ELEMENTE DE MANAGEMENT GENERAL

ELEMENTE DE MANAGEMENT GENERAL

1.1. Scutum historique al conceptului de management

Managementul ca practica si disciplina de studiu are o istorie indelungata. Managementul este in primul rand o disciplina de studiu de sine statatoare. Este o disciplina tanara intrucat organizatiile moderne au aparut in acest secol, iar managementul a aparut odata cu acestea.

Radacinile acesteia pornesc cu aproape 200 de ani in urma. Se poate spune ca managementul a existat cu mult inainte ca sa se vorbeasca despre el. Adam Smith, David Ricardo, John Stuart Mill si Karl Marx nu cunosteau managementul. Pentru ei economia era impersonala si obiectiva. Kenneth Boulding, exponent al clasicilor economiei sintetizeaza credinta acestora astfel: "Economia are a face mai degraba cu comportamentul marfurilor decat cu comportamentul oamenilor".

De asemenea Marx considera ca legile impersonale ale istoriei determinau viata. Omul este nevoit sa incerce sa se adapteze. El poate cel mult sa optimizeze ceea ce economia face posibil. Ultimul dintre clasicii englezi Alfred Marshall adauga managementul printre cei trei factori de productie cunoscuti: pamantul, munca si capitalul, dar nu-i acorda importanta egala. Inca de la inceput au existat doua abordari diferite ale conceptului. Prima abordare punea in centrul economiei managerul, iar cea de-a doua insista pe sarcina managerului de a face resursele productive. J. B. Say - unul dintre cei mai mari economisti francezi a fost cel care a "inventat" cuvantul antreprenor caruia ii acorda rolul de a aloca resursele mai putin productive in investitii productive creand astfel bogatia. El a fost urmat de "socialistii utopici" in special Francois Fourier si contele de Saint-Simon.

Pe vremea aceea nu existau organizatii sau institutii dezvoltate dar acestia le-au anticipat dezvoltarea si au descoperit "managementul" inaintea aparitiei acestui concept. Au anticipat faptul ca sarcina organizatiilor este si de a construi structuri sociale si au identificat sarcini manageriale. Pentru ca au insistat asupra ideii ca managementul este o forta distincta care poate actiona singura atat ca factor de productie cat si ca lege a istoriei, Marx i-a numit "utopici".

Americanul Alexander Hamilton a insistat pe rolul constructiv, sistematic al managementului. Acesta a vazut in management motorul dezvoltarii economice si sociale, nu in fortele economice. Urmandu-l pe Henry Clay in "Sistemul American", a schitat primul plan de dezvoltare sistematica a economiei.

Primul adevarat manager a fost scotianul Robert Owen. In cadrul intreprinderii sale textile s-a vorbit pentru prima data despre probleme ca: productivitate si motivare, relatia muncitor-munca, muncitor-intreprindere, muncitor-management. Odata cu Owen managementul - concept abstract pana atunci - devine realitate. Dar va mai trece mult timp pana ce Owen va avea succesori. Managementul ca stiinta s-a conturat la inceputul secolului XX fiind astfel, o rezultanta a contributiilor diferitelor curente de gandire si a

experientelor practice. In jurul acestora s-au format in timp miscari si scoli de management. Cristalizarea relativ recenta a acestei stiinte a aparut ca o necesitate, ca un raspuns la cerintele practicii sociale.

1.2. Definirea managementului

Managementul este un termen englezesc cu o semantica deosebit de complexa care desemneaza stiinta conducerii si conducerea stiintifica a institutiilor.

1In publicatiile de management nord-americane, Reece si O'Grady definesc managementul ca fiind "procesul de coordonare a resurselor umane, informationale, fizice si financiare in vederea indeplinirii scopului primar al organizatiei - obtinerea de produse si servicii dorite de un anumit segment al societatii". Originea lingvistica a cuvantului se gaseste in termenul

latin "manus" (mana) si "manegrone" (conducerea cailor in manej).

