sa includa si preocuparea fata de nevoile comunitare.

"Intr-o societate libera exista o singura responsabilitate sociala a managerului - sa foloseasca resursele si sa se implice in activitati menite sa majoreze profitul firmei in care lucreaza, cu conditia respectarii regulilor jocului sau, cu alte cuvinte, sa accepte concurenta libera si deschisa, fara a apela la mijloace precum inselatoria sau frauda", considera laureatul premiului Nobel pentru economie Milton Friedman.

3. Responsabilitatea sociala in activitatea managerului european performant

Responsabilitatea sociala a firmelor si etica afacerilor activeaza in cadrul unui sistem dinamic, cu schimbari rapide de tehnologii si este incorsetat intr-un mediu care creste continuu in complexitate. Conceptele si actiunile sunt influentate de valoarea sistemului, determinat, la randul sau, nu numai de organizatia propriu-zisa ci si de responsabilitatea sociala si etica afacerilor in aceeasi masura.

In plan istoric, conceptul de responsabilitate sociala a firmei a aparut ca urmare a trecerii de la modelul economic predominant al afacerilor care s-a concentrat indeosebi pe productie, exploatarea resurselor, interesele individuale major orientate dublate de un interes minor al guvernului si o viziune generala a afacerilor ca un sistem inchis, la modelul mai larg si mai complex de afaceri socio-economic, care se orienteaza in principal pe calitatea generala a vietii, conservarea resurselor, interesele societatii si o viziune asupra afacerilor ca un sistem deschis.

Responsabilitatea sociala a firmelor este obligatia managerilor de a intreprinde actiuni care protejeaza si imbunatatesc bunastarea societatii ca intreg, cat si interesele organizatiei.

Este vorba, deci, de o obligatie a firmei de a actiona in modalitati care sa serveasca atat propriile interese cat si pe cele ale multor interesati externi (indivizi sau grupuri care sunt afectate intr-o modalitate sau alta de comportamentul firmei.

Sub aspectul componentelor definitorii retinem:

Ø      prin raportare la unele tipuri de comportare din surse externe conceptul se ataseaza mai mult fata de autocorectare decat fata de constrangere;

Ø      vizeaza realizarea intereselor private si sensibilizarea firmei la nevoile sociale si implica anumite restrictii privind comportarea afacerilor generate de necesitatea unei abordari altruiste si imperative morale;

Ø      in timp ce obligatia trebuie sa fie voluntar acceptata, comportamentul influentat de fortele coercitive ale legilor sau sindicatelor nu este voluntar;

Ø      obligatia este extinsa dincolo de traditionala datorie fata de actionar, la alte grupuri ale firmei (consumatori, salariati, furnizori, comunitatile invecinate);

Ø      responsabilitatea sociala trebuie sa fie voluntara si sa implice discretia managerilor de a actiona in diferite modalitati.

Principiile care stau la baza responsabilitatii sociale a firmelor se refera la modul cum trebuie sa adere firmele la obligatia de a intreprinde actiuni care sa protejeze si sa sporeasca atat bunastarea societatii, cat si pe cea a organizatiei si pot fi redate astfel:

Ø      principiul 1: responsabilitatea sociala apare datorita puterii sociale care este semnificativa asupra unor probleme esentiale, ca de pilda angajarea minoritatilor si poluarea mediului;

Ø      principiul 2: firmele trebuie sa opereze ca un sistem deschis in ambele directii, fiind receptive la comunicarea cu societatea si dezvaluirea catre public a operatiunilor lor;

Ø      principiul 3: costurile si avantajele sociale ale unei activitati, produs sau serviciu trebuie calculate amanuntit si luate in considerare atunci cand se adopta decizii privind respectiva activitate, produs sau serviciu;

Ø      principiul 4: costurile sociale ale fiecarei activitati, produs sau serviciu trebuie trecute asupra consumatorului;

Ø      principiul 5: firmele, datorita spiritului civic, au responsabilitatea de a se implica in anumite probleme sociale care depasesc domeniul obisnuit al operatiunilor lor.

In afaceri exista mai multe tipuri de perspective pe care societatea le are si le manifesta. In consecinta, responsabilitatea sociala a firmei de afaceri cuprinde perspectivele economice, legale, etice si discretionare pe care societatea le are fata de organizatiile de afaceri la un moment dat.

Responsabilitatile sociale ale managementului se impart pe patru categorii:

Ø      responsabilitati discretionare;

Ø      responsabilitati etice;

Ø      responsabilitati legale juridice;

Ø      responsabilitati economice.

Putem spune astfel, legat de aceste responsabilitati, ca:

Ø      incluzand responsabilitatile discretionare si etice, responsabilitatea sociala a firmei de afaceri merge dincolo de cele economice si juridice;

Ø      pe scara dinamicii responsabilitatii este situata performanta economica, impusa de necesitatea ca firma sa fie eficienta in producerea bunurilor si serviciilor;

Ø      misiunea economica a afacerii se indeplineste in cadrul cerintelor legale;

Ø      afacerile dezvolta si responsabilitatile etice, concretizate in corectitudinea fata de clienti si salariati si in onestitatea in relatiile firmei;

Ø      responsabilitatile discretionare includ acele domenii in care firma de afaceri doreste sa-si asume responsabilitati sociale si se materializeaza astfel:

conceperea de programe de instruire a somerilor;

antrenarea in programe filantropice de sprijinire a comunitatii;

organizarea de actiuni de sprijinire si corectare a degradarii mediului;

sprijinirea procesului de reinnoire sau reconstructie urbana.

