| CATEGORII DOCUMENTE |
| Comunicare | Marketing | Protectia muncii | Resurse umane |
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iasi
Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor
Specializarea Managementul Firmei
Lucrare de licenta
Managementul resurselor in
mediul militar NATO
Succesul sau insuccesul in orice
activitate umana depinde, intr-o foarte mare masura, de modul in
care se intrebuinteaza resursele avute la dispozitie, adica
de managementul lor. Privita ca
sistem, organizatia NATO este un sistem social de activitate care
reuneste resurse umane, materiale, financiare, informationale si de
alta natura in vederea realizarii scopului pentru care a fost
creata. Articolul care sintetizeza scopul NATO este Articolul 5, din Tratatul de
"Partile convin ca un atac armat impotriva uneia sau mai multora dintre ele va fi considerat un atac impotriva tuturor si, in consecinta, sunt de acord ca fiecare dintre ele, in exercitarea dreptului la auto-aparare individuala sau colectiva va sprijini Partea sau Partile atacate prin efectuarea imediata, individual sau de comun acord cu celelalte Parti, a oricarei actiuni pe care o considera necesara, inclusiv folosirea fortei armate, pentru restabilirea si mentinerea securitatii zonei nord-atlantice."
Pragmatismul aplicat cu succes de catre cele 26 de natiuni in scopul implementarii conceptelor de securitate si cooperare este vehiculul care conduce catre consolidarea pilonilor de stabilitate mondiala.
In aceasta lucrare vom analiza managementul resurselor in mediul militar NATO, observand ca, desi NATO este o organizatie militara, imprumuta in gestionarea resurselor practicile folosite de organizatiile civile.
Organizatia Tratatului Nord Atlantic este o alianta compusa din 26 de tari din America de Nord si Europa. Intre 1945 si 1949, puse in fata necesitatii imediate de reconstructie economica, tarile Europei Occidentale si aliatii lor Nord-americani au privit cu ingrijorare politicile si metodele expansioniste ale Uniunii Sovietice.
Indeplinindu-si promisiunile luate in timpul razboiului de a-si reduce potentialul de aparare si de a demobiliza trupele, guvernele occidentale au observat cu ingrijorare intentia clara a conducerii sovietice de a-si mentine forta militara la intreaga sa capacitate. Mai mult, in lumina obiectivelor ideologice declarate ale Partidului Comunist Sovietic, era evident ca apelurile de respectare a Cartei Natiunilor Unite si a acordurilor internationale stabilite la sfarsitul razboiului nu garantau suveranitatea nationala sau independenta statelor democratice amenintate de acte de agresiune externa sau de subversiune din interior.
La aceste temeri s-au adaugat, in multe tari din Europa Centrala si de Est, precum si in alte parti ale globului, impunerea unor forme nedemocratice de guvernamant, precum si represiunea adevaratei opozitii, ori a drepturilor si libertatilor civile si umane fundamentale.
Romania a aderat
Atacurile din 11 Septembrie asupra Statelor Unite au plasat lupta impotriva terorismului in prim planul agendei internationale, transformarea de dupa Razboiul Rece efectuandu-se cu o mai mare rapiditate si coerenta.
Scopul esential al NATO este acela de a asigura libertatea si securitatea tuturor membrilor sai prin mijloace politice si militare, in conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic si cu principiile Cartei Natiunilor Unite. Inca de la inceputurile sale, Alianta a depus eforturi pentru stabilirea unei ordini juste si durabile de pace in Europa, bazata pe valorile comune ale democratiei, drepturilor omului si in conformitate cu litera legii. Acest obiectiv al Aliantei a dobandit o noua semnificatie odata cu sfarsitul Razboiului Rece, deoarece, pentru prima data in istoria europeana de dupa razboi, perspectiva indeplinirii lui a devenit o realitate.
Principiul fundamental care sta la baza Aliantei este un angajament comun fata de cooperarea mutuala intre statele membre, axat pe indivizibilitatea securitatii acestora. Solidaritatea si coeziunea din cadrul Aliantei sustin faptul ca nici o tara membra nu poate fi fortata sa se bazeze doar pe propriile eforturi nationale in cazul aparitiei unor amenintari asupra securitatii sale. Fara a priva statele membre de drepturile si obligatiile de a-si asuma responsabilitatile suverane in domeniul apararii, Alianta le ajuta sa-si atinga obiectivele de securitate nationala in urma unui efort colectiv. Pe scurt, Alianta este o asociere de state libere, unite in hotararea lor de a-si mentine securitatea prin garantii comune si prin relatii stabile cu alte tari.
Tratatul Nord-Atlantic din aprilie 1949 - care este baza legala si contractuala a Aliantei - a fost stabilit in cadrul Articolului 51 al Cartei Natiunilor Unite, care reafirma dreptul inalienabil al statelor independente la apararea individuala sau colectiva. Ca preambul la pozitia Tratatului, scopul Aliatilor este acela de a "promova relatii de pace si prietenie in Zona Nord-Atlantica" Cu toate acestea, in momentul semnarii Tratatului, scopul imediat al NATO a fost sa isi apere membrii de o potentiala amenintare care ar fi putut rezulta in urma politicii si sporirii capacitatii militare ale fostei Uniuni Sovietice.
Organizatia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) asigura structura care permite implementarea obiectivelor Aliantei. Este o organizatie inter-guveramentala in cadrul careia tarile membre isi pastreaza, neatinse, suveranitatea si independenta. Organizatia asigura forumul in care au loc consultari in orice probleme si in care tarile membre iau decizii in probleme politice si militare care le pot afecta securitatea. Organizatia ofera structurile necesare pentru facilitarea consultarilor si cooperarii intre tarile membre, in domenii politice, militare si economice, precum si stiintifice sau in afara sferei militare.
Mijloacele prin care Alianta isi exercita politicile de securitate includ mentinerea unei capacitati militare suficiente pentru a preveni un eventual razboi si pentru a asigura o aparare adecvata; o capacitate generala de rezolvare a crizelor care ar putea afecta securitatea membrilor sai; si promovarea activa a dialogului cu alte natiuni si a unei abordari a securitatii europene in spiritul ajutorului reciproc, care sa includa masuri de dezvoltare in domeniul controlului armamentului si al dezarmarii.
Pentru a-si atinge scopul
esential, de Alianta a natiunilor angajata
fata de Tratatul de
Securitate: Sa asigure unul din fundamentele indispensabile unui mediu de securitate stabil in zona Euro-Atlantica, bazat pe dezvoltarea institutiilor democratice si pe obligatia rezolvarii pe cale pasnica a disputelor, in care nici o tara sa nu poata intimida sau constrange o alta prin amenintari sau prin folosirea fortei.
Consultare: Sa serveasca, in conformitate cu prevederile din Articolul 4
din Tratatul de
Descurajare si Aparare: Sa descurajeze si sa se apere in
fata oricarui act de agresiune impotriva unui stat membru al NATO,
dupa cum se stipuleaza in Articolele 5 si 6 din Tratatul de
Si pentru a intari securitatea si stabilitatea din zona Euro-Atlantica:
. Managementul situatiilor de
criza: Sa fie gata, de la caz la caz sau prin consens, in
conformitate cu Articolul 7 din Tratatul de
. Parteneriat: Sa promoveze, pe scara larga, parteneriatul, cooperarea sidialogul cu alte tari din zona Euro-Atlantica, avand ca scop cresterea transparentei, increderii reciproce si a capacitatii de a actiona in cadrul Aliantei."
Structurile create in cadrul NATO permit tarilor membre sa-si coordoneze politicile, in scopul indeplinirii acestor sarcini fundamentale. Ele asigura o permanenta conlucrare si cooperare in domeniul politic, economic, ca si in alte domenii non-militare, precum si formularea de planuri comune de aparare; stabilirea infrastructurii, a echipamentelor si facilitatilor de baza, necesare operatiunilor fortelor militare; si aranjamentele pentru programe si exercitii comune de instructie. La baza acestor activitati se afla o structura militara si civila complexa, care implica un personal administrativ, bugetar si de planificare, precum si agentii desemnate de catre tarile membre ale Aliantei, in scopul de a coordona lucrul pe domenii de specialitate - de exemplu, sistemul de comunicatii necesar in facilitarea consultarii politice, comanda si controlul fortelor militare si suportul logistic in sustinerea acestora.
Consiliul Nord-Atlantic
Consiliul Nord-Atlantic (NAC) are autoritate politica si puteri de delizie efective si este alcatuit din Reprezentanti permanenti ai tuturor statelor membre, care se intrunesc cel putin o data pe saptamana. Consiliul se intruneste si la nivel inalt, in prezenta ministrilor de externe, a ministrilor apararii sau a sefilor de guvern, avand aceeasi autoritate si puteri decizionale, iar deciziile sale au acelasi statut si aceeasi validitate, indiferent de nivelul intrunirii. Consiliul are o importanta imagine publica si emite declaratii si comunicate, care esplica publicului larg si guvernelor statelor care nu sunt membre NATO, orientarile si deciziile Aliantei.
Consiliul este singurul organism al Aliantei care isi
revendica in mod explicit autoritatea de
Figura 1. Structura civila si militara a NATO
Toate tarile membre NATO au drepturi egale in exprimarea opiniilor lor la masa de consiliu. Deciziile, luate de comun acord, reprezinta vointa colectiva a guvernelor statelor membre. Toate aceste guverne sunt implicate in formularea politicilor in cadrul sau sub autoritatea Consiliului si sunt parte a consensului pe baza caruia se adopta deciziile.
Fiecare
guvern este reprezentat in Consiliu de catre un membru permanent avand
rangul de ambasador. Fiecare membru permanent este secondat de un personal sau
de o delegatie politica si militara
Atunci cand Consiliul se intruneste in acest format, acesta este denumit "Consiliu permanent". Bianual, in unele cazuri chiar mai des, Consiliul se intruneste la nivel ministerial, iar fiecare natiune este reprezentata de catre ministrul insarcinat cu afaceri externe. Consiliul se intruneste si in sesiuni ale ministrilor apararii. Intalnirile la nivel inalt, la care iau parte sefii de stat sau de guvern, au loc ori de cate ori trebuie abordate chestiuni extrem de importante, sau in momente hotaratoare pentru evolutia politicii de securitate a Aliantei.
Chestiunile discutate si deciziile adoptate la intrunirile Consiliului acopera toate aspectele activitatilor Organizatiei si se bazeaza frecvent pe rapoartele si recomandarile pregatite de comitetele subordonate, la cererea Consiliului.
De asemenea, oricare dintre reprezentantii nationali sau Secretarul General poate aduce o chestiune in discutie. Reprezentantii permanenti actioneaza conform instructiunilor primite din capitalele tarilor lor, informand si explicand colegilor lor opiniile si deciziile politice ale guvernelor lor. In sens invers, acestia raporteaza autoritatilor nationale parerile expuse si luarile de pozitie ale altor guverne, informandu-le asupra noilor evolutii si tinandu-le la curent asupra progreselor realizate, in vederea obtinerii consensului, in probleme sau domenii importante in care pozitiile nationale sunt divergente.
Atunci cand trebuie adoptate decizii, se actioneaza pe baza unanimitatii si a acordului comun. Nu se voteaza si nu se iau decizii dupa principiul majoritatii. Fiecare natiune reprezentata la masa Consiliului sau in oricare din comitetele subordonate acestuia isi pastreaza suveranitatea si responsabilitatea declina asupra propriilor decizii.
Lucrarile Consiliului sunt pregatite de comitetele subordonate cu responsabilitate in domenii politice specifice. O mare parte din aceasta munca revine Comitetului politic la nivel inalt (SPC), alcatuit din reprezentanti permanenti adjuncti, uneori intarit cu experti nationali in domenii care au legatura cu subiectul dezbaterii.
Cand Consiliul se intruneste la nivel de ministri ai apararii, sau trateaza probleme de aparare si chestiuni referitoare la strategia apararii, alte comitete la nivel inalt, precum Grupul executiv de lucru, pot fi implicate ca organisme consultative principale. Daca pe agenda de lucru a Consiliului se afla probleme financiare, in functie de natura lor, Comisia superioara pentru resurse, unul din Comitetele pentru buget (civil sau militar), sau Comitetul pentru infrastructura, va fi responsabil pentru pregatirea acestor lucrari. In functie de subiectul supus discutiei, comitetul superior, responsabil in domeniul respectiv, preia rolul conducator in pregatirea intrunirilor Consiliului si in aplicarea deciziilor adoptate de catre acesta.
Comitetul Militar
Capitolele anterioare au descris sediul NATO din Bruxelles, centrul politic
al Aliantei, unde Reprezentantii permanenti
Deciziile adoptate de catre fiecare din aceste organisme au acelasi statut si reprezinta politica aprobata de tarile membre, indiferent de nivelul la care au fost adoptate. Comitetele specializate, alcatuite la randul lor din oficiali reprezentand diversele tari, sunt subordonate acestor organisme superioare.
Aceasta organizare pe comitete reprezinta mecanismul de baza care ofera Aliantei mijloacele de consultare si de adoptare de decizii, asigurand reprezentarea fiecarui stat membru la toate nivelele si in toate domeniile de activitate ale NATO.
In mod similar, ofiterii superiori indeplinesc functia de
Reprezentanti militari nationali
Comitetul este abilitat sa recomande autoritatilor politice ale NATO acele masuri considerate necesare pentru apararea comuna in aria de actiune a Aliantei. Principalul sau rol este de a stabili orientarile si de a oferi consiliere asupra doctrinei si strategiei militare. Consiliaza Comandantii strategici ai NATO, ai caror reprezentanti participa la intrunirile sale, asupra problemelor militare si este raspunzator in fata Consiliului de administrarea generala a problemelor militare ale Aliantei, precum si de functionarea eficienta a agentiilor Comitetului Militar.
Comandanti Strategici
Comandantii Strategici ai NATO (SC), respectiv Comandantul suprem al
fortelor aliate din Europa (SACEUR) si Comandantul suprem al
fortelor aliate din Atlantic (SACT), sunt raspunzatori, in fata Comitetului Militar, pentru
orientarea si coordonarea generala a problemelor militare ale
Aliantei, in cadrul ariilor lor de comanda. De asemenea, ei
consiliaza si Comitetul Militar. Fiecare Comandant strategic este
reprezentat pe langa NATO de militari cu grad de general sau amiral, care
ii ajuta mentinand legaturi stranse cu oficialitatile
politice si militare de
Statul Major Militar International
Statul Major Militar International (IMS) este condus de un Director cu rang de general sau amiral, desemnat, pentru aceasta pozitie, de catre tarile membre si selectionat de Comitetul Militar (DIMS). Sub conducerea sa, IMS este responsabil cu planificarea, evaluarea si recomandarea politicii privind problemele militare, pe care le supune analizei Comitetului Militar, precum si cu asigurarea aplicarii imediate a politicilor si deciziilor Comitetului.
IMS este compus din personal militar detasat, de tarile
membre, pentru a ocupa functii
Unele posturi din cadrul Statului Major Militar International sunt ocupate de personalul civil, care indeplineste roluri administrative si de sprijin. IMS sprijina activitatea Comitetului Militar prin pregatirea si supravegherea aplicarii deciziilor sale, fiind activ implicat si in procesul de cooperare cu tarile din Europa centrala si de est, in cadrul initiativei Parteneriatului pentru Pace (PfP).
Alianta s-a schimbat radical pentru a putea raspunde noilor provocari de pe scena geopolitica mondiala. Una dintre aceste schimbari a fost schimbarea vechii structuri militare cu una noua, mai mobila si mai flexibila.
In centrul acestei structuri se afla doua comandamente strategice.
Figura 2. Comandamentul Aliat pentru Operatii (ACO)
Primul dintre ele, Comandamentul Aliat pentru Operatii (ACO) este concentrat pe planificarea si executiei operatiilor dictate de Consiliul Nord Atlantic.Este situat in Mons, Belgia.
Figura 3. Comandamentul Aliat pentru Transformare (ACT)
Comandamentul Aliat pentru Transformare (ACT) este situat in Statele Unite si este preocupat mai ales cu transformarea capabilitatilor militare ale NATO necesare indeplinirii intregii game de noi misiuni incredintate.
Noua structura de comanda asigura cooperare intre cele doua comandamente in acelasi timp delimitand clar responsabilitatile pentru a evita suprapunerile si dublarea efortului.
Fiecare comandament are propriul management al structurilor si bugetelor, inclusiv al planificarii financiare si al managementului resurselor.
