ANATOMIA COMUNICARII

ANATOMIA COMUNICARII

Comunicarea este dinamica, fie ca noi o initiem si o sustinem, fie ca doar suntem prinsi in ea (ca ascultatori, de exemplu), ceva se intampla in mod continuu. Comunicarea, chiar simpla citire a unei reviste, este o activitate, o traire, un proces.

Comunicarea ca proces

Ideile, evenimentele sau opiniile sunt transformate in cuvinte si schimbate de la o persoana la alta prin vorbire, iar in cazul comunicarii nonverbale, asa cum vom vedea, ea este convertita in mesaje. Asa ca atunci cand discutam despre procesul comunicarii noi discutam despre acest flux activ. Ce dorim sa facem in continuare este sa explicam ce se intampla in procesul comunicarii, de ce si in ce mod. Pentru a realiza acest lucru trebuie sa identificam termenii comunicarii, sa desfacem procesul in etape si sa descriem aspectele lui variate.

Comunicarea este un proces si poate fi desfacut in parti care ne ajuta sa explicam ce se intampla, cum si de ce.

Unul dintre primii ganditori care au incercat sa descrie procesul comunicarii abordandu-1 in parti separate a fost sociologul american Harold D. Lasswell, in 1948. Acesta a spus ca procesul comunicarii poate fi descris in termenii urmatori:

Cine

Ce spune

prin ce Canal

Cui

cu ce Efect

Aceasta descriere a fost denumita Formula lui Lasswell, deoarece ea face posibil ca fiecare exemplu de comunicare sa poata fi desfacut in urmatorii termeni componenti:

un Expeditor

trimite un Mesaj

prin unele Forme / Medii

la un Destinatar

cu unele Efecte

Pentru o mai buna intelegere, vizualizam unirea celor doua serii de termeni in figura 3.1.

Cine?

Expeditor

Ce spune?

Mesaj

Figura 3.1 - Formula lui Lasswell¹

Desvgat ca putem adauga si alti termeni alaturi de cei din formula sociologului american. Este vorba de concepte care identifica alte aspecte ale procesului comunicarii. Contextul, de pilda, se refera la ideea ca fiecare act al comunicarii trebuie sa se desfasoare in unele tipuri de mediu. Cel mai evident tip este contextul fizic in care se desfasoara actul comunicarii, apoi contextul social care contine familia si grupul de prieteni, organizatia etc. La acestea se adauga contextul cultural care se refera la setul de credinte, valori, norme, traditii si obiceiuri, care influenteaza consistent modul in care vorbim. De asemenea, scopurile si nevoile sunt factori in procesul comunicarii deoarece, asa cum am spus, fiecare om are anumite nevoi ca sa comunice si fiecare isi are scopurile lui in acest proces. Mai amintim ca factor al procesului comunicarii audienta, care se refera la oamenii spre care se indreapta mesajele.

Modele ale procesului comunicarii

Studiile despre comunicare folosesc adesea modele care incearca sa prezinte o varianta simplificata a comunicarii care contine numai "ingredientele' necesare. Cu un pic de sansa, aceste modele ne pot ajuta sa extragem factorii care sunt comuni tuturor formelor comunicarii. Daca realizam acest lucru, putem spera sa judecam cat de eficienta a fost o comunicare, sa gasim unde a mers rau, iar daca nu a avut succes sa o imbunatatim data urmatoare. O asemenea preocupare o gasim inca din antichitate, cand Aristotel a propus un model liniar, simplu, compus din trei elemente: vorbitorul, vorbirea si audienta. Daca gandim doar un moment asupra actelor noastre variate de comunicare, nu vom avem prea mari dificultati sa descoperim aceste elemente. in unele cazuri, desigur, termenii lui Aristotel nu sunt chiar potriviti. Spre exemplu, in cazul in care citim ziarul, nu gasim pe nimeni care sa vorbeasca in realitate ca atare, dar daca folosim, sa spunem, termenii "scriitor' si "text', atunci elementele modelului lui Aristotel pot fi regasite.

