Principii generale privind functionarea institutelor nationale de cercetare-dezvoltare

In conformitate cu prevederile Legii privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica institutele nationale de cercetare-dezvoltare ca forma de organizare institutionala specifica participa alaturi de celelalte institutii la desfasurarea activitatilor de cercetare-dezvoltare avand acces atat la resursele bugetare destinate acestui scop cat si la alte resurse puse la dispozitie direct de catre beneficiari (Figura 1.1).

Figure 2 titlul

In scopul asigurarii desfasurarii acestor activitati precum si a consolidarii competentei stiintifice si tehnologice in domeniile de interes national stabilite in acord cu strategia de dezvoltare a Romaniei institutele nationale de cercetare-dezvoltare

- functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara calculeaza amortismente si conduc evidenta contabila in regim economic.

- au patrimoniu propriu si administreaza patrimoniul public si privat al statului pentru

asigurarea desfasurarii activitatii.

- pot desfasura in secundar activitati comerciale si de productie conform regulamentului propriu.

- sunt sprijinite financiar de la bugetul de stat pentru realizarea unor investitii dotari aparatura echipamente si instalatii cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

- administreaza cu diligenta unui bun proprietar bunuri proprietate publica si privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale precum si bunurile proprii dobandite in conditiile legii sau realizate din venituri proprii.

- intocmesc anual bugetul de venituri si cheltuieli bilantul contabil si contul de profit si pierdere potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Finantelor Publice.

Totodata institutele nationale de cercetare-dezvoltare sunt obligate:

a. sa elaboreze strategii proprii;

b. sa asigure monitorizarea modului de indeplinire a obiectivelor prevazute in planurile proprii;

c. sa organizeze periodic verificari asupra activitatii economico - financiare precum si ale perfor-mantelor de management al cercetarii in scopul imbunatatirii acestora;

d. sa raporteze anual autoritatii de stat pentru cercetare -dezvoltare rezultatele

performantele stiintifice si impactul acestora in economie si in societate si sa le dea publicitatii prin orice mijloc posibil pentru o informare cat mai larga;

e. sa isi organizeze compartimente de marketing in vederea cresterii gradului de aplicabilitate a cercetarilor finantate din fonduri publice.

Conducerea institutului national se exercita de catre consiliul de administratie format din 7 sau 9 persoane din care fac parte in mod obligatoriu reprezentatul autoritatii de stat pentru cercetare-dezvoltare reprezentantul organului administratiei publice coordonator al institutului national reprezentantul Ministerului Finantelor Publice reprezentantul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale si directorul general al institutului national care este si presedintele consiliului de administratie precum si presedintele Consiliului stiintific al institutului national.

Consiliul de administratie isi desfasoara activitatea in conformitate cu propriul regulament de organizare si functionare si hotaraste in toate problemele privind activitatea institutului national cu exceptia celor care potrivit legii sunt date in competenta altor organe.

Activitatea curenta a institutului national este condusa de directorul general numit prin ordin al conducatorului organului administratiei publice coordonator cu avizul autoritatii de stat pentru cercetare -dezvoltare conform rezultatelor concursului organizat potrivit prevederilor metodologiei elaborate in acest scop de autoritatea de stat pentru cercetare dezvoltare si aprobate prin hotarare a Guvernului.

Diferenta intre competenta stiintifica si competenta manageriala

Competenta este un atribut individual care implica emotional persoanele la care face referire.

Implicarea emotionala este justificata cand lipsa unor criterii obiective impinge in fata aprecierile celor din jur, la care cel vizat nu poate interveni din modestie, convenienta sau falsa pudoare.

Experienta dovedeste ca in astfel de situatii impostura este cea care prolifereaza si pateaza adevaratele valori.

Lucrurile apar inca si mai pregnante in situatiile in care natura specifica a domeniului face necesara prezenta a mai multor competente, de regula una strict profesionala si alta cu caracter mai larg, colectiv.

Astfel de asocieri sunt cele de competenta profesionala si competenta manageriala sau competenta stiintifica si competenta manageriala.

Daca prima compententa se dobandeste prin efort individual, in perioade importante de timp si se bazeaza mai mult sau mai putin explicit pe o scolarizare temeinica, cea de-a doua competenta este adesea tratata ca o simpla consecinta a celei dintai.

O analiza superficiala a situatiilor comune indica un esesc pentru cei mai multi dintre profesionistii din domeniu care accepta sa preia atributii manageriale.

De ce accepta un profesionist atributele manageriale? Intrebarea nu este una simpla si ea este destinata sa priveasca fenomenul in complexitatea sa.

Se spune adesea ca experienta individuala dobandita in timp poate fi exploatata in beneficiul unui grup.