La nivel operational, planificarea si conducerea operatiilor apartine celor trei comandamente intrunite operationale: doua Comandamente Intrunite (JFC) unul in Brunssum, Olanda si altul in Napoli, Italia, iar al treilea mai limitat in Lisabona, Portugalia. In acest fel cel putin doua operatii pot fi purtate in acelasi timp si pot fi sustinute pe perioada de timp ceruta, prin rotatie de catre cele trei comandamente.
Doua dintre comandamentel intrunite au in subordine componenta trupe de infanterie, marina si aviatie, iar al treilea este resposabil de sprijinul Fortelor Operative Multinationale Interarme (CJTF).
Transformarea este continua.Ea necesita dezvoltare proactiva si integrarea de noi concepte inovative, doctrine si capabilitati menite sa imbunatateasca eficienta si interoperabilitatea fortelor NATO.
Unul dintre pilonii durabilitatii NATO este procesul sau de luare a deciziei, bazat pe consens. Aceasta inseamna ca toate deciziile trebuie sa fie adoptate prin unanimitate. Astfel, este nevoie adesea de consultari si discutii indelungate inainte ca o decizie importanta sa poata fi formulata. Desi acest sistem poate aparea unui obervator din exterior ca fiind lent si dificil de gestionat, el are doua avantaje esentiale. In primul rand, suveranitatea si independenta fiecarui stat membru sunt respectate. In al doilea rand, atunci cand o decizie este adoptata, ea are sprijinul total al tuturor statelor membre si beneficiaza de angajamentul acestora de a o pune in practica.
Cea mai importanta structura
de adoptare a deciziei
NATO este condusa de un Secretar General, care este numit pentru un mandat de aproximativ patru ani. Acesta este o oficialitate de notorietate internationala, provenind din unul din statele membre. Secretarul General prezideaza reuniunile Consiliului Nord-Atlantic si ale altor structuri importante ale NATO si contribuie la crearea consensului intre statele membre. In procesul de derulare cotidiana activitatilor Aliantei, acesta este sprijinit de un secretariat international format din experti si oficialitati din toate statele membre NATO.
Intr-o alianta formata din state suverane independente, definirea si aplicarea politicii acesteia sunt conditionate de informarea completa a tuturor guvernelor tarilor membre in privinta orientarilor si intentiilor generale ale celorlalti, precum si a motivelor care le inspira. Din acest motiv, consultarile politice trebuie sa aiba loc in mod regulat, oricand este posibil pe parcursul etapei initiale a deliberarilor, inaintea adoptarii deciziilor nationale.
Consultarea politica in cadrul NATO a inceput in mod sistematic inca de la prima reuniune a Consiliului in septembrie 1949, la scurt timp dupa intrarea in vigoare a Tratatului Nord-Atlantic. De atunci, aceasta a fost intarita si adaptata noilor evolutii. Forumul principal de consultare politica ramane Consiliul. Reuniunile sale se desfasoara cu un minim de formalism, iar discutiile din cadrul acestora sunt deschise si directe. Secretarul General, in calitatea sa de presedinte, joaca un rol important in deliberarile Consiliului fiind principalul sau reprezentant si purtator de cuvant, atat in contactele cu diferite guverne, cat si cu opinia publica.
Consultarile se desfasoara in mod regulat si in cadrul altor forumuri, care isi deriva autoritatea din Consiliu: Comitetul politic, atat la nivel superior, cat si la alte nivele, Grupul de coordonare politica, Grupurile de experti regionali, Grupurile de lucru ad-hoc pe probleme politice, un Grup consultativ pe problema politicii atlantice si alte comitete speciale. Acestea au un rol important in facilitarea consultarilor politice intre guvernele membre.
Asemeni Consiliului, acestea sunt asistate de un Secretariat international aflat sub autoritatea Secretarului General al NATO si de un Stat major militar international aflat sub autoritatea unui director si, prin intermediul acestuia, responsabil cu sprijinirea activitatilor Comitetului militar.
Consultarea politica intre membrii Aliantei nu se limiteaza
la evenimentele care au loc in zona aflata sub jurisdictia Tratatului
NATO. Din ce in ce mai mult, evenimentele din afara zonei geografice acoperite
de Tratat au implicatii pentru Alianta, astfel incat acestea
figureaza pe agenda de lucru a Consiliului si a comitetelor subordonate
acestuia. Mecanismul consultativ al Aliantei este oricand disponibil
si larg utilizat de natiunile membre in astfel de cazuri, chiar
daca NATO, ca Alianta, poate sa nu fie direct
implicata. Consultarea le permite acestora sa identifice din timp
domeniile in care pot fi intreprinse actiuni coordonate, in interesul
securitatii si al stabilitatii. In plus, nevoia de
consultare reciproca nu se limiteaza la problemele politice.
Consultari pe scara larga se desfasoara si
in multe alte domenii. Procesul este continuu si se
desfasoara, atat in mod formal cat si informal, cu
limitarea la minimum a intarzierilor si neajunsurilor, prin dispunerea
delegatiilor nationale
Consultarea in cadrul Aliantei imbraca forme multiple. La nivelul de baza, este vorba de un simplu schimb de informatii si de opinii. La un alt nivel, aceasta consta in comunicarea masurilor sau deciziilor pe care guvernele le-au luat deja sau urmeaza sa le ia si care au implicatii directe ori indirecte asupra intereselor aliatilor lor. Consultarea poate, de asemenea, sa serveasca drept notificare prealabila cu privire la masurile sau deciziile ce vor fi adoptate de catre guverne in viitor, pentru ca aceasta sa poata primi aprobarea ori sa faca obiectul observatiilor din partea altor tari. Consultarea poate lua forma unor dezbateri vizand obtinerea consensului asupra politicilor care vor fi adoptate sau asupra masurilor care vor fi luate in paralel. In fine, aceasta este conceputa astfel incat sa permita tarilor membre sa adopte acorduri stabilite pe baza deciziilor sau actiunilor comune, de catre Alianta in ansamblul ei.
Au loc, de asemenea, consultari regulate, cu privire la probleme
politice relevante, cu tarile partenere in cadrul Consiliului
parteneriatului euro-atlantic, precum si cu Rusia, in principal in cadrul
Consiliului permanent comun NATO-Rusia (PJC); cu Ucraina, in cadrul Comisiei
NATO-Ucraina; si cu participantii
Bazandu-si adoptarea deciziilor comune pe consens, membrii Aliantei protejeaza experienta si conceptiile individuale ale fiecarei tari, beneficiind, in acelasi timp, de mecanisme si proceduri care sa le permita sa actioneze in comun, rapid si decisiv, atunci cand circumstantele o cer. Datorita consultarilor si schimburilor zilnice de informatii, reprezentantii guvernelor pot sa se intruneasca rapid, oricand este nevoie, adesea cunoscand deja preocuparile fiecarei parti, pentru a adopta directii comune. In caz de necesitate, acestia se straduiesc sa depaseasca divergentele de opinii, pentru ca actiunile comune sa se bucure de toata forta pe care le-o confera deciziile adoptate de toate guvernele statelor membre. Odata adoptate, astfel de decizii reprezinta vinta comuna a tuturor tarilor implicate de a le pune integral in practica. Astfel, se confera un plus de forta si credibilitate deciziilor care pot fi dificile din punct de vedere politic, sau care se lovesc de exigente contradictorii in materie de resurse.
Toate tarile membre ale NATO participa pe deplin la cooperarea politica din cadrul Aliantei si sunt angajate in mod egal fata de prevederile Tratatului Nord-Atlantic, in special fata de angajamentul reciproc enuntat de Articolul 5, care considera orice atac armat, asupra uneia sau a mai multora dintre parti, drept un atac impotriva tuturor, simbolizand caracterul indivizibil al securitatii acestora.
Modul in care a evoluat Alianta asigura, totusi, considerarea diferentelor in cerintele si politicile tarilor membre, exprimate de catre acestea, prin luarile de pozitii in cadrul Aliantei. Aceasta flexibilitate se manifesta in diverse moduri. In unele cazuri diferentele sunt in mare parte diferente procedurale, care pot fi depasite cu usurinta. Islanda, de exemplu, nu dispune de forte armate si poate, daca doreste, sa fie reprezentata in instantele militare ale NATO de catre un civil. In alte cazuri, pot aparea diferente asupra unor chestiuni de fond.
Franta, membru fondator al Aliantei in 1949, s-a retras din
structura militara integrata a NATO in 1966, ramanand insa
membra cu drepturi depline a structurilor politice ale acesteia. Spania a
aderat
De asemenea, intre tarile membre NATO pot exista diferente cauzate de situatia lor geografica, politica, militara sau constitutionala. De exemplu, participarea Norvegiei si a Danemarcei la dispozitiile militare ale NATO trebbie sa respecte legislatia acestor tari, care nu autorizeaza stationarea armelor nucleare sau a fortelor straine pe teritoriul national pe timp de pace. Intr-un alt context, aranjamentele militare organizate la nivel regional pot implica doar fortele tarilor direct interesate sau in masura sa participe in zona unde se desfasoara o astfel de activitate. Este, de exemplu, cazul unitatilor pe care natiunile membre NATO le furnizeaza Fortei mobile a ACE si Fortelor navale permanente ale Aliantei.
|
Comandantii NATO, Statul Major, Natiunile |
Sugereaza |
|
|
Comandamentele NATO |
Coordoneaza |
|
|
Natiunile |
>doar NATO"In 25/26" |
Intelegeri/Decizie |
|
>
NATO + Partenerii "In |
||
|
Natiunile, Comandantii NATO |
Implementeaza |
|
|
|
de Natiuni |
|
|
in unanimitate |
||
Figura 4. Organizarea JFC NAPLES
Toate comandamentele NATO au adoptat acelasi model organizational. Tranzitia a inceput in 2004.
Comandamentul este structurat in doua parti distincte: Operatii si Sprijin(Operatii).
Partea Operatii cuprinde: J2 (Informatii), J3(Operatii), J5(Planificare), J7(Exercitii) si J9(Cooperare Civil-Militara).
Partea Sprijin cuprinde: J1(Resurse Umane), J4(Logistica), J6(Comunicatii), J8(Financiar) si SG(Grup de Sprijin).
Cooperarea economica in cadrul Aliantei se realizeaza in baza Articolului 2 din Tratatul Nord-Atlantic, care prevede ca tarile membre "vor cauta sa elimine dezacordurile din politicile lor economice internationale si vor incuraja colaborarea economica intre fiecare dintre ele, sau intre toate."
Comitetul economic al NATO, creat pentru a promova cooperarea in acest domeniu, este singurul forum al Aliantei destinat exclusiv consultarilor in probleme economice cu influenta directa asupra politicii de securitate.
Analizele si evaluarile comune ale evolutiilor economice legate de aspecte ale securitatii reprezinta elemente-cheie ale coordonarii planurilor de aparare ale Aliantei. Acestea acopera probleme precum: compararea cheltuielilor militare, dezvoltarea industriei de aparare, resursele disponibile pentru aplicarea planurilor de aparare si garantarea realizarii de investitii rentabile in sectorul apararii din toate economiile nationale.
Cooperarea economica din cadrul Aliantei se bazeaza pe principiul potrivit caruia cooperarea politica si conflictul economic se afla pe pozitii ireconciliabile.
Tarile membre trebuie, prin urmare, sa se angajeze in mod veritabil sa atat in domeniul economic, cat si in cel politic si sa fie disponibile sa se consulte in chestiunile de interes comun, in conditiile acceptarii existentei acestora.
Statele membre recunosc faptul ca scopurile si principiile Articolului 2 din Tratat sunt, in multe privinte, urmarite si puse in practica de alte organizatii si instante internationale care se ocupa in primul rand de cooperarea economica.
De aceea, NATO evita dublarea muncii altor organisme, dar intareste colaborarea intre membrii sai de fiecare data cand apar probleme economice de interes special pentru Alianta. Este, mai ales, cazul problemelor cu implicatii asupra securitatii si apararii. Alianta constituie, astfel, un forum in cadrul caruia pot fi examinate aspecte diferite, dar interdependente, privitoare la probleme politice, militare si economice. In acelasi timp, ea ofera mijloacele de initiere a actiunilor specifice din domeniul economic, in scopul de a apara intesesele comune ale Aliatilor.
In contextul intereselor generale de securitate ale Aliantei si in spiritual prioritatilor sale aflate in continua dezvoltare, trebuie abordata o gama larga de probleme economice. Acestea includ: studiul cheltuielilor pentru aparare si evolutiile bugetare in acest domeniu; restructurarea industriilor de aparare; evolutii in angajarea personalului din industria de aparare; si previziuni aspra cheltuielilor pentru aparare, nivelul lor de accesibilitate si impactul acestora asupra dimensiunilor si a structurii fortelor armate.
In concordanta cu Planurile de lucru aprobate, activitatile din domeniul economic al cooperarii NATO cu tarile partenere s-au concentrat pe aspectele de securitate ale dezvoltarii economice, incluzand bugetele si cheltuielile de aparare, precum si relatia acestora cu economia si cu restructurarea industriilor de aparare. Problemele economice ale apararii ocupa, de asemenea, un loc important in Planul de actiune al parteneriatului euro-atlantic pentru 2000-2009. Planul de actiune trateaza in special urmatoarele aspecte:
. managementul resurselor in costurile apararii;
. transparenta planificarii si stabilirii bugetului pentru aparare;
. tranzitia de la armatele pe baza de recrutare obligatorie la cele profesioniste;
. gestionarea fostelor baze militare;
. restructurarea industriilor de aparare, inclusiv privatizarea acestora;
. probleme regionale.
Intre tarile aliate si statele partenere are deja loc un dialog fructuos cu privire la bugetele de aparare si la unele teme importante, ca de exemplu formularea bugetelor de aparare, analizele costurilor si beneficiilor reducerilor operate in sectorul apararii, planificarea si gestionarea programelor nazionale de aparare, supravegherea la nivel legislativ a bugetelor de aparare,
aspectele economice ale diferentelor dintre armatele pe baza de reclutare obligatorie si cele profesioniste, precum si rolul sectorului privat in domeniul apararii.
Aspectele economice privind bugetele si cheltuielile de aparare vor ramane elemente centrale in contextul cooperarii dintre NATO si tarile partenere. Eforturile pe care le depun tarile NATO pentru a aplica criterii economice in gestionarea bugetelor de aparare pot fi deosebit de relevante.
Iata cateva exemple de domenii in care tarile NATO isi pun la dispozitie experienta:
. principii noi de gestionare, inspirandu-se din sectorul comercial, si care vizeaza crearea de agentii de aparare responsabile cu asigurarea furnizarii de bunuri si servicii in limitele unui buget fix;
. extinderea concurentei la serviciile de aparare, sub forma contractelor externe, a studiilor de piata si a finantarii externe;
. imbunatatirea metodelor de limitare a costurilor si reconsiderarea prioritatilor in contextul unei reduceri a resurselor disponibile.
Cooperarea economica este, de asemenea, importanta in contextul restructurarii industriilor de aparare. Convertirea industriilor de aparare, precum si alte chestiuni ca, de exemplu, reinstruirea fostului personal militar, reprezinta cateva din domeniile de interes comun atat pentru consultarile si cooperarea dintre NATO si Rusia, cat si cele dintre NATO si Ucraina.
Spre deosebire de institutiile financiare specializate, NATO nu are mandatul sau resursele necesare pentru a finanta programele speciale de cooperare economica. Cu toate acestea, Alianta incearca sa promoveze dialogul si schimbul de experienta cu specialisti din tarile partenere, responsabili de gestionarea procesului de restructurare.
In aplicarea acestui tip de cooperare a devenit din ce in ce mai clar, ca nu exista un model unic pentru restructurarea industriilor de aparare. Chiar daca exista probleme si provocari comune, este in interesul fiecarei tari sa isi urmareasca politici specifice, in functie de mediul sau politic, social si economic. Pentru a intelege mai bine acest dualism si a trage concluziile care se impun, accentul cade in special pe analiza experientelor practice in restructurarea apararii. Aceasta parte a activitatilor cuprinde studii individuale de caz si are la baza experienta a numeroase agentii specializate, administratii nationale, latura manageriala a societatilor publice si private, precum si a autoritatilor locale si regionale. Aceasta permite si luarea in calcul a restructurarii apararii la nivel sectorial si regional. Cooperarea in acest domeniu se va baza in continuare pe aspectele practice ale restructurarii si adaptarii sectorului industriei de aparare, in functie de diferentele regionale. La modul general, evolutia in domeniul cererii pe piata apararii, precum si raspunsul din partea sectorului ofertant prin restructurari industriale si consecintele economice ale acestora din urma trebuie sa fie atent monitorizate. In pus, industriile de aparare isi pierd caracterul singular si sunt din ce in ce mai mult obligate sa se adapteze cerintelor pietei. De aceea, este la fel de necesara analiza efectelor asupra economiei a privatizarii intreprinderilor din industria apararii.