Asa cum bine stim, un model este o descriere simplificata a unui proces, de obicei prezentat sub forma grafica. Deoarece exista termeni diferiti si puncte de vedere variate privind structura procesului comunicarii, evident ca vom gasi modele diferite. Ele pot fi mai mult sau mai putin complicate, potrivit numarului de termeni folositi si ingeniozitatii prezentarii. In esenta, modelele comunicarii variaza in raport cu gradul in care pun accentul pe dinamica procesului sau pe statica lui, adica structura si relatiile acestuia, desi amandoua aspectele sunt prezente in toate situatiile de comunicare. Dar simplificarea implica un proces de selectie care poate pierde sau omite trasaturi importante. Cu cat un model este mai general, cu atat mai putin va fi adevarat pentru un caz particular sau altul. Trebuie sa fim constienti de asemenea limite si de faptul ca nici un model nu este potrivit pentru toate scopurile si toate nivelurile de analiza.

Dezvoltarea modelelor de comunicare reflecta progresul in intelegerea modului cum functioneaza comunicarea. in acest sens, aspectele cele mai relevante sunt:

existenta selectivitatii in perceptia si retinerea mesajului de catre receptor;

comunicarea este in mod esential negociabila, receptorul joaca un rol activ in cursul oricarui proces de comunicare;

comunicarea nu de curge intotdeauna in mod direct de la un transmi-tator la un primitor tocmai prin felul in care se desfasoara procesul de comunicare;

procesul comunicarii de masa implica mediul specific, profesional dintre transmitatori si receptori;

comunicarea se desfasoara in sisteme sociale complexe mai mult decat in actiuni izolate ale transmiterii si receptiei.

Vom incepe cu cel mai simplu - modelul liniar. Acesta aseaza elementele procesului in linie astfel ca toata comunicarea se refera la trimiterea mesajelor de la A la B. In realitate, comunicarea este foarte rar asa de simpla, dar reprezinta o cale suficient de buna ca sa incepem. Schema din figura 3.2 sugereaza logica modelului liniar al comunicarii.

Persoana A Vorbeste "imi placi' Aude Persoana B

Figura 3.2 - Modelul liniar al comunicarii

Pentru intelegerea schemei acestui model doar notiunea de cod trebuie lamurita, deoarece cu ajutorul ei intelegem imediat si termenii codare si decodare. Cand comunicam prin semne, utilizam coduri. Un cod este un sistem pentru folosirea semnelor. Acest sistem este bazat pe reguli si conventii impartasite de cei care utilizeaza codul. Vorbirea reprezinta o serie de semnale sonore care formeaza un cod pe care noi il cunoastem sub forma de cuvinte rostite. O fotografie a unei persoane reprezinta doua forme ale comunicarii si doua coduri. Unul este codul nonverbal, compus din imbracamintea variata si semnele limbajului corpului pe care noi le vedem reprezentate in imagine. Celalalt este codul imaginii compus din altfel de semne, ca estomparea fundalului sau apropierea sau departarea de capul sau de umerii subiectului din fotografie.

Formele si codurile comunicarii sunt legate de anumite "reguli' care arata cum acestea sunt folosite. Aceste "reguli' sunt numite conventii. in unele situatii, conventiile sunt foarte puternice; este vorba de acelea care au un sistem organizat de semne. Cel mai bun exemplu este limbajul scris si vorbit. Toti am invatat regulile ortografiei si gramaticii, iar daca nu le stim trebuie sa le invatam de la altii. De fapt, fara puterea organizata a acestor conventii nu putem sa comunicam de loc.

Revenind la schema, luam ca sursa a comunicarii un mesaj pe care il convertim in semne pline de inteles - codificare, il transmitem printr-un canal (textul de fata este canalul autorului) la destinatarul care decodifica mesajul.

intrebarea pusa de Lasswell "Cine ce spune, pe ce canal si cu ce efect?' sugereaza cu certitudine apropierea de teoria informatiei, formalizata in limbaj matematic pentru a explica fenomenele legate de transmiterea telefonica si telegrafica. Inginerii de la Bell Telephone au fost aceia care au elaborat aceasta teorie a informatiei care a determinat conditiile de transmitere eficienta a unui mesaj oarecare. Ea doreste sa explice toate perturbatiile posibile ce apar in transmiterea unui mesaj intre emitator si destinatar. Claude E. Shannon si Waren Weaver au dat formularea definitiva a acestui model in lucrarea The mathematical Theory of Communication.