Pe langa cele patru criterii de responsabilitate sociala descrise mai sus exista si diferite niveluri sau grade de implicare ale firmelor de afaceri. In continuare vom prezenta cele patru strategii de responsabilitate sociala ale firmei de afaceri:

Ø      strategia obstructionista actioneaza impotriva cererilor sociale, abordeaza indeosebi prioritatile economice, pentru ca sa scoata in afara autointereselor cererile sociale;

Ø      strategia defensiva (de aparare) se caracterizeaza in principal prin aceea ca realizeaza minimul legal cerut, firma se conformeaza numai cerintelor legale, presiunii concurentei, pietei si vocilor activiste;

Ø      strategia de acomodare (de adaptare) se cantoneaza in realizarea minimului etic cerut si accepta responsabilitatile lor sociale. Cu alte cuvinte incearca sa satisfaca cerintele economice, legale si etice. La acest nivel comportamentul firmei este similar cu normele, valorile si perspectivele preponderente ale societatii, dar in anumite momente aceste manifestari se realizeaza numai datorita presiunilor din afara;

Ø      strategia proactiva se bazeaza pe intaietatea initiativelor sociale si cauta sa intruneasca toate criteriile performantei sociale, inclusiv performanta discretionara (de libertate).

Responsabilitatea sociala trebuie tratata ca o importanta activitate a firmei care trebuie pusa in legatura cu functiile managementului, in concret cu planificarea, organizarea, antrenarea si controlul activittailor de responsabilitate sociala. In legatura cu semnificatia deosebita a acestor functii ne permitem sa prezentam cateva aspecte esentiale:

Ø      planificarea activitatilor de responsabilitate sociala priveste stabilirea modului in care organizatia isi va indeplini obiectivele de responsabilitate sociala sau in care va ajunge acolo unde doreste in acest domeniul;

Ø      organizarea activitatilor de responsabilitate sociala, conceputa ca un proces de stabilire a folosirii logice intr-un mod ordonat a tuturor resurselor firmei;

Ø      antrenarea si influentarea oamenilor pentru indeplinirea activitatilor de responsabilitate sociala, in care scop managerii trebuie sa conduca, comunice, motiveze si lucreze cu grupurile intr-un mod care sa duca la indeplinirea obiectivelor de responsabilitate sociala ale firmei;

Ø      controlul activitatilor de responsabilitate sociala, cu ajutorul caruia se urmareste executarea activitatilor asa cum au fost planificate.

Firmele au datoria sa se implice deschis si onest si sa-si indeplineasca obligatiile sociale dezirabile. La randul ei, societatea are urmatoarele responsabilitati fata de firme:

Ø      sa stabileasca reguli clare si consecvente;

Ø      sa faca in asa fel incat regulile sa fie fezabile din punct de vedere tehnic;

Ø      sa se asigure ca regulile sunt fezabile din punct de vedere economic;

Ø      regulile trebuie sa fie proactive si nu retroactive;

Ø      sa conceapa reguli care sa stabileasca obiective si nicidecum reguli care sa prescrie proceduri.

Sub semnul acestui sprijin managerii firmelor trebuie sa fie activisti sociali. Pentru aceasta ei trebuie sa joace roluri esentiale in stabilirea si clarificarea agendei sociale a firmelor lor. Ei sunt datori sa duca o munca dura de convingere a actionarilor, a personalului si a clientilor, pentru a cadea de acord asupra noilor rezultate sociale ale firmei lor. Se asteapta de la ei sa actioneze in arena publica, pentru a-si declara angajamentele personale si organizatorice si a le aplica, pentru a produce nu numai profit, ci si rezultate sociale.

Responsabilitatea sociala influenteaza performanta financiara a firmei, astfel ca firmele care adopta practice sociale responsabile au un management performant, rezultate financiare foarte bune si o cultura organizationala centrata pe un set de valor si modele comportamentale morale.

Practica de implicare sociala contribuie la imbunatatirea imaginii firmei, influentand pozitiv, nu numai clientii firmei, ci si pe colaboratorii acesteia. De aceea multi/ multe societati prefera sa lucreze cu parteneri care au o activitate bazata pe principii ce au o viziune asupra profitabilitatii, in conditii de respect pentru normele de moralitate si de interes pentru problemele sociale. Succesul obtinut la lansarea unor produse sau servicii noi, este cu atat mai mare, cu cat este mai buna reputatia si imaginea firmei in mediul de afaceri, iar performantele sale economice sunt mai durabile.

"Mai devreme sau mai tarziu, speram in prima varianta, managerii romani trebuie sa accepte faptul ca asumarea responsabilitatii sociale nu este o practica rezervata doar multinationalelor, ca ea poate fi adoptata de firmele mici si mijlocii, tinand seama de posibilitatile economice ale acestora si de perspectivele de dezvoltare ulterioara."