Aspectele legate de securitate ale evolutiilor economice sunt examinate in cadrul unui Colocviu economic anual al NATO, si al altor seminarii si ateliere de lucru. Colocviul economic beneficiaza de participarea expertilor din domeniul afacerilor, din universitati si administratii nationale si internationale si asigura cadrul unui schimb intensiv de idei si experienta in domeniul economic.
Printre temele abordate recent la aceste colocvii putem enumera dimensiunile sociale si umane ale evolutiilor si reformelor economice in tarile partenere la cooperare; statutul acestor reforme, implicatiile lor asupra securitatii, precum si oportunitatile si constrangerile pe care le determina; si procesul privatizarii in tarile partenere la cooperare.
Organizatia trebuie vazuta in complexitatea ei structurala, ca o reuniune a diferitelor tipuri de resurse in prezenta relatiilor umane. Fara oameni si relatiile dintre ei nu ar exista organizatia, iar fara existenta diferitelor tipuri de resurse, organizatia nu-si poate atinge scopul.
In plan militar, cu exceptia unui numar limitat de forte permanente si centre, marea majoritate a fortelor si activelor militare apartinand tarilor membre NATO raman sub comanda si control national, pana in momentul in care unele sau toate, in functie de tara care le detine, pot fi alocate Aliantei pentru misiuni militare specifice.
Pentru a facilita consultarea si adoptarea in comun a deciziilor in cadrul Aliantei, fiecare membru mentine o prezenta militara si diplomatica la cartierul general al NATO, precum si o reprezentare civila si/sau militara la sediile diferitelor agentii si comandamente militare ale NATO.
De asemenea intalnim personalul
civil international de la sediul NATO de
NATO nu dispune de forte armate proprii. Majoritatea fortelor disponibilizate pentru NATO raman sub comanda si control nationale depline pana in momentul in care ele primesc acordul statelor membre de a-si asuma atributii pornind de la aparare colectiva la misiuni noi de tip mentinere a pacii si sprijin al pacii. Structurile politice si militare ale NATO asigura planificarea necesara in procesul de asumare, de catre fortele nationale, a responsabilitatii pentru astfel de misiuni, precum si aranjamentele organizatorice pe baza carora functioneaza comanda, controlul, pregatirea si exercitiile comune ale fortelor.
Structura militara integrata include forte armate puse la dispozitia NATO de catre tarile membre participante, conform conditiilor stabilite.
Actualmente, aceste forte sunt clasate in trei categorii, si anume, Fortele de reactie imediata si rapida, Fortele principale de aparare si Fortele de intarire.
Fortele de
reactie imediata si rapida Fortele
principale de aparare
Fortele de reactie sunt forte terestre, aeriene si maritime polivalente si extrem de mobile, mentinute la un nivel inalt de pregatire si disponibile in termen scurt, pentru a asigura o reactie militara prompta in caz de criza. Fortele de reactie imediata au componente terestre, maritime si aeriene, precum Fortele navale permanente ale Aliantei, stationate in Atlantic si in Mediterana, sau Cartierul General al Fortelor mobile (Terestre) din cadrul Comandamentului aliat pentru Europa (ACE). Fortele de reactie rapida au alte componente terestre, aeriene si maritime, precum, Cartierul General al trupelor de reactie rapida ACE si Cartierul General al diviziei multinationale (centrale).
Fortele principale de aparare includ forte terestre, aeriene si maritime active si de rezerva, capabile sa asigure descurajarea inamicului si apararea in fata amenintarii cu forta sau in caz de agresiune. Aceste forte au in compunere unitati multinationale si nationale cu nivele variate de pregatire si care includ patru corpuri de armata principale, multinationale: unul danezo-german, unul olandezo-german si doua germano-americane Unele dintre aceste forte pot fi angajate si in operatiuni care nu intra sub incidenta Articolului 5.
Pe langa aceste forte, a fost incheiat un acord pentru fixarea conditiilor in care Trupele de armata europene (EUROCORPS), care includ unitati din Belgia, Franta, Germania, Luxemburg si Spania, vor fi puse la dispozitia NATO in perioade de criza, urmand sa opereze atat in cadrul Fortelor principale de aparare, cat si in acela al Fortelor de reactie. In aprilie 2000, in urma unor acorduri similare, s-a operat transferul comenzii operative a Fortelor din Kosovo (KFOR) catre Eurocorps, conform principiului de rotatie a comenzii, sub comanda generala a NATO.
Fortele de intarire sunt alcatuite din alte forte armate mentinute la diferite nivele de pregatire si disponibilitate, care pot fi trimise ca intariri in orice regiune sau arie maritima a NATO, in scopuri de descurajare, gestionare a crizelor sau aparare.
Aceste forte se mai impart in forte care se afla sub comanda operativa sau controlul operativ al unui Comandant strategic, in caz de necesitate si in conformitate cu proceduri specificate, sau la date prestabilite; si in forte pe care statele membre au convenit sa le treaca sub comanda operativa a unui Comandant strategic, in caz de necesitate, la o data ulterioara.
In general, cea mai mare parte a fortelor NATO raman sub comanda nationala deplina, pana in momentul in care sunt puse la dispozitia Aliantei pentru o operatiune specifica, decizia fiind luata la nivel politic.
Personalul civil in comandamentele NATO se imparte in doua categorii: civili internationali NATO (NATO International Civilian - NIC) si angajati locali (Local Wage Rate - LWR).
Civili internationali NATO au statut international si sunt angajati din mediul international NATO. Personalul poate fi recrutat numai din tarile care participa in structurile NATO.
Angajatii locali sunt normal angajati din zona in care este situat comandamentul si se supun legislatiei nattunii respective.
Se face prin completarea evaluarilor de serviciu internationale (cu acordarea de calificative) de catre sefii ierarhici. Evaluarile constituie sistemul de masura a performantei individuale si se completeaza anual.
O evaluare negativa poate influenta cariera indivizilor in mod diferit, in functie de profilul acestora: la personalul militar poate insemna rechemarea de la post inapoi in tara de provenienta, cu consecinte negative in cariera militara viitoare, pe cand la personalul civil poate duce pana la desfacerea contractului de munca.
Colegiul de aparare al NATO (NDC)
Colegiul de aparare al NATO, cu sediul in Roma, se afla sub directia Comitetului militar. O Comisie consultativa independenta consiliaza comandantul si inainteaza Comitetului militar recomandari asupra programelor si planificarilor academice. Colegiul ofera cursuri la nivel strategic asupra problemelor politico-militare, menite sa pregateasca personalul selectat pentru functii in cadrul NATO sau in institutii conexe, precum si pentru efectuarea altor programe si activitati in sprijinul Aliantei. Ofiterii si functionarii civili din tarile partenere de cooperare ale Aliantei participa la programul Colegiului.
Comandantul Colegiului este un ofiter cu rang echivalent sau superior celui de general-locotenent, care este numit de Comitetul militar pentru o perioada de trei ani. El este secondat de un comandant adjunct civil si unul militar, din partea tarii-gazda, Italia. Presedintele Comitetului militar prezideaza Biroul academic consultativ al Colegiului. Corpul profesoral al Colegiului este format din ofiteri si functionari civili, in mod normal, ai ministerelor afacerilor externe si apararii din tarile membre.
Participantii sunt selectionati si finantati de autoritatile nationale respective. A fost initiata recent si o serie de activitati pentru participantii din tarile care iau la parte la dialogul mediteranean al NATO.
Principala activitate a Colegiului o constituie un curs superior care se desfasoara bianual, cu o durata de cinci luni si jumatate. Este frecventat de maxim 84 de cursanti selectati de guvernele proprii, pe baza de procent national. Membrii cursului sunt fie ofiteri cu grad de colonel sau locotenent-colonel, fie functionari civili de rang echivalent, din cadrul ministerelor afacerilor externe sau ale apararii si alte departamente guvernamentale sau institutii nationale importante. Majoritatea cursantilor va primi functii in cadrul Comandamentelor NATO sau in institutii nationale conexe din tarile lor. Programa cursului face referire la evolutiile din politica internationala, in general, si la problemele politico-militare privind securitatea si stabilitatea, care pot afecta tarile membre si partenere. La inceputul fiecarui curs, participantii sunt repartizati Comitetelor multinationale si multifunctionale conduse de un cadru didactic al Colegiului. Prelegerile zilnice sunt sustinute de oameni de stiinta, politicieni, ofiteri de rang inalt si functionari civili invitati.
Lucrarile si discutiile la care contribuie participantii se concentreaza asupra realizarii consensului.
In fiecare an sunt organizate doua cursuri pentru ofiterii cu
grad de general. Obiectivul lor este de a spori intelegerea problemelor
politico-militare actuale ale Aliantei. Unul dintre acestea se
desfasoara atat
O conferinta a comandantilor este organizata anual, reunind comandantii colegiilor superioare de aparare nationala din tarile membre NATO si ale PfP, pentru schimbul de opinii asupra conceptelor academice si metodelor educationale. Conferinta este prezidata de comandantul Colegiului de aparare al NATO.
Colegiul este membru deplin al secretariatului Consortiului academiilor pentru aparare si Institutelor de studii pentru securitate, un organism non-NATO, de cooperare in domeniul educatiei. In aceasta calitate, Colegiul constituie punctul central de contact cu acest Consortiu, in cadrul Aliantei.
Colegiul genereaza un puternic spirit de asociere intre absolventi si organizeaza un seminar anual pentru acestia. In 1999, Colegiul de aparare si-a mutat sediul intr-o cladire noua din Roma, proiectata pentru a putea fi organizate cursuri cu participare mai larga si pentru a dota Colegiul corespunzator cu activitatile sale extinse.
Scoala NATO (SHAPE) - Oberammergau, Germania
Scoala NATO (SHAPE) este unul dintre principalele centre de formare a personalului civil si militar al Aliantei atlantice si al tarilor sale partenere.
Cursurile sale sunt continuu revizuite si actualizate pentru a reflecta dezvoltarile actuale din cadrul Comandamentului aliat din Europa si al Comandamentului aliat al Atlanticului. In fiecare an sunt predate diverse cursuri, pe teme cum ar fi: utilizarea armelor, apararea nucleara, biologica si chimica, razboiul electronic, comanda si control, fortele mobilizabile, fortele multinationale, mentinerea pacii, protectia mediului, gestionarea crizelor si pregatirea de baza a NATO. Scoala se afla sub controlul operational al Comandantului suprem aliat din Europa (SACEUR), dar serveste, practic, pe cei doi Comandanti strategici ai NATO. Un birou de consilieri, format din membri ai personalului Scolii si al SHAPE, ofera asistenta si indrumare.
Germania si Statele Unite contribuie cu echipamente si sprijin logistic, dar Scoala se finanteaza din taxele de scolarizare platite de studenti, pentru a-si acoperi cheltuielile de functionare, fiind autonoma din punct de vedere financiar pentru majoritatea activitatilor sale.
Scoala NATO (SHAPE) isi are originile in primii ani ai istoriei Aliantei, dar a adoptat Carta proprie si numele actual in 1975. Timp de mai multi ani, principalul sau punct de interes l-au constituit problemele referitoare la apararea colectiva a NATO. Recent, dupa lansarea noului concept strategic al NATO in 1991, rolul Scolii a fost modificat radical, incluzand si cursuri,
instruire si seminarii in sprijinul strategiei si politicilor actuale si viitoare ale NATO, precum si in sprijinul cooperarii si dialogului cu personalul militar si civil din tarile nemembre NATO. In plus, de la debutul operatiunilor NATO in Bosnia-Hertegovina prin intermediul IFOR si SFOR, Scoala ofera sprijin indirect pentru operatiunile militare curente ale NATO.
In 1998, in calendarul academic al Scolii au fost programate 47 de cursuri, inregistrand mai mult de 5500 de studenti din aproape 50 de tari.
Cursurile sunt structurate pe cinci domenii operationale fundamentale ale NATO, si anume: proceduri tehnice, pregatirea ofiterilor de la sediile NATO, proceduri operationale NATO, proceduri operationale multinationale sub comanda NATO si foruri curente pentru politica operationala.
Corpul profesoral este recrutat din tarile membre NATO, completat de conferentiari invitati de la comandamentele si cartierele generale ale NATO, din tarile membre NATO si ale Parteneriatului pentru Pace, precum si din cadrul organizatiilor mondiale umanitare si comerciale. Principalul obiectiv al tuturor cursurilor este de a pregati personalul multinational interarme, format din ofiteri ai tarilor membre si nemembre NATO, care pot sa lucreze impreuna mult mai eficient.
Participarea la cursuri a personalului civil a crescut semnificativ in ultimii ani, dupa cum s-au intensificat si contactele Scolii cu organizatiile internationale, ca de exemplu Comitetul international al Crucii Rosii (ICRC), Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR) si Banca mondiala, ca si cu jurnalistii si agentiile de stiri internationale.
Aria careia i s-a acordat cea mai mare atentie in cadrul
activitatilor programei scolare a fost cea de sprijinire a
programului Parteneriatului pentru Pace. In anul
Intre 1993-1994 au fost adaugate cursuri suplimentare in domeniile: proceduri de escorta/inspector de verificare a controlului armelor CFE, responsabilitatile ofiterilor militari in protectia mediului, forte de rezerva si mobilizabile si mentinerea pacii.
In perioada 1995-1996 au fost introduse alte cursuri, in scopul pregatirii ofiterilor din tarile membre NATO si ale PfP sa lucreze impreuna in state majore combinate, reunite. Aceste cursuri cuprindeau: managementul resurselor, pregatirea de baza a NATO, planuri civile de urgenta/cooperare civilo-militara, precum si gestionare multinationala a crizelor.
In 1997, primul curs tehnic in domeniul avertizarii NBC in cadrul
apararii si proceduri privind sistemul de raportare a fost
deschis tarilor membre ale PfP. In acelasi an, Scoala a
initiat doua cursuri, finantate de NATO, pentru
conducatorii militari si civili din tarile semnatare ale
cadrului general al Acordului de Pace din Bosnia-Hertegovina (Acordul de
partenere
asupra doctrinei si procedurilor NATO utilizate in cadrul centrelor
multinationale interarme coordonate de NATO, pentru operatiuni de
sprijinire a pacii. De asemenea, continua sa se acorde
atentie functiilor principale ale NATO, de exemplu, prin introducerea
in
Au fost introduse in programa scolara si elemente noi, care sa ia in considerare lectiile invatate in contextul Fortei de Stabilizare sub comanda NATO din Bosnia-Hertegovina, dar si alte transformari din cadrul Aliantei.
De exemplu, tarile participante la dialogul mediteranean al NATO trimit periodic studenti pentru a lua parte la cursurile multinationale ale Scolii.
Scoala NATO pentru sisteme de comunicatii si informationale (NCISS)
Scoala NATO pentru sisteme de comunicatii si informationale ofera pregatire avansata pentru personalul militar si civil, in domeniul exploatarii si intretinerii sistemelor de comunicatii si informationale (CIS) ale NATO. Scoala mai propune ofiterilor si cursuri si stagii de formare si orientare in domeniul sistemelor de comunicatii si informationale ale NATO si conduce cursuri de pregatire CIS pentru tarile partenere.
Infiintata in 1959, Scoala a suferit o serie de transformari, adoptand numele actual in 1989. In 1994, in contextul Parteneriatului pentru Pace, au fost introduse cursuri noi. Din 1995, Scoala ofera si cursuri de sprijinire a fortelor NATO din fosta Iugoslavie.
In prezent, scoala ofera peste 50 de cursuri cu durata de una pana la 10 saptamani si primeste aproximativ 1650 de studenti pe an.
Scoala este organizata pe doua ramuri, Instruire si Sprijin. Ramura instruire este, la randul sau, structurata pe trei sectiuni: domeniul retele, responsabil pentru cursurile privind sistemele de transmisii, sistemele de comutare si controlul retelei; domeniul utilizator, responsabil pentru cursurile privind sistemele de comanda si control al informatiilor, planificarea si coordonarea proiectelor de inginerie a programarii, si un domeniu Infosec, responsabil pentru cursurile legate de operarea, intretinerea si repararea echipamentului criptografic. Ramura Instruire conduce si cursurile de orientare si de formare pentru ofiteri in domeniul CIS, cursuri privind coordonarea frecventelor si cursuri CIS destinate tarilor partenere.
