Obiectul de studiu - managementul firmei

Obiectul de studiu - managementul firmei

1.1.1. Definirea stiintei managementului

Managementul, ca stiinta, s-a cristalizat relativ recent, prin eforturile depuse de un mare numar de specialisti de pe intreg mapamondul, ca raspuns la stringentele necesitati ale practicii sociale. Managementul intreprinderii este abordat din multiple puncte de vedere, care adesea se deosebesc substantial intre ele.

In lucrarile de management nord-americane cele mai raspandite sunt definitiile de ordin pragmatic ale managementului, de pe pozitia managerului. Spre exemplu, Reece si O'Grady definesc managementul ca fiind "procesul de coordonare a resurselor umane, informationale, fizice si financiare in vederea realizarii scopurilor organizatiei", iar Longenecker si Pringle il desemneaza ca fiind "procesul de obtinere si combinare a resurselor umane, financiare si fizice in vederea indeplinirii scopului primar al organizatiei - obtinerea de produse si servicii dorite de un anumit segment al societatii". Alte abordari insa trateaza managementul si ca o stiinta. Astfel, in cunoscuta publicatie franceza Larousse, managementul este definit ca "stiinta tehnicilor de conducere a intreprinderii", iar profesorii rusi Popova si Krasnopoiasa considera ca stiinta managementului se ocupa de "legile conducerii generale si de legile sintetice ale componentelor sale".

Din examinarea acestor definitii rezulta continutul sensibil diferit atribuit stiintei managementului intreprinderii, fiecare specialist avand in vedere doar unele elemente care constituie de fapt obiectul acestei stiinte, neindicand suficient de riguros specificul sau.

Managementul firmelor rezida in studierea proceselor si relatiilor de management din cadrul lor, in vederea descoperirii legitatilor si principiilor care le guverneaza si a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici si modalitati de conducere, de natura sa asigure obtinerea si cresterea competitivitatii.

Elementele specifice stiintei managementului economic sunt deci procesele si relatiile de management, care nu trebuie confundate cu relatiile si procesele economice, ce au continut total diferit si nici cu alte componente ale firmelor, de natura economica, tehnica sau umana. Prin continut si mod de manifestare, procesele si relatiile de management prezinta o serie de trasaturi particulare ce confera acestei stiinte o pronuntata specificitate. De aceea, esenta stiintei managementului o reprezinta studiul relatiilor si proceselor de management.

Ca urmare a acestui studiu se descopera principiile, legitatile si celelalte elemente de esenta care explica continutul si dinamica managementului. Aceste legitati, ca si procesele si relatiile pe care le reflecta, cunosc o continua evolutie, de unde decurge necesitatea efortului creator de continua descifrare si actualizare, astfel incat acestea sa exprime esenta managementului in toata complexitatea sa, corespunzator conditiilor actuale si viitoare.

Avand in vedere caracterul aplicativ al acestei stiinte, un rol major in cadrul sau il detine conceperea de noi sisteme, metode, tehnici, proceduri de management al intreprinderii in ansamblul sau si ale componentelor sale majore. Elaborate pe baza studiului relatiilor si proceselor de conducere si a legitatilor descoperite, elementele metodologice ale stiintei managementului reprezinta instrumentarul pus la dispozitia managerilor si a colaboratorilor acestora pentru a eficientiza activitatile firmei.

Caracteristic stiintei managementului firmei este situarea, in centul investigatiilor sale, a omului in toata complexitatea sa, ca subiect si ca obiect al managementului, prin prisma obiectivelor ce-i revin, in stransa interdependenta cu obiectivele, resursele si mijloa-cele sistemelor in care este integrat. Efectul acestei abordari il constituie analiza multilaterala a relatiilor si proceselor de management ce se reflecta in caracterul multidisciplinar al cunostintelor manageriale subordonate direct sporirii eficientei intreprinderilor.

Managementul firmei reprezinta o componenta a stiintei managementului, de fapt cea mai dezvoltata, cunoscuta si - in conditiile economiei de piata - importanta. O ilustrare convingatoare a acestei realitati o constituie faptul ca peste jumatate din literatura mondiala de management este consacrata firmei. O atare situatie se explica, in principal, prin doua cauze:

firma este agentul economic de baza al fiecarei economii, principalul generator de valoare si de valoare de intrebuintare, in cadrul careia isi desfasoara activitatea majoritatea populatiei ocupate in fiecare tara, indiferent de nivelul sau de dezvoltare. De aici importanta deosebita si implicatiile multiple economice, sociale, politice ale managementului firmei;

primele cristalizari ale stiintei managementului au avut ca obiect firma, intreprinderea, care in continuare s-a manifestat ca unul din terenurile cele mai fertile ale inovarii pe planul teoriei si practicii managementului, cu contributia directa si nemijlocita a unui mare numar de persoane.

