STILUL AUTOCRATIC SI STILUL DEMOCRATIC - STILURI DE CONDUCERE ANTAGONICE; OPOZITIA DINTRE STILUL NOVATOR SI STILUL CONSERVATOR

Stilul autocratic si stilul democratic - stiluri de conducere antagonice; opozitia dintre stilul novator si stilul conservator

In sfera comportamentului conducatorului se desprind doua tipuri fundamentale de conducere si anume : "stilul autocratic" si "stilul democratic".

Stilul de conducere autocratic prin folosirea cu precadere a autoritatii date de functie, implica o sporire a distantei subiective dintre conducator si subordonati. Apreciind ca rolul subordonatilor se rezuma doar la executarea sarcinilor, conducatorul, adept al unui asemenea stil, pastreaza in exclusivitate dreptul de a lua hotarari si de a contribui la indeplinirea lor.

Conducatorul traseaza sarcini subordonatilor, fara a le explica scopurile sau obiectivele generale urmarite, pretinde indeplinirea intocmai a acestora, sanctionand prin constrangere eventualele abateri de la modalitatea de actiune conceputa de el. Caracterul preponderent unipersonal al hotararilor, executarea in aceeasi maniera a activitatilor de comanda imprima conducerii desfasurate in coordonatele unui asemenea stil, un caracter centralizat evident.

Conducatorul, adept al stilului de conducere autocratic, apreciaza ca relatiile functionale sunt suficiente pentru exercitarea eficienta a conducerii, nu se ocupa de opiniile sau de interesele subordonatilor si prin urmare nici de crearea unor relatii interpersonale favorabile unui climat psiho-social propice canalizarii eforturilor spirituale si fizice ale subordonatilor in vederea atingerii scopurilor organismului.

Stilul de conducere democratic : ca urmare a accentului pe care il pune pe latura reala a autoritatii, pe convingere si colaborare, reduce considerabil distinctia dintre conducatori si subordonati, acestia din urma fiind considerati colaboratori ai conducatorului in activitatea de atingere a scopurilor organizatiei, care au fost intelese clar de intregul colectiv.

Hotararile importante sunt rezultatul muncii colective, ceea ce le confera un inalt grad de fundamentare stiintifica. Pastrand functia de executie, subordonatii iau parte activa si la

exercitarea functiilor de comanda si control, iar orientarea lor permanenta asupra perspectivei activitatilor le asigura o angrenare temeinica in munca.

Conducatorul, adept al stilului de conducere democratic, acorda o deosebita atentie sarcinilor majore ale organismului, nu centralizeaza excesiv con-ducerea, antrenandu-i permanent pe subordonati in rezolvarea sarcinilor, preocupandu-se de formarea si perfectionarea lor.

In urma prezentarii elementelor definitorii ale stilului de conducere democratic nu trebuie sa se traga concluzia ca adeptul acestui stil abdica de la conducere, dimpotriva, rolul sau de conducator este clar iar metodele stiintifice de lucru cu oamenii asigura un randament superior activitatii de conducere. Mobilizarea permanenta si sustinuta a subordonatilor ii stimuleaza la acte de initiativa, la manifestarea plenara a gandirii creatoare si originalitatii.

In conditiile in care stiinta si tehnica progreseaza rapid, determinand prin rezultate concrete mutatii esentiale in toate domeniile sociale, este firesc ca stilul de conducere sa fie apreciat pe baza atitudinii conducatorilor fata de progres, fata de ceea ce este nou. Modul in care conducatorii vor incorpora in activitatea lor si a organizatiilor pe care le conduc cele mai noi descoperiri ale stiintei si tehnicii, in ideea sporirii eficientei generale a acestor organizatii, precum si modul in care conducatorii sunt ei insisi purtatori ai noului, constituie elemente de continut ale acestui criteriu. Acesta (criteriul) desprinde, pe de o parte stilul novator, iar pe de alta parte stilul de conducere conservator.

Stilul de conducere novator este propriu acestor conducatori care apreciaza just forta gandirii colective, stimuleaza gandirea creatoare a subordonatilor, canalizand-o in directia indeplinirii sarcinilor cu un grad ridicat de eficienta. Conducatorul adept al acestui stil de conducere isi mobilizeaza toate resursele afective, intelectuale si rationale pentru realizarea obiectivelor organizatiei. Competenta ridicata a conducatorului, sprijinita de o atitudine deschisa fata de progres, manifestata prin propriile investigatii in viitor, determina o alegere

corespunzatoare a obiectivelor, a metodelor si procedeelor de actiune, cat si o dozare judicioasa a eforturilor subordonatilor. Spiritul critic si autocritic dezvoltat al unui asemenea conducator creeaza conditii favorabile desfasurarii unei activitati de conducere previzionala, ceea ce ii confera si un pronuntat caracter realizator.

Din cele prezentate anterior rezulta ca stilul de conducere novator se bazeaza in aceeasi masura ca si stilul de conducere democratic, pe postulatele "TEORIE Y" si, in consecinta, se inscrie in sfera stilurilor eficiente.

La polul opus al stilului de conducere novator se situeaza stilul de conducere conservator. Caracteristica principala a acestui stil consta in desfasurarea activitatii de conducere mergand pe linia celei mai mici rezistente. Conducatorul care practica acest stil de conducere, desi un asemenea mod de conducere este amenintat in permanenta sa alunece spre rutina si birocratism, nu prefigureaza in viitor realizarea obiectivelor, in acest caz este vorba de asa numitul "circuit" inchis in care conducatorul directioneaza subordonatul spre deruta.