Ramura sprijin este raspunzatoare pentru sprijinul logistic si administrativ al ramurii instruire.
Scoala serveste drept centru de instruire pentru ambele comandamente strategice ale NATO si primeste sprijin administrativ din partea JFC Napoli.
Scoala CIS a NATO se afla in subordinea Agentiei NATO pentru sustinerea si exploatarea sistemelor de comunicatii si informationale (NACOSA).
Scoala beneficiaza de sprijinul ministerului italian al apararii, prin intermediul Brigazii de instructie a fortelor aeriene italiene din Latina, pe langa care functioneaza.
Grupul NATO pentru instructie (NTG)
Grupul NATO pentru instructie este responsabil pentru consolidarea instruirii individuale. Obiectivele sale sunt ameliorarea si extinderea aranjamentelor de instruire existente intre tarile membre, precum si initierea unor activitati noi in domeniul instruirii. Se afla in subordinea comitetului militar si mentine contacte stranse cu Agentia NATO pentru standardizare (NSA).
Grupul faciliteaza schimbul de informatii intre tarile membre si autoritatile militare ale NATO cu privire la capacitatile nationale de instruire, constituindu-se si ca forum pentru dezbateri si schimburi de opinii asupra aspectelor instruirii individuale. Prin identificarea si incurajarea aplicarii proiectelor de instruire care duc la cooperare bilaterala si multilaterala, grupul promoveaza imbunatatirea calitativa a instruirii, precum si reducerea costurilor umane si financiare, standardizarea si interoperabilitatea. Participarea natiunilor individuale la proiectele comune de instruire se realizeaza diferit, de la caz la caz, si nu este o dublare sau o substituire a programelor nationale de instruire.
Grupul incurajeaza tarile sa-si asume
responsabilitatea pentru proiecte specifice de instruire, in numele
Aliantei ca intreg sau al tarilor membre ale Aliantei care
au necesitati comune. Activitatile grupului au fost extinse
pentru a include proiecte comune de instruire pentru tarile
partenere. Activitatea este condusa prin intermediul a cinci sub-grupuri
(reunit, armata, forte aeriene si finante) si a
grupurilor de lucru specializate, in cadrul carora sunt reprezentate
tarile membre NATO si partenere. Activitatile NTG sunt
coordonate de catre un element permanent de stat major, aflat
Termenul de "logistica" are sensuri diferite in contexte diferite. De asemenea, exista diferente in utilizarea acestui termen de catre tarile NATO si in diferitele categorii de sprijin al operatiunilor militare, considerate drept componente ale logisticii.
Definitia data de NATO logisticii se refera la "stiinta planificarii si executarii deplasarilor fortelor armate si a intretinerii acestora".
In acceptiunea sa cea mai larga, termenul se refera la aspecte ale operatiunilor militare care au tangenta cu urmatoarele domenii:
. Proiectarea si dezvoltarea, achizitionarea, depozitarea, transportul, distribuirea, intretinerea, evacuarea si amplasarea materialului.
. Transportul personalului.
. Achizitionarea, construirea, intretinerea, utilizarea si amplasarea facilitatilor.
. Achizitionarea sau prestarea de servicii.
. Sprijinirea serviciilor medicale si sanitare.
Categoriile mentionate mai sus cuprind inevitabil o gama larga de servicii si responsabilitati. In cadrul Aliantei, acestea sunt subdivizate, atat din punct de vedere al procesului decizional, cat si din cel al organizarii, in urmatoarele sectoare:
. Aspecte de productie sau de achizitie ale logisticii, incluzand planificarea, dezvoltarea proiectarii si procurarea echipamentului. Acestea reprezinta in primul rand o responsabilitate nationala si sunt tratate la acest nivel. Cu toate acestea, cooperarea si coordonarea din cadrul NATO se desfasoara in numeroase domenii, in mare parte sub egida Conferintei Directorilor nationali ai armamentelor (CNAD) si a organismelor subordonate acesteia. Din punct de vedere organizatoric, aspectele logisticii legate de productie sau achizitie in cadrul NATO sunt, in principal, responsabilitatea Diviziei de sprijin pentru aparare a Secretariatului international - pe latura civila - si a Directiei de armamente, logistica si resurse a Statului major militar - pe latura militara.
. Aspectele de consum sau operationale ale logisticii, care includ in general functii de aprovizionare si sprijinire a fortelor. Acestea se afla, in principal, in responsabilitatea Conferintei la nivel inalt a specialistilor NATO in logistica (SNLC) si a Comitetului NATO pentru conducte.
Comitetul sefilor serviciilor medicale militare din cadrul NATO (COMEDS), principalul organ consultativ al Aliantei in probleme de medicina militara, are ca misiune consilierea Comitetului militar in chestiuni medicale.
Din punct de vedere organizatoric, responsabilitatea pentru aspectele de consum sau operationale de logistica revine in plan civil Directiei pentru infrastructura, logistica si planificare pentru situatii de urgenta civila a Secretariatului international. In plan militar, aceasta revine Directiei de logistica, armamente si resurse a Statului major militar international.
Conceptul strategic al Aliantei, adoptat de sefii de stat si de guvern ai tarilor membre NATO in aprilie 1999, pune accentul pe caracterul mobil si multinational al fortelor NATO si pe necesitatea unei logistici aliate flexibile, pentru a putea veni in sprijinul acestora. Pentru asigurarea flexibilitatii necesare in acordarea de sprijin logistic, considerat o responsabilitate fundamental nationala, este nevoie de asumarea responsabilitatii colective, imbunatatirea coordonarii, cooperarii si intarirea caracterului sau multinational.
Principii si politici in materie de logistica
In 1992, Comitetul de planificare a apararii a aprobat un set de
noi principii si politici in materie de logistica, stipulate intr-un
document cunoscut sub denumirea de MC 319. Aceste principii si politici au
fost examinate atent, in lumina experientelor practice dobandite pe
parcursul operatiunilor de mentinere a pacii intreprinse sub
comanda NATO. In 2004 Consiliul a aprobat o versiune revizuita (MC 319/2),
ale carei principii si politici se aplica in conditii de pace,
de criza si conflict, cuprinzand atat operatiunile
prevazute de articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic, cat si cele
"non-Articol
Aceste principii generale au constituit punctul de plecare in elaborarea ulterioara a principiilor si politicilor mai specializate legate de domeniile functionale ale logisticii, cum ar fi asistenta medicala (MC 326/1), sprijinirea tarii-gazda (MC 334/1) si deplasarile si transportul (MC 336/1).
Principii-cheie
Responsabilitate - Tarile membre si autoritatile NATO poarta o responsabilitate comuna in privinta sprijinului logistic acordat operatiunilor multinationale ale Aliantei. Fiecare comandant militar al NATO stabileste cerintele logistice si coordoneaza planificarea si sprijinul logistic din aria sa de responsabilitate.
Aprovizionare - Tarile trebuie sa asigure, individual sau prin acorduri de cooperare, furnizarea resurselor logistice necesare sprijinirii fortelor alocate NATO pe timp de pace, in perioadele de criza sau conflict.
Autoritate - Comandantii militari ai NATO trebuie sa dispuna, la nivelul lor de responsabilitate, de suficienta autoritate asupra activelor logistice necesare care sa le permita utilizarea si sprijinirea fortelor in cel mai eficient mod. Acest principiu este valabil si in cazul comandantilor non-NATO ai fortelor multinationale care participa la o operatiune condusa de Alianta.
Cooperare si coordonare - Cooperarea si coordonarea dintre tarile si autoritatile NATO sunt esentiale. Mai mult, cooperarea logistica intre sectoarele civile si militare la nivel national si international trebuie sa asigure utilizarea optima a resurselor limitate. Acordurile de cooperare si asistenta mutuala intre natiuni, pentru furnizarea si utilizarea resurselor logistice, pot, astfel, sa atenueze povara care apasa asupra unei tari.
Pentru a examina proportiile dezvoltarii diferitelor forme de cooperare in domeniul logisticii de consum, cu scopul de a maximiza aceste avantaje, sunt studiate: suportul logistic multinational integrat, specializarea rolurilor, finantarea comuna a resurselor si aplicarea principiului de "tara-pilot".
Rolul potential al agentiilor NATO, ca, de exemplu, Agentia NATO pentru intretinere si aprovizionare (NAMSA), este, de asemenea, luat in considerare daca acesta poate oferi solutii rentabile.
Necesitatea coordonarii in domeniul suportului logistic apare la
numeroase nivele si nu poate fi restransa doar
Cooperarea in domeniul logisticii
Scopul cooperarii in domeniul logisticii este acela de a imbunatati dispozitivul logistic general al Aliantei prin optimizarea eficacitatii sprijinului logistic acordat operatiunilor intreprinse de NATO, celor conduse de NATO sau operatiunilor multinationale sprijinite de catre Alianta; si prin imbunatatirea eficacitatii si reducerea costurilor, prin economii de amploare si eliminarea dublarii eforturilor pe timp de pace, criza si conflict.
Principiile majore care guverneaza cooperarea in domeniul logistic in cadrul NATO sunt urmatoarele:
intaietatea cerintelor operationale;
responsabilitatea colectiva;
eficienta;
vizibilitatea;
transparenta.
In cadrul NATO, dezvoltarea dispozitiilor cu privire la cooperarea in domeniul logisticii este facilitata de o serie de agentii de productie si logistica special create in acest scop. Cea mai importanta dintre acestea este NAMSA - Agentia NATO de intretinere si aprovizionare. Posibilitatea unei cooperari eficiente in domeniul logistic este intarita prin utilizarea tehnicilor moderne de gestiune si achizitionare de materiale. Un exemplu in acest sens il reprezinta un concept elaborat de NAMSA si cunoscut sub denumirea de SHARE (Bursa de schimb de materiale). Dupa cum sugereaza numele, acest concept reprezinta un aranjament care faciliteaza utilizarea in comun sau schimbul de materiale din dotare intre utilizatori, prin stabilirea unei legaturi eficiente intre cerintele specifice, pe de o parte, si disponibilitatea activelor corespunzatoare, pe de alta parte.
Logistica multinationala
Provocarile carora Alianta va trebui sa le faca fata in viitor, printre care limitarea resurselor, subliniaza necesitatea dezvoltarii cooperarii si a caracterului multinational in domeniul sprijinului logistic. Atat necesitatea desfasurarii operatiunilor (precum cele de mentinere a pacii) in zone in care sprijinul logistic acordat prin intermediul infrastructurii nationale obisnuite nu este disponibil, cat si necesitatea integrarii fortelor militare non-NATO si a suportului lor logistic, accentueaza importanta unei structuri logistice multinationale comune. Aceasta trebuie sa acopere cerintele in domeniul transporturilor, ingineriei si aprovizionarii, precum si in domeniul capacitatilor medicale.
De asemenea, logistica multinationala sporeste considerabil numarul de forte, optimizand eforturile de sprijinire a logisticii nationale individuale.
Aceasta implica acorduri bilaterale sau multilaterale care sporesc rentabilitatea activitatilor de suport logistic la nivel de tara, precum si eficienta acestora.
Astfel de acorduri pot contribui considerabil la succesul, atat al planificarii, cat si al implementarii operatiunilor logistice. Pentru a spori caracterul multinational in acest domeniu, sunt utilizate cateva concepte si initiative, precum: specializarea rolului si conceptul de natiune-pilot, unitati logistice multinationale integrate si unitati medicale multinationale integrate, natiune-gazda si sprijin oferit de o terta parte, precum si infiintarea unui Centru logistic multinational reunit.Natiunile si autoritatile NATO au o responsabilitate comunapentru sprijinul logistic al operatiilor multinationale.
Mobilitate
Eficacitatea si rapiditatea deplasarilor de forte sunt conditii indispensabile tuturor operatiunilor militare. Garantarea mobilitatii strategice a trupelor si a materialului prin asigurarea preluarii, a mijloacelor de transport, echipamentului si infrastructurii necesare, constituie, in mod normal, o cerinta operationala majora. Aceasta include o posibila folosire a resurselor civile si poate implica desfasurarea, stationarea si deplasarea unor largi cantitati de material si echipament. Prin urmare, planificarea si evaluarea capacitatilor si capabilitatilor pot fi decisive in indeplinirea cerintelor militare si politice variabile.
Sprijinul oferit de tara-gazda
Sprijinul tarii-gazda se refera la ajutorul civil si militar acordat pe timp de pace, in caz de urgenta, criza sau conflict, de catre o tara-gazda fortelor aliate si organizatiilor amplasate, active sau aflate in trecere pe teritoriul acesteia. Baza acestui tip de ajutor este formata de acordurile convenite intre autoritatile competente ale natiunilor-gazda si "tarile de origine" si/sau NATO.
Sprijinul acordat de tara gazda este esential pentru capacitatea de sustinere a tuturor tipurilor si categoriilor de forte. Acordurile bilaterale sau multilaterale care iau in considerare cerintele operationale ale NATO contribuie atat la protejarea fortelor, cat si la asigurarea suportului logistic si a infrastructurii necesare pentru receptionarea, deplasarea si angajarea acestora.
Flexibilitatea necesara fortelor multinationale presupune formularea de catre comandantii militari ai NATO a cerintelor referitoare la sprijinul acordat de tara-gazda, negocierea memorandumurilor de intelegere in numele NATO si coordonarea elaborarii acordurilor relevante in privinta sprijinului oferit de tara-gazda. In plus, in conditiile caracterului din ce in ce mai variabil al optiunilor de desfasurare, planificarea acordurilor privind sprijinul oferit de tara-gazda trebuie sa se bazeze acum pe o abordare mai larga decat in trecut.
Asistenta medicala
Serviciile medicale aduc o contributie majora la desfasurarea operatiunilor militare prin prevenirea bolilor, evacuarea rapida si tratarea bolnavilor si ranitilor si recuperarea lor grabnica. Capacitatile medicale dintr-o zona in care sunt desfasurate forte trebuie sa fie direct proportionale cu efectivele si riscurile de imbolnavire sau de ranire ale acestora. De asemenea, capacitatile de asistenta medicala trebuie sa fie amplasate in teren si operationale inainte de inceperea operatiunilor militare. Comitetul sefilor serviciilor medicale militare ale NATO acorda consultanta Comitetului militar si reprezinta punctul de convergenta al cooperarii in acest domeniu. Coordonarea civilo-militara este asigurata de un Comitet medical reunit (JMC).
Interoperabilitate si standardizare in domeniul logisticii
Interoperabilitatea operationala influenteaza in mod direct eficacitatea in lupta a fortelor NATO, in special in cazul formatiunilor multinationale.
Standardizarea echipamentelor, sistemelor de aprovizionare si a procedurilor este, astfel, un multiplicator general de forte de care trebuie sa se tina seama in proiectarea si producerea de sisteme si echipamente. Obiectivele minime necesare pentru obtinerea eficacitatii in lupta sunt interoperabilitatea echipamentelor principale, intersanjabilitatea sistemelor de aprovizionare si caracterul comun al procedurilor. Aceste cerinte au o incidenta directa asupra suportului logistic in cazul echipamentelor standardizate.
Totodata, trebuie asigurata o flexibilitate suficienta, care sa faciliteze participarea tarilor nemembre NATO la operatiunile conduse de Alianta.
Figura 5. Pilonii Logisticii Integrate
Exista o serie de organizatii NATO pentru productie si logistica (NPLO), infiintate de NATO si mandatate de Consiliul Nord-Atlantic, pentru executarea unor sarcini specifice. Desi exista diferente in ceea ce priveste mandatele, modalitatile de finantare, atributiile financiare si administrarea lor, toate se subordoneaza unei Comisii a directorilor sau unui Comitet director, responsabile cu supervizarea activitatilor lor.
Organizatia NATO pentru intretinere si aprovizionare (NAMSO)
Organizatia NATO pentru intretinere si aprovizionare este structura care ofera suportul logistic al sistemelor de armamente selectate din dotarea a doua sau mai multe tari membre NATO, prin procurarea si aprovizionarea comuna cu piese de rezerva si echipamente de intretinere si reparatie.