Pozitia pe care o detine managementul firmei in cadrul stiintei managementului, interdependentele cu celelalte componente ale sale se reflecta in dublul sau caracter, in primul rand, este o disciplina economica de sinteza. Caracterul sau economic decurge din menirea sa - cresterea eficientei economice -, din optica economica in care abordeaza problemele cu care este confruntata, din ponderea apreciabila pe care conceptele si metodele economice o au in cadrul sau, din natura economica a firmelor asupra careia se exercita. Este o stiinta economica de sinteza intrucat preia o serie de categorii economice si de metode de la numeroase alte discipline din acest domeniu: economie politica, analiza economica, organizare, marketing, aprovizionare tehnico-materiala, finante si altele.

In al doilea rand, managementul firmei are un caracter multidisciplinar, determinat de integrarea in cadrul sau a o serie de categorii si metode sociologice, matematice, psihologice, statistice, juridice etc., folosindu-le intr-o maniera specifica, reflectare a particularitatilor relatiilor de management. De retinut ca in ultimele decenii se manifesta o tendinta de amplificare a acestui caracter, ca urmare a fundamentarii stiintei managementului pe o conceptie sistemica, in conditiile dezvoltarii rapide a numeroase stiinte, ce abordeaza din variate puncte de vedere sistemele ce formeaza obiectul managementului, inclusiv firma.

1.1.2. Procesele de management

Ansamblul proceselor de munca ce se desfasoara in orice sistem uman, inclusiv firma se pot diviza in doua categorii principale: procese de executie si procese de management.

Procesele de executie din firma se caracterizeaza prin faptul ca forta de munca fie ca actioneaza nemijlocit asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de munca, fie in mod indirect, cu ajutorul unor categorii speciale de mijloace de munca, asigura un ansamblu de produse si servicii corespunzator naturii proceselor de munca implicate si obiectivelor previzionate.

Procesele de management, spre deosebire de procesele de executie, se caracterizeaza, in principal, prin aceea ca o parte din forta de munca actioneaza asupra celeilalte parti, a majoritatii resurselor umane, in vederea realizarii unei eficiente cat mai ridicate, avand un caracter preponderent multilateral.

Mai concret, procesul de management in firma consta, in ansamblul fazelor, in procesele prin care se determina obiectivele acesteia si ale subsistemelor incorporate, resursele si procesele de munca necesare realizarii lor si executantii acestora, prin care se integreaza si controleaza munca personalului folosind un complex de metode si tehnici in vederea indeplinirii cat mai eficiente a ratiunilor ce au determinat infiintarea
respectivei organizatii.

In cadrul proceselor de management se delimiteaza mai multe componente principale carora le corespund functiile sau atributele conducerii - previziunea, organizarea, coordonarea, antrenarea si control-evaluarea. Acestea alcatuiesc continutul procesului tipic de management, care se exercita in toate sistemele social-economice, deci inclusiv in firme, indiferent de caracteristicile lor.

Procesul tipic de management se poate restructura, in functie de modul in care sunt concepute si exercitate atributele sale, in trei faze sau etape principale:

a)      faza previzionala, caracterizata prin preponderenta previziunii si prin exercitarea celorlalte atribute ale managementului intr-o viziune prospectiva, axata pe anticiparea de modalitati, metode, solutii etc. organizatorice, motivationale si de evaluare superioare, corespunzator evolutiei predeterminate a firmei respective. Managementul de tip previzional se concentreaza asupra stabilirii de obiective pentru unitatea respectiva, deciziile strategice si tactice fiind prioritare, ceea ce-i confera un caracter anticipativ;

b)      faza de operationalizare, caracterizata prin preponderenta organizarii, coordonarii si antrenarii personalului la realizarea cotidiana a obiectivelor cuprinse in planurile si prognozele intreprinderii. Acestei faze ii corespunde managementul operativ, ce are un puternic caracter efectuoriu, in care predomina adoptarea si implementarea de decizii curente, majoritatea referitoare la activitatea de productie;

c)      faza finala, de comensurare si interpretare a rezultatelor, se caracterizeaza
prin preponderenta exercitarii functiei de evaluare-control avand in vedere obiectivele si criteriile stabilite in prima faza. Ei ii corespunde managementul postoperativ, cu un puternic caracter constatativ, prin care se incheie un ciclu managerial si se pregatesc conditiile pentru reluarea urmatorului.

Intre cele trei faze ale managementului firmei exista o stransa interdependenta, acestea fiind dificil de disociat, ca urmare a unitatii si complexitatii procesului de conducere.

De retinut ca "materiile prime" pe care se fundamenteaza fazele si functiile proceselor de management sunt informatia si oamenii. Ponderea deosebita a factorului uman in management este subliniata de numerosi specialisti: Scott Shell, James Dean. Harold Parnes il abordeaza in dubla ipostaza - de resursa a managementului si de aspectul uman, informational. Aceasta serveste la elaborarea deciziilor - principalul instrument de management - prin care se manifesta in modul cel mai pregnant specificitatea proceselor de management. De calitatea sa depinde sensibil eficacitatea managementului firmelor, indiferent de dimensiune sau ramura a economiei.