Managementul inseamna asadar, arta de a conduce. "A conduce" trebuie inteles ca termen generic pentru desemnarea diferitelor stiluri de a conduce. El poate insemna "a conduce", "a ordona", "a coordona", "a anima". Dar poate cel mai important aspect ramane ideea de: a fi responsabil de realizarea in comun a obiectivelor unei organizatii. In acest context, managementul reprezinta o meserie, o activitate, o practica ce presupune un ansamblu de tehnici, de priceperi si un sistem de relatii; nefiind doar un proces abstract, sau doar o teorie.

Dupa afirmatia lui Sun-Tse (conducator chinez din secolul al V-lea i.CH): "Cel ce nu are un obiectiv, nu se expune indeplinirii", inainte de a realiza un obiectiv, trebuie sa-l formulezi. Intr-o organizatie, obiectivele nu sunt intotdeauna clar definite si, chiar daca ele privesc organizatia in ansamblul ei, ele nu pot fi abordate decat la nivelul fiecarui compartiment, si atunci se impune un efort de concentrare. Problema referitoare la cum se efectueaza aceasta transcriptie, ramane in dezbatere, insa e sigur ca managerul are un rol determinant. In urmatoarea etapa urmeaza concentrarea intregului colectiv spre indeplinirea obiectivului, chiar daca vor exista si obiective personale divergente. Uneori contradictorii. Din acest motiv, adesea managementul e comparat cu un lant al inaltei fidelitati, in care calitatea fidelitatii nu depinde de calitatea verigii celei mai puternice, ci a celei mai slabe.

Se pot extrage astfel concluzii dupa cum urmeaza:

Managementul este o profesie specifica; ea consta in a concentra toate fortele organizatiei in scopul realizarii aceluiasi obiectiv;

Managementul nu priveste doar intreprinderile private: este un proces derulat in toate organizatiile, in orice serviciu public;

Nu este apanajul unora, ci parte a tuturor celor care au in subordine o echipa.

1.3. Rolul scolilor de management si a conceptelor de gandire in evolutia managementului pe

plan mondial

Conturarea managementului ca stiinta are ca start ideea centrala conform careia este esentiala maximizarea rezultatelor activitatii individuale sau colective cu eforturi minime prin evitarea muncii ineficiente a oamenilor implicati nemijlocit in procesele productive. Intreg procesul de geneza a managementului ca stiinta a fost jalonat de mai multe scoli.

O clasificare a scolilor de management are in vedere provenienta geografica a ideilor care au stat la baza lor. Se disting

astfel: scoala americana, scoala franceza, scoala germana, scoala ruseasca, scoala poloneza. Dar clasificarea propriu-zisa care s-a circumscris opiniilor larg acceptate in mediul specialistilor s-a facut dupa cum urmeaza in continuare:

1.3.1 Scoala clasica universala

Aceasta scoala s-a afirmat puternic la inceputul acestui secol. Exponentii acestei miscari sunt   F. Taylor (in lucrarea "Shop Management" - 1903), H. Fayol, M. Weber, L. Gulick, O. Sheldon, M. Parker Follet s.a. In lucrarea sa, autorul enumera principiile de baza ale scolii clasice universale:

principiul ierarhiei, conform caruia organizatia cuprinde un ansamblu de linii ierarhice care pornesc din varful structurii spre baza acesteia. Autoritatea detinuta de esalonul superior este delegata spre nivelurile inferioare,

unitatea de comanda, care evidentiaza faptul ca orice muncitor nu primeste dispozitii decat de la un sef ierarhic,

specializarea organizationala, in virtutea careia fiecare muncitor trebuie sa indeplineasca sarcini specializate, intrucat sunt mai usor asimilabile, ducand astfel la cresterea productivitatii muncii,

evantaiul subordonatilor, potrivit caruia, un sef poate conduce un numar limitat de subordonati,

corespondenta autoritate-responsabilitate, adica autoritatea cu care este investit un sef trebuie dublata sau echilibrata cu responsabilitatea sa,

2 principiul exceptiei, in baza caruia sarcinile de exceptie neconforme cu obiectivele prestabilite, sau pentru care nu exista criterii de control, trebuie realizate numai de catre

superiorii ierarhici.