Agentia NATO pentru intretinere si aprovizionare (NAMSA)
Agentia NATO pentru intretinere si aprovizionare este organul executiv al NAMSO. Misiunea sa este de a oferi servicii logistice in sprijinul sistemelor de arme si echipamente detinute in comun de catre tarile membre NATO, in scopul pregatirii materialelor, imbunatatirii eficientei operatiunilor logistice si reducerii cheltuielilor, printr-un sistem consolidat de achizitii in domeniul furnizarii, intretinerii, calibrarii, procurarii, transportului, suportului tehnic, serviciilor ingineresti si gestionarii structurii. Tehnicile moderne de gestionare si achizitionare a materialelor aplicate de NAMSA includ schema schimbului de actiuni si bunuri, cunoscut sub denumirea de SHARE (Bursa de schimb de materiale - concept care reprezinta un aranjament care faciliteaza utilizarea in comun sau schimbul de materiale din dotare intre utilizatori, prin stabilirea unei legaturi eficiente intre cerintele specifice, pe de o parte, si disponibilitatea activelor corespunzatoare, pe de alta parte) si Gestionarea materialelor comune (COMMIT).
NAMSA este:
Principiile NAMSA:
Consolidare cerintelor logistice
Centralizarea activitatilor logistice si a resurselor
Economii de scara
Competitie internationala intre furnizori
Fiecare proiect finantat de statele participante
No Profit, No Loss
Flexibilitate
Strict Quality Control
Satisface cererile consumatorilor
Figura 6. Divizarea bugetului operational
In 1955, Consiliul Nord-Atlantic a infiintat Comitetul pentru
coordonarea spatiului aerian european (CEAC), care in
Comitetul are responsabilitatea de a asigura perfecta coordonare a cerintelor tuturor utilizatorilor civili si militari ai spatiului aerian de deasupra teritoriului celor 19 tari membre ale NATO. Aceasta include in special dirijarea exercitiilor aeriene de mare anvergura, armonizarea sistemelor si procedurilor de control al traficului aerian si repartitia frecventelor radio. Comitetul este asistat de observatori din partea Organizatiei aviatiei civile internationale, ai Asociatiei de transport aerian international si ai Organizatiei europene pentru siguranta zborurilor (EUROCONTROL). In contextul noilor misiuni ale Aliantei, cum ar fi mentinerea pacii, Comitetul poate, astfel, sa asigure o legatura unica intre autoritatile militare NATO, responsabile de coordonarea operatiunilor de mare anvergura ale aviatiei militare, si organizatiile civile care se ocupa cu gestionarea spatiului aerian.
In ultimii ani, cresterea spectaculoasa a traficului aerian civil si intarzierile cauzate de insuficienta mijloacelor de control al traficului aerian si a structurilor aeroportuare din numeroase zone ale Europei, care nu fac fata cotelor de circulatie, au scos in evidenta necesitatea unei coordonari eficiente intre autoritatile civile si militare, pentru a se asigura impartirea echitabila a spatiului aerian intre toti utilizatorii. Mai mult, la nivel tehnic trebuie sa se procedeze astfel incat operatorii militari sa poata mentine gradul necesar de compatibilitate cu diferitele elemente ale sistemului de gestionare a traficului aerian pe care agentiile civile intentioneaza sa le puna in practica. In consecinta si mai ales datorita eforturilor actuale de realizare a integrarii pan-europene a gestiunii traficului aerian, Comitetul este reprezentat intr-o serie de forumuri internationale si participa la programul aprobat de ministerele transporturilor din cadrul Conferintei europene pentru aviatie civila.
Cooperarea in domeniul armamentelor
Cooperarea dintre tarile membre NATO in domeniul armamentelor este responsabilitatea Conferintei Directorilor nationali ai armamentelor (CNAD), care se reuneste in mod regulat pentru a examina aspectele politice, economice si tehnice ale dezvoltarii si achizitiei de echipamente pentru fortele NATO. Grupurile pentru armament ale fortelor terestre, aeriene si navale sprijina lucrarile conferintei si sunt responsabile in domeniile respective.
Comitetul pentru cercetare si tehnologie, care este un organism integrat al NATO, responsabil cu cercetarea si dezvoltarea tehnologica in domeniul apararii, ofera recomandari si asistenta CNAD si Comitetului militar.
Acesta desfasoara un program de activitati in colaborare, intr-o gama larga de aspecte ale cercetarii si tehnologiei in domeniul apararii. Asistenta pentru probleme industriale este asigurata de Grupul consultativ industrial NATO (NIAG), care permite CNAD sa beneficieze de sfaturile mediilor industriale asupra modalitatii de promovare a cooperarii guvern - industrie si chiar intre industrii, ajutand conferinta sa studieze oportunitati de colaborare internationala. Alte grupuri create de conferinta, initial cunoscute ca Grupuri de cadre, ulterior redenumite "Grupuri CNAD pentru Parteneriat", activeaza in domenii precum politica si practicile de achizitionare pentru aparare, codificarea, garantarea calitatii, criterii privind testarea si siguranta munitiilor si standardizarea materialelor.
In cadrul acestei structuri, grupurile de lucru si cele ad-hoc au ca obiectiv promovarea cooperarii in domenii specifice. Structura globala permite tarilor membre sa opteze pentru proiectele in domeniul echipamentului si cercetarii, la care doresc sa participe. In acelasi timp, faciliteaza schimbul de informatii cu privire la programele nationale in domeniul echipamentelor si la domeniile tehnice si logistice in care cooperarea poate prezenta avantaje pentru state, in particular, si pentru NATO, in general.
In 1993, Consiliul Nord-Atlantic a aprobat politicile, structurile si procedurile revizuite pentru cooperare in materie de armamente in cadrul NATO. Acestea au fost elaborate pentru a spori activitatile de cooperare in domeniul echipamentelor de aparare; pentru a rationaliza intreaga structura a comitetelor CNAD, in scopul eficientizarii acesteia; si pentru a concentra lucrarile CNAD asupra urmatoarelor domenii-cheie:
. armonizarea cerintelor militare pentru intreaga Alianta;
. promovarea interoperabilitatii indispensabile la nivelul campului de lupta;
. valorificarea oportunitatilor de cooperare identificate de CNAD si promovarea unei mai bune cooperari transatlantice;
. dezvoltarea tehnologiilor de importanta critica pentru aparare, inclusiv o mai larga utilizare in comun a elementelor tehnologice.
Planificarea armamentelor
In 1989, Consiliul Nord-Atlantic a aprobat crearea unui Sistem de planificare a armamentelor conventionale (CAPS). Obiectivele acestui sistem sunt: furnizarea de instructiuni catre CNAD, iar catre statele membre a elementelor de orientare cu privire la modalitatea optima de a raspunde cerintelor militare ale Aliantei prin programe care se refera la inarmari individuale si colective; de a armoniza planurile de achizitie in domeniul apararii pe termen mai lung; si de a identifica viitoare oportunitati de cooperare in materie de inarmari la nivelul Aliantei.
Acest proces de planificare a avut ca rezultat o serie de recomandari emise din doi in doi ani de catre Comitetul NATO de revizuire a armelor conventionale, sub autoritatea CNAD. Recomandarile sunt menite sa elimine dublarea inutila a eforturilor pentru indeplinirea necesitatilor militare ale Aliantei; sa ofere un cadru pentru schimbul de informatii si pentru armonizarea cerintelor operationale in cadrul grupurilor pentru armamente ale CNAD; si sa stabileasca metode mai rationale si rentabile de realizare a cooperarii in materie de armamente si de achizitii pentru aparare.
Actualmente are loc o revizuire a procedurilor de planificare a armamentelor NATO, in special in ceea ce priveste structurile si procedurile din cadrul CNAD.
Sistemul de conducte al NATO (NPS)
Sistemul de conducte al NATO cuprinde noua sisteme militare separate de depozitare si distributie a combustibililor si lubrifiantilor si este desemnat sa asigure furnizarea si distribuirea permanenta a produselor petroliere necesare NATO. Sistemul este alcatuit dintr-o serie de sub-sisteme nationale de conducte, incluzand Italia, Grecia, Norvegia, Portugalia, Turcia (doua sisteme separate - estic si vestic) si Marea Britanie, doua sisteme multinationale, respectiv, Sistemul de conducte din Europa de nord (localizat in Danemarca si Germania) si Sistemul de conducte din Europa centrala, incluzand Belgia, Franta, Germania, Luxemburg si Olanda. In total, NSP traverseaza 12 tari NATO si detine aproximativ 11500 de kilometri de conducte, asigurand legatura intre locurile de depozitare, bazele aeriene, aeroporturile civile, statiile de pompare, rafinariile si punctele de intrare.
Sistemul de conducte din Europa centrala este cel mai extins sistem de conducte al NATO si este utilizat de opt tari-gazda sau beneficiare (Belgia, Canada, Franta, Germania, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie si Statele Unite).
Condus de directorul departamentului logistica, (Elementul IS), Comitetul NATO pentru conducte (NPC) este principalul organism de consiliere asupra logisticii de consum, in domeniul produselor petroliere. Actioneaza in numele Consiliului Nord-Atlantic, in colaborare cu autoritatile militare ale NATO si cu alte organisme competente, abordand totalitatea problemelor legate de interesele generale ale NATO in legatura cu combustibilii, lubrifiantii ori echipamentul si produsele derivate, ocupandu-se si de supravegherea Sistemului de conducte al NATO.
Organizatia de gestionare a conductelor din Europa centrala (CEPMO) este alcatuita dintr-un organism coordonator, Consiliul de directori, in care este reprezentata fiecare tara membra NATO care participa la sistem si din Sistemul de conducte din Europa centrala (CEPS). Din Consiliul director fac parte reprezentantii autoritatilor militare ale NATO, precum si directorul general al Agentiei de gestionare a conductelor din Europa centrala.
Agentia de gestionare a conductelor din Europa centrala (CEPMA) este responsabila de functionarea permanenta a Sistemului de conducte din Europa centrala si a echipamentelor si dispozitivelor sale de stocare si distributie.
Standardizarea fortelor NATO aduce o contributie vitala la eficacitatea operationala combinata a fortelor militare ale Aliantei si permite utilizarea cat mai eficienta a resurselor economice. De aceea, se fac eforturi sustinute in numeroase domenii pentru imbunatatirea cooperarii si eliminarea suprapunerilor in cercetare, dezvoltare, productie, achizitie si sprijinirea sistemelor de aparare. Acordurile de standardizare NATO asupra procedurilor, sistemelor si componentelor de echipament, cunoscute sub numele de STANAG, sunt elaborate si promulgate de Agentia militara NATO pentru standardizare, alaturi de Conferinta directorilor nationali pentru armamente, si de alte autoritati responsabile.
Formuland, adoptand, punand in practica si mentinand normele relative la echipamentele si procedurile utilizate de NATO, se aduce o contributie semnificativa la coeziunea Aliantei si la eficacitatea structurii sale de aparare.
Daca standardizarea vizeaza numeroase sectoare, principala instanta insarcinata cu problemele politice din acest domeniu este Organizatia NATO pentru standardizare (NSO), al carei obiectiv este sa faca din standardizare o parte integranta a planificarii Aliantei si joaca rolul de coordonator intre organismele NATO la nivel inalt care se confrunta cu necesitatea standardizarii. NSO a fost creata in 1995 pentru a da un nou impuls activitatilor Aliantei care vizeaza ameliorarea coordonarii politicilor si programelor aliate referitoare la standardizarea materialelor, tehnicilor si operatiunilor.
Organizatia NATO pentru standardizare (NSO)
Organizatia NATO pentru standardizare (NSO) cuprinde Comitetul NATO pentru standardizare, Comitetul executiv al NATO pentru standardizare si Agentia NATO pentru standardizare.
Are rolul de a imbunatati interoperabilitatea si de a contribui la capacitatea fortelor Aliantei de a se instrui, exersa si opera eficient impreuna sau, cand este cazul, alaturi de fortele tarilor partenere sau ale altor tari, in executarea misiunilor care le-au fost incredintate. Organizatia realizeaza toate acestea prin armonizarea si coordonarea eforturilor pentru standardizare in intreaga Alianta, precum si prin acordarea sprijinului in activitatile de standardizare.
In concordanta cu politica Aliantei, autoritatile NATO si cele nationale sunt incurajate sa dezvolte, adopte si implementeze concepte, doctrine, proceduri si planuri care le vor permite sa obtina si sa mentina interoperabilitatea.
Aceasta presupune stabilirea nivelelor necesare de compatibilitate, permutabilitate sau reciprocitate in domeniile operational, procedural, material, tehnic si administrativ.
NSO a fost infiintata de Consiliul Nord-Atlantic in ianuarie 1995
si a fost restructurata in anul 2000, ca rezultat al analizei pentru
standardizare efectuate in scopul intampinarii cerintelor stabilite
Comitetul NATO pentru standardizare (NCS)
Comitetul NATO pentru standardizare este autoritatea superioara a Aliantei in chestiuni generale de standardizare si este subordonat Consiliului.
Este sprijinit de Grupul reprezentantilor (NCSREP) NCS, care asigura armonizarea si consultanta la nivelul delegatiilor, sub directia si administrarea generala a Comitetului. Principalul obiectiv al activitatilor intreprinse de NCSREP il constituie armonizarea standardizarii dintre NATO si organismele nationale, precum si promovarea interactiunii dintre acestea, in domeniul standardizarii.
Comitetul executiv al NATO pentru standardizare (NSSG)
Comitetul executiv al NATO pentru standardizare este subordonat Comitetului NATO pentru standardizare. Principalele sale indatoriri sunt armonizarea politicilor si procedurilor de standardizare si coordonarea activitatilor de standardizare. Este responsabil cu legaturile dintre statele majore si cu pregatirea documentatiei in domeniu, contribuind, printre altele, la formularea cerintelor militare de standardizare de catre comandamentele strategice si la schitarea obiectivelor de standardizare pentru Programul NATO de standardizare. Este format din reprezentanti ai comandamentelor strategice, ai serviciilor din cadrul Statului Major militar international si ai Secretariatului international, sprijinind autoritatile coordonatoare pentru standardizare. Acestea sunt organisme superioare ale NATO, care au autoritatea de a cere grupurilor subordonate sa produca acorduri de standardizare (STANAG) si de a realiza publicatii aliate (AP); acestea sunt Comitetul militar (MC), Conferinta directorilor pentru armamente nationale (CNAD), Conferinta inaltilor experti NATO pe probleme de logistica (SNLC), precum si Comisia NATO pentru consultanta, comanda si control (NC3B).
La lucrarile NSSG mai participa reprezentanti ai personalului altor organisme si organizatii.
Agentia NATO pentru standardizare (NSA)
Agentia NATO pentru standardizare este un organism unic si integrat, stabilit de catre Consiliul Nord-Atlantic si are in componenta personal militar si civil. Raspunde in fata Comitetului NATO pentru standardizare de coordonarea in probleme care privesc toate domeniile standardizarii. Stabileste functiile procedurale, de planificare si executie ale standardizarii, care vor fi aplicate in intreaga Alianta. Este responsabila cu pregatirea lucrarilor sedintelor NCS, NCSREP si NSSG, precum si cu administrarea generala a tuturor acordurilor de standardizare (STANAG-uri) si a publicatiilor aliate (AP-uri).
NSA mai sprijina comisiile pentru servicii individuale si comune, fiecare dintre acestea actionand drept autoritate executiva pentru standardizarea operationala, inclusiv doctrina, conform delegarii din partea Comitetului militar. Comisiile pentru servicii sunt responsabile cu dezvoltarea standardizarii operationale si procedurale intre tarile membre. Asemenea altor autoritati responsabile, ele realizeaza acest lucru prin intermediul dezvoltarii de STANAG-uri si AP-uri aplicabile cu tarile membre si comandamentele militare ale NATO.
Directorul NSA este responsabil cu lucrarile permanente ale celor cinci filiale: Politica si cerinte, Reunita, Navala, Armata si Aeriana. Filialele pentru servicii ofera sprijin de personal comisiilor colaterale si au ca misiune monitorizarea si armonizarea activitatilor de standardizare care intra in aria lor de responsabilitate.
Comisiile, cuprinzand cate un membru din partea fiecarei natiuni, sunt in sesiune permanenta si se intrunesc oficial o data pe luna. Deciziile sunt luate, de obicei, pe baza unanimitatii. Cu toate acestea, deoarece standardizarea este un proces voluntar, acordurile pot fi bazate si pe deciziile adoptate de majoritatea tarilor participante la oricare dintre acordurile de standardizare.