Altruismul care mascheaza aceasta schimbare de pozitie este unul de fatada si nu are nicio legatura cu realitatea.

Pentru a justfica afirmatia este necesara o definire a competentei manageriale, in cazul acesta in domeniul stiintific.

Competenta manageriala in domeniul stiintific, reprezinta suma abilitatilor si actiunilor sistematice care permit derularea unor activitati eficiente prin exploatarea rationala si la randament optim a tuturor resurselor existente pentru atingerea scopurilor propuse.

Cercetarea stiintifica nu este o activitate repetabila chiar daca, in mod specific exista specializari destul de bine conturate care au trasaturi comune din punctul de vedere al activitatilor, tehnicilor, bazei materiale si chiar a temelor de solutionat.

Este vorba apoi despre activitati nu neaparat ciclice, astfel reluarea presupune o parte importanta noua, neabordata inca.

In al treilea rand, managementul stiitific presupune o resursa umana cu grad inalt de autonomie care provine de la un inalt grad de competenta profesionala atinsa.

Aparent, competenta profesionala si cea manageriala ajung la un conflict.

Doar aparent si acest lucru se intampla ori de cate ori se face apel la selectarea pe o cale oarecare a unor persoane cu competenta profesionala pentru pozitii care implica o competenta manageriala.

Trecerea pe noua pozitie, de conducere, nu se face enaparat prin renuntarea la exploatarea competentei profesionale si atunci conflictele sunt inerente.

Cele mai multe persoane, care fac un astfel de pas, refuza sa inteleaga ca daca accepta preluarea de atributii manageriale sunt obligate sa renunte la competenta profesionala dobandita anterior, oricare ar fi aceasta.

Trecerea pe noua pozitie este echivalenta unei recalificari, tot profesionale.

Aceasta recalificare presupune cunostiinte, tehnici, experienta, chiar si criterii de apreciere noi, cu totul diferite de cele anterioare , strict profesionale orientate spre un anumit domeniu specific de activitati.

Daca acestia sunt termenii in care se poate discuta despre competenta manageriala atunci putem reveni la argumentele si temele care-l fac pe profesionistul specializat sa acceada la pozitia manageriala.

Temerea ca acest loc ar putea fi ocupat de un "specialist mai putin calificat" este una care apare de multe ori ca o argumentare solida la trecerea pe o pozitie manageriala.

Desi omeneasca, o astfel de temere poate fi invocata exclusiv intr-un sistem in care confuzia dintre competente este cautata, cultivata si folosita ca o aura de a domina si nu de a construi.

Temerea este inca si mai prezenta in sistemele pe care convenim sa le numim "feudale" unde se presupune ca o persoana ajunsa in functie de conducere "intepeneste" in aceasta pozitie si-si creaza un ascendent permanent asupra celorlalti.

O alta justificare, inca si mai nefireasca este invocata in acele organizatii in care, in mod eclectic, o persoana este apreciata numai daca acumuleaza "orizont". Avem astfel directori - cercetatori, directori - oameni de stiinta, rectori - profesori - inventatori, rectori - oameni de stiinta.

Este greu sa nu se identifice aici compararea de genuri diverse cu singurul scop de a crea stari de inferioritate sau dimpotriva o pseudo - superioritate.

Astfel de situatii sunt tipice tuturor sistemelor sociale pe care le putem numi "plebiscitare" sau "politice". Este vorba de organizatii in care pozitiile manageriale sunt ocupate prin votul majoritar al colectivelor de angajati.

Romania ce urmeaza anului 1989 este un exemplu dintre cele mai reprezentative de situatii de acest gen.

Consecinta a fost strecurarea spre functiile de conducere a unor persoane lipsite de absolut orice competenta manageriala reala dar care, din motive legate de regimul politic comunist pe care l-au slujit cu obedienta, posedau prin modul lor specific de selectie si instruire abilitati persuasive deosebite.

In toate situatiile in care o persoana provenita dintr-un mediu profesional specific, fie el stiintific fie academic, a ajuns pe o pozitie manageriala, s-a evitat cu grija prevederea de indicatori de performanta care sa-i asigure validarea activitatii.

Ca o concluzie, pot afirma ca existenta a doua tipuri distincte de competente, cea profesional - stiintifica si cea profesional - manageriala este o realitate.

Se mai poate sublinia ca nu exista nicio ratiune prin care o persoana cu un anumit tip de competenta sa nu o posede si pe cealalta.

Este de precizat ca o persoana pentru o pozitie manageriala trebuie sa fie calificata pentru acest tip de activitate si ideea ca o persoana se paote bucura la un moment dat de ambele tipuri de competenta, uzand de ambele, este un nonsens care nu ar trebui incurajat.

O maniera de descurajare a acestui tip de "concurenta neloiala" este introducerea indicatorilor reali ai unui contract de management corect .