Pe langa perturbatiile datorate transmisiei, codificarii sau decodificarii mesajului, lingvistii au mai adaugat alte doua: zgomotul semantic, perturbatia care apare invariabil intre sursa si canalul de transmisie, si receptorul semantic, unde noi pierderi sau perturbatii sunt cauzate de deficiente mai mult sau mai putin importante ale destinatarului. Cu aceste adaugiri, modelul lui Shannon-Weaver poate fi folosit la niveluri diferite. Aplicarea lui originala a fost in tehnica, dar subsecvent el a fost folosit ca analog si aplicat la diferite tipuri de comunicare umana.

Daca extindem cu un grad modelul liniar pe care l-am discutat, atunci figura rezultata devine o descriere mai fidela a procesului comunicarii. Odata ce destinatarul decodifica mesajul primit in semne inteligibile, il interpreteaza si transmite un mesaj catre sursa. Se indica astfel ca a face o comunicare este un proces cu cel putin doua cai. In figura 3.3 prezentam modelul schimbului care aproximeaza mai strans procesul comunicarii. Figura indica faptul ca intr-o conversatie, mesajele merg pe ambele cai. Dar si pe o cale si pe cealalta trebuie sa dam un sens la ce se spune. Aici intervine termenul interpretare. Ei bine, toti interpretam mesajele tot timpul, zi de zi. Dar cum interpretam mesajele este o alta problema. Din experienta stim ca exista numeroase motive pentru faptul ca oamenii interpreteaza mesajele in moduri diferite. Aici gasim motivul fundamental pentru studiul comunicarii. Uneori diferenta nu este mare. Alteori este, si asta, asa cum am spus, reprezinta problema. De exemplu, sa privim inapoi la situatia modelului liniar unde persoana A, sursa a mesajului, este femeie, si persoana B, destinatia lui, este barbat. Daca B interpreteaza mesajul ca dragoste cand de fapt el, pentru A, inseamna doar exprimarea unei relatii colegiale, atunci cei doi oameni pot avea ceva probleme.

Modelul contextual adauga dimensiunea situatiei sau a mediului. Acest lucru arata cum comunicarea are loc intr-un context particular. insa contextul afecteaza totdeauna actul comunicarii. De exemplu, vom comunica diferit in cazul unei mese oficiale in compania unor personalitati, in comparatie cu situatia in care am iesit cu prietenii la un bar.

Figura 3.4 - Modelul contextual

Figura 3.4 prezinta modelul contextual. Aici, un alt termen este nou si important: feedback-ul. Norbert Wiener a creat notiunea de feedback, ce ia in considerare posibilitatea de "raspuns' din partea destinatarului mesajului care influenteaza comportamentul viitor al celor angajati in comunicare. Feedback-ul ne reaminteste ca orice comunicare este adesea realizata pe doua cai sau, cu alte cuvinte, exista raspunsuri la mesajele trimise. Datorita acestui lucru, ne corectam modul in care purtam conversatia potrivit feedback-ului pe care il obtinem de la cealalta persoana. Canalul care poarta feedback-ul nu trebuie neaparat sa fie vorbirea, el poate fi nonverbal, de pilda, o expresie plictisita. Observam ca in figura am schimbat cuvintele "sursa' si "destinatie' cu "emitator' si "receptor'. Putem decide singuri care notiuni sunt mai utile.

Din motivele prezentate inca la inceputul tratarii modelelor procesului comunicarii, subliniem ca pentru fiecare tip de model discutat exista mai multe variante, asa ca vom intalni o serie de modele simple liniare, un numar de modele ale schimbului si modele contextuale diferite.