Logistica este de o importanta vitala pentru oricare din operatiile militare. Fara ea, operatiile nu pot fi indeplinite sau sustinute. Aceasta devine in mod special evident cand NATO actioneaza in afara ariei de responsabilitate. Noile misiuni ale Aliantei s-au schimbat radical fata de cele din timpul Razboiului Rece. Atacurile asupra SUA din 11 Septembrie 2001 au condus la desfiintarea limitelor geografice ale NATO. Acestea ridica provocari deosebite logisticii NATO, doctrina logistica evoluand in pas cu schimbarile cerute pentru a realiza capabilitatile necesare.
NATO este o organizatie interguvernamentala careia statele membre ii aloca resursele de care are nevoie pentru functionarea de zi cu zi si pentru a putea oferi mijloacele necesare pentru consultare, adoptarea de decizii si implementarea ulterioara a politicilor si activitatilor convenite. NATO este in serviciul unei aliante politice sustinute de o structura in esenta militara, care asigura apararea comuna a tarilor membre, cooperarea cu tarile partenere ale NATO si implementarea politicilor Aliantei in mentinerea pacii, precum si in alte domenii.
Costurile mentinerii si intretinerii personalului delegatiilor nationale si misiunilor militare constituie o responsabilitate nationala, finantata in conformitate cu diferite principii si practici contabile ale fiecarei tari.
Cele doua exemple de mai sus - costurile intretinerii fortelor militare si costurile pentru reprezentarea civila si militara in forumurile Aliantei - ilustreaza cheltuieli care trebuie luate in calcul in orice analiza a costurilor totale pentru fiecare tara, in calitatea sa de membra NATO. Aceste cheltuieli ar trebui insa puse in balanta printr-o analiza similara a avantajelor economice obtinute de fiecare tara membra ca, rezultat a participarii sale in cadrul Aliantei.
Cu toate acestea, ratiunea de a fi membru al Aliantei depaseste mult limita balantei financiare schitate pe baza celor mentionate anterior. Ea se bazeaza pe factori politici, economici, stiintifici, tehnologici, culturali si de alta natura, care nu pot fi convertiti in termeni financiari. In plus, pentru a ajunge la o concluzie semnificativa, fiecare stat membru ar trebui sa ia in calcul costurile care i-ar fi revenit in timp, daca si-ar fi asigurat securitatea nationala independent,
sau prin intermediul formelor alternative de cooperare internationala.
Scopul acestui capitol este acela de a descrie principiile care stau la baza finantarii comune si a impartirii costurilor, care se aplica in intreaga Alianta, precum si principalele bugete utilizate pentru administrarea resurselor financiare ale Aliantei. Considerate impreuna, aceste cheltuieli reprezinta mai putin de jumatate dintr-un procent al totalului cheltuielilor pentru aparare din tarile NATO.
Fondurile NATO sunt destinate, in principal, acelor cheltuieli care corespund intereselor tuturor tarilor membre. Structura comuna de finantare este diversificata si descentralizata. Anumite activitati multinationale in cooperare, ce tin de sprijinul in domeniul cercetarii, dezvoltarii, productiei si logisticii, nu implica toti membrii si, in unele cazuri, pot implica doar un numar redus dintre ei. Aceste activitati, din care majoritatea sunt gestionate de organizatiile de productie si logistica ale NATO, fac subiectul reglementarilor generale financiare si de audit ale NATO, dar altfel se desfasoara practic autonom, conform cartelor elaborate de Consiliul nord-atlantic.
Astfel, cu putine exceptii, finantarea NATO nu acopera achizitia de forte sau active fizice militare, precum nave, submarine, aparate de zbor, tancuri, sisteme de artilerie sau de armament. Tarile membre asigura fortele militare si materiale ale Aliantei, care raman responsabile de finantarea lor. O exceptie importanta o constituie Forta aeropurtata de supraveghere de la distanta si control a NATO - flota alcatuita din aparate de zbor dotate cu sisteme-radar - obtinuta, detinuta, intretinuta si activata in comun de tarile membre si plasata sub comanda si controlul operational al Comandantului fortei NATO, care se afla in subordinea Comandantilor strategici ai Aliantei. De asemenea, NATO finanteaza investitiile destinate cerintelor colective, cum ar fi apararea antiaeriana, sistemele de comanda si control, sau sistemele de comunicatii din intreaga Alianta, care nu pot fi considerate responsabilitatea unei singure tari.
Echipamentele achizitionate in acest mod trebuie intretinute, reinnoite si in cele din urma inlocuite, in functie de cerintele in schimbare si evolutiile tehnologice, iar cheltuielile aferente reprezinta, de asemenea, un procent semnificativ din fondurile NATO.
Pentru obtinerea finantarii comune a unui anumit proiect, un prim pas il constituie identificarea si recunoasterea unui necesar de cheltuieli si stabilirea cu certitudine a faptului ca responsabilitatea acestor cheltuieli nu poate fi in mod rezonabil atribuita unei singure tari, din moment ce serveste intereselor tuturor tarilor contribuabile. Cererea trebuie sa fie just generata, declarata si autentificata, ceea ce presupune o interactiune complexa a proceselor administrative nationale si internationale. Odata recunoscuta ca atare, cererea pentru cheltuieli trebuie sa fie considerata eligibila pentru finantarea comuna de catre tarile membre, pe o scara valorica bine stabilita.
Stabilirea eligibilitatii cererii pentru finantarea comuna se face prin consensul tarilor membre care ar urma sa suporte aceste costuri.
De-a lungul anilor care au trecut de la infiintarea Aliantei,
aplicarea acestor principii a determinat elaborarea unor reguli complexe care
precizeaza nivelele integrale sau partiale ale finantarii
comune si excluderea diferitelor elemente de cost, ca de exemplu, taxe
nationale sau locale. O alta excludere majora si, probabil,
surprinzatoare, datand din perioada infiintarii NATO o constituie
salarizarea personalului militar care isi desfasoara
activitatea la sediul NATO sau in oricare din cartierele generale
internationale care fac parte din structura militara a Aliantei.
Aceasta ramane in responsabilitatea fiecarei natiuni in parte.
Aproximativ 15000 de militari care lucreaza la cartierele generale
internationale sunt platiti de tarile lor. Remunerarea
personalului civil international de la sediul NATO de
Criteriile pentru finantarea comuna sunt reevaluate in mod constant, putand fi aduse modificari, in cazul unor noi circumstante. De exemplu, pentru operatiunile de mentinere a pacii desfasurate de NATO, au trebuit definite clar costurile care urmau sa fie suportate din bugetele internationale si din cele nationale. Alte schimbari in conventiile existente cu privire la finantarea comuna pot interveni ca urmare a evolutiilor organizatorice sau tehnologice, sau pur si simplu din necesitatea de a controla costurile, in scopul indeplinirii cerintelor in limitele unor limite de finantare prescrise.
In pofida acestor provocari, principiul finantarii comune pe baza consensului ramane esential pentru activitatile Aliantei. El continua sa fie sustinut de toate tarile membre si poate fi privit ca o expresie a atasamentului lor politic fata de NATO si a solidaritatii politice care caracterizeaza punerea in aplicare a politicilor aprobate de NATO.
Repartitia Costurilor
Ca regula generala, toate tarile membre participa la cheltuielile acceptate pentru finantarea comuna. Astfel, toate tarile membre contribuie la finantarea cheltuielilor Secretariatului international, Statului major militar international si agentiilor Comitetului militar, precum si in cadrul elementelor de finantare comuna ale operatiunilor de sprijinire a pacii si ale activitatilor Parteneriatului pentru pace. Cu toate acestea, cheltuielile pentru Forta aeropurtata de supraveghere de la distanta si de control a NATO sunt impartite doar intre cele 13 tari participante. Cheltuielile pentru alte elemente sau entitati din structura militara internationala si cheltuielile care deriva din Programul NATO de investitii in domeniul securitatii sunt impartite in functie de natura participarii fiecarui stat la dispozitivul de comanda integrata al Aliantei.
Prin conventie, formulele de distribuire a costurilor stabilite, care precizeaza contributiile fiecarei tari membre, trebuie sa corespunda "capacitatii de plata" a fiecarei tari. Totusi, baza acestor reguli aplicate este deopotriva si politica si economica. Regulile aplicate bugetelor civil si militar si Programului NATO de investitii in domeniul securitatii au fost negociate pentru prima data la inceputul anilor '50. Ulterior, ele au fost adaptate, pe principiul proportionalitatii, luand in considerare aderarea de noi membri si diferitele grade de participare la dispozitivul de comanda integrat. Legatura lor cu indicatorii actuali ai capacitatii economice relative, precum PIB sau paritatile puterii de cumparare, este, in consecinta, imprecisa. In prezent, bugetul civil este finantat dupa o formula unica de 19 state.
Cea mai mare parte a bugetului militar, care acopera structura militara internationala, este finantata potrivit unei formule de 19 state usor modificata si a doua formule de 18 state. Programul NATO de investitii in domeniul securitatii este finantat, in mod similar, conform a doua formule de distribuire a costurilor, de 19 si 18 state. Partea din bugetul militar destinata Fortei aeropurtate de supraveghere de la distanta si control a NATO este stabilita potrivit unei formule de 13 tari si a uneia de 14 tari, care reflecta orientarea industriala/comerciala a acordurilor de impartire a costurilor in cadrul organizatiei de achizitie respective.
Bugetul civil este stabilit si executat sub supravegherea Comitetului
pentru buget civil si este constituit, in principal, din creditele
furnizate de ministerele de externe. El acopera cheltuielile de
functionare ale Secretariatului international de la sediul NATO, de
Bugetul militar, stabilit si aplicat sub supravegherea Comitetului pentru buget militar, este format, in mare parte, din creditele alocate de ministerele apararii. El acopera costurile de exploatare si intretinere si cheltuielile pentru echipament, legate de structura militara internationala, cu exceptia investitiilor majore de constructie si sistem, care sunt finantate de Programul NATO privind investitiile in domeniul securitatii. Structura militara internationala este formata din Comitetul militar, Statul major militar international si organismele care tin de acesta, cele doua comandamente strategice ale NATO (ACE si ACT) si sistemele de comanda, control si informare asociate acestora, agentiile de cercetare si dezvoltare, de achizitie si logistica, precum si Forta aeropurtata de supraveghere de la distanta si control a NATO.
In prezent, bugetul acopera si costurile de functionare a structurii de comanda a NATO pentru activitatile de mentinere a pacii desfasurate in Bosnia-Hertegovina si Kosovo. Bugetul total aprobat pentru anul 2000 insuma aproximativ 751,5 milioane de dolari. Trebuie subliniat, ca aceasta cifra exclude costurile considerabile ale dislocarii personalului militar, care sunt suportate de fiecare din tarile participante la aceste operatiuni. Din totalul finantarii comune, cheltuielile de exploatare si intretinere absorb aproximativ 43% sau 323 milioane de dolari; costurile pentru personalul civil, circa 30% sau 225 milioane de dolari; cheltuielile administrative generale, in jur de 22% sau 166 milioane de dolari; iar investitiile pentru echipament aproximativ 5% sau 37,5 milioane de dolari.
Programul NATO pentru investitiile in domeniul securitatii este pus in aplicare sub supravegherea Comitetului pentru infrastructura, in limitele plafoanelor de contributii anuale aprobate de catre Consiliul Nord-Atlantic. Plafonul fixat pentru anul 2000 echivala cu circa 688 milioane de dolari. Programul este destinat finantarii instalatiilor si facilitatilor necesare pentru sprijinirea rolurilor comandamentelor strategice ale NATO, recunoscute ca depasind cererile in domeniul apararii nationale ale fiecarei tari membre.
Investitiile acopera instalatii si activitati
precum: sisteme de comunicatii si informare, radare, cartiere
generale militare, aerodromuri, conducte si depozite de carburanti,
porturi si instrumente de navigatie. La fel ca in cazul bugetului
militar, Programul NSIP acopera si cererile eligibile pentru
operatiuni de sprijinire a pacii, precum SFOR si KFOR, care
includ sisteme de comunicatii si de informare, facilitati
pentru cartierele generale locale, sisteme energetice si reparatii de
aerodromuri, cai ferate si sosele. Introducerea Parteneriatului
pentru Pace in
Mai recent, Initiativa capacitatilor de aparare,
lansata
Sursa: Financial and Economic Data Relating to NATO Defence, M-DPC-2(2000)107 publicata 5.12.2000.
Gestiunea financiara este proiectata de catre NATO astfel incat controlul final al cheltuielilor sa fie efectuat de tarile care acopera costurile activitatilor respective si sa fie supus consensului. Controlul se poate efectua, la toate nivelele procesului decizional, fie prin limitari generale, fie prin restrictii specifice. Se pot, de exemplu, impune limite generale prin stabilirea de resurse fixe sau plafoane pentru cheltuielile de functionare si pentru echipament (conform hotararilor Comisiei superioare pentru resurse) sau de suplimentari de efective civile si militare, in cadrul carora responsabilii cu finantarea (Secretarul general, Comandantii strategici, comandantii subordonati si alti sefi desemnati ai organismelor NATO) se bucura de o anumita libertate de miscare in propunerea si utilizarea bugetelor lor. Restrictiile specifice pot lua mai multe forme, de la impunerea de masuri speciale de economie/reducere de fonduri si pana la blocarea temporara a creditelor, din anumite motive, sau restrictionarea transferurilor de credite. Asemenea restrictii sau controale pot fi stipulate in conditiile de aprobare a bugetului, sau aplicate de statele contribuabile prin intermediul unor interventii exceptionale in procesul executarii bugetului. Aprobarea bugetelor respective poate fi considerata drept trecerea la masuri concrete - politice, organizatorice sau financiare - pe care statele contribuabile doresc sa le puna in practica. Astfel de tendinte evolueaza in timp, ca raspuns la transformarea mediului international si la necesitatea unei adaptari corespunzatoare a structurilor si misiunilor Organizatiei.
Acest proces dinamic de adaptare, pe durata a cinci decenii de existenta a Aliantei, explica intr-o mare masura diversitatea si caracterul descentralizat al structurii de gestiune financiara a NATO. Nici un organism nu exercita singur dreptul de gestionare asupra celor patru elemente principale ale structurii financiare a Organizatiei, si anume Secretariatul international (finantat de la bugetul civil), structura militara internationala (finantata de la bugetul militar), Programul NATO de investitii pentru securitate si organizatiile specializate de productie si logistica. Acestea din urma se impart in doua grupuri: cele care sunt finantate potrivit acordurilor care se aplica structurii militare internationale si cele care functioneaza conform decretelor Consiliului Nord-Atlantic si care dispun de propriile lor comisii de conducere, comitete pentru finantare si surse de finantare separate in cadrul bugetelor nationale.
Gestionarea financiara a bugetelor organizatiei (cel civil si militar) este diferita de cea a Programului NATO de investitii pentru securitate.
Diversitatea si caracterul descentralizat al structurii de gestionare financiara a bugetelor organizatiei sunt consfintite prin reglementari financiare aprobate de Consiliul Nord-Atlantic. Aceste reglementari, care sunt completate cu reguli si
proceduri de adaptare a acestora la exigentele proprii diverselor organisme si programe NATO, enunta principiile unificatoare de baza in jurul carora este articulata structura financiara globala.
Regulamentele prevad ca fiecare organism NATO sa aiba un buget propriu, in moneda tarii-gazda, conversiunile in alte monede efectuandu-se pe baza unei unitati comune de calcul. Bugetul este stabilit pentru un an si coincide cu anul calendaristic. El este pregatit sub autoritatea sefului organismului NATO in cauza, si revizuit si recomandat spre aprobare pe baza consensului de catre un comitet pentru finante compus din reprezentanti ai tarilor contribuabile, dupa care este aprobat spre executie de catre Consiliul Nord-Atlantic. In cazul in care nu se ajunge la un consens inainte de inceputul anului financiar, atunci se impune neaprobarea bugetului si finantarea operatiunilor sub supravegherea comitetului de finante, prin alocari provizorii care nu trebuie sa depaseasca nivelul bugetar aprobat pentru anul precedent.
Acest regim poate dura sase luni, dupa care Consiliul trebuie sa decida fie aprobarea bugetului, fie autorizarea continuarii acestei finantari provizorii.
Aceasta masura de circumstanta, desi rar utilizata, consolideaza principiul controlului interguvernamental colectiv al cheltuielilor, inerent exigentei de aprobare unanima a bugetului de catre toate tarile contribuabile.
