Stilul organizational de conducere: definitie, caracterizare psihosociala, tipuri; implicatii psihosociale si organizationale ale diferitelor tipuri ale stilurilor de conducere.

Stilul de conducere = maniera caracteristica si relativ stabila a unui lider de a-si exercita atributiile de conducere (organizare, coordonare si control a activitatilor interne, de reprezentare a grupului in exterior dar si modalitati specifice de raportare la diferite aspecte ale vietii de grup).

Organizatia este aproape totdeauna formata din grupuri secundare de aici apar si diferentieri intre abordarea problematicii liderului grupurilor (in cazul celor primare si cel al grupurilor secundare).

In sistemul de putere, de influenta al leadership-ului se regasesc: liderul oficial sau institutional (cel numit in aceasta pozitie), liderul care apare la un anumit nivel datorita imprejurarilor, liderul informal, persoana cu pozitia cea mai influenta (datorita mai multor factori: pozitie sociala, materiala etc.) <persoane care alcatuiesc un asa numit 'nucleu de influenta si control'>

Liderul = o autoritate recunoscuta, cu care grupul se identifica in masura in care reuseste sa realizeze scopurile grupului organizatei.

Problematica liderului trebuie abordata dintr-o tripla perspectiva:

a)      statutul formal si informal pe care il detine in structura de putere a organizatei si grupului din care face parte;

b)      liderul ca persoana, avand o anumita personalitate si un set determinat de aptitudini psihosociale, intelectuale si profesionale;

Din aceasta perspectiva, calitatea dobandita a liderului trebuie legata de urmatorii factori:  pe plan biologic:  sexul, varsta, aspectul fizic,

pe plan psihologic: inteligenta, temperamentul( extravert / introvert, coleric/sangv./flegmatic), fluenta verbala (capacitatea de a utiliza facil limbajul specific), empatia (sensibilitatea afectiva in raport cu celalalt), capacitatea de asumare a riscurilor.

c)      Stilul de conducere = structura relationala specifica, prin intermediul careia se coordoneaza si se controleaza activitatea grupului, in conditiile unui anumit lider, a unui anumit grup, cu o anumita sarcina si intr-o situatie sociala determinata.

Putem afirma ca nu exista formula consacrata a liderului perfect in orice situatie (in afara unor personalitati de exceptie). Arta de a conduce se invata pe fondul anumitor calitati personale conturate, din experienta, studii aprofundate (rezultand asa numitii lideri de cariera).

Profilul comportamental de conducere al liderului unei organizatii poate fi definit pe trei dimensiuni:

1. resursele pe care se sprijina: - puterea formala cu care este investit; competenta profesionala (tehnico-administrativa); competenta interpersonala (capacitatea de a facilita si stimula relatii umane pozitive in cadrul grupului pe care-l are in subordine)

2. modul de structurare a actului de conducere - releva ponderea in care sunt asumate si exercitate sistematic urmatoarele functii ale conducerii: - reprezentare; organizare si planificare; coordonare si control; motivare / negociere;

3. stilul atributional = modul de concentrare si distribuire a puterii, autoritatii si responsabilitatii intre conducator si subalternii aflati pe diferite niveluri ierarhice. Variantele intalnite sunt: - concentrarea; dedublarea; delegarea; distribuirea.

Alt sistem de identificare a stilurilor de conducere este cel propus de Likert:

sistemul (liderul) autoritar- exploatator ≈ caracterizat prin concentrarea puterii de decizie si control la varful ierarhiei, cu un sistem de comunicare slab structurat si susceptibil de blocaje, fara preocupari pentru problemele oamenilor si cu comportamente arbitrare ale liderului, performante scazute, iar insatisfactia membrilor este foarte ridicata;

sistemul (liderul) autoritar-binevoitor  ≈ similar cu primul, dar cu o atentie sporita, desi formala, pentru problemele umane ;

sistemul (liderul) consultativ ≈ sensibil la problemele si opiniile membrilor, dar cu pastrarea prerogativelor autoritare, desi unele atributii pot fi transferate la niveluri inferioare;

sistemul (liderul) participativ, accentuat democrat ≈ in care membrii sunt antrenati in luarea deciziilor si asumarea responsabilitatilor. Liderul acorda o atentie prioritara grupului, considerat element dinamic al organizatiei, in acest fel obtinandu-se cele mai bune performante profesionale, pe fondul unei satisfactii profesionale.

Pornind de la criteriul: - centrare prioritara pe sarcina;

- centrare prioritara pe oameni, Blake si Mouton propun o 'grila manageriala' in care principalele tipuri evidentiate sunt:

conducatorul de tip populist (centrat exclusiv pe oameni);

conducatorul care integreaza probleme umane cu cele tehnice;

conducatorul epuizat (dezimplicat);

conducatorul centrat pe sarcina;

conducatorul 'amorf' (cu interese moderate si pentru sarcina si pentru oameni).

Factorii determinanti ai stilului de conducere sunt: extragrupali (modele socio-culturale care structureaza formal sau informal activitatea, autoritatea si autonomia care i se acorda liderului etc.); referitori la sarcina (importanta activitatii, gradul de structurare a sarcinii etc.); intragrupali (compozitia grupului, traditiile grupului, personalitatea si competenta profesionala ale liderului etc.).

Factorii caracteristici ai stilului de conducere sunt: >autoritarismul; >directivitatea; >relatiile lider-membrii (=tipul general de relatii informale cu subalternii); >orientarea liderului in raport cu problemele grupului (de dorit sa imbine probleme si interesele organizatiei cu cele ale grupului pe care-l conduce); >tehnici personale de conducere a activitatii de grup.

Factorii perceperii subiective a stilului de conducere de catre membrii grupului sunt: (a.) statutul sociometric al liderului = pozitia conducatorului in structura sociometrica a grupului; (b.) gradul de incredere in lider.

Functiile liderului se manifesta in doua directii principale: socio-operatorie - prin care se asigura coordonarea tehnica a activitatii de realizare a sarcinilor si de indeplinire a obiectivelor socio-afectiva - mentinerea relatiilor interpersonale pozitive, crearea unui climat psihosocial favorabil, facilitarea contactelor afective informale, stimularea si motivarea membrilor grupului in scopul obtinerii unor performante superioare, rezolvarea unor probleme personale etc.

Psihologie organizationala

Subiecte examen