Desi, cantitativ, procesele de management reprezinta doar o pondere redusa in ansamblul proceselor de munca, aflata de altfel in continua crestere, prin continutul, complexitatea si implicatiile lor au rol adesea decisiv pentru competitivitatea firmelor. In fapt, procesele de executie si management sunt complementare, delimitarea lor fiind rezultatul firesc al adancirii diviziunii sociale a muncii. Procesele de management asigura pe baza unor competente specializate, potentarea muncii de executie, agregarea mai rationala a rezultatelor in conformitate cu necesitatile sociale, cu cerintele clientilor interni si externi.

1.1.3. Relatiile de management

Al doilea element cuprins in definitia stiintei managementului, ce determina intr-o masura decisiva specificitatea sa, il reprezinta relatiile de management.

In esenta, relatiile de management pot fi definite ca raporturile care se stabilesc intre componentii unei organizatii si intre acestia si componentii altor sisteme, in procesele previzionarii, organizarii, coordonarii, antrenarii si control-evaluarii activitatilor firmei.

Analiza factorilor care conditioneaza caracteristicile relatiilor de management in cadrul firmelor releva o tripla determinare:

social-economica;

tehnico-materiala;

umana.

a) Determinarea social-economica rezida in dependenta relatiilor de management de natura si modalitatile de existenta ale proprietatii asupra mijloacelor de productie si, in general, de natura relatiilor de productie. Prin aceasta determinare se asigura aceleasi caracteristici economico-sociale esentiale firmelor bazate pe acelasi tip de proprietate. Spre exemplu, intreprinderile de stat din Romania, sub cele doua formule - societati comerciale si regii autonome - prezinta anumite caracteristici de management esentiale: fundamentarea activitatilor pe aceleasi principii de management, utilizarea anumitor metode de previzionare, organizare, motivare a personalului, adoptarea unor modalitati de management participativ identice sau asemanatoare etc.

b) Determinarea tehnico-materiala consta in dependenta trasaturilor managementului de caracteristicile obiectelor muncii si mijloacelor de munca, ce constituie suportul tehnico-material al incadrarii firmelor in ramuri si subramuri. Prin aceasta ele imprima o serie de particularitati firmelor si implicit relatiilor de management. In mod firesc, configuratia relatiilor de management dintr-o intreprindere constructoare de masini difera partial de cea existenta intr-o intreprindere de extractie a carbunelui. In ultima, se manifesta o serie de restrictii suplimentare in conceperea si operationalizarea relatiilor manageriale determinate de ponderea proceselor naturale, de influenta sensibil mai mare a fenomenelor naturii. Se poate afirma ca, in virtutea conditionarii tehnico-materiale, relatiile de conducere reflecta specificitatea ramurilor sau subramurilor din care fac parte respectivii agenti economici. Determinarea tehnico-materiala a relatiilor de management reprezinta in fapt fundamentul divizarii managementului firmei in managementul firmei industriale, managementul firmelor de constructii etc. si, in cadrul lor, managementul pe subramuri (managementul firmelor constructoare de masini, managementul firmelor chimice etc.). In acest fel se asigura premise mai bune pentru luarea in considerare a specificitatii relatiilor de management determinate de profilurile de productie diferite ale agentilor economici.

c) Determinarea umana rezida in faptul ca o apreciabila influenta asupra relatiilor de management o are si componenta colectivitatii fiecarei firme si cultura sa organizationala. Personalitatea managerilor, specialistilor, muncitorilor etc. care-si desfasoara munca intr-o intreprindere si raporturile dintre acestia, microcolectivele din cadrul sau isi pun amprenta asupra modului de manifestare a relatiilor de management in numeroase privinte. Acesti factori, carora li se acorda o importanta sporita in firma moderna - dovada amploarea cercetarilor sociologice si psihologice, larga proliferare a instrumentarului din aceste domenii - reprezinta o reflectare a recunoasterii rolului pe care resursele umane in ansamblul lor ii detin in managementul agentilor economici si, in general, in activitatile lor.

Determinarea umana explica diferentele care se manifesta pe planul relatiilor de management intre firme similare sau asemanatoare din celelalte puncte de vedere: natura proprietatii, profil, resurse tehnico-materiale, resurse financiare etc. In ultima instanta, diferentele de competitivitate dintre astfel de unitati, adesea apreciabile, reflecta deosebirile in ceea ce priveste relatiile de management existente in cadrul lor si implicit in factorul uman.

Pentru o edificare mai deplina asupra caracteristicilor relatiilor de management este utila o abordare mai analitica. In acest scop se poate utiliza analiza relatiilor de conducere in functie de principalele variabile care le influenteaza. In esenta, principalele variabile care conditioneaza relatiile de management din firma sunt: natura proprietatii firmei, categoria de societate comerciala, dimensiunea sa, complexitatea productiei, caracteristicile proceselor tehnologice, dispersia teritoriala a subdiviziunilor firmei, continuitatea procesului de productie, caracteristicile materiilor prime si materialelor, gradul de automatizare a tratarii informatiilor, potentialul uman, conceptia managerilor asupra managementului firmei, legislatia privind agentii economici etc. (fig.1.1).