Dupa aprobarea bugetului, seful respectivului organism al NATO are libertatea de a-l aplica, prevazand cheltuieli si efectuand plati in scopurile autorizate. Aceasta putere discretionara este limitata, la diferite nivele, de prevederile Regulamentelor financiare referitoare, de exemplu, la recurgerea la licitatiile competitive restrictionate sau internationale, pentru contracte de asigurare de bunuri si servicii, sau la transferurile de credite care permit corectarea sub-/supraestimarii finantarilor solicitate. Autoritatea discretionara in executarea bugetului mai poate fi limitata si prin impunerea obligatiei de a obtine mai intai aprobarea pentru angajarea de credite sau efectuarea de cheltuieli. Acestea pot fi uneori impuse de comitetul financiar pentru asigurarea aplicarii stricte a noilor prevederi sau pentru monitorizarea procesului de punere in practica a unor initiative complexe, precum cea a restructurarii organizatorice.
In timp ce creditele bugetare trebuie sa fie angajate, in masura justificata de cererile actuale, pe parcursul anului pentru care au fost aprobate, lichidarea cheltuielilor este permisa pe parcursul urmatorilor doi ani financiari consecutivi. Implementarea Programului NATO de investitii pentru securitate are ca punct de plecare pachetele de capacitati. Dupa aprobarea acestora, poate incepe autorizarea proiectelor individuale, sub responsabilitatea Comitetului pentru infrastructura. Tara-gazda (de obicei, cea pe teritoriul careia trebuie pus in practica proiectul) intocmeste o cerere de autorizare, care include solutia tehnica, costul proiectului, motivarea eligibilitatii pentru o finantare comuna si procedura de licitatie care trebuie urmata. Exista dispozitii particulare in privinta procedurilor de licitatie internationala, pentru incurajarea
pe
cat posibil a participarii tarilor membre. Daca un stat
doreste sa recurga la o procedura de licitatie, alta
decat aceea a solicitarilor internationale de oferte, ea trebuie
sa ceara o exceptare de
Sistemul de gestiune financiara aplicabil Programului de investitii pentru securitate se bazeaza pe un proces de compensare financiara internationala. Natiunile raporteaza cheltuielile prevazute pentru proiectele autorizate care intra in responsabilitatea lor. In majoritatea cazurilor, statele au cheltuieli care fie depasesc, fie se afla sub limita contributiilor la buget aprobate initial.
Sistemul de compensare financiara internationala permite acoperirea acestor diferente prin transferul de fonduri intre state. La finalizarea unui proiect, acesta constituie obiectul unei Inspectii mixte de accept final, care sa asigure ca lucrarile intreprinse corespund autorizatiilor primite. Numai dupa ce raportul de inspectie a fost aprobat de Comitetul pentru infrastructura, NATO poate sa isi asume in mod oficial responsabilitatea activitatilor si capacitatilor pe care le furnizeaza.
In momentul de fata exista mai multe nivele de raportare a situatiei financiare. Bianual, Secretariatul international pregateste pentru fiecare tara-gazda rapoarte financiare semi-anuale. Acestea au ca obiect proiectele aflate in desfasurare. Trimestrial, sunt publicate state de plata anticipate si la termen. Aceste rapoarte se refera la transferul de fonduri intre tarile-gazda.
In fiecare primavara este pregatit un Raport asupra cheltuielilor NSIP. Acesta acopera nivelele de cheltuieli ale NSIP pentru urmatorii 10 ani. Se concentreaza pe alocarea de resurse si serveste ca baza pentru stabilirea cotei care revine NSIP din Planul de resurse pe termen mediu al Comisiei superioare pentru resurse. Declaratiile financiare descriu situatia financiara a NSIP la data de 31 decembrie a fiecarui an si include un raport de activitate pe parcursul anului, ca si in cazul unei intreprinderi private. Acest din urma raport pune accentul pe datele financiare si serveste ca baza a evaluarii situatiei NSIP de catre Comitetul pentru infrastructura.
Chiar daca, in cele din urma, seful fiecarui organism NATO este responsabil de pregatirea si buna executare a bugetului care ii revine, sprijinul administrativ pentru aceasta misiune este incredintat mai ales controlorului sau financiar. Numirea acestui oficial este prerogativa Consiliului Nord-Atlantic, care poate totusi delega aceasta misiune comitetului financiar corespunzator. Fiecare controlor de finante se adreseaza, in ultima instanta, comitetului financiar, in cazul unui dezacord permanent cu seful organismului NATO implicat intr-o tranzactie care urmeaza a fi realizata. Controlorul financiar are misiunea de a veghea ca executarea bugetului sa fie conforma sub toate aspectele cu autorizatiile pentru cheltuieli,
cu masurile speciale de control impuse de comitetul de finante, precum si cu reglementarea financiara, cu regulile si procedurile conexe de aplicare.
Ca urmare a unui audit intern, el mai poate sa instituie masurile si procedurile de control suplimentare pe care le considera necesare mentinerii unei bune contabilitati. Una din principalele responsabilitati ale controlorului financiar este aceea de a se asigura ca solicitarile de fonduri sunt adresate periodic statelor membre contribuabile, in functie de cota-parte stabilita pentru acestea si sa fie calculate astfel incat sa se evite acumularea de lichiditati excesive in trezoreria internationala. Rezultatele tuturor acestor activitati sunt reflectate in declaratiile financiare anuale, pregatite si prezentate spre verificare Comisiei internationale pentru audit.
Aceasta este compusa din reprezentanti ai institutiilor nationale de audit.
Functionarea sa este reglementata de o carta care ii garanteaza independenta, stabilita de Consiliul Nord-Atlantic, fata de care este direct raspunzatoare. Este abilitata sa verifice conturile tuturor organismelor NATO, inclusiv ale organizatiilor de productie si logistica si ale Programului de investitii pentru securitate. Mandatul sau include nu numai activitati de credit financiar, dar si de audit de performanta. Astfel, rolul sau nu se limiteaza doar la asigurarea contabilitatii, ci se extinde la verificarea practicilor de gestiune, in general.
Peste 60000 trupe NATO in Afganista, in Balcani si Irak, la fel ca si decidentii Aliantei se bazeaza pe sisteme dezvoltate sau procurate de catre Agentie.
De la apararea cibernetica si anti-racheta, personalul de cercetare si dezvoltare este in centrul eforturilor Agentiei de a raspunde la amenintarile urgente.
Agentia NATO C3 este organizata sub forma de matrice cu resursele de baza integrate si raspandite in doua locatii geografice (Bruxel si Haga).
Capabilitati:
Obiectivele strategice ale organizatiei si indicatorii performantei sunt grupati in cuadranti:
|
Perspectivele Aliantei |
Perspectiva beneficiarilor |
|
Perspectiva Procesului |
Perspectiva cresterilor |
Activitati ale Agentiei in 2007:
Raport financiar
Anul fiscal 2007 este al doilea an in care NC3A raporteza pozitia si performantele sale finaciare in acord cu Standardele Internationale de Contabilitate ale Sectorului Public - International Public Sector Accounting Standards (IPSAS).
NC3A a fost auditata de catre International Board of Auditors for NATO (IBAN) in ultimii cinci ani consecutive. NC3A continua sa lucreze la sistemul intern de control si al contabilitatii pentru a fi in concordanta cu directivele NATO in materie de finante si observatiile IBAN.
Fiind finantata de catre client, NC3A este mandatata sa realizeze, in timp, paritatea finaciara. In acest scop, agentia este autorizata sa retina fonduri operationale care sa fie folosite pentru absortia surplusurilor sau deficitelor anuale. Pentru anul incheiat in Decembrie 2007, NC3A a inregistrat un surplus net de 3,7 milioane, care corespunde aproximativ la 1% din totalul veniturilor inregistrate in aceeasi perioada.
Costul indirect al actiunilor in costurile totale(%)
Venituri
Venituri totale pentru 2007: 334 mil euro, 88 mil sau 36% majorare fata de 2006, datorata cresterii in venituri generata de NC3A prin optimizarea achizitiilor.
Veniturile din achizitii a atins in 2007 valoarea de 237 mil euro, 92 mil euro sau 64% majorare fata de anul anterior. Activitatea de achizitii fluctueaza semnificativ in valorile anuale in functie de marimea activitatilor asociate achizitiilor majore.
Veniturile din opertii in 2007 au fost 95 mil, 5 % sub operatiile din 2006. Aceasta variatie este cumva distorsionata de schimbarea in contabilitate prin implementarea IPSAS la 1 Ianuarie 2006.
In 2007, Agentia a planuit sa contracteze serviciile directe in echivalent de 483 persoane pe an. Desi serviciile contractate au fost mai multe decat cele planificate, necesarul de persanal a fost fie subcontractat fie decalat pentru anul viitor.
In ultimii 6 ani, NC3A a reutit sa-si mentina rata de crestere 4% sub inflatia cumulata si 6% sub inflatia cumulata si schema pensiilor
Costuri
Costuri totale 2007: 330 mil euro, 86 mil sau 35% crestere fata de 2006, datorata cresterii in venituri generata de NC3A prin optimizarea achizitiilor.
Costurile achizitiilor, costul privind bunurile si serviciile procurate in numele entitatilor NATO sau natiunilor membre a fost 237 mil euro in 2007 comparativ cu 145 euro in 2006.
Costurile operationale, acele costuri atribuibile direct executiei si managementului proiectelor contractate a fost de 65 mil euro, comparativ cu 61 mil euro pentru 2006 sau 7% crestere datorata costului cu personalul si consultantii.
Costurile generale si administrative 28 mil euro comparativ cu 27 mil euro in 2006.Costurile indirecte reprezinta costuri care nu sunt specific atribuite proiectelor derulate.
Pentru a recupera aceste costuri NC3A dezvolta o rata indirecta anuala de recuperare care se aplica pe persoana-zi de efort direct dedicat proiectelor derulate. Ratele de recuperare indirecta pentru ultimii 6 ani sunt indicate mai jos:
|
An | ||||||
|
Rata |
NC3A a reusit reducerea succesiva a ratei indirectede recuperare Indirect Recovery Rate (ICR), care a fost realizata prin combinarea factorilor: reducerea costurilor, utilizarea intensiva a infrastructurii, economii de scara prin utilizarea fortei de munca directe si imbunatatirea productivitatii.
Obiectivul Agentiei este ca, de imbunatatirile obtinute sa benefieze si tarile membre ale Aliantei.
|
An curent |
An precedent |
Variatie% |
|
|
Bunuri | |||
|
Lichiditati | |||
|
Investitii pe termen scurt | |||
|
Bunuri de la natiuni membre | |||
|
Alte bunuri | |||
|
Inventar | |||
|
Procese in derulare | |||
|
Depozite | |||
|
Bunuri tranzitorii | |||
|
Investitii pe termen lung | |||
|
Alte bunuri financiare | |||
|
Infrastructuri si echipamente | |||
|
Cladiri si terenuri | |||
|
Taxe si salarii personal |
|
||
|
Fond de pensii | |||
|
Avansuri de la clienti | |||
|
Plati schimburi | |||
|
Imprumuturi curente | |||
|
Provizioane | |||
Tabel 1 Pozitia financiara
|
An curent |
An precedent |
Variatie% |
|
|
Activitati operationale | |||
|
Achizitii | |||
|
Operatii | |||
|
Alte | |||
|
Cost cu achizitiile | |||
|
Cost cu operatiile | |||
|
Costuri generale si administrative | |||
|
Personal | |||
|
Operatii si mentenanta | |||
|
Deprecieri si amortizari | |||
Tabel 2 Performanta financiara
La nivelul NATO, problemele privind consultarea, comanda si controlul sunt desemnate prin termenul generic "C3". Organizatia NATO pentru consultare, comanda si control (NC30) este responsabila cu asigurarea, la nivelul Aliantei, a unei capacitati rentabile, interoperative si sigure, care sa poata garanta un nivel ridicat de consultanta politica, de comanda si de control
a
fortelor militare. Aceasta misiune este indeplinita prin
intermediul unor sisteme de comunicatii si informationale (CIS)
conectate si la retelele nationale fixe si mobile de pe
intreg teritoriul NATO si care realizeaza conexiunea dintre sediul
NATO de
NC30 cuprinde Comitetul C3 al NATO (NC3B), care actioneaza drept Comitet director al NC30; Grupul de reprezentanti nationali in C3 (NC3REPS), care joaca rolul NC3B in sesiune permanenta; o Agentie C3 a NATO (NC3A);
si o Agentie de sprijinire si operare a sistemelor de comunicatii si informationale (NACOSA). NC3B este organismul superior multinational care actioneaza in numele Consiliului Nord-Atlantic si al Comitetului de planificare a apararii, oferindu-le consultanta asupra tuturor aspectelor legate de politica C3, inclusiv a interoperabilitatii sistemelor C3 ale NATO si ale diferitelor tari; NC3B ofera CNAD consultanta si in privinta programelor de cooperare C3.
Agentia NC3 are ca misiune, la nivel central, planificarea, proiectarea, constructia, integrarea, asistenta tehnica si controlul configuratiei sistemelor C3 ale NATO. Agentia ofera, in acelasi timp, consultanta stiintifica si tehnica si sprijin comandantilor strategici si altor instante ale NATO in problemele legate de cercetarea operationala, supravegherea, comanda si controlul aerian, precum si asistenta tehnica pentru exercitii si operatiuni, sau pentru alte proiecte care ii sunt incredintate.
NACOSA si elementele subordonate exploateaza, controleaza si intretin sistemele NATO de comunicatii si informationale aflate sub controlul lor, asigurand suportul si instructia necesare acestora. Stabilirea prioritatilor politicii operationale si directia procedurala sunt decise in comun de catre ambii Comandanti strategici. Directivele neoperationale sunt date de NC3B.
In cadrul Aliantei este necesar ca fluxul informational sa fie rapid si simultan accesibil tuturor partilor interesate. Diseminarea informatiei se face cu prioritate folosind sistemele informatice, existand insa si sistemul de posta interna si externa pentru documentele in format fizic.
Sistemul informatic este format din doua retele independente:
Fiecare utilizator al retelei detine propriul cont de conectare, avand acces la informatie numai in functie de nivelul de secretizare detinut. Ca sistem de posta electronica se foloseste Outlook Express, din suita Microsoft Office. De asemenea exista paginile Web interne ale fiecarui comandament care ofera continut pentru desfasurarea activitatilor zilnice.
Responsabilitatea explicarii politicii nationale de aparare si securitate si a rolului fiecarui stat membru in cadrul Aliantei revine fiecarui guvern in parte. Alegerea metodelor care vor fi adoptate si a resurselor care urmeaza sa fie alocate pentru informarea opiniei publice in legatura cu politicile si obiectivele NATO variaza de la o tara la alta si reprezinta in acelasi timp o prerogativa a autoritatilor nationale. Toate guvernele tarilor membre NATO recunosc atat dreptul democratic al popoarelor lor de a fi informate cu privire la structurile internationale care asigura bazele securitatii lor, cat si importanta mentinerii intelegerii si sustinerii publice a politicilor de securitate nationale.
Rolul Biroului de informare si presa al NATO este de a completa, furnizand ajutorul necesar, activitatile de informare a opiniei publice desfasurate de fiecare tara; de a dirija relatiile curente ale Organizatiei cu presa si mass-media; si de a furniza informatii care sa raspunda intrebarilor tarilor nemembre interesate de Alianta. Acest interes deriva in mare parte din cooperarea si parteneriatul Aliantei cu tarile membre ale Consiliului parteneriatului nord-atlantic (EAPC), din relatiile sale bilaterale speciale cu Rusia si din parteneriatul cu Ucraina, precum si din dezvoltarea Dialogului mediteranean. In plus, concentrarea atentiei opiniei publice internationale asupra Bosniei-Hertegovina si asupra Kosovo-ului a necesitat o crestere corespunzatoare a programelor de informare care sa explice rolul NATO in incheierea conflictelor din fosta Iugoslavie si in crearea conditiilor necesare stabilitatii viitoare din regiune. Evolutiile intervenite in cadrul Aliantei, cum ar fi implementarea initiativei Parteneriatului pentru pace, restructurarea fortelor armate ale NATO si transformarea interna a Aliantei, consolidarea identitatii europene in cadrul Aliantei, precum si transformarea externa a NATO, au contribuit la cresterea interesului public si la cererea de informatii adecvate care sa ii raspunda.
