INTRODUCERE IN MANAGEMENT IN AFACERI

Stiinta si practica deopotriva, conducerea constituie astazi unul dintre domeniile cele mai fascinante si cu o incarcatura intelectuala, emotionala si sociala dintre cele mai ridicate ale activitatii umane.

Importanta acestui domeniu, atat ca teren general de investigatii teoretice interdisciplinare, cat si ca expresie programatica a talentului si capacitatilor pe care conducerea organizatiilor de toate tipurile si profilurile le presupune, a crescut treptat pe parcursul secolului XX, intensificandu-se dupa cel de-al doilea Razboi Mondial si mai ales in ultimele decenii ale secolului.

Necesitatea obiectiva a conducerii activitatii unei comunitati omenesti organizate este determinata de aparitia si adancirea diviziunii sociale a muncii, in cadrul careia se produce specializarea si demararea tot mai neta a celei de conducere. La aceasta a contribuit inegalitatea economica si sociala intre membrii comunitatilor omenesti, ceea ce a facut ca unii dintre acestia sa-si asume rolul de conducatori.

Din totdeauna procesul de conducere a fost unul de orientare a oamenilor intr-un efort organizat.

Astazi insa, conducerea nu mai reprezinta o activitate in exclusivitate practica prin excelenta, bazata numai pe experienta si intuitie, ci a devenit o forma specifica de munca intelectuala, cu o functie specifica in societate, bazata pe un fond continuu crescand de cunostinte.

Conducerea are un caracter social si se realizeaza pe baza relatiilor stabilite intre participanti la procesul de munca, la desfasurarea unei activitati.

Conducerea reprezinta actiunea exercitata de subiect (conducator) asupra obiectului sau (sistemul condus : intreprindere, activitate, compartiment etc.) pentru a-i pastra starea de functionare si stabilitate intr-o anumita structura, a-l adapta la modificarile conditiilor de existenta a sa si a-l trece prin starea existenta in alta dorita, potrivit anumitor scopuri prestabilite.

Conducerea nu reprezinta doar o actiune singulara, ci un complex de actiuni desfasurat cu scopul de a asigura functionalitatea sistemului in ansamblu si a structurilor componente.

Conceptul de conducere se poate considera o maniera, o mentalitate de dirijare a oamenilor in vederea realizarii de obiective, foarte aproape de arta, de elemente pseudo- stiintifice care tin, intre altele, de experienta si insusirile psihologice ale managerului, mai ales cand este vorba de infaptuirea, de executia celor hotarate. In consecinta, in conducere arta devine o necesitate, ca o forma a activitatii umane si a spiritualitatii constientizata prin constituirea de structuri expresive, capabile sa comunice ecuatii specifice. Deci arta semnifica "a sti cum sa faci" pentru a obtine un rezultat practic sau, cum spunea Closter I. Bernard, arta este o cunoastere de comportament. In vechime era considerata ca o indemanare, in raport cu experienta, vocatia si talentul sau intuitia celui antrenat in acest domeniu, apoi a devenit calea de a indeparta barierele din drumul unor performante, de a optimiza eficienta pentru realizarea telurilor prin utilizarea talentului, dar si a cunostintelor. Creatia si receptivitatea artei au fost intretinute de-a lungul timpurilor cu ansamblul vietii sociale. Aceasta creatie are un caracter complex, incluzand concomitent seriozitate, afectivitate si inteligenta.

Stiinta conducerii presupune stabilirea unor principii, metode si tehnici de lucru cu caracter general, a caror utilizare sa asigure folosirea optima a potentialului uman, material si financiar.

Arta conducerii este legata de manager si inseamna transpunerea in practica de catre acesta a principiilor, metodelor si tehnicilor in conditii concrete in care functioneaza sistemul si imbunatatirea lui continua, in raport cu cerintele practicii in permanenta schimbare. Conducerea stiintifica este de fapt imbinarea artei conducerii cu stiinta conducerii. Rezultatele vor depinde de experienta, calitatile si capacitatile managerului, care fac parte din domeniul artei conducerii, adica priceperea lui de a folosi principiile, metodele si tehnicile manageriale.

Conducerea ramane conceptia dintre intentie si rationament, dintre stiinta si arta, in conducere stiinta castigand tot mai mult teren; de altfel disputa in acest domeniu reprezinta doar un interes formal, imbinarea lor determinand succesul.