Aportul de baza in cadrul acestei scoli a fost adus de H. Fayol care a stabilit conceptele fundamentale pentru management, in sensul ca el a stabilit functiunile de baza ale unui agent economic:

functiunea financiar-contabila,

functiunea tehnica (de productie)

functiunea comerciala,

functiunea de securitate (de protectie impotriva riscurilor).

Tot H. Fayol a detaliat atribute functiunii de conducere: previziune, organizare, coordonare, comanda si control. Aferente aceleiasi functiuni de conducere, Fayol a enuntat si principiile de conducere, multe dintre ele fiind actuale si astazi:

necesitatea concordantei intre autoritatea personala si cea de serviciu,

luarea deciziei cu caracter unic,

succedarea personalului la conducerea intreprinderii,

subordonarea intereselor individuale celor generale, ale organizatiei,

mentinerea stabilitatii cadrelor in cadrul organizatiei"3.

Cu toate ca scoala clasica universala reprezinta unul din fundamentele de baza ale stiintei managementului, prezinta o limita privitoare la lipsa interesului pentru factorul uman.

2.3.2 Scoala relatiilor umane

Scoala relatiilor umane apare ca o replica fata de abordarea mecanicista proprie scolii clasice. Aceasta scoala reunesteurmatoarele personalitati: E. Mayo, F. Roethliberger, E. Dale, R. Likert, H. Leavitt, G. Friedmann, D. Carnegie. Teoriile elaborate au fost centrate pe experimentarile si descoperirile teoriei psihologice denumite behaviorism. Spre deosebire de scoala clasica universala, scoala relatiilor umane s-a focalizat asupra factorului uman din organizatie. Se au in vedere motivatiile, comportamentului individului si modul de integrare in cadrul colectivitatii.

4In lucrarea sa "How to win friends and influence people", D. Carnegie sustine importanta deosebita a cooperarii cu altii in vederea obtinerii succesului, prin cooperare intelegandu-se abilitatea de-a sti sa-i faci pe ceilalti sa se simta importanti, sa capacitezi oamenii in a gandi ca si tine, sa dai ocazia reabilitarii celor care gresesc. A. Maslow este cunoscut ca fondator al teoriei motivatiei. "Managerii sa stie ca exista mai multe niveluri si remedii ale motivatiei si,, ca, odata satisfacut un nivel de motivatie, nu mai este cazul sa se insiste prin consum suplimentar de remedii ci trebuie trecut la nivelul de stimulare superior". Un alt reprezentant al abordarii behavioriste, D. McGregor

promoveaza cele doua teorii X si Y asupra calitatilor umane. Teoria X prezinta o viziune negativa a omului, in sensul in care omul este lipsit de ambitie, evita munca si responsabilitatile si trebuie in permanenta sa fie verificat.

In contrapartida, teoria Y evidentiaza aspectele pozitive ale caracterului uman. In aceasta acceptie, omul accepta responsabilitatile, iar munca este vazuta de el ca fiind o necesitate naturala ca si distractia si relaxarea. In cele din urma, este acreditata ideea in baza careia omul este totusi mai apropiat conceptului relevat de teoria Y, astfel incat, D. McGregor ramane un adept prin excelenta al doctrinei umaniste .

Analiza conceptelor promovate de cele doua scoli descrise anterior, scoala clasica universala si scoala relatiilor umane permite formularea anumitor concluzii:

. H. Fayol si F. Taylor, reprezentantii scolii clasice universale, sunt initiatorii managementului stiintific interpretand organizatia din punct de vedere tehnic (ei de altfel fiind la baza ingineri). Productivitatea va creste prin interventia in sistemul tehnologic si in cel al salarizarii.

. In schimb adeptii miscarii behavioriste au meritul de a fi identificat legatura dintre managementul stiintific si psihosociologia industriala, de a fi facut trecerea de la "omul economic" la "omul social", punand accent pe ideea utilizarii relatiilor umane in scopul maximizarii efectelor pozitive intr-o organizatie si minimizarii celor negative.