Odata cu deschiderea Aliantei pentru primirea de noi membri
si in special cu procesul de aderare, provocarea in ceea ce priveste
informatia a dobandit si o alta semnificatie. Guvernele
nationale trebuie sa faca fata nevoii continue de a
explica opiniei publice implicatiile aderarii
Obiectivele generale ale politicilor Aliantei privind presa si informarea sunt: facilitarea cunoasterii de catre opinia publica a faptelor cu privire la securitate si promovarea implicarii acesteia intr-o dezbatere bine informata si constructiva asupra problemelor actuale de securitate, cat si asupra scopurilor politicii viitoare. Fiecare din planurile de actiune si programele de lucru elaborate pentru a infaptui obiectivele principalelor initiative ale tarilor NATO din ultimii ani contin capitole specifice referitoare la informarea de care este nevoie pentru indeplinirea cu succes a respectivelor obiective. Este cazul Planului de actiune adoptat de ministrii de externe ai EAPC, al programelor de lucru ale Consiliului permanent reunit NATO-Rusia si ale Comisiei NATO-Ucraina, precum si al activitatilor prevazute in cadrul Dialogului mediteranean al NATO.
Programele administrate din bugetul pentru informare al cartierului general NATO constau din:
activitati care se desfasoara chiar la sediu;
activitati externe, administrate de Biroul de informare si
presa
activitati care se desfasoara sub egida organizatiilor guvernamentale sau neguvernamentale din afara sediului NATO si care pot fi sustinute prin contributiile conceptuale, practice ori financiare ale Biroului de informare si presa;
si din activitatile organizate de alte agentii externe, cu ajutor direct sau indirect din partea NATO.
Alaturi de NATO, o serie de alte organizatii si agentii
joaca la randul lor un rol important asigurand accesul la informatii
pe teme referitoare
. Birourile de informare si de presa ale guvernelor din tarile membre NATO si ale celor din EAPC si din tarile partenere.
. Ambasadele tarilor membre NATO, care functioneaza, pe baza de rotatie, ca ambasade-punct de contact in capitalele tarilor partenere.
.
Parlamentele nationale si Adunarea Parlamentara a NATO (NPA), un
forum parlamentar international creat pentru a promova obiectivele si
politicile Aliantei la nivel parlamentar. NPA isi are sediul
. Consiliile atlantice nationale, Comitetele atlantice sau Asociatiile atlantice din tarile membre sau partenere, infiintate ca fundatii
educationale dedicate imbunatatirii cunoasterii si intelegerii obiectivelor si politicilor Aliantei.
. Institutii si fundatii infiintate la nivel national sau international in diverse tari din zona euro-atlantica, in scopul promovarii cercetarii in domeniul politic si al atragerii implicarii mediilor academice in dezbaterile pe teme de securitate.
. Birouri de informatii publice ale sediilor militare NATO localizate in diverse tari membre.
.
Institutii de educatie si instructie ale Aliantei,
precum Colegiul pentru aparare al NATO, cu sediul
.
Structuri internationale care grupeaza centrele nationale ale
organizatiilor lor, precum Asociatia Tratatului atlantic (ATA),
reunind comitetele atlantice, consiliile si asociatiile
tarilor membre si partenere; si Confederatia
interaliata a ofiterilor in rezerva (CIOR), din care fac parte
asociatii ale ofiterilor in rezerva din toata Alianta.
Asociatia Tratatului Atlantic are un mic secretariat
Biroul de informare si presa este in legatura
directa cu biroul consultantului pentru informatii publice de
Mijloacele de comunicare folosite de Biroul de informare si presa al NATO, atat in mod direct, cat si in sprijinul punctelor de contact mentionate anterior, sunt derivate ale formelor verbale si scrise traditionale de furnizare a informatiilor si de promovare a dialogului. Biroul administreaza un program extins de vizite, in cadrul caruia pana la 20000 de formatori de opinie vin in fiecare an la sediul politic al Aliantei pentru prezentari si dezbateri cu expertii secretariatului international, ai Statului major militar international si ai delegatiilor nationale, in legatura cu toate aspectele privind activitatile si politicile Aliantei.
Biroul de informare si presa difuzeaza un numar de publicatii, de la compilari ale textelor si declaratiilor oficiale, pana la publicatii periodice si neperiodice al caror obiectiv este sa contribuie la realizarea unei dezbateri publice documentate asupra aspectelor relevante ale politicii de securitate.
Textele oficiale difuzate de Alianta, de obicei sub forma de comunicate si declaratii de presa, reprezinta documente care au constituit obiectul unor negocieri oficiale si care exprima orientarea politica aprobata de tarile membre asupra unor subiecte specifice sau cu privire la totalitatea problemelor politice revizuite in mod regulat pe parcursul unui an. Ele constituie arhive publice ale Aliantei si permit contextualizarea procesului de elaborare a deciziilor si evolutia acestor decizii in cadrul evenimentelor sau circumstantelor politice in care au aparut. Toate aceste texte sunt publicate in cele doua limbi oficiale ale Aliantei si adesea si in alte limbi.
Pe langa aceste documente, Biroul de informare si presa contribuie si la difuzarea declaratiilor Secretarului general al NATO, care este principalul purtator de cuvant al Organizatiei, si a textelor discursurilor acestuia si ale altor inalti oficiali ai NATO. Aceste documente ajuta la explicarea politicii promovate si la intelegerea obiectivelor si motivatiilor acesteia.
Sub autoritatea Secretarului general, Biroul de informare publica un periodic intitulat Revista NATO si o serie de manuale, brosuri, buletine de presa si alte documente de referinta care permit opiniei publice sa cunoasca si sa inteleaga mai bine Alianta. Aceste documente sunt tiparite in functie de resurse si cerinte, in toate limbile vorbite in tarile NATO, in cele doua limbi oficiale, precum si in numeroase limbi ale tarilor partenere.
Difuzarea materialelor scrise se realizeaza, de asemenea, din ce in ce mai mult prin mijloace electronice. Majoritatea documentelor si informatiilor publice ale NATO sunt difuzate prin intermediul Serviciului integrat de date al NATO. NATO are un Program stiintific separat, care publica un buletin si care dispune de propriile publicatii stiintifice difuzate separat de editori specializati, in functie de acordurile din sectorul comercial.
Personalul biroului de informare si presa cuprinde o
sectiune de relatii cu tarile NATO, alcatuita din
ofiteri de legatura insarcinati cu administrarea
programelor de informare adresate tarilor respective. Aceste programe
constau in organizarea de vizite
Programele individuale de informare pentru diferite tari pot
include acordarea de sprijin conceptual, practic si financiar limitat
pentru activitati relevante de publicare ale unor organizatii
neguvernamentale din tarile membre si partenere. Guvernele
tarilor partenere pot, de asemenea, sa primeasca un ajutor
similar pentru pregatirea si difuzarea publicatiilor menite
sa informeze opinia publica asupra problemelor referitoare
In domeniul academic, activitatile de informare ale NATO includ acordarea unei burse anuale Manfred Worner, care poarta numele fostului Secretar general al NATO, si administrarea catorva burse NATO-EAPC oferite cercetatorilor din tarile membre si partenere. Bursele, reprezentand subventii acordate beneficiarilor acestora pentru finantarea cheltuielilor de transport si cercetare, sunt oferite anual, prin concurs si la recomandarile unui juriu independent, in scopul efectuarii de studii in domenii care tin in general de ariile de interes politic ale NATO si de programul politic actual al Aliantei. In cadrul programului academic este acordat, de asemenea, un sprijin periodic conferintelor multinationale pe teme si subiecte de importanta majora in materie de securitate.
Interesul publicului fata de politicile NATO si accesul la
informatii in acest domeniu se manifesta atat in mod direct, cat
si prin spatiul pe care presa si mass-media il aloca
evolutiilor si evenimentelor referitoare
Purtatorul de cuvant pentru presa si serviciul de presa lucreaza zilnic in stransa cooperare cu biroul Secretarului General, sprijinindu-l in contactele pe care acesta le are cu presa. Serviciul de presa este responsabil si cu facilitarea contactelor intre alti inalti oficiali si mass-media, precum si cu acreditarea oficiala a ziaristilor care iau parte la evenimentele de presa ale NATO.
Serviciul de presa pregateste zilnic sinteze si reviste ale presei internationale si ale rapoartelor agentiilor de presa, in atentia Statelor majore internationale, a delegatiilor nationale, a misiunilor diplomatice si a oficialilor de legatura care isi desfasoara activitatea la sediul NATO. Ofiterii de legatura responsabili cu informarea si personalul biroului de presa pregatesc, de asemenea, reviste ale presei nationale din tarile membre si partenere pentru Secretarul General si contribuie la pregatirea vizitelor oficiale ale acestuia in statele respective.
Biroul de informare si presa administreaza si biblioteca de la sediul NATO, care se afla la dispozitia personalului national si international din cadrul cartierului general.
NATO este o organizatie care reactioneza foarte rapid la schimbarile care au loc la nivel mondial. Printre factorii care provoaca aceste schimbari amintim:
Integrarea de noi membri
Parteneriatul cu Uniunea Europeana
Cooperarea cu tarile partenere si cu alte tari non-NATO
Noile amenintari: terorismul si proliferarea armelor de distrugere in masa
Schimbarile NATO vor pune accentul pe dezvoltarea unor forte mai mici si mai mobile care pot fi utilizate in mod flexibil pentru o gama larga de operatiuni militare, in opozitie cu forte masive, concentrate in comandamente militare fixe. Fortele NATO vor fi rapid dislocabile, inclusiv in locatii indepartate de bazele lor. Principala forta de acest tip este Forta de Raspuns a NATO (NRF). Aceasta are capacitatea de a imbunatati situatia logisticii multinationale. NRF trebuie sa fie agil si reactiv prin natura. Aceasta poate fi obtinuta numai daca noi abordari sunt investigate si dezvoltate. SHAPE si ACT au initiat discutiile cu natiunile pentru un nou concept logistic. Noi principii logistice sunt introduse in sprijinul logistice pentru operatiile NRF:
relatii operationale dintre bunurile logistice ale Elementelor de Sprijin National si Comandantul NRF si furnizandu-i acestuia nivelul de control necesar pentru a sprijini fortele
introducerea Grupului Intrunit de Sprijin pentru Logistica (JLSG)
NATO incearca sa imbunatateasca procedurile sale de finantare. Procedura actuala "costs lie where they fall" (in traducere aproximativa, costurilor se sustin de catre beneficiarii directi) poate fi considerata o piedica pentru logistica multinationla. Finatarea comuna, pe de alta parte, nu este solutia potrivita pentru logistica multinationala.
Pe termen lung, se cauta solutii pentru imbunatatirea solutiilor de tip logistica multinationala, avantajele fiind deja enumerate in subcapitolul referitor la resursele logistice.
In cadrul procesului de adaptare interna, NATO a elaborat noi concepte privind interconexiunile in domeniul comenzii, desemnate sa asigure o coordonare eficace intre diferitele nivele de comanda, infiintate in cadrul noii structuri militare. Aceste noi concepte reflecta o abordare mai flexibila a dirijarii misiunilor Aliantei si a indeplinirii cerintelor misiunilor. Ele au la baza o conceptie rationala si multifunctionala asupra intregii structuri de comanda, prezentand urmatoarele caracteristici:
. O relatie de comanda bazata pe un sprijin reciproc. Acesta este unul dintre elementele fundamentale ale conceptului care a stat la baza elaborarii noii structuri. Asigura Consiliului Nord-Atlantic, Comitetului militar si comandantilor militari de la toate nivelele, o mai mare flexibilitate in transferarea atentiei acolo unde este cea mai mare nevoie.
. S-a pus accent pe dirijarea activitatilor si operatiunilor Aliantei, la nivel regional. In acest sens, se ia in considerare si cresterea interdependentei intre diferitele regiuni. Lucrarile intreprinse pentru noua structura de comanda au scos in evidenta necesitatea unor cartiere generale la nivel national, capabile sa primeasca forte armate si sa sprijine consolidarea inter- si intraregionala.
. O abordare flexibila a masurilor de comanda si control (C2), cum ar fi limitele, liniile de coordonare si etapizarea, care vor facilita, in mare masura, coordonarea exercitiilor si operatiunilor. De exemplu, in cadrul Comandamentului aliat din Europa, numai acele masuri de comanda si control necesare pentru conducerea operatiunilor curente, pe timp de pace, trebuie sa fie utilizate sau confirmate permanent la nivel strategic si regional. Astfel, limitele stabilite definitiv la nivel subregional in cadrul Comandamentului Aliat din Europa nu mai sunt necesare, iar in noua structura nu mai exista zone de operatiuni comune sub comanda subregionala comuna (JSRC), activate permanent.
. O mai mare concentrare asupra principiului "multinationalitatii", cu referire la furnizarea de cadre pentru noile cartiere generale militare, ceea ce va permite tuturor tarilor membre sa fie reprezentate la nivel de Comandament strategic. Totodata, aceasta faciliteaza reprezentarea in cadrul structurii de comanda a statelor al caror teritoriu se invecineaza cu alte comandamente regionale, consolidand, astfel, capacitatile de intarire initiale si determinand o mai larga participare la nivel JSCR, permitand statelor al caror teritoriu se invecineaza cu un altul in care este localizat un JSCR, sa fie reprezentate in mod echitabil.
Figura 6. Transformarea necesara
Ultimele declaratii despre aceste viitoare transformari au fost
facute si cu ocazia summitului de
declaratie comuna privind scutul anti-racheta
discutie cu presedintele Rusiei despre cum alianta si Rusia pot lucra impreuna
crearea unei europe unite, libera si pacificata prin integrare.
adaptarea structurilor si proceselor la comandamentele NATO cu dezvoltarea de propuneri pentru summitul din 2009.
NATO trebuie sa se pregateasca pentru provocari non-traditionale ca proliferea armelor de distrugere in masa, atacuri cibernetice sau amenintari la securitatea energetica.
Printre domeniile concrete in care NATO are un rol cheie amintim:
distribuirea si partajarea informatiilor
proiectarea stabilitatii
promovarea cooperarii nationale si internationale
sprijinirea managementului consecintelor
sprijinirea si protectia infrastructurii strategice
De asemenea, NATO continua politica sa de integrare a noi membri si angajamentul de consolidare a securitatii in Europa.
NATO ca organizatie difera de organizatiile civile doar prin scopul urmarit - garantarea securitatii statelor membre.
Gestionarea resurselor se face utilizand cele mai noi practici dezvoltate de mediile civile. In cadrul organizatiei NATO nu se urmareste "reinventarea rotii" ci mai degraba "perfectionarea" ei si adaptarea cat mai bine a metodelor de management la mediul specific militar, asa cum am detaliat in cadrul acestei lucrari.
Evoluand intr-un mediu care ridica constant noi provocari, NATO este intr-o continua transformare. Cooperarea stransa cu organizatiile civile nationale si internationale asigura indeplinirea cu succes a scopurilor Aliantei.
Imaginea care am conturat-o in aceasta analiza a activitatii de cercetare a NATO, este una cu o dimensiune politica dinamic articulata din ce in ce mai pregnant in cadrul misiunii sale. Acest lucru se datoreaza, faptului ca liderii politici au inteles ca amenintarile complexe si asimetrice crescande carora trebuie sa le faca fata NATO solicita atat un raspuns politic, cat si unul pur militar. Aceasta este esenta "abordarii comprehensive" care reprezinta acum ghidul pentru activitatile Aliantei, aplicate si prin prisma conceptelor manageriale.
Avantajul acestei viziuni privind evenimentele este acela ca ofera o imagine a evolutiei managerilor si al planificatorilor in domeniul politic aliati incepand din anii ultimului deceniu al secolului trecut. Demonstreaza ca certitudinea reinnoita a existentei unui scop la nivelul NATO a reprezentat baza pentru rolul crescand al Aliantei in lumea post 11 septembrie 2001.
In centrul acestei realizari de catre aliati a utilitatii continue a NATO a stat ideea, exprimata de fostul secretar general al NATO, Javier Solana, ca securitatea "este ceea ce facem din ea": institutiile corespunzatoare, bazate pe valorile corespunzatoare, pot construi securitatea si stabilitatea pe care o dorim.
Meritul acestei lucrarii este ca am sintetizat o analiza a unei organizatii care are o excelenta cronica diplomatica, cum este cea a Aliantei Nord Atlantice in perioada de dupa incheierea Razboiului Rece. Ea contine argumente solide privind relevanta continua a NATO, care vor servi celor care cred in relatia trans-atlantica.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3711
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