In procesul de perfectionare a conducerii se solicita interventia artei in obtinerea eficientei in orice activitate. In felul acesta, opiniile despre conducere au condus la concluzia ca este, concomitent, si arta si stiinta. Stiinta conducerii presupune ansamblul de cunostinte privitoare la conducere pe care le au sau ar trebui sa si le insuseasca cei care se ocupa de activitatea de conducere, in timp ce arta de a conduce constituie maiestria rezultata nu numai din insusirea cunostintelor ci si dintr-o anumita aptitudine care variaza intre talent si

genialitate. Conducerea este justificata de interventia factorului subiectiv in ansamblul unui sistem sau chiar subsistem. Eficienta conducerii, pe langa pregatire, cere luciditate, demnitate, prezenta de spirit. Raportul dintre stiinta si arta a fost mereu modificat, de la porunca la dirijare si de la aceasta la creatie, de unde si acest raport are ca geneza relatia talent-cunostinte.

Stiinta conducerii se ocupa de conducere, iar conducerea este componenta a dezvoltarii. Ea trebuie sa aiba in atentie si sa ajute prin mijloacele sale specifice ridicarea gradului de civilizatie, devenind unul dintre mijloacele de infaptuire a conducerii stiintifice. Caracteristica a fost lipsa unitatii de vederi in dezvoltarea ei ca stiinta pe plan mondial. Au fost discutii daca stiinta conducerii poate fi inlocuita doar cu studii despre conducere efectuate de catre fiecare stiinta. Parerea respectiva a fost lipsita de argumente care s-o sustina si a fost parasita inca de atunci. De conducere, ca activitate umana, nu se poate ocupa decat stiinta conducerii, celelalte stiinte o pot doar ajuta. Obligatia noastra rezida in cunoasterea contributiei acestor stiinte si in problematica de a sti ce sa le cerem la nevoie.

Conducerea unei afaceri nu a fost niciodata un lucru usor, dar schimbarile profunde de astazi o fac mai dificila. Pentru cei mai multi manageri provocarea postbelica a fost de a gasi o formula a succesului si de a implementa printr-un set bine armonizat de politici financiare, de productie, marketing si de dezvoltare a unor produse noi.

Noua provocare este insa una dubla. Pe de o parte managerii trebuie sa conduca in cel mai eficient mod posibil intreprinderile, iar in acelasi timp trebuie sa se adapteze schimbarilor pentru a face fata unor amenintari noi, sau pentru a valorifica oportunitati noi.

In evolutia sa managementul a parcurs drumul dinspre empirism inspre stiinta, dar se afla intr-o continua schimbare, perfectionare pentru a raspunde cerintelor lumii moderne.

Descentralizarea sistemului de management al economiei romanesti, proces declansat in 1990, constituie una din mutatiile majore de realizat in ritm alert.

O directie esentiala de realizare a economiei de piata o constituie implementarea unui nou tip de management, care impune conceperea si operationalizarea unui management radical schimbat atat la nivelul intregii economii nationale, cat si la cel al agentilor economici. Pentru aceasta este indispensabila cunoasterea si luarea in considerare a tendintelor managementului pe plan mondial si proiectarea cu atentie a noilor sisteme de management, atat pentru economia nationala in ansamblul sau, cat si pentru fiecare intreprindere. E necesar un efort amplu ce nu poate fi desfasurat fara atragerea si implicarea celor mai buni specialisti

pe care ii avem, bazat pe o strategie nationala rationala de modernizare si remodelare a managementului aplicata in mod consecvent si nu conjunctual, in functie de interese si presiuni immediate de grup.

Mangementul traditional caracterizat prin autoritate, ordine si control poate produce efecte contrare eficacitatii economice.

Studiind evolutia managementului se observa ca acesta s-a indreptat spre acordarea unei atentii tot mai mari resurselor umane. Ideea managementului de astazi este de a optimiza aceasta resursa esentiala: "inteligenta".

Intreprinderile de viitor vor fi in egala masura orientate asupra pietei, clientilor si actionarilor, cat si asupra propriilor angajati. Capacitatea de a realiza un compromis acceptabil pentru toti factorii interesati: angajati, actionari, clienti, furnizori, bancheri va fi o parte importanta a artei managerilor de maine.

Intr-un plan mai amplu noile directii in care evolueaza asa numita comanda sociala isi pun si ele amprenta asupra rolului managementului. Preocuparile pentru asigurarea unei dezvoltari durabile se amplifica de la o problema de interes guvernamental la una care vizeaza direct intreprinderile. In functie de modul in care e abordata de managementul firmei, protectia mediului inconjurator poate fi o oportunitate unica dar si o amenintare. Calitatea vietii incepe sa fie tot mai putin cuantificata in termenii cantitatii de bunuri consumate.

Toate aceste macroevolutii vor revolutiona fundamental rolul managerilor si conditiile in care ei vor lucra in mileniul urmator.