1.3.3. Scoala cantitativa

Scoala cantitativa este reprezentata de numerosi specialisti reputati dintre care mentionam: francezul A. Kaufman, rusii E. Kameniter si C. Afanasiev, americanii J. Starr si F. Goronzy, maghiarul Kornay. Aceasta scoala a aparut la mijlocul sec. XX fiind un curent de gandire bazat prin excelenta pe aparatul matematic si statistic. Cel mai frecvent sunt utilizate teoria grafelor, teoria firelor de asteptare, analiza combinatorie, programarea liniara, in special pentru functiile de previziune si organizare ale managementului.

Aportul deosebit al scolii cantitative la dezvoltarea stiintei managementului rezida in adaptarea instrumentarului matematic si statistic la cerintele practicii sociale prin conferirea unui plus de rigurozitate la analizele si solutiile manageriale promovate in cadrul unei organizatii.

1.3.4. Scoala sistemica

Scoala sistemica se constituie ca o sinteza la scolile de management enumerate anterior, fiind cea mai complexa si aplicativa. Reprezentantii acestei scoli sunt urmatorii: francezii H. Simon, J. Melese si J. Lobstein, rusii C. Popov si Gutstein, nord-americanii R. Johnson, F. Cast, P. Drucker, M. Porter, englezul J. Child, etc.

Caracteristica de baza a acestei scoli consta in utilizarea unei game largi de concepte si metode provenind din mai multe discipline: analiza economica, finante, matematica, sociologie, psihologie, statistica, drept, informatica. Organizatia este vazuta ca un sistem, iar functiile sale cu grad egal de importanta (previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si evaluarea) sunt considerate ca subsisteme ale sale.

Abordarea sistemica se bazeaza pe doua teorii: teoria organizationala, in viziunea careia organizatia este vazuta ca un sistem inchis, si, respectiv teoria cibernetica in care organizatia este un sistem deschis.

In viziunea scolii sistemice este iterata ideea conform careia la nivelul organizatiei exista toate parghiile prin care procesele economice sunt clarificate, ierarhizate, reglate si dinamizate, tinandu-se cont atat de relatiile de natura formala cat si relatiile informale, relatii care se interconditioneaza.

Abordarea sistemica are in vedere totalitatea influentelor provenite si din mediul intern si din mediul extern, deciziile adoptate avand un caracter reglator.

Francezul H. Simon sustine ca in abordarea sistemica exista trei activitati interdependente care mentin in stare activa organizatia, si anume:

. Comunicarea, . Luarea deciziilor, . Echilibrul.

Tot in teoria sa este acreditata ideea conform careia la nivelul organizatiei nu exista starea de optim ci doar conjucturi favorabile pentru care se gasesc solutii satisfacatoare ..

Asa cum arata autorii in lucrarea lor ,,Management,, , contributia majora a acestei scoli consta in : ,,situarea pe primul plan a finalitatii economice a firmei intr-o viziune completa si previzionala , bazata pe un solid fundament stiintific,, .

2.4. Elemente si concepte moderne in activitatea

De management

Conturarea unei multitudini de sisteme ,metode si tehnici manageriale reprezinta dovada dezvoltarii intense atat a stiintei managementului cat si a managementului stiintific

2.4.1. Managementul participativ - factor de imbunatatire

A proceselor de management

Managementul participativ presupune exercitarea proceselor de management prin implicarea unui numar mare de manageri si executanti, folosind o gama larga de modalitati, intre care organismele participative

Institutionalizate ocupa o pozitie centrala.

Acest tip de management se constituie ca o alternativa la stilul de management individualist, acest din urma stil dovedindu-se tot mai putin adecvat in fata complexitatii crescande a problemelor care apar la nivelul actualelor organizatii. Solutionarea acestor dificultati care survin in viata oricarui agent economic reclama multe cunostinte, abilitati si experienta derivate din efortul concertat al mai multor persoane.

Principalele organisme de management participativ, institutionalizate in tara noastra si atributiile acestora sunt:

Adunarea generala a actionarilor (A.G.A.) - aproba statutul si contractul de societate - aproba structura organizatorica - numeste membrii Consiliului de administratie si a

Comisiei de cenzori - aproba bilantul contabil si raportul de gestiune C.A. - aproba bugetul de venituri si cheltuieli - hotaraste imprumuturi bancare pe termen lung - hotaraste marirea sau reducerea capitalului social; - hotaraste fuziunea, divizarea sau dizolvarea societatii. . Consiliul de administratie (C.A.) - angajeaza si concediaza personalul - stabileste strategia de marketing, de cercetare-dezvoltare,

asigurarea calitatii, protectia mediului - supune anual A.G.A., in termen de 60 de zile de la

incheierea exercitiului economico-financiar, raportul cu privire la activitatea societatii, bilantul si contul de profit si pierderi pe anul precedent, precum si proiectul de buget al societatii pe anul in curs

. Comisia de cenzori - verifica gospodarirea fondurilor fixe si a mijloacelor

circulante, casa si registrele de evidenta contabila -

controleaza exactitatea inventarului, bilantul si contul de profit si pierderi   - la lichidarea societatii controleaza operatiunile de lichidare;

prezinta A.G.A un punct de vedere privind marirea sau reducerea capitalului social.

Managementul participativ reprezinta astazi nu doar un stil de management ci un concept larg asimilat , in cadrul organizatiilor din intreaga lume ,avand drept consecinta stimularea spiritului de echipa si implicarea reala a tuturor factorilor decizionali si de executie la bunul mers al intreprinderii.

Altfel spus ,managementul participativ reprezinta o serie de caracteristici importante , dintre care enumeram in continuare :

-participarea efectiva a salariatilor la exercitarea procesului de conducere ,

-implicarera unui numar mare de persoane in exercitarea functiei de evaluare si conrol

-participarea activa a salariatilor la adoptarea deciziilor de cea mai mare importanta

Avantajele si limitele managementului participativ

2.4.2. Modalitati noi privind motivarea personalului

O componenta importanta a managementului o reprezinta motivarea personalului, fenomen manifest cu predilectie de abia spre sfarsitul secolului trecut. Motivarea personalului este un ansamblu de actiuni menita sa satisfaca interesele salariatilor unei organizatii, sa duca la cresterea potentialului acestora si in cele din urma, la cresterea profitabilitatii organizatiei.

Teoriile privitoare la recompensarea salariatilor au fost ilustrate de specialistii in domeniu inca de la inceputul secolului trecut: E. Mayo, A. Maslow. D. McGregor, F. Herzberg, V. Vroom, Mc. Clellan, Porter-Lawler.

2.5. Metode de management - elemente de baza in desfasurarea activitatii manageriale

2.5.1. Management prin obiective

Managementul prin obiective (MBO) reprezinta un sistem de conducere integrat, care vizeaza orientarea consecventa a intregii activitati manageriale si organizationale in vederea indeplinirii scopurilor si obiectivelor majore ale companiei.

Scopurile si obiectivele sunt determinate de conducerea superioara a companiei, ele fiind determinate de ratiunea existentei organizatiei.

Odata stabilite tintele activitatii, sistemul managerial urmareste:

definirea precisa si cuantificarea obiectivelor,  sarcinile si competentele in indeplinirea obiectivelor, - urmarirea si verificarea periodica a rezultatelor (feed-back) .

-sistemul de recompense si penalizari pentru indeplinirea/neindeplinirea rezultatelor.

Pentru aplicarea reusita a acestui sistem ,compania stabileste o serie de principii :

-structura arborescenta a scopurilor si obiectivelor organizatiei

-obiectivele specifice pentru fiecare compartiment (persoana)

-principiile luarii deciziilor (ierarhia decizionala)

-etapizarea si esalonarea precisa

-evaluarea performantelor si bucla de feed-back.

Obiectivele sunt stabilite pe trepte de importanta si relevanta,ele corespund ierarhiei structurale a organizatiei.

Toate obiectivele secundare ,strategiile si tacticile operationale sunt subordonate realizarii scopului si misiunii organizatiei .

Misiunea companiei este definitia ratiunii de a exista a acesteia .